De ce simplu, cand se poate complicat?!

Morții sunt de vină!

2015-11-03T02:56:00.001+02:00

După 3 zile în care nu am vorbit despre incident cu nimeni, înafară de soțul meu (da, între timp, eu și Oria ne-am căsătorit legal și religios) și mama, care, deși știe că nu o mai ard de mult timp prin catacombe împuțite de seara până dimineța, dar știind ce preferințe muzicale "sataniste" am, a vrut să se asigure că sunt bine, m-am hotărât să-mi dau și eu cu umila-mi părere.

Recunosc, n-am fost niciodată în Colectiv. Deși am văzut event-uri acolo, din comoditate, nu m-am entuziasmat niciodată să merg. Dar numai Dumnezeu știe de câte ori am fost pe punctul de a muri. Și numai când mă gândesc că-mi lua 5 minute să traversez un sfert de club până la bar din cauza aglomerației. La Expirat mă împiedicam de 3 ori pe scări când ieșeam afară ca să iau o gură de aer. Ce aș fi făcut dacă era incendiu, în condițiile în care stăteam ca stridiile conservate și afumate?! Ce aș fi făcut, dacă eu mă împiedicam pe treptele alea fără să mai fie nimeni lângă mine, cu un puhoi de oameni în spatele meu arzând?!

Eu nu dau vina nici pe autorități, nici pe patroni. Eu dau vina pe mine!

Când traversăm strada, chiar și neregulamentar, ne asiguram că nu vine nicio mașină. Când scoatem mâncarea din cuptor, folosim mănuși speciale ca să nu ne ardem. Când spargem un pahar, măturăm cu grijă toate cioburile ca să nu călcăm într-un ciob și să facem buba. Când este frig afară, ne îmbrăcăm gros, când este foarte cald, ne adăpostim la umbră. EU ȘTIU că înafară de mine nu este nimeni responsabil de viața mea.

Statul?! Ce grijă are statul de mine?! Nici în pensie n-am încredere, nici în asigurare de sănătate, în NIMIC! În fața statului, a poliției, a spitalului, sunt un nimeni. Îmi plătesc toate taxele, amenzile, dar analizele mi le fac de ani de zile în spitale private. Și Doamne ferește să am vreo complicație. Când a fost Domnul T. internat m-au costat o avere operațiile și medicamentele pe care nu le aveau în spital. Doctorii sunt minunați, jos pălăria! Tatăl meu, după ce credeam că o să rămână ațintit în niște cârje toată viața, acum zburdă de fericire, aleargă, merge la muncă și urcă câte 10 etaje fără să clipească. Nu sunt medicii de vină că iau bani pacienților, și nici pacienții că dau. Medicii sunt de vină că nu pleacă din țara asta, că nu-și dau demisia, că nu intră în grevă ca să simtă statul român cât de importanți sunt. Mai importanți decât Biserica, mai importanți decât Primăria, mai importanți decât prim-ministrul și mai importanți decât Președintele țării. Nici cei mai pioși oameni din lume nu se duc la Biserică când au probleme de sănătate:"A, stai, că mă duc la popă și mă face bine". Mi-am pus deseori întrebarea: Ce sunt eu în Romănia asta, pe care o iubesc așa de mult?! Un număr, un cetățean, o ființă umană, un fraier?!

Patronii?! Ei și-au deschis un business cheap, unde totul era cheap. Intrare liberă la concerte, băutură ieftină, fără fițe și fără nimic fastuos. Singurele cluburi sigure în care mi-am permis să intru în viața asta, au fost Bamboo și Boa, și mi-am permis să merg pentru că au fost organizate de firmă și a fost totul gratis. Dar credeți că alea sunt sigure? Nu știu, nu fac afirmații, dar mă gândesc că un club, în care numai intrarea te costa cât banii dați pe două nopți în Club A, ar trebui să aibe un sistem de incediu decent.

S-a gândit cineva vreodată că de vină este incultura din România?! Că 99% din populație ascultă manele și alți "artiști" contemporani, și distracția lor zilnică este să se uite la Acces
Direct în timp ce sparg o strachină de semințe? Iar ăia mai bogați se sparg în fițe și cheltuiesc pe zi cât cheltuiau "sataniștii" ăștia amărâți într-un an. Zilele astea, după ani de zile, am deschis TV-ul ca să fiu la curent cu tot ce se întâmplă și mi-am reamintit de ce am reununțat de mult la TV. Cum poți tu, televiziune respectabilă, să dai imagini de la înmormântarea decedaților?! Cum poți tu să pui titluri cu "anunț bombă" și "n-o să-ți vină să crezi ce s-a întâmplat la înmormântarea lui cutărescu"? TVR-ul ăla care a fost atât de blamat, a dat cele mai eficiente și cele mai sănătoase știri. Părerea mea! Păi patronii ăștia de bodegi inflamabile, deschid bodegile după bugetul celor care vin acolo. Un local pentru artiști, oameni cu buget limitat dar care nu vor să stea în casă la TV, trebuie să fie ieftin, altfel nu te mai alegi cu nimic. Nu le iau apărarea, încerc doar să judec logic. Sunt niște inconștienți, ca mulți alții. Diferența dintre ei și ceilalți este că ei au avut ghinion. Cum și cei care au fost vineri în Colectiv au avut ghinion și au murit iar eu am scăpat de atâtea ori, așa o să înfunde și ăștia 3 închisoarea iar restul vor scăpa. Dar sper, măcar, că se simt vinovați! PENTRU CĂ EU MĂ SIMT!

Eu mă simt vinovată de ceea ce s-a întâmplat. Și-mi cer iertare! Pentru că am fost inconștientă, pentru că am vrut să mă distrez pe bani puțini, pentru că nu m-a interesat niciodată unde intru și cum ies de acolo, pentru că n-am știut niciodată exact unde este ieșirea, pentru că am fumat în cluburi și am aruncat țigara pe jos, pentru că mi-am îndemnat prieteni să meargă cu mine la concerte în astfel de cluburi. Mă simt vinovată! Poate că dacă mi se întâmpla mie ieri, scăpau ce de azi!

