daco-getica

Documentarul "Decoding Dacia" - Semnal

2012-08-28T18:09:00.000+03:00

Documentarul DECODING DACIA, un film de 60 de minute produs de Kogainon Films din Boston, va fi prezentat in premieră pe 20 septembrie la Florenţa şi pe 24 septembrie la Bucureşti. Filmul explorează moştenirea regatului dac, trecând prin invazia romană şi colonizarea dintre 101 şi 106 d.Hr, până în zilele noastre. Toate materialele din film sunt inedite. Pentru prima dată, sunt prezentate reconstrucţii detaliate 3D ale Sarmizegetusei, ale cetăţii Blidaru, ale podului de peste Dunăre şi ale Forului şi Columnei lui Traian din Roma. Un rol important în film îl deţin şi ilustraţiile originale ale reputatului artist Radu Oltean, care reconstruiesc momente din epoca dacică sau redau scene de bătălie dintre daci şi romani.

Al treilea film dintr-o serie intitulată Războaiele României, documentarul a intrat în producţie în ianuarie 2011, în regia lui Nicholas Dimăncescu. În luna mai a aceluiaşi an, în timpul filmărilor de lângă Peştera Cioclovina, tânărul regizor a murit într-un tragic accident, prăbuşindu-se din vârful unei stânci.

Pestera Cioclovina

Nicholas Dimancescu

Inspiraţi de pasiunea lui în explorarea rădăcinilor sale româneşti, familia şi colegii au decis să ducă documentarul la bun sfârşit. Anterior, Nicholas Dimăncescu regizase HILL 789 (Cota 789), despre memoriile bunicului său de pe frontul românesc al Primului Război Mondial, şi KNIGHTS OF THE SKY (Cavalerii Cerului), despre raidurile americane din 1944 asupra Ploieştiului. Ambele filme au fost însoţite de reportaje în revista National Geographic România şi au fost prezentate pe TVR1.

„Am rămas loiali interesului lui de a filma Carpaţii cei aspri şi oamenii dintr-o bucată care populează astăzi zonele cândva locuite de daci“, spune tatăl lui, producătorul Dan Dimăncescu. „Mare parte a muncii noastre a fost de finaliza filmările, atât de la faţa locului cât şi aeriene, la Sarmizegetusa şi Porţile de Fier. Abordarea noastră dă viaţă vechii moşteniri păstrate până astăzi de aceste peisaje“.

Reconstituirea asediului fortificatiei de la Ponorici

Echipa de filmare inaintea tragicului accident din mai 2011, in satul Ursici: Radu Oltean (artist), Nicholas Dimancescu (regizor), Michael Tran (sunet), Kyle Brandse (editor/videographer), Nora Agapi (operator).

Reconstituirea cetatii de la Piatra Rosie

Trofeu din sec al 18-lea imitand trofeele romane din razboiul dacic - Roma

Nicholas Dimancescu in tabara de la Cioclovina..

Filmul a beneficiat de sprijinul unor consultanţi români şi americani, experţi în istorie şi arheologie. A fost gândit să coincidă cu aniversarea a 1900 de ani de la inaugurarea Forului lui Traian la Roma, în 112 d.Hr. şi a Columnei, cu un an mai târziu. Atât Forul cât şi Columna au fost construite din prada de război adusă din Dacia.

Tot în septembrie, televiziunea BBC va lansa un film despre frontierele Imperiului Roman , în care Sarmizegetusa apare ca una din cele cinci locaţii analizate. Şi cel mai recent, Ministerul Culturii din România a anunţat finanţarea unui program de cercetare şi restaurare a vechilor fortăreţe dacice.

Imagini realizate in timpul filmarilor la Roma si Muntii Orastiei

La Florenţa, DECODING DACIA va fi prezentat la un eveniment UNESCO ce marchează cei 40 de ani ai Programului pentru Patrimoniu – căci şi Sarmizegetusa şi Forul lui Traian sunt monumente protejate din patrimoniul UNESCO. Prezentarea din Bucureşti este găzduită de ambasadorul american Mark Gitenstein, pe bază de invitaţie, la sediul Ambasadei SUA.

Boneta frigiană, scitică, persană vs. pileus-ul dacic

2011-01-24T23:59:00.005+02:00

Inca din timpuri stravechi, din epoca bronzului, in intregul est al Europei, in Anatolia, Persia si stepele nord pontice si central asiatice s-a raspandit purtarea unor modele de caciuli conice de lana sau piele cu varful ascutit, deseori intors catre fata. Practic, dintre popoarele antice doar grecii, celtii, iberii si etruscii/romanii nu au adoptat purtarea acestor caciuli. Probabil ca acest model de caciula a fost raspandit de popoarele indo-europene la inceputul epocii bronzului, fiind eficiente in zonele cu vant si clima aspra (stepa sau montana).

Reconstituirea aproximativa a zonelor din Europa si Asia unde este atestata purtarea (in diverse forme) a caciulilor de tip "boneta frigiana"

Cele mai timpurii imagini ale acestor caciuli le avem de la poparele nomade de origine iraniana: scitii si alte neamuri de razboinici calare traitoare prin muntii si stepele dintre Marea Neagra si Caspica, viitorii parti. Scitii sunt un termen generic pentru triburile de nomazi calare ce traiau de la frontierele Europei pana inspre Mtii Altai.

Pentru popoarele anatoliene, precum lycienii, frigienii, bythinienii, troienii, cilicienii, lycaonii si altii, dar si pentru traci, boneta cu varf moale si intoarsa in fata era atat de caracteristica, incat grecii i-au reprezentat intodeauna pe acestia purtand-o. De altfel in iconografia greaca, erau reprezentati ca purtand boneta frigiana, reprezentantii tuturor popoarelor ne-grecesti, dar cu care acestia aveau contact.
Troianul Paris, declansatorul razboiului din epopeea homerica apare intodeauna in operele de arta purtator de fes frigian. La fel, frigianul Ganymede.

