CORINA-ROTH

2026-10-26T14:18:33.309+02:00

30 de ani fără Romica Puceanu. 30 de ani în care vocea ei nu a încetat să răsune! 🎶

Astăzi, 24 octombrie, se împlinesc trei decenii de la dispariția uneia dintre cele mai impresionante voci pe care le-a cunoscut muzica românească: Romica Puceanu (1927–1996), supranumită, pe bună dreptate, „Regina muzicii lăutărești”.

Cu un timbru inconfundabil și o sensibilitate aparte, Romica Puceanu a transformat cântecul lăutăresc într-o veritabilă formă de artă. În vocea ei încăpeau dorul, iubirea, suferința, bucuria și toate acele trăiri omenești pe care cuvintele singure nu reușesc întotdeauna să le exprime.

De la celebrul „Șaraiman” până la „Inimioară, inimioară” sau „Anii mei și tinerețea”, interpretările sale au trecut proba timpului, devenind parte a patrimoniului nostru cultural.

Destinul său s-a încheiat tragic, la 24 octombrie 1996, la doar cinci zile după un accident rutier petrecut în județul Călărași, în timp ce se îndrepta spre Constanța, unde urma să cânte la o nuntă.

A plecat dintre noi, dar a lăsat în urmă ceva ce timpul nu poate șterge: o voce, o emoție și o moștenire muzicală extraordinară.

La 30 de ani de la dispariția sa, ne amintim nu doar de o mare interpretă, ci de un simbol al muzicii lăutărești autentice, o parte prețioasă a identității culturale românești.

Pentru că artiștii cu adevărat mari nu dispar. Ei continuă să trăiască prin ceea ce ne-au lăsat.

🕯️ Respect și recunoștință, Romica Puceanu!

Rezistența prin Cultură

#RomicaPuceanu #30DeAni #MuzicaLautareasca #PatrimoniuCultural #RezistentaPrinCultura

O piesă absolut superba cu Ion Hagiu

2026-10-26T12:22:13.645+02:00

2026-10-26T12:20:10.621+02:00

Acolo vreau eu să mă-ntorc,

de Hosu Maria

Acolo unde umbra e rece

Chiara și în luna lui cuptor ,

Și unde nasul se înroșește

Când se ivește primul nor .

Acolo unde roua cade

Vara, în fiecare zori de zi

Și toamna, bruma, peste sate

Îngheață fructele târzi .

Acolo unde primăvara

E de un verde sclipitor ,

Și toamna parcă-i desenată

De mâna unui brav pictor .

Acolo unde plouă vara

De parcă lumea se sfârșește ,

Și unde ninge până la streşini

De pare satul din poveste .

Acolo vreau eu să mă-ntorc

Să mă îmbăt de toate cele

Să strâng la piept pădurea mea

Să adorm sub cerul plin de stele .

Din gândurile mele Hosu Maria 25 octombrie 2016 Cinisi/Palermo/Italia

2026-10-26T12:12:25.312+02:00

La mulți ani, doamna Elisabeta Lipa! Vă dorim multă sănătate, bucurii, împliniri și energie pentru a continua să inspirați generații de canotori prin exemplul și dedicarea dumneavoastră. Să aveți parte de cât mai multe reușite și satisfacții, alături de familia canotajului românesc! 🇷🇴

Președinte al Federației Române de Canotaj, Elisabeta Lipă, ocupă primul loc în clasamentul „The 10 Greatest Olympic Rowers”, publicat de The Sporting Blog, o recunoaștere a unei cariere impresionante, dedicate performanței și canotajului.

Cu opt medalii olimpice, dintre care cinci de aur, două de argint și una de bronz, Elisabeta Lipă rămâne una dintre cele mai importante figuri din istoria canotajului mondial și un simbol al sportului românesc.

În clasamentul publicat se regăsesc și alte nume legendare ale canotajului românesc, precum Georgeta Damian-Andrunache, Doina Ignat și Viorica Susanu, sportive care au scris istorie prin performanțele lor.

Prin rezultatele și exemplul lor, aceste campioane reprezintă modele de determinare, perseverență și excelență pentru generațiile actuale și viitoare de canotori, demonstrând că marile performanțe se construiesc prin muncă, ambiție și pasiune. Felicitări! 🇷🇴

Federația română dr canotaj

2026-10-26T11:54:01.725+02:00

🎼 25 octombrie 1962 – S-a născut muzicianul Marian Ionescu.

Marian Ionescu (25 octombrie 1962, București) este un muzician (chitară bass, pian, compozitor), membru al formației Direcția 5. Spre sfârșitul liceului, a cumpărat prima chitară de la fratele său. Peste timp, a realizat că a făcut cea mai bună afacere, de fapt afacerea vieții sale. A început să învețe singur, a apelat la un profesor, a început să compună primele piese. În 1982, cânta cu un grup numit SOS. A înființat în 1991 trupa Direcția 5, iar la scurt timp după înființare, a apărut albumul de debut La vulturul de mare cu peștele în gheare. Un an mai târziu, Direcția 5 a lansat discul Seducție, album cu șapte piese, bine primit de public. Trupa a scos album după album, a colaborat cu Loredana Groza, a concertat la Festivalul Cerbul de Aur, după care au început să apară modificări în componență, ajungându-se chiar la sciziune. Din 1998, Direcția 5, cu Marian Ionescu drept lider, a lasat aproape 30 de albume. Este căsătorit cu prezentatoarea TV Octavia Geamănu și are doi fii.

România -țara mea de glorii, țara mea de dor

Sutsa

Internet

2026-10-26T00:07:05.239+02:00

La mulți ani...

Corina Chiriac, născută la data de 26 octombrie 1949 în București, este una dintre cele mai emblematice cântărețe, compozitoare, actrițe și realizatoare TV din România.

Consacrată în anii 70' , ea a marcat muzica ușoară românească prin șlagăre de neuitat și o carieră artistică ce se întinde pe parcursul a șase decenii.

S-a născut într-o familie cu o bogată tradiție muzicală. Tatăl, Mircea Chiriac,a fost un renumit compozitor și profesor la Conservatorul "Ciprian Porumbescu", iar mama sa a fost profesoară de pian.

A studiat pianul și vioara în copilărie . Ulterior, a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică (IATC) la clasa de actorie.

A debutat ca solistă vocală în 1965, iar pe scena teatrului în 1968.

A devenit cunoscută publicului larg după ce a câștigat trofeul "Steaua fără nume" (1970) și "Cerbul de Bronz" la Festivalul International "Cerbul de Aur" de la Brașov (1971).

