Copiii somnului raţiunii

Ce urăsc românii din ficați?

2016-04-21T13:18:00.000+03:00

Am adunat aici cele mai ilogice chestii pe care nu le suportă românii. Nu mă disociez de nație, recunosc că unele dintre categoriile astea mă enerează și pe mine parțial și mi se rupe, e dreptul meu să hateresc pe cine vreau și să fiu și mândru de hatereala mea. Luați cu pâine:

- Patronii. Uite-l, bă, are firmă, e plin de bani, da-i-aș foc! Cum să aibă unul spirit antreprenorial și să fie șef? Toți oamenii trebuie să fie angajați, preferabil la patron, culmea, că ăia de la stat sunt niște lepre, și cu lefuri egale. Bine, afară de ăia care fac munci mai nasoale ca ale vorbitorului. Cum să aibă un gunoier leafa mea?

- Faptul că președintele și premierul au lefuri mari. Pentru că diferența aia de 14.000 de lei între minimul pe economie și leafa președintelui e de ajuns ca să transformi România într-o Germanie cu mai puțin kebab. Nimic nu e mai liniștitor decât un prim-ministru care face datorii la întreținere că n-are ce mânca și care ar pune botul la o șpagă de 100 de lei și un cartuș de țigări. Păi cum? Numai patronii ăia demonici să-și permită să mituiască premierul?

- Oamenii implicați politic. Mă refer la ăia care sunt membri de rând în orice partid. Sigur au niște putere ocultă, pupă cururi, fac ei măgării, vor să ajungă sus. Cum să vrei să ajungi sus, măgarule, când noi ne scăldăm în mocirlă? Pentru că din prăpastie mult mai ușor te scoate unul aflat lângă tine decât unul care stă sus, pe margine, și te poate ridica.

- Bugetarii. Pentru român, bugetari sunt doar funcționarii de la ghișee, birocrații ăia care da, chiar sunt inutili, pentru că niște calculatoare ar putea face treaba lor mult mai bine și chiar ar trebui să o facă. Dar ăștia sunt puțini, sunt scursura tagmei bugetare. Profesorii, medicii, pompierii, soldații, toți ăștia care sunt adevărate icoane pentru român, sunt și ei bugetari. Cu ăștia ce facem? Mai urlăm ”Glorie eternă Armatei Române” dacă bugetarii din Armată sunt nașpa?

- Artiștii, în general. Aia nu e muncă. Dacă obiectul din mâna ta nu este o sapă sau orice altă unealtă agricolă, ceea ce faci tu nu e muncă. Oricum dacă nu ai fost niciodată la prășit, la vie, la cartofi sau la ce se mai face pe la țară, ești un sub-om care nu știe ce e aia muncă. Și dacă nu știi ce e aia muncă, nu ești de încredere și ar fi drăguț dacă ai crăpa un pic. În aceeași categorie intră și lumea care nu muncește 40 de ani în același loc. Dacă promovează, ”s-a ajuns”, ”s-a suit scroafa-n copac”. Dacă migrează în altă parte, e instabil, sigur a făcut el ceva de a plecat de acolo. Pentru că nimeni nu părăsește un loc dacă nu dă cu ghioaga-n heleșteu pe acolo, nu?

- Oamenii care stau cu chirie. Da, cu chirie, nu în chirie. Stai în casă sau în apartament, nu într-un teanc de bancnote. Boule. Sau Vaco. Unde eram? Da. Dacă nu ai casă și mașină proprietate personală, ești un ratat care nici milă nu merită. Pentru că doar un boss de boss sclăvește 30 de ani să bage mii de lei lunar în curul unei bănci și îngroapă bani în pereți care nu produc nimic. Iar dacă vrei să schimbi orașul... A, stai, nu schimbi orașul că trebuie să muncești în același loc toată viața ta.

Amendament: Dacă mașina sau casa sunt în proprietatea celui ”evaluat”, musai trebuie să fie cel mult egale cu ale ”evaluatorului”, că dacă sunt mai mari sau mai bune, dar, de regulă, doar mai mari, proprietarul ”s-a ajuns”... știi povestea. Și mai face și paradă, e un lăudăros.

- Oamenii necăsătoriți. Pentru că nimic nu spune ”ne iubim și ne-o și tragem” decât o bucată de hârtie emisă de funcționarii ăia insuportabili și binecuvântarea unui popă a cărui bogăție te calcă pe nervi. Ar mai intra și acceptul neamurilor cu care oricum nu vorbești decât vreme de două luni pe an: o lună de pupat cur înainte să ceri 500 de lei împrumut pentru rata de la casă și o lună după, ca să nu pari nesimțit, că iei bani și dispari.

- Oamenii de ”altă religie”. Alta decât aia ortodoxă, care e toată numai lapte și miere, pardon, pită și vin. Dacă ești ateu, mai rău. Ateu = satanist. Pentru că logica românească are mecanisme inaccesibile muritorului de rând. Just, există niște secte cel puțin dubioase, dar ortodocșii își au și ei nebunia lor. Ca orice religie organizată. Dar ce e în afara ortodoxiei nu prezintă încredere și trebuie ținut la distanță.

- Oamenii care locuiesc în altă regiune a țării. Afară de ardeleni. Pe ardeleni nu îi urăște nimeni, afară de bănățeni. Dar bănățenii sunt niște hateri care se uită de sus la toată lumea, cred că și pa japonezi îi desconsideră, deci nu contează ce zic ei :)) În principiu, cel mai nașpa e să fii oltean sau moldovean și cel mai bine e să fii dobrogean sau ardelean.

Eluveitie - Isara

Ființa aia ciudată de pe umărul meu stâng

2016-03-26T14:38:00.000+02:00

Infernul mă prinsese în compania unei Alice. Alice, aveam să aflu mai târziu, e doar un demon. Infernul are proprietatea stranie de a fi infinit și neîncăpător în același timp. E ca o matriță în care ai fost turnat și în care trebuie să te întorci, doar că nu este fix pe dimensiunea ta, ci cu 1 cm mai strâmtă. Infernul este senzația aia pe care o ai când cineva se apropie de tine ca sa-ti vorbească, până îi simți respirația. Totuși, Alice era cu mine acolo, aparent îmi era mai aproape chiar și decât strâmtoarea Infernului.

Acum trebuie să îmi dau seama de unde a apărut Infernul și de ce a ales să se ia la trântă tocmai cu noi. Sau cu mine... Unde e Alice? Parca s-ar fi stins. Parca aș fi stins-o eu. Alice! Se întoarce ea. Mereu se întoarce. Am să profit de momentul de singurătate ca să povestesc ceva despre Infern. Cândva, el nu exista. Cel puțin nu în forma asta. Nu exista nimic e tipul raiului, iadului, îngerilor, zeilor... Doar șamani închipuiți. Pana când cineva și-a dat seama că de fapt fiecare înger este o stare si, ca orice corp polarizat, starea asta are și un opus: demonul. Pe Alice. Dar înainte de Alice și de Infern, oamenii și lumea erau corpuri pur fizice, care interacționau doar cu obiecte fizice. Apariția emoției este mama lui Alice. Apariția emoției a însemnat castrarea speciei omenești. Înainte de emoție, aperitiv se chema câștigarea dreptului la un loc în vârful lanțului trofic. Astăzi, aperitivul e o băuturică fină servită din pahar de cristal, iar locul în vârful lanțului trofic este doar simbolic, pentru că de fapt nici măcar nu mai facem parte din lanțul trofic. Îl construim noi după propria noastră conveniență. Probabil că dacă amibele ar deveni inamicii noștri naturali și ne-ar mânca pe capete, tot am găsi o metodă de a ne plasa, științific vorbind, peste superiorii noștri! Ei bine, aici a început să apară Infernul. Pentru că dacă am început a simți, am început a ne transporta în stări comparabile cu cele personificate în marile lucrări religioase. Ne-am întrebat daca nu cumva mamutul lânos pe care-l aruncăm în prăpastie simte și el ceva. Poate plânge cineva după el. La fel și după tigrul cu dinți de sabie, daca îl tragem în țeapă când vrea să ne mănânce. Și de-aici dilema asta: ce facem? Ne lăsăm mâncați sau ucidem un spirit egal în drepturi cu noi? Așa că oamenii paleolitici au devenit oameni neolitici, iar oamenii neolitici au devenit oameni ai Epocii Bronzului. Tranziția spre Fruhbronzezeit a fost, de fapt, o tendință de autoizolare a grupurilor umane, de căutare a unui spațiu sigur în care să dezlege dileme aruncate pe masă de iscusiții șamani. Da, ei sunt de vină că oamenii simt lucruri atât de complicate. În natură, e simplu. Există frică, necesitate, sațietate și instinct sexual. Mila nu are ce căuta acolo, de exemplu. Este strict creația noastră și este ceea ce desparte, practic, tot: viul de mort, dreapta de stânga, păcatul de virtute. Mila ajunge să fie pământul fertil din care Marx își trage cu atâta nesaț seva. Oprimaților trebuie să le dam o mână de ajutor! Să-i obligăm să ne fie egali. Eventual, să ne provocăm nouă înșine un handicap. Ah, 2048... Câtă dreptate ai avut!

Bine ai revenit, Alice. Începusem să iți simt dorul. Știi că te urăsc când îmi e dor de tine. Știi că spun lucruri oribile despre tine. Și mai știi și că de fiecare dată când mi-e dor, mă întorc spășit la tine, iar daca mă căiesc suficient de mult pot spera la binecuvântarea unei îmbrățișări din partea ta. Alice cea fără trup, îți mulțumesc că mai și pleci din când în când. Altfel când aș mai ști că tu exiști oarecum? Alice nu vrea să mai vorbească... Deci e demon, până la urmă. M-a purtat prin partea întunecată a Evoluției. Alice e un Virgiliu, nu o Beatrice. Alice s-a întors la hibernare, învelită în șuieratul vântului...

Infernul, deci, era doar o colecție de stări negative. Astăzi e la fel, doar că e populat cu oameni reali sau imaginari, cu demoni interiori și exteriori, cu stări dintre cele mai ciudate, cu amintiri și cu plăsmuiri ale propriei imaginații. După niște ani în locul ăla începi să te întrebi daca nu cumva și tu ești imaginat de cineva și aruncat în culisele reprezentației de pe neuronul lui. Unde e Alice? Uite-o, știam că o să își aducă hoitul superb înapoi. Hoit... Asta înseamnă că mă poate atinge? Nu vreau să fiu atins, simt toate respirațiile alea calde care deși n-aveau ce căuta pe fața mea, se insinuau arogant în fiecare por al meu. Nu mai am nevoie de Alice. E ultima stare pe care vreau să o mai am.

Phoenix - Nunta

Arta zâzaniei: haznaua dintre generaţii

2016-01-13T12:23:00.000+02:00

Aşa-mi place câteodată să dispar în destinaţia mea de vacanţă preferată, Tărâmul Durerii în Cur de Toate! Şi când mă întorc, să bag o şopârlă de-aia care să călărească valuri şi mode. Scrisorile deschise de aruncat cu căcat în alţii, de exemplu, nu dispar niciodată. Şi nici cearta dintre moşi şi strămoşi, prunci şi părinţi etc. Aşa că luaţi de-aici:

Scrisoare deschisă către ai mei înaintaşi

Domnii mei dragi, a venit vremea (sună motivaţional, mă simt ca William Wallace) să vă scoateţi capetele din cur şi să daţi cu ele de cimentul dur şi de proastă calitate al realităţii. A, da, sunt un copchil nerecunoscător, că viaţă, că democraţie, căcat în ploaie. Da, mersi că ne tot criticaţi, că suntem nefolositori şi că nu suntem stabili, facem câte puţin din toate, ştim nimic despre totul, discursuri vechi.

Da, eu unul vă sunt recunoscător că v-aţi aruncat vieţile pe geam ca să staţi zeci de ani în aceleaşi bude gri pe care le numiţi oraşe şi că aţi fost prelucrători prin aşchiere la aceeaşi uzină vreme de 40 de ani. Deschiderea şi cultura pe care le-aţi adunat pe calea asta sunt de netăgăduit. Nah, nici Kant n-a pus piciorul în afara oraşului natal.

Vă sunt recunoscător că v-aţi ridicat în '89 să-l daţi jos pe Ceauşescu, după care v-aţi înghesuit ca oile să-l puneţi moţ la căcat pe Iliescu. Ăsta este un exemplu extraordinar de treabă începută şi dusă la bun sfârşit. Avem ce învăţa, că tot ne criticaţi că nu terminăm nimic din ce începem şi suntem nişte leneşi.