De asemenea pentru sciti fesul cu mot era la fel de caracteristic. Este drept ca la sciti caciula are aparatoare de urechi (impotriva vantului, probabil) si se innoda sub barbie, asa cum ne apare pe reliefurile de pe vasele de aur gasite in mormintele de sub kurganele din stepele Ucrainiei si pana in Mtii Altai .
Unele din cele mai vechi imagini cu asemenea fesuri apar in Persia, pe reliefurile de la Persepolis, capitala regatului achemenid, unde sunt sculptati reprezentantii diverselor neamuri ce aduc daruri regelui persan. Printre acestia se remarca sefii sciti, prezentati cu caciuli conice si aparatoare de urechi. In Tracia boneta frigiana apare, probabil, in acelasi timp ca si la popoarele din Anatolia, devenind la fel de caracteristica si facand parte din portul cotidian.
Aici-link despre imbracamintea in Persia Achmenida

Diverse imagini de razboinici de stepa; sciti. Stanga sus: desen dupa releful unui vas de aur descoperit intr-un mormant scitic din Ucraina (vezi si fotografia alb/negru din centru dreapta); dreapta sus-desen dupa o tesatura de lana scitica, mijloc stanga: statui persane reprezeantand sciti; dreapta jos-statuie de arcas scit din frontonul templului Atenei din insula Eghina (incercare de reconstituire a picturii)

Sciti, in viziunea artistilor greci din sec 5-4 ien. British Museum

Detalii de pe un vas grecesc reprezentand razboinici sciti.(muz Arheo Munchen)

Emisiune filatelica ucrainiana-Scitii

2- capete ale unor statuete de Tanagra cu reprezentari de personaje din Asia Mica (Muz arheo Munchen) 4--Mormantul lui Antiochus I de pe muntele Nemrut (regatul antic Comagene, azi Turcia); 5-Detaliul unei statui de pe muntele Nemrut; capul lui Hercule. 6- Relief din palatul din Persepolis (azi Iran); 7- Detaliu

Mezii si persii aveau de asemenea in portul lor, caciula tuguiata. Imagini cu reprezentari ale nobililor din Iranul antic. Reliefurile provin de la Palatul lui Darius de la Persepolis.
Pictura pe lemn din dr sus provine din Tumului de la Tatarli si reprezinta o lupta intre persi si sciti. Placa de aur prezina un razboinic median (sau mez?)-Tezaurul de pe raul Oxus
Aici un articol tradus din rusa despre imbracamintea antica a persilor

Imagini de razboinici iranieni-persani in arta greaca (citeste acest articol)

Regele persan Darius, dupa pictura unui vas grecesc

Statueta de Tanagra reprezentand un Eros efeminat (conform inscriptiei) cu boneta frigiana. Desc. in Beotia, cca 200 i.e.n.

Attis - semi-zeu frigian, reprezentat cu boneta caracteristica ce poarta numele poporului sau. Aici, alt link.

Ganymede a fost un print troian devenit semi-zeu. Apare deseori insotit de un vultur cel reprezinta pe Zeus. Ca toti locuitorii din Asia Mica (Troia e in Asia Mica) e prezentat cu caciula frigiana.


Castor si Polux.Stanga si dreapta jos, statui romane aflate pe dealul Capitoliului-Roma, Dreapta sus, sarcofag roman.

Luptatori participanti la razboiul troian. Vas rosu si figuri negre , sec 5 ien
(Mus. Antik. Munchen)

Paris-statuie romana-British Museum

Paris, statueta de bronz -Muz. de Antik. Munchen

Enea si fiul sau iesind din Troia in flacari. Relief roman. (Imi zice o cunostinta: Stii de ce sunt asa multe sculpturi de daci la Roma? Fiindca romanii ii considerau pe daci stramosii lor...Cum asa? intreb eu, deja banuind raspunsul...Pai, tracii au luptat alaturi de troieni, deci si troienii erau un fel de traci, deci Enea era trac, iar fiindca Enea e stramosul lui Romulus si Remus, iata legatura cu tracii. Dar de ce romanii nu au sculptat traci? De ce au sculptat daci si doar dupa razboiul cu Traian? Eee, n-ai inteles nimic! mi-a spus. Ulterior aflu ca ideea e scornita tot de tribunul "dacologiei" - N. Savescu)

Diverse imagini de pe vasele grecesti reprezentand amazoane - femei razboinice. In pofida teoriei (spusa de Herodot) ca tara amazoanelor se afla in Scitia (dupa gurile Dunarii, in stepele din N Marii Negre), nenumarate imagini si multe alte legende antice localizeaza amazoanele ca locuind in Asia Mica, in regatele Anatoliene. De aceea ele sunt prezentate purtand boneta frigiana, "marca" specifica a popoarelor din aceste zone.

Amazoane din Asia Mica cu bonete frigiene in lupta cu grecii; Detaliu de pe un relief de pe Mausoleul din Halicarnas (British Museum)

Amazoane sau femei razboinice persane; Vas grecesc cu figuri rosii (British Museum)

Moneda cu chipul unui rege part (citeste aici mai multe despre Parthia).
Boneta este in acest caz un semn de putere, la fel ca si la dacii de mai tarziu.

Arcul lui Septimiu Sever- Roma. Ridicat in memoria luptelor contra partilor. Reliefuri cu trofee incununate cu bonete parte.
Asemanarea extrem de mare intre reprezentarile partilor si cele ale dacilor a dus deseori la confuzii (vezi jos). Desi sunt practic identici cu imaginea dacilor, pe acest arc de triumf, sunt reprezentati PARTI!

Prizonieri parti de pe arcul de triumf al lui Septimiu Sever. Acestia sunt prizonieri parti!
Faptul ca pe arcul de triumf sunt prezentate scene din luptele acestui imparat
in Partia este o dovada suficienta ca ideea ca aceste reliefuri sa reprezinte daci sa fie falsa!

Statueta de teracota reprezentand-o pe zeita Bendis (British Museum) sub aspectul zeitei vanatorii Artemis, cu care avea unele asemanari (inrudiri). Cultul lui Bendis a aparut in Atena in sec 5 ien si a fost raspandit atat printre tracii bogati din Grecia cat si printre greci.

Relief reprezentand-o pe zeita traca Bendis. Aspectul ei include o boneta frigiana, (boneta cu care artistii eleni ii reprezenatu pe traci, persi si popoarele anatoliene) si o blana de animal purtata peste peplum.

Orfeu (trac) in iconografia greco-romana e reprezentat intodeauna cu boneta frigiana (traca). Mozaicuri pavimentare originare din Tunisia, Siria, Antiohia-Turcia si (dr jos) catacombele Romei.

Orfeu in diverse alte reprezentari. Mozaic roman sec 2 e.n. in stg, vas grecesc sec. 4 i.e.n. in dr.

1 - imagini ale tracilor, găsite pe vase greceşti:

razboinici peltast- pedestrii traci cu scut in forma litelerei pelta

boneta frigiana, asa cum apar in arta greacă.

6 - Reconstrucţia unui razboinic peltast

Fragmente dintr-o placa de bronz ce decora un harnasament bogat. Descoperite intr-un mormant din Grecia. Apar personaje orientale, cu caciula specifica.

Desi la traci caciula are prelungiri lungi peste urechi si aparatori de ceafa. Pe teritoriul tarii noastre a patruns probabil, in timpul migratiilor post neolitice, dinspre est, din stepele scitice, iar mai tarziu

dinspre sud. Coifurile getice cu ochi apotropaici, mai ales cele doua de aur, par inspirate din aceste tipuri de caciuli conice.
In marea lor majoritate aceste bonete par facute din pasla de lana, desi uneori, probabil, erau facute si din piele de oaie cu blana pe interior si aveau o singura cusatura pe mijloc, in fata.