Morții sunt de vină pentru că au fost inconștienți. La fel de inconștienți ca și noi, ceilalți. Ei doar au avut ghinion. Nu e din cauza muzicii, și nici din cauza Halloween-ului.

Nu vreau să mă dau în stambă! Oricum nu mai am loc de nimic zilele astea. Doar mi-am scris frustrarea pe un blog pe care nu-l citește nimeni...

Domnul T. cotrobăie

2015-02-04T13:14:00.002+02:00

Este atât de frumos să am un domn T. care mă vizitează la garsonieră, îmi cotrobăie prin frigider și rade tot, după care se duce prin restul casei, îmi deschide toate dulapurile și-mi analizează toate ornamentele pe care și le însușește, și pleacă de fiecare dată cu o sacosă plină de la mine. După care mergem la cumpărături și își cumpără un sac de dulciuri pe banii mei.

Dar face asta când suntem doar noi doi. Dacă este și Oria prin preajmă, se rușinează și stă cumințel într-un colțișor.

Este absolut adorabil!

Care-i treaba cu handmade-ul în România?!

2015-01-29T13:01:00.001+02:00

Sunt de-a dreptul frustrată!
În calitate de crosetăreasă talentată, vreau să ridic calitatea lucrului făcut de mână la valoarea lui reală. Am zis!
Nu înțeleg sistemul de valori al românilor. Să presupunem că fac o cuvertură de pat croșetată. Materialele pentru ea mă costă cel puțin 200 de lei. Asta dacă cumpăr cel mai ieftin fir. Munca mea durează aproximativ o lună, două, șase, în funcție de complexitatea modelului. Cât ar valora munca mea? 50 de lei? Adică sunteți dispuși să plătiți 250 de lei pentru o pătură lucrată manual în condițiile în care un jaf de cuvertură, banală, fără personalitate și fără niciun aspect, luată din Dragonul Roșu costă tot cam atât?

Păi să nu vă înjur?! Și pe voi, ăștia de vreți fără să apreciați munca ăluia de la care vreți, și pe ăia de le vând la prețuri aberant de mici?! Cum e posibil ca o căciulă handmade, la comandă, să coste 20 de lei, când în magazin costă 70?!

Handmade-ul din România a devenit handjob, prostituție curată.

M-am prostituat și eu vânzând 2 pulovere cu 80, respectiv 120 de lei. Pulovere la comandă, cu năsturei, fundițe, spate gol, la care am muncit zi și noapte. După aceea m-am oprit. Când am primit comandă de al 3-lea, am ridicat prețul la 500 de lei, n-a mai vrut, totuși 500 de lei pentru un pulover făcut la comandă e prea mult în România. Un guleraș de 20 de lei este prea scump pentru un om care conduce ultimul tip de BMW. O pătură de 1000 de lei e prea scumpă pentru un om care și-a permis să plătească pe mobila din dormitor 20000 de lei.

Hai siktir!

Licitație deschisă

2014-11-11T13:07:00.001+02:00

Dacă voturile se cumpără, vreau și eu să primesc bani pentru un vot.

Plătesc impozit la casă, la mașină, plătesc o grămadă de TVA pentru că sunt foarte cheltuitoare, am plătit ani de zile peste 1500 de lei impozit din salariu. La mine de ce nu vine nimeni?

Să zicem, cu aproximație, că la impozit pe casă, pentru că am casa de puțin timp, am plătit 200 de lei. La mașină, cam 1500. La salariu, 1500(sumă)x12(luni)x8(ani), 144000 lei.
Și sunt drăguță, pentru că fac abstracție de TVA, de taxa pusă pe carburant și alte sume pe care le-am plătit statului.

Domnilor candidați, mă ofer să-mi vând votul?!

Licitația începe de la 145000 lei.

Aștept ofertele voastre, iar eu promit că dacă-mi dați înapoi toți banii pe care vi i-am dat până acum, vă votez cu drag!

NU iE Ponta!

2014-11-10T03:00:00.003+02:00

Eu sunt anti-politică dar asta pentru că sunt atât de pasională încât știu că dacă m-ar preocupa subiectul n-aș mai putea să dorm noaptea. Dar n-am scăpat! De data asta, pentru prima dată, m-a prins treaba cu alegerile. Și nu dorm noaptea! Acum e ora 2 și eu am un gol în stomac. Domnule Ponta, îmi dai fiori pe șina spinării și când mă gândesc la tine, îmi vine să ma arunc de la fereastră, precum Cristian Panait.

Am votat o singură dată în 2009, în primul tur, cu Remus Cernea. Dacă trecea în turul 2, mă mai duceam odată la vot. Mi s-a părut cel mai zen și cel mai puțin comunist dintre toți contracandidații lui. Mie trebuie să-mi placă omul ca să-l votez ori, în cazul de față, să-mi displacă atât de mult celălalt, încât să merg la vot și să-l votez pe cel care-mi displace mai puțin.

Mi-ai atras atenția ca om, nu ca politician, tot în 2009, când întâmplător, am vazut asta la TV. Atunci te-am remarcat, fără să vreau, pe cuvânt! În ziua aia ți-am reținut și figura, și numele. Pentru mine ai fost și ai rămas omul care face gafa de a recunoaște în fața întregii țări ca fraudează alegerile. Mă gândesc că e ok să le fraudezi, orice om mai fraudează sistemul câteodată, dar să zici în gura mare că faci asta, este de-a dreptul scandalos.

Și eu acum, stau și te întreb, domnule Ponta, fără să am prea multe cunoștințe în domeniul politic:
- Cum ai reușit să ajungi prim ministru?!
- Cum ai putut să-l acuzi pe Băsescu în gura mare de atâtea lucruri urâte, când tu ești mai rau decât el?