Din adâncul inimii vă mulţumesc că v-aţi amanetat vieţile ca să cumpăraţi nişte cocioabe la care plătiţi până daţi colţul. Aţi blocat, în total, miliarde de lei în proprietăţi şi credite. A subminat Ceauşescu economia de stat? Voi aţi subminat-o pe aia de piaţă. Banii trebuie să circule. Peste nişte zeci de ani, decesul vostru colectiv o să cauzeze o criză economică oribilă, pentru că noi, mobili de felul nostru, ne vom trezi cu proprietăţi de vânzare pe care nu va vrea nimeni să le cumpere. A, da, le scoatem la închiriat dacă avem norocul ca voi, actualii proprietari, să nu fi fost repartizaţi de Guvernul comunist prin Zlatna sau prin Huşi, de unde nu v-a dus capul să vă căraţi dracului în civilizaţie.

Vă mai mulţumesc şi pentru că aţi inventat, practic, "bunul simţ", pentru că ce înţelegeţi voi prin el n-are nicio treabă cu ce se înţelege la ţară, în mod tradiţional, dar nici cu ideea de "gentleman". Pentru voi, "bun simţ" înseamnă obedienţă. Să îţi ştii locul şi să taci când borăşte unul cu rang înalt lături peste tine. Să trăieşti într-un ocean după regulile unui lighean, mai exact, şi să nu îndrăzneşti a-ţi depăşi condiţia. Pentru că dacă te ridici, "sigur ai făcut tu ceva, că nu se poate să ajungi sus fără să calci pe cadavre". Bă, da. Aici aveţi dreptate, dar ghici cine a construit sistemul ăsta de tovărăşie, pe care "Evreul cu gâsca" al lui Grigorescu încă-l mai reprezintă aşa de bine, că ăla ar trebui să fie stema ţării, nu vulturul unei libertăţi pe care aţi sabotat-o de la prima cărămidă!

Cam atât am să vă transmit. Normal că nu sunt fără păcat, nici eu nici cei de-un leat cu mine, dar uite că mie mi se rupe de vorba aia a voastră cu "cine e fără de păcat să arunce primul piatra". Adevărul e că sutem mai culţi ca voi, mai descurcăreţi, mai adaptabili. Da, urâţi oamenii adaptabili că trăiesc ceea ce voi nici n-aţi visat şi nu vă puteţi apăra decât desconsiderându-ne şi considerându-ne prea incompetenţi pentru job-urile voastre plictisitoare şi repetitive. Aveţi dreptate şi aici. Nu suntem făcuţi pentru aşa ceva şi bine că s-au inventat roboţi pentru mizeriile astea de munci, că altfel ajungeam slugi toţi pe plantaţiile voastre.

Just. Aşa au făcut şi părinţii voştri. Ba au comis-o mai rău, dacă stai să te gândeşti că s-au dus la ditamai războiul doar ca să aducă nişte comunism. Au fost nişte trădători la fel de obedienţi şi pupincurişti ca voi, dacă nu cumva chiar şi mai şi. Asta nu înseamnă că trebuia să le urmaţi exemplul. Nu, trebuia să vă revoltaţi, cum fac eu acum, să vedeţi ce n-a mers, unde au dat cu ghioaga în heleşteu. A, stai. Asta ar fi fost lipsă de bun simţ, am uitat. Scuze, n-am făcut armata şi nu sunt "bărbat adevărat", adică de-ăla care tace şi înghite, se pune capră-n noroi când i se cere şi crede că nimic nu rezolvă un conflict domestic mai bine ca o palmă bine plasată. LOL, ce triste o să fie cimitirele voastre...

An Theos - Nedeea Lupilor

Opritoriu de seminţie "Ibovnicie adaos" - chip de întrebuinţare

2015-04-21T15:47:00.001+03:00

1. Bagă de samă să nu-i fi fost venit sorocul sau să nu i se fi stricatu poleiala. Desveleşte cu grije poleiala, întrebuinţându-te numai de degete. Să nu te agiuţi de ace, dinţi sau custuri!

2. Sugrumă capătul cel supţire al opritoriului de seminţie spre a-l goli de văzduh. După ce ţi se va fi întărit şi va fi gata de întrebuinţat semeremteştul, desfăşoară opritoriul seminţiei până ţi se acoperă ruşinea pe de-a întregul. Fii cu băgare de seamă ca zgârciul să fie la marginea cea dinafară, ca să fie lesne a se desfăşura! Dacă ai îmbrăcat cu greşeală opritoriul, cată de întrebuinţează unul nou!

3. După ce-ţi vei fi golitu hodrobrenţile, scoate opritoriul cât încă e dănănaia tare. Fii cu băgare de semă să nu ţi se scurgă seminţia, căci e păcat de moarte s-o risipeşti pe pământ şi se primeşte canon ca pentru malahie!

4. Înoadă opritoriul cel de gumă la capătul cu zgârci şi sloboade-l cu gunoiul, dar grije mare să nu-l dibuie coconii!

Întrebuinţate des şi cuviincios, opritoarele de seminţie din gumă "Ibovnicie Adaos" agiută muierile să nu cadă grele şi ţin ciuma şi alte boale departe de trupul tău. Ţine inte, însă, că nimic nu e fără de cusur! Opritoarele de seminţie "Ibovnicie Adaos" sunt de trei ori cercate ca nu cumva să scape vre unul stricatu în negoţ.

Trei Parale - Arză-l focul dascăl

Despre oamenii care au murit pentru libertatea de exprimare

2015-01-12T19:23:00.002+02:00

S-a trezit lumea occidentală! Vai! E nevoie ca oamenii să moară pentru libertatea lor de exprimare! Dacă aşa stau lucrurile, şi aşa stau, atunci în Vest nu există libertate de exprimare. Da, ai voie să faci mişto de islam, dar nu ai voie să faci mişto de arabi. Ai voie să fiu ateu, dar eşti privit ca extremist de dreapata dacă eşti creştin. Ai voie să înjuri, dar nu pe evrei, nu pe homosexuali, nu pe femei şi în principiu pe nimeni dintre cei care sunt băgaţi în faţa ta doar pentru că aparţin unei minorităţi.

În schimb, în mediile fundamentaliste religioase, libertatea de exprimare este la ea acasă! Teroriştii islamişti o duc până la a-şi folosi pe post de limbi ascuţite armamentul sovietic din dotare. Creştinopaţii verzui latră de la adăpostul zidurilor mănăstirilor împotriva tuturor minorităţilor şi a tuturor celor care nu sunt ca ei! Vino tu, alb heterosexual, şi ia-te de un negru sau de un gheu în public şi vezi ce păţeşti. Nimeni nu acuză Biserica sau Moscheea de "hate speech". Pune-ţi o rochie şi-o barbă şi vei avea libertate de exprimare cum n-a visat Vestul. Astfel, cei 12 desenatori destul de slăbuţi, între noi fie vorba, care au murit împuşcaţi nu sunt martirii libertăţii. Ei nu au avut niciodată libertate. Când au încercat să şi-o ia singuri, au fost prompt puşi la punct de arabii furioşi că li s-a desenat Bărbosul Suprem. Ăia doi sunt martirii libertăţii de exprimare, că e prima oară când le-a fost răpit dreptul acesta! Până să intre în stupul de mironosiţe inocente ale europenilor, nu îi bătea nimeni la cap pentru ce spuneau.

În spaţiul arab, singura erezie pedepsită este aia care isultă personaje inexistente. În Vest, dogma este atât de stufoasă, că nu prea ai voie să fii decât împotriva ta însuţi şi să te autoflagelezi la nesfârşit pentru că ai privilegii imaginate de alţii şi pentru că bunicii tăi s-ar putea să fi ucis câţiva periferici acum 80 de ani. Şi ce dovedeşte cel mai bine faptul că societatea europeană este moartă, inertă, o meduză pe uscat? Reacţia, tată! Jurnalismul liber este simbolul societăţii occidentale. A fost profanat în ultimul stil de un invadator extern, căruia tot noi i-am lăsat poarta deschisă pentru a veni să ne sufoce cu Sharia, Shaorma şi alte căcaturi de-ale lui! Şi tot ce pot face moluştele de francezi e să iasă în stradă, să facă spiritism, susţinând nişte leşuri încă puţin călduţe! Nu tu răzbunare, nu tu dezinfectarea Europei de jegul oriental care o împute de atâta timp! Europa este o babă care aşa de aproape de ultima ei suflare se află, că nici măcar la cur nu e în stare să se mai şteargă. Je ne suis pas Charlie, je ne suis pas Achmed, ich bin kein Berliner.

Epica - Originem

Icoana făcătoare de felaţii de la Mănăstirea Sodomeni

2014-09-27T02:16:00.000+03:00

În acea zi cu eclipsă şi cu ploaie de meteoriţi, direct de la Muntele Athos, bastionul bărbăţiei dumnezeieşti unde metrii de falus însumat al cuvioşilor părinţi se ridică doar în faţa Maicii Domnului, icoana cu buze veşnic calde pătrunse în Mănăstirea Sodomeni pentru a fi, la rându-i, pătrunsă de evlavioşii pelerini adunaţi într-o coadă mai lungă decât ar putea fi cuprinsă de o privire omenească sau de o gură dumnezeiască.

Se spune că îngerii înfierbântaţi ar fi posedat mâna stângă a celui care-a fost binecuvântat a o picta pe Aproape Fecioara. Conform înţelegerii dintre heruvimi şi duhurile rele, cele din urmă au posedat dreapta care manevra ghioaga erectă şi lubrifiată a iconarului Paisie. De cum s-au slobozit, icoana de sub pensulă şi sula de sub mână, cele două s-au unit în bipolarul priapism, deopotrivă blestem şi binecuvântare. Icoana, de atunci, se spune că ar fi făcătoare de felaţii şi dătătoare de lemn matinal veşnic, motiv pentru care a fost pusă la loc de cinste pe Muntele Sfânt, unde, de atunci şi până la eclipsă, a însufleţit sutanele cu forţa de a se înfofoli în jurul a ceea ce mai degrabă arată a catarge decât a trupuri închinate Domnului.

Mănăstirea Sodomeni era de maici. Ce-ar putea face, te întrebi, gingaşele călugăriţe înfofolite în suficiente straturi de veşmânt cât sa strunească umezeala vaginală, cu asemenea icoană? Patriarhul răspunde cu logica pe care numai un om al Domnului o poate avea: "Un singur leac are udeala diavolească a maicilor, boala care le îndepartează de Pletosul Pironit: pula. Dar maicile nu atrag decât pe autorul acestui text ciudat, iar măgarul ăla nu calcă-n biserică nici să-l biciuieşti, darămite-n mănăstire! Aşa că trebuie atrase cantităţi cât mai mari de mădulare vânjoase, pentru că, altfel, lăcaşul de la Sodomeni riscă sa intre în faliment".

Şi madularele s-au aliniat, flasce, la uşa mănăstirii pentru a ieşi de-acolo pe veci erecte. La intrare, bărbaţi cu penisuri. La ieşire, penisuri cu bărbaţi. În schimbul blestematei blagoslovenii, şi-au lăsat agoniseala în cutia de argint a milei şi ADN-ul pe buzele tot mai groase, dar tot mai nesătule ale Fecioarei. Unii dintre ei se arătau darnici şi cu măicuţele care nu fuseseră niciodată mai pline de duh şi de har. Ba, câteva dintre ele nici nu făcuseră vreodată cunoştinţă cu duhul sau cu harul. Poveştile despre icoană deja circulau din gură-n gură, la fel cum aveau să circule mătărângile credincioşilor. Seminţia celor ce trec pe la ea acţionează ca un fel de botox şi umflă tot mai mult gingaşele porţi ale Sfintei Guri. "De-ar fi fost mai larg cadrul, să cuprindă şi celelalte două seturi de buze, întrepătrunse, umede şi primitoare cu ce-i lumesc precum au fost şi cu Duhul Sfânt la Buna Vestire!", suspinau părinţii athoniti pe vremea când Fecioara se afla pe Muntele Sfânt.

