Dezvatatorul

Expozitia de pictura Sarmizegetusa 2011

2011-11-17T16:10:00.001+02:00

In perioada 16 noiembrie - 11 decembrie, la Muzeul National de Istorie a Romaniei este deschisa expozitia de pictura Sarmizegetusa 2011. Expoziţia care va fi vernisata miercuri, 16 noiembrie, este parte a proiectului Situl Arheologic, sursă de investigare antropologică şi vizuală, şi reprezintă rezultatul artistic al cercetării antropologice şi vizuale, defăşurată timp de zece zile în cadrul taberei de creaţie artistică din situl arheologic de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa.

Principalul scop al acestei rezidenţe artistice, iniţiată de ELITE ART Club UNESCO şi finanţată de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, constă în promovarea culturii şi istoriei româneşti, în cadrul unui demers sincretic, gândit pe două coordonate: arta vizuală şi istoria. Anca Boeriu, Olimpia Hinamatsuri Barbu, Mariea Petcu Chioibaş, Ionuţ Theodor Barbu, Ilie Chioibaş, Gavril Kovacs, Florin Stoiciu şi Eugen Vasile au construit în jurul artefactelor identificate în şantierul arheologic, propriile lor discursuri vizuale.

„Materialul vizual creat de cei opt artişti însumează sedimentările propriilor lor relaţii cu situl Sarmizegetusa, al tensiunilor şi reverberaţiilor transmise de acest loc încărcat de istorie. Unite de timp şi de dorinţa păstrării patrimoniului istoric cultural, arta şi arheologia au îmbrăţişat pe parcursul desfăşurării proiectului « Situl arheologic, sursa de investigare antropologică şi vizuală » aceleaşi ţeluri, printre care valorificarea, promovarea şi expunerea valorilor, unele scoase la lumină de către arheologi, altele zămislite în prezent de artiştii implicaţi.”, declara Alexandra RADU, curatorul expozitiei.

Expoziţia poate fi vizitată în perioada 16 noiembrie -11 decembrie, între orele 09.00-17.00, la Muzeul National de Istorie a Romaniei, din strada Calea Victoriei, nr.12.

În strânsă legatură cu tematica expoziţiei, dr. Ovidiu Ţentea ne propune organizarea unor conferinte cu tematici asociate, de ordin antropologic, artistic, arheologic si arhitectonic si “dialoguri curatoriale “ in care artistii pot sa ofere publicului o prezentare a viziunii lor privind lucrarile expuse.

Sursa: HotNews

PARADOXUL IUBIRII

2011-09-16T22:53:00.000+03:00

Am încercat să fug de tine, la început din frică

Frica de mine însumi, de propria-mi imagine

Oglindită în privirile tale dulci şi amare.

Mai apoi fugit-am din gelozie, ori nerozie

Sau poate şti tu mult mai bine de ce.

Iar în cele din urmă fugit-am dezgustat

Disperat, dându-mi seama cine erai de fapt.

Erai eu, sau mai bine zis tot ce era până atunci

Sau credeam că este, străin sufletului meu,

De aceea am fugit şi-am alergat până dincolo…

Dincolo de mine, dar oare cât timp aş mai putea

Să alerg, să m-ascund, să sufăr departe de tine

Când ştiam prea bine că de mine însumi fugeam.

Cu cât mai mult alergam, cu atât mai mult te simţeam

Aproape de mine, alături de mine, sânge din sângele meu.

Sunt nefericit, chiar dacă paradoxal sunt condamnat pe veci la iubire…

Tu eşti iubirea mea dintotdeauna şi te vreau numai pentru mine,

Chiar dacă ştiu prea bine că sună egoist

Dar altfel nu gândesc c-ar putea fi, şi totuşi în mod bizar,

Chiar dacă te-ai oferi tuturor, tot te-aş iubi

Ba poate chiar mai mult, şi asta deoarece tu eşti Abraxasul, adică Dumnezeul – diavol,

În fapt tu eşti prostituata şi sfânta mea deopotrivă…

Iar eu, eu sunt sclavul şi stăpânul tău pe veci şi din vecie,

Doar îţi aduci aminte cum ne jucam nevinovaţi în Eden,

Iar mai apoi sedusă fiind de şarpele viclean

Şi dusă în ispită, ai reuşit să m-amăgeşti şi pe mine,

Şi astfel a început istoria întregii omeniri

Cu noi doi împreună, condamnaţi fiind la viaţă, la căutare,

Perpetuă căutare, adâncă, tumultoasă şi crudă disperare.

Dar iată că ne-am întâlnit, din nou, de dincolo de veacuri,

Şi cum crezi oare c-aş mai putea să te pierd, să te cedez,

Cine-i nebunul care ar putea să ne mai despartă vreodată ?

Mi-eşti dragă, suflet din sufletul meu, suflare din Dumnezeu, durere din durerea lumii întregi.

Fără tine nu mai sunt eu însumi, fără tine lumea devine un circ,

Fără de noi totul devine sterp şi pustiu

Moarte aridă, trăire stupidă, un haos tăcut…

Am înţeles privindu-te pe tine supremul secret – Jertfa de sine,

Fericirea crescută pe durerea sublimă

Suferinţa deplină, nemurirea născută din moarte

Iubirea din ură, răul din bine, lumina din întunerec.

Nu, hotărât sunt să te păstrez, cu orice risc, cu orice preţ,

Viaţa mea ţie îţi aparţine, inima mea pentru tine va bate,

Şi-ţi mulţumesc pentru tot ce a fost, pentru tot ce astăzi nu este,

Pentru tot ce mâine şi pururi va fi pentru flacăra aprinsă,

Nestinsă nicicând, pururea-n gând şi în suflet – iubirea…

Da, căci voi iubi mereu diabolicul din tine, din mine, din lume,

Din Dumnezeu, iubirea ce-n veci nu se stinge se-aprinde şi iar se-aprinde

Stingând moartea din lume, boala din suflet, din trupuri, din minte…

Robert TRIF - din Volumul " Peregrin spre Absolut "

Sosirile – Partea 51 - Apocalipsa Codata

2011-09-15T14:54:00.001+03:00

Va prezint un serial incitant si provocator, realizat de BSGJO Production, si anume “Sosirile”, un serial “cu interviuri si poze deosebite care scot in evidenta o imagine in ansamblu pentru voi, sa ne pregatim sa inaltam constinta si sa facem tot ce putem sa imprastiem aceasta informatie, ca oamenii din jurul vostru sa inteleaga, ce se intampla cu-adevarat astazi. Noi avem nevoie de fiecare dintre voi sa faceti parte din aceasta schimbare.”

