Elena Toma - Club XXL

Natalia Rusu - Ochii tăi

2012-05-31T05:49:00.002+03:00

Bine aţi venit în Universul XXL, dna Natalia Rusu.
Cu prietenie, Elena Toma

Ma-ntreb adesea cum sunt ochii tai

Si ce puteri oculte'ascund in ei

Caci daca-n preajma lor imi aflu rost

Eu uit pentru moment ce sunt, ce-am fost

Si nici vointa n-am sa mai opun,

Nici vorbe-alese nu mai stiu sa spun...

Te sorb de drag, nu pot sa ma prefac

Si biruit, te strang la piept si tac.

Stiu doar atat, ca daca ti-atintesti

Privirea-n ochii mei si imi zambesti,

Ceva ma-ndeamna aprig sa-i sarut

Mereu, mereu, si azi, ca la-nceput.

La modelarea lor, ispita vie,

S-a pus si-o picatura de magie...

Natalia Rusu

Dorna Şişu Ploeşteanu - "iubire la preț de om"

2012-05-30T17:46:00.003+03:00

Nășica,

azi împlinim un an de când eu cu Viorel ne trăim în sfârșit viața.

uitați ce i-am scris iubitului meu care m-a făcut să trăiesc:

iubire la preț de om

"iubite,
dă-mi gândul pentru care poarta
se lasă a păcat peste zăpezi,
de dragul meu

ucisul vinde soarta la preț de om,
la preț de un tâlhar supus durerii.
închid în mine gândul tău, iubite,
să ierți acel prea mult trăit absurd,
îți dau mereu din viața mea sfârșire,
un început prin care vei putea rosti,
iubirea ce ți-o port ca o găsire,
ființă ruptă din născocitul zbor
să lași ușor pe frunte un sărut.
Iubite,
ia-mi trăirile, pe toate,
trăiește-mi viața pentru-a dobândi,
iubirea nu mi-o crezi iubire, poate,
dar ea a ta mereu,
ea e de când mă știu.
...eu zborul tău doresc să-ți fiu."

autor Dorina Șișu Ploeșteanu

La Mulţi Ani Fericiţi !
Să-mi trăiţi, dragii mei, dragi !

Dumnezeu să vă ajute !

Mă rog pentru voi !

Elena Toma

Când vreau să ies din bălării, îmi amintesc deşertul !

2012-05-30T13:07:00.000+03:00

Ajung, fără să vreau, în situaţii dintre cele mai şocante. Devin, de fiecare dată, spectatoarea uimită, nevoită să încaseze întru salvarea onoarei, demnităţii, decenţei. Sufletul îmi rămâne atârnat, împovărat de durere, prăbuşit, aproape s-atingă pământul. Preţul cutezanţei, în asemenea împrejurări, l-am plătit, la greu, plăcerea, bucuria de a întâmpina un gest, un fapt, devenind o mare de lacrimi. I-am tot promis inimii că ...

nu o voi mai supune încercărilor dureroase. Dar, în naivitatea mea, sperând că semenii au aceeaşi parte de nobleţe, mă avânt, hazardându-mă, uitând că ADN-ul este caracter. Cu el te naşti şi mori, fără a se schimba.

Ai şansa de a rămâne îndobitocit, şi te comporţi ca atare, sau te-nalţi... şi indiferent de situaţia căreia trebuie să-i faci faţă, respectul de sine te caracterizează. M-am întrebat, dacă nu cumva, idolatrizând ceva anume, nu am devenit masochistă şi, din dorinţa de a nu dezminţii iubirea dedicată semenilor pur şi simplu, accept şi încasesz, la nesfârşit, lovituri ale colţurilor vieţii. Sufletul, învineţit demult, nu mai are loc pentru alte vânătăi. Masochistă, cum cred că am devenit de dragul iubirii, rabd, tac şi îndur. Privindu-l în ochi pe Dumnezeu, din spatele albastrului ceresc, Îl aud hohotind.

- Vezi cui ai dat tu iubirea ?

A fi pedepsită pentru că iubeşti, a fi desconsiderată, umilită, pentru că dăruieşti fără a aştepta, a cere vreo răsplată, fără vreun interes abscons, a nu fi capabil să înţelegi că există şi pur şi simplu, hm, ajunge să te sperie atâta frumuseţe.

Şi, neîncrezător, te comporţi grobian, misogin, maliţios, bucurându-te chiar, în sinea ta, mândru de puterea, forţa ta de a ridica misoginismul la rang de virtute.

A întâlni o fiinţă, care ştii că te preţuieşte, te respectă, te iubeşte pur şi simplu, a fi incapabil, a nu conştientiza, a te comporta necivilizat, lipsit total de maniere, e grav şi trist. E cât se poate de grav ! Dar şi mai grav şi trist este faptul că, deşi ştiu la ce tratament voi fi supusă, atunci când accept întâlnirea unor asemenea persoane, care,în timp, s-au dovedit a fi lipsite de cel mai elementar bun simţ şi mă rănesc nemeritat, eu, în prostia mea, nu renunţ.

Uit că toate au o limită, iert rănile anterioare, pentru că numai iertând mă simt liberă de povară, şi încasez cu stoicism brutalitatea, violenţa comportamentală, împovărându-mi existenţa cu noi mizerii umane, deşertăciuni.

Se spune că, pentru a suporta o durere, trebuie să cauţi dureri mai mari. În asemenea situaţii, îmi amintesc deşertul. Israel, o lecţie de viaţă, unică. Nimic mai cumplit, ca în perioada 1991-1995, apoi, 1995-2009, timp în care, disperarea, abia acum conştientizată, era la ea acasă. Mă şi mir, cum nu am înnebunit, şi refuz să-mi reamintesc drama prin care am trecut, tocmai în ideea de a nu înnebuni în prezent. Dar, iată, prezentul nu mă scuteşte de noi încercări asupra cărora nu deschid ochii şi mă trezesc iar printre bălării, care, în nemernicia lor, mă obligă să-mi amintesc deşertul. Doamne, facă-se voia TA ! Dă-le, Doamne, sănătate, bucurii, celor care nu pot înţelege, nu pot crede că există pur şi simplu, şi nu încetează să-mi învineţească sufletul ! Şi iartă-i, Doamne, pentru iubirea curată ce le-o dăruiesc, iubirea mea neînţeleasă, pedepsită... ca păcat ! Elena Toma

HELIS - Nicolae Petre Vrânceanu -Scriitor ialomiţean premiat

2012-05-30T10:40:00.002+03:00

Filiala din Craiova a Uniunii Scriitorilor din România a organizat recent festivitatea de acordare a premiilor sale literare pe anul 2010. Ne face plăcere să consemnăm știrea că printre laureații acestei ediții se află și scriitorul
NICOLAE PETRE VRÂNCEANU, care a primit premiul pentru întreaga activitate literară. Importanta distincție a răsplătit o activitate poetică de peste 50 de ani, a cărei semnificativă sinteză se regăsește în volumul antologic „Vânătorul de fluturi”, carte densă și masivă apărută în anul 2010 la Editura din Bănia Olteană – „RAMURI”.

