En douche

Copilul verii

2019-06-17T15:23:00.000+03:00

- Mi-am dat 2 palme să-mi revin.
- Cred ca a durut. Ai palma grea... Ca sufletul meu.

Ce mai puteam să îi spun s-o alin? Mi se golea capul încet, ca o țeavă de scurgere de 5. Niciodată n-am înțeles cum poți să te prostești de-a dreptul în doar câteva minute.
Mintea umană... fascinant loc - labirint părăsit și înghețat atins de întuneric. Și nici măcar nu îmi place frigul. Sunt un copil al verii, născut din căldură.
Mi-ar plăcea să-i pot împărtăși căldura. Să nu mai simtă răcoare vreodată, să-mi fie ea soare.

Reloaded

2017-06-27T13:08:00.000+03:00

După îndelungi amânări m-am lăsat convină să văd un doctor, să-mi tratez traumele. L-am avertizat de la început că sunt multe și s-ar putea să nu fie chiar calificat pentru job, el mi-a răspuns zeflemitor că a avut cazuri mai grele. Ce nu-mi plac mie oamenii ăștia care au senzația că dacă au văzut un om i-au văzut pe toți.
După ce i-am spus o parte din simptome m-a oprit, mi-a dat o serie de analize și mi-a cerut să revin cu rezultatele. Verdictul lui a venit pe cât se poate de natural:
- Domnișoară, trebuie să vă deschidem!

Mi-au făcut o anestezie în grabă și s-au apucat să taie, drepr urmare sunt trează. Simt cum umblă cineva în mine. Nu e doctorul, mai mult un copil mic, curios, care se grăbește să scoată ce e acolo ca să vadă mai bine. E mânat de o curiozitate morbidă și pare delăsător. Nu are niciun interes să pună totul la locul lui, îndeasă organele înapoi așa cum tu împingi cu piciorul bagajul ticsit ca să îl închizi.
Ce dracu îmi fac ? Apoi mi-au răsunat în minte cuvintele:

- Vreau să simt organele, pe fiecare în parte, să le țin în mână, să le strâng, să trag de ele, să le desfac, să le golesc de sânge. Vreau să văd cum se simte un om la interior.

E ciudat cum sub anestezie poți să simți în continuare. Durerea nu dispare, e cumva amplificată de ideea de neputință. Am țipat atât de tare încât contracția plămânilor mei l-a speriat și s-a dat un pas înapoi. Și-a ridicat sprâncenele de uimire, apoi s-a întâmplat. Cu capul încă fixat de masă am ridicat mâna și i-am prins încheietura în timp ce scobea în mine. A încremenit. Aproape că puteam să gust spaima din privirea lui, era mai delicioasă decât orice desert. Încet încet a dat drumul vaselor de sânge, s-a îndepărtat, și-a scos mănușile și a ieșit din sală. Nu l-am mai văzut vreodată.

Dreptul la fericire

2016-10-23T17:05:00.000+03:00

La Facultatea de Drept am învățat (vă rog să nu mă întrebați cum) că nu poți obliga un om să fie fericit, principiu care în esență pare firesc și evident, dar față de care aș vrea să obiectez. După mine ar trebui să existe în Constituție dreptul la fericire. Să scrie clar, negru pe alb că oamenii au acest drept (și obligații corelative). Ba chiar mai mult, fiecare om să fie obligat să fie cu adevărat fericit măcar de câteva ori în viață. Da, de câteva ori în viață, pentru că uneori, cred eu, trăim o fericire de scurtă durată și nici măcar nu ne dăm seama de ea.

Discutând cu mai mulți oameni am realizat că împărtășim noțiuni diferite despre fericire. Ca să ajung cumva la o uniformizare le-am cerut să o definească. Am împărțit răspunsurile în două categorii, persoane de gen masculin și feminin. Pentru că am încerc să fie cât mai serios posibil am întrebat persoane cu vârste, profesii, studii diferite. Rezultatul s-ar vrea a fi o identificare, puntea comună în gândire.

” Fericirea este o stare mentală și sufletească de natură pozitivă, determinată de factori interni sau externi ființei care o simte.”

”Lipsa oricărei griji. Faptul de a avea asigurată ziua de mâine, fără să te îngrijorezi pentru ce va fi. ”
”Fericirea? Momentele acelea când te bucuri de orice chestie mărunta. Gen chiar dacă ai primit îmbrățișări în fiecare zi ești fericit când e de la o persoană dragă.”

”Pentru mine fericirea înseamnă să nu ai griji și să îți ții mintea ocupată cât mai mult, plus o muncă pentru care să ai o pasiune”

”Fericirea nu vine în cuplu sau în public , nici măcar în singurătate. Am zile când zâmbesc ascultând o melodie și zâmbește lumea de lângă mine. ”

” Fericirea ți-o definești singur”

”Nemurirea”

”1 milion de dolari și o casă în munți cu jumătatea mea și 2 câini.”

”Fericirea este o iluzie”

”Cred că aș fi cel mai fericit știind că pasiunile mele ar fi suficiente pentru a-mi asigura o situație financiară stabilă, contribuind și la bunăstarea/progresul general. Ah, și desigur, dacă aș avea o rezervă infinită de plăcintă cu dovleac”.

