Cuvinte din alte lumi

2015-03-19T20:23:00.001+02:00

Cand pamantul e ud mirosind

a ploaie

gandurile se tocesc devenind moi si linistea

devine

neplacuta.

E lumina si liniste ca dupa o ploaie

ce n-a ajuns inca pe pamant.

Aici e vremea trecutului

de dinaintea ploii.

Este locul peste care a trecut ploaia

atunci cand si voi

fugeati de ploaie.

Visul si lumea

2015-02-21T19:34:00.002+02:00

Visul si lumea

Din vis din lumea troienita de pante abrupte spre adancul civilizatie parasita s-au descoperit nisipuri usor calde, deloc fierbinti.

Zapada a ridicat solul mai inalt spre fereastra acoperind-o cu frig si caldura dincolo de perdeaua albastra intinsa deasupra uneia albe. Caldura alba dintre albastru imi halucineaza intinderea plajei unei mari acea cu nisipuri usor calde. Acolo auzeam o usoara adiere de povesti, dar eram singur. Ori e totul in capul meu ori eu nu sunt aici.

Multe pasari negre insumand un stol s-au aruncat in fuga prevestitoare peste o noua mare proaspat nascuta din norii albi ce s-au adunat peste cer, atat de albi ca si intinderea aceasta peste care ne aflam acum intinsi.

- intinde-ti mana.-

Asa a continuat povestea aceea auzita in locul unde nu ma aflam. Mi-am intins mana spre necunoastere. In aceleasi acorduri din indepartarea calda mi-a atins mana de pantecul ei, mangaindu-l.

- o sa fie cel mai frumos si cel mai iubit copil-

Atunci simfonia s-a rupt in acorduri fin taioase. Vedeam totul, clar...noptile, vorbele, aburul acelor umbre numite sentimente si mai presus era ea, era tot ea.

Mi-a povestit viata lui caci o stia, din intelepciunea ei necunoscuta din viziunile ei ii stia viata ii stia povestea asa cum imi povestea acum mie mangaidu-si pantecut cu mana mea.

poftim

2015-01-19T21:40:00.002+02:00

Cu spatele gol, umbrit de de piele
cuvintele deveneau intelesuri
si povesti fara castele.
Cu lipsa de lumina, ganduri bune
durerea devenea suferinta
si tacere.
Cu puterea lipsei si cuvinte,
atingerea devenea mangaiere,
si muzica.
Cu stanci, distanta
caderea devebea usoara
si aer.
Cu trupuri, nisip neatins de lumina
omul devenea mic
si zapada.
si goluri.
Cu prea multul gol
carnea devine lut
si atat.

2015-01-11T12:40:00.001+02:00

Visul si lumea

Din vis din lumea troienita de pante abrupte spre adancul civilizatie parasita s-au descoperit nisipuri usor calde, deloc fierbinti.

- intinde-ti mana.-

Asa a continuat povestea aceea auzita in locul unde nu ma aflam. Mi-am intins mana spre necunoastere. In aceleasi acorduri din indepartarea calda mi-a atins mana de pantecul ei, mangaindu-l.

- o sa fie cel mai frumos si cel mai iubit copil-

Atunci simfonia s-a rupt in acorduri fin taioase. Vedeam totul, clar...noptile, vorbele, aburul acelor umbre numite sentimente si mai presus era ea, era tot ea.

Mi-a povestit viata lui caci o stia, din intelepciunea ei necunoscuta din viziunile ei ii stia viata ii stia povestea asa cum imi povestea acum mie mangaidu-si pantecut cu mana mea.

Cartea 2 Povestile ei

2014-12-17T18:41:00.001+02:00

Ceva timp

A trebuit sa fie necesar ceva timp pana sa conturez bine inconjurul, culorile si locul. Percepeam definirea exterioara a formele, si a culorile, insa legatura cu ceva cunoscut, familiar era grea. Am dormit in padure asezat cu nesomn peste iarba uda de toamna.

A fost sau sunt naluc. Am incercat sa gasesc obisnuinta cautand in lucruri. Am cautata ordinea, am cautat familiarul in aceleasi lucruri ce parca nu imi apartineau chiar daca erau aceleasi. Simteam inauntru cum ceva vrea sa rupa, sa sparga locul moale cautandu-l pentru a evada in distrugerea echilibrului si a ecoului gol.

Priviti de apoape peretii aveau mici crapaturi, mici locuri unde golul putea sa treaca dincolo de ei, lasand loc sa intre caldul de afara. Acolo e primavara, e cald si ploaie.

-Ce este aici? Ce pamant este acesta? Cine vorbeste? Sau vorbesc?-

Erau alte intrebari ale altor cuvinte. Cuvintele mele se oprisera in fata imaginii. Era locul unde a stat, unde si-a pascurs viata si apoi a disparut. A inchis ochii si-a disparut. Raze din prezenta ei inca sunt aici, asa cum si eu sunt fara raspunsuri. Voi incerca sa parcurg culoarul spre iesirea din aceasta incapere a casei, trecand pe langa masa cafenie peste care este asternut ca un gand polenul scurs de fluturii timpului, atingand cu palma dreapta lemnul scaunului, insa nu inainte de a-mi aseza privirea spre locul unde ea inca era, asezandu-ma ca dintr-o lunga cadere in fotoliul ce pazea tocul usii. Am vrut sa-mi inchid ochii sa privesc in fantasme si-n naluciri de peste timpul trecut, de peste anii ce-au distrus, insa ceva imi tinea ochii deschisi intr-o halucinatie fara vreo noima: era ea. Asezata dincolo de crapaturile fine ale peretilor.

A fost o nalucire. Mi-am amintit cantecele, versurile si strigatele. Mi-a adus aminte copilaria si placearea a nu avea. Gustul putin.

I'll simt cum cauta moalele si nedumerit ma urmez iesind te sub tocul pazit de fotoliul din care ma ridicasem alergand fantasma, naluca ei. Am uitat versurile, am uitat de ce ca un om rabdator uitat de cei iubiti.