Victor Viorel Ponta - prim-ministru (preşedinte PSD), Daciana Sârbu-Ponta (soţie) - europarlamentar (PSD), Ilie Sârbu (socru) - senator (PSD), Rodica Cazanciuc (verişoară) - director la Tarom (companie de stat), Robert Cazanciuc (soţul verişoarei) - ministrul Justiţiei (PSD), Gabriel Oprea (naşul de la prima cununie şi naşul de botez al primului copil) - vicepremier (preşedinte UNPR), George Maior (naşul de la cea de-a doua cununie şi naşul de botez al celui de-al doilea copil) - şeful SRI, Cornelia Naum (mama) - acţionară a unor firme abonate la contractele cu statul, Alexandra Ponta - Herţanu (sora) - acţionară a unor firme abonate la contractele cu statul, Iulian Herţanu (cumnat/ soţul surorii) - acţionar şi administrator al unor firme care au obţinut contracte de zeci de milioane de euro pe bani publici, multe fără licitaţie.

- Spune-mi, domnule Ponta, ție nu ție nu ți-ar fi rușine să conduci o țară în care toată lumea știe că ți-ai plagiat lucrarea de doctorat?! Să nu mai zic de sloganul electoral! Ce exemplu ne dai? Crezi că copiii noștri se vor mai strădui să exceleze în ceva având ca exemplu un președinte ca tine?!
- Cum te simți, domnule Ponta, când vezi că se fac proteste împotriva ta încă dinainte de a ajunge președinte?!

Domnule Ponta, eu protestez! Pentru că sunt mândru că sunt român și pentru că vreau o schimbare până la capăt, aleg Romania lucrului bine făcut!

Studiu de caz

2014-09-08T13:19:00.001+03:00

"Ai un IQ atât de scăzut încât îmi vine să fug din calea ta de frica să nu se ia.

Ai nevoie de atât de multă afirmare încât nici nu-ți dai seama că fiecare vorbă spusa și fiecare lucru făcut și gândit de tine, nu fac altceva decât să te marginalizeze și mai mult.

Mă uit la tine când îmi vorbești și tot ceea ce gândesc este: "Sper că face misto de mine!!!", pentru că m-as simți mai bine să știu că faci misto decât că îmi vorbești serios. Când îmi dau seama că vorbești serios, îmi pun niște dopuri imaginare în urechi și îmi fac in cap scenarii în care te bat cu pumnii și picioarele până când taci. Asta este singurul fel în care te pot asculta.

Câteodată își fac apariția sentimentele mele bune și toată scârba pe care mi-o provoci se transformă în milă. Dar trece și aia când văd cât de multă importanță îți dai și cât de interesant crezi că gândești și trăiești.

Însă, ceea ce este cel mai deranjant la tine este că ești în mijlocul oamenilor și arunci în ei cu toate shit-urile și bullshit-urile care-ți debitează prin creierul ăla mic, cât un găinaț de furnică.

- Ca și tratament, îți recomand aceste pastile care îți vor amorți cele doua emisfere ale creierului, întrucât procentul pe care îl folosești este atât de mic încât mai bine nu-l folosești deloc.

- Dar eu sunt atât de cool și de mișto, cum să nu îmi mai folosesc creierul?!

- Ok, în cazul ăsta lăsam centrul gândirii dar trebuie neapărăt să faci operatie pentru oprirea centrului vorbirii.

-Wow!!! Știam eu că am probleme cu inima, dar nu credeam că voi ajunge să fac operație pe cord deschis.

-Chem o ambulanță, nu te pot lăsa să mergi acasă în starea asta!"

Și acesta este motivul pentru care nu m-am făcut psiholog!

Domnul T. este un erou

2014-07-13T18:27:00.001+03:00

Aim ălaiv!

Numa' că acum sunt familistă, ocupată, preocupată și foarte ocupată. Între timp am devenit și actriță, nu mai sunt nici corporatistă, mă plimb, mă dedic în totalitate mie, iubitului meu (pe care-l cheama Horia și căruia Domnul T., din lipsă de "h", îi spune "Oria") și Domnului T. care a trecut de curând printr-o spitalizare îndelungată iar acum se află într-o lungă perioadă de recuperare. Da' cred ca este cel mai răsfățat bolnăvior dintre toți bolnăviorii care există. Am fost tot timpul lângă el, i-am dus și îi duc tot ce are nevoie, inclusiv ce nu are nevoie. I-am dus căruț cu rotile ca să pot să-l scot la aer și să-l plimb, iar el abia mă aștepta ca să-l plimb prin jurul spitalului. Pentru perioadele în care era singur, i-am dus HașPeul meu ca să se uite la filme și ca să se joace șa(h), și până la urmă i l-am lăsat de tot. Acum, de când e acasă, îl scot săptămânal la plimbare și îi cumpăr tot ce vrea el: mâncăruri și ornamente pentru grădină (i-am spus că in curând n-o să mai aibă loc de copaci din cauza ornamentelor). Abia mă așteaptă ca să vin. A avut o perioadă în care mă punea de fiecare dată să-i aduc aripioare picante de la kfc, după care mă certa, în timp ce înfuleca cu poftă, că am dat atâția bani pe ele. Este atât de mic și de chinuit că-mi vine să îl țin numai în brațe.

Domnul T. glumea și făcea haz de necaz chiar și pe patul de spital. Acum că și-a revenit, nu vă mai zic cât de vesel și drăgălaș este. Ba chiar îmi spune, cu zâmbetul pe buze, că acum este bun numai de dus la fiare vechi (având niște tije, suruburi și niște placuțe de metal bagate prin el). Pentru mine este un erou și un model de urmat în viață. Chiar și în cele mai urâte momente pe care i le oferă viața, el este cu zâmbetul pe buze, gasește ce să facă și se bucură de toate. Mi-ar plăcea să fiu și eu măcar pe un sfert dintr-un sfert de cool pe cât este el.

