Poetul, recunoscut ca unul de modă veche și viță nobilă și apreciat mai ales [...]]]> Fără îndoială că măcar de câteva zeci de ori (sute sau chiar mii – după cei mai înfocați dintre patrioții locali) a trecut Ion Pillat prin Darabanii începutului de secol trecut, în drum spre moșia sa de la Miorcani.

Poetul, recunoscut ca unul de modă veche și viță nobilă și apreciat mai ales pentru volumul „Pe Argeș în sus” din 1923, și-a petrecut copilăria în vecinătatea Darabaniului. Ani mai târziu s-a mutat cu totul la Miorcani, de unde administra treburile județului Dorohoi, al cărui președinte de consiliu era. E consemnată în arhive întâmplarea din 1937 când, din această calitate, Ion Pillat a cerut și obținut fonduri de la Guvernul României pentru sinistrații din Darabani ale căror case au fost mistuite în incediul din același an.

Cu acel prilej, dar și cu multe altele – fără îndoială, omul de cultură și de stat s-a oprit de-a lungul vremii în Darabani, ba cu treburi administrative pe la Primărie, ba cu unele mai de rând pe la hanurile târgului. De multe ori în aceste popasuri dărăbănene îl însoțeau poeții Horia Furtună și Vasile Voiculescu, dar și fiul lui – Dinu Pillat, scriitor și el.

Ion Pillat a fost un om politic important al vremii sale, dar și un valoros om de cultură. Astfel, Pillat a deținut funcții importante în stat (deputat liberal în două mandate, secretar al delegații române la Conferința de Pace de la Paris etc.), dar a avut și timp să publice aproape 20 de volume de poezie și să editeze altele (pentru Macedonski și Bacovia, de exemplu). A condus câteva reviste literare și în 1936 a primit premiul național pentru literatură, fiind ales membru corespondent al Academiei Române. În 1945 Ion Pillat se stinge din viață la București, afectat fără doar și poate de acțiunile întreprinse de noul regim comunist împotriva sa și a familiei sale: i-au fost confiscate proprietățile, iar poezia asta a fost îndepărtată din toate manualele și cărțile oficiale.

La Miorcani Ion Pillat și-a petrecut veri multe, încă din copilărie, dar și ani întregi de deplină maturitate. Aici a scris, inspirat de meandrele Prutului, versuri care îl mai leagă și astăzi de nordul Moldovei. De altfel, dacă din partea mamei Ion Pillat se trăgea din marea familie a Brătienilor (bunicul său a fost însuși fostul prim-ministru Ion Brătianu), dinspre tată poetul era de-al locului. Bunicul său, Nicu Vizitiu-Pillat, a fost arendaș și mai târziu proprietar al moșiei Miorcanilor, pe care a lăsat-o moștenire celor doi fii ai săi (Gheorghe Pillat și Ion N. Pillat – tatăl poetului). În memoria tatălui lor aceștia au ctitorit pe la 1870 Biserica din Rădăuți, unde au și strămutat mormintele părinților lor ani mai târziu (bunicii poetului sunt deci înmormântați în Rădăuți-Prut, lângă vechea lor moșie din Miorcani).

Mai jos, fotografii de la vechea moșie a familiei Pillat (Miorcani, 30 aprilie 2012).

La casa amintirii cu-obloane și pridvor,
Paianjeni zăbreliră și poartă și zăvor.

(Aci sosi pe vremuri, vol. Pe Argeș în sus, 1923)

Vechiul conac al familiei Pillat

Intrarea principală

În grădină

În grădină

Vechiul conac

Fotografii de familie

Fotografii de familie

Camera personalului

Vechea bucătărie

Blazonul familiei Pillat

Ghețăria (adâncă de 6 metri)

În curtea conacului

În curtea conacului

Lacul din parc

Conacul

Intrarea în parc

Parcul

În curtea conacului

În curtea conacului

În curtea bisericii din Rădăuți-Prut

• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 

Dă mai departe

Theodor C. Balș a murit la 4 martie 1867 și este înmormântat la Iași, în biserica Sf. Dimitrie Balș, ctitorită de stră-străbunicul său Ioan, fost vornic al Moldovei. Din arhivele păstrate de avocatul Emil Costeanu aflăm că „extrasul de moarte al lui Theodor C. Balș – nr. 205, obținut [...]]]> În urma lui Theodor Balș

