Despre televizor

PS LONGHIN - Despre televizor

2013-05-20T10:59:00.004-07:00

Fragment din Conferinţa "Copii,calea spre Hristos" susţinută de PS Longhin de Bânceni, arhiereu vicar de Cernăuţi (Ucraina) (10 feb. 2013)

Cine e maimuţa din faţa televizorului?-pr. Ioan Valentin Istrati

2013-05-20T10:37:00.002-07:00

A propos, câte mii de fete au avut gânduri de sinucidere, după ce o vedetă trecută de pe la noi a înghiţit insecticid şi a devenit prin asta mai celebră decât în toată viaţa ei? Şi mai grav câte şi-au luat viaţa din asta şi au devenit pradă veşnică pentru devoratorul de suflete?

De cele mai multe ori cădem sfârşiţi în faţa televizoarelor după o zi de muncă şi acolo nu prea avem de ales. Ori ne uităm la vreo telenovelă siropoasă şi libidinoasă, ori zapăm haotic şi nu aflăm nimic din nimic, ori bineînţeles, ca nişte cetăţeni responsabili ai mamei pământ, ne uităm la ştiri. Ştirea a devenit un fel de barem axiologic al vredniciei umane, drept pentru care suntem apostrofaţi de cumătra de birou: nu ai văzut ştirea de ieri? Nu eşti bun de nimic.

Această obsesie a umanităţii de a afla ceva nou - breaking news - adică noutăţile care te zdrobesc, te fascinează şi te năucesc, nu este nicidecum nouă. Sfântul Pavel o găseşte tronând pe minţile atenienilor: "Căci toţi Atenienii şi străinii, cari stăteau în Atena, nu-şi petreceau vremea cu nimic altceva decât să spună sau să asculte ceva nou" (Faptele Apostolilor). Este aşadar o exclusivitate a preocupărilor, o obsesie şi o unilateralitate în toată această situaţie. Noutatea absoarbe interesul şi obnubilează adevărata valoare, atrofiază comunicarea, slăbeşte dorul după înţelepciune, distrage atenţia de la esenţial.

Ştirile sunt de obicei destul de previzibile. Am vorbit recent cu un prieten care e redactor de ştiri la o instituţie media respectabilă. Este - ca să eufemizăm - un inventator de ştiri. El ia material brut, întâmplări banale, ciudăţenii strânse cu grebla de prin subsolurile sociale, nimicuri cu iz politic sau monden şi le transformă în bombe media. Aceste pachete de dinamită informaţională sunt de cele mai multe ori simple fumigene sau jucării de plastic.

Ursuleţii de pluş responsabili cu imbecilizarea maselor au însă toţi o ţintă comună. Ei trebuie înregimentaţi, ca statuile de teracotă ale Chinei, în cele câteva campanii de presă acerbe susţinute cu bani grei:
- campania împotriva şcolii (de aici violenţa, bătăile, etno-botanicele, profesorii imorali etc.),
- campania împotriva familiei (cât mai multe divorţuri, răutăţi, infidelitate, prostituţie, concubinaj, mitul femeii independente, anomalii sexuale etc.) şi
- campania împotriva Bisericii (preoţi compromişi, certaţi cu legea, îmbulzeala, medievalismul, corupţia etc.).

Să luăm un exemplu: pe o stradă obscură din centrul Bucureştilor este găsit un om mort, în frig, degerat la mâini şi la picioare. Mai mult ca sigur este un sărman homeless, înecat de propria suferinţă în câteva degetare de ţuică de pufoaică. În cârdăşie cu poliţia, apar şi câţiva "jurnalişti" care amuşinează situaţia. Secetă mare de senzaţional, nimic în gaşca de la guvernare, concediile la ski au fost deja epuizate, ce mai poate scoate din joben magicianul media, care se joacă cu minţile a milioane de oameni? Redactorul de ştiri ia acest rebut informaţional, care nu interesează pe nimeni, decât pe cei care îşi închid urechile la auzul suferinţei umane şi cultivă o societate care exclude şi distruge pe cei vulnerabili. Îl întoarce pe toate părţile, se interesează de rudele celui mort, poate sunt ceva vedete de doi lei, vreun politician, afacerist sau preot. Nimic. Însă o luminiţă străluceşte la capătul tunelului: moartea "suspectă" s-a petrecut pe o străduţă de lângă Dealul Patriarhiei.

A doua zi, cotidianul tună veros: Crima de la Patriarhie. Oamenii înfriguraţi de la coada metroului privesc cu teamă, se strâng în jurul vânzătorului de iluzii, pentru a citi grozăvia. Mortul e deja la morgă, dar poate fi socotit suspect până la declaraţiile legiştilor. Cine va mai citi o rectificare (care poate şi lipsi) de a doua zi cum că mortul a murit de frig şi alcool? Nimeni. Totul a fost însă mutilat, ideologizat şi orientat în spiritul campaniilor de mai sus.

Trăim într-un ocean de minciună dacă îngăduim altora să gândească în locul nostru. Sigur, e bine să ştii ce se întâmplă pe pământ, care sunt legile care îţi schimbă modul de trai sau de gândire, însă toate trebuie să treacă prin filtrul de har al raţiunii înţelepte, care înţelege că Dumnezeu este Guvernatorul universului.

Accidentele, crimele, violurile, despărţirile, mersul la cumpărături al unei vedete de fum nu sunt ştiri, ci agenţi cancerigeni infuzaţi în organismul nostru cognitiv şi spiritual pentru a gândi şi acţiona la comandă şi a deveni o turmă de consumatori tăcuţi la toate ororile lumii.

A propos, câte mii de fete au avut gânduri de sinucidere, după ce o vedetă trecută de pe la noi a înghiţit insecticid şi a devenit prin asta mai celebră decât în toată viaţa ei? Şi mai grav câte şi-au luat viaţa din asta şi au devenit pradă veşnică pentru devoratorul de suflete?

Câte familii s-au destrămat şi datorită certurilor nesfârşite dintre un afacerist cu gunoaie şi soţia sa? Câte vieţi de tineri s-au distrus din cauza anomaliilor din serialele soap? Unii vor zâmbi îngăduitor, alţii vor da trist din umeri despre ce poate fi făcut, când răul deja există, însă devenim din ce în ce mai mimetici, ne accentuăm spiritul gregar (de turmă) şi ne ideologizăm prin media proastă mai abitir decât la orice miting comunist cu steguleţe şi pancarte.

Toate acestea sunt sub-capitole ale unui tratat comprehensibil de distrugere a unui popor.

Sursa: http://www.doxologia.ro/familie/reflectii/cine-e-maimuta-din-fata-televizorului

Recenzie la „Efectele micului ecran asupra mintii copilului, Virgiliu Gheorghe”

2012-04-07T02:05:00.001-07:00

Recenzie de Octavian Dărmănescu

Prezentul volum este rece sticla televizorului în regim de stand-by. El repetă un adevăr cu care ne-am obişnuit toţi: uitatul la televizor prosteşte. Încă din primele pagini ni se relatează cazul lui Michael, copil precoce în primii ani de şcoală, dar tot mai împrăştiat, irascibil şi violent mai apoi. Michael crescuse strâmb, cu televizorul în faţă. Acum el era un om paşnic doar în faţa micului ecran. Acum el era un falnic homo videns. „A încercat de mai multe ori să se angajeze, dar nu rezistă mai mult de câteva zile. Este extrem de neliniştit şi distrat, nu are putere să se motiveze şi să se concentreze la munca pe care o are de făcut, nu poate asculta şi îndeplini ceea ce i se spune, deşi la prima vedere pare o persoană normală” (p. 4).

Cartea este un rezumat al celor de dinainte, pe care autorul le-a dedicat acestui periculos fenomen. Totodată, ea apare sub sigla „Asociaţiei pentru Apărarea Familiei şi (a) Copilului”, ceea ce duce indirect la gravitatea problemei. Televizorul nu numai că prosteşte, dar provoacă şi dependenţă. Dacă miliarde de maturi sunt sclavii domestici ai televizorului de ani buni încoace, şi aceasta cu bună ştiinţă, impardonabilă este lipsa de conştiinţă a părinţilor care-şi uită la propriu copii în faţa micului ecran. Să o facă ei, pe pielea lor, dar să nu-i prostească şi pe copii. Cortexul prefrontal, „centrul executiv al creierului uman, sediul tuturor proceselor mentale superioare, al atenţiei, motivaţiei, al controlului comportamentelor şi emoţiilor”, adică „tot ceea ce îl diferenţiază, practic, pe om de animal”, intră într-un somnambulism străveziu şi vesel. Prostirea copiilor se vede în slaba pregătire cu care ei ies din şcoală.

O şcoală care se plânge că nu mai are metode didactice pentru noile generaţii. O şcoală care propune cititul din carte, rămas foarte în urmă faţă de cititul burtierei de pe tv. „Copilul în faţa televizorului nu are parte de experienţa obişnuită a limbajului, de stimularea dialogică a gândirii şi reflecţiei pe care părinţii, bunicii sau mediul uman, în general, le oferă. Stimulii vizuali şi auditivi percepuţi în faţa micului ecran sunt atât de agresivi, se succed cu o asemenea rapiditate, încât depăşesc capacitatea creierului de a-i controla. Efectul inevitabil va fi inhibarea unor importante procese mentale” (p. 19). La pagina 36 întâlnim cele mai frecvente efecte ale uitatului prelungit la televizor: „1. neputinţa de a duce la bun sfârşit activitatea începută; 2. incapacitatea de a asculta şi de a urmări; 3. dificultatea de a sta concentrat sau conectat la o activitate; 4. a acţiona înainte de a gândi; 5. alternarea rapidă a unei activităţi cu alta; 6. dificultatea organizării şi planificării acţiunilor; 7. dificultatea de a-şi aştepta rândul”.

Volumul se apleacă foarte serios asupra pornografiei, promovată cu precădere la tv. Aceasta destabilizează bazele familiei, face reclamă infidelităţii conjugale, propune tratarea homosexualităţii ca pe ceva normal. Este unul dintre cele mai mari pericole pe care televizorul îl constituie pentru lumea încă pură a copilului. Exacerbarea erotismului pe canalele de televiziune provoacă frustrare, deci violenţă. Noile generaţii sunt mai violente decât cele barbare sau antice. „Faptul că în 73% din toate scenele de violenţă TV făptaşul a rămas nepedepsit creşte şi posibilitatea ca telespectatorii, mai cu seamă cei care au crescut cu televizorul, să adopte comportamente violente în momentul în care întâmpină vreo problemă, când nu li se face pe plac sau nu obţin ceea ce vor. (…) Violenţa de pe micul ecran are caracter impersonal.

Victimele – cei răi – îşi merită pedeapsa, iar suferinţa sau durerea lor nu ne spune nimic” (p. 77). Logic. Copilul care vede numai pumni, va da pumni, cel care vede numai foc, va trage, la un moment dat, în colegii lui de şcoală.

Onestă şi de bun simţ, cartea nu este deloc fatalistă, nimeni nu te opreşte să apeşi start. Problema intervine atunci când nu mai poţi să apeşi stop. Ca orice dependenţă, video-mania este un viciu, deci o stare de necesitate. Pe final, o cassandră: „Deficienţele de atenţie şi concentrare, slăbirea capacităţilor mentale, a puterii de judecată şi a motivaţiei sunt probleme care se află de ceva zeci de ani în atenţia cercetătorilor din lumea occidentală. În ultima vreme aceste afecţiuni au început a fi observate şi la mulţi dintre copiii şi tinerii din ţara noastră, sindromul anunţându-se a avea o largă răspândire în următorii 10 ani”.
Tot înainte, vrednici pionieri!

Sursa

Timpul nu mai are răbdare cu nou

2012-04-05T04:30:00.001-07:00

Câştigaţi şi mai mult dând televizorul afară, fără ruşinea de „ce-o să spună vecinii, prietenii şi familia!?”. Televizorul e cel mai mare cronofag din istoria lumii. Mănâncă zilnic în medie în jur de 3,7 ore din timpul tuturor. La bătrâni şi copii mai mult, la adolescenţi mai puţin. Vi se pare un lucru imposibil? Nu e oare mai uşor să renunţi la televizor decât să suferi pierderea timpului atât de scump al vieţii noastre, a clipei care trece şi nu se mai întoarce, a timpului în care încă mai eşti sănătos, încă mai eşti viu!? Aţi cunoscut pe cineva fericit că se uită la televizor? Sau am uitat şi chiar nu vrem să ştim ce înseamnă fericirea? Atunci ne merităm soarta…
Nu-i nimic mai scump, de la Dumnezeu, dragii mei, ca timpul.
Arhim. Arsenie Papacioc

Fragment din articolul „Timpul nu mai are răbdare cu noi”

2012-04-04T10:44:00.000-07:00

Televizorul - de la un preot ortodox

„Informatia, Dumnezeul nostru”

2012-03-26T10:21:00.000-07:00

- E televizorul acel carbunar langa care nu putem sa inalbim rufele?

- Depinde cum privim. In general, televizorul nu este cu totul rau. Nu toate emisiunile sunt rele. Dar absolut toate sunt pierdere de timp. In trecut am tinut mai multe conferinte, iar una din temele cele mai agreate a fost: „Informatia, Dumnezeul nostru“. Adica, am intrebat pe cineva: „Te uiti la televizor?” si mi-a zis: „Nu, parinte, eu… numai asa, la stiri“. Putem sa zicem ca este pacat sa te uiti la stiri? Nu, nu este pacat sa te uiti la stiri – pacat este ca pierzi timpul. De-a lungul vremii, am incercat cu mai multi, mai ales cei care s-au spovedit la mine, sa-i indemn sa stea in genunchi, la rugaciune, tot atat cat stau si la televizor. Dar nu a mers. Mi-au zis: „Parinte, dar e imposibil!”.

- Adica televizorul ajunge sa fie mai important decat Dumnezeu…

- Şi atunci ne vin in minte profetiile Sfantului Cosma Etolianul, care a spus inca din secolul al XVIII-lea ca „va veni o vreme cand diavolul va intra in casele oamenilor intr-o cutie, iar coarnele le va pune pe casa“. Cutia asta va lua locul icoanelor de pe pereti si le va vorbi oamenilor, iar oamenii vor fi foarte ascultatori. Aceste cuvinte au fost spuse cu doua secole inainte de aparitia televiziunii! Atunci nu putem sa nu privim lucrurile si dintr-o asemenea perspectiva.

Daca sunt emisiuni duhovnicesti sau anumite slujbe – care nu pot inlocui slujbele de la biserica – daca sunt anumite dezbateri, sau pelerinaje, sau documentare care arata minunile lui Dumnezeu in lume, sigur ca nu putem spune: „Nu te uita la televizor“. Eu te intreb numai daca te rogi tot atat cat te uiti la televizor…

– Mai poate trai cineva fara televizor in ziua de astazi?

- Am cunoscut un om, fostul ambasador al Poloniei, care era si profesor de teologie, de greaca veche si de Vechiul Testament si lucra, in acelasi timp, in Ministerul de Externe. Avea opt fete, era fiu de preot ortodox. Cea mai mare fata avea 18 ani, iar cea mai mica avea 6 ani. Intr-o imprejurare, am ajuns sa locuiesc cateva zile in casa lui. Şi, impreuna cu el, am vizitat o manastire, am mers la biserica, toti s-au impartasit, am slujit cu mitropolitul primat de atunci. Am stat cu ei aproape o saptamana. Sigur ca in vreo trei-patru zile l-am intrebat: „Dar dumneavoastra nu aveti televizor?“. Şi raspunsul a fost: „Parinte, oamenii seriosi nu au televizor“. „Bine, dar sunteti diplomat si trebuie sa fiti ultra-informat!”. Şi mi-a zis: „Informatiile imi vin pe masa. Cele de care am eu nevoie“. „Dar copiii…?“, am mai intrebat. „O sa vedeti dupa-amiaza“, imi raspunde.
Intr-adevar, duminica dupa-amiaza ne-am odihnit putin, am mers in parc, am mancat o prajitura si pe urma ne-am dus la cinematograf. Aici am vazut un film de vis, „A opta zi”1, un film despre un tanar cu Sindromul Down. Se numeste „A opta zi” pentru ca, atunci cand i s-a citit in povestirea despre Creatie: „A saptea zi, Dumnezeu s-a odihnit“, el a spus: „Iar in a opta zi, m-a facut pe mine“. Adica „pe mine care n-am mama, care sunt bolnav, care sunt internat la centru…“. Şi foarte interesanta a fost aceasta duminica, asa cum am petrecut-o cu ei, fara televizor…

Bineinteles ca ambasadorul avea grija sa le duca pe fete si la manastiri, sa le ofere o viata culturala, pentru ca e foarte important sa aiba ce povesti copilul cand se afla in compania colegilor lui. Sa poata spune, fiecare dupa cum il duce buzunarul, ca a fost la Meteore, ca a fost in Sfantul Munte, ca a citit douazeci de carti sau ca a fost in tabara la Durau… De curand, am citit ca elevii finlandezi citesc o carte pe zi, obligatoriu. Probabil nici ei nu se uita la televizor, altfel n-ar avea cand s-o citeasca…

Sursa

Copii sub 4 ani. Televizorul şi întârzierile de limbaj

2012-02-06T02:10:00.000-08:00

Televizorul este cea mai bună şi ieftină bonă. Pus în faţă ecranului, copilul e cuminte, mănâncă tot şi nu te mai deranjează. Cercetătorii aducă însă dovezi tot mai multe care să descurajeze expunerea copiilor mici la televizor.

Întârzieri de limbaj şi probleme de atenţie

În 2009, Archive of Pediatrics and Adolescent Medicine a publicat un studiu american pe această temă. “Ştiam că privitul la televizor în primul an de viaţă se asociază cu întârzieri de limbaj şi probleme de atenţie, dar până acum nu ştiam de ce”, spune profesorul Christakis, pediatru la Universitatea din Washington şi conducătorul studiului. ”De fapt, Academia Americană de Pediatrie descurajează privitul la televizor înainte de vârsta de 2 ani, deoarece este o perioadă critică în dezvoltarea copilului – perioada când apar achiziţiile verbale. Creierul unui bebeluş se triplează ca mărime în primii doi ani de viaţă, deci se petrec lucruri însemnate în această perioadă.”
Pentru studiul condus de Christakis şi colegii săi, au fost aleşi 329 de copii cu vârste cuprinse între 2 luni şi 4 ani. Timp de aproape doi ani de zile, copiii au purtat asupra lor aparate digitale care au înregistrat tot ceea ce aceştia auzeau sau spuneau timp de 12 până la 16 ore. Nu a contat dacă adulţii şi copiii se uitau la televizor în mod activ sau dacă se ocupau cu altceva în timp ce televizorul era pornit. Studiul a numărat cuvintele emise de adulţi, vocalizările copilului şi schimburile verbale dintre adult şi copil (un schimb verbal înseamnă un răspuns venit în mai puţin de 5 secunde).

Televizorul din fundal
Analiza înregistrărilor a dezvăluit faptul că fiecare oră de expunere la televizor s-a asociat cu 7 la sută mai puţine cuvinte auzite de copil din partea adultului (adică în medie 770 de cuvinte mai puţin decât în perioadele în care televizorul nu era pornit). De asemenea, schimburile verbale dintre adult şi copil au scăzut cu 15 %.
Noutatea studiului a constat în faptul că a luat în considerare două aspect inedite: televizorul care merge doar în fundal (nu doar privitul activ), precum şi intensitatea atenţiei părinţilor în timpul expunerii la TV. Conform specialiştilor, chiar şi un televizor lăsat pornit în casă are un efect negativ asupra dezvoltării limbajului copiilor. În al doilea rând, chiar dacă adulţii se uită împreună cu copiii la televizor, atenţia lor este redusă şi conversaţia cu copiii are de suferit.
"Recomandarea mea este ca nici un copil sub 2 ani să nu fie încurajat să privească la televizor," a mai spus profesorul Dimitri Christakis.

Limbajul se învaţă doar prin dialog
Studiul demontează astfel o prejudecată foarte înrădăcinată a celor care susţin că televizorul îi ajută pe copii să înveţe să vorbească mai repede datorită expunerii masive la vorbire. Limbajul se achiziţionează în conversaţii reale, care înseamnă dialog, spontaneitate şi mesaje personale. Televizorul nu este decât un lung monolog impersonal, pe care copilul îl ascultă pasiv şi în care cuvintele sau reacţiile lui nu-şi găsesc locul. Cuvintele vin dinspre ecran şi alunecă pe lângă el, serioase sau glumeţe, simple sau complicate, niciodată însă personale.
Copilul tău nu există pentru cei care vorbesc în ecran, iar aceştia sunt doar iluştri necunoscuţi pentru el. Se poate înfiripa o conversaţie între două lumi paralele?

Sursa

Televiziunea

2012-02-06T02:08:00.000-08:00

Manifestări ale religiei cotidiene au loc în spaţii şi moduri din ce în ce mai neobişnuite, combinând elemente din multiple surse religioase. De la altarele improvizate în case până la liturghiile televizate în confortul propriei camere, oamenii sunt impulsionaţi să intre în comuniune cu sacralitatea.

Televiziunea a schimbat ritmul zilnic a milioane de oameni, introducând şi proiectând propriile perspective asupra lumii, propriile imagini şi simboluri, propria manieră de interpretare a realităţii. Prin intermediul ei, tinerii sunt expuşi influenţelor pieţei spirituale. Chiar şi reclamele tv au ajuns să acţioneze ca oglinzi ale valorilor sociale şi să includă elemente de spiritualitate, precum promisiunea unei profunde împliniri la achiziţionarea unor anumite produse.

Televiziunea sugerează tinerelor generaţii criteriile de valorizare a realităţii şi modele de urmat, de cele mai multe ori celebrităţi din lumea filmului, muzicii sau sportului. Ele sunt urmărite cu interes, analizate, imitate, chiar adorate, ceea ce duce la înlocuirea spiritualităţii "imitatio Christus" cu, de exemplu, cea a "imitatio Keanu Reeves sau Brad Pitt". Majoritatea tinerilor sunt mai familiarizaţi cu Tom Cruise şi John Travolta ca imagini ale industriei de divertisment a Mişcării Scientologice, sau acelaşi rol jucat de Madona în ceea ce priveşte Cabala, decât cu figurile şi modelele tradiţionale ale propriei lor religii.

Sursa

Pubertate şi adolescenţă. Privitul la TV – o cale care trebuie parcursă împreună

2012-02-06T02:06:00.001-08:00

(Interzicerea totală a privitului la televizor)… este o greşeală pedagogică gravă. Dacă familia ar locui într-un sătuc izolat sau în pădure, unde se lucrează pământul, se face rugăciune şi se vorbeşte despre credinţă, atunci ar fi absolut firesc. Dar aici, în oraş, unde copilul iese din casă, se întâlneşte cu prietenii, merge la şcoală, este în comuniune cu semenii săi, orice tentativă de a-i interzice privitul la televizor este sortită eşecului. Mai mult de atât: orice acţiune de acest gen îl determină să meargă la vecini şi să privească lucruri care scapă atenţiei părinţilor.
Consider că este bine să aibă omul televizor în casă, dar şi un DVD, ca să poată înregistra şi privi emisiunile de valoare sau filmele bune împreună cu copiii şi, în acelaşi timp, să-i poată supraveghea pe această cale. (…)
Fie că vă place sau nu, copiii şi tinerii de azi au tangenţe inevitabile cu tot ce înseamnă cultură: muzică, radio, televiziune, noutate etc. Prin urmare e mai bine să parcurgem această cale împreună cu ei, să-i călăuzim, să le explicăm cum să deosebească adevărul de minciună. Nu vom acţiona în nici un caz cu brutalitate: „Nu se poate! E păcat!” Unui copil de cinci sau zece ani i se poate vorbi astfel, dar adolescentul de 15 ani are nevoie de argumente, pentru a fi convins. Numai în aceste condiţii sfatul dumneavoastră va fi ascultat şi apreciat de către tânăr.

Ieromonah Serghie Rabko - Este posibilă mântuirea în secolul al XXI-lea?

Sursa

Despre triumful mondial al Televiziunii

2012-01-12T07:14:00.000-08:00

prof. univ. dr. Ilie Badescu

O ipoteza tragica: triumful mondial al Statului magic

Vizionarea TV, prin caracteristicile sale, ii determina pe oameni sa se raporteze la televiziune ca la o instanta de ordin religios. Nu numai metaforic vorbind, televiziunea instituie in societatea mediatica o realitate asimilabila templului din religiile idolatre. Fantasme fabricate si refabricate de masinaria infernala a imagologiei televizualului razbat direct in subconstiinta omului, lipsindu-l de controlul elementar asupra propriilor sale dorinte si reprezentari, blocandu-i accesul la exercitarea liberului arbitru. Plonjand cu voluptate in mediul de imagini si de fantasme generate continuu de ecranul televizorului, omul intra fara sa stie in cea mai umilitoare robie, in robia mintii.

Efectul mediei audio-video este unul de tip magic dat fiind faptul ca dupa numai doua minute de la instalarea in fata televizorului creste fantastic emisia undelor alfa, ale pasivitatii, starii semi-hipnotice, reveriei si teledependentei etc. Activitatile de tip beta ale cortexului se diminuiaza spre pragul zero, facultatea selectiva inceteaza sa se mai manifeste, functiile axiologice sunt brusc suspendate, insul este deposedat de orice initiativa psiho-morala, se comporta ca si cum ar fi dirijat de “altcineva”, ca in starile de somnambulism.

De aceea, expunerea la televizor induce stari psihice pe care le putem incadra in familia starilor alterate de constiinta (starile de natura hipnotica, visele, decuplarea spatio-temporala si senzoriala, halucinatiile etc).

