DJ's Voice

Punct si de la capat

2011-07-20T05:29:00.000-07:00

C-asa-i in tenis, vorba lu' Nea Tomita... Ca viata te duce in cele mai neasteptate directii. V-am povestit cum am reusit sa ajungem noi, cei de la PRO FM Ploiesti pe primul loc pe piata locala. Si ca sa va dati seama ca in radio ai nevoie de stomac tare, sa va spun cum am incheiat un ciclu, revenind la "taiat de banda", ca la inceputuri. S-a intamplat ca m-am casatorit intre timp, si s-a intamplat ca sotia sa primeasca o oferta de nerefuzat la o multinationala din Bucuresti. Asa ca am luat drumul capitalei, plin de incredere ca pentru un "premiant", fie el si de Ploiesti, se va gasi usor un loc. Si m-am infipt ca zambila-n branza. Uitasem ca eu eram din categoria "aia de la Ploiesti", pe care Sarbu ii dadea mereu exemplu cand dadea cate o scurta (scuzati) muie postului "central". Si de unde ma asteptam la covoare rosii, confetii sau macar o bataie pe umar, m-am trezit cu un sut amical in curul din dotare. Pentru ca, nu-i asa, colegii nu uita si nu iarta iar Bucurestiul e o cu totul alta lume fata de Ploiesti. Trecuse perioada romantica a radioului, nu se mai discuta de performanta, se discuta despre "oamenii lu' cutare", interese si alte-alea. Cu interventii si rugaminti am ajuns sa discut cu Bogdan Stratula, care era pe vremea aceea director la PRO FM Bucuresti. Bogdan m-a ascultat si a incercat sa ma ajute. Insa pe "animatie", in PRO FM "era plin", la InfoPro asisderea, nici la productie nu prea era loc, asa ca, cu chiu cu vai, am gasit un loc la editare, la InfoPro, cu ajutorul Mariei Zarnescu (pe care o pup si pe aceasta cale). Adica, ce faceam? Iaca, simplu; sunau corespondentii din tara, ii preluam pe telefon, ii inregistram, le taiam balbele si trageam materialul audio pe niste dischete care mergeau la stiri, in emisie. Cam atat... Trist nu, pentru cineva care avea 52% din piata ploiesteana... N-as vrea sa mai aduc in discutie si alte expresii "prietenesti", de genul: "ce ba, ati venit voi din provincie sa ne invatati pe noi cum se face radio?" sau "bine ba ca sunteti voi ploiestenii destepti"... nu cred ca oamenii care le-au folosit merita sa le mentionez numele. Nu neg ca am avut si perioade in care ma intrebam ce mama dracului caut eu acolo, in care m-am gandit chiar sa plec pur si simplu din radio, sau macar din PRO. Da' stiti cum e, cand viata iti da lamai, pui un pic de menta si faci o limonada. Asa ca mi-am "indulcit" traiul cu o multime de oameni care ma stiau inca din inceputurile PRO FM-ului. Nicky Stanciu (Dumnezeu sa-l odihneasca), Romica Comstantinescu (acum in Anglia), Marius Vintila (acum la Guerilla), Ramon Cotizo (ramas la InfoPro, ma rog, Music FM), Maria Zarnescu, Titi, Vera, Mirela, Daniel si Mihaita de la IT... multi, sa ma ierte cei de care nu-mi aduc aminte in momentul asta. Si, usor-usor, a venit si vremea cand Nicky Stanciu, un om exceptional, m-a luat de-o parte si mi-a spus ca in cadrul grupului urma sa apara o firma de productie care sa preia tot ce insemna editare/procesare audio. Normal ca am fost interesat. Pe de o parte, pentru ca reveneam in zona creativa de conceptie si productie si, pe de alta parte, pentru ca urma sa lucrez cu Nicky. Si asa a aparut "ProSound & Soft Production", care a preluat tot ce era productie audio pentru PRO FM, PRO TV, MediaVision, Mediapro Music... cam tot ce era audio in grup. Si dintr-o data parca ma simteam altfel... Ma tarasem vreo 6 luni, deja incepeam sa ridic capul. Dar n-a fost singura perioada in care am "mirosit" podeaua. Au mai fost... De asta vreau sa va uitati in oglinda si sa va raspundeti sincer la intrebarea "am nervii suficient de tari ca sa lucrez in radio?". De altfel, de asta si scriu aici, sa invatati din greselile altora. E cel mai eficient mod de invatare ;)

Specificul creatiei in publicitatea radio si productiei audio

2010-12-16T07:05:00.001-08:00

Urmatorul text l-am scris la rugamintea unui prieten care a avut aceasta tema la Facultatea de Jurnalism. Sper sa va placa si, mai ales, sa va foloseasca.

De la aparitia televiziunii, spotul radio a devenit un fel de Cenusareasa a publicitatii. Asta dupa ce, multa vreme, fusese considerat regina publicitatii. Foarte multi considera astazi ca “nu conteaza ce se aude pe radio, important e ca se aude”. Poate si din aceasta cauza gasim destul de putine spoturi radio care “vand”, ingropate intr-o masa de anunturi plictisitoare, anoste, care “trec pe langa urechi”. Spre deosebire de alte tipuri de publicitate, radio-ul poate fi considerat ca cea mai greu de realizat modalitate de promovare. Daca in publicitatea scrisa sau TV, imaginile sunt cel mai important support, in publicitatea radio este absolut necesar sa existe un scenariu logic si usor de urmarit, un slogan (logo) usor de retinut si de asociat cu produsul, voci placute, talent interpretativ si o coloana sonora care, de multe ori poate ramine ca un trademark pentru produsul/firma respectiva.

Multi dintre clienti dau o foarte putina importanta scenariului, considerind ca e mai efficient un text in genul anunturilor de mica publicitate. Studiile de marketing au ajuns insa la concluzia ca un spot radio trebuie sa fie ca un hit radio. Sa aiba atit muzica (coloana sonora) cit si textul (scenariul), placute pentru ascultator. Un text plat, de genul “firma … vinde cutare si cutare” e ca o piesa de duzina care, nu numai ca trece neobservata, dar, prin repetitie, agaseaza ascultatorul.

Din aceasta cauza, scenariul pentru spotul radio trebuie sa contina un “carlig”, care sa agate ascultatorul si sa-l faca atent. “Carligul” poate fi o replica sau chiar un effect sonor deosebit. Odata captata atentia ascultatorului, acesta nu trebuie plictisit cu prea multe detalii despre firma/produs, ci trebuie cautata acea calitate care-l face special si/sau unic. Acea calitate trebuie subliniata, prin intonatie sau folosind elemente de productie (blank, efecte sonore, etc.). Pentru finalul spotului trebuie gasit un slogan care sa fie usor de retinut si sa reflecte in mare parte proprietatile produsului/firmei. O mare greseala pe care o fac des clientii este introducerea in text a numeroase numere de telefon sau adrese alternative. Dintr-un sir de cifre si nume de strazi, adrese de blocuri, apartamente, samd, ascultatorul nu va retine mai nimic. Asa ca o adresa si un numar de telefon este maximul in ceea ce priveste capacitatea de a retine a ascultatorului.

