dbine

noreply@blogger.com (dbine) — Mon, 28 May 2012 03:29:00 -0700

Banii noştri

noreply@blogger.com (dbine) — Mon, 8 Aug 2011 01:34:00 -0700

Bine, n-avem educaţie să-i zic economică dar am avut nişte strămoşi negustori, comercianţi... Un pic de instinct, ceva informaţii ar trebui să ai ca să începi o afacere. Micii întreprinzători...
Azi spaţiu de închiriat, mâine- fast food, peste o lună - spaţiu de închiriat. Câţi bani s-au dus pe apa sâmbetei? Câte taxe, autorizaţii, stoc de marfă, dotări, amenajări, reclamă, etc?

Am văzut în ultimul an multe situaţii de genul ăsta. Poate nu vrei să plăteşti consultanţă, poate nu ai încredere... dar singur, singur nu poţi să te informezi?
Am întâlnit un exemplu, patron de plafar deschis de o săptamână care îmi spune ridicând din umeri şi zâmbind amar:
- Abia după ce am deschis am văzut că mai e un plafar pe cealaltă stradă!
Şi da, a aşteptat cam o lună şi jumătate să se întâmple o minune. Aţi ghicit. Nu s-a întâmplat.

Re_Vederi

noreply@blogger.com (dbine) — Sat, 6 Aug 2011 14:31:00 -0700

˝Încă de la început ţin să-ţi spun că sunt bine sănătos, ceea ce îţi doresc şi ţie!˝

Vă mai amintiţi? N-aţi primit vederi poate chiar după ce expeditorul se şi întorsese din concediu? ˝Salutări din Eforie˝.

Unii poate că nu. sursa

O data la 2-3 ani deschid cutia cu scrisori, vederi şi alte amintiri şi mă las prinsă în tot felul de emoţii. Toate scrisorile încep cu ˝Dragă...˝ şi se termină cu ˝Cu drag,...˝ cu alineate, caligrafiate (fiecare a mototolit şi aruncat câteva coli).
Cât de prieteni îmi eram unii dintre cei care mi-au scris şi despre care acum nu mai ştiu nimic! Pe ce drumuri sunt, cât de mult s-au schimbat? Dacă i-aş întâlni acum aş simţi că mai sunt aceleaşi persoane?

Dar...mai ales...mai ales... aş vrea să primesc înapoi scrisorile pe care eu le-am trimis. Să ma întâlnesc cu ce gândeam atunci.

Zile de dus în lume...

noreply@blogger.com (dbine) — Sat, 6 Aug 2011 07:45:00 -0700

Zile frumoase de vară, de concediu, de vacanţă...de dus cu pluta, de sărit cu paraşuta... dar eu sunt în Bucureşti... şi n-aş vrea.
Unde aş vrea să fiu zilele astea oare?

sursa

Asigurare de veci

noreply@blogger.com (dbine) — Wed, 3 Aug 2011 04:48:00 -0700

Pentru că bătrâna mea vecină pensionară era nelămurită cu ce tre să facă cu asigurarea locuinţei, m-am oferit să o ajut. Am căutat impreună printre acte contractul casei şi buletinul.
Aşa că merg la agenţie cu documentele doamnei şi, în timp ce o domnişoară lua datele de pe buletin, îmi arunc ochii pe contract şi văd ¨ ...DE CESIONARE˝. Măi, nu trebuia să fie de vânzare? Da' mă lămuresc un pic mai jus unde văd şi obiectul contractului: LOC DE VECI. Ups! Am încurcat documentele.

Cine ştie, poate îi mai vine o idee lui Boc să se asigure şi locurile de veci. De cutremur, de alunecări de teren. Păi, să aibă cetăţenii linişte şi în viaţa de dincolo, nu?