”Fiecare prag al vieţii are valoarea lui afectivă, de la bucuria majoratului, la mica depresie a mijlocului vieţii, și până în prezent. Pentru mine a fost extrem de important să sărbătoresc în primul rând profesional, pentru că am simţit că nimic nu mi-ar face mai bine și nu m-ar mulţumi mai mult” – mărturisea marea artistă.

Sursa

Internet

2026-10-26T00:06:55.695+02:00

O zi binecuvântată dragii mei,astazi e mare sarbatoare , Sf Mare Mc.Dimitrie, Izvorătorul de Mir !

Sfantul Dumitru este ocrotitorul pastorilor si stapanul celei de-a doua jumatati anului, prima jumatate a anului fiind guvernata de Sfantul Gheorghe.

Statisticile existente la nivel national arata ca peste 340.000 de persoane din totalul romanilor isi sarbatoresc onomastica in data de 26 octombrie, cand este Sfantul Dumitru.

Cele mai frecvente prenume ale femeilor sarbatorite in aceasta zi sunt: Dumitra, Dumitrana, Dumitrita, Demetra si Dumitrica. Cele mai des intalnite prenume de barbati sunt: Dumitru, Mitica, Puiu, Dimitri / Dimitre, Dimitrie, Mitru, Mitrea, Mitu, Mitache, Dumitrica si Dumitrache.

La multi ani prietenilor mei cu acest nume ! Sa aveti parte numai de clipe minunate, de bucurii si fericire alaturi de cei dragi😍😍😍

2026-10-25T14:51:58.462+02:00

Azi, de ziua Armatei Române!

Nu plânge, Maică Românie!

💙💛❤

Nu plânge, Maică Românie,

Că am să mor neȋmpărtășit!

Un glonț pornit spre pieptul tău,

Cu pieptul meu eu l-am oprit…

🇷🇴🇷🇴🇷🇴

Nu plânge, Maică Românie!

E rândul nostru să luptăm

Și din pământul ce ne arde

Nici o fărâmă să nu dăm!

💙💛❤

Nu plânge, Maică Românie!

Pentru dreptate noi pierim;

Copiii noștri, peste veacuri,

Onoare ne vor da, o știm!

🇷🇴🇷🇴🇷🇴

Nu plânge, Maică Românie !

Adună tot ce-i bun sub soare;

Ne cheamă și pe noi la praznic,

Când România va fi Mare!

💙💛❤

Versuri găsite ȋn ranița unui soldat mort ȋn toamna anului 1918, pe muntele Sorica din Carpații de curbură

Foto, Loredana Stan concurs brăţari tricolore 2022

2026-10-25T12:50:35.809+02:00

Pompilia Stoian vine la Foc de P.A.E. Duminică seară de la ora 19.00. Vom fi live pe YouTube!

2026-10-25T09:58:00.693+02:00

Dragi prieteni pescari,

Pas cu pas, toamna si-a intrat in drepturi, si vine vremea sa depanam povestile pescaresti de peste an, la caldura unui semineu.

Profitati de frumoasa saptamana de toamna si mai faceti o partida de pescuit🐟🐟🐟🐟🐟🐟🐟🐟🐟🐟🐟🐟🐟🐟🐟.

Duminica, 1 Noiembrie inchidem sezonul de pescuit la Dumbravita, iar pe 8 Noiembrie, la Vadul Rosu.

La încheierea sezonului de pescuit 2026 pe Barajul Dumbrăvița, dorim să vă mulțumim tuturor celor care ne-ați fost alături, pentru prezență, încredere, respect și pentru momentele frumoase petrecute împreună pe malul apei.

Vă mulțumim că ați ales să pescuiți alături de noi și că ați contribuit la crearea unei atmosfere plăcute, bazate pe pasiunea comună pentru pescuit și natură.

Pentru cei care încă mai doresc să se bucure de partide de pescuit în acest sezon, pana in 8 Noiembrie vă așteptăm cu drag la Vadu Roșu, pe bălțile 1, 2 - 3 si 6, unde vă dorim capturi frumoase și momente de neuitat! 🎣

Vă dorim tuturor multă sănătate, liniște, bucurii și fire întinse! Să ne revedem cu bine, sănătoși și voioși, în primăvara anului 2027, pentru un nou sezon plin de satisfacții și amintiri frumoase!

Vă mulțumim și vă așteptăm cu drag!

Fir întins tuturor! 🐟🌿

DORIPESCO

LA MULTI ANI ARMATEI ROMÂNE 💙💛❤️

2026-10-25T09:53:08.118+02:00

2026-10-25T09:52:21.267+02:00

Bună dimineața, dragii mei🥰🥰🥰

Fiecare dimineață de Duminică, are ceva...special!

E răcoare, cer aproape senin, soarele a ieșit de pe cer, se face iarăși vreme buna 🥰

Să începem această zi cu gândul că azi va fi o zi specială ❤

Sa ne bucuram de o nouă zi, că suntem liberi și putem alege cum să ne trăim viața ❤

Așa că, bucură-te de viața ta❤

"Atâta toamnă!

Se prăbușesc frunzele

Se eliberează cerul...

Acum , să iubești!

( Adrian Păunescu)

Sa avem o zi de Duminică binecuvântată 🙏🙏🙏

Să trăiți cu numele Sf. Dumitru celor care sărbătoresc azi 🎂🎉

2026-10-25T09:51:28.729+02:00

Astăzi, Majestatea Sa Regele Mihai ar fi împlinit 105 de ani 😪

Regele Mihai:

”Poți să te ocupi de orice, de politică, de industrie, de literatură... dar nu în afara credinței în Dumnezeu. Dacă Europa a avut de suferit mai mult decât oricând în secolul acesta, este pentru că s-a îndepărtat de El cu bună știință, pentru că a vrut să vadă dacă popoarele pot să supraviețuiască fără credință.

Nu, nu pot să supraviețuiască decât coborând sub condiția umană.

Când lipsește credința, nu mai poți deosebi între bine și rău. Bâjbâi, te rătăcești, azi mergi după unul, mâine după altul și până la urmă spui că nu există nimeni care să cunoască adevărul sau că adevărul nu există.

Aștept o renaștere spirituală nu numai în România, ci și în întreaga Europă. Legile și convențiile nu sunt destul ca oamenii să renunțe le violență. Prin credință chiar datoria față de patrie ți-o îndeplinești mai tare. Eu știu că de nimic nu s-au temut mai mult comuniștii decât de credința oamenilor în Hristos. Ei înțelegeau mai bine decât toți că un om credincios este un rob mai puțin. Dacă ei au propovăduit ateismul, a fost pentru că numai așa puteau să scoată pe oameni de sub cea mai puternică protecție.”

