Mor Drama

2012-08-10T11:03:00.000+03:00

Femeia experimentată vs Tânăra domnișoară

Informații recuperate din cărți uitate.

Honore de BALZAC în "Femeia la 30 de ani" :

" Într-adevăr, o tânără domnișoară are prea multe iluzii, prea multă lipsă de experiență, iar sexul ei este un complice prea puternic al dragostei, pentru ca un tânăr să se poată simți flatat; pe când o femeie cunoaște întreaga gravitate a sacrificiilor ce trebuiesc făcute. Acolo unde una este atrasă de curiozitate, de ispite străine iubirii, cealaltă se supune unui sentiment temeinic. Una cedează, celaltă alege. Oare această alegere nu reprezintă, prin ea însăși, o măgulire enormă? Înarmată cu o cunoaștere mai totdeauna scump plătită prin multe nefericiri, femeia experimentată, dăruindu-se, pare că oferă mai mult decât pe sine însăși; în vreme ce târăra domnișoară, ignorantă și încrezătoare, necunoascând nimic, nu poate nici compara, nici aprecia nimic, ea acceptă dragostea și o învață. Una ne este dascăl și sfătuitor, la o vârstă când ne place să fim îndrumați și când supunerea constituie o plăcere; cealaltă vrea să învețe totul și se arată naivă, acolo unde cealtă este tandră. Una nu ne oferă decât o singură biruință, cealaltă ne silește la confruntări mereu altele. Cea dintâi nu are decât lacrimi și plăcere, cea de a doua numai voluptăți și remușcări. Pentru ca o tânără fată să devină amantă, ar trebui să fie prea coruptă, și-atunci ar fi părăsită cu oroare; pe câtă vreme o femeie are mii de mijloace să-și păstreze și puterile și demnitatea totodată. Una, prea supusă, vă pferă trista siguranță a tihnei; cealaltă pierde prea mult pentru a nu cere de la dragoste toate miile de metamorfoze. Una se dezonorează numai pe ea, ceaaltă ucide, de dragul celui iubit, o întreagă familie. O fată nu are decât o singură cochetărie și crede că a spus totul atunci când și-a dat jos hainele; femeia are însă mii de cochetări și se ascunde sub mii de văluri. "

"Femeia la 30 de ani ", Honore de Balzac, ed. Cartea Românească, 1981.

Sexy and I know it!

2012-08-05T08:48:00.002+03:00

Home made video! Noua mea distractie pentru luna august.

Casting Face

2012-08-03T11:55:00.000+03:00

Stați liniștiți, la castinguri nu vă întreabă nimeni de Shakespeare ori Cehov. E vorba doar despre fețe. Deci , dacă vrei să faci telenovele, să nu ne obosim cu școala , zic, propun!

2012-07-29T10:35:00.000+03:00

Prefață

de G. Topârceanu

Prin ce ținuturi rătăcești
Pribeagă?
În care grotă din povești
Ai hibernat - o vară-ntreagă?

O, Muza mea cu nasul mic
Și coapse fine,
Abia sculptate din nimic,
De ce te-ai dus de lânga mine?...

Ți-am prins în părul inelat
Vreo floare artificială?
Te-am ofensat
Cu vreo metaforă banală?

Ori mi-ai bătut vreodata-n geam
Și, spionând perdeaua trasă,
Te-ai suparat că nu eram
Acasă?...

Vrei poate macii din livezi
Pe toți cu mâna ta să-i scuturi?
Sau te distrezi
Cu pălăria după fluturi?

N-ai adormit cumva pe-afara
Și te-ai trezit sub un umbrar,
Îndragostită de-un măgar
Ca-n Visul unei nopți de vară?

Cu Demonul lui Lermontof
Te-i fi-ntâlnit și ti-a fost frică?...
Nu ți-a intrat cumva-n pantof
O pietricica?

(De-aceea-mi iese șchiop și mic
Un vers, în fiecare ștantă...
Vezi, tot m-ai inspirat un pic
De la distantă!)

Ori m-ai zărit vreodata stând
Cu Muza altuia? Se poate.
Le-am spus cuvinte dulci, pe rând,
La toate...