Imagini de traci. Stg Sus - Statuie de trac (dac??) din palazzo Altemps din Roma. Moneda macedoneana, reprezentandu-l pe Enea (Cca 424-350 i.e.n.) , statueta de teracota a zeitei Bendis, detaliu din fresca de pe bolta momantului tracic de la Kazanlak. Unul din personaje poarta un coif de traditie traco-macedoneana (vezi mai jos)

Coifuri traco-macedonene din epoca elenistica, inspirate din forma bonetei frigiene, unele din ele copiind fidel o asemenea boneta.


stg - Fresca din templul lui Mithras - Mithreum-ul - de la Dura Europos (azi Siria). Costumele sunt caracteristice unor nobili din Orientul mijlociu (de traditie persana). Dreapta - Statueta de teracota reprezentand un razboinic calare part.

Statui si reliefuri de daci, asa cum apar sculptati de artistii Romei, dupa izbanda lui Traian asupra lui Decebal. Toate aceste sculpturi au decorat Forumul lui Traian. Bonetele apar divers reprezentate, mai inalte sau mai scunde. Pe Marea Friza Traiana (azi pe Arcul lui Constantin) bonetele nu au varful intors inspre fata (stg si dr jos)

La daci, asa cum stim, caciulile cu mot, numite de romani pileus, erau purtate doar de aristocratie si de elita sacerdotala. Ele sunt cunoscute in forma simpla, doar din sec. 1 d.Ch. gratie sculpturilor romane. Nu cunoastem forma mai veche a caciulilor getice, singura sursa fiind, asa cum zis mai sus, forma coifurilor traco-getice de metal pretios.

Dacii, asa cum apar reprezentati pe Columna Traiana. Bonetele sunt purtate doar de nobilime si, probabil de clasa sacerdotala. Aspectul lor este cunoscut exclusiv din monumentele din epoca traiana. Bonetele (pileus-ul) sunt fara aparatoare de urechi si ceafa si fara motul foarte inalt.

Un alt personaj purtator de boneta este zeul oriental Mithra, de origine iraniana, ce apare in nenumarate reliefuri, sculpturi si fresce in tot Imperiul Roman. Vesmintele purtate sunt cele specifice nobililor persani iar pe cap poarta nelipsita boneta, ca indiciu al originii sale orientale.

La romani boneta frigiana mai era purtata si de scalvii eliberati, motiv pentru care a fost adoptatata in sec 18 de catre revolutionarii francezi sub numele de "bonnet de la liberte". Boneta frigiana a ajuns in sec 19 si 20 ca un simbol al libertatii si independentei si a fost pusa pe stegurile unor state din America de sud. Mai multe cititi aici. si aici.

Despre Boneta frigiana in heraldica aici.

Diverse icoane ale zeului Mithra. Imaginea sa este de erou civilizator in lupta cu fortele intunericului. El poarta intodeauna vesminte orientale/persane ca indiciu pentru obarsia sa estica (fata de Imp Roman)

Zeul Mithras in diverse reprezentari romane. Boneta sa nu are nici o legatura cu popoarele din Europa care mai purtau asa ceva. Asemenea bonete se purtau in tot Orientul Mijlociu.

Relief de pe muntele Nemrut din Turcia, reprezentandu-l pe regele Antiochus I al regatului Comagen si zeul Mithra, ambii imbracati in costume orientale somptoase .

O data cu aparitia crestinismului, se raspandeste in arta si tema Nasterii Mantuitorului si a celor trei magi. Conform Evangheliei lui Matei, singura care ii mentioneaza, magii erau niste intelepti-regi, veniti din rasarit, sa se inchine nou nascutului "rege al iudeilor" si sa ii ofere daruri.
"Cuvântul Magii este o latinizare la plural a cuvantului grecesc Magos cuvântul (μαγος μαγοι pl.), venit din persana veche Magus, derivat la randul sau din limba avestan magâunô, adică casta religioasa în care Zoroastru sa născut. Termenul se referă la casta preoteasca a zoroastrismului . Ca parte a religiei lor, aceşti preoţi au acordat o atenţie deosebită stelelor, şi a câştigat o reputaţie ca mari astrologi, care a fost la acel moment era privita ca o ştiinţă. Practicile lor religioase şi utilizarea astrologiei a cauzat derivatele a cuvantului Magi şi care a dus -printre altele- la termenul modern magic ."
sursa Wikipedia
Link despre iraniana veche

Cei trei magi intr-o reprezentare timpurie, pe un relief al unui sarcofag roman, aflat la intrarea in biserica San Lorenzo fuori le Mura din Roma.In iconografia crestina a primelor secole, magii sunt prezentati in haine persane si cu nelipsita boneta, ca semn al apartenentei la lumea orientala. Sec. 3 e.n.

Alte imagini de arta romana paleocrestina, in care magii sunt prezentati cu boneta persana. Secolele 3-5

Fresca cu sfintii martiri Anania, Misael si Azaria (cunoscuti ca cei trei tineri aruncati in cuptor) pictati intr-o fosta biserica crestina din Egipt, de la Wadi Sarga, sec 6. Desi iudei, cei trei tineri au fost educati la curtea regelui Nabuconodosor, ceea ce explica faptul ca sunt imbracati in stil persan (Bristish Museum)

Aceeasi sfinti, Anania, Misael si Azaria in cuptor, asa cum au fost pictati in catacombele din Roma.

Cei trei magi in fata lui Irod. Fresca din veacul 5 din biserica Santa Maria Maggiore din Roma. Magii sunt imbracati precum satrapii persani.

Detaliu de mozaic din biserica Santa Maria Maggiore din Roma.

Detaliu de tesatura egipteana de inspiratie crestina din sec 4. (British Museum)

Cei trei magi. Mozaic din basilica Sant Appolinare Nuovo din Ravenna, realizat in jur de 526. Detaliu din scena Maria si copilul inconjurat de ingeri. Magii poarta costume ale unor nobili persani iar forma bonetei lor nu are absolut nici o legatura cu cea purtat de dacii de pe Columna lui Traian.

Ajuns aici, vreau sa specific ca m-am contrazis cu cateva persoane in legatura cu faimosul mozaic de la Ravenna, din basilica San Apollinare Nuovo, pe ideea ca magii au bonete...dacice. Deci, magii sunt daci!
Orice argument cum ca pileus-ul nu era caracteristic numai dacilor, ca acolo e vorba de vesminte ale unor "intelepti din RASARIT", rasarit fata de Iudeea, deci dinspre Persia, ca dacii nu au nici o legatura cu acele fesuri, e ca o simpla coincidenta, ca asa apar magii reprezentati in mai multe mozaicuri, reliefuri si picturi, nu au dus la nici un rezultat. Caci conform opiniilor unor "dacologi" spalati pe creier si prea entuziasti, toti purtatorii de boneta frigiana sunt daci. Conform acestei logici ar trebui sa fie daci si strumfii!!!! :-))
Sper ca acest articol sa rezolve aceasta dilema.