”Consider că fericirea este acea stare a omului în care grijile şi orice lucru negativ devin mici în raport cu ceea ce simte. Astfel, mulți identifică succesul/iubirea/bogăția cu fericirea. Partea tristă e că astea 3 sunt componente ale fericirii, atingerea doar a uneia dintre ele nefiind suficientă. Pe de altă parte, cred că dincolo de cele 3 componente este împăcarea cu sine şi aprecierea personală. Cu cât eşti mai împăcat cu tine (adică lipsit de frustrări), cu atât eşti mai aproape de fericire.”

---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

” Fericirea…păi este acolo unde te simți tu bine cu sufletul, într-un loc, lângă o persoană sau făcând ceva ce îți place.”

” Eu nu cred în fericirea pe care și-o imaginează și pe care o caută toatăa lumea, într-o formă supremă și absolută, perfectă. Pentru mine, fericirea înseamnă să fii stabil ancorat în realitate: să întelegi cum funcționeaza lumea, să accepți viața așa cum e ea - mișto și naspa în același timp, să îți construiești așteptările pe principiul "nimic nu e pentru totdeauna și orice se poate întâmpla, oricând", să înțelegi caracterul natural al problemelor și să înveți din ele, nu să disperi, să știi că timpul e limitat și că trebuie valorificat frumos, deci prin asta, să apreciezi prezentul până în cele mai mici detalii, cum ar fi castanele de pe jos, mirosul ciocolatei calde, ploaia rece, așternutul confortabil sau refrenul care se aude din boxe... Când faci toate astea, nu ai cum să trăiești o fericire oarbă, explozivă și absolută, dar trăiești o fericire reală și sigură. Ăsta e genul meu de fericire.”

”Fericirea pentru mine este o stare de euforie, unde orice ți se pare la locul lui și nimic nu te împiedică să faci ce îți dorești. Dacă o iei ca fericire în dragoste atunci cred că este vorba de înțelegere, empatie, armonie și iubire”

”Pentru mine fericirea înseamnă să îmi fie familia mereu alături, să am timp să ies măcar o dată pe săptămână în oraș cu prietenii sau nu știu, când sunt stresată dacă ascult o oră muzică clasică sunt cea mai energică persoană ever, și fericită bineînțeles” :

”Sunt fericită atunci când sunt ascultată, când oameni îmi acordă atenție și sunt cu ochii pe mine. Mă face să mă simt mulțumită și împăcată sufletește pentru că ideile chiar îmi sunt analizate și îmi place să primesc feedback”.

”Starea aceea în care te simți perfect”

”În principiu fericirea e relativă la momentul din viață când ești întrebat ce e acea fericire. Pentru mine, acum, la douăzeci și ceva de ani, e o culoare - turcoazul mării Egee -, un miros - de vin fiert amestecat cu miros de dovleac copt-, o atingere - palmele lui bătătorite pe spatele meu, noaptea -, un vis - niște ochi mici, căprui, râzând la mine în timp ce silabisesc "ma-ma"-, și...cred că toate astea adunate acasă, unde îs toți cei dragi J ”

” Familie. ”

” Iubire ”

” Fericirea pentru mine înseamnă un set de dorințe, idei, fapte, lucruri pe care ți le dorești și împlinești ca să te simti bine și împăcat cu tine.(Spre exemplu, eu ca fiu fericită, am nevoie să stau seara relaxată acasă, cu o doza rece de cola, să citesc sau să mă uit la un serial). ”

” Fericirea adevărată o definesc în primul rând prin liniște și stabilitate, prin încrederea în persoanele din jurul meu, e un sentiment care te poate duce de la extaz la agonie într-un timp scurt. Este și cel mai frumos sentiment, poate mai frumos decât iubirea căci iubirea e relativă, astăzi o simți, mâine nu, dar fericirea poate fi obținută în primul rând prin lucrurile mici care fac diferența fără să fie nevoie în completare de fapte mărețe. E o stare, un sentiment, o emoție care pentru mine e un punct de sprijin în tot ce fac. ”

” Fericirea? Pentru mine? O carte bună, muzică bună, prieteni şi familie, căldură şi somn bun. Nu am o definiție anume, mă bucur de orice moment în care sunt cu zâmbetul pe buze și pe care îl trăiesc la maxim. ”

” E acel moment când cineva drag îți este alături în momentele fericite sau când primești o veste bună la care nu te așteptai sau pur și simplu când faci pe cineva să zâmbească. ”

” Cred că fericirea este ceva în interiorul fiecăruia, împlinirea sufleteasca, ceea ce este fericire pentru mine, nu este pentru alții. Ce te multumește pe tine. Dacă tu ești iubită și iubești ești fericită și ți se pare frumoasă viața. Nici boala nu mai este așa grea, nici săracia nu mai este o problemă.”

