dacian axente ţolea

2012 - Anul sacrificiului (II)

2012-01-05T17:20:00.000+02:00

Cei ce vor urma acest traseu (notă: de care vorbeam la sfârşitul primei părţi), asumându-şi un parcurs şi un discurs politic pe frontul luptei anti-corupţie şi al reducerii influenţei statului în societate, al reducerii birocraţiei, fiscalităţii şi cheltuielilor publice, tehnocraţi şi antreprenori, contribuabili şi analişti responsabili ai vieţii noastre publice, vor avea cele mai mari şanse să mişte poporul spre urnele electorale altfel decât s-a întâmplat la ultimele alegeri parlamentare. Doar aşa, cred eu, va putea fi abordat următorul ciclu parlamentar cu speranţe legitime pentru o luptă eficientă împotriva corupţiei, respectiv pentru armonizarea şi consolidarea construcţiei constituţionale!

Şi pentru că tot se speculează în jurul unor astfel de nume, cred că o alăturare a câtorva dintre tehnocraţii care nu au făcut politică în adevăratul sens al termenului, care nu au trecut printr-o structură legislativă sau printr-una de conducere a unui partid politic, dar care au performat în demnităţi publice, bucurându-se de o aură strălucitoare de credibilitate, ar fi mai mult decât elocventă. Dacian Cioloş, Daniel Morar şi, de ce nu, chiar Mihai Răzvan Ungureanu ar putea polariza un capital electoral foarte interesant. Şi nu sunt singurii!

Altfel, oricare ar fi eforturile şi artificiile partidelor, parlamentare sau nu, rămânem la cum a indicat Sebastian Lăzăroiu: Întoarcerea la Orient. Adică la FSN!

“Majoritatea constituantă”

Ajunşi la acest punct, trebuie să mărturisesc că nu cred în acest scenariu, decât ca o stratagemă de destructurare a USL în vederea alegerilor de la finele acestui an. O invitaţie făcută, mai în glumă, mai în serios, pentru ca PSD să îşi sacrifice PNL-ul şi PC-ul, iar PDL să îşi sacrifice partenerii de guvernare. Nimic mai mult, pe de o parte, nimic mai periculos, pe de altă parte!

Indiferent cât de tentant sună constituirea unei majorităţi care să permită revizuirea Constituţiei, o continuare a construcţiei constituţionale dintr-un astfel de punct extrem, mai ales într-o perioadă în care autorii edificiului constituţional actual, Iliescu (1991 şi 2003) şi Năstase (2003), au o influenţă semnificativă la vârful PSD, nu poate fi altceva decât un simulacru de revizuire constituţională! Cred că în mandatul în care Constituţia actuală va împlini un sfert de secol, e nevoie de alţi corifei ai construcţiei constituţionale româneşti! În etapa care se impune cu maximă necesitate, după cum au demonstrat-o ultimii 15 ani ai democraţiei noastre constituţionale, liberale, cei doi nu pot juca în tot acest proces mai mult decât un rol cameo, fără să aibe vreo influenţă în desfăşurarea acţiunii. În fond şi la urma urmei, o construcţie constituţională corectă, riguroasă, care să fie o autentică fundaţie legislativă, dar şi un acoperământ moral pentru întreaga naţiune, nu se face de azi pe mâine, de pe 2012 pe 2013. Aşa cum se spune în Raportul Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Regimului Politic şi Constituţional din România, este nevoie de dezvoltarea unei culturi constituţionale, în care accentul nu trebuie sa cada atât de tare pe punerea în practică a voinţei unei majorităţi, cât pe o intensă şi extinsă deliberare publică, în care opiniile cele mai diverse şi mai puţin reprezentate să fie luate la modul cel mai serios în calcul. In calculul de rezistenţă al acestui edificiu naţional!

Una peste alta, cele două proiecte, cele două mari şantiere politice, lupta anti-corupţie şi o construcţie constituţională care să limiteze rolul şi costul statului, separându-i, echilibrându-i şi strunindu-i cu fermitate puterile, sunt singurele care mai pot salva democraţia şi economia românească de la faliment. O criză de proporţiile celei prin care trecem nu se reduce la doi-trei ani, nici chiar la două-trei cicluri parlamentare, aşa că măsurile de tratament şi de prevenţie trebuie să se bazeze pe o abordare sistemică şi pe o reformă fundamentală a statului şi politicii. Dacă e să ne raportăm la ultimele două mari crize globale, The Great Depression, 1929-1940, şi The Great Inflation, 1965-1984, la consecinţele acestora, între care al doilea război mondial, respectiv declinul unui sistem internaţional, cel de la Bretton Woods, sau falimentul şi prăbuşirea sistemului comunist, ar fi de bun simţ să ne fixăm ca bornă anul 2020, iar criza prin care trecem să ne fie de folos, chiar ca un dar, pentru reformele structurale de care avem realmente nevoie!

Cei mai inteligenţi dintre noi aşa trec prin criză, renunţând în stânga, dar crescând în dreapta!

2012 – Anul sacrificiului

2012-01-04T17:58:00.001+02:00

Toată lumea se aşteaptă ca anul care abia şi-a scos capul din noaptea de ajun să fie un an al sacrificiului, un an al luptei pentru supravieţuire, pentru combaterea recesiunii economice şi a crizei globale, care ameninţă actualele aranjamente instituţionale şi politice. În 2011, cu precădere în ultima parte a anului, nimeni nu a scăpat de propaganda recesiunii, de discursurile ameninţătoare ale prudenţilor, scepticilor şi fataliştilor, extrem de bine răspândite şi îngroşate prin canalele media şi de pe tribunele politice.

După căderea zidului, nu îmi aduc aminte de un orizont mai sumbru ca cel descris în mass media pentru anul 2012. De la scenarii pre-creştine până la analize economico-financiare şi prognoze politice vizând ameninţarea status quo-ului şi a securităţii globale, tot meniul dezastrului cosmic a fost pus pe tarabă.

Nu zic că-i rău sa agităm steagul prudenţei, să ne abţinem, să ne gospodărim cu măsură, să facem sacrificii pentru zile mai albe, pentru un an mai bun. Cu siguranţă e mai înţelept ca, pe timp de criză, să pui în faţă răul şi să-ţi păzeşti bostănăria!

Ce ar fi mai preocupant, însă, ar fi să desluşim strategiile unor centre şi reţele de putere pentru a răspunde cu cât de cât succes pericolului de care vorbeam în introducere: ameninţarea status quo-ului. Ce sacrificii ar presupune, bunăoară, aceste strategii? Cine/ ce se sacrifică sau cine/ ce va fi jertfit pentru a putea continua şi după anul electoral 2012 un anumit proiect politic?!

Desigur, când vine vorba despre “un anumit proiect politic”, ar fi bine să ştim care anume. Din ceea ce avem în această iarnă pe tarabă, dincolo de oferta crizei, cum spuneam mai sus, se impun cu precădere două mari şi late: lupta anti-corupţie şi bătălia pentru o noua constituţie. Nu e de neglijat, însă, proiectul cardinal al oricărui om/ grup politic: guvernarea!

Ce se face şi desface, ce prefacem sau refacem, aşadar, pentru a continua aceste proiecte? Deşi, într-o perspectivă democratică de minim bun simţ, de minimă morală, este extrem de important să ne întrebăm ca şi cetăţeni ce este de făcut pentru a susţine şi promova în continuare lupta anti-corupţie şi campania pentru armonizarea şi consolidarea construcţiei constituţionale, e de înţeles că cel mai important rămâne, deocamdată, ce înţeleg să facă politicienii, adică reprezentanţii aleşi ai cetăţenilor. Nu de alta, dar, ca să revenim la criză, la ceea ce ne-a adus in situaţia de faţă, corupţia şi fatuitatea sunt cele care au pus în pericol ordinea şi libertatea pieţelor, respectiv bunăstarea şi securitatea, suveranitatea chiar, a cetăţenilor. Fiinţa democraţiei, dar şi fibra şi caracterul legilor şi drepturilor naturale, de la economie la libertate, proprietate şi chiar viaţă! În plus, în cazul României, cel puţin, şi un regim constituţional eclectic, ambiguu şi contradictoriu. Asta pe langă corupţia şi fatuitatea multor, prea multor politicieni!

Avem, aşadar, după ultimele prize mediatice, o perspectivă pe care aş numi-o “justiţie cu suspendare” şi, după insistenţele lui Sebastian Lăzăroiu, una a “majorităţii constituante”, adică un fel de “întoarcere la Orient”, cum spune titlul unei cântări din repertoriul Păsării Colibri
(“Râdeţi voi, râdeţi voi, vechi amici din Bizanţ/

Râdeţi voi dar priviţi diligenţa zace-n sanţ/

Chiar şi calul abia mai respiră de-un şfanţ/

Iar sub noi, ce belea, bicicleta n-are lanţ!”).

Justiţie cu suspendare

Cele mai proaspete decizii ale instanţelor de judecată în dosare de mare interes public au pus pe tarabă “pedeapsa cu suspendare”, iar reacţiile - cea mai prizată fiind, desigur, a preşedintelui Traian Basescu - nu au întârziat să apară. După îndelung blamatele fente cu procedura de neconstituţionalitate şi cu amânările până după prescriere a marilor dosare de corupţie, a urmat, iată, noua găselniţă bizantină, pedeapsa cu suspendare, o altă petardă din acelaşi pachet al “condamnărilor sau sancţiuniulor descurajante”, ca să citez Comisia Europeană!

Nu cred că mai are sens să detaliez aici legătura, la care m-am referit ceva mai sus, dintre corupţie şi criză. Creşterea rolului statului, a cheltuielilor şi investiţiilor publice, a birocraţiei şi a aparatului de stat, nu face decât să alimenteze corupţia politică şi să ameninţe libertatea economică. E ceea ce scoate în evidenţă actuala criză, punând în discuţie nu capitalismul şi democraţia, ci rolul statului în capitalism şi al partidelor politice în democraţie!

De altfel, în această idee trebuie să reflectăm şi asupra reacţiilor şi manevrelor strategice care au în vedere continuarea luptei anti-corupţie şi a consolidării justiţiei româneşti. Personal, nu văd în reacţia lui Traian Băsescu o repoziţionare faţă de acest proiect cu care şi-a început mandatul de preşedinte al României. În primul rând pentru că e departe de a fi o misiune îndeplinită. Acest proiect a fost perceput, atât de Traian Băsescu, cât şi de analiştii cei mai serioşi ai vieţii şi scenei noastre politice, drept piatra unghiulară a programului său politic, a edificiului politic pe care se străduieşte, ca orice om politic ajuns la cel mai înalt nivel de reprezentare, să îl lase moştenire. Cu o moştenire oricine-i dator!

Mi-e greu să cred că un om politic aflat la finalul unui astfel de mandat îşi permite să renunţe de bunăvoie la un astfel de proiect, ba mai rău, să întoarcă armele împotriva primei misiuni asumate! Nici măcar salvarea PDL de la “cotropire sau asuprire politică” nu ar justifica şi cauţiona un astfel de gest. Cred, mai degrabă, într-o strategie pentru salvarea acestei misiuni, ceea ce n-ar fi posibil fără – ce spuneam! – un sacrificiu major!

Singura perspectivă a continuării juste a luptei anti-corupţie, din punctul meu de vedere, este predarea ştafetei, scoaterea de sub tutela sa a echipei care să continue această misiune. Ştiu că, într-un tapaj mediatic de proporţiile celui angajat de peste un deceniu să îl discrediteze pe Traian Băsescu, e greu să îl vezi acum ca pe un om dedicat unei misiuni, unui proiect sau program politic. Suntem prizonierii unor mituri politice, instrumente create pentru a masca realitatea, manipulând opinia publică, şi nu doar în ceea ce îl priveşte pe Traian Băsescu.

