Diferi†

Stop!..si bucurati-va!

2010-04-27T04:02:00.000-07:00

Statia metro L'ENFANT PLAZA din Washington, DC, intr-o zi friguroasa, pe 12 ianuarie 2007.
Un om cu o vioara a cantat sase piese de Bach, timp de 45 de minute.
In timpul acesta, aproximativ 2000 de oameni au trecut prin acea statie,
majoritatea in drum spre serviciu. Dupa vreo trei minute, un om intre doua varste l-a observat si s-a oprit sa-l asculte pentru cateva secunde,
apoi a grabit pasul, manat probabil de programul sau strict.
4 minute mai tarziu:
Violonistul a primit primul sau dolar, o femeie i l-a aruncat in palarie, fara sa se opreasca.
6 minute:
Un tanar se reazema de perete ca sa-l asculte, dupa care se uita la ceas si pleaca in trap usor spre peron.
10 minute:
Un copil de 3 ani se opreste in fata muzicianului, dar maica-sa il trage grabita de hainuta. Copilul se mai opreste odata sa-l priveasca pe violonist,
dar maica-sa il impinge nervoasa inainte, asa ca cei doi se misca, el intorcand capul din cand in cand. Lucrul acesta se repeta cu mai multi copii,
iar parintii ii imping de la spate, grabiti sa ajunga la treburile lor.
45 minute:
Muzicantul a cantat in continuare. Numai sase oameni s-au oprit sa-l asculte pentru cateva momente. Circa 20 au aruncat niste bani.
Omul a colectat in total $32.
Dupa o ora:
El a terminat de cantat si s-a lasat tacerea. Nimeni nu l-a observat, nimeni nu l-a aplaudat...
Nimeni n-a remarcat, dar acesta era Joshua Bell, unul dintre cei mai buni muzicieni ai lumii.
El a interpretat cateva din cele mai dificile piese
scrise vreodata, pe o vioara estimata la $3,5 milioane.
Cu cateva zile inainte, umpluse o sala de concerte din Boston.
Valoarea medie a biletelor $100.

Povestea este adevarata. Concertul din statia de mertro, a fost organizat
de catre Washington Post, ca un experiment social
asupra perceptiei, gustului si prioritatilor oamenilor.

Problemele care s-au pus:

*Intr-un loc public, la o ora nepotrivita, suntem in stare sa percepem frumusetea?
*Ne oprim s-o admiram?
*Putem, oare, sa recunoastem talentul intr-un context neasteptat?

O concluzie posibila in urma acestui experiment, ar fi aceasta:

Daca nu avem cateva momente sa-l ascultam pe unul dintre cei mai buni solisti ai lumii cantand cea mai buna muzica scrisa vreodata
pe unul din cele mai bune instrumente facute vreodata,
oare, de cat de multe alte lucruri, minunate, ne lipsim in existenta noastra?

Astazi eu sunt fericit

2010-04-05T09:35:00.000-07:00

Astazi accept fericire. Dale Carnegie, in cartea sa "Lasa grijile, incepe sa traiesti", pune in evidenta un program de a lui Sibyl F.Partridge. Ei bine, urmand acest program, vom accepta sa luptam pentru fericire.