Profesorul-scriitor Nicolae Petre Vrânceanu, care a mai fost prezent în revista noastră, este
INFORMATIA CARE NE PLACE - SCRIITOR IALOMIŢEAN PREMIAT stabilit de mulți ani în Craiova, dar fiind originar din Slobozia menține o legătură permanentă cu locurile natale. În acolada operei sale se regăsesc 17 volume de poezie, proză, eseuri și publicistică, cronici teatrale. Multe dintre aceste cărți se află și în patrimoniul Bibliotecii județene Ialomița, ca donație a scriitorului.
Scriitorul N.P. Vrânceanu face parte din elita culturală a Craiovei și este în prezent redactorulșef al revistei literare „Noul LITERATOR”, publicație care continuă în actualitate prestigiul L i t e r a t o r u l u i c o n d u s d e „ p o e t u l rondelurilor” – simbolistul Alexandru Macedonski.
George Stoian

Nicolae Munteanu - Impresii de cititor, despre poezia modernă

2012-05-29T14:23:00.001+03:00

Mărturisesc cu sinceritate și modestie, că nu sunt om de cultură, nu sunt poet, nu sunt intelectual, ci muncitor. Așa că limbajul pe care-am să-l folosesc, nu va fi academic, ci simplu, așa ca a unui cititor de poezie, care uneori mai însăilează câte un vers.

În primul rând, simt profunda necesitate de a afirma faptul că poezia modernă …există. E o prezență reală și nu o ficțiune, invenție sau o interpretare forțată și interesată, după vreo formulă anume, a unei impetuase ingeniozități, a tagmei criticiilor, sau realizatorilor de show-uri literare. Ea deci …există. Iat-o peste tot! Poezia clasică se fabrica, se construia, cu sudoarea frunții. Poezia modernă e naturală, crește peste tot, trebuie doar să fii foarte atent la ea, să ai ochi pentru ea, să o deosebești de restul peisajului și s-o culegi. Cei care reușesc să facă asta, se numesc poeți. Eu personal mă regăsesc, să zic așa, în poezia modernă și o iubesc, pentru o mie de motive. Unul din motive este...
faptul că o mulțime dintre lucrurile care pentru poezia clasică, constituiau handicapuri, pentru poezia modernă, sunt de fapt punctele ei forte. Iată doar un exemplu: tăcerea în interiorul discursului liric clasic, era percepută, cel mult, ca o lipsă de cuvinte, lipsă de inspirație, un semn al incompentenței, lucru care-n discursul modern, în mijlocul a doar trei patru cuvinte, înțelipt alese, poate crea un univers, sau un tablou de o forță impresionantă, atât emoțional cât și imagistic. Lui Eminescu, spre exemplu, (un mare poet clasic, un geniu) îi trebuiau o pestelcă de cuvinte, pentru ca să convingă spiritul și percepția acestuia, pe când lui Nichita, să spunem (ca să mă leg doar de cei care nu mai sunt între noi, nu vreau să exemplific niciun poet modern în viață), îi trebuiau 7 cuvinte ca să sugereze un univers inexplorabil și impactant. Poezia clasică, cum am mai spus, se construia, poezia modernă există-n noi în fiecare. Poetul găsește doar cuvintele cheie, cu care să convingă sufletul cititorului să-și trăiască propria poezie, propriul univers. Ceea ce-i determină pe unii să nege existența liricii de factură modernă, este tocmai puținătatea lor spirituală, imagistică și perceptivă, anchilozarea limbajului lor, într-o singură și vetustă formă interpretativa. De-aici și debilitatea crescândă a gustului acestora, care la rându-i, provoacă o creștere exponențială a depresiei și frustrării în fața acestei realități palpabile care este … poezia modernă. Dinozaurii literați, obișnuiți doar cu versurile rimate, ale căror forță de convingere, este din ce în ce mai scăzută, nu reușesc să distingă, în exprimarea modernă, decât …flecăreală, ostentație și vulgaritate. În fond, atitudinea de dispreț și desconsiderare față de tot ceea ce înseamnă nou în lirică, este de fapt …un handicap. E ca-n bancul ăla cu ruși (sovietici). Comuniștii au trimis doi specialiști în construcții, într-o țară africană. Acolo, aceștia, întâlnind un elefanta au zis către colegii lor africani ,,așa ceva nu există, pentru că noi nu am învățat la școală desprea … elefanți,,. E nostim, dar trist totodată, să ai de-a face cu poezia și …să n-o recunoști, să nu reușești, din causa fixismului tău spiritual și snob, să distingi universul și muzicalitatea ei. Se spune că poezia modernă nu e artă, ci o exprimare vulgară a spiritului uman din ce în ce mai alienat. Păi, poezia modernă …nici nu este artă, iar lucrul acesta este îmbucurător. Poezia modernă, în opinia mea, este cea mai firească exprimare a sufletului. Dacă vreți, ea este firescul în stare pură. E acel firesc edenic, primordial, limpede, copilăresc, curățit de orice impuritate sau inutilitate decorativă. Omul modern, nu mai găsește nimic convingător într-o mulțime de cuvinte și metafore, prelucrate până la deformare și deteriorare, înzorzonate, de dragul unui ritm, sau a unei rime, cu tot felul de artificii lingvistice și prozodice. Poezia modernă nu se construiește, nu poartă amprentele menghinei și ale uneltelor stricteții dogmatice. Ea este efectiv culeasă, din însăși detaliile vorbirii curente ale sufletului, căruia i se adaugă doar o oarecare doză de simplitate copilărească, având trimiteri inteligente către sensurile realității firești. Una dintre acuzele majore care i se aduc poeziei moderne, este că aceasta e incapabilă să producă efecte emoționale durabile, din lipsa unui conținut metaforic. Acuzatorii sunt impetuoși, implacabili, dar chiori și surzi. În cazul ăsta ce putem face, dacă ei își găsesc plăcerea să se ghideze, în dizertațiile lor (mai bine dezertații), în exclusivitate, după însăși handicapul lor? Într-un anume sens, poezia modernă nu conține metafore (deși prezența lor e …notabilă, ca să mă-ntelegeți), ea este parte dintr-o metaforă universală care e însăși realitatea, atât cea imaginară, cât și cea fizică. Deci poetul modern nu se mai îndeletnicește cu găsirea și schimonosirea procustiană, să-i zicem așa, a unor expresii, pe care ulterior le numește metafore. El dă textului, în întregime, o trimitere metaforică, sau îl conectează pe acesta, la acel torent al percepției metaforice universale a lumii, în interiorul căreia se mișcă atât el ca autor, cât și cititorul. Astfel, poetul însuși, prin trăirile sale simple, firești, sprijinite pe structura unui limbaj cotidian, este o metaforă. Scriitura lui în ansamblu este o metaforă. Vorba aia ,,nu se vede pădurea de atâția copaci,,. Nu e întâmplător faptul că, cei care încă mai scriu poezie clasică, au această atitudine de dispreț față de nou, de exprimarea asta liberă, dezinvoltă și descătușată de orice rigiditate prozodică. Ornamentarea lingvistică excesivă, regulile și dogmele prozodice ale discursului liric și mai ales rigoarea retorică, sunt apanajul artei, dar, așa cum am mai spus, poezia modernă nu este artă, ci un dialog firesc, mai bine zis cel mai firesc dialog între sufletul creator și sufletul care, în har divin, sesizează presenta celui dintâi. Sufletul creator al poetului, observă în oceanul mișcător al realității naturale, cuvinte, expresii, sunete, culori, detalii dintre cele mai mărunte, dar pline de sens și forță. Apoi, spre deosebire de poetul clasic, el nu caută să le dea viață acestora, îmbrăcându-le și încadrându-le, în tot felul de norme lingvistice și reguli prozodice, dimpotrivă, caută să le aducă pe acestea, exact așa cum le-a găsit, cu viața lor, cu sunetul lor, cu drăgălașenia sau hidoșenia lor naturală, într-un discurs natural, cât se poate de aproape de ceea ce se numește dialog. Așa că poezia modernă nu e….retorică, ci …dialog. De ce este disprețuită poezia modernă? În primul rând, nu cred că e disprețuită, ci mai degrabă prost înțeleasă, de catre o liotă de cavernicoli literați, care s-au baricadat în grotele lor, creatoare doar de zgârieturi rupestre și inutile. Numărul acestor cretacice arătări creatoare (mai bine cârâitoare), este în continuă scădere. Ce-i detremină să urască lirica modernă? Păi răspunsul ar fi cam așa: prostia și ignoranța.. Apropo, știți cum este prostia? Prostia e o chestie așa … sferică. Deci n-are mânere, n-are torți de un’ s-o agăți și s-o priponești de un țăruș, ceva. Așa că, n-ai cum s-o apuci și s-o controlezi. Ca urmare, prostia se poate doar …îmbrățișa. Acum, să zicem că o îmbrățișezi cu pasiune, așa ca și pe capul iubitei sau respectiv iubitului, dar și în cazul ăsta e o problemă: cum aceasta n-are față …nu poți ști niciodată dacă se uită la tine, sau...la altul. Deci prostia, nu numai ca are multe carențe, dar e și un prilej de infidelitate. Și în cele din urmă, chiar dacă prin bâjbâiri lascive și repetate, reușești să …dibuiești cam unde-ar fi fața prostiei, tot ar rămâne-o problemă nerezolvată și anume că, nu poți ști dacă îți zâmbește cu amabilitate, sau se strâmbă trivial la tine. Ei, cam asta ar fi lumea dobitociei și-a zombilor creatori de ...,,literatură,, ieșită deja din uz.