Iata (partial) de ce, cred că lupta anti-corupţie are nevoie, de acum înainte, ca ştafeta să fie preluată de către cei ce au operaţionalizat, au pus în practică lupta anti-corupţie în perioada 2005-2012. Tehnocraţii luptei anti-corupţie trebuie să treacă la conducerea politică a acestui proces, iar pentru aceasta e nevoie de un sacrificiu major, ceea ce Băsescu, cred eu, a intuit şi, pesemne, chiar şi-a asumat deja!

Poate că tranziţia de la Orient la Occident are nevoie şi de acest patent, de trecerea din corpul magistraţilor în cel al oamenilor politici! Monica Macovei a fost, de altfel, the first in line. Pe aceasta linie, a frontului anti-corupţie. Să vedem cine va fi urmatorul...

- va urma -

Cetățenia activă

2011-10-17T18:29:00.002+02:00

Cetățean activ – aceasta trebuie să fie titulatura de membru al mișcării “Noua Republică”. Cetățenia activă este răspunsul oferit capturării oligarhice a instituțiilor statale. (Costel Stavarache/ Doctrina Populară – Sinteza valorilor și principiilor dreptei).

Dincolo de principiile și valorile pe care le asumă și manifestă, în deplin acord cu acestea, Noua Republică trebuie să fie pe de o parte creuzetul dorințelor și intereselor pentru o cât mai mare libertate și pentru un cât mai riguros control al puterii politice, iar pe de altă parte matricea participării responsabile la viața publică. Doar așa cetățenii vor putea să ăși recupereze statul și democrația, întorcând politica cu fața spre ei, spre nevoile și aspirațiile lor legitime.

Cetățeanul activ, însă, trebuie să aibă un plan, o strategie, o comunitate și un cadru în care să acționeze coerent și vectorial, spre obiective precise, menite să forjeze și să cristalizeze un mai bine comun și o mai mare libertate individuală, prin retragerea parțială sau totală a statului din zonele în care condiția și drepturile naturale ale omului, respectiv legile naturale ale schimbului economic nu suportă constrângeri și poveri artificiale.

A fi activ înseamnă a decide în mod direct asupra poverii sau eliberării de povară.

A fi activ înseamnă a decide direct asupra restrângerii sau extinderii libertății tale.

A fi activ înseamnă a fi responsabil, cu atât mai responsabil cu cât mai liber dorești să fii!

A fi activ înseamnă a participa în mod direct la alegerea și controlul reprezentanților politici, a reacționa prompt la dubla măsură, ca la orice încercare de monopol și de enclavizare a clasei politice.

Noua Republică nu trebuie să dea atât carnete de membru, cât dovezi și oportunități de cetățenie activă. Certificatul de cetățean activ ni-l vom lua cu toții printr-o nouă constituție, prin legi noi, mai simple, mai suple și mai deschise spre libertate și responsabilitate individuală, spre libertate economică și spre justiție egală.

Pentru o cât mai bună acoperire conceptuală, dar, mai ales, pentru o cât mai adecvată consistență, Noua Republică trebuie să se fondeze ea însăși în fundamentul națiunii. Cum scriam mai înainte, dincolo de principiile și valorile pe care le asuma și manifestă, dar în deplin acord cu acestea, Noua Republică trebuie să propună urgent un nou proiect de constituție, pe care să îl promoveze, în spiritul său, de la firul ierbii, adică prin cea mai grea cale prevăzută – nu degeaba! - în Constituția lui Ion Iliescu: inițiativa cetățenească!

Pentru aceasta e nevoie de :

o comisie de constituționaliști care să elaboreze și să articuleze noul proiect de constituție
grupuri de inițiativă la nivelul fiecărui județ
strângerea, cf. actualei constituții, a 500.000 de semnături pentru inițierea procedurii de revizuire a constituției.

Când va fi încheiată această etapă, Noua Republică va fi creat 500.000 de cetățeni activi și se va fi fondat în însuși fundamentul schimbării pe care o așteaptă și o merită românii. Românii liberi și responsabili!

Ce este Noua Republică?

2011-10-04T09:38:00.004+02:00

Plecat în anul 2006 de la Arad, printr-o dezbatere pe tema reformei constituţionale, conceptul de Noua Republică a fost gândit împreună cu prietenul meu Cosmin Aldea în ideea de a resuscita proiectele de reformă a statului, lansate de Traian Băsescu după câştigarea primului mandat de preşedinte al României. Valeriu Stoica, invitatul principal al dezbaterii de atunci, de la Arad, care iniţiase un proiect de Constituţie şi unul de reorganizare administrativ-teritorială, spunea după aproape un an:

<"Opţiunea pentru un tip de republică sau altul nu aparţine unui partid sau altuia, ci românilor!"

Domnule Valeriu Stoica, de la Arad a plecat conceptul Noua Republică.
-Îmi amintesc cu plăcere de dezbaterea publică din septembrie anul trecut, sub numele Noua Republică. Dacian Ţolea şi prietenii lui au făcut o treabă foarte bună, după aproape un an sintagma este reluată nu numai de către mine, ci de tot mai mulţi oameni, mai mult sau mai puţin spontan, ideea pluteşte în aer. (…)/ Observator Arădean, 3 iulie 2007, interviu realizat de Flavisu Ghender>

E drept că Valeriu Stoica m-a îndemnat atunci să instituţionalizez conceptul, să punem bazele unei fundaţii cu profil de think tank, dar, atât din motive care ţin de implicarea politică în ani electorali extrem de dificili, 2007, 2008, 2009, cât şi din motive personale, am amânat acest demers. Mai mult, visul meu era ca acest proiect să fie unul de anvergură naţională, care să pornească din capitala ţării şi să fuzioneze spiritual şi moral cu un lider de anvergură naţională, la fel de nou şi de ambiţios ca ceea ce schiţam atunci din mers, pe hârtie şi în săli de conferinţă, articulând conceptul de Noua Republică. O nouă Constituţie, care să înceapă cu o formulă a demnităţii şi generozităţii, a libertăţii şi a primatului cetăţeanului în faţa statului, “Noi, cetăţenii români de pretutindeni”, un nou sistem electoral, atât pentru alegerile locale, cât şi pentru cele naţionale, fără liste închise, de partid, deschis spre noile tehnologii, cum ar fi votul electronic, în vederea recuperării cât mai multor cetăţeni în corpul electoral, un alt statut al aleşilor, un alt raport între aleşi şi alegători, un alt sistem de partide, un alt Parlament, o altă clasă politică, mai responsabilă, mai integră, mai legată de cetate, reforme sectoriale, pe reforma în educaţie organizând, tot la Arad, în vara anului 2008, o dezbatere cu actualul ministru Daniel Funeriu, în fine, un stat nou, orientat înspre stoparea risipei şi a abuzurilor, îndreptat către piaţă şi antreprenori, către uşurarea poverii de pe umerii cetăţeanului, către primatul legii şi al stimulentelor, către o justiţie eliberată de pătratele vicioase ale politicii.

De altfel, într-o perspectivă imagologică şi axonometrică, Noua Republică este o cetate cu pieţe şi străzi pline de cetăţeni dornici să participe la decizia publică, să o controleze, să îşi formeze competenţe şi să facă performanţă. Piaţa Educaţiei, Piaţa Sănătăţii, Piaţa Muncii, Piaţa Justiţiei, Piaţa Libertăţii sau Piaţa Constituţiei trebuie să devină adevărate forumuri publice, în care, ca în Grecia Antică, cetăţenii să dezbată probleme şi soluţii specifice, plecate de la nevoile şi interesele lor, de la firul ierbii. Pentru că tendinţele vin, de regulă, de jos în sus, iar ciudăţeniile de sus în jos!

Şi pentru că nu degeaba grecii îi numeau idiotes pe cei care refuzau participarea în Agora, la viaţa şi dezbaterea publică, politicienii de azi cultivând cu imaginaţie şi mult cinism această atitudine, pentru a creşte cota electorală a partidelor pe care le controlează cu mână de fier şi discplină leninistă, Noua Republică este o cetate autentică, însufleţită de cetăţeni, condusă de politicieni-cetăţeni şi pusă pe roate de antreprenori-cetăţeni.

Piatra unghiulară a acestei cetăţi, creatorul şi administratorul ei, este cetăţenul, care trebuie recuperat ad integrum şi ad infinitum în viaţa publică, prin educaţie, cultură şi muncă, prin libertate şi responsabilitate, prin credinţă şi dicernământ.

Astfel, NOUA REPUBLICĂ este o cetate egală în sine cu suflul şi mişcarea cetăţenilor care îi dau viaţă. Iar astazi, după 5 ani de la ieşirea la lumină, după o întâlnire providenţială cu Mihail Neamţu, păşind într-al 6-lea an, care va fi, nu întâmplător un an electoral, MIŞCAREA PRINDE RĂDĂCINI...

Aşa să ne ajute Dumnezeu!

Izvoare de dreapta

2011-09-24T18:49:00.003+02:00

Spuneam nu demult, amintind de un dicton latin, că puterea ar trebui să accepte cu bucurie provocarea, așa cum virtutea se bucură de ispită, pentru a-și verifica și întări condiția. Fără a o spune direct, sugeram oarecum că avem de-a face cu un principiu, cu o atitudine de dreapta. Cu un izvor de dreapta!

Ghinion, însă! Nu a trecut nici măcar o săptămână de la postarea mea și puterea și-a dat în petec, fugind de provocare prin decapitarea antemergătorului ei. Defectul predominant al partidelor și politicii românești de astăzi a triumfat. A câta oară?!

Dincolo de amplitudinea nevrozei de partid, atât de specifică acestei triste, confuze și istovitoare, frisonante tranziții, cu vârful ieșit bine de tot la vedere tocmai în perioadele de guvernare, trebuie remarcat urletul tăcut care se ridică în spatele respectivei provocări. Un fel de “râs de frontierist”, cum se zicea într-un banc ce făcea carieră în vremea lui Ceaușescu, referindu-se la cei ce încercau să fugă spre meleaguri mai libere.

Mă și mir că nu sesizează nimeni – marii analiști ai scenei noastre publice, bunăoară! – cum se vorbește cu atâta ușurință de reforma clasei politice și despre o mișcare populară, de dreapta, prin alianțe cu personaje gen Dan Diaconescu in Direct, Gigi Becali, Remus Cernea, Cozmin Gușă și alții ca ei. E un oximoron politic, oximoron care trădează fie un adevăr usturător, fie un scenariu cutremurător: aruncarea în derizoriu și în ridicol a dreptei românești! Cum poți vorbi de schimbarea clasei politice de pe poziții de dreapta făcându-l, de pildă, pe Dan Diaconescu Direct Vicepreședinte al Senatului sau Camerei Deputaților? Că acolo se va ajunge. Cum poți vorbi de o mișcare de dreapta, care să stimuleze toate resursele și voturile de dreapta din țară, vizând alianțe electorale cu fracții politice de stânga, cu populiști și aventurieri licențioși, cu nebuni și oportuniști de duzină? Cât de disperat trebuie să fii ca să pui așa ceva pe masa alegerilor?!

Eu, unul, nu cred că Emil Boc, Valeriu Stoica sau Sorin Frunzăverde, de pildă, ar putea accepta așa ceva. După mine, nici în ruptul capului! Dar nici Baconschi, Paleologu sau Sever Voinescu. Și cu atât mai puțin Cristian Preda sau Traian Ungureanu.

Cum poți vorbi de merit și reformă, de rule of law, de dreapta clasic liberală, de cea conservatoare sau de creștin-democrație amestecând grâul cu neghina? Cum poți vorbi de Reagan și Thatcher plimbându-te la braț cu trufia, cu josnicia, cu arghirofilia, cu vrăjitoria și cu necredința? Dar, apropo de Reagan și Thatcher*...

