D'ale Lu' Cosmin...

Nucul din grădină

noreply@blogger.com (Cosmin Oana) — Fri, 09 Nov 2012 23:23:00 +0000

Oltremare by Ludovico Einaudi on Grooveshark

Muzici pă repeat!

noreply@blogger.com (Cosmin Oana) — Sun, 21 Oct 2012 20:54:00 +0000

De-alungul vremii, intram des pe blog doar ca să ascult ce piese postam. Şi îmi place să-mi ştiu muzica pe care vreau s-o ascult aici. E şi normal dacă stai să te gândeşti, însă nu-ţi dai seama de asta decât când răsfoieşti blogul şi hopa găseşti exact ce ai vrea să asculţi şi gata, eşti fericit.

Pentru că n-am mai postat de ceva vreme, însă piese de ascultat au tot fost şi nu le-a mai postat nimeni pe-aici, am zis gata, postez îndată nişte piese. Şi nu orice piese, ci nişte piese care au câte-o scurtă istorioară fiecare şi o anumită însemnătate pentru mine desigur. De data asta sunt 3 la număr. O să fie şi mai încolo altele, pentru că mai sunt şi vor mai apărea piese speciale...

Aşadar prima piesă: Asaf Avidan - One Day (Wankelmut Remix)

Piesa asta am auzit-o prima dată anul ăsta, la începutul lui Iulie, în Germania. Anul ăsta, la fel ca anul trecut am fost în Germania la cules de afine, iar despre asta o să fie vreun articol cât de curând prevăd. În fine, acolo aveam un post de televiziune unde nu dădeau decât câteva clipuri, printre care şi piesa asta. Îmi părea interesantă de la început, însă cu timpul a devenit tot mai captivantă. O auzeam acolo aproape peste tot, ba o ascultam şi noi toată ziua pe câmp la cules, ce să mai...era hit. În plus are un mesaj simplu şi de efect. Îmi place tare mult şi o să-mi placă hă hă de-amu' încolo. Dă-i play până nu vin la tine să dau io (rânjet) !

A doua piesă: Ours - Dizzy

Eu n-am ştiut de piesa asta până nu mi-a dat de ştire Nastya, o ucraineancă care a fost în acelaşi loc la cules de afine cu mine. Ca o scurtă paranteză pentru posibila întrebare: Ce naiba căuta ucraineanca aia cu tine acolo? Ei bine, unde am fost eu, era ca un program pentru studenţi din Ucraina, Romania, Rusia, Belarus, Polonia şi cam atât. Deci dă aia. Revenind la piesă, îmi place mult şi nu mă satur de ea. Are ceva aparte, îţi pătrunde până în suflet. La refren îi gata. Mor, revin la viaţă, iar mor, iar revin, este extraordinar ce senzaţie îmi transmite piesa asta. Îa daţi-i play să nu ziceţi că vă mint, sau ceva.

A treia piesă: John Mayer - Slow Dancing in a Burning Room

Piesa asta, chiar dacă am pus-o ultima în articol, pot spune că este cea mai specială dintre toate. Este piesa pe care o ascult cel mai des în ultima vreme şi este prima piesă pe care o pornesc atunci când îmi pun în funcţiune player-ul de la telefon să ascult în căşti. Pur şi simplu nu mă mai satur de ea oricât aş asculta-o.

Piesa am descoperit-o abia pe la începutul lui septembrie, tot de la o ucraineancă. Aş putea spune că au gusturi muzicale foarte bune ucrainencele astea, având în vedere că mai am piese tot de la ele aduse în playlist-ul meu. Piesa o ştiu de la Kathya, o persoană dragă mie care mi-a adus aminte de ce-mi place stilul ăsta de Modern Jazz. Gata cu vorba că iar mă întind. Dă-i play şi lasă-te pe seama piesei.

Va urma cu şi mai multe piese.

Prezervative zburătoare

noreply@blogger.com (Cosmin Oana) — Sun, 21 Oct 2012 18:45:00 +0000

S-a cam pus praful pe-aici și normal, îmi asum toată responsabilitatea pentru asta. Un motiv concret pentru asta n-am, dar aș putea spune că lenea a avut cel mai mare impact în absența mea. Oricum, nu contează, important este că am o grămadă de povești de povestit și am să încerc (nu promit) să fiu mai responsabil de data asta. Bun, acum o să mă comport ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic, că io-s șăf aici (smaili feis).

M-am decis să fac o categorie nouă pentru nişte articole mai dragi mie aşa. Categoria "Studenţie", o să aibă evident articole din această minunată perioadă a vieţii, deci chestii din viaţa de student. Din studenţia mea normal şi mai văd eu pe parcurs ce mai găsesc interesant şi care ar avea relevanţă pentru acastă categorie. Bun. Acum că am clarificat treburile, să trecem la subiect.

Clipul de mai jos este o 'bijuterie'! A pornit de la o idee trăsnită (nu mai ştiu a cui a fost sigur), de a arunca cu prezervative pline cu apă pe geamul din cămin. Aveam o cameră foto cu opţiune de filmare (în HD înca), prezervative o grămadă (din sursă secretă) şi suficient IQ să ne gândim să facem asta, normal. Am aruncat de mai multe ori şi în general aruncam să cadă undeva lăngă trecători, dar recunosc, la unele persoane, prieteni normal, care treceau prin zonă, am avut intenţie să-i şi nimerim. Nu am nimerit pe nimeni, din fericire, sau din păcate pentru unii, dar am primit reacţii 'faine' indiferent unde cădea bomba.

Am făcut eu un fel de montaj cu toate aruncările şi i-am mai pus pe fundal piesa All the Small Things să fie mai intens, hehe. Clipul a ajuns viral pe Vplay. L-am urcat pe site cam în jurul orei 12 ziua, iar a doua zi dimineaţa, clipul avea deja vreo 25 de mii de vizualizări. Am fost aşa de mândru de chestia asta de nici nu-ţi dai seama. No aşe amu' destul cu vorba, dă-i play! Dă-i să meargă !

Acum aşa ca o întâmplare din culise: Una din victime a anunţat poliţia la un moment dat. Neavând simţul umorului bănuiesc, n-a prea gustat gluma noastră. Poliţia a apărut jos, iar femeia le arăta poliţiştilor geamul de la care s-a aruncat. Noi urmărind toată scena ascunşi dupa o perdea, bine camuflaţi, am considerat că cel mai bine e să ne ascundem. Şi unde altundeva dacă nu în sala de lectură, nu? Poliţia a urcat până sus, au văzut că uşa era încuiată aşa că au lăsat sesizare la portar. Portarul ne-a anunţat că avem de plătit 1 milion amendă pentru toată treaba asta. În realitate n-a existat nici o amendă şi nici n-a mai cerut nimeni nimic. Am trecut şi peste asta, n-am avut nici o treabă. Vorba aia: Laic ă boss !

A ieşit o amintire numa bună de studenţie.

1000 de Cuvinte

noreply@blogger.com (Cosmin Oana) — Tue, 15 May 2012 08:55:00 +0000

Îmi plac pozele. Dar nu m-am gândit niciodată dacă ar fi un motiv anume de ce împărtășesc această pasiune pentru ele. Am ajuns să-mi placă tot ce ține de ele, începând de la creearea lor, până la editare și la obținerea produsului finit. Pe lângă asta îmi place să privesc pozele îndelungat. Îmi par a fi ca niște portaluri spre un timp trecut. Privesc și analizez detalile și observ povești, observ acele 1000 de cuvinte pe care se spune că le-ar avea fiecare poză în parte. Probabil de asta îmi plac așa. Ascund povești și amintiri într-un mod mai presus de cuvinte. O poza poate stârni imaginația, poate aduce o stare de bine, poate invers, poate aduce speranță, sau poate aduce dezamăgire. Comparațiile sunt nenumărate, precum cuvintele pe care le ascund.

Cum totul are un început și un sfârșit, dragostea față de ilustrate nu am cunoscut-o dintotdeauna. A început și ea cândva. Totuși un început concret nu pot să zic, dar cel mai probabil, totul a început atunci când și-a luat fratemio o cameră foto digitală. Pasiunea pozelor și a fotografiei, a venit odată cu crearea lor. Altfel spus, am prins drag să fac poze, iar așa am ajuns să iubesc produsul finit. Era o cameră modestă, un Nikon Coolpix L22, dar cu raport calitate/pret destul de bun. Am prins drag de ea imediat, iar faptul ca fratemio nu era prea activ in utilizarea ei, am profitat de asta și am început să pozez în stânga și în dreapta. Și-a luat-o chiar înainte de Craciun, în 2010, iar imediat după vacanța de iarnă, i-am cerut-o să mi-o împrumute la Cluj. Câteva argumente bune și o doză de sinceritate l-au convins și mi-a lasat-o.

Ce-a urmat nu e greu de prevăzut. Da: multe poze. Făceam poze peste tot, spre indignarea unora. Eram etichetat deja de prieteni ca fotograf, iar întrebarea dacă mi-am adus camera, era nelipsită când mergeam undeva. Uneori îi aduceam la disperare cu pozele mele, dar în timp după ce le arătam pozele le plăcea că au o amintire de atunci. O fază interesantă a fost atunci când i-am dat pozele unei prietene. Aveam mai multe poze de la diferite evenimente în care apărea și ea, astfel că le-am pus toate pe-un DVD. Tot zicea ea că în acel an n-a prea ieșit precum în alții și că a fost un an slăbuț în materie de evenimente și ieșeli. Pozele i-au schimbat părerea. Erau multe locuri și evenimente de care uitase până la vederea pozelor și chiar i-a părut bine de acele poze. Întâmplarea asta mi-a adus aminte de ce spuneam în articolul ăsta. Nu trebuie să fii nostalgic la trecut, nu trebuie să speri în viitor, ci trebuie să profiți de prezent și să trăiești în prezent. Iar dacă te simți fericit, de ce nu să faci poze, nu?

Începusem să sortez pozele pe luni, iar în fiecare lună, câte un folder pentru fiecare eveniment la care am luat parte. Un obicei pe care încă îl continui, iar atunci când adaug un nou folder cu poze am un sentiment de mulțumire nemaipomenit. Aș putea egala acest sentiment cu acel sentiment pe care îl am după publicarea unui articol. Mulțumire, mândrie, respect față de sine,etc.

Și fiindcă, un lucru bun duce la altul, de la făcutul de poze așa ocazional, am prins o pasiune pentru fotografie, pentru arta de a face poze în așa fel să reușești să transmiți emoții și sentimente. Eu așa văd fotografia, ca pe un sentiment. Eram tot mai interesat de această formă de artă, iar cu acest interes a aparut și încercarea de a crea fotografii. O mică paranteză în cazul nelămuririi diferenței dintre termenii poza și fotografie. Ce-a mai simplă explicație pe care am primit-o și eu la un moment dat ar fi că poza o face oricine care are o cameră foto, practic oricine poate face o poză, dar fotografia nu o poate face oricine. Pe lângă faptul că presupune respectarea anumitor reguli, care ajută aspectul produsului finit, fotografia este o creație a imaginației. Ceea ce face diferența este imaginația.

Nu pot numi fotografii ceea ce am creat eu. Nu se ridică la acel nivel. Eu încerc doar sa privesc altfel și să transmit ceva prin pozele mele. În încercările mele, am reușit mai mult sau mai puțin acest lucru, însă dacă ar părea că nu sunt mare lucru, întodeauna există în spate ceva mai mult de atât. Diferența o fac cuvintele pe care le descoperim în spatele acelei fotografii, acele cuvinte din cele 1000 ascunse. Ce ar părea banal, e mai mult de atât. E interesant, extrem de interesant pentru mine. Cum e atunci când stii că există ceva, este acolo, dar nu oricine poate să vadă, trebuie să știi unde să te uiți. Sentimentul acela de mister este minunat. Este în mod cert un alt lucru care mă face să iubesc tot ceea ce ține de poze și fotografii.