Mircea Ciobanu – ”Convorbiri cu Mihai I al României”

Majestate să ne ierți

Felicia Feldiorean

Majestate să ne ierți că n-am fost destul de fermi

Că am fost mult prea inerti Majestate să ne ierți!

Să ne ierți că te-am hulit că nu te-am știut iubi

Din istorie te-au scos, din cărțile de copii.

Să ne ierți că nici în școli nu s-a pomenit măcar

De Rege, de Dumnezeu de tot ce ne-ai dat în dar.

Ne-ai iubit și din exil ca pe proprii copii

Dar noi n-am putut vedea, le-a fost frică să revii!

Când te-ai întors înapoi te-au hulit ca pe-un străin

Ca pe-un criminal de rând, comuniștii cei haini...

Suntem singuri suntem triști și ne scufundam plângând

Doamne dacă mai exiști fa dreptate mai curând.

Fa - ne să rămânem vii și să mai avem o stea

Iartă - ne că nu Te-am vrut, iartă - ne Măria Ta! 😥

Regelui Mihai 1 al României din partea unui suflet anonim și trist!

15.12 2017

2026-10-25T09:45:59.884+02:00

TELEFONUL – PRIETENUL CARE NE DISTRUGE FAMILIA...

Am ajuns să știm ce face un străin pe Facebook, dar să nu mai știm ce este în sufletul omului care doarme lângă noi. Știm cine a plecat în vacanță, cine și-a cumpărat mașină, cine s-a căsătorit, cine a divorțat, cine ce a mâncat și unde și-a petrecut weekendul. Dar nu mai știm când a plâns ultima dată soția noastră. Nu mai știm ce îl apasă pe soțul nostru. Nu mai știm de ce copilul nostru este trist. Suntem la curent cu viețile tuturor, mai puțin cu viața propriei familii.

Și poate că aceasta este una dintre cele mai dureroase realități ale vremurilor noastre: avem internet peste tot, dar legătura dintre suflete este tot mai slabă.

Telefonul a intrat în casele noastre ca un ajutor și, încetul cu încetul, a ajuns să ne conducă viața. Dimineața, înainte să ne salutăm soțul sau soția, verificăm notificările. Înainte să spunem o rugăciune, deschidem Facebookul. La masă, în loc să vorbim, derulăm. Seara, în loc să ne îmbrățișăm, stăm fiecare cu telefonul în mână. Și așa trec zilele, lunile, anii. Fără să ne dăm seama, oamenii pe care îi iubim cel mai mult ajung să primească doar timpul care ne mai rămâne după ce terminăm cu telefonul.

Priviți în jur! Câte familii mai stau la masă și vorbesc cu adevărat? Câți soți își mai povestesc ziua fără să se uite din cinci în cinci minute la ecran? Câți părinți își mai ascultă copiii fără să le spună: „Stai puțin, că am ceva de terminat!”? Și acel „stai puțin” se repetă astăzi, mâine, poimâine, până când copilul nu mai vine să ne povestească nimic. Nu pentru că nu mai are ce spune, ci pentru că a învățat că nu avem timp să-l ascultăm.

Știți ce este cel mai trist? Că într-o zi copilul nu ne va mai deranja. Nu ne va mai trage de mână să ne arate un desen. Nu ne va mai chema să ne jucăm. Nu ne va mai întreba de o sută de ori același lucru. Va crește. Își va găsi lumea lui, preocupările lui, oamenii lui. Iar noi vom avea, în sfârșit, liniștea pe care am cerut-o atât de des. Numai că atunci vom da orice să mai auzim o singură dată: „Tati, vii să te joci cu mine?” sau „Mami, stai puțin lângă mine!”.

Și în căsnicie se întâmplă același lucru. Doi oameni care cândva nu puteau sta o zi fără să vorbească au ajuns să petreacă seri întregi unul lângă altul, fără să-și spună aproape nimic. El derulează filmulețe. Ea urmărește postări. El râde la ceva de pe internet. Ea răspunde la mesaje. Se culcă târziu, obosiți, cu spatele unul la celălalt. Nu s-au certat. Nu și-au spus cuvinte grele. Dar nici nu s-au mai iubit prin gesturi, prin atenție, prin prezență. Și poate că uneori o căsnicie nu începe să moară atunci când apar certurile, ci atunci când dispare dorința de a mai vorbi.

Am ajuns să oferim inimioare unor necunoscuți, dar să uităm să-i spunem soției că o iubim. Să admirăm fotografiile altor familii, dar să nu mai vedem frumusețea propriei familii. Să comentăm problemele altora, dar să nu mai avem răbdare să le ascultăm pe ale celor de acasă. Suntem generoși cu atenția pentru străini și zgârciți cu atenția pentru cei care ne iubesc.

Și mai este ceva care ar trebui să ne pună serios pe gânduri. Telefonul ne-a învățat să fim spectatori la viața altora și absenți din propria viață. Mergem în vacanță și ne preocupă fotografiile. Suntem la masă și ne preocupă mesajele. Mergem la biserică și uneori ne preocupă mai mult ce filmăm decât ce simțim. Ajungem să trăim momente frumoase doar pe jumătate, pentru că cealaltă jumătate o petrecem privind într-un ecran.

Nu telefonul este vinovat pentru toate problemele noastre. Noi suntem cei care i-am dat un loc pe care nu trebuia să-l aibă niciodată. L-am așezat între soț și soție, între părinți și copii, între prieteni, uneori chiar între noi și Dumnezeu.

Și ce ironie! Ne cumpărăm telefoane tot mai performante, dar comunicăm tot mai puțin. Avem camere care surprind fiecare detaliu, dar nu mai observăm lacrimile celui de lângă noi. Avem mii de contacte, dar tot mai puțini oameni cu care putem vorbi din suflet. Avem sute de fotografii cu familia, dar uneori prea puține amintiri în care am fost cu adevărat prezenți.

Dragilor, într-o zi telefonul pe care îl ținem astăzi în mână va fi vechi, depășit și uitat. Dar copilăria copiilor noștri nu se mai întoarce. Tinerețea soțului sau a soției nu se mai întoarce. Părinții noștri nu vor fi lângă noi pentru totdeauna. Va veni o vreme când am da orice să mai stăm la masă cu mama, să mai auzim glasul tatălui, să ne mai ținem copilul mic în brațe sau să mai petrecem o seară liniștită cu oamenii pe care astăzi îi ignorăm.