Nici pentru mine fericirea nu are o definiție și îmi vine la fel de greu să îi fac una. Ea poate fi orice, de la un gest, un lucru, o emoție, dar mai ales momente. Când ți se taie respirația și inima îți bubuie de parcă ar vrea să îți spargă pieptul, când îți curg lacrimi fără să simți sau să știi de ce, când zgomotul de fundal se oprește și în mintea ta rămânea liniștea aia curată. Sunt lucrurile mici pe care uneori nu le apreciem suficient. E sentimental pe care îl ai lângă diferite persoane, când li se luminează fața și colțurile gurii se ridică timid.

M-au impresionat cuvintele celorlalți, m-au făcut să îi văd pe unii mai iubitori, nostalgici, profunzi decât îi știam sau credeam. Am început articolul ca pe ceva mic, voiam răspunsuri rapide și simple care să mă mulțumească. Ulterior cineva mi-a spus că încă se scriu cărți despre fericire și oamenii nu reușesc să găsească acel numitor comun. Am vrut să mă conving singură, să ating cuvintele celor din preajma mea. I-am rugat să îmi definească fericirea, fiecare în stil propriu, fără limitări de orice fel. Le mulțumesc tuturor celor care au acceptat ”provocarea” mea și au pierdut câteva minute să încropească un răspuns.

Duceți-vă oameni buni și faceți tot posibilul să fiți fericiți, indiferent ce înseamnă asta pentru voi. Găsiți timp să vă bucurați de orice, de la cele mai mărunte lucruri la cele pe care nu credeați să le obțineți.

Ciupește-mă

2015-11-20T00:04:00.002+02:00

Nu cred să existe om care să nu fi auzit cel puțin o dată clișeul cu ”visele devin realitate”. E o replică atât de cheesy încât fiecăruia dintre noi i-a trecut prin gând să-l împuște pe ăla care o tot spune ( pe mine una m-a oprit gândul că o să fac vreo 15 ani de închisoare).

Acuma vin să vă spun că miracolele există; femeile trecute de o anumită vârstă pe care le credeai intrate deja la menopauzăă fac copii, guvernele mai pică, în noiembrie mai e și cald și la Londra uneori e soare!

Mie mi s-a îndeplinit visul. Am ajuns acolo unde nici nu îmi imaginam vreodată că aș putea sta. Pe lângă multă recunoștință asta mă face să cred și că există speranță...pentru ceilalți. Pentru dorințele lor, alea ascunse în străfundul sufletelor mici și negre (ca al meu) pe care uneori până și tu negi că le ai.

Când ai parte de asemenea momente ar trebui să urmezi niște pași, ca în dietele alea stupide pe care le găsești pe net.

PASUL 1: Bucură-te!

Dă-ți timp să te uiți ca ultimul gură-cască. Străinii oricum nu dau doi bani pe turiști. Dacă visul tău se îndeplinește rezervă-ți câteva momente să te bucuri de el sau pur și simplu să rămâi uimit pentru că nu îți vine să crezi că e real.

PASUL 2: Poți ai un mini atac de panică!

Atenție, am zis mini! E de înțeles să te panichezi, să uiți cum te cheamă sau ce naiba faci acolo. Mi s-a întâmplat și mie. Era mai mai să-mi strice reputația de ”cruel heartless bitch”. Dar mi-a trecut, asta e vestea bună, că trece.

PASUL 3: Fă poze! Multe.

Cu riscul că o să ajungi ca meme-ul de pe 9gag cu turiștii japonezi care sunt ca păsările flamingo în cârd cu camerele foto pornite non stop, fă asta. Poate acum ți se pare prostesc, dar îmbătrânești și începi să uți. Să fim serioși, nu-ți amintești nici ce ai mâncat acum 3 zile. O să vezi că a avea poze care să-ți aducă aminte de experiențele trăite e o idee foarte bună. Asigură-te doar că îți faci poze și cu oamenii și nu prinzi doar fiecare stradă, capac de canal și clădire mai ciudată.

PASUL 4 (care trebuia să fie undeva mai sus): Mulțumește!

La drept vorbind, nimic nu vine din cer gratis. Și dacă ai câștigat ceva, mulțumește pentru acel lucru. Să arați recunoștință ar trebui să fie un reflex.
Iar dacă cineva îți oferă, revanșează-te, arată că meriți, că te bucuri, că apreciezi.

Nu cred că încălzește pe nimeni asta, dar eu am parcurs toți pașii ăștia. Am fost aeriană cam o zi jumate până am conștientizat că totul e pe bune. Și m-am bucurat cum am putut mai bine de visul meu.

A fost cea mai frumoasă zi de naștere; mulțumesc mama, mulțumesc dragule.

Mai fericită

2015-05-20T20:32:00.001+03:00

Nu-mi amintesc ultima oară când am vorbit, acum 3 luni, poate 5. Nu pot nici să spun că îmi lipsește, nu era o constantă în viață mea. Dar parcă de data asta ceva a fost diferit.

- Tot la fel de drăguță ai rămas, mi-ai zis într-o doară.
- Mai drăguță, ți-am răspuns.
Modestia nu a fost niciodată una din calitățile mele, se-nțelege.
- Mai nedormită, mai fericită, am continuat.
- Când spui "mai fericită" deja ești cu mult mai frumoasă.
Aproape nu mai aveam ce să răspund la asta.

