CUVÂNTUL LIBER

Rugaciune cand aprindem lumanari

noreply@blogger.com (DAN NC) — Sun, 23 Sep 2012 17:08:00 +0000

Cu multa evlavie si smerenie,cumparati lumanari de la biserica si rostiti aceasa rugaciune cu multa credinta si nadejde :

Doamne aceasta lumanare pe care am aprins-o sa fie lumina pentru ca Tu sa ma luminezi in greutatile si hotararile mele.Sa fie foc pentru ca Tu sa arzi in mine orice egoism,orgoliu si necuratie.Sa fie flacara pentru ca Tu sa-mi incalzesti din nou inima. Nu pot sa raman multa vreme in Biserica Ta. Lasand sa arda aceasta lumanare vreau sa-ti daruiesc putin din mine. Ajuta-ma sa-mi continui rugaciunea in activitatile zilnice. Amin!

Viata dupa impartasanie

noreply@blogger.com (DAN NC) — Tue, 09 Aug 2011 12:01:00 +0000

In calea mantuirii sufletului sunt multe cai pe care un crestin adevarat trebuie sa le urmeze,printre acestea enumeram postul,rugaciune,privegherea,spovedania si impartasania.De multe ori se pune accent,pe buna dreptate mai ales in timpul postului,pe taina spovedaniei.O spovedanie adevarata este aceea care este facuta din inima curata,smerita,sincera si dreapta.Dar dupa spovedanie si impartasanie,dupa caz,este foarte important ce facem,continuam viata pana la spovedanie cu pacatele ei sau ba le imultim sau lucram cu inima smerita si ne ferim sa le mai facem si incercam sa ducem o viata in Hristos si pentru Hristos.Daca dupa spovedanie nu parasim pacatele marturisite atunci spovedania nu are nici un folos,ba ne adaugam alte pacate la acelea deja existente.Sa luam aminte deci si sa fim atenti cum ne traim viata dupa spovedanie,sa nu il mintim pe Dumnezeu ci sa devenim prieten cu El urmand poruncile si invataturile Lui pentru folosul nostru in vesnicie.Sa lucram la mantuirea si nu la osandirea noastra eterna.

SA FIM BUNI CRESTINI

noreply@blogger.com (DAN NC) — Wed, 01 Dec 2010 12:13:00 +0000

Preotul Nicolae Tanase si Asociatia PRO VITA ajuta 328 de suflete,care au nevoie de ajutorul dumneavoastra,sa nu-i lasam la greu.

Valea Plopului - asezamant al iubirii crestine

Asociatia Pro Vita si lupta unui preot ortodox roman pentru viata

Asociatia Pro-Vita este o organizatie neguvernamentala si non-profit cu sediul in Valenii de Munte, judetul Prahova, infiintata prin sentinta civila nr. 1/20.01.1994, emisa de Judecatoria Valenii de Munte in baza Legii nr. 21/1924.

Asociatia a fost infiintata de preotul Nicolae Tanase si preoteasa Maria Tanase si cuprinde asociati, angajati permanenti si voluntari de diferite profesii - ingineri, arhitecti, preoti, profesori, tarani, artisti, studenti, functionari, medici.

"Parintele

Asociatia a fost creata pentru a structura si a da o forma legala unei activitati inceputa cu ani in urma, de salvare de la disparitia materiala si recuperare psihica si morala a unor copii aflati la marginea societatii si refuzati de aceasta.

Obiectivele principale ale asociatiei sunt: derularea de programe de asistenta sociala adresate copiilor abandonati si tinerelor mame singure in sistem de plasament familial sau mixt; salvarea de la disparitie, recuperarea fizica, psihica si morala si reintegrarea copiilor strazii sau copiilor abandonati in spitale; sprijinul pentru integrarea in viata comunitatii a tinerilor peste 18 ani nevoiti sa paraseasca orfelinatele; lupta impotriva avortului in conformitate cu principiile crestin-ortodoxe.

"Parintele

Numarul total de asistati - in continua modificare - este in acest moment de 216 persoane, din urmatoarele categorii: copii rezultati in urma renuntarii la avort si lasati spre ingrijire asociatiei, in conditii de confidentialitate deplina, pe o perioada mai mica sau mai mare de timp; copii din familii cu mari probleme sociale adusi de mame pentru o perioada temporara; copii abandonati in spitale cu deficiente in curs de recuperare prin plasarea in mediu familial; copii ai strazii recuperati si in curs de reintegrare; tineri alungati din orfelinate dupa implinirea varstei de 18 ani, resocializati si implicati in activitati lucrative; gravide sau mame alungate de familiile lor si ocrotite pana la rezolvarea situatiei personale; copii rezultati din viol.

Pro Vita - orice ajutor este binevenit

Donatii in bani - toate contributiile vor fi folosite in conformitate cu statutul organizatiei, in scopul protejarii si promovarii dreptului la viata al tuturor copiilor nascuti si nenascuti, in asezamintele de la Valea Plopului sau in orice alta situatie.

Pentru donatii sau sponsorizari in bani prin transfer bancar, datele de identificare fiscala ale Filialei sunt urmatoarele:

Conturi Bancare - BCR Valenii de Munte

RON: RO42RNCB0211011843900001
Euro: RO85RNCB0211011843900003
Cod BIC/SWIFT: RNCBROBU

Donatii se mai pot face si direct la sediul nostru. Va rugam ca, ori de cate ori este cazul, sa mentionati scopul in care doriti sa fie folosita donatia dvs. (ex.: pentru Valea Plopului etc.)

Pro Vita si Valea Plopului - localizare si cai de acces

Itinerar pentru a merge la Valea Plopului:
Bucuresti Nord - Ploiesti Sud (60 km - E60)
Valenii de Munte (30 km - 1A)
Nucsoara de Jos (13 km) - la dreapta
Valea Plopului si Valea Screzii (7 km)

Asociatia "Pro Vita - pentru copiii nascuti si nenascuti"

strada Nicolae Iorga, nr. 72
bl. C1, ap. 8
Valenii de Munte, judetul Prahova, Romania

Preot Nicolae Tanase
Parohia Valea Plopului
Comuna Posesti
Judetul Prahova,

Rugaciune la intrarea si la iesirea din biserica

noreply@blogger.com (DAN NC) — Fri, 26 Nov 2010 12:05:00 +0000

Rugaciune la intrarea in biserica

Intra-voi în casa Ta, închina-mă-voi în Biserica Ta cea sfântă, întru frica Ta, Doamne, povăţuieşte-mă pentru dreptatea Ta, pentru vrăjmaşii mei, îndreptează înaintea Ta calea mea.

Rugaciune la iesirea din Biserica

Doamne, Dumnezeul meu, Tie-Ti incredintez toata viata mea si pe Tine Te rog: apara-ma, mantuieste-ma si fa-ma partas indurarii Tale,- da-mi indreptare vietii si purtare inteleapta,-daruieste-mi sfarsit crestinesc, cinstit si pasnic si ma fereste de toata rautatea si bantuirea potrivnicului. Iar in ziua temutei Tale judecati sa-mi fii bland mie, robului Tau, si sa ma numeri cu oile cele alese de-a dreapta Ta, ca impreuna cu acestea sa Te slavesc in veci. Amin.

DESPRE IERTARE

noreply@blogger.com (DAN NC) — Sun, 24 Oct 2010 11:49:00 +0000

Slugă vicleană, toată datoria aceea ţi-am iertat-o, fiindcă m-ai rugat. Nu se cădea, oare, ca şi tu să ai milă de cel împreună slugă cu tine? (Matei 18, 32-33

Domnul nostru Iisus Hristos, ne învaţă că toată Legea şi proorocii, se reazemă pe două porunci, adică să iubim pe Dumnezeu şi pe aproapele nostru (Matei 22, 37-40). Mila este una din faptele bune care izvorăşte din dragoste, după mărturia Sfîntului Apostol Pavel, care zice: Dragostea se milostiveşte (I Corinteni 13, 4). Cine nu are milă de fratele său este semn că acela nu are dragoste şi petrece în întunericul urii de fraţi (I Ioan 2, 9-11; 4, 20).

Dragostea lui Dumnezeu către noi se aseamănă cu dragostea părinţilor pentru fiii lor (Deuteronom 1, 37-45; Isaia 49, 15; 66, 13). Precum un tată şi o mamă bună îşi iubesc pe fiii lor şi, ori de cîte ori ar greşi ei, dacă se întorc şi cer iertare, îi iartă şi îi mîngîie, aşa este şi dragostea lui Dumnezeu spre noi, care sîntem fiii Săi (Ioan 1, 12) şi aşa ni se cuvine să fim cu dragostea şi cu mila faţă de cei ce ne greşesc nouă. Mîntuitorul nostru Iisus Hristos, fiind pironit pe cruce, S-a rugat pentru cei ce L-au răstignit spunînd: Părinte, iartă-le lor că nu ştiu ce fac (Luca 23, 34).

Toate faptele bune de le va avea cineva, dacă nu are dragoste, nu are nimic (I Corinteni 13, 1-2). Fiul lui Dumnezeu venind în lume, din nemărginita Sa bunătate, cu dragoste şi milă pentru noi (Efeseni 3, 18-19), a desfiinţat deosebirea între vrăjmaşi şi prieteni şi ne-a dat poruncă să iubim pe vrăjmaşii noştri, să binecuvîntăm pe cei ce ne blestemă, să ne rugăm pentru binele celor ce ne vatămă şi ne prigonesc şi să facem bine celor ce ne urăsc (Matei 5, 44). După mărturia acestei învăţături nu avem voie să urîm pe nimeni, ci pe toţi cei ce ne greşesc să-i iubim şi să le iertăm greşelile, chiar dacă ne-ar face cel mai mare rău.

Să ne aducem aminte că Dumnezeu din a Sa nemărginită bunătate plouă peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi, şi răsare soarele Său peste cei buni şi peste cei răi (Matei 5, 45). De aceea sîntem şi noi datori a face bine tuturor şi a ierta greşelile celor ce ne greşesc (Matei 6, 12; I Tesaloniceni 5, 15), purtînd neputinţele altora (Galateni 6, 2; Efeseni 4, 2). Aşa ne îndeamnă şi Sfîntul Apostol Pavel, zicînd: Fiţi buni între voi şi milostivi iertînd unul altuia, precum şi Domnul v-a iertat vouă, în Hristos (Efeseni 4, 32). În alt loc zice: Îngăduiţi-vă unul pe altul, iertînd unul altuia; iar dacă cineva are vreo plîngere împotriva cuiva, după cum Hristos v-a iertat vouă, aşişderea iertaţi şi voi (Coloseni 3, 13).

Aşadar, fraţii mei, aducîndu-ne aminte de iubirea lui Dumnezeu faţă de noi, care pururea greşim înaintea Lui, să ne silim şi noi după a noastră putere să iertăm întotdeauna pe cei ce ne greşesc nouă (Ioan 13, 34). Dragostea de Dumnezeu nu se poate arăta între noi fără de iubirea dintre noi şi fără iertarea celor ce ne greşesc nouă (I Ioan 3, 17; 4, 20-21).

Viata ne aduce in fel si fel de situatii, de la cele mai placute, pana la cele mai neplacute. Ce facem atunci cand suntem intr-una dintre situatiile de nedorit si care ne verifica, in acest mod, capacitatea de a ierta? Cat de dispusi suntem sa iertam? Oare realizam ca iertarea poate sa vindece relatiile deteriorate?

CINEVA NE-A RANIT. CE FACEM ACUM?

Unii dintre noi devenim frustrati, prudenti, atenti, poate exagerat de atenti, vigilenti in relatiile cu ceilalti. Uneori este cazul sa fim asa, alteori nu. Si totusi … cineva ne-a facut rau – dincolo de gradul de “rau” pe care il percepe fiecare intr-un mod diferit si dupa reglarea intr-un mod sau altul a situatiei – ramane totusi ceva nespus, neterminat, neobservat chiar: necesitatea iertarii – din observatiile mele de pana acum, aproape nimeni nu isi propune sa ierte partea vinovata.

Motive sunt multe pentru care nimeni nu isi propune, macar, acest lucru: nu am fost invatati sa facem acest lucru, nu am vazut la cei din jur acest model sau pur si simplu picam in capcana Ego-ului care ne dicteaza sa nu iertam.

In functie de forta Ego-ului, putem hotari sa iertam sau sa nu iertam. Majoritatea oamenilor prefera varianta a doua, desi se pare ca aceasta varianta nu e intotdeauna cea indicata, declansand alte procese secundare.

DE CE NU IERTAM?

Principalul motiv este pentru ca nu stim; nu suntem invatati sa facem aceasta. Sau daca suntem invatati, nu dorim sa iertam. Refuzul de a ierta poate exista in noi pentru ca persoanele de ingrijire pe care le-am avut, familia, nu ne-au invatat sa iertam, ba chiar ne-au invatat ca, daca nu iertam, suntem superiori din punct de vedere moral tocmai fata de cei pe care trebuie sa ii iertam.

SI TOTUSI …

Daca nu iertam, trecutul ne va afecta iar si iar, influentandu-ne sanatatea.

Intrucat mintea si corpul nostru nu functioneaza separat, intre ele exista un continuum – mintea este esenta interioara a corpului, iar corpul este invelisul exterior al mintii – nu putem separa componeta fizica de cea psihica, fiinta este psihosomatica, corpul si mintea functioneaza impreuna, astfel incat anxietatea generata de amintirea unor evenimente neplacute din trecut, in care am fost implicati de persoane pe care inca nu le-am iertat, pot genera simptome si in minte si in corp.

Inversunarea si ostilitatea din interior se raspandesc repede ca si cancerul. Ne fac sa acuzam rapid si sa fim usor iritabili. In noi se dezvolta „complexul de martir” cu rolul aferent: cel de victima. Incepem sa ne plangem singuri de mila. Iar in scurt timp incepem sa ne simtim bine in starea aceasta.

Amintirea incidentelor neplacute poate deveni periculoasa pentru corp, putand afecta activitatea inimii. Sentimentele negative sunt legate de cresterea tensiunii arteriale, boli coronariene si sunt susceptibile de declansarea altor boli.

Sentimentele negative pe care le dezvoltam in diverse situatii de viata ne impiedica sa mergem mai departe, ne fac sa ne ancoram in trecut, fiind un semnal ca nu am avut capacitatea sa iertam.