Atentie!! Majoritatea fotografiilor imi apartin. Nu vreau sa le vad pe nici un alt site/blog fara aprobarea mea. Un mesaj e suficient si e ff civilizat!

Limbile indo-europene. Si de ce Traian nu intelegea limba dacilor

2010-09-12T23:17:00.007+03:00

-Limba latina a evoluat din limba dacilor! Dacii i-au invatat pe romani latina! Latina de fapt e daca!! afirma peste tot, pe net cativa dacologi, complet ignoranti in ale istoriei si lingvisticii. Aceasta idee face parte dintr-un intreg sir de "rationamente" ce vor sa raspunda la miracolul ce a avut ca finalitate formarea limbii romane, o limba romanica. Deoarece dacologii au hotarat ca "Noi NU suntem urmasii Romei", era foarte greu de explicat de ce vorbim totusi o limba de origine latina. Asa ca a aparut aceasta explicatie absolut aberanta si complet nefondata. De ce spun acest lucru? Caci limbile trace si cea latina nici macar nu fac parte din acelasi grup lingvistic indo-european.

Termenul indo-european a aparut pe la sfarsitul veacului al 18-lea. Englezii, ajunsi in India au descoperit cu stupoare ca multe cuvinte vechi indiene si sanskrite sunt asemanatoare cu unele cuvinte grecesti si latine. Cum asa?

De la descoperirea cuvintelor indiene si pana la nasterea termenului indo-european nu a mai fost decat un pas. Ideea era simpla la inceput: in trecutul indepartat un mare grup lingvistic a fost raspandit din India pana in Europa.
In urmatorii 200 de ani de la primele observatii facute de britanici, numerosi savanti au incercat si in mare parte au reusit sa raspunda la intrebarile ce s-au ridicat. Cine au fost acesti indo-europeni? Unde s-au format, unde au avut acea "patrie primitiva" de origine? Cum si cand s-au raspandit?

Astfel limbile indo-europene au devenit cele mai studiate si mai analizate limbi ale lumii. Astazi, practic toti savantii sunt de acord in principiu cu aceasta teorie, disputele avand loc mai mult la nivel de detaliu.
Inca din sec. al 19-lea era deja clar ca indo-european se referea la o trditie lingvistica si nu la rase sau "popoare".

Daca, inrudirea dintre vechile limbi nord-indiene si majoritatea celor europene era deja evidenta inca din sec. al 19-lea, unde va fi fost vatra de formare a acestora? Nu toti cercetatorii sunt de acord cu o singura zona. Aceasta vatra de origine a fost localizata ba in nord, in zona baltica, ba la nord si nord-est de Marea Neagra, ba in Asia Mica, sau chiar in Balcani.
Insa azi , majoritatea cercetatorilor sunt de acord ca aceasta "patrie" de origine ar fi fost intr-adevar in vast spatiu la nord si nord est de Marea Neagra, Mtii Caucaz, Marea Caspica si Mtii Urali, asa numita zona nord-caucaziana. Sigur, nu este vorba de o zona cu limite clare, geografice, ci un spatiu vast, unde, in timp, gradual, a avut loc o tendinta de unificare in jurul unei o ideologii de cuceritori razboinici in permanenta miscare.

Razboinici hittiti. Imperiul anatolian al hittitilor a avut epoca de glorie in sec. al 14-lea I.Chr. Aceastia vorbeau o limba indo-europeana. (vezi wikipedia)


Razboinici micenieni, intr-o fresca a palatului din Pylos (Grecia, aprox. 1300 i.Ch). Agresivitatea acestora a intrat in legenda datorita lui Homer.

Ramura rasariteana a limbilor indo-europene a fost numita satem (de la cuvantul avestic "o suta") iar ramura occidentala centum (de la cuvantul latin centum = o suta). Grupul satem cuprinde limbile balto-slave, traco-ilire, frigiana, armeana, indo-iraniene (sanscrita si persana). Iar grupul centum cuprinde limbile germanice, celtice, italice (fara etrusca, de origine pre-indo-europeana), greaca, anatoliene (hittita, liciana etc).

Rezumand datele arheologice si cele lingvistice ar trebui sa ne imaginam un asemenea "scenariu":
candva, dupa mileniul al 10-lea i.Ch, in Anatolia (Asia Mica -Turcia) a inceput o asa numita "revolutie neolitica" care s-a raspandit spre Europa de Sud-Est (in mileniul 7) si catre Europa Centrala, dupa mileniul al 6-lea. Aceasta este "Vechea Europa", cum a fost numita de Maria Ghimbutas, acea veche Europa care a creat acele minunate culturi neolitice si eneolitice, atat de bine cunoscute si pe teritoriul tarii noastre (Gumelnita, Cucuteni etc).

Maria Ghimbutas

Culturile neolitice ale "Vechii Civilizatii Europene" erau pasnice, axate pe rituri ale fecunditatii si care vorbeau niste limbi numite pre-indo-europene (limba greaca pastreaza importante urme pre-indo-europene).

Populatiile si culturile neolitice din zona balcano-dunareana, printre cele mai spectaculoase din Europa, au fost distruse si asimilate de popoarele indo-europene, ce au adus , pe langa noi graiuri, metalurgia, calul domesticit si un apetit teribil pentru razboi

Oarecum paralel, dar independent, departe, la est de aceasta zona a "Vechii Europe" neolitice, in marelespatiu dintre Volga, Urali, Marea Neagra si Marea Baltica, s-a conturat un alt grup lingvistic, din care ulterior s-au desprins grupurile indo-european, uralic (limbile fino-ungrice)si altaic (limbile turcice).

sectiune printr-o movila funerara scitica (kurgan, tumul)

In aceasta zona, candva in mileniul al 5-lea, indo-europenii isi conturasera deja o asa numita (tot de cunoscutul savant de origine lituaniana Maria Ghimbutas) "ideologie a kurganelor", o ideologie razboinica, agresiva, a razboinicilor calare (folositi la tractiune, nu la calarit) , ce-si inmormantau sefii in somptuase morminte acoperite cu movile (tumul, kurgan in rusa).

Razboinici micenieni in car de lupta. Calul nu era calarit in mod frecvent ci folosit la tractiune. Carele de lupta din aceasta perioada (sec 1600-1200 i.Chr) erau folosite mai mult pentru prestigiu decat pentru eficacitatea lor in razboi.

Incercare de reconstituire a vetrei de origine a limbilor indo-europene si directiile de migratie ale acestora de-a lungul a trei milenii.

