Pe 27.02.2018 a intrat în concediu de creștere copil și viața ei… da, s-a schimbat. N-are cum să nu se schimbe, oricât ne propunem noi c-o să fim mame cool, c-o să dregem și-o să facem. Tot cu bebe după noi o să ajungem să mergem la baie.

Timp de aproape 2 ani Andra a fost în concediu de creștere copil (care numai concediu nu e, aveam și eu să aflu…). 

Andra, cum ți s-au părut primele luni acasă, cum arăta răsfățul maxim pentru tine, în timp ce creșteai un copil?

Aproape două săptămâni după ce s-a născut bulina, au venit, pe rând, ai mei și mama soțului să ne ajute. Ceea ce a ajutat mult. Dar și când au plecat… am simțit cum pune stăpânire pe mine o frică și o panică incredibile. Mă întrebam mereu – cum ne vom descurca cu această ființă fragilă, care depindea complet de noi? Deși aveam să aflu mai târziu că, din fericire, copii nu sunt atât de fragili pe cum credem toți la început. Frica nu a dispărut niciodată, pe cât cresc, pe atât descoperi alte lucruri de care ți-e frică pentru ei, dar panica aceea inițială a mai scăzut în intensitate pe măsură ce am început să ne confruntăm cu diverse – colici, conjunctivită, regresii ale somnului, salturi mentale, răceli, prima febră, primul drum de noapte la urgență, primele boli ale copilăriei – și să le depășim (mai cu nopți nedormite, mai cu epuizare, dar important e că le-am depășit pe toate). 

Nu cred că există mamă pentru care să fie ușoare primele luni, mai ales că e o schimbare majoră în viață, dar și pentru corp. Kilogramele de după sarcină se dau greu duse, depresia post partum îți bate la ușă, oboseala constantă se instalează pentru niște ani și te confrunți cu o mulțime de frici și sentimente de nesiguranță. 

Ce mă ajuta mult pe mine era să evadez singură câte puțin, cât mă lăsa bulina; o baie liniștită sau o cafea rapidă cu o prietenă bună erau aur. 

După cât timp te-ai întors la muncă? Când/cum ai luat decizia de a te întoarce atunci?

Înainte să rămân însărcinată, renunțasem la job-ul din agenție pentru antreprenoriat și am mers înainte cu asta până devenise burta prea mare și oboseam repede. Undeva după ce bulina a împlinit un an și jumătate am început să am niște colaborări punctuale pe zona de content writing în regim de freelance. Ceea ce a fost foarte util, deoarece am simițit că reintru în «câmpul muncii» în ritmul meu. Apoi a venit pandemia și lucrurile s-au dat puțin peste cap, ca pentru toată lumea. Am continuat să am proiecte, dar pe măsură ce se apropia bulina de 3 ani și voiam să o dăm la o grădiniță privată, am simțit nevoia unui venit mai constant. 

Așa că, dintr-o întâmplare fericită, m-am reconectat cu agenția în care lucrasem înainte și m-am angajat acolo. 

Cum ai resimțit prima zi la muncă, dupa CCC? 

Cred că am fost un caz totuși norocos, cât am făcut freelancing, am făcut totul în ritmul meu, iar când m-am întors în agenție, am regăsit un mediu familiar și oameni pe care îi știam, mulți dintre ei tot părinți, care înțelegeau situația, mai ales când trebuia să stau acasă cu bulina că luase vreun virus de la grădi. 

Cu toate astea, am avut partea mea de îndoieli – nu mai știam dacă mai pot duce ritmul de agenție, mi-era frică de toate schimbările care s-au întâmplat cât am lipsit din domeniu, mă gândeam mereu că sunt prea lentă sau că nu voi mai putea face performanță. 

De ce ți-a fost cel mai frică?

Dintre toate, cred că fricile cele mai mari au fost legate de gândul că nu voi mai redeveni profesionistul pe care îl știam înainte de sarcină și că timpul petrecut în «concediu» de creștere copil mi-a încetinit sau deturnat considerabil progresia în carieră. 

Frici absolut normale de altfel pentru toate mamele care se întorc în câmpul muncii. 

Partea bună e că totul e ca mersul pe bicicletă. Odată ce te urci înapoi pe ea, chiar și după o perioadă lungă, îți dai seama că mai știi să mergi. Și pe măsură ce tot pedalezi, îți aduci aminte că poți să mergi și cu viteză și mai înveți și scheme noi. 

Și ce mai trebuie să știe și alte mame care se pregătesc să se întoarcă la muncă e că mămiciția îți dă aptitudini noi și pune totul într-o altă perspectivă. Lucruri extrem de utile la orice job. 

Te-ai simțit vreodată vinovată fiindca ai lăsat cariera în urmă?

Sunt enorm de recunoscătoare pentru bulina noastră și nu există zi în care să nu mă bucur de faptul că o avem. Cu toate astea, trebuie să mărturisesc că am avut momente în care astfel de gânduri mi-au dat ghes, în special că am ales să stau în creștere copil aproape toată perioada acordată. Cred că e un lucru normal pentru toate femeile. Aveam colege care în timpul în care am stat eu în “concediu”, au ajuns foarte departe în carieră, iar acest lucru era destul de frustrant. 

Pe de altă parte, sunt bucuroasă să mă pot mândri că am recuperat. Și cred că în mare parte a fost și datorită faptului că o am pe bulină, simt că sunt mai ambițioasă, vreau mai multe pentru mine, pentru ea, ca implicit să ne fie mai bine tuturor. 

S-a schimbat ceva la birou? Te-ai schimbat tu?

Cu siguranță. Mă raportez complet diferit la multe lucruri. Sunt mai atentă să am pe cât se poate de mult acel work-life balance. Am realizat că acolo unde sunt cea mai importantă e pentru familia mea, pentru ea sunt de neînlocuit, într-un job da. În același timp, cum spuneam, am altă ambiție, altă motivație. Sunt mai empatică și încerc să pun mereu lucrurile în perspectivă. Și îmi doresc să fiu mai bună în fiecare zi, să cresc, să învăț, ca să fiu un exemplu pozitiv pentru fetița noastră. 

Ce sfat ai pentru mamele care sunt acum in CCC (concediu de creștere copil) și urmează să se întoarcă la birou în 2024?

Of, acesta e un sfat pe care mi l-aș fi dat și mie, dar știu că tot nu l-aș fi ascultat (cred că așa e menit să trecem prin perioada asta oricum ar fi) – dar tot îl dau: să se bucure de timpul acesta, să nu mai fie dure cu ele însele, să pună copilul în cărucior/port-bebe și să iasă să bea o cafea, să nu se mai streseze că nu e casa curată, să ceară ajutor ori de câte ori au nevoie (și să fie conștiente că nu e un semn de slăbiciune) și să știe că zilele trec greu, dar timpul trece repede. Și să știe că sunt absolut cele mai bune mame de pe pământ pentru puiul lor.

PS: Acest articol a fost scris prin iulie 2023. Dar apoi Andra a tot uitat să-mi trimită poze, până când am reînceput și eu lucrul, după propriul concediu de creștere copil. Și-apoi, viața s-a întâmplat, iar eu am uitat să-l mai public. Scuze, Andra! Și mulțumesc fiindcă ai licitat pentru acest articol în cadrul licitației #ÎnchideCercul, din comunitatea La Primul Bebe București. Împreună cu alți 16.400 de părinți am reușit atunci să strângem 487.324 EUR pentru a pune lacătul pe orfelinatul din Rupea și pentru a construi o casă familială pentru copiii din el, împreună cu organizația Hope and Homes for Children.

The post Zilele trec greu, dar timpul trece repede appeared first on Elena Cîrîc.

Dar începi să te gândești din ce în ce mai puțin la asta, fiindcă te pierzi printre deadline-uri și crize și urgențe.

Doare nu pentru că nu-ți mai poartă de grijă, ci pentru că nu-ți mai amintești cum suna vocea lui.

Nu prea mai plângi în duș, poate rar. Dar poza de pe raft, din care te privește cu ochi albaștri, te emoționează de fiecare dată.