ASTAZI

1.Astazi voi fi fericit. Aceasta presupune ca spusele lui Abraham Lincoln sunt adevarate: "cei mai putini oameni sunt tot atat de fericiti pe cat isi propun sa fie". Fericirie vine dinauntru; nu tine de exterior.
2.Astazi voi incerca sa ma adaptez la ceea ce este si nu voi incerca sa adaptez totul la propriile mele dorinte.
3.Astazi ma voi ingriji de trupul meu. Voi face exercitii fizice, ii voi da atentie, il voi hrani nu voi abuza de el si nu-l voi neglija, ca sa fie o masinarie perfecta aflata in slujba mea.
4.Astazi voi incerca sa imi fortific mintea. Voi invata ceva folositor. Nu voi fi un tandav. Voi citi ceva care pretinde efort, gindire si concentrare.
5.Astazi imi voi exersa sufletul in trei feluri: voi face un bine cuiva, fara a face caz de asta. Voi face cel putin doua lucruri pe care nu vreau sa le fac, asa cum sugereaza William James, doar ca exercitiu.
6.Astazi voi agreabil. Voi arata cat mai bine, ma voi imbraca asa cum se cuvine, voi vorbi fara sa ridic tonul, ma voi purta curtenitor, voi fi darnic cu laudele, nu voi critica deloc, nu voi cauta nimanui defecte si nu voi incerca sa schimb sau sa imbunatatesc pe nimeni.
7.Astazi voi incerca sa traiesc deplin aceasta zi, nu sa ma apuc sa imi rezlv toate problemele vietii. In douasprezece ore pot face lucruri care altfel m-ar inspaimanta daca ar trebui sa le continui toata viata.
8.Astazi voi avea un program. Voi scrie ceea ce am de facut in fiecare ora. Poate ca nu il voi urma exact, dar il voi avea. Voi elimina doua calamitati, graba si nehotararea.
9.Astazi imi voi rezerva o intreaga jumatate de ora doa pentru mine, si ma voi relaxa. In aceasta jumatate de ora ma voi gandi la Dumnezeu, pentru a capata o perspectiva ceva mai larga asupra vietii mele.
10.Astazi nu ma voi teme, indeosebi nu-mi va fi teama sa fiu fericit, sa ma bucur de ce este frumos, sa iubesc si sa cred ca aceia pe care ii iubesc ma iubesc.

Fa doar o schimbare, si incearca o zi acest program.
DOAR ASTAZI.

Demersuri...

2010-01-06T05:38:00.001-08:00

Sufletul e supărat, strigă după mine, îi dau lacrimile, nu îmi suportă comportamentul meu, îi devenisem o persoana rea, iar el devenise neîngrijit și îmbibat de lucruri rele. Aș dori să îl pot scoate pentru un moment din mine, să îl scutur, de tot ce e rău: egoism, murdărie, trândăveală, trufie și tot ce mă atrage înapoi. Nu am nici o piedica, aceasta o fac gratis...dar de multe ori ezit sa o fac...De ce?,
Sunt persoane, care prin cateva cuvinte, ma pot schimba atat de mult...de ce nu imi pot spune singur acele vorbe?, de ce nu ma ascult pe mine?...
Fiecare persoana din viata mea, are un anumit rol...ea ma poate duce inspre un drum mai bun, sau inspre unul rau.
Va multumesc tuturor celor care imi sunteti alaturi si ma ridicati cand sunt cazut, tuturor celor care imi schimbati viata in bine.

Așteptându`te

2009-12-24T09:39:00.000-08:00

Sunt zile în care sunt prea copil...
sunt zile în care mă consider prea matur...
sunt zile în care te doresc lângă mine...
dar aceasta mi-ajunge doar un vis, apoi o amintire, apoi se sfărâmă tot deoarece sunt zile rău colorate. Uneori gândindu`mă la tine sunt consolat, uneori te vreau lânga mine, apoi să alergam prin viață și să devenim iar copii. Uneori aș vrea să nu mai trăiesc, dar totul mă ridică...zâmbete, copilaria mea, clipele bune, speranța de a trăi cu tine. Sunt nenumarate feluri de clipe, uneori nu îmi pot exprima gândurile întortocheate, uneori doresc ca poteca care duce la tine sa fie cât mai scurtă,iar la capăt o lumină cât mai mare. Desenez totul, încat să pară clar, iar dacă tu nu vei înțelege și nu vei observa, nu voi înceta, voi face tot posibilul să întelegi, voi face totul prea luminos, iar atunci va imposibil sa nu te fi pătruns.

Sunt offline!!, raman copil!

2009-12-19T11:02:00.000-08:00

Cititnd gândurile unei persoane...care le`a înșirat pe un site, am ramas mirat de faptul în care vorbea despre anumite lucruri, mi`ar fi plăcut să pot și eu fugari gândurile mele pe foaie la fel de bine, dar sufletu`l mii offline:(. Nu reusesc să schimb nimic în viața mea, mi`ar fi plăcut așa, mi`ar fi plăcut să fiu așa, aș vrea...poate mulți ne spunem asta...dar sufletul e offline, rămânem tot copii. Alte încercări, alte vise, ne chinuim sufletul...dar el, zice clar:"Sunt offline, rămâi copil"

