Dezvățătorul

Am văzut lumi în interiorul altor lumi: Bentov, Grinberg și Hoffman despre realitatea ascunsă

2026-07-29T22:54:07.896+00:00

Itzhak Bentov, Jacobo Grinberg și Donald Hoffman — trei exploratori ai graniței dintre materie, percepție și conștiință. Ilustrație conceptuală.

O experiență febrilă, trei teorii revoluționare și întrebarea care tulbură știința conștiinței: dacă spațiul, timpul și lumea pe care o vedem sunt doar o interfață?

Itzhak Bentov, Jacobo Grinberg și Donald Hoffman au pornit din domenii diferite, dar au ajuns la aceeași idee tulburătoare: lumea pe care o vedem ar putea fi doar suprafața unei realități mult mai vaste.

Nu am văzut stele.

Nu am văzut galaxii risipite într-un spațiu gol și nici planete rotindu-se cuminți în jurul unor sori îndepărtați.

Am văzut lumi în interiorul altor lumi.

Erau aglomerate, transparente și vii, asemenea unor ouă microscopice sau unor bule enorme, presate unele în altele. Fiecare părea să conțină un univers complet, cu propriul spațiu, cu propriile mișcări și, mai ales, cu propriul timp.

Într-una dintre ele, cineva cânta la chitară.

Scena nu părea să aparțină nici trecutului, nici viitorului. Pur și simplu exista acolo, întreagă, izolată într-o bulă temporală, asemenea unei secvențe care continua să se desfășoare independent de observator.

Totul s-a petrecut într-o stare febrilă, atunci când limitele obișnuite ale percepției deveniseră neclare. Dar imaginea a rămas. Nu ca un vis obișnuit, care se destramă după trezire, ci ca o întrebare imposibil de alungat:

Dacă ceea ce numim „realitate” este doar una dintre nenumăratele ferestre prin care conștiința privește existența?

Mai târziu, am descoperit că această imagine tulburătoare se suprapunea aproape neverosimil cu ideile a trei cercetători care au încercat să pătrundă în același mister: inventatorul și misticul Itzhak Bentov, neurofiziologul mexican Jacobo Grinberg-Zylberbaum și cercetătorul în științe cognitive Donald Hoffman. Textul de la care pornește această investigație leagă viziunea bulelor imbricate(suprapuse) de cosmosurile lui Bentov, de Rețeaua lui Grinberg și de agenții conștienți ai lui Hoffman.

Dar asemănarea dintre o experiență interioară și o teorie nu este, în sine, o dovadă.

Este însă un punct de plecare extraordinar.

Înainte de mister: ce se poate întâmpla în creier în timpul febrei?

O experiență poate fi complet reală, fără ca imaginile sale să fie neapărat fotografii fidele ale unei lumi exterioare.

Această diferență este esențială.

Creierul nu funcționează ca o cameră video care înregistrează pasiv realitatea. El construiește permanent cea mai probabilă interpretare a semnalelor primite de la simțuri. În modelele contemporane de procesare predictivă, percepția rezultă din întâlnirea dintre informația senzorială și predicțiile interne ale creierului. Cu alte cuvinte, nu vedem pur și simplu lumea; vedem cea mai bună ipoteză a creierului despre lume.

În condiții normale, erorile dintre predicții și informațiile din exterior corectează continuu această construcție. Dar febra, inflamația, deshidratarea, dezechilibrele metabolice, unele medicamente sau lipsa severă de somn pot perturba atenția și capacitatea de a integra informațiile.

O amplă analiză a 315 studii, cu peste 101.000 de participanți, a identificat febra și hipotermia printre numeroșii factori care pot precipita delirul în anumite contexte clinice. Delirul nu este o singură boală, ci o stare acută și eterogenă, în care atenția, conștiența și percepția pot fi modificate.

Studiile asupra activității cerebrale în delir indică o slăbire a integrării dintre rețelele funcționale ale creierului. Cu alte cuvinte, regiuni care, în mod normal, lucrează coordonat pot comunica diferit sau mai puțin eficient.

Aceasta oferă o explicație neurobiologică posibilă pentru apariția unor scene neobișnuit de vii.

Dar explicația mecanismului nu epuizează semnificația experienței.

A spune că o simfonie este produsă prin vibrația corzilor nu înseamnă că am explicat emoția muzicii. În același fel, identificarea proceselor cerebrale asociate unei viziuni nu ne spune automat de ce mintea a organizat experiența tocmai sub forma unor universuri imbricate(suprapuse), fiecare purtând propriul moment temporal.

Poate că a fost o construcție neurobiologică.

Poate că a fost un simbol profund al minții.

Sau poate că există niveluri ale realității pentru care creierul nostru obișnuit nu are încă limbajul necesar.

Această ultimă posibilitate nu este demonstrată. Dar ea reprezintă teritoriul pe care au pășit cei trei gânditori.

1. Itzhak Bentov: universurile care plutesc asemenea ouălor de broască

Universuri toroidale autonome, grupate asemenea unor celule cosmice — reprezentare conceptuală inspirată de viziunea lui Itzhak Bentov.

Itzhak Bentov a fost un inginer și inventator care a încercat să vorbească despre stări meditative și conștiință folosind limbajul mecanicii, al rezonanței și al geometriei.

Nu era un cosmolog în sensul academic actual. Nu conducea experimente astronomice și nu construia modele acceptate de comunitatea fizicienilor. Era mai curând un explorator al experienței interioare, dotat cu o minte inginerească și cu o remarcabilă capacitate de a transforma intuițiile în imagini.

În volumul său A Brief Tour of Higher Consciousness: A Cosmic Book on the Mechanics of Creation, Bentov propune o călătorie prin nivelurile conștiinței, formele cosmice, vid și realitatea ultimă. Editura îl descrie ca inginer, inventator și mistic, interesat de legătura dintre univers, gândire și conștiință.

Cosmosul ca organism

În viziunea lui Bentov, universul nu era o cutie infinită plină de obiecte separate.

Era o structură vie, dinamică și toroidală.

Un tor poate fi imaginat, simplificat, ca o formă asemănătoare unui inel. Materia, energia sau informația ar circula prin centrul său, s-ar extinde în exterior și s-ar întoarce din nou, într-un circuit continuu.

Bentov descria fiecare cosmos ca pe un sistem autonom, prevăzut cu o dinamică internă, un centru polarizat și un proces de circulație și rafinare. În reprezentările sale apar serii de șapte niveluri, grupate într-o structură 7 × 7, adică 49 de universuri. La anumite praguri ale ascensiunii apăreau forme luminoase de interferență, asociate simbolic cu litera ebraică Aleph.

Dar imaginea cea mai impresionantă apărea dincolo de limita unui cosmos.

Călătorul imaginar străpungea „peretele” universului și descoperea că acesta nu era singur. În exterior existau nenumărate alte cosmosuri, înghesuite unele în altele, asemenea ouălor de broască.

Fiecare era complet.

Fiecare conținea o lume.

Fiecare avea propria curgere internă a timpului.

Din interiorul unei asemenea structuri, timpul părea absolut. Din afara ei, mai multe timpuri puteau fi privite simultan.

Această imagine se apropie uimitor de mult de percepția bulelor în care existau scene distincte, inclusiv momentul în care omul cânta la chitară.

Bentov oferă, așadar, arhitectura viziunii: un grup organic de universuri autonome, fiecare cu propriul circuit și propria experiență temporală.

Este posibil un univers toroidal?

Aici trebuie făcută o distincție importantă.

Topologiile toroidale sunt studiate în cosmologia matematică. Un univers cu o asemenea topologie nu ar trebui imaginat neapărat ca un colac plutind într-un spațiu exterior, ci ca un spațiu ale cărui direcții se „închid” asupra lor însele, într-un mod asemănător cu ecranul unui joc în care, ieșind prin dreapta, reapari prin stânga.

Datele misiunii Planck au fost folosite pentru a căuta semnături ale unei topologii cosmice compacte, inclusiv ale unui tor tridimensional. Nu a fost detectată o asemenea topologie la scări mai mici decât diametrul suprafeței cosmice observabile de la ultima împrăștiere a radiației de fond. Aceasta nu demonstrează că orice topologie neobișnuită este imposibilă, dar nici nu confirmă cosmologia lui Bentov.

Prin urmare:

Un tor este o posibilitate matematică studiată în fizică. Cosmosurile conștiente, îngrămădite asemenea unor ouă, reprezintă o viziune metafizică. Cele două nu trebuie confundate.

„Holografic” nu înseamnă automat „spiritual”

Bentov consideră realitatea holografică în sensul că fiecare parte ar conține sau ar reflecta întregul.

În fizica teoretică există, într-adevăr, un principiu holografic. Acesta descrie, foarte simplificat, o relație între informația dintr-o regiune a spațiului și suprafața care o delimitează. Ideea s-a dezvoltat în contextul găurilor negre, al entropiei și al încercărilor de a construi o teorie a gravitației cuantice.

Principiul holografic din fizică nu demonstrează că fiecare minte conține întregul univers, că gândurile modifică instantaneu cosmosul sau că realitatea este produsă de conștiința umană.

Asemănarea de limbaj este fascinantă, dar nu reprezintă o identitate științifică.

Bentov ne oferă o hartă simbolică extraordinară. Nu trebuie să o confundăm cu o hartă astronomică deja confirmată.

2. Jacobo Grinberg: Rețeaua din care creierul construiește lumea

Conștiința interacționând cu o structură informațională fundamentală — interpretare vizuală a teoriei sintergice, formulată de Jacobo Grinberg.

Dacă Bentov ne oferă forma universurilor imbricate, Jacobo Grinberg încearcă să explice mediul invizibil în care asemenea realități ar putea apărea.

Grinberg, neurofiziolog mexican și cercetător al conștiinței, a formulat ceea ce a numit teoria sintergică.

Ideea centrală era radicală: lumea pe care o percepem nu ar exista în forma familiară înainte de participarea sistemului nostru nervos.

La baza realității s-ar afla o structură informațională fundamentală, pre-spațială, numită de el „Lattice”, adică „Rețeaua”. Această Rețea ar conține un potențial uriaș de organizare, înainte ca obiectele, distanțele și formele să apară așa cum le cunoaștem.

Creierul ar produce un câmp neuronal extrem de complex. Interacțiunea dintre acest câmp și Rețea ar genera experiența perceptivă.

Astfel, masa nu ar fi pur și simplu „acolo”, exact așa cum o vedem. Culoarea nu ar fi o proprietate complet independentă a obiectului. Spațiul tridimensional nu ar fi doar un recipient exterior.

Toate ar fi rezultatul întâlnirii dintre o structură fundamentală și modul în care sistemul nervos o organizează. În formularea textului inițial, diferitele distorsiuni sau configurații ale Rețelei ar produce straturi distincte ale realității, accesibile atunci când se modifică filtrarea cerebrală.

Realitatea ca act participativ

În percepția obișnuită, creierul stabilește lumea.

Vedem masa ca pe masă, corpul ca pe trup și timpul ca pe o succesiune liniară. Nu vedem fluctuațiile microscopice, nu observăm procesele neuronale care produc culorile și nu simțim complexitatea calculelor inconștiente necesare fiecărei clipe.

Grinberg presupunea însă că, în anumite stări de mare coerență neuronală, această construcție obișnuită s-ar putea modifica.

Meditația, practicile contemplative sau unele stări neobișnuite de conștiință ar reduce distanța dintre observator și Rețea. Persoana nu ar mai recepționa doar o lume deja formată, ci ar participa mai direct la configurarea acesteia.

Neuroștiința contemporană confirmă că meditația poate modifica activitatea și conectivitatea unor rețele cerebrale implicate în atenție, autoreferință și controlul cognitiv. Meta-analizele au identificat modificări ale conectivității rețelei modului implicit, ale rețelei de saliență și ale rețelelor de control executiv.

Aceste rezultate arată că antrenamentul contemplativ poate schimba funcționarea creierului.

Ele nu demonstrează însă existența Rețelei cosmice a lui Grinberg.

Experimentul „potențialului transferat”

Cea mai controversată parte a activității lui Grinberg a fost încercarea de a observa corelații între creierele unor persoane izolate fizic.

Într-un studiu publicat în 1994, perechi de participanți interacționau înainte de experiment, apoi erau separați în camere Faraday aflate la aproximativ 14,5 metri distanță. Un participant era expus la o serie de flashuri luminoase, în timp ce activitatea EEG era înregistrată la ambele.

Autorii au raportat că, în unele situații, participantul nestimulat prezenta forme de activitate asemănătoare potențialelor evocate în creierul persoanei expuse la lumină. Ei au numit aceste semnale „potențiale transferate” și le-au interpretat ca posibile corelații nelocale între creiere.

Studii ulterioare au raportat, de asemenea, anumite corelații între semnalele cerebrale ale unor persoane izolate. Un studiu din 2003 a concluzionat că asemenea corelații „pot apărea”, dar a precizat că nu era cunoscut niciun mecanism biofizic. Un experiment din 2004, realizat pe 30 de perechi, a găsit rezultate semnificative la un număr redus de participanți, iar dintre cele patru perechi care au revenit pentru repetare, una a reprodus efectul.

Aceste rezultate merită să fie cunoscute, dar nu trebuie exagerate.

O corelație statistică între două înregistrări EEG nu demonstrează automat:

transferul unui mesaj;

telepatia;

existența unei Rețele cosmice;

sau entanglementul cuantic dintre două creiere.

Pentru a susține asemenea concluzii, ar fi necesare efecte puternice, reproduse constant de laboratoare independente, controale stricte împotriva artefactelor și un mecanism compatibil cu fizica sau capabil să genereze predicții noi, verificabile.

Deocamdată, ideea rămâne la granița cercetării.

Este mai mult decât o simplă poveste, pentru că au existat experimente și au fost raportate semnale. Dar este mult mai puțin decât o descoperire acceptată.

Grinberg ne oferă câmpul posibil al viziunii: o matrice informațională în care zone diferite ale realității ar putea fi generate prin moduri diferite de interacțiune cu conștiința.