Alexandru Buzică, Redactor şef Radio Club XXL România - Proiecte, oameni ...

2012-05-29T11:00:00.003+03:00

Felicitări, Alex ! Vă doresc mult succes în activitatea voastră la Radio Club XXL România. Din partea mea, aveţi toată încrederea. Aveţi grijă ce faceţi cu ea. :))
Se zdruncină uşor ! Vă iubesc.

Elena Toma

Alexandru Buzica este numele meu .

Am terminat Scoala Nationala de Stiinte Politice si Administrative Bucuresti – Administratie Publica

La varsta de 18 am intrat in familia Radio Romania .

In momentul de fata , realizez , produc si moderez pe calea undelor pentru Radio Romania Actualitati si Radio Romania Cultural .

Am acceptat propunerea dumneavoastra sa fiu redactor sef ,mai ales pentru increderea pe care mi-ati acordato. Un poet mi-a spus candva : `` Speciala pt Alex: Tine steagu sus pe UNDE trebe.``

Mi-am ales cel mai bun Redactor Sef adjunct , Andra Aron si sper eu , sa facem treaba buna, `pro bono publico ` .

"Am vorbit cu Andra , colega mea din Radio. Va spuneam la telefon de ea. Lucreaza la Radio Romania Muzical. Este regizor artistic de sunet. Munceste foarte mult, e perfectionista si dedicata. Cam tot ce inseamna editare radio romania muzical este facut de ea. II place foarte mult muzica si are niste idei geniale. Are varsta de 25 de ani si a inceput radioul tot ca si mine , de la 18 ani .

Dupa parerea mea, ar fi un Redactor Sef Adjunct IDEAL !

Incerc sa fac un proiect in decursul urmatoarelor saptamani si sa va spun la ce m-am gandit pt. Radio Club XXL Romania si totodata sa va prezint proiectul si oamenii la care ma gandesc.

Alexandru Buzică " alex.buzica@yahoo.com

Andra Aron, Redactor şef adj. Radio Club XXL România - "Vă mulţumesc pentru încredere !"

2012-05-29T10:42:00.003+03:00

Andra Aron, Bine ai venit în Familia XXL - oameni excepţionali - mărimi excepţionale. Cu preţuire, Elena Toma

Andra Aron ma numesc,

Redactor - sef adjunct Radio Club XXL România

Am terminat Facultatea de Regie Film si Tv, de la 18 ani lucrez la Radio Romania Muzical, ca ilustrator muzical. Montez emisiuni complexe, editez voci, masterizez. Am invatat aceasta meserie din pura curiozitate si recunosc faptul ca si in momentul de fata lucrez cu placere, pentru ca este extrem de creativ si mi-a rafinat gusturile muzicale foarte mult. In timpul meu liber imi place foarte mult sa fac fotografii si sa fac editari video cu diverse lucruri pe care le filmez prin oras.

