Critică Muzicală. Muzică 2010

Sublim(inal)

critica_muzicala@yahoo.com — Sat, 13 Mar 2010 16:56:00 PST

Să nu-mi spuneţi că un videoclip cu 7 milioane de vizionări într-o zi, pe lângă publicitatea nemascată a unor branduri, nu conţine şi alte mesaje subliminale...

Piei Satan!

Lady Gaga - Telephone ft. Beyoncé

Ei stă şi se râde pe seama voastră...

critica_muzicala@yahoo.com — Fri, 05 Mar 2010 08:14:00 PST

Iniţiative precum “Impozitaţi ţigănia”, articolele noastre şi alte semnalări din media (Huidu, Badea), determină o replică din partea maneliştilor. Ei ne aduc la cunoştinţă printr-un comunicat de presă că vor continua nestingheriţi cu antiromânismul, adică cu neplata impozitelor, cu nerespectarea drepturilor de autor prin plagiaturi grosolane, cu promovarea kitschurilor şi a inculturii în ţara lor (a noastră e doar când platim datoriile externe si interne...).

Mesajul lor irefutabil este că sunt intangibili şi că li se fâlfâie ostentativ de toţi proştii care se pune cu ei, adică instituţiile statului, noi semnalizatorii intermitenţi şi alţi purici – duşmanii lor, cum ne zice ei.

Pentru a fi pe înţelesul tutulor, comunicatul de presă a fost pus pe ritm de manea şi pe clip de taraf şi sună aşea:

Cu dedicaţie peste umăr pentru 99%:

De la Nistru pân’la Tisa, tot românul manelitu-mi-s-a.....

critica_muzicala@yahoo.com — Mon, 01 Mar 2010 13:38:00 PST

Odată cu venirea primăverii, un ghiocel pleoşcăit răsare într-o zăpadă murdară împrăştiată în oaza de asfalt în calea fadului verde...Iartă-mă Eminescu...glumesc...bat câmpiile verzi...

Ce să fac? Românul s-a născut poet...dar moare manelist.

“De la Nistru pân’la Tisa

Tot românul manelitu-mi-s-a...”

Întradevăr, e doină, e jale, cultural suntem o naţie bolnavă, am luat virusul manelozei, tuşim kitsch-uri, facem febră musculară la buric, avem urechile în fund date si alte simptome de taraf. E o epidemie grea dar trecătoare. Pandemie nu e în niciun caz că altfel erau infestaţi 99% dintre români...(De obicei, “cine zice, ăla e...”)

Această maneloză se combate cu un tratament pe termen lung cu o medicamentaţie muzicală adecvată, cum ar fi muzica clasică ca substanţă propice timpanelor...

De exemplu, propun un antidot vechi de 300 de ani. Când v-aţi administrat ultima oară un Vivaldi?

S-aveţi o primăvară curată!

P.S. Apreciem că Mircea Badea în emisiunea de aseară a discutat despre impozitarea maneliştilor, subiect dezbătut de noi într-un articol anterior, de Jurnalul Naţional sau de Huidu în cronicile sale.

Circuitul muzicii în natură

critica_muzicala@yahoo.com — Wed, 24 Feb 2010 14:17:00 PST

Un bun amic junior mi-a trimis următorul link pentru a da cu parerea:

“ Doua comori muzicale

Am descoperit recent doua comori ascunse. Mai aparte. Doua melodii. Ineditul vine aici. Cu urechea mea muzicala, pe care sper ca o am, am descoperit in aceste piese influente romanesti. Nu ar fi pana aici nimic spectaculos daca n-ar veni de la un artist si de la o trupa care nu prea au (aparent) nici o legatura cu Romania.

Prima piesa vine de foarte departe. Nici nu ma asteptam s-o gasesc la Benny Goodman. Ascultati melodia de mai jos, “Bei mir mist du schon”. Incepand cu minutul 5:10 veti avea o surpriza.

Melodia avand titlu german, putem presupune ca a fost influentata de vreun emigrant neamt de pe la noi, plecat in cautarea muzei pe alte continente. Sau putem merge mai departe cu presupunerile. Cine stie ce istorie interesanta va fi avand si melodia aceasta?

A doua piesa vine de mai aproape, dar este tot suprinzatoare: The Who, “Baba O’Riley”. incepand de la minutul 4:10 incepe “balciul romanesc”.

Ce parere aveti? Aud eu voci sau aceste doua piese au influente romanesti?

Doua comori ascunse unde nici chiar eu nu ma asteptam.

Mai stiti si alte melodii de acest gen? ”

Sursa: www.giosan.ro

Iată conexiunile Criticii Muzicale :

“Bei mir mist du schon” este un cântec popular de origine idiş care tradus înseamnă: “Mie îmi eşti dragă”. Idiş este un dialect de origine ebraică, aramaică si slavică. Aceste origini se regăsesc şi în acustica pasajului de la minutul 5:10 cunoscându-se faptul că folclorul românesc are astfel de influenţe.

Titlul “Baba O’Riley” este derivat din combinarea influenţelor filozofice şi muzicale ale cântecului, anume misticul indian Meher Baba şi compozitorul american Terry Riley. Riley a călătorit mult în India iar cel mai influent profesor de muzică i-a fost folcloristul indian Pandit Pran Nath. Astfel, pasajul de la minutul 4:10 sună mai mult indian decât româneşte. Însă, folclorul românesc are influente nemărginite…

Am mentionat într-un articol anterior că Strabon a afirmat ca: „Muzica întreagă, privită ca melodie, cât şi ca ritm şi cuprinzând (în noţiunea ei) şi instrumentele, e socotită ca fiind de origine tracă şi asiatică…”.

Într-un interviu, Santana a afirmat că originea muzicii latine este în Africa...

De-a lungul istoriei, odată cu migraţia popoarelor, a circulat şi muzica lor, sunete sau grupuri de sunete s-au contopit cu creaţiile autohtone rezultând noi creaţii care la rândul lor au circulat spre alte destinaţii.

Îl putem denumi circuitul muzicii în natură…

Attila – Promotorul Blues-ului

critica_muzicala@yahoo.com — Tue, 16 Feb 2010 06:23:00 PST

După ce am scris în articolul anterior despre muzica strămoşilor noştri geto - daci, acum trecem la perioada de după, amintindu-ne de un mare cotropitor hun pe nume Attila – Promotorul Groazei, Biciul lui Dumnezeu...

Fiind blog de critică muzicală, nu fac istorie deranjând istoricii noştri, ci voi vorbi de un Attila contemporan de-al nostru.

Când e vorba de diversitate culturală ce e mai ciudat decât un artist cu: cetăţenie română, prenume maghiar, nume german şi gen de muzică american.

Este Attila Weinberger, cunoscut sub numele de scenă AG Weinberger, muzician promotor al blues-ului american în România, chitarist, cântăreţ, producător şi realizator de emisiuni radio.

