Dans les yeux d'Émilie

The European Voluntary Service or how to create a European family

noreply@blogger.com (Dans les yeux d'Émilie) — Tue, 01 Oct 2013 20:32:00 +0000

Extra, extra, read all about it!
EVS helps you find your place in the European family!

As being one of those Europeans that fully took advantage of the youth mobility opportunities across the continent by participating in various seminars, conferences, student weeks and youth exchanges, the decision to embark in an EVS adventure came almost naturally.

Before engaging in my one year long journey to Poland, I didn’t have much knowledge of the social reality of the country and for most part, Poland was just a section of the European map, with a tumultuous history.

When people ask me how my EVS was, I still find it difficult to describe it in a single sentence, because looking back at the whole experience, I realize, now more than ever, that EVS will always be one of those stages in my life that helped me to truly connect, in an insightful way, to my own cultural identity and on a more larger extent, to my European one. Even today, I consider that EVS is and probably always be a big part of my becoming, as a more responsible and engaged citizen of an international community.

In Poland I discovered that even if a society seems to function completely different, you will still find familiarities within bits and bobs of multiple cultures, that will give you a total sense of belonging.

I discovered that people from different places, with different social and cultural backgrounds can be united under the same roof by curiosity and the desire to share your own customs and traditions while contemplating the delights of this European mosaic of cultures. I discovered that no matter how different you may think people are, we are all connected by the same values, fears and expectations of life.

EVS made me realize that boundaries are just an administrative aspect and that nowadays people in Europe are more in touch with one another then they’ve probably ever been.

The best part of this experience and the one that I probably cherish the most, among the great friends I now have all over Europe and the great memories from amazing European cities that accompany me wherever I go, is this desire to get involved in all the projects that will give the future generations of European citizens the same opportunity of becoming curious about Europe, curiosity that would eventually lead to the developing of a true European identity.

(source: http://commentisfreewatch.files.wordpress.com/2011/01/extra_2010082896270.jpg)

Epistole pasagere despre aventurile Mădălinei prin Balcani

noreply@blogger.com (Dans les yeux d'Émilie) — Wed, 21 Aug 2013 22:28:00 +0000

În zilele leneșe de vineri, când soarele năzare de după ditamai muntele ce îmi amuză diminețile în aste frânturi de lume, îmi zburdă prin minte cum că sunt prea ușor adaptabilă la noile situațiuni în care poposesc și că de o să am vreodată copii, o să-i bârâi la cap cu toate poveștile mele, mai mult sau mai puțin deocheate din diverse colțuri de lume.

Mă gândeam cum de se face că mă simt deja atât de acasă în locul ăsta, printre oamenii ăștia cu care împărtășesc o limbă care nu e a mea, pe fundal de controverse identitare și religioase, prea multe țigări și prea mult alcool, cum se face că nu sunt aici nici măcar de o săptămână, dar am impresia că au trecut luni în cap, mă fâțâi zdravănă pe străzile orașului, fără considerații rușinate la adresa privirilor furișe ale locuitorilor de drept ai urbei, printre străduțele centrului vechi, printre magazinele de suveniruri amestecate între Europa și Asia, între Croația și Turcia, între război și zilele noastre, printre mirosuri de cafea, mereu cafea, o eternă fascinație pentru îmbârligări sociale diurne pe fundal de cafea, printre pixuri construite din gloanțe, poze cu Tito, ironice sau nu, de-o parte și de alta a podului ce împarte orașul în partea croată și partea musulmană.

Nu mi-e foarte clar nici dacă aista îi realitatea sau doar o fugă constantă, departe de brutalitatea angoaselor mele existențiale de acasă, unde lucrurile nu se așează și nimic nu mi-e clar, ce vreau, cine sunt sau cine ar trebui să fiu.

Aici timpul are răbdare, chemarea la rugăciuni îmi gâdilă urechile și o adulmec ca pe un sunet domolitor, oamenii mă răsfață, mi se impun prea puține lucruri și mă simt mai integrată decât m-am simțit vreodată într-o comunitate de care nu aparțin.

Oamenii aici beau mult, beau de toate, fumează țigări tari și înlocuiesc apa cu cafeaua, de până la 5 ori pe zi. Tipii par să se aprindă și să se stingă repede, în viziunea clasică a conceptului, iar duduile, aceste Barbie ambulante brunete, își scot la paradă formele de care sunt poate prea conștiente.

