Cosmin Pasnicu

Facebook

noreply@blogger.com (Cosmin Mihai Pasnicu) — Sun, 31 May 2009 12:42:00 +0000

Never thought of Facebook as a place to have a great laugh. But here's what I found in my inbox:

"Hi,

I am Miss Muriel. I would like to do friendship with you. PLease email me, small msg from my yahoo box so we will stard friendship and i will send you my picture.
Awaiting msg from my email box: dusausoitmuriel@yahoo.fr

Muriel"

I love Facebook !

Congregatia Naivilor din Romania

noreply@blogger.com (Cosmin Mihai Pasnicu) — Tue, 19 May 2009 17:17:00 +0000

„Exista in Romania un grup de cetateni care nu e foarte vizibil, fiindca nu face nimic iesit din comun. Grupul respectiv e format din niste cetateni normali, care muncesc, isi platesc regulat taxele si impozitele, incearca sa respecte legile, voteaza sistematic si informat, se agita, privesc cu speranta si apoi cu dezamagire fiecare nou guvern instalat la palatul numit neinspirat “Victoria” si incearca sa schimbe ceva macar prin exemplul personal. Oamenii acestia, desi nu sint organizati in vreun ONG si nici in vreo alta forma de asociere politica sau apolitica, desi sint imprastiati prin toata tara si chiar prin toata lumea si nici macar nu se cunosc unii pe altii, reusesc sa contracareze actiunile a mii de idioti si profitori mult mai vizibili in peisajul media romanesc.

Daca ar fi sa-i dau un nume grupului informal descris mai sus, i-as spune Congregatia Naivilor din Romania (prescurtat: CNR). Un nume mult mai potrivit ar fi fost “Congregatia Fraierilor din Romania”, fiindca i-ar fi descris mult mai clar, din perspectiva mentalitatii majoritare, pe membrii ei. Singura problema era ca in cazul respectiv initialele congregatiei (CFR) ar fi stirnit multe confuzii, asa ca acest nume, mult mai potrivit, poate fi pastrat in rezerva pina cind conducerea Romaniei, indiferent care o fi, va falimenta complet Caile Ferate Romane.

Desi nu o stie, CNR asta e o forta. Desi nu o stie, el impiedica dizolvarea completa a societatii in Romania. Si o face in cele mai ciudate feluri. Printre membrii acestui grup se numara, de exemplu, macar o parte din fondatorii raposatei formatiuni politice URR (Uniunea pentru Reconstructia Romaniei), naivii care voiau introducerea unui cod moral in politica romaneasca. Acest oximoron (“cod moral” – “politica romaneasca”) ii include ca membri cu drepturi depline in CNR. Tot din CNR face parte si Radu Oltean, care descrie cu amaraciune pe blogul lui (http://art-historia.blogspot.com) cum ne batem joc de monumentele istorice din tara. Si medicul Florin Chirculescu, alias excelentul prozator Sebastian A. Corn (http://sebastian-corn.tapirul.net). Si, desigur, mai sint multi altii, pe care nu-i stiu si nu-i stie nimeni, dar ale caror zbateri, insumate, mentin Romania mai coeziva decit Zimbabwe sau Rwanda.

Sint medicii care isi fac treaba si nu iau spaga. Exista – i-am vazut si eu. Sint politistii care isi fac datoria. Si ei exista – si sint adesea umiliti de sefi, neputinciosi in fata copiilor de stabi si injurati de soferii care vor sa le dea spaga si sint uimiti ca boii nu o accepta. Mai sint si muncitorii care lucreaza si in Romania la fel de zelosi ca in Spania sau Italia, functionarii corecti si amabili, judecatorii care stau peste program ca sa lucreze la dosare si multi, multi altii. Adica nu stiu cit de multi, dar destui. Trebuie sa fie un numar destul de mare, ca sa contracareze actiunile lumii politico-interlope de la noi. Altfel tara s-ar fi dus de ripa de mult.