Promovează şi reprezintă cu succes şi talent blues-ul în ţara noastră, un gen de muzică ignorat şi de culţi încălţaţi dar şi inculţi descălţaţi. Mulţi au uitat, iar alţii s-au născut prea târziu pentru a ştii că muzica blues a stat la baza formarii altor genuri muzicale contemporane.

Nu intru in istoria blues-ului dar de B.B.King sau John Lee Hooker a auzit toata lumea, nu? Am pretenţii ca am cititori culţi…

Îl felicităm pe AG Weinbergar că a realizat o premieră pentru piaţa muzicală din România: Nashville Calling este primul album de blues al unui artist român înregistrat şi produs în totalitate în S.U.A.

În plus, îl susţinem pe româno-maghiaro-germano-americanul nostru publicându-i un recent comunicat de presă:

“AG Weinberger, initiatorul unui eveniment unic - Budapest-Bucharest Guitar Summit

Sambata, 20 februarie, incepand cu ora 18:00, Palatul Ghika va gazdui Budapest-Bucharest Guitar Summit, prima intilnire la virf de acest fel din Romania, dedicat chitaristilor si melomanilor deopotriva. Organizat la initiativa lui AG Weinberger, evenimentul ii va aduce in premiera la Bucuresti, pe Tatrai Tibor si Gyarfas Istvan, doi dintre cei mai valorosi chitaristi de rock/blues si jazz ai Ungariei.

Timp de aproape doua ore, iubitorii de muzica vor avea ocazia de a asista la un show spectaculos pe care AG Weinberger il va da in compania celor doi invitati ai sai de peste hotare. Concertul, care va imbina in premiera influentele celor doua culturi, reprezinta un omagiu adus chitarii:

„Va fi un concert de calitate, la nivel international, asa cum se poate vedea si auzi pe cele mai importante scene ale lumii. Concertul demonstreaza reverenta si respectul nostru pentru instrumentul preferat, chitara, si pentru taina muzicii. Va fi o sarbatoare si un omagiu adus chitarei si inaintasilor care au reusit sa duca maestria manuirii acestui instrument pe cele mai inalte culmi”, a declarat AG Weinberger.

Valet parking, atmosfera de exceptie, locuri pe canapele si fotolii in jurul unui semineu urias. Bilete se gasesc la www.ticketfan.ro si in retelele Flanco, EuroGSM si la Palatul Ghika.”

Muzica la daci

critica_muzicala@yahoo.com — Sat, 13 Feb 2010 09:11:00 PST

„Muzica întreagă, privită ca melodie, cât şi ca ritm şi cuprinzând (în noţiunea ei) şi instrumentele, e socotită ca fiind de origine tracă şi asiatică…”

Strabon

Investigarea şi reconstituirea fenomenului protomuzical constituie una dintre cele mai dificile şi complexe întreprinderi, datorită plasării acestuia în afara câmpului vizual al cercetătorului contemporan.