Oamenii aici nu merg pe munte. Și nu merg pe jos. Poate pentru că sunt încă mine nedescoperite în munții ăștia, poate pentru că sunt prea agale în leneveala lor domoală, dar nici că îi vezi atrași într-un fel de cărăruile stâncoase ce se zăresc de colea din vale.

Oamenii aici vorbesc mult și vorbesc tare. Fetele au părul lung, toate-s trase la indigo-ul consumerismului vestimentar și mai toți tipii par a fi gata să de-a pe gât o sticlă de rachiu într-un minut jumate.

Cred despre români că sunt slabi la fotbal și despre românce că sunt urâte și prostituate.

E bizar, zilele mele se precipită în interacțiuni sociale cu iz de prejudecăți și stereotipuri. Și merg agale, mă holbez la tot ce am în jur și încerc să asimilez cât mai mult posibil.
Mă tem că sunt prea mulțumită de chestiile astea mici care mă determină să mă trezesc dimineața cu ditamai rânjetul pe față, visez mult, și ziua și noaptea, și nu-mi imaginez cum ar fi dacă m-aș opri vreodată din alergătura asta.
Nu știu exact cine sunt acum, dar cea de dinainte de toate lucrurile astea nici că mai există.

Dezordinea de toate zilele şi lanurile revizitate

noreply@blogger.com (Dans les yeux d'Émilie) — Sat, 09 Jun 2012 17:43:00 +0000

Mă deranjează toate lucrurile care de fapt nu mă deranjează, îmi îngân în minte vorbe pe care nu le voi spune niciodată şi îmi amintesc de lucruri care ar fi trebuit să-mi zburde rapid din amintire. Nu mai ştiu cum şi când am devenit o instanţă amestecată în frământare şi iluzie.

Nu mai mi-e clar. Ştiu ceea ce nu ştiu şi transpun în scris ceea ce nu văd.

Mai ţii minte când ne prefăceam că ştim, că lucrurile sunt clare şi că fumul din jurul nostru e de fapt fumul din zare?

Mintea mea e un organism viu, se agită, se contractă, aleargă în lung şi-n lat, de sus în jos şi de la stânga la dreapta, naşte monştri şi îi creşte la dimeniuni nemărginite, până când îşi fac loc în toate lăuntrele corpului meu, îl înhaţă, îl stăpânesc şi-l devorează într-o desfrânare incalculabilă.

Ţi-ai uitat mâna pe capul meu, într-un avânt de “va fi bine” şi corpul mi s-a sfărmat în molecule de încântare domoală, cutremurândă şi pentru o secundă prelungită am luat de-a bună tot ceea ce mi-ai spus. Am dat drumul frâielor, te-am numit împărat şi am început să respir sacadat, în ritmuri apăsate de porunca ta.

Îmi tot spuneam că într-o zi o să începem o discuţie cu “mai ţii minte ziua aia când am vrut să-mi avânt atotputernicia …” în timp ce ni s-ar vântura prin faţa ochilor imaginea dimineţilor când soarele ploua peste noi în văpăi de căldură, de ne dureau ochii şi ne plângeam la unison, fiecare în propria sălbăticie că urâm oraşul ăsta, cu patimă şi ardoare, azi mai puţin decât ieri şi mâine mai mult decât azi.

M-am domesticit. Şi lumea întreagă pare somnoroasă.

“Şi tu te avânţi în cutezări multiple”, mă întrebai în miez de noapte. “Doar ca să îmi potolesc înseninările mentale, tot timpul am crezut că întunericul se aşează mai simetric pe plaiurile mele mentale.”

Mă tot gândesc cum mi-ai jucat feste, perpetue, stinse în acid şi alinare.

Dar ţi-am detectat urâţeniile şi splendorile, le-am adunat în rotocoale micuţe până când s-au confundat cu aerul, cu cerul, cu universul în sine. Eşti gol.