Filmele cu tați care mor, cu oameni în comă sau cu nunți perfecte în care tații își conduc fiicele spre altar te fac, negreșit, să te gândești la el.

Te-ai întrebat deseori dacă mama ta o să aibă ocazia să-și găsească un alt bărbat cu care să împartă o casă la bătrânețe, dar n-ai avut curaj să tratezi serios subiectul ăsta cu ea. (Ca atunci când ai tăi află că nu mai ești virgin – ei se fac că nu știu, tu te faci că plouă…) În fine, ai renunțat deja la idee.

Ai vrea uneori să-i poveștești ce-ai mai făcut. Ai vrea să știi ce fel de bunic ar fi. (deși știi, ar fi bunicul care se pune în cap pentru nepoată) Dar nu-ți rămâne decât să pregătești un răspuns la întrebarea „Mami, dar tatăl tău unde e?”. Știi că o să vină întrebarea, dar parcă tot nu găsești un răspuns care să te mulțumească.

La fel cum știi că e important să mergi la înmormântări, deși ai vrea să fii oriunde altundeva. Te înțeleg. 

Dar: „Înmormântarile contează. A participa la ele contează. Și nu doar pentru cei îndurerați, ci pentru toți cei prezenți. Suferința colectivă (și uneori, bucuria) pe care o trăim când ne adunăm ca să celebram finalul unei vieți este una dintre cele mai puternice experiențe de conexiune. Moartea, pierderea și doliul sunt niște importanți numitori comuni. […] Pentru a participa la momente de durere colectivă, trebuie sa fim curajoși. Asta înseamnă să fim vulnerabili.” (Brene Brown – Curajul în sălbăticie)

Știu că nu-i ușor. Și că nu știi ce să zici. Poți să nu zici nimic. Doar să fii acolo. Știu de la mama că cel mai nasol e să nu mai sune telefonul…

Ce am înțeles eu din toată povestea doliului? Că e important să te lași îmbrățișat, chiar dacă nu reușește nimeni sa te apere de durere. Vorbește despre asta, scrie, desenează, orice, numai nu te ascunde.

The post După 10 ani de la moartea tatălui… appeared first on Elena Cîrîc.

Alergii si intolerante alimentare la copii (Alexandra Alexandru, dietetician nutritionist)

Rinita alergica se intalneste in prezent in procent de 2-50% din populatie. Astmul 5-30%.

La baza aparitiei alergiilor sta de fapt acest teren atopic – predispozitia genética de a dezvolta o alergie la un aliment sau altul

Terenul atopic e mostenit, dobandit – in special in familii cu un singur copil.

Atentie la citirea etichetei – de ex, in sosurile din comert, pate etc. se poate intalni amidon din grau.

Alergia la proteinele laptelui de vaca e diferita de intoleranta la lactoza. Cele 2 afectiuni pot coexista!

Intoleranta la lactoza: lipsa de capacítate a organismului de a digera in mod dorespunzator lactoza.

Mamele pot reduce riscul bebelusilor de a dezvolta intoleranta la lactoza, daca in primele 6 luni mama care alapteaza consuma alt tip de lactate, nu de vaca.

Homeopatia si medicina integrativa (Dr Raluca Ghionaru)

Cu ce frecventa ar trebui sa ne facem analizele, in functie de varsta pacientului?

Preventie! In primii ani de viata, analizele nu sunt necesare atat de des, pentru un copil sanatos, care are toate achizitiile. O data la 2-3 ani pentru un control de rutina sau mai des daca apar anumite probleme.

Produsele de puericultura – intre mit si realitate (Liliana Bock)

Cum ar trebui sa se pregateasca parintii pentru venirea unui copil? Cu intelegere pentru ei insisi.

Ce n-ar trebui sa lipseasca din casa? Produsele de ingrijire: forfecuta de unghii, unghiera, termometru, pompa de san. Pompa de san ajuta si mamele care vor sa alapteze.

De la 18 luni trebuie sa renuntam la tetina. Nu exista caria de biberon, ci carii de la lichidele dulci baute.

Nu trebuie sa ne temem de suzete, cata vreme suzetele au forma potrivita (respecta spatiul dintre limba si cerul gurii) si sunt schimbate la 2-3 luni. La ce varsta e recomandat sa renuntam la suzeta? Ortodontii spun ca pana la 3 ani, daca suzeta e adaptata varstei.

Dermatita atopica la copii (Dr Monica Paun)

E o boala cronica – evolueaza pe o perioada mai lunga de timp. Exista o componenta genetica, dar si factorii de mediu contribuie. Se poate declansa de la nastere.

3 mari caracteristici:

• Roseata (eritem)
• Uscaciunea pielii
• Mancarime

Se diagnosticheaza clinic – la medicul dermatolog/pediatru. Se poate asocia cu alergii, deci apare si alergologul in peisaj.

Factori declansatori care intretin acest proces inflamator: lana, tesaturile sintetice, perioadele stresante, infectiile.

Rutina: un produs de spalare tip crema/gel, eventual pt piele sensibila atópica. E importanta si emolierea – dupa fiecare dus. Preferabil iarna se face de 2 ori, datorita schimbarilor de temperatura.

Cat de des ar trebui sa le facem baie bebelusilor? “Eu consider ca dusul se face zilnic” – conditie : dusul sa nu dureze mai mult de 5-10’. Apa calduta, nu fierbinte. Fara burete de baie.

Ce ingrediente naturale sunt recomandate? Barba dragonului, untul de shea, viola tricolor.

Exista studii care au demonstrat ca barba dragonului reduce cu 40%.

Se vindeca vreodata? Nu. Insa intra in remisiune de cativa zeci de ani.

E recomandata expunerea la soare, ore blande, intotdeauna cu factor de protectie.

Tratam diferit in functie de sezon, dpdv al produsului emolient & al frecventei. Iarna balsam/unguent/crema grasa/aplicare de 2 ori pe zi.

Sesiunea de sanatate emotionala

Sanatatea emotionala a mamei (Petronela Rotar)

Pentru mine mama inseamna femeia care are deja bebelusul in burta. De sanatatea emotionala a mamei depinde sanatatea emotionala a copiilor.

De felul in care ne simtim noi depinde felul in care se vor simti ei.

Cam 20% dintre mame ajung sa sufere de depresie post-partum. Petronela cred ca in realitate situatia e si mai grava. Doar ca nu prea se vorbeste despre asta. Unul dintre simptome e deconectarea de copil.

E foarte greu de stat cu vinovatia ca fac ceva pentru mine.

Sa cerem ajutor cand simtim ca nu mai putem. Sa avem puterea sa zicem NU. (Nu am chef acum, te sun eu)

Si la un an de la inceputul depresiei, daca nu am cerut ajutor, suntem in continuare tot acolo.

Daca eu nu sunt conectat la mine, cum pot sa fiu conectat la copilul meu ? De unde sa am energie, putere, sa fiu pe aceeasi frecventa cu copilul meu?

Cum putem identifica inca de la o varsta frageda anumite afectiuni emotionale ale copiilor si cand ar fi cazul sa mergem la un specialist? (Diana Stanculeanu)

Asteptarea ca ai nostri copii sa fie mereu fericiti e complet nerealista.

Screening national TSA la 12 luni/24 luni

ADHD – nu acceptati un astfel de diagnostic inainte de varsta de 4 ani!

Kit de supravietuire al parintelui in burnout parental (Alina Pop)

Burnout-ul parental de foarte multe ori poate fi confundat cu depresia. 99% suntem in risc de burnout. (Studiu intern) E o tulburare de stres.

Solutii: Ajutor specializat, largirea orizontului (Totusi, ce merge bine in viata mea ?), timp de calitate pentru sine, timp de calitate cu partenerul, timp de calitate cu copiii, prieteni care sa te sustina (ajutor exterior).

Daca e burnout parental, stresul meu se manifesta in relatia cu familia. Daca e burnout legat de locul de munca, noi nu ne mai simtim bine acolo. Pot aparea si in acelasi timp, iar atunci e cu atat mai mult nevoie de ajutorul unui specialist.