Discuția a continuat apoi până când mi-ai zis:

- Promit să nu uit de tine când voi crește mare.
- O să uiți, pentru că ești tu. Apoi o să vezi întâmplător, la un moment dat o poză, și îți vei aminti. Și te vei întreba ce-ar fi fost dacă ? Nu vei ști niciodată. Tu nu vei ști, iar eu nu mă voi întreba.

Copiliță

2015-04-09T05:00:00.000+03:00

Ești un bleg!

Și pentru că am început fix cu asta cred că o să mă înjuri puțin printre dinți, ușor încruntat cu fruntea încrețită. Moment în care vocea ți se schimbă, e mai fermă și din caldă devine ușor aspră. Mă simt uneori de parcă ar trebui să stau cu teamă, că dacă nu spun ce trebuie o să fiu muștruluită. E ceva neobișnuit în toată treaba asta, însă doar dintr-o direcție.

Scriu, pentru a nu știu câta oară pentru că asta cred că fac cel mai bine. Îți scriu, pentru că e modul meu de a păstra oamenii și amintirile despre ei vii. Te scriu, ca să exiști și aici, într-un mod posesiv, să păstrez ceva din tine doar pentru mine. Împărtășesc cu alții ca să mă invidieze, să fie curioși, să-i intrig, cum ai făcut tu cu mine.

Am povestit cândva despre oameni dragi cu suflete frumoase. Și atunci, ca și acum, vin cu o "urare": doresc tuturor să cunoască oameni deosebiți, oameni care să îi facă fericiți, să îi facă să zâmbească, să îi facă spontani și poate cel mai important dintre toate...să îi facă să se simtă speciali.

Imaginea asta cred că ți se potrivește, drept să zic, de la tine am și furat-o.

Cât despre încheiere...can`t find a proper way to do it, and for that you shall excuse me.

Oratorica

2015-03-08T18:16:00.001+02:00

Anunț de la început că această postare va avea un număr considerabil de rânduri ( ca să nu spun "mare", că așa ne învață la muncă). Abandon all hope ye who enter here (pentru cunoscători).

Oratorica este un proiect susținut de ASCIG. Ca să aflați mai multe despre fiecare considerați-vă invitați să dați click pe fiecare. Postarea aceasta nu are rol informativ într-o manieră formală, ci reprezintă (ca aproape tot ce scriu) o părere subiectivă bazată pe experiențe personale.

Aproape am întârziat sâmbătă la primul training oficial din cadrul proiectului. Trebuia să mă prezint la ora 16, undeva pe strada Frumoasă, nu înțelesesem foarte bine. Alergam de la metrou cerând indicații prin telefon unui fost coleg care știa "cu ce se mănâncă".
- Aha, și unde e sala 2? [...]
- În regulă, mă ține mult? [...] Ah nu, doar că trebuia să mai ajung și la gară să iau pachetul cu mâncare și of, lasă că mă descurc. Mulțumesc mult.
Eforturile și gâfâielile mele au fost răsplătite și am ajuns la timp cât să îmi scriu numele pe un ecuson și să intru rapid într-o sală deja aproape plină. Am recunoscut-o între toate acele chipuri pe Cristina, o prietenă din liceu pe care nu o mai văzusem de mult. Corina (am aflat ulterior că așa o cheamă pe cea care stătea lângă Cristina) a fost destul de amabilă încât să mă lase să mă așez între ele.
Și începe training-ul.
Întâi câteva cuvinte din partea echipei organizatorice, apoi Ana Maria Marin (nu doamnă sau domnișoară). A trebuit să fim vedete pentru un interval de timp situat între 0.20 sec și 5 minute (personal cred că sunt una din persoanele care a abuzat cel mai mult de timpul oferit, din păcate sau din fericire, depinde de unghiul din care privești) și să vorbim despre pasiunile noastre.
Am ascultat cu atenție fiecare persoană care a vorbit și îmi făcusem chiar și un plan în minte să le spun celor din fața mea când îmi va veni rândul că le împărtășesc foarte multe din pasiuni. Bineînțeles că am uitat. Am încercat să fiu cât se poate de naturală, să mi controlez vocea să nu tremure și să am un discurs relativ coerent.

Partea interesantă, adică pe lângă ce deja am menționat, constă în faptul că după minutele de celebritate fiecare dintre noi a primit feedback scris de la cei din sală. Sub egida anonimatului ne-am permis să facem observații referitor la cum am perceput discursul celui/celei din fața noastră. Eu am fost șocată să descopăr că am făcut o impresie bună. Fără nicio falsă modestie sau ceva, mă simt incredibil de prost să știu noțiuni teoretice pe care nu le pot aplica în practică. Degeaba știu eu că gesticulația mâinilor ar trebui să se rezume cam la deschiderea acestora sau că dacă vrei să te miști să o faci pe o anumită direcție (stânga-dreapta sau față-spate și nu haotic). Degeaba dacă în fața publicului mă pierd.