Mirenii, în schimb... Păcătoşii! Numai la pizda cea nici de prunc despicată nu le era gândul! De îndata ce-şi târau priapismele dureroase prin poarta de lemn a mănăstirii, numai la găuri hâde trăgeau, ceea ce mult a mâniat pe Domnul. După ceva timp, Creatorul a pus zăgaz minunilor icoanei, nu înainte de a trece şi El pe-acolo, deghizat într-un batrânel gârbovit, şi a poruncit ca opera îngerilor şi-a diavolilor să nu mai dea priapism, ci să vindece cancerul. Si la ce căcat ai vrea să scapi de cancer, dacă tot nu ţi se scoală pula? Şi uite de-aia a dat faliment Mănăstirea Sodomeni, iar icoana Maicii Domnului, acum doar făcătoare de minuni, zace, însetată, prin podul nu ştiu cărei Mitropolii şi plânge, dar nu că nu mai poate aduce fericire, ci pentru că ei nu i se mai aduce fericirea sub nas. Plânge mir, ce-i drept, în ceaunul unui biet clopotar care-şi prăjeşte zi de zi cartofii în el. Şi de cum mirul sfânt atinge limba clopotarului, cel mai puternic muşchi al trupului său se oţeleşte atât de tare, că, dacă loveşte clopotele de bronz ale catedralei, le face să sloboade un sunet atât de plăcut urechii, că ortodocşi din toată lumea vin să asculte liturghia şi să pupe ceva cadavru uitat prin preajma altarului! Şi de-aia chestia care atinge clopotele şi le face să bată se numeşte "limbă".

Turisas - One more

Limba şi literatura română. Manual de poştit în bodegă.

2014-08-22T20:01:00.001+03:00

Limba română este atât de inexactă semantic, încât se poate folosi cu succes în zămislirea celei mai de soi literaturi, cu reale şanse de a bate la cur tot Califatul Francez, toată Monastirea Ortodoxă Rusească şi cam tot ce s-a scris prin lumea asta mare şi plină de căcat. Evident, literatura română nu se ridică la nivelul la care ar putea s-o facă, asemeni unui falus sculat mecanic de buzele unei nasoale. Se scoală, dar parcă fără chef şi fără să atincă înălţimi prea semeţe. Se scoală doar de complezenţă, ca să bifeze un punct pe o listă. Hai să vedem de ce.

Nu trebuie să apar eu ca să vă spun că ştirile de la ora 5 în variantă literară constituie singurele atentate scriitoriceşti ale culturii române. Nu, există poezie acceptabilă, proză acceptabilă, chiar ieşită de sub peniţa autorilor de dejecţii pseudointelectuale gen "Ion". Şi nu am nimic cu autorii acestor dejecţii, oricine scrie şi prost, oricât de bine ar putea să scrie. Nu poţi să ai numai opere de Nobel. Dar scriitorii ăştia sunt morţi de mult. Ar trebui să apară unii noi, care, dacă nu să inventeze genuri literare noi, măcar să se încadreze în unele vechi, dar care n-au fost sondate de români. Literatura distopică, de exemplu, lipseşte cu desăvârşire din peisajul românesc.

Cultura viitorului creator de literatură este pocnită din faşă cu ciocanul uniformizării, ciocan care vine din toate direcţiile sub forma ideologiei din spatele educaţiei. La sfârşitul şcolii, omul român crede că face parte dintr-un popor eroic căruia, de eroic ce este, i s-a pus din toate direcţiile capac. Şi Napoleon a fost căpăcit de o alianţă impresionantă, oricât de genial ar fi fost. Poporul român este un Napoleon colectiv, care n-a avut ocazia să-şi facă imperiu, pentru că imensa coaliţie de străini, barbari, tirani, păgâni, pomelniciţi cu amănuntul în imnul de stat, a fost vigilentă şi a mângâiat cu drujba fiecare creangă pe care am încercat noi să ne suim. Omul român crede că literatura neamului său acoperă toată aria de interes a spiritului uman, restrânsă la bucata de pământ de sub picioare şi la barda din mână, abil exploatată în vederea apărării mai sus amintitei bucăţi de pământ. Cel mai mare geniu român, Eminescu, nu este un creator, ci un importator. El vede la Berlin nişte cărţi şi le "traduce" în limbajul spiritual românesc. Cu toate acestea, trece drept... geniu! Adică drept revoluţionar. Însă, raportat la Schopenhauer, Eminescu este fix Petru Groza faţă în faţă cu Marx.

Românul, aşadar, nu este impulsionat să creeze. El este condiţionat psihologic şi ideologic să apere, să păstreze ce are, să se mulţumească doar cu ceea ce are, să îşi apere "sărăcia, şi nevoile şi neamul". Iar eroismul său este defensiv, nu cuceritor. Un eroism mic, comparativ cu al învingătorilor. Românul bate cărări ştiute, scrie ce vede, nu scrie ce NU vede. Creaţia artistică românească nu este una utopică, nu este una distopică, ci una pur realistă. Este o explicaţie a unor invenţii deja existente, nu o tentativă de construcţie a unora nemaivăzute, pentru că moralitatea românească este, din acest punct de vedere, defectă. A crea ceva nou te face îngâmfat sau inutil, te asemuieşte duşmanilor neamului, cuceritorilor care au lăsat urme adânci în istorie pe seama poporului propriu. Creaţia te face trădător.

Grai - Sed Lesov

Observaţiuni antropologice asupra exemplarului "Filimon", apartenent tipic al urbei româneşti

2014-07-04T16:28:00.001+03:00

Să-i spunem Filimon. Este bucureştean, deci oltean moldovenizat născut prin suburbiile imunde ale Nămoloasei. Colonist de meserie, Filimon posedă cămaşă într-o singură culoare; e drept, nedefinită. Duhnindu-i gura a chestie care creşte între degetele de la picioare când o arzi vara în bocanci, colonistul de la Nămoloasa ar fi purtat şi păr pe spate dacă nu i-ar fi fost încă arsă pielea de internship-ul plătit în boabe de grâu, efectuat vreme de 18 ani în metropola de baştină.

Filimon ocupă relativ legal o garsonieră decorată cu igrasie renascentistă şi cu bun gust. De ceapă. Proprietarul căruia-i cotizează o dijmă lunară cât trei sferturi din valoarea locuinţei învinuieşte foştii chiriaşi, nişte "moldoveni dă Ialomiţa", pentru cocktail-ul de damfuri primitoare sau, poate, primitive, căci nici el nu ştie prea bine care-i diferenţa. Are chiar şi apă caldă. Dubios de caldă, Filimon nu-i cunoaşte originile. Doar ştie că un dulăpoi mare de pe un perete începe să se screamă când o foloseşte, aşa că preferă s-o evite.

"Apă? Păi o cumpăr din hypermarket, doar nu-s dă la Pocreaca s-o scot din pământ, cu viermi şi ciuperci d-ăstea dă ţărănoi rural"! Aşa explică Filimon, cu un aer didactic care i s-ar potrivi dacă n-ar intra în conflict cu halena profund etilizată, originile apei cu care se spală pe faţă când îşi aduce aminte şi când este şi capabil să parcurgă cei doi metri care-i despart patul de chiuveta ancorată, straniu, de un perete care nu se află în baie.

Bucătăria lui Filimon este suspect de curată. Probabil, este cea mai curată suprafaţă de 1,827 metri pătraţi din edificiul ferentarian în care-şi ţese omul viaţa şi opera. "Cum unde mănânc? La Mec, bă! N-ai auzit de el? Păi eu nu mă apuc să gătesc cărnuri d-alea dă animal şi cartofi. Tu ştii că animalul ie cu pământ pe el, cartofu' la fel... La Mec ie curate, dar ce să ştii tu, dă-te-n spirt dă filistin"! se revoltă Filimon când este întrebat de secretele celor aproape doi metri pătraţi cruţaţi de expansiunea slinului nativ "dă Ferentari".

Colonistul Filimon nu este, sub nicio formă, un beţiv. El savurează, vreme de patru ore, o bere cu lămâie, purtându-şi pălăria cea de duminică, miercurea. În Nămoloasa, portul de pălărie duminicală miercurea ar fi fost aspru pedepsit în birtul comunal. În Bucureşti, însă, nu sălăşluiesc "Grobienii ăia dă Moldova". Bucureştenii au stil. Pălăria purtată inadecvat atrage priviri, dar, de această dată, admirative.

Filimon este de-al lor. Nu înţelege, însă, de ce nu se apropie nimeni la mai puţin de doi metri de trupu-i, sursă parcă nestăvilită de izuri ce aduc vag a ceapă conservată în spirt. "Pastă dă dinţi? Păi dân dinţii cui să face aia? Poate e dă la d-alde infecţii ăia dân Rahova, mă infectez cu cine ştie ce microbi"! se arată Filimon suspicios la auzul unor asemenea chislovăţii. Adoarme, sorbind cu nesaţ dintr-un recipient imens plin cu o substanţă care răspândeşte mirosuri necunoscute de nasul omului alb. Probabil, ţuică făcută din boasca rămasă de pe urma ţuicii vecinului. "Păi voi d-aia staţi în copaci, dă-vă dracu' să vă ia dă primitivi, că nu reciclaţi"!

Korpiklaani - Keep on galloping

Cum să-ţi faci civilizaţie

2014-05-02T23:25:00.000+03:00

Urlă interneţii de frica războiului cu ruşii de parcă ar avea ei altă treabă mai bună de făcut decât să ne violeze nouă babele de Vaslui. Vine războiul şi carnea de tun nu e bine să aibă hepatită şi alte boli, de parcă nu te omoară obuzul dacă n-ai ficat, ce să zic! A, da, armata română e o treabă eroică, fără legătură cu adunătura aia de fraieri care s-a apucat să trădeze nemţii în ultimul resbel sperând că Stalin e vreun fraier care o să uite că românaşii au udat Caucazul cu sânge sovietic. Acum, după 70 de ani, ruşii iar au chef de bătaie, că doar n-au înfometat naţia ca să dezvolte arme nucleare doar de dragul de avea ce demonta mai târziu. Deci vine resbel şi, dacă-i nuclear resbelul, cam dispare civilizaţia şi se lasă iar cu paleolitic sau, ca să fim optimişti, cu Epoca Bronzului. Adică dispare semnalul de la telefon şi de la wireless şi trebuie să ne apucăm noi, ca oameni, să reînviem lumea moartă şi să refacem ce-am reuşit să distrugem cu atâta abnegaţie. Dar cum facem treaba asta?

În primul rând, o civilizaţie care apare din căcat trebuie să inventeze ceva fain. Ceva aşa de fain, încât celelalte adunături izolate de dobitoci obsedaţi de propriul pământ să se avânte la 100 de kilometri de casă şi să preia respectiva treabă. Cum e scrisul. Scrisul e mişto, dezvoltă creativitatea, face treburile uşoare, arată bine şi prinde la oameni. Oamenilor le place să scrie când n-au altceva mai bun de făcut în timp ce aşteaptă să le crească grâul. De-aia au islandezii literatură faină şi mai ales, de-aia o au de acum 1.000 de ani. Că la ei creşte greu grâul, dar nu-i bai, au ce face până se coace pentru că ştiu să scrie. De-aia au sumerienii literatură faină.

Altă chestie pe care trebuie să o facă o civilizaţie este să îşi dea seama că are ceva de calitate. Adică să fie mândră de propria ei creaţie culturală, tehnologică sau militară şi să conştientizeze faptul că este mai sus ca neamurile din jurul ei pe lanţul trofic. Când îşi dă seama de treaba asta, neamul care vrea să fie creator de civilizaţie dezvoltă un simţ al datoriei de a înghiţi fraierii din jurul lui şi are şi capacitatea de a o face. Atunci câştigă respect şi lumea vrea să preia chestiile faine pe care le-a creat, cum ar fi scrierea, arta sau ideologia. De-aia şi-a făcut la 1185 Ioan Asan imperiu prin Balcani. Nu erau românii civilizaţi, erau bizantinii sursă de inspiraţie. Ei aveau imperiu şi le mergea bine, iar Ioan ăsta a crezut că dacă ai imperiu automat îţi scoţi neamul din căcat. Aşa că şi-a făcut imperiu, numai că nu a avut gura destul de mare încât să-şi apropie poporul de el. N-a avut ce să le ofere.