Sfintii Andronic si Atanasia

noreply@blogger.com (DAN NC) — Sat, 09 Oct 2010 09:43:00 +0000

In vremea lui Teodosie cel Mare, imparatul grecesc, era un om in Antiohia anume Andronic, care se indeletnicea cu mestesugul de zlatar (lucrator de aur si argint). Acesta a luat de nevasta pe fiica altui zlatar, pe care il chema Ioan. Numele acestei femei era Atanasia, care insemneaza "nemurire", caci, cu adevarat, slava nepieritoare si-a castigat prin viata ei cea sfanta, precum va arata sfarsitul vietii ei.

Andronic si Atanasia, vietuind cu cinste si cu dumnezeiasca placere, s-au infrumusetat cu toate bunatatile, iar bogatia lor, intru care erau indestulati, o imparteau in trei parti: o parte o dadeau la saraci, alta o dadeau pentru impodobirea bisericii, iar alta o tineau pentru trebuinta casei lor. Si erau cinstiti si iubiti de toti ceilalti cetateni pentru blandetea si faptele lor cele bune. Ei au avut un fiu caruia i-au pus numele Ioan. Iar dupa aceea li s-a nascut si o fiica careia i-au dat numele de Maria. Apoi, dupa nasterea celor doi copii, n-au mai voit a se cunoaste trupeste, ci vietuiau ca frate si sora, iar sarguinta si grija lor cea mare era pentru saraci, pentru ca-i cercetau pe cei bolnavi, ii spalau, ii hraneau, ii imbracau si cu averea lor erau mangiierea strainilor si saracilor. Si in toate saptamanile, miercurea si vinerea o petreceau in post si in rugaciuni. Vietuind ei asa, a voit Dumnezeu sa-i cheme la viata cea mai desavarsita ca, lasandu-le toate, sa mearga dupa Domnul lor Iisus Hristos, Care ne-a lasat noua pilda sa urmam pasilor Lui. Dupa doisprezece ani ai vietii lor casnice, a venit intr-o zi Atanasia de la biserica dupa cantarea de dimineata si i-a gasit pe amandoi copiii ei gemand, iar ea, tulburandu-se, a stat aproape de patul lor. Andronic a venit mai tarziu de la biserica si a inceput a o striga pe femeia lui, iar ea a raspuns: "Nu te mania pe mine, domnul meu, de vreme ce copiii nostri sunt cuprinsi de febra mare". Si, pipaindu-i, Andronic i-a aflat asa cum ii spusese Atanasia si suspinand, a zis: "Fie voia Domnului". Apoi s-a dus afara din cetate, la biserica Sfantului Mucenic Iulian, pentru ca acolo erau ingropati parintii lui si zabovind in biserica la rugaciune, pana la al saselea ceas, in acea vreme au murit amandoi copiii lui: fiul sau, Ioan, care avea doisprezece ani, si fiica sa, Maria, care avea zece ani.

Intorcandu-se Andronic de la rugaciune, a auzit in casa sa plangere si tanguire si, mahnindu-se, a alergat in graba si a gasit acolo multa lume adunata in curtea lui, iar amandoi copiii zaceau morti. Intrand in camera sa de rugaciune, s-a aruncat inaintea chipului Mantuitorului nostru Iisus Hristos, zicand cuvintele dreptului Iov: "Gol am iesit din pantecele maicii mele, gol ma voi duce. Domnul a dat, Domnul a luat, precum a voit Domnul asa a facut, fie numele Domnului binecuvantat in veci". Atanasia, plangand pentru fiii sai, atat de mult a slabit din pricina mahnirii incat era aproape de moarte, pentru ca zicea: "Sa mor si eu ca fiii mei". Iar cand au fost ingropati fiii lor s-au adunat toti cetatenii si a venit insusi patriarhul cu tot clerul sau. Copiii au fost ingropati in biserica Sfantului Iulian, acolo unde erau ingropati si bunicii lor.

Atanasia, dupa ingroparea copiilor, nu mai voia sa mearga in casa ei, ci sedea langa mormantul lor, plangand, iar la miezul noptii i s-a aratat Sfantul Mucenic Iulian, in chipul unui calugar, si i-a zis: "O, femeie! pentru ce nu lasi pe cei ce sunt aici sa se odihneasca!" Iar ea a raspuns: "Nu te mania pe mine, Sfinte Iulian, de vreme ce sunt mahnita, pentru ca doi copii am avut si i-am ingropat astazi pe amandoi". Iar el a zis: "Citi ani aveau copiii tai?" A raspuns ea: "Unul avea doisprezece ani, iar celalalt avea zece ani". Si a intrebat-o sfantul: "Dar de ce plangi pentru dansii? Mai bine ai face de ai plange pentru pacatele tale. Caci iti zic tie: in chipul in care firea omeneasca cauta mancare, pe care trebuie s-o aiba, asa si copiii se hranesc cu bunatatile ceresti de la Hristos, pe care Il roaga, zicand: "Dreptule Judecator, ne-ai lipsit de cele pamantesti si pentru aceasta nu ne lipsi de bunatatile ceresti"". Iar ea, auzind acestea, si-a schimbat mahnirea in bucurie, si a zis: "Daca fiii mei vietuiesc in ceruri, apoi de ce plang eu?" Apoi s-a intors ca sa vorbeasca mai mult cu cel ce i se aratase si nu l-a mai vazut si l-a cautat prin toata biserica, dar nu l-a mai aflat. Apoi l-a intrebat pe portarul care pazea usa bisericii, zicand: "Unde este parintele acela care a vorbit acum cu mine?" Portarul i-a raspuns: "Nu vezi ca usile sunt incuiate si nu a intrat nimeni aici? Apoi de ce zici ca a vorbit cineva cu tine?".

Atunci Atanasia a cunoscut ca aceea a fost vedenie si s-a inspaimantat si, ducandu-se la casa ei, a povestit barbatului ei ceea ce vazuse si auzise si apoi s-a mangiiat si s-a linistit. Si Atanasia a zis catre Andronic: "Domnul meu, inca de cand traiau copiii nostri voiam sa-ti spun, dar ma indoiam si iata ca acum, dupa moartea lor, te rog sa ma duci pe mine la o manastire, ca sa-mi plang acolo pacatele mele, caci Domnul, luandu-i pe copiii nostri, ne va face pe noi mai buni la slujba Sa". Iar el i-a zis: "Sa mergi sa-ti cercetezi gandul tau o saptamana si de nu-ti vei schimba acest gand, ne vom sfatui despre aceasta amandoi". Iar ea, asteptand multe zile, nu si-a schimbat gandul, ci cu mai mult dor s-a umplut de viata singuratica si cerea voie de la barbatul ei s-o lase la manastire. Iar Andronic a vorbit cu tatal ei si i-a zis: "Iata, noi vrem sa mergem la sfintele locuri ca sa ne inchinam, iar tie iti incredintam casa si toata averea noastra si ne rugam tie, de ni se va intampla ceva rau pe cale, sa imparti averea noastra la cei care au trebuinta, iar casa noastra s-o faci bolnita pentru saraci si gazda pentru straini".

Andronic, incredintandu-si casa si averea socrului sau, i-a eliberat pe toti slujitorii sai. Apoi, intr-o noapte, Andronic si Atanasia s-au sfatuit amandoi, au luat putina avere pentru calatorie si, nefiind stiuti de nimeni, au iesit din casa lor si au apucat calea strainatatii, incredintandu-se vointei lui Dumnezeu. Si, trecand de cetate, fericita Atanasia, intorcandu-se, a vazut de departe casa sa si cautand spre cer a zis: "Dumnezeule, Cel ce ai zis lui Avraam si Sarei: "Iesi din pamantul tau si din neamul tau si mergi in pamantul pe care ti-l voi arata tie", Tu cauta si spre noi si du-ne pe noi intru frica Ta. Iata, pentru Tine am lasat casa noastra deschisa, deci sa nu ne inchizi noua usile imparatiei Tale". Apoi, plangand amandoi, au mers in calea lor.

Ajungand la Ierusalim, s-au inchinat la sfintele locuri si, vorbind cu multi parinti, au luat binecuvantare de la dansii. Apoi s-au dus si in Alexandria, ca sa se inchine Sfantului Mucenic Mina. Andronic a vazut pe un mirean sfadindu-se cu un calugar si a zis catre mirean: "De ce te sfadesti cu calugarul?" Mireanul a raspuns: "Calugarul a inchiriat dobitocul meu ca sa mearga la schit si eu i-am zis: "Sa mergem acuma, ca sa calatorim noaptea si dimineata, la ora zece, vom ajunge la schit mai inainte de a se ivi arsita cea mare", iar el nu vrea sa ma asculte". Apoi Andronic l-a intrebat: "Mai ai si un alt dobitoc?" Omul a raspuns: "Mai am". Iar Andronic a zis: "Mergi si adu-l ca sa-l inchiriez de la tine, de vreme ce si eu vreau sa merg la schit". Si Andronic a zis sotiei sale: "Tu sa ramai aici, pana ce voi merge la schit, ca sa ma binecuvanteze parintii". Iar ea i-a raspuns: "Ia-ma si pe mine cu tine". El i-a raspuns: "Nu este obiceiul sa mearga si femeile la schit". Apoi ea, plangand, i-a grait lui: "Da-ti cuvant in fata Mucenicului Mina ca ma vei duce si ma vei lasa in manastirea de maici". Iar el a fagaduit sa-i indeplineasca dorinta, apoi au mers la schit si au fost binecuvantati de catre parintii schitului.

Auzind de parintele Daniil, a mers la dansul si s-a plecat cu smerenie inaintea lui, iar dupa rugaciune, vorbind cu el, i-a spus toate cele despre dansul si despre sotia lui Atanasia. Apoi cuviosul Daniil i-a grait: "Sa aduci pe sotia ta si va voi scrie carte la Tebaida, ca sa o duci pe ea acolo si sa o asezi in manastirea de femei". Si, mergand, Andronic a adus-o noaptea pe fericita Atanasia la sfantul staret Daniil, care, vorbind cu dansii cuvinte de mantuire foarte folositoare, le-a scris o scrisoare, i-a binecuvantat si i-a trimis la manastirea Tavenisiotului. Si mergand acolo, fericitul Andronic a asezat-o pe sfanta sa sotie, Atanasia, in manastirea de femei si imbracandu-se in chipul ingeresc (adica s-a facut calugarita), petrecea o viata ingereasca. Iar Andronic s-a intors la cuviosul parinte Daniil care l-a facut calugar si, invatandu-l viata cea imbunatatita, i-a dat o chilie ca sa vietuiasca linistit si singur intr-insa.

Fericitul Andronic a petrecut in liniste doisprezece ani, nevoindu-se in calugarie. Dupa acesti ani, a rugat pe parintele Daniil sa-l lase sa se duca la Ierusalim, sa se inchine sfintelor locuri, iar parintele Daniil, facand rugaciune si binecuvantandu-l, l-a lasat sa plece. Apoi parintele Andronic, mergand in partile Egiptului, a stat sa se odihneasca putin sub un molift si, dupa randuiala lui Dumnezeu, a vazut-o pe fericita Atanasia, femeia lui, care mergea in chip barbatesc si s-a inchinat ca altui parinte. Si Atanasia l-a recunoscut pe barbatul ei, dar el nu a recunoscut-o caci cum era cu putinta sa o mai recunoasca, cand fata i se vestejise de infranare si era neagra si pe langa acestea isi schimbase si portul, luand imbracaminte barbateasca. Si l-a intrebat pe sotul ei, zicand: "Oare nu esti tu ucenicul parintelui Daniil, care te numesti Andronic?" Iar el a raspuns: "Eu sunt". Apoi iarasi l-a intrebat: "Unde mergi, avvo Andronic?" Iar el a raspuns: "Merg la locurile sfinte pentru a ma inchina acolo. Dar tu - a intrebat Andronic - unde mergi si care iti este numele?" Ea a raspuns: "Ma duc si eu la sfintele locuri si ma numesc Atanasie" (pentru ca acum isi schimbase numele din Atanasia si se numea Atanasie). Si a zis Andronic: "Sa mergem impreuna", iar Atanasie a raspuns: "De voiesti sa mergi impreuna cu mine, apoi sa pui paza gurii tale, ca sa calatorim in tacere". Iar el a zis: "Bine, asa sa fie precum voiesti tu". Atunci a grait Atanasie: "Sa mergem dar, si rugaciunile sfantului tau staret sa ne intareasca".

Ajungand la sfanta cetate a Ierusalimului, au inconjurat toate sfintele locuri si au mers in Alexandria ca sa se inchine Sfantului Mucenic Mina. Rugandu-se acolo, Atanasie a zis catre parintele Andronic: "Parinte, voiesti sa stam amandoi intr-o chilie". Andronic a raspuns: "Sa stam, insa mai intai il vom intreba pe sfantul daca ne va da voie ca sa petrecem impreuna". Iar Atanasie a zis: "Mergi si intreaba, iar eu te voi astepta in schitul ce se cheama al optsprezecelea. Si de-ti va da voie parintele sa vii la mine, precum am calatorit in tacere, tot asa sa petrecem in tacere si in chilie. Iar de nu vei putea sa petreci in tacere, sa nu vii la mine, caci chiar daca parintele va porunci, nu vreau sa vietuiesc acolo unde nu ar fi tacere". Si mergand Andronic la avva Daniil, i-a spus toate cele despre Atanasie, iar Daniil i-a zis lui Andronic: "Mergi si sa petreci cu Atanasie in tacere, de vreme ce este un calugar desavarsit". Apoi Andronic l-a luat pe Atanasie si l-a dus in chilia sa unde au petrecut in tacere si cu frica lui Dumnezeu alti doisprezece ani; iar Andronic n-a cunoscut ca Atanasie este sotia lui, pentru ca dansa se ruga cu tot dinadinsul lui Dumnezeu sa nu fie recunoscuta de barbatul ei. Avva Daniil venea deseori la dansii si ii invata.

Odata, fiind la dansii si vorbindu-le mult despre folosul sufletului, dupa ce a terminat, se intorcea la chilia lui si mai inainte de a ajunge la chilie, l-a ajuns fericitul Andronic si i-a zis: "Parinte Daniile, parintele Atanasie se duce catre Domnul". Intorcandu-se inapoi parintele staret, l-a gasit pe parintele Atanasie cuprins de febra mare, iar acesta a inceput a plange si staretul i-a zis: "Trebuie sa te bucuri, de vreme ce mergi sa-L intampini pe Hristos, iar nu sa plangi". Atanasie i-a raspuns: "Nu plang pentru mine, ci pentru parintele Andronic. Dar sa ai dragoste, parinte, caci dupa ingroparea mea vei gasi o scrisoare sub capataiul meu si dupa ce o vei citi sa i-o dai parintelui Andronic". Apoi Atanasie, facandu-si rugaciunea, s-a impartasit cu dumnezeiestile Taine si s-a dus catre Domnul.