Cum sa cresti increderea in sine a copilului tau (Gabriela Maalouf – Autorul cartii Mati si Capitanul Incredere)

Foarte multe conflicte vin din neintelegerea a cine suntem noi. Gabriela ne recomanda sa facem teste de personalitate.

Increderea in sine este o abilitate – cum poate sa creasca/scada aceasta competenta?

• Apreciaza efortul indiferent daca pierde sau castiga
• Incurajeaza antrenamentul si practica
• Lasa-l sa se comporte conform varstei pe care o are – incurajeaza autonomía (pregateste copilul pentru drum, nu drumul pentru copil)
• Ofera copilului noi provocari – incurajeaza curiozitatea
• Invata-ti copilul ce stii tu sa faci
• Stabileste reguli si fii consecvent
• Educatie posturala (macar 2’ sa exersam o pozitie de putere)
• Sarbatoriti orice succes!

Daca tu tot timpul ii spui Bravo, compulsiv, indiferent ce a facut, atunci poate te mai gandesti. Dar daca ii spui Bravo din toata inima pentru ceva extraordinar, in niciun caz nu trebuie sa te feresti.

Cum ne calmam nervii nostri si ai copilului pentru a mentine o relatie armonioasa (Urania Cremene)

Cum ajungem la explozie? Evenimente care nu ne satisfac cele 3 nevoi psihologice de baza.

Furia distructiva rupe relatii si face rau organismului.

3 pasi pentru gestionarea constructiva:

• Prevenirea incarcarii negative (Ia-ti constient timp pentru relaxare. Zilnic daca se poate. Constient. Planifica ce-ti face placere. Copilul se relaxeaza in functie de temperamentul lui.)
• Coboara din copac (Vorbeste la nivelul copilului, contact visual. Intai te conectezi, apoi corectezi. Imbratiseaza-ti copilul) Evita sentimentele de rusine, vinovatie, umilinta, frica.
• Eliberarea furiei in mod constructiv (Miscarea fizica este cea mai potrivita metoda pt relaxare, cat si pt manifestarea constructiva a furiei. Maifesta constructiv compartamentul pe care iti vine sa-l manifesti distructiv. Directioneaza copilul catre activitati constructive. Transforma manifestarea furiei, nu-i pune capac!)

Ce este un tantrum? Pierderea capacitatii de control pe baza unui sir de evenimente.

Tantrumurile sunt de 2 feluri:

• Reale (oboseala, foame, acumulare de stres, frustrare, lipsa satisfacerii celor 3 nevoi)
• Lupte de putere

Intrebari de verificare: Daca ii oferi copilului ceea ce doreste, se opreste din tantrum? Daca se opreste, sunt sanse foarte mici sa fie un tantrum. E doar un mecanism pe care l-a invatat. Comportament invatat.

Dar ce facem? In primul rand, ne oprim din a ne gandi la ceilalti. Te bagi intr-o bula, tu cu copilul tau. Te dai jos din copac, empatizezi cu copilul tau, “eu sunt aici langa tine pana te linistesti si esti gata sa plecam acasa. Te iubesc mult.”

Foarte important, cand se termina episodul, trebuie reluat si purtat o discutie. « Mai tii minte cand… Data viitoare as vrea sa stii ca… »

Educatia de acasa si nu numai, cu sau fara activitati extracurriculare. Un panel format din: Dana Papadima, Adrian Asoltanie, Elena Caloian, Catalina Bucur si Gabriela Maalouf.

• Cei 7 ani de acasa reprezinta 50%
• Anturaj 20%
• Scoala doar 15-20%

In primii 2 ani se pun bazele atasamentului. (Dar chiar daca am dat-o in bara, nu e ceva ce nu se poate repara) Ce-i dau copilului din ce am si din cine sunt eu?

Pana in 7 ani sunt niste ferestre de oportunitate (De ex: invatarea unei limbi straine)

Inainte sa duci copilul la o actívate, ar trebui sa cantaresti motivul pentru care-l duci.

Exista vreo diferenta intre copiii care merg la gradinita de la 2 ani si cei care fac home-schooling? Da, pentru ca invatarea este personala, dar si sociala. Un mediu poate fi extrem de stimulativ pentru invatare.

Varsta de la care putem vorbi cu copiii nostri despre bani? Copilul da singur semne, uneori la 3 ani, alteori la 10 ani. Exista jocuri: Monopoly, Cashflow etc. Implicati copilul in niste activitati in care chiar sa-l implicati financiar, cu responsabilitati.

Copiii sunt mult mai capabili decat credem noi.

Cam atat pentru azi. Daca ai ajuns pana aici, sper c-a fost cu folos! 🙂

The post Bloggers & Parenting Conference appeared first on Elena Cîrîc.

Așa că am dat un search pe Booking și am ajuns la Cervus Măgura. Inițial mi s-a părut ciudat că nu avea niciun review, dar pozele erau bine făcute și mi-au atras atenția (și câștigat încrederea).

(Am realizat ulterior că pozele erau făcute chiar de Călin Stan, le văzusem și pe profilul lui, cu ceva timp în urmă. Lume mică, deh.)

Ne-am simțit tare bine la Cervus Măgura, a fost de vis. Totul e nou și făcut cu bun gust. Se vede că cineva (Cristina Podoreanu, aveam ulterior să aflu) a petrecut mult timp bătându-și capul cu design-ul, detaliile sunt chiar obsesive pe alocuri Dar dincolo de tapet, baie, leagăn, foișor, cred că cel mai mult mi-a plăcut cum au integrat ușile de la grajdul bunicului în noua poveste. Am văzut asta pe Instagram și-am știut că vreau să aflu mai multe, vreau să știu toată povestea din spate.

(Before)

(After)

• De ce Măgura Buzău? Când și cum ți-a venit ideea?

În primul rând fiindcă aici e locul unde am copilărit, pentru că mereu am fost atașată de Măgura și de familia care locuiește aici și niciodată nu aș fi zis ”nu” posibilității de a mă întoarce acasă. Bineînțeles că și potențialul zonei a avut un rol important, sunt multe locuri ce merită vizitate, deși nu sunt atât de cunoscute. Și este aproape de București.

Am început cu un Airbnb, o mansardă pe care o aveam amenajată pentru prietenii care voiau sa rămână peste noapte. Într-o zi cineva a oprit întrebând de o cameră liberă unde să se cazeze, insistând să rămână aici. Mi s-a părut ciudat, dar am acceptat și i-am prezentat mansarda pentru oaspeți, care era într-un corp separat. A fost foarte încântat și în ziua următoare am pus-o pe Airbnb și Booking, iar oamenii au început să facă rezervări. Toți cei care au stat la Natura Guest House erau încântați de decor, de atenția la detalii și acesta a fost un aspect care mi-a dat curaj. Asta se întâmpla în iunie 2021 și de atunci în fiecare weekend era cererea mai mare decât puteam eu oferi. Astfel, am avut un alt motiv, am văzut că e o zonă căutată și sunt șanse de succes. După câteva luni am luat decizia, destul de spontan, de a începe construcțiile.

Pasiunea mea pentru călătorii, cazări deosebite și obiecte de decor au fost alte aspecte care m-au ajutat în luarea deciziei. Cumva, în sufletul meu, mereu mi-am dorit o unitate de cazare, un loc așa cum eu mi-aș dori să găsesc, doar că îmi era teamă, sincer. Nu știam ce să fac să fie frumos, să atragă, să meargă. Apoi m-am gândit că majoritatea locurilor din județ sunt de 2-3 stele și nu sunt cazări individuale, așă că am făcut ce am considerat eu că lipsește. Cu siguranță cererea nu este la fel de mare ca la o cazare de 200 lei pe noapte, însă scopul nu este să mă îmbogățesc, ci să văd că oamenii sunt încântați de ceea ce găsesc aici.

• Cât a durat construcția propriu-zisă?