În vara lui 2011, datorită unui plus financiar pe care l-am dobândit în acea vară, mi-am luat și eu o camera foto, doar a mea, pentru că dacă ați uitat, cealaltă era a lui fratemio. Mi-am luat un Fujifilm Finepix S2950, fiind un pic contestat de părinți, că de ce dau banii pe așa ceva. Le-am spus chiar așa: Decât să nu-mi iau camera asta, să stau și să cheltui banii pe nimicuri, mai bine o iau, pentru că e ceva ce-mi place, știu că n-am s-o țin pe dulap și știu că pe viitor aș regreta faptul că am stat, banii i-am cheltuit pe nimic semnificativ și nu mi-am luat ce îmi place. Nu regret absolut deloc achiziția. De când o am și până azi am făcut o grămadă de poze cu ea, merge perfect și n-are treabă. Desigur că aș fi vrut o achiziție mai avansată, dar nu aveam chiar atâția bani atunci și nici în viitorul apropiat nu văd un upgrade. Totuși sunt mulțumit de ce am.

Îmi place fotografia, îmi plac pozele și găsesc o relaxare frumoasă atunci când fac poze, atunci când îmi iau camera și pornesc la drum fără o destinație anume. Mă plimb și fac poze, atât de simplu.

Câteva dintre pozele mele:

Va urma, mai ales că am creat o categorie nouă pentru articole de genul, cu pozele mele.

Ză Avengers

noreply@blogger.com (Cosmin Oana) — Fri, 11 May 2012 17:12:00 +0000

Da v-ați prins, am văzut The Avengers. Nu că ar interesa pe cineva, dar trebuie să mai scriu și eu câte ceva. Și ce altceva, dacă nu încă o revizie la acest film, pe lânga miile care sunt pe net la ora actuala, nu?

De fapt nu. Nu o să fac o recenzie, pentru ca găsiți pareri mult mai profesioniste decât părerile mele, dar, câteva mici impresii despre acest film vreau să le impărtășesc și cu voi.

O să iau treptat ce mi-a plăcut la acest film și ce nu mi-a plăcut. Așadar, începem articolul pozitiv, de data asta.

Ce mi-o crescut pulsul inimii la filmul ăsta:

1. Reuniunea eroilor MARVEL !

Numai chestia asta mi-o ridicat pulsul maxim. Ideea de a reunii supereroi de mare clasă într-un singur film, este de la început un plus adus filmului. Adică e tare când vezi un singur supererou într-un film, cu toate șmecheriile lui, arme, puteri, etc cum aduce dreptatea și se dă mare cât îi de bengos, dar când pomenești de mai mulți la un loc, toți șmecheri dintre cei mai șmecheri. Nu poate decât să te încânte.

Ce mi-a plăcut la faptul ăsta, a fost omogenitatea dintre ei. E destul de ușor sa distrugi un film prin abundența de eroi, fiecare cu personalitatea lui și cu fițele lui, dar totuși în Ză Avengers, eroii parcă se completează reciproc, parcă rolul fiecăruia este important și o arată și prin celelalte personaje. Este perfect !

2. Robert Downey Jr.

Nu că îmi place actorul ăsta, ci pur și simplu îl ador. Are ceva aparte, ceva ce-l face perfect pentru rolurile sale. Un principal atu ar fi simțul umorului pe care îl are. Umor de calitate, umor inteligent, plăcut. E nemaipomenit.

Iron Man nu ar mai fi fost la fel de interesant, dacă era jucat de altcineva. Aș putea spune că Robert Downey Jr. va fi pentru totdeauna, în mințiile noastre Iron Man, iar Iron Man va fi Robert Downey Jr.

3. Scarlett Johansson....în 3D

Daaaa !

4. Că a fost 3D.

Aici n-aș putea spune că mi-a ridicat pulsul prea mult, dar trebuie să recunosc că au fost câteva scene, unde efectele au fost superbe în 3D. Nu prea mă mai încântă filmele 3D, deoarece nu se profită mai ingenios de acest efect și de multe ori calitatea efectelor lasă de dorit. Practic, aceleași scene de acțiune fără o evidență clară prin 3D, scena fiind la fel, poate chiar mai interesantă în 2D. Însă aici este o mică excepție.

Se întâmplă asta și în Ză Avengers, dar e mai frumos așa, zic eu. 3D-ul a contribuit la următorul lucru care mi-a plăcut și anume:

5. Acțiunea nu te plictisește (cel puțin pe mine)

Timp de 2 ore am stat și l-am urmărit, fără să simt o stare de somnolență iminentă care mă ia de obicei la filmele de acțiune. Ziceam că a contribuit și faptul că a fost în 3D, prin simplul fapt că a dat anumitor scene un efect și mai frumos și a facut exploziile mai mari parcă. Poate nu chiar, asta mi se părea de la pulsul ridicat probabil. Oricum, este un film care te ține în priză și care îți dă vise să ai și tu un costum de Iron Man, să ai un ciocan ca a lui Thor sau să te faci verde atunci când te enervezi.

Melodia asta:

Ce m-o lăsat rece la filmul ăsta:

1. Scenariul arhicunoscut.

Extratereștrii invadează ca prin minune doar America, prin predominanță New York-ul. Situația pare fără ieșire până când apare o echipă care să lupte împotriva răului și să aducă zâmbetul pe buzele tuturor la final. Nu-i așa? E ceva în genul Transformers parcă, doar că în loc de autoboți, aici avem parte de eroi + Scarlett Johansson.

2. Părul lui Thor.

Asta nu neapărat m-a lăsat rece, dar nu mi-a plăcut că tot timpul părul lui era perfect. Da, tristul adevăr e faptul că niciodată nu o să am un păr așa de frumos ca a lui Thor. Ceea ce e și mai trist, e că trebuie să accept asta și să trec mai departe, lucru destul de greu având în cap aproape tot timpul imaginea acelui păr de vis. Glumesc normal...n-am să trec niciodată peste această dramă.

Cam atât, ar mai fi totuși detalii mărunte gen costumul lui Ct. America, Coarnele lui Loki și altele, dar sunt mărunte și tolerabile. Oricum, per total este un film de acțiune foarte bun. După părerea mea merită vazut și în 3D dacă se poate.

Bănuiesc că acum, pentru cei care au văzut Ză Avengers, abia așteaptă noul Batman. Întrebarea pe care îi frământă, e dacă va fi sau nu mai bun decât Ză Avengers.

Am nu doar o așteptare, dar și o bănuială ca o să fie mai bun. Asta rămâne de văzut.

Sărbătorile de Paști în Maramureș

noreply@blogger.com (Cosmin Oana) — Wed, 09 May 2012 09:38:00 +0000

Recent mi s-a oferit șansa să scriu în Gazeta Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară și după cum ghiciți, am și scris un articol. Nu mi s-a propus o tematică anume, așa că un articol de sezon și de promovare a tradițiilor și a obiceiurilor locale din Rohia era numai bun. Articolul a aparut în USAMV Newsletter, nr. 1 Aprilie-Mai 2012 și sună cam așa:

Sărbătorile de Paști în Maramureș.

Pentru creștini, Sfintele sărbatori de Paști, precum și celelalte mari sărbatori de alungul anului, sunt evenimente de o mare încărcătură spirituală și fizică. Acestea, ca niște evenimente importante din Biblie, aduc la cunoștință anumite învățături morale și spirituale pentru creștini. Aceste învățături și semnificații sunt foarte bine păstrate de tradițiile locale, iar în funcție de fiecare regiune sau zonă, sunt păstrate cu sfințenie, tocmai pentru a se transmite generațiilor viitoare însemnătatea lor si valoarea locală pe care o au.

Locul unde s-au pastrat cel mai bine, obiceiurile și tradițiile, este desigur la sat, in mediul rural. Acestea difera de la o regiune la alta, sau chiar de la un sat apropiat de altul. Reprezintă un fel de mândrie locală și de aceea păstrarea lor este foarte importantă pentru localnici.

În Maramureș, tradițiile și obiceiurile nu lipsesc, mai ales de Paști. Ba chiar, Maramureșul este un ținut unde credința în Dumnezeu și tradițiile reprezintă un aspect important din viața localnicilor. Acest lucru creeaza o armonie si o simplitate a vieții pe care mulți din cei care vizitează aceste ținuturi o remarcă în vizitele lor.

La Rohia, o localitate situată în sudul județului, la aproximativ 40 de km de Baia-Mare, Sfintele Paști sunt sărbătorite de creștini prin datorie față de biserică, față de sufletele celor adormiți și față de tradiție. În noaptea de înviere, creștinii asistă la slujba de înviere și merg să ia din lumina sfântă adusă de la Ierusalim, fie la una din cele două biserici aflate în sat, sau fie la Mănastirea Sfânta Ana, aflată în mijlocul pădurii în apropierea satului.

Mănăstirea Sfânta Ana de la Rohia, renumită atât pe plan local, cât și pe plan internațional, a fost ridicată în anul 1923, fiind sfințită abia în 1926. A fost zidită de preotul Nicolae, în memoria ficei lui Anuța, care a murit la vârsta de 10 ani. După moartea ei, copila îi aparea în vis preotului cerându-i să contruiască o casă în cinstea Maicii Domnului în Dealul Viei, zonă aparținând de hotarul Rohiei. Părintele a ignorat aceste vise, până când o femeie credincioasă, Floare a lui Ilie, l-a întrebat pe părinte de ce nu ascultă de glasul Domnului, poruncit prin glasul copilei. O mănăstire părinte, asta trebuie să faci, i-a spus femeia. Părintele și-a dat seama că era poruncă dumnezeiască, iar cum este obiceiul, a pus o cruce într-o poiana numită La stejarul lui Pintea, unde era să fie construită mănăstirea. Peste câteva zile, crucea nu mai era acolo, ci era mai sus pe-o stâncă. Crezând că-i o mână răuvoitoare, decid să stea peste noapte s-o păzească. Alexandru Pop, un sătean stă s-o păzeasca, însă la un moment dat începe să ningă, iar acesta se întoarce acasă. Dimineața când se întoarce, crucea nu mai era, deși nu era nici o urmă prin zăpadă.

Aceștia au înțeles până la urmă că e voință divină ca Mănăstirea să fie construită pe stâncă. Astfel ca de la ridicarea ei, în anul 1923 și de la sfințirea ei din 1926, s-au mai construit cladiri anexe, iar prin valoarea bisericească și de artă religioasă constituie un mare punct de atracție pentru creștinii și turiștii veniți din alte zone.

După slujba de Înviere, credincioșii aduc paști acasă și le iau pe stomacul gol, câte 3 lingurițe de paști în fiecare din cele trei zile sărbătorite de Paști. În zilele de Paști se poartă haine noi, simbolizând un nou început, la fel ca și Învierea Mântuitorului. Un obicei local, este ca în ziua de Paști credincioșii să meargă în cimitir, acolo unde aprind lumânări pe mormintele celor adormiți.

De asemenea aceștia împart ouă roșii copiilor. Acestea au dublă semnificație. Ouăle roșii, simbol al Sfintelor sărbători de Paști, dar și pomană întru pomenirea și iertarea sufletelor celor adormiți. O tradiție, ca multe altele, pe cale de dispariție din păcate. Am observat că ouăle sunt înlocuite cu dulciuri pe-alocuri, iar copii sunt tot mai puțini care să umble după ouă. Tot o comercializare a tradiției se întâmplă și a doua zi de Paști când tinerii merg cu udatul la fete. Dacă în mod normal drept răsplată pentru udare, feciorul era omenit cu ouă roșii si ceva de băut, acum unii mai iau și banii pentru asta. Nu sunt mulți, dar sunt, iar asta nu poate decât să îngrijoreze. O tradiție supusă profitului deja își pierde din valoarea ei morală.

