Petrisor Obae face, pe blogul sau, o statistica foarte pertinenta a celor mai mari incasari din publicitate realizate de emisiunile tv din Romania. In primele 9 luni ale acestui an, Catalin Maruta (cu Happy Hour) a scos aproape 4 milioane si jumatate de euro si reprezinta cel mai vandut show de televiziune, cu 195 de editii difuzate (incluzand aici si reluarile).

Carcotasii sunt, in schimb, cei mai eficienti: 38 000 de euro incasari medii din fiecare editie programata la Prima in aceeasi perioada a anului.

Mircea Badea pare cel mai profitabil om de televiziune: face, din rahat, bici. Sau bani. O incapere cat cusca lui Grivei, o masa si, mai nou, putin aer conditionat. Astea ar fi investitiile Antenei1. Restul e… orice, dar nu tacere. Nu detaliez, ca-i prea mult. Doar atat: Badea e, poate, singurul facator serios de stand-up comedy in Romania, e plin de frustrari (ca fiecare dintre noi), doar ca el e incurajat sa le inmulteasca si are ocazia sa si le spuna la televizor. Si pe unii ii cucereste. La fel ca Bivolaru cu MISA, vorba unui comentator.

Capatos si-a dublat incasarile in primele 9 luni ale anului 2009 fata de acelasi interval de timp din 2008. Adica lumea se uita la el, advertiserii se impresioneaza si investesc din partea clientilor pe care-i au.

In seara asta, televiziunea s-a dus dracu’ mai jos decat oricand altcandva.

La Capatos, a venit pentru a mia oara Nikita. E “analizda” eisiunii lui.

“Minunea” blonda e in razboi cu barbac-su. Il face praf pe unde-apuca. Stiti, ala cu care s-a postat, la copulare, pe internet. Asa. Iar Capatos l-a adus si pe el spre surprinderea, groaza si apoi lehamitea Nikitei (in ordinea asta).

Au urmat cele mai suburbane minute din istoria televiziunii romanesti, cred. “Jura-te pe ma-ta aia handicapata!”, “taci dracu’ de saracie, saracio care esti!”, “ai stat in genunchi si mi-ai dat limbi, pupa-l-ai undeva pe Capatos!”. Sunt DOAR CATEVA din vorbele care s-au scurs mizerabil din gura de canal a Nikitei. Iar Capatos se prefacea ca o cearta, siderat si plin de bune intentii. Zambea in coltul gurii si-si freca neuronii de bucurie. “Sa moara caca, ce audienta bag in seara asta!” gandea antenistul de la miezul noptii.

Bai, Capatos. Ce naiba, ma, tu esti baiat destept si citit! Nu-mi spune ca tocmai de-asta faci ceea ce faci si ca ia uite ce de bani castigi! Nu-mi spune!! Pentru emisiunea din seara asta, Antena1 merita o amenda egala cu tot ce-ai castigat tu, anul asta, din publicitate. Meriti doua palme lipicioase pe chelie si-un “huo” bagabontzesc, pe cuvant!

Inteleg: Nikita = umor de prost gust pentru mase = Antena1 = audienta = bani. Bai, dar nu pana-ntr-acolo incat sa injure atat de scabros fara ca tu macar sa stingheresti personajul decat asa, la oha, ca sa fentezi CNA-ul!

Nu prea vroiam sa scriu despre moartea lui Gheorghe Dinica. Au facut-o ziarele intr-un mod care sa rupa in vanzari.

Pentru mine, Gheorghe Dinica a fost cel mai mare actor roman pe care l-am prins jucand timp de vreo 30 de ani. Sunt filme din care i-am invatat replicile pe deasupra. Lucrand rubrici de pamflet radio, cu inserarea de replici amuzante, am tot decupat vorbe din filme romanesti, in ultimii ani. Mare parte i le-am dat si lui Serbanica Huidu, la fel de pasionat de actori si de replicile lor memorabile. Se aud in fiecare dimineata pe Kiss, la Tocanita lor de gazete.

“Beau aici, la cimitir, sa fiu langa tatutza… ca el m-a invatat sa merg drept in viata.” E o replica de-a maestrului Dinica, din “Cuibul de viespi”. Acum e acolo, departe.