Terminand o facultate de arte, mi-am facut un program aparte de un an de zile: in fiecare seara sa ma uit la cate un film. Am inceput cu cele comerciale (din toate timpurile), pana in momentul de fata, ajungand la cele de arta. Astfel, am acumulat o cultura cinematgrafica, sa nu ii spun vasta, dar destul de importanta, incat mi-as dori sa povestesc si altora despre curentul cinematografic subteran, adica mai exact "filmul undergound". Sunt creatii premiate la cannes, in diverse festivaluri necunoscute. Mi s-a parut interesant ca titlul emisiunii sa fie "cinema subteran". Ca timp de emisie nu m-am gandit inca, deoarece trebuie sa stim exact ce sa contina grila.

Atasez si o fotografie (din pacate printre singurele in care arat mai normal, pentru ca imi este rusine sa fiu fotografiata si ma stramb ingrozitor :)).

Va multumesc pentru incredere si pentru salut.
Andra Aron
andra.d.aron@gmail.com

Elena Toma : La nevoie, public şi asemenea anunţuri : " Caut cu ardoare un avocat de seama "

2012-05-28T20:46:00.002+03:00

De la ANONIM > "Caut cu ardoare un avocat de seama care nu va cadea la intelegere cu colegul de breasla si sa aranjeze procesul sau sa tegiverseze tinand totusi la a milita pt dreptate sunt parte vatamata a unui atac de strada de catre un vecin care se tine de sicane si cumpara tot ce misca in jurulul sau ...toate organele abilitate ii stau la picioare datorita banilor iar eu din victima ajung invinuit datorita acestui locuitor de bani gata in Romanica si vad ca nimeni nu mai tine cu dreptatea ci toti se uita daca le umplii sau nu buzunarele .....si care da mai mult ala are dreptate ...ajutor am 3 copii si 3 nepoti ,in ce lume vor traii copii nostriii ? oare nu mai e nimeni care sa-i ajute pe cei drepti ? normal ca platesc dar in cifre normale nu exagerbari .... pt contact 0761764329 " la Avocatul Eugen Ostrovschi, o mare HAHALERĂ ORDINARĂ. - scris de Elena Toma

Elena Toma - Şi piatra din mine a plâns !

2012-05-28T19:54:00.001+03:00

Şi piatra din mine a plâns ! De ce ? Pentru că şi piatra, cât ar fi de piatră, tot plânge şi ea ! După un şirag de perle - întâmplări, mi-a fost dat să întâlnesc un munte aproape nins. Iernile geroase îşi lăsaseră amprenta peste înălţimile-i luminate de frumuseţea interioară. Un munte sculptat, aidoma chipului pictat de mine, în Israel, prin 1993 sau 1994, nu-mi amintesc exact anul. După cum am mai spus, în repetate rânduri, habar NU am să pictez. Nu am studiat, nu am avut şi nu am cunoştinţe în arta picturii. Şi e greşit spus că pictăm, scriem, etc. Suntem doar aleşii în executarea celor ce trebuie împlinite. Revenind ! Parcă mă văd în faţa pânzei. Albă ea, albă mintea mea dusă cu pluta, amnezică, rătăcită în lumea largă. Cu pensula în mână, priveam nedumerită formatul pânzei. Deodată, devin mâna executantă, supusă mişcării uluitoare. Cu o dexteritate fantastică, de parcă, de când lumea, eram iniţiată în tehnica picturii direct în ulei, fără o schiţă prealabilă, aşa cum s-a întâmplat când am pictat cascada, 3.00m/2.80m, la rugămintea lui Ioan Racolţea, muncitorul trimis de Dumnezeu să mă apere de rele, acopeream pânza de doar 60cm/50cm, cu lejeritate. Ce a rezultat din întreaga frământare, după doar 20 - 25 minute ?...

Un chip !

- Acestea sunt trăsăturile sufletului tău pereche. În aşteptarea lui, ai trăit bune şi rele. Şi până îl vei întâlni, vei trece prin încercări. Te vei înălţa. Să fii demnă, atunci când îl vei privi în ochi. Te va recunoaşte, când îi vei spune : Te iubesc ! Va fi tulburat ! Te caută... şi el, dar încă nu sunteţi pregătiţi să vă întâlniţi. Chiar dacă este ferm convins că se poate mulţumi cu ceea ce şi cat are, te aşteaptă şi el. Aşează tabloul pe perete, priveşte-l, chiar dacă chipul lui este încrustat în sângele tău, în carnea ta. Este credincios, va veni de peste ape întinse, pentru a te întâlni, spuse un glas alb, pierzându-se uşor.

Au trecut, de atunci, 15 ani, până am întâlnit, prima dată, chipul pictat. Nu m-a crezut, spunându-i că sunt sufletul lui pereche. Zilele trecute, ne-am revăzut, a doua oară.

- Te iubesc ! Te iubesc, pur şi simplu ! i-am spus, cuprinzându-i lumina ochilor.

A lăsat privirea în jos şi... a plecat. De atunci, niciun semn. Totul e trecut în arhiva de noapte a existenţei.
............

Azi, m-am aşezat la calculator. Trebuia să vorbesc cu Dan, unul dintre administratorii radio. Era online. Ne-am salutat şi, deodată, simt un miros proaspăt de after shave.

- Dan, te-ai bărbierit, cumva, puţin timp, înainte de a ne saluta ? Simt mirosul soluţiei After Shave.

- Hai că asta e tare de tot, ha, ha, ha !

Nu am insistat. Era de la sine înţeles că păream a o fi luat razna, motiv pentru care am trecut la problemele arzătoare. La final, dialogul a fost acesta :

cristal cub (5/28/2012 12:06:30 PM): nu am glumit cand am spus ca am simtit mirosul de la after shave de ras

Dan (5/28/2012 12:06:44 PM): ai fost tare

Dan (5/28/2012 12:06:52 PM): ca tocmai ma bărbierisem, ha, ha !

Dan (5/28/2012 12:06:56 PM): şi... na !

cristal cub (5/28/2012 12:06:57 PM): sincer, te/ai bărbierit, în aceasta dimineaţă ?

Dan (5/28/2012 12:07:00 PM): m-ai blokat

cristal cub (5/28/2012 12:07:02 PM): vai !

Dan (5/28/2012 12:07:07 PM): da

Dan (5/28/2012 12:07:10 PM): serios

cristal cub (5/28/2012 12:07:35 PM): vom vorbi mai multe cand ne vom vedea !

Dan (5/28/2012 12:07:43 PM): ok

Biblioteca Maia Martin, Marţi, ora 21, Radio Club XXL România

2012-05-28T17:15:00.002+03:00

Maia Martin

martin.maia@gmail.com

vă invită să ascultaţi

emisiunea

B I B L I O T E C A

M A I A M A R T I N

Marţi, ora 21,

Radio Club XXL România

http://radioclubxxl.eu/
Vă dorim audiţie plăcută !