Un ins care petrece circa 3-6 ore in fata televizualului si crede nu in realitatea lucrului ci in imaginea lui, pe care i-o furnizeaza prelucrarea (deconstructia) televizuala, este vrajit, confiscat mental si simtual de fantasmele televizuale, astfel ca aproape nu-si mai apartine.

Potrivit cercetarilor in domeniu, imagologia televizuala se substituie religiei instituind un tip special de idolatrie prin care triumfa in lume cultura nihilista si domnia “statului magic”, cele doua mari fatete ale erei globalizarii. Unele carti ca cele ale lui McLuhan (tradusa si in romaneste: “Mass-media sau mediul invizibil”, 1997), dar si aceea a lui Jerry Mander (“Four Arguments for the Elimination of the Television”, 1978) si a lui Janne M. Healy, “Endangered Mind”, 1990) se inscriu si ele intr-o atare serie mondiala de avertismente severe asupra marilor primejdii aduse de generalizarea mediului televizual de existenta.

“Omul acesta nou” pare a fi cu adevarat purtatorul unor terifiante mutatii, a caror nota dominanta este negativul omului creat Dumnezeu, este chiar “antiomul”, cum il caracterizeaza un istoric si filosof crestin. Televiziunea si mediul creat de aceasta se incadreaza in configuratia culturii nihiliste ale carei trasaturi definitorii sunt:
- Dumnezeu a fost ucis in sufletul celui care-o impartaseste, in mediul acestei culturi;
- actul televizual a inlocuit actul religios;
- tainele au fost substituite de mistere;
- lumea TV ajunge a fi perceputa ca lume exemplara a existentei plenare ceea ce-i atesta caracterul idolatru
- omul liber in fata lumii si a lui Dumnezeu lasa locul tipului teledependent, un straniu mutant, pe care faza postnihilista il etaleaza la o scara si intr-o proportie mondiala.

Ce aduce nou mediul cultural contemporan, noul stil de viata fata de societatea traditionala si se reflecta in mod amplificat in mesajul lumii TV si in experienta acesteia? Raspunsul nu este greu de gasit in contextul cercetarilor privind problemele de atentie si invatare.

Concluzia la care se poate ajunge este ca germenul disolutiv pentru viata si sanatatea mentala a tinerilor noilor generatii il constituie, in modul cel mai probabil, cultura sau experienta nihilista” (citat din mss), iar aceasta cultura a nihilismului capata proportii planetare gratie efectului de umbrela informationala globala pe care-l induce mass-media in frunte cu televiziunea. Umbrela televizuala capata doua expresii:

a) controlul fluxului mental prin mecanisme de tip ideologic, instaurand in lume idolatria ideologiilor;
b) controlul mental prin narcoza constiintei ca efect al manipularii simtuale a omului, gratie fantasmelor si imaginarului televizual.

Cele doua totalitarisme – ideologic si magic – induc doua formule de stat totalitar, iar acestea sunt amandoua expresii ale culturii nihilismului.

Stiinta intre cultura nihilismului si cultura credintei

Televiziunea afecteaza deopotriva activitatea corticala a creierului si puterea sufleteasca a indivizilor care aleg sa traiasca intr-un mediu televizual de existenta. Conditia umana este grav afectata, televizualul modifica oscilatiile undelor creierului, pana la diminuarea spre zero a undelor beta, adica a suportului energetic al activismului cerebral, al proceselor de gandire, analiza si decizie: in cercetarile intreprinse de sotii Emery ori in cele ale lui Krugman, s-a ajuns la concluzia ca, “odata ce televizorul este pornit, undele creierului incetinesc pana cand undele alfa si delta devin preponderente. Cu cat televizorul sta mai mult timp aprins, cu atat sunt mai lente undele cerebrale”.

In al doilea rand, potrivit concluziilor si masuratorilor unor mari savanti americani, neuropsihologi in special, televiziunea si intreaga cultura legata de televizual creaza mediul de aparitie a unor anomalii neurologice in ceea ce priveste emisfera stanga a creierului, a carei activitate pare a fi masiv inhibata pe toata durata privirii televizorului. Aparitia acestei anomalii neurologice in timpul privitului la TV si anume inhibarea activitatii emisferei stangi a creierului, care-si reduce extrem de mult activitatea, induce o radicala diminuare a capacitatilor critice, a creativitatii, a raspunsului si deci a reactivitatii cortexului la stimulii primiti pe cale televizuala.

Cat de adanc sunt sesizate lucrurile acestea de catre Pr. Dionisie de la Muntele Atos:

“E o intelepciune mare, nu sunt lucruri mici toate chestiunile, toate inlesnirile astea, dar vezi ca le intrebuinteaza oamenii spre daramarea lor, le intrebuinteaza oamenii spre a se departa de Dumnezeu. Astia pe care i-a luminat Dumnezeu si au descoperit atatea inlesniri, niciodata nu zic: “Ia uite, Dumnezeu mi-a ajutat si am descoperit cutare lucru”. Nu! “Eu, eu!”. Eh!… Si atunci nu este mai mare primejdie la fiecare dintre noi ca atunci cand ai egoismul in tine. Adica, daca ai egoism, de-acum te pui in locul lui Dumnezeu, nu te smeresti “ca eu sunt praf si cenusa”, ci: “Eu am descoperit, eu am facut”. Nu zici: “Multumim Domnului, m-a luminat harul Sfantului Duh, m-a luminat Dumnezeu care pretutindenea si in tot locul si in tot momentul e cu noi si am descoperit asta”. Nu, niciodata! Vezi? Egoismul! De aceea omenirea merge departata de harul Sfantului Duh.
Mandria e cea mai primejdioasa patima. Toate patimile, toate pacatele, se iarta foarte lesne, si te imbratiseaza Dumnezeu si te duce in imparatia Cerului. insa, la imparatia Cerului sub nici un motiv nu poti inainta cu inaltarea mintii, cu mandria. Ispititorul, satana cel mare, e foarte destept si stie lucrul asta. De aceea seamana in omenire inaltarea mintii si tulburarea, adica mandria, ca sa nu poata inainta omul la imparatia Cerurilor. Caci Sfintele Scripturi asa spun, ca, din bunatatea Lui, Dumnezeu vrea ca acolo unde a fost imparatia satanei atat de infricosat si mare, care pe urma a cazut din cauza mandriei, acolo sa completeze locurile acelea cu sufletele bunilor crestini si ale calugarilor care s-au aflat la Dumnezeu. Dar acolo nu poti ajunge daca ai inaltarea mintii, sub nici un motiv! Doar cu smerita cugetare poti ajunge acolo! De aceea, ispititorul instaleaza in sufletul copilului, de mic, inaltarea mintii, mandria, lucru care zicem ca nu-i nimic, si de fapt acela-i cel mai daunator, cel mai primejdios pentru mantuirea sufletelor noastre”.

Iata, dar, ca televizorul rupe intelectul de inima, amputeaza functia sufleteasca, il arunca pe om in externalitatea lumii, in cele desarte, de la mandrie (auto-admirare) pana la betia simturilor, totul este plonjare totala in lumea aceasta, uitare de cer si de Dumnezeu si incredintare in cele de pe pamant. Nimic din ceea ce tine de extratemporalitate, de alocalismul noosic al fiintei profunde, nu mai razbate in manifestarile cele obisnuite ale omului. Lucrul cel mai grav este ca toate acestea revin in campul de constiinta al omului astfel amputat in forma degradata a “religiei televizualului”, in fapt o para-religie, o grava, primejdioasa idolatrie care arunca omul in robia magicului, provocand cea mai tragica decuplare ontologica a omului, decuplarea din raportul cu adevaratul Dumnezeu si deci cu adevarata Biserica.

Lumea TV este o “casa a zeilor”, ceea ce arata indeajuns ca lumea este supusa unei masive “revrajiri prin televizionare”. Intr-o atare lume intoarsa pe dos, “televizorul devine templu” si “temei al unei alte sanctificari”, televiziunea castiga un adevarat monopol pe piata miturilor si fantasmelor omului modern, ceea ce reprezinta intr-adevar pilonul terific al edificarii statului magic in lumea revrajita.

Amputarea memoriei sacre

Viata inseninata si pacificata si lumea linistita sunt roadele darului, ale Harului, ele decurg din caracterul gratiat sau daruit al existentei, consecinta a creatiei. Aici este locul in care se interpune televiziunea: ea promite liniste, armonie, vindecare, inseninare si pacificare, bucurie si beatitudine. Tragica minciuna. O noua problema survine in raport cu un astfel de unghi al abordarii problematicii omului si a societatilor in lumina teoriei substituirii lucrarii harului printr-o putere mincinoasa, cum este televiziunea, si anume aceea a caracterului rascumparator, tamaduitor, al memoriei sociale sau colective, esential pentru o stiinta a societatii.

Televiziunea modifica memoria, obtureaza canalul amintirii de Dumnezeu, ceea ce conduce la cea mai grava maladie ontologica a omului ca specie. Dar mai presus de toate, aceasta amputare este o tragica deviere a stiintei, care devine astfel albia unei canalizari nihiliste.

Memoria sau “aducerea aminte de Dumnezeu” a fost la inceput “simpla si omogena”, ne spune Sf. Grigorie Sinaitul. “Principiul si cauza gandurilor inseamna, dupa incalcarea poruncilor, distrugerea memoriei simple si omogene. Devenind complicata si schimbacioasa, din simpla si omogena cum era, ea a pierdut amintirea lui Dumnezeu si puterea ei a fost distrusa. Remediul pentru a scapa aceasta memorie primordiala de memoria primejdioasa si pacatoasa a gandurilor este revenirea la simplitatea initiala…

Marele remediu pentru vindecarea memoriei este perseverenta si neclintita aducere aminte a lui Dumnezeu prin rugaciune”. Or cultura televiziunii compromite, blocheaza tocmai aceasta amintire, caci la toate necazurile si spaimele omului propune o evadare in lumea cutiei de sticla. Adevarata vindecare presupune “dezactualizarea vietii robite de memoria primejdioasa si pacatoasa a gandurilor” si, deci, disponibilizarea pentru energii sau lucrari duhovnicesti. Aceasta este calea dreptei trairi si catre dreapta randuiala. Aici se interpune cu putere deviatoare televiziunea: ea promite ceea ce numai Dumnezeu ne poate da. Orice dezactualizare a vietii robite de neputinte si de patimi este implicit o actualizare a darului si deci a latentelor sufletesti. Aceasta presupune tocmai situarea in orizontul “bucuriei si al veseliei in suflet”.

“Iubitorule de Dumnezeu, fii foarte atent! Atunci cand te indeletnicesti cu munca si vezi o lumina sau un foc, inlauntrul tau sau in exterior, sau asa-zisa imagine a lui Hristos, a ingerilor sau a sfintilor, nu o primi, esti in primejdie, si poti sa suferi din cauza ei. Nu-i da voie spiritului sa nascoceasca astfel de imagini! Toate aceste nascociri exterioare nepotrivite au ca efect ratacirea sufletului. Adevaratul principiu al rugaciunii este caldura inimii, care arde patimile, care naste bucuria si veselia in suflet, care supune inima unei iubiri adevarate si unui sentiment de plenitudine neindoielnica”.

Televiziunea este acea forta care ne sustrage, ne rapeste de pe calea spre adevarata eliberare si ne livreaza robiei cutiei nascocitoare de imagini. In felul acesta, la obturarea functiilor emisferei stangi, a dinamismului creierului prefrontal, se adauga si aceasta amputare a memoriei ontologice, adica a amintirii de Dumnezeu.

“Sfintii parinti si psihologia adancurilor arata ca sunt doua memorii: o memorie ontologica, fiintiala, sacra, a chipului lui Dumnezeu in om, si o memorie istorica – acea agonizare umana de-a lungul vietii, mileniilor umane (…) zice Psalmistul: Ci pus-a in vistierii adancul”. “Ce sunt nu stiu, iar ce stiu nu sunt”. “Trei sunt uriasii care ucid sufletul: Uitarea, Ignoranta si Lenea”.

Sa retinem ca cele doua forme de memorie constituie adevaruri de la varful stiintei sufletului pe care psihologia pozitivista le-a facut obscure, tocmai ca sufletul sa piarda legatura cu dreapta memorie. Iar televiziunea cultiva unilateralitatea memoriei asa cum in raport cu cele doua emisfere cerebrale cultiva unilateralitatea emisferei drepte. In genere, lucrurile sunt simple si invataturile sunt si ele simple. Invataturile actualizate au forma sentimentelor bune, iar indrumarile rele vin pe calea si prin mijlocirea sentimentelor negative si a gandurilor incalcite sau, gratie televizualului, vin prin mijlocirea unei vieti amputate.

Televiziunea creeaza intr-un ins iluzia ca lucrurile si timpul sunt la dispozitia lui incat el nu realizeaza ca toate sunt desertaciune si doar cele simple sunt aducatoare de pace, armonie, siguranta si mantuire. Sentimentul bun este invatatura cea buna. Noi suntem
intotdeauna in interiorul cate unui sentiment dominant in jurul caruia se cladesc, mai apoi, toate gandurile si orientarile noastre.

Unele sentimente sunt luminoase si ele fac din noi persoane luminate, minti luminate, gandire luminata. Eroarea “iluministilor” a fost aceea sa creada ca “ratiunea” este sursa luminii. In realitate, sursa luminii este in adancul fara fund al inimii, insusi Dumnezeu, si se transpune in lume prin trairi inaltate si inaltatoare, adica prin stari sufletesti, la temelia carora gasim latentele sufletesti, energiile necreate. Or tocmai acest dinamism vertical este suprimat de televiziune.

Deformarea tiparelor experientei colective. Desbisericirea lumii

Putem incadra, iata, efectele televizualului in categoria celor de tip devastator si nu putem sa nu receptam noul concept pentru ce reda sintetic noul tip de cultura generata de mediul comunicarii video-audio: cultura nihilista. Cum s-a precizat, aceasta afecteaza nu doar activitatea cortexului ci diminueaza in chip dramatic, spre alarma, puterile sufletesti ale indivizilor si in ansamblu ale popoarelor. Dl Virgiliu Gheorghe examineaza in profunzime chestiunea.

Cultura noilor media pare a diminua spre anihilare valoarea pe care omul o atribuie in mod obisnuit unei trairi (stari de viata) inaltate la Dumnezeu, ceea ce afecteaza actualitatea ei sufleteasca, si deopotriva intensitatea ei. Exista moduri de viata care provoaca declinul pretuirii unor tipare de traire. Diminuarea pretuirii unui tipar de viata aduce dupa sine si diminuarea aderarii la el. Prin urmare, orice act de traire este “invelit” de aceste doua fatete: pretuirea si aderarea. Ele trebuie sa se regaseasca in orice diagnoza asupra comportamentelor omenesti, deci in studiile si cercetarile umane. Fiecare cadru spiritual este aidoma unei insule, sau gradini in care te intalnesti cu cei ce aleg sa-si traiasca zilele libertatii acolo. Intre valoarea unui cadru de traire (pretuirea sau actualitatea lui sufleteasca) si aderarea la el, practicarea lui in viata cea de toate zilele, este o diferenta care fundamenteaza predictiile realiste.

In fapt, orice popor, prin manifestarile lui creatoare, isi fixeaza tiparele de “traire” sub forma unor cadre spirituale, la randul lor
multiplicate in opere, ritualuri, sarbatori etc. si, mai presus de toate, in religiozitate. Toate acestea compun un “intreg” spiritual definitoriu pentru acel popor.

Arareori o elita s-ar putea manifesta la puterea intregului spiritual al unui popor. Particularitatea culturii bazate pe exclusivitatea mediului video-audio de comunicare consta in aceea ca micsoreaza aceasta varietate de cadre spirituale, dar mai ales compromite accesul la cadrele de viata spirituala pe care le desemnam sintetic prin termenul de Biserica sau prin termenul de koinonia care inseamna stare de comuniune, iar aceasta atinge un prag maximal in acel cadru de traire (noologic) pe care-l numim Biserica.

Televizorul dezbisericeste lumea, instaland in mediul de viata al popoarelor un fel de surogate religioase intre care se afla insasi televiziunea. Toate cercetarile dedicate acestei chestiuni au constatat ca exista o legatura stransa intre starile neurologice, psihologice si, am adauga noi, noologice, induse de vizionarea TV si de continutul acesteia si care se incadreaza in starile alterate ale constiintei, din aceiasi familie cu starile induse de droguri, cu fantasmele, visele, psihozele etc. Trasatura dominanta a acestei legaturi este data de faptul ca in toate se poate citi, pe de o parte, alterarea constiintei si, pe de alta, progresul nihilismului incat putem adera si la cea de-a doua concluzie desprinsa din aceasta categorie de cercetari: singurul raspuns la cultura nihilismului este cultura credintei. Fara de aceasta “intoarcere” se poate usor prognoza nu sfarsitul civilizatiei occidentale, ci sfarsitul omenirii. Cu adevarat, lumea se afla azi la raspantie: cultura nihilismului si cultura credintei reprezinta marea bifurcatie a omenirii. Ea este bifur-catia intre drumul spre sinucidere colectiva sau spre supravietuire colectiva. Tertium non datur.

Ilie Badescu (n. 1948) este doctor in sociologie, profesor universitar si sef al catedrei de sociologie a Universitatii din Bucuresti. Autorul mai multor studii si monografii (printre care Tratat de geopolitica, 2004). Coautor al lucrarilor "Geopolitica integrarii europene" (2002) si "Sociologia si geopolitica frontierei" (2 vol., 1995). Fondator (2002) al Revistei de sociologie, geopolitica si geoistorie. Autor al cartii "Noologia" si unul dintre fondatorii domeniului cu acelasi nume.

Sursă

Copiii şi Veacul ecranului

2012-01-04T08:52:00.000-08:00

Suntem înconjuraţi de ecrane, monitoare şi alte maşinării care pâlpâie şi fiecare dintre ele cer atenţia noastră. Ceea ce a început cu televiziunea s-a răspândit spre celelalte tehnologii.

Suntem acum oamenii ecranului. Suntem înconjuraţi de ecrane, monitoare şi alte maşinării care pâlpâie şi fiecare dintre ele cer atenţia noastră. Ceea ce a început cu televiziunea s-a răspândit spre celelalte tehnologii. Mintea noastră e din ce în ce mai mult formată, distrată, informată, stimulată şi chiar alterată de Veacul Ecranului, şi astfel se întâmplă şi cu mintea copiilor noştri.

Academia Americană de Pediatrie, care s-a întâlnit săptămâna trecută în Boston, a exprimat îngrijorarea sa faţă de efectele expunerii copiilor noştri la ecrane. Acum un deceniu, academia a propus ca medicii pediatric să pună întrebări copiilor despre timpul expunerii lor la televizor sau calculator, în timpul examinărilor de rutină şi evaluărilor medicale. De data aceasta, academia a impus un set de restricţii şi limite severe expunerii tinerilor şi copiilor la televizor.

Părinţii trebuie să fie atenţi la declaraţia elaborată de această întâlnire şi intitulată “Folosirea media de către copiii mai mici de 2 ani”. Conform AAP, 90% dintre părinţi au raportat că copiilor lor care nu au încă 2 ani, vizionează media electronică. Aceşti copii privesc undeva între 1 şi 2 ore pe zi la televizor. Un mare număr de părinţi au declarat că televiziunea este foarte importantă pentru dezvoltarea copilului şi lasă televizorul deschis practic toată ziua.

Declaraţia grupului pediatric arată clar că nu există nicio valoare educaţională pentru copii la televizor, arătând că alternanţa de programe, filme, ştiri şi publicitate nu face decât să disturbe copiii.

Doctorii au arătat că ultimele studii sistematice pe copii au arătat că privitul la televizor înainte de culcare este asociat frecvent cu somn superficial, neregulat, care afectează caracterul, temperamental şi capacitatea de învăţare. Statisticile arată şocant: la vârsta de trei ani, o treime dintre copii au deja televizor în dormitor.

Desigur, AAP nu se adresează copiilor, ci părinţilor care sunt vinovaţi de consecinţele nefaste ale ecranului în viaţa copiilor mici. Copiii nu îşi pun televizor în cameră, părinţii lor o fac. Un alt fenomen îngrijorător este aşa numita “televiziunea second-hand” adică vizionarea televiziunii de către copii care privesc împreună cu părinţii. Este exact ca fumatul pasiv, care afectează zeci de milioane de oameni.

AAP raportează că în America, copiii petrec mai mult timp la televizor decât fac orice altceva înafară de somn. Astfel, în 2010, Kaiser Family Foundation arată că un copil petrece în medie 7 ore pe zi angajat într-o formă sau alta de media: telefon, televizor, calculator etc. Când aceşti copii vor avea 70 de ani, ei vor fi petrecut 10 ani în faţa televizorului.

Numărul de case cu televizor a depăşit de mult numărul de case cu canalizare şi apă. O casă americană are în medie 4 televizoare, un DVR, 3 DVD playere, 2 radio, 2 computere şi două jocuri video. Dacă o treime dintre copiii de 3 ani au televizor în cameră, 70 % dintre adolescenţi posedă acelaşi lucru. Pediatrii avertizează că televizorul în cameră înseamnă sexualitate media, pornografie şi violenţă, consumate abuziv.

Traducerea şi adaptarea: Pr. Ioan Valentin Istrati

Sursa: http://www.christianpost.com/
Sursa

Fragment din conferinţa POSTUL – INTRE TRADITIE SI MODERNITATE (Danion Vasile – Braşov, 4 martie 2007)

2012-01-04T08:46:00.000-08:00

Câte ore stăm cu părinţii şi câte ore stăm cu prietenii? Cu părinţii stăm multe – dacă numărăm şi orele de somn. Dar nu e corect! Trebuie să numărăm orele în care stăm de fapt cu părinţii şi nu noi cu părinţii în faţa televizorului, uitându-ne la ştiri, la telenovela de dinainte şi la filmul de după. Unul zice: „eu am stat cu părinţii mei şase ore, în care am discutat foarte multe: «Cât e ceasul?» «Ai văzut reclama asta?» «Ce film urmează?»” Acesta este un timp mort, nu este un timp în prezenţa părinţilor.

Pe când cu prietenii, lucrurile sunt altfel. Dacă nu stăm ca proştii să ne uităm la aceleaşi telenovele, la aceleaşi ştiri, în loc să discutăm lucruri mai frumoase.

Mai fac o paranteză. Am fost chemat la Kenski Show, la o emisiune pro şi contra televizorului. Şi evident eu trebuia să am poziţia ridicolă de ortodox papagal, care va fi ruşinat de poziţiile de bun simţ ale celorlalţi. Numai că m-a ajutat Dumnezeu – foarte mult m-a ajutat, pentru că puteam să mă fac de ruşine – astfel încât s-au contrazis invitatele între ele, şi nu era nevoie să polemizez eu, ci doar să subliniez, spunându-i uneia: „dacă te uiţi şase ore pe zi la televizor, aşa cum spui, înseamnă că eşti dependentă”. „Ba nu, nu sunt dependentă!” Nu era nevoie să îmi întăresc argumentaţia, telespectatorii înţelegeau că dacă fata respectivă avea, aşa cum spunea, cinci televizoare în patru camere, şi că ei nu-i place să meargă la discotecă pentru că-i place să vadă emisiunile de la televizor, fata era dependentă de televizor. Şi spunea: „Cum să nu fiu cu prietenii? Dacă e o emisiune interesantă la televizor, îmi chem prietenii şi stăm în faţa televizorului” – nu era nevoie să-i sugerez că o astfel de poziţie e cel puţin ciudată, ci înţelegeau toţi şi fără argumentarea mea.

Şi spunea: „Ce frumos e să stăm la telenovelă, ce frumos e să ne uităm la o ştire…” Prieteni fiind, nu ştim decât să ne uităm la televizor, ca şi cum Hristos ar trebui să schimbe ceva genetic în pântecele mamei, când se naşte bebeluşul să se nască cu o cutie minusculă în faţa ochilor, care să crească odată cu vârsta şi să avem tot timpul un ecran cu cristale lichide, care să nu ne vatăme ochii.

Sursă

Ce face televizorul din copiii noştri

2011-10-30T05:51:00.000-07:00

Mai mulţi cititori ai Familiei Ortodoxe ne-au contactat pentru a ne ruga să acordăm mai mult spaţiu în revistă efectelor televizorului. Desigur, în ultimii ani s-au publicat mai multe lucrări pe această temă, însă cum mass-media este destul de solidară cu „împărăteasa” ei, televiziunea, subiectul a fost mediatizat mai mult accidental. De aceea, începând cu acest număr, vom aduce în discuţie o serie de probleme pe care le ridică televiziunea şi internetul pentru comunitatea, familia, oamenii zilelor noastre. Căci este greu de spus că mai poate cineva să se ferească cu totul de „lumina micilor ecrane”. Ce ne aduce viitorul?

Demarăm această mică anchetă printr-un interviu cu d-l Virgiliu Gheorghe, autorul a câteva din cele mai importante cărţi din domeniul cercetării fenomenului televizual.

- D-le Virgiliu Gheorghe, ce v-a determinat să scrieţi „Efectele televiziunii asupra minţii umane?”

- În urmă cu opt ani, conjunctural, am fost surprins să aflu de la un prieten american că televiziunea şi jocurile pe calculator pot afecta grav sănătatea mentală, ducând până la handicap. Dureros în povestirea acestui coleg era faptul că însuşi fratele său ajunsese handicapat din cauza timpului petrecut în faţa monitorului. Pe urmă mi-am propus să studiez eu însumi fenomenul, având cumva o specializare care-mi permitea aceasta. Gravitatea lucrurilor descoperite în literatura de specialitate m-a provocat să adâncesc cercetările. Mă speria gândul că şi copiii din România vor ajunge să sufere grav de pe urma vizionării.