Sunt inca singur aici pornit dupa ea. As putea sa va spun cum a intins mana-i alba dupa a mea si m-a luat cu ea dincolo de aceasta asezare. M-a dus peste natura, timp, peste o durere vesteda si clara. Era durerea ei si ma durea pe mine, intr-un alt mod, intr-o alta rezonanta. Timpurile difereau: al meu era trecut, al ei prezent. Ea traia aceasta toamna, eu primavara ocupata de toamna. Sau poate eu traiam toamna asta si ea primavara ce va fi invins aceasta toamna. In plimbari alergate dupa ea, dupa iluziile razelor ei si dupa galbenul din parul ei natura m-a inconjurat cu un abur dens ce-mi linistea durerea.

Acolo era un loc unde eram inmormantati. Eram noi toti. Eram multi. Era campul, era pustiu.

Eram inconjurati de un abur dens neasemuit cu ceata. Aerul usor umed se incalzea cu fiecare respiratie. Cu fiecare parte inspirata din abur eram mai departe de acea durere. Ploaia se va fi oprit cu mult inaintea ajungerii aici insa inca e prezenta ca o stafie deasupra mormantului unei civiliatii asa cum noi stateam in natura unui eden tomnatic parasit, deasupra mormantului nostru. Noi...dar care..caci sunt eu. Atat. In ritm de picaturi mici, rare ca aerul striga departarea cu pomii ei, cu aerul si cu necunoscutul ei. Aici cred ca se ascunde el, se aud vocile cu cantecele lor.

-Aici esti tu singur. Eu nu sunt acolo…-

Din nou ma infior si inchid ochii sa plec in fantasmele mele, in povestile din care gust zambetul si nebunia ultimei clipe. Sa-mi amintesc luciditatea, sa fug nebuneste din aceasta nebunie prin nebunia luciditatii unui nebun ce-i ingropat sub pamantul din care este rasarita aceasta iarba peste care m-am asezat inchizand ochii. Pamantul e drept si neted intinzandu-se pana la baza unei cruci lungi albe de piatra cu cuvinte aurite adancite in ea, de unde firul blond de par incepe sa urce spre fata plecata peste cruce intr-o imbratisare dureroasa si oculta. Umbre ale soarelui conturau nodul de matase neagra din parul ei. Soaptele ei de pian imi spuneau numele, imi vorbeau in cuvinte cunoscute. Am intins mana plina de pamant spre ea sa micsorez distanta,

sa alunec peste iarba, apa si timp spre ea. Ne-am atins mainile, bratele, i-am mirosit parul si-am inghetat in imbratisarea ei atat de placuta si respingatoare. Ma arunca atat de departe in lacrimi tinandu-ma strans aproape intrand in mine, strivindu-ma. Ea cu un al nume, ea; eu, eu cu un alt nume.

Eram amandoi intinsi pe pamantul asezat peste mormantul la capatul caruia crucea adancita in cuvinte purta numele ce nu mi-l aduceam aminte. Atunci, de-abia atunci am inchis ochii in liniste, fara cantece si pian. Trezindu-si nalucirea in privirea mea s-a cutremurat si-a fugit in spaima, spre departare, spre nebunie lasand in urma timpul intors inaintea vremii, graba pasilor mei de a fi venit sa-mi vad moartea.

Si daca m-am ucis de ce sunt aici sa privesc?

-M-ai ucis pe mine, salvandu-te. Alearga acum dupa ea!-

Am plecat inapoi spre mine, sa va povestesc din nalucirea atinsa de nebunie alegand spre fotoliul din fata ferestrei inalte.

Partea 2

Am urmarit-o asa cum foamea alearga ultimul fir de coasta, pana s-a aruncat in firele inalte si verzi din iarba pe care le-a intins sub caderea peste negura de sub ele asezata ca o moarte neprielnica a intrebarii desfacerii unui fir din univers spre materia neinsufletita, coborandu-se peste ele lin, liniar si deschizandu-si cutele din inima brutalizand durerea. M-am napustit cu o putere smulsa din tacerea unei morti blande, nebatranesti si fara spaima asupra locului peste care ma aflam sa imi ascund siretenia de a nu o asculta in obiceiul carturesc ci ca vulpea strivita sub uciderea puilor nou nascuti sa ascult glasul nedestinat al tacutei vorbiri in sine. Acum se intalnise ea pe sine sa isi vorbesca, sa ii vorbeasca sa se inteleaga. Pamantul bland si intelegator o primeste sa-i povesteasca despre ea sa ii imbrace spatele cu fire usoare invizibile din praful altor coaste. Firele crescute in forma de iarba inalta ma inconjoara intr-o paza si de a nu ma apropia de ea dar si pazandu-ma de intamplarile absurd colorate ce se desfasurau odata cu atigerea ei cu pamantul. Oboseala s-a transformat in vis, intr-o ceata impregnata cu aer de somn si lumea asta cu pamant cu tot, cu mine cu ea, cu vocea gandurilor ei si trairi devine vis.

A inceput sa strige sa vb parca in gol parca inspre capatul acesta de pamant crescut sub iarba ce se termina fara stanci intr-o cadere lunga in mare. Vorbea cu golul, striga in aer si ii vorbea, I'll intreba, striga spre el cerandu-i.

- Am sa devin dor, si dor de chemarea ta, chemarea mea spre tine. Devin captiv sub perdeaua asta in care nu multi sunt prinsi si nu pot sa ma abat din drum, sa ma intind spre tine, spre tu, spre cum se numeste locul acela al fratilor, acel loc asezat peste ape. Totul se termina acum cand scriu, se incheie simfonic si multe viori si multe voci. Pornesc sunete mai vii ce usor se incheie prevestind o moarte linistita a totului ce se imbraca acum in hainele altuifel de tot. Nu o sa ma abat din drum, o sa devin intai realitatea visului, clipa aceea de constienta a visul parfumat pentru ca apoi plecand din drum sa fiu visul realitatii. Cand imi lipseste nesomnul noptilor lungi, cam rar ce-i just, ma las ascultat de sunetul nopti si-apoi vorbim, vorbesc. –

Asa este vocea ei cand striga.