Trecem acum la coloana sonora. Multi clienti, nu numai in radio, dar si in TV, considera ca o piesa de success pusa pe fundalul unui spot, aduce imediat succesul. Nu prea. De prea multe ori am vazut/auzit spoturi in care piesa de pe fundal n-avea nici o legatura cu scenariul sau cu produsul/firma promovata. Aceasta “rupere” intre text si soundtrack poate fi, in cel mai bun caz, hilara, insa, in majoritatea cazurilor este iritanta. De aceea trebuie acordata o atentie speciala si soundtrack-ului, care trebuie foarte bine corelat cu scenariul existent. Se mai ridica aici si problema copyright-ului, care poate face ca un spot radio sa devina foarte costisitor, fara sa aiba efectul scontat si, deci, fara sa se poata recupera investitia in promovare. Producatorii cunosc faptul ca exista acele soundtrack-uri “royalty free”, pentru care nu se percep taxe de copyright si, mai mult, sunt create de specialisti in productia audio chiar pentru publicitate. Astfel se pot gasi soundtrack-uri care sa respecte linia principala a scenariului, dinamica textului si chiar sa poata fi associate fericit cu timbrul vocal al actorului/interpretului. Efectele sonore joaca si ele un rol important in finisarea unui spot radio. Ele pot accentua anumite caracteristici care trebuie scoase in evidenta. Se recomanda insa folosirea lor cu masura, pentru ca un exces de efecte sonore oboseste si irita ascultatorul.

O tendinta mai noua pe piata din Romania (dar destul de veche pe piata internationala) este spotul cantat, care se integreaza astfel mai bine in ambianta muzicala a unui post de radio. Din nefericire, la acest capitol, romanii mai au mult de lucrat, cele citeva spoturi realizate astfel pina acum fiind, indulgent spus, hilare. Exista insa o etapa de tranzitie care incepe sa functioneze: etapa logo-urilor cintate. Studiile au aratat ca pentru majoritatea oamenilor, e mai usor sa retina un text daca il asociaza cu o melodie simpla. De aceea logo-urile cantate au trei-patru note, armonizate, usor de retinut si fredonat.

In prezent, datorita ritmului de viata tot mai alert, din ce in ce mai putini oameni au timp sa se uite la televizor, asa ca exista mari sperante ca publicitatea radio sa revina pe locul meritat in arsenalul instrumentelor de promovare.

Daca vreti sa mai adaugati ceva, be my guests!

Fruntas sa fii, da' sa-ti revii :)))

2010-11-01T05:15:00.000-07:00

Trebuie sa recunosc ca sunt lenes la scris, asa ca a fost nevoie de un imbold din partea unui cititor (caruia ii multumesc) pentru a continua povestea. Asadar...

Va povesteam in episodul trecut despre "rascoala" iscata de cativa (fosti) colegi, ramasa fara niciun fel de rezultat. Ma rog, in afara de plecarea unora dintre ei. Asa ca ne-am repliat urgent, eu preluand segmentul orar 10.00 - 14.00, cu numele "Cronica lui Catalin Ploiesteanul". O miscare care, recunosc, m-a avantajat, pentru ca nu sunt o persoana tocmai matinala. Si-am inceput sa "disec" tot ce misca pe plan local. Insa, aviz amatorilor de comentarii facile, tot ceea ce spuneam era foarte bine documentat. Niciodata n-am facut vreo acuzatie/afirmatie fara sa fie sustinuta de fapte sau informatii verificate/verificabile. Si asta se poate verifica (sic!). Poate de asta n-am avut niciodata conflicte cu autoritatile locale, pe vremea aceea mult mai deschise la dialog decat cele venite ulterior. A, ca ne mai "racaiam" cand ne intalneam la diverse evenimente, asta-i altceva. In fond, ce fel de om de radio esti daca esti ignorat? Imi aduc aminte de o intamplare haioasa, de pe vremea cand era primar al Ploiestiului actualul parlamentar Horia Toma. Ne-am intalnit la un banchet al elevilor de la liceul "Mihai Viteazul", pe care l-am organizat noi, cei de la PRO FM Ploiesti. Eram amandoi cu cate un pahar de bere in mana. Primarul m-a intrebat daca stiu bancul cu "zgura". Normal ca n-am ramas fara replica si nici nu m-am suparat. L-am intrebat daca stie bancul cu "ratza". Dupa care am ras si ne-am vazut de treburi. Ajunsesem la "performanta" sa fiu citat in conferintele de presa ale primarului. Mai exact: "aoleu, iar m-aud maine la PRO FM..." Oarecum magulitor pentru mine. Dar, repet, nu am facut niciodata afirmatii/acuzatii nefondate, neverificate. Ceea ce constat cu mare tristete ca nu se mai intampla astazi. Acum, vad ca trebuie sa fii cat mai frivol, la limita vulgarului si chiar peste. Informatia? Da-o-ncolo, ca nu face rating. Pacat... In fine, sa revin la concret. Ideea e ca, cel putin in sondaje, nu ne mai luptam cu posturile locale (Radio Prahova, defunctul Radio Contact), sau cu ce se mai prindea prin Ploiesti din radiourile bucurestene. Principalul nostru "adversar" era Radio Romania Actualitati. Sau, ma rog, Romania 1, cum i se spunea. Si, spre surpriza noastra, in toamna lui 1997, cand au venit audientele, ne-am trezit brusc pe primul loc, cu 48% cota de piata per toatal, iar pe programul meu, "Cronica lui Catalin Ploiesteanul", ajungeam chiar la 52%. Iaca, ma laud, ca, vorba lu' Artanu, "am cu ce"! Dar sa vorbim putin si despre lucrurile care se vad/aud mai putin, pentru ca in perioada respectiva, director muzical fiind, am pus la punct o baza muzicala de vreo 10.000 de titluri. Asta insemnand transpunerea de pe CD in calculator, in format mp3, cu tag-uri, stiluri, ritmuri si tot ce era necesar, pentru ca trecusem deja la automatizare full a emisiei, folosind Raduga. Un soft pe care unele radio-uri il folosesc si acum. De ce a tebuit sa fac asta? Simplu, pentru ca aveam libertate totala inclusiv pe partea muzicala din partea celor de "la centru". Dupa ce-am terminat partea muzicala, credeam ca o sa ma mai linistesc si eu, adica sa trec de la un program de lucru de 12 - 14 ore pe zi, la unul de 8 - 10 ore. N-a fost sa fie, pentru ca in primavara lui 1997 am fost numit director de programe. Asa ca... da-i cu training-uri pentru realizatori, ajustari pe linie editoriala, modificari de programe si multe alte "angarale". Nu ma plang, mi-a placut, dar nu pot sa spun ca mi-a fost tocmai moale. Tot cam in aceeasi perioada, presa din Ploiesti mi-a decernat premiul de "Cel mai bun DJ". Sincer, nu prea m-a incantat titulatura de DJ, dar, ma rog, cred ca eram singurul post de radio din oras care nu avea DJ-i, ci realizatori, asa ca am inteles bunele intentii. Insa, cum, in viata, lucrurile nu merg intotdeauna incotro ti-ai dori, o sa va povestesc in episodul viitor cum am ajuns din director de programe, din nou, la "taiat banda". Nu va speriati, ca n-a fost asa rau si nici nu regret pasul.