Vânzătoarea şi filozofia

noreply@blogger.com (dbine) — Tue, 26 Jul 2011 03:26:00 -0700

Nici o vânzătoare n-are rest.
-N-aveţi mărunt?
-Păi, nu!
-Păi, n-am să vă dau rest!, toată lumea vine cu bani mari.˝
Nu e vorba de sume mari: rest la 10 lei, la 50 lei.
Mi s- întâmplat chiar să ridice din umeri, să pună marfa inapoi pe raft şi eu să plec la alt magazin. Unul cu rest.
Am păţit asta cu un taximetrist care s-a enervat când a văzut cei 50 de lei iar cursa făcea 20. Ei fac comerţ, nu eu. Eu nu înţeleg pentru că e datoria şi interesul lor. Sunt bănci la tot pasul, e un gest simplu să schimbi niste bani.

Ieri chiar mi-a sărit ţandăra pentru că eram şi în mare grabă. Îi spun vânzătoarei oful, mă revolt şi ea zice
- Aveţi dreptate dar ştiţi care cred că e de fapt problema?
Eu, curioasă:
-Care?
- Dacă România e o ţară săracă, unde e mărunţişul?˝
Ei, asta m-a blocat de tot. Cât de simplă ar fi situaţia, noi facem filozofie.

Revederi

noreply@blogger.com (dbine) — Fri, 22 Jul 2011 17:06:00 -0700

M-a sunat o verişoară pe care n-am mai văzut-o de mulţi ani, o fostă colegă de liceu, o prietenă mai veche...
am vorbit şi m-am întâlnit cu câteva de persoane dragi de care nu mai ştiam nimic
din Bucureşti!
în timpurile cu atât de multe mijloace de comunicare...
întrebându-ne de ce era aşa de greu să ne vedem din când în când, să ne sunam măcar...

Probabil această criză ne oferă timpul pentru cei de care ne era dor?
Nu ne mai sună clienţii atât de des,
nu mai putem lua împrumuturi de la bănci pentru care să alergăm mai mult,
nu ne mai putem face planuri mareţe pentru care să nu mai putem dormi noaptea
şi ne rămâne timp să ne gândim care sunt lucrurile care ne făceau placere,
ce mai fac oamenii cu care ne simţeam bine?

Nu banii, ci gestul...

noreply@blogger.com (dbine) — Sat, 16 Jul 2011 14:14:00 -0700

Un bătrân era aşezat pe un gărduleţ la ieşirea din magazin.
L-am privit mai atent pentru că nu eram sigură dacă era un cerşetor. Îi tremurau mâinile şi, din felul în care m-a privit, dar fără să scoată o vorbă, mi-am dat sema că aştepta să primească ceva.

Am mai facut doi-trei paşi încercând sa gasesc restul. Am mutat cumpărăturile dintr-o mână în alta, am căutat prin buzunare şi m-am întors întinzându-i banii.
Mi-a spus:
- Frumoasă făptură, v-aţi scotocit pentru mine!

M-a surprins şi emoţionat cât o piesă de teatru sau un film bun.

Un fel de fericire

noreply@blogger.com (dbine) — Fri, 8 Jul 2011 09:16:00 -0700

Am dormit puţin. M-am trezit cu poftă de cireşe. Cred căm visasem unele, simţeam şi gustul lor.
Am plecat să-mi cumpăr şi speram să găsesc la un magazin cât mai apropiat căci nu m-aş fi oprit până n-aş fi găsit. Am avut norocul ăsta. Erau ultimele pe fundul unei ladiţe, cam 800 gr.
Absolut negre! Cele mai bune!
Chiar am simţit fericire.

Cu câteva mâini de cireşe!

Între cap şi tastatură

noreply@blogger.com (dbine) — Wed, 6 Jul 2011 15:23:00 -0700

Nu gândesc în cuvinte ci în stări şi expresii, altfel nu ştiu cum de o idee, un gând conturat şi argumentat în minte, coerent şi firesc, nu mai are consistenţă cand mă apropii de tastatură.
Credeam ca e simplu sa-ti exprimi ideile fluent şi coerent că doar nu trebuie sa fac metafore sau comentarii literare.