Numai uitați-vă cum arată un Domn T. suferind, cu fața lui senină bătută de ani, muncă și greutăți:

Ca să nu mai zic că pe patul de spital își făcea poze singur când avea cele mai mari dureri, ca să se uite la ele mai târziu. Dar chiar și la alea se uită râzând, amuzat fiind de fața lui întunecată de durere. Se amuză teribil când vede cât de urât era.

Domnul T. este plin de viață și plin de surprize. Eu îl suspectam că ar fi o mironosiță, întrucât la cea mai mică zgârietură se văita ca un bebeluș și mă punea să-l tratez. Îmi arăta unde s-a lovit și îmi explica în detaliu cum s-a lovit.

Eu nici nu pot să explic prin ce perioadă neagră am trecut. Am fost atât de speriată și atât de tristă, și ce mă bucuram înainte de el, acum mă bucur înzecit. Realizez că oamenii nu trăiesc veșnic și că într-o zi va veni și rândul lui. Și după experiența asta realizez că oricând se poate întâmpla ceva rău. Iar când el nu va mai fi, o parte din mine se va stinge. Voi fi sfâșiată să pierd un om pe care-l iubesc atât de mult.

P.S. Diacriticile le-am căpătat de la lucrarea de licență.

Un 1 Mai putin mai muncitoresc

2014-05-02T00:11:00.000+03:00

Anul asta am avut cel mai putin ratat 1 Mai de pana acum.

Daca anii trecuti ma dadeam cu curul de pamant prin Vama Veche si anul trecut am ars-o chill la conacul Domnului T., anul asta am ales sa muncesc.

Dupa ce m-am trezit dimineata ca o floricica, la ora 09:59 (pentru ca azi-noapte... deh), mi-am baut cele 2 cafele si mi-am fumat cele 5 tigari, mi-am luat iubitul de bicicleta si am iesit, ca doi indragostiti tinandu-se de coarne, in jurul Fi(H)erastraului. Ca acum, de cand am plecat de la mama din Vitan, nici n-am apucat bine sa ma mut in minunata-mi garsoniera de la mansarda din Bucurestii Noi, c-am ajuns sa locuiesc, intr-un frumos apartament de langa Arcul de Triumf. Nici nu stiu cand s-au intamplat toate astea. A, ba stiu. In perioada in care n-am mai scris pe blog.

Si dupa ce ne-am impiedicat de pedale pe Kiseleff si pe Aviatorilor, ne-am dus in umila garsoniera din B.N. si ne-am pus pe smotru pana seara la 19, cand a trebuit sa ajung la giob blou.

Da' am asa o satisfactie ca nu pot sa exprim in cuvinte cat de bine ma simt c-am scos la liman garsoniera. Imi statea pe creier, ca si lucrarea de licenta. Daca ar mai fi un 1 Mai as face-o si pe aia.

Ma simt mai grozav decat oricand. Cred ca, in sfarsit, m-am maturizat.

Cu ocazia asta pot sa va arat si voua ce garsoniera dragalasa am. Asa, numai putin. Ce-i dincolo de paravan, ramane dupa paravan. Dar pot sa va spun ca dupa paravan e cel mai frumos. Intinsi pe spate, din pat vedem doar cerul. Si senzatia pe care o ai cand deschizi geamul este ca esti la mare. Vorba mamei: "Imi place mult, zici ca esti la statiune!"

Mai sunt cateva lucruri de facut, dar toate la timpul lor.

Nirvana

2014-04-08T02:22:00.001+03:00

Eu nu mai pot sa mai scriu.

Nu mai am chef si timp. Si nu mai pot. M-am blocat in relatie si in timp.

Zbor deasupra unui cuib de cuci. In sensul ala, da' in sensul bun.

La 27 de ani ma pot lauda ca am atins Nirvana. Pluteeeesc, pluteeeesc, pluteeeeeeeeesc.

Baluta

2013-11-29T05:12:00.000+02:00

M-am trezit noaptea trecuta tinand capul iubitului meu in brate iar capul meu asezat frumos peste capul lui.

Dar nu m-am trezit pentru ca dormeam incomod. Si nici el nu a fost trezit de baluta mea care se preligea usor pe ploapa lui dreapta.

Dragostea asta...

2013-11-11T21:58:00.002+02:00

Dragostea e atunci cand simti o caldura in piept, abandon si libertate, fericire perpetua si senzatia ca viata ta abia acum incepe si tot acum se si sfarseste? Dragostea este o adunatura de emotii vii ce te cutremura, te fac sa vibrezi, sa radiezi, sa razi si sa plangi, toate in acelasi timp?

Eu intreb, caci n-am mai simtit ce simt acum niciodata. Si indragostita am fost de nenumarate ori si in nenumarate feluri.

Dragoste este atunci cand simti ca te prabusesti la cea mai mica discutie in contradictoriu cu persoana iubita? Cand parca levitezi atunci cand e cu tine?

Eu intreb pentru ca nu am mai absorbit niciodata respiratia celuilalt si nu m-am mai imbatat niciodata cu transpiratia celuilalt.

Dragoste este atunci cand dupa 2 ore petrecute impreuna te uiti la ceas si constati ca, de fapt, au fost 5?
Asta este dragostea?

Intotdeauna mi-a lipsit ceva intr-o relatie. Exista un gol. Ma imbatam cu apa rece si ajunsesem sa cred despre mine ca nu stiu sa fiu fericita. Acum golul este plin. Nicio bula de aer, niciun semn de indoiala, nicio aroma de dezgust. Ma trezesc zambind si ma culc zambind. Probabil ca zambesc si in somn. Iar in mijlocul zilei, din senin, incep sa plang de fericire. Dupa care zambesc din nou.