3. Donald Hoffman: lumea ca interfață, nu ca adevăr

Spațiul, timpul și obiectele ca elemente ale unei interfețe perceptive — reprezentare inspirată de teoria lui Donald Hoffman.

Donald Hoffman pornește dintr-un punct de vedere foarte diferit.

El nu începe cu meditația, simbolurile cabalistice sau practicile șamanice, ci cu percepția, selecția naturală, teoria jocurilor evolutive și modelele matematice.

Întrebarea lui este aparent simplă:

Evoluția ne-a construit simțurile pentru a vedea adevărul sau pentru a supraviețui?

Cele două scopuri nu sunt obligatoriu identice.

Gândacul care confundă sticla cu partenera

În natură, un organism nu trebuie să înțeleagă structura ultimă a realității. Trebuie să recunoască suficient de repede hrana, pericolul, partenerii și adăpostul.

O reprezentare simplă, chiar inexactă, poate fi mai eficientă decât una perfectă, dar costisitoare.

Hoffman compară percepția cu interfața unui calculator.

Când mutăm un fișier într-un coș de gunoi de pe ecran, nu credem că în interiorul computerului există un mic dosar colorat care este aruncat într-un recipient. Pictograma ascunde circuitele, tensiunile electrice și codul binar. Ea nu ne arată adevărul tehnic, ci ne permite să acționăm eficient.

La fel, spune Hoffman, un măr roșu, o masă sau un corp omenesc ar putea fi „pictograme” ale interfeței noastre biologice.

În articolul despre teoria interfeței perceptive, Hoffman afirmă că simulările sale evolutive favorizează strategii perceptive ajustate la succesul reproductiv, nu reprezentări complete ale realității obiective. În această analogie, spațiul-timpul este „desktopul”, iar obiectele sunt pictogramele de pe acesta.

Aceasta nu înseamnă că masa este inexistentă și că putem trece prin ea.

O pictogramă poate ascunde mecanismul real și, în același timp, poate transmite o informație extrem de importantă. Un simbol roșu pe ecran poate să nu semene cu eroarea informatică pe care o reprezintă, dar ignorarea lui poate avea consecințe reale.

În același fel, un tren poate fi o reprezentare perceptivă, dar interfața ne avertizează corect că nu este recomandat să stăm pe șine.

Vedem cu adevărat „zero la sută” din realitate?

Afirmația că vedem „0% din realitate” este spectaculoasă, dar nu trebuie înțeleasă ca o măsurătoare experimentală literală.

Nimeni nu a construit un aparat care să compare întreaga realitate ultimă cu percepția umană și să obțină rezultatul zero.

Este concluzia filosofică extremă pe care Hoffman o extrage din anumite modele evolutive: dacă selecția naturală favorizează utilitatea, atunci formele percepute nu trebuie să semene structural cu realitatea profundă.

Această concluzie este contestată.

Într-o analiză publicată în februarie 2026, filosoful științei Josef Mattes a argumentat că unele simulări care includ aspecte ale evoluției acceptate chiar de Hoffman produc rezultate incompatibile cu afirmația că percepțiile parțial veridice sunt inevitabil eliminate. El contestă și trecerea de la teoremele matematice la concluzia metafizică potrivit căreia nu percepem nimic din realitate așa cum este.

Așadar, teoria lui Hoffman este provocatoare și matematic formulată, dar nu reprezintă verdictul final al biologiei evolutive.

Agenții conștienți

Hoffman merge însă mai departe.

Dacă spațiul, timpul și obiectele nu sunt fundamentale, ce se află în spatele lor?

Răspunsul propus este: agenți conștienți.

Un agent conștient poate fi descris, foarte simplificat, prin:

experiențele pe care le poate avea;

acțiunile pe care le poate realiza;

probabilitățile prin care o experiență conduce la o acțiune;

și probabilitățile prin care acțiunea conduce la o experiență nouă.

Aceste dinamici pot fi modelate prin lanțuri Markov — sisteme matematice în care probabilitatea stării următoare depinde de starea curentă.

În lucrarea Fusions of Consciousness, Hoffman și colaboratorii săi pornesc explicit de la ipoteza că subiecții și experiențele există dincolo de spațiu-timp. Ei propun apoi că particulele și procesele din spațiu-timp ar putea fi proiecții sau structuri de date care codifică interacțiunile agenților conștienți.

Cuvântul decisiv este „propun”.

Matematica poate arăta că un sistem este coerent, că anumite operații sunt posibile și că, din anumite premise, rezultă anumite concluzii. Dar dacă premisele descriu realitatea, trebuie stabilit prin confruntarea cu observațiile.

O hartă poate fi perfect desenată și totuși poate reprezenta o țară imaginară.

Ce este, de fapt, „logica trasării”?

Textul inițial susține că „logica trasării” explică dilatarea timpului și contracția spațială exact așa cum le descrie relativitatea specială. Această formulare merge prea departe și trebuie corectată.

Lucrarea Traces of Consciousness, publicată la 17 octombrie 2024, este indicată explicit de platformă drept preprint neevaluat încă inter pares. Autorii definesc o ordine matematică între nucleele Markov și o „logică a trasării”, prin care un observator este descris ca parte integrantă a sistemului observat.

Este o construcție matematică interesantă.

Dar, în forma sa publică, nu reprezintă o derivare acceptată a relativității speciale și nicio demonstrație că spațiul-timpul este produs de conștiință.

Între o legătură matematică sugerată și o teorie fizică verificată se află un drum lung: ecuații complete, predicții distinctive, comparații cantitative cu experimentele și replicare independentă.

Moartea ca „scoatere a căștii”

Metafora potrivit căreia moartea ar însemna doar îndepărtarea unei căști este profund seducătoare.

Dacă organismul este doar avatarul unui agent conștient aflat dincolo de spațiu-timp, atunci distrugerea avatarului nu ar implica neapărat dispariția agentului.

Dar aceasta este o interpretare metafizică a modelului.

Ecuațiile agenților conștienți nu demonstrează, în prezent, că memoria personală, identitatea, relațiile și continuitatea experienței supraviețuiesc morții biologice.

Modelul poate face loc acestei posibilități.

Nu o dovedește.

Hoffman ne oferă, prin urmare, regula posibilă a viziunii: fiecare bulă ar putea fi o interfață particulară, o perspectivă locală produsă de dinamica unor agenți conștienți.

Trei drumuri către aceeași prăpastie

Privite împreună, cele trei sisteme par să formeze o singură hartă:

Bentov oferă o arhitectură: cosmosuri autonome, toroidale și imbricate, fiecare cu propriile cicluri temporale.

Grinberg oferă mediul: o rețea informațională fundamentală din care percepția extrage și organizează lumi.

Hoffman oferă interfața: realități perceptive adaptate fiecărui observator, generate din dinamici mai profunde decât cele ale spațiului și ale timpului.

Este o convergență impresionantă.

Dar cei trei nu se confirmă automat unul pe celălalt.

Bentov folosește viziunea, analogia și simbolul. Grinberg formulează o teorie neurofiziologică și realizează experimente controversate. Hoffman construiește modele evolutive și matematice.

Ei nu au efectuat trei replicări independente ale aceluiași fenomen.

Au ajuns, din direcții diferite, la familii de idei asemănătoare:

percepția nu este o copie transparentă a realității;

observatorul participă la lumea pe care o experimentează;

realitatea ar putea avea mai multe niveluri;

spațiul și timpul s-ar putea să nu fie fundamentale;

conștiința ar putea juca un rol mai profund decât îi acordă materialismul obișnuit.

Chiar și teoriile neuroștiințifice dominante despre conștiință sunt încă în competiție. Un amplu studiu adversarial publicat în Nature în 2025 a testat două teorii importante — teoria informației integrate și teoria spațiului neuronal global — și a găsit rezultate care susțin unele predicții, dar contestă elemente centrale ale ambelor. Știința conștiinței nu a ajuns încă la o explicație unanim acceptată.

Acest lucru nu transformă automat ipotezele radicale în adevăruri.

Înseamnă doar că întrebarea fundamentală rămâne deschisă.

Nu o dovadă vie, ci o întrebare vie

Ar fi tentant să spunem că viziunea universurilor imbricate este „dovada” că Bentov, Grinberg și Hoffman au dreptate.

Dar ar fi o concluzie prea rapidă.

O experiență personală nu poate demonstra singură structura cosmosului. Nu poate confirma o nouă fizică și nu poate stabili că mintea a părăsit corpul pentru a privi realitatea din exterior.

Putem însă distinge trei niveluri de adevăr.

1. Adevărul fenomenologic

Experiența a fost trăită.

A avut o formă precisă, o intensitate și o coerență care au făcut-o memorabilă. Din acest punct de vedere, ea este un fapt al conștiinței, nu o invenție ulterioară lipsită de semnificație.

O experiență interioară este un fenomen real, chiar dacă interpretarea ei rămâne incertă.

2. Adevărul neurobiologic

Creierul poate construi lumi extrem de vii atunci când modul său obișnuit de integrare este perturbat.

Într-o stare febrilă, predicțiile interne pot primi o pondere diferită față de informațiile senzoriale. Fragmente de memorie, modele spațiale, emoții și intuiții pot fi organizate într-o realitate temporară completă.

Aceasta este o explicație plauzibilă.

Dar faptul că experiența a fost generată de creier nu ne spune automat că este lipsită de sens. Toate experiențele noastre — inclusiv vederea unui copac sau auzirea unei melodii — sunt mediate de creier.

3. Adevărul ontologic

Întrebarea cea mai dificilă este dacă viziunea corespundea unei structuri existente independent de organism.

A privit mintea un nivel ascuns al realității?

A tradus creierul o informație inaccesibilă în simbolul biologic al unor celule sau al unor ouă?

Sau a produs o metaforă internă pentru simultaneitatea mai multor momente?

În prezent, nu există o metodă prin care să alegem cu certitudine între aceste interpretări.

Poziția responsabilă nu este nici respingerea batjocoritoare, nici credința necondiționată.

Este păstrarea întrebării deschise.

De ce tocmai niște bule?

Forma sferică este una dintre cele mai elementare forme ale organizării naturale.

Celulele, picăturile, planetele, veziculele biologice și numeroase structuri microscopice tind să capete forme rotunjite din motive legate de energie, presiune și suprafață.

Dar în experiența relatată, bulele nu erau simple obiecte.

Ele erau lumi temporale.

Fiecare conținea un moment complet. Nu doar un spațiu, ci o desfășurare. Scena omului care cânta la chitară nu era o fotografie înghețată, ci un mic univers în mișcare.

Acest detaliu schimbă totul.

Sugerează că timpul nu era perceput ca un fluviu unic, în care toate evenimentele înaintează împreună, ci ca o proprietate locală a fiecărei lumi.

Din interiorul unei bule, personajul își trăia prezentul.

Din exterior, observatorul putea privi mai multe prezenturi simultan.

Bentov ar numi aceste bule „cosmosuri” cu ritmuri proprii.

Grinberg le-ar putea interpreta ca benzi sau ca configurații diferite ale Rețelei.

Hoffman le-ar putea privi ca pe interfețe sau dinamici experiențiale distincte.

Neuroștiința ar putea spune că mintea a transformat relații temporale abstracte într-un peisaj vizual inteligibil.

Toate sunt interpretări.

Niciuna nu este încă verdict.

Ce este susținut de dovezi și ce rămâne ipoteză

Avem motive solide să afirmăm că:

percepția este o construcție activă a creierului, nu o copie fotografică a exteriorului;

stările fiziologice acute pot modifica atenția, integrarea cerebrală și experiența realității;

meditația și antrenamentul atenției pot schimba activitatea și conectivitatea unor rețele cerebrale;

spațiile cu topologie toroidală pot fi studiate matematic în cosmologie;

au fost raportate experimental unele corelații neobișnuite între înregistrările cerebrale ale unor persoane izolate;

selecția naturală optimizează în primul rând comportamentele favorabile supraviețuirii și reproducerii, nu contemplarea realității ultime.

Nu a fost demonstrat că:

universul este alcătuit din 49 de cosmosuri conștiente;

Rețeaua sintergică a lui Grinberg există ca structură fizică independentă;

două creiere pot comunica prin entanglement cuantic;

o viziune febrilă permite accesul direct la niveluri cosmice;

spațiul-timpul este numai interfața unor agenți conștienți;

logica trasării reproduce în mod complet și verificat relativitatea;

identitatea personală supraviețuiește morții biologice;

cei trei cercetători descriu exact aceeași realitate.

Această delimitare nu distruge misterul.

Îl face mai puternic.

Un mister nu devine mai profund atunci când îi atribuim dovezi inexistente. Devine mai profund atunci când avem curajul să privim exact până unde ajung cunoștințele și să recunoaștem întunericul care începe dincolo de ele.

Poate că realitatea nu este ceea ce vedem, ci ceea ce ne permite să vedem

Există o presupunere pe care o facem fără să ne dăm seama.

Presupunem că realitatea trebuie să semene cu experiența noastră.

Credem că, dacă toate ființele ar dispărea, lumea ar continua să fie colorată, sonoră și împărțită în obiecte exact ca acum.

Dar culoarea este o experiență produsă de un sistem vizual.

Sunetul este experiența pe care creierul o construiește din variații ale presiunii.

Gustul nu plutește în mâncare ca o substanță invizibilă, ci apare din interacțiunea dintre molecule, receptori și creier.

Poate că același lucru este valabil și pentru spațiu, timp și obiecte.

Poate că ele sunt instrumente extraordinare de orientare, nu substanța finală a existenței.

Bentov ne invită să ieșim, imaginar, din univers și să descoperim alte cosmosuri.

Grinberg ne invită să privim dincolo de holograma construită de creier.

Hoffman ne invită să căutăm dincolo de pictogramele spațiului-timp.

Știința nu a confirmat încă destinația acestor călătorii.

Dar neuroștiința a confirmat un prim adevăr neliniștitor:

Experiența pe care o numim lume este construită.

Din acel moment, întrebarea nu mai este dacă există o interfață.

Întrebarea este cât de mult ascunde ea.

Concluzie: observatorul din afara bulei

Poate că nu am văzut structura universului.