Bai, a fost MARE omul! Precum De Niro intr-ale americanilor: chiar daca filmul in care juca nu era tocmai unul bun, interpretarea lui Gheorghe Dinica spala rusinea scenaristului si a regizorului. Facea totul atat de firesc pe scena si in fatza camerelor, incat a devenit comparabil cu oricare oscarizat de-a lungul timpului. Cu ce era mai prejos Dinica decat Anthony Hopkins ori Al Pacino?

“Felix si Otilia”, “domnu’ Paraipan” din povestile comisarului Moldovan, “Cel mai iubit dintre pamanteni”, “Prin cenusa imperiului”, “De ce trag clopotele, Mitica?”, Patul conjugal”… In “Filantropica” m-a amuzat teribil. De senzatie scena in care compunea “rolurile” cersetorilor din Bucuresti.

Am crescut cu filmele lui; mi-a placut indiferent daca l-am vazut in rolul unui personaj pozitiv sau intr-al unuia negativ. Putea juca orice.

Nu spun ca e singurul actor roman pe care-l admir, insa pentru mine, el a fost supremul. N-avea nevoie de niciun premiu sau titlu onorific ca sa se vada cat e de mare.

Am avut norocul sa-l cunosc si personal, cu ceva ani in urma. Parea un om dificil la prima vedere, dar daca te obisnuiai cu felul lui, “din topor”, iti devenea cu adevarat simpatic.

Ii placea sa cante muzica lautareasca. De fapt, ii placea sa stea la masa cu prietenii si s-o asculte. Pana ce lumea il ruga sa cante el insusi. Se lasa greu induplecat, dar se lasa. Apoi, a inregistrat in studio propriile piese. Am ascultat melodia de mai jos de n ori, pe la chefuri; o canta in varianta sa actoriceasca.

Pacat… Trebuia sa mai joace in vreo 5-10 filme inainte sa moara, ca sa mai avem si noi ce re-re-revedea dupa.

Bai, eu plang mai mult dupa artistul asta decat dupa Michael Jackson!!

“SIDA nu merge-n Romania; la noi se moare de gripa”. (Filantropica, 2002) Epocal, nu?

Am folosit replicile din scena asta de sute de ori in emisiunile mele. Pe altele le-am tot schimbat pentru improspatare, dar pe-astea din “Cuibul de viespi” nu m-am indurat sa le dau deoparte. De vreo 7-8 ani incoace.

poza e din Curierul National

Nu sunt fanul niciunuia dintre cei doi, insa materialul viral e unul reusit. Baselu revine cu acelasi tip de campanie care l-a consacrat in luptele electorale precedente (Primaria Generala a Capitalei si Cotroceniul mamii ei de viata!). Amuzament, intepaturi, chestii altfel decat la restul candidatilor.

Nu inseamna ca prin asta, actualul presedinte ma mai pacaleste o data.

Tot de aseara, pe youtube, Baselu mai are un spot asemanator (ceva mai putin reusit ca poanta), cu Gadea si Vali Stan in locul Mircisorului. Vizionare placuta!

Petrom OMV isi face publicitate grea, la tv-uri, cu proiectul verde “Tara lui Andrei”. Adica impinge lumea de la spate sa planteze copaci cand cu banii aia multi dati pe publicitate, s-ar putea impaduri doua Romanii, nu una!

Insa e drept, nu s-ar mai da Petromul mare si n-ar mai zice lumea “Ia uite, ba, ce de treaba sunt gazarii astia austrieci!”.

Nu luati postul asta ca pe-o pitziponceala de weekend, ca nu e.

Am fost in cel mai proaspat morman de magazine, restaurante si locuri de distractie din Romania. Ii zice AFI Palace, e in Cotroceni si se pisa pe criza. E un pisacios mallul asta. Nu tine cont ca romanii nu au un chior in buzunar si ii atrage cu nesimtire ca sa-si lase aici si chiorul pe care nu-l au.

E mare. Foaaarte mare! Cel mai mare din sud-estul continentului, am auzit.

Vroiam sa merg abia cand terminau totul de aranjat prin el, cand puteam sa ma dau cu patinele pe niste gheata, cand aveam ocazia sa vad un film Imax, sa fac o tura cu kartingul… Dar luat de val si de niste prieteni, am zis “hai, ma, sa vedem grozavia”.