Mi-a dat încredere și curaj acest exercițiu, să împărtășesc unor necunoscuți detalii despre mine, mai mult sau mai puțin importante, într-un interval de timp, în acel cadru. A fost ceva neobișnuit pentru mine. Cuvântul pe care l-am folosit pentru a descrie întreg trainingul a fost "neașteptat". Am uitat aproape complet de ceas, bagajul meu, faptul că nu mâncasem și alte mici post it-uri din capul meu. 2h și jumătate a fost despre noi, cunoaștere și într-un fel și o autocunoaștere. Și nu că mi-a plăcut, l-am iubit, din primele până în ultimele minute. Iar eu nu sunt tocmai genul foarte entuziast de fel.
Abia aștept sâmbăta viitoare și deja îmi bat la cap prietenii să se înscrie la următoarea ediție.

Before

2015-01-17T12:41:00.001+02:00

Am scris tuturor persoanelor importante din viața mea. Am scris pentru ei, despre ei, din convingerea că oamenii vin și pleacă, dar cuvintele rămân. Cuvintele sunt nemuritoare. Așa că astăzi scriu despre tine. E partea de poveste care izvorăște din imaginație și se împletește extrem de puțin cu realitatea. Așa cum tu mergi pe stradă și lași o dâră ușoară de parfum în urma ta. Ceva mic, aproape insesizabil. Partea mea de before & after a poveștii. Pentru că aici oamenii se materializează în litere și timpul nu are relevanță. Ori de câte ori te vei întoarce, asta va rămâne aici.

Ți-am zis într-o doară că vreau să te văd cum gătești. Nu la muncă, în stres, înjurături și oameni de care te împiedici când te întinzi după wok ( în care papi, nu se fac nici gogoșile și nici mămăliga). Acasă în bucătărie, unde lași geamul între deschis că "intră mirosul în casă", și-mi arunci pe furiș câte o privire care ar trebui să mă sperie, când îmi spui nonșalant "taie tu mărarul ăla, dar ai grijă cu cuțitul".
Îmi amintesc că ți-am spus atunci și că îți voi explica ce mi-a venit cu asta. Ei bine, am vrut să te văd fericit. Nu conta ce aveai să gătești, nu conta dacă mâncam sau nu. Pe tine gătitul te face fericit așa cum oamenii poate nu o fac. Am vrut să văd asta. Să văd satisfacția pură, să am amintirea asta cu tine. Ți-am zis că sunt ciudată, da?!

Acum, îmi închipui în 20 de mii de moduri tot scenariul. În cazurile mai puțin fericite sare ulei încins pe mine și-i trag un "futu-i" rapid, în alea norocoase mă mâzgălești cu vreun sos pe față. Oricum ar fi, îmi dai posibilitatea asta, faci hatârul unui copil. Și-ți mulțumesc pentru asta, așa cum știu eu.

Lie to me

2014-12-29T18:47:00.003+02:00

Am câte o expresie facială pentru fiecare sentiment. Am descoperit recent asta și mă simțeam mai ceva decât Vespucci. Am început apoi să plimb imagini ale personelor cunoscute prin minte și să încerc să îmi dau seama cum se distorsionează fața mea la fiecare. Pentru experimentul ăsta la care m-am făcut singură cobai nu m-am așezat în fața oglinzii. Dorința mea era să "simt" schimbările care se produc în cele câteva fracțiuni de secundă.
Când m-am gândit la tine am simțit dezgust. Simțea gustul lui pe limbă, ca o mâncare stricată dar extrem de aspectuoasă. Mi-am dat seama că e la fel de fiecare dată când vorbesc cuiva despre tine. Apoi m-am simțit dezamăgită de mine, așa nu demonstram că sunt mai bună. Ăsta e momentul în care a intrat în scenă oglinda. Ore în șir m-am chinuit să-ți spun numele fără nicio expresie facială. Mă simțeam ca o prezentatoare începătoare care vrea să scape de emoții. Fac adesea mișto de bâlbâitele care apar pe post. Nu pot să spun că am învățat să le apreciez mai mult, dar probabil că voi râde mai puțin strident la gafele lor.
Sfârșitul poveștii nu e pe tiparul basmelor clasice. Balaurul cu 7 capete nu a fost omorât, prințesa nu are parte de nunta că-n povești și tot așa. Dar măcar am reușit performanța de a nu mai exprimă atât de ușor sentimentele. Știu că lumea se gândește că asta e ceva rău, dar uneori ne dăm seama că e bine să te mai și temperezi.