Mileniile care ne distanţează de consemnarea formelor primare muzicale pun la grea încercare aserţiunile potenţiale şi ipotezele teoretice datorită modalităţii aproximative de determinare şi apreciere a actului sonor. Descoperirea tardivă a sistemelor de notaţie privează specialiştii de documentele care ar oferi probe certe ale copilăriei muzicii. In această situaţie, alternativa recurgerii la surse indirecte, adeseori deductive, se prefigurează valabilă, dat fiind vastele domenii care prezintă tangenţe şi interferenţe între manifestările sociale ale omului primitiv şi lumea sunetelor.
Cele mai îndepărtate straturi de civilizaţie desfăşurate în spaţiul carpato-dunărean atestă forme sincretice de manifestare artistică, ritualuri, ceremonii în care sunetele organizate, fie şi spontan, deţin o funcţie structurală. Însoţind omul de la primii paşi ai ascensiunii sale spre modalităţile superioare de viaţă, muzica s-a întâlnit în cele mai diferite situaţii şi momente, în strânsă dependenţă cu factorii psihologici, religioşi, sociologici, lingvistici şi simbolici. Legată iniţial de activitatea productivă, muzica a parcurs un lung proces evolutiv, de la articulaţii sonore nedefinite spre succesiuni intervalice dotate cu însuşiri semantice riguros definite. Cu timpul, dintr-o manifestare cu destinaţie utilitarişti, purtând sonorităţi ce jucau un anume rol în lupta omului pentru stăpânirea mediului înconjurător, se ajunge la încredinţarea unei meniri magice, pe măsură ce i se descoperă posibilităţile exercitării funcţionalităţii afective şi spirituale.
Din epoca paleolitică, o dată cu apariţiile credinţelor despre forţele ce pot fi îmblânzite prin diferite jertfe şi ritualuri magice, se presupune existenţa unor practici muzicale înzestrate cu sensuri cristalizate. Muzica acţionează în strânsă conexiune cu cuvântul şi gestul. Sincretismul este forma artistică dominantă a acelor vremuri. În etapele secvenţe, mezoliticul şi neoliticul, o dată cu perfecţionarea uneltelor şi cu diversificarea sarcinilor în cadrul colectivităţilor umane se extinde aria ritualurilor, păstrându-se indicii care pledează pentru apelarea la muzică în cadrul ceremoniilor funebre şi al cultului fecundităţii. Motivele geometrice ale ceramicii epocii bronzului vin să sublinieze realizarea saltului de la viziunea artistică imitativă a naturii la stadiul reprezentării generalizate, în acest context, la cei mai îndepărtaţi strămoşi direcţi ai poporului nostru se poate susţine desprinderea unor motive muzicale de sub imperiul ritualurilor şi mişcarea lor independentă, în virtutea plasticităţii liniilor melodice re care le generau. Instrumentele muzicale oferă câmp deschis unei asemenea emancipări. De la atribuirea unor efecte cu repercusiuni directe asupra luptei pentru existenţă, ca, bunăoară, vânătoarea în cete, în care latura sonoră era amplificată prin efecte instrumentale idiofone şi membranofone, s-a ajuns la modalităţi mai complexe de emitere a sunetelor, la lărgirea ambitusului, la descoperirea de noi instrumente, de tipul celor aerofone, confecţionate din oase.
În decursul primei vârste a fierului, la traci, muzica cunoaşte forme de manifestare mai avansate, ale căror graniţe se suprapun, ba chiar se confundă cu muzica pelasgilor şi ilirilor, iar apoi cu cea a geto-dacilor din a doua vârstă a fierului. Muzica primilor locuitori ai meleagurilor noastre comportă trăsături proprii procesului complex care se arcuieşte de la fenomenul sonor indefinit spre cel definit, având o structură limpede, cu proprietăţi acustice şi estetice determinate. În stadiile primare ale societăţii umane, nu poate fi vorba despre o artă muzicală în accepţiunea curentă, deoarece articulaţiile ce adeseori imitau păsările erau lipsite de claritate şi consecvenţă. Melodiile primitive nu dispun de principii structurale, fapt pentru care nu se poate vorbi de genuri şi tipuri muzicale sedimentate. Ne aflăm în faza muzicală dominată de sonorităţile prilejuite de strigătele vânătoarei, hăulituri, chiote de veselie, oftaturi de durere, jeluiri.
Aceste componente ale graiului vorbit muzicalizat vor aduce un însemnat aport la configurarea melodiei. Totul apare ca o nebuloasă sonoră, din care se degajează frânturi mai mult sau mai puţin coerente: scara melodică se rezumă la un număr foarte restrâns de trepte, intonaţiile sunt fluctuante. Predomină sonorităţi derivate din intenţia imitării lumii înconjurătoare. Într-un cuvânt, atributele convenţionale ale lumii sonore încep să fie cunoscute, dar .nu vor fi nici pe departe stăpânite. Mai pregnant pare să fi fost ritmul, care, în funcţie de vorbire, de mişcarea procesului muncii, de pulsaţia vieţii, capătă organizare şi stabilitate. Articulaţiile ritmice ale timpului preced melodia, exercitând asupra-i o puternică influenţă; primele frânturi melodice au avut un profil ritmic pregnant si complex. În domeniul instrumental se petrec aceleaşi fenomene. Se descoperă instrumentele primare membranofone, iar sonorităţile unor pseudoinstrumente aerofone sunt folosite pe scară largă. De la arcul de vânătoare la instrumentul monocord se va produce un salt, care va reliefa proprietăţile timbrale ale vibraţiei. Odată descoperită vibraţia, se vor descoperi şi instrumente cu sonorităţi mai bogate, cu două, trei, patru coarde, ajungându-se la lira tracică. De aici pornesc incipientele care vor dezvolta o largă gamă de instrumente, variind de la teritoriu la teritoriu, de la popor la popor.
Zicala "melodia e veche de când e lumea" conţine un mare adevăr. Nimeni nu va putea stabili cu exactitate când şi unde a apărut cântarea, dar totodată nimeni nu va contesta ipoteza apariţiei melodiei din cele mai îndepărtate timpuri. Conştienţi de acest adevăr, se poate admite că melodia primitivă, odată realizată, este expresia unei idei. Omul primitiv cânta ori de câte ori îşi avea conturată o anume trăire. Până a ajunge expresia spontană a gândirii, cântecul a fost definit în cursul interpretării sale. Iar pentru acest stadiu, expresia conţinută în cântec echivala cu însăşi melodia. În colectivitate, cântecul apare întotdeauna ca simbolul identităţii punctelor de vedere, puntea înţelegerii între oameni. Dată fiind importanţa atribuită melodiei ca mijloc de expresie şi comunicare, se înţelege că nu se prefigurează într-o oarecare combinaţie de note, ci reprezintă un ansamblu unitar, dinamic şi confluent. Muzica omului primitiv a îndeplinit un rol tonic de prim ordin asupra moralului. În cântec se reflecta, ca într-o oglindă, viaţa, în cântec omul şi-a călit voinţa şi caracterul. Atunci când melodia se intona de către o colectivitate umană, avea un efect tonic asupra participanţilor, întărindu-le sentimentul de încredere, fortificându-le voinţa de acţiune în lupta pentru existenţă. Efectul muzicii vocale devenea în mod evident mai puternic atunci când instrumentele, îndeosebi de percuţie, susţineau ritmul sacadat. Unitatea structurii tectonice avea darul să contribuie la sporirea efectului afectiv muzical. Sub aspect structural, muzica nu oferea nişte principii teoretizate. Instinctul şi apoi conştiinţa utilităţii dictau sensul şi configuraţia atributelor, care se constituiau într-un mod liber, improvizatoric, în particularităţi izomelodice şi izoritmice.
Ramura nordică a triburilor tracice, ce dominau spaţiul terestru de la litoralul Mării Egee până la nordul Carpaţilor, o reprezintă geto-dacii situaţi, în cea mai mare parte, în teritoriul de astăzi al României. Prin origine, limbă, spaţiu, cultură, neamul geto-dacilor se prezintă unitar, singura deosebire provenind de la regiunea stăpânită. Geţii, pomeniţi în izvoare scrise din secolul VI î.Ch., locuiau în zonele de câmpie pe malurile Dunării, la sud-est de Carpaţi, iar dacii, menţionaţi către sfârşitul secolului III î.Ch., în interiorul lanţului carpatic, în Transilvania actuală.
Istoria zbuciumată a geto-dacilor, organizaţi la început într-o comunitate tribală de tipul democraţiei militare, iar apoi într-o societate sclavagistă, va marca o perioadă de strălucire sub Buerebista, unificatorul lor, în sec. I î.Ch., şi creatorul statului dac. După mai bine de un secol de eroică existenţă, în timpul domniei lui Decebal, Dacia va fi cucerită de către împăratul Traian (106 d.Ch.) şi încorporată în Imperiul roman. Desfăşurând în permanenţă o susţinută luptă pentru libertate şi independenţă, poporul dac a contribuit, prin repetatele sale acte de nesupunere, la retragerea aureliană în anul 271 d.Ch., părăsirea Daciei de către administraţia imperială.
Această succintă trecere în revistă a principalelor momente istorice parcurse de poporul dac ne oferă cadrul general care a favorizat dezvoltarea unei civilizaţii înfloritoare, în sânul căreia arta a beneficiat de un loc însemnat. Dacii dispuneau de o bogată cultură spirituală, cunoşteau scrisul, folosind la început alfabetul elen, iar apoi pe cel latin. La un înalt grad de dezvoltare ajunsese ceramica şi toreutica. Ornamentica daco-getă se afla sub tendinţa evitării reliefului, şi a obţinerii efectelor cromatice de lumină prin procedee decorative, iar baterea monezilor cunoaşte o tehnica avansată şi variată. În sfârşit, serbările şi ceremoniile relevă diverse forme ce artă ce cumulează procedee teatrale, muzicale şi coregrafice.
Afirmarea artei dacilor a avut loc în condiţiile unui susţinut proces de interferenţă dezvoltat armonios intre popoarele antice care s-au întâlnit în această zonă geografică, aducându-şi fiecare, în felul său, aportul specific la progresul mijloacelor tehnice de expresie. Contactul cu cimerienii, ilirii. sciţii, celţii, odryşii, bastarnii, agatîrşii şi îndeosebi cu lumea elenă, stăpânitoarea cetăţilor Pontului Euxin, a favorizat un larg schimb de valori, determinându-se împrumuturi de bunuri culturale. Acelaşi proces are loc şi între cultura dacă şi cea a romanilor, exercitând o influenţă activă asupra configuraţiei manifestărilor artistice autohtone. Schimburile permanente de valori au fost de natură să aducă un suflu înnoitor asupra stratului existent, prefigurând valenţe inedite, generalizatoare. Problema devine infinit mai complexă în determinarea raportului dintre marea arie culturală a tracilor şi cea a dacilor. Dat fiind apartenenţa geto-dacilor la arborele genealogic al tracilor, este firesc ca geto-dacii să moştenească, să preia, să-şi identifice propria artă cu cea a strămoşilor lor. În acest caz, diversele menţiuni istorico-literare privitoare la traci pot fi considerate ca având valabilitate şi asupra artei dacilor. Dificultatea care intervine în acest moment îşi găseşte originea în spaţiul geografic locuit de traci, în care sânt cuprinse mai multe neamuri, inclusiv dacii, fiecare putând avea particularităţi artistice, alături de unele trăsături comune. Sursele antice nefăcând deosebire între neamurile tracice — mysieni, frigieni, traci propriu-zişi (stabiliţi în Peninsula balcanică), geto-daci, carpi, costoboci şi alţii — nu îngăduie descoperirea caracteristicilor, fie şi globale, ale unui anume neam. În acest fel, relatările documentelor antice despre muzica tracilor au implicit valabilitate pentru arta unui spaţiu deschis, ceea ce înseamnă că în cadrul său se identifică şi muzica geto-dacilor.
În acelaşi context trebuie situată şi interferenţa dintre cultura poporului traco-dac şi cea a Greciei antice, manifestată prin schimburi susţinute de bunuri spirituale, începând cu principii generale estetice şi până la muzicieni şi cântece. Este de presupus că raportul semnalat a acţionat în sens dublu, adică atât muzica greacă, cât şi cea a popoarelor stabilite în acea vreme pe teritoriul de azi al ţării noastre primeau şi emiteau valori muzicale, determinându-se un schimb viu, permanent, ceea ce în ultimă instanţă proiectează o sferă muzicală cuprinzătoare, având în interiorul ei imense puncte convergente.
Civilizaţia strămoşilor, aşa cum o demonstrează cercetările arheologice, a fost deplin cristalizată şi suficient de puternică pentru a supravieţui influenţelor exercitate constant din afară. Să nu uităm că dacii au făurit una dintre cele mai redutabile organizaţii statale şi militare. Acest fapt pledează pentru ideea configuraţiei sale unitare, ceea ce a determinat din partea artei geto-dace procesul de absorbţie a tuturor undelor captate din exterior, indiferent de intensitate.
Nici chiar curentul elen. cunoscut prin vigoarea şi nivelul său, n-a instaurat forme noi în cultura dacilor, ceea ce înseamnă că trunchiul era suficient de puternic pentru a rezista cu succes rafalelor vântului dezlănţuit.
Arta traco-dacă, formată pe un fond local multimilenar, se remarcă prin originalitate. La afirmarea ei azi participat factori externi, aducând influenţe ce au fost asimilate organic. În acest fel, arta veche a locuitorilor ţării noastre şi-a avut individualitatea proprie, independent de arta elenă, scitică şi celtică.