Nu trebuie să renunțăm la tehnologie. Trebuie doar să nu-i mai dăm ceea ce aparține familiei noastre: timpul, atenția, iubirea și sufletul.

În seara aceasta, când ajungi acasă, încearcă ceva simplu. Pune telefonul deoparte. Privește-ți soțul sau soția în ochi. Întreabă-l cum se simte, nu doar ce a făcut. Îmbrățișează-ți copilul. Ascultă-l, chiar dacă povestea lui ți se pare neimportantă. Sună-ți părinții, dacă îi mai ai. Și mulțumește-I lui Dumnezeu pentru oamenii pe care încă îi poți strânge în brațe.

Pentru că într-o zi s-ar putea să avem timp să stăm ore întregi pe telefon, dar să nu mai avem pe cine suna.

Și atunci vom înțelege, poate prea târziu, că nu ne-au lipsit niciodată minutele, ci am greșit cui le-am dăruit.

Să nu ajungem să plângem după oamenii cărora astăzi nu le acordăm nici măcar câteva minute!

Telefonul poate fi înlocuit oricând. Oamenii dragi, niciodată.

Nu lăsa un ecran să-ți fure oamenii pentru care, într-o zi, ai da tot ce ai pe lume ca să-i mai poți vedea!

Cat adevar a scris Preotul Florin Danu

2026-10-24T21:52:11.021+03:00

Trist dar din păcate ...adevărat 🥲

Cornelia Iordache are 77 de ani și privește invitația de nuntă care tocmai a sosit prin poștă. E o invitație elegantă, pe carton gros, cu litere aurii. Nunta fiului ei, Ștefan, cu Andreea. Data: 15 iunie. Locația: un restaurant de lux din nordul Bucureștiului.

Cornelia deschide invitația cu mâinile tremurânde. Citește textul:

"Doamna Mihaela Iordache și Domnul Ion Iordache

vă invită la nunta fiului lor

Ștefan Iordache

Andreea Popescu"

Cornelia citește din nou. Și din nou. Numele ei nu apare nicăieri.

Mihaela Iordache - asta e sora lui Ștefan, mătusha lui, nu mama. Ion Iordache - asta e fratele ei, unchiul lui Ștefan.

Mama lui Ștefan - Cornelia - nu e menționată deloc. E ca și cum nu există.

Doar cei care au fost șterși din momentele importante ale copiilor lor știu că există o durere care nu se poate descrie - durerea de a fi negat, de a fi făcut invizibil în propria familie.

Cornelia ia telefonul și îl sună pe Ștefan. Răspunde după cinci sunete.

"Mamă?"

"Ștefan, dragul meu, am primit invitația. Felicitări pentru nuntă!"

"Mulțumesc, mamă."

"Ștefan, pot să te întreb ceva? De ce pe invitație scrie că Mihaela și Ion vă invită? Eu sunt mama ta."

Tăcere lungă.

"Mamă... despre asta voiam să vorbesc cu tine."

Cornelia simte cum i se strânge inima. "Despre ce?"

"Mamă, Andreea și cu mine am decis... ei bine, am decis că e mai bine dacă pe invitație apar Mihaela și Ion ca părinți."

"De ce? Eu sunt mama ta!"

"Știu, mamă. Dar... ascultă, e complicat. Părinții Andreei sunt oameni... sunt oameni cu o anumită poziție. Tată e manager la o bancă, mamă e avocat. Ei organizează nunta, plătesc tot. Și au anumite... așteptări."

"Așteptări? Ștefan, nu înțeleg."

"Mamă, te rog, încearcă să înțelegi. Mihaela și Ion au apartament în nord, au mașini bune, sunt respectați social. Tu... tu stai în Rahova, într-un apartament vechi, ai pensia mică. Părinții Andreei au întâlnit-o pe Mihaela și pe Ion și au fost impresionați. Dacă le spun acum că tu ești mama mea, o să fie... awkward."

"Awkward? Ștefan, sunt mama ta! Cea care te-a născut! Cea care te-a crescut singură după ce tatăl tău a murit când aveai trei ani! Cea care a muncit ca femeie de serviciu ca să ai tu școală, haine, mâncare!"

"Știu, mamă. Și îți sunt recunoscut. Dar asta nu schimbă faptul că pentru nunta asta, e mai simplu dacă apar Mihaela și Ion ca părinți."

"MAI SIMPLU? Ștefan, mă NEGI? Îți negi propria mamă?"

"Nu te neg, mamă! Doar... doar nu te menționez pe invitație. O să fii la nuntă! O să fii acolo! Doar nu ca mamă oficială."

"Nu ca mamă oficială. Ca ce atunci?"

"Ca... ca invitat. Vii, te bucuri, participi. Dar discret."

Cornelia simte cum nu mai poate respira. "Discret. Vrei ca mama ta să vină discret la nunta ta, ca să nu te jeneze în fața socrilor bogați?"

"Mamă, te rog, înțelege. E o singură zi. O singură zi în care trebuie să fie totul perfect. Pentru Andreea, pentru familia ei. După nuntă, totul revine la normal."

"La normal? Ștefan, după ce m-ai negat public, cum revine la normal?"

"MAMĂ! Nu dramatiza! E doar o invitație!"

"E viața mea! Eu ți-am dedicat toată viața! Și tu mă ștergi ca pe o greșeală jenantă!"

"Trebuie să închid, mamă. Vorbim altă dată."

Închide.

Cornelia stă cu invitația în mână și plânge. 77 de ani. O viață întreagă sacrificată pentru fiul ei. Și acum e înlocuită de mătuși și unchi mai respectabili.

Vecinul, nea Vasile, o vede plângând prin fereastră și bate la ușă. "Doamnă Cornelia, ce s-a întâmplat?"

Cornelia îi arată invitația și îi povestește totul. Nea Vasile e șocat.

"Doamnă Cornelia, fiul dumneavoastră v-a NEGAT? V-a înlocuit cu mătuși pe invitația de nuntă?"

"Da. Zice că e mai simplu. Că socrii sunt oameni cu poziție și eu... eu sunt jenantă."

"Jenantă? Dumneavoastră care ați muncit ca femeie de serviciu ca el să aibă educație? Care ați trăit în sărăcie ca el să aibă o viață mai bună? Și acum sunteți JENANTĂ?"

"Asta spune."

Nea Vasile e furios. "Doamnă Cornelia, nu mergeți la nunta aia. Refuzați. Trimiteți invitația înapoi cu un mesaj clar: dacă nu sunteți destul de bună să fiți mamă pe invitație, nu sunteți destul de bună să fiți invitat la nuntă."

