Iar cand adorm spre dimineata
Imi reprosez de la inceput
Ca n-am luat totul de viata
Si nu i-am dat cat as fi vrut…”

Dar si acest raspuns ar fi tot copilaresc, din pacate. Intrucat, pana la urma, ceea ce primim de la viata este mult mai bun si mai intelept decat ceea ce am dori noi-insine. Si mai ales, nu face rau celorlalti.

Cândva, fost-au eoni în urmă, sau doar clipe,
Ferici trăiau ei, zei, în Valea cu Luceferi,
Dar, din greşeală, au pierdut albe aripe,
Şi-au fost trimişi în Valea Marii Treceri.

“Vă veţi întoarce, li s-a spus, desigur,
Căci dorul vostru noi îl vom purta,
Însă, întâi va trebui să-nduraţi frigul,
Şi prin iubire-n foc a-l preschimba.

Veţi fi priviţi cu milă, sau cu teamă,
Şi bice veţi primi când veţi vorbi
De lumea care e a voastră mamă,
Sau, oamenii râzând vă vor privi.

Sau, unii vă vor admira luceferi
Ascunşi în inimile voastre aurii,
Dar, fi-va pentru ei doar o privire
Ce-aruncă-n joc, cu zâmbet, mici copii.

E greu urcuşul, grea e proba voastră
Că nu-i pe lumea asta chiar nimic
Mai greu decât a libera aripe
Din lutu’acesta care-i strâns şi mic!

Dar, şi răsplata fi-va ca de rege,
Cu ochi şi-aripe noi veţi merge sus,
Căci e a lumii noastre mare lege
Venirea, ca plecarea-i mai presus.”