Theodor C. Balș a murit la 4 martie 1867 și este înmormântat la Iași, în biserica Sf. Dimitrie Balș, ctitorită de stră-străbunicul său Ioan, fost vornic al Moldovei. Din arhivele păstrate de avocatul Emil Costeanu aflăm că „extrasul de moarte al lui Theodor C. Balș – nr. 205, obținut dela Of. St. Civile al Municipiului Iași pentru uz oficial, s-a pierdut din Expoziția Centenarului (1937), unde fusese expus”.

Despre Theodor Balș unii contemporani au spus că ar fi fost vanitos, egoist sau lipsit de abilități de conducere. Alții au afirmat că tocmai aceste însușiri l-ar fi păstrat atâția ani în fruntea Moldovei, fiindcă au făcut din el un om pe placul rușilor, deloc incomod puterii de la est.

Căsătoria sa cu Maria se poate să nu fi fost una model. N-au avut descendenți direcți pe linie masculină, iar celor două fete le-au lăsat moștenire proprietăți fărâmițate, încărcate de datorii. Urmașii Anei și ai Smarandei au dispărut în praful istoriei și, odată cu ei, s-a stins și urma genetică a lui Theodor Balș.

Cât de aproape sau de departe de adevăr or fi toate cele de mai sus e greu de spus acum, la un secol și jumătate după ce s-au întâmplat. Un lucru e sigur însă: Theodor Balș a schimbat definitiv și în bine soarta micului târg nordic al Darabanilor.

Copiii contemporanilor lui Balș își mai aminteau poate cum părinții lor îi ieșeau în cale boierului pe culmile Milencii când el venea la Darabani de la Iași, în trăsura lui trasă de patru cai cu hamuri de argint. Își scoteau cușmele și se ploconeau în genunchi în fața „generalului”, povestindu-și fiecare pricinele. Balș îi asculta pe toți, fără să coboare din caleașcă, apoi îi chema la „castel” pentru a-i pune față-n față cu învinovățiții.

Mai apoi, cu fiecare generație, poveștile despre Balș s-au șters, bătând în legendă. Din 1900 încoace ni s-a povestit că o rețea imensă de tuneluri ar împânzi vechiul târg, legând conacul Balș de biserica Sf. Nicolae. Apoi că la vechea poartă „numărul 4” a conacului ar sta îngropată o oală plină cu galbeni, ascunsă de bucătarul generalului, pe nume Forcaș, care nu avea ce face cu atâta bănet. Mai spre anul 2000 am auzit că în noaptea de Înviere clopotele vechii biserici îngână „Balș, Balș” atunci când bat.

De la Balș ne-au rămas trei monumente neprețuite, vertebre în șira spinării Darabanilor. Biserica veche, la fel de frumoasă ca în 1840. Conacul Balș, cu misterele lui, adăpostind azi aproape 50.000 de volume de cărți în biblioteca orașului. Prima școală sătească de stat din istoria țării Moldovei.

Ne-a rămas un oraș încărcat de istorie și de legendă, lăudat în epocă și vizitat de nume mari ale culturii românești. Departe încă de epoca automobilului, Balș ne-a pornit motoarele și ne-a dus departe, lăsându-ne un târg cu cheile în contact. Am știut sau nu să-l conducem cu bine până azi, o vor spune alții, după noi.

Vă las cum am și început, cu vorbele avocatului dărăbănean Emil Costeanu, păstrate în manuscrisele sale din 1937.

Rămâne viitorului și deplinei înțelegeri a fiilor Darabanilor de a se pătrunde de faptele grăitoare ce au purtat gândul lui Balș de a întemeia un oraș pe malul Prutului, așezare vredincă de strălucirea numelui său ce a ilustrat istoria țării Moldovei.”