Treaba cu oferitul mă duce la a treia şi ultima treabă pe care o ai de făcut ca să-ţi faci civilizaţie. Este nevoie ca supuşii tăi nu doar să ţi se supună, dar să le şi placă s-o facă. Trebuie să fie mândri că fac parte din civilizaţia ta. Aici se poate face o confuzie între imperiu şi civilizaţie. Ei, bine, orice civilizaţie are un imperiu care o propulsează. Egiptul, Roma, China, Bizanţul, Spania, Anglia, America, toate au fost nucleul propulsor al unei turme de epigoni mândri de condiţia lor. Ei ştiau că se supun cuiva, că sunt expuşi abuzurilor, dar considrau că beneficiile plutitului în siajul imperiului lor compensează pentru dezavantaje. Trebuie să ai ce oferi, să ştii să ambalezi produsul tău şi să-l vinzi scump fără să-ţi faci reputaţie nasoală de zgârciob. Inteligenţa nativă ajută, dar simţul practic ajută şi mai mult. Imperiile cultivă mentalităţi pragmatice şi raţionale. Ele se propagă, elimină spiritualitatea şi credinţa oarbă şi duc la critică, inclusiv îndreptată împotriva creatorilor de civilizaţie. Atunci, civilizaţia cade şi lasă loc alteia. Da. Dacă vrei civilizaţie, trebuie să accepţi faptul că demersul tău este unul sinucigaş. O civilizaţie este ca o supernovă. Cu cât mai tare străliceşte, cu atât mai adâncă e gaura neagră pe care o lasă în urmă. Vrei un exemplu? Compară arabii din secolul al XI-lea cu arabii de acum şi mai vorbim.

Apropo, asta este o explicaţie foarte simplă a mecanismelor care duc la constituirea unei civilizaţii. Dar ăsta nu e un tratat de istorie sau de ideologie, ci un post de pe un blog de trolling. Dacă vrei ceva academic, citeşte cărţi şi lasă-mă-n pace ca să am timp să le scriu şi pe alea.

Tyr - Hold the heathen hammer high

Când îşi imaginează oamenii cum arăţi tu în pat?

2014-03-27T17:01:00.000+02:00

Imaginaţia bolnavă a semenilor te vânează peste tot. Mai eficientă ca orice pervers, aşteaptă să faci o mişcare ca să-ţi zugrăvească portretul pornografic la adăpostul te miri cărei cutii craniene. Când? Unde?

1. Când cumperi prezervative împreună cu o femeie. Casiera va avea mereu privirea aia. Uneori vei citi în ochii ei cât de udă e. Încearcă să-ţi spună telepatic că vrea să ţi se alăture.

2. Când cumperi prezervative singur. Oare cu cine le vei folosi? Cum? Ţi se va suge penisul? Vânzătorul ar dori şi el asemenea tratament. Cine nu l-ar dori? Oare arată bine tipa? Dar dacă nu e tipă? Dacă... Vai, să-ţi dea mai repede cutia de prezervative până nu îl observi. Dacă stă bine să se gândească, el n-a încercat niciodată un alt el. Oare cum o fi? Oare... Nu, schimbul trebuie să se încheie cât mai repede.

3. Când mergi pe stradă cu un trandafir în mână. Cumperi o felaţie din viitor sau te revanşezi pentru una din trecut, care s-a finalizat în gura cui nu trebuia? Trandafirul ăla va vedea atât de multe scene pe care trecătorul de lângă tine nu poate decât să şi le imagineze pe jumătate... Baba care se aşează lângă tine în tramvai, oare când a primit ultimul trandafir? Când a simţit ultimul falus zvâcnindu-i între fesele unsuroase şi acum cvasifluide? Uită-te la ea. Va avea privirea aţintită asupra masculinităţii tale, dar mintea-i va fi cinematograf pentru adulţi!

4. Când te apleci spre o femeie să-i spui ceva la ureche. Dacă vârful limbii tale îi atinge accidental pielea, iar ea îţi ia mâna şi ţi-o apasă de vulva ei suculentă? Dacă exact asta-i ceri când, de fapt, îi spui doar că ăla care stă în faţa ta pute a varză stricată? Poate sucurile ei put a varză stricată!

5. Când nici măcar nu faci nimic. Cum ai arăta făcând ceva? Cum ar fi să se topească îmbrăcămintea de pe tine, să rămâi expus, iar toţi oamenii din jur să sară asupra ta, hulpavi, libidinoşi, erecţi şi umezi, să se înfrupte din goliciunea ta, în timp ce tu eşti butaforia nemişcată şi fără vlagă a unui viol aproape necrofil? Dar dacă ai fi tu violatorul şi ai ţintui-o de un zid rece pe cea în mintea căreia ai primit acest rol? Acum i-ar plăcea. Ce contrast între cărămizile reci care-i întăresc sfârcurile şi împunsăturile fierbinţi, adânci dintre pulpele ei! Ce scârbos, pentru că aşa spune un glas fără gură!

6. Când te scarpini acolo, jos. E o atingere lascivă? Îţi aranjezi erecţia sau ţi-o provoci? Ce vrei să faci cu ea? Ce-i în mintea ta? Oare minţile voastre pot intra în contact? Pot avea coitus? Poate smţi şi tu umezeala ei, poate o şi vezi. Ştii că te-a observat. Ce faci? Te mai atingi?

Korpiklaani - Nordic Feast

Oscar, cel mai bârfit unchi din istorie

2014-03-07T07:35:00.001+02:00

Se face săptămâna de când s-au împărţit nişte statuete unor neni lucioşi şi unor tanti care au făcut pornache în tinereţe şi, acum, ca să compenseze, poartă haine antiviol care ţin prima pagină a ziarelor mai intens decât motivul pentru care se află acolo, adică filmele în care au jucat în ultimul an. Pe măsură ce ofticile şi bucuriile s-au stins, la suprafaţa bârfelii au rămas două probleme majore: de ce a luat "Gravity" atâtea premii şi de ce nu a primit nu ştiu ce fetiţ italian premiul, deşi e a patra oară când este nominalizat. Şi universul compătimeşte cabotinul căruia i s-a dat de patru ori cu pizza pe la nas, ca şi cum ar fi vreo pagubă.

Mai sub radar, planează problema premiului pentru "Propaganda anului 2014", cunoscut în cercuri strâmte ca "Premiul pentru cel mai bun film". Adică de ce s-a ales "12 years a slave" şi nu "Captain Phillips". Păi, vina e a scenaristului şi a regizorului. Filmul începe bine, se promite a fi obiectiv, te face să înţelegi şi situaţia urmaşilor slăbănogi şi treji ai lui Jack Sparrow, îţi pune în faţă o poveste realistă, după care se aşteaptă ca tu să crezi că Marina lui Obama îşi trimite trei sferturi din flota cunoscută ca să salveze o coajă de nucă plutitoare pe ocean. Mesajul este cât se poate de clar: "Noi putem să-ţi omorâm un ţânţar pe coaie cu toporul fără să te castrăm pentru că suntem americani şi lumea ne suge". Foarte exagerat şi foarte răsuflat, având în vedere că propaganda militară a câştigat multe statuete în ultimii ani. În plus, mor nişte negri, ceea ce e rasist (cine nu sesizează ironia să stea o tură). A câştigat un film cu negri pe care nu l-am văzut pentru că e cu negri şi cu political correctness, drept pentru care prefer să-mi pierd două ore din viaţă stând pe budă şi ghicind în urmele de căcat de pe hârtia igienică.

Dar să revenim la problemele majore. Care-i treaba cu "Gravity"? A câştigat şapte premii, ceea ce este o treabă mare. Şi lumea se plânge. Da, povestea este o porcărie. De altfel "Her", un film genial, a primit ce-a meritat: premiul pentru cel mai bun scenariu. "Her", nu "Gravity". Mult deus ex machina, mult happy ending, multă uşurinţă cu care o femeie nu doar că poate conduce, dar conduce cu succes o staţie spaţială cu toate instrucţiunile în chineză şi marea întrebare: unde a aterizat MILF-ul? Eu am sperat până la sfârşitul genericului că vor apărea soldăţeii nord-coreeni în faţa ei imediat după clişeul cu sărutatul pământului. Dar astea sunt singurele critici pe care le poate primi pelicula. Un one man show de zile mari (al doilea om crapă destul de repede, drept pentru care nu se pune) care te face să trăieşti intens şi să te întrebi când au trecut 90 de minute, "Gravity" este exact ceea ce arta trebuie să fie: pretext de simţire. În plus, arată bine. Şi MILF Săndica, în ciuda vârstei, şi peisajul din jurul ei.

În final, am lăsat italianul cu gel în păr, pentru că este cel mai mic păduche care a populat vreodată ecranele. Mă rog, a mai fost unul, Reagan, dar, măcar, ăla s-a lăsat de actorie şi s-a apucat de ceva mai interesant. Leo, în schimb, nu doar că se încăpăţânează să apară în filme, dar are şi pretenţia de a fi recunoscut ca actor. Leo nu este un actor. Este un nene care îşi schimbă costumele în funcţie de ce trebuie să poarte personajul pe care ar trebui să-l joace. Atât. El nu joacă rolul personajului, el se îmbracă exact ca personajul şi atât. În plus, face chestia aia enervantă din sprâncene în fiecare film. Leo nu este un complex de personaje, este un singur personaj. Deci nu e actor, e manechin sau, mai degrabă, gardul Miliţiei pentru diverşi croitori mai mult sau mai puţin iscusiţi. Dacă vrea statuie, să facă bine să convingă, să devină, pentru maxim două ore, dârlăul pe care vrea a-l interpreta.

Arkona - Nevidal

Pravilă despre întrebuinţarea cuviincioasă a desinemergătoarelor de pe pământ, ape şi din văzduh, precum şi a altor asemenea lucruri aduse din Apus

2014-01-28T16:17:00.001+02:00

1. Cine vrea a căsni un desinemergătoriu pentru pământ, ape sau văzduh trebuie să aibă încuviinţare domnească scrisă şi s-o poarte după sine mereu.

2. Este neîngăduit a se merge cu desinemergătoarele pe drumurile şi potecele satelor şi oraşelor mai iute decât două poşte într-un ceas.

3. Neîmpăcarea iuţelei cu chipul şi înfăţişarea drumului se plăteşte cu treizeci de lei.

4. Fără de tăgadă se va găsi în lada de zestre loc pentru un caftan întorcătoriu de lumină şi pentru o roată de înlocuială, după cum se cuvine împlută cu văzduh.

5. De la căderea iernei, toate desinemergătoarele de pe pământ trebuie a avea roate de omăt.

6. Se pedepseşte cu pierderea capului căsnirea desinemergătorului cu minţile veselite de licori ameţitoare sau în timpul grăitului la departevorbitoriu.

7. Sburatul cu machine de fier prin văzduh la înălţime mai mare decât a norilor cei de vreme potrivită aratului trebuie a se face cu chibzuinţă, să nu intre văsduhul înăuntru şi să înăbuşe pe căsnitor.

8. Luminătorii de sfărmat pâcla care de asemeni orbesc pe alţi oameni de pe drum sunt neîngăduiţi.

9. Trebuie a se da întâietate pedeştrilor care vor a trece drumul prin acele locuri anume dungate pentru trecut cu piciorul şi de toată lumea ştiute şi astfel înţelese.

10. În faţa arborelui desineluminător şi schimbătoriu de chip se va sta până i se va arăta chipul cel verde.

11. Când ispravnicul din slujba ordinei de pe drumuri şi poteci întinde mâna a stavilă, este ca şi poruncă domnească pentru căsnitoriu a priponi desinemergătorul pe latura din dreapta a drumului.

12. În prăvăliile de apă arăztoare, neguţătorii de acolo trebuie să vândă toţi la preţul stabilit de domnie, nu mai scump, dar nici mai ieftin.

13. În departevăzător nu se pot vărsa imagini curgătoare diavoleşti înaintea miezului nopţii, iar la ele copiilor nu le este cu voie a privi.

14. Trecutul cu piciorul al acelor drumuri de croială nemţească anume pentru iuţeală nestăvilită nu se îngăduie şi cine calcă porunca aceasta pe barba lui sau a neamului se va îngropa, dacă va muri şi ucigaşul lui nu va purta nici o vină.

15. Nu se îngăduie a se face în şcoale negoţ cu ierburi şi colburi veselitoare de minţi.

16. Nu se îngăduie a se întrebuinţa în văzul oamenilor ştrumelege zguduietoare de mâna omului făcute pentru desfătarea femeii.

17. Nu se cuvin desfătarea auzului cu musice detunătoare, întrebuinţarea sugătoriului de colb cu văzduh sau naşterea de alte sgomote dumineca sau noaptea.

Ad'Hoc - Soarele şi luna

Întâlnirea Grupului "Zeii Anonimi". YHVH

2013-12-28T14:51:00.000+02:00

-B... Bună. Eu sunt YHVH şi sunt dependent de porn.