Pe mana dreapta am urma ta. Tu nu te cunosti, nu iti stii dramele nedeslusite petrecute in distanta si trecut din care iese pasiunea asta obscur nederterminata a unei nopti de joi. Tu ai o nevoie absurda de necunoscut, asa cum eu tind spre trecut. Am nevoie de clar, de noapte, de voci si acum de tine. Chiar acum. Cand tu te-ai refugiat sub acest nu vreau fara costienta, spre fuga.

- Dar vreau si este magnific. Nu spun asa cum nu am spus nu vreau, doar nu. -

Si vino, asculta incet.

Am sa fug spre altceva spre ceea ce mi-e numit somn, spre ce e sus si sub puterea jumatatii de mijloc, stiu ca el este nucleu, el este eu adica sufletul cel ce spune usor ce sa faca partea de sus a mea si ea spune carnii cum sa se poarte.

Eu doar stiu ca vreau si da as rupe acest real spre insula mereu calda in care construim colibe, sa pescuim, sa culegem flori si sa crestem rosii. Nisipul sa fie aur grunjos, frunzele mari ca zilele in care nu faci nimic si rupi bete la fiecare clipa trecuta peste soare sau asa cum zaci a tacere sub el sa treaca peste mare. Aici nu sunt pietre sub apa in care sa calci sa iti rupi degetele si sa te doara talpile. E limpede ca si apa dulce ce-si varsa izvorul fin in sarea din apa multa.

- tam tutum ta na nam-

Da cantam din imaginatie in vorbe in pustietate. Nu e gol nici departare. Da suntem noi doar noi asa cum putem fi si aici in carnea asta a urii cuvintelor si sufletului, doar ca asa am crestut sub umbra altori firi si numai aici in insula fara golf putem face sa fim asa, si asa cum zeii ravnesc sa fim. Unul dintre destine si cel de-al serii fara electricitate a spus ca albastrul e culoarea si fara perdele si cortine albastre doar albastru.

- tampitule ai spus ca nu o sa scrii despre dragoste niciodata!-

Dar nu e dragoste e doar ce-mi place, ce ma rupe de voi si de tine si ma duce la mine, ma aduce la mine, ma face eu.

-- ti-am spus sa mi-l lasi mie sa mi-l lasi.--

Ai vorbit cu mine, ci nu cu el.

-are sa ma ucizi, are sa ma ucida ea. Am sa ii spun sa te cunoasca sa stie cine suntem si cine esti-

-- te voi ucide eu sa il lasi mie, il voi imbratisa pana mori tu--

Te rog, nu ma ucide, te rog fii cu mine asa cum parul din blond iti devine saten si castaniu carlionatat, chitara nu stie decat o piesa, tu nu stii decat unul din noi cei uitati cand voi mergeti spre ce al voustru. L-as fii strans eu demult de gat demult.

-- te rog...—

Eram la marginea unui gol asemanator celui din mine, peisajul visului era ce simt ce-i in mine. Pulberi de valuri sparte, cuvinte fara inteles, gol, puterea caderii, vointa deoprita a marii de a-si arunca perpetuu valurile in tarmul inalt peste care ma asez.

O parte din strigatele vorbelor ei le simteam cand se aruncau inspre mine cu viteza unei caderi libere. Striga sufland in departare:

- de ce nu I'll lasi? De ce nu taci? I'll certi cand I'll doare, I'll trantesti dupa ce tocmai s-a ridicat faci tot ce lumea nu a gandit ca sa I'll determini sa te ucida,

Asta vrei? Asta vrei? Spune! Vrei sa I'll vezi cum moare.

Nu de putine ori l-am oprit din a te ucide. L-am gasit cu mainile stranse in jurul gatului gata sa te sugrume, dar simteam cum dorinta lui de fi, teama de durerea lor si de gol l-a oprit sa isi impinga gatul inspre maini.

Vedeam acest vis ca atunci cand visezi inspre viata ta, inspre momentele in care uiti, inspre golul din memorie care te pastreaza dincolo de nebunia sinelui. Dupa o lunga pauza din care devenisem sparturi din nimic, am revenit in simturi ca dintr-o moarte de bun simt si-am plans in aceleasi lacrimi ca si cuvintele ei.

-te rog...lasa-mi-l mie. Lasa-ma sa plang cu el, sa ii cant eu departarea si sa ii povestesc viata lui, vietile lui si cuvintele din cantecele pentru el. Te rog nu-l lasa sa te ucida. Asa cum el vorbeste singur cu tine, asa vorbesc eu cu el singur, cu tine.

S-a ridicat dinpre mare, m-a luat in brate si-a tacut.

2014-12-14T17:03:00.002+02:00

Sunt zilele acelea,

in care se innoreaza subit, monoton si fara motiv.

In care privesti strazile cu orele din privirile trecatorilor.

Ei merg, se intorc si te gasesc tot acolo.

Nemiscat in timp.

Sunt zilele acelea in care si vantul doare.

Off si glasul departarii si asa aproape...

Iti canta..

Te inseninezi in saracie, oameni urati,

mizerie si neliniste.

Sunt zilele acelea...

In care norii nu exprima,

in care taci, in care tu...

tu.. esti departarea.

2014-12-14T17:02:00.002+02:00

Sa cantam,

sa canti, sa ma canti.

Curand voi fi trecut peste ape. Timpul e scurt si vremea lunga.

E dincolo de stralucire,

tristetea mea ce se intinde lin.

E peste ape,

viata mea trecuta.

Sa ma canti atunci.

Of, ce lung e drumul, e lin si lung si drept.

Cu pasi, cu pasi peste papura uscata.

Cu talpi, cu talpi zgariate peste drum.

Ma privesc in apa ce m-a acoperit,

in imaginea ei in care sunt eu, sunt eu intre ape, sunt eu in drum peste ape,

sunt eu in drum spre dincolo de ape.

Sa ma canti atunci.

Dincolo de stuf sunt eu.

Dincolo de papura sunt eu.

Dincolo de aceasta lume voi fi eu.

Sa ma canti atunci.