Într-o zi, vom ajunge într-un loc uitat de lume, în care soarelui îi va fi lene şi va fi plictisit de toţi şi toate, şi vom scoate din grămada de zile petrecute laolaltă, îndesate grosolan într-o desagă aruncată în colţul din dreapta al podului mental, dimineaţa aceea în care ne-am aruncat reciproc sub roţile unui tren şi ne-am tăvălit aproape orgasmic în propria agonie.

Şi dezgustul tău va fi dezgustul meu şi tot ce va mai rămâne în urma noastră va fi o dâră de confuzie mocirloasă pentru care nu va mai fi nimic de zis.

O cronică a maleabilităţii sau a lipsei discernământului

noreply@blogger.com (Dans les yeux d'Émilie) — Sun, 27 Nov 2011 00:38:00 +0000

N-am amintirea iernii trecute, ocazional rememorez doar izolările, sabotările si autoflagelările zilelor scurte, fluturânde, în care aşteptam nopţile pentru a-mi demara existenţa criptică şi bizară. Aici nopţile parcă vin mai repede şi întunericul parcă durează mai mult. Şi eu mă privesc faţetată diferit de fiecare dată prin ferestrele întunecate de atâta claritate. Toată experienţa asta, pe care mi-am dorit-o cuvântătoare şi decisă, a devenit poate chiar mai mult decât am intuit-o, mi-a balansat fundaţiile şi mi-a înghiontit fundamentele teoretizate în acţiuni sociale. Pentru că uneori propria aciditate mă înspăimântă mai mult decât să mă îmbărbăteze. Şi uneori parcă mi se acreşte de propriul cinism şi privesc mai închistat la urmele pe care oscilaţiile şi constantele nehotărâri mi le-au adâncit în piele. Am început să mă dumiresc că nu ei erau exerciţiile sociale, ci că eu am fost mereu propriul meu laborator de observaţie, un preambul al persoanei ce voi deveni, o devenire sigură a unei entităţi trainice şi desăvârşite. Într-un atunci încă îndepărtat bine, paginile vor fi mai curate, noul şi vechiul se vor aşeza cuminte unul lângă altul, fără oseminte dureroase sau prozaice şi fără pasaje grotesc de furtunoase.

Abundenţe capitulate şi alte povestiri

noreply@blogger.com (Dans les yeux d'Émilie) — Sun, 06 Nov 2011 22:57:00 +0000

Desigilez mesaje virtuale în 2 timpi şi 3 mişcări, pierd ore de-a rândul citind frânturi care mă retrimit în ţară, pentru o secundă, mereu doar pentru o secundă, învăţ să merg desculţă pe pământuri noi, cuvintele nu mai îmi invadează agresiv simţurile, îţi dau brânci, nu îmi răspunzi, mă reclădesc doar ca să mă descompun, cu răgazuri lungi şi sunete bizare copiate şi asimilate ca fiind ale mele, dintotdeauna ale mele.
Şi cel mai mult, în legătură cu tine, îmi lipseşte camaderia noastră post-naufragică, irealitatea îmbibată în falsităţi pompoase şi superioare, împărtăşitul necrozat şi abundent în toi de noapte, lângă o fereastră închisă. Îmi aduc aminte că înainte de "trebuie" şi " îi musai", înainte de cotidianul ăsta furtunos şi imediat, înainte să fim ceea ce suntem azi, aveam disponibilitatea adolescentină, îmi permiteam, cu o atitudine burgheză, intimităţi ocazionale cu străinii de pe străzile oraşului şi înscrisurile mele erau mai personale şi mai puţin transparente.
Şi noaptea nu se scufunda în mahala, ci aluneca lejer, aproape dansând şi eu mă învăţam singură să trăiesc.