Cicatrice:fila unui jurnal

2009-11-14T11:29:00.000-08:00

Semnatura unei greșeli, uneori îmi aduce aminte de o zi...
Era o zi în care totul părea a decurge normal, fără fapte deviate și fără urmări poate pentru o viață. de ce sa întâmplat la acea ora?, de ce mie?, șiruri de întrebări sunt provocate de o întamplare.
Îmi aduc bine aminte, soarta a desenat pe mine, îmi transmite ceva, îmi provoaca gândirea, și orice astfel de lucru are să schimbe ceva în viața mea. Poate nu am înțeles bine altădată, soarta nu a fost dură, ci doar mi`a mai transmis odată ceea ce nu îmi era mie clar. Mulțumesc Dumnezeule pentru ceea ce mi`ai pregătit, mulțumesc pentru ca am înțeles: o cicatrice îmi aruncă gândul în trecut ori de cate ori o privesc.

Prima imagine din fata geamului

2009-11-09T08:42:00.001-08:00

Imaginea transparentă prin care priveam era o imagine cu suflet de primăvară, înflorind, care s-a trezit dis-de-dimineață și foarte somnoroasă. De ce natura se trezește?, oare acesta e visul ei?, oare să-l fi visat iarna trecută?. Într`adevar unii copaci sunt stropiți deja cu muguri și haina iernii ce a îmbrăcat pământul, e pătată de soare. Vietățile își dau startul dezamorțelii lor, dansează și îmbrățișează soarele, încep toate a fi pretențioase....iar în neatenția lor, își pătează hainele cu soare. Natura își plânge zăpada, pământul îi absoarbe cu lăcomie lacrimile, iar noi ...suntem mirați...a venit primăvara.
Privește din nou....primăvara în urma ei presară bucurii, presară suflete vii, are și muguri, are și zile mai puțini senine, lacrimi în ochi, și o mare paleta de senzații...deoarece orice sfârșit de primăvară aduce vara...o imagine fără muguri, plină cu jocuri de aripi și miez de bucurii, ea își dorește doar să îngroape primăvara, deoarece ea avea doar umbrele minunilor ce le aducea ea.E mulțumită vara?, va aduce în zborul ei doar minunile primăverii îmbogațite?. Ce fel de educație are vara?, Oare primăvara a aflat că va fi alungată în viitor?...dar nu e nici o catastrofă naturală, acum e vara.Soarele s`a dezbracat complet, el iubește vara. Păsări pe cer, scormonesc acel albastru de vară, țipete vesele ale copiilor strigă acea toamnă întârziată. Ușor cu aripi, vara pleacă, lăsând în urma ei umbra primăverii și pe ea, lăsând chiar acele zile suspendate pe culmi de fericiri, imagini transparente, privite chiar pe geam, fărâmi de soare, rămân în urmă acum, dar vine toamna, o toamnă cu bucati de zile cenușii, cu o întrebare adresată verii..."Oare nu ai făcul la fel ca mine?, nu și tu ai alungat acel suflet, acea primavară?",cu noi idei fredonând pe buzele sale un cântec de frunze ce înfioară întreaga natură. Culorile timpului sunt mai decolorate acum, ploaia din ce în ce mai des scrijelește cu picuri transparenți pământul. Ooo toamnă....vei uită de vara...când îți va aparea iarna în cale, vei uita de acele nopți grii, acele frunze supărate, acele dimineți reci în care cuprindeai cu suflet de ceață pământul, dansând printre copaci. Daa toamnă chiar vei uita, vei uita de acel vest cu un răsărit somnoros, de acel învechit est cu acel apus modernizat și obosit după o zi tomnatică.
Frunzele ațipite, roadele copacilor plecate, ne îndrumă spre o iarna rapidă, care alungă toamna, și care da un aspect învinețit naturei. E frig acum, aceasta e dorința iernii s`aducă o zăpadă infigurată de tristețe, s`alunge totul..."ce suflet rău!, afară oare a`nghețat...?, să fie iarnă?, da... e sigur iarna, dar...te rugăm mai pleacă nu te`ai bronzat destul, te așteptăm la anu, nu ne amăgești pe noi, nu suntem pregătite, suntem chiar desculț,iar tu să vii și cu șosete în picioare?" și acum a ispravit 3 anotimpuri o iarnă grea și plină`n suflet de zăpadă. Si iarna?..., singură rămâne, nimănui nu îi pasă de sentimentele ei?...Oare cum rămâne cu sărbătorile,cu săniușul,cadourile și chiar cu frigul,cu cenușiul cerului și cu frunzele cuprinse de fiori de gheață?După atâta activitate din anotimpul
renașterii,poveștile spuse la gura sobei și chiar acel Crivăț care face orice drumeț întârziat să își dorească un cămin cald și o cană de ceai.
Oare iarna va plânge și ea dupa ceea ce a pierdut?...va fi si ea tristă din cauza bobocilor de trandafiri care au rămas înghețați așa ca pentru eternitate?...NU!!....iarna e rea!, ei rău nu-i pare, iar milă deloc n-are