-Bună, YHVH! Dar să ştii că noi nu suntem cocalari dă Bucureşti. Folosim vocale.

-Bine. S... sunt Yahveh. Vreau să vă povestesc ex... exp... experienţa mea cu Creaţia. Când eram mic, tăticul meu mă fulgera din senin aproape în fiecare zi. Spunea că n-am să fiu niciodată în stare să fac lucruri frumoase, să creez universuri şi din alea... Aşa că într-o dimineaţă am spus "Bine, tăticule, lasă că vezi tu!". Şi am început să trebăluiesc. Am găsit în budă nişte apă şi am scos ceva din ea. Am zis că ăla trebuie să fie pământul. Dar era întuneric, eu nu mi-am dat seama... Am stat toată noaptea şi m-am întrebat de ce pute la mine în pat. Eu făceam pe mine, am avut problemele astea până la 35 de ani. Încă stăteam cu ai mei, nu cunoscusem vreo femeie... În fine, a doua zi am zis că ar cam trebui să fie lumină. S-a făcut, dar era peste tot, mă orbea, era o lumină enervantă şi difuză. M-a leşinat. Dar când m-am trezit mi-a venit ideea: am făcut şi sursă pentru lumină. Toată ziua m-am chinuit cu tabloul ăla electric, mi-am stricat şi calculatorul când au sărit siguranţele. În fine, a ieşit treaba. Bine, m-a ajutat tati... Dar asta a fost singura oară, jur! Măcar am înţeles de ce puţeam când am văzut că ăla nu era pământ. Dar era drăguţ să faci biluţe din el, serios... Mă rog, m-am săturat repede şi de asta. Ştiţi, aveam ADHD, nu mă puteam concentra mult la aceeaşi treabă... Chestia s-a luat şi la Poporul Ales, de-aia au avut nevoie de curând să meargă la nişte şcoli drăguţe unde au învăţat să se concentreze... Bun băiat Adolf, o să-l fac sfânt.

A mai trecut o zi. Am pus condimente parfumate peste pământul acela. Începuse să facă animale, putrezea... Dar asta n-are legătură. Eu vreau să vorbesc despre vietăţile care pot venera. Prima oară am făcut îngeraşi. Erau drăguţi, purtau toţi rochii albe. Aveau glezne frumoase, pufoase. Îmi plăcea să-i privesc. Mă atingeam singur. Numai că unul s-a crezut mai bun ca mine. De ce? De ce vine mereu cineva şi se crede mai bun ca mine? M-am pierdut tare cu firea, l-am trimis la dracu'. Cred că am exagerat, într-o zi am să-l scot de acolo.

Aşa că am făcut omuleţi. Cam proşti. Dar umblau dezbrăcaţi şi mă venerau. Dar pornul... Ei doi, dezbrăcaţi prin lume... Mă făceau să mă ating singur. Până a trebuit să se intoxice cu mărul ăla împuţit! Nu ştiu de ce l-am pus acolo. I-a luat de cap, au început să poarte frunze şi s-a terminat pornul. Mi-a părut rău, dar i-am obligat eu să facă lucruri murdare. S-au înmulţit la greu. Salivam după ei. Aşa tare, că i-am înecat pe toţi. Bine că era un director de şantier naval care a ştiut să-şi facă o barcă mare şi trainică. A salvat specia şi n-a trebuit s-o iau de la capăt. De bucurie, iar am început să mă frec acolo jos. Şi mi-am dat drumul. Am stropit o muritoare care a rămas gravidă. Fiul meu... Ce idiot! Se vede că a fost făcut din labă. A început să-i dezveţe pe oameni de porn. Noroc că l-au bătut în cuie de o cruce, că altfel... Oricum sunt şi acum mulţi care se mai iau după el. Noroc că există japonezii. O să iau un japonez într-o zi şi o să-l fac Mesia, să revină oamenii la vechile obiceiuri. Nici de labă nu mai am chef, este aşa trist să vezi cum oamenii se feresc de a se împreuna. Vreau să scap de problema asta, sincer... Dar nu pot să mă abţin...

Garmarna - Drew Drusnaar idag som igar

Ghid de agăţat femei medievale

2013-12-07T07:37:00.001+02:00

În numele Sfintei şi Nedespărţitei Treimi, Io, Andrei, singur stăpânitor peste tot mormanul de rahat asupra căruia vă căzură domniilor voastre ochii, dat-am această carte ca să fie ştiută de către toţi acei ce-o vor ceti sau o vor auzi cetită. Anume că dacă vi se va atinge de mână vreo maşinărie de-a vremii şi vă va trimite soli prin timpurile cele neguroase ale voievozilor sau dacă veţi voi a vă hodini picioarele ostenite prin ţinutul temut al Vasluiului cel de Ştefan salvat de la a fi mistuit de foc, nevoiţi veţi fi a vă descurca acolo cu cele ce vă vor fi la îndemână. Şi vă mai grăim noi cu slovă domnească acestea: că după doauă zile petrecute prin acele ţinuturi întunecate, vă va veni a vă împreuna şi drept vă grăiesc vouă că nu-i puţin lucru a feşteli vreo fleaşcă streină. Iacătă, dară, ce va trebui a le spune domniţelor de prin cele locuri, aşa să vă ajute Dumnezeu! Iar cui nu i-o ajuta, să vie la mine şi i-oi da un ulcior de vin, căci vorba ce-am vorbit-o nu i-a fost de folos!

1. Eu sunt în pat ca Papa: leg şi dezleg.

2. În vremurile astea păgâne mai e nevoie şi de-un misionar din când în când...

3. Ne jucăm un pic de-a sabia cruciatului şi burta sarazinului?

4. Bună, eu sunt Urban şi vreau să-ţi dărâm zidurile Constantinopolului cu namila mea.

5. Cel Mare. Carol cel Mare.

6. Dacă Filip cel Lung şi Carol cel Gros s-ar fi împreunat, eu aş fi fost copilul lor.

7. Sunt mai multe sensuri ale ideii de iubire cur...tenească, dacă mă-nţelegi.

8. Îmi primeşti trubadurul în cetatea ta?

9. Hai să vezi la ce mai folosea Inchiziţia masa din beci.

10. Am un rug pe care vei arde şi vei transpira.

11. Dacă te-a impresionat miniatura mea din Caslovul Feţelor, stai să mă vezi în mărime naturală...

12. În afară de sânge, bila albă, bila neagră şi flegmă, mai există o umoare pe care-o slobod acum asupră-ţi.

13. Vreau să am drept de Prima Nocta asupra ta în fiecare noapte.

14. Şi dacă aş fi seniorul tău, tot te-aş lăsa să stai deasupra mea.

15. Aş da în tine ca berbecul în poarta cetăţii.

16. Îmi plac fetele bi... zantine.

17. Eşti alchimistă? Pentru că mi-ai transformat carnea în Piatra Filosofală.

18. Eu sunt papa, tu eşti regele. Îngenunchează în faţa mea şi hai să te ung cu mir!

Şi o ultimă vorbă las eu vouă, căci dacă Domnul vă va trimite în vremea când omul era barbar şi cioplea în piatră arme şi podoabe, atât veţi avea a le spune femeilor spurcate de atunci: Rrr! Brcrhgcr! Vrrr! Aaahh! Aşa să vă ajute Domnul, să duceţi la bună împlinire cele ce v-am poruncit, iar dacă nu, cum grăit-a domnul Alexandru Aldea al Ţearăi Româneşti, să vă fute cânii femeia şi pruncii!

Ad'Hoc - Fata din grădina zmeilor

Fata din tramvaiul 44 la care n-a mers vrăjeala.

2013-11-27T01:36:00.000+02:00

M-am născut în zodia iubitei mele brânze acoperite de ciclu menstrual de vădană. Îţi dai seama ce-o să iasă printre cititorii mei? Toţi sunt nişte critici, chiar dacă unul nu a gustat din mierea vădanei pizdisângerânde. Domnii mei! Stigmatizaţi vidanjori! Sunt un mijloc de îmbogăţire a vocabularului.

Francezii, dragi Maghrebieni din Armenia! Leuştean întreabă studenţii... "Şi? Ce făcea Winston Churchill?" Un tânăr din audienţă: "Mânca căcat gourmet!" Acesta a fost alineatul imperialistului fascist Marius, ăla căruia doar ce i-am incendiat trei bonsai, cu telecomanda mea în formă de pulă. De fapt, vă mărturisesc că pula mea este în formă de telecomandă. Dar numeni nu ştie asta. O cheamă Yggdrassil. Pentru că e aşa mare, că nu se vede.

A. Uite, frate, cum să agăţi pizde la Facultatea de Istorie:

1. Fă, curvo, ia să-ţi arăt eu un levirat, că-s fratele lu' tac-tu, dacă înţelegi ce vreau să spun!

2. Faraonul făcea în Nil ce fac eu în tine peste trei minute.

3. Hai să-mi trimit filosoful în pădurea ta.

4. Fă, tu eşti în ligă cum sunt şi eu în tine.

Înţelegi? Nu trebuie să menţionezi istoria, că se usucă pizda ca deşertul Gobi când vine Chuck Norris cu paiul în Mongolia. Aproape armenească această comparaţie, dar nu puteţi înţelege umila-mi metaforă.

Un om înţelept mi-a spus cândva că eu am fost în rai, l-am futut pe Dumnezeu în cur, după aia în Iad şi l-am omorât pe Satana în chinuri şi apoi am venit pe pământ. E. Eu am coborât cu pula mea. Pula mea a coborât cu căcatul Domnului. Ştii cum se cheamă asta? Pogorârea Sfântului Duh. Acum ştii că Apa cu Duh e apă sfinţită în care m-am căcat eu la concurenţă cu iubitul meu Şalău. Şalău este un termen german, drept pentru care se scrie cu literă mare. Ca Pula mea, pentru că Pula mea a fost în Germania, am futut o evreică, iar Pula s-a numit de atunci Adiţă, iar futaiul acela îl ştim drept Holocaust. Iar jidanii sunt foarte trişti că nu i-am binecuvântat cu sacralitatea mea.

Chiar. Ce este sacralitatea? Cred că ea rezidă în găurile din brânza mea acoperită acum, cu sânge sleit de vădană apropiată de menopauză.

Apăi, na.

Byzantion - Agni Parthene

Ghid auto pentru femei şi antitalente

2013-11-12T17:00:00.003+02:00

A avea maşină e omeneşte. A şti ce să faci cu ea şi cum s-o repari (legi cu sârmă) ori e mecăniceşte, ori o minune. Dacă eşti suficient de inteligent sau cultîncap încât să ştii mai mult decât a conduce sau a deosebi Dacia de Ferrari, probabil că n-ai bani de maşină. E un paradox, iar eu sunt aici să-l desfiinţez. Iacătă, dară, principalele părţi componente ale maşinii şi utilitatea lor.

1. Principala piesă a unei maşini, inima ei, după unii autori, este cheia. Cheia se bagă-n gaură, se învârte şi face maşina "vrum vrum" de fericire. "Vrum vrum" e ca un fel de orgasm muieresc: dezirabil, plăcut atât pentru maşină cât şi pentru şofer, dar nu se-ntâmplă întotdeauna. Însă fără a băga cheia în gaura special amenajată, "vrum vrum"-ul nu se întâmplă.

2. Ignorat de mulţi, fumul este al doilea element, ca importanţă, al oricărui automobil. Fumul dă consistenţă maşinii tale. Îi dă lungime. Între fum şi calitatea vehiculului trebuie să existe un echilibru, iar această stare de pace interioară este extrem de fragilă. Adică un fum maiestuos ce împodobeşte un Trabant nu poate fi transplantat unui Lamborghini, la fel cum penele cozii unui păun nu pot fi ataşate unei vrăbii. Fumul poate fi utilizat şi în masacrarea babei (vezi punctul 3), cu un furtun care prelungeşte ţeava de eşapament până-n interior.