(sper sa nu mai fie nevoie de inca un "impuls" ca sa scriu episodul viitor :))) )

PS: Pentru cei care nu stiu bancurile mentionate, cel cu "zgura" e "'z' gura ma-tii", iar cel cu "ratza" e "'ratzi ai dracu'" :)))))

"Revolta pe Bounty"

2010-05-14T08:26:00.000-07:00

(Daca scriu in ritmul asta, o sa termin povestea pe la ultima pensie :) )

Dupa cum scriam in episodul anterior, lucrurile mergeau din ce in ce mai bine la PRO FM Ploiesti. Banii curgeau garla, dadusem drumul la emisiuni, lumea incepea sa ne opreasca pe strada, sa ne intrebe de una-alta. Eu lasasem programul de dedicatii pe mana lui Calin Gheorghe (da, cel de la Guerilla) si, pentru ca Stratula si Exarhu renuntasera la "Rondul de dimineata", am dat drumul si matinalului la Ploiesti. Pe care l-am luat din zbor. Chiar daca nu era segmentul meu orar preferat. Dar, cineva trebuia s-o faca si pe-asta. Asa am ajuns "cineva" :))). Ce-i drept, am mai dat si pe langa, in sensul ca, de exemplu, intr-o dimineata m-am trezit foaaarte tarziu si primele doua interventii le-am facut prin telefonul mobil, din taxi. Noroc cu telefonia mobila, ca altfel nu stiu pe unde scoteam camasa. Bine, am intors-o "ca la Ploiesti" (sic!), spunand ca, vezi-Doamne, am vrut sa iau pulsul orasului la primele ore :))) Dar mi-a iesit. Si continuam sa "recrutam". Asa a aparut la radio fratele lui Dragos, Decebal, si el fost coleg de facultate cu noi, in an mai mic, ce-i drept. Un tip care canta excelent, insa care avea o problema in expresivitatea discursului. Era prea plat. Lucru de care "suferea" si Calin de altfel. Dar i-am bagat in "sedinta" si, dupa ceva vreme, si-au dat drumul. Deci, per ansamblu, era de la foarte bine in sus. Dar... Pentru ca exista un dar, cand lucrurile merg bine, isi cam baga dracu' coada. Asa m-am trezit intr-una din zile cu Dragos si Jerry pe cap, care mi-au pus in fata o hartie. Un fel de memoriu catre Sarbu, in care "infierau cu manie proletara" tot soiul de "greseli" facute de Gabi. L-am citit si m-am minunat, pentru ca suna a denunt de pe vremea lui Ceasca, plin de minciuni si lucruri scoase din context. "Bai, ce dracu vreti voi cu chestia asta?" "S-o semnezi. O trimitem la Sarbu, ca nu se mai poate asa." "Asa cum?" "Pai... asa. Semneaz-o si tu, ca au semnat-o toti!" O alta minciuna, lipseau tocmai semnaturile celor care pornisera toata nebunia numita PRO FM Ploiesti. "Du-te ba de-aici, nu semnez chestia asta!" "Treaba ta, cand o sa preluam noi radio-ul, o sa-ti para rau." "Aaaaa, asta era... ia, valea, ca am treaba!" Si totusi, chiar si asa, fara semnatura mea si a altora, Dragos s-a dus la Bucuresti, in audienta la Sarbu. Iar Sarbu l-a tinut in atnicamera cat si-a aruncat ochii pe "memoriu", dupa care l-a trimis acasa, fara o vorba, iar hartia a ajuns la Gabi. A urmat o sedinta jenant. Jenanta pentru cei care dadusera cu "subsemnatu'". O sedinta in care Gabi, foarte calm, a luat fiecare punct din document si l-a pus in discutie, de fata cu toata lumea din radio. Concluzia? In afara de faptul ca Gabi se mai enerva cateodata (si de cele mai multe ori pe buna dreptate), totul era o fabulatie. Recunoscuta, cu capul plecat, chiar de "semnatari". Multi nici n-ar fi stat la discutie si i-ar fi dat afara in corpore. Gabi insa le-a propus doua alternative. Prima; sa-si dea demisia, ca sa nu le apara in cartea de munca lucruri nasoale. A doua; "cine vrea sa ramana, n-am nimic impotriva, dar, atentie, voi fi de doua ori mai exigent cu ei". Dragos si Decebal (capii "rascoalei", din cate am inteles) au ales sa demisioneze. Restul au ramas. Dar trebuia sa "baleteze" foarte atent. Asa s-a terminat "puciul", adoua "Republica de la Ploiesti". Si eram din nou "short on people". Dar ne-am descurcat. Atunci a aparut Radu Constantinescu (acum la Infopro), care a preluat matinalul, eu am trecut in prime-time, Calin a preluat programul de dupa-amiaza iar pe Ionut l-am "recalificat" pentru emisiunea de dedicatii. Si lucrurile au mers inainte, la fel de bine, daca nu chiar mai bine. Pentru ca, din punctul meu de vedere, odata pus intr-un slot orar care-mi convenea, au venit si rezultatele si alte treburi nostime. Insa nu ma laud acum, ci in episodul urmator (care sper sa nu mai vina atat de tarziu).

Take over Ploiesti

2010-04-06T06:27:00.000-07:00

Da, stiu, n-am mai scris de mult... Mustrati-ma, injurati-ma, dar iertati-ma :)