Jumătate de an. Pe 27 noiembrie 2021 am început construcția. De fapt, cam 6 luni și 3 săptămâni, dar ultima lună a fost de decorat interior, amenajat grădină. Pe 18 iunie 2022 am făcut deschiderea.

• Care a fost cel mai complicat lucru de realizat până acum?

Au fost multe momente de cumpănă. A fost o perioadă în care eram anxioasă, nu puteam să dorm pentru că erau multe probleme la construcție, despre care nu știam cum ar trebui rezolvate.

Îmi amintesc de domnul care a făcut ușile interioare, că îi spunea mamei mele, care încerca să îl convingă că trebuie să facă așa cum îmi doresc după ce avusesem niște diferențe de opinii cu el, că ”daaa, multe case a mai făcut ea la viața ei și știe”. Și avea dreptate, în afara unei renovări la o casă nu aveam prea multă experiență. Cumva toată construcția în sine a avut momente dificile; știam ce vreau, dar nu știam cum să cer sau cum se face. Mai bine zis colaborarea cu zecile de constructori a fost complicată, fiind și fată, tânără, de multe ori simțeam că nu sunt luată în serios. Iar eu eram foarte strictă, perfecționistă și îmi doream să terminăm cât mai repede.

Din punct de vedere psihic pot spune că a fost o perioadă, prin martie cred, când am descoperit câteva greșeli la construcție, care au trebuit refăcute, ceea ce a însemnat, bani și timp pierdut. Plus câteva instituții care mă tot amânau cu avize, aprobări.

Din punct de vedere fizic, cred că cel mai complicat a fost demolarea grajdului bunicului, care era pe locul unde acum se află foișorul. Deși m-am implicat fizic în fiecare etapă și am muncit alături de constructori, zilele acelea au fost crunte.

• Dar partea cea mai frumoasă?

Momentele în care conștientizam că e real, de prin aprilie așa când totul începea să prindă formă mai specifică, apoi când am început să mobilez. Cred că unul din momentele de care îmi amintesc cu drag este alegerea culorii pentru lambriul exterior și interior. Am făcut cu seringa atât de multe amestecuri de nuanțe și eram atât de încântată.

Apoi ultimele săptămâni când mi-am cumpărat scule de tâmplar și am început să modific blaturile de la bucătărie, treptele de la scări, obiectele din foișor și să le tratez cu tot felul de uleiuri pentru protecție.

• Cât costă, d’le, să-ți deschizi o pensiune în 2022? Cash / Credit ipotecar / Fonduri europene, cum ai procedat?

Pfuu, mult, mai mult decât speram / credeam. Nu aș vrea să spun suma totală, deși am un Excel în care e notat fiecare cui când a fost cumpărat, de unde și la ce preț. 🙂 Însă pot să spun că a fost mai mult decât dublul sumei inițial stabilite. Desigur, nici estimarea nu a fost cea mai realistă, am și adăugat multe care nu erau în plan (spre exemplu, foișorul) și am și prins vârful prețurilor la materialele de construcție. Erau oameni care întrebau dacă am băgat mai mult de 70 000 euro și mă enervam, căci nu era nici jumătate din sumă, dar probabil e greu de estimat atunci când nu ai o minimă experiență în domeniu.

Nu am putut accesa fonduri europene, consider că acolo se merge pe ”să moară și capra vecinului” și dacă nu e ceva de câștigat, mai bine să nu câștige nimeni.

Au fost o bună parte bani personali plus ajutor din partea părinților, care sunt și proprietari. Eu am închiriat de la ei construcția finală. Sunt aici și banii din primele mele alocații. De mică am fost foarte zgârcită, am economisit fiecare ban pe care îl primeam, din perele pe care le-am vândut la poartă, apoi bursele și salariul de pe timpul facultății, iar toți banii i-am investit constant. Am lucrat de la 18 ani și recunosc că tot timpul am avut o mare susținere din partea părinților și am reușit să economisesc cât mai mult. Însă așa cum am zis, nu erau suficienți banii mei, mai ales datorită cheltuielilor neprevăzute, așa că au completat părinții mei. Deci singurul împrumut (ca să zic așa) este la ei, sunt datoare pe viață la ei. Și la propriu și la figurat.

• După cât timp crezi că vei ajunge să faci profit?

Conform calculelor mele după amortizarea investițiilor și scăzând cheltuielile, perioada cea mai pesimistă este de 9 ani. S-ar putea și mai devreme, dacă voi avea mai multe rezervări, însă nu mai devreme de 5 ani.

• Dacă ai lua-o azi de la zero, ce ai face diferit?

Aș face cabana cu un metru mai lată 🙂 Sunt câteva detalii minore care mă deranjează și evident că le țin minte, însă nimic ce să regret atât de tare.

• Ce planuri de viitor ai, ce a mai ramas de făcut?

Multe planuri am, îmi doresc să dezvolt Cervus Măgura. Mă întrebai de profit, nu mă interesează să scot investiția, cum spun toți, ci să îmbunătățesc totul, ba chiar să mai fac o cabană. Stația electrică de încărcare pentru mașini doar ce a ajuns, urmează un jacuzzi, amenajarea grădinii și pădurii de deasupra foișorului și încă o cabană, mai mică, pentru un singur cuplu.

Dacă v-a plăcut ce ați citit și vreți să planificați o vacanță la Cervus Măgura, pe Cristina Podoreanu o găsiți aici.

Ca idee, oricare dintre cele 2 cabane (fiecare cu câte 2 dormitoare) se rezervă doar integral, tariful actual e de 840 lei/noapte și include și accesul la foișor, printre altele. (în caz de nevoie, se poate folosi și canapeaua de la parter ca pat pentru o persoană) Mâncare bună găsiți la 1′ distanță (cu mașina), la Restaurant Belvedere Măgura. Enjoy!

The post Cervus Măgura – sau cum deschizi o cabană în 6 luni appeared first on Elena Cîrîc.

Așa am plecat din fața blocului!

Cu multă veselie și cu baloanele de rămas-bun de la grădi 🙂

Baloanele și ordinea. Zilnic era ordine, altfel nu mergea rulota.

Oana, cât a durat planificarea excursiei? Ce surse de informare ai folosit?

Doamne, nu au trecut nici 6 luni, dar pare acum o viață etapa de planificare, am trăit mult și multe de atunci.
Nu-mi amintesc, cinstită să fiu, vreo mare planificare sau organizare referitoare strict la excursia cu rulota. Poate și fiindcă noi ne-am și mutat, la propriu, din apartament în rulotă, iar focusul a fost pe mutare.

Ce știu sigur că am făcut a fost un research pe ofertele de autorulote din piață. Știam că vom fi plecați o perioadă lungă și aveam nevoie de tot confortul posibil într-o astfel de “casă”. Principalele interese au fost legate de poziționarea paturilor, canapelelor (unde urma să montăm scaunele auto ale copiilor) și a mesei. Noi mai fusesem cu autorulota o singură dată, câteva zile, aveam o idee (vagă ) despre ce presupune logistic.

Tips & Tricks am mai aflat de prin grupuri de travel pe Facebook, de la GreenCamper, de unde am și închiriat autorulota și din aplicații dedicate vieții de camper, rulotist, nomad ș.a.

În oglinzile din spate se poate vedea motivul veseliei noastre

Câte țări ați parcurs în total? Câți km?

Direcția, destinația, itinerariul au fost ideea de la care am pornit. Pentru că noi urmează să ne relocăm într-o țară din afara Europei, ne-am gândit să profităm de ultima ocazie și de timp (ni s-au aliniat planetele fain la joburi) de a vedea ce avem pe wishlist-uri și de a avea o super aventură cu copiii.

Am avut Portugalia în minte din start, apoi ne-am gândit și la Spania, Italia, coastele din sud, de fapt. Alt vis a fost Laponia, Moș Crăciun & Aurora Boreală și ne-am imaginat cum traversăm Alpii Elvețieni ca să ajungem acolo. Ne-am propus să pornim și să mergem unde și cât putem, cu locurile astea în vizor, care, de altfel, au fost și punctele în care am petrecut timp, cu excepția Elveției – ea n-a mai avut loc, dar n-a fost bai.