Carne

2014-12-23T00:27:00.003+02:00

S-a contopit cu mine și din noi făcurăm unu. Timpul a devenit relativ, uitasem să respir și voiam mai mult, din ce în mai mult. Mă simțeam ca un narcoman care cerșește, dar nu simțeam că mi-ar lipsi demnitatea. Era plăcere, pasiune, scânteie. Îmi intra în carne, cu fiecare mușcătură, strânsoare și atingere.
Prima, a doua și a treia oară. Apoi am obosit. Nu știam că îmi doream atât de mult și că puteam rezista atâtea runde. Parcă devenise un meci. O competiție de a oferi mai mult unul față de celălalt.
Lipită de spatele lui gol am început să-i mângâi umerii. Era relaxat. Sau cel puțin așa credeam până a tresărit în somn. M-a speriat îngrozitor, parcă era un copil ce are un coșmar. L-am strâns în brațe, cât de tare mai puteam după atâtea ore. Până dimineață nu i-am dat drumul.
M-au trezit săruturile lui. Erau calde și avea buzele uscate. Am luat-o de la capăt. Niciunul nu voia să se termine. M-a învățat ce înseamnă pasiunea, redefinind toate sensurile pe care acest cuvânt le-a avut vreodată pentru mine. Acum retrăiesc în fiecare seară acele momente şi tânjesc după mai mult. Sunt nesătulă de el.

Contracronometru

2014-12-16T20:47:00.001+02:00

Dorm 3 ore când e lună plină, 5 dacă e semilună. Mănânc maxim 2 ore pe zi, asta dacă le aduni. Învăț, circa 3 ore în zilele bune, deloc în rest. Visez. 24/24, 7/7. În vis îmi ești nemuritor.
Mă simt angajată, nu cu normă întreagă ci pe viață. E un angajament semnat cu sânge. Necurată treabă. Să nu ai încredere în ăștia care se vând diavolului. E ceva în neregulă cu ei, da, adică pe lângă contractul ăla dubios. Aranjamentele de genul ăsta sunt mereu compuse din clauze scrise cu litere mici în josul paginii.
Când te gândești că tot efortul ăsta e doar ca să te visez. Curată nebunie.

Zi de mai

2014-12-11T22:15:00.003+02:00

De ziua ta mi-ai făcut un cadou. Ce avem noi e neconvențional, așa că asta ni se potrivește .Eram în bucătărie și nu am auzit când ai deschis ușa. Ai intrat în vârful picioarelor și mi-ai acoperit ochii cu mâinile. M-ai pus să ghicesc "cine e", de parcă dacă îți îngroșai vocea nu o recunoșteam. Oricum mirosul tău invadase bucătăria. E ceva mai mult decât simplul iz de parfum bărbătesc, pe tine miroase altfel.
Mi-am lăsat ușor capul pe spate spre tine. Cu ochii încă acoperiți m-ai sărutat apăsat. Am ridicat ușor mâinile să mă sprijin în umerii tăi și am desfăcut primele două capse de sus de la cămașa ta în carouri. Nici nu trăsesem tare măcar. Nu te așteptai la asta. M-ai răsucit rapid cu față spre tine apoi mi-ai cuprins capul cu ambele mâini. Te uitai fix în ochii mei de parcă în ei erau toate răspunsurile tale. Și i-am închis, într-un gest infantil, strângându-i tare.
M-ai luat pe sus ca și cum greutatea nu conta și m-ai dus în pat. M-ai lăsat să mă încolăcesc la pieptul tău .
- Nu vrei să te-nvelesc? mi-ai zis într-o doară.
- Mi-e cald cu tine, ți-am răspuns.
Nu am mai vorbit atunci.
Nu-mi amintesc când am adormit, te jucai cu o mână în părul meu și cu cealaltă desenai pe bucata de piele care se vedea sub mâneca ridicată a tricoului tău larg. L-ai uitat săptămâna trecută la mine. Dimineață erai tot acolo, mă țineai cu ambele mâini parcă să nu fug.

Barbatie

2014-11-02T13:30:00.001+02:00

Până acum am detestat fumul de țigară. Mă îneca, era amar și puteam cu greu să îl suport. Previzibilă chestie, m-am apucat în timp de fumat. Acum adulmec cămășile îmbibate de parfumul vinovăției. Îmi dă un sentiment de putere, mă simt bărbat.
Tu pleci de la mine în vârful picioarelor dimineața. Eu rămân să mă întind în patul matrimonial cu cearceafuri tăvălite. Am un rânjet satisfăcut pe care nu e nevoie să îl văd în oglindă pentru că îl simt.
Îmi torn și un pahar de vin, roșu demisec, să fie decorul complet. Nu e al meu, nici țigările nu sunt. Eu nu plătesc pentru așa ceva. Eu doar le primesc, ele doar mi se cuvin.

Epava

2014-10-28T14:02:00.000+02:00

S-a rupt în două epava iubirii noastre și acum în timp ce vorbim se scufundă încet în adâncurile mării. Și nu mă deranja dacă îngropa cu ea toate amintirile de care m-am chinuit un an să scap prin spitale. Dar parcă o am în fața ochilor și văd cum ia cu ea sufletul meu, puținul ce a mai rămas din el. Mă sperie și fug de ea. Alerg fără direcție departe de angajamente. Mă opresc din când în când să respir, o dată la câteva luni, cât să supraviețuiesc.
În goana mea mă izbesc de cadavre, care fug ca și mine spre necunoscut. Pe oamenii ăia puteam să-i iubesc, puteam să-i întregesc. Puteam să orice dacă nu mă loveai. Dacă nu aveam de fiecare dată o vânătaie pe corp ca să îmi amintească de trecut, care să mă facă să suflu-n iaurt.
Acum îmi recompun mintea, din piese de puzzle pe care le ciopârțesc astfel încât să încapă.