Noroc că nu am vizitatori şi pot sa-mi fac de cap.

iluminare publică

noreply@blogger.com (dbine) — Mon, 27 Jun 2011 14:56:00 -0700

După ce aseară am orbecăit printre gropi şi câini prin cartier, iată ce peisaj luminos era azi pe la 12:

O fi comutatorul pe invers?

transylvanian

noreply@blogger.com (dbine) — Mon, 27 Jun 2011 13:01:00 -0700

Stiaţi cu ce accent se vorbeşte în Transilvania?
Ben Affleck ştie.

Absurd şi greu de suportat

noreply@blogger.com (dbine) — Fri, 24 Jun 2011 00:15:00 -0700

Din ciclul "nu mă mai miră nimic" corelat cu "nu vreau să mai aud de politică" , Băsescu o aruncă pe asta cu regele trădător, Iliescu, Ponta şi Geoană sar deranjaţi să-l apere pe rege şi Crin Antonescu simte un puternic impuls să vorbească în numele tuturor românilor.

Mi-e greu să am convingeri asupra acţiunilor regelui, dar pentru ce fac ei azi, n-am cuvinte câte convingeri am. Dar nici cu astea n-am ce să fac.

P.S. Aşteptam pe cineva pe holul unei secţii de la Obregia - nr 9. Linişte. Nu-mi dădea nimic impresia că sunt la un spital de boli mintale aşa cum m-aş fi aşteptat. A apărut un pacient, un tip cam de 30 de ani, a venit spre mine:
- Pot să primesc un răspuns?
- ?
- Dacă pun o întrebare, pot să primesc un răspus?
- Sigur!
- Boc. Boc mai e prim ministru?
- Da.
Mi-a mulţumit şi a plecat. N-am văzut la el nici o reacţie. Nu ştiu dacă l-am supărat s-au bucurat. N-am îndrăznit să-l întreb.
Alţi 2-3 pacienţi care au mai trecut pe lângă mine n-au mai avut curiozităţi.

Apus de soare - fără Barbu Delavrancea

noreply@blogger.com (dbine) — Tue, 21 Jun 2011 10:29:00 -0700

Dacă trăieşti printre blocuri, te-ai gândit că nu ai ocazia să vezi răsăritul sau apusul de soare?

http://www.pbase.com/dan_wolf/image/19502194
Am copilarit la ţară şi am avut acces la linia orizontului.
Mi s-a părut frustrant când am realizat că nu mai pot să văd oricând un apus de soare.
Deşi se intâmplă în fiecare zi, de fiecare data tabloul la care te uiţi e altul.

Primavară şi la Bucureşti. Cu flori

noreply@blogger.com (dbine) — Tue, 21 Jun 2011 09:56:00 -0700

Ce mă deranjează la dentist

noreply@blogger.com (dbine) — Fri, 10 Jun 2011 00:50:00 -0700

Nu mai e frica de durere pentru că se fac anestezii.
Nu mă mai deranjează nici zgomotul pentru că ştiu că nu se mai asociază cu durerea.

Numai că nu ştiu cu ce gesturi să răspund când, cu gura deschisă şi cu freza pe dinţi, dentista mă întreabă dacă mă doare, ce mai fac... şi porneşte o "discuţie" :
- Va doare când muşcaţi? Unde plecaţi în concediu?
Dau din umeri şi-şi dă singură nişte răspunsuri dar... n-am cum să o contrazic.

Dacă-aş fi dentistă... mi-aş pune soţul pe scaun şi ce frumos i-aş spune tot ce n-are el timp şi chef să asculte şi să văd eu dacă are curaj să mă contrazică!

Şi bunicii spun prostii

noreply@blogger.com (dbine) — Fri, 10 Jun 2011 00:24:00 -0700

O fetiţă, de vreo 3-4 ani, în autobuz, o întreabă pe bunică-sa:
- Acolo ce e?
- Tribunalul. Acolo ajung oamenii răi. Îi leagă poliţia si îi duce acolo. Ai inţeles? Tu să nu faci prostii că te leagă şi te duc la tribunal.
Fetiţa a facut ochii maaari şi a ramas un timp aşa, cu ochii catre tribunal.