Indo-europenii (sau "populatia kurganelor"), sustine M.Ghibutas, au inceput a migra in valuri, incet, de-a lungul a trei valuri preistorice ( intre 4400-4200, 3400-3200, 3000-2800). Daca primul val nu afectat semnificativ structurile culturilor neolitice, in schimb al doilea si al treilea val au avut urmari catastrofale pentru civilizatiile vechi europene. La mijlocul mileniului 2 i.Ch. se formase in Europa Centrala o noua patrie indo-europeana secundara, probabil nucleul limbilor de tip centum, responsabil de invazia doriana din Grecia (cei ce vor crea civilizatia minoica).
Civilizatiile indo-europene vor aduce importante schimbari culturale in Europa. Se contureaza ideologia razboinicului erou, asa cum il cunoastem mai tarziu din Iliada si Odiseea.
Sa revenim la satem si centum.
In vechea pesana termenul pentru "o suta" este satem. Limbile din aceasta ramura rasariteana a limbilor indo-europene (vechea indiana, persana - iraniana, limbile baltice, limbile slave, tracica si ilira). caracteristica de baza a acestui subgrup este inventarul fonetic mai bogat, cu consoane fricative si palatale. (Atentie! repet: teoria se refera la graiurile vorbite si nu la rase, neamuri)

Spre deosebire de acest grup rasaritean, grupul occidental centum, nume luat de la numeralul latin " suta", era format din latina, greaca, limbile celtice si limbile germanice.Acest subgrup se caracterizeaza printr-un inventar fonetic mai sarac.

Limbile indo-europene precum hittita (disparuta) sau armeana pot fi mai greu incadrate in categoriile "pure centum" sau "pure satem".

Click pentru marire

Aceasta este motivul pentru care unii diletanti in ale istoriei "descopera" cu surprindere cuvinte romanesti asemanatoare cu cele nord-indiene, tragand cu ignoranta concluzii de genul "dacii au colonizat India". (Am auzit chiar aberatia cum ca studeti romani studiaza sanscrita in India in ideea de a redescoperii limba vechilor daci, colonizatorii Indiei - !?!?) De altfel si alte limbi europene din grupul satem au asemanari cu sanscrita (si iraniana).

De fapt, aproape tot ce stim astazi despre populatiile antice ne indruma catre obscurele inceputuri ale indo-europenilor, dar si spre enigmaticii etrusci, ne-indo-europeni, veniti de undeva din vechimi europene imemoriale, dar care au influentat decisiv civilizatia romana iar, prin romani, au transmis mai departe popoarelor neo-latine (inclusiv românii) numerosi termeni de cultura si civilizatie. Si celtii si germanicii erau expresia acelei formidabile expansiuni indo-europene, dupa cum, la est, vechii indieni si persani reprezentau ramura rasariteana a indo-europenilor. De asemenea hittitii anatolieni reprezentau componenta sudica, altoita peste mai vechea civilizatie ne-indo-europeana hatti, dupa cum romanii s-au altoit peste stravechii etrusci.
Si limba stramosilor traco-daci avea insemnate urme ale mostenirii autohtone pre-indo-europene, transmise ulterior si in limba romana.

PS Incepand cu anii '90 in genetica a aparut o noua disciplina, arheogenetica.Analiza markerilor genetici al populatiilor actuale au putut oferii informatii importante despre acest puzzle istoric care il reprezinta migratiile din preistorie. Luigi Luca Cavalli-Sforza, important genetician italian, care a studiat populatiile preistorice din Europa a afirmat in cartile scrise ca modelul oferit de Maria Ghibutas (migratia civilizatiei kurganelor) a fost in mare parte confirmat de genetica.

In concluzie, ideea ca daco-traco-getii ar fi vorbit o limba asemanatoare cu latina ( cum sustin dacologii pentru a explica romanizarea limbii noastre) este complet nesustinuta de vreo cat de mica dovada lingvistica, este pura speculatie. Dimpotriva! Desi cele doua limbi erau indo-europene, ele faceau parte din subgrupe diferite. Ambele limbi, au evoluat pana in preajma anului 1 i.Chr ( cand s-au "intalnit") complet independent, avand la origine alte "temelii" pre-indo-europene .

Sergiu si coiful de aur

2010-09-10T00:00:00.006+03:00

"Dacii" este un binecunoscut film realizat de Sergiu Nicolaescu, primul din istoria cinematografiei romanesti cu subiect inspirat din istoria antica. De asemenea este si primul film regizat de cunoscutul regizor (1966). Pentru acea epoca si inca mult timp dupa, filmul a fost un succes, desi, ca si filmele cu buget urias de la Hollywood din aceeasi epoca, sufera teribil la capitolul corectitudine istorica. De altfel aceasta nici nu era scopul filmului.

Si totusi existau, elemente de decor si costum pe care relizatorii fimelor cu subiect legat de antichitatea romana (si dacica in acest caz) se straduiau cat de cat, la nivelul informatiilor de atunci, sa le documenteze cat mai corect. Insa nu tocmai rar se mai produceau si gafe ridicole pe care din fericire le observau doar spectatorii mai scrupulosi.

Iata una din ele:
De abia trecuse un deceniu de cand Constantin Daicoviciu si apoi fiul sau Hadrian se chinuiau sa dezgroape fortificatiile dacilor din Muntii Orastiei. In Romania, cercetarile asupra civilizatiei daco-getilor erau la inceput. Arta acestora era popularizata, in carti si reviste, ca un tot unitar in timp si spatiu. Erau reproduse la un loc, ca obiecte dacice, artefacte create la sute de ani distanta unele de altele. Era ca si cum peste 2000 de ani intr-o carte despre viata românilor in sec. 20 ar fi prezentate sabii si bombarde din vremea lui Mihai Viteazul, alaturi de masini Logan.
In acest caz nimeni nu s-a aratat mirat cand personajul Decebal din filmul "Dacii", interpretat de Amza Pellea, purta pe cap faimosul coif de aur descoperit la Poiana Cotofanesti (desc. 1929, in satul Poiana Verbilau, jud. Prahova). Si de ce ar fi trebuit sa se mire?

Civilizatia daco-getica a trecut de-a lungul secolelor, incepand cu prima epoca a fierului si pana la cucerirea romana, prin mai multe transformari majore ale culturii si civilizatiei sale. Coifurile de ceremonie din metal pretios, cunoscute doar in sudul si estul Romaniei de azi, deci in teritoriile extracarpatice, fac parte din asa numita arta traco-getica, care a cuprins si vechea Tracie (Bulgaria). Nu si Transilvania. Este epoca marilor tezaure funerare de aur si argint.
Problema este ca Decebal a trait 500 de ani (cinci sute) mai tarziu de aceasta epoca "de aur" a traco-getilor!!!
In sfarsit, este scuzabil aceasta mica eroare anacronica. Putem sa zicem ca acest coif de aur a fost mostenit de la stramosii lui. Nu mai adaug ca, de asemenea, Decebal poarta pe piept o fibula din epoca bronzului...