"Dar e fiul meu..."

"Care vă tratează ca pe o rușine! Aveți demnitate, doamnă Cornelia! Nu mergeți!"

În zilele următoare, Cornelia se gândește. Merge sau nu merge? E fiul ei. Singura ei familie. Dar cum să meargă la o nuntă unde e negată ca mamă?

Îl sună pe Ștefan. "Ștefan, am decis. Nu vin la nuntă."

"Ce? Mamă, de ce?"

"Pentru că nu pot să vin ca 'invitat discret' la nunta fiului meu. Fie vin ca mamă - și apar pe invitație ca mamă - fie nu vin deloc."

"Mamă, nu pot să schimb invitațiile acum! S-au trimis deja 200! E prea târziu!"

"Atunci e prea târziu și pentru mine să vin."

"MAMĂ! Nu face asta! Andreea o să se supere! Părinții ei o să întrebe de ce nu ești!"

"Spune-le adevărul - că te-ai rușinat cu mine și m-ai înlocuit cu mătuși pe invitații. Să vadă ce fel de bărbat se căsătorește cu fiica lor."

"Mamă, TE ROG!"

"Nu, Ștefan. Am ajuns la limită. O viață întreagă m-am sacrificat pentru tine. Dar nu mă pot sacrifica până la punctul de a-mi nega propria existență."

Închide.

Ștefan o sună din nou. Din nou. Cornelia nu răspunde. Îi trimite mesaje: "Mamă, te implor, vino la nuntă. Îmi pare rău pentru invitație. A fost o greșeală."

Cornelia răspunde: "Nu a fost greșeală. A fost alegere. Ai ales să mă negi. Acum eu aleg să nu particip la negarea mea."

Pe 15 iunie, ziua nunții, Cornelia stă acasă. Nea Vasile vine să stea cu ea. "Ați luat decizia corectă, doamnă Cornelia. Demnitatea nu se negociază."

"Dar îmi lipsește... e fiul meu. Azi se căsătorește și eu nu sunt acolo."

"Nu sunteți acolo pentru că el nu v-a vrut acolo. Ca mamă. Și asta e pe conștiința lui, nu a dumneavoastră."

La ora 18:00, telefonul sună. E Ștefan. Cornelia ezită, apoi răspunde.

"Mamă?" Vocea lui e frântă.

"Da, Ștefan."

"Mamă, eram la nuntă. Preotul a întrebat: 'Unde e mama mirelui?' Și toată lumea s-a uitat la mine. Andreea a șoptit 'nu e Mihaela?' Și eu... eu am trebuit să spun adevărul. Că tu ești mama mea. Că te-am negat pe invitații. Că nu ai venit pentru că te-am rușinat."

Cornelia nu spune nimic.

"Mamă, părinții Andreei au fost ȘOCAȚI. Au întrebat de ce am făcut asta. Și nu am avut răspuns. Nu am avut niciun răspuns decent. Andreea plânge. Zice că nu știa că sunt genul de om care își neagă mama. Că dacă știa, nu se căsătorea cu mine."

"Și ce vrei de la mine acum, Ștefan?"

"Vreau... vreau să îmi ceri iertare. Vreau să vii. Vii acum? Te rog?"

"Să vin acum? La jumătatea nunții? Ca ce? Ca mama pe care ai negat-o dar acum ai nevoie de ea ca să salvezi fața?"

"Mamă, te implor..."

"Nu, Ștefan. Nu vin. Pentru că chiar dacă aș veni acum, adevărul rămâne - tu m-ai negat. M-ai considerat o rușine. Și asta nu se șterge venind târziu la nuntă."

"Mamă, îmi pare atât de rău..."

"Îți pare rău pentru că ai fost prins. Îți pare rău pentru că Andreea și socrii tăi au aflat. Nu îți pare rău pentru ce ai făcut mie."

"Ba da! Îmi pare rău! Am fost un idiot! Am fost un fiu oribil!"

"Da, ai fost. Și acum trebuie să trăiești cu consecințele. Eu am trăit 77 de ani cu demnitate, chiar în sărăcie. Nu o să îmi pierd demnitatea acum venind să te salvez."

Închide.

Ștefan nu mai sună.

A doua zi, Cornelia primește o vizită. E Andreea, mireasa. Încă în rochie de mireasă.

"Doamnă Cornelia?"

"Da?"

"Sunt Andreea. Nora dumneavoastră. Pot să intru?"

Cornelia o lasă să intre. Andreea se așază, cu rochie și tot.

"Doamnă Cornelia, am venit să vă cer scuze. Pentru Ștefan. Pentru ce a făcut."

"Nu tu trebuie să îmi ceri scuze."

"Știu. Dar vreau să știți - eu nu știam. Credeam că Mihaela și Ion sunt părinții lui. Când am aflat adevărul aseară, la nuntă, în fața a 200 de oameni, am fost șocată. Și rușinată. Părinții mei au fost scandalizați."

"Înțeleg."

"Doamnă Cornelia, Ștefan mi-a povestit totul azi dimineață. Despre cum ați crescut-o singură. Despre cum ați muncit ca femeie de serviciu. Despre sacrificiile dumneavoastră. Și apoi despre cum v-a negat pentru că se rușina."

Cornelia nu spune nimic.

"Vreau să știți - nu accept asta. I-am spus lui Ștefan clar: fie își cere iertare de la dumneavoastră și vă tratează cu respectul pe care îl meritați, fie căsnicia noastră începe cu o problemă uriașă."

"Mulțumesc. Dar nu pot să îl for să mă respecte."

"Nu îl forțați. El trebuie să aleagă. Dar vreau să știți - dacă alege să vă ignore în continuare, eu nu rămân cu un om care își neagă mama."

După ce Andreea pleacă, Cornelia stă și reflectează. Nu știe ce o să aleagă Ștefan. Dar știe ceva sigur - ea și-a păstrat demnitatea. Nu a cedat. Nu a venit să îl salveze. Nu a acceptat umilința.

Și asta, în ciuda durerii, e o victorie.

Pentru că a învățat că dragostea maternă nu înseamnă să accepți orice umilință. Că poți iubi pe cineva și totuși să refuzi să fii tratat ca o rușine.

Că numele tău pe o invitație nu e doar o formalitate - e recunoașterea existenței tale, a sacrificiului tău, a importanței tale.