Intimităţile fostului urban

noreply@blogger.com (Dans les yeux d'Émilie) — Sun, 30 Oct 2011 19:16:00 +0000

Iaca mă parolam despre diverse banalităţi mai importante decât toată lumea mea şi lumea lui la un loc şi dintr-o dată mi-am dat seama că îmi îngheaţă nasul în fiece zi, dimineaţa mai puţin decât seara şi că e prima sâmbătă, de când îmi plimb picioarele pe tărâmuri noi şi nespintecate în felurite amestecături de amintiri, în care răsăritul nu mă prinde în forfota unui autobuz matinal, prima sâmbătă în care nu mă port irascibil şi grosolan şi nebuneşte şi nu îmi vâr unghiile în sunete animalice.
Şi mi-am dat seama că cetăţenii acestui oraş, nu-i politicos să generalizez, cetăţenii, în marea lor parte, nu îmi înţeleg umorul, m-ar vârî cu măturoriul sub covor, pentru că adevărurile mele sunt prea vizuale şi tangibile.
Şi mi-am dat seama că sunt puţini cei ca tine, care îmi întorc vorbele, mă bulversează şi mă răstălmăcesc, mă dărâmă în bucăţi doar, doar ce-oi învăţa să mă reclădesc de una singură.
Atunci, în exacta secundă 47, mi-am dat seama că mi-e dor de tine şi că tare tolomaci mai fuserăm că nu am profitat de vremea în care am respirat aerul aceluiaşi urban.

Trage zăvorul la primul zumzet de lumină.

noreply@blogger.com (Dans les yeux d'Émilie) — Mon, 11 Jul 2011 23:04:00 +0000

Închiderile deliberate au devenit din ce în ce mai rare în zilele astea lungi în care îmi poposesc nimicul în lene, obişnuinţă şi nepăsare. Uneori convieţuiesc în simbioză perfectă cu relaxarea şi starea de normalitate pasivă. O nelegiuire zdravană pe lista mea de not to do, never to do.
Puţine mai sunt nopţile în care freamătul mă răsuceşte pe toate părţile şi îmi îngână docte ce ar trebui să fie o constantă a eliberărilor mele mentale.

La început o făcea din plictiseală, pentru că voia să iasă din amorţeala realităţii şi pentru dumnezeu, voia să simtă, să palpite chiar şi o lecuţă, să vadă în roşu aprins. Dar exuberanţa euforiei e scurtă şi graniţa dintre extaz şi agonie e cel puţin ambiguă. Dar e prea târziu să mai pui pauză şi oricum nici nu ştii dacă vrei. Aşa că nu te opreşti, normalitatea devine doar un concept şi te hrăneşti cu groaza celorlalţi.

Neliniştea mea cu urme subterane şi elemente boemice e împopoţănată cu teorii terorizate de ziua în care doar să fiu fericită va fi suficient.
"I want to stay as close to the edge as I can without going over. Out on the edge you see all kinds of things you can't see from the center. "

My home is my station sau despre autosabotări

noreply@blogger.com (Dans les yeux d'Émilie) — Tue, 12 Apr 2011 23:24:00 +0000

Îmi afund disperarea în artificial şi neutru şi scriu ca să nu urlu. Definesc starea aceea patologică de euforie permanentă, patetic de grotească de altfel, printr-o perpetuă căutare. Nu mai număr zilele, timpul a devenit irelevant şi oricum fiecare secundă mă trage mai aproape de omul Neanderthal. Mă închid în casă cu zilele, devin paraplegică mental şi-mi pierd voit contactul cu realitatea, pe care de acum o privesc doar detaşat, printr-o vitrină opacă şi murdară. Mi-am adus aminte că pot să scriu pentru a-mi uşura conştiinţa, deloc ezoteric şi înălţător ci doar foarte personal. Mă simt de parcă am trăit suficient pentru a fi bătrână, dar prea puţin pentru a ştii realmente ceva. Am căpătat îndestulă experienţă de viaţă pentru a nu face nimic cu ea, 23 de ani de detoxificare a tuturor convingerilor prestabilite. Mi-e frică că o să fiu mult prea mobilă pentru totdeauna şi că o să-mi car amintirile-n spinare precum nişte comori însemnate pe care să le scot din buzunarul jachetei doar în faţa străinilor din gările lumii. Pe de altă parte, mi-e frică că nu o să fiu aşa. E chiar simplu de altfel: nu-i înţeleg pe ceilalţi şi ei nu mă înţeleg pe mine. E aproape enervant de clişeic. Tânjesc mereu după ceva indefinit şi abscons, devin aproape imaterială şi fatidică, un ienicer al vremurilor mai bune în care nu dormeam cu zilele la rând. Am devenit ridicolă prin încrâncenarea cu care îmi port “ nu ştiu-l” lipit de frunte, etichetările dominante mi-au devenit ecourile suspinelor, iar zilele în care sunt doar melancolică sunt din start catalogate drept zile bune. Tânjesc după linişte doar pentru că îmi place glasul nimicului meu, iar de multe ori respir pentru că nu am nimic mai bun de făcut.