Lili şi Costel Cristea - Voci nemuritoare -Laura Stoica, Marţi,29.05.2012, ora 20, Radio Club XXL România (emisiune în reluare, sâmbătă, 02.06.2012, ora 14.00 - ora României)

2012-05-28T17:08:00.000+03:00

vă invităm să ascultaţi
Voci nemuritoare

Laura Stoica

Marţi,29.05.2012, ora 20, 

Radio Club XXL România

http://radioclubxxl.eu/
Vă dorim audiţie plăcută !

„Bună seara dragi prieteni ai „vocilor nemuritoare” ; plouă, plouă, plouă; plouă din belşug, peste noi, peste gândurile şi visurile noastre; suntem mai curaţi, mai melancolici, mai bine dispuşi pentru o seară de muzica romantică, de poezie şi dragoste; vă invităm să fiţi alături de noi în compania unei voci ce răzbate şi străluceşte deasupra vitregiilor sorţii...să ne dăm mâna, pe ritmul paşilor unui actor grăbit, parcă prea grăbit să păşească pe scena vieţii nemuritoare...”

cu simpatie,

Lili şi Costel Cristea

Mireasmă de ploaie

Mireasmă de ploaie

Pătrunde-n odaie,

Tu gându-mi inundă,

De tunet ascultă,

Alungă urâtul,

Mângâie sărutul...

Te caută omul,

Veghează-ne somnul,

Sfinţeşte iubirea,

Cu noi ţi-e menirea...

Mireasmă de ploaie

În Cer vâlvătaie

În Lut fericire

Tu seameni rodire

În holde bogate

La suflet curate...

Mireasmă de ploaie

Te-aştept în odaie.

Costel Cristea, mai 2012, Bucureşti

Costel Cristea - Mireasma de ploaie, Neputinţă

2012-05-28T15:11:00.000+03:00

Mireasma de ploaie
Patrunde-n odaie
Tu gandu-mi inunda
De tunet asculta
Alunga uratul
Mangaie sarutul
Te cauta omul
Vegheaza-ne somnul
Sfinteste iubirea
Cu noi ti-e menirea

Mireasma de ploaie
In Cer valvataie
In lut fericire
Tu semeni rodire
In holde bogate
La suflet curate
Mireasma de ploaie
Te-astept in odaie
Costel Cristea

Neputinţă
Cu ochi căprui şi buze moi,
Cu fruntea dreaptă şi senină,
Cu sâni ce parcă-s amândoi
Facuţi să-mprăştie lumină;

Cu braţe albe şi subţiri,
Mlădie plantă ornamentală
Imi tulburi lumea, din priviri,
C-o altă lume, ireală…

Îţi simt în nări parfumul fin
De dor ascuns, sentimental,
Şi mintea-mi clocoteşte-n chin,
Ca-ntr-un cazan de fiert metal…

Iar clipe aleargă, scurt, tembele,
Se duc în ani, ca-ntr-o grădină,
Şi răscolesc iubirii mele
Flori de cristal, crescute-n mină…

Tu faci un semn în piatra tare,
Căldura minţi-mi nu-ţi prieşte
Şi te retragi. O blândă boare…
În mină…floarea împietreşte…
Costel Cristea

Elena Toma - Dragoste în Gara de Nord

2012-05-27T16:03:00.003+03:00

Să facem dragoste, ţi-am spus !

Să te emoţionez, precum o lucrare literară

un poem nescris, o pictură ...

Privindu-mă, să spui : „ Vai, ce-mi place ! „

Să nu mă poţi defini, iubindu-te alien

încorsetaţi în îmbrăţişarea nichitiană,

prin aerul turtit între piepturi, fărâmat

în ore, minute, secunde.

Contrastul, decisiv, să-ţi umple inima.

Ritm vesel, linie melodică,

obsesie muzicală afurisită să-ţi fiu

Să te fac să plângi, să mori de plăcere

nevenindu-ţi a crede ce se poate întâmpla

sub cupola gri, în Gara de Nord.
Zâmbesc ! :)

Cristian Petru Bălan - "SĂ APROPIEM CERUL DE PĂMÂNT"

2012-05-27T12:20:00.001+03:00

Colecţia EPOSS - a Editurii Armonii Culturale - vă semnalează o nouă apariţie editorială: CRISTIAN PETRU BĂLAN (Chicago, SUA) -
"SĂ APROPIEM CERUL DE PĂMÂNT"

În colecţia EPOSS a editurii Armonii Culturale, a apărut de curând o nouă carte, intitulată Să apropiem cerul de pământ" (un dialog religios între doi scriitori) de Cristian Petru Bălan (Chicago, SUA) . „Să apropiem cerul de pământ este un dialog necesar care, pe lângă valenţele sale religioase, prezintă şi deosebite valenţe epice. Stilul dialogului este...

clar, concis, cu o largă deschidere spre acceptarea valorilor moral-creştine, înlăturând elementele conservatoare şi oferind noi şi inedite maniere de interpretare asupra dogmelor acceptate de către întreaga creştinătate. O manieră originală de a polemiza adevăruri iniţiatice, de a contribui la deschiderea bisericii către noi orizonturi, de a ne accepta – până la urmă – descendenţa umană, ridicată la rang de nobleţe prin desăvârşitul act al creaţiei divine. Maniera pozitivă de a prezenta faptele, insolitul relatărilor, cât şi concentrarea exprimării, vor produce – cu certitudine – cititorului, regretul de a-şi fi terminat lectura mai repede decât şi-ar fi putut închipui ori de a-i induce o puternică dorinţă de VA URMA… a acestui rarisim dialog. O broşură producătoare de profundă pace spirituală, în orice moment ar fi lecturată, scrisă de un om dăruit de Dumnezeu cu aleasă înţelepciune, în memoria unui alt mare purtător de har divin, cărora le aducem şi noi un omagiu, prin cele câteva modeste cuvinte scrise despre HARnica lor trudă. ” – Gheorghe A. Stroia.