Asadar imi facusem deja debutul la microfon, la PRO FM Bucuresti si "dam cu vorbe-n populatie" de ceva vreme. Totusi, la Ploiesti, lucrurile stagnau. Eram tot la Productie... Intre timp, PRO FM Ploiesti a lansase prima emisie locala: buletinul de stiri locale. Se pregatea si prima emisiune, insa stiti vorba aia - "nu e pentru cine se pregateste"... Isi facuse aparitia la radio un alt vechi coleg de facultate, Dragos si capatasem si eu un ajutor in Productie, pentru ca, sincer, nu prea mai faceam fata. Asa ca a venit Ionut. Pe care a trebuit sa-l iau de la "Abecedar". Pe langa noi, mai tragea cu "ochiu' si timpanu'" si Jerry, angajat initial pe post de sofer, care sa duca reporterii pe unde era nevoie. Dar Jerry avea si ureche si, mai ales, era foarte dornic sa invete. Si-n timp ce-l "dadaceam" pe Ionut, m-am trezit ca am, de fapt, doua ajutoare. Lucru care nu putea decat sa ma bucure, mai ales ca asteptam cu sufletul la gura sa iau si Ploiestiul "in stapanire" cu microfonul. Dar... ce va spuneam mai devreme? Prima emisiune locala PRO FM Ploiesti i-a fost incredintata lui Dragos. Am fost dezamagit? Fireste, cine n-ar fi? Insa cred ca Gabi a avut motivele lui sa procedeze asa. E drept ca Dragos avea talent la scriitura... Cu vocea avea el o problema, dar a trecut destul de repede peste. Vorba lui Sarbu: "suna ca o perie de sarma, da' le zice al dracului de bine". Asa ca eu am ramas in stand-by. Pana intr-una din zile, cand Gabi imi spune, asa, pe nepusa masa: "Auzi ma, eu zic ca ar pica tare bine o emisiune de dedicatii mai spre seara. Vrei s-o faci?" "Cum dracu' sa nu?" "Pai ia gandeste-te la un format si vino sa vorbim". Treburile nu erau asa simple ca astazi. Nu tu SMS, nu tu e-mail (sau, cine avea, era tare...), nu tu Twitter... Trebuia sa-i convingem pe oameni sa ne scrie, sa ne lase biletele in cutia postala pe care am amenajat-o special la intrarea in cladire si trebuia sa-i convingem s-o "asalteze" pe Gabita, secretara noastra, cu telefoane. Si cu toate astea, am avut surpriza sa ne trezim cu o avalansa de cereri si scrisori, iar dintre scrisori, selectam cele mai frumoase randuri, pe care le si premiam. A fost experienta care m-a facut sa-mi dau seama de efectul vocii mele asupra ascultatorilor, dar si ocazia sa-mi modelez/cizelez intonatia, frazarea si sa fac din amprenta mea sonora o marca proprie, pentru ca, pana atunci, toti imi spuneau, "ba, nu-l mai imita pe Gabi Dobroiu!".
Iar lucrurile mergeau din ce in ce mai bine la PRO FM Ploiesti. Vanzarile curgeau "in cascada", banii se adunau in conturi... dar, pentru ca intotdeauna exista un dar..., omul se satura de atata bine. Si face tampenii. O sa va povestesc frumusete de patanie in episodul viitor....

Treci la microfon!

2010-03-07T09:10:00.000-08:00

Lucram de ceva vreme in productie, faceam si naveta la Bucuresti, unde stateam noptile sa copiez, pe casete, muzica "de la centru". O perioada destul de obositoare la prima vedere... Dar, pe de o parte era energia aia pe care o ai cand stii ca ai ceva de construit si chiar iti place ce faci, pe de alta parte erau intalnirile savuroase cu "baietii de la Bucuresti": Razvan Exarhu, Bogdan Stratula, Gabi Dobroiu, Ada Rosetti, Romulus Constantinescu, Florin Calinescu, Neti Sandu, Bedros Horasangian si chiar cu Sarbu cateodata. Apropos, hai sa va povestesc cum se desfasurau sedintele cu Sarbu. Se aduna toata lumea din radio in redactia mare, se trantea usa de perete si intra Sarbu cu o mina incruntata. Primele cuvinte erau, cu mici variatiuni: "Ba, ce-i radioul meu, vomitoriul vostru?". Dupa care incepea sa "i-o plimbe pe sub nas" fiecaruia in parte. Justificat, cu argumente. Majoritatea se cam albea la fata. Singurii care-si pastrau zambetul zeflemist erau Stratula si Exarhu. Pentru ca la ei, textul era deja cunoscut: "Metale, metale, metale, m-am saturat de metale!!!" (nebunii au facut si un jingle cu expresia asta:))) ). Si dupa ce se discuta tot ce era de discutat, tot Sarbu dadea comanda: "Gata, acum toata lumea, jos, la bere!". Faine vremuri... Dar sa revin la tema. Intr-una din zilele de luni, eram la Bucuresti si venise si Gabi cu mine. Eram, ca deobicei, in productie. Si ma trezesc cu Gabi ca-mi zice: "Auzi ma, Exarhu nu mai poate sa faca blues-u'. Si le-am zis ca-l faci tu." A picat cerul pe mine... In primul rand pentru ca nu stiam mare lucru despre blues, mai mult ce auzisem de la Exarhu sau Bedros si-n al doilea rand pentru ca... sa deschid eu gura la microfonul PRO FM Bucuresti? Si dac-o dadeam in bara? Au fost cateva ore destul de tensionate pentru mine si cred ca si pentru Gabi, ca doar el venise cu propunerea. Am lasat casetele sa se invarta in productie si m-am dus sa-mi incropesc un text de prezentare, sa ma familiarizez cu sculele din emisie... Noroc cu Serban Ciusca, un tip excelent, care mi-a aratat cam ce si cum; nu era mare firoscosenie, mai ales ca ei trecusera deja pe CD-uri. Si, fara sa-mi dau seama cum a trecut timpul, a venit si miezul noptii, ora la care intra emisiunea de blues. Cu indemnul "curaj gaina ca te tai", morcovul pitit de abia se mai vedeau frunzele si impins de la spate de Gabi, am ridicat calea la microfon si am dat drumul la vorba... Si nu numai ca n-am dat rasol, dar mi-a si placut. Iar in saptamanile care au urmat am invatat sa dau si stiri, ba chiar am venit cu inca o propunere de emisiune. Pentru joi noaptea, o emisiune de muzica de "dantelute" si lumina scazuta: "Night In White Satins" (da stiu, dupa titlul piesei celor de la Moody Blues, so, sue me :)) ). Apropos de emisiunea asta, intr-o joi noapte, secretara de readactie ma cheama la telefon. "Cine e?" "Moisescu". "Ce faci bai Andi, n-ai somn". "Nu, ba, ma f*t pe muzica ta". "Hai ba, ce dracu, ca am pus numai fineturi, nu-ti place?" "Nu ba, chiar asta fac..." A ramas de pomina. In alta noapte, de data asta intr-o luni, secretara imi facea semne disperate sa vin la telefon. Dupa faza cu Andi eram decis sa nu mai "musc" asa usor. Asa ca m-am facut ca n-o vad vreo 10 secunde, dupa care m-am trezit cu ea in usa studio-ului. "Hai ma, ca e Sarbu la telefon!". "Yeah, right! Alo?" "Auzi ma, cine ti-a zis tie ca asta-i blues?" Am inghetat. "Pai, domnu' Sarbu, John Mayall e printre cei mai tari bluesman-i dintre albi..." "Pune mana si mai invata!" si zdrang telefonul. Ramasesem complet siderat. Ce dracu'? Insa si mai siderat am ramas peste cateva zile, cand m-am intalnit cu Sarbu pe hol, si si-a cerut scuze, spunand ca era cu niste "gusati" la masa si aia au inceput sa se dea "cunoscatori" de blues si sa faca misto de el. Iar el si-a varsat nervii aiurea, pe mine. Respect Domnule Sarbu! Nu stiu cati patroni ar face acest gest. Dar asta era, si sper ca a ramas in continuare, Adrian Sarbu. In fine, debutasem deja la microfon, la PRO FM Bucuresti, insa in Ploiesti... avea sa mai treaca ceva vreme. Va povestesc mai tarziu despre asta.