Ceea ce este absolut jenant este faptul ca realizatorii filmului, incepand cu costumierii si terminand cu regizorul nu au fost in stare sa studieze cu o minima atentie acel coif ce l-au luat ca model. Se pare ca nici macar un istoric nu au intrebat, daramite sa se mai fi dus si la muzeu sa il vada (nu stiu unde era expus tezaurul in 1965). Nu au fost in stare sa studieze macar coiful de la Agighiol, de argint, aproape la fel de faimos, cu care are mari asemanari. Tezaurul de la Peretu inca nu fusese descoperit (d.1971). Insa era descoperit cel de la Cucuteni Baiceni, tot de aur si tot cu calota ornata. Despre cel de la Detroit, tot de argint si foarte asemanator cu cel descoperit la Peretu, inca nu se auzise...

Coiful getic de aur descoperit la Cucuteni-Baiceni, jud Iasi. Este al doilea coif de aur descoperit pana acum, si desi intr-o stare mai fragmentara decat cel din jud. Prahova, pastreaza totusi intreaga forma a calotei.
Cele trei coifuri de argint de tip getic pastrate pana astazi au toate calota
conica-rotunjita. Nimeni nu s-a ostenit sa le studieze mai temeinic si sa
faca legatura cu cel de aur de la Poiana Cotofenesti.

Decebal (Amza Pellea) purtand un coif care nu ar fi putut exista niciodata in realitate

Si ce ar fi facut daca ar fi studiat mai bine obiectul in sine sau pe celelalte asemanatoare? Ar fi observat ca aceste coifuri aveau calota tronconica si rotunjita in varf! Fiindca COIFUL DE LA POIANA COTOFENESTI ARE CALOTA RUPTA (in conditii neelucidate) iar costumierii nu si-au dat seama de acest lucru si au facut o reconstituire cu calota plata!!

In fotografiile de detaliu este evident cum calota coifului a fost taiata si rupta cu grosolanie

Privit de sus este imposibil sa nu iti dai seama ca acest coif nu se termina plat. Insasi ideea de calota plata e un non sens pentru un coif sau o casca.

Probabil ca scenografii si costumierii au avut la dispozitie doar o asemenea fotografie, asa cum incepusera sa apara in epoca. A fost suficient sa ii induca in eroare, si fara nici o documentare suplimentara, sa reconstituie din tabla, o forma falsa de coif. Eu insumi am fost pacalit in copilarie de acest film (dar si de benzile desenate-vezi mai jos). Si ani de zile am avut convingerea ca acest coif este plat in varf. Si de aceea am tinut sa scriu acest articol.

Si astazi inca multa lume isi inchipuie ca acel coif se termina plat in crestet. Prezint aici in premiera, niste detalii fotografiate in sala tezaurului din Muzeul National de Istorie, si o propunere logica de reconstituire a acestui minunat coif. Despre povestea coifurilor getice si a tezaurelor din "epoca lui Dromichete" cu alta ocazie, sper cat mai curand.

Incercare de reconstituire a formei calotei coifului de la Poiana Cotofenesti

Arheologii stiau foarte bine ca acest coif avea calota tronconica, dar aceste lucrari nu ajungeau niciodata in mana artistilor care popularizau istoria. Dovada, acest desen cu desfasurarea ornamentelor de pe coif, dintr-un articol despre arta traco-getica din Balcani.

Credeti ca aiureala asta a a coifului cu calota plata se opreste aici? Nu, caci filmul lui Sergiu a avut un impact urias asupra imaginarului colectiv. Majoritatea oamenilor care au habar de acel coif au convingerea si azi ca forma acestuia a aratat ca in film. Priviti mai jos niste benzi desenate desenate de Albin Stanescu, pe scenariul scriitorului Vasile Manuceanu, publicate in revista Cutezatorii, la sfarsitul anilor 70. Desi coiful e la fel de gresit desenat, cel putin anacronismul nu e total, caci actiunea se petrece in sec 4 i.e.n., in vremea invaziei persane la Dunare, epoca reala a existentei acestor coifuri.
Insa greseala e permanenta. In alte seriale de benzi desenate, greseala se perpetueaza, precum in BD-ul Burebista (scenariul tot V. Manuceanu, desene Sandu Florea) sau intr-o alta banda desenata ilustrata de Valentin Tanase ( Secretul Perganentului). Forma coifului de aur a intrat deja in legenda, devenind cliseu, doar fiindca istoricii ignorau problema iar artistii nu se documentau si se luau unii dupa altii...
Nenumarate alte clisee istorice s-au perpetuat in acest fel. Cine vorbea despre cum se scrie istoria?

.
Fragmentele din revista Cutezatorii au fost luate din revistacutezatorii.blogspot.com

Protestul istoricilor si arheologilor din Alba Iulia

2010-09-07T13:03:00.003+03:00

Scrisoare deschisă,

Pe marginea celui de-al XI-lea Congres Internaţional al Dacologiei – Malus Dacus,

Alba Iulia, 28-29 mai 2010

Despre activitatea Societăţii cu nume apocaliptic, Dacia Revival International, se ştiu multe, ca şi despre artizanii săi, în frunte cu Napoleon Săvescu. Nici nu am avea cum altfel, întrucât periodic suntem bombardaţi, prin emisiuni gen Naşul şi Dan Diaconescu în direct, sau prin publicaţii distribuite la chioşcurile de ziare, cu istorii revanşarde, menite a “aduce lumină” asupra “adevăratei noastre istorii”. Diverşi “specialişti”, în fapt ingineri, generali în rezervă şi profesori de matematică se erijează în iluminatorii patriei şi păstrătorii “adevărului istoric”. Cum ar trebui să ne simţim noi ceilalţi, istoricii profesionişti, noi cei ce profesăm falsul? Cei care am absolvit o facultate în care am îngurgitat informaţii false, am predat prin şcoli şi universităţi falsuri ştiinţifice, ne-am şlefuit lucrul cu falsul în masterate şi am transpirat ani de zile, am strâns cureaua, căci ştiinţa cere sacrificii, scotocind prin arhive şi documente, am petrecut zile şi nopţi citind pentru a ne defini o viziune istorică în concordanţă cu spaţiile istoriografice avansate, totul pentru a duce la bun sfârşit doctorate în istorii false?