Și că atunci când propriul copil te șterge din cel mai important moment al vieții lui, singura opțiune demnă e să te ștergi tu din acel moment. Pentru că prezența ta fără respect e mai dureroasă decât absența ta cu demnitate. #fblifestyle

2026-10-24T21:51:07.394+03:00

In satul Mercheasa din judetul Brasov se afla un adevarat monument viu al naturii – Stejarul de peste 900 de ani, considerat cel mai batran copac din Romania. 🌳

Localnicii il numesc „Batrinul Carpatilor”, iar radacinile sale au prins pamant aici inainte ca Vlad Tepes sa domneasca in Tara Romaneasca.

Trunchiul lui urias are aproape 9 metri circumferinta, iar coroana se intinde ca o umbrela uriasa peste pasunea din jur. A vazut secole de furtuni, razboaie, schimbari de granita si generatii intregi de oameni.

In jurul lui, natura pare sa se opreasca in loc. Linistea, aerul curat si campul verde din Mercheasa il transforma intr-un loc aparte, unde simti cu adevarat trecerea timpului. 🌿

Daca ajungi prin zona Rupea – Viscri, merita o oprire aici. Nu pentru o poza, ci pentru cateva clipe in fata unei minuni care a supravietuit aproape un mileniu. 💚

Magda Catone, azi o vârstă frumoasă, sănătate și o viață lunga

2026-10-24T20:31:54.785+03:00

2026-10-24T19:36:46.535+03:00

Brașovul pregătește Crăciunul: peste 1,3 milioane de luminițe și un „Orășel al poveștilor”.

Brașovul a început să monteze ornamentele de Crăciun, iar vestea importantă pentru adulți este că anul acesta au și ei voie să fie copii. Tema sărbătorilor din 2026 este „Copilăria”. O alegere inspirată pentru un oraș în care, uneori, ajunge să ridici privirea spre casele din centru ca să-ți amintești că lumea poate fi și frumoasă, nu doar urgentă.

Primele ornamente au apărut pe Bulevardul Eroilor. Desigur, suntem încă în octombrie, iar cineva va observa negreșit că mai este până la Crăciun. Are dreptate. Numai că peste 1,3 milioane de luminițe LED nu se așază singure prin oraș, iar Brașovul are de pregătit mai mult decât un brad lângă o priză. Iluminatul festiv va ajunge în centrul istoric, în cartiere, la intrările în municipiu și în Poiana Brașov.

Pe Republicii este pregătit un tavan luminos, cu forme, culori și elemente dinamice. Strada pe care ne grăbim spre câte o întâlnire va avea, așadar, și un motiv să ne întârzie. Unul dintre acele motive pentru care nu te superi: te oprești, privești în sus și constați că poți pierde două minute fără să se prăbușească programul zilei. Poate chiar îi prinde bine.

După Ziduri vor fi iluminați numeroși arbori, iar sub Tâmpa vor apărea figurine luminoase de mari dimensiuni, pregătite inclusiv pentru fotografii. Piața Sfântul Ioan va deveni „Orășelul poveștilor”. Brașovul are deja străduțele, acoperișurile și muntele; acum își pregătește și luminile. Decorul acesta are un avantaj pe care niciun ecran nu-l poate oferi: poți să te plimbi prin el, alături de cineva drag.

„Ne dorim să readucem magia copilăriei în sufletele tuturor”, spune viceprimarul Dan Ghiță. Dincolo de formularea festivă, ideea merită păstrată. Copilăria avea această pricepere extraordinară de a face un eveniment din lucruri pentru care, mai târziu, abia ne găsim timp. O ieșire seara. Un brad aprins. O piață plină de lumină. Nu trebuia să pleci departe și nici să ai un plan complicat. Era suficient să fii acolo.

Pe 30 noiembrie, de la ora 17:00, în Piața Sfatului, sunt programate un program artistic și aprinderea bradului și a iluminatului festiv. O dată de trecut în calendar, printre atâtea obligații, cu mențiunea rară și plăcută: de data aceasta ieșim pentru bucurie.

Iar dacă un copil va cere să mai rămâneți puțin, poate că merită ascultat. El încă știe să prelungească o seară frumoasă fără să consulte ceasul.

Până la urmă, Brașovul poate monta 1,3 milioane de luminițe. Dar pentru ca unui copil să i se lumineze toată seara, uneori ajunge ca omul de lângă el să spună: „Da, mai stăm.”

(stirea în comentarii: (Video) A început transformarea Brașovului pentru Crăciun: 1,3 milioane de luminițe, tavan luminos și „Orășelul poveștilor”. Ce surprize aduce tema „Copilăria”)

Sursa

Internet

2026-10-24T15:37:01.753+03:00

🖤Astăzi ne amintim de marea actriță, Draga Olteanu-Matei

„N-am jucat niciodată pentru premii, pentru competiţie, ci pentru că mi-a plăcut şi mi-a dat Dumnezeu talentul, fără falsă modestie”

Apreciata actriţă de comedie a teatrului şi filmului românesc s-a născut pe 24 octombrie 1933, în Bucureşti, a absolvit Institutul de Arta Teatrală şi Cinematografica „I.L. Caragiale” în 1956 iar câteva luni mai târziu a debutat în piesa „Ziariştii” de Alexandru Mirodan.

Parte integrantă a generaţiei de aur a teatrului românesc, Draga Olteanu Matei a strâns în palmares cam toate distincţiile la care poate râvni un artist.

A jucat în 90 de filme, în peste 50 piese de teatru ( În Valea Cucului, Înşir-te mărgărite, Omul care a văzut moartea, Interviu, Simfonia patetică, Adam şi Eva, Tartuffe, Azilul de noapte, Autorul e în sală, Avarul, Caleaşca de aur, Căruţa cu paiaţe, Căsătoria, Coană Chiriţa, Crimă pentru pământ, Jocul de-a vacanţa, Pisica în noaptea Anului Nou, Gaiţele, Travesti, Ştafeta nevăzută, Reţeta fericirii, Domnişoara Nastasia, Hagi Tudose, etc.)

Peste 90 de roluri în film (Golgota, Explozia, Toamna bobocilor, Iarna bobocilor, Nea Mărin miliardar, Prieteni fără grai, Fraţii Jderi, Un surâs în plină vară, Astă seară dansăm în familie, Punguţa cu doi bani, Haiducii, Zestrea domniţei Ralu, Acţiunea „Autobuzul”, Ilustrate cu flori de câmp, Filip cel bun, Coană Chiriţă (scenaristă şi interpretă), Chiriţa în Iaşi (scenarista şi interpreta), Patimă (scenaristă şi interpretă), Dumbrava minunată (scenaristă şi interpretă), etc.) şi a scris scenariile pentru filmele „Patima“ şi „Dumbrava Minunată“.