Maricica Stroia. - „Poveşti din grădina viselor”

2012-05-27T09:26:00.002+03:00

Colecţia MAGIC - a Editurii Armonii Culturale - vă semnalează o nouă apariţie editorială: MARICICA STROIA (Adjud) - "POVEŞTI DIN GRĂDINA VISELOR" (poveşti)

În colecţia MAGIC a editurii Armonii Culturale, a apărut de curând o nouă carte dedicată copiilor, intitulată „Poveşti din grădina viselor” de Maricica Stroia.
„E evidentă, în eposul Maricicăi Stroia, imixtiunea subtilă a poetei, disimulată în povestitoare, căci autoarea delectează cititorul cu ...
frumoase metafore ce dau contur spaţialului şi, implicit, elementelor de basm care-l decorează. Sensibilitatea tipic feminină ar fi fost detectabilă pentru cititorul pe care îl reprezint. Chiar dacă aş fi citit cartea fără să ştiu numele autorului, aş fi dedus, încă de la primele poveşti, că autorul e… o autoare. Naratoarea, însă, domină în relaţia cu poeta, căci farmecul narativ, inventivitatea şi buna stăpânire a meşteşugului canonic legat de basm, talentul portretistic (stimulat şi de polivalenţa artistică, căci, aflu, autoarea şi-a ilustrat singură poveştile) sunt garanţia naşterii unui alt povestitor dăruit copiilor. “Poveştile din Grădina Viselor” reprezintă – cu certitudine - o apariţie editorială benefică, acum, în contextul atât de clamat al crizei cărţii, al crizei lecturii, al crizei textului de basm şi, nu în afara legăturii cu basmul, al crizei morale, care adesea îşi are sorgintea în copilărie. Aşadar, fie de bun augur intrarea Maricicăi Stroia în lumea creatorilor de basm!
” – prof. Gheorghe Pârlea – Mirosloveşti, Iaşi.

Metronom XXL ALTFEL, Sâmbătă şi Duminică, ora 21, Radio Club XXL România

2012-05-26T18:20:00.003+03:00

Radio Club XXL România

vă invită să ascultaţi

Metronom XXL ALTFEL - reluare -

Sâmbătă şi Duminică, ora 21

la adresa http://radioclubxxl.eu/
Redactor Elena Toma

Mesaje, comentarii la e-mail

cristalcub@yahoo.com
Vă dorim audiţie plăcută !

Streinu Tabita - Ploaia şi sufletul meu

2012-05-26T07:28:00.001+03:00

Afară picura mărunţel, o ploaie rece de toamnă. Boabele de apă se prelingeau de pe streşini, atmosfera căpătând un alt ritm. O picătură parfumată de ploaie lovi geamul şi începu să-şi cânte trecutul. Se opri o clipă, când un alt bob cristalin se izbi de geam, fredonând în ritmul ploii.
          Se spune că ...
razele sunt lacrimile soarelui, frunzele sunt lacrimile pomilor şi picăturile de ploaie sunt lacrimile cerului.
         Văzduhul îşi revărsa asupra noastră amintirile. Vorbeau pe limba lor despre sfârşit. Pomii se unduiau trişti, amorţiţi. Norii negri umpleau bolta cu formele lor de-a dreptul înfricoşătoare.Tunetele puneau întrebari, fulgerele raspundeau, aparând de nicăieri, ca nişte năluci.
         Sufletul meu devine melancolic, pustiit. Rătăcită, singură în ploaia de diamant, simt mii de gânduri prelingându-şi paşii, mângâindu-mi părul.
         Un ultim tunet bătu gongul suferinţei şi atmosfera se mai linişti. Odată cu acesta, şi sufletul meu se simţea mai eliberat de gânduri şi temeri.
         Pot spune că ploaia este o descărcare a sufletului, o limpezire a gândurilor care nu-ţi dau pace.
        Deodată cerul încetă să mai plangă şi maleficii nori fură spulberaţi de un frumos curcubeu. Natura se liniştise, la fel ca toată fiinţa mea.

Viorel Ploeşteanu - Am devenit

2012-05-26T07:18:00.002+03:00

și eu am greșit cerșind doar milă
sau poate am devenit fără timp
de recunoaștere sau de așteptare
sau altceva mult mai descoperit și mult mai de sine
manifestele se scurg printre degete
distanța separă imagini nevăzute
iar tu spui că mă cunoști...

fără să-ți aduci aminte de mine
și ce puncte inversate prin cioburi
dansează în vârful cuvântului tău
lucrul cel mai obosit
e capătul unui nou început cu mâinile goale
o foame de viață
o sete de neștiut
doar pașii făcuți în gol
mă ține la verticală
***
despre tot ce am scris: fericirea nu devine mască pe chip. fericirea e lumină și deschidere, înțelepciune și putere. fericirea nu poartă povara întrebărilor pentru că e mereu în suspansul mirării. din tăcere poți face un cuvânt în lanțul altui cuvânt apoi să îl arunci în sus ca o rugă aducând în dreptul tău fericirea.Avansăm, ne oprim, luăm forme din jurul nostru pentru a fi acolo unde se cuvine să fim. Eu am luat înfățișarea iubirii și am ales să trăiesc atât cât să-ți ofer toată viața mea.

Dorina Şişu Ploeşteanu - Să dansăm pe clapele pianului nebun

2012-05-26T07:15:00.001+03:00

Motto:

atunci când scriem, pielea de om ne cade la picioare. suntem mânați de forța nefirescului. suntem mâna care conturează, nimic altceva. cel care nu știe ce scrie vine din acest tunet, mereu prematur, să-și irosească vremea neaflată. niciodată nu voi cunoaște sursa cuvintelor mele.

să dansăm pe clapele pianului nebun

viața te obligă să te joci
la un pian vechi...
apeși pe clape
aștepți să auzi chestiuni organizatorice deja rezolvate
pătrunzător
timpul te pune la colț
nu ai ce face și începi să numeri
zilele
nopțile
grijile
iubirile
treci în alt gând privind femeia
ca o satisfacție
și simți că mori pentru că lumina cade pe capul tău firesc
ud leoarcă prinzi ușor ticul nebuniei
o agonie venită ca un amanet
cu o abilitate de fluture
bați cu aripile în clapele pianului
dar nu auzi nimic
jobenul te face ursuz
nu auzi chemarea publicului
jonglezi în mișcările ciudate ale timpului și te crezi învingător
să dansăm dragule pe situația ta statică
suntem doi nebuni în plus
prea în plus la masa de joc a vieții

Dorel Pietrăreanu - Observator ONU - LUMINI ŞI UMBRE ÎN ORAŞUL ŞEHEREZADEI

2012-05-25T23:51:00.001+03:00

Aş vrea să mă refer la o problemă foarte importantă pentru acea perioadă: traficul în oraş. Am călătorit în multe ţări dar, numai în Damasc (Siria) am mai văzut aşa ceva. Era o nebunie, realmente. Era o singură regulă: nu existau reguli. Totul în traficul rutier era la mica înţelegere. Seara ne bucuram ca nişte copii că a mai trecut o zi fără accident. Irakienii aveau maşini multe, dar cum ziceau şi ei, vechi ca şi Mesopotamia. Cele mai noi erau maşinile cu care plecaseră ca „amintire” din Kuwait. Au luat tot ce le-a picat în mână, au ras tot din magazine. N-au plătit nimic pentru că, ziceau ei, nu au mai găsit pe nimeni la casele de plată!!!....