În loc de reveniri.

noreply@blogger.com (Dans les yeux d'Émilie) — Wed, 05 Jan 2011 16:32:00 +0000

Ai uitat să-ţi aminteşti că inactivitatea îţi putrezeşte spiritul, că binele de azi e răul de mâine şi că e greu să ieşi din vâltoare când te afunzi pe zi ce trece mai rău.
Dă-ţi brânci şi aleargă cu baioneta ridicată! Şi fie ce-o fi.
Când toate vor fi doar paie pe foc, îţi vei apostrofa doar ritmicitatea intolerantă a inimii.

Scotocirile adânci ale miezului de noapte

noreply@blogger.com (Dans les yeux d'Émilie) — Sat, 11 Sep 2010 01:27:00 +0000

M-am încredinţat, în lipsa vârtejelor din buricele degetelor, că suflul acesta dogmatic de sentimental nu îmi mai hărăzeşte poveţe bune de cărat în desagă. Dar după treceri multiple şi învăţăminte înghiţite de-a valma cu un linguroi mai mult sau mai puţin îmbibat în polei, am înţeles că am revenit la tine pentru că mi-am pierdut, rând pe rând, iluziile plaselor de siguranţă ce-mi însoţeau umbletul sporadic închistat printre suspine. Nu ştiu dacă o să-mi mai vină natural sau dacă luntraşul intern o să mai posede glumiţe detectabile ochiului extern, dar poate că nici nu mai contează. M-am întors acasă. E început de toamnă, iar eu m-am întors acasă.

Eliade este un amant fidel

noreply@blogger.com (Dans les yeux d'Émilie) — Mon, 08 Feb 2010 02:55:00 +0000

" Eu te-aş sfătui să te zăpăceşti complet şi absurd. După aceea, ai să te limpezeşti, ai să înţelegi firesc, fără eforturi. fără tortură".

No strings attached?

noreply@blogger.com (Dans les yeux d'Émilie) — Fri, 20 Nov 2009 17:31:00 +0000

S-a aşezat praful în rotocoale mărunte de când am încuiat ultima dată uşa peşterii. Aproape că uitasem că port zilnic cheia de gât , mai se bălăngăne dintr-o parte într-alta, mai mă apasă pe piept, dar nu se pierde. Niciodată nu se pierde. E greu să regăsesc conexiuni uitate de timpuri derulate frenetic între continente, voci, şuete de tot felul, aluzii amestecate şi bagaje supraîncărcate. Degetele aproape se frâng în încercările de compensare a poveştilor în cuvinte. Senzaţiile diforme de încrâncenare reconectare şi reverii efervescente, de astă dată meritul oraşelor ce vibrează diferit şi halucinant mă vor determina să mai plutesc în nonrealitate pentru o perioadă. Încă resping brutal cunoscutul obişnuit şi reactualizez în memorie întâmplări, oameni dragi şi emoţii. Pulsez încă în ritmuri străine.

Făurirea tiparelor fotografice

noreply@blogger.com (Dans les yeux d'Émilie) — Mon, 24 Aug 2009 21:23:00 +0000

Din când în cînd îmi abandonez cuvintele imaginilor.

Deziceri

noreply@blogger.com (Dans les yeux d'Émilie) — Fri, 21 Aug 2009 18:17:00 +0000

Sunt aromată de cuvântări pe care aş fi vrut să le făuresc, de pagini citite şi uitate, de fraze scrise şi şterse şi sterse şi scrise. Bucureştiul nu e blând la revederi distanţate, îşi deschide braţele doar amanţilor fideli. Nu îmi mai întind nevroza neobrăzat în faţa curioşilor, năucirile mele au destinatari precişi. Mi-am categorisit gândurile (maladive, duioase, tăioase, neobrăzate) în taste. Îmi port telefonul ca jurnal de bord. Nu învăţ, nu execut decizii, nu mă avânt. Doar palpez în tresăltări anonime, iar penelul îmi iubeşte arareori nebunia.

Dănţuiri parolate

noreply@blogger.com (Dans les yeux d'Émilie) — Wed, 12 Aug 2009 23:53:00 +0000

Blog în comă.