vacantzaaa!!!-dorintza unui inceput, asteptarea unui sfarsit

2009-09-11T10:48:00.000-07:00

vacanțăă!!-dorința unui început, așteptarea unui sfârțit

"ooof școala...oare când vine vacanța?"...Plictiseala, oboseală, examene, teste, corigențe pentru unii și dorința noului inceput!-vacanța...cam asta înseamnă sfârșitul anului pentru elevi.
Așteptând sfârșitul anului, încercam doar prin uneletele și momentele nostre sa grăbim această venire. Fărâme din clipele noastre fericite, împărțite cu colegi și profesori, aleargă din nou toate spre școală, iar timpul grăbit doreste din nou să vadă o fericire comună. Uneori linistea din ore, uneori distracția din pauze, uneori stresul...uneori chiar frica, toate acestea...te fac doar să urăști școala, apoi sa o iubești din nou...se poate?...da...sigur ca da:)
Daca e sa ne amintim, sa calatorim in trecutul nostru, sa ne rascolim amintirile, ne aducem aminte de prima noastra clasa, de o lume necunoscuta pe atunci, cand cu pasi timizi, cu ganduri pline de curiozitate, alaturi de parinti, pasim in noul univers... scoala...Oare asteptam atunci scoala?...desigur, era cea mai frumoasa zi...Oare la fel se intampla si acum peste ani...la liceu, sau fiecare unde ne gasim?...suntem la fel de timizi, suntem alaturi de parinti?

...numai Tu dai culoare vietii mele

2009-06-16T13:25:00.000-07:00

Dumnezeu tine cu mine...

privesc prin vizorul vietii si o observ in diferite culori calde si reci, traita inj direct din ziua in care am fost zamislit. Din acea zi am inceput sa-mi desenez viata in ceruri. Nu am pagini secrete, nu am ganduri ferecate si ascunse, toate imi sunt publice in ceruri, Lui DEumnezeu si ingerilor. Am fost creat de catre Arhitectul universului cu o mare viziune in ochii Lui si trimis in imperfectiunea lumii, unde totul este un trist decor si unde imi voi desfasura pregatirile pentru cer. Vreau sa-mi cant viata pe pamant intr-un mod placut Lui, si sa dau concerte in cer prin cantarea vietii mele.
Ma voi stradui...
ma voi stradui in viata mea sa ascult cantecul de iubire al ingerilor, dedicat mie, sa fiu cat mai aproape cat mai aproape de perfectiunea cerului si cat mai indepartat de imperfectiunea lumii.
Nu sunt decat un pacatos, inima vietii mele plange cu lacrimi de durere, viata mea ma conduce...iar ea este condusa de Dumnezeu care ma poate salva, El doreste sa ma treaca pe pamant prin lacrimile durerii, El doreste sa ma duca inspre malul fericirii care duce la cer, dar nu inspre fericirea neagra. El imi da o culoare rece care ma ingreuneaza in mersul meu prin pustiul pamantului, dar tot El imi da o culoare calda cu miros de cer...Chiar daca am o viata uda, aici jos in clipa trecatoare, aceasta e doar pentru ca Dumnezeu doreste sa adun bogatii pentru ceruri si sa imi ud pomul vietii, intr-o zi voi fi fericit...intr-o zi ma voi afla langa El...Multumesc Dumnezeule pentru ceea ce sunt...Doresc sa Te slujesc doar pe Tine, si sa inteleg clar ceea ce Iti doresti Tu de la mine.

Lacrimile...in ochi!!