În cifre & statistici, am trecut prin 18 țări (Bulgaria, Grecia, Italia, Spania, Portugalia, Franța, Belgia, Olanda, Germania, Danemarca, Suedia, Finlanda, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Slovacia, Ungaria), am campat în 8 dintre ele și am dormit, doar, în alte 4, iar pe restul de 6 doar le-am tranzitat.

În total au fost 13,000 de km parcurși în 47 de zile, din care 9 zile adunate de condus (vivat șoferul!).
V-aș fi arătat și pe hartă dacă n-aș fi uitat de cel puțin 367 de ori să pun niște pin-uri pe undeva.

Rolling in Barcelona, sau cum s-ar zice: “pe cai mari”

“Dear Diary. Day 4.

Life is beautiful at the beach… with a camper!

O zi minunată, pur și simplu! Suntem “cazați” într-un camping superb pe malul Mării Tireniene (tot Mediterană, de fapt). Plaja este fascinantă, așa pustie, nisipul este fiiiin și ud, perfect pentru castele.

“Curtea” noastră este o pădure superbă de pini, cu alei de plimbat în tihnă. Domnișoarele au explorat nestingherite: dimineață au făcut fix pe mijlocul aleii un “experiment” numit “Atohapa” (sper că am reținut corect) cu bețe, frunze, pietricele, s-au plimbat prin toată pădurea cu bicicleta, după-amiază au desenat pe nisip și au fugit de valuri (plaja e la aproximativ 100 de pași, literalmente), pe seară s-au dat în balansoar și au făcut plimbări de mână. Daaaa, doar ele două, singure (parenting level today: ). La evenimentele zilei bifăm un val peste picioarele Evei rezultat cu un udat până peste glezne și niște lacrimi și învățat de pedalat pe bicicletă în dreptul Ziei, sfârșit cu multe chiote de bucurie și niște coloane avariate.

N-aș bifa încă acel “slowliving” la care visez, e greu să ne oprim motoarele (fizic avem scuză, e mult de treabă cu rulota și 2 copii), mai lucrăm la mindfulness, dar e mai bine, oricum.

Și profit de ocazie și setez intenția:

“Vreau să ne întoarcem din rulotă 2 oameni mai senini, mai calmi și mai calzi, mai conectați la noi și la ceilalți 3 membri ai familiei. Și care nu mai țipă!”

Și ultima bifă azi: sunt recunoscătoare că suntem împreună, că suntem sănătoși și că trăim aventura vieții noastre (de până acum).

Iar mie îmi sunt recunoscătoare că azi am făcut ciorbă și am spălat toate hainele (da, în spatele glumei se ascunde dificultatea mea de a-mi fi recunoscătoare mie).”

După 17km de biciclit în Valencia: “Am nevoie de o pauză de alergat, că am obosit pe bicicletă” 

Care a fost momentul tău preferat, clipa în care ai zis “This is it”?

Dacă trec mai mult de 2 secunde și devin rațională e imposibil de ales, fiind diferite experiențele și bucurându-ne de toate, efectiv. Dar dacă închid ochii și mă întreb ce-a fost “it”, răspunsul e clar Portugalia. Oceanul, valurile sparte, peisajele… de neîntrecut pentru mine; a fost extraordinar totul în Portugalia.

Târg nemțesc de Crăciun, clișeul cel mai mișto

Dar fetițele, unde s-au simțit ele cel mai bine?  

Dacă le întrebăm pe ele, sigur ar fi o dispută între Disneyland și Laponia Moșului, unde aveau sclipiri în ochi de fericire. Nouă ni s-a părut că s-au simțit cel mai bine în natură: pe plaje în Portugalia, în pădurea de pini sau în livada de portocali din Italia, chiar și la săniuș în satul Moșului – noi dârdâiam, ele pe derdeluș.

Magia Laponiei

Care a fost momentul în care ai zis “Gata, vreau acasă!”?

Cu certitudine, coborârea din Finlanda a fost șocul. Aveam cel puțin vreo 2 săptămâni de standarde central-nordice (Olanda -> Germania -> Danemarca -> Suedia -> Finlanda). Stockholm și Helsinki sunt, după părerea mea, mai nemțești decât nemțeștile – impecabil totul. Din momentul în care am intrat în Țările Baltice a căzut orice standard și moralul nostru odată cu ele, dar ne-am revenit destul de repede – în Polonia.

Verdele celebru

E complicată logistica unei astfel de călătorii? Sigur că la prima vedere așa pare, dar aș vrea să înțeleg mai multe.  

Complicat sau nu e o chestiune de optică, de perspectivă, cu siguranță. Mie nu mi s-a părut. Da, au fost schimbări, mi-au lipsit lucruri din confortul casei, dar n-aș putea spune că am făcut eforturi.
Gătitul e minimalist, debaraua e mai mult decât încăpătoare, dar resursele sunt limitate – gaz, apă.

La igienă n-am făcut rabat, dar asta a implicat organizare bună pe partea de alimentări – apă, gaz, și (MAI ALES) goliri – apa reziduală. “Mai ales” e cam ironic în acest context, fiindcă am pățit o nepățită la Polul Nord, când ne-a înghețat rezervorul de apă reziduală, din cauză că am mers cu el plin în temperaturi de -30 de grade. Majoritatea rulotelor sunt echipate corespunzător pentru iarnă, cu sisteme de încălzire a instalațiilor, numai că noi am fost la mama iernilor și a fost suficient un singur pas greșit. Nu faceți ca noi!

Pe scurt, aș zice că pentru noi era important să ajungem o dată la câteva zile într-un camping – pentru organizarea logistică: gătit pe mai multe zile (Instant Pot a ajutat muuult), umplut/golit/, odihnit. Aaa, sigur că sunt spații dedicate nevoilor rulotelor chiar și în benzinării, în unele țări, dar tot simțeam și nevoia de odihnă din când în când, când nu vizitam.

E scump? Cam câți bani ar trebui cineva să aibă de cheltuială, pe zi?

Călătoritul cu autorulota nu e ieftin, asta e sigur! Ai un hotel pe roți, come on! Daaar… e iarăși chestiune de percepție – mai ieftin decât un city break, de exemplu, păstrând proporțiile, desigur. Apoi depinde și de obiectivele turistice pe care ți le propui. Partea nordică din călătoria noastră a fost cheltuiala substanțială, mi-ar fi și greu să estimez un cost zilnic, din cauza diversității mari a traiului din sud vs nord.

Back Home – Cluj

Ce sfaturi ai pentru cineva care se gandește să încerce genul acesta de experiență, cu copii?

Să nu mai stea pe gânduri! Este o experiența SU-PER-BĂ, cu multe lecții și mai ales amintiri. Eventual să testeze câteva zile înainte, prin apropiere, să fie siguri că li se potrivește!
Și încă unul, funny: să alimentați la timp! Noi am rămas fără motorină la 4 km de benzinărie , dar… ne-am întâlnit cu un român. Very funny story și amintiri de neprețuit.

Fața de dat la pedale 20 de min până la benzinăria la care n-am mai ajuns

The post 13,000 de km parcurși în 47 de zile, cu autorulota și 2 copii appeared first on Elena Cîrîc.

De ce n-o fac? 

Am scuza perfectă: am copil mic (7 luni), mă ține ocupată; sunt zile în care reușesc chiar să beau cafeaua caldă.

Și totuși… 

Am blogul ăsta din septembrie 2009. Dar n-am  mai fost la fel de activă în ultima vreme. Din cauză de job, de social media, de lene. Din comoditate.

Așa că am toate scuzele și de fapt n-am nicio scuză.

Dar dacă mi-aș face blog nou, aș apela tot la Zoso ca să mă ajute cu setup-ul, fiindcă nici după 14 ani de blogging nu știu prea bine cu webhosting-ul, cpanel, ROTLD, propagare DNS și alde d-astea. Așa că tot pe el l-aș ruga să-mi recomande și firma de hosting.