Uneori ii spun ca-l iubesc in ultimul hal. Pentru ca asa simt. Alteori imi vine sa ma rostogolesc de fericire cand il vad atat de dragut in toate cele. De multe ori ma joc cu mana prin parul lui si ii sarut ochii. Dar de cele mai multe ori ma topesc, uit de armura si de scut, bag sabiile in teaca si ma las dusa de val cum nu m-am mai lasat dusa niciodata pana acum. Caci valurile pe care ma duce el sunt coplesitoare. Si desi nu stiu sa inot, ma tine la suprafata. Atat de misto e.

Da, e dragoste.

P.S. Faptul ca ce vedeti mai sus a fost scris de mine stand pe veceu, nu ma dezice, nu?

Dragostea asta...

Da, sunt...

2013-10-30T02:59:00.001+02:00

Relatia mea cu Pletosenia a fost foarte frumoasa... pana cand n-a mai fost. El, de altfel, un om special. Dar nu pentru mine. Inafara de faptul ca avea plete incepuse sa nu-mi mai placa nimic la el. Si nici macar asta nu-mi mai placea. Sa ai un prieten cu plete este ca si cum ai avea un animal de companie. Lasa par si miroase urat. Ma sufoca, irita si enerva orice facea sau zicea. Bine, atunci cand facea sau zicea ceva. Caci el nici nu prea zicea si nici nu prea facea nimic. Nu-l mai suportam! Dar am suferit foarte mult dupa ce l-am parasit. Am bocit, am zacut in pat zile in sir, mi se faca dor de el. Balarii! Am bocit pentru ca orgoliul meu era prea mare ca sa suporte faptul ca eu l-am parasit si el n-a facut nimic in privinta asta. Am zacut pentru ca eram obosita de atata plictiseala impreuna cu el. Si, de fapt, nu mi se facea dor de el. Ci incepuse sa mi se faca dor de un EL.

Intre timp m-am hotarat sa renunt si la cativa prieteni pe care ii consideram buni. Sunt buni in continuare, cred, doar ca nu pentru mine. Eu nu am nevoie, ca sa fiu fericita, decat de putina atentie. Putina atentie si sunt cea mai fericita. Atat intr-o relatie de cuplu, cat si intr-una de prietenie. Daca n-am parte de putina atentie din partea oamenilor carora eu le ofer toata atentia din lume, devin femeia "taioasa" din tablourile lui Cranach. Si decat sa fiu rupta din Cranach, mai bine elimin oamenii astia. Ii pastrez ca pe niste simple cunostinte. Oameni pentru care eu as fi fost capabila sa fac totul iar ei pentru mine nimic. Nu, multumesc! Nu-mi mai trebuie.

Si in timp ce eram inca pe vine, in incercarea de a ma ridica din lesin, am cunoscut acest om minunat, care emana minunat prin toti porii si care baga minunat prin toti porii mei. A reusit sa ma puna pe picioare fara sa stie ca eu ma taram cand l-am intalnit. Si nu stiu cat o sa mai fie minunat, sau daca ar trebui sa mi se para minunat, sau sa ma entuziasmez in vreun fel de cat de minunat este. Dar nici nu-mi este frica sa recunosc ca Da, sunt (din nou) fericita!

Cam asa...

2013-10-13T01:05:00.000+03:00

Cutremur

2013-10-06T12:26:00.000+03:00

Si cum dormeam eu ca o floricica, cu o baluta siroindu-mi din partea dreapta a gurii, sforanind ca o veverita si visand la criminali in serie, am deschis brusc ochii, mi-am sters baluta si am adormit la loc.

Era cutremur.

Mi-a zis mama dimineata.

Daca toata lumea vorbeste si scrie despre cutremurul de azi-noapte, am zis sa intru si eu in randul lumii. Pai ce mama ma-sii, doar a fost si la mine cutremur.

Patru lucruri am sa va mai spun...

2013-09-03T13:51:00.000+03:00

1. Am fost la Roger Waters. Vai! Vai! Vai! Cum a fost!!! Nu mi-am revenit nici acum. N-am cuvinte sa descriu cum m-am simtit si cum a fost. N-am! Si daca as avea, n-ar merita sa fie mentionate pe un amarat de blog. Un singur lucru am de obiectat. Asta merita mentionat, ca doar highsictirelul pentru asta a fost conceput. Daca in viata reala sunt o minunatie de om, aici e locul unde-mi permit sa arunc cu cacat in toate directiile. Asa, ce ziceam? Da! Roger Waters, concert... Da. Daca nu veneau toti taranii pentru ca au auzit ei ca Roger Waters e cool, probabil ca ar fi fost mult mai bine pentru mine si pentru ceilalti oameni care chiar apreciaza muzica Pink Floyd-iana. Si daca 90% dintre ei n-ar fi venit cu telefoane si cu aparate foto ca sa imortalizeze fiecare moment, ar fi fost si mai bine.

2. Unii oameni au o viata atat de plictisitoare si in loc sa faca ceva creativ si productiv pentru sufletul lor, in loc sa se relaxeze si sa se bucure de viata si de oameni, isi pierd timpul mahalagindu-se si jignind. Si oamenii astia se dau ei insisi exemplu de oameni corecti, educati si respectuosi. Asta in timp ce-ti explica cat esti tu de prost si de nesimtit si cat de mult meriti tu sa fii ignorat si evitat, tocmai pentru ca ei au bun simt si pentru ca asa au fost educati. Si ei asteapta de la tine ceea ce ei nu ar putea sa-ti ofere tie niciodata. Si eu incerc sa-i inteleg si sa nu ma supar. Pe cuvant! Cum ai putea sa te superi si sa te pui la mintea unui om cu minte de gasca, care nu stie alt mod de a-ti vorbi decat mahalagindu-se cu tine si jignindu-te, cum ai putea sa te superi pe un om care are sistemul de valori la pamant si cum sa te superi pe un om care n-o sa inteleaga niciodata cat este de limitat?! N-ai cum!