Totuși semnificația principală pentru credincioși o reprezintă Sfintele Sărbători de Paști drept o eliberare de păcatele lumești și o speranță datorată minunii Învierii. Aceasta aduce liniște sufletească, iar la Rohia se simte în sufletul credincioșilor și în simplitatea lucrurilor. Respectul acestora față de tradiție și credință constituie un factor de moral care aduce liniște sufletească. Simplitate, prin acest cuvânt s-ar rezuma traiul lor. Oamenii care prin credința lor și prin dragostea față de loc, față de pământ descoperă fericirea în lucruri simple și asta le e deajuns.

Refresh

noreply@blogger.com (Cosmin Oana) — Wed, 09 May 2012 08:52:00 +0000

Eh, la asta nu te-ai așteptat, așa-i? E de înțeles oricum, pentru că nici eu nu am mai crezut o vreme că am să fac asta, dar totuși speram să-mi fac odată curaj și să încep să tastez din nou. Uite dovada, aceste rânduri, care se înșiră mai departe. E interesant și ciudat în același timp, pentru mine, dar plăcut. E un vechi sentiment pe care îl cunoșteam și-l adoram într-o vreme, iar acum îl readuc la viața. Un fel de revedere cu un vechi prieten, o revedere neașteptată și plăcută.

Totuși după atâta timp de inactivitate, mă simt un pic străin pe-aici. A trecut mult timp de când n-am mai folosit blogul pentru socializare și sunt conștient că mi-am pierdut mulți prieteni din mica blogosferă prin care hoinăream. O să hoinăresc din nou, pentru că așa trebuie, pentru că așa simt. Odată cu timpul apar schimbări, oamenii se schimbă, obiceiurile se schimbă, concepțiile se schimbă, este normal într-un fel. Poate așa s-a întâmplat și cu mine, poate de asta și pauza lungă pe care am luat-o, un motiv concret nu știu să zic. Sper să descoper și eu pe parcurs, prin articolele următoare.

Deocamdată, zic eu, că mi-e deajuns pentru primul articol după o lungă pauză. Nu știu ce-ar mai trebui să zic acuma, o să zic și mai încolo. Oricum nu mai am inspirație, înțelegeți-mă, sunt la început, cică. Dar totuși ar trebui să inchei frumos acest articol, așa că uitați ceva ce mi-a făcut dimineața mai frumoasă. Sper să funcționeze și pentru tine.

I'm going back to the start!

noreply@blogger.com (Cosmin Oana) — Sat, 11 Jun 2011 18:09:00 +0000

Rasfoiam blogul, nu stiu daca exista expresia asta in general atribuita unei carti, atribuita si unui blog, probabil ca e, dar in fine, citeam asa printre articole, treceam de la unul la altul si ma gandeam. De fapt nu ma gandeam, ci imi aminteam de mine in perioada aceea, in ziua, ora si clipa in care scriam articolul respectiv. Imi amintesc de mine, cel care scriam des, uneori foarte des, dar imi mai amintesc cat de mult imi placea sa scriu. Nu ca acuma nu mi-ar mai placea, dar parca ceva s-a schimbat.

Tin minte cum nu trebuia sa ma gandesc inainte, ci doar sa ma pun in fata calculatorului, sa deschid blogger-ul si sa ma las purtat de ganduri. Nu scriam mare lucru, nici acuma nu sunt mai deosebit, de fapt niciodata n-am fost demn de lucruri marete, dar daca atunci, ceea ce scriam imi parea deosebit, acuma mi se par de o mie de ori mai valoros. Sunt articole care ma fac sa ma intorc inapoi, ma fac sa-mi revad imaginea de atunci, iar asta zic eu este foarte important.

"Se zice că timpul trece. Timpul nu trece niciodată. Noi trecem prin timp" Garabet Ibrăileanu

Noi nu observam schimbarile foarte bine, atunci cand vine vorba de propria noastra persoana, decat atunci, cand desigur, schimbarile sunt semnificative. Dar luand la caz general, ne trezim de multe ori de la persoane cu care nu ne-am intalnit o buna perioada de timp, sa aiba o vorba la care noi ramanem un pic cu un semn de intrebare. "Te-ai schimbat!" Iar in gandul tau intervine o nelamurire de genul: chiar, cum adica, mie nu mi se pare, cum adica m-am schimbat. Ni se pare ciudat sa auzim o asemenea afirmatie, cand noi nu observam acest lucru, cand noi credem ca totul este la fel.

Ei bine acele schimbari sunt cele semnificative. Schimbarile pe care noi nu le sesizam, dar pe care le sesizeaza cei din jurul tau. Chiar daca pare absurd, schimbarile mici influenteaza cel mai mult. Schimbarile majore pot avea aduce mai mult rau decat beneficiu. Generalizez, asa ca este discutabil. Oricum, ce vreau sa spun este ca daca apar schimbari mici sesizabile de altii, in bine evident, atunci inseamna ca esti pe drumul cel bun. Se spune ca atunci cand cei cu care nu te-ai mai vazut demult iti remarca ca te-ai schimbat, inseamna ca ai inceput sa nu te mai lasi influentat de altii.

Revenind la cititul vechilor articole, schimbarea imi este mult mai vizibila. Vechile articole sunt ca o masina a timpului, insa chiar daca se spune ca trecutul e trecut si de aia e bine sa-l lasi in urma, uneori trebuie sa te intorci in timp pentru a-ti da seama daca ai avansat sau nu. Sunt comparatie la prezent, ce era atunci si cum este acum, simplu.

Totusi, toata treaba asta m-a pus pe ganduri. Citeam articolele, rasfoiam arhiva si ma gandeam, de ce oare am incetat sa mai scriu, cand e clar: e asa de bine sa scrii blog!

Ceva muzica...

noreply@blogger.com (Cosmin Oana) — Sat, 11 Jun 2011 15:53:00 +0000

Pentru ca ultimul mix pe care l-am facut pe blog, mi-a prins foarte bine, exact cand aveam nevoie sa ascult ceva care imi place fara intrerupere, am zis sa mai fac inca un playlist. Nu e nu stiu ce, doar niste melodii care imi plac foarte mult, pe care le ascult ori de cate ori am ocazia. Asta inseamna destul de des, credeti-ma.

Ca sa-l descriu asa, pot spune ca am selectat doar ce e mai bun, sau cel putin ce-am crezut eu ca este mai potrivit pentru tema playlist-ului. Dar care este tema playlist-ului, oare? N-as putea spune exact, dar muzica variata in general, totusi se intalnesc multe acorduri acustice de chitara, melodii vechi, noi, ciudate, normale, auzite si nemai-auzite, de unii probabil. Melodiile sunt mai mult sau mai putin sentimentale, dar imi place sa le numesc profunde, pentru ca reusesc sa fie mai mult decat ce ar parea la prima ascultare.

Ca artisti, sa va fac asa o idee, ar fi: Leighton Meester, Dan Black, Keith Urban, Ben Harper, Coldplay, Nirvana, Christina Perri si altii. Fara alte cuvinte, auditie placuta!

Festivalul Luminii la Cluj

noreply@blogger.com (Cosmin Oana) — Sat, 11 Jun 2011 14:22:00 +0000

Chiar vroiam sa scriu despre acest eveniment atunci, cand a fost, dar dintr-o coincidenta negativa, tot in perioada aia nu era internet in camin. De fapt, a fost cam "groasa" treaba asta cu internetul, serios. Sa nu ai internet in Cluj, chiar in Cluj, e ceva. Adica, am acasa la sat, in Rohia, dar in Cluj nu. Toata faza asta cu asa-zisul switch stricat a durat cam vreo luna, de nu si mai bine. S-a gandit cineva in cele din urma sa ne dea acces, nu ca ar fi reparat in sfarsit aparatura. Desigur, ca problema a fost mai mult asa, de impresie decat de caz.

Revenind la Festivalul Luminilor, care de altfel, trebuie mentionat a ajuns la editia a 7-a, va pot spune ca am fost super incantat de ce-am gasit acolo. Pentru mine acest eveniment a fost ceva nou, ceva ce n-am mai vazut pana atunci. Inainte de acest festival al Luminii, in urma cu o saptamana, in Parcul Central din Cluj, a avut loc o campanie umanitara organizata de catre studentii de la Universitatea de Medicina si Farmacie, prin care au aprins mai multe lumanari rosii in anumite forme. Si atunci a fost deosebit, dar nu chiar de amploarea festivalului Luminii.

Stiam ca o sa fie multe lumanarii aprinse, dar nu stiam ca o sa fie chiar asa de multe si chiar asa de frumos aranjate. Lucrul asta m-a impresionat, de altfel si faptul ca toata hartia folosita pentru creearea acelor cubulete in care erau puse lumanarile, era recilata. Astfel am gasit facturi, articole, pagini din carti, acte oficiale si tot felul de documente. O chestie pe cat de amuzanta, pe atat de practica gandita de organizatori.

Se precizeaza ca au fost aprinse circa 17000 de lumanari, iar pentru amplasarea lor, s-a cerut ajutorul pe Facebook, unde doritorii se puteau alatura prin voluntariat. De aveam net, sincer ca ma bagam si eu, dar asta e, se vor mai gasi oportunitati. Oricum, voluntari au fost destui, pentru ca intreg parcul Babes, a fost impanzit de luminite in forme care mai de care mai deosebite.

Cateva imagini:

Festivalul n-a constat doar lumanari aprinse prin tot parcul, nu. Festivalul a oferit si jocuri de umbre si jonglerii cu focul. Daca n-am fost chiar foarte impresionat de jocul de umbre, am fost de-a dreptul impresionat de jongleriile pe care le-au facut acei acrobati cu focul. Cel mai mult mi-a placut jongleria de la final, care de altfel a reusit sa lumineze intreg parcul, desi afara era intuneric bezna. A, si inca o chestie care mi-a placut, a fost ca s-a servit ceai cald gratis. O idee geniala si un ceai foarte bun, trebuie mentionat.

Am facut ceva poze si cu acele jonglerii si cum era dragut din partea mea, am si filmat o parte din aceste jonglerii si jocuri de umbre. (Asa-i cand iti lasa fratele tau aparatul si uita de el, haha)

Ce-mi place efectul pe care l-am obtinut la poze, e chiar deosebit. Iar acum filmuletul de care ziceam mainainte:

Ei bine, a fost un eveniment frumos, iar in momentul acela, era exact ce aveam nevoie. Acuma ca ma gandesc, s-ar putea sa-mi dea idei festivalul asta...

Once - un film deosebit

noreply@blogger.com (Cosmin Oana) — Thu, 09 Jun 2011 20:53:00 +0000

Cred ca muzica este mai mult decat sunete si versuri in asa fel potrivite incat sa se auda frumos, cred ca este ceva mult mai presus, ceva fara de care viata ar fi mult mai banala si lipsita de sentiment. Are puterea de a ne schimba atitudinea, stare de spirit, de a ne face o zi teribila intr-una mai buna, de a ne schimba viziunea asupra lucrurilor si de a ne face sa intelegem intr-alt mod lucrurile ce ne inconjoara.

Spun lucrurile astea pentru cei care simt la fel cand vine vorba de muzica. Chiar in momentul acesta, cand scriu aceste randuri ascult muzica si e bine. E doar bine si nimic mai mult de atat. De altfel ma ajuta sa apreciez mai mult ce nu pot aprecia in mod normal, ma ajuta sa fiu mai tolerant si sa gandesc mai putin rational, vazand astfel mai frumos lucrurile. E un efect deosebit, mai ales atunci cand ii duci lipsa.

Probabil ca m-am aprofundat eu prea mult in ceea ce priveste subiectul asta, dar am fost impresionat de adevaratul subiect al acestui articol si anume un film deosebit, pe care l-am vazut cam de o saptamana si se numeste "Once".