In fiecare miercuri si vineri, voi posta cate un episod din acest serial video. Nu voi aduce nici un comentariu acestui serial, va las pe dvs. sa decideti daca informatiile prezentate sunt veridice, iar interpretarle facute de realizatorii serialului sunt pertinente sau nu.

Indiferent de parerile exprimate, eu ma voi situa pe o pozitie neutra si echidistanta, pentru a nu influenta in nici un mod perceptia dvs. asupra serialului “Sosirile”. Fiecare dintre voi este liber sa creada ce doreste, in functie de capacitatea de intelegere a fiecaruia, in functie de cunostiintele dobandite, in functie de mostenirea culturala si religioasa.

Asa cum se anunta inca din faza incipienta, pornind de la episodul pilot, “Sosirile” , va investiga aparitiile mai multor antichristi (Dajjal) si a doua sosire a Salvatorului Isus Cristos. De asemenea, asa dupa cum informeaza realizatorii, serialul va trata aspecte ale controversatului an 2012, elemente ale masoneriei mondiale, simbolistica, mituri, esoterism si multe altele.

ÎNVIERE

2011-09-15T14:50:00.000+03:00

În noaptea aceasta avut-am tainic vis

Un vis ce cobora din înălţimi de nedescris

Din hăul nefiinţei şi-a vieţii rădăcini

Prinse-se loc în sufletu-mi un vechi mister divin.

Şi se făcea că-n chinuri din focul de lumini

Mi se născuse în suflet un minunat destin,

Iubeam întâia dată un chip suav de fată

Iar eu simţeam că nu sunt eu ci umbra dealtădată,

Stăteam cuprins de gânduri în noaptea adâncă a sufletului meu,

Priveam spre naltul cer albastru şi mă uitam spre stele,

Şi dintr-odată ca într-un basm lumea pieri cu toate cele.

Apoi eu mă trezisem din visul de cleştar

Şi mă-ntrebam în gându-mi de-i totul în zadar

De ce trăiesc pe lume, de ar avea vreun rost

Tot chinu-acesta jalnic, tot visul cel duios ?

Dar nu, nu mă trezisem căci încă mai visam

Sau nici nu adormisem, nici nu mai existam,

Iar am privit spre stele, spre astrul alb şi suav

Dar luna era roşie, privirea ei de gheaţă

Credeam că nu voi mai cunoaşte o altă dimineaţă,

Era o cruce mare pe faţa-i sângerândă

Iar inima din pieptu-mi era tot mai plăpândă,

Căci stelele plângeau cu lacrimi mari de foc

Iar eu credeam că-n lumea asta nu mai există loc

Pentru un om ca mine străin de-aproape tot,

De idealuri sacre, de magice iubiri

De tot ce-nseamnă în lume amăgitor destin.

Am ştiut atunci pe dată că omul din mine a murit

Şi-odată cu el un întreg univers a pierit,

Am început să plâng, de fericire însă

Căci s-a născut din moarte un altul pe pământ

Cel plămădit din stele, lumină şi cuvânt.

Nu mai eram eu însumi, hain şi egoist

Nu mai eram acelaşi veşnic trist

Descoperit-am taina rostită de Hristos

Numai de-aveţi iubire aveţi pe lume-un rost

Îmbrăţişat-am stele, luna cu cer cu tot

M-am bucurat că astăzi a înviat Hristos

Din omul vechi rămas-a cenuşa-i de prisos

Străluce astăzi Omul nou, pe veci cucernic credincios.

Acesta-i visul tainic pe care l-am avut

Însăşi din crucea lumii, îmi pare s-a născut,

Şi-am înţeles că omul în sufletul său poartă

Sămânţa nemuririi şi-a veciniciei soartă,

Lumină din luceferi, sânge din sfânt potir

Iubirea – taina sacră s-a pogorât din cer

Pe crucea din Golgota s-a săvârşit etern mister,

A înviat speranţa prin Domnul nostru Iisus

Căci mântuirea noastră ne vine doar de sus.

Robert TRIF - din Volumul " Peregrin spre Absolut "

Codul lui Oreste 10 septembrie 2011 - Bunastare si starea de bine

2011-09-14T04:43:00.001+03:00

A inceput un nou sezon “Codul lui Oreste”, care a revenit la matca pe Antena 2, acolo unde a inceput aceasta aventura a cunoasterii. Noua emisiune din sezonul noua, are ca invitat pe Cristian Oneţiu, cofondator Life Care.

invitat: Cristian Oneţiu
contact :
http://ro-ro.facebook.com/onetiu
http://www.onetiu.com/
http://www.youtube.com/user/lifecareromania

Emisiunea a fost preluată de pe website-ul oficial al postului tv Antena 2. Puteţi găsi şi urmări acolo toate emisiunile recente.

Link : © Antena 2 - http://www.antena2.tv/

ETERNUL VIS

2011-09-14T04:31:00.000+03:00

De-aş fi o floare, cu miriadele-mi de petale multicolore

aş mângâia întregul pământ roditor şi divin,

De-aş fi o pasăre, spre bolta-nstelată a cerului

m-aş înălţa în zboru-mi liber senin,

De-aş fi o picătură de apă, oceanul cel mare

cu vuietul meu l-aş face şi mai imens,

De-aş fi o piatră, din tăcerea-mi de granit

aş vorbi tuturora despre timpul cel de necuprins,

De-aş fi un arbore, aş prinde trainici rădăcini

în chiar inima lumii,

Şi mii de ramuri tinere crescându-mi

aş deveni eterna axis mundi,

De-aş fi o apă curgătoare, în susurul ei tainic cristalin

s-ar oglindi chiar viaţa viitoare,

Ce pururea se naşte şi nu moare

şi creşte şi se stinge nestinsă-n absolut.