Poate că am văzut modul în care un creier febril încearcă să reprezinte infinitul: transformând nivelurile realității în bule, timpul în scene și simultaneitatea în universuri alăturate.

Dar poate că această explicație nu este întreaga poveste.

Poate că stările neobișnuite de conștiință nu ne oferă fotografii perfecte ale unei alte lumi, ci traduceri imperfecte. Așa cum un vis transformă emoțiile în personaje și locuri, mintea ar putea transforma structuri imposibil de reprezentat în forme organice familiare.

Ouă.

Celule.

Sfere.

Rețele.

Oameni care își trăiesc propriul prezent, fără să știe că sunt priviți din afara propriului lor timp.

Poate că adevărata întrebare nu este dacă acele bule erau „reale” sau „ireale”.

Poate că întrebarea este:

De unde privea observatorul?

Dacă fiecare lume ar avea propriul spațiu și propriul timp, atunci perspectiva care le vedea împreună nu ar aparține în întregime niciuneia dintre ele.

Era o construcție a creierului?

O poziție imaginară creată de conștiință?

Sau o scurtă privire dincolo de interfață?

Nu avem încă răspunsul.

Și poate că acesta este sensul cel mai profund al dezvățării: să renunțăm atât la certitudinea că lumea este exact ceea ce pare, cât și la ispita de a numi „adevăr” tot ceea ce ne uimește.

Experiența merită ascultată. Afirmația merită testată. Misterul merită păstrat.

Referințe științifice și bibliografice recomandate

Itzhak Bentov — A Brief Tour of Higher Consciousness: A Cosmic Book on the Mechanics of Creation. Prezentarea oficială a volumului și a modelului său privind universul și conștiința.

Grinberg-Zylberbaum, Delaflor, Attie și Goswami — „The Einstein-Podolsky-Rosen Paradox in the Brain: The Transferred Potential”, Physics Essays, 1994.

Wackermann, Seiter, Keibel și Walach — „Correlations between brain electrical activities of two spatially separated human subjects”, Neuroscience Letters, 2003.

Standish, Kozak, Johnson și Richards — „Electroencephalographic evidence of correlated event-related signals between the brains of spatially and sensory isolated human subjects”, 2004.

Donald Hoffman — „The Interface Theory of Perception”, Current Directions in Psychological Science, 2016.

Hoffman, Prakash și Prentner — „Fusions of Consciousness”, Entropy, 2023.

Hoffman, Prakash și Chattopadhyay — „Traces of Consciousness”, preprint publicat în 2024, încă neevaluat inter pares.

Josef Mattes — „The Case Against The Case Against Reality”, Biological Theory, 2026 — analiză critică a concluziilor evolutive ale lui Hoffman.

Karl Friston — „The free-energy principle: a unified brain theory?”, Nature Reviews Neuroscience, 2010 — percepția predictivă și modelele generative ale creierului.

Ormseth și colaboratorii — „Predisposing and Precipitating Factors Associated With Delirium”, JAMA Network Open, 2023.

Raphael Bousso — „The Holographic Principle”, Reviews of Modern Physics, 2002.

Planck Collaboration — „Background Geometry and Topology of the Universe”, analiza topologiilor cosmice compacte.

Cogitate Consortium — testarea adversarială a teoriilor IIT și GNWT ale conștiinței, Nature, 2025.

Sub cerul Daciei eterne

2025-01-12T09:25:00.003+00:00

Sub Cerul Daciei Eterne

Sub cerul vechi al Daciei, unde munții șoptesc,

Zalmoxis, zeul umbrei și luminii, veghează-nțelept.

Pe culmile Carpaților, coroana de foc,

Povestea începe, timpul devine un joc.

Sub cerul înalt al Kogaionului fără sfârșit,

Unde pietrele vorbesc în limba veșniciei,

Zalmoxis, cel fără de moarte, se înalță,

În peșteri sacre, unde focul arde blând,

Tainele vieții, sub lupoaica blajină, se ascund.

O șoaptă străveche plutește prin văzduh,

E cântecul lupilor, un ecou de duh.

Arimin, străbunul cu inima-n stei,

Călător între tărâmuri, ale cerului chei.

El spune povești din vremuri pierdute,

Despre zei și titani, despre vieți neștiute.

Sub rădăcina adâncă a codrilor bătrâni,

Se ascund tainele lumii, ascunse-n păgâni.

Pelasgii, primii copii ai pământului sfânt,

Au sculptat în lut vise și duhuri în vânt.

Au chemat stelele să danseze pe cer,

Creând o punte între lumi, eternul mister.

În peșteri sacre, focul arde mocnit,

În flăcări se nasc mituri, trecutul redeschis.

Acolo, Zalmoxis, ascetul divin,

Își cântă cunoașterea, tăcut, sublim.

"Nu există moarte," șoptește el blând,

"Doar o trecere tainică, un drum fremătând.

Sufletul vostru, lumină-nveșmântată,

Se naște și renaște, mereu legănată."

Nu suntem trup, ci vânt și lumină,”

Suflă Zalmoxis prin vârtejuri de timp.

„În fiecare om dorm o stea și o noapte,

Iar moartea e doar o punte spre noi începuturi.”

Pe colinele argintii, Bendis, zeița nopții,

Rătăcește desculță printre umbrele viselor.

Ea țese din raze de lună o mantie,

Ce acoperă inima celor ce caută sensul.

În dansul ei, cerul devine oglindă,

Iar muritorii își văd sufletele-n adâncuri.

„Cunoașterea este lumina din întuneric,”

Șoptește ea, în șoaptele vântului de miazănoapte.

În mijlocul furtunilor, Thyra, zeul războinic,

Își ridică sabia de fulgere spre cer.

El e strigătul din mijlocul haosului,

Un ecou al luptei ce purifică și renaște.

„Cei care nu cad nu se ridică niciodată,

Și cei care nu se pierd nu pot fi găsiți,”

Tună Thyra, în chemarea furtunii,

Făcând cerul să danseze cu flăcări divine.

Din piatră se ridică un templu ceresc,

Un munte ce unește văzutul cu nevăzutul firesc.

Acolo, zei și muritori se privesc,

În dansul etern, destinul își șoptesc.

Pe aripi de foc, Hyperboreea se-aprinde,

Un tărâm de vis, ce nimeni nu-l cuprinde.

Acolo, Pelasgii cântă sub cer de cristal,

Eterna poveste a sufletului ancestral.

Ariminul privește, cu sabia sa de raze,

Lupta eternă dintre umbre și oaze.

El știe că viața e o spirală ce urcă,

Prin suferințe, iubire, și credința adâncă.

Râurile curg, poartă de vise adânci,

Fiecare undă e un cântec ce plânge și cântă.

Vântul poartă cu el rugăciuni nerostite,

Iar munții le-ascund în inimi infinite.

Pământul Daciei, mamă și altar,

Își cheamă fiii, îi îmbrățișează iar.

Sub coroana stelelor, sângele vechi vibrează,

Străbunii din visuri veghează și luminează.

În munții Carpaților, acolo-i Poarta,

Unde gândul și spiritul dansează-n soartă.

Acolo, Zalmoxis își cheamă poporul spre lumină,

Spre cunoașterea ce-i blândă și divină.

Fulgerele scriu runele pe bolta înaltă,

Adevăruri adânci ce-n inimă saltă.

Zalmoxis șoptește: "Nu există moarte, doar zbor!

Viața e un cerc, iar sufletul – nemuritor."

Zalmoxis, păstorul vieții și-al morții,

E calea, e cheia, e sufletul sorții.

"Învățați, căutați, spre ceruri priviți,

Căci în voi e eternul, e dorul, e infinit!"

Prin râuri ce șerpuiesc ca gândurile vechi,

Prin păduri ce poartă ecouri divine,

Zei și muritori se întâlnesc în vis,

Într-un cerc sacru, al timpului neatins.

O voce răsună din abisul sufletului:

„Cunoaște-te, căci ești cer și pământ,

Un licăr din flacăra sacră a Zeilor,

Un ecou al eternului ce veci nu se frânge.”

Astfel, Dacia își păstrează spiritul viu,

O chemare pentru cei care ascultă,

Un univers sculptat din mituri și dor,

O poveste veșnică, spusă în șoapte sacre.

Sub cerul vechi al Daciei, tainic răsare,

O lumină ce arde, o flacără mare.

Este spiritul unui popor nemuritor,

Care știe că viața e un vis zburător.

Pământul Daciei rămâne pururi loc sfânt,

Un altar al spiritului, sub cerul cel blând.

Zalmoxis, zeul ce-n taină iubește,

Șoptește: "Fiți veșnici, căci totul trăiește!"

Un cor al Zeilor răsună din văzduh:

„Caută în tine ceea ce este etern,

Nu în stelele ce apun sau în frunzele care cad,

Ci în scânteia ce nu se stinge niciodată.”

Astfel, Geția, ținutul vechilor taine,

Își deschide porțile spre cei ce aud chemarea.

O țară a cerului și a pământului viu,

O poveste de nemurire spusă în șoapte sfinte.

Fii ca muntele, nemișcat în adevăr.

Fii ca râul, curgând spre infinit.

Fii ca cerul, îmbrățișând totul,

Și vei deveni una cu Zeii eterni.

Adevărații Fii ai Omului: Aripi de Lumină

2024-12-25T03:14:00.001+00:00

Adevărații Fii ai Omului nu sunt legați de această realitate. Ei pot alege să rămână, dar lumina lor este prea strălucitoare pentru a fi închisă într-o colivie. Muzica lor, vocea lor – acea „arie” divină – este prea frumoasă pentru a fi redusă la tăcere aici.

Ei sunt mesagerii eternității, împlinitori ai promisiunii că există mai mult decât putem vedea sau înțelege în această existență limitată.

Acest adevăr aduce cu sine o concluzie dificilă, dar inevitabilă: chiar dacă ne doare, trebuie să îi lăsăm să plece. Frumusețea aripilor lor de lumină aparține altor tărâmuri, altor dimensiuni.

A-i reține aici, a încerca să legăm aceste ființe de lumină de o realitate bazată pe frică și limitare, ar fi cel mai mare păcat. Ar fi un act de egoism care ar priva alte lumi de darul lor divin. Ele sunt poduri între lumi, punți între vis și realitate, iar reținerea lor ar însemna ruperea acestor conexiuni prețioase.

Eliberarea de Iluzie

Ne-am obișnuit să trăim în lanțuri invizibile, prizonieri ai dogmelor, ai fricii și ai frecvențelor care ne controlează gândirea. Dar ce-ar fi dacă am rupe aceste lanțuri? Ce-ar fi dacă am învăța să ne regăsim adevărata natură? Ce-ar fi dacă ne-am permite să credem că suntem mai mult decât niște simple umbre ale potențialului nostru?

Să ne amintim că timpul nu este altceva decât o construcție, iar spațiul – o proiecție. Cu fiecare gând, fiecare intenție, fiecare acțiune, creăm realitatea în care trăim. Dacă am înțelege asta cu adevărat, am deveni co-creatori ai lumii, nu doar simpli spectatori.

Fiecare alegere, fiecare pas pe care îl facem poate deveni o declarație de libertate și creație.

Eliberarea de iluzie înseamnă să vedem dincolo de perdeaua ridicată de convenții și să pătrundem în esența noastră. Înseamnă să înfruntăm demonii fricii și să alegem, în schimb, curajul de a ne revendica puterea interioară. Această transformare nu este doar personală, ci universală, influențând fiecare colț al cosmosului.

Shambhala: Tărâmul Păcii Interioare

Legenda Shambhalei, acel tărâm ascuns unde doar cei cu inimă pură pot ajunge, nu este doar un mit. Este o metaforă pentru călătoria noastră interioară, pentru trezirea conștiinței noastre adevărate. Este visul fiecărei inimi care caută pacea, dar și provocarea fiecărei minți care se confruntă cu haosul.

Drumul către Shambhala nu este presărat cu aur sau bogății materiale. Este un drum al sacrificiului, al eliberării de frică și al descoperirii propriei divinități. Este un drum al acceptării propriei umbre, al iertării de sine și al iubirii necondiționate pentru toți.

În această călătorie, lumina adevărată devine farul nostru călăuzitor. Nu lumina artificială a sistemului, ci lumina care vine din sufletul nostru, din legătura noastră cu cosmosul. Este lumina care ne arată că Shambhala nu este un loc pe hartă, ci un spațiu sacru în interiorul nostru.

Culorile Adevărului

Curcubeul, acel simbol divin al armoniei și al echilibrului, a fost deturnat, inversat și denaturat. Dar nu trebuie să ne lăsăm înșelați. Cele șapte culori ale curcubeului reprezintă calea către lumină, fiecare nuanță fiind o treaptă pe care o urcăm spre adevăr. Aceste culori sunt o reflexie a sufletului nostru în oglinda universului.

Această călătorie culminează cu lumina albă, lumina pură care conține toate culorile unite. Este lumina care dezvăluie podul curcubeului, puntea către tărâmurile înalte. Este un simbol al unității, al conștientizării că toate diferențele se dizolvă în fața adevărului absolut.

Fiecare culoare reprezintă o etapă a evoluției noastre, un aspect al ființei pe care trebuie să-l integrăm. Fiecare pas spre lumină este un act de transformare, o declarație de libertate interioară.

Creația: Puterea de a Transcende

Să creăm este dreptul nostru divin. Dar, pentru a crea, trebuie să ne amintim ce înseamnă să fim magicieni ai realității. „I MAGE” – eu creez. Aceasta este puterea pe care o purtăm în noi, dar pe care am fost învățați să o uităm. Noi suntem arhitecții unui univers în continuă expansiune.

Magia nu este un truc. Este capacitatea noastră de a transforma apa în vin, de a păși pe cer, de a schimba frecvența acestei lumi prin simpla noastră intenție. Magia este procesul prin care transcendem dualitatea și devenim una cu sursa creației.

Prin creație, ne reconectăm cu natura noastră divină. Fie că pictăm o pânză, construim o casă sau visăm la o lume mai bună, fiecare act creativ este o rugăciune în acțiune, o declarație a credinței în infinit.