În 10, 20, poate 30 de ani, viaţa noastră s-a exprimat printre cunoştinţe istorice, descoperiri arheologice, relicve, documente pe care am încercat să le interpretăm aşa cum ne dictează standardele profesionale şi experienţa pentru a reface universul unor epoci apuse. Deloc plăcut este atunci când nişte neica nimeni pe tărâmul expresiei istorice, nişte diletanţi ce nici măcar nu îşi conştientizează condiţia, apar cu asemenea complexe de superioritate, de dumnezei ai „adevărului istoric”, trimiţându-ne la colţul ruşinii pe noi ce conjugăm „falsul”. În linii mari, aşa-zisa „istorie adevărată” a acestor corifei ai luminii se clădeşte pe un pretins patriotism (căruia îi vedem şi părţile bune) împins la extrem, pe credinţa că noi românii, daci sau ce om fi noi, suntem buricul pământului, civilizatorii universului şi păstrătorii luminii vieţii, morţii şi reînvierii, şi, nu în ultimul rând, pe raportarea antagonică la istoricii adevăraţi, fideli profesionalismului pe care ştiinţa căreia i s-au dedicat îl impune. Acei istorici care interpretează izvorul istoric până la epuizare, atunci când situaţia o cere, dar care nu încep după aceea cu „argumente logice”, în fapt nişte speculaţii aberante unde „dacologii” noştri se simt atât de în largul lor...

De ce se mai chinuie arheologii sa sape cu acribie,
cand Savescu stie mai bine tot ce este nestiut?

Reţeta secretă

Reţeta domniilor lor este simplă: X profesor universitar din America (deci nu de oriunde), doctor în trei domenii, personalitate giga-celebră de care nu a auzit nimeni în afara acestui cerc al „iniţiaţilor” găseşte la el în pivniţă un codex conţinând 142 de enigme şi 7102 caractere grafice. Un alt mega-specialist, din Franţa (nici el de ici, de colo), stră-strănepotul lui Champollion, îl traduce, rezultând de aici o turnură de 180 de grade a tot ceea ce am învăţat noi, ignoranţii, de la părinţi, profesori, societate, bibilografii şi din experienţa proprie. Civilizarea lumii a pornit de pe plaiuri carpatice, strămoşii noştri, pelasgii (!), i-au învăţat de locuitorii Italiei să umble în două picioare, să vorbească şi să scrie (probabil şi să facă dragoste); din păcate i-au învăţat şi să ţină sabia în mână, astfel că, mii de ani mai târziu, urmaşii celor învăţaţi, în loc să fie pururea recunoscători, au pornit război ticălos de jaf şi cotropire împotriva urmaşilor profesorilor lor, urmaşi care între timp au uitat să scrie. Ba nu, nu au uitat, dar aveau un tabu legat de scriere! De unde ştim că aveau un tabu? Cum de unde, pe baza unor deducţii logice! Demonstraţi că nu e aşa!

În linii mari, la baza acestei “paradigme” stă teoria lui Nicolae Densuşianu, aşa cum e expusă ea în Dacia preistorică (1913), despre puterea, inteligenţa, forţa şi abnegaţia locuitorilor plaiurilor mioritice de dinainte de Mioriţă, adică din vremea “ante-istorică”, poate imediat “post-edenică”. Peste aceasta s-au mulat alte scrieri istorice plămădite în regim de revelaţie, complexe de superioritate naţională din vremurile epocii de aur şi expectoraţii ale unor curioase frustrări ale prezentului. Dacă în privinţa “produselor istoriografice” ale deceniilor trecute găsim şi argumente pentru a le înţelege şi a le discuta astăzi sine ira et studio (dacă e să folosim o expresie dacă), în privinţa unor elucubraţii ale contemporaneităţii nu mai putem fi la fel de îngaduitori!

Istoria dacologilor

Să spicuim, spre edificare, din activitatea structurilor dacologice din ultimii ani: în anul 1999 ia fiinţă, la New York (pelasgii au dus civilizaţia şi acolo), Dacia Revival International Society, cu preşedinte şi fondator în persoana Dr Napoleon Săvescu. Scopul societăţii este ferm declarat şi serveşte ca pavază şi călăuză adepţilor dacomaniei: “a readuce în drepturile ei adevărata istorie a poporului daco-roman”. La congresele care s-au succedat an de an, ţinute de obicei la Hotel Intercontinental în Bucureşti, că vremurile sunt vitrege, s-a fundamentat ideea că românii, deşi au salarii proaste, o ţară bogată-săracă de trebuie să culeagă căpşuni şi usturoi în Spania şi să şteargă la fund bătrânii Occidentului decadent pentru a menţine economia României pe linie de plutire, aceşti români pot sta liniştiţi de acum încolo pentru că sunt cea dintâi structură etnică din lume, la toate capitolele existente şi non-existente. S-au lansat cărţi precum “Noi nu suntem urmaşii Romei”, “Istoria adevărului istoric”, documentare, reviste, site-uri de internet, piese muzicale precum “Imnul Dacic”, “Marş Dacic”, “Imnul tinerilor daci”, “Nu uita că tu eşti dac”, “Malus Dacus e cu noi” şi s-au revoluţionat, adânc şi etern, cunoştinţele trecutului, cu tezaure documentare pierdute şi regăsite precum Codex Rahonczi, ori s-au lansat televiziuni ca Dacia TV, evident, tot în noul centru al Pelasgiei, tocmai la New York!

Până la urmă, produsele pe bandă rulantă ale acestei societăţi revoluţionare nu ne deranjează atât de mult, ţinând cont că trăim într-o lume liberă, guvernată după regulile pieţei. Recunoaştem, suntem invidioşi atunci când muncim 5 ani la o carte şi vindem 200 de exemplare în doi ani, în timp ce o carte scrisă sub revelaţie de un purtător al “adevărului istoric” se vinde în 200.000 într-o săptămână, iar femeia de la chioşcul de ziare din colţ, acolo unde se distribuie respectiva carte, are n rugăminţi pe răboj de a păstra un exemplar, încă de dinaintea apariţiei, pentru cetăţeni înflăcăraţi care vor să cunoască “adevărul”. Suntem invidioşi şi pentru că atunci când cineva deschide internetul şi caută informaţii despre daci, rezultatele “gugălite” sunt în proporţie covârşitoare dacomaniace. Recunoaştem! Până la urma lucrurile acestea nu ne deranjează atât de tare. Este şi vina noastră, a istoricilor profesionişti, că nu luăm atitudine. Mulţi oameni cu biblioteci în spate, cu sute de studii ştiinţifice publicate, istorici pur-sânge de calibru, se mulţumesc în a strâmba din nas la contactul cu diletanţii “dacologi” sau a trece cu indiferenţă peste manifestările acestei lumi paralele.