Dar n-am facut-o pe furiș
Cum fac confrații mei cu tine,
Ci pe afiș
Mi-am spus păcatul la oricine,

Și confidentele, tu știi,
Le-am dat pe fațâ, tale-quale,
Într-un volum de Parodii
Originale...

Oricum, de-o fi ca-n viitor
Să placa stihurile mele,
Las marturie tuturor
Că n-ai colaborat la ele.

Ca singur m-ai lăsat să scriu
O carte-ntreaga fără tine...
Și dacă totuși mai târziu
Te vei întoarce lânga mine,

Nici nu te-alung, nici nu te-mpac,
Ci-n fundul calimarii crunte
Muind un deget, am să-ți fac
Un benghi în frunte!

2012-07-29T10:20:00.000+03:00

Sonet Teatral

de A. Mirea

Te urmăresc cu ochii toți bărbații
O ploaie de priviri sentimentale
S-abat asupra frumuseții tale
Și toate-i fac erotice ovații.

Ce fericit e soțul dumitale!
El în antracte stă de conversații...
De-aș fi, ca el, stăpân pe-atâtea grații.
Eu aș pleca la cele trei semnale.

Mă-ntorc, frumoasa mea necunoascută,
Și ochii mei din umbră te salută
De câte ori se-ntunecă lumina.

Dar ochii tăi n-au prea băgat de samă
Că-n pieptul meu se-ncepe-o nouă dramă,
Când a căzut definitiv cortina.

2012-07-29T10:14:00.000+03:00

Câinele ovreiului

de Th. Speranția

notă : deși este poezie, acest text poate fi trecut și la categoria Povestiri.

Într-un an, cândva-ntr-o vară,

Nu știu unde, în ce sat,
Un ovrei mergând cu marfă
Într-o curte a intrat.
Și cum intră el pe poartă
Cu bagajul la spinare,
Hop, îi sare înainte
Un dulău urât și mare.
„Ce să fac acum? se-ntreabă
Bietul Ițic supărat.
Dacă strig să vie omul,
Pân’ să vie — m-a mâncat!
Dacă plec pe poartă iară, —
Aș pleca eu bucuros,
Dar dulăul e în stare
Să m-apuce pe din dos...
Nici încolo, nici încoace,
Eu mai bine stau pe loc;
Și-am să-l iau cu vorbă bună, —
Chiar așa să am noroc!"
— Moi Grivei, zic zou, ascultă,
De când umblu eu pe jos
N-am văzut în toată lumea
Un cățel așa frumos!
Mă mai duc la târg eu, lasă,
Ți-oi aduce un covrig.
Ce folos ai dacă latri?
Parcă-ți iese vrun câștig?
Moi Grivei, tu ești cuminte,
Ce-ai cu mine de-mpărțit?
Am venit la badea Gheorghe, —
Ei și ce-i dac-am venit?
N-am să stau un an la dânsul,
Plec îndată la haham...
Dar dulăul se repede
Și mai tare: Ham! ham ham!
— Stai pe loc! Ai-vei mi-e frică!
Ci păcat că n-am o pușcă!
Badi Gheorghe, badi Gheorghe,
Ieși afară că mă mușcă!
Badea Gheorghe iese-n ușă,
Dă c-o piatră după câine
Și-apoi zice: — Nu te teme!
Ține-ți inima, jupâne!
Nu știi vorba românească
De la moși-strămoși lăsată,
Că un câine care latră
Nu te mușcă niciodată?
— Știu proverbul — zice Ițic —
Că-l avem și la ovrei,
Știu prea bine... dar e vorba
Dacă-l știe și Grivei!

2012-07-29T09:57:00.004+03:00

Cafeaua de dimineață

de Jacques Prevert

El și-a pus cafeaua
liniștit în ceașcă,
laptele l-a pus
în ceașca de cafea,
zahărul l-a pus
în cafeaua cu lapte
și cu lingurița
l-a amestecat.

a baut cafeaua,
ceasca a lăsat
fără să-mi vorbească.
a scos o țigară,
a fumat tăcut,
s-a jucat cu fumul
- cercuri a făcut -
a pus, calm,
tot scrumul
într-o scrumieră

fără să-mi vorbească.
fără să mă privească.