Interesant e ca o fac nu pentru vreun profit concret, ci pentru ca asa simt ca trebuie, ca asa e corect, moral, normal. Pe alte meleaguri ei ar fi la conducerea tarii, a agentiilor guvernamentale, a marilor companii de stat, a ministerelor Educatiei, Sanatatii, Justitiei... Aici sint membri inconstienti ai CNR.”

Articolul intreg aici.

2% pentru Asociaţia „Prietenii Şcolii Centrale”

noreply@blogger.com (Cosmin Mihai Pasnicu) — Thu, 14 May 2009 11:29:00 +0000

Vă scriu acum, în ceasul al doisprezecelea, celor ce nu şi-au completat încă formularul 230 pentru direcţionarea a 2% din impozitul pe venit.

Aveţi posibilitatea să direcţionaţi 2% din impozitul anual unui scop nobil: protejarea unui monument arhitectural de imensă valoarea arhitecturală şi patrimonială (Şcoala Centrală) şi sprijinirea intereselor şi imaginii acestei bătrâne şi prestigioase şcoli.

Asociaţia noastră are nevoie, alături de voluntari, şi de fonduri pentru derularea proiectelor.

Asociaţia nou-înfiinţată, APSC a fost sprijinită financiar prin donaţii şi cotizaţii ale membrilor, însă resursele sunt firave şi insuficiente pentru a sprijini proiecte precum (sperăm) participarea la Street Delivery (ne-am depus candidatura astăzi – mai multe detalii într-un post viitor).

Tot ce aveţi de făcut este să descărcaţi formularul acesta, să-l completaţi cu datele următoare:

Asociatia Prietenii Scolii Centrale

Cod fiscal: CIF 25335923

Cont: IBAN RO33BPOS75306905619RON02

şi să-l depuneţi la administraţia financiară sau să-l trimiteţi acesteia prin scrisoare recomandată până vineri 15 mai.

Vă mulţumesc anticipat

Membrii Asociaţiei „Prietenii Şcolii Centrale”

Expediţie culturală in zona parcurilor Ioanid si Icoanei

noreply@blogger.com (Cosmin Mihai Pasnicu) — Mon, 11 May 2009 10:31:00 +0000

În linia expediţiilor culturale pe Calea Victoriei si pe Şoseaua Kiseleff, Fundaţia Calea Victoriei organizează sâmbătă 6 iunie, o plimbare cu explicaţii istorice în zona parcurilor Ioanid si Icoanei (link).

Vă recomand călduros plimbarea. Deşi unii dintre noi au fost de mii de ori (nu exagerez) prin zona aceea, sunt convins că majoritatea nu avem habar de istoria uneia dintre cele mai frumoase şi mai bine păstrate zone din Bucureşti.

Do schools kill creativity?

noreply@blogger.com (Cosmin Mihai Pasnicu) — Wed, 06 May 2009 10:24:00 +0000

I had a discussion this morning with my sister about the education system in Romania. She was (and she still is) frustrated about the lack of interest of most of her teachers, about their lack of professionalism, about the fact that she doesn't feel she learned a lot in the last semester.

Unfortunately, there is not much she can change about the school, as it's the best drama school in Romania. She even struggeled to get here.

Her frustration and disappointment reminded mine, when I was a student in Romania. Confronted with the same problem back then, I took the option that my sister is taking right now - becoming an autodidact and search for sources of learning and development mostly outside the academic area. Sad, but effective.

The discussion I had with my sister reminded me that she is the only one in our family (and I mean all of the people we know to whom we have a family relation) that chose an artistic path. Isn't it sad ? Isn't is sad what mentality, society, education can do ?

I try to imagine what would have been to dedicate myself to an art ? How would it be to have a way/an instrument/a tool for expressing my innerfeelings.

I am not trying to put the blame on others for not being an artist. Who knows, I may even not have the skills for it, but thinking that it would have been possible makes me dream. I may not be an undiscovered talent (sic), but I am sure there are plenty out there. Every child has a talent, it just needs to be discovered.