Si n-am inteles: de ce sa sperii copiii cu orice ocazie? De unde le vin ideile astea adultilor? Pentru ce sa ameninţi copiii? Aşa, preventiv, nu?

Copilul creşte, uită, devine adult şi nu ştie de ce are tot felul de fobii.
Se caută pe la terapeuţi sa vadă ce s-a întâmplat undeva în copilarie.

noreply@blogger.com (dbine) — Fri, 20 May 2011 14:40:00 -0700

Senzaţional!
otv transmite din viitor: iată-l pe Prigoană botezându-şsi nepotul.
Buclucaşe timpuri mai trăim!

eco piaţa

noreply@blogger.com (dbine) — Tue, 10 May 2011 14:08:00 -0700

Sâmbătă dimineaţă, cu gândul la o mâncare proaspătă şi gustoasă, am lăsat deoparte supermarketurile şi m-am dus la Piaţa Rahova.
Am cautat ţăranii pe lângă piaţa, pe după blocuri. Deşi e un pic cam departe, nu prea mai ştiu multe locuri în care să îi găsesc.

Ingesuiţi pe o străduţă lângă piaţă, te rugau şi de pe o parte şi de pe cealaltă:
"hai, domniţă! 3 la 1 leu!"
Lobodă, cepă verde , salată, leurdă, tarhon, ţelină, brânză proaspătă, caş de vacă, lapte dulce, acru, smântână, ouă...

Am luat din toate. Bune şi ieftine. Aş fi cumpărat de la fiecare fără să mă mai târguiesc. Când le vezi mâinile muncite, când te gândeşti de la cât au plecat de acasă cu bagaje grele, ştii că merită mai mult.

fitness cu efect

noreply@blogger.com (dbine) — Tue, 10 May 2011 13:39:00 -0700

Mă intrigă sălile de fitness din sticlă prin care vezi din stradă cum işi dă câte unul sudoarea pe la diferite aparate.

Tot mai des ma gândesc cum s-ar putea face un proiect prin care tot efortul depus la sală, energia generată să se transforme în ceva util.
La capătul unui aparat de fitness să fie un aparat de producţie a ceva, un umflator de baloane, nu ştiu...
Să spui după o oră de exerciţii: uite, am umflat 30 de baloane roşii şi 47 galbene!!!

Ar putea fi adaptate, cu ajutorul unui instructor, anumite tipuri de exerciţii pentru niste activităţi productive.

Alteori mi-i imaginez săpând grădina unei bătrâne. Mişcare în aer liber, fapte bune, formă fizică, mulţumire de sine...

Serios, aş initia un astfel de program sau aş participa la unul.

din visurile mele

noreply@blogger.com (dbine) — Tue, 10 May 2011 05:32:00 -0700

Mi-ar plăcea să deschid un restaurant la margine de Bucureşti cu gradină proprie şi o mică fermă care să asigure cea mai mare parte din ce folosesc în bucătărie: ceapa mea, mărarul meu, ouale... găinii mele.

reciclare

noreply@blogger.com (dbine) — Mon, 9 May 2011 00:04:00 -0700

Nu fură, nu cerşeşte. Adună din gunoaie cutii de aluminiu.

românii sunt...

noreply@blogger.com (dbine) — Tue, 3 May 2011 08:30:00 -0700

Când cineva spune ca românii sunt proşti, hoţi, leneşi, etc., într-un anumit fel o iau personal.
Şi eu sunt român, fac parte din acea mulţime.
De multe ori şi vorbitorul, dar nu pare că se simte vizat.
Dacă eu zic "românii sunt proşti", nu înseamnă că zic şi de mama, de mama ta sau de oamenii dragi mie?