Cand au venit fratii ca sa-i ingroape trupul au aflat ca era femeie cu firea, iar avva Daniil a gasit sub capataiul ei scrisoarea si, dupa ce a citit-o, i-a dat-o lui Andronic. Abia atunci acesta a cunoscut ca parintele Atanasie era femeia lui si toti au preamarit pe Dumnezeu. Apoi aceasta s-a auzit in toate lavrele si avva Daniil a chemat pe toti parintii din Egipt si din pustiul cel mai departat, si s-au adunat toate lavrele Alexandriei si calugarii care purtau haine albe (pentru ca asa era obiceiul unora de a umbla in haine albe), si au ingropat cu mare cinste sfantul trup al fericitei Atanasia, preamarind pe Dumnezeu care i-a dat o astfel de rabdare. Dupa ingroparea ei, parintele staret a ramas cu Andronic pana la a saptea zi, facand pomenirea celei ce murise, si a voit sa-l ia pe parintele Andronic in chilia sa. Insa Andronic l-a rugat, zicand: "Lasa-ma parinte, ca sa fiu ingropat si eu aici, langa doamna mea, Atanasia". Si lasandu-l, staretul s-a dus, dar n-a ajuns pana la chilie, cand un calugar ajungandu-l din urma, i-a zis: "Parintele Andronic se duce catre Domnul".

Staretul a trimis pe cineva pe urma calugarilor care plecasera si le-a zis: "Intoarceti-va cu mine inapoi la parintele Andronic". Iar ei, intorcandu-se, l-au gasit pe parintele Andronic inca viu si au fost binecuvantati de dansul. Sfarsindu-se cu pace parintele Andronic, s-a ivit neintelegere mare intre parintii schiteni, pentru ca locuinta Cuviosului Andronic si a fericitei Atanasia fusese intre doua schituri: intre schitul cu numarul optsprezece si intre schitul celor ce purtau haine albe; de aceea cei cu haine albe ziceau ca al lor este fratele Andronic si il vor lua la schitul lor, ca sa le ajute cu rugaciunile lui, la fel si parintii din schitul cu numarul optsprezece ziceau ca al lor este fratele Andronic si sora lui Atanasia si ca la ei trebuie sa ramana. Iar schitenii cei cu haine albe ziceau: "Ceea ce va zice arhimandritul de la schitul cu numarul optsprezece, aceea vom face". Staretul a poruncit sa-l ingroape pe Andronic langa Atanasia, dar calugarii in haine albe nu voiau sa-l asculte, pentru ca ei erau mai multi si ziceau: "Staretul este mai presus de patimi si nu se mai teme de lupte; noi, fiind tineri, voiam sa avem langa noi pe fericitul Andronic, fratele nostru, ca sa ne ajute cu rugaciunile sale, caci este destul ca v-am lasat-o pe Atanasia". Dupa aceasta abia s-au potolit si au ingropat pe Cuviosul Andronic cu fericita Atanasia, laudand pe Dumnezeu cel minunat intru sfintii Sai, Caruia I se cuvine marirea in vecii vecilor. Amin.

RUGACIUNE DE POCAINTA

noreply@blogger.com (DAN NC) — Fri, 01 Oct 2010 16:05:00 +0000

Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu care ai fost slavit mai inainte de a te naste de catre marii prooroci ai timpurilor,care esti si vei fi dea pururea marit si slavit se toti si de toate,caci pentru mine si pentru tot omul ce a fost este si va fi pe aceasta lume Te-ai dat ca jertfa si Te-ai rastignit ca sa ne mantuiesti pe noi.dar eu pacatosul,patimasul,nevrednicul si spurcatul,imi dau mereu sufletul meu ,prin faptele mele cele rele si viclene,amare si de tot plansul,zalog vrajmasului diavol,nesilindu-ma deloc sa scap de patimile ce imi robesc sufletul si -l tin legat de lucrurile trecatoare lumesti.
Doamne sunt pacatos si netrebnic nu ma rog si nu ma straduiesc sa imi inalt sufletul meu cel negru si plin de pacate catre lumina Ta cereasca,binefacatoaresi mantuietoare
.Ajuta-ma Doamne Dumnezeul meu pe mine pacatosul robul tau ca si eu sunt faptura si creatia Ta si stiu ca mila Ta este mai mare si mai multa decat rautatea sufletului meu,caci Doamne cine este vrednic a sta inaintea Ta si a Judecatii Tale drepte de nu vei da Tu mila ta?Doamne sufletul meu este acuma intristat,viata mea este acuma plina de necazuri si durere si toate sunt pe buna dreptate.Doamne strig catre Tine auzi-ma,vino degrab in ajutorul meu ca si eu sunt robul Tau,nu ma da uitarii si nu iti intoarce fata Ta de la mine cel cuprins de frica si deznadezde..Nu ma lasa Doamne in ghearele si mreaja vrajmasului diavol,caci de nu ma ajuti Tu pierdut si osandit sunt pe veci;stiu Doamne ca tu nu vrei moartea pacatosului ci sa se intoarca si sa fie viu.
Deci nadajduiesc Doamne si cred in Tine ca ma vei ajuta ,cred ca imi vei da putere sa trec peste patimile mele si sa Te slavesc in veci,pe buna dreptate pe Tatal Tau ceresc impreuna cu iubitul Sau fiu Iisus Hristos,mantuitorul nostru si pe Sfantul Duh facatorul de viata acum si pururea si-n veci vecilor .Amin.

RUGACIUNI INAINTE DE SPOVEDANIE

noreply@blogger.com (DAN NC) — Sun, 08 Aug 2010 04:16:00 +0000

După ce ne-am scris toate păcatele făcute, de care vom fi întrebaţi la vămi, şi le-am învăţat, dacă se poate, pe de rost, ne rugăm lui Dumnezeu să ne ajute a face o adevărată spovedanie şi apoi roadele vrednice de pocăinţă, rostind:
Rugăciunile începătoare:
În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin.
Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!
Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!
Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!
Împărate Ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, care pretutindeni eşti şi toate le împlineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte pe noi de toată necurăţia şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi!
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi!
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi!

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!

Prea Sfântă Treime, miluieşte-ne pe noi. Doamne, curăţeşte păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre pentru Numele Tău.

Doamne miluieşte, Doamne miluieşte, Doamne miluieşte. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru, care eşti în ceruri sfinţească-se Numele Tău, vie împărăţia Ta, fie voia Ta precum în cer şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău.

Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin!

Veniţi să ne închinăm Împăratului nostru Dumnezeu!
Veniţi să ne închinăm şi să cădem la Hristos, Împăratul nostru Dumnezeu!
Veniţi să ne închinăm şi să cădem la însuşi Hristos, Împăratul şi Dumnezeul nostru!
Trei închinăciuni, apoi îndată:
Ps. 50, Miluieşte-mă Dumnezeule… şi Simbolul Credinţei.

PSALMUL 50
Al lui David.

1. Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta
2. Şi după mulţimea îndurărilor Tale, şterge fărădelegea mea.
3. Mai vîrtos mă spală de fărădelegea mea şi de păcatul meu mă curăţeşte.
4. Că fărădelegea mea eu o cunosc şi păcatul meu înaintea mea este pururea.
5. Ţie unuia am greşit şi rău înaintea Ta am făcut, aşa încît drept eşti Tu întru cuvintele Tale şi biruitor cînd vei judeca Tu.
6. Că iată întru fărădelegi m-am zămislit şi în păcate m-a născut maica mea.
7. Că iată adevărul ai iubit; cele nearătate şi cele ascunse ale înţelepciunii Tale, mi-ai arătat mie.
8. Stropi-mă-vei cu isop şi mă voi curăţi; spăla-mă-vei şi mai vîrtos decît zăpada mă voi albi.
9. Auzului meu vei da bucurie şi veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite.
10. Întoarce faţa Ta de la păcatele mele şi toate fărădelegile mele şterge-le.
11. Inimă curată zideşte întru mine, Dumnezeule şi duh drept înnoieşte întru cele dinlăuntru ale mele.
12. Nu mă lepăda de la faţa Ta şi Duhul Tău cel sfînt nu-l lua de la mine.
13. Dă-mi mie bucuria mîntuirii Tale şi cu duh stăpînitor mă întăreşte.
14. Învăţa-voi pe cei fără de lege căile Tale şi cei necredincioşi la Tine se vor întoarce.
15. Izbăveşte-mă de vărsarea de sînge, Dumnezeule, Dumnezeul mîntuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta.
16. Doamne, buzele mele vei deschide şi gura mea va vesti lauda Ta.
17. Că de ai fi voit jertfă, Ţi-aş fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi.
18. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit; inima înfrîntă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi.
19. Fă bine, Doamne, întru bună voirea Ta, Sionului, şi să se zidească zidurile Ierusalimului.
20. Atunci vei binevoi jertfa dreptăţii, prinosul şi arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viţei.

CREZUL, Simbolul credinţei

Cred într-unul Dumnezeu, Tatăl atotţiitorul, Făcătorul cerului şi al pământului, văzutelor tuturor şi nevăzutelor.
Şi întru unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, care din Tatăl S-a născut, mai înainte de toţi vecii. Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, nu făcut, Cel de o fiinţă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut.
Care pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire S-a pogorât din ceruri şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara şi S-a făcut om.
Şi S-a răstignit pentru noi în zilele lui Pilat din Pont, a pătimit şi S-a îngropat.
Şi a înviat a treia zi după Scripturi.
Şi S-a suit la ceruri şi sade de-a dreapta Tatălui.
Şi iarăşi va să vină cu slava, să judece viii şi morţii, a cărui Împărăţie nu va avea sfârşit.
Şi întru Duhul Sfânt, Domnul de viaţă Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi slăvit, Care a grăit prin prooroci.
Întru una, sfântă, sobornicească şi apostolească Biserică.
Mărturisesc un Botez întru iertarea păcatelor.
Aştept învierea morţilor
Şi viaţa veacului ce va să fie. Amin.

Rugăciunea lui Manase împăratul.

Doamne, atotţiitorule, Dumnezeul părinţilor noştri, al lui Avraam, al lui Isaac, al lui Iacob, şi al seminţiei celei drepte a lor; Cel ce ai făcut cerul şi pământul, cu toată podoaba lor; Care ai legat marea cu cuvântul poruncii Tale; Care ai încuiat adâncul şi l-ai pecetluit cu numele Tău cel înfricoşat şi slăvit, înaintea Căruia toate se tem şi tremură din pricina atotputerniciei Tale. Pentru că nimeni nu poate să stea înaintea strălucirii slavei Tale şi nesuferită este mânia urgiei Tale asupra celor păcătoşi! Însă nemăsurată şi neajunsă este şi mila făgăduinţei Tale, căci Tu eşti Domnul cel preaînalt, bun, îndelung-răbdător şi mult-milostiv, căruia îi pare rău de răutăţile oamenilor. Tu, Doamne, după mulţimea bunătăţii Tale, ai făgăduit pocăinţă şi iertare celor ce Ţi-au greşit şi după mulţimea îndurărilor Tale ai hotărât pocăinţă păcătoşilor spre mântuire. Aşadar, Tu, Doamne, Dumnezeul celor drepţi, n-ai pus pocăinţă pentru cei drepţi: pentru Avraam şi Isaac şi Iacob care nu Ţi-au greşit Ţie, ci ai pus pocăinţă mie păcătosului, pentru că am păcătuit mai mult decât nisipul mării. Multe sunt fărădelegile mele şi nu sunt vrednic a căuta şi a privi înălţimea cerului din pricina mulţimii nedreptăţilor mele. Strâns sunt eu cu multe cătuşe de fier, încât nu pot să-mi ridic capul meu şi nu am nici loc de odihnă, pentru că Te-am mâniat şi am făcut rău înaintea Ta; n-am împlinit voia Ta, nici am păzit poruncile Tale, ci am pus urâciuni şi am înmulţit smintelile. Dar acum îmi plec genunchii inimii mele, rugând bunătatea Ta. Am păcătuit, Doamne, am păcătuit şi fărădelegile mele eu le cunosc. Însă cer, rugându-Te: iartă-mă, Doamne, iartă-mă şi nu mă pierde în fărădelegile mele şi nici nu mă osândi la întuneric, sub pământ, căci Tu eşti, Dumnezeule, Dumnezeul celor ce se pocăiesc. Arată-Ţi peste mine bunătatea Ta, mântuindu-mă pe mine nevrednicul, după mare mila Ta. Şi Te voi preaslăvi în toate zilele vieţii mele. Căci pe Tine te slăvesc toate puterile cereşti şi a Ta este slava în vecii vecilor. Amin!

Psalmul 6

Doamne, nu cu mânia Ta să mă mustri pe mine, nici cu iuţimea Ta să mă cerţi. Miluieşte-mă, Doamne, că sunt neputincios; vindecă-mă, Doamne, că s-au desfăcut oasele mele şi Sufletul meu s-a spăimântat foarte şi Tu, Doamne, până când? Întoarce-te, Doamne, izbăveşte Sufletul meu, mântuieşte-mă pentru Mila Ta. Că nu este în moarte cel ce Te pomeneşte pe Tine şi în iad cine se va mărturisi Ţie? Ostenit-am în suspinul meu, spăla-voi în toate nopţile patul meu, cu lacrimile mele voi uda aşternutul meu. Tulburatu-s-a de necaz ochiul meu, învechitu-m-am între toţi vrăjmaşii mei. Depărtaţi-vă de la mine toţi cei ce lucraţi fărădelegea, că a auzit Domnul glasul plângerii mele, auzit-a Domnul cererea mea, Domnul a primit rugăciunea mea. Să se ruşineze şi să se înspăimânteze toţi vrăjmaşii mei, să se întoarcă şi să se ruşineze foarte degrabă.

Psalmul 129

Dintru adâncuri am strigat către Tine, Doamne, Doamne, auzi glasul meu! Fie urechile Tale luând aminte spre glasul rugăciunii mele. De Te vei uita la fărădelegi, Doamne, Doamne, cine va suferi? Că la Tine este milostivirea. Pentru Numele Tău, Te-am răbdat, Doamne, aşteptat-a Sufletul meu spre cuvântul Tău, nădăjduit-a Sufletul meu spre Domnul. Din straja dimineţii până în noapte, din straja dimineţii să nădăjduiască Israel spre Domnul. Că la Domnul este mila şi multă mântuire la El şi El va izbăvi pe Israel de toate fărădelegile lui.