3. Prima dragoste nu se uita niciodata. L-am revazut zilele trecute pe baiatul ala frumos cu ochi albastri si cu gene de fetita care mi-a succit mintile in tinerete. Cat de indragostita am mai fost. A tinut 2 veri. Ne intalneam doar in vacanta. Desi au trecut mai bine de 10 ani, cand l-am vazut mi-a stat inima-n loc si am simtit ditamai craterul in stomac. Sunt frumoase amintirile astea.

4. Sunt biciclista. Dupa 2 luni in care, impreuna cu Pletosenia, m-am uitat dupa biciclete, in sfarsit am intrat in posesia uneia. Buget 600 de lei. Pretentii de diva: pliabila, roti de 20', sa fie cu viteze. Ciuciu! Nu exista cu viteze pliabila la banii astia. Ne-am uitat peste tot. Pana la urma m-am hotarat la una fara viteze. Urma sa mi-o cumpar, cand ma suna Domnul T. sa-mi spuna ca a vazut el nu stiu unde, la super oferta, 450 de lei, roti de 20', pliabila, 6 viteze, faruri si tot tacamul si ca se duce sa mi-o ia pana nu se termina. Si asa m-am facut cu bicicleta de 8 milioane luata de Domnul T. cu 4 jumate, dupa ce mi-am batut capul luni de zile. Cine n-are un Domn T., sa-si cumpere.

Atat am avut de spus!

Nu gasesc niciun titlu, dar e cu Domnul T.

2013-08-03T11:31:00.000+03:00

De cand m-am mutat la noua casa sunt saraca. Noroc cu pletosenia ca imi mai cumpara chestii, ca altfel eram saraca lipita. Insa supararea mea cea mai mare este ca am ajuns din cea care-i dadea bani Domnului T., sa fiu cea care ia bani de la el. Si pentru ca salariul lui este cam la jumatatea salariului meu, a inceput sa faca tot felul de manevre ca sa ma poata ajuta. Face lucrari individuale la el la serviciu, mai repara cate-o piesa stricata pe care-o vinde, mai gaseste cate-o bobina din care scoate cuprul si-l vinde. Este atat de simpatic! Ma induioseaza si-mi vine sa-l strang in brate si sa nu-i mai dau drumul niciodata. Atat de drag imi este. Imi aduce mereu cate un pachetel cu ce are el prin gradina, iar eu cand mai fac cate ceva bun de mancare ii pastrez si lui, sau cand cumpara pletosenia ceva mai deosebit de mancat, din partea mea ii pastrez si Domnului T. Macar atat sa fac si eu pentru el daca mai mult nu pot.

A venit intr-o zi la mine, cand nu eram acasa, ca sa-mi monteze niste prize. Pe seara m-a sunat ca sa ma intrebe cum traiesc eu doar cu un pateu stricat si cu o rosie in frigider? Probabil ca a incercat sa manance din pateu din moment ce si-a dat seama ca e stricat. Asa am realizat ca Domnul T. a facut foamea cat a stat la mine. De atunci am grija ca de fiecare data cand vine sa aiba ce manca. Si de fiecare data cand vine, rade tot. Daca sunt acolo, se sfieste, ii este rusine ca-l vad. Daca nu sunt, nu conteaza. Desface tot, gusta tot, daca-i place prea mult, termina.

Zilele trecute a avut loc, in fata casei mele, pe strada, un moment foarte emotionant intre mine si Domnul T. I-am cerut bani. El scoate portofelul din buzunar, il deschide, scoate toti banii din portofel, adica un teanc cu 3 bancnote de 1 leu si mi-i intinde. Evident ca nu i-am luat, dar gestul lui a fost nemarginit de frumos. Cum sa nu-l iubesti?! Cum?

Daca ar avea toti oamenii un Domn T. in viata lor, ar fi niste oameni foarte fericiti! Caci eu sunt.

Piua

2013-06-28T01:15:00.001+03:00

M-am gandit eu, asa, sa fac o pauza, caci prea m-am expus p'acia. Ma gandeam sa sterg (expunerile), dar poate ca intr-o zi o sa am chef sa recitesc, sa-mi reamintesc, sa rad in hohote sau sa ma enervez citind. Poate ca le voi da link copiilor mei dupa ce vor implini 18 ani ca sa vada ce nebuna era mama lor in tinerete.

De acum incolo ori nu mai scriu, ori scriu doar chestii dragute. Despre Domnul T., despre noua mea casa in care am 2 periute de dinti, despre pletosenia minunata care mi-a iesit in cale si despre cum: imi personalizeaza pahare, ma plimba cu motoretele, imi accepta cacaturile, imi spune ca ma iubeste, ma asteapta intr-un rond oarecare de pe centura ca sa ma vada pret de 1 minut, constient fiind ca sunt sanse ca eu sa evit centura.

Vai, vai, vai! Eu nu am de ce sa mai inabus din domeniul constientului in subconstient imagini, dorinte care contrazic constiinta mea morala. Imi vine sa urlu. Imi lipseste in continuare ceva desi am tot ce-mi lipseste.

Oare nu stiu sa fiu fericita?

Gata! Piua! Sictirelul intra in vacanta nedetereminata.

Ma duc sa-mi tratez agresivitatea si scandalageala! Imi vine sa vomit. Nu stiu daca de la mancare sau de la...

Hai sictir!

Didi

2013-05-31T12:58:00.000+03:00

Necuvantatoarele mele s-au inmultit acum o luna cu o noua specie plina de personalitate.
Dili, pisica mea virgina, mi-a facut o supriza extrem de placuta. A fatat. UN PUI! Adevarul e ca era ciudat ca o pisica precum Dili sa fete si ea ca toate pisicile, mai multi pui odata. Ea a facut doar unul. Unul si bun.