- Din carte rezultă că vizionarea TV nu este un obicei sănătos. Ce a dus la o asemenea concluzie?

- Esenţial este ca oamenii să înţeleagă ceea ce MacLuhan afirma în urmă cu 30 de ani: „Nu contează atât ce vezi la televizor, cât faptul că eşti prins în această non-activitate”. Neuropsihologii au descoperit că simplul fapt de a petrece câteva ceasuri pe zi în faţa ecranului, din primii ani de viaţă, are consecinţe dramatice pentru dezvoltarea reţelelor neuronale, pentru organizarea creierului. Televizorul, în esenţă ecranul, chiar dacă este vorba de calculator, inhibă funcţionarea emisferei stângi a creierului şi subminează activitatea lobului prefrontal, ceea ce duce în timp la o atrofiere a acestor zone. Savantul italian prof. Sartori, în cartea sa Homo videns, chiar vorbeşte despre o imbecilizare prin televizor. Lucrurile sunt însă mult mai grave. Nu este vorba numai despre o scădere a nivelului de inteligenţă, de o sărăcire intelectuală. Îmi este teamă că televiziunea, atât prin impactul tehnologic, cât şi prin cultura pe care o promovează, are un efect dezumanizant.

- Nu vi se pare că afirmaţia este prea tare, că va scandaliza?

- Din păcate, nu e vorba de o metaforă. Este poate cel mai potrivit cuvânt ce ilustrează efectul TV asupra fiinţei umane. Ceea ce-l defineşte pe om, ceea ce-l diferenţiază de toate celelalte animale sunt în esenţă reflexivitatea şi procesele mentale superioare. Însă tocmai ele sunt subminate de televizor. Vizionarea stopează dezvoltarea ariilor neuronale în care se desfăşoară aceste procese.

- Ce sunt acelea „procese mentale superioare”?

- Cele fără de care omul nu poate desfăşura aproape nici o activitate: atenţia, motivaţia, controlul comportamentelor şi a emoţiilor, capacitatea decizională sau tot ceea ce înseamnă funcţie de control, de guvernare a gândirii şi a activităţilor umane.

Televiziunea dezumanizează deoarece condiţionează reacţii instinctive. Din punct de vedere neurologic, subjugă raţiunea şi sentimentul instinctelor primare. Mecanismul este simplu de înţeles: executivul creierului, unde sunt procesate actele enumerate anterior, este cel care controlează comportamentele instinctive. Cercetările ultimilor ani demonstrează că, atunci când această parte a creierului este vătămată, omul nu-şi mai poate controla instinctul de hrănire, instinctul sexual şi agresivitatea. Acest lucru, arată neuropsihologul japonez prof. Ryuta Kawashima, are loc şi în urma vizionării. El a demonstrat experimental că tinerii de astăzi sunt violenţi şi-şi pierd autocontrolul nu numai fiindcă văd multă violenţă pe micul ecran, ci pentru că timpul petrecut în faţa televizorului şi a calculatorului le-a vătămat cortexul prefrontal.

- Cu alte cuvinte, televizorul ne strică creierul…

- Deja lucrul acesta a ajuns vizibil la mulţi dintre tinerii noii generaţii. Dar cine să mai ia aminte, în condiţiile în care toată lumea este bulversată de bombardamentul mediatic la care este supusă? Ce părinte îşi doreşte să ajungă copilul său handicapat? Şi, totuşi, aceasta se întâmplă… Unii realizează că din cauza vizionării excesive, alţii o iau ca pe un dat, puţini sunt însă aceia care conştientizează dintru început pericolul.

- Mă iertaţi că insist, dacă totuşi ar fi vizionate emisiuni educative la televizor, efectele acestea nu ar putea fi înlăturate?

- Nicidecum, deoarece ele depind mai puţin de natura mesajului, cât de timpul petrecut în starea de semihipnoză, de pasivitate mentală pe care o condiţionează vizionarea. Ecranul TV, tehnologia video, printr-o mulţime de mecanisme, care sunt prezentate amănunţit în carte, distrug reţelele neuronale sau cel puţin nu le îngăduie să se dezvolte.

De altfel, am citat în cărţile scrise o mulţime de studii care demonstrează că nu există educaţie prin televizor. Televiziunea nu educă, ci condiţionează. Nu se poate realiza un proces de învăţare conştientă prin televizor, însă putem fi uşor manipulaţi prin acesta. Televiziunea are darul de a te face să crezi că eşti foarte bine informat şi extrem de deştept. Realitatea? Nivelul de lectură şi reflecţie s-a redus extrem de mult. Aţi cunoscut vreun om cu o cultură vastă formată în faţa televizorului?

- Aţi pomenit de tehnologia video. Oare şi calculatorul trebuie inclus în această discuţie?

- Majoritatea mecanismelor tratate în carte vizează tot cea ce înseamnă „cultura ecranului”. Jocurile pe calculator sunt mult mai agresive decât programele de televiziune. De fapt, în mod paradoxal, programele destinate copiilor ating cel mai mare grad de nocivitate pentru dezvoltarea minţii acestora. Aici, rapiditatea schimbării planurilor, agresivitatea şi alte mecanisme violentează creierul uman mai mult decât o fac emisiunile dedicate adulţilor.

- Ce însemnătate au toate acestea pentru viaţa religioasă a oamenilor?

- Înainte, copiii, chiar dacă trăiau la ţară, se suiau în copaci sau erau toată ziua cu vacile pe câmp, aveau posibilitatea să-şi dezvolte normal creierul. Mulţimea stimulilor şi a încercărilor pe care le făceau posibile viaţa în natură favoriza dezvoltarea acelor abilităţi necesare desfăşurării unei vieţi religioase. Televiziunea, însă…! Cum oare se vor putea concentra la rugăciune aceşti oameni formaţi în faţa televizorului, care nu-şi pot concentra nici măcar câteva minute mintea pe o activitate oarecare? Cum vor putea să se motiveze în susţinerea războiului duhovnicesc oameni incapabili de a se motiva în găsirea unui scop în viaţă şi în desfăşurarea unei munci anume? Cum vor putea să se înfrâneze, atâta timp cât nu-şi pot controla pulsiunile sexuale, mânia sau agresivitatea?

- Şi, totuşi, nu ne lăsaţi nici o şansă? Dumnezeu nu credeţi că poate interveni ca să-i păzească pe copii de aceste influenţe nefaste?

- Cred că nu este potrivit să privim lucrurile în felul acesta. Noi ştim că la Dumnezeu toate sunt cu putinţă, dar este o taină faptul că Dumnezeu nu trece peste libertatea noastră. De altfel, un cunoscut părinte duhovnicesc a răspuns foarte ferm la această întrebare: „Nu avem voie să-L ispitim pe Dumnezeu”. Omul are libertatea să facă ceea ce doreşte, iar asta înseamnă că Dumnezeu nu poate fi luat ca şi acoperitor al greşelilor noastre. Libertatea înseamnă şi să suportăm consecinţele căderii. Dacă facem ceva care ne strică sănătatea – creierul, în situaţia noastră – să nu ne aşteptăm ca Dumnezeu să intervină în chip minunat pentru a ne vindeca de răul pe care ni l-am produs cu bună ştiinţă. Dumnezeu ne poate înştiinţa într-un fel anume că suntem pe o cale greşită, însă dacă noi perseverăm în rău vom primi ceea ce am căutat, căci, încă o dată, aceasta este în fond efectul unei libertăţi prost înţelese.

- Ce ar putea face părinţii pentru a fi recuperate infirmităţile pe care spuneţi că le poate provoca vizionarea?

- Copiilor trebuie să li se ofere acel mediu şi acele experienţe necesare vârstei. Am acordat mai mult spaţiu pe parcursul cărţii „Efectele televiziunii asupra minţii umane” pentru înţelegerea a ceea ce înseamnă o bună stimulare a minţii copiilor. Altminteri, nu este nimic deosebit. Copiii au nevoie în primul rând de afectivitatea părinţilor, trebuie să li se vorbească, căci cuvântul mamei şi al tatălui joacă un rol esenţial în lărgirea ariilor neuronale, atunci când copilul se implică activ şi personal în această comunicare. Copiii au nevoie de natură, de efort fizic, trebuie să se implice în jocuri care le stimulează imaginaţia…

- Am vorbit până acum numai despre copii. Adulţii sunt în afara pericolului?

- Deloc. Numai că la copii degradarea creierului este mult mai rapidă şi are un caracter preponderent structural, căci ei se află în perioada de dezvoltare a minţii, pe când la adulţi afecţiunile sunt mai mult de natură funcţională. Însă şi la adulţi se produc, în timp, degenerări ale reţelelor neuronale ale emisferei stângi şi ale cortexului prefrontal. Şi la ei se manifestă efectul hipnotic şi cel de dependenţă, şi lor le slăbeşte memoria, atenţia, motivaţia sau alte abilităţi mentale superioare.

- Ce putem face?

- În primul rând, trebuie conştientizat fenomenul. Asociaţia Americană de Pediatrie insistă mult asupra limitării timpului petrecut de copii în faţa ecranului. Ei susţin că, până la doi ani, nicidecum nu trebuie lăsat copilul la televizor, iar după, pe toată perioada vârstei şcolare, timpul de vizionare (televizor, calculator, video) nu trebuie să depăşească una sau cele mult două ore zilnic. Alţi neuropsihologi şi specialişti în educaţie din America sunt de părere că până la vârsta de 5-6 ani copiii nu ar trebui să se uite la televizor. Pentru adulţi, ce să spunem?… Este o problemă de luciditate şi de responsabilitate. Nu cred, şi este o chestiune de bun simţ, că omul s-a născut pentru a-şi petrece o mare parte din viaţă în faţa unui ecran.

Interviu realizat de Mariana Ienăchescu

Material apărut în nr. 15 din “Familia Ortodoxă”.

Sursa

Prof. Ilie Bădescu despre Războiul împotriva omului, a omenirii și a lui Dumnezeu prin intermediul televizorului

2011-10-28T08:53:00.000-07:00

“Vizionarea TV, prin caracteristicile sale, ii determina pe oameni sa se raporteze la televiziune ca la o instanta de ordin religios. Nu numai metaforic vorbind, televiziunea instituie in societatea mediatica o realitate asimilabila templului din religiile idolatre. Fantasme fabricate si refabricate de masinaria infernala a imagologiei televizualului razbat direct in subconstiinta omului, lipsindu-l de controlul elementar asupra propriilor sale dorinte si reprezentari, blocandu-i accesul la exercitarea liberului arbitru. Plonjand cu voluptate in mediul de imagini si de fantasme generate continuu de ecranul televizorului, omul intra fara sa stie in cea mai umilitoare robie, in robia mintii.

Efectul mediei audio-video este unul de tip magic dat fiind faptul ca dupa numai doua minute de la instalarea in fata televizorului creste fantastic emisia undelor alfa, ale pasivitatii, starii semi-hipnotice, reveriei si teledependentei etc. Activitatile de tip beta ale cortexului se diminuiaza spre pragul zero, facultatea selectiva inceteaza sa se mai manifeste, functiile axiologice sunt brusc suspendate, insul este deposedat de orice initiativa psiho-morala, se comporta ca si cum ar fi dirijat de “altcineva”, ca in starile de somnambulism.

De aceea, expunerea la televizor induce stari psihice pe care le putem incadra in familia starilor alterate de constiinta (starile de natura hipnotica, visele, decuplarea spatio-temporala si senzoriala, halucinatiile etc).

Un ins care petrece circa 3-6 ore in fata televizualului si crede nu in realitatea lucrului ci in imaginea lui, pe care i-o furnizeaza prelucrarea (deconstructia) televizuala, este vrajit, confiscat mental si simtual de fantasmele televizuale, astfel ca aproape nu-si mai apartine.

Potrivit cercetarilor in domeniu, imagologia televizuala se substituie religiei instituind un tip special de idolatrie prin care triumfa in lume cultura nihilista si domnia “statului magic”, cele doua mari fatete ale erei globalizarii.

Unele carti ca cele ale lui McLuhan (tradusa si in romaneste: “Mass-media sau mediul invizibil”, 1997), dar si aceea a lui Jerry Mander (”Four Arguments for the Elimination of the Television”, 1978) si a lui Janne M. Healy, “Endangered Mind”, 1990) se inscriu si ele intr-o atare serie mondiala de avertismente severe asupra marilor primejdii aduse de generalizarea mediului televizual de existenta.

“Omul acesta nou” pare a fi cu adevarat purtatorul unor terifiante mutatii, a caror nota dominanta este negativul omului creat Dumnezeu, este chiar “antiomul”, cum il caracterizeaza un istoric si filosof crestin. Televiziunea si mediul creat de aceasta se incadreaza in configuratia culturii nihiliste ale carei trasaturi definitorii sunt:

- Dumnezeu a fost ucis in sufletul celui care-o impartaseste, in mediul acestei culturi;

- actul televizual a inlocuit actul religios;

- tainele au fost substituite de mistere;

- lumea TV ajunge a fi perceputa ca lume exemplara a existentei plenare ceea ce-i atesta caracterul idolatru;

- omul liber in fata lumii si a lui Dumnezeu lasa locul tipului teledependent, un straniu mutant, pe care faza postnihilista il etaleaza la o scara si intr-o proportie mondiala.

“Ce aduce nou mediul cultural contemporan, noul stil de viata fata de societatea traditionala si se reflecta in mod amplificat in mesajul lumii TV si in experienta acesteia? Raspunsul nu este greu de gasit in contextul cercetarilor privind problemele de atentie si invatare.

Concluzia la care se poate ajunge este ca germenul disolutiv pentru viata si sanatatea mentala a tinerilor noilor generatii il constituie, in modul cel mai probabil, cultura sau experienta nihilista” (citat din mss), iar aceasta cultura a nihilismului capata proportii planetare gratie efectului de umbrela informationala globala pe care-l induce mass-media in frunte cu televiziunea.

Umbrela televizuala capata doua expresii:

a) controlul fluxului mental prin mecanisme de tip ideologic, instaurand in lume idolatria ideologiilor;

b) controlul mental prin narcoza constiintei ca efect al manipularii simtuale a omului, gratie fantasmelor si imaginarului televizual.

Cele doua totalitarisme – ideologic si magic – induc doua formule de stat totalitar, iar acestea sunt amandoua expresii ale culturii nihilismului.

Stiinta intre cultura nihilismului si cultura credintei

Televiziunea afecteaza deopotriva activitatea corticala a creierului si puterea sufleteasca a indivizilor care aleg sa traiasca intr-un mediu televizual de existenta. Conditia umana este grav afectata, televizualul modifica oscilatiile undelor creierului, pana la diminuarea spre zero a undelor beta, adica a suportului energetic al activismului cerebral, al proceselor de gandire, analiza si decizie: in cercetarile intreprinse de sotii Emery ori in cele ale lui Krugman, s-a ajuns la concluzia ca, “odata ce televizorul este pornit, undele creierului incetinesc pana cand undele alfa si delta devin preponderente. Cu cat televizorul sta mai mult timp aprins, cu atat sunt mai lente undele cerebrale”.

In al doilea rand, potrivit concluziilor si masuratorilor unor mari savanti americani, neuropsihologi in special, televiziunea si intreaga cultura legata de televizual creaza mediul de aparitie a unor anomalii neurologice in ceea ce priveste emisfera stanga a creierului, a carei activitate pare a fi masiv inhibata pe toata durata privirii televizorului. Aparitia acestei anomalii neurologice in timpul privitului la TV si anume inhibarea activitatii emisferei stangi a creierului, care-si reduce extrem de mult activitatea, induce o radicala diminuare a capacitatilor critice, a creativitatii, a raspunsului si deci a reactivitatii cortexului la stimulii primiti pe cale televizuala.

Cat de adanc sunt sesizate lucrurile acestea de catre Pr. Dionisie de la Muntele Atos: “E o intelepciune mare, nu sunt lucruri mici toate chestiunile, toate inlesnirile astea, dar vezi ca le intrebuinteaza oamenii spre daramarea lor, le intrebuinteaza oamenii spre a se departa de Dumnezeu. Astia pe care i-a luminat Dumnezeu si au descoperit atatea inlesniri, niciodata nu zic: “Ia uite, Dumnezeu mi-a ajutat si am descoperit cutare lucru”. Nu! “Eu, eu!”. Eh!… Si atunci nu este mai mare primejdie la fiecare dintre noi ca atunci cand ai egoismul in tine. Adica, daca ai egoism, de-acum te pui in locul lui Dumnezeu, nu te smeresti “ca eu sunt praf si cenusa”, ci: “Eu am descoperit, eu am facut”. Nu zici: “Multumim Domnului, m-a luminat harul Sfantului Duh, m-a luminat Dumnezeu care pretutindenea si in tot locul si in tot momentul e cu noi si am descoperit asta”. Nu, niciodata! Vezi? Egoismul! De aceea omenirea merge departata de harul Sfantului Duh.

Mandria e cea mai primejdioasa patima. Toate patimile, toate pacatele, se iarta foarte lesne, si te imbratiseaza Dumnezeu si te duce in imparatia Cerului. insa, la imparatia Cerului sub nici un motiv nu poti inainta cu inaltarea mintii, cu mandria. Ispititorul, satana cel mare, e foarte destept si stie lucrul asta. De aceea seamana in omenire inaltarea mintii si tulburarea, adica mandria, ca sa nu poata inainta omul la imparatia Cerurilor. Caci Sfintele Scripturi asa spun, ca, din bunatatea Lui, Dumnezeu vrea ca acolo unde a fost imparatia satanei atat de infricosat si mare, care pe urma a cazut din cauza mandriei, acolo sa completeze locurile acelea cu sufletele bunilor crestini si ale calugarilor care s-au aflat la Dumnezeu. Dar acolo nu poti ajunge daca ai inaltarea mintii, sub nici un motiv! Doar cu smerita cugetare poti ajunge acolo! De aceea, ispititorul instaleaza in sufletul copilului, de mic, inaltarea mintii, mandria, lucru care zicem ca nu-i nimic, si de fapt acela-i cel mai daunator, cel mai primejdios pentru mantuirea sufletelor noastre”.

Iata, dar, ca televizorul rupe intelectul de inima, amputeaza functia sufleteasca, il arunca pe om in externalitatea lumii, in cele desarte, de la mandrie (auto-admirare) pana la betia simturilor, totul este plonjare totala in lumea aceasta, uitare de cer si de Dumnezeu si incredintare in cele de pe pamant. Nimic din ceea ce tine de extratemporalitate, de alocalismul noosic al fiintei profunde, nu mai razbate in manifestarile cele obisnuite ale omului. Lucrul cel mai grav este ca toate acestea revin in campul de constiinta al omului astfel amputat in forma degradata a “religiei televizualului”, in fapt o para-religie, o grava, primejdioasa idolatrie care arunca omul in robia magicului, provocand cea mai tragica decuplare ontologica a omului, decuplarea din raportul cu adevaratul Dumnezeu si deci cu adevarata Biserica.

Lumea TV este o “casa a zeilor”, ceea ce arata indeajuns ca lumea este supusa unei masive “revrajiri prin televizionare”. Intr-o atare lume intoarsa pe dos, “televizorul devine templu” si “temei al unei alte sanctificari”, televiziunea castiga un adevarat monopol pe piata miturilor si fantasmelor omului modern, ceea ce reprezinta intr-adevar pilonul terific al edificarii statului magic in lumea revrajita.

Amputarea memoriei sacre Viata inseninata si pacificata si lumea linistita sunt roadele darului, ale Harului, ele decurg din caracterul gratiat sau daruit al existentei, consecinta a creatiei. Aici este locul in care se interpune televiziunea: ea promite liniste, armonie, vindecare, inseninare si pacificare, bucurie si beatitudine. Tragica minciuna. O noua problema survine in raport cu un astfel de unghi al abordarii problematicii omului si a societatilor in lumina teoriei substituirii lucrarii harului printr-o putere mincinoasa, cum este televiziunea, si anume aceea a caracterului rascumparator, tamaduitor, al memoriei sociale sau colective, esential pentru o stiinta a societatii.

Televiziunea modifica memoria, obtureaza canalul amintirii de Dumnezeu, ceea ce conduce la cea mai grava maladie ontologica a omului ca specie. Dar mai presus de toate, aceasta amputare este o tragica deviere a stiintei, care devine astfel albia unei canalizari nihiliste.

Memoria sau “aducerea aminte de Dumnezeu” a fost la inceput “simpla si omogena”, ne spune Sf. Grigorie Sinaitul. “Principiul si cauza gandurilor inseamna, dupa incalcarea poruncilor, distrugerea memoriei simple si omogene. Devenind complicata si schimbacioasa, din simpla si omogena cum era, ea a pierdut amintirea lui Dumnezeu si puterea ei a fost distrusa. Remediul pentru a scapa aceasta memorie primordiala de memoria primejdioasa si pacatoasa a gandurilor este revenirea la simplitatea initiala…

Marele remediu pentru vindecarea memoriei este perseverenta si neclintita aducere aminte a lui Dumnezeu prin rugaciune”. Or cultura televiziunii compromite, blocheaza tocmai aceasta amintire, caci la toate necazurile si spaimele omului propune o evadare in lumea cutiei de sticla. Adevarata vindecare presupune “dezactualizarea vietii robite de memoria primejdioasa si pacatoasa a gandurilor” si, deci, disponibilizarea pentru energii sau lucrari duhovnicesti. Aceasta este calea dreptei trairi si catre dreapta randuiala. Aici se interpune cu putere deviatoare televiziunea: ea promite ceea ce numai Dumnezeu ne poate da. Orice dezactualizare a vietii robite de neputinte si de patimi este implicit o actualizare a darului si deci a latentelor sufletesti. Aceasta presupune tocmai situarea in orizontul “bucuriei si al veseliei in suflet”.

“Iubitorule de Dumnezeu, fii foarte atent! Atunci cand te indeletnicesti cu munca si vezi o lumina sau un foc, inlauntrul tau sau in exterior, sau asa-zisa imagine a lui Hristos, a ingerilor sau a sfintilor, nu o primi, esti in primejdie, si poti sa suferi din cauza ei. Nu-i da voie spiritului sa nascoceasca astfel de imagini! Toate aceste nascociri exterioare nepotrivite au ca efect ratacirea sufletului. Adevaratul principiu al rugaciunii este caldura inimii, care arde patimile, care naste bucuria si veselia in suflet, care supune inima unei iubiri adevarate si unui sentiment de plenitudine neindoielnica”.

Televiziunea este acea forta care ne sustrage, ne rapeste de pe calea spre adevarata eliberare si ne livreaza robiei cutiei nascocitoare de imagini. In felul acesta, la obturarea functiilor emisferei stangi, a dinamismului creierului prefrontal, se adauga si aceasta amputare a memoriei ontologice, adica a amintirii de Dumnezeu.

“Sfintii parinti si psihologia adancurilor arata ca sunt doua memorii: o memorie ontologica, fiintiala, sacra, a chipului lui Dumnezeu in om, si o memorie istorica – acea agonizare umana de-a lungul vietii, mileniilor umane (…) zice Psalmistul: Ci pus-a in vistierii adancul”. “Ce sunt nu stiu, iar ce stiu nu sunt”. “Trei sunt uriasii care ucid sufletul: Uitarea, Ignoranta si Lenea”. Sa retinem ca cele doua forme de memorie constituie adevaruri de la varful stiintei sufletului pe care psihologia pozitivista le-a facut obscure, tocmai ca sufletul sa piarda legatura cu dreapta memorie. Iar televiziunea cultiva unilateralitatea memoriei asa cum in raport cu cele doua emisfere cerebrale cultiva unilateralitatea emisferei drepte. In genere, lucrurile sunt simple si invataturile sunt si ele simple. Invataturile actualizate au forma sentimentelor bune, iar indrumarile rele vin pe calea si prin mijlocirea sentimentelor negative si a gandurilor incalcite sau, gratie televizualului, vin prin mijlocirea unei vieti amputate.

Televiziunea creeaza intr-un ins iluzia ca lucrurile si timpul sunt la dispozitia lui incat el nu realizeaza ca toate sunt desertaciune si doar cele simple sunt aducatoare de pace, armonie, siguranta si mantuire. Sentimentul bun este invatatura cea buna. Noi suntem intotdeauna in interiorul cate unui sentiment dominant in jurul caruia se cladesc, mai apoi, toate gandurile si orientarile noastre.

Unele sentimente sunt luminoase si ele fac din noi persoane luminate, minti luminate, gandire luminata. Eroarea “iluministilor” a fost aceea sa creada ca “ratiunea” este sursa luminii. In realitate, sursa luminii este in adancul fara fund al inimii, insusi Dumnezeu, si se transpune in lume prin trairi inaltate si inaltatoare, adica prin stari sufletesti, la temelia carora gasim latentele sufletesti, energiile necreate. Or tocmai acest dinamism vertical este suprimat de televiziune.

Deformarea tiparelor experientei colective. Desbisericirea lumii Putem incadra, iata, efectele televizualului in categoria celor de tip devastator si nu putem sa nu receptam noul concept pentru ce reda sintetic noul tip de cultura generata de mediul comunicarii video-audio: cultura nihilista. Cum s-a precizat, aceasta afecteaza nu doar activitatea cortexului ci diminueaza in chip dramatic, spre alarma, puterile sufletesti ale indivizilor si in ansamblu ale popoarelor. Dl Virgiliu Gheorghe examineaza in profunzime chestiunea.