Rugăciune de umilinţă către Domnul nostru Iisus Hristos

Păcătuit-am şi n-am făcut dreptate înaintea Ta, Preabunule Stăpâne, călcat-am poruncile Tale cele mântuitoare şi juruinţele noastre cele sfinţite, pe care le-am făcut la Sfântul Botez. Numele de creştin îl purtăm noi nevrednicii, iar mâinile noastre s-au făcut nevoitoare spre toată lăcomia. Picioarele grabnice şi cu cutezare spre toată alergarea cea rea. Gura, organul sfintelor rugăciuni şi al cuvintelor, am făcut-o organ a toată vorba nebunească. Ochii noştri şi toate simţirile noastre, peste măsură le-am umplut de păcate şi de toată necurăţia. De aceea, Preabunule Stăpâne, multă iubirea Ta de oameni am întors-o spre mânie, noi nevrednicii. Mulţimea facerilor Tale de bine am prefăcut-o nebuneşte spre chinuri. Însă nu cu iuţimea Ta să ne cerţi pe noi, Doamne, Ţie Unuia am greşit, dar Ţie Unuia ne şi închinăm şi cu inimă umilită ne rugăm: „Slăbeşte, lasă, iartă, iubitorule de oameni, Stăpâne. Biruiască mulţimea îndurărilor Tale adunarea cea vicleană a păcatelor noastre. Adâncul bunătăţilor Tale cel nemăsurat să acopere marea cea amară a răutăţilor noastre!
Adevărat, Preabunule Iisuse, ne rugăm Ţie, dăruieşte iertare păcatelor noastre, bună aşezare minţii, sănătate trupului, pace în zilele noastre, aerului bună liniştire, pământului bună rodire, credinţei celei dreptmăritoare creştere, unire şi pace Sfintelor Tale Biserici, surparea eresurilor, stricarea sfaturilor celor necurate şi toate lucrurile cele de folos ni le dăruieşte după neschimbatele Tale îndurări. Cel ce nu voieşti moartea păcătosului, dăruieşte nouă timp de pocăinţă, ca şi de chinurile cele veşnice, care vor să fie, să ne mântuim, cu darul şi cu iubirea de oameni a Preacuratului Tău Părinte, cu Care împreună eşti binecuvântat, cu Prea Sfântul, Bunul şi de viaţă Făcătorul Duhul Tău, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Rugăciune pentru recunoaşterea ticăloşiilor noastre

Doamne, Dumnezeul nostru, Cel bogat în milă şi necuprins în îndurări, Care Singur din fire eşti fără de păcat şi pentru noi Te-ai făcut om fără de păcat, ascultă în ceasul acesta, această rugăciune dureroasă a mea, că sărac şi lipsit sunt eu de fapte bune şi inima mea s-a tulburat în mine! Tu, Doamne preaînalte, Împărate al cerului şi al pământului, ştii că toată tinereţea mea am cheltuit-o în păcate şi umblând după poftele trupului meu, m-am făcut cu totul bucurie dracilor, cu totul am urmat diavolului, tăvălindu-mă totdeauna în noroiul poftelor. Întunecându-mi-se gândul din copilărie şi până acum, niciodată nu am voit să fac voia Ta cea Sfântă; ci cu totul robindu-mă de poftele care mă înconjoară, m-am făcut de râs şi de batjocură dracilor, nicidecum în minte venindu-mi că nesuferită este urgia îngrozirii Tale asupra păcătoşilor şi gătită fiind gheena focului? Din această pricină căzând în deznădăjduire, nicidecum venind în simţire de întoarcere, m-am făcut pustiu şi gol de dragostea cea de la Tine. Că ce fel de păcate n-am făcut? Ce lucru drăcesc n-am lucrat? Ce faptă grozavă şi înverşunată n-am săvârşit, cu covârşire şi cu sârguinţă. Mintea cu totul mi-am întinat prin cugete trupeşti; trupul mi-am spurcat prin amestecări; duhul cu totul mi l-am pângărit cu învoirea spre păcate. Toate mădularele ticălosului meu trup le-am pornit a lucra şi a sluji la păcate. Cine dar, nu mă va plânge pe mine ticălosul? Cine nu mă va tângui pe mine osânditul? Pentru că eu singur, Stăpâne, am întărâtat mânia Ta, eu singur am aţâţat urgia Ta asupra mea, eu singur am făcut răutate înaintea Ta, întrecând şi covârşind pe toţi păcătoşii cei din veac, păcătuind fără de asemănare şi fără de iertare. Însă de vreme ce eşti multmilostiv, Iubitorule de oameni, şi aştepţi întoarcerea oamenilor, iată şi eu mă arunc pe mine, şi cad la înfricoşatul Tău Divan şi, ca şi cum m-aş atinge de preacuratele Tale picioare, din adâncul Sufletului strig Ţie: Milostiveşte-te, Doamne, iartă-mă, Îndurate, ajută neputinţei mele, pleacă-Te nedumeririi mele, ia aminte la rugăciunea mea şi lacrimile mele să nu le treci cu vederea. Primeşte-mă pe mine, cel ce mă pocăiesc şi rătăcit fiind, întoarce-mă şi întorcându-mă îmbrăţişează-mă şi mă iartă, căci mă rog. Pentru că n–ai pus pocăinţă drepţilor şi n-ai pus iertare celor ce nu greşesc; ci ai pus pocăinţă asupra mea, a păcătosului, în acelea cu care spre întărâtarea Ta am lucrat. Gol şi descoperit stau înaintea Ta, cunoscătorule de inimi, Doamne, mărturisindu-mi păcatele mele, pentru că nu pot să caut şi să văd înălţimea cerului, fiind împilat de greutatea păcatelor mele. Deci, luminează-mi ochii inimii mele şi dă-mi umilinţă spre pocăinţă şi zdrobire de inimă spre îndreptare, ca să merg cu bună nădejde şi cu adevărată şi deplină adeverire la lumea cea de dincolo, lăudând şi binecuvântând totdeauna preasfânt Numele Tău: al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, acum şi pururea şi în veci vecilor. Amin.

Rugăciune umilită pentru recunoaşterea păcatelor

Doamne mult milostive, Dumnezeule preabune, Sfinte, Care iubeşti numai binele şi urăşti tot răul, rogu-Te, nu te uita la mulţimea păcatelor mele, ci priveşte la mine, fiul cel risipitor, la oaia cea rătăcită care îmi recunosc vina mea şi vin la Tine, mâhnit cu inima, zdrobit şi ruşinat cerşind iertare. Doamne, fărădelegea mea eu o cunosc şi păcatul meu este pururea înaintea mea. Sunt greu tulburat, zdruncinat şi nemângâiat. N-am linişte, nu am odihnă în Sufletul meu, văzând că m-am pus cu trup şi Suflet în slujba diavolului. Cunosc că prin multele şi feluritele păcate, pe Tine, Părintele şi Dumnezeul meu cel preabun Te-am jignit, mâhnit, amărât şi Te-am mâniat foarte mult. Păcatele mele apasă cumplit asupra mea, întocmai ca o piatră foarte grea şi rău mă mai chinuiesc. Ce voi face? Scula-mă-voi şi mă voi duce la Tatăl meu şi din adâncul inimii păcătoşite, voi zice, ca şi fiul cel rătăcit: „Tată! Am greşit la cer şi înaintea Ta…” Aceasta voiesc să o fac chiar acum. Pentru aceasta cu căinţă mă rog Ţie, iartă-mă pe mine păcătosul.
Doamne, eu nu mai cutez să mai vin la Tine în starea aceasta păcătoasă în care mă aflu, dacă nu m-aş fi întărit de cuvintele milostivirii Tale: „Veniţi la mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi… Eu nu voiesc moartea păcătosului, ci doresc să se întoarcă de la calea lui cea rea şi să fie viu!” Cuvintele acestea mă încurajează foarte mult a veni înaintea Preotului Duhovnic şi a-mi mărturisi păcatele, acestui minunat împuternicit al Tău, care stă văzut în Scaunul Sfintei Spovedanii, în locul Tău, Dumnezeul meu, Care stai nevăzut acolo de faţă şi primeşti mărturisirea cea adevărată, pe care o facem noi păcătoşii. Rogu-Te Doamne, luminează-mi mintea, deschide-mi inima şi buzele mele, să spun numai adevărul şi să-mi mărturisesc toate păcatele mele. Nu mă lăsa, Doamne, ca din vreo frică sau ruşine, să ascund vreun păcat şi să-l las nemărturisit, ci luminează-mă, Doamne, ajută-mă să-mi reamintesc şi să-mi mărturisesc toate păcatele mele, mari şi mici, cu toată umilinţa, zdrobirea inimii şi căinţa, înaintea Preotului Duhovnic şi a Ta, cu hotărârea de a le părăsi desăvârşit şi a face roade vrednice de pocăinţă ca astfel să fiu iertat ca şi mulţimea Magdalenelor, Samarinencelor, Zaheilor, tâlharilor şi a altor păcătoşi, pocăiţi după dreptarul dreptei-credinţe creştineşti, care acum se veselesc în Raiul desfătărilor, îndulcindu-se pururea de nemărginita frumuseţe a Feţei Dumnezeirii Tale. Astăzi vreau a face o mărturisire cât mai amănunţită, şi mai bună, mai desăvârşită, aşa ca şi când ar fi cea din ceasul despărţirii Sufletului meu de trup. Ajută-mi, Doamne, ca să fac această adevărată mărturisire, pentru că eu nu cunosc, ci numai Tu singur, dacă voi mai avea vreme şi prilej să mă mai mărturisesc vreodată, ori cu această mărturisire voi merge înaintea Ta, Preadrepte Judecătorule.
Doamne Dumnezeule, astăzi doresc din toată inima a mă întoarce la Tine, a mă curăţi de toate păcatele, Părintele meu Cel preabun, pe Care Te-am jignit şi mâhnit şi a mă mântui de tot păcatul. Puterile mele cele slabe încă nu sunt în stare a mă ajuta pentru a face aceasta. Deci, rogu-mă Ţie, Dumnezeule, Părintele milostivirilor, ajută-mă a face şi a desăvârşi această curăţire de păcate. Rogu-Te, Doamne, fie-Ţi milă de mine şi iartă-mă. Doamne, Iisuse Hristoase, Mântuitorul şi Dumnezeul meu, Tu ai venit în lume să mântuieşti pe cei păcătoşi, dintre care cel dintâi sunt eu. Ajută-mi, Doamne, Care ai venit să chemi, nu pe cei drepţi ci, pe cei păcătoşi, la pocăinţă, cheamă-mă şi pe mine păcătosul. Ajută-mă a alerga la Tine, Izvorul vieţii şi Lumina lumii, Care luminezi tuturor. Primeşte-mă pe mine, păcătosul. Ajută-mă a alerga la Tine, la milostivul Scaun al judecăţii Tale de aici de pe pământ, la Sfânta Spovedanie. Pentru minunata Ta întrupare, activitate Mesianică, Patimă, Crucificare şi moarte pe Cruce, pentru mântuirea noastră şi pentru preamărita Ta Înviere, rogu-Te pe Tine, Care ai iertat pe vrăjmaşii Tăi răstignitori, iartă-mi şi mie toate păcatele mele!
Dumnezeule, Duhule Sfinte, mângâietorul, Vistierul bunătăţilor, înzestrătorule al nostru, cu toate bogatele Tale Daruri şi Dătătorule de viaţă, vino şi la mine păcătosul, curăţeşte-mă cu Darurile Tale cele bogate, întăreşte-mă în tot binele şi ajută-mă să mă mântuiesc şi să redobândesc fericirea, în Împărăţia Ta cea Cerească, începând de aici de pe pământ.
Dumnezeule cel Preamărit în Sfânta Treime, cea de o Fiinţă şi nedespărţită, Părinte, Fiule şi Duhule Sfinte, ajută-mă să mă curăţesc de toate păcatele la Scaunul Judecătoresc şi milostivnic al Sfintei Spovedanii, de aici de pe pământ şi să-ţi slujesc Ţie totdeauna cu trup şi Suflet, că Ţie se cuvine, Doamne, toată Slava, cinstea şi închinăciunea, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Manastirea Sfantul Gheorghe - Hozeva

noreply@blogger.com (DAN NC) — Thu, 05 Aug 2010 17:39:00 +0000

Manastirea Sfantul Gheorghe - Hozeva
Imagini cu Sfanta Manastire Hozeva, unde s-a nevoit Sf. Gheorghe cat si un Sfant roman din secolul 20, Ioan Iacob de la Neamt.

Manastirea Sfantul Gheorghe - Hozeva pe video.crestinortodox.ro

SFANTA TRADITIE

noreply@blogger.com (DAN NC) — Sun, 01 Aug 2010 15:16:00 +0000

Sfânta Tradiţie sau Sfânta Predanie este învăţătura dată (lăsată şi transmisă) de Dumnezeu prin viu grai Bisericii, din care o parte s-a fixat în scris, mai târziu. Ca şi Sfânta Scriptură, Sfânta Tradiţie cuprinde descoperirea dumnezeiască trebuitoare mântuirii noastre. Ea este viaţa Bisericii în Duhul Sfânt (sau "viaţa Duhului Sfânt în Biserică" - Vladimir Lossky) şi curentul, fluviul viu al vieţii Bisericii.

Cand a luat nastere Sf. Traditie? Inainte de Sf. Scriptura, odata cu aceasta, sau dupa ea?

Sf. Traditie a luat nastere inainte de Sf. Scriptura. In intelepciunea Sa, Dumnezeu a voit ca adevarurile Descoperirii dumnezeiesti sa fie date intai prin viu grai, spre a fi usor intelese si primite. Daca invatatura dumnezeiasca s-ar fi dat de la inceput in scris, credinta nu s-ar fi raspandit cu aceeasi usurinta si putere ca prin viu grai, cu care e inzestrat tot omul. Credinta se dobandeste si se intareste, la cei mai multi oameni, indeosebi prin viu grai. Sf. Apostol PA VEL spune : ” Credinta este din auz, iar auzul prin cuvantul lui Dumnezeu” (Rom. X, 17).