Transformări dintre cele mai radicale îşi vor croi drum după ocuparea Daciei de către romani, când se declanşează un vast proces de metamorfozare[…]. Romanizarea populaţiei autohtone nu înseamnă strămutarea pe alte meleaguri şi nici renunţarea la fondul spiritual străvechi. Se produce redimensionarea stratului vechi, primenirea sa prin transpunerea unor mlădiţe noi, ceea ce va genera elemente calitative, obţinute prin contopirea celor două neamuri. Rezultatul va sintetiza şi cumula trăsăturile esenţiale ale celor două izvoare, îmbinându-le într-un mod armonios. Edificarea noului popor, a noii sale culturi trebuie privită prin prisma continuităţii, având o desfăşurare în timp, ce nu se încheie o dată cu retragerea administraţiei imperiale, ci va continua încă secole.

COMPONENTE ESTETICE ALE MUZICII DACE

Originalitatea şi vitalitatea constituie trăsăturile fundamentale ale muzicii dacilor, ca şi esenţa etnică tracică. Aceste atribute proiectează datele majore ale problemei muzicii strămoşilor noştri, care încă nu şi-a găsit o rezolvare definitivă în muzicologie.
Evoluţia muzicii în preistoria poporului dac, cât şi în perioada organizării sale statale nu pare să ofere trăsături deosebite. Dimpotrivă, probele şi sursele descoperite pledează pentru tipuri constitutive, ce-şi păstrează profilul vreme îndelungată. Dacă este aproape imposibil să se discerne, în actualul stadiu al cercetărilor, faze succesive cu atribute stilistice riguros determinate, în schimb se conturează drept plauzibil tipul de cântare veche: melodie de o riguroasă simplitate, desfăşurată pe un ambitus redus, de o sobrietate austeră, provenind din caracterul eminamente vocal. Vocea umană, factorul primordial al interpretării, apelează cu timpul la acompaniamentul instrumental, care nu se depărta prea mult de la linia melodică. Nici tehnica instrumentală rudimentară nu permitea un desen de sine stătător. Vocea şi instrumentul reprezentau entităţi sonore ce se completau într-un cadru muzical constituit. Aşa cum a fost, muzica perioadelor vechi a exercitat un rol important în viaţa oamenilor, însoţindu-i în cele mai importante momente. Acest lucru ne permite să vedem o anume diversificare a caracterului muzicii, precum şi atribuirea unor funcţii etico-estetice care justificau menirea sa. Pentru muzică, locuitorii din vechime ai ţării noastre au păstrat un adevărat cult. Atitudinea manifestată a fost, chiar şi în clipele de exuberanţă, aceea de seriozitate şi gravitate. Muzica nu reprezenta un divertisment, ci o formă superioară ce îndeplinea rosturi bine precizate, în concordanţă cu gradul asimilării şi supunerii mediului înconjurător.
Muzicii i se atribuie în concepţia traco-geţilor un rol însemnat în dominarea naturii. In practica magică, unde muzica deţine o funcţie esenţială, se credea că un cântec, ca şi un gest, poate influenţa pozitiv asupra succesului unei acţiuni, de muncă, luptă sau vânătoare. Înseşi forţele supranaturale de care se leagă soarta umană puteau fi înduplecate prin muzică. Fiorul duios al melopeii avea şanse de succes atunci când se bucura de măiestria interpretativă a unui cântăreţ iscusit. Ce oare reprezintă mitul lui Orfeu, întruchipare magistrală a forţei de iradiere a cântecului, dacă nu însăşi concepţia etică asupra rostului şi forţei de influenţare a muzicii ? Prin iscusita lui cântare, Orfeu cucereşte forţe supraumane, de asemenea, animalele, păsările, copacii şi pietrele. Atribuind muzicii o asemenea putere de influenţare şi comunicare, însemna că se bucura de o concepţie extrem de favorabilă în gândirea popoarelor antice. Spunem popoare, deoarece mitul grec al lui Orfeu se pare că provine din fondul trac, atestat de numeroase mărturii, care, deşi contradictorii, converg spre apartenenţa tracică a acestui muzician.
În gândirea traco-geţilor, muzica deţine resurse mirifice, având o forţă supranaturală de înrîurire, o putere de vrajă, capabilă să purifice sufletul şi totodată să vindece organismul. Efectul terapeutic al muzicii consta în întărirea moralului, ridicarea factorului psihologic al bolnavilor, ceea ce corespunde în mare măsură unei situaţii reale. Pentru a depăşi criza lăuntrică pricinuită de o boală, se recomandă un moral sănătos. Platon scrie (în Charmide) că la oaste a învăţat de la un vraci trac, discipol al lui Zamolxis, o epodă, o melodie care avea puterea să-l facă pe om nemuritor. Lărgind cadrul acestui context, vom ajunge la viziunea antică asupra educaţiei, la teoria despre etos, conform căreia muzica are rostul să modeleze firile, caracterele. însăşi natura umană. Astfel, între caracterul şi structura muzicii şi natura stărilor afective pe care le generează se realizează o legătură cauzală, stabilindu-se interacţiuni controlate şi riguros urmărite în procesul instructiv. Prin cântec şi poezie omul poate ajunge la virtute. Cu alte cuvinte, muzicii i se atribuie o importantă funcţie educativă şi socială, aceea de a înnobila caracterul, de a-l ridica pe piedestalul superior al demnităţii şi umanismului.
Muzica exercită o acţiune pozitivă asupra omului în momentul decisiv al vieţii, în faţa morţii. Cântecul traco-dacilor avea menirea să fortifice voinţa pe câmpul de luptă şi în serviciile divine, când se aduceau jertfe umane zeităţilor. Cultul închinat lui Zamolxis se bucura de ceremonii în prezenţa marelui preot şi a mulţimii. Se oficiau rugăciuni, se cânta. Apropierea de zeu prin intermediul muzicii reprezenta o modalitate de invocare şi slăvire a forţelor supranaturale, alături de care, se credea, s-ar afla sufletul după moarte. Muzica se considera sacră, iar slujitorii ei, care aveau harul creaţiei de la zei, se bucurau de aleasă preţuire. Şi serbările dedicate zeului trac Dionysos. cu caracter orgiastic, aveau darul să contribuie la desprinderea de existenţa cotidiană, înălţând spiritul în comunitatea zeului şi a cetei sale. In sunetele instrumentelor de suflat şi de percuţie, mulţimea cânta şi dansa la lumina torţelor, colindând munţi şi văi, până la istovire. Această ceremonie orgiastică urmărea în principal, cu ajutorul artei sunetelor, să creeze o stare de extaz, de beatitudine şi devoţiune. In felul său, cultul dionisiac se circumscrie, într-o manieră mai expansivă, către acelaşi ţel: purificarea spiritului, fortificarea caracterului şi modelarea temperamentului.