2009-06-05T10:24:00.000-07:00

Plansul vazandu-se prea pustiu si singuratic intr-un loc plin de dureri cu foarte putina fericire, se roaga vantului pentru al elibera de acest necaz. Intr-un final vantul aflase ca lacrimile sunt cele care-i ucid radiatia fericirii de pe fata plansului. Dorind sa ajute plansul, acesta printr-o cutremuratoare forta reuseste sa-i goneasca lacrimile, ele ajungand in ochi, unde dau din nou culoare vietii lor, si se simt bine...
aici nu mai sunt in locuri pustii,
aici observa peisaje, chiar tot ce se intampla in jurul ochilor,
aici ele apar in multe culori, si apar din mii de motive
aici ele provoaca ploi de durere ochilor, si in jurul lor totul e confuz
aici ele doresc sa se simta ca scoicile puturoase si sa=si ia ca prada doar durerea
...insa aici ele cateodata aduc shi fericire...

Gandim pozitiv...Suntem ceea ce gandim

2009-06-01T08:13:00.000-07:00

Ne privim din zi in zi din ce in ce mai mari...ne credem eroi, zburam printre visele noastre, ne facem planuri mari, avem prieteni care-i privim dintr-un rang superior, si totul miroase a mandrie, insa toate aceste puncte ”pozitive” sunt concepute intr-o iluzie pierduta prin mintile noastre. Totul exista, totul e adevarat, totul se afla in memoria noastra, in jurul nostru toate sunt mici, iar noi suntem planta frumos mirositoare cu inima de piatra si fara de floare...dar poate nimic nu exista...nimic nu e adevarat, nimic suntem noi, si ne regasim in ganduri ”pozitive”, care sunt insiruite pe un drum al iluziilor si care ne framanta gandirea spre ceva fara viata. De obicei gandurile pozitive stau ascunse in inima lucrurilor rele. O fiecare parte dintr-un lucru rau este creat din praf de stele pentru rezultatul unui succes, spre un drum mai bun, care duce spre perfectiune. Tot ceea ce ne ”coboara”...ne ridica din ce in ce mai mult, insa nu observam punctul magic al acestor lucruri care ni se par ”fara viatza”, dar ele lucreaza in interiorul nostru intr-un mod profesional, ele croiesc inima noastra si o indreapta inspre bine, dandu-i o aroma a iubirii.:X.Deseori suntem loviti de “viata” cu cate un necaz,cate o dezamagire.. In acel moment ni se pare ca totul se sfarseste.. Lumea care odata era perfecta,a devenit o lume ireala in care crezi ca nimic numai e bun . Preferam sa ne afundam intr’o lume idolenta,sa privim totul dintr’o perspectiva in care pare ca numai este scapare.. Preferam sa dam vina pe Dumnezeu pentru toate lucrurile rele care ni se intampla in viata noastra,fara sa constientizam ca tot ce se intampla ,bune sau rele, sunt consecintele alegerilor noastre.. Ca Dumnezeu nu ne da ceva ce nu putem duce si nu ne da poveri pentru distrugerea noastra… Prin incercari ,singurul lucru care vrea sa il faca,este sa ne intareasca.. Sa devenim pe zi ce trece oameni puternici , capabil de provii decizii si alegeri in viata.. A gandi pozitiv intr’un moment in care crezi ca numai e nicio scapare,nicio solutie,e cel mai bun lucru pe care il poti face pentru a nut e demoraliza psihic si uneori si fizic..
Gandeste pozitiv. Din toate necazurile,dezamagirile,cauta partea buna a lucrurilor pentru ca intotdeauna exista una.. Si de vei cadea,sa stii ca Dumnezeu e cu tine ca sa te ridice,de vei obosi,El te va lua in bratele Sale puternice si iti va da putere sa mergi mai departe…
Nu uita,un gand pozitiv intr’o vreme rea,este esentialul unei vieti eficace si plina de aer curat.