De-aş fi o flacără, cu lumina-mi tot răul din lume l-aş arde

pierind totodată cu el în eter,

Iar din cenuşa cea tainică, o lume ca-n splendidu-mi vis aş crea

Un altfel de soare, pământuri şi cer.

De-aş fi doar vânt, din muzica-i cerească eternul vis ar străluci

în noaptea adâncă a sufletului meu,

Şi-ar răsuna din magice abisuri, o lume nouă plină de mistere,

ce astăzi parcă nu-i şi mâine este,

De-a pururi fiind zidită năuntrul cugetului meu.

O incantaţie a sacrificiului perpetuu, o simfonie magică a lumii noi,

Căci tot ce se petrece-n lumea asta, e doar eternul vis

Magnific, al Dumnezeului din noi.

De-aş fi o stea, spre solitudinea azururilor mi-aş îndrepta solia

Ce-ar conţine-ntrînsa veşnicia şi-eternul vis al sufletului lumii,

Ce va vesti odată pentru totdeauna – esenţa nemuririi e Iubirea.

Robert TRIF - din Volumul " Peregrin spre Absolut "

Conspiratia Tacerii - Jocul Divin

2011-09-13T21:53:00.001+03:00

Emisiunea a fost preluată de pe website-ul oficial al postului tv N24 Plus. Puteţi găsi şi urmări acolo toate emisiunile recente : © N24 Plus http://www.n24plus.ro/

invitat : Alexandru Muşat (fizician)
data : 5 Septembrie 2011

Email realizator :
emilstrufo@gmail.com

Emisiunea " Conspiraţia Tăcerii " realizată de Emil Străinu poate fi urmărită la N24 Plus, în fiecare zi de Luni de la ora 22:15 dar şi în reluare pe parcursul saptamanii (cautati pe Port.Ro : http://www.port.ro/pls/tv/tv.prog)

DĂ-MI ROGU-TE, IISUSE

2011-09-13T13:57:00.000+03:00

Dă-mi rogu-te, Iisuse puterea de-a răbda

Pe umeri şi pe braţe să pot a-mi duce crucea,

Au dacă nu putea-voi să port povara grea

Atunce dă-mi voinţa de-a nu descuraja.

Dă-mi rogu-te, Iisuse puterea de-a ierta

Pe cel ce-n viaţa asta doar rău făcutu-mi-a,

Pe cel ce mă urăşte, pe cel ce mi-e duşman

Cu gândul şi cu fapta nicicând să nu-i condamn.

Dă-mi rogu-te, Iisuse puterea de-a iubi

Pe cel ce-n viaţa asta prieten nu-mi va fi,

Pe cel sărac cu duhul, pe cel bogat şi rău

Cu gândul şi cu fapta să-i pot iubi mereu.

Dă-mi rogu-te, Iisuse puterea de-a spera

Că viaţa-mi cea urâtă mi-o voi putea schimba,

Căci tu eşti adevărul, lumina şi puterea

Prin ale tale daruri îmi voi găsi menirea.

Dă-mi rogu-te, Iisuse puterea de-a trăi

Această viaţă, bună ori rea, cum îmi va fi,

Chiar dacă deznădejdea mă va cuprinde iar

Voi şti că-mi vei trimite din prea plinu-ţi har.

Şi dacă toate acestea îmi vor fi mie date

Nu-mi va fi frică atunce la uşa ta a bate,

Căci chiar de nu fii-vor aceste daruri date

Eu tot voi şti că-s mântuit şi-eliberat de toate

Prin moartea ta pe cruce, prin învierea ta

Eu sunt copilul tău acum şi pururea.

Robert TRIF - din Volumul " Peregrin spre Absolut "

Conspiratia Tacerii - Accesul la Subconstient

2011-09-12T21:49:00.001+03:00

Emisiunea a fost preluată de pe website-ul oficial al postului tv N24 Plus. Puteţi găsi şi urmări acolo toate emisiunile recente : © N24 Plus http://www.n24plus.ro/

invitat : Vasile Andru
data : 5 Septembrie 2011

Email realizator :
emilstrufo@gmail.com

MINUNEA LUMII

2011-09-12T13:54:00.000+03:00

Minune a lumii eşti femeie, eşti amăgire şi blestem

Iar chipul tău duios şi dulce, din amintiri mereu îl chem.

Tu poţi să-l urci pe Om pe-nalte piscuri, sau să-l scufunzi în tainicul abis

Cu toate acestea află de la mine, tu eşti al lumii cel mai splendid vis.

Minune a lumii eşti femeie, tu eşti chemare, vis şi dor

Cu chipul tău pururi-n minte putea-voi fericit să mor.

Tu-l porţi în suflet şi pe daimon dar şi pe tainicul amor

Cu toate acestea află de la mine, tu eşti al lumii cel mai scump odor.

Minune a lumii eşti femeie, tu eşti iluzie şi mister

Icoana ta mi-e întipărită-n minte şi astfel nu mi-e dat să pier.

Căci fără tine nu-i speranţă în tot acest destin mizer

Şi cum putea-voi fără tine să urc victorios spre cer ?

Minune a lumii eşti femeie, tu eşti otravă şi nectar

Dar cel ce ştii-va a te cunoaşte, va îndrăgi preţiosul dar.

Tu eşti un înger de lumină în tot acest vacarm nebun

Eşti raza de speranţă plină, eşti tot ce poate fi mai bun.

Minune a lumii eşti femeie, eşti zâmbet de copil nevinovat

Deşi o lume-ntreagă ştie c-ai ispitit pe-ntâiul tău bărbat.

Dar poate tocmai de aceea, muşcând din fructul refuzat

Există azi în lume omul şi nu un biet nebun ratat.

Minune a lumii eşti femeie, eşti astrul suav din naltul cer

Luceafăr blând în miez de noapte şi-aducător de vechi mister.