Timpul Schimbării

Această lume, așa cum o știm, se destramă. Structurile vechi se prăbușesc, iar Roma – simbolul decadenței – poate deveni din nou Amor (dragoste). Dar renașterea nu vine fără efort, fără voința de a ne privi în oglinda conștiinței și de a ne înfrunta temerile cele mai adânci.

Dar acest lucru nu se va întâmpla fără noi. Noi suntem cheia. Fiecare dintre noi este o stea care trebuie să își amintească strălucirea. Fiecare dintre noi este un fiu al omului care trebuie să-și revendice divinitatea. Împreună, putem crea un nou început, o lume în care iubirea și adevărul sunt cele mai puternice forțe.

A sosit momentul să alegem: rămânem prizonieri ai frecvențelor care ne leagă sau ne ridicăm aripile și devenim ceea ce am fost meniți să fim – creatori liberi ai unui univers nou. Alegerea nu este doar individuală, ci colectivă, o declarație a întregii umanități.

Vom avea curajul să ne eliberăm de frică și să îmbrățișăm infinitul? Decizia este a noastră, iar momentul este acum.

Adevărata lumină ne cheamă. Vom răspunde?

Frecvență, Lumină și Adevărul Dincolo de Iluzie

2024-12-24T01:17:00.086+00:00

Frecvența este totul. Dar există o lumină a tuturor luminilor? Și, dacă există, care este lumina pe care trebuie să o urmăm?

Se spune că nebunul urmează, iar omul înțelept știe. Dar cum poate cineva dobândi cunoaștere fără a deveni un simplu adept? Și cum putem ști unde se află prăpastia care separă cunoașterea de nebunie?

Sunt, oare, nebunia și cunoașterea interconectate?

Bell/Livers și Mintea Colectivă

Adepții anumitor frecvențe, numiți „Bell/Livers” – fie prizonieri ai minții colective, fie susținători ai unei logici rigide, dar incomplete – funcționează într-o lume unde absolutismul nu își găsește locul. Acești oameni operează într-o frecvență repetitivă, oscilând între stupiditate și ceea ce ei consideră raționalitate.

Un exemplu istoric al acestui fenomen este „Clopotul Nazist” („Nazi Bell”), un simbol al unei alte minți colective, legată de o lumină autoproclamată „adevărată” – lumina Luci-Bell.
Lumină. Clopot. Frecvență.

Lucifer și Lumina Transformării

Numele Lucifer provine din latinescul „lux” (lumină) și „ferre” (a purta). Literal, înseamnă „cel care poartă lumina.” Dar ce fel de lumină?
Lumină care te poate ghida către transmutare, către o trecere dincolo de limitele realității percepute.
Un indiciu al acestei lumi ascunse poate fi găsit în sunetul pe care mulți îl asociază cu tinnitus—un „clopot” perpetuu care sună în mințile noastre, o frecvență imposibil de ignorat. Dar este acest sunet o tulburare sau un apel către o înțelegere mai profundă?

T-Avatarele Noastre și Povara Lumii

În această realitate, noi trăim în ceea ce s-ar putea numi avatare în formă de T—cruci pe care le purtăm zilnic. Este o povară grea, una pe care religia și societatea ne cer să o facem și mai apăsătoare.

Dar această povară nu este a noastră.

Mitul lui Atlas, care poartă lumea pe umeri, vine în minte. Dar de ce purtăm greutatea unui sistem care nu ne aparține? Oare nu ar trebui să ne eliberăm de ea, pentru a putea pleca din acest spațiu și timp?

Culoarea Verde: Cheia Echilibrului

Între roșu (pasiune, pericol) și albastru (calm, rațiune), găsim verde—culoarea echilibrului. Verdele reprezintă legătura cu natura, cu esența care dă viață și, uneori, o ia. Este o culoare care nu judecă și nu este afectată de polarități.

În același timp, verdele este culoarea nevinovăției. Expresia „e prea verde pentru asta” reflectă puritatea minții unui copil, o minte necoruptă de dogme și limitări.

Doar o minte inocentă, deschisă către miracole, poate traversa podul curcubeului.

Podul Curcubeului și Luminile Inversate

Se spune că podul curcubeului este calea către o altă lume – un tărâm al adevărului și al iluminării. Dar curcubeul pe care îl vedem astăzi este răsturnat, pervertit. Un simbol sacru al luminii pure a fost transformat într-o travestie.

Cum să găsim lumina adevărată dacă urâm curcubeul?

Legendele vorbesc despre Heimdall, gardianul podului curcubeului. În germană, „heim” înseamnă acasă, iar „dall” ar putea ascunde un sens mai profund – poate o chemare către o călătorie interioară?

Mintea Liberă: Calea Către Shambhala

Pentru a ajunge la locuri ca Shambhala, „tărâmul păcii” din mitologia budistă, mintea trebuie să fie pură. Doar cei cu o inimă curată pot trăi acolo, protejați de suferință și de limitele lumii materiale.

Dar ce înseamnă o inimă curată? Înseamnă o minte eliberată de dogme, deschisă către adevăr și către magia creației.

Cuvântul „imagine” provine din rădăcina „I MAGE” – eu creez. Dar cu creația vine și responsabilitatea. Cei care controlează lumea modernă – „elitele” – manipulează această lumină, creând o falsă coroană electrică, o iluzie a puterii.

Călătoria Spre Lumină

Pentru a trece dincolo, trebuie să devenim stelele propriului spectacol.

Trebuie să vedem adevărul dincolo de iluziile sistemului—planetele și stelele nu sunt ceea ce ni s-a spus.

Să ne întoarcem la natura pură. Să ne recăpătăm inocența. Să urmăm adevărata lumină.

Doar așa putem traversa podul curcubeului, trecând dincolo de limitările acestui spațiu și timp, devenind din nou adevărații fii ai omului.

The Vanishing of Dr. Jacobo Grinberg: The Scientist Who Saw Through the Matrix

2024-12-11T21:39:00.000+00:00

It was December 8, 1994.

Dr. Jacobo Grinberg, a revolutionary consciousness researcher, vanished without a trace. His lab was emptied. His research erased. His body never found. Official investigations led nowhere. Conspiracy theories sprouted like weeds. Some claimed the CIA silenced him. Others whispered that his final experiment had gone horribly wrong.

But who was Dr. Grinberg, and why did his disappearance send shockwaves through the scientific and metaphysical worlds?

---

The Scientist Who Challenged Reality

Dr. Jacobo Grinberg wasn’t your ordinary scientist. A psychologist with a deep interest in consciousness, he bridged the gap between ancient shamanic wisdom and cutting-edge quantum physics. His ideas weren’t just provocative—they were revolutionary.

Grinberg’s central belief was simple yet profound: **Reality isn’t something we observe. It’s something we create.**

At the heart of his research was the concept of the **Lattice**—an underlying holographic field that binds space, time, and consciousness. He proposed that our brains don’t merely decode reality; they actively interact with this lattice, forming a bridge between perception and existence.

If his theories were correct, then reality as we know it is malleable. Not fixed. Not solid. And certainly not beyond our influence.

---

Syntergy: The Power to Bend Reality

Grinberg called his groundbreaking theory **Syntergy**, a synthesis of energy and consciousness. Through meticulous research, he argued that the brain’s “neuronal field” could sync with the universe’s energy field, effectively allowing conscious thought to alter the fabric of existence itself.

To skeptics, it sounded like science fiction. But Grinberg didn’t just theorize—he experimented. In telepathy tests, he demonstrated that two meditating individuals could synchronize their brain patterns without any physical connection. He called this phenomenon **Transferred Potential (TP)** and claimed it was evidence of the brain’s ability to connect with the lattice.

His fieldwork with Mexican shamans took these ideas even further. They demonstrated abilities that defied scientific explanation—“seeing” without eyes, healing through intention, and manipulating physical reality. To Grinberg, these shamans weren’t performing magic; they were tapping into a heightened state of **neurosyntergy**, their brains so synchronized with the lattice that they could reshape reality itself.

---

A Universe of Connections

Grinberg’s theories echoed those of physicist David Bohm, who described the universe as a “holographic sea of potentialities.” Bohm’s **implicate order theory** suggested that reality and consciousness are deeply intertwined, unfolding together in a seamless dance.

Grinberg went a step further. His research hinted that consciousness could explain phenomena like quantum **nonlocality**—the idea that particles can instantly influence each other across vast distances. In his view, the lattice wasn’t just a metaphor. It was the operating system of reality.

And if we learned to master it? We could transcend the very limitations of space and time.

---

The Day the Scientist Disappeared

Then, on that fateful day in December 1994, Grinberg vanished. No signs of a struggle. No clues. Only questions.

His wife claimed she had no involvement, yet investigators found inconsistencies in her alibi. Rumors swirled: Was it the CIA? Had a rival abducted him? Or had he gone too far in his experiments, unraveling the lattice to the point of self-destruction?

Grinberg’s final writings only deepened the mystery. He warned that understanding the lattice could lead to a transformative state—one so profound that “you may simply... disappear.”

Had Grinberg ascended to a higher plane of existence? Or had his discovery made him a target?

---

A Legacy of Possibilities

Nearly three decades later, Dr. Jacobo Grinberg’s disappearance remains unsolved. His theories, though controversial, challenge our understanding of reality and consciousness. They invite us to question the limits of human potential and to reconsider ancient wisdom that modern science often dismisses.

What if Grinberg was right? What if we’re not just passive observers in this universe but active creators? What if the mind truly holds the power to shape reality?

His story isn’t just one of loss—it’s one of awakening. It’s a reminder that the mysteries of the universe are far from settled and that the answers we seek may already be within us.

As Grinberg once implied, to know the lattice is to glimpse the divine. And perhaps, to transcend it.

Dispariția lui Dr. Jacobo Grinberg: Omul de Știință Care a Văzut Dincolo de Matrice

2024-12-11T20:36:00.002+00:00

Era 8 decembrie 1994

Dr. Jacobo Grinberg, un cercetător revoluționar al conștiinței, a dispărut fără urmă. Laboratorul său a fost golit. Cercetările lui au fost șterse. Corpul său nu a fost niciodată găsit. Anchetele oficiale nu au dus nicăieri. Teoriile conspirației au început să apară ca ciupercile după ploaie. Unii spuneau că CIA l-a redus la tăcere. Alții șopteau că ultimul său experiment a mers teribil de prost.

Dar cine era Dr. Grinberg și de ce dispariția sa a zguduit atât lumea științei, cât și pe cea metafizică?

---

Omul de Știință Care a Provocat Realitatea

Dr. Jacobo Grinberg nu era un om de știință obișnuit. Psiholog cu un interes profund pentru conștiință, el a creat o punte între înțelepciunea străveche șamanică și cele mai noi teorii ale fizicii cuantice. Ideile sale nu erau doar provocatoare—erau revoluționare.

Credința sa centrală era simplă, dar profundă: **Realitatea nu este ceva ce observăm. Este ceva ce creăm.**

La baza cercetărilor sale se afla conceptul de **Lattice**—un câmp holografic fundamental care leagă spațiul, timpul și conștiința. Grinberg susținea că creierul nostru nu doar decodează realitatea, ci interacționează activ cu acest Lattice, formând o punte între percepție și existență.

Dacă teoriile sale erau corecte, atunci realitatea așa cum o știm este maleabilă. Nu este fixă. Nu este solidă. Și cu siguranță nu este dincolo de influența noastră.

---

Syntergy: Puterea de a Îndoi Realitatea

Grinberg și-a numit teoria revoluționară **Syntergy**, o sinteză între energie și conștiință. Prin cercetări riguroase, el a argumentat că „câmpul neuronal” al creierului se poate sincroniza cu câmpul energetic al universului, permițând astfel gândului conștient să modifice însăși structura existenței.

Pentru sceptici, suna ca o poveste SF. Dar Grinberg nu s-a limitat la teorie—el a experimentat. În testele de telepatie, a demonstrat că două persoane care meditează pot sincroniza modelele cerebrale fără nicio conexiune fizică. El a numit acest fenomen **Potențial Transferat (TP)** și l-a considerat o dovadă a capacității creierului de a se conecta cu Lattice-ul.

Lucrările sale de teren cu șamanii mexicani au dus aceste idei și mai departe. Aceștia demonstraseră abilități care sfidau explicațiile științifice—„vedeau” fără ochi, vindecau prin intenție și manipulau realitatea fizică. Pentru Grinberg, acești șamani nu făceau magie; ei accesau un nivel înalt de **neurosinergie**, creierele lor fiind atât de sincronizate cu Lattice-ul încât puteau remodela realitatea însăși.

---

Un Univers al Conexiunilor

Teoriile lui Grinberg rezonau cu cele ale fizicianului David Bohm, care descria universul ca pe o „mare holografică de potențialități.” Teoria lui Bohm despre **ordinea implicată** sugera că realitatea și conștiința sunt profund interconectate, desfășurându-se împreună într-un dans armonios.

Grinberg a mers mai departe. Cercetările sale sugerau că conștiința ar putea explica fenomene precum **nonlocalitatea cuantică**—ideea că particulele pot influența instantaneu altele aflate la distanțe uriașe. În viziunea sa, Lattice-ul nu era doar o metaforă. Era sistemul de operare al realității.

Și dacă am învăța să-l stăpânim? Am putea transcende limitele spațiului și timpului.

---

Ziua în Care Omul de Știință a Dispărut

Apoi, în acea zi fatidică din decembrie 1994, Grinberg a dispărut. Fără semne de luptă. Fără indicii. Doar întrebări.

Soția sa a susținut că nu are nicio implicare, dar anchetatorii au găsit inconsecvențe în alibiul ei. Zvonurile au explodat: A fost CIA? L-a răpit un rival? Sau a mers prea departe în experimentele sale, dezlegând Lattice-ul până la autodistrugere?

Ultimele scrieri ale lui Grinberg au adâncit misterul. El avertiza că înțelegerea Lattice-ului ar putea duce la o stare transformatoare—una atât de profundă încât „ai putea pur și simplu... să dispari.”

A urcat Grinberg pe un plan superior al existenței? Sau descoperirea sa l-a transformat într-o țintă?