Și dacă tot veni vorba de firma de hosting, apăi trebuie să știi că HOSTGATE are un concurs dedicat bloggerilor.

Ce premii poți câștiga?

• Premiul I / Voucher Emag / 2500 RON
• Premiul II / Voucher Emag / 1500 RON
• Premiul III / Voucher Emag / 1000 RON

Adică 5000 de lei în total pentru bloggerii care povestesc despre găzduirea web.

Cum te înscrii la concurs?

Trebuie să ai blog activ de minim un an, deci n-are sens să-ți faci acum blog doar pentru acest concurs, că-l faci fix degeaba. De asemenea, trebuie să fi scris măcar o dată pe lună (să ducem o viață bună, vorba cântecului).

Apoi, trebuie să publici pe blog un articol cu tema „experiențe în hosting”. Articolul trebuie să aibă minimum 1000 de caractere și să includă obligatoriu 2 link-uri do follow către https://hostgate.ro, cu ancorele gazduire și gazduire web.

După ce publici articolul, e musai să trimiți un e-mail către concurs@hostgate.ro (până pe 28 aprilie cel mai târziu), iar în email să menționezi Nume, Prenume, Număr de telefon și Link către articolul scris pentru concurs.

Spor la scris! Mai multe detalii despre concurs găsești pe blogul HOSTGATE.

The post Mi-aș mai face astăzi blog? appeared first on Elena Cîrîc.

Oana, care-i treaba cu proiectul ăsta? It Takes a Village? 

Proiectul ăsta (It Takes a Village) și-a propus să atragă atenția publicului larg și autorităților asupra problematicii depresiei post-partum și să ofere suport psihologic femeilor aflate în dificultate.

Prin prisma acestui proiect, Asociația Grupul de Inițiativă Kiseleff a adus în atenție problematica depresiei post-partum și felul în care aceasta afectează atât starea de sănătate a mamei, cât și dinamica familiei, propunând intervenții atât la nivel de grup afectat, cât și la nivelul publicului larg și al autoritaților.

Ce este depresia post-partum?

Depresia post-partum, numită şi depresia postnatală, este o formă clinică a depresiei care poate afecta atât femeile, cât şi bărbaţii în primele luni după naştere. Depresia post-partum este determinată în principal de modificări hormonale semnificative şi bruşte care apar imediat după naştere.

Simptomele care au o amplitudine variabilă – asemenea insomniei, iritabilităţii, crizelor de plâns, sentimentelor de copleşire şi labilităţii afective – sunt frecvent întâlnite în primele zile după naştere, la mai mult de jumătate dintre femei. Aceste stări (denumite şi „baby blues”) ating de obicei un maxim în ziua a patra şi se remit în mai puţin de două săptămâni, când modificările hormonale se atenuează.

Însă în cazul unei depresii post-partum severe, simptomele pot surveni oricând în primul an de după naştere şi sunt identice cu ale unei depresii severe: tristeţe, pierderea interesului, dificultăţi de concentrare, agitaţie sau lentoare psihomotorie, senzaţie de oboseală exagerată, tulburări ale apetitului (anorexie sau bulimie), tulburări ale somnului (insomnii), scăderea libidoului, gânduri de sinucidere, sentimente ambivalente sau negative faţă de sugar; sentimente de culpabilitate legate de incapacitatea de a avea grijă de copil şi o anxietate excesivă în legătură cu starea de sănătate a acestuia. Pentru depistarea precoce a DPP se foloseşte în clinică Edinburgh Postnatal. (sursa: www.ittakesavillage.ro, www.medichub.ro)

De ce te-ai alăturat tu acestui proiect, ce te-a motivat?

Întâmplarea (sau karma sau cum le așează Bărbosul sau cum vrem fiecare să numim fenomenul) a făcut ca eu să fiu persoana potrivită la locul potrivit. Eu aveam nevoie să-mi dedic timpul cu însemnătate, proiectul avea nevoie de un om cu skill-uri ca ale mele și așa ni s-au întâlnit drumurile. Am zis “DA” fără să stau pe gânduri, îmi amintesc clar momentul. Cu doi copii de vârste mici, trecută prin ceva ce acum sunt convinsă că a fost depresie post-natală, dar de care n-am vrut să știu, povesteam în terapie cum mi-ar plăcea să ajut mame și ce visuri aveam în sensul ăsta. Atunci a venit întrebarea și restul s-a întâmplat de la sine.

Ce rezultate ați obținut până în prezent?

Proiectul a avut (pentru că s-a încheiat, deocamdată) 2 direcții: una de contribuție directă, imediată, lucrând cu mame diagnosticate cu depresie post-partum și alta pe termen lung, însemnând creșterea nivelului de conștientizare în rândul mamelor și nu numai, și concentrarea atenției asupra acestei problematici a autorităților responsabile.

În grupurile de suport ale mamelor cu depresie am primit feedback prompt și continuu despre utilitatea demersului în îmbunătățirea stării lor emoționale, ceea ce ne-a dat încredere și arme pentru “bătălia” majoră.
De asemenea, organizarea de sesiuni online cu specialiști din sfera medicală și comportamentală (pediatru, medic de familie, moașe, coach transformațional, somnolog, psiholog) au contribuit semnificativ la propagarea în mediul online a informațiilor relevante despre depresia post-natală.
În ceea ce privește reacția autorităților, care au primit prin canale oficiale documentarea referitoare la depresie post-partum cu cifre reale și updatate post context pandemic, lucrurile se întâmplă mai greu, din păcate.

Ce ți-ar plăcea să se întâmple mai departe, în continuarea acestui proiect?

Este clar, dorința cea mai mare este ca această discuție despre sănătate mintală să nu se oprească niciodată, să fie constant în focusul tuturor, la orice nivel. Igiena emoțională și educația pe acest subiect sunt prea puțin prezente în societatea noastră, lucru care are consecințe reale și uneori (sau de multe ori) grave, inclusiv pe stradă, la colțul blocului, în parcarea supermarket-ului etc.
Sănătatea mintală este cel puțin la fel de importantă (dacă nu poate chiar mai importantă) ca sănătatea fizică. Și creierul face parte din corpul uman și deși este mult mai puțin înțeles decât rinichii sau inima, face o diferență uriașă în viețile noastre.

Ce crezi că e important să știe o mamă care are depresie postpartum?

Cel mai mare și important pas este, în primul rând, SĂ ȘTIE că are această boală – depresie post-natală. Nu este o alegere, nu este un moft, nu i se pare, nu e greșit… Ce simte și gândește are o explicație și un nume. De aici lucrurile devin cel puțin mai ușoare…

The post Împreună depășim depresia post-partum appeared first on Elena Cîrîc.

Pe 9 septembrie, pe la 12:30 urcam multe, multe trepte, după o plimbare până la Mega. (deși doctorii mi-au zis că e un mit, am zis s-o fac și p-asta, mai ales că nu mai făcusem mișcare prea multă, iar Mara se tot lăsa așteptată. Aveam deja 40 de săptămâni și 6 zile de sarcină, mai puteam aștepta maximum 3-4 zile pentru a naște natural, cum îmi doream eu)

La 14:40 mâncam un delicios burger homemade, la 15:20 îmi măsuram contracțiile în aplicația Contractions, căci mi se păreau deja de 60 de secunde, din care 15 de durere ascuțită. Am făcut al doilea duș, am închis bagajul de maternitate și am zis HAI!

Am ajuns la spital la 16:30, deja după măsurătoarea mea aveam contracții regulate, 15 în ultima oră. Întâmplarea face că era super aglomerat la camera de gardă, dar m-au tratat cu prioritate, eu având deja contracții la 5′. M-au suit pe masă, într-adevăr, eram deja dilatată 5-6, cică „rămâneți”. Eram pregătita pentru asta, aveam bagajul mic cu mine, Alex aștepta la poarta maternității cu bagajul mare.