3. Baba. Deşi poate fi înlocuită cu varză, cartofi sau pepeni, după sezon, baba este mai mult decât un accesoriu. Ea dă viaţă, culoare şi personalitate unei maşini. Instalarea babei pe bancheta din spate este un ritual extrem de complex care, pentru a se putea înfăptui, necesită urmarea strictă a paşilor. Întâi se demontează paporniţele de pe babă. Apoi, ţinând baba ferm, dar nu brutal de antebraţ, se ridică uşor şi se împinge în interiorul maşinii. Mare grijă să nu se lovească la cap! După ce se aşează şi începe să pută şi să horcăie, se închide încet portiera, să nu se sperie, după care, pe cealaltă portieră, se instalează paporniţele în ordinea specificată de babă. Montată corect, baba asigură un condus extrem de înmiresmat şi funcţionează ca GPS invers: te-ntreabă ea pe tine din cinci în cinci minute pe ce stradă sau în ce localitate eşti. Uneori, poate funcţiona şi ca un GPS normal: te informează corect asupra hramurilor bisericilor, moaştelor adăpostite în ele şi domiciliilor fiecărui neam al ei, al tău, al prietenelor ei etc. Atunci când este înlocuită cu varză, pepeni sau cartofi, funcţia de GPS nu este disponibilă. În schimb, pute mai tare. Ultima funcţie a babei este adaptarea vitezei la condiţiile de drum. Adică are grijă să te comporţi pe autostradă ca pe un drum forestier traversat în mod aleatoriu de turme de oi sau de copii negricioşi, ca ăia de la ţară.

4. Geamul lateral. Mai important şi decât parbrizul, geamul lateral are două moduri de a fi acţionat: fie învârtitul de manivelă, fie apăsatul pe un buton care, în fiecare maşină, e în altă parte, aşa încât trebuie să năduşeşti măcar un sfert de ceas până te dumierşti cum se deschide. Manivela, în schimb, e mereu în acelaşi loc, şi la Volgă, şi la Wartburg. Utilitatea geamului este de netăgăduit. Prin el scoatem capul ca să ne băgăm pula în gâtul pietonilor care au tupeul nesimţit de a traversa pe trecere când e semaforul verde.

5. Bara. Este situată atât în faţa, cât şi în spatele autovehiculului şi scopul ei este să se îndoaie, pentru a constitui motiv de băgat pula în gâtul cui o îndoaie. Unii şoferi o folosesc şi pentru a aduna intestine de câine, pisică sau ţigan, iar folclorul Poliţiei Rutiere consemnează legende chiar şi despre copii umani contorsionaţi pe câte o bară.

6. Levierul. Constituit dintr-o bucată de fier, preferabil ruginit, levierul se păstrează mereu sub scaunul şoferului sau pe locul din dreapta, când acesta este liber, şi se foloseşte asupra mandibulei poliţistului rutier.

7. Vilbrochenul. Se situează sub blocul motor şi transformă mişcarea rectilinie alternativă a pistoanelor în mişcare circulară, prin intermediul sistemului bielă-manivelă, cotind între axul palier şi axul maneton.

J. S. Bach - Partita nr. 2

Povestea unui boschetar aproape om

2013-11-07T01:28:00.004+02:00

De la o vreme, se simţea prin camera de cămin lipsa unui personaj care să se şi potrivească acolo. Universul simţi acel gol în fibra-i densă şi se puse în mişcare. Bacteriile din cameră suferiseră mutaţii genetice din cauza băuturii dubioase vărsate în repetate rânduri pe covor. Le crescuseră mâini şi picioare. Arătau ca nişte amibe care nici măcar transparente nu erau. Luară bucăţi de materie organică nedefinită de pe covorul care cândva, spuneau vocile celor mai bătrâni, fusese verde. A, şi acum era verde, dar numai un verde convenţional, căci fiecare putea vedea altceva în culoarea covorului. Bucăţile acelea de materie organică n-aveau nevoie de o arhitectură pe care s-o urmeze. Singure ştiură cum şi unde să se aşeze, pentru a forma un boschetar bătrân şi mic, oarecum bărbierit, cu majoritatea ochilor de un rozaliu spălăcit, de culoarea pe care-ar avea-o apa dintr-o cadă în care un om înjunghiat în coaie şi-ar fi dat drumul. Maximilian Perpessicius fu numele acestui boschetar, în onoarea celui mai mare fan al lui Eminescu şi pentru că Maximilian este un nume potrivit pentru un boschetar de cămin. Iniţial, el locuia în frigider. Întindea, lacom, câte-o mână, cu toate degetele care uneori erau cinci, alteori douăsprezece, răsfirate, sperând că cineva chiar va pune mâncare în frigider. Dar aşa ceva nu se întâmpla niciodată. Fiind sursa unei duhori de nesuportat, casa lui deveni numai a lui şi, după puţin timp, personalităţile lui Perpessicius se izolară una de alta şi începură a se simţi singure. Aşa că se cuibări undeva, între două paturi.

Între timp, Maximilian devenise atât de infectat, încât stratul gros de puroi care-i acoperea tegumentul creponat de anii de foamete începu a fermenta. Sub gelatina galben-verzuie se forma cea mai pură ţuică, trecută de două ori prin alambicul tracturilor sale digestive. O ţuică de puroi cum ficatul muritorilor de rând nu mai gustase. Brusc, Maximilian devenise util. Producea ceva. Drept urmare, locatarii încă umani ai camerei începură să scuture firimiturile de pâine pe covorul cândva verde, iar boschetarul îl lingea. O făcea atât de bine, încât, pentru prima oară după multă vreme, doi oameni se puseră de acord asupra culorii covorului verde: era cărămiziu, în viziunea amândurora.

Atât de bine se simţea Maximilian Perpessicius acum, că era integrat într-un circuit de producţie, încât, de la o vreme, începu să vorbească. Iniţial, slobozea slove într-o limbă nemaiauzită, în care accentul cădea numai pe consoane. De fapt, limba se compunea doar din consoane. Pe măsură ce se rafina, devenea din ce în ce mai inteligibil. Deja când şi al treilea om a ajuns la concluzia că verdele covorului era de cel mai pur grena văzut vreodată, boschetarul de casă semăna cu trei bătrâni drogaţi cu azbest şi săpun de casă. Înainte ca ultimul ochi să i se închidă, ridică limba de pe covorul la fel de verde ca o algă brună care-i servea drept sursă de hrană şi, în ultimul timp, drept curvă şi spuse primele cuvinte de înţeles şi ultimele lui sunete: "Bă! Eu sunt profesor de istorie!". Şi pe măsură ce liniştea alunga ultimele ecouri ale acestor cuvinte dintre pereţii prost văruiţi ai camerei de cămin, Maximilian Perpessicius se întoarse în putregaiul care-i dăduse naştere, în acordurile unui marş funebru cântat în surdină de bacteriile mutante care suflaseră viaţă asupra lui.

Cruachan - Brian Boru

M-am hotărât să-mi sculptez limba în lemn

2013-10-31T10:13:00.000+02:00

Am citit mai demult "M-am hotărât să devin prost" şi abia acum m-a inspirat, semn că deja eram prost. Nu sunt prea satisfăcut, deci am zis să devin şi mai prost. Şi am ales calea ONG-ist-corporatistului. Adică m-am hotărât să devin o cravată cu om care vrea să aibă un "job" cu nume în limba engleză, preferabil din trei litere, gen CEO. În paralel, vreau să fac voluntariat. Ca în Roma Antică: n-ai bani? Te duci la un nene şi te faci sclav. Acum îi zice lu' nenea ONG şi, ţie, voluntar, dar tot aia e. Problema e că trebuie să am limbaj adecvat, că nu poţi să dai impresia că ai personalitate. Doamne fereşte să ai personalitate sau inteligenţă! Aşa că îmi încerc aici mâna, răspunzând la un interviu imaginar.

Angajator: Spuneţi-mi câte ceva despre experienţa dumneavoastră anterioară.

Mântuitor şomer: Îmi face deosebită plăcere să dau răspuns acestei întrebări, având în vedere că singura mea experienţă este anterioară acestui moment extrem de important pentru mine. Am fost implicat în diverse proiecte, derulate pe durate lungi sau scurte. Chiar acum mă implic cu multă pasiune într-un proiect personal. Am achiziţionat de pe piaţa liberă un şalău pe care-l cresc în chiuveta de la baie. Impedimentele acestui şalău sunt mărunte, de regulă obiecţiile vin din partea colegului de cameră care se plânge că n-are unde să se spele pe dinţi. Însă l-am convins că scopul şalăului este mai înalt decât dinţii lui. Mulg şalăul de două ori pe zi şi, din laptele de şalău, îmi asigur finanţarea altor proiecte pe care le proiectez. În ceea ce priveşte managementul activităţii de muls şalăul, nu pot să mă plâng, este extrem de facil. Practic, partea de hrănit şalăul se rezolvă de la sine, pentru că exemplarul meu se hrăneşte cu pastă de dinţi folosită. Mulsul şalăului este o activitate chiar plăcută.

Angajator: Care este cel mai mare defect al dumneavoastră?

Mântuitor şomer: Sinceritatea, bineînţeles. Apropo, ţi-am futut nevasta aseară. Mai învaţ-o şi tu câte ceva, că nu se prea pricepe, săraca. Şi e cam strâmtă, cred că ai pula mică, mai ales când mă uit la ce vapor pe roţi ai parcat în faţa sediului.

Angajator: Unde vă vedeţi peste cinci ani?

Mântuitor şomer: Implicat în proiecte integrate de băgat pula-n mămicuţa domniei voastre. Adică, este un proiect pe care-l am de multă vreme în minte şi ai cărui parametri îi tot optimizez la fiecare erecţie aleatorie pe care-o manifest. Sunt foarte entuziasmat de proiectul acesta.

Angajator: De ce credeţi că ar trebui să vă angajăm tocmai pe dumneavoastră?

Mântuitor şomer: În primul rând, experienţa mea în muls şalăul poate fi pusă foarte bine în slujba corporaţiei pe care o reprezentaţi. Ştiu că aveţi plantaţii extinse de şalăi şi puţini profesionişti care se pot ocupa serios de proiectarea acestui proiect. În plus, sunt genial. Sunt atât de inteligent, încât pot imita un nivel de prostie adecvat celui pe care-l căutaţi la potenţialii roboţei de plantaţie. Un prost nu poate fi mai prost sau mai deştept decât este. Un om inteligent, în schimb, poate mima toate nivelurile de prostie.

Angajator: Aţi lucrat vreodată cu cineva care să nu vă placă? Cum a fost?

Mântuitor şomer: Da, primul meu şalău era o pacoste. Îl mulgeam câte două ore şi nu producea mai nimic, dar am optimizat proiectul cu uneltele specifice: lanseta, firul de 0,3, un cârlig mic şi o râmuţă, după care am cumpărat un strapazan nou-nouţ care a devenit cel mai bun şalău de pe piaţă. Şi sper să mai lucrez cu oameni de căcat, de-aia vreau să mă angajaţi dumneavoastră.

Nu garantez că asemenea răspunsuri pot duce la angajarea pe postul vizat, am simţit că risc să fiu numit director ceea ce, pentru mine, este o ameninţare destul de mare. Cred că nu m-am implicat în destule proiecte ca să mă pot ocupa de management, mai ales în mulgătoria de şalău. Dar sunt optimist, am o atitudine pozitivă şi ştiu, în adâncurile inimii mele, că va veni un război nuclear şi că următorul angajator al nostru, al tuturor, va fi CAP-ul mondial nord-coreean.

După cum mă aşteptam, a doar ce mi-a venit un răspuns din partea corporaţiei. Mi se spune că sunt supracalificat, iar la interviu am detaliat foarte mult activitatea mea. Candidatul ideal ar fi spus doar că s-a implicat în proiecte, atât personale cât şi pe partea de voluntariat. Mai spune CEO-ul că sintagma "pe partea de" este extrem de importantă în economia limbajului adecvat. Drept urmare, încheie domnia sa, sunt primul moştenitor al corporaţiei, astfel că va trebui să aştept să crape. Mă duc să mă implic mai mult pe partea de muls şalăul din chiuvetă.

Old blind dogs - Edward

Epoca marilor migraţii. Volumul al II-lea

2013-10-17T09:24:00.001+03:00

Viaţa de istoric are o parte bună şi o parte nasoală. Partea bună e că se bea. Nu eşti boşcău, nu eşti istoric. E simplu. Partea nasoală e că înţelegi lumea. E, acum, să-ţi explice moşul de ce te trezeşti tu în fiecare dimineaţă cu gust de pulă pe sub limbă şi de ce îţi pute a căcălău prin tramvai sau prin metrou. După cum bine ştii, şi dacă nu ştii, te invit să mă mulgi de snagă, acum vreo mie şi ceva de ani veniră peste europenii vremii câteva neamuri furioase de băieţaşi călări, şucăriţi că li se terminase combustibilul pentru cal din stepele asiatice. Şi zi de vară până-n seară, puseră foc la noi în ţară, vorba cântecului, şi violară tot ce mai putea fi crăcănat, viu sau mai puţin.