Cultura noilor media pare a diminua spre anihilare valoarea pe care omul o atribuie in mod obisnuit unei trairi (stari de viata) inaltate la Dumnezeu, ceea ce afecteaza actualitatea ei sufleteasca, si deopotriva intensitatea ei. Exista moduri de viata care provoaca declinul pretuirii unor tipare de traire. Diminuarea pretuirii unui tipar de viata aduce dupa sine si diminuarea aderarii la el. Prin urmare, orice act de traire este “invelit” de aceste doua fatete: pretuirea si aderarea. Ele trebuie sa se regaseasca in orice diagnoza asupra comportamentelor omenesti, deci in studiile si cercetarile umane. Fiecare cadru spiritual este aidoma unei insule, sau gradini in care te intalnesti cu cei ce aleg sa-si traiasca zilele libertatii acolo. Intre valoarea unui cadru de traire (pretuirea sau actualitatea lui sufleteasca) si aderarea la el, practicarea lui in viata cea de toate zilele, este o diferenta care fundamenteaza predictiile realiste.

In fapt, orice popor, prin manifestarile lui creatoare, isi fixeaza tiparele de “traire” sub forma unor cadre spirituale, la randul lor multiplicate in opere, ritualuri, sarbatori etc. si, mai presus de toate, in religiozitate. Toate acestea compun un “intreg” spiritual definitoriu pentru acel popor.

Arareori o elita s-ar putea manifesta la puterea intregului spiritual al unui popor.

Particularitatea culturii bazate pe exclusivitatea mediului video-audio de comunicare consta in aceea ca micsoreaza aceasta varietate de cadre spirituale, dar mai ales compromite accesul la cadrele de viata spirituala pe care le desemnam sintetic prin termenul de Biserica sau prin termenul de koinonia care inseamna stare de comuniune, iar aceasta atinge un prag maximal in acel cadru de traire (noologic) pe care-l numim Biserica.

Televizorul dezbisericeste lumea, instaland in mediul de viata al popoarelor un fel de surogate religioase intre care se afla insasi televiziunea. Toate cercetarile dedicate acestei chestiuni au constatat ca exista o legatura stransa intre starile neurologice, psihologice si, am adauga noi, noologice, induse de vizionarea TV si de continutul acesteia si care se incadreaza in starile alterate ale constiintei, din aceiasi familie cu starile induse de droguri, cu fantasmele, visele, psihozele etc. Trasatura dominanta a acestei legaturi este data de faptul ca in toate se poate citi, pe de o parte, alterarea constiintei si, pe de alta, progresul nihilismului incat putem adera si la cea de-a doua concluzie desprinsa din aceasta categorie de cercetari: singurul raspuns la cultura nihilismului este cultura credintei. Fara de aceasta “intoarcere” se poate usor prognoza nu sfarsitul civilizatiei occidentale, ci sfarsitul omenirii. Cu adevarat, lumea se afla azi la raspantie: cultura nihilismului si cultura credintei reprezinta marea bifurcatie a omenirii. Ea este bifurcatia intre drumul spre sinucidere colectiva sau spre supravietuire colectiva. Tertium non datur.

Nota: Trimiterile se regasesc in cartea din care am extras acest fragment – NOOLOGIA a Prof. Ilie Bădescu.
Sursa

Efectele televiziunii si ale internetului asupra sanatatii mentale - Virgiliu Gheorghe

2011-10-17T04:34:00.001-07:00

Imbecilizarea prin Televiziune -Virgiliu Gheorghe

2011-10-17T04:33:00.001-07:00

Televizorul – “mai bine să citim ceva duhovnicesc, să ne întărim în credinţa şi în drumul cel adevărat pe care trebuie să umblăm noi, creştin-ortodocşii”

2011-10-15T09:45:00.000-07:00

Televizorul e o înţelepciune, dar înţelepciunea asta o întrebuinţează direct ispititorul ca să facă omenirea în aşa fel încât să nu existe în primul rănd curăţenie, sfinţenie a omului, atât trupeşte cât şi duhovniceşte. În loc să stăm la televizor şi să ne umplem sufletul şi inima de răutăţile pe care le arată acolo, e mai bine să citim ceva duhovnicesc, să ne întărim în credinţa şi în drumul cel adevărat pe care trebuie să umblăm noi, creştin-ortodocşii.

Omul, când se naşte şi este botezat, e curat, copilul are o fire omenească curată, dar vezi, cu televizorul, de mic copil, bagă într-însa destrămarea, adică necurăţia, necurăţia trupului şi a sufletului.

Părinte, dar acest televizor, “duşman al omului”, nu se poate gospodări totuşi, în mică parte, cât de cât?

Păi cum, cum să-l gospodăreşti? Că acolo ţi-arată ce-i rău.

Ţi-aduce aminte de păcat, într-adevăr, dar…

Atuncea, ca să te uiţi la televizor şi să nu-ţi aduci aminte de păcate, trebuie să fii îndumnezeit.

Aşa e.

Da’ aşa, copilul, firea, nu numai copilul, firea orişicăruia, firea te trage la cele rele. Că ce arată la televizor? Arată la televizor numai ce i place omului, patimilor lui.

Şi dacă am încerca să facem o selecţie. Adică să ne uităm la ce-i folositor pentru suflet. Că sunt şi documentare, sunt şi…

Sunt, dar omul e neputincios. El zice: “Am văzut că o zis aşa”… “Ia să vedem ce mai zice despre asta”…

Da, da, da. Deci dacă avem televizorul în faţă nu putem să-l avem pe Dumnezeu.

S-a terminat! Cum să-l ai, cum să-l ai? Că omu-i plecat spre cele rele din tinereţile lui.

Da, aşa este.

Din tinereţile lui îi plecat. Eee!… Slavă lui Dumnezeu! (Conv. cu trei preoţi din Moldova, 10-06-2002)

Părinte, ce să facem? Acum e o mare problemă cu televizorul în lume. Se ştie că face rău minţii şi vieţii, iar tinerii sunt foarte atraşi.

Vedeţi, sfinţia voastră, cu câtă diplomaţie intră Satana în omenire ca să o distrugă!… Ceea ce ne spunea la ureche ispititorul, pentru că el este duh, duhul răutăţii, vistierul tuturor răutăţilor, ceea ce ne închipuiam în minte ca oameni, acum ţi le arată făţiş.

Televizorul e o înţelepciune, dar înţelepciunea asta o întrebuinţează direct ispititorul ca să facă omenirea în aşa fel ca să nu existe în primul rând curăţenie, sfinţenie a omului, atât trupeşte cât şi duhovniceşte. Vedeţi, conducătorii televiziunilor sunt nişte oameni, se dă de înţeles, cu totul daţi răutăţii, căci ar putea să arate în televizor cele mai bune lucruri pentru ca omenirea să se îndrepteze, să meargă pe calea adevărului, să fie aproape de sfaturile şi povăţuirea Bisericii, ca sufletul să fie curat şi neîntinat. Din contra, ei arată felurite nevoi ale lumii, nevoi rele, fiindcă “omul e plecat spre cele rele din tinereţile lui”.

Acuma, dacă din tinereţile omului arăţi lucruri rele, acelea se instalează în sufletul şi în inima lui până când de-acuma chiar spune că-s fireşti, că-s lucruri fireşti. Şi uite cum devine omenirea desăvârşit netrebnică înaintea lui Dumnezeu. Vezi? Clar spune însuşi Domnul: “întru împărăţia lui Dumnezeu nu va intra nimic spurcat, necurat sau întinat.” Da’ acuma, dacă la televizor arată felurite feluri de feluri spre distracţie, spre hrănirea păcatului, cum o să ajungem atuncea în împărăţia lui Dumnezeu?

Trebuie mare băgare de seamă, că-i făţiş răul, împărăţia lui Antihrist. E făţiş, ca să distrugă omul să nu mai fie… Şi doar scrie în Sfânta Carte: “Domnul va pierde pe tot cel ce curveşte”. Că vezi, chiar dacă nu curveşti trupeşte, dar dacă tu vezi spurcăciuni şi fel de fel de întinăciuni la televizor, gata, ţi-e spurcată mintea! Şi de acolo omul întâi cade cu mintea, cu ideea, cu gândurile şi după aceea vine timpul de facem lucrarea şi cu fapta. Ce să faci?!

Asta vădit e lucrarea ispititorului.

Părinte, spuneaţi că se curveşte cu mintea uităndu-ne la televizor. Cum vine asta?

Păi sigur. Dacă te-ai împăcat cu păcatul acesta, ai curvit cu mintea şi nu mai poţi fi curat. De aceea, toate păcatele trebuie spovedite, şi cele cu gândul, că la Dumnezeu se va judeca şi gândul şi rămăşiţa gândului. Toate le ştie Dumnezeu. Ai început să gândeşti ceva şi n-ai terminat gândul acela… ei, şi acea rămăşiţă a gândului se va descoperi înaintea Bunului Dumnezeu.

De aceea, spovedania, mărturisirea trebuie făcută cu atenţie şi cu frica lui Dumnezeu şi cu speranţă, şi nu aşa, ca să spui ce-ai făcut şi “hai degrabă să ies afară să le fac tot pe acelea”. Nu! Cu speranţă ca să le tai desăvârşit! “Le-am făcut, Doamne, asta şi asta şi cutare, de-acum încolo, cu ajutorul Tău să nu le mai fac!” Şi atuncea eşti primit înaintea lui Dumnezeu, vorba ceea, ca cei doi bani ai văduvei. Vasăzică, erau puţini, dar, dacă i-o dus cu toată credinţa, văduva aceea a fost mai primită decât cei care o aruncat bogăţie mare în vistieria Bisericii. Eh! Să ne osârduim, că Bunul Dumnezeu ne va ajuta.

Părinte, cum de are atâta putere televizorul încât miliarde de oameni stau şi se uită la televizor, şi dacă este într-o casă vreunul, nu poti să nu te uiţi?

Ai văzut cu câtă diplomaţie Satana împărăteşte lumea? Dacă el are putere… Vezi?

Şi pe Mântuitorul, după ce o postit patruzeci de zile şi flămânzise, L-o luat duhul cel rău, că nu cunoştea că-i Mântuitorul, că-i Dumnezeu… L-o luat şi L-o dus în înălţările cele mai mari ale lumii şi I-o arătat toate împărăţiile pământului şi toate cele şi I-o zis: “Vezi, acestea toate sunt date mie şi cui vreau eu i le dau. Dacă vrei să te închini mie, eu ţi le dau Ţie.” Vezi că el vedea că-i o persoană dumnezeiască, dar era întunecat de Dumnezeu să nu cunoască că este însuşi Fiul lui Dumnezeu.

Şi vezi că, Dumnezeu ca şi cum i-a dat dreptul că el îi stăpân, de aceea nu i-o zis: “Taci din gură, măi, ce spui minciuni? Nu sunt acestea ale tale, nu eşti tu stăpân”. Dumnezeu nu i-o zis nimica de aşa ceva. I-a zis: “Domnului Dumnezeului tău să te închini şi numai Lui să-I slujeşti”, adică: “Nu eşti tu vrednic de a Mă închina ţie”. Putea Dumnezeu să-l insulte, da’ vezi, teologii specifică precum că a vorbit cu Satana ca şi cum i-ar fi aprobat că el este stăpân peste omenirea asta.

De aceea trebuie mare atenţie şi să respectăm cele ce am învăţat din Sfintele Scripturi, din Sfânta Evanghelie, din toate sfintele cărţi, că Satana îi şmecher, el îi viclean, el îi duh şi bate la noi, să intre în mintea şi în inima noastră. Cum adică să intre? Cu patimile, că toate patimile omului sunt introduse de ispititorul, de vrăjmaşul. Şi după ce s-o întărit patimile în noi, de-acuma Satana se dă deoparte, şi noi lucrăm după patimile noastre şi el şade deoparte şi râde de noi.

Vezi că patimile, după ce se instalează în inima şi în mintea omului, devin ca o fire. De exemplu, e patima de a bea vin mult, de a fuma, sunt patimi. Da’ atâta se întăreşte patima aceea în om, că omul, după ce s-o înrădăcinat patima aceea, mai degrabă suferă să nu mănânce pâine decât să nu fumeze. Aşa şi toate celelalte patimi trupeşti, devin în sufletul şi în inima omului ca o altă fire, ca o fire. Şi uite, ajungi să spui: “E imposibil! Se poate lucrul ăsta, să nu mă duc eu la femei? Da’ nu se poate!” Vezi? Adică, se dă de înţeles că patima a prins rădăcini adânci şi, dacă e înrădăcinată în ideea omului, în adâncime, cu anevoie se dezrădăcinează patima. Nu-i imposibil, da’ trebuie mai multă osteneală.

De aceea, când orice lucru rău e la început, dacă ai sfătuitori şi dacă ştii cum să te lupţi, poţi să tai oricare patimă, ori minciuna, ori răutatea, oricâte, că doar câte răutăţi nu sunt pe faţa pământului şi intră în ideea noastră! Poţi să le tai, să le scoţi de la tine de la început, dacă este hotărâre. Dar noi suntem neputincioşi şi vine timpul că, aşa cum zice la Psaltire, “nu este cel ce face bunătate, nu este până la unul”. Vezi? Aşa devine omenirea.

Cu televizorul ăsta, mare ispită, mare nenorocire! Şi vezi, s-a ajuns acolo că familia care n-are televizor se numeşte o familie înapoiată. Vezi cum a devenit omenirea? Toate aceste răutăţi le socoteşte că-s de trebuinţă. Da’ nu-i adevărat! E lucrarea ispititorului.

Numai Dumnezeu ştie ce ne mai aşteaptă!… Dar noi să ne facem datoria, să ne osârduim, să facem răbdare, că “cel ce va răbda până în sfârşit, acela se va mântui”. Răbdarea niciodată nu ruşinează, răbdarea totdeauna are harul ei, căci te bucură. Da’ oamenii-s neputincioşi: “Cât am să mai răbd?” Până la sfârşit, căci spune Mântuitorul: “Cel ce va răbda până în sfârşit, acela se va mântui”.

Părinte, se poate întâmpla ca televizorul să cultive unele patimi?

Ei, cum nu? De acolo te-ntăreşti în patimi, de-acolo te-ntăreşti. Vezi felurite feluri de întâmplări şi omu-i plecat spre cele rele din tinereţile lui.

Asta o găsit ispititorul, televizorul! Vezi? E o înţelepciune mare, nu-s lucru mic toate înlesnirile astea, da’ vezi că le întrebuinţează oamenii spre dărâmarea lor, le întrebuinţează oamenii spre a se depărta de Dumnezeu. Ăştia pe care i-o luminat Dumnezeu şi o descoperit atâtea înlesniri, niciodată nu zic: “Ia uite, Dumnezeu mi-a ajutat şi am descoperit cutare lucru”. Nu! “Eu, eu!”.. Eh!…

Nu este mai mare primejdie pentru fiecare dintre noi ca atunci când ai egoismul în tine.

Adică, dacă ai egoism, de-acuma te pui în locul lui Dumnezeu, nu te smereşti, să zici că “eu sunt praf şi cenuşă”, ci “eu am descoperit, eu am făcut!” Nu zici: “Mulţumesc Domnului, m-a luminat harul Sfântului Duh, m-a luminat Dumnezeu care pretutindenea şi în tot locul şi în tot momentul e cu noi şi am descoperit asta.” Nu, niciodată! Vezi? Egoismul. De aceea omenirea merge depărtată de harul Sfântului Duh.

Mândria e cea mai primejdioasă patimă. Toate patimile, toate păcatele se iartă foarte lesne, şi te îmbrăţişează Dumnezeu şi te duce în împărăţia Cerului, da’ sub nici un motiv nu poţi înainta cu mândria, cu înălţarea minţii.

Ispititorul ştie lucrul ăsta, că-i foarte deştept, Satana cel mare, şi de aceea seamănă în omenire înălţarea minţii, mândria, ca să nu poată înainta omul la împărăţia Cerurilor. Căci Sfintele Scripturi aşa spun, că din bunătatea Lui, Dumnezeu vrea ca acolo unde o fost împărăţia Satanei cea atâta de înfricoşată şi mare, care pe urmă o căzut din cauza mândriei, să completeze locurile acelea cu sufletele bunilor creştini şi ale călugărilor care s-au apropiat de Dumnezeu. Da’ acolo nu poţi ajunge dacă ai înălţarea minţii, sub nici un motiv! Numai cu smerita cugetare poţi ajunge acolo. De aceea, ispititorul instalează în sufletul copilului, de mic, înălţarea minţii, mândria, lucru despre care zicem că nu-i nimic, şi de fapt acela-i cel mai dăunător, cel mai primejdios pentru mântuirea sufletelor noastre.

Şi să înţelegem că, uităndu-se la televizor, se înalţă mintea, se îngâmfă omul?

Mai e vorbă? Televizorul e un izvor nesecat al răutăţilor, al tuturor răutăţilor. Sigur că da. La televizor ar putea arăta nişte slujbe bisericeşti, ar putea pune nişte vorbitori despre cele dumnezeieşti, dar vezi că conducătorii televizorului sunt duşmanii Ortodoxiei.

Părinte, acum în fiecare familie este un televizor. Credeţi că televizorul poate ajuta la unitatea familiei?
Ajută la distrugerea familiei, în chip desăvârşit! La distrugerea familiei cu desăvârşire. Înţelegi? Chiar dacă nu vezi, nu auzi cutare la televizor, tot vor fi ispite în familie, totdeauna au fost ispite, că satana bagă zâzanie, dar altfel poţi să vorbeşti şi altfel poţi să te înţelegi cu soţia când nu te uiţi la televizor. Dar aşa, dacă a văzut toate răutăţile şi e convinsă că aşa-i cum a văzut şi acela-i adevărul, e foarte greu, foarte greu!

E foarte greu ca să ai şi televizor, şi copii mici, că de mici copii le arată acolo felurite feluri de răutăţi care se instalează în sufletul şi în inima copilului celui fără răutate. El e om sfânt, e băiat sfânt, harul Sfântului Duh îl acoperă, da’ dacă vede azi o răutate, mâine altă răutate, de-acuma zice că aşa trebuieşte, aşa-i firesc, aşa trebuie să fie. Foarte mare primejdie televizorul, cea mai mare primejdie!

Părinte, păcatele sunt vechi de când lumea, trufia, curvia, iar ispita uitatului la televizor este doar de vreo 50 de ani. Totuşi, de ce nu înţelege lumea că este rău?

Fiindcă lumea în cel rău zace! Vezi? Fiindcă lumea, până acuma, în cel rău zace, şi omul nu socoteşte că, dacă ar fi om duhovnicesc, om apropiat de Biserică, om care să respecte cu sfinţenie sfaturile şi povăţuirea Bisericii, atuncea s-ar gândi: “Măi, am stat o jumătate de ceas la televizor şi am văzut atâtea spurcăciunii Ia! Astă jumătate de ceas, de ce să nu fi stat eu deoparte şi să citesc dintr-o carte care să mă întărească în apropierea către Dumnezeu?” Că sunt sute şi mii de cărţi care ne sfătuiesc spre a putea căpăta mântuirea sufletului, nu-i aşa?

Vezi, lumea nu se gândeşte că televizoru-i făcut cu meşteşug vrăjitoresc ca să atragă pe om. “Ia să mai stau să mă uit la cutare, ia să vedem şi problema asta, să vedem cum e”, şi tot aşa…

Aşa e. Omul se duce la televizor şi-l deschide şi zice: “Să văd şi eu ce este”, şi după aceea nu mai poate să se dezlipească, stă ore în şir.

Vezi? De aceea, de aceea-i lucrarea ispititorului. Ca şi cum ar fi o vrăjitorie, ca şi cum ar fi…

Magie.

Da, magie, de aceea nu te poţi desprinde. Aşa-i. Da’ nu-i mai bine să nu-l ai în casă? Însă vezi cum a devenit omenirea? Dacă nu-l ai, de-acuma toţi cei din jurul tău te socotesc om înapoiat, un prost, un dobitoc. “Să n-aibă el televizor!?!”

Vezi cum a devenit omenirea? Împărăţia lui Antihrist s-o apropiat vădit. Eh!… Să ne osârduim, că Bunul Dumnezeu ne ajută orişicând. Orişicând.

Părinte, credeţi că poate trăi o familie fără televizor? Adică, dincolo de faptul că societatea, lumea din jur o să-i amendeze, poate să le fie mai bine fără televizor, să încerce să facă lucrul acesta?

Cum să nu! Mai bine şi mai apropiaţi de Dumnezeu vor fi, veşnic! Mai bine şi mai apropiaţi de Dumnezeu! În timpul acela care stai la televizor poţi să faci închinăciuni, să te rogi lui Dumnezeu, dar să te uiţi la televizor nu-i nici un folos. N-are nici un folos! De exemplu, noutăţile… Cu ce ne putem noi ajuta dacă aflăm noutăţile? Şi cu atât mai multe celelalte lucruri care le arată la televizor!

Televizorul există numai ca să te distrugă desăvârşit sufleteşte. Cum să nu se poată fără televizor? (Părintele râde) Vezi cum devine omul? Nu se mai poate depărta de păcat.

Oamenii trebuie încurajaţi, pentru că, săracii, mulţi zic: “Decât să fugă copiii în altă parte să se uite la televizor, mai bine să se uite la noi în casă la televizor.”

Păi asta-i, vezi!… Da’ tu trebuie să-i sfătuieşti. Ca părinte, eşti dator nu numai să aduci copii în lume, ci şi să-i sfătuieşti, de mici copii, ca atunci când ne-o duce Dumnezeu în viaţa viitoare, să poţi zice: “Na, Doamne, eu şi fiii pe care mi i-ai dat”. Că dacă-i laşi pe copii să se uite la televizor şi să facă tovărăşie cu fel de fel de tovarăşi care-s departe de adevăr, vezi, se strică omul. Acel rău intră degrabă în firea omului.

Trebuie ca părinţii să aibă mare silinţă să crească vlăstarele cele tinere, căci ce zice Dumnezeu? “Fiţi sfinţi, că Eu sfânt sunt”. Atunci n-are putere vrăjmaşul. Da’ încet-încet, încet-încet, tu singur te tragi spre păcat, din pricina televizorului, a tovărăşiilor cu alţii copii destrăbălaţi, şi începe încet-încet să intre răutatea în inima cea apropiată de Dumnezeu. Da’ nu intră răutatea numai aşa, ci se instalează acolo, prinde rădăcini, şi de-acuma cu greu dezrădăcinezi obiceiul acela care intră în inima şi în sufletul tânărului vlăstar făr’ de răutate. De aceea mare atenţie trebuie familiilor ca să crească vlăstarele pe care le-o dat Dumnezeu.

Părinte, cum să facă o familie să se lase de televizor? Cum i-aţi sfătui? Pentru că e foarte greu, chiar dacă au dispoziţie să se lase de televizor, se pare că e aproape ca o patimă, e foarte dificil.

Prin sfătuire. De exemplu, cei care se căsătoresc… Cu persoana pe care o vei lua în căsătorie să te sfătuieşti dinainte: “Noi suntem români, dar nu numai români, noi suntem creştin-ortodocşi şi aşteptăm împărăţia Cerului cea fără de sfârşit. Ca s-o putem căpăta, trebuie să ascultăm sfătuirile Bisericii care veşnic ne învaţă cum trebuie să umblăm. Da’ dacă avem televizor, care-i folosul? Care-i folosul la televizor? În loc să stăm acolo şi să ne umplem sufletul şi inima de răutăţile pe care le arată acolo, e mai bine să citim ceva duhovnicesc, să ne întărim în credinţa şi în drumul cel adevărat pe care trebuie să umblăm noi, creştin-ortodocşii.”

Da’ ce să zici, dacă omenirea o conduc nişte oameni desăvârşit nu cu Dumnezeu, ci cu duhul lumii acesteia!

Vezi? Suntem în al VIII-lea veac, jumătatea celui de-al VlII-lea veac… Numai Dumnezeu ştie cât ne va mai ţinea şi cum o să ne mai judece, da’ bine nu-i!

Părinte, dacă uitatul la televizor devine aproape ca o patimă, ar fi bine ca, precum de celelalte patimi, să se spovedească omul şi de aceasta?

Sigur că da. Vedeţi, omul când se duce şi se spovedeşte la Biserica Domnului, Biserica îl adună în faţa icoanei Mântuitorului Hristos. Te duci şi te spovedeşti fiindcă ai socotit că ai făcut un păcat şi L-ai supărat pe Dumnezeu, L-ai amărât şi te duci şi ceri iertăciune. Dar Dumnezeu şade cu mâinile întinse: “Veniţi către Mine toţi cei osteniţi şi însărcinaţi şi Eu vă voi primi pe voi”.

Acuma, să te duci cu scopul ca să te ierte şi să-ţi ajute să nu mai faci ceea ce s-a întâmplat de ai făcut! Nu-i aşa că, dacă te duci şi spui: “De la televizor, uite, m-am smintit că am văzut cutare şi cutare”, o să te ierte duhovnicul, ce-o să facă? Da’ acuma tu dacă te duci iar, şi iar faci lucrul acela, înseamnă că-i o spovedanie falsă.

Bine… şi în celelalte păcate de câte ori nu cădem! Dar ăsta, cu televizorul, este un lucru mai înfricoşat ca toate. De la alte patimi, că ai spus minciuni, că ai avut răutate şi cutare, poţi să te îndreptezi şi te-o iertat Dumnezeu, şi de-acuma poţi pune început bun. Dar cu păcatul ăstalalt, cu televizorul, iar o să găseşti fel de fel de imagini de acolo ca să te sminteşti din nou.