100 roluri în TV... (Baltagul, Gaiţele, Nasturele şi absolutul, Don Quijote, Piticul din grădină de vară, Cadavrul viu, Mara, Hagi Tudose, Minunile Sfântului Sisoe, Leacuri la durerea de cap, Cuscrele, Ministerul comediei, Articolul 214, etc).

A făcut o carieră plină de succes și în Televiziune unde a avut apariții memorabile în programele de varietăți și de Revelion.

A făcut un cuplu memorabil cu regretatul Amza Pellea jucând-o pe Veta, soția lui Nea Mărin, în numeroase show-uri TV și în filmul artistic „Nea Mărin miliardar”.

După pensionarea sa din Teatrul Naţional din Bucureşti în 1992 s-a retras pe meleagurile natale, la Piatra Neamţ, oraşul copilăriei sale.

A înfiinţat o Companie teatrală de amatori „Teatrul Vostru” pentru care afirma „Acest teatru pentru amatori este sufletul meu” cu care are spectacole de succes atât în ţara cât şi în străinătate.

Deasemenea, Draga Olteanu-Matei a lansat audio-book-ul „Golitatea înconjură, iar foamea dă de-a dreptul”, ce cuprinde reţete în versuri şi în proză culese, scrise şi povestite de îndrăgita actriţă. La evenimentul inaugurării cărţii au luat parte nume mari ale teatrului şi cinematografiei, prieteni dragi ai actriţei, care au ţinut să îi fie alături şi să deguste din celebrele pârjoale, gătite chiar de Draga. Printre invitaţi s-au numărat Marin Moraru, Gheorghe Dinică, Rodica Mandache, Ion Lucian, Iurie Darie, Anca Pandrea, Mitică Popescu, Monica Davidescu, Sanda Marin, Ion Cojan, Valentin Uritescu, Ileana Stana Ionescu şi Mircea Albulescu.

În 1975 a câștigat premiul ACIN pentru „Ilustrate cu flori de câmp” şi „Filip cel bun” au urmat Ordinul Steaua României în grad de Cavaler, Premiul TVR şi PTWB (Prime Time World Broadcast) pentru „Cea mai iubită actriţă” - 2003, Premiul UNITER pentru întreaga activitate - 2004, Premiul de Excelenţă al Revistei VIP - 2005, Cetaten de onoare al municipiului Piatra Neamţ pe 27 septembrie 2007, Premiul Constantin Tănase (Israel), Premiul pentru ecranizare pentru copii (Moscova), Premiul UCR pentru „Faimosul Paparazzo” şi multe altele...

„Talentul este foarte important atât timp cât ştii să-l foloseşti, să-ţi găseşti mijloacele pentru a-l folosi cum se cuvine.

Am avut nenumărate modele în viaţa mea profesională. Marii noștri actori înaintaşi. Teatrul Naţional şi chiar şi celelalte teatre au fost pline de mari actori pe care noi, cei din generaţia mea, ne-am străduit să îi urmăm atât cât am putut. Ne-am străduit din toate puterile. Nu pot să spun care din personajele pe care le-am interpretat de-a lungul vremii mi-a plăcut cel mai mult, pentru că toate personajele mele mi-au plăcut la fel de mult.

Cred că cel mai important este să le fi plăcut spectatorilor ceea ce am făcut eu.

Cea mai mare realizare a mea este propria-mi meserie. Faptul că am reuşit în această profesie. Dacă aş avea posibilitatea să reîntorc ceasul vieţii, nu aş schimba nimic.

Viaţa mea a fost perfectă aşa cum a fost.

Sunt o persoană foarte norocoasă.

Mă felicit că m-am ferit cât am putut de tare de proşti şi mă mustru că nu am reuşit să fac destul bine pe cât aş fi vrut să fac pentru oameni”

🖤Marea actriță ne-a părăsit pe 18 noiembrie, 2020...

Sursa foto: studiourile Buftea

2026-10-24T00:49:10.854+03:00

Așadar. „Tigroaica claviaturii”, Martha Argerich, ne-a acordat un interviu, iar noi am fost, cum era și firesc, în al nouălea cer.

Să recunoaștem: oricât ai citi, te-ai documenta sau ai urmări-o pe ecran, nimic nu te poate pregăti pentru prezența charismatică, enigmatică și inegalabilă a Marthei Argerich, una dintre cele mai mari pianiste ale vremurilor noastre, „a cărei limbă maternă este muzica” (Alex Ross, The New Yorker).

În octombrie, la Ateneul Român din București, Martha Argerich a deschis atât Stagiunea Camerală, cât și Stagiunea Simfonică 2026-2027. Numele ei pe afiș a fost de ajuns pentru ca biletele la cele trei seri de concert să se epuizeze cât ai clipi. Motivul nu e greu de ghicit. Martha Argerich este, ei bine, Martha Argerich. Orice meloman care se respectă știe că șansa de a o asculta live nu este una de lăsat să treacă pe lângă tine.

Și apoi a fost conversația noastră.

Magnetică, imprevizibilă, minunat de refractară la răspunsuri facile, conversația și-a urmat propriul curs cu finaluri deschise, undeva între ce se spune și ce rămâne nespus, între certitudine și o fermecătoare incertitudine. Ne-a readus în minte felul în care Daniel Barenboim, prietenul ei de-o viață și frecvent partener muzical, o descria: „ca un tablou frumos, fără ramă”.

Poate că tocmai asta e ceea ce o definește pe Martha Argerich. Poți citi despre ea, o poți asculta, o poți urmări pe scenă. Și apoi, într-o bună zi, te găsești în aceeași încăpere cu ea.

Încăperea aceea nu va mai fi niciodată la fel. Și nici tu.

Urmăriți interviul și pe canalul nostru de YouTube: https://www.youtube.com/watch?v=uE91RoYTA_w

2026-10-23T22:15:38.011+03:00

LUMINA

Felicia Feldiorean

Motto: Lumină lină, Lumină vie,

Ţine-mă veşnic în palma ta...

Lumina se coboară din înalturi,

Lumina se ridică către CER,

Lumina suntem noi din veşnicie,

Lumina este totul, un Mister!

Lumina e în noi, în fiecare,

În inimile noastre de copii,

Lumina ne e dată de la Soare,

Cu Soarele, Lumină noi vom fi !

În zilele mai triste sau mai grele,

Lumina e ascunsă într-o stea,

Dar ea străbate toate cele rele,

Punându-ne în braţe Dragostea.