Este un film aparut in 2006, avand, cel putin pentru mine, o distributie cu nume nu prea mari. Probabil ca sunt cunoscuti actorii din rolurile principale, probabil ca si in domeniul muzical dupa cum am remarcat eu din film, dar eu nu mai auzisem de ei pana la vizionarea filmului. Oricum cel mai mult m-a impresionat coloana sonora a filmului, impecabila de altfel. Sincer, nu urmarisem inainte nici un trailer, doar asa din auzite am hotarat sa ma uit la el, dar ce-am vazut m-a incantat deplin. Mi-au placut la nebunie cele doua melodii din film, care de altfel le-am share-uit de numa pe Facebook, asa sa asculte si altii.

Glen Hansard and Marketa Irglova - Falling Slowly

	Glen Hansard & Marketa Irglova - When Your Mind's Made Up .mp3

	Found at bee mp3 search engine

N-am sa va spun povestea filmului, atat vreau sa va spun doar ca este despre puterea si influenta pe care o poate avea muzica in viata noastra. Uneori nu observam, dar alteori ne schimba viata radical. Mai jos aveti si trailer-ul sa va faceti o idee asupra filmului.

Eu...

noreply@blogger.com (Cosmin Oana) — Wed, 18 May 2011 11:57:00 +0000

Nu vreau sa va mai amagesc cu scuze de tot felul, de fapt nici macar nu e corect fata de voi si fata de mine sa tot ascund ce e evident. Este evident, dupa cum probabil a-ti si observat, blogul nu prea isi mai are timp in viata mea si chiar daca, sa zic asa, am trecut peste aceasta "faza", nu-mi place aceasta trecere chiar atat de mult.

Pornisem interesant si chiar parea ca toate lucrurile vor urma un anumit curs, dar anumite bariere au impiedicat de fiecare data acest curs. Este ciudat cum constientizez de fiecare data aceste bariere, dar uit de fiecare data sa iau masuri, probabil ca aici este principala problema. Aici se intampla ca partea reala si banala a lucrurilor sa-si faca numarul si urasc treaba asta.

Urasc ca toate se bazeaza pe realitate, urasc ca realitatea pune piedici atunci cand ea nici macar n-ar trebui pomenita, dar asta e, vorba unora, asa e viata. Cel mai mult urasc ca-mi pierd valorile. Simt valoarea timpului, dar tot asa vad cum trece pe langa mine fara ceva important, trece si eu stau, asta urasc cel mai mult. As vrea sa fac atatea, dar ajung sa nu fac nimic. Barierele astea...

Un lucru stiu clar, nu mai sunt cine eram ieri, insa nu-mi pot da seama daca e de bine sau daca e de rau. Si totusi parca balanta inclina mai mult inspre rau...

Cum te ajuta confesarea?

noreply@blogger.com (Cosmin Oana) — Tue, 19 Apr 2011 07:27:00 +0000

Cine ma cunoaste stie ca nu sunt o persoana prea religioasa, dar nici nu ma dau inapoi atunci cand vine vorba de credinta. Personal, am propriile mele principii care cred eu, constituie esenta crestinismului in adevaratul sens al cuvantului.

Citeam ieri un articol, nu mai stiu pe ce blog, legat de credinta, unde, autorul spunea ca in saptamana mare, ar fi bine sa iertam si sa fim mai buni cu cei din jurul nostru si ca el nu va tine post in aceasta saptamana, ci va face doar ce a mentionat mai inainte. Considera el, ca ar trebui sa fie suficient pentru aceasta iertare a pacatelor.

Articol la care primeste un comentariu, in care i se raspunde astfel: Daca intradevar iertarea pacatelor presupune doar iertarea celor din jurul nostru si bunatatea sufleteasca, atunci ar fi suficient, pentru ca in general, in asta consta crestinusmul. Nu stiu, nu ma pricep, dar tind sa cred ca asa este. I se mai adauga inca o afirmatie acestuia, si anume, daca crestinismul consta doar in aceste insusiri, atunci de ce mai avem nevoie de, citez: "acesti barbosi insetati de bani" pentru a face acest lucru, cand in mod evident, fiecare poate sa-si impuna aceste calitati si fara ajutorul lor. Sunt sigur ca v-ati dat seama la cine se refera atunci cand zice "barbosi insetati de bani".

Recunosc, ca nici eu nu am o parere foarte buna despre biserica si despre parintii ei, dar nu in sensul asta. Mai degraba in sensul societatii, unde biserica isi cam baga nasul pe unde nu le fierbe oala, iar interesele teoretice sunt altele decat cele practice. Interesele religioase de propavaduire a cuvantului Domnului se axeaza tot mai mult pe o parte materiala, total diferita de ce n-i se spune in Sfanta Scriptura, dar in fine, nu despre asta vreau sa vorbesc.

Pornind de la prima parte unde acea afirmatie spunea ca in general crestinismul consta in savarsirea de fapte bune si iertarea greselilor celor de langa noi si nu numai, eu cred ca aceste lucruri intradevar ajuta, nu neaparat la o iertare a pacatelor, ci la gasirea linistii sufletesti, la imbunatatirea starii de spirit si la trecerea de la un moment la altul fara repercusiuni. Adica, ce inseamna acestea? Nu inseamna nimic altceva decat energie pozitiva impusa. Faptul ca faci fapte bune, ca ierti, nu fac nimic altceva decat sa-ti aduca incredere si acea stare de bine pe care o simtim de multe ori dupa ce am ajutat pe cineva si stim ca fara ajutorul nostru nu s-ar fi descurca acea persoana. Desigur ca pentru a induce o energie pozitiva, trebuie sa scapam de cea negativa. Un mod de a face acest lucru este confesarea. Confesarea de orice fel ajuta si acest lucru este ireprosabil. Cel mai important este ca cel care asculta sa fie capabil de o solutie, de un sfat care sa schimbe situatia. De multe ori nu ne dam seama pe moment de acest lucru, dar realizam ca o vorba buna spusa la momentul potrivit poate schimba destine.

Pe acest principiu am fost saptamana trecuta, sambata mai exact, sa ma spovedesc. Fiind acasa, pentru ca am dat vacanta mai devreme, decat se credea (prietenii stiu de ce), am zis sa nu mai aman, asa ca am mers sambata dimineata la biserica, acolo unde parintele Ioan isi facea datoria. Fara a da alte detalii, pot sa spun ca a fost cel mai profund spovedit de pana acum. Cum adica profund, nu? Prin profund vreau sa zic ca intradevar am simtit o eliberare de, sa le zicem "pacate", dar totodata am primit si cuvintele potrivite pentru aceasta dezlegare. Cum spuneam adineauri, e important sa primesti aceste cuvinte la o confesare, atat pentru indreptare cat si pentru redresarea gandurilor, care in mod sigur sunt bulversate de ce ai tu pe suflet.

Oare, daca stau bine sa ma gandesc, nu asta inseamna credinta pana la urma? Faptul ca tu crezi ca poti fi iertat daca crezi ca poti fi ascultat, nu? Iar de la acesta afirmatie se divid celelalte principii ale credintei.

In fine, sfatul meu este sa crezi in ce crezi tu ca te calauzeste si te face sa te simti mai bine, in ce crezi tu ca te ajuta, ca e o zi mai buna, ca e fericire, ca e iertare, trebuie sa crezi in ceva.

Traieste clipa !

noreply@blogger.com (Cosmin Oana) — Tue, 12 Apr 2011 14:56:00 +0000

Am observat la o multime de persoane o neglijenta a ceea ce inseamna clipa traita. Adica persoane, care nu neaparat ca nu apreciaza anumite momente, doar ca nu le apreciaza indeajuns, au intodeauna pretentia de mai mult. Da chiar si atunci, cand acel mai mult se produce pastreaza o anumita aroganta, spunand ca daca ar mai fi fost si altceva, cineva, undeva, etc, altfel era. Aroganta, care banuiesc eu, ca isi are originile din ego-ul lor personal, ego, impenetrabil de normalitatea si banalitatea anumitor evenimente. In fine, aceste persoane reusesc sa transmita multor aceasta aroganta facandu-i nemultumiti de orice si intodeauna cu o parere modesta, comparand cu ce ar fi putut fi mai interesant.

Aceste persoane ar trebui sa invete mai mult sa aprecieze simplitatea lucrurilor si sa-si aminteasca ca istoria se scrie acum, iar cei care au scris istorie mai demult, nu s-au gandit la ce ar fi putut fi in acel moment, mai grozav decat se intampla atunci, nu, ci au facut totul posibil pentru ca acel moment sa apara in manualele de istorie, oricat de simplu si de banal a fost, a ramas in memoria multora.

Ar putea parea cam deplasata fraza de mai sus si cam superlativa, insa nu m-am referit chiar la o istorie propriu-zisa, dar in principiu momentele memorabile se nasc din lucruri simple, neasteptate si neplanificate. Spun asta, pentru ca mi s-a intamplat de multe ori ca astfel de chestii neplanificate sa fie iesit din comun de interesante si de memorabile. Nu pot nici sa spun, ca gata, eu sunt ala care face din nimic ceva superlativ, nu, dar imi place sa ma bucur pe cat pot de ce am, ce fac si ce sunt. Si da, sunt momente in care si eu imi doresc mai mult si chiar sunt constient ca s-ar putea mai mult, dar nu se cuvine in unele momente sa pretinzi mai mult cand te poti folosi in modul cel mai bun de ce ai atunci. In fond, doar asa ne putem petrece timpul la maxim scotand ce e mai bun din orice facem.

Scriind aceste randuri, mi-am adus aminte cat de mult apreciez sa ies la o bere si sa ma bucur de fiecare inghititura avand alaturi compania potrivita si atmosfera ideala. Si normal ca melodia lui Billy Currington mi-a venit prima data in gand, mai ales refrenul memorabil.

Si aceasta melodie a lui Horia Brenciu, pune in evidenta lucrurile simple...

Asadar, ce-ati invatat voi azi, dar mai ales eu in ultima vreme? Exact.

Long time, no see...

noreply@blogger.com (Cosmin Oana) — Tue, 12 Apr 2011 13:36:00 +0000

Mi-e asa rusine, nu alta. N-am mai scris din 8 martie nimic, nimic. Nu pot sa va dau un motiv concret, pentru ca nici eu nu-mi dau seama cat de repede a trecut vremea si cum am ajuns sa ignor blogul. O scuza penibila, dar cat se poate de adevarata ar fi lipsa de dispozitie pentru scris. Stiu ca era mai demult leapsa aia, in caz de lipsa de inspiratie sa faci niste pasi in spate, sa te uiti pe fereastra si sa incepi un articol cu ceea ce vezi, dar sincer acum, chiar asa n-am sa ajung. Mi-am propus sa scriu cand am intradevar ceva de zis.

Despre cate s-au petrecut in ultima vreme, o luna, de fapt mai bine de o luna, s-ar putea scrie romane intregi, dar ca sa nu par atat de ignorant fata de ceea ce se cheama blog, aflati ca nu mi-au stat doar dispozitiile in cale, ci si factori care nu mai depind de mine. Bunaoara, lipsa de internet din camin, sau, ia uite unul tare, un laptop virusat. Ar mai fi si ceilalti factori sociali, inevitabili, care trebuie parcursi cu bune cu rele, iar daca iti mai si ocupi timpul asa, te afli presat de-a dreptul, iar normal, ultimul lucru la care iti sta capul, e sa scrii pe blog.

Stiu ca acum incerc sa ma scot, tot amagindu-ma, dar in mare, asa a fost. Ba chiar, m-am distantat mult de lumea virtuala, ca sa-i zic asa. Lipsa de internet si compensarea celorlator lucruri, m-au facut sa-mi pierd interesul pentru ceea ce inseamna online. Aici includ si blogul, pe langa celelalte, Facebook, Twitter, Gmail, etc. Totusi asta nu m-a facut sa ma debarasez total de online. De blog imi pare cel mai rau, pentru ca de multe ori simteam nevoia sa scriu ceva, sau imi venea o idee care o si vedeam articol, dar factorii de mai sus au impiedicat fructificarea acestoara. Sper ca de acuma sa fiu mai responsabil si sa ma ocup mai des de acest blog.