Altfel definită, Tradiţia sfântă este "învăţătura dată de apostoli primilor episcopi, iar aceştia celor de după ei până astăzi, prezentă în definiţiile sinoadelor ecumenice, ăn scrierile Sfinţilor Părinţi şi în cărţile de slujbă ale Bisericii"

Învăţătura ortodoxă face diferenţa între Sfânta Tradiţie, sau Tradiţia (cu majusculă) şi diferitele tradiţii bisericeşti care ar putea exista în istoria creştinismului.

Un prim nivel al distincţiei dintre Tradiţie şi tradiţii este dat de sfântul Vincenţiu de Lerins, în mica sa scriere Commonitorium, unde afirmă: "Quod ubique, quod semper, quod ab omnibus traditur est" - "Trebuie să primim ceea ce este crezut pretutindeni, dintotdeauna şi de către toţi".

Această "definire" a Tradiţiei, unanim apreciată de teologii Bisericii creştine, avea totuşi defectul că prin prinsma ei Tradiţia ar putea fi interpretată ca ceva static, ca pe un tezaur care s-a dat o dată pentru totdeauna. Or, lucrarea Duhului Sfânt în istorie şi în Biserică nu s-a oprit, după făgăduinţa Mântuitorului referitoare la Duhul Sfânt: "Dar Mângâietorul, Duhul Sfânt, pe Care-L va trimite Tatăl, în numele Meu, Acela vă va învăţa toate şi vă va aduce aminte despre toate cele ce v-am spus Eu" (Ioan 14, 26).

Această lucrare a Duhului Sfânt în Biserică, în cazul explicitării, interpretării sau dezvoltării organice a învăţăturii de credinţă sau a Sfintei Scripturi, s-a făcut în istoria Bisericii prin Sfinţii Părinţi şi prin Sinoadele ecumenice. Pe de-o parte însă, această explicitare, interpretare sau dezvoltare ortganică se face în spiritul predicii Mântuitorului, a Apostolilor şi a urmaşilor lor; iar pe de altă parte, aceste dezvoltări organice, interpretări sau explicitări trebuie să primească girul Bisericii universale, să fie receptate de conştiiţa eclesială în timp.

Câtă această validare a conştiinţei Bisericii nu are loc, aceste învăţături, explicitări, interpretări sau dezvoltări organice rămân nişte păreri / opinii teologice, sau nişte tradiţii bisericeşti.
Sfânta Tradiţie şi Sfânta Scriptură

De la moartea Mântuitorului Iisus Hristos şi până la compunerea primelor scrieri inspirate de către sfinţii Apostoli, învaţătura creştină s-a transmis prin viu grai. Din aceasta transmisie orală s-au născut diferite scrieri, au constituit în timp ceea ce numim azi Noul Testament. Evanghelistul Luca zice în prologul evangheliei sale ca a studiat toate documentele despre Iisus pe care le-a putut găsi (Luca 1, 1-3).

Aşadar, Noul Testament s-a născut din această Tradiţie, în cadrul Bisericii (alte compoziţii care pretindeau a fi inspirate au circulat şi înainte şi după în comunităţi creştine ne-ortodoxe). Noul Tenstament face deci parte din Tradiţie, din unul şi acelaşi fluviu al vieţii Duhului Sfânt în istorie.

De aceea, în Biserica Ortodoxă nu există propriu-zis diferenţă de "autoritate" între Sfânta Tradiţie şi Sfânta Scriptură.

TARIA IN ISPITE

noreply@blogger.com (DAN NC) — Thu, 04 Mar 2010 16:48:00 +0000

"Ispită este viata omului pe pamant"(Iov,7)Ne prinde bine ca uneori dam in viata de necazuri,greutati si ispite,caci aceste au rolul de a ne aduce aminte ca suntem trecatori,efemeri pe acest pamant si ca ne indreptam cu fiecare secunda trecuta spre groapa si spre viata de veci.De aceea fiecarev ar trebui sa ia aminte la ispitele din jurul sau si sa vegheze in rugaciuni,ca nu cumva diavolul sa gaseasca vreun loc de inselaciune,caci el nu doarme niciodata "ci da tarcoale,cautand sa inghita "(1,Petru,5).Ispitele pot fi adeseori si folositoare caci prin ele omul se smereste si se intareste,se curata de pacate daca vrea.Niciun om de pe pamant nu este scutit de ispite,cata vreme este viu.Multi cauta sa fuga de ispite, dar cad mai rau in ele.Cine se fereste de raul doar din afara si nu-l smulge din radacina,din suflet,minte si inima,acela nu va putea inainta spre mantuire prea mult,ci ispitele se vor intoarce si mai mult impotriva lui .Un proverb spune ca focul incearca fierul iar ispita pe om,pe omul drep si credincios.Nu este bine ca sa lasam ca ispita sa ne cuprinda ci sa o taiem de la inceput caci asfel foarte greu ne va fi sa mai scapam de ea. Ispita mai intai vine in minte ca un gand usor,apoi o puternica inchipuire;dupa aceea placerea si pornirea si ticaloasa incuviintare.Asfel,incetul cu incetul,si cu acordul nostru,dusmanul de moarte patrunde pe toate partile,cand nimeni nu-i sta impotriva de la inceput. Sfintii Parintii au stabilit cu ajutorul darului lor de deosebire: a) Primul atac al pacatului in suflet care se numeste momeala. b) Insotirea gandului cu momeala cea rea - insotirea. c) Consimtamant sau incuviintarea. d) Robirea. e) Lupta. f) Impatimirea sufletului. "Opt sunt in total gandurile cele mai generale ce cuprind toate gandurile: intaiul e cel al lacomiei pantecelui, dupa care vine cel al desfranarii, al treilea e cel al iubirii de arginti, al patrulea e cel al intristarii, al cincilea e cel al maniei, al saselea e cel al lancezelii sau plictiselii, al saptelea e cel al slavei desarte, al optulea e cel al trufiei". Unii sufera ispite grele la inceputul pocaintei lor,altii insa la sfarsit,altii au de suferit intreaga lor viata.

Cuviosul Martinian

noreply@blogger.com (DAN NC) — Sat, 13 Feb 2010 08:23:00 +0000

Preacuviosul Martinian a fost din Cezareea Palestinei şi a început sihăstrească trăire pe când era în vârstă de optsprezece ani, petrecând prin pustii şi prin munţi. Şi plinind în sihăstrie douăzeci şi cinci de ani, printre alte multe ispite a fost supus şi la această ispită a celui viclean: o femeie desfrânată, îmbrăcându-se în haine de om sărac, a venit la muntele acela unde se găsea sfântul; şi dacă a înserat, a început a plânge, ca şi cum adică s-ar fi rătăcit şi s-ar fi temut să nu o mănânce fiarele, dacă ar rămâne afară. Deci se ruga de sfânt să o primească înăuntru în chilie şi să nu o lase să fie mâncată de fiare. Iar el văzând că nu este cu putinţă a o lăsa afară, a primit-o înăuntru, şi el se duse în chilia cea mai ascunsă a lui. Iar dimineaţa, văzând-o cuviosul schimbată la înfăţişare (căci purta acum îmbrăcăminte femeiască frumoasă, cu care se împodobise peste noapte), a întrebat-o cine este şi pentru ce a venit acolo. Dar ea, fără de ruşine, a zis: pentru tine! Şi defăimând viaţa sihăstrească, şi adăugând că toţi drepţii cei de sub Lege s-au bucurat de petrecerea laolaltă cu femeile, îl îndemna să se apropie de ea. Cuviosul puţin câte puţin îndemnându-se şi subjugat fiind, era gata să cadă în păcat; dar gândindu-se în ce chip ar putea rămâne ascunsă fapta aceasta dacă ar săvârşi-o, mai înainte de a cădea în păcat, a fost tras înapoi de la cădere, prin dumnezeiescul har. Şi, aprinzând multe găteje, a sărit în mijlocul focului, dojenindu-se şi zicându-şi: de vei putea să rabzi, Martiniane, focul gheenei, lăsându-te în voia poftei ruşinoase, supune-te femeii. Şi aşa arzându-se pe sine şi smerind sălbăticia trupului, pe femeia, care se înţelepţise văzând acestea, a trimis-o la mănăstire. Iar el, vindecându-se de rănile focului şi fiind dus cu barca de un corăbier, a ajuns la o stâncă din mare, care era depărtată de uscat cale de o zi, şi a locuit zece ani acolo, fiind hrănit de acel corăbier. Şi iarăşi a plecat şi de acolo, pentru că o fată scăpată pe o scândură dintr-un naufragiu a ajuns până la stânca pe care se găsea el. Cuviosul scoţând-o din mare, a plecat de acolo zicând că nu poate sta laolaltă iarba uscată cu focul. Şi sărind în mare, cu ajutorul unor delfini, care l-au luat pe spate, a ajuns la uscat. De acolo a trecut prin mai multe cetăţi zicând: fugi Martiniane, ca nu cumva iarăşi să te ajungă ispita (căci aşa hotărâse să-şi petreacă şi cealaltă rămăşită a vieţii), a sosit la Atena. Şi aici a adormit în Domnul, învrednicindu-se a fi îngropat cu mare cinste de episcopul locului şi de tot poporul. Iar despre cele două femei, se zice că: cea dintâi s-a dus la mănăstire şi trăind acolo în curăţie, s-a învrednicit de a face minuni; iar cea de a doua, a rămas pe acea stâncă din mare până la sfârşitul vieţii, îmbrăcată cu hainele bărbăteşti, pe care i le-a dat corăbierul. Tot în această zi, pomenirea sfinţilor apostoli şi mucenici Achila şi Priscila.

Profetia Sfântului Nil Athonitul despre Antihrist si sfarsitul lumii

noreply@blogger.com (DAN NC) — Tue, 19 Jan 2010 17:35:00 +0000

Profetia Sfântului Nil Athonitul (sec. XVI) pare a fi o descriere perfecta a vremurilor moderne pe care le traim: "Pe la anul 1900, mergând spre jumatatea mileniului al optulea de la facerea lumii, aceasta se va schimba si se va face de nerecunoscut. Când se va apropia vremea venirii lui Antihrist, se va întuneca mintea omului de toate patimile cele trupesti ale curviei, si foarte mult se va înmulti necredinta si faradelegea. Atunci omul va deveni de nerecunoscut, schimbându-se fetele oamenilor, si nu se vor mai cunoaste fetele barbatilor de ale femeilor, pentru nerusinata îmbracaminte si a parului din cap. Oamenii din vremea aceea se vor înrai ca niste fiare salbatice, fiind înselati de Antihrist. Nu vor da respect parintilor si celor mai batrâni, iar dragostea va pieri. Pastorii crestinilor, arhierei si preoti, vor fi oameni cu slava desarta, afara de prea putini, cu totul nerecunoscând calea din dreapta de cea din stânga. Atunci se vor schimba obiceiurile si traditiile crestinilor si ale Bisericii. Curatia va pieri de la oameni si va stapâni faradelegea. Minciuna si iubirea de argint vor ajunge la cel mai înalt grad si va fi vai de cei care vor aduna bani. Curviile, prea-curviile, sodomiile, hotiile si omorurile, în vremea aceea, vor fi pe toate drumurile. Pentru savârsirea acestor mari pacate, oamenii vor fi lipsiti de darul Sfântului Duh, pe care l-au primit la Sfântul Botez, precum si de mustrarea constiintei. Bisericile lui Dumnezeu vor fi lipsite de preoti credinciosi si evlaviosi si va fi vai de crestinii care se vor afla în lume, caci îsi vor pierde cu totul credinta, nevazând la nimeni lumina cunostintei. Atunci se vor duce la locurile ascunse si sfinte (manastiri si schituri), ca sa gaseasca mângâiere sufletului de multele tulburari si ispite pe care le vor întâmpina zilnic; dar usurare nu vor gasi, caci peste tot vor fi piedici si sminteli. Si toate acestea se vor face pentru ca Antihrist va stapâni peste tot, va domni în toata lumea, va face semne si minuni cu înselaciune si va însela pe oameni cu viclenie, ca sa nascoceasca si sa vorbeasca unul cu altul de la un capat al pamântului la celalalt (telefonul, radiotelefonul, televiziunea,internetul n.n.). Atunci vor zbura prin aer ca pasarile (avioanele n.n.) si vor înota prin adâncul marii ca si pestii (submarinele n.n). Si toate acestea le vor face oamenii, traind în tihna, necunoscând ca acestea sunt înselaciunile lui Antihrist. Si asa de mult va înainta stiinta vicleanului, ca sa însele prin nalucire pe oameni, pentru a nu mai crede în Dumnezeu Cel în Sfânta Treime închinat. Atunci, vazând Preabunul Dumnezeu pierzania neamului omenesc, va scurta zilele pentru cei putini care se vor mântui; ca se va sili Antihrist cu slugile sale sa însele si de va fi cu putinta si pe cei alesi. Atunci fara de veste va veni sabia cu doua taisuri si va omorî pe înselatorul si pe cei ce-i slujesc lui".