Goin' digital

2010-02-22T04:13:00.000-08:00

Lucram din greu in Productie... Comenzile curgeau garla si ajunsesem un fel de "robotel". Primisem si un 486 in studio, pentru texte, scenarii... lucruri d-astea... Insa pe calculator a venit montata o placa de sunet (nu mai stiu ce soi) cu un mic programel care permitea operatiuni rudimentare, gen copy/paste, cut si, mai ales, un "paste special". Acel "paste special" mi-a atras atentia, pentru ca, de fapt, permitea mixarea a doua track-uri de sunet. Wow!!! Fireste ca n-avea niciun fel de control asupra volumelor, asa ca trebuia sa ajustezi volumele separat pe fiecare track si apoi sa le suprapui. Dar era un mare pas inainte. Si, timid, am inceput sa lucrez cu el. Pana intr-o zi, cand m-am trezit in studio cu doi pusti (rau imi pare ca nu-mi amintesc numele lor), care au inceput sa-mi povesteasca despre un soft numit Cool Edit, care stia, pe langa acel "paste special", sa adauge efecte, sa proceseze, puteai sa controlezi volumele pe fiecare track in parte, era o adevarata "minune". Cei mai vechi in bransa stiu ca primele versiuni de Cool Edit nu erau multitrack, dar chiar si asa era extraordinar. Din pacate, insa, placa de sunet pe care o aveam nu avea suportul necesar pentru Cool Edit, asa ca, dupa ceva cautari, am cumparat o placa de sunet "capabila". Din cate-mi amintesc, era un ESS. Si, in urma unei lungi discutii cu Gabi si, mai ales, a unei demonstratii, am decis sa renuntam la banda si sa trecem la editarea pe calculator. Recunosc ca mi se parea ciudat in primele zile sa nu mai stau sa tai banda, sa tai scotch, sa lipesc... dar lucram de vreo 3 ori mai rapid. Si asta la inceput, pentru ca, pe masura ce avansam, lucrul devenea din ce in ce mai usor. De multe ori, chiar si actorii cu care inregistram, ramaneau sa vada o asemenea "minunatie", pentru ca nu mai era cazul acum sa reia textul integral daca greseau undeva ci pur si simplu sa reia de la un anumit punct, iar eu taiam balba si lipeam cu un simplu Ctrl-X. Era 1995 si, din cate stiam eu, eram singurul post de radio din Ploiesti care folosea editarea pe calculator. Normal ca a trebuit sa mai cumparam harduri, pentru ca lucram pe wave-uri, dar era un pret mic platit pentru eficienta si creativitatea pe care editarea/procesarea pe calculator ni le permiteau. Si lucrurile au mers din ce in ce mai bine, cand am descoperit si SoundForge si, mai ales, Vegas, multitrack-ul mult visat. Avusesem o tentativa de a lucra multitrack cu o versiune trial de la Samplitude, dar mi s-a parut greoi si cu comenzi prea putin intuitive. Iar acum vroiam si mai mult. Visam deja la implementarea unui soft pentru optimizarea emisiei... Si am facut-o si pe-asta. Dar cum s-a intamplat... in episodul urmator.

Intalniri vocale

2010-02-15T06:52:00.000-08:00

Poate ce-am scris in capitolul trecut v-a facut sa radeti, poate v-a facut sa suspinati nostalgic, insa va spuneam ca toata nebunia asta a pionieratului publicitatii audio mi-a adus si cateva intalniri cu oameni extraordinari, din care unii inca mi-au ramas prieteni. Cum s-a intamplat ? S-a intamplat ca ne-am dat seama ca vocile noastre nu mai erau suficiente pentru "avalansa" de spoturi pravalita asupra noastra si atunci am pornit in cautare. Si unde altundeva decat in locul unde gaseam voci educate, lucrate - la Teatrul "Toma Caragiu" din Ploiesti. Si am gasit acolo, pe langa oameni din garda veche, dispusi sa invete tainele publicitatii (mai bine zis, ale muncii de voice over) si o trupa de tineri absolventi de la IATC, foarte deschisi la colaborarea cu "noul zeu" mass-media, radioul. O sa va dau cateva nume, ca sa va faceti o idee. Regretatul Lupu Buznea, care pentru o vreme a fost "vocea PRO FM Ploiesti", Mihai Coada, pe care cu siguranta l-ati vazut in serialul "La Bloc", de la PRO TV, Ilie Galea, un timbru exceptional, pe care, mai nou, l-am regasit ca voce a AXN Crime, Andrei Zaharescu (da, prezentatorul de la Antena 1!), proaspat absolvent de actorie/regie, Oana Mereuta, o personalitate delicioasa si o voce foarte versatila, pe care acum o puteti auzi pe promo-urile de la AXN SciFi, dar ati vazut-o si ca sotie/ajutor a lui Mos Craciun, la PRO TV, Dragos Stemate, acum actor al Nationalului din Bucuresti, si el cu "antecedente" TV la activ - serialele "Anticamera", "Baieti buni" sau "La Servici", Delia Nartea, o prezenta mereu incantatoare, pe care v-o aduceti cu siguranta aminte din "Asfalt Tango", acum actrita la Comedie... Si lista ar putea continua. Cei pe care i-am omis, ii rog umil sa ma ierte. Sigur ca niciunul dintre ei nu mai facuse spoturi audio si n-a fost tocmai usor pana sa-i dam pe brazda. Pentru ca e o mare diferenta intre jocul si frazarea ca actor si elementele necesare unui voice over. E drept ca aici mi-a dat o mana foarte mare de ajutor Andrei Zaharescu. Pentru ca, regizor fiind, stia sa le explice mai bine actorilor ce vrem de la ei. Era un fel de "translator" intre noi si actori. Insa, cu timpul, ascultand indicatiile sale regizorale, am inceput sa prind si eu cateva din "trucurile" meseriei de regizor, asa ca, dupa cateva luni de lucrat cu actorii, deja nu mai aveam nevoie de "translator". Si lucrurile mergeau struna si pentru noi, pentru ca ne diversificasem enorm baza de voci, dar si pentru ei, care mai castigau un ban in plus fata de salariul de la teatru. Totusi, productia inca se misca mai greu. V-am povestit - inregistreaza pe banda, taie banda, lipeste banda, sincronizeaza cu muzica si efectele... Dar asta avea sa sa schimbe. Si aici pot spune, fara sa ma laud, ca am fost primul producator din Ploiesti care a trecut la "digital". Cum s-a intamplat, insa, va povestesc in capitolul urmator.

Hai, la produs!