Nici nu și-a încheiat bine fraza președintele Basescu, când îi numea drept modele – ale dreptei aș zice eu, pentru că se adresa tinerilor de la Școala de Vară a PDL, deci, teoretic, generației viitorilor lideri ai dreptei românești! – că, hop!, am și sărit să ne comparăm cu aceștia. Care mai de care! Ce nu s-a scris deloc în presa noastră, nesesizat, pesemne, nici de epigonii noștri neaoși, este latura profund creștină a lui Ronald Reagan și a lui Margaret Thatcher, credința lor fermă și statornică în Dumnezeu, fără de care nicio dreaptă completă și autentică nu este posibilă.

Și, ajuns la această dăinuitoare paradigmă, mă întreb, cumva nedumerit: oare chiar vrem o dreaptă completă și autentică, chiar vrem să strângem întreaga recoltă a dreptei sub același acoperiș sau ne jucăm de-a dreapta și de-a stânga profețind sistemul bipolar și mișcări puritane din culisele unor inginerii fără niciun Dumnezeu?!

Nu de alta, dar și eu cred cu tărie, ca Margaret Thatcher, că “we are a nation whose ideals are founded on the Bible”, iar pentru asta e suficient să ne uităm la documentele noatre fondatoare, de la Proclamația de la Islaz până la Declarația de la Alba Iulia și la Constituția din 1923. Că toate sunt, în fond și la urma urmei, la fel ca și credința în Dumnezeu, izvoare de dreapta. Adevărate izvoare de dreapta.

Și pentru că am trecut mai jos niște linkuri la mărturii luminoase și peremptorii despre credința celor doi mari lideri ai dreptei, mă întreb când, oare, voi auzi un astfel de discurs la un lider al dreptei românești? La liderul dreptei romanesti...

* Vezi

http://www.heritage.org/Research/Lecture/The-Intellectual-Origins-of-Ronald-Reagans-Faith

respectiv

http://www.margaretthatcher.org/document/107246

Ce (ne) trebuie

2011-09-23T11:40:00.000+02:00

Un om simplu, dar cu o educaţie complexă, solidă şi coerentă, cu un suflet mare şi o conştiinţă pe măsură. Un om curajos şi inteligent, pentru care discernământul e motorul oricarei acţiuni, un om integru, de bună credinţă.

De bună seamă, există mulţi români care corespund acestui profil, chiar dacă expunerea lor publică este aproape invers proporţională cu înălţimea acestor calităţi. Îi cunoaştem cu toţii, sunt printre prietenii noştri, printre rude şi colegi mai vechi sau mai noi. Sunt eroii nopţilor pierdute cu folos departe de lumina reflectoarelor, stâlpii de susţinere ai firmelor, şcolilor, spitalelor, instituţiilor şi organizaţiilor. Sunt surse de inspiraţie şi de încredere, modele indispensabile unei construcţii durabile. Sunt stâlpii de susţinere ai bunului mers al lucrurilor, cei care îţi aduc norocul în casă, chiar dacă ei par, cel mai adesea, lipsiţi de noroc. Sunt stâlpii pe care se sprijină cei cu mare notorietate, uneori doar ca să-şi verifice rating-ul.

“Găsiţi-mi un om norocos!”, spunea Napoleon apropiaţilor săi. De fapt, Napoleon căuta oameni care să-i aducă noroc. O societate, o ţară, o naţiune are noroc dacă genul acesta de oameni sunt aduşi/ puşi acolo unde trebuie. De cele mai multe ori nu-i găseşti în vârful muntelui, ci la poalele sale, ajutându-i pe ceilalţi să urce muntele. Uneori, însă, e nevoie ca ei sa conducă urcuşul. În condiţiile cele mai vitrege, nu nebunii şi aventurierii carismatici sunt cei care reuşesc să conducă urcuşul, ci genul acesta de oameni, curajoşi, dar raţionali, inteligenţi, dar de bună calitate. Şi de bună credinţă!

În dragoste, se zice ca inteligenţa şi loialitatea sunt afrodisiace dintre cele mai puternice.

În luptă, aşijderea, discernământul şi strategia sunt decisive. Carisma ideilor, a unei construcţii morale şi culturale robuste, e mult mai importantă decât carisma cuvintelor şi a prim-planurilor frumoase! Spunem adesea, citând înaintaşi, că ideile sunt cele care mişcă lumea. Când ideile se mărită, însă, cu genul acesta de cavaleri ai bunei credinţe lumea se mişcă într-un sens bun.

Haideţi să căutăm un om bun ca să fim norocoşi!

Dacă fiecare dintre cei ce doresc cu adevărat O NOUĂ REPUBLICĂ – O NOUĂ ROMÂNIE găseşte sau ştie un astfel de om şi reuşeşte să îl convingă să i se alăture avem o mişcare cu mult noroc. Şi de bună credinţă!

Virtus tentamine gaudet

2011-09-11T16:11:00.001+02:00

PDL: ne-mișcare sau înnoire?

Motto: „Virtus tentamine gaudet” (Virtutea se bucură de încercări)

Bătălia pentru continuarea reformelor în 2012 nu este deloc câștigată. Imaturitatea liderilor opoziției și sărăcia de imaginație a socialiștilor ne avantajează. Chiar și în condițiile unui sistem de vot avantajos, actualul PDL nu poate crește ușor dincolo de 25-30%. Recâștigarea fiecărui votant al dreptei presupune eforturi colosale de recredibilizare. De aceea, noua mişcare populară despre care se vorbeşte tot mai apăsat, cu diverse accente şi interese, este, înainte de orice, o provocare pentru PDL.

Dacă o reconstrucție doctrinară este deja vizibilă, grație eforturilor unor entități precum CADI, ISP sau FCD, o relansare politică a dreptei așteaptă impulsuri mult mai importante. Presiunea vine din partea publicului educat și inteligent, responsabil și exigent, care nu găsește o corespondență imediată între ceea ce declară oficialii PDL la centru și ceea ce fac reprezentanții partidului guvernamental la ministere sau în teritoriu.

Mișcarea Populară nu poate rezulta dintr-o simplă operațiune de rebranding – se impune un re-set capabil să genereze entuziasm la nivelul tinerelor generații (cele care-și vor exercita pentru prima oară dreptul de vot). E nevoie, în primul rând, de resurse umane noi. Se cere apoi o catalizare a diasporei – a milioanelor de români care au înțeles de ce austeritatea nu reprezintă capriciul Guvernului Boc, ci o politică sine qua non a tuturor guvernelor responsabile din Europa.

Mișcarea Populară va avea ca imperativ unitatea dreptei, nu divizarea ei. E motivul pentru care, începând cu această toamnă, rivalitățile personale și atacurile ad hominem între membrii familiei dreptei ar trebui să înceteze.

Fiind vorba despre o dreaptă modernă și europeană, misiunea Mișcării Populare (animată de idealul Albă-ca-Zăpada) este continuarea reformelor statului. Acest lucru nu este posibil fără o reformă a partidelor și a instrumentelor democrației locale!

Pentru adepții nevăzuți ai Mișcării Populare, dreapta este calea regală a competiţiei, a libertăţii şi integrităţii. Dreapta înseamnă garantarea drepturilor naturale: proprietatea, înainte de toate. Vorbim, totodată, despre responsabilitatea socială inspirată de valorile iudeo-creștine. Aşa cum virtutea nu se teme de încercări, dreapta românească nu trebuie să se teamă de schimbare!

Mişcarea mişcă deja prin asociații, fundații, site-uri populare pe Internet. E, probabil, momentul ca PDL să-și pregătească următoarea mutare. De ce? Pentru că România secolului XXI nu poate fi condusă de mentalități formate înainte de 1989.

Un simplu rebranding poate rămâne la operațiunea de camuflare a superficialităţii, un paleativ şi, chiar mai rău, o şmecherie, o caterincă.

Adevărații susținători ai dreptei trebuie să pregătească procedura de reset.

Vrem un nou Parlament? Nu e suficient să umblăm la cantitate, scăzând doar numarul de mandate. Suntem obligaţi să lucrăm la calitate, pregătind noi criterii şi noi proceduri de selecţie şi promovare a viitorilor parlamentari. Căci de aici vin, de regulă, şi miniştrii României.

Vrem o altă Capitală, alte consilii locale, altceva în loc de baroni? Suntem obligaţi să schimbăm legea alegerilor locale, să deschidem listele de consilieri şi, implicit, competiţia internă, să simplificăm matricea administrativ-teritorială pentru a întări autonomia locală. Trebuie să înlesnim investiţiile şi să deblocam pieţele locale, spărgând monopolul aleşilor mai aleşi decât alţii!

Vrem integritate şi demnitate? Suntem obligaţi atunci să acceptăm provocarea şi competiţia celor mai noi, a celor străluciți profesional (deși fără o mare experienţă politică), a celor netrecuţi prin ciur şi dârmon, a celor mai tineri şi idealiști. Dreapta are nevoie de oameni din toate mediile, mai cu seamă de experiența celor care, în mediul privat, au adus plus-valoare.

Vrem o noua Constituţie? Suntem obligaţi atunci să creştem dreapta la peste 51% şi să redăm cetăţenilor puterea de a participa la un dialog naţional, recuperând în corpul electoral atât pe cei cu posibilităţi limitate de vot, cum sunt românii din afara graniţelor, cât şi pe toți dezabuzaţii democraţiei originale alui Ion Iliescu (că el a patronat scrierea şi rescrierea Constituţiei, în 1991 şi 2003!). Trebuie să ieșim de sub zodia tranziţiei mercantiliste, în care valorile, principiile, buna educaţie şi bunul simţ au fost alienate cu sânge rece, de stepă!

Altfel, Mişcarea va fi obligată să mute singură aceste obiective, de pe hârtie pe firul ierbii. De la bun început!

(publicat pe Madame Blogary, duminica, 11 septembrie 2011)

Democratia locala si arhitectura libertatii

2011-07-13T09:33:00.003+02:00

Un nou material pe blogary.ro din seria "Democratia la firul ierbii"! De data aceasta comentariile sunt mult mai tehnice, mai la obiect. In sfarsit!
Urmatorul pas este sa punem bazele institutionalizarii unui program de dezbateri, analize si solutii pentru reforma sistemului politic la nivel local. In curand. :)

Democratie la firul ierbii (3)

2011-07-04T21:08:00.000+02:00

Tot pe blogary.ro, al treilea material din serialul despre democratia la firul ierbii. De data asta o discutie despre solutii, cu titlul: Mașinării și reforme politice: Cum să scăpăm de baronii locali?

Democratie la firul ierbii (2)

2011-06-28T13:17:00.001+02:00

Tot pe blogary.ro, al doilea material din serialul despre democratia la firul ierbii. De data asta, cu titlul: Rețeaua baronilor locali și moartea pasiunii democratice.
.

Dupa cum am spus si data trecuta, va urma...

Democratie la firul ierbii

2011-06-22T15:37:00.000+02:00

Cu multumiri speciale pentru Mihail Neamtu si Mirel-Valentin Axinte (Bleen), am lansat o serie de articole despre reforma sistemului politic la nivel local. Plaforma de dreapta Madame Blogary este gazda acestei serii, gratie celor doi mari prieteni si promotori ai curentelor reformatoare din zona de dreapta a politicii romanesti! Dar, dincolo de multumiri, o promisiune: E DOAR INCEPUTUL! :)

Doua citate, doua trasaturi de partid. Si de stat.