Eşti roua dimineţii noastre şi lacrima ce-n veci suspină-n adânc sufletul meu

Eşti maica noastră cea de daruri plină şi sfânta ce-a născut pe Dumnezeu.

Robert TRIF - din Volumul " Peregrin spre Absolut "

SINCERITATE

2011-09-09T01:43:00.000+03:00

CORINA CHIRIAC - O clipa de sinceritate

Asculta mai multe audio diverse

Mi-e dor adânc cumplit şi crâncen

Să urlu aş vrea dar nu-i decât un scâncet

Rănit adânc cumplit şi crâncen

Mi-e sufletul, iar urletu-mi e scâncet

De râsul tău nevinovat

Mi-e dor adânc cumplit şi crâncen

Că nu mai e ce-a fost odat

Rămas-a doar un scâncet,

Ce sună fals şi dureros

Şi-atâta-i de cumplit şi crâncen

Că mi-aş dori atât de mult să nu fi scos

Vreodat, nici măcar primul scâncet.

Mi-e dor adânc duios şi dulce

Să strig aş vrea dar nu-i decât o şoaptă

Mi-e sufletu-adormit adânc duios şi dulce

Iar strigătu-mi devine biată şoaptă.

De jocu-ţi de copil nevinovat

Mi-e dor adânc duios şi dulce

De ce nu vrei ca altădat

Încet să mă dezmierzi în şoaptă ?

Apoi să mă săruţi pe ochi plângând

Ca-n vis duios şi dulce,

Să nu mă mai trezesc nicicând

Să-mi susuri dulci cuvinte-n şoaptă.

Şi ne-am jurat îţi aminteşti, să fim copii o viaţă

Că nu mai eşti ca altădat de ce nu-mi spui în faţă ?

Ştiu bine asta m-ar răni adânc cumplit şi crâncen

Chiar dacă în mândria mea n-aş scoate nici un scâncet.

Şi poate cine ştie când, odată-n altă viaţă

Vom fii din nou ca doi copii nebuni, iubind

Cu dor nestins, adânc, duios, cumplit de dulce.

Robert TRIF - din Volumul " Peregrin spre Absolut "

Trezirea Constiintei Umane partea III-a

2011-09-09T01:39:00.001+03:00

Disfunctia noastra mostenita

Daca cercetam mai in profunzime religiile stravechi si traditiile spirituale ale Umanitatii, vom descoperi ca, dincolo de numeroasele diferente de suprafata, exista doua intuitii fundamentale in privinta carora cele mai multe sunt de acord. Cuvintele utilizate pentru a descrie acele intuitii difera, insa toate indica un dublu Adevar Fundamental.

Primul aspect al acestui Adevar il reprezinta intelegerea faptului ca starea „normala” de Spirit a majoritatii Fiintelor Umane implica intr-o mare masura ceea ce am putea denumi o disfunctie sau chiar nebunie. Anumite invataturi ce stau la baza hinduismului se apropie poate cel mai mult de perceperea acestei disfunctii ca forma de boala mentala colectiva. Textele fundamentale ale hinduismului o denumesc maya, valul iluziei. Ramana Maharshi, unul dintre cei mai mari intelepti ai Indiei, afirma fara ocolisuri: „Mintea este maya."

Budismul se exprima in alti termeni. Buddha spune ca Mintea Oamenilor, in starea ei obisnuita, creeaza dukkha, ceea ce s-ar putea traduce prin suferinta, lipsa satisfactiei sau pur si simplu nefericire. El vede in aceasta o caracteristica a Conditiei Umane. Oriunde ai merge, orice ai face, spune Buddha, vei avea parte de dukkha si vei ajunge la ea in orice situatie, mai devreme sau mai tarziu.

Conform invataturilor crestine, starea colectiva normala a umanitatii este cea de „pacat originar”. Cuvantul pacat a fost foarte gresit inteles si interpretat, in traducere literala din greaca veche in care a fost scris Noul Testament, a pacatui inseamna a rata esentialul existentei Umane, inseamna a trai fara pricepere, orbeste si, din aceasta cauza, a suferi si a provoca suferinta. Si de data aceasta termenul, eliberat de bagajul cultural si de interpretari gresite, trimite inspre disfunctia inerenta conditiei Umane.

Realizarile umanitatii sunt impresionante si incontestabile. Am creat opere sublime in domeniul muzicii, literaturii, picturii, arhitecturii si sculpturii.
Mai recent, stiinta si tehnologia au adus schimbari radicale in modul nostru de Viata si au facut posibile lucruri ce ar fi fost considerate miraculoase in urma cu doua sute de ani. Nu exista nicio indoiala: Mintea Umana este foarte inteligenta, insa tocmai aceasta inteligenta a ei este atinsa de nebunie.

Stiinta si tehnologia au amplificat impactul distructiv pe care disfunctia Mintii Umane il are asupra planetei, asupra altor Forme de Viata si asupra oamenilor insisi. De aceea in istoria secolului al XX-lea se regaseste cel mai bine aceasta disfunctie, aceasta nebunie colectiva. Mai mult, disfunctia se intensifica si se accelereaza in Prezent. Primul Razboi Mondial a izbucnit in 1914...

Razboaiele distructive si crude, pornite din teama, lacomie si dorinta de putere au reprezentat evenimente obisnuite de-a lungul intregii istorii a Umanitatii, la fel ca si sclavia, tortura si violenta la scara mare, generata de aspecte religioase si ideologice. Oamenii au avut de suferit mai mult din cauza semenilor decat din cauza dezastrelor naturale. Pana in 1914 fusesera inventate deja — de catre Mintea foarte inteligenta a Omului — nu doar motorul cu combustie interna, ci si bombe, mitraliere, submarine, aruncatoare de flacari si gaz toxic.

Inteligenta in serviciul nebuniei!

In razboiul static de transee din Franta si Belgia au pierit milioane de oameni in scopul castigarii catorva kilometri de noroi, in 1918, cand s-a terminat razboiul, supravietuitorii au privit oripilati, fara sa poata intelege, dezastrul lasat in urma: zece milioane de oameni ucisi si multi altii mutilati sau desfigurati. Niciodata nu mai fusesera efectele nebuniei umanitatii atat de distructive, atat de vizibile, insa nici nu le trecea prin minte ca acesta era doar Inceputul. Pana la sfarsitul secolului, numarul celor care murisera, cazand victime violentei semenilor lor, depasea o suta de milioane.