Numele lui Balș e trecut pe clopotele bisericii vechi din centrul târgului. Înăuntru, pe Evanghelia dăruită bisericii în 1848, și-a lăsat semnătura. Peste drum, urmașii i-au ridicat o statuie, iar de partea cealaltă au numit o stradă cu numele Theodor Balș.

Citește și:

Partea I: Întemeietorul

Partea a II-a: Viața de familie

Partea a III-a: Portretul

Partea a IV-a: Moștenirea

Dă mai departe

În vremea lui Balș funcțiile în stat („dregătoriile”) se moșteneau din tată în fiu sau puteau fi câștigate sau pierdute, după merite.

Se pare că Theodor Balș a apărut pe scena politică a Moldovei în jurul anului 1815, pe când ar fi avut 25 de ani. A primit mai întâi responsabilități mai [...]]]> Activitatea politică

În vremea lui Balș funcțiile în stat („dregătoriile”) se moșteneau din tată în fiu sau puteau fi câștigate sau pierdute, după merite.

Se pare că Theodor Balș a apărut pe scena politică a Moldovei în jurul anului 1815, pe când ar fi avut 25 de ani. A primit mai întâi responsabilități mai puțin importante în stat și, pe măsură ce a acumulat experiență în politică și în administrație, a fost pus în fruntea marilor dregătorii.

În 1830 îl găsim în rolul de Șef de Stat Major al Armatei Moldovei, cu titlul de Agă. La acea vreme armata Moldovei avea însă un rol mai mult decorativ, țara supunându-se unor interdicții militare drastice din partea puterilor vremii, Rusia și Turcia. De pildă, artileria Moldovei consta pe atunci într-un singur tun, tras de un cal.

În februarie 1835 Adunarea Obștească a Moldovei îi aduce lui Theodor Balș, pe atunci șef al miliției țării, mulțumiri pentru lichidarea unui incident petrecut loc la Târgu Ocna, unde s-a încercat „scoaterea și eliberarea vinovaților din gropile ocnelor”.

Theodor a purtat în epocă patru mari titluri nobiliare: mare logofăt (al treilea rang în stat după domnitor și mitropolit; echivalentul primului-ministru de astăzi), mare hatman al miliției, general al armatei și cavaler al mai multor ordine împărătești.

Schiță de portret

În contradicție cu impactul său pozitiv asupra târgului Darabanilor, despre Theodor Balș s-ar putea spune că a fost privit de contemporanii săi ca un om mai degrabă vanitos, egoist și lipsit de mari capacități de conducere.

La conacul din Darabani, povestește Dumitru Moruzzi în memoriile sale, Balș ținea frecvent mese bogate pentru invitați numeroși: „niciodată mai puțin de doupsprezece feluri de mâncare, afară de mezeluri, și să te fi încumetat să guști din toate…”. În aceleași memorii găsim un episod aparent reprezentativ pentru personalitatea „conului Toderaș”:

„Baluri nu da decât unul pe an, de ziua dumisale onomastică. Fiindcă însă acea zi cădea întotdeauna în postul cel mare, Înalt Prea Sfinția Sa trimitea cioclii Mitropoliei să alunge lăutarii și să strice petrecerea. Oștii mitropoliei i se opunea întotdeauna cu îndârjire și succes oastea hătmăniei sau, în lipsă, țigănimea din curte. A doua zi cuconul Toderaș se suia măreț în careta cea de gală trasă de patru telegari rusești cu hamuri numai de argint și în astfel de alai se ducea smerit să cadă la picioarele mitropolitului ca să-i sărute mâna, rugându-l să-l dezlege de groaznicul păcat pe care-l săvârșise în ajun și pe care era bine hotărât că avea să-l săvârșească și la anul…”

O altă descriere a lui Theodor Balș îi aparține lui Radu Rosetti: „Îmbrăcat în pașă turcesc cu două tuiuri, nu l-am apucat pe conu’ Toderaș. În strălucitul său mundir de mare hatman îl țin însă minte foarte bine, și, ‘nalt cum era, îi ședea chiar frumos; cine însă nu l-a văzut în timpul domniei lui Cuza, îmbrăcat în uniformă de general de divizie franțuzesc, cu pană de bâtlan zbârlită pe vârful chipiului împodobit cu frunze de stejar de aur, acela poate spune apoi cu dreptate că n-a văzut nimica.”