și s-a ridicat,
și-a pus pălăria
cu un gest distrat,
și-a luat pe umeri
mantaua de ploaie,
pentru că ploua,
apoi a plecat.
a plecat în ploaie

fără să-mi vorbească.
fără să ma privească.

(și atunci mi-am strâns
fruntea grea în palme
și am plâns...
am plâns... )

2012-07-29T09:44:00.002+03:00

Am zărit lumină

de Marin Sorescu

Am zărit lumină pe pământ

Și m-am născut și eu

Să văd ce mai faceți

Sănătoși? Voinici?

Cum o mai duceți cu fericirea?

Mulțumesc, nu-mi răspundeți.

Nu am timp de răspunsuri,

Abia dacă am timp să pun întrebări

Dar imi place aici.

E cald, e frumos,

Si atâta lumină încât

Crește iarba.

Iar fata aceea, iată,

Se uită la mine cu sufletul...

Nu, dragă, nu te deranja să mă iubești.

O cafea neagra voi servi, totuși

Din mâna ta.

Îmi place că tu știi s-o faci

Amară.

2012-07-28T11:27:00.000+03:00

Despre "Ipocrizia Disperării" și alte cărți cu secrete

Există însă cărți cu care te întâlnești la un momentdat, pe care le citești și apoi le uiți. Dar ele rămân cumva acolo. Și te bucuri de foloasele lor inconștient. Trebuie să te întorci mereu la ele ca să-ți reamintești. Dintre acestea aș putea numi acum : "Jurnalul Fericirii" de N. Steinhardt, "Drumul egal al fiecărei zile" de G. Adameșteanu, "Insuportabila ușurătate a ființei" de M. Kundera și foarte multe altele.

"Ipocrizia disperării" de T. Mazilu este alcătuită din mici capitole pentru viața de toate zilele. Numite generic " Despre..." în capitolele din "Ipocrizia disperării" vei găsi un punct de vedere asumat subiectiv al autorului, dar care conține opinii foarte juste și o poziționare mai mult decât corectă față de lumea actuală.

Despre relațiile dintre oameni

"Singura cunoaștere adevărată este cunoașterea dinamică, în mișcare, cunoașterea care rezultă din relațiile noastre cu oamenii. Restul e distracție...
Când trăiești într-o asemenea stare de luciditate, noțiunea abstractă de conștient și subconștient se destramă. Când ești lucid nu mai ai cum să fii divizat, trăiești permanent în cunoștiință de cauză. Judecându-te în mișcare sau, mai exact, văzându-te în mișcare, nu mai ai surprize în legătură cu comportamentul tău, nu te mai întrebi cum ai să reacționezi într-o împrejurare sau alta."

2012-07-28T10:47:00.000+03:00

GHIMPII

de Lucian Blaga

Eram copil. Mi-aduc aminte, culegeam

odată trandafiri sălbatici.

Aveau atâţia ghimpi,

dar n-am voit să-i rup.

Credeam că-s - muguri -

şi-au să înflorească.

Te-am întâlnit apoi pe tine. O, câţi ghimpi,

câţi ghimpi aveai,

dar n-am voit să te despoi -

credeam c-o să-nflorească

Azi toate astea-mi trec

pe dinainte şi zâmbesc. Zâmbesc

şi hoinăresc prin văi

zburdalnic în bătaia vântului. Eram copil.

2012-07-27T11:07:00.000+03:00

Despre Artistul conștient pe scenă, din "Munca actorului cu sine însuși"

2. Arta scenică și meșteșugul scenic

Trebuie să creezi conştient şi veridic.

- Ce înseamnă a juca „veridic” rolul ?

- Înseamnă că, aflându-te pe scenă în condiţiile de viaţă pe care le cere rolul şi în deplină analogie cu el, să gândeşti, să vrei, să tinzi, să acţionezi just, logic, consecvent, omeneşte. Numai când artistul va obţine asta, el se va apropia de rol şi va începe să simta la fel cu el.