Nu doar razboaiele intre natiuni au fost cele care le-au provocat moartea, ci si exterminarea in masa si genocidele, cum a fost cazul uciderii a douazeci de milioane de „dusmani de clasa, spioni si tradatori” in Uniunea Sovietica condusa de Stalin sau ororile indescriptibile ale Holocaustului din Germania nazista. Multi au murit, de asemenea, din cauza nenumaratelor conflicte interne de dimensiuni mai mici, ca de pilda Razboiul Civil din Spania sau cele din timpul regimului Khmerilor Rosii din Cambodgia, cand a fost ucisa un sfert din populatia tarii.

Nu trebuie decat sa ne uitam la stirile zilnice de la televizor pentru a realiza ca nebunia nu s-a domolit, ci se prelungeste in secolul XXI. Un alt aspect al disfunctiei colective a Mintii Umane il reprezinta violenta fara precedent pe care oamenii o indreapta asupra altor Forme de Viata si asupra Planetei insasi — distrugerea padurilor datatoare de oxigen si a vietii altor plante si animale, maltratarea animalelor in fermele industriale, otravirea raurilor, oceanelor si aerului. Manati de lacomie, nestiutori in ceea ce priveste Conexiunea lor cu Intregul, oamenii persista intr-un comportament care, daca va mai continua mult, nu poate duce decat la distrugerea Speciei Umane.

Manifestarile colective ale nebuniei existente in miezul conditiei umane alcatuiesc cea mai mare parte a istoriei umanitatii. Aceasta este, intr-o masura extinsa, o istorie a nebuniei...Daca istoria umanitatii ar fi evaluata ca un caz clinic al unei singure persoane, diagnosticul ar trebui sa fie: paranoia cronica, o inclinatie patologica pentru comiterea de crime si acte de violenta extrema si de cruzime impotriva celor perceputi ca „dusmani” — propria Inconstienta proiectata in exterior.

Nebunie criminala, cu scurte si rare intervale de luciditate. Teama, lacomia si dorinta de putere sunt fortele motivationale in plan psihologic ce dau nastere nu doar razboaielor si violentei intre natiuni, triburi, religii si ideologii, ci si unui conflict nesfarsit la nivelul relatiilor interpersonale.

Ele provoaca o deformare a modului de a-i percepe pe ceilalti si a Perceptiei de Sine. Din cauza lor interpretati gresit fiecare situatie si ajungeti la actiuni nechibzuite de la care asteptati o eliberare de frica si o satisfacere a nevoii de mai mult, o gaura fara fund ce nu va putea fi umpluta vreodata. Insa este important sa realizati ca frica, lacomia si dorinta de putere nu reprezinta disfunctia despre care vorbim, ci sunt ele insele rezultante ale acestei disfunctii, o iluzie colectiva adanc inradacinata in Mintea fiecarei Fiinte Umane.

Diverse invataturi spirituale ne spun ca trebuie sa abandonam Frica si Dorinta. Dar, de cele mai multe ori, respectivele practici spirituale nu dau rezultate. Ele nu ajung la Radacina disfunctiei. Teama, lacomia si dorinta de putere nu sunt factorii cauzali ultimi, incercarea de a deveni un om mai bun pare laudabila si nobila, insa stradania in aceasta directie nu poate fi o reusita daca nu provocati o modificare in constiinta.

Aceasta din urma este necesara deoarece stradania respectiva este parte a aceleiasi disfunctii, fiind o Forma mai subtila si rafinata a potentarii Sinelui, a dorintei de mai mult si o consolidare a identitatii conceptuale a individului, a imaginii de Sine. Nu deveniti mai buni incercand sa fiti buni, ci gasind bunatatea care deja se afla in voi si permitandu-i sa iasa la iveala.

Dar acest lucru este posibil doar daca se schimba ceva fundamental in starea voastra de Constiinta.
Istoria comunismului, inspirata initial de idealuri nobile, dovedeste limpede ce se intampla atunci cand Oamenii incearca sa schimbe Realitatea Exterioara — sa creeze un Nou Pamant — fara ca in prealabil sa fi efectuat vreo schimbare in Realitatea lor interioara, in starea Constiintei lor. Ei elaboreaza planuri fara sa tina cont de prototipul disfunctional pe care il poarta in ea fiecare fiinta umana: Egoul.

Continuarea dupa articolele anterioare:

Trezirea Constiintei Umane partea I-a

Trezirea Constiintei Umane partea II-a

De asemenea, puteti vizualiza toate articolele din categoria Trepte spre Cer

DIN AL IUBIRII DOR

2011-09-08T23:59:00.000+03:00

Un fulg de nea din naltul cer

Căzutu-mi-a pe pleoape,

În noaptea albă învăluită în mister

Iubita mea te simt tot mai aproape.

E noaptea sfântă de Crăciun

Născutu-s-a Mântuitorul

Iar eu la gura sobei stând

Mă arde iarăşi dorul.

Mi-e dor de tine draga mea

Mi-e dor dintotdeauna,

De luna albă de pe cer

Ce luminează-ntruna.

Mi-e dor de glasul tău suav

De zâmbetu-ţi şăgalnic,

Ce prinde a bate-n pieptu-mi cel firav

Un cântec din a inimii ritm tainic.

Mi-e dor de-aprinsul roş al buzei tale

De ochii cei ca două mici mărgăritare,

Ce parcă îmblă prin văzduh şi printre stele

Purtând cu ei răvaşul tainic al iubirii mele.

Mi-e dor de tandra ta îmbrăţişare

Şi de sărutu-ţi cel dezmierdător,

Aş vrea acum şi pentru eternitate

Să fiu cuprins de al iubirii tale dor.

Robert TRIF - din Volumul " Peregrin spre Absolut "

Climate literare – nr.45 / august 2011

2011-09-08T01:25:00.000+03:00

Semnează în acest număr...