Declarație

2014-10-25T00:00:00.000+03:00

Am împărțit prima zăpadă de octombrie, puțin diferit de metoda clasică, e drept. Dar mie îmi place diferit și spontan și nebunesc. Și îmi vine greu să scriu ceva detașat după Cișmigiu și ceai și IOR și metrou și tot.
Am fost o surpriză neașteptată într-o miercuri la Unirii și tu ești compus din săruturi ce-mi tăie respirația. Și înșiruire de prea multe clipe frumoase pentru prea puțin timp. Ireal, nu? Poți să mă ciupești, în față la Hilton, să se uite urât la noi șoferii de lux. Și n-o să ne pese, pentru că eu alerg prin ploaie cu capul descoperit și tu încerci să mă acoperi.
Apoi turnăm în ceașcă niște scuze, niște mai multe. Și eu și tu, nu ne mai oprim, că ninsoarea. Povestea asta nu are sfârșit, are doar pagini cu spații punctate, ca în cărțile pentru copii mici. O să completez eu aici, scriu mai frumos.

Fericire

2014-10-16T15:31:00.004+03:00

Eu nu știu să scriu fericit. Oricât de stupid ar suna, eu nu transmit la fel de bine bucuria. Îmi vine foarte ușor să te fac să suferi și să plângi citind ce scriu, pentru că maniera mea de abordare e destul de realistă. Chestiile triste, deprimante și cu tente de filmul de la ora 10 sunt genul meu.
Eu nu pot să scriu fericit, nu știu cum. Și nu din cauză că aș fi vreo tristă care stă în baie, pe gresia murdară și se taie cu lama pe Tokio Hotel. Pentru că fericirea se trăiește!
Dacă mi se întâmplă ceva eu împărtășesc asta cu cei apropiați, atunci pe moment. Nu aștept să ajung acasă ca să mă bucur de ce mi se întâmplă. O fac pe loc, lângă cel de lângă mine. Descarc toate energiile pozitive, fluturașii, inimioarele și curcubeiele acolo. Dacă stai să te gândești, nu e chiar un lucru rău. E semnul unei vieți împlinite.
Fericirea se trăiește, nu se strigă în gura mare!

Happy 21, darling!

2014-09-08T00:49:00.002+03:00

Am vrut sa iti fac o urare speciala, ceva deosebit, ca 21 ai tai. Dar nu am niciun cadou mult dorit, nici vreun bilet de tren pana la tine...din pacate. Sper ca tu sa ai in schimb parte de vreme frumoasa in continuare, de evenimente cu duiumu- ca sa faci poze frumoase pe care mai apoi o sa ti le comentez, de timp si pentru mine (poate).
Sa ramai un mic nesuferit, sa-ti lasi barba sa creasca si sa inveti ca telefonul e facut sa raspunzi la el cand suna.

Si nu stiu de ce m-am gandit ca-ti va placea asta. Sper ca am nimerit-o. Si de nu, ei bine...asta e.

Scrisoare

2014-08-15T12:12:00.002+03:00

Nu ți-am mai scris o vreme, renunțasem să-mi învârt aceleași idei prin cap. Cu toate astea în buzunarul tău drept se află o scrisoare. Ți-am strecurat-o pe drum pentru că nu aveai geantă. Ți-am spus să nu te întorci, să nu comentezi și să nu o deschizi până acasă. Nu-mi amintesc ce am scris în ea, e veche, dar am vrut să o ai. Știu în schimb ce nu ți-am scris. Nu ți-am scris că te iubesc și nici nu ți-am zis la telefon. M-am gândit că e impersonal.
Am vrut să-ți zic pe Lipscani, dar am avut un nod în gât și un blanc acolo sus.
Detest acele momente în care nu pot să fac ceva pentru că în mintea mea se dă bătălia între good și bad side, fiecare făcând uz de argumente convingătoare. Mi-am propus că data viitoare să depășesc momentul. Un fel de ultimatum, fie ce-o fi, o să fac asta.
Nu mai suport să să mă întorc pe tren plângând că nu am curaj sau că nu ești al meu. Și nu-ți închipui că dacă adorm e mai bine. M-am trezit tresărind pentru că te visasem. Cred că acum par puțin obsedată sau ceva. Oamenii nu înțeleg cum timpul erodează suflete.