Here's a wonderful speech on creativity in education systems:

http://www.ted.com/index.php/talks/ken_robinson_says_schools_kill_creativity.html

Take 20 minutes of your time and watch it. You may be a parent or will be someday. Watch this video.

Do you think you could have been an artist if you had been encouraged when you were young ? Do you dream about playing an instrument, dancing, painting, singing, etc. ? Did you perform an art when you were young ? Did you discover you are good in a certain art later in your life and wanted you knew this earlier ?

Inregistrari video de la protest din 17 martie

noreply@blogger.com (Cosmin Mihai Pasnicu) — Thu, 19 Mar 2009 13:04:00 +0000

Discursul dlui ministru Theodor Paleologu

Discursul dnei Svetlana Bodnă

Amintiri din Şcoala Centrală

noreply@blogger.com (Cosmin Mihai Pasnicu) — Mon, 16 Mar 2009 15:45:00 +0000

Ieşind dintr-o ceainărie, în strada Dumbrava Roşie.

„Dacă tot suntem în zonă, aş vrea să-ţi arăt ceva drag mie” i-am spus.

„Ce anume ?”

„Şcoala mea.”.

Trecem de Teatrul Bulandra şi cotim pe lângă bibliotecă.
„Iat-o !”

„E superbă.”

„Hai să intrăm, că încă n-ai văzut nimic.”

Puţin mai târziu, în şcoală.

„Nu mi-am imaginat că sunt elevi care învaţă în astfel de clădiri. Arată a muzeu. Am senzaţia că am ieşit din Bucureşti. Trebuie să fi fost o bucurie să înveţi aici. Şi când mă gândesc că eu am învăţat între nişte pereţi de beton, gri şi reci. Ai avut un noroc teribil să ştii.”

„Ştiu, ştiu…” am răspuns îngândurat.

„Uite, aici am făcut a VI-a. Mi-aduc aminte când a luat foc clasa şi …”

„Cum adică a luat foc clasa ?!”

„Bine, nu chiar clasa, ci peretele dinspre culoar. Vezi, e din lemn. Începuse să miroasă a fum şi credeam că ard frunzele afară. Eram la ora de română. Am închis geamul, însă tot mai mirosea. Şi mirosea din ce în ce mai tare. La rugămintea profesoarei, o colegă a deschis uşa şi a strigat că a luat foc şcoala.

Am ieşit cu toţii, pe rând, trecând pe lângă peretele în flăcări. A fost o adevărată aventură pentru nişte puşti ca noi. Din fericire nimeni nu a păţit nimic.”

„Şi focul ?”

„Focul a fost stins de proful de chimie cu nişte elevi de-a XII-a. Noroc cu ei, căci până au venit pompieri…

Ah uite, pe scările acestea ne luam la întrecere când eram mici. Încercam să sărim cât mai multe. Ce mândru am fost când am reuşit să le sar pe toate. Ce mici eram…

Mi-aduc aminte orele de la semi-internat când mâncam la cantină. Ce proastă mai era şi mâncarea aceea. Dar era proastă pentru toţi, aşa că aveam un motiv de solidaritate.

Sau când că jucam leapşa pe culoare, la subsol; mergeam cu fetele pe terenul de volei din spate; ne urcam în pod.

Am chiulit o dată de la română aproape toţi băieţii şi ne-am urcat în podul şcolii. La un moment dat, ne-am trezit deasupra clasei în care se aflau colegii noştri. Îmbrâncindu-ne să ne uităm prin crăpătura de la suportul de neon din tavan, am dat din greşeală cu nisip în clasă. La început ne-a fost teamă să ne dăm de gol, însă apoi, ne-am jucat aruncând puţin nisip pe un coleg, care credea că-i aruncă o colegă din spate cu zahăr. Abia ne puteam abţine să nu râdem în hohote.

Ce vremuri…”

„Recunosc. Eu nu m-am urcat niciodată în podul şcolii mele şi din fericire nu mi-a luat foc clasa.”