Deci imaginile acelea rămân în minte?
Da’ cum! Ce să zici? Lucru rău, lucru rău…

Părinte, aveţi mulţi ucenici care vin şi se spovedesc, şi din lume, din Grecia. Au probleme cu televizorul în casă?

Cum nu, cum nu? Sunt mulţi, mulţi! Sunt într-o stare, aşa, de-mi zic: “Părinte, îmi vine să mă duc să-i dau foc”. Eu le zic: “Şi ce, crezi că ai face rău?” Apoi îmi spun: “Da’ ce fac cu copiii, că de-acuma se duc la vecini să se uite”. Da’ de ce să se ducă?

Copiii, dacă-s mici, să înveţe carte, să se odihnească, pe urmă să le dai o ocupaţie, acasă, să citească sau, dacă eşti la ţară, să ajute ceva, ca să nu se ducă mintea numai la televizor. Vezi? Asta-i o patimă prin care ispititorul o reuşit, că ştie că toată omenirea e curioasă să vadă ceva. Şi o reuşit să distrugă omenirea.

Curiozitatea aceasta este demonică?

Apăi da, fiindcă a reuşit să distrugă. Acuma, ce poţi să sfătuieşti un creştin pentru care baza este în ceea ce vede la televizor? Oricât i-ai spune tu ceea ce scriu Sfintele Scripturi şi ceea ce ne sfătuieşte veşnic Biserica, el ascultă, aşa… Da’ el ştie ce s-o instalat în sufletul şi inima lui de mic copil, ceea ce spune televizorul.

Zilnic, câteva ceasuri.

Da, da. Dumnezeu să facă milă cu toată lumea, dar noi să ne osârduim cât putem, să nu devenim aşa încât să spunem “nu-i nimic asta!” Că dacă spui “cutare nu-i nimic, cutare nu-i nimic, cutare nu-i nimic”, de-acuma ajungi să spui că “aşa cum merge toată lumea, aşa trebuie să merg şi eu neapărat”, şi ajungi să fii pradă ispititorului.

Când te duci în vizită la cineva şi are televizorul deschis, efectiv te captează. Iţi atrage privirea, ştiri, ce se întâmplă acolo…

Şi e un aşa meşteşug, că te pune ca să admiri cum de o făcut aşa, şi cum de se vede aşa de clar, şi cum…? E un lucru mare, dar vezi că ţi-arată acolo lucruri rele, fiindcă, cum am spus, conducătorii omenirii sunt departe de Dumnezeu şi caută aşa, ca toată omenirea să fie ca o dobitocie, cum se cheamă… “Am dreptul, dreptul omului!” Dreptul omului – ca să faci orice vrei şi să n-aibă dreptul altul să-ţi spună că ai o greşeală. Vezi?

Acuma ştiţi cum se gândesc oamenii… că dacă toată lumea se uită la televizor, unde se duce toată lumea, acolo se vor duce şi ei. Ştiţi, se gândesc că n-or să se piardă toţi care se uită la televizor, că şi cei din Biserică se uită.
Ce să mâi zicem?… Lucru simplu: cum ne vom aşterne, aşa ne vom odihni! Odată ce suntem fiii Bisericii Ortodoxe şi suntem creştini, români creştin-ortodocşi, mult-puţin, ştim ce trebuie să facem ca să ne mântuim şi de ce trebuie să fugim ca să nu ne pierdem. Ştim. Mult-puţin, ştim.

Să ne osârduim să-L mulţumim pe Părintele Ceresc şi să nu-L amărâm mai mult decât… cum se vede, toată lumea în cel rău zace. Uite, atâta ne-o rămas.

Credeţi că preoţii ar trebui să le atragă oamenilor în parohie atenţia asupra pericolului televizorului, să-i educe?

Cum nu, părinte?! Asta-i o învăţătură a Bisericii, nu a preotului. Preotul este dator veşnic să spună cele ce ne scrie Evanghelia, ceea ce ne scriu Sfinţii Părinţi îndumnezeiţi. Pe acelea se bazează Biserica.

Părinte, dar ştiţi ce zic preoţii? Că nu scrie nicăieri în învăţătura Bisericii să nu se uite omul la televizor.

Pentru că n-o existat, n-o existat înainte. Da’ acuma, de exemplu, teologii Bisericii, văzând cât de mare răutate aduce televizorul, nu-s datori ca să publice că este rău? Da’ dacă nu se găsesc… Nu se găsesc. Bine, da’ preoţii nu amintesc în biserică faptul că-i vătămător?

Puţini, prea puţini. Mulţi au televizor ei înşişi şi se uită la televizor mai mult sau mai puţin. Într-un fel, toată lumea se uită, părinte, ca să vadă ştirile, să vadă ce a mai apărut, cum a mai fost, deci cam toată lumea participă la realitatea asta. Şi e greu pentru un preot care se uită să spună credincioşilor: “Nu vă uitaţii! Atracţia e foarte mare, că, dacă nu vezi ce este la televizor, ai senzaţia că eşti în afara lumii, eşti în afara cunoştinţei lumii, nu ştii ce se întâmplă în lume, cum este…

Tot ce este important pare să fie la televizor, tot ce se petrece important în lume. Şi, cum oamenii trăiesc prin informaţiile astea, atunci acestea sunt în mintea lor, acestea ocupă toată viaţa omului modern, a omului din zilele noastre. Toată viaţa el asta ştie: ce se întâmplă la televizor. Asta discută în familie asta discută cu prietenii, asta este politicul, totul… Totul este numai ce se aude, ce se vorbeşte… Apare o altă lume.

Vezi, astea-s toate, cum să spun, învăţăturile lui Antihrist. Toate astea sunt de la apostolii lui Antihrist, ca să distrugă omenirea. Vezi? Ca să distrugă omenirea, să nu mai ştie ce spune Biserica şi ce ne învaţă Sfintele Scripturi din Vechiul şi Noul Testament. De s-ar putea spune la televizor, s-ar termina vreodată învăţăturile Bisericii, învăţăturile Vechiului şi Noului Testament, s-ar termina vreodată? Niciodată! Da’ uite că faptele, toate-s rele.

Deci credeţi că Biserica ar trebui să atenţioneze oficial ca oamenii să se îndepărteze de televizor ca să-şi salveze viaţa duhovnicească?

Sigur, sigur! Pentru că ăsta-i adevărul! Tu, ca păstor sufletesc al oilor celor cuvântătoare, eşti dator să arăţi drumul adevărului, să arăţi ce te vatămă şi ce te ajută ca să poţi căpăta fericirea.

Nu există riscul să fie acuzată Biserica de extremism, fundamentalism, ştiţi, cum se zice acuma, de înapoiere? Ştiţi că, dacă Biserica cere ca să se facă ceva care pare contra mersului firesc al lumii, aşa cum lumea consideră că acesta este un mers firesc, când Biserica face o astfel de afirmaţie, în general toţi sar, toţi spun că e înapoiată, că nu înţelege progresul. Şi atunci Biserica ori oamenii Bisericii se tem să intre în conflict cu curentul acesta, cu moda aceasta, cu televizorul sau cu altele… Există acest pericol?

Ei, datoria noastră este ca să nu ne ruşinăm, să nu ne temem, pentru că ăsta-i adevărul. Că nu-i ceva ca să te întrebi: “Oare o fi aşa?” Noi suntem convinşi că ăsta-i adevărul. Şi fiindcă suntem convinşi că-i adevărul, trebuie să-l spunem în gura mare la toată lumea.

Vedeţi, sute şi mii şi milioane de mucenici şi-o vărsat sângele, şi ce le spuneau? “Tu acasă ţine cum vrei, dar numai să zici că sunt buni idolii.” Vedeţi? Dar nu, nici atâta nu voiau! Ş-aşa s-o ţinut Ortodoxia la înălţime.

Aşa şi noi acuma – datoria Bisericii şi a conducătorilor şi a fiecărui creştin este să nu ne ruşinăm de adevăr. Da, lumea aşa e: “E bun televizorul, e bun cutare, sunt bune”, da’ adevărul, uite, acesta este – ce-am apucat de la cei vechi, când lumea era apropiată de Dumnezeu. Da’ acuma se spune că “cei vechi au fost nişte oameni naivi, nişte oameni înapoiaţi, şi noi suntem adevărul”. Vezi? împărăţia lui Antihrist.

În spatele cuvântului adevărului este Dumnezeu care ne apără în mărturisire.

Sigur că da, sigur!

Cuvântul este o energie şi o putere a Bisericii, nu? Adică, cuvântul e profetic.

Sigur, sigur! Biserica are stâlpi foarte durabili, pe care nu-i pot răsturna nici porţile iadului. Dar vezi că trebuie… conducătorii Bisericii trebuie să se hotărască aşa ca mucenicii, că altfel nu poţi reuşi. Dar acuma aşa zic unii: “Dacă oi vorbi, mă dă jos, dacă-s episcop, mă dă jos”. Preotul la fel: “Dacă voi vorbi… eu am familie şi îmi spune că mă cateriseşte”. Şi fel de fel de fel de… toate lucrările ispititorului. (Conv. cu Virgiliu Gheorghe, 27-03-2002)

Părinte Dionisie, suntem deseori puşi în situatii delicate, în contact cu oamenii, cu mass-media, prin televizor, prin reviste, prin cărţi care sunt expuse, să spunem, pe stradă. Cum se poate păstra puritatea sufletească? Fără să vrei, te izbeşti de prostiile lumii acesteia.
Păi vezi? Lumea în cel rău zace. Ideea asta s-o avem în cugetul nostru, că asta a spus-o Harul Sfântului Duh prin gura proorocilor şi prin gura Sfinţilor Părinţi: “Lumea în cel rău zace”. Acuma, dacă lumea în cel rău zace, trebuie să ne păstrăm curate văzul, pipăirile şi toate celelalte apropieri care ne vatămă. Aşa-i.

Da’ vezi, de ce se zice de “stăpânitorul lumii acesteia”? Fiindcă nu sunt conducători apropiaţi de Dumnezeu care să conducă omenirea, se pun la televizor felurite de feluri de chestiuni pe care ţi-e ruşine şi să le gândeşti. Da’ dacă le vezi, de-acuma vrând-nevrând, cazi. Oameni bătrâni care erau sfinţi şi curaţi, eh, văzând cele ce-s la televizoare, au căzut iar în necurăţie.

Că acesta e cel mai mare har dumnezeiesc, “Fiţi sfinţi că Eu sfânt sunt”! De aceea, dacă ai curăţia sufletească şi trupească, de-acuma eşti apropiat de Dumnezeu. Acolo se bagă Satana şi face cel mai mult război, ca să nu fim curaţi, că dacă suntem întinaţi, Harul Sfântului Duh nu stă asupra celui necurat, se depărtează. Aceea-i primejdia cea mai înfricoşată.

Înainte era omenirea apropiată de Dumnezeu, da’ acuma, cum îmi spunea un bătrân care o venit şi s-o mărturisit, zice: “Părinte, eşti bătrân, da’ acuma, dacă ai vedea cum trăieşte lumea şi ce arată la televizor, te-ai sminti şi tu singur.” Atâta o progresat împărăţia Satanei în lume!

Cu televizorul ăsta se zice că-i înţelepciune, da’ uite că… înţelepciune este, că doară la televizor ar putea pune numai sfătuiri duhovniceşti, ar putea pune numai cântări duhovniceşti, îngereşti, ar putea pune înţelepţii duhovniceşti care sfătuiesc omenirea până la lacrimi ca să se întoarcă la pocăinţă… Da’ ei, nu! Pun şi de acelea ca să te înşele, după cum se spune, că eu nu ştiu ce vasăzică televizorul, pun şi de acelea, da’ cele mai multe pun de astea care plac întregii omeniri. Şi vatămă prima dată tineretul, că, dacă vatămă tineretul, s-a terminat, întreaga omenire e în pericol. (Conv. cu Pr. Gheorghe Boboia)

În lume, acuma, meşteşugurile pe care le-au instalat autorităţile, cei care conduc omenirea, nu-s pentru altceva decât numai ca să te dărâme desăvârşit. În casele dumneavoastră aveţi televizor?

Avem.

Ei, vedeţi? Da’ dacă n-ai avea televizor, te-ar socoti lumea că eşti înapoiat.

Da. Ar zice: “S-a pocăit ăsta. S-a făcut sectar.”

Ai văzut? Ai văzut acuma cum împărăţeşte Satana? Dacă eşti creştin bun, de-acuma te socoteşte că eşti înapoiat. Ce să mai zici?

Suntem în timpurile lui Antihrist. Toate scrierile Sfintei Scripturi şi ale Sfinţilor Părinţi ne spun aşa: noi am intrat în veacul al VIII-lea, şi în veacul al VIII-lea o să fie mari schimbări spre cele rele, adică mari schimbări contra adevărului. Adevărul este Iisus Hristos, adevărul este credinţa ortodoxă. Mari schimbări o să fie – toată omenirea apucă pe alt drum, drumul patimilor, ca să-L supere pe Dumnezeu, ca să nu-L mulţumească pe Dumnezeu viaţa oamenilor.

Şi aşa, acuma, fiindcă s-a apropiat vremea venirii lui Antihrist, apostolii lui Antihrist cunosc că, atâta timp cât Ortodoxia va fi la înălţime, nu poate să împărăţească Antihrist, cu toate că el o să vină cu mare vicleşug. Antihrist o să vină ca şi cum ar fi cel mai bun om, cel mai apropiat de Dumnezeu, până când va înşela toată omenirea ca să îi slujească lui, până când ne va pune pecetea pe frunte şi pe mână, şi după aceea se va arăta răutatea lui. (2001)

Părinte, cum să facă generaţiile tinere, că vedem că lupta vrăjmaşului e mare? Vedeţi că te aruncă, te distruge cu totul.

Vezi, Sfânta Scriptura ne-a anunţat de atâta amar de ani că în timpurile astea se va strica omenirea cu desăvârşire. Adică lucrează ispititorul vădit în tot pământul.

S-a mărit lucrarea ispititorului sau a slăbit omenirea?

Apoi sigur, lucrarea ispititorului a fost totdeauna mare, dar omenirea a slăbit. Că tot vrăjmaşul o făcut “propagandă”… na, cum spune toată lumea, că oricât de sfânt ai fi, dacă te uiţi la televizor pe anumite posturi, nu poţi ca să nu greşeşti. Nu poţi ca să nu greşeşti! Cum îmi spunea cineva despre un bătrân de 80 de ani şi de femeia lui, mai tânără oleacă. Bărbatul s-o dus să se uite la televizor şi l-o apucat patima, îngrozitor. S-o dus la femeie să-şi facă poftele… şi ea: “Nu! Da’ ce, eşti nebun, ai înnebunit?”

-Nu!

“Dar de unde ţi-o venit nebunia asta?”

-Na, uite, m-am uitat la televizor şi, văzând cum făceau aceia păcate, mi s-a aprins şi mie trupul.” La 80 de ani! Vezi? Vezi ce lucrare a Satanei, ca să nu rămâie nimenea curat pe faţa pământului!? Suntem în timpurile cele mai de pe urmă. S-a terminat! (2003)

Conducătorii omenirii le pun oamenilor televizorul, încă de mici copii. Pun şi bune, să te amăgească, ca să pună şi pe cele mai rele. Adică pun la televizor patimile spre care omul se pleacă încă de mic copil. Vezi? Şi acuma spune-i la copil de credinţă, de cutare, când el a văzut la televizor alte gogomănii. Şi omul se pleacă spre cele rele din tinereţile lui, cum spune Sfânta Carte. Ei, de aceea trebuie băgare de seamă!

Mai toţi tinerii din ziua de azi care ajung să facă fărădelegi tot aşa zic: cum au văzut la televizor, aşa au făcut şi ei.

Vezi unde o ajuns omenirea? Asta-i armata lui Satana, a lui Antihrist. Vezi? Cum mai e cu putinţă să mai ţină Dumnezeu omenirea? Vorbim de creştinătatea noastră, da’ nici păgânii nu fac lucrul ăsta, şi păgânii tot au o lege oareşicare. Ce să zici? Eh, trebuie pocăinţa, părinte, pocăinţă, să ne ierte Dumnezeu, că nu suntem bine.(2002)

(extras din Staretul Dionisie – Lumea si vremurile de pe urma – Vol. 2)

Sursa

Televizorul şi teroarea consumismului

2011-10-15T09:37:00.001-07:00

Teroarea instalată de televizor în lumea modernă nu e cauzată doar de supradimensionarea violenţei, a pericolului şi a ameninţării.

Arthur Berger subliniază:

Cu cât televizorul este urmărit mai mult, cu cât sunt văzute mai multe reclame care promit o viaţă mai bună, plăcere sexuală, fericire şi tot felul de alte lucruri. în măsura în care nu-şi vor permite aceste lucruri, oamenii cu atât se vor simţi mai terorizaţi.

Henry Lefebre în cartea sa Every day life în the modern world, observând la rândul său teroarea impusă de cultura de consum prin publicitatea şi televiziune, afirmă:

Cei care nu pot consuma sunt terorizaţi de sentimente de neadaptare şi ratare, iar cei care consumă întâmpină la celălalt capăt al spectrului problema alegerii (în unele cazuri chiar teroarea alegerii), de care se lovesc la tot pasul, neliniştea provocată de incertitudinea că alegerea pe care o vor face este cea bună.

Publicitatea promite frumuseţe, sănătate, dragoste şi fericire pentru cine cumpără produsele prezentate, ameninţând însă, în substrat, cu subînţeles sau în mod explicit cu pierderea acestora în cazul neapelării la serviciile sau obiectele promovate. În societatea televizualului, femeile sunt terorizate de ideea că-şi vor pierde strălucirea stricându-li-se pielea şi părul, dacă nu le vor hrăni cu balsamurile miraculoase, promovate publicitar, că vor deveni respingătoare îngrăşându-se (modelul de frumuseţe promovat este femeia slabă, chiar scheletică - vezi prezentatoarele de modă), că nu vor mai fi admirate şi căutate de bărbaţi dacă nu ştiu să-şi pună în valoare corpul prin haine sau alte obiecte de înfrumuseţare.

Tinerii sunt terorizaţi şi adesea complexaţi de ideea că nu pot arăta ca actorii din film, că nu au farmecul, muşchii, banii, maşina sau alte lucruri pe care publicitatea le consideră necesare pentru a avea succes la femei. Soţii se vor stresa că nu pot asigura soţiilor sau copiilor ceea ce alţii pot oferi familiilor lor - lucrurile sau confortul pe care publicitatea sugerează că ei trebuie să le aibă.

Copiii mici suferă că nu au jucăriile prietenilor lor, aceleaşi lucruri sau plăceri. Atât bărbaţii, cât şi femeile sunt stresaţi de gândul că, la un moment dat, nu vor mai fi plăcuţi, iubiţi de celălalt, pentru că nu mai pot îndeplini cine ştie ce performanţă trupească sau intelectuală (idealizată pe micile ecrane)...

Televiziunea îi învaţă pe telespectatori ce trebuie să aştepte de la celălalt şi ce caută acela sau cum trebuie să fie totul pentru a atinge idealul de fericire (bineînţeles nu fericirea reală, pentru că totuţi cele două sunt diferite).

Lumea este terorizată de mesajele industriei publicitare, de ideea că trebuie să-şi schimbe hainele, lucrurile, maşinile, interiorul caselor sau viaţa, că trebuie să se distreze cât mai bine, acum cât sunt tineri sau cât o mai pot face. Bombardaţi cu reclame, înconjuraţi cu oferte tentante, oamenii încep să-şi dorească şi ei lucrurile respective.

Astfel începe cursa lui a fi prin a avea. Femeile cer bărbaţilor, copiii - părinţilor, bărbaţii caută banii necesari până când, prin muncă, sacrificii sau împrumuturi, dobândesc lucrurile dorite şi cursa continuă.

La teroarea dorinţelor mai vechi pe care obiectele cumpărate nu le pot satisface decât parţial, se vor adăuga noile dorinţe şi nevoi, preucm şi stresul plătirii ratelor şi dobânzilor bancare.

(Virgiliu Gheorghe - Ştiinţa şi războiul sfârşitului lumii)

Sursa

Panica semănată prin ştirile negativiste

2011-10-15T09:37:00.000-07:00

Majoritatea ştirilor pe care le vedem la televizor sau pe care le citim în ziare denotă o oarecare notă de violenţă ori sunt negative, îngrozind telespectatorul sau cititorul. Accidente tragice, cataclisme apocaliptice, pericole iminente care ameninţă întreaga omenire distrug optimismul din oameni, instituind o stare generală de teamă şi disconfort psihic. Negativul "vinde". Ceea ce este obişnuit nu înseamnă ştire, asta o spun manualele de jurnalism, asta fabrică reporterii la cererea şefilor. Cu toate acestea, lumea are nevoie de ceea ce se numeşte "good-news", ştirile bune, pozitive.

A te uita, a auzi sau a citi ştiri este aproape echivalentul masochismului. Dacă vrei să îţi distrugi liniştea interioară, este de ajuns să te uiţi la un buletin de ştiri sau să urmăreşti câteva minute o dezbatere televizată. Aşa vei vedea că societatea în care trăim este una total distrusă, accidentele şi catastrofele naturale se ţin lanţ, oamenii sunt aproape în totalitate răi şi corupţi şi nu mai avem şansă de revenire.

În lume par să se întâmple numai crime, violuri, accidente cu mulţi morţi, iar oamenii par a trăi drame şi tragedii fără sfârşit. Divorţurile vedetelor devin evenimente de importanţă naţională, savurate de milioane de oameni fie prin ştirile despre ei, fie prin emisiunile interminabile de dezbatere şi aducere a unor noi "probe".

Dacă te raportezi la informaţiile cu care eşti bombardat nonstop, nu mai ai chef de nimic şi te pregăteşti doar să aştepţi sfârşitul. "Setea de sânge" a făcut ca mai toate ştirile publicate să fie negative, astfel încât îţi e frică să mai mergi pe trotuar pentru că oricând poate da cineva cu maşina peste tine, îţi e frică să mergi cu maşina pentru că poate intra un tramvai în tine, iar cu trenul nu mai eşti în siguranţă pentru că se fură traversele şi vagoanele deraiază, iar avioanele sunt vechi şi prezintă pericolul prăbuşirii.

Partea alarmantă face spectacol

Mai mult, sunt prezentate şi posibile viitoare nenorociri. După fiecare cutremur, televiziunile din România se grăbesc să ne aducă la cunoştinţă cât de tragic va fi cutremurul care ar putea avea loc la noi. Specialiştii spun una, realizatorii scot în evidenţă numai ce vor ei, numai partea grea, alarmantă a informaţiei. Aflăm că majoritatea blocurilor sunt vechi şi nu ar rezista la un seism puternic, aflăm că personalul de la Situaţii de Urgenţă nu va face oricum faţă cererilor şi că mulţi vom rămâne blocaţi sub dărâmături şi că spitalele, care vor mai rămâne în picioare, oricum nu vor face faţă fluxului prea mare de pacienţi.

Au fost cazuri în care reporterii dădeau o listă întreagă de posibilităţi de a fi striviţi de dărâmături, tăiaţi de grinzi, asfixiaţi, arşi sau alte posibile situaţii în caz de cutremur. Erau prezentate tot felul de posibile morţi, însă prea rar soluţii despre cum să te păzeşti totuşi în astfel de situaţii.

Ni se inoculează ideea că situaţia economică este sumbră, banii pentru pensii şi salariile bugetarilor sunt tot mai puţini, bani de investiţii nu sunt şi că aceia care ne conduc sunt nişte corupţi ce îşi urmăresc propriul interes, sfidând poporul muritor de foame. Adevăr este în toate acestea, fireşte, dar manipularea este şi ea în floare. Starea de spirit a naţiunii este menţinută şi indusă ca de un mare val de toată avalanşa de ştiri şi comentarii ale mass-media.

Mai nou, ameninţarea nucleară din Japonia este prezentată întruna, precum şi riscul de a ne îmbolnăvi în urma radiaţiilor, astfel încât să fim tot timpul sub stres, că şi la noi ar putea fi oricând la fel. De asemenea, sunt invitaţi specialişti care sunt "tocaţi" cu întrebări despre ce s-ar putea întâmpla dacă va exploda un reactor de la Cernavodă. Nu contează că sistemul este altul la centrala noastră, nu contează că specialiştii răspund că este puţin probabil să fie vreun accident. Realizatorul întreabă: "Dar dacă totuşi explodează?", şi repetă întrebarea până obţine răspunsul dorit. De fapt, pentru televiziunile comerciale orice eveniment trebuie să fie un spectacol, spre a atrage cât mai multe priviri. Deci, bani din reclame.

Setea de senzaţional

Din păcate, timpurile în care trăim, la fel ca şi celelalte de până acum, nu sunt nişte timpuri extraordinar de bune, la fel cum nici societatea nu este una perfectă. Mereu există oameni corupţi, mereu se petrec accidente tragice, crime şi atrocităţi. Problema este că suntem informaţi numai cu asemenea ştiri şi prea puţin cu ştiri bune, cu lucruri care zidesc. Setea de senzaţional a românilor (a omului, în general) a făcut ca, ani buni, ora 17:00 să devină ritualul de luat porţia de urâciuni petrecute în ţară peste zi. Perioada comunistă în care televiziunea era una singură, care era obligată să prezinte numai realizările conducerii, a făcut ca după 1990 românii să refuleze.

Rolul formator al presei

S-a uitat aproape complet de latura formatoare şi utilitară a presei. Dacă este prezentată o ştire despre un eveniment negativ, poate fi găsită şi o latură utilă a acesteia ori una moralizatoare, astfel încât ceilalţi să evite să li se întâmple acelaşi lucru, altfel buletinul informativ devine doar o şcoală pentru viitorii hoţi, criminali sau violatori. Sunt prezentate mai degrabă "noi metode" de a comite un lucru rău decât posibilităţile de a evita acel lucru. La fel cum sinuciderea unui om care nu şi-a mai putut plăti ratele la bănci devine o "soluţie" pentru un altul aflat în aceeaşi situaţie.