Frica de fluturi

2014-12-14T17:00:00.002+02:00

Schimbam

lucruri modificate

prin desene ale meduzelor ratacite

prin ferestre.

-Priveste desenul plasticului

rupt si intins

de mana subtire a omului

cu gandul stins.

E numai un contur

al valorilor din jur.-

Clepsidra probabila se intoarce amplu

dinspre om spre om.

Soaptele s-au stins

cand au fost pitite intr-un dulap.

Inca imi este

frica

sa scriu despre fluturi,

imi e frica de ce se intampla

in momentele in care uiti.

-Apusul soarelui-

Ce sunt momentele in care uiti?
Se face gol privind spre ele,

se umple vidul lasat de amintirea lor.

Si ce frumosi.

Mana este un fluture micsorat in valuri si vapori

si stropi de mare izbita

in stancile din care au rasarit fluturi si

flori de fluturi.

-Frenezii-

Asa cum soarele apune haotic, versurile sunt cuvinte rasarite din stancile lovite de

fluturele micsorat.

2014-12-14T16:58:00.001+02:00

Intr-o zi o sa ma fac mare,

mare cat sufletul meu,

o sa devin to ceea ce am vurt, tot ceea ce am gandit.

O sa devin cel mai mare dintre ei, voi si eu.

Cartea 2 partea 1. Ceva timp

2014-12-01T12:25:00.001+02:00

Priviti de apoape peretii aveau mici crapaturi, mici locuri unde golul putea sa treaca dincolo de ei, lasand loc sa intre caldul de afara. Acolo e primavara, e cald si ploaie.

-Ce este aici? Ce pamant este acesta? Cine vorbeste? Sau vorbesc?-

A fost o nalucire. Mi-am amintit cantecele, versurile si strigatele. Mi-a adus aminte copilaria si placearea a nu avea. Gustul putin.

Acolo era un loc unde eram inmormantati. Eram noi toti. Eram multi. Era campul, era pustiu.

-Aici esti tu singur. Eu nu sunt acolo…-

Si daca m-am ucis de ce sunt aici sa privesc?

-M-ai ucis pe mine, salvandu-te. Alearga acum dupa ea!-

Am plecat inapoi spre mine, sa va povestesc din nalucirea atinsa de nebunie alegand spre fotoliul din fata ferestrei inalte.

Cel mai bun moment

2014-11-24T17:24:00.003+02:00

Of, de-ati sti voi,

bieti copii;

vantul ce suiera prin voi,

si noaptea ce alerga sufletele voastre reci;

Of, de-ati sti voi,

bieti oameni;

cum, in odai pline de soapte,

de sangele meu patate,

singuri va zdrobiti,

in chin,

si va zambiti;

Of, de-ati sti voi,

biete fiinte;

infernul meu,

cel cu aripi de inger,

ce respira in ale voastre lacrimi.

Si de-ati sti ce chin alerg;

sange incep sa visez,

caci sangele infernului imi cuge prin vene;

ucigandu-mi clipele;

Si iata,

voi bieti ce nu stiti,

in infernul meu traiti.

Apus de lume

2014-11-24T17:22:00.001+02:00

In lumina zilei

se ridica ai intunericului zei

cu umerii,

de pacate grei,

cerand o clipa de apus,

pe taramul de mult dus.

Pe pamantul de negre carari in negre clipe,

in el, inimi goale incep sa tipe

iar tu privesti in nepasatoare vointa

cum arde a lumii fiinta.

Ale noptii

2014-11-16T17:15:00.001+02:00

“Am cunoscut marea fericire,

De-a apartine unei alte vieti”.

By Baconsky – Primul poem.

Am vazut noaptea iar,

si i-am vorbit si mi-a vorbit.

Si ce de timp...

M-am inatalnit din nou in noapte,

si mi-a cantat din departare.

Mergi...traieste...respira...

-fara mine-

Asculta linistea, zgomotul...

Asculta.

-fara mine-

si pentru cine scriu?

Cu cine discut in poemele mele

Bolnave de dor, de moarte si de zei? Catre cine mi se canta?

Am privit noaptea fara sa-i cant; m-a privit cantandu-mi despre tacere.

10 de E

2014-11-16T17:14:00.001+02:00

Ea vrea spectacol.

Eu sunt bruta.

Eu sunt steril.

Eu nu simt.

Eu am murit.

Eu nu pot.

Eu pier.

Eu nu.

Eu.

Eu dispar cand timpul iti devine asteptare in asteptarea timpului viitor.

prima parte

2014-11-11T21:21:00.002+02:00

Cand am fost intaia oara acolo la el sa il revad pe acel prieten s-au povestit multe. Il cunosc decand tin minte. Ne cunoastem. Am urcat la ultimul etaj al unei cladiri. Acolo locuia. Deseori urcam acele scari cu placi de marmura colorata in pete murdare. Foarte des, defapt doar de smi-am imaginat drumul spre casa aceea.

De fiecare data cand eram acolo patratele mici isi schimbau culorile, pozele din pictura ca si cum vopselele erau independente de rame, erau altele si uneori erau sfinti alteori naturi, ba chiar portrete sau resturi din scheletele corpurilor descompuse. In jos se vedeau uneori franturi de munti, varfuri si pete de nori. Mereu cand mergeam in camera incapatoare cu peretii lemnosi vopsiti alb serveam impreuna cina, si-ascultam povestile ce nu le spune, ce nu se spun. Povestile, viata sa necunoscuta de nimeni si uneori nici de el. In timpul vizitelor mele, in timpul cinelor i-am spus ca as vrea sa merg la marea de stuf si papura, sa vad colibele, corpurile sa gasesc lacul. Sa ii vad pietrele reflectate din munti din departarea ascunsa de copaci. El mi-a povestit despre aventurile lui in acel loc pe care pana atunci credeam ca mi-l imaginez. In povestea lui descrierile erau scurte si fara sens fara prea mare interes insa neobisnuit de asemanator cu ceea ce stiam din sine. Intrebarile mele toate punctau aceleasi raspunsuri din care se nascusera si intrebarile. Totul avea o stranie cunoscuta convergenta.