„În liceu a fost şi mai frumos. Eram clasa cu cei mai mulţi băieţi.”

„Dar câţi eraţi ?”

„Opt.”

„Opt ? Şi eraţi cei mai mulţi ?” întrebă ea râzând.

„Da măi, pentru că Şcoala Centrală este o fostă şcoală de fete. Spre exemplu, erau clase la uman unde nu era niciun băiat.”

„Îmi închipui nu te-a deranjat că erau aşa multe fete” spuse ea ironic.

„Recunosc că nu. Nici pe mine şi nici pe amicii mei de la alte licee, care aveau un motiv în plus să ne viziteze. Trecând peste asta, am petrecut nişte ani minunaţi între aceşti pereţi şi-n parcurile din jur. Îmi aduc aminte de taberele cu profesoara de fizică sau de orele de română când era Horia ascultat. Muream de râs. Omul acesta e un fenomen. A reinventat Luceafărul, nu altceva. Până şi profesoara noastră se amuza când îl asculta la ore.

Închipuie-ţi că l-a întrebat la un moment dat cine a scris « Viaţa la ţară » iar el a răspuns Diliu Zamfirescu. Am râs cu lacrimi. Sau când l-a întrebat care este idolul lui şi Horică al meu i-a răspuns Iisus. Nu ne mai puteam opri. Şi-acum îmi vine să râd.”

„Ţi-am povestit de revista şcolii ?”

„Nu, nici de revistă nu mi-ai spus.”

„Ce mai aventură şi cu revista. Am muncit pe brânci. Veneam şi sâmbăta. Sărmana mea dirigintă, ce-am mai chinuit-o. Tot timpul ne contraziceam. Eram pornit să revoluţionez liceul, nu altceva.

Au fost nişte ani frumoşi. 8 ani. Aproape o treime din viaţa mea. 8 ani în care am făcut două ore pe drum în fiecare zi pentru a-mi petrece ziua în clădirea aceasta din alte timpuri, în oaza asta de linişte a Bucureştiului. Şi-acum când mă gândesc că s-au trezit unii să-şi bată joc de Şcoala Centrală. Mă doare sufletul…”.

P.S.: de la ultimul post, şi-a confirmat prezenţa la acţiune domnul Adrian Paunescu, fost elev al şcolii.

Scrisoare către liceeni

noreply@blogger.com (Cosmin Mihai Pasnicu) — Sat, 14 Mar 2009 09:10:00 +0000

Scrisoare către liceeni, de Tudor Chirilă

În calitate de optimist incurabil şi de partizan al unei implicări sociale şi civice, această scrisoare mi-a mers drept la suflet. Într-o societate care se zbate în microcosmosuri, simt că încep să răzbată iniţiative civice, precum „Campania de bun simţ” si Codul Verde a celor de la Realitatea-Caţavencu, energia şi dedicaţia membrilor unor asociaţii precum Salvaţi Bucureştiul, Bucureşti - Pro Urbe sau Asociaţia pentru Tranziţie Urbană, sau demersul elevilor din Şcoala Centrală pentru restaurarea clădirii şi impiedicarea distrugerii identităţii urbane a zonei Grădina Icoanei.

New York through my lens (8)

noreply@blogger.com (Cosmin Mihai Pasnicu) — Sat, 14 Mar 2009 08:42:00 +0000

Crocks power !

New York through my lens (7)

noreply@blogger.com (Cosmin Mihai Pasnicu) — Sat, 14 Mar 2009 07:47:00 +0000

Enough B/W, let's put some color into NY !

Vino sa salvezi Scoala Centrala

noreply@blogger.com (Cosmin Mihai Pasnicu) — Thu, 12 Mar 2009 07:41:00 +0000

Drag prieten/coleg/cetatean,

Iti aduc la cunostinta ca Asociatia Prietenii Scolii Centrale, organizeaza marti, 17 martie, intre orele 12:30 si 14:30 o actiune de sensibilizare cu privire la necesitatea consolidarii, renovarii si restaurarii Scolii Centrale precum si pentru a cere respectarea zonei protejate de importanta istorica si patrimoniala din strada Icoanei.