Muzica era şi purtătoarea unui mesaj de pace. de înfrăţire între popoare. Acest rol atribuit artei sonore de către strămoşi ni-l relevă două izvoare. Primul, Teopomp, în cartea 46 a Istoriilor sale, arată că „Geţii fac soliile cu citare (chitare — n.n.) şi cântând tot timpul din aceste instrumente". Al doilea, ni-l oferă Iordanes, arătând că atunci când Filip, regele Macedoniei, se afla la porţile cetăţii Odyssus (Varna) stăpânite de geţi „...a fost impresionat de preoţii geţilor, care i-au ieşit în cale cu chitare şi veşminte albe, rugând în cântece pe zeii patriei să se îndure de ei..." . Ambele surse confirmă o singură idee : muzica e chemată să îmblânzească nu numai fiarele, ci şi pe duşmani. Prin cântece şi sunete de chitare se cere clemenţă. Totodată, cântecul este aici un mesaj activ de pace, o punte de legătură, o armă paşnică pentru stăvilirea înaintării oştirilor duşmane. Mai deducem din pasajul lui Iordanes că rugăciunile geţilor erau cântate. Adică, în această perioadă, locuitorii de atunci ai patriei credeau în forţe oculte, aveau preoţi şi, ceea ce este important pentru noi, muzica intra organic în configuraţia rugăciunilor. Aceasta, într-un dublu sens, pentru a spori forţa textului poetic şi pentru a servi ca suport memorării lui. Găsim într-o asemenea relatare o situaţie analogă cu ceea ce ne transmite Aristoteles despre agatârşi, locuitori ai podişului transilvănean : „...verifică legile şi le cântă spre a le ţine bine minte...".

ASERŢIUNI PRIVIND CONFIGURAŢIA MUZICII TRACO-DACE

Muzica este considerată din cele mai vechi timpuri rituală şi denumită generic “bucurie”. Strabon sublinia că “muzica în întregimea ei era socotită tracă şi asiatică, ba şi cei care s-au ocupat de vechea muzică erau tot traci, adică Orfeu, Musaisos şi Thanyris”. Aristotel consemnează că agatârşii (adică dacii de pe Mureş) îşi versificau legile şi le cântau ca să nu le uite. Teopomp (sec. IV î.e.n.) arăta că solii traci îşi exprimau textul soliei cântându-l şi acompaniindu-se de un instrument cu coarde. Iordanes precizează că preoţii daci oficiau ritualurile cântând şi acompaniindu-se de un instrument asemănător citharei (o lăută cu gâtul lung). De asemenea, istoricul Pomponius Mela consemna obiceiul traco-dacilor, notat şi de Herodot, de a cinsti funerariile prin cântece şi jocuri; în cadrul obiceiurilor agrare la geto-daci amintim instrumente de persecuţie, existente şi în alte culturi contemporane ca fiind instrumente ideofone, ale căror sunete se produc prin lovire sau frecare. Instrumentele de suflat erau des folosite în ceremoniile funerare deoarece semnificau actul specific vital al respiraţiei. Îndeosebi erau folosite flautele sau alte instrumente aerofone: cornul, fluierul, naiul (flautul cu mai multe tuburi). La toate popoarele din apropierea poporului geto-dac şi la acesta, se întâlneşte lăuta, lira, cithera. Relatări despre instrumentele muzicale folosite de geţi şi traci se întâlnesc încă din anul 400 î.e.n. Xenofon, în Anabasis arată că la primirea solilor greci de către regele trac Scutes II, libaţii şi grecii au cântat peanul, s-au ridicat mai întâi tracii şi au dansat înarmaţi, în sunete de flaut. După construcţia lor din lemn sau din trestie credem că este vorba de fluierele traversiere cu gura laterală, răspândite şi azi în unele zone ale Munteniei şi Olteniei. În capitolul VII se consemnează şi alte instrumente muzicale. După ce Seuthes II a băut din cornul său în acelaşi timp cu Xenofon, au intrat unii care suflau în cornuri asemănătoare celor cu care se dau semnale de către păstori şi vânători, ce erau construite din corn de vită sau metal, iar trompetele erau din piele netăbăcită; asemenea instrumente care au fost ultimele consemnate ne duc cu gândul, astăzi, la cimpoaiele cu burduful din piele de capră ce ţin isonul printr-o ţeavă numită bâzoi. Strabon aminteşte în opera sa Geografia un ritual agrar însoţit de instrumente muzicale astfel: femeile geto-dace cu ajutorul sclavelor aduceau jertfe zeilor de cinci ori pe zi - “cinci sclave loveau chimvale, stând în cerc, iar altele scoteau urlete.” Chimvalele sau cimvalele sunt talgere metalice - instrumente de percuţie - al căror sunet se produce prin lovire. În concluzie, putem afirma că majoritatea instrumentelor de muzică populară sau cele folosite la acompaniamentul muzicii corale sunt cunoscute încă de la geto-daci rămase în cultura tradiţională prin substrat.