Lumeeee… (nu, nu strig, ci ma minunez cantitativ ) Lume ca la balamuc! Bine, la balamuc n-am fost inca, nu stiu exact cata lume e acolo, dar asa se zice. Foarte multa lume. Cea mai multa lume! Cred ca se golisera toate celelalte malluri din Bucuresti ca sa se umple asta. Erau magazine in care parca se vindea totul pe ochi frumosi, asa se inghesuiau tovarasii la casa.

Sincer sa fiu, n-am observat aceeasi invazie de pitzi si coca precum in Vitan. Sau in Plazza. Dar gasesti si aici funduri acoperite de 5 cm de fusta si lanturi la gat cum au ocnasii la picioare.

Am vrut sa mancam ceva. Greseala. Restaurantele nu-s decat fastfood-uri si imprastiate aiurea intr-un capat, luate cu asalt de toata suflarea vizitatoare. Cozi ca la balamuc. Iarasi ca la balamuc, vedeti?

Mie imi place pestele si-mi plac fructele de mare, asa ca am ales in numele tuturor Nordsee. La coada, oameni fara numar, fara numar. Preturi: mai bine mergi singur sa pescuiesti creveti si caracatite in Pacific, iesi mai ieftin. “Scump, doamna!” Mai scump decat la un Nordsee din Viena, sa zicem.

M-am uitat la patinoarul nefunctional. L-am admirat si am plecat.

Am trecut pe la colegul Onuc, aflat in studioul Pro FM Mall. Se juca la microfon si baga muzici din suflet. E din sticla. Studioul, nu Onuc.

Nu ma mai intorc decat atunci cand o fi totul gata in imensitatea aia de piatra si sticla. Ma gandeam la cati oameni ar fi putut locui intr-un cartier cat AFI Palace. Inclusiv eu.

Si au o parcare… Te pierzi in ea. Dar plina ochi, n-am vazut in viata mea asa ceva! Cred ca mai vin si unii care locuiesc in zona, isi lasa masinile acolo, fac pe cumparatorii de scobitori si pleaca acasa la nani.

N-am poze, ca n-aveam voie sa fac. Poate data viitoare bag ceva pe neve.

Alexandra, fiica mai mica a colegului Tzurla de la Info Pro, e inca eleva in gimnaziu. Dar fotografiaza. Fotografiaza in sensul destul de pretentios al cuvantului. Adica are un ochi de mic profesionist.

Nu e prima data cand postez aici niste poze de-ale ei, dar iata ca a mai exersat, a evoluat, iar astea sunt frumusele foc. Sunt sanatate pentru ochi. Dati click pe imagini sa vedeti ca nu exagerez.

Bafta multa-n continuare, Alex!

Asta-i blonda si-n cur, ma scuzati.

E pauza in Ghencea. Unirea Urziceni si norocul nu mai sunt in relatiile excelente de la Glasgow. 0-0.

Meciul e comentat de un amator angajat la TVR si Ilie Dumitrescu, ex-”folbalistu”. Asta-i un fel de Raducioiu, in costum si cravata, cu niste tablouri in pod, de-l considera lumea colectionar de arta. Are un usor accent italian, desi n-a fost acolo decat in excursie. Dar da bine la public.

Si comenteaza Ilie ca un om mare.

“Alearga cu-cu-cu… (ba, nu ma minti! cucu’ zboara, nu alearga!) alearga cu-cu-cu… mingea la picior…”

“Scotienii au-au-au… (te faulteaza si pe tine de te aolesti asa, coae?) scotienii au-au-au… iesit la atac…”

“L-am cunoscut foarte bine pe-pe-pe… (daca te aude Oana Zavoranu, te sparge, ba!) l-am cunoscut foarte bine pe-pe-pe… antrenorul lor…”

“Se joaca la-la-la… (da, si tu poti. daca Naomi poate sa lalala, poti si tu, Ilie!) se joaca la-la-la sacrificiu…”

“Romanii au castigat pu-pu-pu… (pan’aici, da-te-n pu…nctele noastre din clasament!) au castigat pu-pu-pu…tina incredere…”