Sfantul Antonie cel Mare

noreply@blogger.com (DAN NC) — Sun, 17 Jan 2010 19:19:00 +0000

Sfantul Antonie cel Mare Sfantul Antonie cel Mare a trait in secolul al III-lea si inceputul secolului al IV-lea. Este socotit a fi intemeietorul vietii monahale, si este probabil cel mai reprezentativ ascet pentru duhul vietii calugaresti. Nascut in satul Coma din Egiptul de Mijloc in anul 251, acest mare luminator al credintei a fost fiul unor tarani crestini instariti. In acest mediu a deprins calea credintei. Pe cand Antonie avea 20 de ani, dupa moartea parintilor sai, intrebandu-se despre drumul sau in viata, fericitul a auzit in biserica cuvintele lui Hristos: “Daca voiesti sa fii desavarsit, du-te, vinde averea ta, da-o saracilor si vei avea comoara in cer; dupa aceea, vino si urmeaza-Mi” (Matei 19, 21). Antonie, punand aceste cuvinte in inima sa, si-a impartit averea la saraci, si-a incredintat sora unei comunitati de fecioare si s-a retras in singuratate. Dupa ce s-a nevoit o perioada intr-o coliba de langa satul natal, sub povatuirea unui ascet mai batran, Antonie s-a mutat intr-un mormant idolesc; apoi, pe cand avea 35 de ani, Sfantul Antonie s-a mutat intr-un loc numit Pispir, la marginea desertului. Aici a locuit sfantul timp de 20 de ani, pana cand ucenicii sai l-au silit sa paraseasca acest loc, Antonie fiind aproape mort din cauza atacurilor diavolesti. Acum Antonie devine deja parintele duhovnicesc al multor calugari din diversele comunitati monastice din pustia egipteana, cele mai vestite fiind cele din Nitria si Sketis. Dupa ce in anul 310 face o calatorie la Alexandria pentru imbarbatarea crestinilor prigoniti din cauza persecutiei lui Maximin, Antonie se stabileste in 312 in adancul desertului, pe muntele Kolzim. Aici a ramas sfantul pana la sfarsitul vietii, impreuna cu doi ucenici, nemaiparasindu-si locul decat pentru a-si vizita discipolii si pentru a doua sa calatorie la Alexandria, in sprijinul Sfantului Atanasie cel Mare, persecutat de arianisti. Sfantul Antonie a trecut la cele vesnice in anul 356 d. Hr. in desertul de pe malul drept al Nilului. Informatiile pe care le avem despre Sfantul Antonie sunt relatarile Sfantului Atanasie, ucenicul sau. Iata ce spune Antonie despre trecerea sa la Domnul: “Eu, o! fiilor, precum este scris, ma duc pe calea parintilor, caci ma vad singur chemat de Domnul; iar voi treziti-va, ca pustnicia voastra cea veche sa nu o pierdeti, ci ca si cum ati face inceput de pustnicie, asa sarguiti-va sa paziti osardia voastra intreaga. Ca stiti pe diavolii cei ce va bantuiesc, stiti cum sunt de salbatici, dar neputinciosi cu puterea; deci, nu va temeti de dansii, ci mai vartos sa credeti in Hristos de-a pururea. Apoi, ca si cum fiecare ati muri, asa sa vietuiti, luand-aminte si pomenind sfatuirile pe care le-ati auzit de la mine. Nici o impartasire sa nu aveti cu schismaticii, nici cu ereticii arieni, ca stiti ca si eu ma abateam si ma feream de acestia pentru eresul lor cel de Hristos urator si rau credincios; ci sarguiti-va mai cu seama de-a pururea a va impreuna mai intai cu Domnul, apoi cu sfintii; ca astfel dupa moarte, intru vesnicele locasuri, ca pe niste prieteni cunoscuti sa va primeasca si sfintii pe voi. Acestea ganditi-le, acestea cugetati-le si de aveti vreo purtare de grija pentru mine, ma veti avea ca pe un parinte al vostru; dar sa nu lasati pe nimeni sa ia trupul meu si sa-l duca in Egipt, ca nu cumva sa-l puna in casele lor, dupa cum au obicei, caci pentru aceasta am venit aici in munte. Stiti cum de-a pururea opream pe cei ce fac aceasta si le porunceam sa inceteze un obicei ca acesta; deci, voi ingropati trupul meu si sub pamant ascundeti-l. Apoi sa paziti taina intre voi, ca nimeni sa nu stie locul, afara de voi singuri. Iar eu la invierea mortilor il voi lua nestricacios de la Mantuitorul. Impartiti hainele mele si dati lui Atanasie episcopul un cojoc si haina pe care o asterneam, pe care el mi-a dat-o nefolosita, iar la mine s-a invechit. Celalalt cojoc dati-l lui Serapion, episcopul; voi tineti haina cea de par, si mantuiti-va fiilor, fiti sanatosi; ca Antonie acum se muta si nu mai este impreuna cu voi". Dupa ce zise acestea si aceia l-au sarutat, ca pe niste prieteni au vazut ingerii care venira la dansul si, bucurandu-se de dansii, el si-a intins picioarele si zacand cu fata in sus, se arata vesel; dupa aceea si-a dat sufletul, si s-a dus la Sfintii Parinti. Iar ucenicii lui, precum le daduse porunca, infasurandu-l si ingropandu-l, au ascuns trupul lui sub pamant. Si nimeni nu stie pana acum unde este ascuns, afara de cei doi ucenici ai lui.” Sursa: http://www.crestinortodox.ro/calendar-ortodox/98788-sfantul-antonie-cel-mare

MEDITATIA ORIENTALA INVADEAZA CRESTINISMUL

noreply@blogger.com (DAN NC) — Sat, 09 Jan 2010 18:40:00 +0000

MEDITATIA ORIENTALă INVADEAZă CRESTINISMUL Ca răspuns la posibilitatea "dialogului" între Crestinismul Ortodox si diferitele religii necrestine, cititorilor li s-au prezentat mărturiile a trei crestini ortodocsi, care, pe baza învătăturii ortodoxe de credintă si a propriei lor experiente, confirmă ceea ce Biserica Ortodoxă a mărturisit întotdeauna: că ortodocsii crestini nu au nicidecum "acelasi Dumnezeu", ca si asa-zisele religii monoteiste, care nu recunosc Sfânta Treime; că dumnezeii păgânilor sunt de fapt idoli; si că experientele pe care le procură acesti "dumnezei", cu puterile lor, sunt de natură satanică. Această învătătură nu se contrazice deloc cu cuvântul Sfântului Apostol Petru, care spune că Dumnezeu nu este părtinitor. Ci, în orice neam, cel ce se teme de El si face dreptate este primit de El (Fapte 10,34-35). Sau al Sfântului Apostol Pavel, care zice: Dumnezeu, în veacurile trecute, a lăsat ca toate neamurile să meargă în căile lor. Desi El nu S-a lăsat pe Sine nemărturisit, făcându-vă bine, dându-vă din cer ploi si timpuri roditoare, umplând de hrană, si de bucurie inimile voastre (Fapte 14,16-17). Dar cei care trăiesc în robia lui Satan, stăpânitorul lumii acesteia, în întunericul lipsit de lumina Evangheliei lui Hristos, vor fi judecati de glasul propriei lor constiinte, pe care Dumnezeu le-a lăsat-o tuturor, indiferent de robia în care se află. Dar pentru crestinul, căruia i s-a dăruit dumnezeiasca descoperire de sus si care este vrednic de numele de crestin, nu este posibil vreun "dialog" în afara credintei sale sfinte. Să ascultăm deci, cuvântul Apostolului Pavel, care zice: Nu vă înjugati la jug străin cu cei necredinciosi, căci ce însotire are dreptatea cu fărădelegea? Sau ce împărtăsire are lumina cu întunericul? Si ce învoire este între Hristos si Veliar? Sau ce parte are un credincios cu un necredincios? Sau ce întelegere este între templul lui Dumnezeu si idoli? Căci noi suntem templu al Dumnezeului Celui viu, precum Dumnezeu. a zis: "Voi locui în ei si voi umbla si voi fi Dumnezeul lor si ei vor fi poporul Meu". De aceea: ,,Iesiti din mijlocul lor si vă osebiti" , zice Domnul (II Cor. 6,14-17). Chemarea crestinilor este mai curând aceea de a aduce ei lumina Crestinismului ortodox la popoarele păgâne, asa cum a făcut odinioară si Sfântul Apostol Petru cu casa temătoare de Dumnezeu a sutasului Cornelie (Fapte 10, 34-48), ca astfel să părăsească si ei întunericul necredintei si să se unească cu turma Bisericii lui Hristos, la care si ei sunt chemati. Toate acestea le sunt clare si evidente crestinilor ortodocsi, care sunt constienti de adevărul descoperirii dumnezeiesti si fii credinciosi ai Bisericii lui Hristos. Dar multi dintre cei care se consideră crestini, nu-si dau seama de diferenta radicală si ireductibilă dintre Crestinism si toate celelalte religii păgâne. Si chiar cei care îsi dau seama de această diferentă, nu au discernământul duhovnicesc de a deosebi între diferitele "experiente spirituale", discernământ despre care se vorbeste în scrierile ortodoxe patristice si în Vietile Sfintilor - numit acolo "dreaptă socoteală" -, pe care Sfânta Biserică Ortodoxă l-a avut si îl are de aproape 2000 de ani. In absenta acestei constiinte si a acestui discernământ, prezenta din ce în ce mai intensificată a religiilor orientale în mijlocul maselor occidentale si, de asemenea, est europene (n.tr.), seamănă confuzie si în mintile multora ce îsi zic crestini. Cazul lui Thomas Merton este izbitor! Convertit sincer la catolicism si devenit apoi călugăr catolic - în urmă cu aproape patruzeci de ani (1940), cu mult înainte de inovatiile radicale ale Conciliului Vatican II -, el si-a sfârsit zilele, proclamând egalitatea dintre experientele crestine si cele ale budismului Zen si ale altor religii păgâne. Ceva "a pătruns în atmosferă" cam în ultimii douăzeci de ani, care a erodat si ultimile rămăsite ale unei mentalităti crestine sănătoase, rămase în Bisericile Protestantă si Catolică. Acest ceva atacă acum si adevărata Biserică, adică Sfânta Ortodoxie. "Dialogul cu religiile necrestine" este mai curând rezultatul decât cauza aparitiei acestui nou "duh". În capitolul ce urmează vom examina câteva din aceste miscări religioase orientale care au avut o influentă covârsitoare asupra Vestului prin anii 1970, oprindu-ne cu deosebire asupra încercărilor de dezvoltare a unui sincretism între crestinism si religiile orientale care s-a manifestat mai ales în zona "experientelor spirituale". În cadrul acestor încercări s-a mers până la îndrăzneala de a afirma că traditiile filocalice ale Ortodoxiei îsi au, de fapt, originea în Extremul Orient si că de acolo ne vine si rugăciunea lui Iisus si contemplatia mistică ortodoxă! După ce vom fi lămurit statutul unor astfel de afirmatii, vom putea să arătăm clar ce diferentă, ca de la cer 'la pământ, există între "experientele spirituale" crestine si cele necrestine, cât si extremul pericol care se ascunde în filosofia religioasă, care stă la baza acestui sincretism mincinos. Oricine întelege natura înselăciunii diavolesti sau a falsei experiente duhovnicesti (vezi mai jos capitolul despre "Înselăciunea diavolească") si va identifica în descrierea acestei mostre de "Yoga crestină" tocmai trăsăturile persoanei, care, din punct de vedere spiritual, rătăceste, fie în directia religiilor păgâne, fie în cea a experientelor "crestine" sectare. În amândouă aceste directii avem de-a face cu aceeasi "deschidere" si cu aceeasi dorintă de a fi "cuprins" sau "apucat" de un "duh"; aceeasi căutare, nu de Dumnezeu, ci de "consolări spirituale", aceeasi auto-intoxicare care este luată drept "stare de gratie"; aceeasi usurintă de necrezut cu care oricine devine deodată "contemplativ" si "mistic"; aceleasi "revelatii mistice" si stări pseudo-spirituale. Acestea sunt trăsăturile distinctive ale tuturor acelora care se află în această stare aparte de înselăciune diavolească. Însă autorul acestei asa-zise "Yoga crestină", fiind călugăr benedictin, mai adaugă niste "meditatii" speciale, atât de grăitoare pentru duhul "misticii" romano catolice din ultimele sute de ani, în care este îngăduit jocul pe teme crestin al tuturor fanteziilor. Astfel, în urma meditatiei pe o temă din slujba catolică de Crăciun, el începe "să vadă" Pruncul în bratele Mamei Sale: "Privesc; nimic altceva. Idei, imagini, asociatii de idei: Mântuitor-Rege-Lumină-Nimb-Păstor-Prunc, - din nou Lumină - se perindă unele după altele si trec pe lângă mine... Toate aceste piese dintr-un joc magic de cuburi puse la un loc îmi naste în minte o idee... o viziune tăcută a întregului mister al Nasterii lui Hristos". Continuarea o veti gasi la adresa urmatoare,si ar fi bine de citit pentru a se vedea adevarul despre aceste secte ce intuneca mintea cu asa zisa lor "iluminare" http://www.sfaturiortodoxe.ro/religiaviitorului6.htm

SARBATORI FERICITE!!!

noreply@blogger.com (DAN NC) — Wed, 23 Dec 2009 18:51:00 +0000

CU OCAZIA SARBATORILOR DE IARNA SI A ANULUI NOU VA DORESC SA FITI FERICITI SI MULT MAI BOGATI SUFLETESTE,CU CREDINTA MAI MULTA IN DUMNEZEU SI SA NU UITATI CA SUNTEM TRECATORI PE ACEST PAMANT EFEMER. LA MULTI ANI !!!!!

Stefan Hrusca - Deschide usa, crestine!

noreply@blogger.com (DAN NC) — Sat, 19 Dec 2009 15:56:00 +0000

Sfantul Spiridon al Trimitundei

noreply@blogger.com (DAN NC) — Sat, 12 Dec 2009 05:40:00 +0000

Sfântul Spiridon s-a născut pe la anul 270, în Askia, Cipru, şi a prins zilele împăratului Constantin cel Mare, trăind până pe la jumătatea secolului IV. Numele său vine de la un cuvântul σπυρις, care în greacă înseamnă "coşuleţ". În tinereţe, a fost păstor de oi şi a avut şi o soţie, care i-a murit însă de timpuriu. Acest trist eveniment l-a făcut să îmbrace schima monahală, devenind ulterior şi păstor de suflete, ca episcop al Trimitundei, fără a abandona, însă, nici oile necuvântătoare, pe care a continuat să le ducă la păscut. În timpul persecuţiilor sub împăratul Maximian (295 AD), sfântul a fost arestat şi exilat. În anul 325 AD, a participat la Primul Sinod Ecumenic de la Niceea unde a uimit pe mulţi cu simplitatea cu care a explicat credinţa ortodoxă. Fără prea multă carte, sfântul a reuşit să convertească un mare filozof al vremii de la arianism la Ortodoxie, uimind pe toţi cei prezenţi la Sinodul de la Niceea. El a explicat unitatea şi diversitatea Sfintei Treimi ţinînd în mână o cărămidă şi spunînd simplu că este formată din trei elemente esenţiale, şi anume foc, pământ şi apă. În timp ce vorbea, s-a aprins focul în partea de sus a cărămizii şi a început să curgă apa din partea de jos. Tot acolo, la Niceea, l-a cunoscut pe Sf. Ierarh Nicolae; între cei doi ierarhi s-a format o prietenie trainică. Din minunile Sfântului Spiridon Din minunile Sfântului Spiridon Vieţile Sfinţilor abundă în istorisiri despre minunile sale, el făcând parte dintre Sfinţii taumaturgi: * În vreme de secetă a adus pe pământ ploaie; şi iarăşi, prin rugăciunea lui, a oprit ploaia cea peste măsură. * A pus capăt foametei puse la cale de vânzătorii de grâu, dărâmându-le hambarele în care ţineau grâul. * A prefăcut şarpele în aur şi, după ce a scăpat pe sărac de nevoie, a prefăcut iarăşi aurul în şarpe. * A oprit curgerile râurilor. * A dat la iveală gândurile păcătoase ale unei desfrânate, care îndrăznise să se apropie de el şi a făcut-o să-şi mărturisească păcatul. * A astupat, prin puterea Sfântului Duh, gura celor ce se semeţeau cu ştiinţa lor, la Sinodul de la Niceea. * O femeie i-a cerut o sumă de bani ce o încredinţase spre păstrare fiicei lui; sfântul a întrebat pe fiica lui, moartă mai demult, unde a pus banii; şi aflând de la ea unde erau ascunşi, i-a dat stapânei lor. * A vindecat pe împăratul Constanţie de boala de care suferea. * A dat din nou viaţă copilului unei femei. * A mustrat pe cel ce voia să-i ia din pricina lăcomiei o capră fără să o plătească şi a făcut să fugă capra în ocol de la cel ce o trăgea cu sila; iar după ce a numărat şi preţul ei, capra a stat cu cele cumpărate. * A vindecat muţenia unui diacon, căruia îi poruncise să spună o mică rugăciune pe vremea unei arşiţe, iar el, pentru mărire deşartă, lungise rugăciunea şi din pricina asta amuţise îndată. Aparent ilogice şi de necrezut, aceste minuni (doar câteva sunt citate mai sus) trebuie interpretate într-o cheie mai subtilă, dată de apropierea care s-a făcut între numele său şi cuvântul latinesc... spiritus. Majoritatea acestor minuni (exceptând-o pe cea de la Niceea) vorbesc de la sine despre puterea discernământului, despre dreapta socoteală şi despre cumpătare. În privinţa minunii de la Niceea, când, luând în mână celebra lui cărămidă, a scos în evidenţă cele trei elemente care o compun (pământul, apa şi focul), această minune era destinată înţelegerii consubstanţialităţii celor Trei Persoane Treimice - Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt.

