În primii 11 ani de şcoală am crezut, eu şi toţi cei apropiaţi, că voi deveni avocat. Cred că văzusem prea mult filme americane :). În ultimul an de liceu am avut revelaţia că vreau să studiez ceea ce îmi plăcea cel mai mult şi ştiam cel mai bine, aşa că am dat la Litere. Mai târziu, când eram la un masterat de literatură comparată (de fapt, de iconologie mai mult decât de orice altceva), am descoperit că undeva foarte aproape de Universitate se ţinea cursul de tehnică fotografică al domnului Mociorniţă.

Robert fusese întotdeauna un elev bun, dar încă nu îşi descoperise niciun talent – şi, cum se întâmplă adesea în astfel de cazuri, a decis să dea la ASE :) (glumesc, să nu se supere absolvenţii de ASE, am tot respectul pentru ei!). Era foarte bun la matematică, dar asta nu părea să ducă spre ceva interesant. La insistenţele mele, a aplicat când era student la un post de grafician într-o televiziune. Nu ştia mare lucru, dar a învăţat repede şi i-a plăcut tot mai mult. După terminarea facultăţii, ca să-mi facă o bucurie şi pentru că vroia să mai înveţe ceva, ne-a înscris pe amândoi la cursul de fotografie. Aveam să fim din nou colegi pentru opt luni de zile, aşa că ceva bun tot ieşea din asta.

Când am început cursul de fotografie, niciunul din noi nu avea un aparat foto cât de cât respectabil. Au trecut câteva luni până am reuşit să strângem bani pentru un Canon G5. Era… magic! Fotografiam aproape zilnic, aproape orice. Nu ne imaginam că vom avea vreodată un aparat mai bun sau că fotografiile noastre vor fi apreciate de altcineva decât de cei din familiile noastre. Când la nunta noastră (în 2004) a venit un fotograf profesionist echipat cu un Canon 1D, ne uitam fascinaţi şi ne întrebam cum o fi să ai aşa ceva.

Au fost lucruri care ne-au distras de la fotografie, dar şi altele care ne-au făcut să învăţăm şi să ne dorim tot mai mult. Eu am lucrat un an ca redactor, apoi am fost câţiva ani (cea mai pasionată şi mai fericită) profesoară într-o şcoală particulară, mereu făceam traduceri, dădeam meditaţii, începusem un doctorat etc. Robert avea şi el tot mai mult de lucru. Pe de altă parte, familia şi prietenii ne încurajau în continuu să facem fotografii şi erau încântaţi de toate.

La un moment dat însă, spre sfârşitul lui 2004, un lucru aparent mic ne-a entuziasmat totuşi extraordinar. O simplă întâmplare fericită sau un semn. Eram la BCU, în frumoasa clădire nou-nouţă pe atunci. Stăteam ore întregi acolo, nu mă puteam desprinde. Am văzut că pâlpâie lumina de la telefon. Mă suna Robert… insistent. Deloc încântată de întrerupere, am ieşit din sală să văd ce vroia totuşi să îmi spună. „Irina, ai câştigat un concurs foto! Un concurs organizat de UEFA şi Canon! Nu ştiu care e premiul… dar ai câştigat o etapă… urmează încă una, cu fotografia anului…”. Nu înţelegeam nimic, pentru că nu participasem la nici un concurs. Mi-a luat ceva timp să mă dumiresc. De fapt, Robert trimisese o fotografie făcută de mine, cu modestul nostru G5, la un concurs. Era o fotografie făcută unui băieţel care juca fotbal în Parcul Icoanei şi punea mult suflet. Câştigasem o imprimantă foto Canon şi un aparat foto Canon Ixus. Era incredibil! Dar partea cea mai bună abia urma: câştigarea premiului pentru fotografia anului – şi, implicit, a unei mici vacanţe la Munchen, hotel de 4 stele, transport cu avionul, bilete la un meci din Champions League pe Olympia Stadion, bani de cheltuială… Nu ne venea să credem că o fotografie atât de lipsită de calităţi ne aducea atâta bucurie!

Evident, o fotografie norocoasă nu te transformă în fotograf. Dar îţi poate da un impuls decisiv. Orice pare posibil acum. Cu mari eforturi, am cumpărat aparate şi obiective tot mai bune. Cu eforturi şi mai mari, am continuat să învăţăm. Încă ne simţim la început, dar ne permitem vise mai mari :). Fiecare cuplu sau părinte mulţumit de munca noastră a fost un nou concurs câştigat şi o retrăire a bucuriei de la Munchen.