Drd. Liviu Pandele

Adi Minune. Audienţă maximă

critica_muzicala@yahoo.com — Thu, 11 Feb 2010 15:59:00 PST

Ce e mai plăcut şi mai frumos decât ca un artist să fie audiat la maximă audientă? Ă?

Dar ce ar fi dacă printre auditoriul reprezentat de ceaureii cu tricouri mulate, telespectatorii Taraf şi alte corcituri romano-rome, se strecoară şi un auditoriu oficial precum ANI - Agenţia Naţională de Integritate?

În ţara în care vom avea autostrăzi când se va circula cu autoturisme zburătoare, tot la fel se trezeşte după jde ani o instituţie naţională că vrea să aplice un control lautărilor. Varta...arsenal...

Păi acum v-aţi trezit aniştilor? E drept, e mers politic ce se întâmplă acum cu Adi Minune (Simionescu în dosar...), dar e cam târziu fraţilor să vă rezolvaţi problema. Cum vreţi voi să declare hartiştii averile când banii lor sunt câştigaţi la negru – şi la propriu şi la figurat... În plus, nedeclaraţi nicăieri şi neimpozitaţi niciunde. Lasă că plătesc impozite fomiştii din faţa televizoarelor comutate la unison pe OTV.

Nu aveţi dovezi? Hai sictir! Am vizionat cu toţii zeci de ştiri tv cu bani fluturaţi ostentativ şi lipiţi pe frunţi jegoase şi asudate la nunţi, botezuri, îngropăciuni, paranghelii şi alte başoldeli. Voi vă faceţi că plouă in timp ce pe ţambalele lor plouă cu saele.

Poate aţi văzut voi vreo chitanţă fluturând în vânt, zălog de legământ, şi n-am văzut noi?

În fine, aceste nereguli sunt vechi, continuă cu nesimţire şi voi nu faceţi nimic.

Mai jos este o postare cu Adi Minune la 17 ani, in 1991, la cules de bancnote pe scenă. Vedeţi, poate prindeţi urma banilor...

Epilog cu dedicaţie contra cost.

Maneliştii fac ce vor în ţara lui Dracula,

Şi vă dau la buget...

Bang

critica_muzicala@yahoo.com — Fri, 05 Feb 2010 17:52:00 PST

Oare câţi dintre cei care citesc acest blog trăiesc în continuare nostalgia unui pick-up prăfuit, o combină sau un “mag” rusesc, difuzoare bobinate şi răsbobinate, mufe lipite, un radio Pacific, un fălos Akai, un video Panasonic cu VHS, primul televizor color...?

Ehe...vremuri...Trec atât de subtil. Chiar mai subtil decat magnetofonul din planul secund al reclamelor Vodafone….

Vreme trece, vreme vine.

Scriam într-un articol anterior despre viitorul industriei muzicale. Acum revin cu viitorul tehnologic prezentând gusturile mele personale în materie de “scule”.

Este vorba de un super brand danez cu tradiţie în viziuni futuristice: Bang & Olufsen.

Reputaţia lor se bazează pe dezvoltarea unei tehnologii unice, design fantastic, soluţii creative, calitate exceptională şi notorietate.

Au difuzoare cu emisie 360 de grade, au televizoare care-şi reglează automat culorile în funcţie de coloristica camerei, au primile căşti fără emisie de sunet de fond, etc...

Dacă-ţi permiţi financiar să-ţi achiziţionezi un echipament de la ei, echipa vine la tine, îţi studiaza locaţia şi-ţi încorporează tot sistemul audio-video de te trezeşti într-o altă dimensiune.

Această tehnologie este în contrast total cu actualele: mp3, boxe cumpărate la supermarket, combine pătraţoase-plasticoase şi alte lcd-uri făcute pe vapor. Dar in garanţie...Păstraţi chitanţa!

Realizaţi ce desfătare sublimă ar fi pentru urechile şi retinele voastre poluate de bruiajele kitsch-urilor contemporane?

Experienţele unice merită încercate, merită trăite.

Iată ce o sa aibă copii voştri:

2000 – 2010. Decada Timbaland

critica_muzicala@yahoo.com — Sun, 31 Jan 2010 14:06:00 PST

Eu văd în anii 50 pe Elvis şi Sinatra. Eu văd în anii 60 pe Beatles. Eu văd în anii 70 pe Deep Purple, Led Zeppelin şi Pink Floyd. Eu văd în anii 80 pe Michael Jackson.

Eu văd în anii 90 pe Nirvana şi Metallica...

Eu văd în anii 2000 – 2010 pe Timbaland. E decada lui.

Cum văd muzica românească după aceste decade? Decade...

Răsclick-aţi-mi blogul!

Am cravata mea, sunt violet...

critica_muzicala@yahoo.com — Fri, 22 Jan 2010 15:56:00 PST

Dacă ştia culoarea violet ca o să ajungă atât de importantă într-un contex mizerabil politic românesc, îşi băga picioarele în el de rogvaiv şi rămânea dracului mov!

Dacă am ajuns să învinuim o culoare pentru o înfrângere, sau să considerăm o culoare pentru o reuşită, înseamna ca vai de stelele noastre verzi, indiferent de culoarea noastră politică...

Insă electoratul român daltonist ştie că acest popular violet ascunde un clasic roşu aprins...

Cu dedicaţie pentru votaţi şi votanţi…

Elvis 75

critica_muzicala@yahoo.com — Fri, 08 Jan 2010 10:23:00 PST

Astăzi, 8 ianuarie, am aniversat 75 de ani de la naşterea marelui artist Elvis Presley.

Am evitat intenţionat cuvântul “rege” deoarece în România acest cuvânt nu mai are valoare, precum în muzica băştinaşă toţi sunt regi, împărati, prinţese alte ducese.

Dacă ar mai fi trăit Elvis, acum ar fi fost un bunic indignat de degradarea la nivel global a muzicii şi a artei în general. Însă această involuţie este un proces firesc în condiţiile în care orice producţie muzicală la momentul creaţiei oglindeşte prin sunete şi versuri starea societăţii, starea unei naţiuni, starea unui suflet, starea unui individ.

De aceea, de-a lungul istoriei muzicii au existat curente muzicale precum: clasică, jazz, blues, rock, rock’n’roll, folk, punk, pop, hip-hop, reggae şi altele, care apoi datorită impunerii lor au devenit genuri muzicale.

Ca să fim pe subiect, ne învârtim ca un testicul dezumflat într-o tobă mare şi tot la România ajungem să exemplificăm cum curentul şi genul muzical manelistic oglindeşte frustrant de clar starea corcită a naţiunii române.