2011-05-23T11:49:00.000+02:00

De ce sunt partidele romanesti cele mai inapoiate structuri ale tranzitiei, fiind, in fond si la urma urmei, principalele obstacole in calea reformei si modernizarii statului? De ce sunt partidele si Parlamentul cele mai putin credibile si chiar mai detestate structuri institutionale? Iata doua citate care descriu, din pacate, o realitate crunta a Romaniei de ieri si de astazi, o realitate care poate fi intalnita si traita la toate nivelurile vietii publice, de la cel mai de jos nivel al administratiei pana la cel mai inalt nivel al conducerii de partid si de stat. Ceea ce spunea acum o suta de ani Lenin, asa cum reiese de mai jos, ca dezbaterile trebuie sa aiba loc in interiorul partidului, in mod democratic, fiecare membru avand dreptul la o opinie, dar, odata luata o decizie, toti trebuie sa se supuna fara cracnire deciziei partidului, este si astazi filozofia de capatai a liderilor politici romani, indiferent ca vorbim de un partid sau de altul, indiferent ca vorbim de o organizatie locala sau de una nationala. Daca nimic nu s-a schimbat in mintea si sufletele noastre, in modul in care ne organizam si actionam, in care ne raportam unii la altii, atunci cum sa schimbam cutia in care ne-a impachetat Uniunea Sovietica si gandirea revolutionara a lui Lenin?

Iata citatele:

“(…) începând cu Stalin şi până la Ceauşescu, toţi dictatorii s-au demonstrat unanimi în ura lor faţă de oamenii cu ambiţii şi talent.” (Tom Gallagher - Demagogia naşte monştri/ Romania Libera, luni, 23 mai 2011)

“Democratic centralism is the name given to the principles of internal organization used by Leninist political parties, and the term is sometimes used as a synonym for any Leninist policy inside a political party. The democratic aspect of this organizational method describes the freedom of members of the political party to discuss and debate matters of policy and direction, but once the decision of the party is made by majority vote, all members are expected to uphold that decision. This latter aspect represents the centralism. As Lenin described it, democratic centralism consisted of "freedom of discussion, unity of action.” (http://en.wikipedia.org/wiki/Democratic_centralism)

In articolul din Romania libera - http://www.romanialibera.ro/opinii/comentarii/demagogia-naste-monstri-226095.html - Tom Gallagher s-a referit la USL, in general, si la PNL, in particular. La Antonescu, de fapt. Stim bine ca nu greseste, insa, daca suntem corecti pana la capat, trebuie sa stim la fel de bine ca situatia respectiva poate fi intalnita peste tot.

In aceeasi ordine de idei, trebuie remarcat articolul lui Mihail Neamtu de pe Madame Blogary, http://www.blogary.ro/2011/05/quo-vadis-pdl. PDL este, de altfel, partidul care face eforturile cele mai vizibile pentru modernizarea si primenirea partidului, chiar daca la recenta sa conventie nationala, gloantele i-au trecut pe langa ureche, fiind nevoit sa aleaga intre formula basescianista “Continuati impreuna ceea ce am inceput in urma cu mai bine de 7 ani” si cea exprimata foarte plastic in formula maraita “Cei ce au venit cu pluta sa plece cu pluta!”. Si chiar daca basescianismul a triumfat inca o data, trebuie sa recunoastem ca astazi distanta dintre cele doua formule este mult mai mica decat o arata distributia voturilor recoltate si raportate de catre primarii si presedintii din teritoriu!

Semper Invictus

2011-05-17T13:34:00.001+02:00

Dupa alegerile din PDL, ceea ce imi ramane in minte cu cea mai pregnanta stralucire este discursul presedintelui Traian Basescu. Din punctul meu de vedere, Traian Basescu a avut cea mai mare influenta asupra desfasurarii ulterioare a alegerilor, asa cum intotdeauna a reusit sa isi impuna viziunea si strategia. Semper Invicta, Semper Invictus. Neinfrant, inspirational, vizionar, tenace si liber, puternic, spontan, Traian Basescu a fost mereu fidel proiectului cu care a pornit la drum din 2002-2003 incoace, de cand a luat fiinta proiectul Aliantei Dreptate si Adevar. Sau din 2001, de cand a preluat presedintia PD, daca ar fi sa luam ca repere primenirea organizatiilor pe care le conduce, deschiderea acestora fata de baza partidului (deocamdata mai mult catre primarii din teritoriu), fata de tineri, fata de femei si, the last but not the least, fata de societatea civila. Semper fidelis, motto-ul marinei americane, il reprezinta 100% si pe fostul comandant de forte navale romanesti, care, nedezmintindu-se, a insistat pentru continuitate, pentru mentinerea navei pe aceeasi ruta pe care s-a angajat cu mai bine de 7 ani in urma!

Dupa cum comenta un anonim pe un blog, discursul lui Traian Basescu a fost “Genial. Politica Pura.” Iar cand spun discurs, nu ma refer doar la cuvintele articulate acolo, ci si la mesajul subliminal adresat, la metatext, dar si la atitudinea avuta pe scena Conventiei Nationale a Partidului Democrat Liberal, forul cel mai inalt si mai reprezentativ al acestuia. Abordarea a fost una cat se poate de familiala, de calda, oarecum parinteasca, avand, desigur, accente critice si emotionale specifice. Asa cum un tata isi ajuta copilul, asigurandu-l ca e bun, ca are potential, ca face ceea ce trebuie, dar nu are suficienta incredere in el, ca nu poseda acea stima de sine care sa il ajute sa si transmita corect ceea ce trebuie, presedintele a pus degetul pe rana, invitandu-si partenerii la o mai buna pregatire si la o mai corecta, mai atenta comunicare.

“Oare de ce aveti atat de putina grija in a apara ceea ce faceti? Oare de ce atata lipsa de curaj de a va pregati?”, intrebari retorice care vibreaza, probabil, si astazi in mintile si sufletele celor mai responsabili. La fel, cand i-a comparat cu niste copii care sunt chemati la televiziune ca sa fie batuti, presedintele a avut aceeasi atitudine familiala, cu accente mai degraba de antrenor decat de jucator. :)

Dincolo de toate aspectele emotionale ale prezentei si interventiei presedintelui Romaniei la Conventia Nationala a PDL, cel mai mult mi-a placut, insa, tonul si caracterul de dreapta al discursului sau, reafirmarea categorica a imperativelor reformei, a trecerii de la mentalitatea asistentiala la cea antreprenoriala, cu accent pe responsabilitate, pe demnitate si actiune umana! Cred sincer ca acest discurs ar trebui sa fie disponibil inainte de aparitia urmatoarei carti cu discursurile politice ale presedintelui Traian Basescu, pe care, la fel ca si pe prima, sper sa o primesc cu dedicatie! :)

In fine, Conventia Nationala a PDL a probat inca o data principiile, valorile si mecanismele pe care se bazeaza politica romaneasca si, cu ea, intregul nostrum sistem de partide. Nu vreau sa insist aici, chiar ar fi foarte multe de spus, dar, una peste alta, aproape totul confirma nevoia imperativa de schimbare, de reforma in interiorul partidelor. Daca pentru proiectul cu care s-au castigat alegerile din 2004 incoace e nevoie, intr-adevar, de CONTINUITATE, pentru vehicolul politic care sa duca mai departe acest proiect, sa ii asigure continuitatea, e nevoie, par contre, de SCHIMBARE! Chiar daca PDL este primul in aceasta cursa a schimbarilor si primenirilor interne, intre partidele romanesti, mecanismele si mentalitatile sunt, insa, departe de ceea ce s-ar impune. Nu intrezaresc, din pacate, la aceasta ora, niciun semn tonic, niciun semnal de alarma in acest sens, si, desigur, niciun inceput de coagulare a unei mase critice.

Fara o schimbare profunda in forul tau cel mai interior, actiunile pe care le faci, chiar percepute asa cum iti doresti si planifici, nu vor aduna niciodata pietrele si metalele pretioase pe care se bazeaza constructia unei drepte autentice. Pentru ca o dreapta facuta cu stanga nu e altceva decat o stangacie.

Despre baroni si alegeri locale. Cireasa de pe tort!

2011-05-02T15:44:00.000+02:00

Observ cu satisfactie ca se reia o mai veche dezbatere, extrem de necesara, in legatura cu baronii locali. “Cum scapam de baronii locali?” - isi pun din nou problema unii analisti, reluandu-se astfel diverse alte teme, intr-o legatura mai mult sau mai putin directa cu subiectul. De pilda, descentralizarea sau regionalizarea, vezi Doamne, ca solutii de dezintoxicare politica, de exterminare a asa-zisilor baroni locali. Departe de mine vreo minimalizare sau musamalizare a problemei baronilor locali, insa, cu toata deferenta fata de analistii respectivi, trebuie sa remarc faptul ca s-au cam indepartat de adevarata problema.

Solutia in acest caz nu vine nici de la descentralizare, nici de la regionalizare, ci de la sistemul electoral si sistemul politic, de la partidele politice. Vine sau nu vine, ca sa recunoastem spasiti, cu o doza inevitabila de cinism! Intr-un sistem ca cel de astazi, in Romania, poti face orice, de la legi la temenele sau tumbe si sarituri pe peretii oricarei institutii, daca nu te atingi de legea electorala a alegerilor locale si de statutul alesilor locali. Lasam la o parte o eventuala modificare a Constitutiei si a legii partidelor politice. E suficient sa intervii la nivelul sistemului electoral si ai putea obtine o mare victorie, o mare relaxare si democratizare in acest sens!

Astazi, dupa 21 de ani de la caderea regimului ceausist, alegerile locale se desfasoara tot in sistemul de reprezentare proportionala, pe lista inchisa, de partid, care este – din punctual meu de vedere - cel mai primitiv sistem de tip RP. Mai ales pentru o tara aflata in tranzitie de la un sistem totalitar la unul democratic! Un astfel de sistem coroborat cu un statut al alesilor locali complet in afara cadrului constitutional si democratic, incalcand grav de tot unul dintre drepturile fundamentale ale omului, dreptul la libera asociere, este incubatorul baronilor locali. Atata timp cat alesul local este al partidului si nu al cetatenilor, seful de partid, recte – in majoritatea cazurilor – primarul sau presedintele de consiliu judetean, putand sa-l dea afara cum si cand doreste pentru a-l inlocui cu urmatorul de pe lista sau, mai grav, cu unul dintre urmatorii de pe lista, alesul nu va conta, toti banii cheltuiti pe legislativele locale fiind bani aruncati in vant.

Deschiderea listelor, i.e. votul preferential pe lista, sau votul uninominal sunt singurele solutii pentru a intari baza partidelor si legislativele locale, in ideea de a consolida jocul democratic si de a tine in frau primarii sau presedintii de consilii judetene. Si, desigur, declararea ca neconstitutionala a legii statutului alesilor locali!

S-ar putea face chiar mai mult decat atat prin alegerea de catre legislativ a primarilor si a presedintilor de consilii judetene, sau regionale (daca se va ajunge la o astfel de formula), ceea ce ar conduce, ca in Finlanda, de pilda, la o consolidare a bazei politice, atat la nivelul societatii, cat si la cel al partidelor. Ar fi cireasa de pe tort!

Adevarul este ca, oricat ai fi de democrat si de liberal, intr-un sistem ca cel de la noi, ispita de a te folosi de sistem pentru a simplifica si forta lucrurile, impunandu-ti proiectele si stilul de lucru, ramane uriasa, indiferent de numele primarului sau al partidului. Doar Parlamentul poate interveni in aceasta chestiune, ajutand cetatenii sa fie reprezentati mai bine, mai transparent, mai generos si, in fond si la urma urmei, mai corect, adica mai cinstit!