Ion Iancu Vale Text despre un triplu proces de conştiinţă 3
Clara Mărgineanu Spovedania unui geniu 4
Augustin Deac Codex Rohonczy 6
Mircea Horia Simionescu Dicţionar onomastic 7
George Roca Corespondenţă virtuală cu Artur Silvestri 8
Mihai Antonescu In memoriam Constantin Stan 9
Artur Silvestri Soartă postumă, istorie stranie 10
Corneliu Leu Soluţia meritocratică a redresării societăţii româneşti 12
Gheorghe Constantin Nistoroiu Crucea şi Învierea în poezia Golgotei româneşti 13
Gigi Stanciu Nicolae Iorga - omul politic 14
Puiu Răducanu Poeme 15
Adrian Munteanu „Avem şansa să devenim nemuritori!” 16
Melania Cuc Taina de dincolo de cuvinte 18
Vavila Popovici Poeme 19
Al. Florin Ţene Opera angajează o conştiinţă, dar nu se confundă cu ea 20
Victor Sterom Fulguraţii 21
Dorel Schor Adam şi Eva:De la religie la erotism 22
Dorel Schor Desenul: Talent si creativitate 23
Adrian Marino Altă Românie 24
Viorel Vintilă Românul emigrant 25
Delia Delia Vers apolitic (poem) 25
Iulia Barcaroiu Mercurialul vieţii (poem) 26
Anton Gagiu Ce mai rămâne de făcut? 27
Irina Lucia Mihalca Poeme aromâne 28
Radu Negoescu Cum arăta Iisus Christos? 29
Martin Opitz, Germania Nepieritoarea gintă (poem) 29
Andrei Nadirov, Rusia O, timp străbun (poem) 29
Liviu Antonesei Din foişor. Poeţii mei: Ion Zubaşcu. La plecare 30
George Petrovai Cacòs politeusi 31
Octavian Mihalcea Poeme 32
George Roca Teodor Ardelean, un om de omenie la ceas aniversar 33
Magdalena Albu Timpul dezamăgirii şi vremea falselor conspiraţii de alcov... 34
Menuţ Maximinian Poeme 35
Radu Negoescu Serile Don Quijote Ot Pietrosiţa 36
Sorana Ioniţă Muzica folk a răsunat la Ziua Lacului Bolboci 38
*** Regulamentul concursului „Moştenirea Văcăreştilor“ 39

IUBIREA CA UN INFINIT

2011-09-07T23:57:00.000+03:00

Fără de rost e-a vieţii taină

Trăită fără de-al iubirii dor

O clipă doar sublimu-ţi chip

Putea-voi să ţi-l prind din zbor

Şi-apoi să mor, să mor, să mor

Ucis din dragoste de miticul Amor.

Numai cu-n zâmbet doar

Să-ţi mângâi adormirea

Să pot să spun apoi

Că atins-am nemurirea,

Iar ochii tăi ca doi luceferi

Să-mi lumineze vecinicia.

Îmi pare că mi-s Shiva

Eternul neclintit

Iar tu că eşti o Shakti

Din visu-i nesfârşit,

Mişcat din fiinţa-mi veşnic însingurată

Privirea ta îmi pare ca de gheaţă.

Aievea parcă văd, lumina dintru început

A sufletului care făcutu-s-a trup,

Dar ce să fie astă lumină orbitoare

Ce pârjoleşte totu-n calea ei ?

De nu iubirea cea care aţâţă

Chiar şi pe cei mai îndărătnici dintre zei.

E nebunie oare, beţie sau blestem ?

Sau rug aprins de flăcări

Arzând spre-adâncul ceri ?

E rană sângerândă pe-altarul de cristal

Din care se-nfiripă oceanul primordial.

O clipă doar de aş putea

Să ştiu ce-nseamnă fericirea

Şi-atuncea atârnat de-o stea

Să pot cuprinde nemurirea.

Şi tot acest mister divin

Să-mi cânte pururea iubirea.

Şi-apoi din roua îmbrăţişării noastre

Răsară mii de sori galactici

Ce au să cânte în sunet de chitară

Că suntem călători pe drum de aştri.

Şi ale noastre lacremi vărsate-n întuneric

Să se preschimbe toate în curcubeu feeric.

Din vremi demult apuse făcut-am legământ

Nedespărţiţi trăi-vom mereu pe-acest pământ

Chiar dincolo de moarte vom trece amândoi

Căci noi doar unul suntem şi nu mai suntem doi

Treziţi din visul cosmic al Mayei gând netot

Vom şti că toate-s unu şi unu este tot.

Robert TRIF - din Volumul " Peregrin spre Absolut "

Conspiratia Tacerii - România Bunăstării II

2011-09-07T00:40:00.000+03:00

Emisiunea a fost preluată de pe website-ul oficial al postului tv N24 Plus. Puteţi găsi şi urmări acolo toate emisiunile recente : © N24 Plus http://www.n24plus.ro/

invitat : Vasile Păun Anghel
data : 29 August 2011

http://www.roleader.ro/
http://www.facebook.com/vasile.paun.anghel

Email realizator :
emilstrufo@gmail.com

CÂNTECUL SUPRAOMULUI

2011-09-06T23:55:00.000+03:00

În astă lume loc de mine nu-i

Ci eu mă simt mereu al nimănui

Un pelerin spre Absolut, un trecător spre nicăerea

Al vieţii nepătruns mister, nu-i voi găsi nicicând menirea.

Aşa grăit-am eu atunci când nu ştiam ce-i fericirea

Acum însă pot să strig : cel mai de preţ e nemurirea.

Am pribegit pe aspre căi până a atinge măreţia

Acum cobor la voi prin văi din întuneric să v-aduc lumina.

Cel înţelept în început sfârşitu-l vede

Îmi glăsuiau odată acele sfinte Vede,

Dar de-un început acum nu pot să-mi amintesc

C-a existat vreodată nu pot să mă gândesc.

Pe-un munte vechi şi sacru, în linişte şi-n frig

Eu şed stăpân de veacuri şi moartea vreau s-o înving.