În fiecare Om e o Lumină,

În fiecare Om e un Destin,

Deschideţi ochii voştri-nchişi de vină,

Şi ridicaţi o rugă-n cer. Amin !

2026-10-23T21:45:38.143+03:00

NE DUCEM CRUCEA

Felicia Feldiorean

Suntem cuprinşi de-o mare nebunie,

Noi alergăm şi totuşi stăm pe loc,

Totul se-ntâmplă într-o Românie

Ce niciodată n-a avut noroc.

Cât am ajuns să fim de disperaţi,

Nevoile şi lipsa ne omoară,

Muncim ca răzvrătiţii,condamnaţi,

Şi sclavi suntem a tot ce ne-nconjoară.

Ne ducem crucea cât om mai putea,

Ne mai împiedicăm şi mai cădem,

A devenit din ce în ce mai grea

Această cruce-a NAŢIEI-BLESTEM.

Vom merge să votăm a câta oară,

Ştiind sau neştiind ce va urma,

Popor puternic,fă să nu mai doară

De-atât

a suferinţă,LACRIMA !

Tallin, Estonija

2026-10-23T17:18:12.175+03:00

2026-10-23T13:06:21.289+03:00

GÂNDUL ZILEI ....ADRIAN PĂUNESCU...

ALTĂ TOAMNĂ ABSOLUTĂ....

"Vino la fereastră, fă-mi un semn cu mâna,

Prin localitate trec turiști cărunți,

Totuși nu se-ncheie bine săptămâna

Toamna absolută a venit în munți.

Plouă de plecare, plouă de adio,

Plouă iar de-albastru, plouă dioptrii,

Toamna absolută n-o voi mai opri-o

Și vei fi departe și te voi iubi.

Vino la fereastră spune-mi că e bine

Vara moare-n struguri și într-o cafea

Toamna absolută a venit la mine

Plec în munți cu toamna să te pot uita.

Frunzele-n cădere gura mi-o sărută

Și mi-e toamna mare, și mi-e foarte greu,

Viață relativă, toamnă absolută

Se transcriu prăpăstii în destinul meu.

Toamnă absolută și tu ești mai tristă

Ca distanța care s-a-nmulțit cu doi,

Vino la fereastra care nu există ,

Peste care urcă zidul între noi.

O scenografie, întâlnirea noastră,

Ziduri prăbușite sub un vânt ocult,

Toamnă absolută, nu-i nici o fereastră ,

Poate doar fereastra unui tren, demult."

Respect și admirație poetului vizionar, Adrian Păunescu, Bardul de la Bârca!

Prof. Janeta Hulea

2026-10-23T12:13:26.769+03:00

In Memoriam: SILVIU STĂNCULESCU

Silviu Mihail Stănculescu, apreciat actor român, s-a născut la Timişoara, la 24 ianuarie 1932, şi a trecut la cele veşnice la Bucureşti, la 23 octombrie 1998, în urma unei grele suferinţe.

S-a născut într-o familie în care s-a bucurat de o creştere şi o educaţie pe măsură. Bunicul patern era mare proprietar de prăvălii, cel matern era diriginte al Poştelor din Timişoara, iar bunica maternă era învăţătoare. Tatăl – primul din cei 12 copii ai familiei Stănculescu, era preocupat de filozofie, poezie, psihologie şi a studiat la Academia de Înalte Studii Comerciale şi Industriale din Bucureşti. A devenit apoi profesor de matematică şi contabilitate, precum şi director al Şcolii Elementare de Comerţ din Timişoara.

Silviu Stănculescu a mai avut un frate, care s-a stins la numai 6 ani.

Copilăria viitorului actor a fost una destul de zbuciumată şi a constat într-un lung şir de peregrinări între Caracal, Timişoara, Bucureşti şi Târgovişte.

În vârstă de numai 5 ani, a păşit pe scenă pentru prima dată, la serbarea de Crăciun din Caracal, unde a fost distribuit în piesa „Pruncul din Vicleim”.

A studiat la Şcoala „Spiru Haret” din Timişoara, dar era mai mult absent, preferând să-şi piardă timpul plimbându-se pe străzile oraşului sau mergând la filme şi la operă. A fost admis la Liceul „Diaconovici Loga”, dar familia îl trimite ca intern la Colegiul „Sf. Sava” din Bucureşti.

Aici, fiind remarcat de profesori, ajunge în corul şcolii, apoi este pus să recite şi să joace teatru, dar nu-şi pierde obiceiul de a aduna absenţe, preocupându-se mai mult de domeniul artistic. Va studia şi la Liceul „Ienăchiţă Văcărescu” din Târgovişte şi la Liceul Comercial din Caracal.

A jucat la Sindicatul Sfaturi Populare, ca amator, în piesele „Iarba rea” şi „O noapte furtunoasă”.

În 1956 a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Capitală, după care a fost repartizat la Teatrul de Stat din Bacău.

Din 1961, a trecut la Teatrul de Comedie din Bucureşti.

Piese de teatru în care a apărut: „Trei surori”, „Buffalo Bill şi indienii”, „Meşterul Manole”, „Mănăstirea din Parma”, „Omul care aduce ploaia”, „Maşina de scris”, „Harap Alb etc, precum şi în piese de teatru radiofonic.

Dintre filmele în care a fost distribuit, amintim: „Acţiunea Autobuzul”, „Pentru patrie”, „Revanşa”, „Vară sentimentală”, „Trenul de aur”, „Liceenii”, „Pădurea de fagi”, „Francois Villon – Poetul vagabond”, „Mircea, „Stare de fapt”, „Triunghiul morţii”, „Noi, cei din linia întâi”, „Şantaj”, „Al treilea salt mortal”, „Un om în Loden”, „Vlad Ţepeş”, „Ora zero”, „Din nou împreună”, „Manole – Meşter valah”, „Războiul Independenţei”, „Pe aici nu se trece”, „Capcana”, „Paraşutiştii”, „Simpaticul domn R”, „Cerul începe la etajul III”, „La patru paşi de infinit” etc.

Între 1981 – 1990 a fost director al Teatrului de Comedie.

Până la Revoluţia din 1989, a fost şi membru al Marii Adunări Naţionale.

În 1967 a fost distins cu Ordinul „Meritul Cultural” clasa a IV-a – „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”.

Postum, în 2002, a apărut cartea autobiografică „Sunt un om obişnuit...”

A fost căsătorit cu Corina Stănescu şi au avut o fiică.

#SilviuStănculescu - #InMemoriam

Foto: cinemagia.ro

Pe o aripă de cânt