Pentru cei cativa, daca mai sunteti si aceia, sa ne recitim ca pe vremuri...

8 Martie

noreply@blogger.com (Cosmin Oana) — Tue, 08 Mar 2011 18:47:00 +0000

Ce repede trece timpul anul asta. Nici n-a fost bine Revelionul si deja e luna Martie, dar ce sa mai zic ca e si data de 8 deja, nu? Oricum o zi foarte frumoasa, insorita si placuta, as putea spune la fel de frumoasa pe cat este insemnatatea acestei zile, asa cum o stiu eu de mic.

Desigur, ca ziua de 8 Martie este considerata ziua internationala a femeii, pe plan mondial, dar eu de cand reusesc sa gandesc si cel putin de cand imi amintesc eu ca am inceput sa constientizez ce se intampla in jurul meu, stiu ca ziua de 8 Martie este dedicata Mamei. Practic, pentru mine aceasta zi este de fapt Ziua mamei, ziua dedicata persoanei care m-a livrat pe lumea asta, care a negociat cu o anume barza pentru mine si care m-a crescut ca sa ajung la ce sunt azi. Asta nu inseamna ca nu consider deloc aceasta zi ca fiind si ziua femeii, ba din cotra, chiar de aceea va urez un sincer La Multi Ani, voua, publicului feminin si tuturor femeilor din lumea aceasta si nu doar cu aceasta ocazie, ci pur si simplu ca sunteti deosebite in felul vostru. Iar ca tacamul sa fie complet si o dedicatie muzicala pentru voi:

İzleyin:

Azi a fost o zi, care vorba aia, se putea si mai bine. Singurele lucruri care mi-au amintit de 8 Martie, au fost cei pe care ii vedeam pe strada dimineata cand mergeam la facultate, cu cate un buchet de flori, sau cu cate o garoafa si florile pe care le-am dat la profesoare azi. In rest same old shit.

Oricum, n-a fost precum in anii petrecuti. Era interesant cand eram mai mic, prin primara si pe la gradinita. Tin minte cum pregateam in fiecare an program de 8 Martie, faceam poze din alea modificate pentru mamici si niste felicitari hand made, facute de noi, dupa mintea noastra. Erau lucruri facute de niste pitici pentru mamicile lor si chiar daca aparent nu pareau mare lucru, ce facea diferenta era dragostea de mama a fiecaruia care se evidentia prin emotiile avute in timpul programului, sau atunci cand le dadeam felicitarile alea la care lucram de o saptamana sau prin zambetul pe care ni-l transmiteau parintii din public atunci cand ii priveam si chicoteam usor la vazul zambetului lor.

Anii au trecut, ne-am maturizat, ne-am schimbat, dar sentimentele chiar daca nu par a fi cele de odinioara, ele inca exista si probabil au o putere mult mai mare decat ar parea. In speranta ca si voi simtiti la fel, o dedicatie pentru mamicile voastre si pentru mamica mea:).

Lista Castigatorilor Premiilor Oscar 2011

noreply@blogger.com (Cosmin Oana) — Mon, 28 Feb 2011 06:57:00 +0000

In aceasta dimineata au fost decernarile Premiilor Oscar, sau Premiilor Academiei, cum vreti. Este distinctia suprema adusa in industria filmului, celor care impresioneaza la categoriile nominalizate si care prin munca depusa realizeaza adevarate capodopere.

Tin sa marturisesc ca am vrut sa vad live decernariile, dar internetul m-a lasat chiar cu o ora inainte de inceperea galei, iar in semn de protest, m-am pus la somn (haha). Am reusit totusi sa vad cate ceva de pe covorul rosu si momentul ala cand fac fotografia de grup, asta inainte de gala.

In ciuda pronosticurilor si a "blestemului" filmelor despre regi si regine din Anglia, cum ca au fost marile esecuri la Oscar, (mereu primesc o multime de nominalizari, dar nu reusesc sa castige) The King's Speech, cel despre care scriam si eu nu demult a reusit sa ia 4 Oscaruri, inclusiv cel pentru cel mai bun film. Inception, a fost pe val, in schimb Black Swan, n-a luat decat un Oscar, prin Natalie Portman, pentru rolul principal. Mi-as fi dorit sa ia mai multe, cel putin mie mi s-a parut mai deosebit filmul, dar in fine.Oricum, am o gramada de filme bune de vazut. Aveti mai jos lista cu toti castigatorii prestigioasei statuete.

Actor in a Leading Role

Javier Bardem in “Biutiful”
Jeff Bridges in “True Grit”
Jesse Eisenberg in “The Social Network”
Colin Firth in “The King's Speech”
James Franco in “127 Hours”

Actor in a Supporting Role

Christian Bale in “The Fighter”
John Hawkes in “Winter's Bone”
Jeremy Renner in “The Town”
Mark Ruffalo in “The Kids Are All Right”
Geoffrey Rush in “The King's Speech”

Actress in a Leading Role

Annette Bening in “The Kids Are All Right”
Nicole Kidman in “Rabbit Hole”
Jennifer Lawrence in “Winter's Bone”
Natalie Portman in “Black Swan”
Michelle Williams in “Blue Valentine”

Actress in a Supporting Role

Amy Adams in “The Fighter”
Helena Bonham Carter in “The King's Speech”
Melissa Leo in “The Fighter”
Hailee Steinfeld in “True Grit”
Jacki Weaver in “Animal Kingdom”

Animated Feature Film

“How to Train Your Dragon” Chris Sanders and Dean DeBlois
“The Illusionist” Sylvain Chomet
“Toy Story 3” Lee Unkrich

Art Direction

“Alice in Wonderland”
Production Design: Robert Stromberg; Set Decoration: Karen O'Hara
“Harry Potter and the Deathly Hallows Part 1”
Production Design: Stuart Craig; Set Decoration: Stephenie McMillan
“Inception”
Production Design: Guy Hendrix Dyas; Set Decoration: Larry Dias and Doug Mowat
“The King's Speech”
Production Design: Eve Stewart; Set Decoration: Judy Farr
“True Grit”
Production Design: Jess Gonchor; Set Decoration: Nancy Haigh

Cinematography

“Black Swan” Matthew Libatique
“Inception” Wally Pfister
“The King's Speech” Danny Cohen
“The Social Network” Jeff Cronenweth
“True Grit” Roger Deakins

Costume Design

“Alice in Wonderland” Colleen Atwood
“I Am Love” Antonella Cannarozzi
“The King's Speech” Jenny Beavan
“The Tempest” Sandy Powell
“True Grit” Mary Zophres

Directing

“Black Swan” Darren Aronofsky
“The Fighter” David O. Russell
“The King's Speech” Tom Hooper
“The Social Network” David Fincher
“True Grit” Joel Coen and Ethan Coen

Documentary (Feature)

“Exit through the Gift Shop” Banksy and Jaimie D'Cruz
“Gasland” Josh Fox and Trish Adlesic
“Inside Job” Charles Ferguson and Audrey Marrs
“Restrepo” Tim Hetherington and Sebastian Junger
“Waste Land” Lucy Walker and Angus Aynsley

Documentary (Short Subject)

“Killing in the Name” Jed Rothstein
“Poster Girl” Sara Nesson and Mitchell W. Block
“Strangers No More” Karen Goodman and Kirk Simon
“Sun Come Up” Jennifer Redfearn and Tim Metzger
“The Warriors of Qiugang” Ruby Yang and Thomas Lennon

Film Editing

“Black Swan” Andrew Weisblum
“The Fighter” Pamela Martin
“The King's Speech” Tariq Anwar
“127 Hours” Jon Harris
“The Social Network” Angus Wall and Kirk Baxter

Foreign Language Film

“Biutiful” Mexico
“Dogtooth” Greece
“In a Better World” Denmark
“Incendies” Canada
“Outside the Law (Hors-la-loi)” Algeria

Makeup

“Barney's Version” Adrien Morot
“The Way Back” Edouard F. Henriques, Gregory Funk and Yolanda Toussieng
“The Wolfman” Rick Baker and Dave Elsey

Music (Original Score)

“How to Train Your Dragon” John Powell
“Inception” Hans Zimmer
“The King's Speech” Alexandre Desplat
“127 Hours” A.R. Rahman
“The Social Network” Trent Reznor and Atticus Ross

Music (Original Song)

“Coming Home” from “Country Strong” Music and Lyric by Tom Douglas, Troy Verges and Hillary Lindsey
“I See the Light” from “Tangled” Music by Alan Menken Lyric by Glenn Slater
“If I Rise” from “127 Hours” Music by A.R. Rahman Lyric by Dido and Rollo Armstrong
“We Belong Together” from “Toy Story 3" Music and Lyric by Randy Newman

Best Picture

“Black Swan” Mike Medavoy, Brian Oliver and Scott Franklin, Producers
“The Fighter” David Hoberman, Todd Lieberman and Mark Wahlberg, Producers
“Inception” Emma Thomas and Christopher Nolan, Producers
“The Kids Are All Right” Gary Gilbert, Jeffrey Levy-Hinte and Celine Rattray, Producers
“The King's Speech” Iain Canning, Emile Sherman and Gareth Unwin, Producers
“127 Hours” Christian Colson, Danny Boyle and John Smithson, Producers
“The Social Network” Scott Rudin, Dana Brunetti, Michael De Luca and Ceán Chaffin, Producers
“Toy Story 3” Darla K. Anderson, Producer
“True Grit” Scott Rudin, Ethan Coen and Joel Coen, Producers
“Winter's Bone" Anne Rosellini and Alix Madigan-Yorkin, Producers

Short Film (Animated)

“Day & Night” Teddy Newton
“The Gruffalo” Jakob Schuh and Max Lang
“Let's Pollute” Geefwee Boedoe
“The Lost Thing” Shaun Tan and Andrew Ruhemann
“Madagascar, carnet de voyage (Madagascar, a Journey Diary)” Bastien Dubois

Short Film (Live Action)

“The Confession” Tanel Toom
“The Crush” Michael Creagh
“God of Love” Luke Matheny
“Na Wewe” Ivan Goldschmidt
“Wish 143” Ian Barnes and Samantha Waite

Sound Editing

“Inception” Richard King
“Toy Story 3” Tom Myers and Michael Silvers
“Tron: Legacy” Gwendolyn Yates Whittle and Addison Teague
“True Grit” Skip Lievsay and Craig Berkey
“Unstoppable” Mark P. Stoeckinger

Sound Mixing

“Inception” Lora Hirschberg, Gary A. Rizzo and Ed Novick
“The King's Speech” Paul Hamblin, Martin Jensen and John Midgley
“Salt” Jeffrey J. Haboush, Greg P. Russell, Scott Millan and William Sarokin
“The Social Network” Ren Klyce, David Parker, Michael Semanick and Mark Weingarten
“True Grit” Skip Lievsay, Craig Berkey, Greg Orloff and Peter F. Kurland

Visual Effects

“Alice in Wonderland” Ken Ralston, David Schaub, Carey Villegas and Sean Phillips
“Harry Potter and the Deathly Hallows Part 1” Tim Burke, John Richardson, Christian Manz and Nicolas Aithadi
“Hereafter” Michael Owens, Bryan Grill, Stephan Trojansky and Joe Farrell
“Inception” Paul Franklin, Chris Corbould, Andrew Lockley and Peter Bebb
“Iron Man 2” Janek Sirrs, Ben Snow, Ged Wright and Daniel Sudick

Writing (Adapted Screenplay)

“127 Hours” Screenplay by Danny Boyle & Simon Beaufoy
“The Social Network” Screenplay by Aaron Sorkin
“Toy Story 3” Screenplay by Michael Arndt; Story by John Lasseter, Andrew Stanton and Lee Unkrich
“True Grit” Written for the screen by Joel Coen & Ethan Coen
“Winter's Bone” Adapted for the screen by Debra Granik & Anne Rosellini

Writing (Original Screenplay)

“Another Year” Written by Mike Leigh
“The Fighter” Screenplay by Scott Silver and Paul Tamasy & Eric Johnson;
Story by Keith Dorrington & Paul Tamasy & Eric Johnson
“Inception” Written by Christopher Nolan
“The Kids Are All Right” Written by Lisa Cholodenko & Stuart Blumberg
“The King's Speech” Screenplay by David Seidler

Te astepti, dar nu te asteptai.

noreply@blogger.com (Cosmin Oana) — Mon, 28 Feb 2011 06:40:00 +0000

Cat de irascibila poate fi viata. Aveam recent niste discutii cu un coleg despre treaba asta, iar asa cum se intampla de obicei cu orice subiect interesant, eu raman profund impresionat de orizontul larg pe care subiectul il ia. Relativitatea consta in faptul ca in clipa asta, exact in clipa aceasta, ai o stare, ai proprietati, ai o conditie, iar exact in clipa urmatoare, starea are o alta perspectiva, proprietatiile sunt altele si conditia este schimbata. Ma refer aici la relativitatea momentului, la efectul timpului asupra starii de existenta.