Reflexie pascala

2011-05-01T07:37:00.001+02:00

“Noaptea e pe sfârşite; ziua este aproape. Să lepădăm dar lucrurile întunericului şi să ne îmbrăcăm cu armele luminii.” (Epistola catre Romani a Sfantului Apostol Pavel, 13:12)

De ce sa te intorci din drum daca ziua nu poate fi decat in fata?
De ce sa te lepezi de haina cea noua daca nici macar nu le-ai spalat pe cele vechi?
De ce sa te plimbe cainele cand lesa e in mana ta?
De ce sa dai, cum bine zic batranii, pasarea din mana pe cioara de pe gard?
De ce se concede cu atata usurinta ca trebuie sa te faci frate cu dracul ca sa treci puntea? Puntea catre cine, catre ce?! Nu-si pune nimeni problema ca in acest caz s-ar putea sa treci in contul lui, al Necuratului?
Daca ai facut 7 ani pe drumul anevoios spre varful luminat al Muntelui, de ce sa faci cale intoarsa, catre negura stacojie a haului din Vale?
Indiferent cat de greu e urcusul, ce rost mai are timpul, sa zicem inca 7 ani, daca nu castigi nimic in sine, in tine, intorcandu-te, infrant, pe drumul deja batut? Merita timpul atata risipa?
De ce - daca e chiar foarte-foarte greu, daca pare imposibil, dezesperant!, de ce sa nu te asezi cuminte pe malul unui rau, pentru a-ti trage sufletul si pentru a te linisti, asteptand ca apa, bunaoara, sa iti aduca semnul reluarii urcusului?
Sa stai pe loc, cu rabdare si smerenie, privind apa sau cerul, in asteptarea usurarii urcusului, nu a dezlegarii la intoarcere. Ce lucrare, ce binefacere!
Chiar si moartea, in momentul si in cazul acesta, e un urcus, iar castigul tau devine castigul Muntelui, nu al Vaii, ceea ce e esential si ar trebui sa fie miza fundamentala a oricarui drum, sensul oricarui parcurs. Pentru ca numai atunci cand te-a castigat Muntele, indiferent de starea in care te afli, poti spune ca stai cu fata catre cer si catre zi. Si ca noaptea se va savarsi. Intr-o zi!

De ce nu intelegem, oare, ca lupta nu e a noastra? Optiunea ne e toata zestrea. Ratiunea si optiunea! :)

HRISTOS A INVIAT!

2011-04-24T09:12:00.000+02:00

Cu moartea pe moarte calcand si Viata daruind!

http://www.ortodoxradio.ro:9000/stream

Antreprenoriatul intre Discret si Masiv

2011-04-22T23:30:00.000+02:00

Eu am zis “discret”, el a zis “masiv”.
Interesant este ca eu reprezentam statul, punctand asupra rolului de facilitator al acestuia, dar mai discret, ziceam, din punctul de vedere al reglementarii si interventiei, in sensul, desigur, de a da mai multa putere pietei. El, par contre, era Antreprenorul, care raspundea ca statul nu trebuie sa fie discret, ci, dimpotriva, sa se implice masiv. Nu am inteles in ce sa se implice masiv statul, dar, banuiesc – si sper! – ca, fiind totusi vorba de un antreprenor, ideea sa viza finantarea unor proiecte legate, probabil, de educatia antreprenoriala. Tot ce pot face este sa presupun, pornind de la “scena crimei” si de la rolurile care ne-au fost incredintate in acel panel. Pentru ca era vorba despre conferinta de deschidere a celei de-a doua editii a Targului Absolventilor , organizata de Junior Achievement Romania in parteneriat cu Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului, Autoritatea Nationala pentru Sport si Tineret si Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca, panelul de vorbitori fiind format in asa fel incat sa fie prezentati partenerii si invitatii mai speciali, nu am tinut sa intru in dialog cu antreprenorul. Desi ma cam manca pielea sa aflu ce a vrut sa spuna cu implicarea masiva a statului! Pentru ca nu era o dezbatere, am lasat lucrurile in mapa lor, asa cum a considerat fiecare de cuviinta sa le/ se prezinte.

Eu, unul, am considerat ca e mai important pentru cei prezenti sa ii asculte pe antreprenori si pe finantatorii privati, asa ca am subliniat foarte succint ceea ce facem la ANST, in cadrul Directiei Generale pentru Tineret, ce preocupari si perspective avem, mai ales in ceea ce priveste eleaborarea unei strategii nationale pentru tineret, bazata pe dialog structurat si orientata pe antreprenoriat si voluntariat, ca directii principale de actiune. Punct. Am evitat prezentarea, plicticoasa probabil, si oarecum trufasa, a unor date si cifre care sa ateste rezultatele pozitive ale guvernului in aceasta directie, multumindu-ma sa amintesc ca Romania se afla intr-o etapa extrem de importanta de regandire si reformulare a politicilor publice in ideea de a le orienta catre beneficiarii directi. In spiritul unui - hai sa-i zicem! - joined-up government, fara sa fie vorba despre un produs al ANST, puteam, desigur, sa amintesc de masurile de stimulare a intrarii si integrarii tinerilor pe piata de business si pe piata muncii, in special prin “Programul pentru stimularea infiintarii si dezvoltarii microintreprinderilor de catre intreprinzatorii tineri”, sa spun ca avem deja circa 3000 de firme astfel infiintate – un adevarat incubator antreprenorial!, ca Raportul "Youth employment measures 2010", elaborat de European Observatory Review, apreciaza initiativele si masurile aplicate de Romania pentru a incuraja antreprenoriatul si insertia tinerilor pe piata muncii, abia o treime din tarile UE demarand astfel de programe. Intre care, iata, si Romania!

Cum era si firesc, pesemne, Antreprenorul a vorbit despre el, despre realizarile si proiectele sale, aruncand, din cand in cand, cate o grenada asupra statului si politicii. Vorbind despre antreprenoriatul politic, a insistat asupra sensului negativ in care actioneaza, de regula, politicienii, iar cand s-a referit la stat a vorbit mai mult despre ce nu se face, incurajand idea ca statul ar trebui sa fie preocupat de organizarea si dezvoltarea unui ecosistem pentru tot ceea ce inseamna antreprenoriat. Pe care noi, in Romania, nu il avem!

Sincer, nu cred ca reglementarea guvernamentala, interventia statului, fie si prin subventii, este neaparat un lucru bun. Sunt suficiente lucrari scrise in aceasta directie, iar daca spun ca eu, unul, sunt adeptul teoriilor Scolii Austriece de Economie spun, cred, suficient. Pana la urma, practica din statele industriale avansate demonstreaza ca reglementarea ajunge sa fie acaparata de catre industrie, in special de catre gigantii industriali, pentru a fi, desigur, administrata si orientata in beneficiul acestora si, implicit, in detrimentul micilor antreprenori. Ce sa mai vorbim despre situatia in care intre gigantii respectivi ar fi vorba de companii de stat!

Antreprenorul, care bineinteles ca trebuie sprijinit, nu cred ca isi doreste un astfel de stat, iar ecosistemul de care vorbea Antreprenorul la deschiderea targului de educatie si antreprenoriat pentru absolventi nu cred ca asta presupune sau ca asta l-ar ajuta.

De altfel, nu cred ca formula ecosistem antreprenorial este cea mai fericita, daca este sa ne referim la un cadru national. Am putea vorbi de asemenea sisteme, asa cum se vorbeste eventual de Silicon Valey, daca vizam clusterele si incubatoarele de afaceri, dar, in ceea ce priveste antreprenoriatul social, cel public, politic, de cercetare etc. iesim oarecum din acest cadru. Pana la urma, cred ca trebuie sa vorbim de antreprenoriat asa cum este el, ca izvorand din natura omului, pe care Jesus Huerta de Soto il vede mai degraba ca homo empresario, homo in prehensa decat ca homo sapiens. Cu alte cuvinte, omul care se apleaca asupra unei probleme si actioneaza in sensul rezolvarii ei, in sensul gasirii unor solutii. Intr-adevar, inca din epoca de piatra omul s-a dovedit un homo empresario, tot ceea ce a urmat fiind rezultatul eforturilor antreprenoriale ale oamenilor; rezultatul actiunii umane, in fond si la urma urmei.

Statul, de altfel, nu trebuie sa fie un incubator de afaceri sau de clustere, de mall-uri si parcuri economice. Poate Statul sa imagineze un incubator de afaceri mai bun decat reducerea fiscalitatii?
Poate Statul sa creeze clustere industriale in jurul unei companii de stat? Ce poate fi mai bun pentru un cluster decat o guvernare limitata, neinvaziva, neimpovaratoare?

In absenta unei dezbateri epidictice, raman la convingerea ca statul trebuie sa isi reduca rolul, sa devina mai discret, pentru a lasa un loc cat mai mare si mai liber asumarii de responsabilitati individuale. Invata si lasa omul sa isi rezolve problemele si ai un antreprenor, un homo empresario. Ajuta-l cu temeinicie sa isi rezolve problemele, transfera-i responsabilitatea in contul nevazut al responsabilitatii colective, a comunitatii, si creaza un sistem cat mai sofisticat si mai birocratizat de solutionare a micro-problemelor sale la un nivel macro, economic si social, si ai un homo sapiens, iar in Romania, caz cat se poate de special, ai un baiat destept, un antrenor de smecheri, un antreprenor de smenuri, de trafic de influenta; in niciun caz unul autentic. Socialistul Adrian Severin, bunaoara, s-a dovedit un astfel de antreprenor, de baiat destept, preluand problema-capcana a celor de la Sunday Times si actionand cu succes asupra ei. Daca n-ar fi fost un set-up jurnalistic, nu s-ar fi putut spune ca nu facut profit!

Mediul cel mai propice pentru antreprenoriat este piata libera. Descentralizarea, autoreglarea si adaptarea evolutiva a unor retele complexe de institutii sociale create de interactiunea libera a oamenilor, intre ei si/ sau cu natura, cu resursele si speciile naturale, cu mediul inconjurator, este cel mai bun ecosistem antreprenorial. Statul, in acest mediu, este din ce in ce mai discret, adica intr-un proces masiv de disparitie, necesitand protectie speciala din partea unor ong-uri.

Ar fi fost interesant sa ascult o astfel de teorie din partea unui antreprenor care se inspira, in scrierile sale, de la un Schumpeter, de pilda, sau din ideile celebrei Austrian School of Economics. Decat un CV, chiar de exceptie, era mai utila o incursiune sau o provocare la incursiune, fie si scurta, printre fundamentele economiei antreprenoriale. Decat o vorba rea despre politicieni, mai bine una buna despre antreprenori. Cu alte cuvinte, mai discret despre Stat, masiv, insa, despre Antreprenoriat. Sau despre o oportunitate antreprenoriala ca cea de mai jos:

PRIMUL CLUSTER REGIONAL DE IT&C

La Timisoara, pe 21 aprilie, au fost puse bazele primului cluster regional de IT&C, un ecosistem, daca vreti, cat se poate de prielnic pentru antreprenoriatul de profil. Si nu numai. Ce rol masiv sa mai aiba statul (Guvernul sau Administratia Publica Locala) aici, decat, eventual, unul discret, dar eficace, de relaxare fiscala, pentru incurajarea unei industrii a viitorului, in care romanii - au dat de mult si pretutindeni semnale incurajatoare! – ar putea juca un rol strategic, cel putin la nivelul acestei euroregiuni.

Romania Dreapta vs Romania Stanga

2011-04-13T07:31:00.001+02:00

Pe 22 februarie 2010 scriam pe blog despre perspectiva politica a Romaniei dupa ultimele alegeri prezidentiale. Scriam despre o perspectiva post-Basescu, gandindu-ma ca e momentul unei noi generatii de oameni politici, atat pe stanga, cat si pe dreapta. Unele evenimente chiar indicau o astfel de perspectiva. Dar, iata ce spuneam atunci, intre altele:
“(…) Pentru PDL un lucru e sigur la această oră: faptul că alegerile interne si congresul său vor avea loc după ce PSD a mutat primul e un bun capital strategic. Ceea ce nu mai este atât de sigur este dacă, în noul context, status quo-ul ante bellum poate fi o bună mutare politică!