---

O Moștenire a Posibilităților

La aproape trei decenii de la dispariția sa, cazul Dr. Jacobo Grinberg rămâne nerezolvat. Teoriile sale, deși controversate, provoacă în continuare înțelegerea noastră despre realitate și conștiință. Ele ne invită să punem sub semnul întrebării limitele potențialului uman și să reconsiderăm înțelepciunea străveche pe care știința modernă o respinge adesea.

Ce-ar fi dacă Grinberg avea dreptate? Dacă nu suntem doar spectatori pasivi în acest univers, ci creatori activi? Dacă mintea are cu adevărat puterea de a modela realitatea?

Povestea lui nu este doar una despre pierdere—este una despre trezire. Este un memento că misterele universului sunt departe de a fi rezolvate și că răspunsurile pe care le căutăm ar putea fi deja în noi.

Așa cum a sugerat Grinberg, a înțelege Lattice-ul înseamnă a întrezări divinul. Și, poate, a-l transcende.

Răsăritul soarelui negru

2022-10-02T23:11:00.006+00:00

În spatele istoriei lumii se ascund forțe nevăzute și o a doua istorie ascunsă a religiei, a societăților secrete, a ordinelor secrete și a simbolurilor lor.

Unul dintre aceste simboluri misterioase se numește Soarele Negru, care reprezintă una dintre cele mai esențiale părți ale forțelor invizibile care guvernează procesele alchimice ale întregii vieți.

Diferite învățături ezoterice ne arată că era cunoscută ca fiind "partea de umbră a soarelui", al cărei nume îl cunoaștem ca Soare Negru și care este numit după numele său latin, Sol Niger, germanul Schwarze Sonne, Sonnenrad, care în germană înseamnă Roata Soarelui.

În teosofie, este cunoscut sub numele de "Soarele invizibil" și este legat în științele oculte de materia primă sau întunecată, de pământ, de Axis Mundi, de pântecele mamei, de Sine și de inconștient sau de ceea ce Jung ar numi - Inconștientul colectiv.

Cuvântul "materie" provine de la "mater" și înseamnă și "mamă". Din Pământul Negru și din pântecele întunecat al Mamei noastre, noi, oamenii, suntem creați pe Atât de Înăuntru, modelându-ne în persoana pe care o vom deveni, în care îl găsim pe Dumnezeu care a spus: "Să fie lumină", iar din această creație, ne naștem ca și co-creatori cu Dumnezeu pe Atât de Afară.

În Apocalipsa Scripturii, aflăm despre acest "Soare negru ca un sac", iar în Ioel: "Soarele se va preface în întuneric" (Ioel 2:30-31); iar Isaia spune: "Eu îmbrac cerurile cu negură și fac din sac acoperământul lor" (Isaia 1:3).

Soarele Negru poate fi numit și Soarele-Pământ. O forță biologică sau o minte de stup pământeană care ne modelează realitățile noastre, de la corpurile noastre la viețile noastre și care, în cele din urmă, consumă și transformă toate lucrurile în negru.

De aceea, cred că Soarele Negru este reprezentat microcosmic în pupila ochiului uman, care este simbolul străvechiului Sine interior sau "Eu" și care este conectat la Soarele Negru macrocosmic.

Atunci când privirea noastră exterioară este întoarsă spre interior, descoperim legătura cu Sinele interior ascuns și cu alte ființe și lucruri din realitatea "ascunsă" și forțele nevăzute ale umanității, al căror studiu este numit în mod oficial "Ocultismul".

Simbolizat și de circumpunctul pe care Manly P. Hall îl numește: "Cel mai primitiv și fundamental dintre toate simbolurile este punctul". (Prelegeri de filosofie antică)

Hall a scris;

"Cheile tuturor cunoștințelor sunt cuprinse în punct, linie și cerc.

Punctul este conștiința universală, linia este inteligența universală, iar cercul este forța universală - cauza triplă, necunoscută, a tuturor existențelor cunoscute (cele trei ipostaze ale lui Atma).

La om, spiritul este reprezentat prin punct, iar activitatea conștientă sau inteligența prin linie.

Activitatea conștientă este cheia inteligenței, deoarece conștiința aparține sferei punctului, iar activitatea sferei cercului.

Centrul și circumferința se îmbină astfel în linia de legătură – activitatea conștientă sau inteligența.

Cercul este simbolul corpului, iar corpul este limita razei de activitate a puterii minții care se revarsă din substanța conștiinței", a conchis Hall.

După cum spunea odată Contele de Saint Germain: "Atenția este cheia; căci acolo unde merge atenția omului, acolo merge energia lui, iar el însuși nu poate decât să o urmeze."

Iar Carl Jung ne spune: "Conștiința, oricât de extinsă ar fi, trebuie să rămână întotdeauna cercul mai mic din cercul mai mare al inconștientului, o insulă înconjurată de mare; și, ca și marea însăși, inconștientul produce o abundență nesfârșită și auto-reîncărcătoare de ființe vii, o bogăție dincolo de înțelegerea noastră." (CW 16, paragraful 366)

În sens psihologic, Soarele Negru simbolizează puterea ocultă a microcosmosului Sinelui.

Oamenii, fie conștient sau inconștient, își modelează ființa și lumea materiei în viața lor și în lumea din jurul lor. Dacă participăm pe calea cunoașterii ezoterice și oculte, aceasta ne poate duce direct la Noaptea întunecată a sufletului pentru a ne confrunta cu propria umbră și pentru a ne înfrunta păcatele și demonii pe care ni i-am creat singuri.

Marsilius Ficinus a descris Soarele Negru în "Liber de Arte Chemica";

"Corpul trebuie să fie dizolvat în cel mai subtil aer de mijloc: Corpul se dizolvă și prin propria sa căldură și umiditate; unde sufletul, natura mijlocie deține principatul în culoarea negrului tot în sticlă: care negreală a Naturii vechii filozofi o numeau capul de cioară sau soarele negru."

Iată o imagine a emblemei Putrificației Soarelui Bătrân din Philosophia Reformata de Johann Daniel Mylius.

Carl Jung îl numește pământul negru și îl leagă de antimoniu;

"Este deci pământul negru în care aurul lapisului este semănat ca bobul de grâu... Este pământul negru, magic fecund, pe care Adam l-a luat cu el din Paradis, numit și antimoniu și descris ca fiind un "negru mai negru decât negrul". '"

Ocultista rusă și fondatoarea teosofiei, Helena Blavatsky, a spus că soarele negru este cunoscut și ca soarele invizibil legat de "materia primă și de inconștient". Ea a scris;

"Alchimiștii medievali vorbeau despre sol niger, soarele negru sau invizibil, pe care îl legau de materia primă și de inconștient. Soarele vizibil se află la nadir, din adâncurile căruia trebuie să urce spre zenit, apogeul invizibil care supraveghează crearea luminii."

Potrivit lui Rudolph Steiner, Soarele absoarbe lumina din spațiul cosmic. Întunericul în sine nu este o simplă absență a luminii care radiază în exterior, ci radiația sa interioară dintr-o circumferință cosmică spre un centru - un "Soare Negru".

Una dintre cele mai vechi reprezentări ale Soarelui Negru ne vine de la cel care este uneori numit părintele spiritual al lui Paracelsus, Solomon Trismosin, care a creat unul dintre clasicii moderni ai manuscriselor alchimice iluminate, intitulat Splendor Solis ("Splendoarea Soarelui"), scris în jurul anului 1535.

Povestește cum intervine alchimistul în mecanismul creației, rămânând în permanență în armonie cu natura și sprijinind creșterea acesteia. Există 20 de exemplare în întreaga lume, cea mai veche versiune fiind păstrată la Kupferstichkabinett (Muzeul de Stampe și Desene) de la Muzeele de Stat din Berlin, iar o altă copie creată în 1582, se află la British Library, Londra.

Cred că o persoană faimoasă care a trecut prin acest proces este istoricul din secolul al II-lea, Strabon, care a spus că fruntea și unele părți ale corpului său sunt de culoare albă, restul corpului său fiind negru.

Iată o altă imagine de mai jos din manuscrisul Splendor Solis care cred că arată metafizic ceea ce Strabon descria alchimic, dar arată culoarea albă ca fiind roșie. Persoana de culoare preponderent neagră și goală care iese dintr-un fel de lac negru și este întâmpinată de o Zeiță regală care îi înmânează o mantie sau un palton roșu drept răsplată.

Soarele Negru deține influența principală asupra materiei prime.

Astfel, el servește drept creator, progenitor și legislator al corpurilor noastre de carbon, chiar 666 de la începutul timpului.

Un simbol alchimic se referă la naștere, descompunere și putrefacție, care reprezintă primul, mijlocul și finalul tuturor proceselor alchimice.

Una pe care cred că, pe măsură ce timpul va evolua, o vom afla din punct de vedere științific, se referă la ceea ce se numește materie întunecată și la soarele care se înnegrește cu sacul legat de ceea ce am numit "rețeaua secretă de miceliu sau internet" pe care cercetătorii moderni sugerează că materia din univers este distribuită într-o "pânză cosmică" de filamente.

Filamente cosmice de formațiuni masive de pânze asemănătoare unor fire (pânză de sac) care cuprind cantități uriașe de materie întunecată (Soare Negru) și care împart universul într-o vastă rețea legată gravitațional, întretăiată de uriașe goluri de materie întunecată.

Filamente și materie întunecată care, conform teoriei mele, ne conectează pe noi, oamenii, unii cu alții și cu toată viața prin intermediul unor organisme fungice specifice care pot acționa ca Arhonii noștri, fie în mod benefic (simbiotic), fie în mod dăunător (parazitar).

Noi acționăm ca rezonatori pentru elementarii și microorganismele care devin Arhonii noștri.

O conexiune străveche și primordială cu tot ceea ce face parte dintr-o realitate ascunsă a ceea ce suntem și care este Atât de Înăuntru și Atât de Afară de noi toți.

Dacă doriți să citiți povestea despre modul în care naziștii au folosit o versiune modificată a simbolisticii Soarelui Negru (Schwarze Sonne și Sonnenrad) în practicile oculte întunecate și în magia neagră pentru cei mai înalți membri ai SS, vă rugăm să așteptați până săptămâna viitoare când veți putea citi următorul meu articolul.

[Pastila zilei] - Johann Wolfgang von Goethe

2021-12-09T22:59:00.003+00:00

„Nimic nu este mai respingător decât majoritatea: din moment ce este formată din câțiva lideri puternici, ticăloși care se adaptează, cei slabi care se asimilează și masele care imită după ei fără să știe câtuși de puțin ce vor”.

“Nothing is more disgusting than the majority: because it consists of a few powerful predecessors, of rogues who adapt themselves, of weak who assimilate themselves, and the masses who imitate without knowing at all what they want.”

[Pastila zilei] Charles Margrave Taylor

2021-12-05T00:05:00.004+00:00

"În lumea secularizată s-a întâmplat ca oamenii să fi uitat răspunsurile la principalele întrebări despre viață. Dar cel mai rău este că până și întrebările au fost uitate.. Ființele umane – fie că recunosc sau nu – trăiesc într-un spațiu definit de întrebări profunde."

Charles Margrave Taylor

“In the secular world it has happened that people forget the answers to the main questions about life. But the worst is that even the questions have been forgotten. Human beings - whether they admit it or not - live in a space defined by profound questions. "

[Pastila zilei] Edward Snowden

2021-11-15T00:18:00.002+00:00

„A spune că nu ești interesat de dreptul la intimitate pentru că nu ai nimic de ascuns este ca și cum ai spune că nu te interesează libertatea de exprimare pentru că nu ai nimic de spus”

Edward Snowden

"Saying that you are not interested in the right to privacy because you have nothing to hide is like saying that you are not interested in free speech because you have nothing to say"

Petre Caluian: ”Nazzi-pass – Build Back Better – The New Normal…”

2021-11-13T01:03:00.001+00:00

Toți cei care mai cred in libertate, demnitate umană și democrație, politicieni și partide care se pretind democratice, societate civilă, ONG-uri nealiniate și sindicate, Biserica, instituții ale statului aflate in prima linie de apărare a Constituției, etc. cu toții TREBUIE să se ridice acum impotriva tentativei de legiferare a nazzi-pass in parlament. Sub orice formă ar fi prezentat, această „bucată de hârtie”, nu trebuie să existe! Punct!

Existența unui astfel de „document” neconstituțional și de o periculozitate extremă, de inspirație pur nazistă, care incalcă grosolan nu doar Constituția țării și legile subsecvente, dar și toate tratatele și convențiile post WWII privind drepturile omului la care România este parte (Nuremberg, Oviedo, DUDO, CEDO... etc,) este o rușine pentru specia umană și condiția noastră de oameni, chipurile evoluați!

Insăși presiunile uriașe care se fac din exteriorul și interiorul țării pentru ca și România să se alinieze acestui totalitarism global, arată că acest nazzi-pass este un obiectiv pur politic și nu are nicio legătură cu interesele poporului, cu atât mai puțin cu combaterea vreunei pandemii.

Pandemie - reală sau nu ori doar o situație sanitară artificial creată și mult gonflată, e o altă discuție - dar este servită prin terorism mediatic și folosită ca pretext, pentru ca secta geriatrică de la Davos, dimpreună cu slugile lor din guverne și parlamente naționale să „reseteze”, in paradigmă transumanistă și pe modelul „scorului social” experimentat in China, lumea pe care noi, până mai azi, am cunoscut-o.

Certificatul nazzi-pass, pe care cu mult cinism unii il numesc „o simplă bucată de hârtie”, nu e gândit doar pentru perioada așa-zisei pandemii. Pandemia e pretextul, nazzi-pass instrumentul, distopia postumanistă fiind scopul final...

Certificatul cu cod QR, permanentizat prin legea ce va fi votată cu atâta inconștiență in parlament, va rămâne, prin abuz de Constituție și dincolo de „stările” care au fost invocate ca pretext pentru a fi impus și acceptat de către o majoritate a populației, un instrument universal de condiționare a comportamentului uman, de supraveghere și control, in afara căruia, existența fiecăruia dintre noi, nu va mai putea fi posibilă, decât in măsura conformării și obedienței față de cei care controlează sistemul mondial de putere.