Pécs - o promenadă ungurească

noreply@blogger.com (Dans les yeux d'Émilie) — Thu, 02 Jul 2009 03:14:00 +0000

Printre decizii de stăpânire a viitorului într-un mod mai mult sau mai puţin radical, gândurile îmi flutură la prietenii de peste mări şi oceane, munţi şi castele presărate de nisip, oamenii primelor mele emoţii europene, primelor trepte suburbane.
Mă uit la fotografii ce se derulează înaintea-mi parcă aruncate de-a valma şi tânjesc după oraşele care te prind de mână şi nu îţi mai dau drumul vreodată.
Suspinele curg gârlă la ideea că nu voi mai apuca să-i revăd vreodată pe omuleţii de pe tărâmuri îndepărtate.
Dar sentimentalismele îşi şterg nasul, delicat, în batista brodată şi îşi întind gâtlejele către locaţii mai apropiate, aşteptate cu respiraţia oprită şi bagajul la uşă.
Desigur, evenimentele sociale nu se pot repeta la infinit, însă chiar trebuie să meditez conştiincios la realitate de pe acum?
Nu, o să-mi mai dau răgaz o lună, o lună în care să uit că trebuie.
Sursă foto

Ziua în care m-am trezit proastă

noreply@blogger.com (Dans les yeux d'Émilie) — Tue, 16 Jun 2009 00:02:00 +0000

Se pare că cineva up there a avut chef de joacă azi şi a aliniat planetele într-un mod total bizar, acţiune care, desigur, mi-a dat dat peste cap toată karma şi mai mult decât atât, este extrem de posibil să îmi fi golit creierul de toate informaţiile acelea pe care am încercat să le sedimentez pe parcursul a 21 de ani. (da, am început să acumulez informaţii încă din perioada diaper - pooper). Într-o tentativă de a-mi spori cunoştinţele profesionale practice, m-am supus (nesilită de nimeni şi în plenitudinea facultăţilor mentale) unui interviu pentru obţinerea unui internship. Toate bune şi frumoase (mai mult sau mai puţin) până în momentul primirii listei cu întrebări ce doreau să verifice dacă sunt ancorată în realitate şi dacă mai ciulesc din când în când urechile la ce fac mai marii la nivel internaţional. Ah, da şi dacă am o leacă de cultură generală. Eul meu încrezător şi cu idei de optimism sublim a bifat fluierând zburdalnic (s-ar găsi individe obosite de tumultul social prin care şi-au discutat existenţa să spună că fluieratul era mai degrabă ascuns sub coatele ce păzeau foaia de hârtie menită să-mi asigure viitorul luminos, însă acestora le-am spune să îşi regăsească that inner child pierdut pe sub toate straturile de bitchiness) printre gramatici neevoluate şi sinonimie...până...pînă ce a întors pagina. Şi de-aici povestea devină absurd de tristă, într-atât de tristă încât chiar şi scenariştii de telenovele ar cere suplimentarea stocului de şerveţele. "Cine a inventat radioul?" râd sadicele litere în timp ce individa plăpândă din mine începe agresarea furtunoasă a pixului ei galben. "Cine a fost singurul cercetător român care a primit premiul Nobel?" - uhh, uhh, să vedem, să vedem...individa hasn't got a clue. Cu capul plecat şi cu privirea tremurândă (sunt mioapă) recunosc în mod public că a existat această fatidică zi în care I screwed up un interviu la modul cel mai ruşinos datorită ignoranţei ce îmi umileşte mănuşiţele. Nu mai sunt demnă de statutul de cetăţean al acestei comunităţi. Off with my head!
sursă foto