In general asa ceva ni se pare firesc, insa uneori firescul este inlocuit de "iesit din comun". Lucrurile care ne par firesti, le consideram asa, pentru ca urmeaza un anumit curs previzibil, curs fie impus sau fie preluat constant. Cursul este atat de irascibil incat si atunci cand capata o anumita directie, acea directie se poate schimba de la o clipa la alta fara avertisment, fara cunostinta, ci doar asa. Mi se pare absolut infricosator, ca azi sa fi perfect ok, super, sa n-ai nimic rau, sa fi sanatos tun, iar intr-o clipa sa mori nevinovat, fara asteptare, lovit de o masina, dau exemplu. Mi se pare infricosator ca acum sa te simti bine, iar imediat, sau intr-o clipa sa te simti prost, sa zicem. Exemplele sunt infinite, insa chestia e ca este infricosator sa sti ca totul se poate schimba intr-o clipita.

Cel putin, asta cred eu, iar acest lucru ma face sa-mi limitez gandurile pe un plan indelungat. Imi vine sa nu ma mai gandesc la ce va fi peste cativa ani, ci imi vine sa ma limitez doar la ce va fi maine, sau ce o sa fie in clipele urmatoare. Viitorul capata o nuanta sumbra cand stai sa te gandesti ca totul se poate duce pe apa sambetei intr-o secunda. Ce e si mai frustrant, este ca trebuie totusi sa fi pregatit la tot pasul de imprevizibil, sa poti manevra o situatie la care nu te asteptai, altfel, situatia te va invinge pe tine, iar efectele se vor vedea. Mi-e frica de un neprevazut sumbru, de care sunt constient ca odata si odata tot va veni.

E un subiect larg, insa pana la urma, n-are rost sa ne lasam apasati de o astfel de problema. In fond, aceasta irascibilitate a lucrurilor face viata atat de frumoasa, iar neprevazutul uneori aduce cele mai frumoase bucurii din viata noastra.

N-am mai citit reviste demult

noreply@blogger.com (Cosmin Oana) — Sun, 27 Feb 2011 18:14:00 +0000

N-am mai citit o revista de secole, dar daca suplimentele acelea pe care le gasesti prin magazinele mari, in special prin supermarketuri se pot numi reviste, atunci nu vorbim chiar de secole. Insa a trecut ceva vreme de cand cumparam si eu reviste de la chioscul de ziare, reviste consistente. Si nu, nu ma refer la genul ala de reviste, la care sunt sigur ca va ganditi, ci ma refer la anumite reviste de profil, reviste de calculatoare mai ales, sau mai pe domneste reviste din domeniul IT.

Fiind un mare pasionat de tehinca de calcul a acelei perioade, vroiam normal sa fiu la curent cu tot ce e nou, cu ultimele jocuri aparute, cu ultimele componente hardware si software dezvoltate. Eram un geek, in ceea ce priveste gaming-ul, asa ca faceam ce face fiecare pasionat, ma dedicam oarecum acelei pasiuni.

Jucam tot felul de jocuri, incepand de la seria NFS, GTA, Fifa si altele, nu mi le mai amintesc. In orice caz, Fifa imi era moartea. Era fain, ca jucam in doi, unul juca de la tastatura, iar celalalt, acela fiind eu, de pe gamepad. Erau niste seri senzationale cand ne adunam la cate unul si jucam Fifa pana tarziu. Faceam campionate si tot felul. Si acum imi amintesc o mare parte din meciurile memorabile pe care le aveam. Nu vreau sa ma laud, dar eram destul de bun la vremea mea. Mai ales atunci cand jucam cu gamepad-ul cel negru, aducator de ghinion adversarului.(oare pe unde mi-o fi?). Dar lucrurile s-au schimbat cand ceilalti mi-au descoperit tehnicile de atac, atunci cand au gasit antidotul castigurilor mele. Au fost niste vremuri faine oricum si dupa cum va puteti da seama revistele de jocuri predomina teancul de reviste de acasa.

Le-am pastrat pe toate, inclusiv cele care n-au legatura cu domeniul IT. De altfel in liceu, la sugestia profesoarei de geografie, mi-am facut abonament la revista Terra Magazin. O revista foarte buna, interesanta si pe care o asteptam impreuna cu documentarul cu care venea insotita, luna de luna. Pe langa Terra, colectia mea mai contine reviste de genul PC Magazine, PC Games, Audio-Video, My Computer si altele, trebuie sa verific cutia respectiva data viitoare cand ma duc acasa.

Sincer, imi parea interesant sa citesc reviste. Articolele mi se pareau ceva foarte elaborat si interesant si chiar de accea ma orientam mult dupa articole cu lucruri care ma priveau direct, care ma atrageau la prima vedere. Probabil ca intr-o mica masura, asta mi-a starnit si mie apetitul de scriere, cine stie. Am ajuns sa trec peste faza cu reviste, dar, cu sechele, normal. Chiar daca nu-mi mai cumpar cate-o revista, imi place cand trec pe langa un chiosc de ziare sa vad titluri, aparitii, sa privesc revistele in mod special. Trec pe langa in cele din urma, dar cu o curiozitate la o anume revista, cu un gand usor nostalgic ca n-am achizitionat-o. Asta se intampla pentru ca in ordinea gandirii mele, intervine partea financiara, care imi spune sa nu iau aia, sa nu cumpar aia, sa nu dau bani acolo, etc. E un stil conservator care mi s-a impus de cand sunt la Cluj.

Totusi, o revista tot imi mai cumpar eu, doar asa, de dragul vremurilor apuse.

The Swan's Speech to a Black King

noreply@blogger.com (Cosmin Oana) — Wed, 23 Feb 2011 11:40:00 +0000

Daca am cam omis pentru o vreme sa mai scriu despre filme, asta nu inseamna ca nu am mai urmarit cate ceva. Recunosc, ca totusi fata de alte perioade, in ultima vreme filmele mi-au cam lipsit din peisaj, dar a compensat calitatea in schimb. Nu vreau sa scriu decat despre doua filme. Doua filme, dintre care unul l-am simtit pe deplin.

Black Swan

Sa incep mai intai cu cel vazut mai inainte, dupa ordinea vizionarii, filmul Black Swan. Tot auzisem ca e o capodopera si mai auzisem ca a depasit Inception la nominalizari la Globurile de Aur. Faceam o analiza in gandul meu, raportand efectul pe care mi l-a produs Inception si ce ar putea avea acest film mai bun si mai captivant incat sa depaseasca asa o productie. N-am urmarit trailerul, atat cat mi-a zis cineva care l-a vazut si ca este vorba despre o balerina, aleasa sa joace in baletul Lacul Lebedelor, un dublu rol de lebada alba si totodata lebada neagra. Mi s-a mai spus ca e psihologic, iar eu de altfel mare amator de astfel de filme, n-aveam cum sa refuz o astfel de productie.

Black Swan, avand in rolul principal pe minunata Natalie Portman, care tin sa mentionez, ca e foarte slaba (fizic), cel putin asa era in film, dar totusi, de speriat de slaba, face un rol impecabil. Filmul incepe cu tanara Nina, talentata si dedicata baletului isi doreste foarte mult sa fie aleasa lebada alba si lebada neagra in spectacolul Lacul Lebedelor, rol ce ar fi insemnat recunoasterea talentului si care ar promova drept o mare vedeta. Este aleasa, dar cu promisiunea unei interpretari mai bune a lebedei negre. Lucru destul de greu, atunci cand ai de redat prin balet, doua personalitati, una blanda si suava, iar cealalta malefica si seducatoare. Din acel moment incepe drama Ninei, cand mult prea interesata de atingerea perfectiunii se pierde treptat, ajungand sa aiba halucinatii, vedenii, fantezii sexuale, toate acestea reprezentand practic sacrificiul in timp real al lebedei albe in detrimentul celei negre. Dubla personalitate ajunge sa o copleseasca, iar dorinta de perfectiune o distruge treptat. Ajunge sa-si sacrifice relatia cu mama ei, ajunge sa-si piarda latura blanda si delicata, dar construieste astfel lebada neagra care l-a sedus pe print si care a facut-o pe lebada alba sa se sinucida. Finalul poate fi luat surprinzator, dar daca ai inteles ce s-a intamplat cu Nina pe tot parcursul filmului ajungi sa constati ca gestul ei a fost de fapt o eliberare...

Este un film superb din cap pana in coada, pe care neaparat trebuie sa-l vezi.

The King's Speech

Celalalt film este o productie, care tot asa din auzite, am aflat ca are deja luate o gramada de premii si are alte nominalizari la alte premii. Din nou, n-am urmarit trailer-ul, dar am avut parte de un cliseu inainte, pe blogul lui Tudor Chirila. El scria, ca n-a mai vazut demult un discurs pentru tara asta, asa cum a vazut in film. Un discurs spus cu atata profunzime, incat sa moralizeze o tara intreaga. El a plans la finalul filmului si a avut si de ce. Am inteles de ce a plans si chiar daca pe mine nu m-a lasat cu lacrimi, m-a sensibilizat procesul prin care s-a ajuns la acel discurs. M-a sensibilizat, pentru ca si eu am trecut printr-o astfel de terapie si am simtit ce inseamna sa nu fi inteles, pe deplin de cei din jur. N-am sa va dau date concrete din film, atat doar ca este vorba despre fiul regelui George al 15-lea parca, care este pus in situatia de a trece la conducerea tarii, in urma abdicarii fratelui sau care era in ordinea fireasca la tron. Insa acesta are o problema cu discursurile. Un fel de trac, care i se transpune printr-o vorbire sacadata, sau balbaiala in alt termen. Fiind rege, este automat pus in postura de a le vorbi supusilor sai, iar pentru a corecta defectul, sotia lui, apeleaza la un doctor logoped, fara diploma, dar cu rezultate remarcabile, pentru a-l scapa de problema.

Filmul i-a turnuri personale, dovedindu-se ca de fapt regele era lipsit de un prieten cu caruia sa i se poata confesa, astfel doctorul ii devine un prieten de nadejde, care il ajuta in cele din urma sa-l faca sa tina un discurs puternic ca inteles si ca dictie. Este o drama prin suferinta regelui, care aflat intr-o imposibilitate de exprimare isi limiteaza potentialul de conducator mult superior fratelui sau si chiar tatalui sau. Asa cum aflam la final, discursul lui a mobilizat intreaga tara in razboiul cu germanii. Este o drama care ajunge sa fie invinsa, un esec care ajunge sa fie castigat sau un defect care ajunge sa fie corectat. In cazul regelui principala problema a fost lipsa increderii. De fapt, ce incredere sa mai ai cand tatal tau, fratele tau si multi alti te fac incapabil si mediocru, nu? Finalul pune capat tuturor acestor probleme si ii descopera regelui adevarata fata.