Este fetita, o cheama Didi, si dintr-o mama cu ochii verzi si un tata cu... ochii verzi, a iesit un pui cu ochi albastri. Este cat un pachet de tigari si este foarte galagioasa. O iei in brate, miauna. O duci in cutiuta ei, miauna. Ii dai mancare, miauna. Ii dau apa, miauna. Eu daca as fi un pui mic cu ochi albastri, as obosi la un moment dat sa tot miaun. Cat sa miaun? Nu e ca si cum m-ar intelege cineva. Bineinteles, nu se putea ca puiul lui Dili sa nu aibe o personalitate la fel de puternica precum a ma-sii.

Ieri, cand udam in gradina, nu voia sub niciun chip sa iasa din sfera stropitorii. Era una cu pamantul si cu apa. Cred ca intentia ei era sa ma ajute. Isi baga capul in toate canile de pe masa. Daca nu esti atent, te musca de dejtele de la picioare, daca stai pe loc, se suie pe laba piciorului si sta acolo cumintica in timp ce miauna de rasuna toata curtea.

Didi e geniala. Este atat de mica, de pufoasa, de agitata, de frumoasa, de ghidusa incat nu pot sa nu o tin decat in brate. Ma rog, in palma. Palma care este capsata toata. Caci este o animala feroce. Musca tot ce prinde.

Va las cu cateva poze. Nu ca-i a mea, facuta de Dili, dar eu n-am vazut pisic maindanez mai simpatic decat asta:

Kung fu Didi

Sol meit

2013-05-28T01:09:00.003+03:00

Eu mi-am gasit sufletul pereche.

Este un om minunat. Am o gramada de oameni minunati in jur pe care-i iubesc neconditionat, insa omul asta este aparte. In prezenta lui sunt Florentina, libera, fara armura si zeci de pistoale incarcate, gata de atac. Nu-mi este rusine sa fiu eu cand sunt cu el. Pot sa si plang cand sunt cu el, caci imi promite de fiecare data ca nu mai spune la nimeni. Omul asta are grija de mine. Si eu de el. Iar eu cu omul asta impart totul. Casa lui este casa noastra, cartile lui sunt cartile noastre, hainele lui sunt hainele noastre, visele lui sunt visele noastre, bucuriile lui sunt bucuriile noastre, supararile lui sunt supararile noastre. Si invers.

Omul asta nu se supara daca nu-i raspund la telefon o zi intreaga si-l sun abia seara. Intelege ca eu sunt o vaca ordinara cateodata. Si nu se supara nici daca sunt nervoasa si-mi vars nervii pe el. Atat de minunat e.

Si stiu ca omul asta n-o sa ma dezamageasca niciodata. Un astfel de om nu iti este dat sa-l gasesti decat o data-n viata. Si eu l-am gasit. Si el m-a gasit pe mine. Si a trecut prin multe pana sa ajunga la mine. Dar a spus ca a meritat efortul.

Am stabilit impreuna cu acest om ca daca unul dintre noi ar fi fost barbat, am fi format cuplul perfect. Dar cum amandurora ne plac barbatii, ne multumim sa fim prietene. Si nu-i putin lucru sa ai prieteni d'astia.

O data-n viata!

Domnul T. si grota

2013-05-25T09:56:00.001+03:00

Acum ca a venit caldura si natura a prins viata, mi-am permis sa fac publica grota Domnului T. I-a pus si floricele si o bancuta in fata sa stea linistit ca s-o contemple. Ia uitati cum sta el pios si dragalas pe bancuta, cu sapca langa el, caci un domn nu sta in fata unei grote niciodata cu capul acoperit.

Aasdar, Domnul. T va invita cu mic, cu mare in pelerinaj la el la conac. Pe toti. In timpul pelerinajului aveti acces la ~~butoiul~~ piscina din curte, daca vreti sa va trageti sufletul aveti ~~sezlonguri~~ buturugi, daca va este sete puteti bea apa din putul cel ornamental. Totul ca sa va simtiti bine.

Astea-s vorbele lui, nu ale mele.

Va asteptam!

Factura mare

2013-05-16T16:28:00.000+03:00

Am cunoscut acest individ si-am zis ca n-o sa scriu despre el. Dar nu am cum! Si-a facut un loc binemeritat pe highsictrel.

Sa incep deci. Baiat frumos... nu prea, caci mie nu-mi plac baietii frumosi. Desi ar trebui sa-mi placa, caci astia uratii prea sunt frustrati. Sa continuam, baiet urat da' desteeeept! Cel putin la prima vedere. Si avea plete. Si ce bine ne mai simteam noi. Si ce mai vorbeam toata ziua. Si ce ne mai completam. Si ce mai radeam. Cand vorbeam cu el ma simteam de parca as vorbi cu celalalt eu. Si ne minunam amandoi si nu intelegeam ce este cu chimia asta. Dar ce mai conta? Eu mai ca aveam putin si scriam pe blog ca m-am reindragostit. Din ultima indragosteala am iesit. Si sunt fericita ca am iesit, mai ales ca individul era un... sa nu-l jignesc ca poate mai arunca vreun ochi pe aici.

Sa revenim. Asa! Mai aveam putin si scriam pe blog ca m-am reindragostit, atat de dragut era tot ce mi se intampla. Dar de vreme ce am antecedente impresionante, am zis sa nu ma avant prea tare. Si numai bine am facut caci individul ma suna intr-o zi ca sa-mi spuna cat de minunata sunt eu, cat de bla bla bla, dar ca el abia ce a iesit dintr-o relatie si ca are multe chestii sa-si rezolve pana sa fie capabil de o alta relatie. Eu nu tineam mortis sa am o relatie cu el si cred ca nu i-am dat nicio clipa asta de inteles. Nu ca as fi eu aia capabila de o relatie, dar fie, era filmul lui, nu al meu. Si nici n-am stat sa-i explic. Am zis... ok! Incerc sa te inteleg, n-o sa te mai caut, n-o sa te mai vreau, cauta-ma tu cand te aduni. Si culmea, n-am fost trista. Dar deloc. Si chiar aveam o gram de respect pentru omul asta. Macar mi-a zis un "nu" frumos iar eu am inteles ca e "nu" fara sa ma supar, frustrez sau invinovatesc.