“Am castigat  ca-ca-ca… (da, aici ai dreptate) …” am castigat ca-ca-ca la rugby acest duel…”

“Daca insistam, putem sa le dam mu-mu-mu… (ce-o fi vrand, ma, asta sa zica?) putem sa le dam mu-mu-mu…lllte goluri…”

Asa comenteaza Ilie Dumitrescu un meci de Champions League, la TVR. Ori e balbait si nu stiu de ce dracu’ tre’ sa suportam noi defectul lui cand platim ca prostii ditamai abonamentul, ori e plin de fitze si-atunci locul lui chiar e in fotbal, acolo pe teren, sa le explice jucatorilor niste lucruri despre care apoi se mira ca n-au fost intelese deloc.

Nu mai zic de exprimari de genul: “Echipa au jucat bine…”.

Ha-ha-hai Unirea!

Later Edit: La final, Unirea-Glasgow R: 1-1. Bai, astia din Urziceni nu cred ca sunt romani! Conform statisticii oficiale a meciului, au alergat mai mult decat scotienii!!

Un prieten foarte bun, medic veterinar, imi atrage atentia, de fiecare data cand ii vorbesc despre Tiesto al meu, ca nu am motan. Am pisoi. Cotoi. Pentru ca motanul e, de fapt, cotoiul castrat. Si nu ma lasa cu niciun chip sa-l fac pe Tiesto motan.

Pai, mi-a distrus un mit. Mie si tuturor copiilor din intreaga lume. Aveam o parere excelenta despre Chat Botte. Parea invincibil, intreg, tatal lui Tom si Jerry. Cum ar veni, in povestea lui Charles Perrault… Motanul ala Incaltat e un pisoi deja castrat?

“Doctore. Tu ai, ma, cunostinte pe la radiouri locale care difuzeaza muzica populara?”

“Romaneasca?” am glumit eu cand Moromete ma intreba serios ceva la care nu-i puteam raspunde decat cu “nu”.

L-am intrebat de ce-l intereseaza. Si-a inceput sa dea timpul cu cateva file in urma. Cunostea o cantareata de muzica populara. Tinerica, pana in 30 de ani. Lucra la Ministerul de Interne. Chiar de as vrea, nu va pot spune cum o cheama pentru ca nu mai stiu. Se chinuia pe-atunci sa scoata un “album”. Nu foto. Si cauta sprijin, sponsori, cai de difuzare. Ii era greu, fiindca nu avea casa de discuri si nici n-o vroia nimeni. Dar lucra la Ministerul de Interne si asta conta suficient in cariera ei de populareasa.

“Arata bine, Moro?”

“Ma, nu stiu cum sa zic… Da, arata bine, dar tie nu cred ca ti-ar placea. Are formele prea proeminente. Exagereaza putin.”

“Frumusica?”

“Aici spun DA cu mana pe inima. Si-mi vine sa-i mananc sanii aia de vii! Nici nu-i mai incap bine in haine, dau pe dinafara! Obraznici si impunatori ca Napoleon.”

Deja aveam probleme cu imaginatia, n-o prea mai puteam stapani. Ce daca cine stie ce forme prezentau un surplus?… Frumusica… sanii ca mingea de fotbal… satena cu ochii sateni… Caprui, da.

“Ne stim de mult, de cand am venit eu in Bucuresti, numai ca am pastrat distanta, habar n-am de ce. O tot admir de departe, da’ parca mi s-a facut sa ma apropii oleaca.”

Nu-l vedeam foarte implicat. “I-am dat si flori la ultimul ei spectacol.” Aha, ma inselam.

“Incerc sa o ajut cum pot. N-am nevoie sa ma treaca pe coperta albumului; doar prin inimioara ei daca m-ar trece un pic…” Moromete zambea cu subinteles si ochii i se mijeau a aducere aminte. “Am visat-o involuntar cateva nopti la rand. Trei, patru. Am aplaudat-o la un spectacol in urma cu vreo doua saptamani. Canta frumos, ca o privighetoare, nu glumesc. Iar costumul popular, transparent in lumina reflectoarelor, rochia ramasa scurta din nu stiu ce cauza, ia stransa pe pieptul plin de note muzicale m-au facut sa o vad altfel decat pana atunci. La un moment dat, nici n-o mai auzeam. Prin mintea mea alergau imagini scurte cu noi, cu mine, cu ea, in ipostaze foarte… populare. Am iesit repede din sala si, pana ce s-a terminat spectacolul, m-am intors cu flori. Mi le-a vandut o mamaomida la suprapret.”