Cromatica Photography Blog - Fotografi nunta, foto nunta, fotografi profesionisti nunta, fotografi botez, fotografi portret, fotografi copii, fotografi familie, fotojurnalism

Bucureştiul acestui început de an respiră parcă alt aer. Sunt câţiva oameni, mai mulţi decât aş fi îndrăznit să sper, care îşi exprimă sentimentele într-un mod inteligent, civilizat, dar mai ales creativ. Niciodată nu s-a întâmplat să admir mai mulţi oameni în oraşul acesta – care, ca orice alt oraş de aceleaşi dimensiuni, te condamnă în majoritatea timpului la un fel de singurătate şi izolare.

Cu treisprezece ani în urmă eram cu Robert pe o bancă lângă Universitate, la fântână. Era iarnă, o lumină gri, banca îngheţată. Stăteam la Robert în braţe, ca să-mi fie mai cald. Probabil că eu eram într-o pauză de două ore, între cursuri, iar Robert terminase deja programul lui mai matinal şi mai lejer de la ASE. La un moment dat, s-a apropiat de noi un fotograf străin. Engleza lui era aşa de firească pe lângă a noastră… S-a apucat să ne povestească despre fotografiile pe care el le-a făcut în locul acela în fiecare an, începând cu Revoluţia din 1989. Vroia să vadă cum se schimbă clădirile, oamenii, atmosfera. În opinia lui şi a noastră, încă nu se schimbase mare lucru. Dar el era convins că schimbările vor veni şi vor fi mari. Ne-am uitat la el şi am sperat că locul acela va reflecta o mare schimbare în bine cândva când nu va fi prea târziu pentru noi. Ne uitam la aparatul lui, la haine… Ne-am dat seama că în acel moment noi şi el arătam ca nişte oameni din lumi diferite. Ne-a rugat să îl lăsăm să ne facă o fotografie, exact aşa cum stăteam acolo, pe bancă, în dreptul Facultăţii de Geografie. L-am lăsat fără să ezităm, deşi ne gândeam că fotografia nu va reflecta cât de fericiţi şi de îndrăgostiţi eram noi atunci, ci mai degrabă cât de săraci. Ne bucuram că am vorbit cu fotograful acela, care pentru noi arăta ca cel mai realizat om, dar ne pierdusem buna dispoziţie, nu ştiu de ce.

Au trecut de atunci nişte ani în care amândoi am învăţat bine, pentru că ne plăcea şi pentru că aşa eram educaţi să facem. Eu îmi doream să plecăm din ţară, Robert vroia să rămânem lângă ai noştri. Eu credeam că plecând vom avea şansa să arătăm ce putem. Îmi era silă de ceea ce văzusem în liceu şi în facultate, unde banii corupeau uneori şi cei mai minunaţi profesori. Vedeam deja cum nişte nulităţi sunt împinse în faţă prin eforturile unor părinţi ambiţioşi. Ştiam că în zece ani aceşti tineri vor avea slujbele cele mai bine plătite şi vor fi convinşi că au avut nişte calităţi deosebite care i-au ajutat să ajungă acolo. Robert spunea că ne vom descurca şi în România şi că cel mai important este să ne petrecem viaţa alături de cei pe care îi iubim. Am avut dreptate amândoi.

Şi iată-ne în 2012. Tot în România. Eu nu am votat niciodată, pentru că nimeni nu mi-a câştigat încrederea. Robert a votat, pentru că el crede că aşa trebuie să facă un cetăţean responsabil. Suntem amândoi dezamăgiţi, îngrijoraţi, muncim de dimineaţă până seara şi sperăm că băiatul nostru va trăi într-o lume mai bună.

Dar noi şi fotografii occidentali nu mai arătăm diferit. Hainele noastre sunt la fel de bune, aparatele şi obiectivele noastre foto s-ar putea să le depăşească pe ale lor. Piaţa Universităţii s-a schimbat? Da. Pentru prima oară în atâta timp realizăm că da. Marea schimbare în bine totuşi s-a produs şi noi suntem încă tineri. În Bucureştiul nostru gri şi aparent inert, strălucesc acum câteva figuri ale unor oameni ca noi, educaţi să înveţe, să muncească, să respecte valorile reale. Nişte oameni pe care nu a reuşit nimeni să îi spele pe creier şi nici să îi transforme în ticăloşi. Spre imensa mea bucurie, acum îi pot vedea. Pot fi sigură că ei există, chiar dacă sunt amestecaţi printre gură-cască, scandalagii, tinere hiene cu ambiţii politice, adolescenţi luaţi de val şi ignoranţi de diverse feluri. Ei sunt acolo şi eu mă bucur, pentru prima oară, că am rămas în România. Nu ne putem îneca dezamăgirile şi grijile, dar măcar ştim că nu suntem singuri în oraşul acesta mare.