Societatea trece oricum printr-o perioadă dificilă, iar împovărarea oamenilor cu ştiri preponderent negative nu face decât să inspire şi mai multă teamă, groază şi uneori deznădejde. Este firesc ca şi fiecare om să selecteze din noianul de ştiri pe care le aude şi citeşte doar ceea ce este folositor pentru viaţa lui. Să aibă un mod de informare selectiv.

Nădejdea creştină

Din punct de vedere creştin, nimic din toate aceste ştiri nefaste nu ar trebui să ne înspăimânte, pentru că noi nădăjduim în "învierea morţilor şi viaţa veacurilor ce va să fie", după cum mărturisim în Simbolul de Credinţă. Nădejdea creştină este aşteptarea cu încredere a împlinirii bunătăţilor făgăduite de Dumnezeu omului care face voia Lui şi încredinţarea pe care o are cineva. Sfântul Apostol Pavel spune în Epistola către Evrei: "Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme. Ce mi-ar putea face omul?" (Evrei 13:6). Dumnezeu ne-a creat din iubire şi trebuie să fim convinşi că îşi va îndeplini promisiunile făcute faţă de noi. Nădejdea este o virtute şi se cere de la noi menţinută în suflet, deoarece ea înseamnă şi puterea care ne susţine în întreaga activitate şi trebuie să ne călăuzească întreaga viaţă, fără ea nimic nu ar avea sens.
Sursa

Nu te mai uita la ştiri!

2011-10-15T09:36:00.001-07:00

Un studiu a aratat ca la televizor vedem 14 stiri negative comparat cu 1 stire pozitiva Televiziunile sunt detinute de corporatii mari. Stirile sunt facute sa obtina maxim de atentie pentru reclame. Asta e toata smecheria cu televiziunea. Nimeni nu se gandeste la adevarata educare a oamenilor, la binele lor, la a crea o lume mai buna. Specialistii in marketing au observat ca omul cand vede stiri negative, dezastre, crime, creierul este foarte atras si priveste hipnotizat.

Acest sistem este facut special sa produca bani, nu ca sa ne ajute pe noi. In realitate exista 1000 de lucruri pozitive comparate cu 1 lucru negativ. O poveste foarte frumoasa si plina de invataminte despre cum functioneaza acest sistem si cum ne lasam prostiti de el, este aceasta:

Sa presupunem ca traim pe o insula alaturi de tribul nostru de 200 de persoane. Si principala noastra sursa de mancare este pestele pe care il pescuim din ocean. Sa presupunem ca mai exista 50 de mii de insule ca a noastra despre care nu stim prea multe si pe care viata se desfasoara la fel ca pe insula noastra. Odata la 10 ani, pe insula noastra, apare un rechin care ii ataca pe cei care pescuiesc. Raneste grav un pescar sau poate chiar il omoara. Timp de o saptamana probabil nimeni nu ar mai pescui de frica. Apoi, impinsi de foame pescarii si-ar relua pescuitul.

Intr-o luna totul ar reveni la normal si ar mai dura 10 ani pana cand rechinul sa apara din nou, cand tribul s-ar comporta la fel, dupa atacul rechinului cam la o luna, viata si-ar relua cursul normal si firesc pentru alti 10 ani. ACUM vine partea interesanta. Sa presupunem ca ar veni televiziunea pe insula noastra si ar zice ca ne pun televizoare ca sa vedem tot ce se intampla pe toate cele 50 de mii de insule pe care traiesc oameni la fel ca noi. Si fiecare insula ar avea aceeasi problema, un atac de rechin la 10 ani. Pentru ca exista 50 de mii de insule, am vedea in fiecare zi ca 2 sau 3 insule au fost atacate de rechini.

Cum ar trai atunci membrii tribului? Intr-o permanenta stare de frica, stiind ca oricand le poate veni randul si ca asa e lumea si viata, rechini peste tot, cand defapt pe insula noastra ar fi un rechin odata la 10 ani. Asta a facut televiziunea cu stirile negative. A creat imaginea unei lumi in care totul e frica, moarte, boala si dezastru pentru ca in dreapta ecranului sa ruleze o reclama care sa te faca sa cumperi. Este dovedit de nenumarate ori ca oamenii speriati si cu stima de sine scazuta cumpara in prostie orice.

Astfel suntem niste victime eterne, nu actionam de frica pentru a ne crea viata ce o dorim, avem povesti pline de scuze dar nu avem rezultate. Stresul zilnic provocat de griji este ceea ce ne macina zilnic in interior si nu ne lasa sa fim fericiti. Stirile si barfa, pe langa grijile zilnice sunt suficiente ca sa nu ne mai lase timp pentru lucrurile care conteaza cu adevarat in viata. Exista o teama de esec insa exista si o teama de succes. Daca ai succes, cum va schimba asta lucrurile din jurul tau? Cum se va schimba comportamentul oamenilor fata de tine? Toate astea creeaza teama de a avea succes. Ne facem griji pentru lucruri care nici macar nu exista.

Implinirea noastra ca oameni vin exact din opusul a ceea ce ne invata societatea de consum. Cumparam obiecte materiale ca sa aratam ca avem statut social, ca suntem sexy, ca avem gene bune si ca sa atragem parteneri. Si 99% din oameni nici macar nu isi dau seama din ce cauza cumpara obiecte de care nu au neaparata nevoie. Satisfactia si implinirea noastra vin din altceva.

Darurile noastre naturale, dezvoltarea abilitatilor noastre care ne fac unici in lume, sentimentul ca realizam ceva valoros in viata, lagaturi si prietenii puternice, relatii care dureaza pentru totdeauna, forma fizica si sanatatea, sa oferim iubire neconditionata, sa educam copii, tineri si chiar adulti, sa creem valoare pentru alti oameni. Sa facem artam, sa creem, sa fim tot timpul la limita superioara a dezvoltarii si evolutiei noastre [spirituale n.n.]. Te-ai nascut cu tot ce ai nevoie pentru a fi o persoana extraordinara.

(Novacovici Pera)

Sursa

Faţa lumii nu este cea de la televizor şi internet

2011-10-15T09:36:00.000-07:00

In primul rand scriu urmatoarele ca o mustrare proprie apoi pentru cei care au simtit, la fel ca si mine, ca fac abuz de prea mult internet si televizor. Ma dojeneste constiinta ca prea m-am obisnuit sa caut stirile negative, sa caut mereu sa vad ce grozavii s-au mai intamplat pe pamant, si sa trag concluzii ingrozitoare, uitand că "Tata este la cârma lumii" - (cum frumos zicea Pr. Cleopa despre Dumnezeu), iar nu diavolul si slugile sale. Simt ca am devenit un receptor al rautatii, si un distribuitor de deznadejde fara sa vreau. Am hotarat sa o las mai moale cu internetul si televizorul. In acest sens iau lucrurile ca un experiment. Vreau sa vad cum reactionez daca o saptamana nu ma mai uit la televizor si internet...fara nici o stire, fara nici o emisiune de divertisment.

Mi-e dor sa ma regasesc, sa stau cu gandurile si faptele mele, sa le analizez, sa le slefuiesc in bine cu ajutorul Domnului. Nu mai vreau sa casc gura la toate urâciunile promovate zilnic cu atata seninatate in mass-media. Si pe deasupra nici nu cred ca am ceva de perdut.

Daca ma gandesc bine, nu cred ca se vor schimba "poeziile" de la televizor intr-o saptamana, ci vor circula doar alte nume pe aceleasi versuri bine-cunoscute de care-mi pare rau ca le pomenesc: furt, betie-ucidere, sinucidere, pedofilie etc. ...si uite-asa ratingul creste si suntem multumiti ca viata noastra este plina de noutati, iar nu monotonă ca cea a taranului de pe camp, care toata ziua sta cu Dumnezeu si gandurile lui. Toate-s bune si frumoase, dar totusi simt ca-mi lipseste ceva... Inima-mi spune ca la teorie sunt profesor cu diploma iar la practica un copilas care invata primele litere din alfabet.

Ne-am departat de Dumnezeu prea mult, nepermis de mult, si de aceea cautam senzationalul in viata noastra pe internet si la tv: pentru ca nu-l avem pe Dumnezeu in centru. Ne pacalim sufletul flamand de Dumnezeu hranindu-l cu mereu cu noutatile lumesti. Să stai în fiecare secundă cu Dumnezeu este cel mai senzaţional lucru din lume, pentru că El mereu te cheamă să vezi noutatea lumii, te ajută să vezi ce n-ai înţeles, să decoperi ceea ce n-ai ştiut, să cunoşti de fapt raţiunile cu care a fost creată lumea şi care este finalitatea ei.

Deasemenea mi se pare ca am ajuns mai orb decat orbii din nastere penru ca am inceput sa cred ca fata lumii este pictata doar in culorile de la stirile tv si internet. Dar spun stop...macar asa de dragul experimentului. Nu mai vreau teorie, vreau ceva practic, vreau sa am bunul simt sa ma duc si pe la cei din puscarii ca sa le vad lacrimile pocaintei si suferinta "live" nu ca lacrimile stoarse de camerele tv in reality show-uri, vreau sa ma duc in vizita si pe la cei bolnavi de prin spitale sa le alin suferinta, macar cu prezenta, daca tot sunt indignat de cazurile de malpraxis la care sunt supusi, vreau sa stau si cu cei saraci de pe strada fara sa-mi fie rusine ca stau langa fratii mei intru Hristos, nu de alta dar nu mi-a garantat nimeni ca nu o sa ajung sa duc vreodata o cruce asemenea lor, si in final vreau sa vad fata lumii ...cea reala nu cea digitala. O sa-mi spal ochii sufletului cu rugaciunea ca sa vad bine unde ma aflu si incotro mergem. Pentru asta da-ti va rog si un pic de rugaciune de la voi.

Faţa lumii nu este cea de la televizor sau de pe internet, asta să fiţi convinişi. Fiecare prezintă ce vrea şi ce-i place, şi în final ce-l avantajează, dar nimeni nu poate prezenta adevărul pentru că adevărul nu poate fi cuprins în cuvinte. Realitatea nu se exprimă ci se trăieşte. Cine vrea să afle cum este de fapt la Paris, n-o să cunoască prea multe din filmuleţe, poze şi cărţi ci atunci când va fi acolo prezent. Să fiţi convinşi că lumea nu e aşa de rea cum este expusă la televizor şi nici aşa de bună cum apare în poveşti, dar un lucru este sigur: oricum ar fi lumea în care trăim trebuie mereu să-i iubim pe toţi oamenii aşa cum sunt.

Vrei să schimbi lumea ? Incepe cu tine! Schimbă-te tu ! şi ai să schimbi şi mare parte din lumea de lângă tine.

Sursa

ATI PROSTIT POPORUL CU TELEVIZORUL!-PAISIE AGHIORITUL

2011-10-10T09:13:00.000-07:00

Multă vătămare a suferit lumea din pricina televizorului!
-Părinte, astăzi există o astfel de informare, prin televizor, încât în același minut poți vedea fapte ce se petrec la celălalt capăt al lumii.
-Numai pe înșiși nu se văd oamenii, văd însă toată lumea. Astăzi lumea se distruge din pricina minții ei. Nu o distruge Dumnezeu. -Părinte, televizorul face un mare rău.
-Face rău, spui. A venit cineva la mine și mi-a spus:
,,Părinte, televizorul este bun!” Și ouăle sunt bune, îi spun, dar dacă le amesteci cu găinaț de găină, nu mai sunt de folos.” Așa se face și cu televizorul și cu radioul. Astăzi, dacă deschizi radioul ca să asculți o știre, trebuie să suporți, să asculți și o melodie, pentru că deândată ce se termină o melodie încep să pună o știre. Mai demult nu era așa. Știai la ce oră spun știrile la radio, tac, deschideai și ascultai. Astăzi ești obligat să asculți și muzica, pentru că dacă îl închizi pierzi știrile.
Lumea s-a vătămat mult din pricina televizorului; în mod special se distrug copiii. A venit Coliba mea un copil de 7 ani cu tatăl său.
Vedeam că prin gura copilului vorbea diavolul televizorului, așa cum vorbește diavolul prin gura celor demonizați. Era un copil ce se născuse cu dinți. Astăzi arareori vezi copii normali; sunt monștri. Privește-i că nu au dorire spre cele de sus, ci ceea ce au auzit, sau ceea ce au văzut, aceea repetă. Așa vor unii ca să tâmpească lumea cu televizorul. Adică cele ce aud oamenii, să le creadă și să le și facă.
Părinte, ne întreabă mamele cum să oprească pe copiii lor de la televizor.
-Să facă pe copii să înțeleagă că se tâmpesc cu televizorul; nu pot gândi. Să lăsăm faptul că le strică ochii. Televizorul este opera omului, dar există și un alt televizor, duhovnicesc. Adică atunci când prin omorărea omului vechi se curăță și ochii sufletului, atunci omul vede mai departe fără aparate. Au spus copiilor lor despre televizor? Să înțeleagă că există și un televizor duhovnicesc pentru că prin cutii se prostesc. Cei întâi născuți aveau harisma străvederii. Aceasta s-a pierdut după cădere. Când copiii vor păstra harul Sfântului Botez, vor avea și harul străvederii, televizorul duhovnicesc.
Astăzi mamele se pierd în lucruri de nimic și după aceea: ,,Ce fac, Părinte? Îmi pierd copilul!”
„Cu durere și dragoste pentru omul contemporan”-Cuv.Paisie Aghioritul (Editura Schitul Lacu)
Sursa

Televizorul - templu al lumii moderne

2011-10-10T08:33:00.001-07:00

Televizorul - templu al lumii moderne, temeiul unui alt fel de sanctificari

- Lumea TV se instituie, functional vorbind, ca templu sau sanctuar al lumii moderne.

- Asa cum templul in religiile idolatre este spatiul comunicarii cu lumea de dincolo si temeiul transformarii (sanctificarii) lumii, dupa modelul celei exemplare, a mitului, tot asa televiziunea, ca templu al lumii moderne, ofera posibilitatea comunicarii cu "realitatea" micului ecran si a modelarii, a transformarii realitatii cotidiene dupa modelul celei mitologizate, consacrate la televizor.

- Reactualizarea periodica a gesturilor divine, afirma Eliade, este necesara pentru "a-i invata pe oameni sacralitatea modelelor". In aceasta perspectiva, caracterul mitologic al programelor TV este cultivat prin doua metode:

1. vizionarea in reluare si urmarirea pe perioade lungi a unui serial sau a unei emisiuni care are un cadru de actiune si niste protagonisti stabili;

2. reproducerea in majoritatea filmelor sau a emisiunilor a acelorasi motive mitologice.

"Functia de baza a mitului, spune Eliade, este aceea de a fixa modelele exemplare ale tuturor riturilor si ale tuturor activitatilor umane semnificative: alimentatie, sexualitate, munca, educatie etc".
Acesta este unul dintre mecanismele de baza in explicarea influentei imense pe care o are televizorul in configurarea modului de viata al omului contemporan.

Este greu de stabilit in mod precis cauza, dar un lucru este limpede: televiziunea reuseste sa se suprapuna foarte bine peste realitatea lumii sacrului, asa cum aceasta era perceputa in lumea religiosului descrisa de Eliade.

Pe de o parte, spatiul TV si timpul TV simuleaza foarte bine structura spatiului si a timpului sacru, pe de alta parte, eroii si realitatea micului ecran, printr-o anumita distantare de oamenii si lumea obisnuita, prin consacrarea publica aproape rituala, sunt usor identificabili, la nivelul unei perceptii inconstiente, arhetipale, cu eroii"civilizatori" sau zeii de demult. De aici decurg anumite consecinte cu efecte deosebit de importante pentru viata omului contemporan:

1. Lumea TV se instituie, functional vorbind, ca templu sau sanctuar al lumii moderne. De ce templu? Pentru ca in majoritatea religiilor templul este considerat simbol sau casa a zeilor. Totodata, templul este" copie a arhetipului ceresc".

Templul este "imago mundi" (imaginea lumii), a lumii de sus sau scena cosmica pe care se joaca mitul primordial.

Scena micului ecran se conformeaza definitiei templului ca fiind locul "sacru", mitic, in care se manifesta eroii civilizatori - vedete, sportivi, personaje de film, modele (prezentatoare de moda), oameni politici sau arhitecti ai destinului popoarelor - si unde este, intr-un fel, recapitulata existenta lumii moderne. Televizorul este locul prin care omul obisnuit (profanul) poate comunica, asadar, cu lumea TV, participa empatic la realitatea mitica a acesteia.

"Structura cosmologica a templului,' remarca Mircea Eliade, aduce insa o noua valorizare religioasa: loc sacru prin excelenta, casa a zeilor, templul (in cazul nostru, lumea TV sau televizorul) resanctifica in mod continuu lumea, pentru ca o reprezinta si o contine in acelasi timp, in definitiv, datorita templului este resacralizata lumea in totalitate."

Constatarea pe care o facea Eliade referitor la religiile pagane se aplica foarte bine si in cazul televizorului, intr-adevar, televiziunea "reprezinta si contine in acelasi timp" lumea reala, pe de o parte, pentru ca ea insasi si-a revendicat in ultimele decenii rolul de a recapitula si reprezenta pe micul ecran tot ceea ce este esential in lume si pe de alta parte, deoarece intr-o masura tot mai mare istoria lumii moderne si viata oamenilor sunt absorbite in sfera micului ecran.

Acea resanctificare sau resacralizare identificata ca atare de istoricii religiilor in cazul templului se poate constata si in privinta televizorului. Fenomenul pare straniu insa este foarte rezonabila o astfel de interpretare. O lume care copiaza - lumea TV - se face pe sine original, impunandu-si modelul lumii reale ca si cum ea insasi ar fi originalul. Aceasta contaminare magica a lumii reale de duhul "realitatii" TV aceasta transformare a originalului dupa copia sa "sacralizata" este, de fapt, resacralizarea sau mai corect revrajirea despre care se vorbea anterior.

"Oricare ar fi gradul de impuritate al lumii, observa in continuare Eliade, ea este incontinuu purificata de sacralitatea altarelor."

In cazul nostru acestei afirmatii i se poate da urmatoarea interpretare: Oricat de diferita ar fi lumea reala de cea a televiziunii, " impurificata" de obiceiuri si idei contrare ideologiei micului ecran, prezenta televizorului, a lumii acestuia in mijlocul comunitatii umane, va face ca aceasta sa fie incontinuu " purificata" de aceste idei, si astfel " sacralizata" in sensul transformarii ei dupa modelul mitic al micului ecran. Despre care este adevaratul sens al purificarii si sacralizarii prin televizor, credem ca nu mai este nevoie sa insistam.

2. Asa cum televizorul sau lumea acestuia joaca foarte bine rolul unui templu, si despre vizionarea TV se poate spune, fara a gresi, ca se insinueaza in existenta omului modern ca un act ritual. Prin intermediul vizionarii, prin procesele de proiectie, identificare si empatie pe care aceasta le face posibile, telespectatorului i se da sansa reactualizarii mitului intr-o modalitate care ar putea starni invidia oricarui adept al unui cult idolatru. Astfel, telespectatorii sunt capabili sa-si aproprie personajele micului ecran - eroii civilizatori - sa-si insuseasca gesturile lor, sa se identifice perfect cu ei cel putin la nivel mental.

Un rol esential pentru transformarea vizionarii intr-un act ritual, pentru instituirea lumii TV intr-o realitate mitica, il indeplineste caracterul cotidian al acestui obicei. Eliade constata, in cazul mitului, ca "imitarea risca sa devina tot mai putin coerenta; modelul risca sa fie denaturat sau chiar uitat".

Pentru a preintampina acest fenomen, se vadeste necesara reactualizarea periodica a gesturilor divine, a sarbatorilor religioase, pentru "a-i invata pe oameni sacralitatea modelelor". Asadar, mitul se poate impune cu putere in viata oamenilor, perceput ca realitate sacra, atunci cand el este reactualizat periodic in cadrul actului ritual, cat mai frecvent cu putinta.

In situatia televizorului, desi vizionarea unui film, din multe puncte de vedere, se substituie foarte bine actului ritual, impunerea realitatii acestuia ca una de natura mitica nu ar avea atata eficienta, daca nu ar fi reluata vizionarea de mai multe ori pana la fixarea modelului. Acest lucru se realizeaza prin doua modalitati diferite:

a). Serialele TV, telenovelele, emisiunile saptamanale care sunt foarte apreciate si iubite, care au un decor, o tematica sau niste protagonisti stabili vor transmite si vor fixa cu putere, in timp, in subconstientul telespectatorilor anumite modele mitice.

Spre exemplu, exista multe dovezi ale faptului ca actiunea si personajele din unele telenovele sau seriale precum Dallas se inscriu ca niste realitati mitice in constiinta a milioane de telespectatori. Dallas devenise parte din viata telespectatorilor, astfel incat, dupa incetarea difuzarii serialului, in cazul multora, s-a putut constata aparitia unei anxietati asemanatoare celei traite de oameni la pierderea, la moartea cuiva drag. Precum s-a intamplat si in cazul serialului M*A*S*H, "familia fictionala devenise mai reala decat propria familie". Presiunile facute la moartea lui J. R. i-au determinat pe producatori ca, printr-un artificiu scenaristic, sa-l readuca la viata in cadrul altui episod.

Toate acestea dovedesc ca raportarea omului la realitatea fictionala a lumii TV se realizeaza pe aceleasi cai si prin aceleasi mecanisme psihice, ca si in cazul realitatii mitice. Serialele sau telenovelele de astazi precum mitologiile de demult, prin vizionare, confera telespectatorului sentimentul participarii la existenta plenara, profunda, participare care da sens, insufleteste.

Asa cum omul religios se facea partas la viata zeilor sai, prin actualizarea mitului, tot asa si telespectatorul prin vizionare se impartaseste din comuniunea cu "eroii civilizatori" - personajele admirate de pe micul ecran.

Orice serial trebuie sa se termine pana la urma. Ce se va intampla, oare, cand mitul nu mai este reactualizat? Se stinge amintirea si eficienta sa? intr-un fel, se poate spune ca da. Mitul concret reprezentat de filmul respectiv se va estompa cu timpul in memoria telespectatorului. Aceasta nu inseamna insa ca mentalitatile si comportamentele sadite si modelate de acest mit vor disparea, deoarece ele au ajuns deja, intr-o anumita masura, sa faca parte din viata telespectatorului, sa-i defineasca modul in care percepe realitatea.

De altfel, nu are nici o importanta faptul ca serialul s-a sfarsit. Alt mit sau acelasi, numai ca interpretat de alte personaje, va anima in continuare fantezia telespectatorilor. Ajungem astfel la a doua modalitate prin care este favorizata mitologizarea mesajului TV.

b). Chiar si un film obisnuit sau alta emisiune pot sa se inscrie in constiinta telespectatorilor ca realitate mitica, desi acestea nu sunt vizionate in mod repetat, pentru ca sa se dovedeasca astfel, dupa cum spunea Eliade, "sacralitatea modelului".

Fenomenul, in acest caz, se datoreaza faptului ca aceeasi tematica, structura de idei si chiar tipologie a personajelor pot fi intalnite in majoritatea filmelor. in fiecare film american sunt puse in scena aceleasi mituri.

Miturile lumii TV sunt definite, dupa cum constata George Gerbner, "de trasaturile regulate in ceea ce priveste decorurile, rolurile, tipurile de relatii si de actiuni prezentate cu o anumita frecventa. Prin intermediul acestor trasaturi regulate mass-media, televiziunea, ajunge sa creeze conceptia pe care membrii audientei si-o construiesc despre realitate generand un mediu cultural, o lume simbolica, iluzorie ".

Exact aceasta lume simbolica, sesizata de Gerbner, constituie realitatea mitologica din care se impartaseste publicul si care cultiva, prin aceasta experienta rituala (vizionarea), "conceptii comune si stabile despre realitate".

Lipsit de religie sau de o profunda existenta religioasa si implicat in procesul vizionarii TV, intr-o modalitate ce vizeaza un act cu importante valente religioase, televiziunea da omului modern posibilitatea satisfacerii nevoii de absolut (doar temporar si, de fapt, numai in mod iluzoriu) prin intermediul televizorului.

Astfel, cu cat setea de religios va fi mai mare, cu atat mai mult, in chip inconstient, omul modern va cauta in lumea micului ecran "mai multe modele exemplare pentru comportamentul si actiunile sale". Arhetipul pe care el incearca astfel sa si-l satisfaca, puternic inscris in fiinta umana, este nevoia "de a-si asuma o umanitate ce are un model transuman, transcendent". Aceasta deoarece omul religios, observa Eliade, "nu se recunoaste ca om adevarat decat in masura in care ii imita pe zei, pe eroii civilizatori (expresia setei sale de fiinta si fiintare), conformandu-se invataturii miturilor (deoarece gesturile zeilor sunt pastrate in mituri)".

"Functia de baza a mitului, spune Eliade, este aceea de a fixa modelele exemplare ale tuturor riturilor si ale tuturor activitatilor umane semnificative: alimentatie, sexualitate, munca, educatie etc. Omul imita gesturile exemplare ale zeilor, fie ca este vorba de o simpla functie fiziologica, precum alimentatia sau de o activitate sociala, economica, culturala sau militara etc." Astfel poate fi explicata forta extraordinara pe care o manifesta televiziunea in inraurirea intregii existente a omului modern.