Bun, acum că ai informaţiile care-ţi trebuie, să trecem la lucruri cu adevărat serioase. Lumea asta mare este plină de căcat. Dar căcatul nu e uniform distribuit. În unele locuri e mai mult şi se îneacă norodul în el, în alte locuri e puţin şi doar te murdăreşti oleacă pe pantofi, iar în cele mai binecuvântate regiuni nu e deloc. Ele produc căcatul pe care-l teleportează cu lopata în lumea a treia. Precum şobolanii, suboamenii care n-au fost în stare să-şi facă sistem de canalizare şi care înoată în ciocolată până la nas caută un pământ al făgăduinţei. Drept urmare, înoată spre ţărmuri mai însorite şi mai înmiresmate. Migraţia asta are loc de câteva zeci de ani, porneşte din Kebabia şi îşi are ţinta prin Europa, mai ales aia de nord şi de vest. Drept urmare, s-a umplut lumea de germani pe care-i cheamă Ali şi care poartă după ei covoraşe pe care şi le-ntind în drum în cele mai inoportune locuri şi momente. Evident, toţi omuleţii ăştia sunt un corp străin în cultura vestică. Să ne înţelegem, nu afirm superioritatea vre uneia dintre civilizaţii. Orientalii şi-au avut momentul de glorie, occidentalii la fel. Acum sunt doar nişte zombalăi culturali şi se întâmplă ca violatorul să fie estic şi violatul să fie vestic. Treaba a fost fix pe dos în vremea Cruciadelor, când cavalerii cu "zale lucii", de fapt cămeşoaie transpirate şi duhnind a pipi, au penetrat vârtos Lebensraum-ul kebăbesc.

Revin la migraţii. Când asiaticii şucăriţi au invadat Europa, înainte de anul 1000, amărâţii Bătrânului Continent au mimat, măcar, rezistenţa. Nu că ar fi fost mari iubitori de penis de cal şi călăreţ, dar nu prea aveau pregătirea necesară să se apere eficient. Dar nu au chemat ei mongolii excitaţi. Pe la 1200, kebabii au reacţionat destul de nasol la cruciade. Adică, legitim, ce pula mea cauţi tu cu instrumentu' de tortură la mine-n semilună? Marş de te sfinţeşte la tine acasă! Astăzi, în schimb, nu mai există inteligenţa colectivă a maselor pentru că nu mai există nici prea multă inteligenţă individuală. Omul e prost, iar civilizaţia din care face parte şi-a construit-o după chipul şi asemănarea lui. Uitând cum a fost când hoardele încăciulate-n blană i-au incendiat coliba, europeanul nostru invită în casa lui pe cel care o să-i dea foc în cele din urmă. Cum îi dă foc? Apăi du-te-n pizda mă-tii dacă n-ai auzit de 11 septembrie! Cum îl cheamă? Fiind corect politic, sancţionând reticenţa băştinaşilor la ingerinţele alogene şi oferind condiţii de înflorire nou-veniţilor.

Bun. Acum că te-am aburit bine de tot, să concluzionez cu varianta prescurtată. Politicile occidentale vis-a-vis de populaţiile orientale se poate compara cu un homosexual care primeşte vizita altui homosexual despre care ştie că are SIDA şi, cu toate astea, îşi lubrifiază anusul, se proţăpeşte în poziţia caprei şi invită mădularul infectat, fără intermedierea prezervativului, în rect. Drept urmare, sfătuiesc pro-europenii să-şi facă rezerve substanţiale de ulei, pentru că vine pula şi, dacă tot o să vă îmbolnăvească, măcar să nu vă fisureze orificiul căcăstor.

Gyvata - Dolijuta

Cum să fii un bun aztec

2013-09-11T15:34:00.000+03:00

Propaganda actuală de peste tot încearcă să ne înveţe cum să fim buni europeni, un fel de oameni noi, iubitori de ţigani şi câini maidanezi în ciuda răului pe care ni-l fac. Se pare că singura noastră salvare, spun infecţii ăştia, ar fi Europa unită. Eu vin şi dau o alternativă sistemului, pentru că monopolul dăunează. Dacă nu vrei să fii european, poţi să fii aztec. E fain să fii aztec. Dar, pentru că eşti născut în Europa, uneori te cam bate harta şi trebuie să improvizezi. Uite ce ai de făcut:

Îmbracă-te ca un aztec! Garderoba aztecului începător trebuie să conţină, obligatoriu, blană de jaguar şi pene. Aici e greu să faci rost de aşa ceva, aşa că poţi jupui, pentru fiecare costum, vreo 50 de pisici tomberoneze şi, pentru fiecare podoabă, poţi jumuli cam 10 kile de porumbei. Ajuţi şi mediul, reducând din numărul de pisici care tulbură liniştea când au futilici şi din şansele ca oamenii nevinovaţi să fie bombardaţi cu rahat. Dacă nu ai inimă să faci aşa ceva, înseamnă că ai fost sacrificat. Dacă trăieşti, poţi să jefuieşti o curvă. Ea are şi blană de jaguar şi pene.

Fă afaceri ca un aztec! Du-de la piaţă şi plăteşte în boabe de cacao. Bea o ciocolată caldă din când în când, ca să le arăţi sărăntocilor ce mare magnat eşti tu! Intră în primul magazin de bijuterii, lasă un plic de cacao şi ia tot aurul, ca să-ţi decorezi casa cu el! Dă şpagă în pliculeţe de 3 în 1!

Fii tolerant ca un aztec! Un bun aztec nu discriminează. Aşa că declară război, în fiecare an, tuturor naţiilor din jurul tău: ţigani, unguri, ucraineni, moldoveni, bulgari, sârbi şi ce mai găseşti! Ai nevoie de prizonieri de război în cantităţi mari, pentru că trebuie să...

Fii religios ca un aztec! Încolonează prizonierii în faţa celei mai mari biserici. Suie-te în clopotniţă, pironeşte câte un prizonier de clopot, sparge-i pieptul cu un pietroi (nu cred că găseşti la bazar cuţite de obsidian) şi scoate inima din el. Şpilul este ca inima încă să bată când i-o oferi pe o tavă lui Quetzalcoatl. Apoi depozitează în faţa Primăriei toate cadavrele. Sigur, municipalitatea te va aprecia pentru zelul tău.

Fii sociabil ca un aztec! Învaţă nahuatl, nu e greu şi e o limbă tare frumoasă. În tramvai, în autobuz, în lift, aşează-te lângă oameni şi vorbeşte cu ei, povesteşte-le lucruri. Serveşte-te din mâncarea oamenilor pe care-i întâlneşti şi din orice au ei. Lasă-i şi pe ei să facă la fel cu tine, dacă nu vrei să-i sacrifici. Proprietatea aztecilor este comună, deci nu e nicio problemă. Dacă cineva nu îţi oferă din avutul lui, declară-i război şi ia-l prizonier.

Iubeşte ca un aztec! Oferă-i inima fiinţei iubite. Sau oferă lui Quetzalcoatl inima persoanei iubite. Sau iubeşte-l pe Quetzalcoatl.

Trăim vremuri foarte grele. Vremuri în care diferenţele de opinie sunt motiv de ardere pe rug, deocamdată metaforică. Totuşi, în spiritul european al diversităţii, trebuie, neapărat, să existe şi alte curente de gândire. Să nu îţi fie frică să fii aztec în Europa! Dacă se opune cineva, te discriminează. E intolerant şi trebuie judecat, pus la plată şi, apoi, luat prizonier. Şi ştim ce se întâmplă cu prizonierii unui bun aztec, nu-i aşa?

Sabaton - Burn your crosses

Ghid de agăţat petarde ortodoxe

2013-09-09T16:13:00.000+03:00

Uneori, întâlneşti o femeie frumoasă. O vrei. Aşa că îi spui unele replici standard, gen scoţi ştrumeleagul la ea şi-i spui "vezi că ăsta nu se suge singur". În mod normal, orice femeie pune botul la replica asta. Dar eşti surprins să vezi că îţi spune că vrea să aştepte până la căsătorie sau că dacă ai avea frica lui Dumnezeu, te-ar suge în uşa băii. Dar tu eşti un dihor ateu. Alteori, ajungi prin ştie dracu' ce monastire de maici, iar Surioara Sofronia parcă cere falus. Dar tu nu ştii cum să agăţi duhovniceşte corect, aşa că n-ai ortodoxe fundamentaliste în palmares. Uite ce să le spui:

Hai să ne prefacem că tu eşti Eva şi în Arborele Cunoaşterii creşteau banane.

Vrei să-ţi arăt exact cât de tare era Sfânta Cruce?

Hai să vezi cum a despărţit Moise Marea Roşie şi cum s-a înecat faraonul în ea!

Hai în altar să-ţi arăt nişte moaşte care izvorăsc mir când le săruţi cu destulă evlavie.

Hai să ne jucăm de-a Maica Domnului şi Sfântul Duh!

Ştiai că există ceva mai bun decât Bunavestire?

Am aici ceva care o să te facă să înţelegi ideea de omnipotenţă divină.

Aş vrea să-ţi arăt ciocanul cu care L-au pironit pe Hristos de cruce.

N-ai chef să punem Mântuitorul în Mormânt?

Să ştii că există lucruri care învie în trei minute, nu în trei zile.

Hai să vedem împreună ce-a făcut Domnul în a şaptea zi!

Uite cum a convins-o şarpele pe Eva să-i pape merele.

N-ai chef să înfigem lumânarea în colivă?

Hai să-ţi arăt de ce n-au voie femeile pe Muntele Athos!

Ăsta (îi arăţi ştrumeleagul din dotare) este Muntele Golgota. Nu se escaladează singur.

Ne jucăm un pic de-a inchizitorul şi vrăjitoarea?

Ştii la ce mă duce cu gândul cuvântul "erezie"? La ce-mi provoci tu când te spovedeşti în faţa mea.

Am auzit că-ţi place duhovnicul tău. Hai să-ţi dau motive să treci pe la el.

Tu transformi carnea în lemn mai repede decât a transformat Hristos apa în vin!

Hai să-ţi demonstrez cum s-a rupt în două Templul din Ierusalim!

Vreau să-L cufund pe Hristos în Iordan şi să-l Botez.

Mi se mai spune că am ceva în comun cu Irod cel... Mare.

Acum aştept o invazie de futaci prin mănăstirile patriei, unde aveţi datoria sacră de a desacraliza surorile şi de a face poze cu cărţile legionare din biblioteci! Succes la pironit Hristosul de cruce. La botezat Domnul. La înfipt suliţa în coasta lui Mesia. Aţi înţeles aluzia.

Turisas - Ten more miles

Imperiul piroman

2013-08-31T16:15:00.002+03:00

Azi nu vreau să fut capul. Cine se prinde, bine, cine nu, să ia bon de ordine şi să stea o tură. Imperiile se nasc numai ca să moară. Toată lumea ştie asta. Ăla care întemeiază un imperiu ştie că măreaţa lui construcţie o să se ducă la mă-sa în vagin. Al 154-lea împărat ştie şi el că poate fi ultimul. Nemurirea constructului nu este pe ordinea de zi a nimănui. Ideea este ca viaţa imperiului să fie cât mai lungă. Resurse aproape menărginite sunt investite în amânarea inevitabilului. Şi cu cât pute mai tare a inevitabil, cu atât mai multe resurse sunt băgate în "asigurarea de sănătate" a imperiului.

A patra Romă este America, fără doar şi poate. Nu stau să-ţi povestesc despre celelalte trei pentru că te consider un cititor cultivat. Dacă nu eşti, greşeala mea că te-am supraestimat. De fiecare dată când a venit vorba căderii vreunei Rome, putoarea de hoit a venit din interior. Decadenţă morală, incultură, letargie. Cine spune că nişte triburi abia intrate în Epoca Fierului au distrus măreaţa civilizaţie romană este un mare idiot. Serios. Dacă Roma era şi în anul 476 un factor civilizator, un etalon de moralitate, de cultură, de calitate a vieţii şi aşa mai departe, tribuleţele n-aveau nicio şansă. America pute la fel de tare. În plus, face marea greşeală de a se destabiliza psihologic şi mai mult cu tentativele ei de expansiune. Intenţia este să urmeze sfatul lui Sun Tzu: "Pari puternic când eşti slab şi slab când eşti puternic". Cam ce făcea şi Stalin. Dar, la fel cum un balon se subţiază pe măsură ce se umflă, aşa şi energia internă a unei naţiuni slăbeşte pe măsură ce ea încearcă a se extinde mai mult decât este sustenabil. Şi nu mă refer, aici, la sustenabilitatea financiară a "acţiunilor poliţieneşti" de genocid democratic. Este vorba despre dorinţa "plebeilor" de a fi alături de conducerea imperiului în demersul său. Când funcţionarea imperiului este pusă la îndoială atât de propriii cetăţeni, cât şi de statele clientelare din jurul său, izul de mortăciune devine duhoare de nesuportat, iar zilele marii paleşti de pe hartă sunt numărate.