2010-02-03T03:13:00.000-08:00

V-am promis in capitolul trecut ca o sa va dau detalii despre cum se facea productie in radio prin perioada 1994-1995. Si asta si fac. Revenind la poveste, dupa un crash-course la Bucuresti, m-am intors plin de sperante si bunavointa la Ploiesti, sa dau cep la primele productii publicitare, pentru ca, desi retransmiteam integral programele de la PRO FM Bucuresti, cererile de publicitate incepusera sa curga. Hai sa va explic cam care era procedura:
1. Se inregistra vocea pe banda de magnetofon (aveam un Tesla "imprumutat" de la Gabi).
2. Se taiau balbele sau respiratiile prea zgomotoase. Serios, chiar se taiau la propriu. Faceam semne cu creionul pe spatele benzii, ca sa stiu unde sa tai, si cautam banda BASF, AGFA sau AMPEX, care aveau spatele mat si se vedeau mai bine semnele. Mergea si ORWO cand n-aveam altceva... Cu foarfeca, taiam banda la unghi de 45 de grade, eliminam bucatica "cu bucluc" si lipeam pe spatele benzii cu scotch, taiat si el la latimea benzii. Ca, deh, de unde banda adeziva speciala? "Marea cucerire tehnologica" a aparut in momentul in care am reusit sa punem mana pe un Tascam profi, care, pe langa faptul ca putea sa traga pe toata latimea benzii (super calitate), avea si o ghilotina cu ghidaj pentru banda, care taia fix la 45 de grade... Ce rasfat...
3. Se inserau blank-uri de banda acolo unde vroiam sa intre accente muzicale sau efecte si se cronometra totul pentru viitoarea coloana muzicala. Bucata astfel realizata, o luam de pe rola si o lipeam cu un capat pe un perete pentru ca urma montarea coloanei sonore si trebuia sa fie mag-ul liber
4. Din casetofon, trageam bucati de piesa si efecte, care urmau sa devina coloana sonora. Si luam iar la ciopartit. Taiam fragmentele muzicale "la bataie", ce trebuia totul sa sune bine si cronometram sa se potriveasca cu banda de voce.
5. Coloana muzicala o trageam inapoi pe o caseta, iar vocea pe o alta caseta
6. Incepe dansul: sincronizarea coloanei nuzicale cu vocea. Nu-mi iesea din prima, pentru ca sculele aveau timpi de pornire diferiti. Pe la inceput, abia pe la a 4-a, a 5-a incercare reuseam sa fac sa se "pupe" muzica si vocea. Dupa ce m-am mai "rodat", imi iesea din una, maxim doua incercari.
7. "Masterul" il trageam inapoi pe banda de magnetofon (de preferat, o banda de calitate), il taiam la dimensiunile necesare si-l puneam in "biblioteca", adica il lipeam cu scotch la un capat de o foaie de geam, iar pe spatele benzii scriam, cu creionul, numele spotului.
8. Alcatuirea calupurilor publicitare nu era prea complicata. In functie de programarea spoturilor de a doua zi, lipeam la rand bucatile de banda cu jingle-ul de intrare, spoturi si jingle-ul de iesire, si totul se tragea pe o caseta, care urma sa fie folosita a doua zi in emisie. Cine o folosea? Tot eu, fireste.
Pentru ca, cel putin la inceput, aveam ceva mai putina publicitate decat Bucurestiul, cu aceeasi procedura descrisa mai sus, faceam si hit-mix-uri, care se lipeau in coada calupurilor publicitare, ca sa nu iesim pe retransmisie si sa picam pe publicitatea de la Bucuresti. Trebuia sa iesim pe muzica.
Amintiri... Unii poate se vor distra citind aceste randuri, altii vor suspina nostalgic... Dar asta era realitatea din perioada pre-computer. Insa era frumos, era pionieratul publicitatii audio, simteam ca facem ceva important, ca suntem parte a unui eveniment important. Si tot aceasta perioada a mai adus ceva benefic. Dar, despre asta, in capitolul urmator.

Primul studio

2010-01-26T05:18:00.000-08:00

Dea-cum, ca eram gata cu amenajarile, am putut sa mai schimbam si hainele de pe noi. Gata cu talas in buzunare, moloz in par si in ochi, taieturi, zgarieturi si intepaturi pe maini... Aveam un studio de emisie, cu cabina de stiri separat si un studio de productie. Totul izolat fonic cu cartoane de oua si imbracat in panza de sac. Era momentul sa "ne capatuim" si cu ceva echipamente. Si-am luat calea Bucurestiului. Cu Oltcit-ul rosu pe care il aveam ca "masina" de serviciu si cu o lista de "ce-am fi vrut noi". Dar cum socoteala de-acasa nu se prea potriveste cu cea din targ, ne-am intors cu un mixer Soundcraft Spirit Folio, ala micu', cu doar 2 cai stereo si vreo 6 mono, cu un casetofon deck simplu si cu un dublu casetofon. Tot deck. Si vreo doua microfoane Shure SM 57. Bune. Noi. De cablaraie ne-am ocupat noi. Dar, intr-un final (mai mult sau mai putin dramatic), aveam un studio de emisie functional, desi ne lasa gura apa dupa niste CD playere si, mai ales, dupa sistemul de emisie PC based pe care-l aveau cei de la Bucuresti... Dar, ma rog, dupa posibilitati... La cateva zile a venit si al treilea casetofon, de care aveam nevoie pentru productie (despre care am aflat ulterior ca era chiar casetofonul lui Sarbu de acasa. A venit si cel de-al doilea mixer (tot Soundcraft Spirit Folio), tot pentru productie, dar ne mai trebuia un microfon.... Asa ca am pach-uit microfonul de stiri sa poata fi folosit pentru inregistrari in productie. Si ca sa fie tacamul complet, am adus si un magnetofon Tesla (pe care, daca nu ma insel, il avea Gabi pe-acasa). Da, stiu, cei care vor citi capitolul asta vor rade cu lacrimi, dar, la nivel de 1994-1995, cam astea erau conditiile pentru o statie locala. Oricum, eram gata sa demaram primele proiecte publicitare, pentru ca asta a fost, la inceput, contributia noastra la emisia locala. Si, spre surpriza noastra, cererile au inceput sa curga... Si, dupa un scurt "instructaj" la Bucuresti, am inceput sa producem. Insa despre "procesul tehnologic" o sa va povestesc putim mai tarziu. Prilej de nostalgie pentru unii sau de zambete pentru altii.