Citește și:

Partea I: Întemeietorul

Partea a II-a: Viața de familie

Partea a III-a: Portretul

Partea a IV-a: Moștenirea

Dă mai departe

Theodor Balș s-a născut la Iași în 1790 într-o familie de mari boieri moldoveni, figuri importante ale scenei politice și sociale din acele vremuri:

Din însemnările avocatului dărăbănean [...]]]>

Dacă familia Balș numai într-un interval de vreo 70 de ani a înzestrat Darabanii cu așezăminte ce fac cinste puținelor localități din ținut, e ușor de presupus ce ar fi însemnat Darabanii dacă Theodor Balș și urmașii săi ar fi apărut mai devreme și ar fi plecat mai târziu.

Din însemnările avocatului dărăbănean Emil Costeanu, 1937

Scurta poveste a Bălșeștilor la Darabani a început în 1824, când Theodor, pe atunci mare logofăt al Moldovei, decide înființarea unui târg pe moșia familiei sale din Darabani și construcția unui conac în localitate. Câteva decenii mai târziu scrierile vremii vorbeau despre un târg al Darabanilor care rivaliza ca mărime cu cel al Brăilei, fiind un nod negustoresc important și o comunitate în plină dezvoltare. Au trecut de-atunci aproape două secole, iar Bălșeștii nu mai sunt demult pe aici. Ne-au rămas așezămintele lor, neegalate încă în termeni de importanță și frumusețe, precum și amintirea unor conducători ai Moldovei care s-au stabilit cândva la Darabani.

Theodor Balș la Darabani

Moșia Darabanilor se afla deja în proprietatea Bălșeștilor de trei generații când Theodor Balș a hotărât să investească mai mult în regiune. Prin achiziții succesive, Theodor C. Balș a dublat întinderea de teren a moșiei, față de cea moștenită de la tatăl său Constantin, apoi a decis începerea construcției conacului și a bisericii din localitate. A cerut și primit de la domnitorul Mihail Sturdza hrisovul de transformare a așezării în târg și a facilitat dezvoltarea comerțului în regiune, prin oferirea de înlesniri economice comercianților.

Printre realizările lui Theodor Balș la Darabani:

• 1824-1834: Construcția conacului Balș, care avea să devină, după plecarea Bălșeștilor din Darabani, sediul primăriei și al judecătoriei, iar – în prezent – al bibliotecii locale;
• 1834-1840: Construcția bisericii Sf. Nicolae din Darabani, după planul catedralei Sfânta Sofia din Constantinopol. În 1955 biserica a fost declarată monument istoric;
• 1837: Obținerea, prin Hrisovul Gospod Nr. 28 din 21 iunie 1837, a statutului de târg pentru Darabani, eveniment care avea să schimbe în bine pentru totdeauna soarta așezării;
• 1838-1839: Promulgarea „Învoielii” prin care Theodor Balș oferea înlesniri economice atrăgătoare comercianților români și evrei care alegeau să se stabilească pe moșia sa. „Învoiala” a adus mari beneficii pe termen scurt târgului, dar s-a transformat, după expirarea ei, în cauza unora dintre cele mai mari neajunsuri ale localității: blocaj economic și social, lupte politice între români și evrei, ba chiar o ceartă „oficială”, de mare anvergură, purtată în instanță de către cele două etnii;
• 1841: Înființarea la Darabani, tot cu acordul și ajutorul domnitorului Mihail Sturdza, a primei școli sătești de stat din țara Moldovei;
• 1850-1860: Pietruirea Uliței Principale și aducerea telegrafului la Darabani.

Citește și:

Partea I: Întemeietorul

Partea a II-a: Viața de familie

Partea a III-a: Portretul

Partea a IV-a: Moștenirea

Dă mai departe