Codul QR de azi, pe care politicieni fără conștiință și cu gândire defectă, nazistoidă, vor să-l facă prin lege obligatoriu și la noi, este un cod universal de inregistrare și control, asignat fiecărei persoane de pe planetă, fiind similar ca simbolistică, deloc intâmplătoare, numărului tatuat cu cerneală pe brațul deținuților internați in lagărele de exterminare naziste.

In faza aceasta de implementare la nivel global, „hârtia” cu cod QR este doar pasajul care face trecerea, la transferul intregii existențe libere a individului, in sisteme exclusive de coduri și biți digitali stocați in uriașele servere ale inchisorii Big Tech.

Așa-zisele disfuncționalități și vulnerabilități de sistem semnalate in cazul codurilor QR „pe hârtie”- cum s-a „intâmplat” de curând (certificat cu cod QR pe numele lui Macron sau Hitler, de exemplu) nu sunt rezultatul unor atacuri intâmplătoare ale unor hackeri teribiliști, cum au lăsat să se ințeleagă diferite autorități.

Aceste atacuri au fost inițiate chiar de către cei responsabili cu ridicarea inchisorii digitale, pentru a demonstra unui public infricoșat de spectrul insecurității sanitare, vulnerabilitatea acestui tip de sistem „pe hârtie” și astfel a justifica necesitatea impunerii, cerută desigur de oamenii de bine de pretutindeni, „pentru propria securitate”, de cipare universală a populației.

Codul QR in forma sa actuală „pe hârtie”, „care nu trebuie să ne sperie”, cum cu mult cinism susțin diverși oficiali implicați in supunerea populației ordinelor venite de dincolo de sistemele politice și democratice general recunoscute și acceptate, este doar o etapă, intermediară, pentru agenda „Build Back Better” in care fereastra Overton se mută, avansând pas cu pas, de la, inițial, „inacceptabil” și „de neconceput”, către, „posibil”, „acceptabil”, „popular” și intr-un final, „Legea” „Noului Normal” universal.

Vaccinați sau nevaccinați, artificial impărțiți și antagonizați de o propagandă infernală pentru a fi mai ușor controlați, trebuie cu toții să ințelegem, că nu suntem in război unii cu alții - decât in măsura in care, cei cu străbateri naziste au convingerea că ei au drepturi superioare asupra celorlalți - ci suntem cu toții in fața aceluiași dușman al umanității și acelorași amenințări.

Și singura noastră șansă ca oameni și indivizi autonomi, la supraviețuire și la o existență pe care noi ne-o alegem conform cu propria conștiință și aspirații - desigur, cei care credem cu tărie in aceleași valori superioare - este doar impreună, de aceeași parte a baricadei, de partea bună a istoriei.

Noi și ei.. Oameni liberi de conștiință și Golemul creat de niște monștrii cu fețe umanoide, ca să ne devoreze…

Petre Caluian

Delirul lui Raskolnikov – Premonitie sau Fereastra spre Timp

2021-11-08T02:27:00.001+00:00

“Raskolnikov zăcu în spital până la sfârșitul postului și săptămâna luminată. Aproape întremat, își aminti de visurile lui pe când zăcuse cu febră mare și în delir.

I se părea mereu că lumea întreagă este osândită să cadă victimă unei ciume înfiorătoare, nemaiauzită și nemaivăzută, venind din străfundurile Asiei spre Europa.

Trebuia să piară toți, în afară de câțiva aleși. Apăruseră nişte trichine noi, niște vietăți microscopice, care pătrundeau în corpul omului.

Acestea erau, de fapt, niște spirite înzestrate cu rațiune și voință. Oamenii în corpul cărora pătrundeau turbau și-și pierdeau mințile.

Dar niciodată, niciodată oamenii nu s-au considerat atât de inteligenți și atât de siguri DE ADEVĂRUL LOR ca și cei atinși de boală!!!

Li se părea că niciodată n-au existat verdicte, deducții științifice, convingeri morale și credințe mai neclintite ca ale lor!

Sate întregi, orașe întregi, popoare întregi se molipseau şi cădeau prada nebuniei.

Toți erau agitați și nu se înțelegeau între ei; fiecare credea că el singur cunoaște adevărul și se chinuia, uitându-se la ceilalți, se bătea cu pumnul în piept, plângea și-și frângea mâinile.

Oamenii nu mai știau să judece ce este bine şi ce este rău. Nu știau pe cine să condamne și pe cine să achite.

Se omorau între ei într-o furie absurdă. Se adunau în armate, dar armatele acestea, pornind în campanie, începeau să se destrame, rândurile se desfăceau, ostașii se năpusteau unii împotriva celorlalți, se împungeau, se tăiau, se sfârtecau și se mâncau între ei.

În orașe, zile întregi suna clopotul de alarmă; erau chemați toți, dar cine chema și pentru ce chema nu știa nimeni, și toți erau alarmați.

Oamenii părăsiseră meșteșugurile cele mai obișnuite, fiindcă fiecare își propunea ideile, reformele proprii, și nu puteau să cadă la o înțelegere între ei;

Agricultura era părăsită. Ici-colo, oamenii se adunau grămadă, se învoiau să întreprindă o acțiune comună, jurau să nu se mai despartă, dar o clipă după aceea își uitau făgăduielile şi începeau imediat cu totul altceva decât ceea ce își propuseră, se învinuiau reciproc, se băteau, se omorau.

Casele luau foc, începuse și foametea. Toți și toate se prăpădeau.

Ciuma se întindea, înainta mereu.

Din lumea întreagă nu se puteau salva decât câțiva oameni curați la suflet, oameni aleși, destinați să dea naștere unei noi omeniri, să reînnoiască viața, să purifice pământul; dar nimeni nu vazuse nicăieri oamenii acestia, nimeni nu le auzise glasul si cuvintele.”

(Din epilogul la ”Crimă și pedeapsă” de F.M. Dostoievski-1866)

Egregores: The Occult Entities That Watch Over Human Destiny

2021-06-09T11:44:00.002+00:00

MARK STAVISH is a respected authority on Western spiritual traditions. The author of 26 books, published in 7 languages, including The Path of Alchemy and Kabbalah for Health and Wellness, he is the founder and director of the Institute for Hermetic Studies and the Louis Claude de St. Martin Fund. He has appeared on radio shows, television, and in major print media, including Coast to Coast AM, the History Channel, BBC, and the New York Times.

The first book to explore the history and influence of egregores, powerful autonomous psychic entities created by a collective group mind

• Examines the history of egregores from ancient times to present day, including their role in Western Mystery traditions and popular culture and media

• Reveals documented examples of egregores from ancient Greece and Rome, Tibetan Buddhism, Islam, modern esoteric orders, the writings of H. P. Lovecraft and Kenneth Grant, and the followers of Julius Evola and Aleister Crowley

• Provides instructions on how to identify egregores, free yourself from parasitic and destructive entities, and destroy an egregore, should the need arise

One of most important but little known concepts of Western occultism is that of the egregore, an autonomous psychic entity created by a collective group mind. An egregore is sustained by belief, ritual, and sacrifice and relies upon the devotion of a group of people, from a small coven to an entire nation, for its existence. An egregore that receives enough sustenance can take on a life of its own, becoming an independent deity with powers its believers can use to further their own spiritual advancement and material desires.

Presenting the first book devoted to the study of egregores, Mark Stavish examines the history of egregores from ancient times to present day, with detailed and documented examples, and explores how they are created, sustained, directed, and destroyed. He explains how egregores were well known in the classical period of ancient Greece and Rome, when they were consciously called into being to watch over city states. He explores the egregore concept as it was understood in various Western Mystery traditions, including the Corpus Hermeticum, and offers further examples from Tibetan Buddhism, Islam, modern esoteric orders such as the Order of the Golden Dawn and Rosicrucianism, the writings of H. P. Lovecraft and Kenneth Grant, and the followers of Julius Evola and Aleister Crowley. The author discusses how, even as the fundamental principles of the egregore were forgotten, egregores continue to be formed, sometimes by accident.

Stavish provides instructions on how to identify egregores, free yourself from a parasitic and destructive collective entity, and destroy an egregore, should the need arise. Revealing how egregores form the foundation of nearly all human interactions, the author shows how egregores have moved into popular culture and media--underscoring the importance of intense selectivity in the information we accept and the ways we perceive the world and our place in it.

Interview – Brighteon
https://www.brighteon.com/ee3deb4e-2d54-435a-9a99-51d0f1014346

Interview – BitChute
https://www.bitchute.com/video/8PWUrANn7BGc

Interview – BrandNewTube
https://www.youtube.com/watch?v=90xNO_N12iM

Interview – iTunes
https://itunes.apple.com/us/podcast/radiant-creators/id1252852387

Interview – MP3
Download complete show as an MP3 by right-clicking here and choosing “save as”.

Mount Kailash and its Mystery

2021-04-20T10:49:00.008+00:00

Mount Kailash is a place shrouded in mystery and legend. It is believed to represent the axis of the world or the stairway to heaven. According to ancient beliefs, it is the place where we can find the mysterious city of the gods.

It is considered to be the holiest place on Earth by many eastern countries. Although Kailash Mountain is not one of the highest Himalayan ranges, scientists are amazed by its mysterious shape and radio-active energies by pyramids around it.

The literal meaning of Mount Kailash is “Precious Jewel of the Eternal Show”. Lying in the Tibetan range, this mountain is at the axis of the Earth and is devoted to Adi Yogi Shiva and his eternal spirit mate Shakti. It is located near the rivers Indus, Sutlej, Brahmaputra, and Karnali, and is considered to be the most sacred mountain.

Here we have collected the 7 of most unbielevable secrets, mysteries, or facts of Mount Kailash, and maybe give you some new insight into it.

1. Kailash Mountain Is Unclimbable

Mount Kailash’s height is 6,656 meters above sea level. It is not the tallest mountain in Tibetan areas. However, no one has climbed to the Mount Kailash summit. The ancient legend claimed that only Milarepa, a Buddhist monk had peaked Mount Kailash.

It’s not that the climb was not at all attempted; in spite of numerous attempts, no climber has succeeded in conquering the peak of Mount Kailash. Climbers’ explained that this holy mountain strangely changes the target and also tends to block the tracks which mislead the climbers.

2. Kailash Peak Is a man-made Pyramid

Scientists have discovered that the top of Mt. Kailash is actually a man-made vacuum pyramid. It is surrounded by more than 100 other small pyramids. According to preliminary estimates, the direct height of the pyramid complex is between 100 and 1,800 meters, while the Egyptian pyramid is only 146 meters. If true, it would be larger than any known pyramid today.

According to Russian scientists Mount Kailash is too perfect and symmetrical; it’s extremely perpendicular sides give it the appearance of a pyramid. They suggested that perhaps the mountain is not a mountain at all; it is actually a giant man-made pyramid from ancient times.

3. Central Axis Of The World?

A large number of studies conducted by the scientists of Russia and America believe that the holy peak is the centre of the world and is known as the axis mundi. It is also said to be connected to several other monuments across the globe, such as the Stonehenge, which is exactly 6666 km away from here, the North Pole is also 6666 km from here and the distance from Mt Kailash to the South Pole is 13,332 kilometers, which is exactly twice the distance to the North Pole or Stonehenge.

Mount Kailash, is considered as the cosmic axis or the world tree even in the Vedas and finds the mention of the same in the Ramayana as well.

4. Kailash Range Area Will Accelerated Aging

Some scientists believe that the Kailash range is a vortex of energy that lifts the body and mind. It is said that people who spend 12 hours in the vicinity of Kailash experience accelerated hair and fingernails growth, which is equivalent to two weeks of normal time.

5. Formation of Swastika and Om Parvat

Near Mount Kailash there is OM parvat, snow falls on the peak and takes the shape of OM. When the sun sets, the holy mountain cast a shadow, shadow forms the shape of religious symbol of Swastika, which is considered as an auspicious sign amongst the Hindus.

Om Parvat is one of the mysterious, yet fascinating, the thing in the mountain. Snow falls in the shape of om or aum. If you don’t know, Om or Aum is the vibration of the Universe. It is close to Kailash Parvat, in the Darchula District of Sudurpashchim Pradesh, Nepal.

6. The Moving Mountain

The reason why people can’t reach the top of the mountain is that it keeps changing position. This seems to be really the true holy mountain of the world.

7. The Theory of Twin Lake

There are two lakes surrounding the mountain – Mansarovar, the God lake and the Rakshas Tal, the Devil lake. People say that Mount Kailash stands as the balance between the two and symbolizes that we have both the sides between us, and there isn’t any evil external to us; we are the evil.

Others believes the Mansarovar Lake & Lake Rakshastal can Represent Yin-Yang.

Mansarovar Lake was originally created in the Hindu god’s thoughts and then visualized on the earth. This holy lake is a freshwater lake, whereas, the Rakshas Tal Lake, which is separated by only one way, is a saltwater lake known as a ghost lake. One shapes like the sun, and the other shapes like the moon. The two lakes represent light and darkness respectively.

The Lost Book of Enki - by Zecharia Sitchin

2021-04-19T02:20:00.003+00:00

About The Book

The companion volume to The Earth Chronicles series reveals the identity of mankind’s ancient gods
• Explains why these “gods” from Nibiru, the Anunnaki, genetically engineered Homo sapiens, gave Earthlings civilization, and promised to return

Zecharia Sitchin’s bestselling series The Earth Chronicles provided humanity’s side of the story concerning our origins at the hands of the Anunnaki, “those who from heaven to earth came.” In The Lost Book of Enki, we now view this saga from the perspective of Lord Enki, an Anunnaki leader revered in antiquity as a god, who tells the story of these extraterrestrials’ arrival on Earth from the planet Nibiru.

In his previous works, Sitchin compiled the complete story of the Anunnaki’s impact on human civilization from fragments scattered throughout Sumerian, Akkadian, Babylonian, Assyrian, Hittite, Egyptian, Canaanite, and Hebrew sources. Missing from these accounts, however, was the perspective of the Anunnaki themselves.