În peşteră, în stâncă, făcutu-mi-am cămin

Deasupra creştetului meu e doar cerul senin.

Ce-mi pasă atunce mie de aste începuturi ?

Când pentru mine toate aceste sunt nemicuri,

Au tot nu înţelegeţi că eu nu sunt ca voi

Făcut doar din rebuturi, din apă şi noroi ?

Ce-mi pasă atunce mie de stirpea lui Adam ?

Căzută demult pradă mândriei lui Satan,

Când eu sunt Supraomul cel veşnic ne-nfricat

Ce astăzi vrea să strige : eu sunt eliberat…

Adunătură de mişei, proroci vestiţi şi farisei lipsiţi toţi de-o voinţă,

O, bine a zis cel ce a zis, că-n lumea asta totu-i suferinţă,

Dar eu deschis-am omenirii calea, spre cele mai senine zări – prin umilinţă

Şi tot eu v-am făcut apoi, să deveniţi titani sau falnici zei – prin jertfă şi credinţă.

Dar poate mă veţi întreba cândva ce-nseamnă aste cânturi ?

Cum poate umilinţa şi mândria să stea-mpreună în aste imnuri ?

Cui să jertfiţi tot ce aveţi, cui să juraţi credinţă ?

Că ce-aţi avut şi ce-aţi pierdut prin toată astă pocăinţă.

Vă voi răspunde neîntârziat şi răspicat aşa cum mi-este felul :

Lui Dumnezeu Adevărat să-i dăruiţi a voastre inemi

Şi nu uitaţi că-n faţa lui sunteţi ca nişte nimeni,

Plini de iubire apoi să fiţi şi s-alungaţi acea slavă deşartă

Şi prin voinţă şi curaj să fiţi apoi stăpâni pe-a voastră soartă.

În faţa celor ce-au slujit minciuna, ura şi trădarea, să nu îngenunchiaţi

Ci pentru cinste, onoare şi virtute, de-a pururi să luptaţi.

Priviţi acum la mine oameni, eu sunt nemuritor şi-n zboru-mi către astre

Etern învingător,

Slujit-am adevărul cu ale sale arhetipuri – Iubirea, Arta şi Frumosul,

Ce minunate-s aste chipuri.

Au fost naintea mea o seamă de-nţelepţi, ce-şi lăudau cu râvnă a lor învăţătură

Dar eu vă spun c-aceştia toţi în faţa mea, nu fac decât o jalnică figură.

V-au spus că Dumnezeu e mort şi-n locul lui nu s-au sfiit deloc, să-nalţe egoul lor drept idol

Dar eu vă spun că Dumnezeu e viu şi-nvăţătura lor scornită-i de întunecatul diavol.

Lipsit de haruri şi voinţă e-n agonie omul vechi şi-n urma lui lăsa-va

O crudă amintire,

Dar din cenuşa-i falnic va renaşte – El, Omul nou cel zămislit

Din foc şi din iubire.

Pe fruntea-i naltă ce-o redică triumfător la ceruri se află înscrisă-i

Steaua Izbăvirii

Ce cu-al ei nimb de raze va străluce-n glorii, Eterna Cruce a Mântuirii.

Vă las ca testament dorinţa de-a cunoaşte, ce singură elibera-va din robie

Pe toţi acei ce-n straşnica orbire, n-au vrut a şti că Dumnezeul nostru e Iubire.

Să fiţi neîndurători cu răul ce-ncepe a prinde-n sufletele voastre rădăcină

Şi să sădiţi în inimi sămânţa de lumină, ce-o reaprinde iar în voi scânteia cea divină.

Robert TRIF - din Volumul " Peregrin spre Absolut "

Conspiratia Tacerii - Terapia Destinului

2011-09-06T00:37:00.000+03:00

Emisiunea a fost preluată de pe website-ul oficial al postului tv N24 Plus. Puteţi găsi şi urmări acolo toate emisiunile recente : © N24 Plus http://www.n24plus.ro/

invitat : Vasile Andru
data : 29 August 2011

http://ro.wikipedia.org/wiki/Vasile_Andru

Email realizator :
emilstrufo@gmail.com

BLASFEMIE

2011-09-05T23:52:00.000+03:00

Cum să pot crede în infinit când totu-n lume piere

Iar al meu suflet chinuit prin spaima morţii trece,

Când însuşi Dumnezeu e un vis stupid, nălucă efemeră

Nu îmi rămâne decât să mă sinucid, sau să devin himeră.

De nu voi fi fiind un biet nebun, ce altceva-mi rămâne de făcut

M-am săturat de tot ce-i bun, nu vreau o viaţă doar de împrumut,

Nu vreau să mai fiinţez iluzii, mai bine să hrănesc cu trupu-mi

Doar viermii cei hulpavi ce-abia aşteaptă să se înfrupte din belşug,

Cu viaţa-mi cea săracă ce nu putut-am s-o trăiesc aşa cum se cuvine

Şi cine ştie dacă nu aşa-i cu mult mai bine.

Nu vreau să cred în viaţă, şi strig în gura mare a mea nemulţumire

Să se termine cu mulţimile de rând, cu proştii înmulţindu-se în neştire.

Ce Dumnezeu scârbavnic o fi având nevoie doar de oştiri supuse

De preoţi ce proclamă ascultarea, de saltimbanci ce râd, dar nu pe-ascunse ?

Ba eu, umilul spectator, să mai declar că sunt chiar fericit

Că mi s-a dat răgazul să trăiesc printre lighioane,

Şi să declar că-s singurul tâmpit, de nu voi crede totul fără cercetare.

Să-mi vând şi sufletul acelui idol care, pesemne s-a scrântit, se pare

De prea multă iubire poate, de milă pentru cei săraci cu duhul, oare ?

Nu vreau să mă încred în falşii zei ai lumii, mai bine tainica însingurare

Să mă cuprindă pentru totdeauna, iar libertatea fie-mi călăuză-n continuare.

Desigur, se va spune că-s credul, naiv, prostit de propriu-mi vis

Dar dacă singur visul este adevărul, cel mai presus de orice fire

Şi nu-i chiar totul pe acest pământ doar crudă amăgire ?