În plus, revenind la Elvis Presley, poate vă aşteptaţi să comentez că un artist rom(ân) în 2010 încă mai face pe copia proastă a lui Elvis. Dar nu este aşa, Stefan Bănică jr. este o copie mediocră a lui Shakin Stevens...

În fine, în următorii ani o mare parte a muzicii bune se va degrada, vom fi martorii unei involuţii continue şi ireversibile. În schimb, noi cei nostalgici, noi cei cu urechile fine, nu vom vedea pe scene nici materie cenuşie, nici materie organică, ci ne vom delecta cu hologramele marilor artişti ai secolului XX.

Aşa va arăta industria muzicală peste 30-40 de ani:

Happy New Ears...

critica_muzicala@yahoo.com — Thu, 07 Jan 2010 15:35:00 PST

La început de an, în primul rând plecaţi urechile tradiţionalului nostru “Happy New Ears” !

Vă invităm să vă purificaţi timpanele în fund date şi înfundate de jegul muzical audiovizual autohton, cu actualul Number 1 din Billboard: Kesha – Tik Tok.

Gata cu ţigăneala! Trăim şi scriem pe blog cu speranţa ca muzica şi cultura muzicală românească să evolueze în 2010.

La producţii muzicale noi, urechi noi!

Noi? Critică muzicală!

Aho!!!

critica_muzicala@yahoo.com — Wed, 30 Dec 2009 03:17:00 PST

În continuarea postării anterioare, în ultimul articol al anului 2009 postam pe blogul Critică Muzicală ceea ce televiziunile comerciale din România se încăpăţânează tactic să promoveze în strâmba şi ţigănita lor grilă de programe. Este vorba de străvechile şi frumoasele tradiţii şi obiceiuri româneşti de Anul Nou, o formă de artă pe care noi o respectăm şi o dorim nemuritoare.

Cum adică de ce nu se promovează? Păi ce face rating?

Pluguşorul, Ursul şi Capra? sau

Maneaua, Guţă şi Carmen Şerban?

(a se păstra ordinea în comparaţie...)

Peste ani, istoria culturii românesti va consemna aportul negativ al acestor instituţii deculturalizatoare. Ruşine trusturilor media româneşti şi să ne trăiască obiceiurile, tradiţiile şi arta! Trăiască urătorii!

Ho romalooo! Ahooo!

La anu’ şi la mulţi ani 2010!

Dacă doriţi sa revedeţi…

critica_muzicala@yahoo.com — Sat, 26 Dec 2009 12:27:00 PST

Nu. Nu este vorba de titlul emisiunii de după revelioanele de pe TVR.

E vorba de ceea ce veţi (re)vedea la temanelizor şi în acest an la Revelion 2010. Să-i spunem Romelion, aceiaşi mârlăneală balcanică bizantină autohtonă, aceiaşi ţigăneală difuzată sacadat din an in an.

‘Tu’i raitingu’ mă’sii şi azi, şi mâine, şi la anu’, servim aceaşi reţetă ca în fiecare an:

Ceata lui Bursucoi

Plăteşti unu, cânta doi...

Adică un fel de “Ţiganii şi restul naţionalităţilor” – titlul articolului nostru din ianuarie 2009. Aşa cum media tv repetă cu sictir aceeaşi reţetă de la an la an, aşa şi Critică Muzicală repetă critica cu un copy-paste (aşa, tot cu sictir):

“...Nici celelalte televiziuni nu au renunţat la Ceata lu’ Bursuc: Guţa, Vijelie, Adi, Sorinel, Cercel, Susanu, Lele, Jean, Copilu de aur cu frate’su şi cu multi alţii. Metoda e simpla, Dan Bursuc e pimp-ul negociator, iar ceilalţi mari hartişti se prezintă pe platou împreuna cu vreo cinci fufe modele de etnie românească, playbackăreală pe rând, dansuri din sub-buric, sacouri prinse la curea, ritmuri şi salate orientale, un nespălat parfumat c’o tobă la brâu, vreo doi ceaurei de un metru - cu costume lustruite, La Mulţi Ani România şi restul dedicaţii.

Cea mai tare dedicaţie pe care am auzit-o de sărbatori este urmatoarea:

- a se citi cu ecou -

<Dinainte de toate...dedic cea mai frumoasă melodie...pentru toţi ţiganii din România... şi restul naţionalitaţilor...>

Adică, să vă traduc: după gusturile muzicale, poporul român a devenit o naţionalitate conlocuitoare în propria lor ţară...

Piaţa neagră avem. De cu nu şi cultură neagră?

Cultură românească..”.

Aşa că, dacă doriţi să revedeţi...

Chiar

critica_muzicala@yahoo.com — Thu, 24 Dec 2009 02:47:00 PST

Chiar nu puteţi sărbători un Crăciun fără manele şi taraf tv?

Chiar nu vă duce mintea să trimiteţi o urare fără să înceapă cu “Fie ca...” ?

Chiar numai Hruşcă?

Chiar puteţi mânca un porc întreg?

Chiar trebuie să beţi ca nişte porci (întregi)?

Chiar trebuie să transformaţi o sărbatoare creştină într-un "bairam bizantin”?

Chiar dacă nu vă plac aceste întrebări, noi vă urăm un Crăciun Autentic!

Restul e Brucan...

critica_muzicala@yahoo.com — Tue, 22 Dec 2009 08:20:00 PST

P.S. Multumim eroilor. Lupta si curajul lor au facut posibilă libera exprimare a acestui blog.

Lady Gaga şi Lady Gargara

critica_muzicala@yahoo.com — Sat, 12 Dec 2009 16:19:00 PST

Suntem cu toţii reticenţi la nou. La început, percepem noul ca penibil. Ideea e că majoritatea artiştilor care par penibili la începutul carierei, ajung să se impună pe parcurs şi, chiar să dea tonul în genuri muzicale.

De la primele ei apariţii, am gândit despre Lady Gaga: Cine-i nebuna asta? Aşa se cântă? Tu mai lipseai...si alte impresii, majoritatea vulgare.

Acum, vizionând ultimul ei clip – Bad Romance – (şi nu mai spun de reprezentaţia ei de la ultimul VMA 2009) am rămas perplex şi mă face să afirm că zăluda a cam facut următorul pas spre muzica pop a viitoarei generaţii.

Sound-ul şi imaginea ei se caracterizează prin doua cuvinte: futurism şi inovaţie.

Este exact ce lipsea muzicii contemporane globale şi de aceea sunt ferm convins că au făcut băieţii un studiu de piaţă foarte reuşit din moment ce au ajuns la un asemenea produs. Industrie, tată...

În România, ţară industrial-agrară şi în muzică, artiştii se industrializează pe dos, în dos şi din dos. Artiştii care au fost penibili la începutul carierei, ajung pe parcurs să devină şi mai penibili. Nu o compar cu Lady Gaga ci doar evidenţiez în critica mea muzicală un contrast de la noi: Daniela Gyorfi.