What was life like on their own planet? What motives propelled them to settle on Earth--and what drove them from their new home? Convinced of the existence of a lost book that held the answers to these questions, the author began his search for evidence.

Through exhaustive research of primary sources, he has here re-created tales as the memoirs of Enki, the leader of these first “astronauts.” What takes shape is the story of a world of mounting tensions, deep rivalries, and sophisticated scientific knowledge that is only today being confirmed. An epic tale of gods and men unfolds, challenging every assumption we hold about our past and our future.

Introduction
Some 445,000 years ago, astronauts from another planet came to Earth in search of gold.
Splashing down in one of Earth’s seas, they waded ashore and established Eridu, “Home in the Faraway.” In time the initial settlement expanded to a full-fledged Mission Earth--with a Mission Control Center, a spaceport, mining operations, and even a way station on Mars.

Short of manpower, the astronauts employed genetic engineering to fashion Primitive Workers--Homo sapiens. The Deluge that catastrophically swept over the Earth required a fresh start; the astronauts became gods, granting Mankind civilization, teaching it to worship.

Then, about four thousand years ago, all that had been achieved unraveled in a nuclear calamity, brought about by the visitors to Earth in the course of their own rivalries and wars.

What had taken place on Earth, and especially the events since human history began, has been culled by Zecharia Sitchin, in his The Earth Chronicles Series, from the Bible, clay tablets, ancient myths, and archaeological discoveries. But what had preceded the events on Earth--what had taken place on the astronauts’ own planet Nibiru that caused the space journeys, the need for gold, the creation of Man?

Would it not be auspicious were one of the key players, an eyewitness and one who could distinguish between Fate and Destiny, to record for posterity the How and Where and When and Why of it all--the First Things and perhaps the Last Things?

But that is precisely what some of them did do, and foremost among them was the very leader who had commanded the first group of astronauts!
Scholars and theologians alike now recognize that the biblical tales of Creation, of Adam and Eve, the Garden of Eden, the Deluge, the Tower of Babel, were based on texts written down millennia earlier in Mesopotamia, especially by the Sumerians.

And they, in turn, clearly stated that they obtained their knowledge of past events--many from a time before civilizations began, even before Mankind came to be--from the writings of the Anunnaki (“Those Who from Heaven to Earth Came”)--the “gods” of antiquity.

As a result of a century and a half of archaeological discoveries in the ruins of the ancient civilizations, especially in the Near East, a great number of such early texts have been found; the finds have also revealed the extent of missing texts--so-called lost books--which are either mentioned in discovered texts or are inferred from such texts, or that are known to have existed because they were cataloged in royal or temple libraries.

An oft-quoted example of the extent of lost books is that of the famed Library of Alexandria in Egypt. Established by general Ptolemy after Alexander’s death in 323 B.C., it was said to have contained more than half a million “volumes”--books inscribed on a variety of materials (clay, stone, papyrus, parchment).

That great library, where scholars gathered to study the accumulated knowledge, was burnt down and destroyed in wars that extended from 48 B.C. to the Arab conquest in A.D. 642. What has remained of its treasures is a translation of the first five books of the Hebrew Bible into Greek, and fragments retained in the writings of some of the library’s resident scholars.

It is only thus that we know that the second king Ptolemy commissioned, circa 270 B.C., an Egyptian priest whom the Greeks called Manetho to compile the history and prehistory of Egypt. At first, Manetho wrote, only the gods reigned there, then demigods, and finally, circa 3100 B.C., Pharaonic dynasties began.

The divine reigns, he wrote, began ten thousand years before the Flood and continued for thousands of years thereafter, the latter period having witnessed battles and wars among the gods.

One who had been an eyewitness to all those events, indeed a key participant in them, was the leader who had splashed down with the first group of astronauts.

That he had recorded his autobiography is certain, for a long text (stretching over at least twelve tablets) discovered in the library of Nippur quotes Enki’s sayings. Numerous other texts that relate varied aspects of Enki’s role in the ensuing developments serve to complete Enki’s tale; they include a cosmogony, an Epic of Creation, at whose core lay Enki’s own text, which scholars call The Eridu Genesis.

For the first time ever, this dispersed and fragmented material has been assembled and used by Zecharia Sitchin to re-create the eyewitness account of Enki--the autobiographical memoirs and insightful prophecies of an extraterrestrial god.

In dealing with the past, Enki himself perceived the future. The notion that the Anunnaki, exercising free will, were masters of their own fates (as well as the fate of Mankind) gave way, in the end, to a realization that it was Destiny that, when all was said and done, determined the course of events; and therefore--as the Hebrew Prophets had recognized--the First Things shall be the Last Things.

The record of events dictated by Enki thus becomes a foundation for Prophecy, and the Past becomes the Future.

Thule Gesellschaft And The Vril Project Evidence

2021-04-15T10:24:00.002+00:00

Peter Moon tells us in his book The Black Sun, on page 172 – “The Vril Society began around the same time as the Thule Society when Karl Haushofer founded the “Bruder des Lichts”, which means Brothers of the Light.

This organization is sometimes referred to at the Luminous Lodge. [Illuminati?]

This group was eventually renamed the Vril-Gesellschaft as it rose in prominence and united three major societies: the Lords of the Black Stone, having emerged from the Teutonic Order in 1917; the black Knights of the Thule Society; and the Black Sun, later identified as the elite of Heinrich Himmler’s SS.

History is telling us that the Vril Society was almost entirely based on Edward Bulwer-Lytton’s [allegedly] fiction novel, The Coming Race.

The book describes a race of men psychically far in advance of ours. They have acquired powers over themselves and over things that make them almost godlike. For the moment they are in hiding. They live in caves in the center of the Earth.

So how can a group of esoteric people form a serious secret society out of a fiction book? Well, this is how it works:

First of all, if we research Edward Bulwer-Lytton we will see that he belonged to The Hermetic Order of the Golden Dawn, which in itself was (and still is) a very esoteric secret society that branched out from the English Rosicrucian Order.

Being a high-rank member of The Golden Dawn, Bulwer-Lytton had a lot of esoteric knowledge. What he then did was nothing new and it happens even more often today — he wrote a fantasy/fiction book!

Societatea Thule și Societatea Vril - Partea I-a

2021-04-13T12:00:00.068+00:00

Există două societăți secrete care au lucrat împreună - Societatea Thule și Societatea Vril.

Cei care știu ceva despre modul în care Hitler a ajuns la putere au auzit de ambele, deoarece au influențat climatul politic din Germania din culise și au fost forțele care au ajutat la aducerea Führerului la putere.

La vremea respectivă, au vrut să deschidă cel de-al treilea Reich, în care Hitler va fi lider.

Deși multe dintre obiectivele lui Hitler (și cele ale preoției) au fost atinse în timpul celui de-al doilea război mondial (crearea ONU și migrația evreilor în Israe , pentru a numi doar două dintre obiectivele atinse), misiunea a făcut ca internaționaliștii să meargă doar înainte.

Acum este timpul să infiinteze cel de-al 4-lea Reich, care va fi ultimul guvern mondial.

Societatea Thule

Ceea ce urmează este o descriere a Societății Thule - Vreau să încep cu „versiunea oficială” pentru informarea dvs. înainte de a intra în detalii mult mai puțin cunoscute despre societate.

Societatea Thule, inițial grupul de studiu pentru antichitatea germanică, era un grup etnic și ocult german din München, numit astfel după o țară mitică din nord din legendele grecesti.

Societatea este cunoscută mai ales drept organizația care a sprijinit Partidul Muncitoresc German, care a fost ulterior transformată în partid nazist de către Adolf Hitler.

Thule și-a găsit adevăratul scop în fuzionarea societăților din 1919 cu Societatea Vril și DHvSS, care credeau și în venerarea Soarelui Negru; totuși, Maria Orsic, mediumul psihotic a lui Vril și a Societății Thule, i-au convins că rasa arieană nu era de pe Pământ, ci de pe Aldebaran din Alpha Tauri - la 64 de ani lumină distanță. Vril i-a convins și pe DHvSS (Stăpânii Piatrei Negre) că zeița lor Isias era regina Aldebaranului.

Accentul principal al Societății Thule s-a bazat pe o afirmație despre originea rasei ariene. „Thule” (în greacă: Θούλη ) a fost o țară localizată de geografii greco-romani din nordul extrem.

Termenul „Ultima Thule” ([latină]: Thule cel mai îndepărtat) este menționat și de poetul roman Virgil în poemul său epic Eneida. S-a presupus că era cea mai nordică secțiune a Thule și acum este în general înțeles că este Scandinavia.

Misticii naziști au crezut că Ultima Thule este capitala vechii Hyperborea și a identificat-o ca pe o masă terestră straveche pierdută în nordul îndepărtat: lângă Groenlanda sau Islanda.

Aceste idei au fost derivate din speculațiile anterioare ale lui Ignatius L. Donnelly că a existat odată o masă straveche pierdută în Atlantic și că aceasta a fost casa rasei ariene, teorie pe care a susținut-o arătând spre răspândirea simbolurilor zvasticii.

El a identificat acest lucru ca fiind continetul dispărut, Atlantida lui Platon, o teorie care a fost dezvoltată în continuare de Helena Blavatsky, ocultista din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Societatea Thule a menținut contacte strânse cu teosofiștii, adepții doamnei Blavatsky.

O notă importantă în acest moment este că Societatea modernă Thule a fost fondată (sau reformată) de Rudolf von Sebottendorf în 1918, dar ordinul în sine, la fel ca francmasoneria și multe alte societăți secrete, este antic și au supraviețuit de-a lungul istoriei sub nume diferite. Cu toate acestea, misiunea și agenda au rămas întotdeauna aceleași.

Mi s-a spus că Societatea Thule are, de asemenea, o bază imensă în Antarctica, care este de fapt locul în care sunt plasate în spațiu OZN-urile secrete create de om. Au chiar planuri de a face din Antarctica un stat suveran în viitorul apropiat, un stat în afara guvernului unic mondial.

Societatea Vril, care controlează Forța Vril și Societatea Thule sunt strâns legate. Societatea Vril este de fapt Cercul interior al lui Thule și lucrează cu guvernul SUA și au făcut acest lucru de la sfârșitul celui de-al doilea război mondial, când membrii germani ai Thule și Vril au fost mutați în secret în Statele Unite, într-un proiect numit „Operațiunea Paperclip”.

Atât Thule, cât și Vril folosesc zei și zeițe scandinave ca pseudonime în cadrul ordinului și chiar au o limbă nordică vorbită de Cercul interior, pe care o vorbesc pe Pământ de peste 11.000 de ani.

A fost transmis un mesaj fiecărui succesor al cercului interior. Următorul mesaj sintetizează destul de corect viziunea actuală a lui Thule despre umanitate și viitorul ei. Acest mesaj provine de la un insider Thule și este tradus din germană:

Iată ce trebuie să înțelegem! Cu toții suntem părți ale acestui plan [al lui Dumnezeu]. Există o mulțime de piese în marele joc al lui Dumnezeu. Din păcate, omenirea învață doar prin dezastre sau războaie și abia apoi putem să dezvoltăm o nouă conștiință colectivă!

Cronica Akasha este hrănită din dezvoltarea ființelor umane și oricât de rău ar suna: Napoleon și Hitler au fost factori în conștiința colectivă a umanității - un copil învață dintr-o mică durere - umanitatea învață de la acest copil.

Dar copilul va fi însoțit de o asistență divină, care este bine cunoscută în literatura ezoterică și denumită „Marea Frăție Albă”.

Nu trebuie să ne temem, pentru că în spatele porții stelare nu se ascund moartea sau monștrii. Ea dezvăluie de fapt un Creator binevoitor și iubitor.

„Marea Frăție Albă” este gardianul ideilor. Zeii au invocat Frăția lui Agartha - Ordinul lui Thule, iar alte sisteme magice lucrează la construirea noului eon. Speranța este principiul nostru.

Cu toate acestea, nu sunt deloc convins că nu există „moarte sau monștri” în spatele porții stelare.

Cercetările mele mă fac să cred că este un amestec de „toate” și prin deschiderea porții lăsăm să pătrundă tot ce se află dincolo „de cealaltă parte” ... Agartha înseamnă națiunea din interiorul Pământului Gol care, fără îndoială, este ceva foarte real.

The original article can be found here: Thule Gesellschaft And The Vril Society

Mural in United Nations Security Council

2021-04-12T10:31:00.012+00:00

A mural, painted by Norwegian artist Per Krohg in the colors and style reminiscent of a tapestry, was donated in 1952 by Norway to the United Nations. It decorates the Security Council chamber. The mural symbolizes the changes which the world will undergo because of the efforts of the UN, and of mankind in general, to achieve peace, equality, and freedom.

I’m a Free Spirit…

2021-04-11T19:52:00.003+00:00

Prince Philip – 1921-2021

2021-04-09T19:39:00.002+00:00

Secret technologies of the Goddess – Baphomet’s Bride

2021-04-07T19:14:00.003+00:00

One of the technologies was rituals dedicated to Baphomet and Baphomet’s Bride. Baphomet (15 lasso in the traditional Tarot deck) denotes the devil in the form of a goat.

It is interpreted as the accumulation of material goods, the establishment of effective relations. In Tarot Toth Alistair Crowley Baphomet means the acquisition of personal power through the awareness and acceptance of their shadow sides.

The Templars translated the word Baphomet as Bab Ilu -“the gate to the ray of light”, the invisible spiritual sun. In sound, it resembles the goddess of the 11th lasso Babalon – A. Crowley. Babalon (“lust” - also known as the Scarlet Woman, Great Mother or Mother of Abominations) symbolizes the development of the spiritual beginning through the mastery of sexual energy.

Babalon is based on Crowley’s positive reinterpretation of the biblical Whore of Babylon and symbolizes liberated female sexuality and the spiritual modality of passionate union with existence.

The figure of Baphomet was a magical machine used to tune into an ancient egregore. With the help of it, it influenced the consciousness of people and the environment. Two-faced figure, where the male and female part united, thanks to the Goddess of love. Both forces became conscious and creative.