Atunci chiar eu sunt Dumnezeu şi tot ce este închipuire

Îmi aparţine numai mie, singurul viu din întreaga omenire.

Robert TRIF - din Volumul " Peregrin spre Absolut "

Sosirile – Partea 50 - Deceptia si Tehnologia

2011-09-02T22:23:00.000+03:00

TOLERANŢA

2011-09-02T16:41:00.000+03:00

Că răul nu există, doar bine mai puţin

Demult au spus-o alţii, ba chiar şi un Plotin.

Să fie oare bine să vrei câte puţin

Să fii modest, cucernic, să ai un mic destin

Să crezi că un pas în urmă e doar un mic declin ?

Că răul nu există, ei bine pot s-accept

Dar să fii bun, cuminte, e oare înţelept ?

Să te înhaţe proştii de pari a fi deştept

Că ai prea multă minte şi suflet ei detest

Iar tu să rabzi cuminte şi fără de protest ?

Când tu din bunătate mereu îi tolerezi

Ei dau cu pietre-n tine de parc-ar fi nerozi

Mai dai un pas în urmă că doar creştin te crezi

Plăteşti cu pâine, lacrimi, că ai şi tu un crez

Dar până când crezi oare că am să mai cedez ?

Că binele învinge e un final de basm

Tu-mi calci mereu pe suflet cu rânjet şi sarcasm

Viaţa-mi faci un haos de bube şi marasm.

Şi-n numele credinţei de-a pururi să iert eu

Să mă închin la tine de parc-ai fi un zeu ?

Pe tine nu te iartă nici bunul Dumnezeu.

Robert TRIF - din Volumul " Peregrin spre Absolut "

Sosirile – Partea 49 - Lepadarea de la Credinta

2011-09-01T22:20:00.000+03:00

COCOŞATUL

2011-09-01T16:40:00.000+03:00

Vertical, e o noţiune, cam abstractă unii zic

Parcă ar fi din geometrie, dar nu-i bună de nimic

Cic-au aplicat-o unii de-au sfârşit-o tare prost

Alţii încă încearcă astăzi să arate c-are un rost.

Pentru aşa-ndrăzneală însă, zice-se că eşti un prost

Că n-ai învăţat nimic dintre toate câte-au fost

Demonstrat fiind de veacuri că nu-i bună de urmat.

Înclinat, curbat sau strâmb, cocoşat şi lăudat

Precum chiar zicala spune, este constatat

Că dintotdeauna sabia, nu taie capul plecat.

Vertical e o aberaţie într-o lume de obscuri

„Common sense” e tot ce cere lumea asta de nebuni.

De cumva ai vreo idee care nu-i pe placul lor

Pune-i lacătul iar cheia ascunde-o de ochii lor.

Să ridici la rang de genii, idioţi şi ageamii

N-ai nevoie de Socrate, asta-i tot ce vor să şti.

Nu-i nimic că n-ai idee cine a fost Aristofan

Eco, Edison, Bartholdi, tu laudă-l pe mocofan

Fă-te mic, umil, cuminte, stai tot timpul cocoşat

Răspunde când te întreabă, nu-ncerca să dai vreun sfat,

Miere vocea ta să fie şi să pari transfigurat

C-a binevoit la tine să se uite-un potentat.

Linguşind pe zeii zilei crezi c-ajungi în tagma lor

De la masa cea bogată să primeşti câte-un oscior ?

Râzi domol gândind în sine, poate-mi dă ciolanul tot

De le susur în ureche ce spun unii şi ce pot,

Zadarnic visezi ciolanul, carnea e doar pentru ei

Oasele, şorici şi zgârciuri ale tale-s dacă vrei.

Vinzi prietenul, vecinul, soră, frate, tot ce poţi

Pentru o mică avansare preţ de încă şase zloţi,

Ca să fii mai sus măcar cu-n deget peste toţi

Nu te dai în lături nici să-i scuipi pe morţi

Striveşti tot în cale-ţi pentr-un ţel meschin

Chiar de laşi în urma-ţi, jale doar şi chin.

Vine însă o vreme când vei regreta

Din sufletu-ţi pustiul să îl umpli ai vrea,

Prea târziu bătrâne au nu şti că eşti mort ?

Gol sărac la suflet, n-ai decât un ort,

Învăţa-vei oare cum să fii bogat

În veac iubind pe ceilalţi necondiţionat ?

Robert TRIF - din Volumul " Peregrin spre Absolut "

Sosirile – Partea 48 - Amagirea

2011-08-31T22:17:00.000+03:00

REVOLTA

2011-08-31T16:37:00.000+03:00

De ce oare singuri ne-am tot amăgit

Că există iubire sau plus infinit ?

Adevărul, chiar de ne doare cumplit

E acesta : Dumnezeu a murit.

A murit înainte de-a se naşte în noi

A rămas doar speranţa scornită de voi,

Cei ce zilnic ne-amăgiţi cu cuvinte de soi

Pe noi cei robiţi doar de griji şi nevoi.

Religia-i o himeră, o iluzie, un vis

Născocire din a minţii tainic abis,

E invenţie a omului neştiutor

Zămislită din jale, chinuri şi dor.

Suntem pe veci ai nimănui, copii ai neputinţei

Degeaba ne-amăgiţi pe noi cu magi şi taine sfinte,

Cu vise, idealuri îndrăzneţe şi blajine poveţe

N-o s-alungaţi din suflete noianul de tristeţe,

Iar cu falsele precepte, dogme şi strâmbe judecăţi

Nu veţi obţine de la noi decât amarnice regrete.

De ce-aţi ucis speranţa voi oameni sluţi şi răi ?

Care-n mândria voastră v-aţi mai crezut şi zei,

N-a fost să fie credinţă mai oarbă ca a voastră

Noi am rămas fideli străbunei datini ce ne-nvaţă

Că nemurirea e în noi şi nu-n afara noastră.

Să plângem de va fi să ne naştem pe-acest crud pământ

Să râdem atunci când ne vom sfârşi rând pe rând.

Robert TRIF - din Volumul " Peregrin spre Absolut "