Înscrisuri postum tardive - Ave Deutschland

noreply@blogger.com (Dans les yeux d'Émilie) — Fri, 05 Jun 2009 23:54:00 +0000

Am lipsit cam mult de-acasă şi mireasma-mi s-a cam scurs prin crăpătura din colţul stâng al geamului. Am finalizat incursiunile europene tocmai când mi s-a deschis apetitul pentru cele africane. Nu-i bai, natura-mi optimistă îşi revarsă şoaptele asupra scepticismului românesc în cea mai pură formă şi-mi zice: îi o grămadă adunată frumuşel de timp în desagă. Germania e o ţară foarte locuibilă. Suficient de locuibilă încât să te dezveţi de la programul nonstop al supermarketelor, de la audierea opţiunilor muzicale ale celorlalţi cetăţeni în trafic sau în metrou, de la regula cu "nu călcaţi iarba, că vă ia...muma pădurii şi vă fierbe în ceaunul ei smolit", de la şoferi care te trimit la skydiving gratuit când încaleci o zebră verde sau de la ăl bogdaprostea pe care îl rosteşti în gară când afli că dânsul, şi anume trenul, mai întârzie o leacă ( dacă îi sub o jumătate de oră nici măcar nu îmi ridic privirea). Cu greu, dar te înveţi. Şi cu ce mai te poţi învaţa cu chiu şi bai? Cu mersul pe bicicletă ( pe străzi, pe trotuare, prin parcuri - pot aici să subliniez cu două linii parcuri?), cu lăfâitul pe iarbă în timp ce îţi fâlfâi paginile din Hesse, cu patiseriile nemţeşti, cu mirosul de flori de pe străzi, cu oamenii care te direcţionează corect sau care te ajută cu bagajul, cu sistemul lor de căi ferate, cu vânzătorii care îţi fac cadou produse, cu librăriile pe 2 etaje şi secţiunile de limbi străine, cu liniştea din cartiere şi nu în ultimul rând cu berea nemţească. Asta-i cea mai grea parte. Până una alta, investighez comunicările intercontinentale, toate pe fondul sesiunii. Sau al petrecerilor în cinstea sesiunii. Una sau alta.
(foto multe - cunoaştem - what can I do if I'm a photo whore?)

Incursiuni europene

noreply@blogger.com (Dans les yeux d'Émilie) — Fri, 08 May 2009 00:31:00 +0000

Palpitaţii şi avioane.
Sursă foto

Declaraţii aniversare

noreply@blogger.com (Dans les yeux d'Émilie) — Fri, 24 Apr 2009 22:44:00 +0000

Iertată să-mi fie uitarea, însă am omis aniversarea peşterii. (6 aprilie îi zi de căpătâi).
Uite aşa trecu un an de confesiuni sub pereţii reci ai blogului.
Nu-i bal la ateneu, nu vă avântaţi, să-i sărutam doar mânuşiţele pentru găzduire.

"Cu-o damigeana şi un pahar
Şi cu-n lăutar
Aş petrece aşa până la ziuă".
Director muzical

Dor de ducă

noreply@blogger.com (Dans les yeux d'Émilie) — Thu, 23 Apr 2009 00:10:00 +0000

Termenii în care îmi desfăşor timpul, măsurat în minute lipsă, sunt un amestec de reiterare a aceloraşi sunete, răsfoire a cărţilor ce îmi populează noptiera aproape de pe vremea bătăilor lui Mircea cu turcii, de, aşa-i când nu mai treci pe acasă 100 ani în cap, şi o amorţeală notorie ce gângureşte şuete imaginare cu personaje interbelice de anvergură. Moda cu Balcicul, cinismul intelectual şi libertinajul comportamental ce plutea în jurul duduilor interbelice mă încântă chiar mai tare decât ideea unei veri răscolind muzee europene.
Vara aproape că-şi întinde tentaculele amorţite în bătaia liliacului bătut din faţa geamului.
El Negro - Liniştea
Sursă foto

Promiscuitatea gândurilor: thinking in terms of freedom / acting in terms of freedom

noreply@blogger.com (Dans les yeux d'Émilie) — Sat, 18 Apr 2009 11:44:00 +0000

Motoraşul ce mi-a alimentat gândurile a fost un fel de vis ciudat în care îmi dezaprobam comportamentul şi obstrucţionismul politic din societăţile actuale. O conexiune rigidă, uşor anapoda ce m-a învăluit într-o lamentare semi-conştientă, la limita dintre sinele adaptat şi cel ce încă rătăceşte stingher prin univers. Relaţii acuzate de imprudenţă, în realitate ghidate de o ridicolă moralitate asumată, şi voci militând pentru cauze mai mult sau mai puţin nobile. Personaje reale şi fictive, erau toate înmiresmate în acest ceaun smolit de un fel de ecou hilar, ce se auzea din spatele unui foaier îmbâcsit de oameni. (flashurile izbugneau cronometrat, la fiecare 3, 5 secunde). De-a dreptul curioasă este demarcaţia între discernământ şi păcat, amiciţie şi beneficiu, etică şi decadenţă. Şi faptul că şi în aste vise de pământean se remarcă invadarea voyerismului social manipulat de aţe tehnologice.
Încă o dimineaţă învăluită în ipoteze absurde.
" de căte disocieri e capabilă mintea omului. câte personalităţi contradictorii se îmbrâncesc şi se cutremură în aceste cufere de piele".