Cromatica Photography Blog - Fotografi nunta, foto nunta, fotografi profesionisti nunta, fotografi botez, fotografi portret, fotografi copii, fotografi familie, fotojurnalism

Când este vorba de nunţi, unul dintre momentele noastre preferate este cel de a doua zi, când stăm amândoi şi ne uităm prin fotografiile abia descărcate.
Cu plăcerea cu care băiatul nostru desface ouă de ciocolată să vadă ce surpriză este în ele, aşa ne uităm noi nerăbdători printre sutele de imagini. Dincolo de toată atenţia cu care ai realizat fiecare fotografie în parte, apar întotdeauna câteva care arată altfel decât ai crezut. Sunt imagini uimitor de amuzante, naturale şi pline de viaţă. În mod paradoxal, nu imaginile care au ieşit exact cum ne-am propus ne bucură cel mai mult, ci acelea care ne surprind şi pe noi. Ele sunt, într-un fel, „premiul” nostru după fiecare eveniment.
Alina şi Cătălin ne-au făcut o bucurie şi mai mare acceptând să postăm aici şi astfel de fotografii, care nouă ne sunt foarte dragi şi ne fac munca atât de frumoasă. Datorită lor putem încheia anul 2011 cu imaginile unei nunţi din care nu a lipsit nimic din ceea ce ne-am putea dori vreodată să găsim la un astfel de eveniment: eleganţă firească, detalii fine, atmosferă caldă, lacrimi de bucurie şi un simţ al umorului extraordinar.

Cromatica Photography Blog - Fotografi nunta, foto nunta, fotografi profesionisti nunta, fotografi botez, fotografi portret, fotografi copii, fotografi familie, fotojurnalism

Noiembrie. Bucureşti. Nuntă? Sigur că da. E nevoie doar de un strop de optimism contra tuturor stropilor de ploaie rece care ar putea să apară. Pentru Diana şi Bogdan, stropul de optimism a funcţionat. N-a plouat deloc iar emoţiile au fost mai puternice decât frigul.

Cromatica Photography Blog - Fotografi nunta, foto nunta, fotografi profesionisti nunta, fotografi botez, fotografi portret, fotografi copii, fotografi familie, fotojurnalism

Este mare lucru să ştii să îţi faci viaţa frumoasă, aşa cum ştiu Elena şi Tiberiu. De ce să organizezi o nuntă superbă şi apoi, când ziua cea mare a venit, să nu îţi oferi bucuria de a te relaxa şi de a savura toate lucrurile frumoase pe care singur ţi le-ai pregătit? Nunţi chiar perfecte nu există, dar există oameni care ştiu să vadă partea bună a lucrurilor şi transmit tuturor bucuria şi optimismul lor. Când mă uit la fotografiile lor, îmi vine în minte o melodie R.E.M. – pe care sunt sigură că o ştiţi:

Cromatica Photography Blog - Fotografi nunta, foto nunta, fotografi profesionisti nunta, fotografi botez, fotografi portret, fotografi copii, fotografi familie, fotojurnalism

M-am născut la sfârşitul anului ’79. Probabil că dispăruseră deja jucăriile iar dulciurile erau doar câteva, cele pe care ni le amintim mulţi dintre noi – ciocolăţele chinezeşti în poleială aurie, bomboane cubaneze. Moş Nicolae nu avea multe de adus. Dar în casă mirosea a prăjituri tot timpul iar noi aveam atâta imaginaţie cât să nu simţim că ne lipseşte ceva. Veneam cu pantalonii de lână plini de ţurţuri, îi punea mama la aragaz, tata era şi el acasă. Orice apărea în încălţările noastre subţirele şi ude era miraculos. Chiar eram fericiţi. Chiar aveam tot ce ne doream. Eram toţi, ne iubeam şi ne bucuram de toate nimicurile.