Vizionarea ca act ritual, ca mod de reactualizare a miturilor TV in viata telespectatorului, este mijlocul prin care televizorul ca sanctuar al lumii moderne reuseste "purificarea" lumii reale de tot ceea ce este contrar ideologiei pe care o reprezinta, in esenta cea nihilista.

Prin vizionarea TV, lumea reala este permanent atrasa catre modelul ei mitic, societatea suferind astfel un proces de conversie, de transformare continua dupa chipul si asemanarea lumii TV. Este greu de gasit un domeniu al vietii sociale, culturale, politice sau economice care sa nu fie atins de bagheta magica a acestei pseudorealitati. Putin probabil este sa gasim un obicei la moda care sa nu-si afle corespondentul pe micul ecran sau sa gasim o mentalitate, din cele care anima existenta omului contemporan, care sa nu fi fost modelata prin intermediul miturilor TV.

Virgiliu Gheorghe
Sursa

Sexualitatea prin intermediul lumii TV

2011-10-10T08:13:00.000-07:00

Cum este perceputa sexualitatea de catre public, prin intermediul lumii TV?

Ponderea violurilor, divorturilor, copiilor nelegitimi si a cazurilor de prostitutie este supraestimata, fata de aceea pe care o au in realitate, de catre cei care se uita mai mult la televizor. Tinerii, mai ales, isi formeaza impresia ca toata lumea este preocupata pana la obsesie de problema sexualitatii si ca toti, in afara de ei, intretin o viata sexuala.

"Cei care se uita la televizor cred ca relatiile sexuale inaintea sau in afara casatoriei, violul si prostitutia sunt mult mai frecvente sau comune decat sunt ele in realitate (Greenberg, 1994). (...) in urma vizionarii TV tinerii supraestimeaza numarul celor de varsta lor care intretin deja relatii sexuale (Zobin, Hirsch, Smith si Hardy, 1984) (...). Vizionarea TV accentueaza tinerilor sentimentul ca "toata lumea a facut-o", adica are o viata sexuala, iar aceasta a contribuit, in ultimii 20 de ani, la o scadere gradata, dar constanta, a varstei la care baietii si fetele au primul act sexual (Braverman si Strasburger, 1993). Intr-un alt studiu se arata ca tinerii de liceu care urmaresc intensiv telenovelele estimeaza ca fiind mult mai mare numarul persoanelor divortate sau al celor care au copil nelegitim in lumea reala, decat estimeaza cei care se uita mai putin la TV (Buerkel, Rothfuss si Mayer, 1981; Carveth si Alexander, 1985)".

Stiind ca, potrivit studiilor referitoare la efectul de spirala, oamenii au tendinta de a se alinia la opinia publica, la moda, la comportamentul considerat dezirabil in societate la un moment dat, ne putem da seama care va fi efectul acestei false viziuni asupra realitatii pe care televiziunea o formeaza in mintile tinerilor si ale adultilor. In colectivele tinerilor de astazi (scoli, licee etc), s-a ajuns ca rusinea (de a nu fi precum ceilalti - in randul lumii) sa-i determine pe fete si pe baieti sa afirme mai curand ca nu sunt virgini, chiar daca adevarul este altul. Astfel ca rusinea de ceilalti, de lume, care inainte ii oprea pe tineri sa adopte comportamente imorale, a ajuns in zilele noastre, prin interventia TV, sa devina piedica in afirmarea curatiei si chiar instrument persuasiv al implicarii celorlalti in discutii si chiar in relatii erotice. Lumea TV ajunge, astfel, prin intrepatrunderea ei cu realitatea, sa reconfigureze valorile societatii, sa redefineasca o noua "normalitate". Relatiile sexuale inaintea casatoriei, dar si in afara acesteia (adulterul), divortul, copiii nelegitimi sunt vazute, prin intermediul televiziunii, drept comportamente sau realitati dezirabile, respectiv normale si, ca atare, acestea devin astfel repere sau modele de comportament pentru noile generatii.

Consecintele identificarii telespectatorilor cu personajele de pe micul ecran

Comparandu-se cu cei de pe micul ecran, tinerii se simt frustrati ca sunt virgini sau nu sunt tot atat de "performanti" in infatisare si in viata sexuala. Se naste nemultumirea fata de prieten sau prietena, sot sau sotie, pentru ca nu sunt asemenea celor de la televizor. Frustrarile genereaza tensiune, conflicte, despartiri, in general fac imposibila atingerea fericirii intr-o relatie de iubire dominata de fantasmele unei placeri niciodata satisfacute pe deplin.

"Cand elevii de colegiu au fost pusi sa identifice cateva persoane pe care ei le considera model pentru comportamentul personal ei au selectat in primul rand personaje din lumea TV, care s-au evidentiat printr-o atitudine sexuala extrem de permisiva si cu o foarte mare frecventa a relatiilor sexuale (Fabes si Strausse 1987).

Aceasta se intampla pentru ca astfel de personaje sunt puse intotdeauna intr-o lumina pozitiva pe micul ecran, iar tinerii, in fond, nu fac decat sa-si insuseasca modelele care li se propun.

"Adolescentii care se identifica indeaproape cu personaje de la televizor marturisesc ca se simt nesatisfacuti de faptul ca sunt virgini sau de experienta sexuala pe care au avut-o (in cazul in care intretin deja relatii sexuale) (Baron, 1976, 1977; Couringht si Baran, 1980). Expunerea regulata la mesajele erotice ale micului ecran afecteaza imaginea tinerilor despre ei insisi. Acestia nu mai , sunt satisfacuti de viata lor sexuala sau au asteptari prea mari de la ( actualii sau potentialii lor parteneri (Greenberg, 1994).

Frustrarile legate de viata sexuala si nu numai, ca rod al conflictului dintre asteptarile formate prin prisma televizorului si realitate, stau la baza numeroaselor afectiuni psihice ale noilor generatii. Lumea TV este una a viselor frumoase sau a cosmarurilor. In cea mai mare parte a filmelor si emisiunilor, lumea reala, cu urcusurile si coborasurile ei, cu bucuriile si durerile inerente, nu apare pe micul ecran, nefiind senzationala, ci, dimpotriva, fiind prea discreta sau prea nuantata ca sa poata fi redata la televizor.

Erotismul TV este definit in termenii acestei lumi idealizate in care domina happy end-ul, in care placerea biruie pana la urma, unde consecintele libertinajului sexual sau ale iresponsabilitatii nu exista. O lume cu parteneri ideali, puternici, cu un fizic atragator, plini de sarm si totdeauna siguri pe ei, lipsiti de bolile, de neputintele, de slabiciunile sau de imperfectiunile unui om obisnuit. In acest context, telespectatorii, atunci cand se vor intoarce din lumea TV la viata obisnuita, ramanand conectati la acea atmosfera ideala, paradisiaca sau afrodisiaca, se vor simti frustrati ca partenerul lor de viata sau dragostea lor nu este "perfecta" sau nu corespunde asteptarilor.

Cei mai multi americani, in special femeile, se simt frustrati de faptul ca sunt prea grasi (in America, peste 60% din populatie este supraponderala), in conditiile in care personajele de pe micul ecran sunt "ca trase prin inel". Acesta este, de altfel, unul dintre motivele principale pentru care in fiecare an milioane de americani sufera de anorexie.

Niciodata omul nu va putea raspunde perfect asteptarilor erotice ale celuilalt, formulate de "realitatea" TV - o lume a egoismului -, dorintei celuilalt de a-l trata ca pe un obiect, fara a lua in seama asteptarile sale sufletesti. Criza este inevitabila si dimensiunile ei, direct proportionale cu timpul alocat vizionarii, deoarece modelul de viata impus de televiziune nu este unul viabil, el nu provine din experienta de viata a oamenilor obisnuiti, ci este doar un construct cu scop seducator, comercial. Imitand comportamentul eroilor micului ecran - falsul sentimentalism, atitudinea profund egoista, chiar exploatatoare fata de persoana celuilalt - reducand dragostea la relatia sexuala, tinerii nu pot dobandi iubirea dupa care tanjeste sufletul lor. Pentru esecul pe care-l au in dragoste arunca vina ori pe partenerii lor, ori se amagesc ca nu au incercat toate tehnicile de infrumusetare, ca nu au inca banii, hainele, stilul de viata al celor de pe micul ecran, lucruri pe care, daca nu le vor putea dobandi, se vor simti foarte nefericiti, ramanand doar sa viseze in fata televizorului.

Chiar daca ar avea intentia, televiziunea nu-i poate invata pe tineri cum sa dobandeasca acea dragoste care sa-i faca fericiti, deoarece ea este incapabila sa transmita sau sa redea lucruri ce tin de viata interioara a oamenilor, de relatia sufleteasca, personala dintre acestia - resursele principale ale oricarei iubiri adevarate. Continutul sau profunzimea unei adevarate relatii de dragoste, care prin firea sa nu are vizibilitate, dinamism si senzational nu poate fi reprodus pe micul ecran. In acelasi timp, aspectul exterior, trupesc, incitant pentru simturi al relatiei sexuale, ideal pentru a fi reprezentat la televizor - educatia sexuala realizata de acest mediu - nu reprezinta autentica iubire, mai cu seama cand aceasta este redusa doar la atat.

Permanenta frustrare pe care o creeaza televiziunea in sufletul telespectatorilor nu va putea fi inlaturata atata timp cat nu va inceta hranirea imaginatiei cu fantasmele televizualului, cat nu vor fi cautate in viata reala modelele si resursele dobandirii implinirii sufletesti, a fericirii in ultima instanta. Ea va deveni o sursa permanenta de tensiune si de nemultumire fata de persoana celuilalt sau fata de propria persoana. Adulterul, divortul, perversiunile sexuale sau unele afectiuni psihice vor deveni tot mai probabile.

Modificarile de atitudine privind sexualitatea, generate de televiziune

- Acceptarea ca "firesti" a infidelitatii sexuale, a promiscuitatii si a relatiilor se xuale de dinaintea casatoriei.

- Nemultumirea fata de sot, respectiv sotie, privind implinirea obligatiilor conjugale.

- Descresterea varstei primului act sexual, proportional cu timpul alocat vizionarii.

- Cresterea frecventei relatiilor sexuale.

"Elevii de liceu carora li s-au proiectat filme cu continut sexual explicit accepta cu o mai mare usurinta infidelitatea sexuala si promiscuitatea decat grupul de control (grup format din tineri provenind din acelasi mediu, carora nu li s-au proiectat filmele respective) (Zillmann, 1994). Adolescentii care au vizionat doar 10 video-clipuri au devenit mult mai deschisi in a privi ca acceptabile relatiile sexuale inainte de casatorie (...). De asemenea, se arata ca expunerea intensa a tinerilor la materialele ce vizeaza relatiile sexuale dinaintea sau in afara casatoriei ii desensibilizeaza, determinandu-i sa le considere normale (Bryant si Rockwell, 1994).

In alte doua studii, elevii de liceu care dezaprobau violul si-au schimbat atitudinea, devenind mai deschisi in a accepta acest comportament, dupa numai 9 minute de vizionare zilnica, pe o perioada de 6 saptamani, a unor filme notate cu R-rated sau dupa vizionarea a 5 ore de filme cu continut explicit sexual (Brown, Childers, Waszak, 1990) (...). Baietii si fetele unui colegiu dupa ce au vizionat zilnic, timp de o ora, pe o perioada de 6 saptamani un film cu subiect erotic (un long nonviolent x rated videos) au marturisit ca se simt mai putin satisfacuti de cei cu care intretin o relatie intima decat inainte de experiment (Zillmann si Bryant, 1982). Un studiu facut pe 391 de elevi ai unui liceu din Carolina de Nord a gasit ca pentru aceia care au vizionat in mod selectiv mai multa sexualitate la televizor inceperea vietii sexuale in anul respectiv a devenit mult mai probabila (Brown si Newcomer, 1991)."

Studiul evidentiaza o relatie de proportionalitate intre probabilitatea ca un tanar sa inceapa viata sexuala si cantitatea de programe cu continut sexual vizionate la televizor. "Datele provenite de la National Surveys of Children pun in evidenta faptul ca barbatii care dedica cel mai mult timp televiziunii au cea mai mare prevalenta a relatiilor sexuale, iar tinerii care se uita la televizor separat de familia lor (avand un aparat TV in propria camera) au o rata a relatiilor sexuale de 3 pana la 6 ori mai mare decat aceia care se uita la televizor impreuna cu parintii."

Televiziunea creste efectiv activitatea sexuala la tineri si la copii. Studiile arata, totodata, o semnificativa descrestere a varstei primului contact sexual, probabilitatea ca primul act sexual sa aiba loc la o varsta mai timpurie crescand proportional cu numarul orelor de vizionare TV.

In acelasi timp s-a observat ca acei copii care discuta impreuna cu parintii materialele cu continut sexual vazute la televizor incep viata sexuala mai tarziu decat cei care le interpreteaza singuri (J.L. Peterson, K.A. Moon si F.F. Furstenberg, 1991). Cercetarile efectuate de Weaver au aratat ca pornografia creste comportamentul sexual dur cu femeile (Weaver, 1994). Aceasta duritate include agresivitate crescuta asupra femeilor, ca si o insensibilizare la ranile pe care violenta si atacurile sexuale le provoaca.

Dependenta de pornografie

- Pornografia sau mesajele erotice, in general, creeaza dependenta, adica necesita un consum sporit, insotit de toate simptomele ce definesc dependenta. Efectele vizionarii pornografiei sunt: a. scade fidelitatea fata de sot sau sotie;

b. reduce dorinta tinerilor de a-si mai intemeia o familie si de a avea copii; c. persoanele expuse la aceste mesaje accepta mai usor promiscuitatea sexuala, precum si posibilitatea intretinerii de relatii sexuale in afara vietii conjugale.

Debutul vietii sexuale la o varsta timpurie, frustrarile si esecurile determinate de o viata sexuala desfasurata dupa modelul promovat de televiziune sau o imaginatie extrem de erotizata prin vizionarea TV duc adesea la vizionarea materialelor pornografice. De altminteri, in ultimii ani, scenele pornografice au inceput sa capete un accent de normalitate, fiind introduse tot mai des in filmele care nu au acest specific. Cauza se gaseste si in faptul ca sexualitatea impersonala pe care o promoveaza televiziunea - sex pentru placerea in sine - are drept consecinta logica pornografia. Aparitia si dezvoltarea acestui gen in mass-media contemporana, mai cu seama in televiziune, a atras atentia cercetatorilor datorita efectelor semnificative pe care materialele pornografice s-a dovedit ca le au asupra psihicului uman.

Larry Hoo din Hong Kong analizeaza in anul 1986 rezultatele a 35 de cercetari privind efectele expunerii la pornografie. "Din aceste studii, 20 arata ca pornografia mareste agresivitatea; in 4 din ele s-a gasit ca exista o legatura intre expunerea la pornografie si cazurile de viol, iar in 11 s-a scos in evidenta faptul ca barbatii care vizioneaza pornografie accepta mai usor violenta indreptata impotriva femeilor si batjocorirea acestora." Dupa 1990, cazuistica prilejuita de explozia pornografiei TV, video si internet a facut astfel incat cercetatorii sa-si diversifice obiectivele. Unul dintre cele mai grave lucruri descoperite este faptul ca vizionarea de pornografie creeaza dependenta.

Doctorul psihiatru Reed formuleaza cateva criterii care, in opinia sa, ar indica dependenta de pornografie. El arata ca parafilii (deviatii sexual cu sau fara manifestari violente) utilizeaza si colecteaza in mod frecvent materiale pornografice. El prezinta cazuri de parafili si arata ce legatura au acestia cu utilizarea pornografiei. "Vaste colectii private de materiale pornografice sunt gasite de autoritati in locuintele persoanelor arestate pentru crime sexuale, in special pedofili. Exista, de asemenea, dovezi ca violatorii si molestatorii de copii utilizeaza materiale pornografice explicite atat inainte cat si in timpul unor atacuri cu caracter sexual." Toate acestea sugereaza, observa Kubey, existenta unei legaturi intre utilizarea frecventa a pornografiei si dereglarile cu caracter sexual.

Zilmann si Bryant (1998) demonstreaza experimental faptul ca expunerea prelungita la pornografie duce la scaderea nivelului satisfacerii sexuale intre parteneri (in viata lor intima). "Dar nesatisfacerea sexuala, arata Zillmann, conduce la o noua expunere la pornografie (...), deoarece consumatorii compara ceea ce au, din punct de vedere al intimitatii sexuale, cu ceea ce pornografia le spune ca ar putea si trebuie sa aiba." Astfel se poate constata aparitia unui adevarat cerc vicios. Vizionarea materialelor pornografice nu numai ca determina cresterea dorintei sexuale, dar face ca nemultumirea privind partenerul, insatisfactia sexuala sa se adanceasca atat de mult, incat persoana este nevoita sa recurga la un consum sporit de pornografie.

Cu toate ca fenomenul dependentei se manifesta mult mai pregnant in cazul materialelor pornografice, Kubey si Bryant au demonstrat ca si materialele "foarte romantice si stimulative sexual", prin intermediul aceluiasi mecanism, pot genera o anumita legatura de dependenta. Aceste materiale "prezentate la televiziune sau oriunde in mass-media contemporana pot alimenta nemultumiri si o inclinatie spre comparatii individuale la un spectru mult mai larg de populatie decat era cazul inainte". Prin urmare, vizionarea regulata a unei "nevinovate" telenovele cu continut erotic conduce in timp la un anumit tip de dependenta de emisiuni de acest tip. Legatura este cu atat mai puternica cu cat vizionarea este mai frecventa si cu cat gradul de erotism al programelor vizionate este mai ridicat.

Plecand de la efectul de dependenta, doctorul Cline, tratand sute de persoane cu dereglari sexuale, prezinta un proces in patru pasi al implicarii in consumul de materiale sexuale, in special cele pornografice. "Primul este "efectul de dependenta", in care persoana revine in mod repetat dupa mai mult material deoarece acesta ii furnizeaza un foarte puternic stimulent sexual, avand un efect afrodisiac (...). Cline continua cu descrierea unui "efect de crestere", in care este resimtita "o nevoie crescuta de mai mult stimulent pentru a obtine acelasi efect". In al treilea stadiu, apare "desensibilizarea". Lucrurile care odata pareau socante sunt din ce in ce mai putin socante si, prin urmare, devin legitime cu timpul. In al patrulea stadiu, Cline constata ca exista "o tendinta crescanda de a pune in practica comportamentul vazut in materialele pornografice.""

Cauzele psihologice si fiziologice ale dependentei de materiale cu continut erotic

Cercetatorii sunt de acord cu faptul ca eroticul constituie "un puternic factor de amplificare", mai cu seama cand el se rezuma doar la satisfacerea placerii sexuale sau la incitarea imaginara a dorintei. Cu alte cuvinte, materialele erotice, concomitent cu satisfactia sexuala (produsa in planul imaginativ), conduc nu la o stingere, ci la o amplificare a dorintei. Cline adauga faptul ca, datorita emotiei puternice pe care o genereaza materialele erotice, aceste experiente se fixeaza cu putere in memorie si astfel oamenii invata cu usurinta sau se obisnuiesc cu un asemenea comportament, cu experienta erotica pe care o vor simti tot mai necesara. Dr. Reed arata ca procesul invatarii, ca baza a fenomenului de dependenta, poate avea ca temei faptul ca "neurotransmitatorii stimulati de materialele pornografice activeaza cai neurale similare celor activate de heroina si cocaina". Cu alte cuvinte sistemul nervos devine dependent (precum narcomanul de drog) de acea cantitate de endorfine ce este emisa in organism in urma vizionarii materialelor erotice.

Primele efecte ale vizionarii pornografiei, asupra carora s-au oprit cercetatorii de-a lungul vremii - violenta si deviatiile sexuale grave -, desi apar ca foarte puternice si deosebit de grave, afecteaza un grup mai restrans de indivizi, pe cei care ajung la un consum obsesiv de pornografie si care traiesc intr-un mediu ce favorizeaza comportamentele amintite. Efectul de dependenta constituie un stadiu intermediar. Aria de manifestare a acestuia este una semnificativa si este considerat de catre cercetatori drept un efect puternic al vizionarii materialelor erotice si pornografice. In afara acestora, mai exista o seama de alte consecinte ale vizionarii materialelor cu continut erotic si pornografic. Acestea, desi par a fi cu mult mai slabe, mai putin sesizabile pe termen scurt, marcheaza cu putere viata si mentalitatea omului modern. Proportional cu gradul de expunere la mesajele erotice ale mass-media, este afectata intreaga populatie, generandu-se, in timp, o noua perceptie, o noua atitudine privind sexualitatea si viata de familie.

Nu trebuie sa ajungi dependent de pornografie sau de un material cu continut sentimental-erotic, asa cum sunt telenovelele, pentru ca mentalitatea sau perceptia privind sexualitatea sa se modifice, ci este suficient ca de mic copil, de-a lungul anilor, sa fi fost expus la astfel de mesaje. Pentru ca este dificila cercetarea modificarilor de mentalitate produse printr-un efect cumulativ pe o perioada de cateva zeci de ani, cercetatorii au preferat sa investigheze fenomenul prin expuneri scurte, dar intense, pe perioada catorva saptamani, la materiale care au un grad ridicat de erotism, ce merge pana la pornografie. Iata care au fost, in lectura lui Kubey, concluziile unui astfel de experiment.

"Zillmann si Bryant sunt interesati de gradul in care "pornografia intra in conflict cu valorile familiale" si ne ofera din nou dovezi experimentale. In aceste studii, un grup experimental de adulti este expus la materiale video pornografice pe o perioada de cateva saptamani (de obicei 6). La o saptamana dupa expunere, raspunsurile grupului la intrebarile puse sunt comparate cu cele ale unui grup de control care nu a fost expus.

Studiile arata ca expunerea prelungita la pornografie, realizata experimental, duce la o mai mare acceptare a promiscuitatii atat la barbati, cat si la femei, iar pe masura ce promiscuitatea este considerata a fi normala, fidelitatea fata de partenerii de viata sexuala se diminueaza mult fata de cazul adultilor din grupul martor (de control). Subiectii participanti raporteaza, de asemenea, ca ar accepta mult mai usor o intimitate sexuala neexclusiva pentru ei insisi, respectiv relatii sexuale in afara vietii conjugale. In acelasi studiu, la intrebarea: "Credeti ca institutia casatoriei este esentiala pentru buna functionare a societatii?", 60% din persoanele din grupul de control au raspuns afirmativ, comparativ cu 38,8% in cazul persoanelor expuse la pornografie. Zillmann si Bryant au aratat ca expunerea la pornografie reduce dorinta participantilor la studiu - barbati sau femei, studenti si nestudenti - de a avea copii. Zillmann apreciaza ca aceasta constatare poate sustine ideea: consumul prelungit de pornografie face ca faptul de a avea copii si a intemeia o familie sa apara drept inconveniente care nu sunt necesare pentru obtinerea placerii. Aceasta deoarece pornografia inlesneste accesul facil la satisfactii sexuale "superlative", satisfactii care sunt disponibile fara investitii emotionale, fara ingradire sociala, fara obligatii economice, fara sacrificarea timpului si a efortului. Din aceasta perspectiva, satisfactia imediata pe care televiziunea comerciala o ofera si o promoveaza atat de frecvent poate fi, in insasi esenta ei, in conflict cu valorile de stabilitate si angajament atat de necesare functionarii sanatoase a vietii de familie.

Magia eroticului

Studiile legate de influenta pe care magicul o poate avea asupra mintii umane ne ofera una din cele mai pertinente explicatii privind inmultirea continua a materialelor erotice si pornografice in mass-media contemporana. Tehnicile magice, se arata in aceste cercetari, "prezinta o tendinta marcata de a se intemeia pe pulsiuni sexuale, deoarece li se recunoaste, probabil, acestora puterea proprie si importanta deosebita, dar si pentru ca ele sunt, intr-adevar, mai strans legate de imaginatie decat oricare apetit natural.

Tratatele de vrajitorie devenisera (in Renastere) un gen aproape pornografic, iar Giordano Bruno a facut o tentativa remarcabila de a desprinde o tehnica de control emotional global, care este explicit intemeiata pe atractia sexuala". Avand in vedere aceste constatari, este lesne de inteles abundenta eroticului in cultura contemporana. Intr-o societate care este guvernata de bani, in care nu mai exista principii morale, ci doar ideologii hranite de interesul material, eroticul - mijloc magic de seductie a indivizilor - nu poate decat sa prolifereze. Ca mijloace prin excelenta magice, materialele erotice si pornografia devin in acelasi timp mijloace de persuasiune si factori de putere. Prin urmare, proliferarea genului erotic este nu numai explicabila, ci anticipabila si chiar programatica. Aceasta mai cu seama in conditiile in care puterea, in societatea moderna, actioneaza nu atat prin mijloace constrangatoare, prin forta, ca in dictaturile clasice, cat si prin mijloace blande, seducatoare, de tip magic.

In acest context, creatorii programelor de televiziune, fie ca si-au insusit in mod constient sau inconstient tehnicile magice de manipulare a maselor prin intermediul erosului, fie ca au ajuns singuri, prin experienta sau "inspiratie" la acest rezultat, folosind sexul ca momeala in "vanarea" atentiei generale a publicului, nu fac decat sa exercite o actiune magica asupra mintii umane. Odata provocata imaginatia - fantasmele sexuale -, aceasta va cere tot mai mult eros pentru a-si satisface nevoile din ce in ce mai mari, luand nastere astfel fenomenul de dependenta cu toate consecintele sale. Fenomenul, in Biserica sau in constiinta omului de rand, este numit impatimire. Impatimitul nu-si mai gaseste linistea, fie ca patima sa este bautura, banii sau desfranarea etc, el linistindu-se intru catva numai in timpul faptuirii comportamentului la care il cheama patima respectiva.