Recomand din suflet acest film si sincer nu m-am asteptat ca un astfel de film sa fie primit atat de bine de critici. Totusi, este impresionant efortul depus de rege si procesul de logopedie. Lucruri care ni se par copilaresti, dar au o asa mare importanta. El a avut de sarit in sus, eu aveam de umflat baloane la un moment dat, asta e, perseverezi ca sa evoluezi, nu?

Ce replica mi-a placut cel mai mult din film? Asta: Why should I waste my time listening to you? Because I have a right to be heard. I have a voice! Yes, you do.

P.S. Titlul e o nascocire de-a mea, un joc de cuvinte din titlurile celor 2 filme, dar sigur te-ai prins (haha)

Life is a climb, but the view is great!

noreply@blogger.com (Cosmin Oana) — Mon, 14 Feb 2011 11:23:00 +0000

Cosmin, de ce esti atat de increzator?

Pentru a intelege raspunsul la aceasta intrebare, trebuie sa va povestesc ceva mai intai. Ziceam mai demult, ca eu nu am fost tot timpul asa. In mare, blogul a avut cel mai important impact asupra mea. Totusi si aparitia blogului a fost chiar intr-un moment de cumpina, a fost chiar dupa experienta care m-a trezit la realitate.

In toamna lui 2009 am fost operat in Cluj, de o problema mai veche de-a mea, anume o deviatie de sept. Septul, pentru cei care nu stiu, este osciorul acela din nas, care sustine piramida nazala. Dupa cativa ani de umblete si drumuri umblate in vederea gasiri unei solutii care sa poata fi suportata si financiar s-a ajuns la Dr. Lucaciu de la Spitalul CFR din Cluj. Acesta era "vechi in bransa", avea experienta si vazuse sute, poate chiar mii de cazuri de genul la viata lui. Asadar, am decis sa vedem ce-o fi.

M-am internat, iar in doua zile urma operatia. Nu eram stresat, eram chiar nerabdator. Asteptam momentul schimbarii demult. Chiar daca problema parea sa fie doar de suprafata, adica aspectual, problema era mult mai grava prin ce se intampla in interior. Se pare, asta doctorul mi-a spus-o, ca daca mai asteptam inca un an, puteam sa ma asfixiez in somn, sau puteam sa-mi inghit limba, deoarece, nu puteam respira pe caile nazale, ci doar pe gura.

Tot de la aceasta problema se credea ca provine si defectul de vorbire. Am ajuns sa aflu ca nu a fost asa, ci de fapt, defectul de vorbire isi are origine de la o operatie de polipi suferita la 7 ani. Atunci, se pare ca doctorul mi-a extirpat polipii, dar a mai facut o chestie care nu era prevazuta in fisa de externare si nici ai mei n-au stiut treaba aia pana acu' vreo 3 ani, anume, ca mi-a scos si amigdalele. N-ar fi nici o problema pana aici, dar, se pare ca doctorul, a extirpat un pic mai mult decat trebuia, el luand o mare parte din peretii bucali, afectand in cele din urma dezvoltarea vorbirii.

Treaba asta cu defectul de vorbire mi-a fost lamurita de o doamna logoped, la care am apelat in vara anului trecut si care mi-a explicat cum sta treaba cu producerea sunetului corect si cum fiecare componenta a partii bucale, isi are rolul ei in vorbirea corecta. La mine problemele erau la cateva sunete, deoarece, eu imi formasem un mod gresit de exprimare nazal, iar sunetele erau "fonaite", cum s-ar zice. Apeland la doamna logoped, am reusit sa-mi corectez defectul aproape in totalitate, mai fiind inca probleme la vorbirea fluenta. Sunetele le pot exprima corect, dar, imi vine foarte greu uneori sa vorbesc la viteza normala corect. Treaba asta necesita timp, sarguinta si exersare zilnica. Ma descurc din ce in ce mai bine, iar asta ma motiveaza sa continui.

Revenind la operatie, in timpul acela de doua zile inainte de operatie, a fost internat un alt tanar, de 22 de ani, Bogdan, pe nume, care si el avea o problema similara. El era de fapt la a doua operatie de gen, prima fiind cu doi ani in urma. Cauza lui a fost un concurs de karate, parca, unde s-a trezit cu un picior drept in fata, care ia lasat niste urme. Partea ironica e ca arbitrul nu oprise lupta, chiar daca el abia se tinea pe picioare si sangerand abundent din nas. In fine, isi facuse curaj si pentru a doua operatie, pentru ca dupa aceea intra la politie si nu mai avea timp. Am ajuns sa ne cunoastem foarte bine, vorbeam mult, stateam noaptea si vorbeam despre tot felul, despre o emisiune "A Haunting" la care ne uitam amandoi, amintiri. In fine, ne intelegeam foarte bine.

A urmat operatia, care trebuie sa recunosc, a fost ce-a mai al naibii experienta pe care am trait-o. Stiu ca mi-au dat inainte sa intru in sala de operatii, ceva calmant, in special pentru a incetini bataile inimii, pentru a preveni un eventual infarct. Insa avea un efect ciudat, precum cel al drogurilor, nu ca as sti ce efecte au drogurile, dar calmantul ala te facea sa visezi cu ochii deschisi. Adica daca itit imaginai ceva, il si vedeai in fata ta. Te gandeai la o mie de chestii, toate ti se afisau fie pe pereti , fie inaintea ta. Era ceva ciudat, dar placut in acelasi timp. Mi s-a spus dupa, pe cand mi-am revenit dupa operatie, ca eram foarte chill, foarte happy...nu ma enervam in legatura cu nimic, aveam asa o stare de whatever..Oare unde mai gasesc din ala?..

A urmat operatia. Am fost dus de o asistenta pana pe masa de operatie, unde m-au incatusat bine, iar pe urma mi s-au facut anestezice, prin nari. Restul e film de groaza, in care s-au regasit dalta, ciocanul si forta fizica . Iar pentru ca eram treaz, avand doar anestezie locala am simtit totul, insa nu ma durea. A fost ceva interesant, insa n-as vrea sa mai trec printr-o astfel de experienta. Si acum imi amintesc cum m-a dus asistenta aia de umar, proaspat iesit din operatie, direct in salon, pentru ca spitatlul era foatre sarac, nici macar medicamente nu aveau, trebuia sa mi le cumpar eu din oras, ce sa mai vorbim de sala de recuperari. Eram aproape lesinat, aveam o masca pe fata, masca care ma ingreuna la mancare, fiindu-mi prinsa de mandibula, nu stiu cum. In fine, partea cu mancatul a urmat doar dupa ce m-am trezit, cam dupa vreo 5 ore parca. Si atunci, nu puteam vorbi deloc, aveam caile nazale infundate cu niste tifoane care aparent imi ajungeau pana in gat, iar gura abia mi-o deschideam.

Zilele treceau, iar eu ma simteam tot mai bine, reuseam sa mananc supe si chestii solubile, incepeam sa vorbesc din nou, iar partea faina era, ca puteam iesi in parcul spitalului cand vroiam. Intre timp s-a mai internat inca un tip, cam de vreo 30 de ani, glumet, povestitor, cu simtul umorului, care te facea sa mai uiti de griji. Tot dupa tipul asta s-a internat si Mihai, cel despre care v-am povestit aici. El era glumetul care te tinea dintr-un banc intr-altul cu orele. El avea ceva la o ureche si facea tratament doar. Ajunsesem sa ne intelegem foarte bine toti trei si chiar ne faceam planuri ca la anu' ne intalnim toti in Cluj si mai iesim la o bere, la una alta. Din pacate Mihai a murit la inceputul lui septembrie anul trecut. Cu Bogdan m-am mai intalnit si tin legatura destul de des, insa totusi vestea mortii lui Mihai a cazut ca un soc. Atsa e viata, pana la urma. Neprevazutul e iminent.

Zilele acelea cat am stat internat, am cunoscut oameni noi, am vazut niste cazuri care ma faceau sa ma simt norocos, am vazut afectiune, dar cel mai important am vazut speranta. Dupa acea experienta am realizat ca viata trebuie pretuita clipa cu clipa. Incercarile trebuie luate ca avantaje, ca un fel de poratl spre un alt nivel, nivel in care sti mai multe, intelegi mai multe si in care ajungi sa cunosti pentru a sti cum sa actionezi pe viitor.

Ar putea parea ciudat si de fapt chiar pare ciudat ca doar o operatie a ajuns sa-mi schimbe atitudinea. Ei bine, eu unul ma simteam diferit dupa operatie, in orice caz, chiar daca schimbarile n-au fost vizibile celorlalti, eu ma simteam mai bine si simteam cum lucrurile capatau o alta perspectiva. Am ajuns sa vad mai multe, sa vad mai in detaliu lucrurile pe care inainte le luam ca atare. Nu vreau sa par nu stiu ce revelatie, dar asa a fost, oricat de ciudat ar fi.

Inainte de operatie eram foarte abatut, ma simteam inferior in orice, ajunsesem sa ma urasc pe mine incat nu mai aveam nici o atitudine, nu eram mai deloc increzator ca voi putea schimba ceva. Am avut o perioada in care ma copleseau ganduri negre, de genul foarte negre. Pe urma a urmat acea saptamana de schimbare, dupa care am stiut ca nimic nu e intamplator, am stiut si am simtit ca am un rol in viata asta. Am inceput sa-mi descopar mai bine caracterul, sa incerc sa il valorific. Incepeam sa vad ca nu sunt chiar asa de inferior pe cat credeam, imi descopeream latura unica, cea care ne diferentiaza de restul lumii si de fapt care face caracterul uman sa fie atat de diferit de la un individ la altul. Practic eram alt om.

Si acum revin la intrebarea de mai sus. De ce sunt atat de increzator? Am raspuns persoanei care m-a intrebat, ca de ce n-as fi? Am trait aproape 18 ani din viata cu gandul ca sunt slab, inferior si ca nu sunt bun de nimic si de fapt in tot acest timp eu eram probabil chiar inversul cuvintelor acestora. Ce-mi lipsea mie era increderea de sine, increderea ca sunt perfect exact asa cum sunt. Urmaream mult sa dau dupa societate, sa ma contopesc in normalitatea ei, cand de fapt trebuia sa ma axez pe propriile-mi principii. Gresala era ca nu ma consideram niciodata suficient de bun, tot timpul vedeam lucrurile ca fiind imposibile. Crezand intr-o astfel de mentalitate, ajungi sa iti limitezi fortele proprii si sa te inchizi intr-o carapace crezand ca ai rezolvat problema.

Tocmai asta am decis eu sa schimb. Schimbarea insa, continua tot timpul, doar daca este intretinuta. Astfel ca am inceput sa fac lucruri care ma binedispun, care imi fac placere, am inceput sa ma uit la foarte multe filme de comedie, tocmai cu acest scop, de a-mi imbunatatii dispozitia, incepusem sa-i urmaresc tot mai des pe ShayTards, aceasta familie minunata care te invata cum sa te bucuri de fiecare clipa de viata, sa apreciezi simplitatea lucrurilor si sa traiesti viata cu zambetul pe buze, incepusem sa fiu mai noncomformist, sa fiu o prezenta mai placuta, sa glumesc mai des, sa rad mai mult, sa cant cand vreau, sa ies mai des, etc. Lucruri marunte, dar de efect.