Numai că, de la un timp, a apărut o mare problemă care...
le dădea mari dureri de cap: piesele de schimb. Iar ceea ce încă se mai găsea costa foarte mult. Un localnic, mai în glumă mai în serios, îmi spunea că nu va trebui să surprindă pe nimeni dacă irakienii „vor pleca din nou la cumpărături în Kuwait”!? Cine avea însă timp şi chef să-l creadă. Mai glumeau şi ei.

La hoteluri se practicau preţuri diferenţiate: preţuri pentru irakieni şi preţuri pentru străini. Spre exemplu o cameră pentru irakieni era 25 de dinari (aproape jumătate de dolar SUA), iar aceeaşi cameră, dacă era folosită de un străin, costa aproape 60 de dolari SUA !!!...

Noi, cei din Biroul ONU la care lucram, eram ca ţiganul cu cortul. Din motive de securitate, nu stăteam mai mult de 2-3 zile la un hotel. Aşa se face că ajunsesem să cunosc mai bine Bagdadul decât Bucureştiul.

La cinema în Bagdad am fost o singură dată, dar m-am jurat că nu voi mai merge! Aveau reclame foarte mari, frumos pictate, pentru a atrage publicul. Dar, „pe afară era vopsit gardul, înâuntru...” Când îţi era lumea mai dragă, când era filmul mai interesant, taiau filmul cu duşmanie. Fluierături, vociferări la adresa mai marilor zilei. Imediat apărea poliţia pentru a calma spiritele etc. În sală era întuneric, făptaşii nu puteau fi aflaţi. Aşa că, toată lumea... out! În general, în sală la începerea filmului era curăţenie. La finalul filmului, doar ecranul mai rămânea curat.

Ţigările se vindeau cu bucata, cu pachetul sau cu cartuşul. Erau destul de puţini cei ce îşi cumpărau un cartuş de ţigări. De regulă lumea cumpăra câte 5 ţigări. Erau cam scumpe, iar narghilea fumau îndeosebi acasă, sau în cafenele şi ceainării, unde jucau table şi şah. Ooo, erau foarte buni la table! Rareori luam şi eu câte o partidă-două. Acele 5 ţigări erau doar pentru oraş, aşa de sanchi, săi vadă lumea că au ţigări... Chiar şi cei ce cumpărau cu pachetul, nu erau prea mulţi.

Copiii erau cei ce se ocupau cu vânzarea ţigărilor (!!!???), umblând pe străzi. Iar dacă te vedeau că eşti străin, făceau un adevărat circ în jurul tău şi nu te lăsau până nu cumpărai. Dacă cumpărai doar de la unul, ca la comandă, celorlalţi le apăreau lacrimi în ochi, urându-l în acel moment pe copilul care reuşise să vândă ceva. De asemenea, când mergeam serile cu colegii la restaurant la cină, aproape de fiecare dată, la plecare găseam câte un copil lângă fiecare maşină de-a noastră, asteptând un bacşiş pentru că au spălat maşina şi au avut grijă de ea. Deşi nimeni nu le-o ceruse!

Cum am spus, lupta pentru supravieţuire nu alegea şi nu cruţa pe nimeni.

          În după-amiaza zilei de 12 octombrie 1993, eu şi Daniel, colegul nostru din Râmnicu-Sărat care venise din deşert să viziteze capitala Irakului şi Babilonul, ne-am îmbarcat în avionul ONU, cu destinaţia Kuwait City. Misiunea mea la Bagdad se încheiase. Eram doar noi doi şi echipajul. După ce am mai discutat câte ceva şi am servit un vin roşu de Chişinău, oferit de echipajul moldovean al avionului, Daniel a tras pe dreapta, fiind obosit din cauza chefului de adio pe care îl organizasem cu ocazia plecării mele de la post.

          La orizont îşi făcuseră deja apariţia nisipurile deşertului, iar pe mine mă cuprinsese melancolia. Niciodată nu mi-au plăcut gările, sau aeroporturile pentru că pentru mine ele înseamnă pur-şi-simplu ”despărţire”.

          Privind prin hublou, mă gândeam la oamenii întâlniţi şi la locurile pe care avusesem ocazia să le cunosc şi pe care, probabil, nu le voi mai revedea. Irakul era o ţară foarte frumoasă, dar mie mi se părea că, prin tot ceea ce făcea, „căuta”, parcă, să se autodistrugă. Ştiu că pare aiurea ceea ce spun, dar ştiu ce spun, deoarece am trăit acolo şi i-am văzut pe liderii lor cum „se străduiesc” să-şi facă rău. Abia ieşiseră din războiul stupid de 8 ani pe care l-au avut cu Iranul, că la numai 2-3 ani au pornit războiul contra Kuwaitului. Probleme mari aveau şi în partea de nord cu comunitatea kurdă, iar pe alocuri începuseră, timid, revolte interne. Pierderi peste tot şi sub toate formele, iar embargoul a fost pentru conducerea irakiană lovitura de graţie şi neaşteptată pe care au primit-o de la comunitatea internaţională.

          Revenit în ţară, mi-am spus adeseori că lumea arabă este diferită, că are obiceiuri, tradiţii, valori, criterii altele decât noi europenii, ori decât comunitatea euro-atlantică. Şi mi-am mai spus că, este greu să aduci pacea în lumea arabă folosind norme, valori şi mijloace europene ori euro-atlantice, fără a lua prea mult în calcul specificul lumii arabe. Este o părere personală, fără alte conotaţii.

          În anii care au urmat, m-am tot gândit la oamenii aceia, pentru că, vrând-nevrând, o parte din viaţa mea s-a derulat acolo. Iar în Irak nici acum „nu-i pace sub măslini”, cum se spune. Pentru mine, viaţa şi activitatea în Irak şi Kuwait au constituit o experienţă fantastică.

Şi nu numai pentru faptul că sunt militar.

Vă mulţumesc pentru că aţi avut răbdare cu mine şi cu amintirile/povestirile mele din această misiune de excepţie.

Vă doresc tot binele din lume!

Colonel rz. Dorel Pietrăreanu

Cristiana Alexandra Leviţchi - Istorii de viaţă autentice şi pline de învăţăminte

2012-05-25T13:29:00.001+03:00

Mulţumesc pentru colaborare, stimată Cristiana Alexandra Leviţchi. Cu preţuire, Elena Toma

În cartea "Exilul românesc la mijloc de secol XX" - scrisă de Octavian Curpaş o să găsiţi, deopotrivă, descrieri parcă desprinse din clasicii noştri - şi mă gândesc la Rebreanu, Slavici -, picături de istorie, politică, intrigă poliţistă şi ceea ce m-a captivat pe mine, mai ales, o analiză fină a psihologiei umane. M-au impresionat în mod deosebit subcapitolele „Ce-i omul…” „O frumoasă floare vine”, în care...

sunt înfăţişate, simplu şi profund, evenimentele tragice ale unor familii.