Personal, consider ca lui Victor Ponta - dar să nu uităm nici de Crin Antonescu! - trebuie să i se contrapună o figură la fel de nouă, dar si de tânără, bărbat sau, de ce nu?!, femeie, care să dețină nu doar cheia reformei interne, ci si capacitatea de a conserva hardcore-ul electoral specific dreptei românesti, elitele intelectuale, profesionale si antreprenoriale, atât în vederea alegerilor din 2012, cât si în perspectiva alegerilor prezidentiale din 2014. Ca un amănunt de luat în calcul: atunci Victor Ponta va avea 42 de ani, iar Crin Antonescu 55. (…)”

Ce avem astazi, dupa aproape un an si jumatate de atunci?
Pe stanga, Victor Ponta nu a confirmat absolut deloc ideea de reforma interna si de perspectiva europeana, talmes-balmesul realizat impreuna cu PNL si PC punand in paranteze orice urma de orientare ideologica si morala. Nicio alta figura noua, tanara sau dintr-un spatiu civic, profesional si tehnocratic, nu a fost promovata, prim-planul dezbaterilor si comunicarii politice fiind asigurat fie de vechii lideri PSD, fie de noii parteneri din ACD. Desi nu il vor mai avea ca si adversar pe Traian Basescu, singurul temei care sta la baza actiunii si asocierii lor politice este ura pe care o nutresc fata de acesta. Se zice ca cine uraste si cauta sa se razbune sapa doua gropi, una pentru “dusman”, alta pentru el-insusi (ca sa nu zic pentru “noi insine”!).
Doctrinar, nimic rational, nimic de perspectiva pentru natiune. Acelasi ghiveci populist-revansard, aceleasi figuri de ceara in spatele asa-ziselor schimbari! Cazul Severin e simptomatic pentru vechea stanga romaneasca si anorexic, din punct de vedere mintal, pentru europeni, y compris pentru romanii din aceasta categorie. Sper ca nu putini!
Pe dreapta, avem o guvernare cu criza si doua motiuni cu acelasi titlu si acelasi tip de presedinte propus. In sensul ca dintre cei vechi. Unul mai bun ca altul, fireste, dar niciunul capabil sa forjeze o perspectiva noua, o noua paradigma. Urmand reteta clasica a democratiei, PDL este pus in situatia de a alege raul cel mai mic sau, dupa cum bine sublinia Popper, de a impiedica raul cel mai mare. Diferenta, insa, in acest caz, nu e relevanta pentru perspectiva, iar felul in care au fost prezentate si promovate cele doua programe, mai ales intitularea lor (pana la urma, se stie foarte bine ca oamenii citesc mai nou titluri, nu continut!), e, ca si pe stanga, simptomatic pentru ieri, dilematic pentru azi. In fond si la urma urmei, niciunul dintre candidatii cu sanse la presedintia PDL nu au facut, nu fac si nu reprezinta neaparat un rau pentru partid, ba, se poate spune, chiar dimpotriva. Problema cea mai grava este ca niciunul nu reprezinta, in sine, un plus, un progres pentru perspectiva de care are nevoie PDL, chiar daca Emil Boc, de pilda, are o grija mai mare si mai sincera pentru integrarea ideilor si colegilor cu orientare reformista, adica spre schimbarea de perspectiva, intr-un spirit mai tolerant, pe care am putea sa il numim chiar consociationalist sau, daca vreti, corporatist. Cum spuneam intr-o discutie cu un coleg de partid, cu Emil Boc se pot intelege mai multi decat cu Vasile Blaga, iar acest lucru este decisiv in contextul actual. De altfel, orientarea mai noilor veniti in PDL, fie prin fuziune, fie altfel, este cat se poate de graitoare pentru care cum i-a tratat! Mai mult, intr-un partid cu o structura ca cea a PDL, reunind diverse grupari doctrinare, liberale si libertariene, respectiv crestin-democrate si populare, o asemenea abordare este, zic eu, vitala.

Marea schimbare, spunea Milton Friedman, nu consta in rezultate, ci in perspectiva! A gandi si lucra prezentul astfel incat sa oferi o perspectiva clara, nu doar in litere si cifre, ci, mai ales, in carne si oase, inseamna sa pui bazele unei schimbari reale. Poate ca unii considera ca nu schimbarea este necesara PDL pentru abordarea urmatorului ciclu electoral, iar acest lucru s-a putut remarca la recentele intalniri la varf, unde recursul la rezultatele din 2004, 2007, 2008 si 2009 a fost cel mai accentuat si mai bine primit. Poate; la fel cum e posibil ca principiul care spune ca nu trebuie schimbat ceea ce functioneaza, ceea ce a dat rezultate, e cel care trebuie sa ramana suveran. Astfel, formula din 2005, cand BVB insemna Boc-Videanu-Blaga, adica triumviratul de facto de la varful PD, ramane cea mai logica solutie si pentru negocierea de pe 14 mai 2011, dar nici intr-un caz pentru perspectiva. De altfel, intr-o astfel de ecuatie (negociere) parametrul reformei, al schimbarii, ar putea fi primul eliminat, primul sacrificat!

In fine, analizele facute cu substanta de contrast pe care am folosit-o aici, perspectiva, dau un rezultat ingrijorator. Fara reforme reale in partidele parlamentare care isi disputa guvernarea, Romania Europeana, Romania Puternica sau Romania Bunului Simt raman niste biete formule megalomane - cat sa incapa pe micul ecran! - scoase cu forcepsul din burta unui Mihai Tatulici, de pilda, daca nu cumva din burta ceva mai mare a lui Bogdan Chiriac!

Si ca sa nu inchei intr-o nota prea grava, ci intr-una portocalie :), trebuie sa subliniez niste imperative:
- se spune ca steagul echipei, al “spiritului de echipa”, e fluturat indeobste de cei mai degraba slabi, de o conspiratie a mediocrilor impotriva liderilor sau, helas!, in absenta lor! Romania nu a excelat aproape niciodata la capitolul echipa, nici macar in sport, diferenta facand-o mai mereu liderii, talentele, exceptiile, asa ca, dat fiind contextul actual, nu imi fac vreo iluzie pe termen scurt, dar, nerabdator, astept provincia (sau diaspora) :) cu un lider de viitor!!!
- un partid de guvernare fara guvern este ca un guvern fara tara, leit guvernelor din umbra propuse de niste demagogi si niste fameni! Cu atat mai rau pe o Constitutie ca si cea a Romaniei. Daca presedintele de partid trebuie sa se dedice pregatirii campaniilor electorale care urmeaza si decide, impreuna cu echipa sa, ca nu mai poate ocupa functia de prim-ministru, ar fi un act de responsabiliate, caz in care partidul trebuie sa aiba o solutie pentru aceasta functie, ceea ce ar fi o dovada de vitalitate si de liberalitate. Iar o solutie din PDL inseamna o perspectiva pentru electoratul PDL! Asa cum aceasta solutie poate fi gasita in afara sa, in persoana unui independent, mai ales daca ar fi vorba de un independent mai putin cunoscut, fara cota publica sa zic asa, la fel poate fi gasita si in interior. Esecul unui independent s-ar rasfrange foarte mult asupra partidului, iar succesul sau foarte putin! In cazul unui insider, esecul ar trece total in contul partidului, iar succesul la fel! Ca sa nu mai vorbesc ca, in caz de succes, ai mai rezolvat o problema: ai gasit un lider!
- am citit cate ceva despre ideile propuse Conventiei Nationale. Atentie, daca nu schimbam ceva la firul ierbii, in ceea ce priveste filozofia si mecanismele de promovare, alegere si feed-back in interiorul partidului, nu putem spune ca am trecut cu adevarat in secolul XX al politicii (atentie ca nu am scris XXI)!!!
- idem pentru reforma sistemului electoral in ceea ce priveste alegerile locale din Romania, care si acum se desfasoara pe liste inchise de partid coroborate cu un statut profund antidemocratic al alesilor locali. Daca mai vrem baroni locali in Romania, atunci lasati-o asa!!!
- o noua generatie de lideri politici de dreapta se formeaza in laboratoarele ISP si FCD. E momentul intrarii lor in prim-planul bataliei politice, adica la varful partidului!
- integrarea si integritatea :) reformatorilor la varful deciziei politice in PDL este o conditie sine qua non a mentinerii directiei de dreapta, pe ruta pe care s-a angajat in urma cu doua cicluri electorale, in termenii programului anticoruptie, de sustinere a pietei si de modernizare a statului.

Una peste alta, perspectiva la care ma gandesc eu cuprinde o Romanie de Dreapta, dreapta si europeana, o Romanie a Cetatenilor si a Comunitatilor, o Romanie a Natiunii si a Europei in acelasi timp si in aceeasi perspectiva.
Pentru ca e timpul sa avem aceeasi perspectiva!

Show Time!

2011-03-29T12:36:00.000+02:00

Excelent si cat se poate de oportun materialul lui Dragos Paul Aligica de pe contributors.ro. http://www.contributors.ro/fara-categorie/wikileaks-rusia-sua-romania/. Pentru ca a suscitat numeroasae comentarii si polemici, am facut si eu un comentariu pe care il postez si aici>
Cel mai important aspect, pana la urma, este cel subliniat foarte bine de Dragos, si anume faptul ca in sfarsit “cortina s-a ridicat, ceea ce era implicit si nerostit a fost rostit si a devenit explicit”. Nu cred ca trebuie sa incepem sa ne acuzam aici, ca unii ar fi pro-NATO, ca altii sunt pro-Rusia si ca nu stiu cine nu ar fi sau nu ar intelege ce inseamna sa fii pro-Romania. Nu aici e problema, ci acolo unde, in spatele cortinei, se opta pentru o anumita cale, fara a o asuma explicit pe scena publica. “Acum lucrurile s-au schimbat”, spune Dragos. “Publicul are ocazia sa vada clar “marele clivaj”. Acum e acum, as spune eu, pentru ca nu cred ca toti sustinatorii aliantei anti-Basescu sunt de acord cu o optiune mascata, absconsa, pro-Partida Rusa, cum se spune in articol. Acum cand “marele clivaj” e scos la lumina, alegatorii vor fi mai atenti la nuante si la cine ce joaca si reprezinta. Un lucru e cert in toata aceasta afacere: pro-occidentalii au jucat la vedere, iar pro-rusii la cacialma.
Ca place sau nu Traian Basescu, jocul lui politic a fost unul transparent si limpede asumat. Inclusiv faptul ca va fi jucator, adica pro-activ! Ceilalti, din pacate, au avut o problema cu asumarea optiunii din spatele cortinei, iar acum vor avea o problema si mai mare cu jocul la vedere. Pentru ca, in fond si la urma urmei, asta au facut americanii, au ridicat cortina si au aprins luminile: Show-time!