Actiunea are loc in fata scolii, la adresa str. Icoanei nr. 3-5, cu prilejul implinirii a 158 de ani de la infiintarea institutiei si se va desfasura in cadrul campaniei "Scoala Centrala - trecutul care obliga".

Pentru mai multe detalii, te invit sa consulti comunicatul de presa atasat si blogul campaniei la adresa http://scoalacentrala.wordpress.com/.

Sperând ca te vei alatura demersului nostru si celor care vor urma, iti adresez sincerele mele consideratiuni.

Cosmin Pasnicu

Asociatia Prietenii Scolii Centrale

New York through my lens (6)

noreply@blogger.com (Cosmin Mihai Pasnicu) — Thu, 12 Mar 2009 03:04:00 +0000

New York through my lens (5)

noreply@blogger.com (Cosmin Mihai Pasnicu) — Wed, 11 Mar 2009 13:05:00 +0000

I took this one on Canal Street, between Chinatown and Soho. Not far from the one below.

New York through my lens (4)

noreply@blogger.com (Cosmin Mihai Pasnicu) — Wed, 11 Mar 2009 10:19:00 +0000

New York through my lens (3)

noreply@blogger.com (Cosmin Mihai Pasnicu) — Tue, 10 Mar 2009 21:19:00 +0000

This one was in SoHo, on Friday afternoon/evening. There were a lot of people on the street. Though I loved the area, I felt it was a little bit too high class. I prefer East Village and Greenwhich to Soho. It feels more ... 'reachable'.

Did you know that SoHo comes from SOuth of HUdson street ? It was apparently not named after London's Soho.

[Update] I changed the pictures with a b/w version. I think it's a more powerful and more adapted to New York.

New York through my lens (2)

noreply@blogger.com (Cosmin Mihai Pasnicu) — Mon, 09 Mar 2009 12:39:00 +0000

Told you about the posts...

I took this one in Chinatown. It was around 4-5 pm as kids were getting out of school. She was holding her daddy's hand and was looking across the street.

New York through my lens

noreply@blogger.com (Cosmin Mihai Pasnicu) — Mon, 09 Mar 2009 12:05:00 +0000

I feel there will be quite some posts with pictures from New York...

This one is from Macy's, one of the worst stores I have ever been to (only by curiosity and not more than 15 minutes). The largest store in the world, as they call it. Simply too big. I had a headache after the first 5 minutes. I liked the colours though.

iPhone sucks...

noreply@blogger.com (Cosmin Mihai Pasnicu) — Fri, 27 Feb 2009 11:40:00 +0000

...compared to this

Istanbul

noreply@blogger.com (Cosmin Mihai Pasnicu) — Wed, 25 Feb 2009 15:07:00 +0000

A friend recommended me this video about Istanbul. Have a look when you have some time. It is simply beautiful.

I miss Istanbul...

Istanbul

noreply@blogger.com (Cosmin Mihai Pasnicu) — Wed, 25 Feb 2009 15:07:00 +0000

Mars impotriva construirii complexului comercial Dambovita Center

noreply@blogger.com (Cosmin Mihai Pasnicu) — Mon, 16 Feb 2009 21:30:00 +0000

Astazi, la invitatia asociatiei Salvati Bucurestiul, am participat la marsul de protest impotriva construirii complexului comercial Dambovita Center, organizat de o parte din organizatiile semnatare ale Pactului pentru Bucuresti.

Am fost impresionat sa vad atatia participanti (30-40 de persoane) intr-o zi de luni, la ora 15, in plina ninsoare. Si n-am fost doar ONG-isti, au participat si personalitati ale vietii publice bucurestene/romanesti, precum dna Mihaela Mihai, dl Mircea Toma sau dl Voicu Rădescu (GreenHours).