Experienţele prin care trece „Nea Mitică” (Dumitru Sinu – pe numele lui real), sunt pline de vitalitate (nu a avut timp să se plictisească în viaţă), unele pline de umor, altele de tristeţe, altele de primejdie... aşa cum este viaţa. Autorul prezintă cu multă claritate istorii de viaţă autentice şi pline de învăţăminte. Pot spune că nu am citit până acum o astfel de carte, în care să găsesc atâta experienţă umană din care să am ce să învăţ şi la ce să reflectez, ca această carte a lui Octavian Curpaş. Personajul principal ne înfăţişează destine diferite ale persoanelor pe care le-a întâlnit şi pe care, cu îndrăzneală le-a provocat. Să înveţi în acest fel din istoria altor popoare – iată un mare noroc pe care nea Mitică şi l-a creat singur. Nu a aşteptat ca viaţa să îl traiască, el a trăit-o şi şi-a creat-o.

O carte bogată, plină de umanitate, în care plângi, râzi, trăieşti alături de oameni reali. Este o carte pe care o recomand, mai ales celor care "au timp să se plictisească în viaţă".

Cristiana Alexandra Leviţchi

psihoterapeut

Matinal cultural XXL - Debut radiofonic - Alexandru Buzică, Vineri, ora 8.30, Radio Club XXL România

2012-05-25T07:49:00.003+03:00

Debut radiofonic

Alexandru Buzică

vă invită să ascultaţi emisiunea

Bună dimineaţa, România !
Matinal cultural XXL

Vineri, ora 8.30, la adresa

http://radioclubxxl.eu/
Vă dorim audiţie plăcută !
Mesaje, comentarii, la adresa
alex.buzica@yahoo.com

Debut radiofonic : Din Bărăgan, cu drag ! Radio Club XXL România

2012-05-24T23:22:00.002+03:00

Florentina Dalian

vă invită să ascultaţi emisiunea debut

Din Bărăgan, cu drag !

Vineri, ora 21, la adresa :

http://radioclubxxl.eu/

Mesaje, comentarii, la adresa

loredana_florentina@yahoo.com
Vă dorim audiţie plăcută !

Ai grijă ! Ce îţi doreşti, se-ntâmplă ! :)

2012-05-24T14:50:00.000+03:00

Şi cum priveam eu pe fereastra zăbrelită, încântată să-mi salut prietenii, cei trei pomişori înverziţi, doi căţeluşi care-şi fac veacul sub fereastra mea, deodată... lacrimile mi-au inundat irişii, cu gândul la nunta care a avut loc în familia mea, dar eu nu am putut participa. O rudă foarte apropiată s-a căsătorit. Mi-ar fi plăcut să-i cânt Mulţi Ani Trăiască, în ritm de swing, aşa cum...
cântam pe vremuri, invitată fiind la nunta prietenilor, colegilor de birou, etc. Nu am mai văzut o mireasă, demult. Într-o vreme, eram chiar obosită de atâtea asemenea evenimente la care participam, ca invitată, ca artist, pentru programele mele muzicale alături de trupa cu care cântam. Dar, aşa-i omul ! Abia când nu mai are parte, duce dorul, simte lipsa:)

Parcă auzindu-mi gândul, Dumnezeu, pentru a -mi mai însenina şi mie clipa, a pus-o pe Gina Bilous să-mi telefoneze şi să mă invite ... unde, unde ?

- Bună seara, Elena ! Eşti liberă, în seara asta ? întreabă Gina.

- Sunt liberă, Gina ! De ce ? Ai vreun gând ?

- Vreau să te invit undeva, să mai ieşi şi tu din casă. Mergi cu noi la o petrecere ? Sunt cu Dodo, soţul meu, trecem şi te luăm cu maşina. Stăm şi noi câteva ore, ne mai recreem, mai discutăm, ascultăm muzică.

- Minunat ! Cum trebuie să mă îmbrac ? Am slăbit cam mult ! Atârnă hainele pe mine, ca pe umeraş, la naiba !

- Cum aşa ? Ai ţinut vreo dietă ?

- Deloc ! Off-urile, draga mea ! Acestea te slăbesc, original :))) Nu sunt înţeleasă, în iubire ! Sufăr în tăcere şi asta topeşte celulita, nu mai ai nevoie de reţete. Am născut un munte de cuvinte. Nespuse, doar supuse. S-au adunat, n-am cui le spune şi astea, nebune cum sunt, s-au îngrăşat, pe spinarea mea, slăbindu-mă pe mine :)))

- Îmbracă-te şi tu cu ce îţi vine mai bine, şi vedem ce facem cu hainele. Mi le dai şi le ajustez eu la altelier. Rog o croitoreasă să ţi le retuşeze.

- Uite, bre, ce înseamnă să ai prietenă patroana unei case de modă. Mi-a mai crescut o inimă, mai ales că bugetul nu-mi permite să-mi cumpăr haine noi. E şifonierul plin, dar eu mă uit la haine. Nu numai că atârnă pe mine, dar nici nu am unde merge, până după campania asta politică. Nu mai fac nici reportaje, m-am apucat de pictură, iar.

- Ok ! Pregăteşte-te ! În 30 de minute, ajungem la Palatul Culturii Tale. Hai, pa !

- Pa !

Şi, cum spuneam, am ajuns la petrecere. Im posibil, să nu dăruiesc şi eu mirilor un cântecel de "Casă De Piatră", alea, alea... mi-am spus, luând microfonul şi retrăind bucuria cântecului, ca în vremurile bune, chiar dacă sub nivelul aşteptărilor mele :))

Mi-am spus în sinea mea, dacă am dorit să ajung la o nuntă, şi Dumnezeu mi-a făcut surpriza, ce-ar fi să doresc să ajung şi la nunta mea ? Glumesc, desigur ! :) Alien, cum sunt, cine să-aibă curajul ? Mă înţelegeţi ! Anahoreta albă, Elena Toma

Profil cultural-Biblioteca Maia Martin şi Cititor de Proză - la Radio Club XXL România, Joi, ora 21

2012-05-24T07:34:00.001+03:00

Biblioteca Maia Martin şi Cititor de Proză

vă invită să ascultaţi emisiunea

PROFIL CULTURAL

Joi, ora 21, la adresa :

http://radioclubxxl.eu/

Realizator Maia Martin

martin.maia@gmail.com