Hazard Moral vs. Capital Moral

2011-03-28T10:47:00.002+02:00

Traian Basescu spunea, nu demult, prin luna februarie, ca partidele romanesti vor evolua in urmatoarea perioada fara lideri-locomotiva. Dupa spectacolul jalnic pe care-l da tandemul Antonescu-Ponta si dupa criza post-Basescu din PDL nici nu poti sa nu-i dai dreptate presedintelui. Daca mai punem la socoteala ca UDMR nu a avut si nici nu are nevoie de un lider-locomotiva, ca PRM si PNG stau pe fundul bazinului si nu stiu daca mai au un pai in gura, desenul presedintelui, fara presedinte, descrie, in fond si la urma urmei, chiar realitatea. Un desen in care presedintii de partide din Romania de astazi sunt mult mai mici decat au fost pana in 2005 si mult prea slabi moralmente pentru a tracta niste garnituri politice tot mai greoaie. Iar cand ai un asemenea deficit de capital moral, riscul de hazard, moral si institutional, creste vazand cu ochii, marind periculos de mult distanta, culturala, daca vreti, dintre partid si electorat. Pentru ca intr-un context de hazard moral prelungit, in care persoanele care mentin si sporesc potentialul de coruptie si de comportament imoral, abuziv, nu sufera nicio consecinta punitiva, ba chiar beneficiaza de protectie si de felurite, absconse avantaje, imi permit sa afirm ca distanta ideologica dintre partide este mai putin importanta decat distanta culturala dintre partide si electorat.
Astfel, consider ca refacerea capitalului moral, eventual recuperarea sa (daca e sa ne gandim la PDL), devine vitala si decisiva in economia electorala, cu potential de locomotiva de forta, care sa traga dupa sine partidul, chiar si in lipsa unui lider puternic si carismatic. Capitalul moral, insa, nu se castiga sau nu se recupereaza cu programe, proiecte sau criterii de performanta, cum sugereaza, cam platonic, Sulfina Barbu, intr-un interviu de la sfarsitul saptamanii trecute. Chestiuni necesare, valori mai degraba corporative, dar insuficiente, cu atat mai putin cu cat, nu mai departe de trei saptamani, in PDL criteriile de integritate si purtatorii simbolici ai acestei batalii, pentru capital moral, au suferit o infrangere urata in forul cel mai inalt al partidului, inainte de Conventia Nationala de alegeri, din luna mai. Colac peste pupaza, pentru ca priza pe care a avut-o la electorat confruntarea din interiorul PDL sa fie si mai high, peste clasa noastra politica a venit “norul radioactiv” din Parlamentul European, care a declansat o furtuna in PSD, in zona Severin, si a ridicat un curcubeu deasupra Monicai Macovei, punand criteriile si nevoia, imperativul de integritate intr-o lumina mult mai clara si mai europeana, daca pot sa spun asa, gandindu-ma la ultimele cuvinte ale lui Goethe: Mehr licht!

In aceasta lumina, ridicarea unor simboluri morale, in lupta politica, poate deschide un front dramatic de necesar, vital si decisiv, cum spuneam, pentru transformarea societatii, si a politicii, in acord cu aspiratiile electoratului. Aceste simboluri morale, acesti purtatori sau agenti ai capitalului moral, pot contribui in mod esential nu doar la obtinerea unei victorii electorale, dar chiar si la refacerea demnitatii si moralei nationale. Acum, dupa episodul Severin, cand, intre noi fie vorba, PSD si, implicit, USL (fara sa mai contabilizam cazul Voiculescu), merg pe minus, PDL poate plusa frumos prin recuperarea ad-integrum a actiunii Macovei.

Cum spuneam intr-o postare de acum vreo doua luni, ”aceste doua valori, sa le spunem asa cum a spus presedintele (lupta anticorupţie şi o înnoire a echipei de conducere), sunt exact temele care pot face diferenta intre PDL si recent inmatriculata, dar, ha-ha-ha!, atat de vechea alianta intre PSD-PC si PNL. Pentru ca ce altceva reprezinta aceasta constructie politica (USL) daca nu vechea mahala (prin adevaratii lideri, Iliescu, Nastase, Voiculescu, Patriciu, din spatele falsilor lideri, Ponta, Constantin, Antonescu) si vechea meteahna a coruptiei sistemice, a vandalizarii euforice a patrimoniului national, a raptului cu metoda, a spagii ca mod de viata.”

Si a refuzului, am putea spune acum, de a raspunde si de a ne rusina, un pic, de ceea ce facem.

Antonescu incepe sa se supere pe romani

2011-03-27T15:46:00.000+02:00

“Faptul că o societate în care peste 80% dintre cetăţeni sunt profund nemulţumiţi de puterea politică nu o poate determina pe aceasta să se dea la o parte sau să-şi modifice atitudinea, e un eşec al întregii societăţi şi arată slăbiciunile unei democraţii.” (Crin Antonescu, 17 martie 2011, interviu Agerpres)

Pentru cine a citit sau citeste tot interviul acordat Agerpres, nervozitatea lui Antonescu “i se citeste pe fata”, ca sa spun asa! Modul in care reactioneaza la intrebarile, stanjenitoare – e drept!, referitoare la securisti de ieri si de azi, la relatia cu Dan Voiculescu, la nemultumirile si distantarea publica ale unor sustinatori cu greutate, gen Neagu Djuvara sau Mircea Dinescu (apropos, pe Dinescu, cel ce era alaturi de PNL, dar nu alaturi de el, il expediaza din poignet: “nu-mi amintesc sprijinul lui Mircea Dinescu”, referindu-se la turul I al campaniei electorale din 2009; care vasazica “PNL c’est moi!”, nu conteaza cine e impotriva lui Basescu si de partea PNL, daca nu e cu mine, pentru ca doar cel ce e cu mine e cu adevarat cu PNL si impotriva lui Traian Basescu!!! care vasazica omul nostru din Delta a inceput sa locuiasca in mintea romanilor; cu forta, desigur!), la motivatia si necesitatea suspendarii presedintelui, la CSM si, mai ales, la Curtea Constitutionala, indica un nivel crescut de iritare si de autosuficienta. Din partea unui asa-zis liberal, adept al democratiei liberale, cea mai hilara observatie – hilara, pentru ca inca nu ma prea ingrijoreaza! – ramane cea subliniata, cu italice, in introducere (in sapou :)). Ce poate sa ne ingrijoreze, insa, este ca acest Antonescu este un mascul penelist (ca sa-i fac un favor, incerc sa il delimitez cat mai transant, punandu-l in antiteza cu femeia pedista!), un liberal chiulangiu, un istoric repetent si un democrat absent, iar daca acum incepe sa se confrunte, intr-un mod neplacut, frustrant, desigur!, cu slabiciunile democratiei si cu umorile unei natiuni, viitorul, daca mai continua mult asa, s-ar putea sa-l supere intr-atat, incat sa se scuture odata de haina democratiei liberale si sa ne arate el ce a invatat in timpul pe care l-a pierdut… Uau, cat suspans in aceasta formulare!!!

P.S. Apropo de umori :) … Din cauza unei chimii tot mai proaste, in ultimii ani, cu mass media romaneasca, am citit interviul doar acum jumatate de ora, asa ca reactia e cat se poate de proaspata. Interviul e rasuflat. LOL

Pe buna dreptate

2011-03-23T01:39:00.003+02:00

In sfarsit, o intamplare europeana, sa-i spunem asa, care lamureste toate lucrurile in legatura cu recenta si siluita propunere a Monicai Macovei. Un punct de vedere, de asemenea, care aduce si mai multa lumina in cortul nostru, intr-un articol pe hotnews.ro (http://www.hotnews.ro/stiri-8423346-tehnica-practica-autosuspendarii.htm), pentru care Dan Tapalaga merita toate felicitarile.

Cand discutam cu unii colegi din PDL despre criteriile de integritate, dupa deruta de rigoare din primele zile, cand au fost anuntate de catre Monica Macovei, oamenii imprumutau cu foarte multa lejeritate discursul care a pus la CNC talpa pe beregata reformatorilor. S-ar putea spune chiar frivolitate. Prezumtia de nevinovatie, era folosita, fara voia sa, pesemne, pe post de papusa de-ntepat cu ace! Ca nu-i normal, ca de ce sa ne amestecam noi in treaba justitiei, ca de ce sa ne antepronuntam, ca una, ca alta, in fine, pana la apoteotica martelare a lui Blaga, care a ridicat sala in picioare, in aplauze prelungite! "Nimeni nu e vinovat pana nu bate judecatorul cu ciocanul in masa!" Delir.

Ok, ziceam eu, dar ce este partidul asta si ce zice cetateanul de pe strada, simplul cetatean, cum ne place sa punctam? Ca daca ii livram explicatiile de mai sus, el ne poate tranti franc urmatorul raspuns: “Si la mine in cartier si la mine pe strada, in familie, in echipa de la serviciu, oriunde, tot judecatorul, cand bate cu ciocanul in masa, stabileste vinovatia sau nevinovatia unei persoane trimise in judecata. Si atunci, ce nevoie mai am eu de partidul vostru?”

Dar chiar asa... Ce este un partid politic si ce face sau trebuie sa faca acesta pentru cetatenii pe care are pretentia sa ii reprezinte? Invariabil, cand vorbim despre partide aflam ca este vorba despre structuri asociative in care oamenii profeseaza aceleasi optiuni si/ sau doctrine politice, organizandu-se in baza unor reguli si principii menite sa stranga un cat mai mare suport electoral. Apelul la electorat este principalul instrument de abordare a puterii legislative si executive. Electoratul reprezinta primul nivel al participarii la viata politica, electorii asigurand, insa, cea mai slaba forma de atasament fata de un partid politic. Ironia sortii face ca un partid politic sa depinda in cel mai inalt, mai vital grad, de partea sa cea mai slaba. De punctul slab, nu de punctul tare, de ceea ce poate fi si o amenintare si o oportunitate intr-o succesiune atat de rapida incat, dintr-o perspectiva istorica, putem vorbi de acelasi timp! Fara acest buton de reglaj fin, partidele ar deveni sisteme inchise, ultrabirocratizate si corupte, adica ceva ce romanii cunosc, din pacate, pe de rost! Par coeur, cum spun amicii nostri, francezii.

Din aceasta perspectiva, ceea ce, fara prea mult tact, spunea Cristian Preda la CNC, ca e de preferat sa castigi 200.000 de voturi in schimbul a 200 de primari devine, cred, mult mai limpede si de inteles. Pentru ca e vital, pana la urma, sa intelegi ca voturile nu se castiga si, mai greu, nu se pastreaza aratand o lege sau un program si spunand ca asta si asta trebuie respectat ca atare. E ca si cum ai insulta electoratul, cu atat mai mult daca l-ai momit odata cu programe si promisiuni anti-coruptie!

Oamenii au nevoie de gesturi clare, de masuri indubitabile, care sa ateste o anumita optiune si conduita politica. O anumita politica! Recentul scandal din sanul Parlamentului European reflecta cat se poate de clar ce inseamna asta in spatiul in care ne dorim atat de mult sa ne integram. Modul in care au actionat, cu precadere, austriecii, cand, la aflarea situatiei in care a intrat europarlamentarul lor, presedintele partidului sau, de pe patul de spital, internat, atentie!, cu embolie pulmonara!, a chemat presa si a facut apel la demisia sa urgenta din toate functiile politice si publice, inclusiv din cea remunerata atat de generos, cu cel putin 7000 de euro lunar, este devastator pentru modul in care au inteles pana acum politicienii romani sa se raporteze la cetateni si la institutii. Eu, unul, nici nu ma asteptam ca Adrian Severin sa procedeze altfel, dar ce trebuie sa ne preocupe de acum in mod special este faptul ca romanii de pretutindeni au un nou reper. “Scoala austriaca”, daca mi se permite un joc pasional de cuvinte, va deveni un reper in constiinta publica romaneasca, iar cei ce vor dori sa faca politica pe voturi serioase de acum inainte vor trebui sa se intoarca cu reverenta la Monica Macovei si la criteriile sale de integritate.

Pana la urma, fata de exemplul austriac, Monica Macovei a fost o doamna, cum se spune la noi. Si pe buna dreptate, chiar a fost si este!