Uite, tocmai starea complet conştientă a artistului pe scenă, într-o atmosferă de autentic adevăr lăuntric, stimulează sentimentul mai bine ca oricare alta şi este mai prielnic teren pentru însufleţirea muncii subconştientului şi pentru avânturile inspiraţiei pe o durată mai scurtă sau mai lungă.

Dacă veţi cunoaşte temeinic graniţele artei autentice şi legile organice ale naturii creatoare, nu veţi rătăci, veţi pricepe greşelile şi veţi avea posibilitatea să le îndreptaţi.

Iată de ce rolul constuit prin metode fireşti de joc creşte, iar când se bazează pe un joc superficial şi pe o afectare de diletant devine dintr-o dată lipsit de viaţă, mecanic.

...şi afectarea, ca şi meşteşugul începe acolo unde se sfârşeşte trăirea.

2012-07-26T12:26:00.000+03:00

Despre Diletantism din "Munca actorului cu sine însuși", de K.S. Stanislavski

Partea I-a. Munca cu sine însuşi în procesul creator de trăire scenică

Notă : pentru întregul capitol procurați cartea "Munca actorului cu sine însuși", de K.S. Stanislavski. O puteți găsi în anticariate. Nu a mai fost reeditată de foarte mult timp.

1. Diletantism

Numai când eşti cuprins de un avânt artistic orele îţi par minute.

E foarte greu să stimulezi dorinţa de a crea, dar e foarte uşor s-o ucizi.

Actorului, ca şi soldatului i se cere o disciplină de fier.

Am descoperit taina . Ea constă în faptul că nu e îngăduit să rămâi la unul şi acelaşi lucru, să repeţi la nesfârşit ceea ce s-a uzat.

Aşteptarea chinuitoare are şi o parte bună. Te face să ajungi până într-acolo încât ai vrea să vină şi să se isprăvească o dată lucrul de care ţi-e frică.

... de spaimă s-a ivit în mine necesitatea de a-i distra pe spectatori , ca nu cumva – doamne fereşte!- să se plictisească.

Dar se vede că cel mai îngrozitor tovarăş pentru mine sunt eu însumi.

Mă simţeam sclavul acestei mulţimi de mii de oameni şi am devenit supus, lipsit de principii , gata la orice compromis. Aş fi vrut să mă dau peste cap, să mă gudur, să dau mulţimii mai mult decât aveam şi decât puteam da, dar lăuntric simţeam un gol cum nu mai simţisem niciodată.

2012-07-26T11:43:00.000+03:00

Ceva ca rugăciunea

de Marin Sorescu

Nu știu ce am,
Că nu dorm când dorm
Nu știu ce am,
Că nu sunt treaz,
Când stau de veghe.

Nu știu ce am,
Că nu ajung nicăieri,
Când merg.

Nu știu ce am,
Că stând pe loc
Sunt, hăt , departe.

Doamne, din ce fel de humă
M-ai luat în palmele tale calde
Și cu ce fel de salivă
Ai amestecat și-ai frământat huma-mi?

De nu știu ce am
Că exist,
Nu știu ce am
Că nu mai am nimic,
Decât pe tine.

2012-07-26T11:32:00.002+03:00

Scrisori din camera de alături

de Marin Sorescu

Notă : poezia mai are câteva versuri pe care le-am tăiat pentru a putea fi zisă mai ușor.

Nu pot să scriu decât despre tine,
Cu mâna ta. Este un fel de-a te păstra
Înaintea ochilor, pe imensul cadru de zăpadă,
Ca un perete pe care schiază
Gîndurile noastre de iarnă.
Din fuga trenului ai zărit
Prin nămeți un vânător.
A apărut întii pușca întinsă - Tocmai ochea
Un fulg de zăpadă.
O bubuitură și toată iarna
S-a năruit din cer, îngropându-l în zăpadă.