In povestile sale apareau si oamenii asa cum numea el trupurile ce le cunosteam eu, erau antrenati in ritualuri la care si el a luat parte. Mi-a povestit cum intr-una din zilele timpului sau lasat acolo, l-au adus in casele lor de lut si caramida arsa cu geamuri mici, perdele din canepa adusa din alte orase, cu lampi si lumanari asezate in candelabre lustruite cu ulei aromat. Mirosul de eucalipt, emanat de tavitele de argint puse deasupra caldurii de flacara a lumanarilor pitice, era prezent in aceste incaperi dupa lasarea serii. Dealtfel pana in vremea luminii crepusculare aceste camere erau goale, cu mai putina lumina, ei fiind in permanenta comunicare cu tot ce inconjura exteriorul acestor inacaperi. Isi petreceau mare parte din timp scufundati in apa lacului ascuns de marginile inverzite. Sub mirosul de eucalipt cald s-au asezat pe podeaua de pamant invelit in tesaturi cu motive liniare, in forma de cerc in jurul unei mici sculpturi intr-o bucata de lemn moale. Toti au asezat in fata lor, aproape ce acel model din lemn lucruri de prêt : fire de iarba dintr-o specie putin cunoscuta, petale de flori, radacini din arbori, miresme, pietre colorate din marginea lacului, vase cu apa de diverse culori, pene din culorile aripilor. Camera era imbacsita in miros si claritate, deveneau toate translucite, usor mai clare, mai putin vizibile si totusi totul era atat de clar si de lin. Indoiala se indrepta spre originea eucaliptului. Ei nu erau nicicum surprinsi de aceasta stare, era naturala lor. Noaptea a fost primita in cantece, dansuri in aceeasi formatie de cerc, si apoi a fost preschimbata in zori in liniste, nesomn si ganduri comune ale cercului. Apoi i-au intins modelul de lemn moale sa rupa cu varful unghiei o parte mica si sa o inghita pentru a putea trece in zi, peste dimineata. Si ei, cu totii au facut la fel. Asa s-a petrecut noaptea prefacuta in zori alaturi de acei oameni ce eu ii stiam drept trupuri. Barbatii aveau asemeni femeilor parul blond. A continuat povestea spunandu-mi cum dupa ce au rapus dimineata, in drumul lui a intalnit toate lucrurile pe care inca nu le vazuse. Erau lucruri de prêt.

In vremea aceea timpul era bland asemenea soarelui.

-Asculta ! bland esti tu ca esti prost ! Nu e nimeni si nimic bland-

Coborand etajele toate ajuns in strazile nocturne le plimb pana la granita lunii ce s-a ridicat brusc asemenei intrebarii de ce. Ignorand toate aceste semne merg sa imi petrec insomniile in luminile orasului. Mi-am asezat fotoliul langa fereastra inalta si asteptam privind orasul. Asteptam ca un gand rapus de nesomn. Am decis sa petrec zorile si apoi sa merg sa ii cer raspunsuri. Plecarea mea a fost intarziata de lupta corpului cu gandurile, de incontrolabila inconstienta a sinelui, de vise.

Am visat o viata intamplatoare cu obiceiuri ce devin substanta, natura si om. Omul era mereu la fel. Il credeam schimbat,il voiam schimbat.

-Si tu esti mereu la fel –

I-am visat zilele trecand, pe el mergand dupa ordinea lor. Dupa intreruperea visului am ales sa ii cer raspunsuri,sa ii cer povesti. Toate etajele s-au terminat. Am ajuns in camera acelorlasi pereti de lemn pictati in alb. M-am asezat la masa. Uneori pe o parte, alteori pe cealalta parte a aceleiasi mese. Decorul si de astadata era altul, diferit. In afara mesei si a pozitiei patratelor pictate totul era altfel asezat, colorat adus din timp amescat cu trecut si cunoscute sentimente. Am stat intre povesti si discutii, am stat intre cine si cafele prêt de zile si nedormite nopti. I-am detaliat din vise, el mi-a spus interpretari multicolore. Mi-a povestit locuri, obiceiuri si femei blonde cu parul lung si forme discrete. In acele cateva zile interiorul era acelasi. Schimbam doar locul pe o parte sau alta a mesei.

Dupa lungul nesomn lipsit de insomnie dar indestulat de dorinta m-am aflat intr-o stare de incostienta sumbra, rece ca o ploaie in mijlocul iernii cazuta intr-o continua cearta cu zapada, asezat intr-un fotoliu imbatranit de alte generatii inaintea mea in fata unei ferestre inalte privind orasul adus la marginea diminetii la ultimul etaj al unei cladiri.

-Monotonia asta a ta este scutul ce te apara de explozie-

Era greu sa cred ca voi pleca spre locul aducerii aminte si al fiarelor insangerate in vederea zapezii.

- Mi-a spus sa am grija de tine...-

Am plecat spre dimineata. Spre acea dimineata cu ceata, cu campii inghetate pline de stafiile

timpului trecut prin golul ochiului lasat in craniul ascuns sub iarba inghetata. Cerul, nevazut era strapuns prin clarul de ceata, de locul pe care noaptea il lasa dimininetii sa se aseze sub stratul de ceata, doar de aventurile unor pasari de a-si ascunde apripile in ceata, sa isi confunde fulgii cu ea ca sa devina ceata.

Pete din culoarea craniului pe campiile pline de aerul sumbru, negru inchis al unei morti

soptite in urechea unei pierdut in pustiul cetii. Am sa patez neculoare acestei campii, acestei

plaje a marii fara izvor cu rosul inchis in purpur al salivei cu care mi-am patat degetul.

-Tu nu poti sa fii fericit! N-o mai fa pe grozavul!-

Daca aud numai cu o ureche imi pierd controlul. Devin frunzele ce ne invaluie aerul si substanta

creierului cand respiram fumul ars al trecerii lor prin foc. Asa simt, asa te simt. Te asociez cu

fumul ca sa te pot respira, inhala. Trebuie sa te pitesc in mine ca sa pot sa te apar.