Concluzii

Daca dupa numai cateva saptamani de vizionare a unor materiale cu continut sexual sau pornografic se pot observa modificari vizibile de atitudine, e limpede care sunt dimensiunile efectului de influenta al televiziunii in formarea atitudinilor, in modelarea comportamentului sexual al omului contemporan.

Expus la mesajul preponderent erotic al televiziunii sau pur si simplu traind in mijlocul unei lumi care-si modeleaza sistemul de valori si atitudini dupa cel al lumii micului ecran, omul modern nu se mai poate raporta la relatia de dragoste sau la tema sexualitatii ca acela de dinainte de era televizorului. Sexualitatea devine importanta pentru ca industria de consum are nevoie de ea, nihilismul o promoveaza, iar mesajul erotic insusi este foarte bine adaptat mediului TV, un mediu care, ca si eroticul, are capacitatea de a inhiba reflexia rationala si de a modela o perceptie senzitiva (simtuala), senzuala si, in ultima instanta, erotica a realitatii.

Chiar daca ne consideram infailibili prin educatia, inteligenta sau discernamantul nostru, indiferent de varsta, stare sociala sau spirituala, elevi, studenti, muncitori, intelectuali sau clerici, in functie de frecventa si de timpul acordat vizionarii TV, vom deveni tot mai libertini in conceptiile noastre privind relatiile dintre barbat si femeie, tot mai ingaduitori fata de un comportament sexual nepotrivit unei varste anume, din ce in ce mai deschisi in a purta o discutie cu caracter erotic (de la aluzii pana la afirmarea explicita) si chiar in a ne lasa prinsi intr-o relatie sexuala oarecare. Ne vom simti tot mai putin legati de familie sau de ideea de a intemeia o familie, tot mai putin dispusi sa avem un copil sau mai multi (dat fiind faptul ca, proportional cu numarul copiilor, se micsoreaza posibilitatea dobandirii placerilor, crescand responsabilitatile), tot mai putin atenti cu sotul, sotia sau prietenii, tot mai nemultumiti de ei, mai nervosi, mai artagosi, atata timp cat nu putem obtine usor placerile dorite. Toate acestea se vor intampla, chiar daca asteptarile, tendintele si frustrarile noastre nu vor fi exprimate la nivelul constiintei, ci vor ramane ascunse undeva in zonele de adancime si de mare intimitate ale sufletului.

Mintea telespectatorilor, hranita cu fantasmele dorintei, comprimate mai mult sau mai putin subtil in tot ceea ce inseamna publicitate, in filme, divertisment etc. a devenit foarte sensibila la momeala placerii, deoarece ea o cauta in mod inconstient, are nevoie sau este dependenta de aceasta hrana cu care a crescut de-a lungul anilor prin miile de ore de vizionare TV, cu care s-a indulcit si s-a obisnuit. In felul acesta, omul modern, cu toate ca este mai scolit decat cel din trecut, este mult mai usor de influentat, de manipulat sau de destabilizat din asezarea pe care o are, mai frustrat, mai nemultumit de ceilalti si de el insusi, mai singur si mai nefericit. Spunem singur si nefericit, pentru ca in lumea in care s-a nascut televiziunea (lumea occidentala) peste 70% dintre casnicii esueaza in divort. Si sa nu uitam ca tot mai multi nici macar nu se mai casatoresc, traind intr-o perpetua "casatorie de proba" (concubinaj)!

In conditiile in care mijloacele video isi vor continua si intensifica tirul mesajelor erotice, in care oamenii nu vor intelege gravitatea acestui fenomen pentru a nu se mai expune bombardamentului cotidian (macar cat le sta in putinta), atunci familia va deveni cu adevarat o raritate in urmatorii 20 de ani, iar sexualitatea va tinde intr-o masura tot mai mare sa se rezume doar la satisfacerea mecanica a placerii sexuale - dupa cum observa McLuhan inca din perioada anilor 70.

In discutiile privitoare la televiziune, este criticata indeosebi natura mesajelor acestuia - caracterul erotic, violent, comercial -fara a se lua in seama posibilitatea ca insusi mediul TV sa predispuna, prin natura sa, catre transmiterea in mod prioritar a unor mesaje de un anumit tip. Se ignora cu totul faptul ca televiziunea creeaza in masa publicului un fond perceptiv care-l predispune la primirea unui mesaj cu potential erotic, prin a carui vizionare repetata telespectatorii vor fi tot mai puternic atrasi de programele cu continut sexual. Chiar daca un canal TV nu transmite deloc erotism, aceasta nu inseamna ca experienta vizionarii acelor programe nu-l va face pe telespectator sa aiba o deschidere tot mai mare catre o experienta senzuala de tip vitalist sau, foarte probabil, una de tip erotic. Aceasta mai cu seama in conditiile in care televiziunea, prin afectarea cortexului prefrontal, favorizeaza o hipertrofiere a comportamentului instinctual, a pulsiunilor sexuale.

Televiziunea este, inainte de toate, o scoala a placerii, iar daca erotismul este foarte bine adaptat acestui tip de educatie, atunci acesta va domina din ce in ce mai mult programele TV, independent de interesele ideologice sau economice de a transmite sau nu programe cu continut sexual. Erotismul TV este o consecinta ce decurge logic din natura mediului televizual si, prin urmare, atunci cand ne uitam la televizor trebuie dintru inceput sa ne asumam cu buna stiinta posibilitatea ca acesta sa ne influenteze, fara ca noi sa ne dam seama, modul in care ne raportam la realitate. Pentru copii lucrurile sunt mult mai grave caci, prin vizionare, li se poate modela o sensibilitate sexuala anormala care sa-i marcheze toata viata.

Prin intermediul fantasmelor inoculate de televiziune sau de cultura de consum, eroticul ajunge sa detina un anumit monopol asupra orizontului de constiinta uman. De la vestimentatie - care indica ce parte din trup sa fie acoperita, si care dezgolita -, gesturi, priviri si comportament, toate ajung sa fie imprimate de tot mai mult erotism. F. Brune, J. Baudriard si D. Kelner sau toti marii comentatori ai fenomenului cultural contemporan sesizeaza aceasta hipertrofiere a erotismului in imaginarul colectiv, in modul de viata al oamenilor. Apare un cerc vicios sau o spirala a erotizarii lumii aflate in raza televiziunii sau a mass-mediei.

Cu cat oamenii se expun mai mult la bombardamentul cu erotism, cu atat imaginatia, comportamentul si modul lor de viata va fi marcat mai puternic de obsesia sexului, cu atat mai mult erotismul va domina mediul social, spatiul vital al omului modern, iar oamenii vor simti nevoia de a se reintoarce catre consumul materialelor erotice pentru a-si hrani o imaginatie si niste asteptari greu de satisfacut in lumea reala. Aceste materiale insa vor trebui sa fie tot mai incitante pentru a putea raspunde noilor asteptari. Baudriard gaseste ca finalul acestui efect de cascada nu este altul decat eliminarea completa a sentimentului, a umanului din relatia de dragoste, degenerarea in perversiuni si, in final, in homosexualitate si lesbianism. Tulburarile de personalitate, dezagregarea mentala si bolile psihice, in general, devin tot mai probabile pentru omul pe care televiziunea, cultura nihilismului sau societatea de consum l-au inrobit unei existente obsedate de fantasmele eroticului.

Virgiliu Gheorghe
Sursa

Schizofrenia si televizorul

2011-10-10T08:09:00.001-07:00

Schizofrenia si televizorul

Schizofrenia este boala mentala in care omul nu mai poate percepe lumea exterioara si realitatea asa cum sunt acestea de fapt, ci distorsionat, intr-un grad mai mare sau mai mic, in functie de gravitatea bolii. Schizofrenicul traieste si judeca dupa lumea din mintea lui, alta decat cea reala. "Dupa definitia lui P. Janet si a lui C. G. Jung, devenita de acum incolo clasica, schizofrenia se caracterizeaza prin reducerea nivelului mental, printr-un scurtcircuit intre existenta onirica si existenta diurna, intre lumea fantasmelor noastre interioare (subconstient sau inconstient) si lumea reala".

Schizofrenia ca si drogurile psihedelice opereaza o deschidere intre constient si subconstient, permitand inundarea orizontului mintii constiente cu imagini si fantasme ce izvorasc din inconstient. Este vorba de o stare alterata de constiinta, in care mintea se afla situata intre lumea exterioara pe care o percepe prin vedere si cea a fantasmelor inconstientului. Datorita insa asaltului primit prin poarta lasata deschisa lumii inconstientului, mintea isi pierde partial sau total capacitatea de a mai lua contact constient cu lumea exterioara. Fata constiintei este intunecata de multimea nalucirilor care nu o mai lasa sa vada dincolo de ele.

Boala nu este noua, dar poate ca niciodata in istorie raspandirea ei nu a fost atat de mare ca astazi. De altfel, daca afectiunile neurologice predominau in patologia bolilor mentale a secolului al XlX-lea, cele psihice, intre care schizofrenia este una dintre cele mai grave, sunt afectiunile caracteristice vremurilor noastre. Pentru schizofren nu se mai poate pune problema daca vrea sau nu sa aiba o experienta fantastica, precum se intampla cu cel care aprinde televizorul sau cu cel care se drogheaza. El nu cauta o asemenea experienta, ci practic este stapanit, prizonier al acestei lumifantastice, chiar daca ar vrea cu toata puterea sa se intoarca in lumea reala.

Bolnavii psihic, cei aflati in stari de regresie mentala, observa doctorul Cowen, au tendinta de a identifica un instrument anume ca sursa a problemelor psihice pe care le intampina. Tot el constata ca, surprinzator, "de la aparitia ei, televiziunea a devenit o trasatura frecventa in patologia clinica a bolnavilor psihic". Adica, adesea bolnavii indica drept sursa a raului, drept mecanism infernal, insasi televiziunea. De ce, dintre toate masinariile sau obiectele care-l inconjoara pe om, tocmai televiziunea este identificata de catre bolnavii psihic drept instrument si cauza a raului pe care il sufera?

Aceasta perceptie distorsionata a televiziunii, care apare la multi dintre bolnavii mental, este explicata de doctorul Cowen printr-un joc de cuvinte care surprinde, de altfel, esenta acestui fenomen, insusi cuvantul televiziune (television) ne indica, spune psihiatrul american, cauza implicarii televiziunii in descrierile bolnavilor prin citirea acestui cuvant intr-un mod putin diferit, adica "tell-a-vision" - "a infatisa sau a comunica o viziune".

Daca viziunile sunt, in esenta, cauza distorsiunilor de perceptie traite de schizofrenici - vedeniile care invadeaza in mod necontrolat mintea - devine usor de inteles motivul pentru care televiziunea, o masina ce comunica sau infatiseaza o viziune, sa fie atat de des experimentata si invocata de bolnavi ca origine si instrument al raului.

De asemenea, este firesc ca niste oameni labili psihic sa perceapa televiziunea ca pe un instrument al agresiunii, atata timp cat ea dezorganizeaza procesul de gandire, creste confuzia din mintea oamenilor, favorizeaza o stare sau un fenomen halucinatoriu si streseaza pana la epuizare mintea.

Prin urmare, in conditiile in care televiziunea poate constitui cel putin un factor de agravare, daca nu chiar unul declansator, al unei boli psihice, este firesc ca aceia care sufera de boli mentale, nerealizand care este cauza afectiunii, a nalucirilor ce ii terorizeaza, sa arunce aceasta vina asupra unei masinarii, a unui mecanism inrudit din multe puncte de vedere cu cel care sta la originea sindromului schizofrenic.

Vizionarea TV - o experienta anticipata in viziunile bolnavilor de schizofrenie inca dinaintea aparitiei televiziunii

Pentru a putea intelege mai bine sindromul schizofrenic si legatura pe care acesta o poate avea cu vizionarea TV, vom aduce in atentie marturia unui psihiatru care la inceputul secolului, cu mult inaintea aparitiei televiziunii, aducea fara sa-si dea seama o dovada de-a dreptul socanta a inrudirii celor doua fenomene.

In articolul On the origin of influencing machine publicat in 1919 si citat de Jerry Mander in cartea sa, psihiatrul Victor Tausk scria urmatoarele: "un numar considerabil de pacienti spun despre problemele lor ca sunt provocate de o "masina de influentat" controlata de forte straine. Acesti straini se exprimau prin niste sisteme de credinte care se impuneau ca amenintatoare, inspaimantatoare si coplesitoare fata de credinta si sistemul de valori ale pacientului si care erau implantate cu forta in mintea acestuia.

De regula masinaria de influentat, descrisa de pacientii lui Tausk, are niste mecanisme uriase si tot felul de alte componente. Adesea, ea este capabila sa proiecteze imagini si raze invizibile care se pot cumva imprima pe creier. In mod frecvent, imaginile emana dintr-o "cutie neagra mica" si nu sunt tridimensionale, ci plate. Masinaria si cele ce ies din ea pot produce victimei sentimente si ganduri, alungand altele, dupa cum spune Tausk, "prin niste raze sau forte misterioase pe care pacientul nu are indeajuns de multe cunostinte de fizica pentru a le explica. Ea creeaza senzatii care in mod total nu pot fi descrise fiindca ii sunt straine (necunoscute, neobisnuite) pacientului insusi, si care sunt percepute in parte ca fiind electrice, magnetice sau provocate de curenti de aer". In scurta vreme, relateaza Tausk, victima nu mai poate distinge informatiile - sentimente, ganduri, senzatii, amintiri -primite de la aceasta sursa "exterioara" de cele generate de ea insasi sau ca rezultat al experientei si descoperirilor personale.

Ipoteza lui Tausk, asemanatoare cu cea a lui Cowen, este ca pacientii produc aceasta fantezie a masinariei ca o manifestare exterioara a confuziei care exista inlauntrul lor cu privire la lumea exterioara si cea interioara; lumea propriilor ganduri si lumea concreta din afara persoanei.

Aceasta confuzie isi are radacinile in primii ani ai copilariei, spune Tausk. La o anumita varsta, copilul cauta sa descopere realitatea aflata dincolo de lumea parintilor sai, doreste sa ia legatura cu lumea exterioara, astfel ca incepe sa exploreze. In masura in care reuseste, copilul invata sa inteleaga, sa integreze si sa prelucreze (sa "proceseze") lumea cu care intra in contact, de care a luat cunostinta. El invata sa faca distinctia intre impulsurile, imaginile si experientele legate de lumea din afara si cele care sunt generate in intregime de el insusi, imaginativ, "plutitoare", care nu au radacini in lume. Daca totusi copilul a facut aceasta diferentiere, atunci proiectiile mintii sale pot fi distinse si identificate. Aceasta se cheama sanatate psihica.

Schizofrenicul, afirma Tausk, nu reuseste sa faca aceasta deosebire si nu isi poate da seama care imagini provin din mintea sa si care sunt legate de experiente din lume. In acest moment, toate experientele, fie cele generate launtric, fie cele rezultate in urma unei interactiuni cu lumea, sunt la fel. Proiectiile mintii dobandesc aceeasi calitate ca si experienta directa a lumii. Nu te mai poti increde nici in experienta aceasta directa, nici in propriile procese de gandire. Ambele devin "plutitoare", dezradacinate. Toate lucrurile sunt in aceeasi masura interioare si exterioare.

In acest punct, sugereaza Tausk, pacientul va crea o fantezie -"masina de influentat" -, ca o proiectie materializata a confuziei din mintea lui. Capabila sa implanteze imagini care iau forma unor raze, capabila sa implanteze realitati straine, din afara experientelor personale, capabila sa ii schimbe sentimentele, aceasta masinarie il face pe pacient sa cada intr-o desavarsita confuzie cu privire la ceea ce este real si ceea ce este ireal, ceea ce este launtric si ceea ce este exterior.

Fara indoiala, ati observat, ne atentioneaza J. Mander, ca aceasta "masinarie de influentat" suna izbitor a televizor. Cum putea exista acest fenomen in anul 1919, inainte ca acest aparat sa fi fost inventat ramane un mister. Sa indraznesc sa sugerez ca televizorul a fost inventat de oameni cu preocupari asemanatoare, ca o manifestare exterioara a mintilor lor?"

Atat de incredibila pare marturia lui Tausk, incat, daca ea nu ar fi fost facuta cu cateva zeci de ani inaintea aparitiei televiziunii, s-ar fi putut suspecta ori faptul ca bolnavii s-au inspirat din realitatea TV in descrierile lor, ori ca doctorul Victor Tausk ar fi inventat aceasta poveste pentru a denigra televiziunea.

Desi autenticitatea rezultatelor obtinute de doctorul Victor Tausk prin observarea bolnavilor de schizofrenie nu poate fi contestata, multi dintre cititorii acestor randuri vor putea face urmatoarea obiectie: faptul ca schizofrenicii identifica si afirma ca ar avea in minte un fel de televizor care emite incontinuu si este controlat de forte straine nu inseamna ca aceia care se uita la televizor trebuie sa ajunga schizofrenici. Este adevarat. Nu toti cei care se uita la televizor se imbolnavesc de epilepsie sau de schizofrenie, ci poate doar cei care au o sensibilitate mai mare la comunicarea televizuala sau o anumita labilitate psihica.

Aceasta nu inseamna insa ca televizorul nu poate cauza la majoritatea telespectatorilor, mai cu seama la cei inraiti (in jur de 4 ore zilnic) tensiuni sau descarcari nervoase, dezordine mentala sau o percepere distorsionata a lumii reale.

Televiziunea cultiva o perceptie distorsionata a lumii reale

Copiii sunt primele victime, deoarece ei inca nu au dobandit capacitatea de a discerne intre realitate si imaginar. Ei cred tot ce vad, lucru pe care fiecare parinte il poate observa la proprii copii care sunt lasati sa se uite la televizor. Ei se afla in perioada descrisa de Tausk, in care invata sa deosebeasca produsele propriei imaginatii de lumea reala, isi dezvolta retelele neuronale competente sa distinga intre o experienta imaginara si una reala, intre imaginile din minte, lumea fantastica si cea in care traiesc. Creierul lor se afla in stadiul dezvoltarii structurilor fundamentale de judecata, analiza, intelegere, logica etc.

Aceasta confuzie intre real si imaginar, pe care o induc imaginile TV (nici real pur, nici 100% fantezie), daca nu-l duc pe copil la declansarea unui sindrom schizofrenic sau chiar la moarte prematura, este in masura sa modeleze la nivelul neurologic (structura retelelor neuronale) precum si la cel psihic, tendinta de a confunda sau prefera lumea proiectata in minte celei reale. Astfel, se poate explica neputinta tinerilor noilor generatii de a se integra in societate, de a intelege si a se adapta lumii in care traiesc, ducand o viata fireasca, asa cum au trait-o oamenii intotdeauna, cubucuriile si necazurile inerente.

Lumea din minte, una ideala a placerilor, a confortului si divertismentului, construita din imaginile TV, devine mai reala decat realitatea, caci ea este preferata, dorita si greu de parasit, este lumea mitica a tinerilor care au crescut cu televizorul. Astfel se poate observa la acesti oameni o tendinta permanenta de refugiere sau evaziune in imaginar, fie prin bautura, drog, sexualitate, practici orientale, fie prin televiziune, jocuri pe calculator sau internet. Realul nu mai are consistenta, deoarece prin vizionarea TV oamenii isi pierd intr-o masura mai mica sau mai mare capacitatea de a-l percepe si de a-l accepta asa cum este, modelandu-si viata dupa datele acestuia.

Discrepanta dintre lumea reala si aceea care se instapaneste in mintea tinerilor este atat de mare, incat devine tot mai probabila sacrificarea celei dintai in favoarea celei de a doua. Oare aceasta nu poate fi socotita daca nu o boala, cel putin un simptom, o tendinta schizofrena in perceptia realitatii? Fenomenul nu se limiteaza doar la generatia tanara. Studiile lui G. Gerbner demonstreaza clar ca intre telespectatorii inraiti (care vizioneaza in jur de 4 ore zilnic) si ceilalti (pana la 2 ore) exista o diferenta semnificativa in perceperea si reflectarea realitatii. Spre exemplu, proportional cu timpul acordat vizionarii TV, se inregistreaza o crestere a tendintei de a exagera prezenta violentei in societate. Proportional cu vizionarea sporeste teama, suspiciunea, izolarea fata de ceilalti oameni si fata de societate. Creste neincrederea in vecini, in prieteni, care sunt vazuti ca potentiali dusmani.

Dar, daca oamenii percep lumea altfel decat este ea de fapt, si aceasta in mod gradat, proportional cu numarul orelor alocate vizionarii TV, nu putem socoti oare ca aceasta tehnologie favorizeaza o viziune schizofrenica asupra lumii si un comportament corespunzator?

Iata cum reflecta J. Mander acest fenomen: "Nu incape indoiala ca televiziunea face ceea ce spune fantezia schizofrenica. Ea proiecteaza in mintea noastra imaginile unor realitati exterioare experientei noastre. Imaginile vin in forma unor raze, iesind dintr-o cutie. Ele provoaca schimbari in sentimentele noastre si, dupa cum vom vedea, si o totala confuzie cu privire la ceea ce este si ceea ce nu este real. intreaga realitate devine eterica, existand numai in mintile noastre.

Precum masina pacientilor lui Tausk, televiziunea este manifestarea finala a unei confuzii deja evidente. Aceasta confuzie exista in vremea cand scria Tausk, insa acum ea a fost institutionalizata de omniprezenta mediilor artificiale in care traim. O lume reala care nu poate fi pusa la indoiala a fost scufundata sub o lume reconstruita, creata de oameni. Noi traim inauntrul manifestarilor mintii omenesti. Asemenea copilului care cauta legaturi cu exteriorul, nu gasim decat proiectiile altor oameni. Nu putem deosebi naturalul de artificial, caci procesele care ne-ar dezvalui aceasta nu se vad nicaieri. Suntem desprinsi, plutind in spatiu, traind intr-un bazin al lipsei de ratiune, de dimensiunile unei natiuni. Vedem un stimul, o lumina si ne agatam de el. Acesta devine totul pentru noi. El isca imagini in creierul nostru".

De ce vizionarea TV apare atat de des in povestirile consumatorilor de droguri sau a schizofrenicilor?

Exista oare o legatura cauzala intre vizionarea TV si cele doua afectiuni si daca da care sunt motivele formarii ei?

1. Atat in cazul vizionarii TV, cat si in cel al schizofreniei sau al consumului de droguri, mintea este spectatorul pasiv al unui film care ruleaza prin fata ei. Diferenta este ca, in cazul televiziunii, imaginile provin din afara, iar in celelalte situatii, din interiorul subconstientului.

2. Desi imaginile de-a lungul televizionarii provin din lumea exterioara omului, acestea nu sunt percepute de minte intr-un regim identic cu cele reale, atitudinea mintii pe parcursul vizionarii TV fiind asemanatoare pana la identitate cu cea din starile alterate de constiinta.

3. Vizionarea TV, prin mecanismele descrise de-a lungul acestei carti, favorizand deschiderea portilor subconstientului, inlesneste invadarea mintii de catre fantasmele inconstientului. De aici deriva una din cele mai grave consecinte ale vizionarii. Mintea, prin privitul la televizor, se obisnuieste tot mai mult cu experienta pasiva, dar euforica a evaziunii in imaginar, este tot mai puternic atrasa de experientele de tip halucinatoriu carora este dispusa sa le cedeze. Noilor generatii crescute cu televizorul li se cultiva prin aceasta experienta o sensibilitate si o atractie aproape maladiva pentru substantele sau tehnicile meditative de tip oriental care genereaza stari euforice evazioniste sau chiar halucinatorii, pentru fenomenul magic sau erotism, dobandind o labilitate sporita in ceea ce priveste declansarea unui sindrom schizofrenic.

Mintea are tendinta de a repeta modelele de activitate invatate deoarece insesi retelele neuronale se structureaza in functie de activitatea sau experienta avuta. Cu cat o experienta este mai intensa si de durata mai lunga, cu atat creierul are tendinta inertiala de a o repeta. A privi la televizor cateva ore zilnic, luni sau chiar ani, de la varsta cea mai frageda, face ca trasaturile generale ale acestei experiente mentale sa marcheze intr-o masura proportionala cu numarul orelor acordate vizionarii, activitatea mentala, corticala a omului respectiv.

In concluzie, prin privitul la televizor, mintea omului devine dependenta, deschisa sau atrasa de o experienta intens emotionala, foarte putin rationala si volitiva. Mintea devine tot mai dependenta de starea de spectator a unui film fantastic si, evident, prin aceasta e expusa unui atac sau invazii a fantasmelor provenite din inconstient. Poarta dintre constient si subconstient se deschide din ce in ce mai mult, caci fantasmele sunt dorite, iar atitudinea mintii arata ca este pregatita sa le primeasca, si asta cu atat mai mult cu cat experienta TV favorizeaza deschiderea acestei porti prin generarea unei activitati corticale de tip alfa caracteristica starilor alterate de constiinta (vis, drog etc), specifica deschiderii subconstientului.

Astfel se explica torentul de imagini si de ganduri care invadeaza mintile oamenilor (mai ales ale acelora care vizioneaza mult programele TV), precum si atractia pe care tot mai multi oameni o resimt pentru experientele pasive, ale evaziunii in imaginar (insasi experienta erotica este una de tip fantastic atunci cand mintea pasiva este sedusa si atrasa de placere in directia satisfacerii ei).

Virgiliu Gheorghe

Sursa