Iată-ne, așadar pierduți în deșertul alb,
Pe care, de fapt, l-ai și provocat.
Ai dorit atita să ninga, știai că fenomenul ține
De concentrarea ta... Și te-ai concentrat prea mult!
Acum, nu se mai oprește.
Roșeata din obraji colorează peisajul. Ai febra?
"Nu, dar vreau să colorez peisajul".
Foloseste rujul, mai bine.
Tu ești de ținut într-un castel
Pe-o iarna ca aceasta, cu clopoței la fulgi.
Și eu să vin la tine
Într-o sanie trasa de cerbi,
Să mă urc în iatac, pe-un turtur imens,
Să urc și să cobor, că e alunecos,
Si iar să dau să mă cațăr... și tu să-mi arunci
Niște pinteni.
Să cioplesc sloiul, urcându-mă
Să-i dau pinteni
Și să apar sus, c-o floare de gheața
În mână. "Unde e geamul?
Să-ți plantez pe el aceasta
Floare de gheață."
"O, ador florile de gheata", să zici,
"Unde-ai gasit-o?" Hai să ieșim puțin.
"Unde, iar afara? Iar în zăpadă? Iar în tren?
Iar vagon neîncălzit?"

Eu sunt un om de interior,
Pentru că sunt numai suflet
Și sufletul e de interior.
Sint un om de budoar, de stat între perne,
Printre carti, printre rujuri...
Tot ce emana caldură
Și intimitate. Pune-mă la o masa de restaurant
C-o sută de inși în jur,
Care se uită la tine
Și îngheț.
N-am ce să-ți spun, parcă nu ne mai cunoaștem.
Tu îmi citesti inceputul de enervare
Pe freamatul degetelor,
Pe mișcarea de la colțul ochilor
Și "Hai să mergem", zic.
"Unde?"
În castel. Știu eu unul, dar nu s-ajunge acolo
Decât c-o sanie trasă de cerbi.

Tot în tren suntem? Tot.

2012-07-26T11:14:00.000+03:00

Nudism

de Marin Sorescu

Car namol cu o caldare
La femeile care fac nudism.
In tinerete aveam o parere mai buna
Despre femei;
Dar trebuie sa faca cineva
Si treaba aceasta.

Ele nu se mai feresc de mine
Ma numesc "cel care aduce namol"
Si-si vad inainte de nudismul lor.
De fapt eu nici nu le mai bag in seama,
Le numesc "femeile care se inamolesc"
Si ma gandesc la ale mele.

Uneori ma apuca din senin
O pofta grozava de injurat.
Dumnezeii tai de viata
De tinerete
De batranete
De fericire
De iubire
De casatorie
De ideal.
Toti acesti dumnezei
Se prefac in namol de buna calitate.
In orice caz femeile il gasesc foarte bun
Si se ung cu el.

2012-07-25T13:00:00.003+03:00

Uriașul cu ochii albaștri

de Nazim Hikmet

A fost odata ca niciodata
Un urias cu ochi albastri
Indragostit de o femeie maruntica,
Ea visa sa aiba o casuta foarte mica
Cu o gradina sub fereastra
Si in gradina mult caprifoi cu florile-n lumina
Dar uriasul, cu mainile lui de urias
Menite sa inalte un intreg oras
Nu putea construi visul femeii
Adica, o casuta foarte mica
Cu o gradina sub fereastra
Si in gradina mult caprifoi cu florile-n lumimna
Iar intr-o zi cand soarele-a apus
Ea ochilor albastri le-a spus
"Ramaneti cu bine!"
Caci a venit unul cu avere si stare
Si a dus-o pe femeia maruntica
La visul ei, adica
La o casuta foarte mica,
Cu o gradina sub fereastra
Si in gradina mult caprifoi cu florile-n lumina
De atunci uriasul e singur pe lume
Singur de tot
Dar si-a dat seama
Ca dragostea lui de urias
Menita sa inalte un intreg oras,
Nu ar fi putut incapea
Intr-o casuta foarte mica
Cu o gradina sub fereastra,
Si in gradina mult caprifoi cu florile-n lumina

Deci a fost odata ca niciodata
Un urias cu ochi albastri
Indragostit de o femeie maruntica,
Femeia....visa.

2012-07-25T12:16:00.001+03:00