From Mars Dambovita Center

Argumentele (pe scurt) ale protestului

- din punct de vedere urbanistic:

va paraliza traficul dintr-o zona deja puternic afectata de trafic (complexul va atrage zilnic 20-30.000 de autoturisme);
va produce, prin dislocarea pinzei freatice, inundarea subsolurilor pentru imobilele din zona adiacenta;
va paraliza sistemul de canalizare si retelele de utilitati ale zonei.

- din punct de vedere legislativ:

contravine OUG 195/2005 privind protectia mediului;
contravine Legii 122/2007 privind aprobarea contractului de parteneriat public-privat pentru locatia Dambovita Center;
contravine Hotararii Consiliului General al Municipiului Bucuresti 66/2006 privind numarul locurilor de parcare;este incomplet si nu are toate avizele necesare.

Pana la ora publicarii acestui post, am gasit urmatoarele aparitii in presa:

1-1

noreply@blogger.com (Cosmin Mihai Pasnicu) — Wed, 14 Jan 2009 03:24:00 +0000

Un montaj interzis celor ce se întorc în ţară, celor ce luptă pentru schimbarea societăţii, celor ce-şi sacrifică viaţa pentru România.

World music

noreply@blogger.com (Cosmin Mihai Pasnicu) — Mon, 29 Dec 2008 13:53:00 +0000

Cheb Mami & Idir - Azwaw 2

Zhou Enlai la funeraliile lui Gheorghe-Gheorghiu Dej

noreply@blogger.com (Cosmin Mihai Pasnicu) — Sun, 28 Dec 2008 21:20:00 +0000

Am descoperit, prin intermediul blogului lui Alex Gâlmeanu că Arhivele Naţionale, împreună cu Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului, au publicat online o fototecă a comunismului românesc.

„Răsfoind” paginile fototecii, m-am oprit la următoarea fotografie, de la funeraliile lui Gheorghe-Gheorghiu Dej, recunoscând o persoană faţă de care am o oarecare simpatie: Zhou Enlai (周恩来). Se află în stânga fotografiei, cu degetele încrucişate.

Zhou Enlai a fost, pentru multă vreme, numărul doi în ierarhia Partidului Comunist Chinez. Primul prim-ministru al Chinei comuniste şi ministru de externe o perioadă îndelungată, Zhou Enlai este considerat arhitectul deschiderii Chinei, apropierii faţă de Statele Unite, precum şi a intrării acesteia în Organizaţia Naţiunilor Unite. Un fin diplomat şi un promotor al unei economii şi societăţi deschise, Zhou Enlai a încercat, în perioada Revoluţiei Culturale, să limiteze daunele gărzilor roşii şi ale Bandei celor Patru (condusă de soţia lui Mao).

Din câte am putut observa în China, Zhou Enlai est o figură îndrăgită (atât de bătrâni cât şi de tineri), spre deosebire de Mao, care este cam controversat. În mod curios, chiar şi guvernul Chinei apreciază că activitatea lui Mao Zedong a dăunat în proporţie de 30% poporului chinez. Acest 30% este rezultatul unui fel de proces ordonat Deng Xiaoping. O altă iniţiativă chinezească simpatică de manipulare. Prin urmare, cum 70% din acţiunile Timonierului au fost benefice, se poate concluziona că Mao a fost un om bun, scuza oficială fiind că l-a manipulat soţia (care e drept, a fost condamnată la închisoare pe viaţă la 1 an de la moartea lui Mao).

"Fototeca online a comunismului românesc” - 134/1954

O parte a delegaţiilor de peste hotare participante la funeraliile lui Gheorghe Gheorghiu-Dej

Zhou Enlai (周恩来)

Acalmie

noreply@blogger.com (Cosmin Mihai Pasnicu) — Sun, 28 Dec 2008 21:03:00 +0000

Într-un scenariu optimist, voi ajunge să trăiesc până la 75 de ani. Asta înseamnă că mai am de trăit 17800 de zile. Şi apoi ?