La "munca de jos"

2010-01-18T06:06:00.000-08:00

Eram deja o mica "vedeta" printre corespondentii Mediafax. Ajunsesem sa castig niste sume pe care nici nu mi le imaginasem pe vremea cand lucram in petrol. Dar a venit si ziua in care a trebuit sa pun "tocul" in cui, in favoarea ciocanului, fierastraului... Nu c-as fi dat rasol, dar a dat Sarbu drumul la bani pentru constructia si echiparea statiei locale PRO FM Ploiesti. Si sa ma vezi, de la negocieri cu Primarul sau Presedintele Consiliului Judetean, la negocieri cu vanzatorii de material lemnos. "Cat dai nene patratii de 20 ? Da' aia de 10? Da' placa de PAL cat e?" Ca pe vremea ceea nu se inventase pe la noi rigipsul, montantii metalici, OSB-ul... Si cauta mijloace de transport, ca trebuia ceva material sa compartimentezi ditamai sala. Si, daca la "patrati" ne-am mai descurcat cu un scripete, sa-i urcam pana la etajul 6, la placile de PAL am avut o problema, ca nu incapeau nici in lift, nici pe fereastra, abia-abia i-am carat cu carca, 6 etaje, de ne-au iesit ochii. Si cu geamurile pentru "ciclop" am avut o problema. Ca am vrut sa avem o vedere "generoasa", asa ca le-am carat tot pe scari. 3 foi de geam de aproape 2 metri lungime.... Si cauta si panza de sac, si vata de sticla, ca nu se gasea la sul, ca acum, o luam la baloti... Dar cel mai distractiv a fost cand am plecat la vanat cartoane de oua. Nu radeti, ca la vremea aceea era considerata cea mai eficienta metoda pentru izolare fonica. Intre timp, in peisaj, aparuse si Jerry, angajat initial ca sofer pentru deplasarile mai lungi in teritoriu. Asa ca l-am luat pe Jerry si ne-am "napustit" in Hale, la precupeti. "Saru' mana, ne trebuie si noua niste cartoane de oua. Le platim, nu asa..." "Pai n-am cum sa va dau, ca-mi trebuie si mie, ca le dau la schimb cand cumpar ouale." Cam asta era raspunsul standard. Dar am gasit si un suflet milos. "Cate va trebuie, mama?" "Pai... vreo 100." "Cateeee???" "Vreo 100" " Pai de unde pacatele mele sa va dau 100. Hai ca 20-30 oi mai gasi..." "Pai si n-ai matale vreo cunostinta de la care sa mai luam?" "Hai ca-ntreb, da' mai treceti maine p-aci." Cu chiu cu vai, am reusit sa strangem 100 de cartoane, dar i-am lasat pe precupeti cu o mare dilema: copiii astia ori isi deschid "privat" cu oua, ori au luat-o razna... Noi insa eram fericiti ca aveam toate materialele si puteam sa incepem amenajarea. Vreme de 2-3 saptamani n-am stiut altceva decat scheme de amplasare, bormasina, sa fixam "patratii" si foile de PAL, fierastrau, sa le ajustam, solutii de fixare a cartoanelor de oua pe pereti, croit si cusut panza de sac cu care urma sa acoperim peretii, ce mai, plecam dimineata si ajungeam noaptea acasa, munciti ca niste salahori in port. Dar era frumos, pentru ca ne construiam visul. Si chiar daca unghiurile nu erau intotdeauna perfecte, eram mandri de munca noastra. Spre final, cand deja adunam ultimele urme de talas si moloz, am facut chiar si primul barter. Piritex-ul ne-a dat mocheta contra reclama, pe care urma s-o difuzam mai tarziu, cand instalam sculele si porneam emisia locala. Dar despre asta... un bob zabava, ca va povestesc mai tarziu.

"Agentura"

2010-01-11T06:37:00.000-08:00

Am lasat-o cui o vrea sondareala si m-am "infipt" in radio. Dar, ca orice ucenic, aveam sa incep cu inceputul, mai bine zis, cu "reportereala". Auzisem eu cu ce se mananca, in studentie, pe vremea cand mai puneam umarul la ziarul/foaia Institutului. Dar acum era pe bune, gata cu amatorismele. Asa ca m-a luat Gabi la "prelucrat prin aschiere". Si da-i cu "cele 5 intrebari la care trebuie sa raspunda o stire" ca sa fie stire, cum sa iei omul cu "binisorul", ca sa-ti spuna si ce lapte a supt cand abia aparuse-n schema, unde sa te duci sa afli informatia "first hand"... Ce mai, un adevarat curs de jurnalism, condensat in cateva zile. "Auzi ma, da' trebuie sa te duc si la Bucuresti, sa te vada aiai de la Mediafax". "Pai, na, inainte de nunta, trebuie sa vada omu' mireasa, nu?". Si-am luat drumul spre capitala. In fosta cladire a MICM-ului, de pe calea Victoriei (demolata acum), Mediafax-ul avea cam jumatate de etaj. Si-am intrat, ca o floare, sa vad unde si cum se intampla lucrurile pe-acolo. Si cand am vazut vreo 200 de insi fojgaind printre birouri, cu hartii, comunicate, calculatoare, faxuri, m-a cam luat cu ameteala. "Domnu Rosca, el e baiatu' de care v-am povestit. El o sa va trimita marfa din zona Prahova." "I-ai facut instructaju'?" "Ca la carte!" "Bine. Imi pare bine sa te cunosc, eu ma ocup de corespondentii din tara. Sa treci pe la secretariat sa semnezei contractul." Trebuie sa recunosc ca aveam un nodulet in gat, mai ales dupa ce vazusem amploarea "operatiunii", dar, pentru prima data de cand intrasem in vastele campii ale muncii, simteam ca apartin unui grup, chiar daca in afara de Rosca nu mai cunoscusem pe nimeni altcineva. Si cu gandurile astea m-am intors in Ploiesti si am inceput aventura de reporter-corespondent. Am luat la rand toate potecile, am batut la toate usile si am constatat cu uimire cat de usor poti sa ajungi la "marimile" orasului si judetului fiind posesorul unui cartonas pe care scria "Press - Mediafax". Oameni pe care nu i-am cunoscut in viata mea stateau acum de vorba cu mine si raspundeau la intrebari, eram invitat la evenimente, descinderi, cumetrii, taieri de mot, tot tacamul. Si am mai avut o surpriza. Dupa prima luna de "reportereala", am constatat ca ajunsesem sa castig dublu fata de cat castigam in petrol. Dupa alte cateva luni, castigam chiar mai bine. Intre timp, "informatizarea" ajunsese si la noi, adica nu mai trimiteam stirile scrise de mana pe un fax prafuit ci aveam deja un 2x86, cu modem si scriam frumos la tastatura. Colac peste pupaza, dupa vreo 6 luni, m-am trezit cu doua fete pe cap si un mesaj de la Rosca - baga-le-n training intensiv, ca ne extindem reteaua de corespondenti. Ele urmau sa acopere, din cate-mi aduc aminte, Buzaul si Aradul (daca n-o fi asa, iertare si lecitina). Aproape un an am continuat sa "livrez" catre Mediafax si sa mai si pregatesc oameni pe deasupra. Pana in ziua in care Gabi mi-a spus: "Tata, gata, a dat Sarbu drumu' la bani." Adica venise timpul ca PRO FM Ploiesti sa devina mai mult de o sala goala, la etajul 6 al unei institutii. Intre timp venise si Valentina, care preluase o parte din atributiile mele de reporter, iar eu am trecut la "munca de jos". Dar despre asta, putina rabdare, o sa va povestesc in episodul urmator.

Za miting (adicatelea intalnirea)

2010-01-04T04:14:00.000-08:00

(Da, stiu ca unii au fost nedumeriti de Prolog. Am primit chiar intrebari de genul "pai, vorbesti de radio sau de petrol?", insa, asa cum v-am promis, acesta va fi un blog-foileton; aveti putintica rabdare stimabililor, ca ajungem si "la pont".)