Un timp am pierdut bucuria şi miracolul. Am avut tot mai mult, dar am uitat să fim pe deplin fericiţi.

De câţiva ani însă, Moş Nicolae s-a întors cu adevărat. Răducu şi Andrei îl aşteaptă toată noaptea, se luptă cu somnul, încearcă să regrete câteva boacăne pe care şi le mai amintesc, vor să fie buni şi, mai ales, să îl „prindă”. Dimineaţa, încă în pijamale, pleacă ciufuliţi în căutarea ghetuţelor. Sunetul paşilor mici pe parchet este cadoul nostru. Este din nou miraculos. Nu mai suntem toţi şi fericirea aceea deplină nu mai poate exista pentru noi, cei mari. Dar o văd totuşi în ochii băieţeilor pe care tatăl meu i-a iubit atât de mult şi de care era atât de mândru.

Cromatica Photography Blog - Fotografi nunta, foto nunta, fotografi profesionisti nunta, fotografi botez, fotografi portret, fotografi copii, fotografi familie, fotojurnalism

Un obiect prețios, original, puternic, pregătit să fie atins de zeci de mâini – unele ale unor oameni care nici nu s-au născut încă. Dacă albumele spun ceva despre noi, trebuie să ne asigurăm că transmit dragostea pe care o punem în munca noastră, atenția la detalii, dorința de a face mereu mai mult decât am promis şi respectul pentru cei care ne-au acordat încredere. Ideile noastre noi au nevoie de cei mai buni colaboratori pentru realizarea albumelor şi încercăm să-i descoperim. Între timp, continuăm să ne hrănim bucuria de a face fotografii cu norocul de a fi mereu în preajma unor oameni minunați.

Kristina şi Adrian au văzut un album realizat de noi, ne-au sunat şi ne-au spus că vor să le fotografiem noi nunta. Am fost uimiţi si entuziasmați de faptul că acel album i-a făcut să aibă încredere în noi. Din acel moment, ne-au venit o mulțime de idei noi pentru albumele viitoare. Încrederea pe care ei ne-au dat-o s-a transformat în inspirație. V-am spus, suntem norocoși; probabil cei mai norocoși fotografi din București :).

Cromatica Photography Blog - Fotografi nunta, foto nunta, fotografi profesionisti nunta, fotografi botez, fotografi portret, fotografi copii, fotografi familie, fotojurnalism

Ei sunt prietenii noştri. Iniţial, Vlad şi Robert erau vecini. Vlad, cu câţiva ani mai mare şi cu gusturi muzicale impecabile, îi împrumuta lui Robert „muzică adevărată”. Şi trebuie să vă spun ce a însemnat asta pentru noi.
Eu eram încă departe de muzica lor, deşi Robert îmi era coleg. Am o soră mai mare şi, mulţumită ei, am avut prieteni mai mari şi lucruri mai interesante de făcut decât alţi copii sau adolescenţi de vârsta mea. Mergeam la cele mai reuşite petreceri, citeam cărţi serioase, ascultam obsesiv Beethoven şi Alifantis, nu scăpam nicio piesă de teatru din oraş, nu înţelegeam de ce nişte colegi se amuză aşa tare la filmul „Dumb and Dumber”, care mi se părea îngrozitor de prost. O arogantă, o antipatică, fără îndoială.
Cum putea un băiat de aceeaşi vârstă să o impresioneze pe arogantă? Prin aproape orice făcea, dar el era prea mic să-şi dea seama. Pe „vremea noastră”, ca în toate vremurile, adolescenţii trebuiau să aibă un aer misterios, să fie originali şi să aibă prieteni interesanţi (mai mari, dacă se putea). Aşa că Robert a venit la mine cu CD-uri de la Vlad. Un pretext clasic pentru multe alte vizite şi, în plus, ne-am mai educat şi noi ;)
Am ajuns şi eu să îi cunosc pe Oana şi pe Vlad – acum mai bine de zece ani! La fel ca noi, păreau împreună dintotdeauna. Ne întâlneam cu ei aproape la toate concertele bune din Bucureşti şi mă întrebam uneori dacă ei bănuiesc vreo clipă că noi le fusesem un fel de elevi :).
Apoi noi l-am avut pe Andrei, băiatul nostru pasionat de la bun început de muzică adevărată. Ca să vezi, Vlad, ce înseamnă să împrumuţi unui pitac din bloc CD-urile tale… De când a apărut şi băiatul lor, Matei, suntem şase prieteni. Cândva, Andrei şi Matei (mai şi rimează!) ne vor cere bani să meargă la cine ştie ce concerte prin Europa :).
Mai jos sunt nişte imagini de la nunta Oanei şi a lui Vlad, dar şi de la botezul lui Matei, ambele având loc în aceeaşi zi splendidă la Biserica Armenească. Imaginile sunt chiar mai subiectiv alese decât de obicei…

Da, am fost şi cu Andrei! Era cam somnoros, dar i-a plăcut tare mult.