“Te-a pupat ca i-ai dat flori?” am avansat eu putin discutia.

“Da, dar nu era ceva nou. Ne cunosteam si ne pupam deja de multa vreme. De cativa ani buni. Nici nu cred ca am flirtat vreodata. Nu ca nu m-ar fi atras, dar pur si simplu nu s-a intamplat. Noutatea a fost ca m-a strans usor in brate si am simtit un parfum de iasomie in costumul ala popular si dincolo de el. Apoi a venit o prietena de-a sa si a stricat momentul. Inca ma frigeau buzele de la obrajii rumeni ai fetei. Am mai pupat-o o data si am vrut sa ma retrag. Dar ea m-a oprit prinzandu-ma de mana. Nimic din toate aceste gesturi nu era nou, neobisnuit, iesit din comun. Insa acum le simteam, parca, altfel. Mi s-a inclestat mana pe mana ei cand m-a tras inspre fata blonda care aparuse din senin ca ploaia rea. Ne-a facut cunostinta. O chema Izabela. Cu destui centimetri mai inalta decat mine. Din bratul de flori, cantareata mea a ales jumate si i le-a intins prietenei sale. I-a spus ca sunt de la mine. Tam-nesam, blonda mi-a multumit si m-a pupat. Cu miscari pretentioase, cu o atitudine sexy si superioara. Ma domina fara sa-mi dau seama.

Am lasat-o pe cantareata sa se schimbe in hainele de strada. N-a vrut s-o ajut cu nimic. Dintr-o data am avut impresia ca ma comportam altfel cu ea. Nu mai parea politista obisnuita, amica desavarsita si cantareata neimplinita din ultimii ani. Avea parul aranjat intr-un mare fel, te imbia sa-l adulmeci, sa-l ciufulesti cu nasul si sa-l strangi in mana sarutand-o cu foc. Doctore, stiu: tu zici ca asa ma ia pe mine valul de fiecare data, dar adu-ti aminte de cate ori ti-am povestit cate ceva despre cantareata de muzica populara fara sa ma deranjeze niciun fior! Eram imun, era prietena perfecta si atat. Am petrecut impreuna, am si cantat sub inflenta lui Bachus, dar n-am avansat catre nicaieri. Ca nu era cazul. Acum era alta femeie. Era cea cu care ieseam apoi la o masa de seara. Noi doi si Izabela. Parea ca ne cunoastem toti trei de cand lumea. Noroc ca restaurantul arata a unul fara pretentii; curat, dichisit si linistit. Cu muzica populara pe fundal. Numai noi trei radeam acolo de ne prapadeam. Vedeam sclipiri in ochii artistei si cred ca ii raspundeam la fel. Nu vroiam sa ma gandesc la ce va urma, dar in mine se agitau sentimentele de numa! Pana cand artista mea a primit un telefon. N-a vorbit mai mult de 2 minute. A zambit tot timpul, s-a comportat firesc, a inchis, mi-a aruncat o privire de m-a luat cu lesin si a pus capac: Din pacate, trebuie sa plec, vrea si mama sa-i cant ceva in seara asta.

Hai, bai, doctore, ce naiba!! Tocmai mama sa-mi faca una ca asta?? Mama ei, e-adevarat. Si cantareata? A ales-o pe mama cand eram si eu acolo? Nu putea sa mai amane o zi? Bine ca mama-sa nu era de fatza, nas in nas cu mine, ca…”

“Moromete. Calmeaza-te, ma, ca nu-i ziceai nimic, te cunosc. Ii pupai mana, ii faceai un compliment gratuit si-ti vedeai in continuare de fi-sa.”