Mi-au făcut și ecografie, bebe era bine. Test COVID pe loc, negativ. Mi-au analizat dosarul, am/au completat repede toate documentele de internare și m-au dus la garderobă să mă schimb în faimoasă cămașă cu fundul descoperit, apoi direct în sala de travaliu. (între timp mi-au luat și urină pentru o analiză)

Pe la 17:20 eram deja în sala de travaliu. A venit după scurt timp dna doctor Ruxandra Cigăran, mi-a zis că are o urgență, apoi revine ca să îmi rupă membranele și să facem epidurala, dacă e (asta fiindcă întrebasem eu de epidurală). N-a mai apărut, pentru că avea o naștere alături.

La 18:15 aveam deja dilatație 8. Bye bye epidurală. La 18:53 aproape dilatație 10. Am simțit cum se intensifică treaba, deja contracțiile erau foarte dese și intense, parcă bune de împins. Îmi venea să urlu tare. Am și urlat, de altfel. În scurt timp camera de travaliu era plină  de asistente, moașe, rezidenți, neonatolog. Moașa împreună cu dna doctor încercau să-mi explice cum trebuie să împing (nu cum făceam eu…) Simțeam că nu e deloc eficient cum fac eu, dar nu puteam altfel. Pe ultimul împins mi s-a părut că bebe a ieșit ușor, parcă dintr-o dată. (asta după ce mă tăiase)

La 19.20 s-a născut Mara și am auzit cel mai frumos plânset din viața mea. Nu-mi venea să cred că reușisem!!! Am uitat de tăierea întârziată a cordonului ombilical, de ora magică, de poză la naștere. Aveam să aflu că din punct de vedere medical a fost o naștere banală, fără complicații, ca restul sarcinii la mine, de altfel.

De ce am ales să nasc la Filantropia?

În jurul meu părerile erau împărțite. Cu excepția câtorva prietene apropiate care născuseră fericite la Filantropia, cam toată lumea alegea să nască la privat, la Regina Maria, Sanador, Medicover sau MedLife, în funcție de abonamentul pe care-l aveau de la serviciu sau în funcție de câte-un medic pe care îl „vânau”. Eu am zis de la început că vreau să nasc la Filantropia, mi-am păstrat părerea până la final și aș naște și a doua oară tot acolo, dacă ar fi. Asta în condițiile în care am abonament la Medicover și mi-am făcut mai toate analizele/ ecografiile/ morfologiile, gratuit, la ei.

De ce? Fiindcă știam că la Filantropia se încurajează nașterea naturală, înainte de orice (spre deosebire de privat, care se cam bucură la cezariene… România fiind fruntașă la nașterile prin cezariană). Apoi, fiindcă auzisem numai de bine despre medici și aveam încredere că nici nu contează cu cine o să nasc, că o să fie bine. În plus, de ceva vreme nici nu-ți mai poți alege medicul cu care naști, la stat. Naști cu cine e de gardă. Iar asta mie mi s-a părut o veste excelentă, din 2 motive:

1. Nu mi se pare firesc să chemi un medic de-acasă, după ce tocmai a ieșit dintr-o gardă de 24 de h, doar ca să naști tu cu el. Aș prefera un medic odihnit.
2. Mi se pare o bună măsură anti-șpagă. Dacă nu știi cu cine naști, nu te mai duci cu plicu’ la domnu’ doctor. (apropo, veniturile personalului medical sunt transparent prezentate pe site-ul SpitalulFilantropia.ro)

În lunile de dinainte de naștere am citit toate postările & comentariile care conțineau #Filantropia pe toate grupurile de mame din București, decizia mea a fost una informată. Știam că medicii sunt foarte ok (și asta conta cel mai mult), că sunt pregătiți și pentru urgențe/complicații, că spitalul e renovat, că sunt condiții bune în general, că mâncarea e mai mult decât decentă (catering), că trebuie să vii cu câteva lucruri de acasă, că sunt puține asistente pe secție și că s-ar putea să ai ghinionul să dai peste una mai nedormită/repezită/afurisită, că uneori nu ți se explică prea multe despre alăptare/îngrijirea bebelușului. Eram pregătită să nu mă frustrez din cauza condițiilor de după naștere. (În fond, cât de rele puteau să fie cele 2 zile de după naștere?)

Cât m-a costat nașterea, în cele din urmă?

Păi, analizele la Medicover nu le-am plătit. Vizitele la policlinica Filantropia (după săptămâna 32) au fost gratuite, în baza unei trimiteri de la medicul de familie + card de sănătate. Am plătit doar 40 de lei la Filantropia pe 2 analize de sânge pe care le-am repetat cu o săptămână înainte de naștere (rezultatul a fost gata în 20 de minute, deci pe loc).

Șpagă nu am dat. Nici nu mi s-a cerut, dar eram oricum chitită să nu dau. (Am apreciat însă gestul dnei dr pediatru care a refuzat ferm să primeasă bani de la o mămică, spunând „Exclus!” și dându-se la o parte. Știu, însă, că unele asistente/moașe (probabil și medici) încă primesc atenții. Cu timpul, sper să dispară de tot fenomenul acesta, ține doar de noi.)

Rezerva costă 400 lei/noapte și arată excelent. Eu, însă, am preferat să mai fiu cu cineva în salon, să nu trec singură prin anxietățile acelea de după naștere, când nu știi cum să ții copilul, cum să-l pui corect la sân, cum să… (mai ales că din cauza contextului COVID tații nu au voie în maternitate).

Ce aș fi vrut să știu înainte

Faptul că e bine să te duci mai din timp la un medic de la Filantropia, dacă vrei să te ia în evidență și să-ți urmărească sarcina. Poți să naști acolo și fără să ai un medic, însă vei fi mereu întrebat „Cine vă urmărește sarcina?” și e obositor să n-ai răspuns la întrebarea asta.

Apoi, dacă n-ai un medic de la Filantropia, pe finalul sarcinii, când trebuie să mergi des la control (chiar și din două în două zile), n-o să mai prinzi loc la Policlinică și vei merge la camera de gardă, unde vei fi tratat în ordinea priorităților. Dacă ai un medic, te poate chema pe garda lui, îi dai mesaj pe WhatsApp și te vede el mai repede, fără să aștepți foarte mult pe hol. (sau plătești consultația la Nativia la același doctor și nu mai stai la coadă)

Programările la Policlinica Filantropia se dau ca pâinea caldă. Pe 1 ale lunii se deschide agenda pentru programarea vizitelor de luna viitoare. Deci pe 1 septembrie te poți programa cel mai devreme pentru 1 octombrie. Asta dacă ești organizat și suni dimineața devreme, la prima oră (8:00, gen).

Biletul de trimitere de la medicul de familie e valabil 60 de zile și nu permite mai mult de 3 consultații. (iar dacă schimbi medicul între timp, îți trebuie alt bilet de trimitere)

Medicii cei mai recomandați sunt și cei mai căutați, deci cu cât e mai cunoscut doctorul, cu atât vei aștepta mai mult după el 🙂

Se încurajează clar alăptarea, dar nu stă nimeni să-ți explice totul cap-coadă. (de aceea recomand video-urile din programul Bebe bun venit, pe mine m-au ajutat mult și am reușit să alăptez exclusiv) Seringile cu supliment de lapte praf se prepară din 3 în 3 ore, dacă simțiți că aveți nevoie de ele, primiți-le atunci când vă sunt oferite, altfel între orele respective cel mai probabil n-o să găsiți.

Personalul medical

Am făcut, în total, 8 vizite la Filantropia, 3 în policlinică cu programare și 5 la camera de gardă spre final. De așteptat am avut de așteptat, de cele mai multe ori, mai ales că nu reprezentam o urgență (cu excepția vizitei finale, când am și născut) Cumva activitatea de la camera de gardă a fost o surpriză pentru mine, îmi imaginam că acolo merg doar gravide în travaliu, care mai au un pic și nasc. În realitate, însă, vin tot felul de femei, de toate vârstele, cu tot felul de probleme, de la avorturi spontane la probleme legate de menopauză. Iar medicii ne-au tratat pe toate la fel, cu respect, adică așa cum e normal să fie.