The Templars believed that when a figure being activated, its vibrations will open up the opportunity for divine forces to penetrate into our world. At this moment the golden age will come. The activation took place through the ritual fusion of the Priestess with one of the male ministers.

Goddess looked like a woman with flying very long hair, representing the spiritual wings. The priestesses of the Goddess were three women with dark, light and brown hair.

These women possessed knowledge of the Macaar technique, according to which astral hair is found in the female hair. They attract oscillations of the power of the Black Sun. Of course, for this, a conscious and wilful control of this energy by the woman herself is necessary.

"The Crucifixion" - Decani Monastery in Kosovo

2021-04-02T12:27:00.002+00:00

A fresco entitled "The Crucifixion" was painted in 1350. It is located above the altar at the Visoki Decani Monestary in Kosovo.

In 1964, “discovered” by art student Alexandar Paunovitch in a 16th-century fresco of the crucifixion of Christ, located on the wall of the Visoki Decani Monastery in Kosovo. The French magazine Spoutnik printed them, and they have been featured in many books and web pages ever since as “spaceships with a crew.”

While a layperson might be completely mystified by these suggestive images, a Medieval art historian would only need to know that they were located in the upper corners of a depiction of Christ’s crucifixion to identify them.

Many crucifixion paintings and mosaics done in the Byzantine style show the same odd “objects” on either side of the cross. They are the Sun and the Moon, often represented with a human face or figure, a common iconographic tradition in the art of the Middle Ages.

James Hall, author of the Dictionary of Subjects & Symbols In Art writes: “The sun and moon, one on each side of the cross, are a regular feature of Medieval crucifixion [paintings]. They survived into the early Renaissance but are seldom seen after the 15th century. Their origin is very ancient. It was the custom to represent the Sun and Moon in images of the pagan sun gods of Persia and Greece, a practice that was carried over into Roman times on coins depicting the emperors.

…[T]he sun is [sometimes represented as] simply a man’s bust with a radiant halo, the moon [as] a woman’s, with the crescent of Diana. Later they are reduced to two plain disks. The moon having a crescent within the circle, may be borne by angels. The sun appears on Christ’s right, the moon on his left.”

The Sun and Moon are depicted as anything from a flat disk to a hollow comet-tailed ball. The figures within vary from a simple face to elaborate depictions of Apollo and Diana in their chariots driving horses or oxen. The Sun and Moon are also featured on crucifixions painted by Dürer, Crivelli, Raphael, and Bramantino.

The two objects in the painting, which could be considered UFO's have people on the inside and some kind of rays coming out of the back of the flying machine.

There are a vast number of paintings, drawings and tapestries around history with some kind of weird elements, leading us to think why the artist painted something like that...

Let's assume and artist get paid to paint Jesus crucifixion, the artist start painting what he knew that supposedly happened during that time.

Then he will finish the painting with things he know to be everywhere, for example: houses, people on the background, vegetation, sky, clouds, flying birds...

Why paint some kind of flying machine with people on the inside. Are they used to see those flying crafts everyday like you see clouds and birds on the sky? Why paint something like that if that's not part of the everyday life or part of the crucifixion?

Many Medieval paintings bear a flying object that is seen flying in the sky with radiations coming out of it. ‘Madonna with Saint Giovannino’ is a classic example of such painting.

These flying objects are a proof that UFOs are not sighted only in the recent times, but they have been a regular phenomenon over centuries.

The Alien Reptilian Legacy (2015)

2021-03-26T08:30:00.002+00:00

The Alien Reptilian Legacy (2015)

There has been an underlying darkness controlling humanity since time began. Often described as the "missing piece in the puzzle" by David Icke, or the "Invisible Darkness" by Ellis Taylor, the Reptilians are the shadow beings in the dark, waging war upon humans from the space between dimensions.

One of the most taboo subjects in the world media is the existence of the Reptilians. Researchers now reveal the presence of a supreme and nefarious inter-dimensional intelligence that has been manipulating mankind for centuries.

An unprecedented expose on the Reptilians on Earth, hear riveting testimony from alien abductees and experiencers that point to a sinister agenda behind the alien presence on Earth.

A existat un întuneric subiacent care controlează omenirea de când a început timpul. Adesea descrise ca „piesa lipsă din puzzle” de David Icke sau „Întunericul invizibil” de Ellis Taylor, reptilienii sunt ființele din umbră din întuneric, ducând război oamenilor din spațiul dintre dimensiuni.

Unul dintre subiectele cele mai tabu din mass-media mondială este existența reptilienilor. Cercetătorii dezvăluie acum prezența unei inteligențe inter-dimensionale supreme și nefaste care manipulează omenirea de secole.

O expunere fără precedent asupra reptilienilor de pe Pământ, auziți mărturii captivante de la răpiți și experți extratereștri care indică o agendă sinistră din spatele prezenței extraterestre pe Pământ.

The Black Sun in Alchemy - Philosophia Reformata

2021-03-22T07:33:00.003+00:00

The black sun as pictured in the Putrefaction emblem of Philosophia Reformata (Johann Daniel Mylius)

Sol niger (black sun) can refer to the first stage of the alchemical magnum opus, the nigredo (blackening).

In a text ascribed to Marsilio Ficino three suns are described: black, white, and red, corresponding to the three most used alchemical color stages. Of the sol niger he writes:

"The body must be dissolved in the subtlest middle air: The body is also dissolved by its own heat and humidity; where the soul, the middle nature holds the principality in the colour of blackness all in the glass: which blackness of Nature the ancient Philosophers called the crows head, or the black sun.
— Marsilius Ficinus, "Liber de Arte Chemica"

The black sun is used to illuminate the dissolution of the body, a blackening of matter, or putrefaction in Splendor Solis, and Johann Daniel Mylius’s Philosophia Reformata.

Dorsoduro - Church of San Pantalon

2021-03-19T15:43:00.003+00:00

Dorsoduro, near Campo Santa Margherita, in the church of San Pantalon hovers what at first glance might appear to be an immense painting with a majestic composition.

Instead, these are 40 heterogeneous canvases that produce 443 square meters of painting that wisely created thanks to the perspective, depict three scenes: the death sentence, San Pantalone in glory and the Triumph of the Eucharist.

The author of this sumptuous work was Giovanni Antonio Fumiani (1640-1710), a Venetian painter: it is said that it took 24 years to complete his grandiose work and his death, the legend says, occurred due to a fall from a scaffold during a retouching the painting.

Dezvățătorul

Am văzut lumi în interiorul altor lumi: Bentov, Grinberg și Hoffman despre realitatea ascunsă

1. Itzhak Bentov: universurile care plutesc asemenea ouălor de broască

2. Jacobo Grinberg: Rețeaua din care creierul construiește lumea

3. Donald Hoffman: lumea ca interfață, nu ca adevăr

Trei drumuri către aceeași prăpastie

Nu o dovadă vie, ci o întrebare vie

De ce tocmai niște bule?

Ce este susținut de dovezi și ce rămâne ipoteză

Poate că realitatea nu este ceea ce vedem, ci ceea ce ne permite să vedem

Concluzie: observatorul din afara bulei

Sub cerul Daciei eterne

Sub Cerul Daciei Eterne

Adevărații Fii ai Omului: Aripi de Lumină

Adevărații Fii ai Omului nu sunt legați de această realitate. Ei pot alege să rămână, dar lumina lor este prea strălucitoare pentru a fi închisă într-o colivie. Muzica lor, vocea lor – acea „arie” divină – este prea frumoasă pentru a fi redusă la tăcere aici.

Eliberarea de Iluzie

Shambhala: Tărâmul Păcii Interioare

Culorile Adevărului

Creația: Puterea de a Transcende

Timpul Schimbării

Frecvență, Lumină și Adevărul Dincolo de Iluzie

Frecvența este totul. Dar există o lumină a tuturor luminilor? Și, dacă există, care este lumina pe care trebuie să o urmăm?

Se spune că nebunul urmează, iar omul înțelept știe. Dar cum poate cineva dobândi cunoaștere fără a deveni un simplu adept? Și cum putem ști unde se află prăpastia care separă cunoașterea de nebunie?

Sunt, oare, nebunia și cunoașterea interconectate?

Bell/Livers și Mintea Colectivă

Lucifer și Lumina Transformării

T-Avatarele Noastre și Povara Lumii

Culoarea Verde: Cheia Echilibrului

Podul Curcubeului și Luminile Inversate

Mintea Liberă: Calea Către Shambhala

Călătoria Spre Lumină

The Vanishing of Dr. Jacobo Grinberg: The Scientist Who Saw Through the Matrix

It was December 8, 1994.

**The Scientist Who Challenged Reality**

**Syntergy: The Power to Bend Reality**

**A Universe of Connections**

**The Day the Scientist Disappeared**

**A Legacy of Possibilities**

Dispariția lui Dr. Jacobo Grinberg: Omul de Știință Care a Văzut Dincolo de Matrice

Era 8 decembrie 1994

**Omul de Știință Care a Provocat Realitatea**

**Syntergy: Puterea de a Îndoi Realitatea**

**Un Univers al Conexiunilor**

**Ziua în Care Omul de Știință a Dispărut**

**O Moștenire a Posibilităților**

Răsăritul soarelui negru

"Cheile tuturor cunoștințelor sunt cuprinse în punct, linie și cerc.

[Pastila zilei] - Johann Wolfgang von Goethe

„Nimic nu este mai respingător decât majoritatea: din moment ce este formată din câțiva lideri puternici, ticăloși care se adaptează, cei slabi care se asimilează și masele care imită după ei fără să știe câtuși de puțin ce vor”.

[Pastila zilei] Charles Margrave Taylor

"În lumea secularizată s-a întâmplat ca oamenii să fi uitat răspunsurile la principalele întrebări despre viață. Dar cel mai rău este că până și întrebările au fost uitate.. Ființele umane – fie că recunosc sau nu – trăiesc într-un spațiu definit de întrebări profunde."

[Pastila zilei] Edward Snowden

„A spune că nu ești interesat de dreptul la intimitate pentru că nu ai nimic de ascuns este ca și cum ai spune că nu te interesează libertatea de exprimare pentru că nu ai nimic de spus”

Petre Caluian: ”Nazzi-pass – Build Back Better – The New Normal…”

Certificatul nazzi-pass, pe care cu mult cinism unii il numesc „o simplă bucată de hârtie”, nu e gândit doar pentru perioada așa-zisei pandemii. Pandemia e pretextul, nazzi-pass instrumentul, distopia postumanistă fiind scopul final...

In faza aceasta de implementare la nivel global, „hârtia” cu cod QR este doar pasajul care face trecerea, la transferul intregii existențe libere a individului, in sisteme exclusive de coduri și biți digitali stocați in uriașele servere ale inchisorii Big Tech.

Noi și ei.. Oameni liberi de conștiință și Golemul creat de niște monștrii cu fețe umanoide, ca să ne devoreze…

Delirul lui Raskolnikov – Premonitie sau Fereastra spre Timp

“Raskolnikov zăcu în spital până la sfârșitul postului și săptămâna luminată. Aproape întremat, își aminti de visurile lui pe când zăcuse cu febră mare și în delir.

I se părea mereu că lumea întreagă este osândită să cadă victimă unei ciume înfiorătoare, nemaiauzită și nemaivăzută, venind din străfundurile Asiei spre Europa.

Trebuia să piară toți, în afară de câțiva aleși. Apăruseră nişte trichine noi, niște vietăți microscopice, care pătrundeau în corpul omului.

Acestea erau, de fapt, niște spirite înzestrate cu rațiune și voință. Oamenii în corpul cărora pătrundeau turbau și-și pierdeau mințile.

Dar niciodată, niciodată oamenii nu s-au considerat atât de inteligenți și atât de siguri DE ADEVĂRUL LOR ca și cei atinși de boală!!!

Li se părea că niciodată n-au existat verdicte, deducții științifice, convingeri morale și credințe mai neclintite ca ale lor!

Sate întregi, orașe întregi, popoare întregi se molipseau şi cădeau prada nebuniei.

Toți erau agitați și nu se înțelegeau între ei; fiecare credea că el singur cunoaște adevărul și se chinuia, uitându-se la ceilalți, se bătea cu pumnul în piept, plângea și-și frângea mâinile.

Oamenii nu mai știau să judece ce este bine şi ce este rău. Nu știau pe cine să condamne și pe cine să achite.

Se omorau între ei într-o furie absurdă. Se adunau în armate, dar armatele acestea, pornind în campanie, începeau să se destrame, rândurile se desfăceau, ostașii se năpusteau unii împotriva celorlalți, se împungeau, se tăiau, se sfârtecau și se mâncau între ei.

În orașe, zile întregi suna clopotul de alarmă; erau chemați toți, dar cine chema și pentru ce chema nu știa nimeni, și toți erau alarmați.

Oamenii părăsiseră meșteșugurile cele mai obișnuite, fiindcă fiecare își propunea ideile, reformele proprii, și nu puteau să cadă la o înțelegere între ei;

Casele luau foc, începuse și foametea. Toți și toate se prăpădeau.

Ciuma se întindea, înainta mereu.

Din lumea întreagă nu se puteau salva decât câțiva oameni curați la suflet, oameni aleși, destinați să dea naștere unei noi omeniri, să reînnoiască viața, să purifice pământul; dar nimeni nu vazuse nicăieri oamenii acestia, nimeni nu le auzise glasul si cuvintele.”

(Din epilogul la ”Crimă și pedeapsă” de F.M. Dostoievski-1866)

Egregores: The Occult Entities That Watch Over Human Destiny

Mount Kailash and its Mystery

The Lost Book of Enki - by Zecharia Sitchin

Thule Gesellschaft And The Vril Project Evidence

Societatea Thule și Societatea Vril - Partea I-a

Mural in United Nations Security Council

The Scientist Who Challenged Reality

Syntergy: The Power to Bend Reality

A Universe of Connections

The Day the Scientist Disappeared

A Legacy of Possibilities

Omul de Știință Care a Provocat Realitatea

Syntergy: Puterea de a Îndoi Realitatea

Un Univers al Conexiunilor

Ziua în Care Omul de Știință a Dispărut

O Moștenire a Posibilităților