DESPRE PUTEREA RUGACIUNII

noreply@blogger.com (DAN NC) — Sat, 24 Oct 2009 11:18:00 +0000

Puterea rugaciunii nu sta in multa vorbarie, ci in sinceritatea suspinului de rugaciune. (Sfantul Nectarie) Cand incepi sa te rogi, iti aduci aminte de pacatele tale si plangi pentru ele. Asa si trebuie sa te rogi. Uneori simti liniste si bucurie si crezi ca acestea sunt de la vrajmasul. Daca ar fi de la vrajmasul, dupa spusele Sfintilor Parinti, bucuria ar fi confuza, nu ar aduce pace si liniste in suflet. Si sa nu te miri de faptul ca Domnul iti da in rugaciune pace si liniste, caci nu intotdeauna se intampla acest lucru dupa vrednicie, ci dupa judecatile nestiute ale lui Dumnezeu. Si de aceea, daca vei simti asemenea bucurie si liniste, sa te socotesti cu tot dinadinsul nevrednic de acest dar al lui Dumnezeu si sa te mustri cu tot dinadinsul inaintea Domnului, zicand ca din pricina nepasarii tale nu poti pastra in tine acest dar si de aceea il pierzi degraba. (Sfantul Iosif) Nu asteptati de la rugaciune numai extazul si nu va intristati atunci cand nu simtiti bucurii. Caci se intampla si sa stai, sa stai in biserica si inlauntrul tau sa nu ai inima parca, ci asa, o bucata de lemn, dar un lemn neprelucrat…..Pai si pentru aceasta, adica pentru lemn, ne mantuieste Domnul. Inseamna ca asa trebuie sa fie. Caci sufletul, simtind bucurii foarte mari, se poate ingamfa, iar aceasta stare de “inlemnire” il smereste. (Sfantul Varsanufie) Noi insine, singuri, fara ajutorul lui Dumnezeu, nu suntem in stare sa ne rugam: nu ne putem ruga asa cum trebuie si nu stim cum si pentru ce sa ne rugam. (Sfantul Nicon) Trebuie sa rostim cu atentie cuvintele rugaciunii, sa patrundem sensul lor, nu sa tindem spre ceva prea inalt. Caci, daca nu citim corect si nu suntem atenti la cele citite, ii mangaiem pe diavoli. (Sfantul Nicon) In timpul rugaciunii sarguincioase iti doresti sa fii vazut cum te rogi. Diavolii sunt cei care iti aduc aceste ganduri de slava desarta. Este bine sa nu te opresti la ele. Si pe viitor trebuie sa le dispretuiesti. (Sfantul Iosif) Rugaciunea este hrana sufletului. Nu chinuiti sufletele voastre prin infometare, mai bine sa flamanzeasca trupul. Nu osanditi pe nimeni, iertati-i pe toti. Socotiti-va mai rai decat toti oamenii din lume si va veti mantui. Micsorati-va cat puteti de mult. (Sfantul Iosif) Rugaciunea, postul si trezvia, adica pazirea gandurilor si sentimentelor, ne fac biruitori vrajmasilor mantuirii noastre. Cel mai greu dintre aceste trei lucruri este rugaciunea, vesnica virtute, care in urma exersarii se transforma in deprindere, iar rugaciunea pana la moarte cere silire, prin urmare, nevointa. (Sfantul Varsanufie) Nu va lipiti inimile de desertaciunea lumii. Mai ales in timpul rugaciunii lepadati toate gandurile legate de cele lumesti. Dupa rugaciunea savarsita acasa sau in biserica, pentru a pastra starea rugatoare, induiosata a sufletului, este nevoie de tacere. Uneori chiar o vorba simpla, in aparenta neinsemnata, poate distruge si speria, ca pe o pasare mica, induiosarea din sufletul nostru. (Sfantul Nicon) Trebuie sa pazim rodul rugaciunii. El se pagubeste, se pierde foarte adesea din pricina vorbariei desarte indata dupa rugaciune si din pricina visarii, care este tot vorbarie desarta, dar dusa numai cu noi insine. Tacerea dupa rugaciune este foarte folositoare: ea tine rugaciunea in minte, in inima si chiar pe buze, in auzul nostru launtric.(Sfantul Nicon) Nu trebuie sa atribuim rugaciunii noastre o putere miraculoasa, nu trebuie sa credem ca Domnul implineste intotdeauna cele cerute de noi. Aceasta parere vine din mandrie si duce la inselare. (Sfantul Ilarion) In toata vremea, orice ati face, fie ca stati, fie ca mergeti, fie ca lucrati, sa rostiti in inima: “Doamne, miluieste!” (Sfantul Nectarie) Roaga-te ca Domnul sa Se salasluiasca in inima ta. Atunci ea se va umple de o mare bucurie si nicio durere nu va fi in stare sa o tulbure. (Sfantul Nectarie) Cel pe care il cerceteaza Domnul prin grea incercare, prin necaz, prin pierderea celui iubit dintre cei apropiati, acela si fara sa vrea se roaga cu toata inima si cu tot cugetul sau, cu toata mintea sa. Prin urmare, izvorul rugaciunii fiecare il are, dar se deschide fie prin adancirea treptata in sine, dupa invatatura parintilor, fie dintr-odata cu burghiul lui Dumnezeu. (Sfantul Lev) Roaga-te pentru tine, cautand numai mila si voia lui Dumnezeu, fie ca esti in biserica, fie ca nu esti in biserica, fie ca mergi, fie ca stai, fie ca te odihnesti, roaga-te: “Doamne, miluieste-ma cum stii si cum voiesti Tu“. (Sfantul Ambrozie) De la incepatori Dumnezeu nu cere rugaciune neamprastiata: ea se dobandeste prin multe osteneli si dupa mult timp, asa cum spun scrierile Sfintilor Parinti: “Dumnezeu da rugaciune celui ce se roaga..“. (Sfantul Ilarion) Cand nu aveti mult timp pentru rugaciune, multumiti-va cu cat aveti, iar Dumnezeu va primi vointa voastra. Tineti minte ca lui Dumnezeu Ii place sa aveti la rugaciune trairea vamesului si feriti-va sa puneti pret pe rugaciunea voastra: aceasta este lucrarea lui Dumnezeu, nu a noastra. (Sfantul Macarie) Rugaciunea este un asemenea lucru, incat, daca traiesti in manastire cativa ani, nu inveti imediat sa te rogi asa cum trebuie, dar deocamdata roaga-te cum stii si cum poti, numai sa ai cugetul vamesului. (Sfantul Ambrozie) Va rog sa va rugati pentru cei ce va necajesc, zicand: “Pe cei ce ne urasc si ne necajesc pe noi, robii Tai (numele), iarta-i, Iubitorule de oameni, Doamne, caci nu stiu ce fac, si aprinde inima lor de dragoste pentru noi, nevrednicii“. (Sfantul Antonie) Domnul S-a rugat pentru cei ce L-au rastignit, iar intaiul mucenic Stefan s-a rugat pentru cei ce l-au omorat ca sa nu fie lor spre pacat, zicand: “Nu stiu ce fac“. Fa acelasi lucru si vei dobandi mila si ajutorul lui Dumnezeu si te vei linisti. (Sfantul Ambrozie) Pentru cei ce te necajesc, roaga-te cu aceste cuvinte: “Mantuieste-l Doamne, pe X (numele) si, cu rugaciunile lui, miluieste-ma si pe mine, pacatosul“. Si sa te rogi asa mai ales in vremea tulburarilor puternice. Este bine ca in acest timp sa faci metanii mari, daca ai loc. (Sfantul Ambrozie) Pentru cei ce ne urasc si ne necajesc, trebuie sa ne rugam asa: “Mantuieste-l Doamne, si miluieste-l pe robul tau, fratele meu iubit (numele), si, pentru rugaciunile lui, miluieste-ma si pe mine, pacatosul si blestematul“. (Sfantul Iosif) RUGACIUNEA IN BISERICA Despre rugaciunea in biserica sa stiti ca ea este mai presus decat rugaciunea savarsita acasa, caci este inaltata de o adunare intreaga de oameni, in cadrul careia, poate, exista multe rugaciuni foarte curate, aduse din inimi smerite catre Dumnezeu, pe care El le primeste ca pe o tamaie binemirositoare si alaturi de care sunt primite si ale noastre, macar ca sunt neinsemnate si neputincioase. (Sfantul Macarie) La biserica trebuie sa mergem cu duh pasnic, caci nici rugaciunea nu este primita daca avem ceva cu cineva sau am suparat pe cineva. (Sfantul Macarie) Este importanta rugaciunea bisericeasca: cele mai frumoase ganduri si sentimente tocmai in biserica vin, este adevarat, si vrajmasul ataca mai tare in biserica, dar prin semnul crucii si prin rugaciunea lui Iisus il alungati. Este bine sa stai in biserica intr-un colt intunecat si sa te rogi lui Dumnezeu. “Sus sa avem inimile!“- glasuieste preotul, iar mintea noastra deseori umbla pe pamant, cugetand la lucruri nefolositoare. Luptati-va cu acest lucru. (Sfantul Varsanufie) In timpul rugaciunii nu ne este de folos sa nazuim catre simtiri inalte. Trebuie numai sa patrundem sensul cuvintelor rostite, sa ne rugam cu atentie si atunci, cu timpul, Domnul ne va da si vederea duhovniceasca, si induiosarea inimii. (Sfantul Nicon) (extrase din: “Ne vorbesc Staretii de la Optina“, Editura Egumenita, 2007)

Acatistul Maicii Domnului bucuria celor necajiti

noreply@blogger.com (DAN NC) — Fri, 02 Oct 2009 20:09:00 +0000

Marian Moise - Acatistul Maicii Domnului bucuria celor necajiti 64kb

DESPRE VRAJITOARI

noreply@blogger.com (DAN NC) — Sat, 29 Aug 2009 12:12:00 +0000

PACATUL APELĂRII LA VRĂJITORII, FARMECE, DESCÂNTECE SI ALTE LUCRURI DIAVOLESTI, OCULTE ÎN SCOPUL DOBANDIRII UNUI AJUTOR Trebuie să fim constienti ca există cele două realităti: Dumnezeu si satana. Bunul Dumnezeu vrea să ne mântuiască, însă satana nu doreste mântuirea noastră si vrea să ne ducem cu el în infernul cel vesnic. De aceea întinde fel de fel de curse omenirii pentru a prinde pe cât mai multi. Intinde multe momeli printre care momeala aceasta a ocultismului, vrăjitoriei, despre care se crede că ar fi binefacătoare. Satana, fiind spirit, ia diferite înfătisări, cunoaste tot trecutul vietii noastre, lucrează prin oameni, prin animale si prin obiecte, are puterea de a distruge si aceasta o face servindu-se de oamenii înrăiti, cu mintea pervertită si întunecată de patimi. Oamenii vrăjitori, spun Sfintii Părinti, vor fi cel mai aspru pedepsiti de Dumnezeu, deoarece ei, constienti fiind, se leapădă de Dumnezeu încă din această viată, de buna voie chiar. Dumnezeul lor devine satana; lui i se închină toată viata, lui îi slujesc, lui îi aduc jertfe. Spunea cândva un mare părinte, următoarea întâmplare: pe când era preot într-o comună din Moldova a venit să se spovedească la el o vrajitoare cam de 60 de ani. După ce si-a spus toate păcatele din copilărie, toate relele ce facuse oamenilor prin vrăjitoriile ei, acel părinte i-a dat canonul necesar pentru ispăsirea acestor păcate. Unul din canoane i-a fost acela de a nu se împărtăsi 7 ani de zile. Auzind acea femeie că preotul nu-i dă împârtăsania, deoarece nu avea cum să o poată împărtăsi din cauza păcatelor ei, a intrat diavolul deznădejdii în ea spunându-i că nu va mai trăi atâtia ani si va muri neîmpărtăsită. Si biata femeie primind gândul acesta al deznădejdii de la satana, după ce a iesit de la spovedanie, parcă a intrat un duh în ea; a început să alerge atât de tare pe drum încât s-a izbit cu capul de o stâncă si a murit pe loc. La înmormântare, bineînteles că a fost chemat preotul ce o spovedise. El o cunostea foarte bine pentru că tocmai o spovedise si si-a dat seama că diavolul deznădejdii i-a facut un asemenea rău. Toată viata săraca femeie slujise satanei si iată că nu a lăsat-o până când nu a luat-o la el. La înmormântare preotul a pus epitrahilul pe trupul ei în sicriu, în momentul citirii dezlegării mari. Pe când citea acea dezlegare mare preotul a observat cum epitrahilul se lasă în sicriu. La sfârsitul rugăciunii, incredibil, trupul acelei femei vrajitoare dispăruse. Toată lumea rămăsese încremenită. In urma acestei întâmplări preotul acela care avea o viată de sfintenie s-a rugat lui Dumnezeu câteva zile cu post să-i descopere această minune. Dumnezeu i-a descoperit că satana si-a luat acea ucenică a lui cu trupul ei pământesc. Asa cum fiecare om în momentul încetării din viată trece prin niste judecăti ale lui Dumnezeu, asa a arătat că vrajitorii sunt cei mai aspru pedepsiti. Ei de bună voie s-au lepădat de Dumnezeu si s-au închinat diavolului; de aceea atunci când mor îi ia cu trup cu tot, deci nu mai trec prin acele judecăti. Este o mare greseală când cineva apelează la vrăjitori pentru a li se îndeplini o dorintă în casă. Se poate îndeplini pe moment acea dorintă cu puterea satanei, însă nu are viată lungă, nu poate avea un efect îndelungat. Sunt cunoscute atâtea cazuri când unii părinti si-au căsătorit copii cu ajutorul farmecelor. Totul a fost foarte bine pe moment, însă nu a durat mult timp si a venit inevitabila despărtire. Trebuie să fim constienti că diavolul nu ne face nici un bine pentru viata noastră. Tot binele săvârsit prin vrăji nu numai că nu are viată lungă, ci si distruge totul. Trebuie să ne ferim a merge la vrăjitori ca si cum am pune mâna pe foc. SURSA: http://www.ortodox.eurnet.ro