“…Mda… ai dreptate. Dar m-a lasat balta din cauza maica-sii. A plecat si am ramas cu Izabela, diva blonda, superioara si pretentioasa. Nici nu stiam incotro sa mai port discutia in doi. Asa ca m-am apucat sa-i cant. Si ca sa nu deranjez clientii de la alte mese, m-am dat aproape de Izabela. Ei i s-a parut ca nu foarte aproape si a plusat. Am comandat o sticla de vin rosu, am gustat cate putin si am cantat. Amandoi, incetisor si de inima albastra. Ma, parca Izabela se inmuiase brusc dupa plecarea cantaretei. S-a coborat in lumea mea si m-a facut sa o vad muritoare de rand. Muritoare, da’ frumoasa foc.

Am mai ramas cam o ora in restaurant. Bausem, deci nu vroiam sa mai conduc. Dar cum era sa las masina acolo? Era departe de casa, departe de serviciu… Ea locuia aproape. Mi-a propus sa merg si sa o parchez in fatza blocului, ceea ce am facut fara sa intreb de ce. Si am urcat sa-mi arate unde locuieste, sa-mi dea o cafea, sa ne uitam la un film… Am vazut doar primele 5-10 minute. La primul sarut din film, i-am imitat pe-aia intocmai. Doar ca noi am continuat, nu ne-a mai pasat de televizor. Izabela redevenea pretioasa. Ma domina, ma subjuga, ma facea catelusul ei, iar eu, fraierul, nu ma simteam deloc in stare sa ripostez. Nu vinul era de vina, caci pe dinauntru fierbeam tot. Habar n-am cand am ramas fara haine. Stiu doar ca ma acoperea cu cearsaful, ma saruta prin el, ma framanta agresiv cu trupul ei obraznic… Imi devenise clar ca nu voi avea nicio putere asupra tipei. Trebuia sa o ascult, altfel… M-a lovit, doctore!! M-a palmuit si mi-a apucat fatza in mana, tragandu-ma spre ea. M-a palmuit apoi pe fund. O data. De doua ori. Incepeam sa imi fac cruci in gand. Nu era atat de voluptoasa precum cantareata, dar avea un zvacnet in trup de-ti taia respiratia. Lasa impresia ca fiecare nerv din corpul ei lucra ca sa ma doboare pe mine. Cand in sfarsit m-am trezit inauntrul Izabelei, parca m-a lovit cineva cu leuca. Nu ma mai puteam tine. Nici nu stiam unde sa-mi dau drumul. Iar ea, blonda superioara, fortza mana destinului pana la capat. Inclestarea era aproape de punctul culminant. Si atunci am simtit un deget in fund. Sperietura, Placere. Urlet. Nu-l bagase deloc adanc, dar sentimentul era complet nou. Nu mi-a mai ramas sa sper decat ca nu i-am facut copii. A adormit suav, cu fatza in sus, cu parul frumos ravasit, cu un zambet pervers intr-un singur colt al gurii.

Mie mi s-a facut foame. Am dat o fuga inceata la frigider. Gol-golut. Nasol. Am inghitit doi-trei dumicati de paine si m-am intors in pat. Trebuia sa adorm repede ca sa contracarez ghioraitul matelor.”

“V-ati mai intalnit dupa?”

“Da. Aseara. De la ea vin acum. Si ne vom intalni din nou maine. E intens. Ardem repede si cu flacara mare. Cand sunt in ea, simt ca ma pierd cu totul, ca redevin pustiul ala care se uita la filme xxx, dar care, in realitate, habar n-are pe ce lume traieste.”

“Si cantareata?” mi-am amintit eu de inceputul povestii.

“Cantareata… da, e frumusica, dar…”

“Stie de tine si de Izabela?”

“Nu, nu stie. A zis Izabela ca nu-i poate spune, nu-i corect.”

Timp de vreo trei saptamani, Moromete si blonda lui pretentioasa s-au tot intalnit facandu-si cu mana lor niste nopti si zile foarte agitate, dupa preferinte.

“Stii ce ma enerveaza cel mai tare la ea, doctore? Ca mor de foame noaptea, dupa amorul nebun. Sa n-ai tu o franzela cu branza, cu salam, cu rosii macar?!…”

Intalnirile s-au rarit. Telefoanele, si ele. Relatiile au ramas aproape cordiale. In pat.

“Nu, n-o uit usor. Ma face praf, ma simt mic de tot, dar imi place la nebunie.”