Sursă foto

Ritmuri aproape văratice

noreply@blogger.com (Dans les yeux d'Émilie) — Fri, 10 Apr 2009 10:47:00 +0000

Colbie Caillat - Bubbly

Paulo Nutini - These streets

Popas NEXT

noreply@blogger.com (Dans les yeux d'Émilie) — Sat, 28 Mar 2009 00:13:00 +0000

Să fie Next! Am zis.

Festivalul Next ediţia 3 - Scurt metraje, Brico contest, Gift Shop avem...

noreply@blogger.com (Dans les yeux d'Émilie) — Thu, 19 Mar 2009 23:45:00 +0000

Next-ul 2009 reintră în acţiune cu o variantă îmbunătăţită, animată de fel de fel de lucruşoare ce sigur o sa vă determine să cumpăraţi o zebră şi să o vopsiţi în patrulatere deşănţate.
Primul pas: Brico Contest

Îți place să măsori, să desenezi, să tai, să lipești, să vopsești, să bați cuie... Adică, îți place să bricolezi? NexT te invită la BRICO CONTEST!

Îți trebuie o idee genială pentru UN OBIECT:

* Decorativ – fii cât mai creativ, obiectul tău va atrage privirile unui public de cinefili adevărați!

* Funcțional – creația ta va fi parte integrantă a decorului NexT de la cinematograful Scala.

* Hand made – poți folosi obiecte deja făcute pentru a le integra în proiectul tău, dar trebuie să realizezi și ceva făcut de mâna ta ;)

* Ușor transportabil – nu folosi materiale voluminoase și grele.

* Care să nu ocupe un spațiu mai mare de 1 mp – keep it simple! ;)

* Să conțină elemente din visual-ul NexT alăturat – logo NexT, omulețul și vestimentația lui (băscuța, cravata, ochelarii de soare), camera de filmat, căștile, microfonul, clacheta, geanta Nagra (de înregistrat sunet), norii și nu în ultimul rând, cățelul ;)

Selecția proiectelor

Organizatorii NexT vor selecționa din aplicațiile trimise, 15 proiecte care vor participa la concurs.
Selecția lor se va face după criteriile originalității, funcționabilității și realizării cât mai simple a obiectelor propuse.
În funcție de dificultatea execuției proiectului, de materialele necesare și implicit de costurile pe care le presupune realizarea lui, fiecare proiect selecționat va primi o sumă de bani (nu mai mare de 300 de lei) pentru punerea în practică.
Numele celor slecționați vor fi anunțate pe site pe 26 martie, ora 20:00.

Obligațiile participanților selecționați la concurs

După aflarea rezultatelor selecției, participanții se vor obliga să predea organizatorilor NexT obiectele create, până la data de 1 aprilie, pentru a putea fi expuse și integrate în decorul amenjat în foaierul cinematografului Scala.
Obiectele vor fi donate de participanți Societății Culturale NexT care le va folosi pentru promovarea activităților sale viitoare.

Premiul

Câștigătorul va fi desemnat prin vot de publicul festivalului și va fi premiat la gala de decernare a premiilor NexT.
Premiul constă într-o excursie de trei zile (transport și cazare) la Festivalul de Public Design de la Milano (18-26 aprilie), care include şi o acreditare la manifestările acestui eveniment de amploare.

Descarcă și completează formularul de înscriere și trimite-l la adresa brico@nextproject.ro până pe 25 martie, ora 20:00!

Notă: Din păcate NexT nu va putea acoperi costurile de transport și cazare ale unor eventuali participanți din provincie. Oricine își poate acoperi aceste cheltuieli este invitat să se înscrie la concurs!