ADORMIREA MAICII DOMNULUI

noreply@blogger.com (DAN NC) — Sat, 15 Aug 2009 07:19:00 +0000

Postul Sărbătoarea este precedată de 14 zile de post strict, cu dezlegare la untdelemn şi vin sâmbăta şi duminica şi cu excepţia Schimbării la Faţă (6 august), când este dezlegare la peşte, indiferent în ce zi ar cădea. În zilele de peste săptămână din post, se slujeşte ori Paraclisul Mare al Maicii Domnului (slujbă de implorare) ori Al doilea paraclis al Maicii Domnului. Dacă ziua praznicului cade miercuri sau vineri, se dezleagă la peşte. Despre sărbătoare Sărbătoarea ortodoxă a Adormirii Maicii Domnului este foarte apropiată de ceea ce romano-catolicii numesc Înălţarea Fecioarei. În conformitate cu Sfânta Tradiţie, Maica Domnului a murit ca orice fiinţă omenească, "adormind," aşa cum indică şi numele sărbătorii. Ea a murit aşa cum mor toţi oamenii, nu în mod "voluntar" ca Fiul ei, ci prin necesitatea naturii ei umane muritoare care este indisolubil legată de stricăciunea acestei lumi. Apostolii au fost aduşi în mod miraculos la acest eveniment şi au fost cu toţii prezenţi, cu excepţia Sfântului Toma, atunci când Maica Domnului a trecut din această viaţă. Apoi, ea a fost înmormântată. Apostolul Toma a ajuns câteva zile mai târziu; dorind să o vadă încă o dată, i-a convins pe ceilalţi să deschidă mormântul Maicii Domnului. Atunci Apostolii au descoperit că trupul Ei nu mai era în mormânt. Acest moment este pentru noi pârga (primul rod) al Învierii de obşte, a credincioşilor, care va avea loc după A Doua Venire a lui Hristos. Praznicul poartă numele de Adormirea Maicii Domnului, pomenind trecerea ei din această viaţă, cuvântul "Adormire" traducând grecescul Koimisis, care înseamnă adormirea întru moarte (de aici vine cuvântul cimitir). Biserica Romano-Catolică preferă să se refere la acest eveniment ca Înălţarea ("asumpţiunea", după o traducere calchiată pe termenul latinesc folosit, Assumptio) întrucât, ţinând seama de dispariţia trupului Maicii Domnului din mormânt, consideră că Ea a fost înălţată cu trupul la Cer. Totuşi folosirea termenului Înălţare, acelaşi ca pentru Înălţarea Domnului eludează faptul că ea a murit ca toţi oamenii, având nevoie să fie şi ea mântuită de Fiul ei, ca orice om. La fel ca şi în cazul naşterii Sfintei Fecioare, sau în cazul Intrării în Biserică, nici pentru Adormirea Maicii Domnului nu există referinţe istorice sau biblice pentru această sărbătoare. Biserica Ortodoxă propovăduieşte că Maica Domnului este fără de păcat citare / referinţă critică necesară , dar şi că Fecioara Maria a avut nevoie cu adevărat să fie mântuită de Hristos - mântuită din încercări, suferinţe şi moarte din lumea aceasta. Ea a murit cu adevărat şi apoi a fost luată la Cer de Fiul ei, ca Maică a Vieţii, şi ia deja parte la viaţa fără de sfârşit din Împărăţia Cerurilor. Această viaţă în rai este pregătită şi promisă tuturor care "ascultă Cuvântul lui Dumnezeu şi îl păstrează" (Luca 11,27-28) Praznicul Adormirii Maicii Domnului în România Praznicul Adormirii Maicii Domnului este unul din cele mai îndrăgite sărbători pentru credincioşii ortodocşi români, mai ales datorită evlaviei deosebite a românilor faţă de Născătoarea de Dumnezeu. Un foarte mare număr de biserici şi de mănăstiri poartă acest hram. În multe locuri, cu această ocazie se organizează pelerinaje la mănăstirile care îşi sărbătoresc astfel ocrotitoarea. Sate şi comunităţi întregi vin împreună în aceste pelerinaje. Credincioşii vin încă din preziua Praznicului, în 14 septembrie şi participă la slujbe, care în multe locuri au un fast deosebit. Astfel, slujba Vecerniei se prelungeşte cu o Priveghere care în unele locuri durează până foarte târziu în noapte sau chiar toată noaptea. La slujba de înainteprăznuire se mai cântă în multe biserici şi mănăstiri din România şi Prohodul Maicii Domnului, o cântare special alcătuită pentru noaptea dinaintea praznicului, construită după modelul Prohodului Domnului şi pusă pe linia melodică a celor trei stări ale acestuia. În pauzele dintre slujbe, credincioşii cântă, în unele locuri, şi alte cântări (extra-liturgice) închinate Maicii Domnului, numite în Ardeal pricesne, care exprimă grija Născătoarei de Dumnezeu pentru oameni, precum şi afecţiunea profundă a credincioşilor faţă de Cea pe care o numesc Măicuţa Domnului. Unele dintre acestea sunt de o surprinzătoare familiaritate: "Am venit, Măicuţă, să te mai vedem / şi să-ţi spunem dorul pe care-l avem..." Poate cel mai cunoscut pelerinaj de Adormirea Maicii Domnului este, în România, cel de la Mănăstirea Nicula, păstrătoarea unei cunoscute Icoane făcătoare de minuni a Maicii Domnului [1]. Aici credincioşii se adună cu sutele de mii. Foarte mulţi, în semn de evlavie faţă de Maica Domnului, al cărei ajutor îl cer şi îl primesc, fac, la vremea praznicului, înconjurul bisericii (o dată sau de trei ori) în genunchi, aşteptând apoi cu răbdare ore şi chiar zile la rând pentru a ajunge să se închine Icoanei Maicii Domnului. În afara slujbelor, în ziua praznicului se organizează în multe locuri, pe lângă mănăstiri sau şi în oraşe, târguri şi serbări populare.

AVORTUL,OMUCIDERE LEGALA

noreply@blogger.com (DAN NC) — Sun, 02 Aug 2009 14:48:00 +0000

VA AVERTIZEZ CA IMAGINILE DE MAI JOS SUNT GROAZNICE,SOCANTE.DECI SA LUAM ATITUDINE CA SA NU SE MAI INTAMPLE ASFEL DE CRIME ASUPRA FIINTELOR CE NU SE POT APARA SI AU SI ELE DREPTUL LA VIATA.

MESAJUL PREA FERICITULUI PATRARHULUI DANIEL LA ZILELE CETATII NEAMTULUI

noreply@blogger.com (DAN NC) — Fri, 03 Jul 2009 18:27:00 +0000

CETATEA NEAMŢ – STRAJĂ PESTE VEACURI: Mesajul Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la Festivalul de Artă Medievală „Zilele Cetăţii Neamţ”, 03 - 05 iulie 2009

Situată la frontiera dintre Orientul ortodox bizantin, ocupat de otomani, şi Occidentul catolic şi protestant, Moldova medievală a apărat tezaurul religios şi spiritual românesc, deschizându-se, în acelaşi timp, din punct de vedere cultural spre Europa occidentală. Monumentele istorice din acea perioadă rămân până astăzi rădăcini şi repere ale identităţii culturale, ce ne bucură sau ne judecă potrivit cu atitudinea noastră faţă de ele, şi ne invită la comuniune peste timpul trecător al fiecărei generaţii.

Atestată documentar în anul 1395, Cetatea Neamţ veghează încă de pe Culmea Pleşului ca un memento al comuniunii între generaţii şi ca un altar al memoriei şi pomenirii vredniciei unui neam de voievozi. Alături de biserici, mânăstiri, case, morminte şi cruci, turnuri şi porţi, păstrate cu sfinţenie de-a lungul veacurilor, cetatea păstrează şi transmite societăţii contemporane un limbaj tainic şi vizibil al tradiţiei, al continuităţii fizice şi spirituale, ca o pecete a jertfelniciei româneşti. Vechiul „cuib de vulturi” al Neamţului ne inspiră şi ne invită să preţuim monumentele istorice, piloni şi martori ai continuităţii istorice, care evocă şi invocă legătura spirituală dintre tradiţia şi viitorul neamului nostru.

Tradiţia creatoare nu desfigurează, ci transfigurează trecutul şi îl transmite ca spirit de comuniune. Prin urmare, considerăm că avem încă multe de făcut pentru a restaura monumentele, cărţi de identitate ale demnităţii şi creativităţii poporului român. Aceste flori ale spiritului generaţiilor trecute pot fi smulse şi strivite sau preţuite şi cultivate. Integrarea României în Uniunea Europeană trebuie să sporească grija noastră pentru monumentele istorice naţionale, dovezi majore ale dimensiunii europene a culturii româneşti. Astfel, apreciem proiectul de restaurare şi consolidare a Cetăţii Neamţ precum şi organizarea Festivalului de Artă Medievală „Zilele Cetăţii Neamţ”, ce readuce într-o cetate faimoasă a Sfântului Voievod Ştefan cel Mare slujba de priveghere, arta populară, tradiţiile sfinte şi obiceiurile strămoşeşti, păstrate din generaţie în generaţie. Sfinţirea Paraclisului „Sfântul Nicolae” din Cetatea Neamţ, evenimentele culturale şi momentele artistice vor readuce în inimile participanţilor valorile autentice, care ne oferă identitate în istorie şi ne inspiră pentru viitor.

Felicităm pe toţi organizatorii acestui eveniment cu profunde semnificaţii religioase, spirituale şi culturale şi le mulţumim, totodată, pentru acordarea titlului de Cetăţean de Onoare al Oraşului Târgu Neamţ. Rugăm pe Preamilostivul Dumnezeu să îi ocrotească pe toţi credincioşii de pe plaiurile moldave şi pe toţi românii de pretutindeni, să ne ajute tuturor să păstrăm şi să cultivăm bogăţia patrimoniului nostru naţional, ca pe o lumină transmisă din generaţie în generaţie, ca pe o făclie de Înviere spirituală şi ca pe o coroană a demnităţii noastre româneşti.

† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

SFINTII APOSTOLI PETRU SI PAVEL

noreply@blogger.com (DAN NC) — Mon, 29 Jun 2009 08:13:00 +0000

Pe data de 29 iunie, creştin-ortodocşii îi celebrează pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. Cele două personaje ale istoriei religioase sunt simboluri ale credinţei de nestrămutat şi ale sacrificiilor supreme în numele Domnului. De-a lungul timpului, au existat mereu oameni care şi-au jertfit viaţa pentru un scop nobil, pentru un crez, pentru o idee, pentru un ideal. Apostolii lui Hristos se disting de departe în seria martirilor. Este vorba despre conceptul omului absolut, al omului ideal care crede cu toată fiinţa sa şi care este gata să-şi dea viaţa mai curând decât să renunţe la credinţa sa. Vieţile şi faptele Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel ilustrează excelent cele afirmate anterior. Ei au marcat începuturile răspândirii creştinismului, au propovăduit noua religie şi s-au jertfit pentru ea. * Cine a fost Sfântul Petru? Sfântul Petru a fost iniţial ucenicul lui Ioan Botezătorul, pentru ca, ulterior, să îl însoţească pe Mântuitor. Numele său de origine era Simon, dar Iisus i-a dat numele de Chefa sau Petru, care însemna „piatră”. Petru a fost fratele Sfântului Apostol Andrei, cel care a adus creştinismul pe teritoriul ţării noastre. Meseria de bază a Sfântului Petru era de pescar, ceea ce îl determină pe Învăţător să îl întrebe simbolic dacă nu doreşte să devină "pescar de oameni", adică să le inspire oamenilor de peste tot credinţă cea adevarată. Supranumit "Apostolul celor tăiaţi împrejur", Sfântul Petru a propovaduit în lung şi-n lat religia creştină după Înălţarea lui Hristos. A fost prigonit de către duşmanii creştinismului şi pe data de 29 iunie 1967 (în timpul domniei lui Nero) a fost crucificat cu capul în jos. * Sfântul Pavel - "Apostolul neamurilor" Fără a fi făcut parte dintre cei 12 ucenici ai Mântuitorului, Sfântul Pavel a fost cel mai mare propovăduitor al credinţei creştine, fiind supranumit "Apostolul neamurilor", deşi la origine era fariseu, avea cetăţenie romană şi făcea parte din rândul celor care îi asupreau pe creştini. Numele său evreiesc era Saul (“furtuna”), dar îl va schimba în Pavel (“linişte”) în momentul în care, în drum spre Damasc, i se arată Domnul şi îi câştigă pentru totdeauna o credinţă puternică, dar îi ia vederea, pe care şi-o va recăpăta în clipa botezului. A fost întemniţat de trei ori pentru acţiunile sale de propagare a creştinismului pentru ca în final să fie decapitat tot pe 29 iunie şi tot în timpul domniei lui Nero. Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel vor rămâne pentru totdeauna modele de viaţă, de dăruire, de devotament, de perseverenţă, de curaj. Tuturor celor care poartă nume sfinte, precum Paul, Polina, Petruţa, Petrişor etc le doresc La mulţi ani şi multă sănătate!