Întortocheate sunt cablurile studioului, însa cariera ei arată astfel: a început ca o copie strâmbă şi nereuşită a Madonnei, anul apariţiei sale in Playboy a coincis cu anul în care a crescut drastic homosexualitatea în Romania şi actual face gargară la microfoanele maneliştilor.

Prin decăderea ei etică şi involuţia profesional-artistică, tocmai şi-a dat eject din istoria muzicii românesti. Nu c-ar fi intrat vreodată...

A propos de intrat, futurism nu e ceea ce crezi tu, Daniela...

Ie-te diferenţa! Cine e pe primu loc...?

De va veni la tine, Vântu...

critica_muzicala@yahoo.com — Fri, 04 Dec 2009 03:38:00 PST

Cu dedicaţie pentru prostănacul vizitator nocturn al gazdelor malefice...

De va veni la tine vântul
Purtând povestea mea amară,
Jelitul lui să nu te frânga.
Mustrarea lui să nu te doară.

Nu-i vina ta, așa e scrisă
Nemilostivă lege-a firii.
Sărutul otravit al brumii
Omoară toamna trandafirii.

Și cine s-ar opri sa plângă
O funză veștedă-n cărare
Când codrii freamată alaturi
Și râd în răsărit de soare?

de Mondial

Ţara, imnul şi alte insuccesuri

critica_muzicala@yahoo.com — Tue, 01 Dec 2009 00:04:00 PST

România are un popor somnoros şi o clasă politică proastă, ordinară si mediocră.

Şi totuşi, unica satisfacţie a compozitorului Andrei Mureşanu poate fi faptul că un violonist new-yorkez de stradă interpretează Deşteaptă-te Române pe cealaltă parte a planetei.

La mulţi ani România!

Alegeţi un câine...

critica_muzicala@yahoo.com — Sun, 22 Nov 2009 07:13:00 PST

Astazi, 22 noiembrie, este zi de alegeri.

Alegeţi un câine...

Numai câine manelist să nu fie...

Ge(o)ană la Moscova...

critica_muzicala@yahoo.com — Sat, 14 Nov 2009 03:21:00 PST

La căderea zidului Berlinului ruinele au căzut peste popoarele din jur. Noi incercăm în zadar să le măturam mai departe, însă bucăţile mari nu se urnesc cu mături stradale.

Iată că la 20 de ani de la doborârea Cortinei de Fier, este un popor la periferia Europei – politic, nu geografic – care înca mai dă din coate ca să iasă de sub ruinele zidului.

Moldovenii au multi artişti talentati, deh...ca si noi românii, la foame cântam de mama focului. Acum vorbim de răzeşii hip-hop Kronyc din Republica Moldova, piesa se numeşte „ Steluţe şi Epoleţi ” şi exprimă prin versurile sale starea naţiunii moldave.

Băieţii n-au fost motivaţi de revoluţia împotriva boşorogului comunist Vladimir Voronin, ci de atitudinea în general a forţelor de ordine publică din Basarabia.

În legătură cu lipsa de curaj si demnitate a artistilor - despre care am vorbit într-un articol anterior, iată că fraţii de după vamă ne prezintă curaj si demnitate prin muzică.

Aşadar, ce a căutat Geoană la Moscova?

Steluţe si epoleţi...

I Wanna Do Bad Things With You

critica_muzicala@yahoo.com — Wed, 11 Nov 2009 23:54:00 PST

Nu credeam că un gen de muzică de peste ocean - şi anume country rock - o să ne mai facă să ciulim în 2009 urechile (dar si gâturile...) la auzul unei piese super tari cântată de Jace Everett - I Wanna Do Bad Things With You.

Este melodia de pe coloana sonoră a celui mai bun serial tv din ultimii 10 ani, True Blood, un film care face pe Vlad Ţepeş să se răsucească în mormânt.

Aşadar, însetaţi vampiri autohtoni si urmaşi a lui Dracula, rămânem in lumea filmului si vă invităm începând cu vineri 13 să vizionaţi Sezonul 2 pe HBO.

A murit tăticu'

critica_muzicala@yahoo.com — Tue, 10 Nov 2009 06:10:00 PST

Suntem un blog de critică muzicală, însă astăzi a murit unul dintre cei mai mari artişti ai României din toate timpurile.

Pentru mine, Maestrul Gheorghe Dinică reprezintă in filmul si teatrul românesc, ceea ce reprezintă Robert De Niro pentru cinematografia mondială.

Adică, tătic...

Dumnezeu să-l odihnească!

Gheorghe Dinică 1934 - 2009

20 de ani de la căderea zidului Berlinului

critica_muzicala@yahoo.com — Sat, 07 Nov 2009 09:51:00 PST

Pentru cei care au varsta necesara intelegerii insemnatatii Caderii Zidului Berlinului, le aducem aminte ca pe 9 noiembrie se implinesc 20 de ani de la marele eveniment. In acel an, cand marele Gorbaciov i-a dat pupicul de adio pe obrazul comunist a lui Honeker, muzica europeana sustinea si prevestea marea schimbare prin hitul trupei Scorpions – Wind of Changes.

In Romania acelor timpuri, erau artisti care desi aveau shure-ul infipt adanc in gat de secu, exprimau mult mai multe idei decat exprima muzica balcanica romaneasca la 20 de ani de democratie capitalista.

Fara Pro Tools, fara midi si alte samplere, naturaletea interpretarii si orchestratia libertina de atunci, depaseau cu mult quantizarea mai mult ca perfecta a tonurilor antarizate emise de guriste afoane actuale precum Oana Zavoranu (stiu, ea nu e cantareata dar alta panarama nu mi-a venit in minte...).

Pepe, comentezi? O..Te Vezi...

Prin ’87, in clubul pionieresc cutezator A, trupa Timpuri Noi ii durea drept in timpul acela (scuzati fonetica) de barierile de fier din cultura romaneasca si faceau cu tupeu muzica de calitate.

Respect pentru ei si pentru alti artisti de atunci care aveau ceva ce artistii de azi nu prea au: deminitate si curaj.

La 20 de ani de la cadera zidului, noi speram si aspiram in continuare la perfect...la timpuri noi...

Votati pe...

....glumeam...

Critica Muzicala - 1 an!

critica_muzicala@yahoo.com — Sun, 01 Nov 2009 07:54:00 PST

Astazi, 1 noiembrie, Critică Muzicală implineste 1 an de critica.

Ca orice mic copil, pana la aceasta varsta, am facut doar galagie si am facut pipi pe muzica proasta romaneasca. Nimeni nu s-a suparat. Deci pot sa ud si maneaua...

In urmatorii ani, vor urma primii pasi activi - in eradicarea inculturii, in combaterea lipsei de respect fata de arta, in starpirea kitschuri-lor autohtone si in semnalizarea plagiaturilor muzicale.

In rest, respect pentru folclorul autentic, pentru muzicienii profesionisti, pentru instrumentistii virtuosi, pentru artistii adevarati, pentru promotorii artei.

Cat despre noi, am ramas numarul 1 pe google la "critica muzicala"!

Soganul nostru ramane: Faceti muzica! Compuneti!