Martie – Luna Femeii si Inceputul Primaverii

2011-03-01T11:58:00.000+02:00

In sfarsit, se trece la actiune in ceea ce priveste Statutul PDL. Era timpul. Nu se poate sa vorbesti despre integritate la nivelul functiei publice, iar la nivelul partidului (egal care), un rezervor in fapt pentru demnitari, sa nu existe criterii si mecanisme de verificare in acest sens.
In alta ordine de idei, este bine ca se relaxeaza situatia din jurul unui criteriu care a ajuns sa functioneze ca o ghilotina pentru accesul la varful unui partid: vechimea. Am spus-o inca de cand eram in PNL si am sustinut-o public, atat in media, cat si la o conferinta de alegeri, in 2006: criteriul vechimii este ultimul criteriu de departajare in competitia interna. Cand ai egalitate perfecta la celelalte criterii, competenta si expertiza, sustinere si integritate, proiecte s.a.m.d., criteriul vechimii face, in ultima instanta, departajarea.
Din pacate, situatia este complet rasturnata in interiorul partidelor romanesti, vechimea functionand ca un criteriu suprem, cu toate ca, la nevoie, cand promovezi un ministru sau un alt demnitar, ba chiar si un prim ministru, intr-un moment de presiune politica, vechimea devine futila. Ma bucur ca PDL isi revizuieste viziunea vizavi de aceasta situatie, punand criteriul vechimii la locul cuvenit.
Ma bucur de asemenea ca inceputul primaverii si luna femeii marcheaza, in PDL, inceputul unui reviriment reformator. Sa fie de bun augur!

O posibila Solutie si de ce NU un nou partid politic

2011-02-21T15:54:00.001+02:00

Pentru ca agitatia starnita de competitia interna din PDL si de ideea infiintarii unui nou partid politic (prin sciziune, prin fisiune – vorba prietenului meu Cosmin Aldea, prin efuziune populara, cum o fi numa’ sa fie Alba ca Zapada!) creste vazand cu ochii, voi incepe abrupt cu a doua parte din titlu, pentru a putea incheia cu o raza de speranta, ca in bancurile acelea in care, din doua vesti, una buna, una proasta, trebuie aleasa ordinea distributiei. Sa incepem deci cu vestea proasta..

DE CE NU UN NOU PARTID POLITIC?

1. Deoarece, pentru membrii si sustinatorii PDL, victoriile electorale din 2004, 2007, 2008 si 2009, respectiv eforturile de restructurare si modernizare a statului si reformele sectoriale demarate in 2009 si 2010, nu trebuie aruncate pe apa sambetei, prin favorizarea accesului PSD-PC-PNL la guvernare. Ce folos toata poliloghia legata de lupta anti-coruptie si reforma sistemica, daca dupa cativa ghiocei si cateva viorele vine inghetul?
Un partid nou nu are nicio sansa la alegerile locale si nationale din 2012, slabind PDL si favorizand o victorie categorica, la un scor de forfeit, pentru struto-camila cu gheare si colti de lup, numita USL. Pentru a impiedica raul cel mare sa se produca si pentru a continua in mod responsabil ceea ce s-a facut, sper ca nu degeaba!, pana acum, trebuie luptat pana la capat cu solutii rezonabile, care sa decurga din, cum spunea presedintele Traian Basescu, valorile care au consacrat PDL: lupta anti-coruptie si innoirea leadershipului!
In plus, ca sa gandim si in perspectiva, sa ne imaginam ca USL ajunge la putere. Nastase, Iliescu, Voiculescu, Patriciu, chiar si Vantu, vor ajunge sa controleze de facto puterea in Romania, iar primul lucru de care se vor asigura va fi ca cel putin pentru doua mandate prezidentiale sa nu mai piarda aceasta putere. Adica 10 ani! Nu mai are sens sa punem la socoteala ce sunt capabili sa faca, adaptarea si subordonarea totala a sistemului la nevoile lor, schimbarea Constitutiei, a legilor si pragurilor electorale, a institutiilor de control, a serviciilor de informatii etc. s.a.m.d. Ce sa mai spunem de mass media?! Nu vreau sa ma gandesc decat la un orizont cuminte, cat de cat linistit, intr-un cadru cat de cat democratic. Si tot sunt 10 ani de liniste pentru ei, iar pentru cine-si aduce aminte de linistea promisa si instaurata de Iliescu la inceputul anilor 90, cred ca e suficient pentru niste fiori de gheata, daca nu cumva pentru niste turturi imensi care sa reziste, asa, pana prin 2025!

2. Ce este un partid politic care nu ajunge la guvernare sau, mai grav, nici nu-si propune sa ajunga la guvernare, asa cum am vazut ca s-a desprins din anumite articole si comentarii in spatiul virtual? Din punctul meu de vedere, e un partid fara rost, un partid virtual, care nu are nicio legatura cu actualitatea si, foarte probabil, nici cu vreo proxima, hai, viitoare realitate! Pentru platforme de dezbatere, pentru un forum de idei politice si de politici publice, pentru o structura tip watch dog sau pentru una cu vocatie sindicala, nu e nevoie de un partid politic. E suficient si, desigur, necesar un ONG, o asociatie, o fundatie, un think tank, o falanga civica, o bursa de idei si proiecte, orice e necesar, chiar imperativ, unui partid politic, dar nu suficient!!!

3. Cele mai bune raspunsuri vin, mai intotdeauna, de la istorie si de la statistica. In cazul nostru de la o istorie foarte recenta cu o asa zisa Alba ca Zapada, pe numele ei Alianta pentru Romania, ApR, si un Fat Frumos de dreapta, pe numele sau Partidul Liberal Democrat, PLD.
Ce s-a intamplat cu aceste doua partide noi, formate prin fisiune si terminate prin fuziune? :) Altfel spus, cum au rasarit, asa au apus. ApR, dupa un scor foarte bun, locul 3 pe tara, la alegerile locale din 2000, a declansat o furie generala in randul partidelor de establishment, care s-au intrebuintat de toate resursele disponibile, inclusive cele controlate de la Palatele Cotroceni si Victoria, pentru a impiedica intrarea ApR in Parlament. Si au reusit! Dupa care s-au infruptat din trupul sau cu mult nesat, de o parte, cea cu acte, bucurandu-se PNL, iar de cealalta parte, nu fara consistenta, lingandu-se pe buze fostii colegi din PSD. Sa le fie de bine! PLD, dupa un scor foarte bun la europarlamentarele din 2007, locul 4, cu trei europarlamentari, a fost acontat cu arme si bagaje de catre PD, rezultand ceea ce astazi incercam sa reformam si sa ranforsam in acelasi timp.
Asadar, istoria recenta ne spune ca soarta unui nou partid in Romania eternei tranzitii de la ceva rau la ceva bun e ca soarta fiului lui Decebal. Sacrificiu suprem, dar acum prin vanzare directa sau licitatie publica!

Cat despre grass-roots party, tea party, facebook sau online party, discutia e frumoasa, dar lunga si anevoioasa, iar comentariile nesfarsite. Apropo, cine mai stie astazi de experienta numita Uniunea pentru Reconstructia Romaniei, URR?

Nu mai pun la socoteala, vizavi de ce s-a mai scris pe net, ca e o utopie sa te gandesti la un partid (?!) care sa isi stabileasca doctrina dupa infiintare prin votul membrilor. Cand, cand sunt 1000, cand sunt 10.000, 100.000, sau cand sunt 1.000.000?

Si acum, vestea buna (Cred, Doamne, ajuta necredintei mele!)...

O POSIBILA SOLUTIE

Solutia, cum spuneam mai sus, tot istoria recenta ne-o furnizeaza. In opinia mea. Pentru aceasta va propun sa ne intoarcem cu 10 ani in urma si sa ne uitam la ce s-a intamplat in PNL la inceputul deceniului trecut, dupa alegerile din 2000 si salvarea de la retrogradare.
Pe scurt, lupta era cat casa, pe de o parte presedintele Valeriu Stoica si sustinatorii sai, iar de cealalta parte Dinu Patriciu, ca intotdeauna mai din umbra, si sustinatorii sai din primplan. La mijloc the new entries, cu Theodor Stolojan si un mic grup de consilieri adusi de el, Ionut Popescu, Adrian Cioroianu si Raluca Turcan, plus un alt grup, in jurul lui Teodor Melescanu, practic grupul sau intrat in PNL in urma fuziunii cu ApR.
Ce s-a intamplat? Cele doua tabere se luptau de zor sa isi adjudece grupurile noilor veniti si sa castige puterea, cand, pentru binele partidului, se ajunge la un compromis care s-a dovedit salvator, prin convingerea lui Theodor Stolojan sa candideze la presedintia partidului (Valeriu Stoica renuntand la presedintie pentru aceasta!). Restul e istorie plina de victorii, dar si de durere. Dar cum in politica ne intereseaza victoriile, merita sa retinem ca PNL a urcat de la 7% pana peste 20% cu o echipa condusa de Theodor Stolojan, formata cu mult tact si multa generozitate din reprezentanti ai ambelor tabere, pe care noul presedinte, desi nu avea nici macar doi ani vechime la congresul din 2002, a reusit sa o puna cu adevarat la treaba. Mai mult, noua echipa a amorsat Alianta D.A. PNL-PD care, in 2004, a aruncat in aer planul Nastase-Iliescu, prin candidatura lui Traian Basescu la presedintia tarii, schimband practic soarta Romaniei!

Asemanarea PDL 2011 cu PNL 2002 este izbitoare, mai putin ca unul este astazi la guvernare, celalalt fiind atunci in opozitie. Solutia, insa, din punctul meu de vedere, este aceeasi si astazi, probabil, cu un alt nume, dar la fel de consistent in ceea ce priveste integritatea morala si profesionala. Ce ziceti de Monica Macovei, singura, dincolo de solutiile Boc si Blaga, care ar putea rezolva atat ecuatia de la varful PDL, cat si pe cea de la varful guvernului, mai ales daca e sa tinem cont de valorile care au conscrat PDL, cum bine recomanda presedintele Traian Basescu?

Conventie Nationala

2011-02-14T15:30:00.001+02:00

PREAMBUL
In ultimele zile s-a declansat o adevarata dezbatere on-line referitoare la viitorul PDL, la competitia interna din cadrul acestui partid si la profilul/ componenta viitoarei structuri de conducere a PDL, care urmeaza a fi aleasa la Conventia Nationala de anul acesta. Mai mult, in urma ultimelor cazuri de fentare a justitiei prin Parlament, se discuta tot mai aprins pe tema reformei statutului PDL, care ar putea avea loc tot la proxima Conventie Nationala. Astfel, Statutul PDL ar urma sa prevada suspendarea de drept a oricarui membru aflat sub urmarire penala. Suspendarea ar trebui sa fie instituita pana la solutionarea procesului, in cazul achitarii urmand a fi anulata, iar in cazul condamnarii urmand a se transforma in excludere de drept.
Presedintele Traian Basescu socoteste ca urmeaza o perioada in care partidele politice vor functiona fara lideri-locomotiva!

SILOGISM DE DREAPTA
1. Dezbaterea on-line declansata in special in blogosfera, cu Madame Blogary in rol de primadona, si pe portalul de stiri hotnews.ro, este cea mai reconfortanta, limpede si rezonabila, actiune politica a acestui inceput de an. Pour les connaisseurs!
2. Pentru a deschide un orizont limpede, masurabil si rezonabil, accesibil tuturor categoriilor pe care le reprezinta, dar in special bazei de la care se revendica, este necesar si suficient ca motiunea care va domina si castiga dezbaterile de la Conventia Nationala a PDL sa articuleze un discurs bazat pe echipa si pe reforma.
3. Motiunea trebuie sa fie on-line - :), adica aceasta actiune, cu toate concluziile sale, legate atat de echipa, cat si de reforma, trebuie sa fundamenteze motiunea care va sa domine si sa castige Conventia Nationala!

3’. Reforma statului si reforma constitutionala vor continua si vor avea success daca si numai daca reforma interna a PDL va sari de pe desktop direct in pantofi odata cu proxima Conventie Nationala a acestui partid. Dans les souliers des connaisseurs!

P.S. E de inteles, sper, ca reforma interna nu presupune doar introducerea in statut a suspendarii de drept a urmaritilor penal. Statutul, bunaoara, ar trebui sa fie corolarul afirmatiei lui Naisbitt: "Tendintele vin de jos in sus, ciudateniile de sus in jos!".