Acum ca te simt, asa ca niciodata te port si ma port spre campia stranie. Acum am curaj sa pasesc

spre nisipul plajei acelea. Acolo am sa intalnesc ridicarea cetei, acolo se distruge.

-Intelege ca esti singur sau cel putin singur-

Acolo cand am sa ajung, inseamana ca am incercat inca o data. Vei afla si tu ca am incercat.

Acolo cand am sa ajung, voi intalnii pasarile, voi respira ceata si fara ea am sa pot sa vad

tarmul, marea, vantul, nisipul si vaporii izbiti de valuri in stanci.

Din acei mici, minusculi vapori vor rasarii seminte de fluturi si pene de cocor cu care am

sa construiesc stuful pentru coliba de pamant in care am sa te scot din mine sa iti arat cum

dispar. Ai sa ramai acolo pana ma regasesti. Acum eu plec spre ceata spre reintoarcere.

Te las aici sa privesti trupurile sa le inveti povestea. Am sa merg sa culeg ceaiul, fructele lui, petalele pe care le voi lasa sa te imbie cu gustul lor in absenta mea. Te vei bucura de cadura emanata de stuful ce acopera aceste unghiuri ale peretilor si de papura incandescenta a emanatiei de fum si de vapori ce iti vor spune ce voi fi facand cand voi inspira acelasi miros in orice alta coliba, han sau ceata. Te vei plimba diminetile sub ceata, vei gasi frumosul fir de iarba aplecat spre apa, spre pamant in incercarea lui de a nu fi sub domnia anotimpului. Vei descoperi lacul ce l-am presarat cu natura cu nuferi, umbre, culori reflectate din stancile muntoase si fara colturi, frunze ale anotimpului trecut si salbaticia ce l-a decorat cu spini din vrejurile unor albe frunze de plante otravite cu umanitatea luata din timpul oamenilor deveniti trupuri. Eu am sa vin, tu o sa fii aici.

Voi pleca, voi merge spre povesti. Am sa merg cu drumul de intoarcere spre unde te-am lasat in vara, rosul amurg al lui august. Acolo unde inca este cald, unde umbra inca are iz de gheata din apa proaspata. Acolo am sa fac plimbari nocturne, am sa cunosc drumul dinainte sa il parcurg. Am sa invat poteca si sa descopar locuri deja cunoscute. Oamenii ce strbat acele locuri din obisnuinta, statornicie sau din dorinta trecerii vor fi fi placuti de vederea mea, unii vor ocolii poteca ce o strabat lasand gadurile sa se lupte intre intrebari, altii vor face semne de salut. Dupa cate obisnuite zile de plimbari cu totul felurite si dupa cateva zile de nesomn voi fi chemat de cea mai indepartata piatra a malului sa privesc atunci spre larg.

Si cand voi fi gata dupa numeroase opriri si intoarceri din drum, voi ajunge. Ma voi oprii adesea dupa lasarea serii in locul acela cu banci lungi de lemn si mese unde acordurile nu se opresc, acolo unde e muta vorba in absorbtia sunetelor. Indiferent de vantul inghetat cu briza amara acolo bancile sunt mereu acoperite cu oameni, localnici sau trecatori: sunt absorbiti de sunete. In opririle mele acolo am sa ascult povesti cu oameni fugiti din viata, sau reintorsi din fuga. Povesti ale oamenilor ce uneori imi seamana sau poate vreau eu sa le seman. Sunt si seri in care opririle acolo ma dezgusta si ma fac sa plec spre coliba sau spre alte poteci. Dar de cateva zile doar merg acolo si vreau sa plec mai departe si ma intorc. Nu are sa imi fie dor de tine. Alfa de pe acum ca aici nu este inca intreaga, nu esti toata. Voi fi vinovat ca nu te-am expirat toata, dar o parte din tine va fi cu mine ca sa pot sa revin, sa stiu mirosul ca sa ma pot intoarce.

Satul de aceleasi saluturi, aceleasi gesturi, semne, cuvinte, dar nesatul de zgomot voi merge sa imi las gandurile in lupta dar nu cu intrebarile ci intre ele. Voi lasa nisipul sa se aseze sub talpile mele, sa las urme pe care vantul se risipeste in taisuri de varf de lama. Ajuns in liniste, dupa ce s-au potolit gandurile am putut sa simt talpile ude, era placut, sarat si eu eram ajuns la marginea malului, la tarm, la capatul lui. Acolo totul a devenit mai clar, puteam chiar sa te vad dincolo de ceata, nu aveam nevoie nici de mirosul frunzelor, nici de ultima bucata din tine pastrata. Eram si eu clar, erau limpezi cuvintele neintelese. Povestile corpurilor aveau sens, le cunosteam, acele popoare..facusem parte din ele, eram eu, eram mai multi eu. Incepusem sa vad ceea ce urmeaza, ma vedeam, ii vedeam pe ei, frunzele aveau forme cunoscute, penele si ele, gandurile mele nu se mai certau, nu ma mai certau…era liniste. Eram in liniste.

- A trebuit sa vi pana aici sa intelegi ca esti singur! Ti-ai pierdut timpul! Intoarce-te! –

A inceput sa strige la mine atat de puternic incat vantul s-a napustit ca un pericol. Sunt multe ce s-au intamplat si am sa ti le spun, insa intai sa ajung acolo.

Acum m-am intors. Tu esti aici. Acum sa descoperim lacul impreuna, sa culegem ceaiul si florile.

o parte din fantasma

2014-11-05T19:18:00.001+02:00

E vremea devreme sa imi imaginez ceata, sa plec spre locul acela, chiar daca niciodata nu am indraznit sa merg, sa incerc macar. Aici, pasii cunosc obiceiurile iar obiceiurile sunt cel mai des asemeni fiecarei parti din praful orasului in care bate mereu vantul. -Monotonia asta a ta este scutul ce te apara de explozie-
Era greu sa cred ca voi pleca spre locul aducerii aminte si al fiarelor insangerate in vederea zapezii.