Toamna lui '93. Deja lucram de aproape doi ani la Mina Matita. Deja un lucru era clar pentru mine. N-aveam nici cea mai mica pornire catre meseria de petrolist, chiar daca facusem 5 ani de facultate pentru asta. Trecusera doi ani in care am incercat sa "fentez" cat am putut. Cu invoiri, concedii medicale, concedii de "studii", concedii fara plata, dar, sincer, imi cam ajunsese... Si acum, toamna lui '93, ma gasea in concediu "medical". Mi-am infipt un sul de tifon sub brat, sa stea umarul mai umflat, m-am bandajat tot si m-am dus la medicul Schelei care, contra una bucata pachet cafea, mi-a spus ca "luxatia de umar" de care "sufeream" trebuie musai tratata cu doua saptamani de repaus. Si m-am repauzat. Cu cateva zile la mare si apoi, reintors in Ploiesti, cu vizite pe la prieteni si plimbari prin oras. Asa se face ca, intr-una din zilele de repauzare, in fata la Berbecu', dau nas in nas cu Gabi. Fost coleg de Institut, din gasca de la "cultural" (el era in trupa de umor "Saturnalis" si scria la ziarul Institutului). "Ce faci ba baiete?" "Iaca, in concediu medical." "Ca n-o fi dat vreo boala peste tine..." "Nu ma, ca are si boala mandria ei. I-am fentat p-astia de la schela, ca deja ma sufocam. Da' tu, pe unde dai cu sapa?" "Pai uite, deschid un post de radio in Ploiesti. Te intereseaza?" Si mi s-a aprins beculetul.... "Pe bune? Ia zi-i despre ce e vorba-n propozitie ca ma mai mult decat intereseaza!" "Pai, hai cu mine, sa-ti arat." Si-am luat-o catinel spre Consproiect. Pe drum m-a lamurit ca era vorba despre statia locala a PRO FM si despre un domn, Adrian Sarbu, despre care, la acea vreme, n-auzisem mare lucru. Am luat liftul pana la ultimul etaj la Consproiect si am intrat intr-o sala imensa, in care singurul indiciu ca acolo ar fi ceva legat de radio era, intr-un colt, un birou pe care se afla un tuner, doua boxe si un emitator. Si-am inceput sa facem planuri, despre cum sa impartim spatiul, ca sa avem si studio de emisie si de productie si loc pentru redactia de stiri... "Auzi, da' cand poti sa incepi?" "Si maine daca vrei." "Pai, si cu aia de la schela ce faci?" "Da-i dracu' ca si asa m-am saturat de ei!" "Da' trebuie sa-ti zic o chestie. Aici n-o sa ai carte de munca din prima. Deocamdata nu pot sa te angajez decat colaborator la Mediafax." "Adica?" "Adica, la inceput, o sa fii reporter pentru Mediafax. Te bagi?" Aici, recunosc ca am ezitat putin. Nu eram prea lamurit cam cu ce se mananca reportereala asta, nici cum o sa fiu platit... Da' mi-am zis, ce dracu'; nu risti, nu castigi! "Ma bag!" Asa a inceput povestea de dragoste dintre mine si radio. Cat despre "reportereala", aveti putintica rabdare, va povestesc si despre asta.

Prolog

2009-12-29T08:10:00.000-08:00

5 dimineata. Mi-e somn de crap… Bai, ce bezna e afara! Si ce frig... N-am purtat in viata mea izmene, da’ daca nu pun ceva pe sub blugi incremenesc pana ajung la munca. Gata, o cafeluta, o tigara si hai, ca drumu-i lung. 5.35. Sunt in statie la Judetean si aflu cu mahnire ca “rata” de Matita a trecut. Dracu’ s-o ia! Las’ ca vine aia de Magurele si gasesc eu un “ia-ma nene” de la “Doua purcele”. 6.15. Am ajuns la “Doua purcele”. Bate crivatul in dusmanie si Romila mi-a zis ca azi nu vine cu masina. Poate trece vreun camion de la schela... Uite-l, scartaind din toate incheieturile. “‘Neata dom’ inginer, iar ati pierdut cursa?”. “Mi-a zburat de sub nas mai Vasile”. “Haideti sus, in spate, c-am facut focu’ la godin”. Liniste in cabina, se doarme pe rupte. Noroc ca au bagat baietii lemne in godinul de fonta si, chiar daca te ustura ochii de fum, macar e cald. M-asez pe-o bancuta de lemn... Ce dracu’ caut eu aici? 7.45. Am ajuns la Matita. Hai, fuguta, ia dealul in piept ca daca iar intarzii 5 minute, iar iti face capu’ mare idiotu’ ala de director. 7.55. Uf, am ajuns. Sunt in baraca mea de boltari si e destul de cald, ca au lasat colegii resoul in priza. Incepe o noua zi de munca la mina de titei Matita. Vorba ceea, la ce-am facut 5 ani de facultate daca nu profesez, nu ? Imi trag salopeta pe mine ca acu’ parca vad ca apare directorul si zau ca n-am chef de muzica. Dupa calatoria asta poate-l si pleznesc… Casca pe cap, cu lampas cu tot si valea in galerie. Bezna, cum spunea cineva, ca-n curu’ Satanei... Ce dracu’ caut eu aici? La frontul de lucru, baietii stau la povesti. Ii las cu ale lor, nu de alta dar, cel mai “cuminte” are 5 ani de puscarie. Mai radem, mai glumim, asa, sa ma stie de baiat bun. Nu vreau s-ajung ca sefu’, care, odata la doua saptamani, poarta ochelari de soare. Ultima data l-au scos oamenii dintr-un sant plin de maracini. Avusese un “accident”. Incet mai trece timpul… Ma rog de minutar sa se miste mai repede. Si iar o sa am circ cu directoru’. “Domnu’ director, cursa pleaca la 3 jumate”. “Nu ma intereseaza, programul dumitale se termina la 4″. “Da, dar urmatoarea cursa e abia la 6″. “Si ce ma intereseaza pe mine?”. “Da-te-n spume!”, dar asta in gand, ca nu ma iau in colti cu prostu’. Las ca poate-l fentez... Ce dracu’ caut eu aici? 3.20. Unde-o fi papagalu’ ala? Se uita pe geam? Nu, acum e momentul! Si-o rup la fuga prin noroi la vale, catre statia de autobuz. L-am prins la marele fix. Hai, inapoi spre civilizatie. Ramane in urma dealul Matitei... Ce dracu’ caut eu aici?

Declaratie de razbel

2009-12-29T08:08:00.001-08:00

M-am gandit sa pun “pe hartie” cateva din intamplarile din experienta mea de 14 ani de radio (pana acum). Nu de alta, dar sunt atatia care viseaza sa devina vedete peste noapte. Si mai sunt multi care au potential, dar n-au curajul sa incerce. Mai degraba celor din urma li se adreseaza acest blog. Pentru prima categorie e doar un exemplu, ca sa vada ce se poate intampla cand o iei “de jos” si n-ai bafta sa “cunosti pe cineva, undeva”. Enjoy!