Congres la Alba Iulia

Nu ne deranjează nici că al XI-lea Congres Internaţional (sic! – am fi curioşi să ştim ce înţeleg organizatorii prin acest termen, pentru că participarea a doi români plecaţi în SUA nu îl face internaţional după ştiinţa noastră) de Dacologie s-a ţinut în premiera în oraşul nostru, la Alba Iulia. Ca urmaşi ai pelasgilor am învăţat să fim ospitalieri; înţelegem şi dorinţa de a mai înlocui aerul extravagant şi rarefiat al Intercontinentalului cu boemia unei urbişoare drăgălaşe şi primitoare ca Alba Iulia. Ne deranjează însă să vedem pe afişul congresului numele unor instituţii ca: Universitatea “1 Decembrie 1918” Alba Iulia, Consiliul Judeţean Alba, Primăria Alba Iulia. Congresul s-a ţinut tocmai în spaţiile Universităţii; din sursele noastre, Catedra de Istorie din cadrul sus-numitei instituţii nu a fost consultată cu privire la oportunitatea organizării acestei manifestări, pe un teritoriu unde era cea mai în măsură să se exprime. La deschiderea oficială a congresului au participat, printre alţii, domnii primar, prefect, preşedinte al Consiliului Judeţean, rector al Universităţii, unde au avut, în treacăt fie spus, intervenţii interesante şi chiar savuroase. Ţinem totuşi să precizăm că la o conferinţă “similară” (Dying and Death in 18^th-21^st Century Europe), ce va ajunge anul acesta la a treia ediţie, realmente o conferinţă internaţională, deşi mai modest ambalată, înţesată de specialişti cu adevărat de talie internaţională, unică în spaţiul românesc, personalităţile mai sus numite nu au participat la festivităţile de deschidere. Sperăm că din cauza unei vizibilităţi mai reduse a conferinţei, şi nu din alte motive.

Iată cu ce şi-au asociat numele instituţiile amintite, spicuind din programul congresului (titlurile comunicărilor sau manifesărilor spun totul): “Trădarea dacului cel rău” (e vorba, dacă nu aţi bănuit, de Mihai Viteazul, ediţia de la Alba Iulia fiind de altfel dedicată acestuia – Mihai Viteazul, adică “malus dacus” pour les connaisseurs!), “Cele trei alfabete ale dacilor” (stupefiant!), “Mihai Viteazul şi căluşarii”, “Taina dacului cel rău”, “Marele voievod cu nume de arhanghel” (avem de-a face cu aripa creştină a dacologilor aici, nu cu păgânii lui Pavel Coruţ, alt numerolog/astrolog/istoric), “Partea noastră de cer”, “Zamolxe stă ascuns...” (se pare că nu destul!), “Zamolxe, promotor al bioenergiei şi al inducţiei electromagnetice” (că tot s-a terminat serialul Lost şi poate ne lipseşte!) şi câte şi mai câte! Trist ni s-a părut şi să vedem la deschidere elevi ai Colegiului Militar Mihai Viteazul din Alba Iulia (unii costumaţi chipurile în daci!), aduşi la această acţiune de unde ar trebui să li se insufle patriotismul. Să ştie, dragii de ei, când vor merge peste 5-10 ani în Afganistan, că umblă printre mine pentru a ţine sus stindardul Pelasgiei!

Congresul a avut patru secţiuni, din care două consacrate exprimării elevilor şi studenţilor! Am înţeles, vreţi să vă sinucideţi sau să ne omorâţi (încă nu ne e clar), dar cu copiii noştri ce aveţi? Ce e cu prozelitismul ăsta? Cum îşi împacă sinele profesorii care au girat prezenţa copiilor la acest congres galactic?

Trist ni s-a părut să vedem opulenţa în care se desfăşoară această manifestare! Noi după ce organizăm o conferinţă internaţională nu mai avem cu ce ne plăti gazul acasă din cauza unor mici cheltuieli neprevăzute!

Oare domnul Napoleon Săvescu (stanga) are această problemă? Trist este şi afluxul mare de public, de oameni dezorientaţi care ne întrebau “unde se ţine congresul?” iar în ochi le licărea speranţa, respectul şi satisfacţia pentru ceea ce urma să se întâmple acolo, la reuniunea „adevărului”. Acolo lumea se desface şi se reface. Trist este şi că „decernarea diplomelor de recunoaştere” pentru reprezentaţii „noului suflu istoric” s-a derulat în Sala Unirii, loc ce, prin natura lui, se leagă de evenimente istorice serioase din trecutul românilor. Nu ţinem minte ca vreun istoric local (şi culmea, avem istorici locali de prestigiu!), care şi-a legat numele de istoria oraşului dar şi de istoriografia naţională şi mai departe, să fi fost premiat de autorităţile din localitate sau judeţ! E drept, nu avem istorici ai lui „Malus Dacus”, dar avem istorici capabili să nu facă un titlu de glorie naţională din această etichetă pusă de un cronicar supărat lui Mihai Viteazul. Avem istorici care şi-au petrecut nu mai mult de o viaţă scriind despre Alba Iulia, despre Apulumul nerecunoscătorilor romani, despre Şcoala Ardeleană, despre 1848, despre Unirea de la 1 Decembrie sau despre Astra. Ori istorici ai noului val (fără ghilimele de data aceasta) care s-au intoxicat cu Lucien Febvre, Fernand Braudel, Jean Delumeau, Michel Foucault, Philippe Ariès, Roger Chartier, Michele Vovelle, François Furet, Jacques Le Goff, Douglas Davies, Hasso Spode (ăsta chiar a fost la Alba Iulia!), Francis Fukuyama, Thomas Kuhn, Paul Fussell şi Hayden White, dar şi Pompiliu Teodor sau Alexandru Zub (nu ne îndoim, dragi istorici dacologi, că le cunoaşteţi opera!), încercând să pună Alba Iulia pe harta ne-revelaţiilor istoriografice!

Trist este şi sentimentul de inutilitate care ni se cultivă. La ce bun ne mai luăm salariile, atât cât sunt ele, dacă alţii sunt recunoscuţi ca vocea supremă a adevărului istoric?! Imaginaţi-vă cam cum s-ar simţi medicii chirurgi la un congres al vrăjitoarelor, unde toată lumea s-ar prosterna în faţa acestora şi capacităţilor lor tămăduitoare! Iar apoi cele mai rasate dintre ele ar primi diplome de recunoştinţă pentru capacitatea de a scoate argintul viu din om!

La final, ne cerem scuze dacă tonul pamfletar deranjează, însă el este implicit dat fiind grotescul situaţiei!

Un grup de istorici din Alba Iulia: Dr. Tudor Roşu

Dr. Marius Rotar

Liviu Zgârciu

George Bounegru

Ovidiu Oargă

Anca Timofan

Radu Ota

Dr. Ilie Lascu

Dr. Cristinel Fântâneanu

Dr. Ioana Rustoiu

Dr. Gabriel Rustoiu

Constantin Inel

sursa: Revista Historia