Muzeul prieteniei

2009-05-31T13:03:00.000-07:00

Pășesc printre norii voluptoși ce-mi învăluie ființa, înconjurând-o și legând-o cu funia prieteniei. Dar totuși e greu, totul e confuz în jurul meu...Nu mă joc, nu simt nevoia să mă joc...dar oare eram prins într-un joc al sorții?, așa părea la început iar amintirile mă înconjoară ca niște fragmente de iluzii ce mă lovesc neâncetat. Dar nu mă doare. Trec zeci de mii de clipe, și constat că nu sunt singur...e cineva langa mine. Sunt prietenii...dar au dispărut?, acum jucăria care ne lega prietenia prin funia dragostei sa spart în mii de cioburi. Privesc și constat că prietenia e în inima mea, și iată-mă din nou singur...oare sunt cu adevărat singur sau e doar o iluzie?, orcum...ce mai contează...refuz să cred că mai e cineva cu mine și rămân doar cu ideea că am rămas doar cu praful prieteniei adunat în punga nădejdii, dar...îmi continui viața, cu sau fără acest mic gând al nădejdii. Oare prietenia e doar o piesă neânsemnată al muzeului prieteniei? Și simt căci timpul zboară și nu mai înțeleg rostul prieteniei, căci ea apare în viața mea, doar pentru a profita de mine și pentru a-mi parfuma viața doar cu momentele cele mai jenante din viața. Sensurile prieteniei mi se par prea profunde, prea abstracte ca să le pot descifra, deși părea aât de simplă viața mea împreuna cu prietenii, micul meu joc...dar nuh!!...e un labirint întortochiat, cu coridoare alambicate, unde te poți rătăci ușor și să-ți pierzi prietenii cu care ai parcurs până aici traseul...dar...nuh!...Cred că am gasit o lumina a prieteniei, o lumină ce-mi dezvăluie calea prieteniei presărate cu cristale strălucitoare dar și cu flori moarte presarate în labirintul prieteniei. Multele experiențe câștigate nu mai sunt decât un lanț plin de vise frânte, doar iluzii frânte și așteptări ce nu se mai termină, nu mai e un prezent continuu al ploilor cu prieteni falși...acum realizez că în viața mea pot apărea și adevărații prietenii, aceștia sunt presărați în suflet și unii rămân chiar pe veci prieteni. Ceea ce vizitezi tu în muzeul prieteniei: labirintul prietenie și multe alte forme de prietenie care sunt tatuate în mintea ta și care nu le poți uita, nu rămâm doar experiențe...

Contrast dintre durere si realitate

2009-05-31T12:49:00.001-07:00

Acelasi zambet fals il regasesti pe aceasi fata afecata de atatea lacrimi. Ai trecut doar printr’o simpla dezamagire si deja lumea se prabuseste in jurul tau. Nu poti vedea nimic bun,pentru ca esti prea coplesit de atata durere. Durere provocata de ce? De oameni care te dezamagesc,de lucrurile care nu iti ies asa cum ai vrut tu. Durere.! Stai si iti inchizi sufletul,iti ascunzi zambetul cat mai adanc, privesti lumea dintr’o perspectiva idolenta,doar pentru ca te doare.Durere? Daca ceea ce simti tu e “tortura” psihica si fizica.. Intreaba mama a carui copil este bolnav,care nu vede,nu merge,nu vorbeste. Nu’l vede facand primii pasi,nu’l poate auzi cum ii spune pentru prima oara “ mama” .. Asta cum se poate numi ?Cum se poate numi soarta celui care nu are o locuinta,o familie,nu are parte de Dragoste? Batranii,care ajung la batranete sa fie defaimati doar pentru ca au imbatranit si numai sunt in stare de nimic, toti ii resping si de nicaieri nu le mai vine o mana de ajutor ? Ei de ce durere mai au parte? .. Isus care a stat in 2 cuie,suferind pentru tine,tu,care azi te plangi ca ai o viata mizerabila,tu care nu mai vrei sa traiesti,iti plangi tot timpul de mila . El care a fost dispretuit,batjocorit,scuipat pentru tine ! Pentru Tine. Ce durere avea El in inima Lui,cand cei pentru care se jertfeau,doar radeau si isi bateau joc de El .. Ce durere are El acuma,cand ti’a oferit totul si tu oarecum “renegi” totul ? Nu merita sa te afunzi intr’o lume in care crezi ca numai este cale de iesire,pentru ca la capat e o mana care te asteapta. E mana Celui care stie cel mai bine ce e durerea.. Daca vei stii sa infrunti realitate,sa vezi ca ceea ce simti tu nici macar nu e mica parte din “tortura vietii tale” ,vei regasi zambetul care iti lipsea atat de mult.. Toate lucrurile,bune sau rele,fac parte din viata, durerea e inevitabila,dar trebuie sa te ridici si sa mergi mai departe, Cu Cel ce stie definitia concreta a dragostei neconditionate,dar mai ales a durerii . ! by altfel