Încă un vals? Nici vorbă. Ceva cu adevărat original şi înduioşător.

Marius Mihalache Band şi Irina Sârbu – un cadou extraordinar al Oanei pentru Vlad şi pentru noi toţi.

Şi un băieţel cu fire de artist, care i-a ascultat cu pasiune, a dansat cu o energie de invidiat şi a adormit până la urmă sub masă, ca un nuntaş adevărat.

Cromatica Photography Blog - Fotografi nunta, foto nunta, fotografi profesionisti nunta, fotografi botez, fotografi portret, fotografi copii, fotografi familie, fotojurnalism

E o lume mică. Spunem asta tot timpul, dar mai ales când mergem la o nuntă. Aşa a fost şi la nunta lui Catrinel şi a lui Alex. Am descoperit că eram vecini – după ce ne-am întâlnit pe undeva, departe de casă, să ne cunoaştem :). Pe urmă, la cununia lor, ne-am reîntâlnit, după 13 ani, o colegă de clasă. La nuntă am revăzut unul dintre cei mai drăguţi elevi ai mei. Pentru un fotograf, astfel de întâmplări sunt cât se poate de binevenite. Vrei să îi cunoşti şi să îi înţelegi cât mai bine pe cei pe care îi fotografiezi, vrei să citeşti în ochii lor ce simt, ca să ştii când trebuie să te apropii şi când să te retragi. Asta este partea riscantă, complicată şi epuizantă a muncii de fotograf, dar şi cea mai interesantă. Să fii suficient de aproape şi de departe, de personal şi de neutru, de comunicativ şi de discret. Nu ştim în ce măsură reuşim acest lucru vreodată, dar sperăm să ne reîntâlnim peste mulţi ani cu Catrinel şi cu Alex şi să ne spună că fotografiile de la nuntă le-au devenit tot mai dragi.

PS: toată admiraţia noastră pentru fineţea şi eleganţa mirilor; într-adevăr, „simple is beautiful” ;)

Cromatica Photography Blog - Fotografi nunta, foto nunta, fotografi profesionisti nunta, fotografi botez, fotografi portret, fotografi copii, fotografi familie, fotojurnalism

Dacă v-aţi plictisit cumva de nunţi, înseamnă că este un moment bun pentru ceva diferit. Soare dulce, de toamnă, o cununie veselă şi apoi o plimbare prin Centrul Vechi. Timp berechet pentru o cafea, pentru râs şi povestit. Fără grija rochiei de mireasă şi a invitaţilor care poate se plictisesc în lipsa mirilor, fără privirile curioase ale trecătorilor, fără să fim sub presiunea timpului. Doar Anca şi Mihnea, eleganţi şi relaxaţi ca întotdeauna, şi noi doi, bucurându-ne în linişte de timpul petrecut cu ei.
Ne-am încheiat ziua într-o atmosferă caldă, printre oameni dragi. Liniştea înşelătoare şi lumina favorabilă a apusului te lăsau să îţi imaginezi un oraş calm şi prosper.
Mă uit la fotografiile lor şi îmi dau seama că dacă m-aş căsători din nou sau, mai bine zis, dacă aş putea da timpul înapoi, mi-aş dori nişte fotografii făcute cândva înainte de nuntă, într-o zi oarecare, în care noi să fim noi: să râd cu lacrimi la toate glumele absurde ale lui Robert, să mergem prin oraş în locurile noastre preferate, să ne îmbrăcăm cum ne place şi să fim cu adevărat relaxaţi – aşa cum în ziua nunţii n-am reuşit să fim :)

Bianca și David, într-o fericită așteptare ;)

Cromatica Photography Blog - Fotografi nunta, foto nunta, fotografi profesionisti nunta, fotografi botez, fotografi portret, fotografi copii, fotografi familie, fotojurnalism