Ideea este următoarea: Intervenţiile tot mai dese ale Americii, prin intermediarii europeni care-i fac treaba murdară, încep să devină tot mai puţin legitime şi tot mai puţin populare chiar în rândul trepăduşilor din NATO. Să fim serioşi, imperiul care conduce ONU trimite inspectorii ONU în Siria ca să investigheze treaba şi să-i spună împăratului dacă poate sau nu să îşi împlânte baioneta într-o ţărişoară şi-aşa divizată şi arată şi-n dungă de război civil? Mai crede cineva în aberaţia asta? Mai crede cineva în standardele duble promovate de Imperiu, violuri repetate ale raţiunii care au funcţionat doar pentru că Imperiul a ales să-şi ţină cetăţenii într-o lucie prostie? Lipsa de interes a tovarăşilor albaştri de pe Bătrânul Continent, manifestată faţă de războiul Împăratului premiat pentru pace, marchează începutul oficial al căderii Romei. Şi după căderea oricărui imperiu, urmează un Ev Întunecat. Iar ăsta e singurul motiv pentru care bucuria mea pentru moartea Imperiului nu este deplină.

Sabaton - Karoliners bön

Marş la bibliotecă

2013-08-18T16:45:00.000+03:00

Dacă s-ar citi mai multe cărţi, lumea ar fi mai nimfomană. Nimeni nu scrie cărţi din cărţi. Se scrie din experienţă, ca să pară natural. Sau se scrie din cur, din imaginaţie, din ceva impalpabil. Există cărţi care te fac să-ţi doreşti lucruri şi cărţi care te fac să te laşi de lucruri. A doua categorie suferă de lipsă de relevanţă, e dominată de Biblie. Este o porcărie. Cine scrie cărţile alea este aproape mort pe dinăuntru pentru că aşa s-a născut.

Primele cărţi, în schimb, sunt cele scrise de oameni cu adevărat morţi pe dinăuntru, dar morţi de oboseală, pentru că au făcut fel de fel de lucruri. Au avut o viaţă şi asta se vede din scriitură. Au şi citit, au citit biblioteci întregi. De-acolo şi-au luat vize de călătorie spre stări, sentimente, acţiuni. Şi-ar fi putut lua mai multe, dacă lumea ar fi citit mai mult. Când scrii, ştii foarte bine că o să te citească foarte puţină lume. Mai mari şanse să te faci auzit ai avea dacă te-ai duce în primul bar, ai bea trei sticle de pufoaică proastă şi ai începe să faci scandal. Ai spune lucruri interesante. Le-ai spune, nu le-ai scrie. Dar, când te apuci de scris, nu te mai interesează. Tu ştii că ai existat, că eşti propriul tău erou. Ţie nu mai ai ce să-ţi demonstrezi, e o problemă de "cine are urechi, să audă". Dar alea sunt cărţile bune, pe care le arunci pe geam pentru cine o avea chef să le ridice de pe asfalt şi să le citească. Nu le scrii ca să le vinzi, pentru că ai învăţat de mult să te descurci fără bani. Le scrii pentru că speri să inspiri pe cineva să fie ca tine, chiar dacă eşti depravat, decăzut şi decadent, un arbore găunos care nu face decât să umble, să meargă din inerţie sau să cadă la vale după ce-a fost uns cu toate alifiile. Ştii? Să inspiri e mai uşor decât vor unii să te facă să crezi. Sigur, oamenii care umplu săli cu cretini ca să le vândă DVD-uri cu căcat m-ar contrazice. Lor le plac cuvintele mari, pentru că poate ştiu să le folosească. Adevărul e că asta o poate învăţa oricine. Dar te faci auzit când vorbeşti limba celui care te ascultă. Unul care se hrăneşte din măreţia unor cuvinte complicate n-o s-o apuce niciodată pe calea ta de om dezorganizat şi puţin nebun, ar avea prea multe de pierdut. Scrie ca să scoţi un porc din noroi, nu ca să tai aripile unui vultur.

Ideea e că am chef de futut ca la carte şi n-a citit nimeni cartea aia, iar eu nu sunt Sven să fut orice are fie şi un rudiment de gaură. Şi nu trebuie să aibă sens, azi n-am sens, azi nu vreau să am logică.

Sabaton - The Carolean's prayer

Mi-e dor de ea

2013-08-10T15:56:00.000+03:00

Mai ţine minte cineva că am omorât un personaj feminin ca să nu mă trăsnească în occiput complexul lui Pygmallion? Mi-e dor de ea, pentru că am visat-o. Am nevoie de cineva nou, de un "corp aberant bizantin" pe care să fac experimente literare şi nu numai. Aceasta este povestea lui Gandamaktoniu, omul al cărui ficat este atât de eficient încât nu se poate îmbăta decât dacă-şi injectează vodcă în jugulară.

Gandamaktoniu a evoluat atât de mult în comparaţie cu specia lui, pe care nu o poate urî din moment ce nu împărtăşeşte din ea decât aproximativ numărul membrelor, încât a decis să-şi deschidă o mânăstire cu acoperiş verde. Problema era că nicio instituţie nu voia să se lege de mănăstirea aproximativ verde a lui Gandamaktoniu, pentru că ea era plină cu cărţi. Cărţi aproximative, scrise de el în vremurile bune, când călătorea cu un rucsac plin de branule şi un geamantan de sticle de vodcă rusească, notând în nişte caiete pe care numai el ştia de unde le scoate cuvinte aleatorii, adunate de pe te miri unde. De fapt, el crease. Gandamaktoniu poate fi considerat aproximativ Dumnezeu, nu doar pentru că încurcate-i sunt căile, dar pentru că aparenţa lui grotescă este atât de aberantă, că e aproape metafizică. În plus, are un ficat de robot şi respiră suprarealism prin fiecare por, mai ales că opera lui e de neînţeles chiar şi pentru el. De aproximativ zece ori a dorit să facă un rug aprins cu vodcă şi să-şi ardă cărţile ciudate, dar jugulara începea de fiecare dată să-i tremure incontrolabil, ca o râmă bolnavă de Parkinson. Atunci dezgropa, conştiincios, un ac pe care şi-l îndesa pofticios în vena beţivă, îl lega cu un furtunoi negru direct de gura sticlei, saluta nazist şi-şi agăţa trăscăul de trei degete ale mâinii suspendate. Mergea în pas de gâscă pe străzile aproximativ drepte ale oraşului cu nume ciudat, atât de ciudat încât devenise titlul următoarei cărţi a lui Gandamaktoniu. De la ferestre, oamenii i se închinau. Superioritatea lui nu trebuia exprimată decât de aerul pe care-l emana.

Ideea de bază a acestui Quijote deformat, foarte beţiv şi uşor alunecat la dreapta este că are un penis asemănător unei limbi de cameleon pe care, în urmă cu câteva zeci de ani, l-a întins fără ţintă. A nimerit în vaginul descompus al Carinei şi de atunci Gandamaktoniu este omul aproximativ perfect şi, dacă nu i-ar puţi capul pulii a pizdă putredă, ar fi cu adevărat un Dumnezeu printre noi. Drept urmare, şi-a smuls din cel de-al treilea picior, mult mai scurt decât celelalte două şi cu un singur deget, un snop de nervi. Treaba aceasta duru foarte tare, dar durerea şi-o curmă cu o perfuzie de vodcă, în timp ce, spânzurat cu nervul, atârna deasupra unei străzi înguste a oraşului-carte pe care-l supusese în ciuda duhorii pe care i-o emana membrul viril.

Kamelot - March of Mephisto

Dacă ai o cauză bună nu înseamnă că eşti şi tu bun! Despre cretinii care dezbat spionarea cetăţenilor de către stat

2013-07-19T16:21:00.002+03:00

Cineva, acolo sus, vrea, care va să zică, să dea pe faţă faptul că ni se ascultă şi băşinile amplificate de forma budei. Ce noutate! Una dintre probleme este faptul că Pământul suportă, pe suprafaţa lui, persoane care sunt de acord cu chestia asta. Am auzit de multe ori argumentul ăsta, cum că dacă n-ai nimic de ascuns, nu te superi că te ascultă curvele cele mai de preţ ale statului. L-am auzit şi combătut, cu contraargumente mai mult sau mai puţin inteligente. Nu vreau să contribui la dezbatere decât cu o întrebare: dacă eşti de acord să ţi se cunoască, de către o terţă persoană, toate convorbirile private, de ce nu umbli pe stradă în pula goală? Ai ceva de ascuns? Pula ta are două capete şi ţi-e ruşine cu ea? Parcă spuneai că n-ai o problemă cu faptul că cineva ascultă cum faci tu sex libidinos la telefon cu târfa ta. Lasă-ţi penisul să atârne, zic!

De aceeaşi parte a baricadei, există, paradoxal, cretinii militarişti care, observ, sunt mulţi de tot. Ei vor un regim răcănesc, în care Armata să taie şi să spânzure şi consideră că drepturile şi libertăţile individuale ale cetăţeanului trebuie să fie cât mai limitate, de dragul statului şi a puterii lui. Cu alte cuvinte, pentru ca statul să aibă pula mare în relaţiile internaţionale, trebuie ca cetăţenii să fie cât mai robotizaţi, mai încolonaţi şi mai striviţi de greutatea patului puştii. În mod normal, ar trebui să fie fericiţi omuleţii ăştia că li se ascultă telefoanele. Dar, nu! Ei nu vor aşa ceva, pentru că nu sunt ei cei care ascultă, evident! E foarte mişto să vrei un regim cu bocanci, atâta timp cât în bocanci îţi bagi tu cracii. Armata e frumoasă când dai ordine, nu când le primeşti. Cum să ai încredere în răcanii ăştia, dacă sunt atât de inconsecvenţi şi idioţi chiar şi când n-au puterea?

Ultimii oameni, din toate punctele de vedere, sunt fanaticii religioşi. Ei consideră, la fel ca militariştii, unii dintre ei fiind chiar un fel de wannabe cruciaţi, că libertăţile astea pentru toată lumea nu sunt chiar naturale şi sunt marca neomarxismului. Masonii şi Monsanto vor să ne urmărească şi să ne facă sclavi, să îl scoată pe Dumnezeu din noi. Bine, domnule credincios, pot să fiu de acord cu tine şi mă bucur că eşti împotriva statului orwellian. Dar te rog să nu mă faci de căcat prin asociere venind cu asemenea argumente! Nu ai tu, creştinule care pui bombe în universităţi, un Dumnezeu care te urmăreşte? Nu ai tu un popă la care te spovedeşti, spunându-i cum i-ai provocat mă-tii şi surorii tale orgasm multiplu, contrar voinţei divine care spune că femeia nu trebuie să simtă plăcere? Tu însuţi te laşi urmărit de autorităţi pe care le recunoşti ca superioare ţie. Dacă SRI ar fi compus din popi, ai mai fi împotriva ascultării telefoanelor? Tu te-ai născut să fii oaie, că aşa spune şi Hristos, că eşti o oaie. De ce contează cine e ciobanul tău, atâta timp cât proprietarul e tot Ăla? Nu vezi că eşti idiot? Mori pe cruce!

În ce mă priveşte pe mine, eu îmi bag pula în stat, indiferent ce face şi cine îl manevrează. De unde şi până unde vine un nene de la SRI şi are pretenţia că ştie ce-mi trebuie mie? Sau poate de-asta vrea să mă cunoască atât de bine, ca să ştie ce vreau de la el. Domnule spion, tot ce vreau e să mori împreună cu oricine ar fi şefii tăi. Nu tu, nu armata, nu factorul politic preveniţi "terorismul". Voi îl invocaţi. Dacă nu exista armată în Orient, nu veneau orientalii să facă terorism în State. Acţiune şi reacţiune, domnilor!

Voces Thules - Krummavísur