În ziua nașterii, când eram dilatată bine, am simțit o adevărată mobilizare, din partea întregului personal (de exemplu, deși Alex nu avea voie să intre în maternitate, a durat șase minute, pe ceas, ca să primesc un bagaj de la poarta maternității până la etajul 2 de la Secția Lăuzie)

Cam toate interacțiunile au fost ok. Cu excepția unei asistente care m-a certat că n-am șters copilul bine la fund (felul în care m-a certat), a moașei pe care n-am simțit-o chiar atât de implicată și a asistentei care m-a întrebat de 3 ori dacă-s sigură că vreau copilul cu mine în salon din prima noapte (la câteva ore după naștere, practic), toată lumea s-a purtat ok. Câțiva chiar excepțional, aș zice.

Am simțit că sistemul funcționează bine, chiar dacă se simte o lipsă de personal. Angajați există mulți și credeți-mă că nu stau la cafele, dar în contextul în care maternitatea Polizu e în renovare și majoritatea nașterilor se redirecționează către Filantropia, se simte în aer o supra-încărcare în perioada asta. (nu știu dacă cifra e reală, însă am auzit c-ar fi aprox. 50 de nașteri/zi)

În afară de lucrurile solicitate în bagajul de maternitate (dintre care, până la urmă, esențiale sunt doar scutecele), n-am avut nevoie să cumpăr alte lucruri extra, am primit totul în spital.

În loc de concluzie

Fiecare experiență e personală și oamenii au păreri diferite despre aceleași produse și/sau servicii. Eu una am avut o experiență per total plăcută (nu zic c-a fost totul perfect, nici pe departe), dar am citit pe aceleași grupuri de mămici și păreri diferite. Citiți, puneți întrebări și ascultați-vă instinctul. Eu am fost încurajată de prietene bune să NU nasc la stat, dar mă bucur că am făcut cum am simțit eu.

PS: dacă aveți întrebări despre nașterea la Filantropia și credeți că vă pot ajuta eu, aici sunt.

The post Despre nașterea la Filantropia sau cum NU am dat șpagă appeared first on Elena Cîrîc.

Iar acum, gândiți-vă la oamenii străzii care jinduiesc la măcar o parte din mâncarea aruncată. Gândiți-vă la economiile pe care le-ați putea face dacă ați cumpăra doar ceea ce aveți nevoie.

În trecut, mi se întâmpla și mie să arunc destul de multă mâncare. Cauza principală era faptul că nu eram destul de organizată. Însă, mi-am dat seama că aruncând din mâncare, arunc până la urmă niște resurse. Costuri legate de transport, de procesare, de timp etc. Totodată, e ca și cum aș arunca și cu banii pe fereastră. Și asta devine deja ceva destul de personal. Oare cine muncește ca să arunce banii la gunoi? Chiar dacă ni se pare că am aruncat lucruri nesemnificative, atunci când facem un calcul complet, suma nu mai e chiar așa de ignorat.

Astfel, în timp, m-am setat mental să nu mai ajung până la punctul de a arunca alimente. Cum fac asta?

Iată câteva sfaturi pentru reducerea risipei alimentare:

• Realizați o listă cu ingredientele necesare pentru o săptămână

La fiecare final de săptămână, fac cumpărături pentru săptămâna care urmează. Nu merg niciodată la cumpărături fără o listă pe care să o respect întocmai.

Acasă, mă uit înainte la 5 rețete pe care vreau să le gătesc în acea săptămână. Mă gândesc și la micul dejun și la prânz și planific rețete rapide (paste, omletă, supă etc.). Iau în calcul că 2 zile pot ieși să mănânc în oraș sau pot comanda.

Îmi notez ingredientele necesare și cumpăr doar ce e trecut pe listă. Chiar dacă e vorba doar de 3 cartofi sau o roșie și poate părea ciudat. Totuși, nu vreau ca ingredientele nefolosite să ajungă la gunoi.

Totodată, nu cumpărați niciodată mai multe produse la promoții dacă nu aveți cu adevărat nevoie de ele.

·       Congelați

Dacă ați cumpărat multă mâncare și știți sigur că nu o să o mâncați în următoarele zile, e indicat să le păstrați în congelator până când aveți nevoie.

Un sfat bun ar fi să puneți carnea/mâncarea gătită în porții mai mici pentru a folosi doar cât este necesar data viitoare.

·       Folosiți alimentele rămase în diferite rețete simple

Dacă la final de săptămână rămân ingrediente nefolosite, integrați-le în rețete simple cum ar fi omlete, smoothies, tarte de fructe sau de legume, compot, crutoane.

·       Donați alimente

Dacă gătiți/cumpărați alimente pe care nu le mai folosiți, le puteți dărui oamenilor străzii sau puteți căuta inițiative, asociații care se ocupă de donarea alimentelor. De exemplu, grupurile de Free Cycle sau aplicații mobile precum « Olio ».

·       Cereți pachet de la restaurant atunci când nu puteți consuma toată mâncarea

Se întâmplă ca atunci când ieșim în oraș la restaurant să nu terminăm tot din farfurie. Nu e absolut nicio rușine să cerem la pachet mâncarea și să salvăm astfel o masă. Economisim bani, dar și timp pe care l-am fi petrecut în bucătărie.

O altă idee ar fi să nu comandați foarte multe feluri de mâncare deodată, doar pentru că vă este foame. De multe ori, farfuria rămâne pe jumătate plină atunci când acționăm din acest impuls.

·       Cumpărați produse care expiră în viitorul apropiat

Dacă aveți cu adevărat nevoie de acele produse, puteți să le luați, profitând astfel și de prețuri mult mai reduse.

Prioritizați și consumați întotdeauna produsele mai vechi din frigider.

·       Împărtășiți cu ceilalți informațiile pe care le cunoașteți despre reducerea risipei alimentare

E important să fim conștienți de consecințele risipei alimentare și de modalitățile prin care putem combate risipa alimentară. Toți avem de câștigat din asta: bani, un mediu mai curat, timp. De aceea, ori de câte ori se ivește ocazia, vorbiți cu ceilalți despre acest subiect.

Acestea sunt câteva sfaturi pentru reducerea risipei alimentare. Sunt gesturi mici, dar care contează și care realizate de mai mulți oameni, pot duce la o schimbare în bine.

Voi ce faceți pentru reducerea risipei alimentare?

Guest post scris de Laura, de la Flori din călimară

Sursă imagini: Pexels

The post ​7 sfaturi pentru reducerea risipei alimentare appeared first on Elena Cîrîc.

Și deși unele n-au rezistat, constant se mai deschide câte o cafenea nouă sau câte un restaurant decide să colaboreze cu câte-o prăjitorie. Ceea ce face ca în prezent să avem cel puțin 65 100 de locații care servesc cafea artizanală. (Later edit 29.06.2024)

Origo e de departe cea mai cunoscută cafenea, dar altfel, în topul de pe TripAdvisor nu m-aș încrede deloc. Nu de alta, dar apare și Tucano acolo, pe prima pagină

Așadar, dacă vreți să beți cafea bună și eventual să încercați ceva nou, aruncați un ochi pe harta de mai jos (CLICK pe ea și apoi spor la explorat):

Uitându-mă pe această hartă, observ că, la fel ca gelateriile, și cafenelele sunt concentrate în zona centrală, lăsând cartiere întregi descoperite din acest punct de vedere. Câte oportunități de business, d’le.

Care e preferata voastră și de ce? 

Apropo, dacă am uitat vreuna care chiar merită să fie aici pe listă, lăsați un comentariu, vă rog.

LE 29.06.2024 Pare că între timp s-au închis câteva locații faine:

• Miss Ale – Espresso Bar
• UrBarn
• Fellow One Coffee Shop
• ORYGYNS Decebal
• ORYGYNS Timpuri Noi
• SONDER
• Koketerie
• Liberte
• Coffee Shot
• THE WEEKENDS Coffee Shop
• Central Culture Bistro
• Strada Coffee Shop
• Rue du Pain
• Noi2.Zero – inchisa temporar?
• Fico Restaurant

The post 100+ de cafenele de specialitate în București appeared first on Elena Cîrîc.