Si dragutul de el, om la treij'de' ani, m-a cautat cam dupa o saptamana de la eveniment. Mi-a stat inima-n loc cand am vazut pe telefon mesaj de la el. Mi-a trimis cel mai romantic mesaj ever: "Numarul asta este de vodafone?". Zic: "Da, de ce?". Zice: "Mi-a venit factura cam mare."

Hai sa radem in cor! Pe voci! Eu sunt solista. Si dirijorul. Si rad cel mai tare. Si va ajut si pe voi sa radeti.

Gasit, regasit

2013-05-09T16:13:00.001+03:00

Eu nu caut mult dar ii gasesc bine. Atat de bine ca ma bufneste rasul de fiecare data cand ii gasesc. Atat de putin ii caut si atat de bine ii gasesc. Si cand ma gandesc ca ei nu cauta deloc si ma gasesc pe mine, ma bufneste rasul si mai tare. Atat de bine ma gasesc. Ei ma gasesc si eu ma regasesc.

Viata este minunata! Sunt zen.

Au(d)ictie placuta!

Viata VS Candy Crush

2013-05-06T15:06:00.001+03:00

Sugar crush! Candy Crush! Wonderfull, you reached the level!

Candy crush este acest joc cu boamboane colorate care creeaza dependenta. Mie nu-mi plac jocurile. Ma joc pana la un punct si ajung sa ma plictisesc in maxim 3 zile. Ei bine, de jocul asta n-am reusit sa ma plictisesc pana acum, desi ma joc de cateva luni. Si cred ca a creat o intreaga isterie pentru ca observ ca tot mai multa lume il joaca. Probabil ca 99% dintre cititorii mei sunt jucatori de Candy Crush.

Si cred ca problema este destul de grava, caci discutiile mele cu jucatorii de Candy Crush sunt cam asa:

-... si am fost la blablabla si m-am intalnit cu bla.
- Ce mai zice bla?
- Zice ca blablabla si ca blablabla. Trimite-mi si mie o viata.
- Ti-am trimis. Blablabla, blablablablabla, bla. La ce nivel esti?
- 130. Mai am putin si te ajung. Blablablablablabla.
- Blablablablabla, blabla, blablablabla. Ajuta-ma sa trec de nivelul urmator. Blabla!
- Te-am ajutat. Cand ne vedem ca trebuie sa blablabla?

Eram intr-o zi in metrou, si o doamna respectabila pe la 45 de ani se aseaza langa mine, scoate tableta din geanta si incepe sa se joace Candy Crush. Intr-o alta zi, eram intr-un restaurant si pe fundalul muzicii se auzea sunetul de la Candy Crush.

Insa, ceea ce este cel mai grav este ca intr-o zi ii explicam unei prietene ca in viata este ca in Candy Crush. Ca la fel ca in Candy Crush, si in viata sunt unele nivele mai grele si unele mai usoare. Peste unele trecem foarte usor, iar la unele stam perioade destul de lungi pana sa le trecem. Uneori ne ajuta cate un prieten, alteori mai multi, uneori ne descurcam singuri. Dar ca atunci cand ne asteptam mai putin, primim combinatia de bile potrivite si reusim sa trecem nivelul.

Noroc ca prietena cu pricina era suficient de beata in momentul ala si a deviat discutia la madulare si alte cuvinte murdare pe care imi este rusine sa le scriu pe blog.

Zic si eu...

2013-05-02T19:46:00.001+03:00

"Fericirea este ca un dop in cur pe care poate sa-l scoata oricine". (mi-a trecut zilele trecute pe la urechi si n-are nicio legatura cu ce urmeaza)

Dupa ce am trecut de faza in care ma simteam ca un om mic, calcat in picioare de toti prostii, am realizat ca facand asta sunt mai proasta decat prostii carora le permit sa ma calce-n picioare. Nu, pe bune! Unii oameni nu pot mai mult. Nivelul lor de intelegere, intelepciune, inteligenta si bun simt este undeva la -3, pe cand eu ma situez undeva la etajul 80. Asa ca degeaba ma confrunt eu cu ignoranta, apatia si nesimtirea. Si degeaba incerc eu sa ma apropii de oameni de cacat, doar pentru ca mi se pare mie ca au ceva potential, stralucire sau pentru ca asa e etic, sa ma port frumos.
Eu de azi inainte nu mai am de ce sa mai fiu draguta cu cei care nu sunt draguti cu mine. Nu am de ce sa le suport nesimtirea si badaranismul (nu stiu daca exista termenul asta, dar vine de la "badaran") si nu am de ce sa ling unde scuipa altii. Atata timp cat eu ma port exemplar si voi nu, nu vad motivul pentru care sa ne mai pierdem vremea unii cu ceilalti.

Eu nu ma supar. Si va respect nivelul de inteligenta si superficialitatea. Numai ca, din respect pentru respectul pe care vi-l arat, am voie, ca atunci cand nu ma respectati, sa va ignor. Si daca perseverati in prostie si va am si in fata, sa-mi permit, cu o subtilitate si cu o finete aparte, sa va trimit la -3. Nu aveti ce cauta la etajul 80.

Libertate

2013-04-13T23:37:00.003+03:00

Daca reusesc sa ma las de tigari, sa ma las de tine va fi floare la ureche. Vreau sa fiu libera. Iar eu cand vreau ceva, obtin! Adio tigari!