- Mi-a spus sa am grija de tine...-

Am plecat spre dimineata. Spre acea dimineata cu ceata, cu campii inghetate pline de stafiile

timpului trecut prin golul ochiului lasat in craniul ascuns sub iarba inghetata. Cerul, nevazut era strapuns prin clarul de ceata de locul pe care noaptea I'll lasa dimininetii sa se aseze sub stratul de ceata doar de aventurile unor pasari de a-si ascunde apripile in ceata, sa isi confunde fulgii cu ea ca sa devina ceata.

Pete din culoarea craniului pe campiile pline de aerul sumbru, negru inchis al unei morti

soptite in urechea unei pierdut in pustiul cetii. Am sa patez neculoare acestei campii, acestei

plaje a marii fara izvor cu rosul inchis in purpur al salivei cu care mi-am patat degetul.

-Tu nu poti sa fii fericit! N-o mai fa pe grozavul!-

Daca aud numai cu o ureche imi pierd controlul. Devin frunzele ce ne invaluie aerul si substanta

creierului cand respiram fumul ars al trecerii lor prin foc. Asa simt, asa te simt. Te asociez cu

fumul ca sa te pot respira, inhala. Trebuie sa te pitesc in mine ca sa pot sa te apar.

Acum ca te simt, asa ca niciodata te port si ma port spre campia stranie. Acum am curaj sa pasesc

spre nisipul plajei acelea. Acolo am sa intalnesc ridicarea cetei, acolo se distruge.

-Intelege ca esti singur sau cel putin singur-

Acolo cand am sa ajung, inseamana ca am incercat inca o data. Voi afla si u ca am incercat.

Acolo cand am sa ajung, voi intalnii pasarile, voi respira ceata si fara ea am sa pot sa vad

tarmul, marea, vantul, nisipul si vaporii izbiti de valuri in stanci.

Din acei mici, minusculi vapori vor rasarii seminte de fluturi si pene de cocor cu care am

sa construiesc stuful pentru coliba de pamant in care am sa te scot din mine sa iti arat cum

dispar. Ai sa ramai acolo pana ma regasesti. Acum eu plec spre ceata spre reintoarcere.

Te las aici sa privesti trupurile sa le inveti povestea. Am sa merg sa culeg ceaiul, fructele lui, petalele pe care le voi lasa sa te imbie cu gustul lor in absenta mea. Te vei bucura de cadura emanata de stuful ce acopera aceste unghiuri ale peretilor si de papura incandescenta a emanatiei de fum si de vapori ce iti vor spune ce voi fi facand cand voi inspira acelasi miros in orice alta coliba, han sau ceata. Te vei plimba diminetile sub ceata, vei gasi frumosul fir de iarba aplecat spre apa, spre pamant in incercarea lui de a nu fi sub domnia anotimpului. Vei descoperi lacul ce l-am presarat cu natura cu nuferi, umbre, culori reflectate din stancile muntoase si fara colturi, frunze ale anotimpului trecut si salbaticia l-a decorat cu spini din vrejurile unor albe frunze de plante otravite cu umanitatea luata din timpul oamenilor deveniti trupuri. Eu am sa vin, tu o sa fii aici.

Si cand voi fi gata dupa numeroase opriri si intoarceri din drum, voi ajunge. Ma voi oprii adesea dupa lasarea serii in locul acela cu banci lungi de lemn si mese unde acordorile nu se opresc, acolo unde e muta vorba in absorbtia sunetelor. Indiferent de vantul inghetat cu briza amara acolo bancile sunt mereu acoperite cu oameni, localnici sau trecatori: sunt absorbiti de sunete. In opririle mele acolo am sa ascult povesti cu oameni fugiti din viata, sau reintorsi din fuga. Povesti ale oamenilor ce uneori imi seamana sau poate vreau eu sa le seman. Sunt si seri in care opririle acolo ma dezgusta si ma fac sa plec spre coliba sau spre alte poteci. Dar de cateva zile doar merg acolo si vreau sa plec mai departe si ma intorc. Nu are sa imi fie dor de tine. Alfa de pe acum ca aici nu este inca intreaga, nu esti toata. Voi fi vinovat ca nu te-am expirat toata, dar o parte din tine va fi cu mine ca sa pot sa revin, sa stiu mirosul ca sa ma pot intoarce.

Satul de aceleasi saluturi, aceleasi gesturi, semne, cuvinte, dar nesatul de zgomot voi merge sa imi las gandurile in lupta dar nu cu intrebarile ci intre ele. Voi lasa nisipul sa se aseze sub talpile mele, sa las urme pe care vantul se risipeste in taisuri de varf de lama. Ajuns in liniste, dupa ce s-a potolit gandurile am putut sa simt talpile ude, era placut, sarat si eu eram ajuns la marginea malului, la tarm, la capatul lui. Acolo totul a devenit mai clar, puteam chiar sa te vad dincolo de ceata, nu aveam nevoie nici de mirosul frunzelor, nici de ultima bucata din tine pastrata. Eram si eu clar, erau limpezi cuvintele neintelese. Povestile corpurilor aveau sens, le cunosteam, acele popoare..facusem parte din ele, eram eu, eram mai multi eu. Incepusem sa va ceea ce urmeaza, ma vedeam, ii vedeam pe ei, frunzele aveau forme cunoscute, penele si ele, gandurile mele nu se mai certa, nu ma mai certau…era liniste. Eram in liniste.

- A trebuit sa vi pana aici sa intelegi ca esti singur! Ti-ai pierdut timpul! Intoarce-te! –

A inceput sa strige la mine atat de puternic incat vantul s-a napustit ca un pericol. Sunt multe ce s-au intamplat si am sa ti le spun, insa intai sa ajung acolo.

Acum m-am intors. Tu esti aici. Acum sa descoperim lacul impreuna, sa culegem ceaiul si florile.

...

2014-11-03T19:44:00.001+02:00

te-ai gandit vreodata la mine...

Din adolescenta matura...revenire...

2014-10-09T21:32:00.002+03:00

Mi-am strapuns pielea cu un stilou( cu cerneala albastra scursa din albatrosul de pe catargul unei corabii fara panze) si-a curs sange.