De ce am scris articolul asta? L-am scris in special pentru mine, pentru ca e un moment crucial din viata mea si vreau sa il am aici, in spatiul meu virtual. L-am scris pentru cei care ajung la acel punct in care cred ca nimic nu mai are rost si ca nu sunt in stare de nimic. L-am scris pentru cei care nu mai cred in ei, care nu cred ca mai exista speranta si care se desconsidera pe zi ce trece. Lor vreau sa le adresez ca nu trebuie sa fie asa. De cele mai multe ori se ajunge la astfel de conceptii si gandiri din cauza societatii stricate in care traim. Societate care se bazeaza pe bani, coruptie si un anumit demers social, insa nicidecum pe originalitate. Exista vorba aia "fi in rand cu lumea", sau "vezi cum merge lumea", sau "ce-o sa zica lumea"...si multe altele de genul. Ei bine, expresiile astea trebuie sa-ti iasa din cap, trebuie sa vezi ca poti fi deosebit, si daca nu esti in rand cu lumea.

E important sa crezi in tine si sa ai acea incredere de sine. Insa totusi, sa nu te astepti la miracole,ci sa creezi miracole, sa nu fi mai bun, ci sa fi cel mai bun. Inconjoara-te de atitudine pozitiva, de lucruri frumoase si de oameni adevarati. Vei incepe sa vezi din nou, sa cunosti din nou si sa gandesti din nou.

Imi place cum mai nou, se transmit astfel de mesaje prin muzica. Artisti precum Pink, Katy Perry, Jessie J, Lady Gaga si multi alti, au niste melodii cu versuri foarte puternice. Niste cuvinte, care daca sunt spuse la momentul potrivit, pot schimba destine.

O melodie incredibila. Observati ce voce puternica si frumoasa are Jessie J. Iar versurile, so true.

Chiar asa de mult a ajuns ca conteze banii? E chiar trist ca sunt o multime de oameni care isi pun job-ul pe primul loc si familia, in cel mai bun caz pe al doilea, daca nu pe al 3-lea.

You're f*****g perfect!

Nu credeam, dar chiar imi place!

Si nu uita: "Life is a climb, but the view is great!" P.S. I'm awesome ! (haha)

Si a fost Sesiunea

noreply@blogger.com (Cosmin Oana) — Sun, 13 Feb 2011 19:18:00 +0000

Nu, nu, n-am murit, stati linistiti. Am absentat cu un motiv intemeiat totusi. Se face ca a venit momentul ala in viata studentului, pentru ca da, mai nou sunt student, cam de vreo juma de an, dar in fine, momentul acela inevitabil al examenelor, cunoscut in popor sub numele de "sesiune". Pentru cei din anul 1, adica cei ca mine, sesiunea este un fel de botez studentesc. Spun asta, pentru ca doar dupa ce-ai trecut printr-o astfel de experienta ajungi sa vezi si partea nasoala a studentiei, adica chestia aia cu invatatul, barfele ce le auzeai ca trebuie sa inveti carti intregi, se confirma, sau ca mananci cursurile si ca transpiri abundent atunci cand te intreaba profa la oral exact ceea ce n-ai invatat, etc. Nu trebuie sa fie asa, neaparat. Poate fi si mai rau, (hahaha).

Eu, tipul cu chestiile "d'ale mele", am incheiat vineri, 11 februarie, o sesiune ce a inceput in 26 ianuarie. In timpul asta am avut 4 examene, insa am mai dat un examen inainte de perioada asta, un examen al carui nota a fost calculata din media a doua partiale, un colocviu si o nota pe caiet. Deci am avut 5 examene in total. Ce s-a intamplat, aflati in episodul urmator...

Bine v-am gasit la ce-l de-al 2-lea episod al povestii noastre. In acest episod (si scriu hahaha, pentru ca nu mai am emoticoane care sa exprime rasul), am sa va prezint ce-am facut la aceste examene. Nu e motiv de lauda, de fapt nici nu stiu de ce scriu ce-am facut la examene, a, da, acuma stiu: va datorez o explicatie pentru absenta mea nemotivata, de aia. Bine, atunci, aflati de la bun inceput ca nu sunt integralist, adica nu mi-am luat toate examenele. Din pacate, vorba aia, "m-am inecat ca si tiganul la mal", se aplica foarte bine aici. Iar in contextul dat, malul fiind chiar ultimul examen, cel din 11.

Toate bune si frumoase pana la acel examen. Incepusem sa cred ca sunt facut pentru asta, ca , de fapt, poate facultatea asta chiar imi prinde bine. Nu mi-am schimbat decizia asta, stati linistiti. Adica, nu e chiar ce mi-am dorit, dar nu pot spune ca nu ma incanta ce fac acuma. Revenind la oile noastre, notele sunt urmatoarele: 6,9,7,10 si.....wait for it....wait for it....4 ! {hahaha [ras penibil (e chiar trist)]}

Materile, sa vi le spun si astea, sa nu zice-ti ca-s misterios, sunt, in ordinea notelor: Biofizica, Matematica, Botanica, Baza Energetica (un fel de mecanica) si Biochimie.

Si da, va mai datorez o explicatie. De ce l-am picat pe ultimul, nu? Sa va spun totul sincer, nu am invatat suficient. Timpul de la penultimul examen, pana la cel de vineri a fost de doua zile. Marti, dadusem penultimul examen, asadar aveam ziua de marti, dupa ora 16 incolo, miercuri si joi. Marti, n-am invatat nimic, zau. Eram fericit de 10-le ala de la Baza si am zis ca stau, ma mai relaxez si ma apuc de invatat de maine, adica de miercuri. Asa am si facut, doar ca, am realizat ca mi-e imposibil sa invat 100 si ceva de pagini de chimie, atat cat era suportul de curs, in doar doua zile. Unora li s-ar putea parea ceva posibil si eu cred asta, dar nu cand e la o materie pe care n-ai inteles-o niciodata, nu ti-a placut niciodata si cel mai probabil ai sa ajungi sa o urasti de moarte daca te mai bati mult de ea (haha).

Ce-am facut, la constatarea ca mi-e imposibil? Am facut o schita. De fapt, o schita mai detaliata a cursurilor. Am luat de la inceput exact notiunile care imi trebuiau. Le-am scris asa frumos, structurat, organizat, doar ca toata treaba asta a durat pana joi seara. Am pornit pe principiul ca scriindu-le, mai si retin cate ceva si da asa a fost, dar nu indeajuns. M-am apucat pe urma sa le invat, cam pana pe la vreo 11, nu mai stiu. Stiu ca am facut o pauza pentru a iesi la o bere cu mai multi (justificat si de nerefuzat), insa n-a durat decat pana pe la vreo 12 si ceva. Pe urma m-am reapucat de invatat, cam pana pe la vreo 1 jumatate.

Conform stilului meu, am decis sa ma trezesc dimineata pe la 6 sa mai invat. Chestia asta am facut-o la toate examenele si parea ca intradevar, le prind mai bine atunci. Asta am facut, am citit, am memorat, iar de la 8:30 a inceput examenul. Se intra pe rand, fiind si examen oral, iar eu am intrat cam pe la vreo 9 jumate, parca. Mi-au picat 2 subiecte, dintre care la primul n-am stiut mare branza, iar la al doilea chiar am scris. Era despre vitaminele liposolubile si am scris despre fiecare in parte cate ceva. Cand sa ma verifice, ii sare in ochi o chestie eronata. Am scris ca vitamina D are rol in reactiile intestinale, cand ea de fapt are rol in favorizarea absortiilor intestinale.Mi-a si zis direct, "Cosmine, dute si mai invata!" M-a bufnit rasul cand am iesit pe hol. Si totusi, daca eram inspirat si aveam o fituica, probabil il treceam. Oricum reusisem sa trec peste examenele anterioare, doar cu ce invatasem, iar la ultimul sa trisez? E mai bine asa. Se mai intampla, asa e cand le repezi toate pe ultima suta de metri (hahaha{chiar penibil de tot rasul asta}).

Asta e, am si eu o restanta, prima din viata mea, restanta pe care o s-o pot da in luna Mai. Bine ca nu-i in toamna (ras patetic de consolare). Si totusi, nu ma pot abtine sa n-o zic, chiar daca am sa sparg teorii cu aceasta replica, aflati ca "Nu esti student, daca n-ai RE-STAN-TE !!!!!" (plang in valuri).(hahaha, la paranteza anterioara)(seriously, get a life!)

Katie Costello - How Do We Know? (Muzica de Joi seara)

noreply@blogger.com (Cosmin Oana) — Fri, 04 Feb 2011 20:22:00 +0000

Piesa care nu se aude la radio

noreply@blogger.com (Cosmin Oana) — Tue, 01 Feb 2011 10:15:00 +0000

Smiley a lansat recent, pe Facebook, o noua melodie, special creata, dupa cum spune el, pentru faptul ca a atins peste 100k de fani pe pagina artistului. "Piesa care nu se aude la radio" se numeste melodia, insa in ciuda numelui sugestiv, cred ca piesa aceasta SE va auzi la radio pana la urma. E o chestie de marketing, insa una facuta original, zic eu.

Am avut o discutie interesanta cu Orlando, incepand de la aceasta melodie. Am ajuns sa vorbim de Elvis la un moment dat, dar mai bine vedeti voi mai jos. Am facut un print screen al comentariilor la aceasta piesa .

Greu cu gradele astea...

noreply@blogger.com (Cosmin Oana) — Sat, 29 Jan 2011 23:15:00 +0000

Si pentru ca vremea ne cam joaca feste zilele astea, o intamplare amuzanta i s-a petrecut lu' tati, cu privire la temperatura de afara, intr-o dimineata, in timp ce mergea inspre Targu Lapus. Ca sa vedeti cat difera opinia de la om la om. :)

Se face dimineata, iar tati merge in statie sa prinda ceva ocazie inspre Tg. Lapus, avand ca scop ceva acte de ridicat. Ajuns in statie, da de un vecin, care si el facea autostopu'. Vecinul, vizibil infrigurat, incepe o conversatie cu privire la temperatura de afara:

Vecinul: Mai vecine, tare frig ii acum. Io cred ca's vreo minus 20 de grade acuma.
Tati: Nu stiu, nu cred.
Vecinul: Iti zic eu, sigur is minus 20. Si ieri o fo frig, dar nu ca azi. Ieri o fost mai frig pe la vreo 9 decat pe la vreo 7, iti zic eu.

In fine, intre timp apare o masina care ii ia pe amandoi din statie. Pe drum inca o discutie interesanta.

Soferul: Ce faceti domnilor, mergeti la oras?
Vecinul: Mai merem. Da mai vecine, tare frig ii afara! Io cred ca is vreo minus 20 de grade. (Insista ;)
Soferul: Da di unde! Is numa minus 7 grade, am termometru la masina.
Vecinul: N-are cum. Iti zic eu ca asa-i :))
Soferul: No, daca-mi spui tu mie ca tu ai dreptate si nu termometru' meu de la masina, imi zici ca mai bine sti tu decat un termometru? ;)).....
Vecinul: Io nu ma insel la temperatura, iti zic io (chiar convins)

Discutia a continuat tot asa pana in oras. Acolo, tati isi rezolva treburile, iar la un moment dat merge pe la farmacie. Acolo, cand da sa iasa afara un tip intr-un maieu, fuma o tigara. Isi aprinde si tati o tigara si-l intreaba pe domn:

Tati: S-a stricat tremometrul?
Tipul in maieu: A, nu. Nu mi-e frig deloc. Cred ca-s vreo 5 grade afara.
Tati: Nu cred. Era cam frig dimineata.

Terminandu-si tigara, tati se retrage incet si observa plecand crucea aia verde cu leduri specifica farmaciilor. Unele dintre ele indica data si temperatura inregistrata afara. Intamplarea face ca aceea cruce avea acel afisaj al datei si al temperaturii. Ei bine cat credeti ca arata termometrul? Minus 5 grade :)). Ca sa vedeti variatii de opinii radicale. :D. E ceva si cu treaba asta. Adica ce s-o intamplat cu termometrele oamenilor de difera asa de mult intre ele:))?

Vorba unui prieten: "Se intampla ceva....." :))