L-am gustat si mi-a amintit adolescenta; privirea si frumosul; linistea si intangibilul, versurile si focul; versurile.

Paradisul si locul nemaintalnit; neantul, necunoscutul si milionul de grade si focul.

Sangele a curs in timpul versului ce se nastea.

Si l-am gustat din nou.

Acelasi gust vechi; aceleasi cicatrici; aceleasi semne; multe puncte.

Regrete, amintiri carte si saracie; fete palide;

Alte acorduri, aceleasi timpuri

aceleasi acorduri si voci ale altui timp si

altor oameni.

Doar eu.

Eu.

fara voi

fara noi.

Si vreau sa va mai vad odata, sa va ating sa ne vedem.

De ce nu tip?

De ce nu ma revolt?

De ce doar va urasc?

Zile

2013-08-16T23:51:00.002+03:00

Sunt zilele acelea,

in care se innoreaza subit, monoton si fara motiv.

In care privesti strazile cu orele din privirile trecatorilor.

Ei merg, se intorc si te gasesc tot acolo.

Nemiscat in timp.

Sunt zilele acelea in care si vantul doare.

Off si glasul departarii si asa aproape...

Iti canta..

Te inseninezi in saracie, oameni urati,

mizerie si neliniste.

Sunt zilele acelea...

In care norii nu exprima,

in care taci, in care tu...

tu.. esti departarea.

Va las pe voi...

2013-08-12T23:44:00.001+03:00

Mi-e corpul usor,

e lumea grea

ce o port pe umeri.

E timpul sa spun ramas bun

Timpului...

Am vazut nemoartea mea

atunci cand

lumea s-a arunca in mine.

Si aci se scrie sfarsitul.

E timpul pentru ramas bun.

Va fi o dimineata,

Va fi lumina,

Voi fi eu.

Veniti in jurul meu,

va voi spune viata pe derost,

va soptesc si apoi va ucid,

in aceeasi noapte

in care plec spre departare.

De aici...va las pe voi...

Fenomenul Ziare Gratis

2013-07-31T19:13:00.000+03:00

Aglomeratie. Ora..in proximitatea lui 7. Plus minus cateva jumatati de ceas, de minut...relativ.

Fier, praf, mizerie sunete stridente.

Dimineata muncitoreasca. A nostra. Cei din metrouri busuri si alte mijloace de comasare a societatii sub mediocre.

Urmeaza statia, peronul, legatura si urmeaza statia. peronu, legatura si urmeaza agitatia, mirosul...graba

sa ajungem la timp, sa ne grabim in graba. Te mai placheaza 2, 3 animale transpirate.

Haine gri, cafenii, crem...oboseala...saracie si placerea de a merge la munca...

Serviete, genti de plastic, de piele, din bumbac: cateva harti, optional un pix de plastic, pachetul cu mancare pentru

ziua ce urmeaza sa ne munceasca, 2,3 acte si abonamentele...

Camasi curate. Sacou. Uneori cravata, alteori rebeliune.

Papuci de plastic.

Fenomenul ziare gratis...

Nu mai este graba, timpul sta pe loc. Formam o coada sub forma de adunatura de muncitori.

Stam. Stati. Asteptati sa vina baiatul cu ziarele gratis.

Despre ziare...tiparite prost, reclame, 2,3 femei goale, sport si lipsa informatiilor utile pentru ziua in curs

cred ca definesc suficient aceste ziare. Le stiti cu totii. Sunt mizeriile acelea din mainile tuturor in diminetile

lucratoare.

Birourile sunt pline de astfel de ziare, pitite in sertare, sub caiete, sub carti, sub pixuri de plastic.

A venit baiatul cu ziarele: haos..luam cate 2,3 fiecare...poate mai sunt colegi care nu prind...si au nevoie

sa se informeze despre cine e goala azi ziar, cine a dat gol aseara la meciul din fata blocului.

Toata lumea zambeste..pentru cateva secunde sau jumatari de minut....fenomenul ziare gratis.

Avem nevoie de informatii, de femei goale, de scandal, de mituri si minciuni.

Acestea sunt diminetile din metrou si bucuria unui fenomen.

Urmeaza sa schimbam magistrala, sa luam alt metrou si sa continuam drumul spre serviciu, spre job, spre munca sau

spre plantatie.

Munca usoara si dimineti placute va doresc.

Acum e ce-a mai ramas din mine...

2013-03-29T18:49:00.000+02:00

acum e numai carne,

sange si lut.

s-a intors o epoca, un cutremur al spiritul.

masacru.

s-a prabusit lumea..a cazut peste lumea voastra.

aici nu mai e nimic. acum nu mai e nimic.

tot ce sunt e doar ce-a mai ramas.

mai mult deca putin, mai putin decat tot.

teama renaste, golul si frica.

de aici inainte nu mai e nimic...

doar apa raului in care curg..care ma plimba...

ma duce departe...

e trecerea peste ape.

e departatea care ma astepata.

coboara de langa mine,

te astept in noroi.

acum eu o sa plec. ma astepta departarea.

2013-03-10T12:13:00.001+02:00

Intr-o dimineata

am ales sa traiesc.

m-am ridicat si am devenit muritor.

Intr-o dimineata am vrut sa cunosc viata

am ales sa traiesc.

m-am ridicat si am decazut.

Intr-o dimineata

am ales viata.

m-am ridicat si am murit.

Intr-o dimineata am vrut sa mor

am ales viata.

Intr-o dimineata am vrut sa traiesc

si mi-am dat seama ca viata asta nu e pentru mine.

Va las voua sa ma treziti intr-o dimineata,

in dimineata vietii voastre.

Intr-o dimineata vei vrea sa traiesc

vei alege sfarsitului meu o zi, o dimineata.

Alege acum cat inca nu traiesc.

Sfarsitului meu ii e sortit momentul

vietii mele.

Clipa in care aleg sa traiesc.

Acela e sfarsitul meu.

2013-02-06T19:06:00.003+02:00

opreste lumina si asculta....coboara...

Sonor

Azi

2013-02-06T10:30:00.000+02:00

Vino incet, vino si fi tu.