Oameni dragi

2014-06-25T10:33:00.004+03:00

Rar ți-e dat să cunoști suflete cu adevărat frumoase, așa cum am făcut-o eu ieri. Da, suflete frumoase, pentru ca toți ipocriții să-mi sară în cap "că și aspectul fizic contează”. De aia merg așa bine relațiile interumane actuale, pentru că sunt bazate pe partea superficială, în loc să fie vorba de compatibilitatea tipurilor de gândire (dar asta e altă discuție). Ce m-a surprins cu adevărat e îmbinarea (poate prea exactă) de maturitate și copilărie.
E genul ăla de persoană care se duce în pustiu, pe ditai câmpul la 8 seara și așteaptă câteva ore în beznă ca să vadă stelele. E că sună bine? Nu știu dacă multe persoane ar avea răbdarea. Toți vrem poze spectaculoase cu apusuri/răsărituri prin cine știe ce locație pitorească pe care să le etalăm mai apoi pe facebook (la asta se rezumă țelurile și aspirațiile unora- genul aceasta de persoane nu o să citească veci și pururi blogul meu), dar nu suntem dispuși să facem eforturi să le obținem.
Hai să vă spun o poveste. ~~A fost odată ca niciodată~~ o persoană (nu-i definim genul, să nu pară că facem discriminări) care și-a luat rucsacul în spate și a plecat să viziteze partea rurală a municipiului. Avea mâncare și un aparat foto de câteva zeci de milioane pentru că la ea (ea- persoana) fotografia devenise un microb. Ei bine, cred că ceea ce încerc să spun e că omul și-a urmărit pasiunea. Și se implică fără să fugă de răspundere. Să ridice mâna cel/cea care se poate lăuda cu asta. Hai băieții mai cu viață, că sunteți cam puțini. Inițiativă, răspundere, nou, ingenios, de ce să fie astea cuvinte străine de generația noastră? Reticiența trecută încă se resimte pe multiple paliere, e așa greu să "mai tai dracu' din ea” ?

Pentru că ideea postului era totuși într-o notă pozitivă, închei spunând că doresc tuturor să cunoască oameni deosebiți, oameni care să îi facă fericiți, oameni care să le zâmbească pur și simplu pe stradă fără motiv. Unii sunt o companie plăcută fără să se străduiască, găsiți persoanele alea și dați-le o îmbrățișare. Common, alți străini apar pe internet cum săruta necunoscuți și devin virali, o îmbrățișare pare nimic în comparație cu asta.

P.S. După cum se vede, pozele nu-mi aparțin, mi-am permis doar să le "împrumut" , pentru mai multe puteți intra aici: Stefan Duca Photography.

La multi ani!

2014-05-30T05:00:00.000+03:00

E frumos sa stai aici, sus, pe un nor,
Uitandu-ma la voi toti cei mici, de jos,
Trecand pe drumuri ce par fara de rost.

Nu-s un vechi romantic cu papirus si stilou,
Nici un clasic ganditor la masina de scris
Nici un tip cu laptopul incins.

De fapt, nu va privesc.
Stau sus pe nor, pe spate-ntins,
Cu telefonu-n mana,
Si scriu povesti, scrisori, lucruri simple la-ndemana.

Tastele-s tocite la telefon, "a"-ul nu se mai vede,
Clapita din spate sare si zburda p`aici,
Butonul lateral este prins cu lipici.

Cate lucruri au fost spuse, scrise si citite cu el,
Cate povesti am auzit bazaitee-n difuzor,
Si de cate trecuturi sa le-aud inca mi-e dor.

Dar povestea de azi nu e poveste, de fapt,
Tastele vor scartai la compunerea unei scrisori,
Catre iubita mea, cheia Sol, Do major.

Draga tu,

Am ramas o vreme fara tine-n letargie
Fara papuci sub care sa stau, la racoare,
Fara sa-mi dai putin cate putin, cu lingurita, visare.

Privesc des acum in gol, privind trecutul,
Privind vara ce-am pierdut-o fara tine,
Privind catre noi, catre tine, catre mine.

Si ma-ntreb unde ne-a fost capu-ndragostit
Si de ce ne certam si dramatizam totul,
De ce uneori simteam gresit,
Desi launtric traiam iubind.

Trecut-au toate peste noi,
Si soare, si ploi,
Si ne zgariam si guduram ca doi pisoi.

Ajungem in final, se pare, sa ne regasim,
Intr-o lume secreta, doar a noastra, departe de toti,
In care nimeni nu se baga, in care doar noi traim.
Si nu te voi lasa din nou sa fugi.

Ma uit ca scriu cuvinte seci, colocviale,
Si nu-mi pot folosi inca lirica-mi exprimare
Mai stai putin, iubito, sa trec in starea de visare.

Am trecut pe un nor pe perna, invelit in ceata,
Telefonului ii sare partea de carcasa din spate,
Degetele umede si transpirate scriu lucruri necugetate.

Ma simt ciudat sa-mi vars sentimentele liber si frivol,
Sa spun direct ce am de zis,
Sa ies putin cate putin din lirism.

Incep. Reincep. Noi cand reincepem?
Sau am reinceput deja?
De fapt, am incetat ceva, candva?

Era ianuarie, si era zi. Si nu era chiar frig.
Era chiar putin soare-afara, tu senina si-nfrigurata,
Dar n-am vrut sa sar cu-mbratisari calde de prima data.

Te-am dus acasa sperand la un sarut.
Nimic mai mult, ti l-as fi smuls.
Dar nu voiam sa-mi arzi o palma
Si sa nu mai pot sa te ascult.

Era pranz, tot ianuarie, intr-un oarecare parc.
Era romantic, te-as fi sarutat din nou,
Era un cadru-atat de intim, o liniste cu ecou.

Te gadilam usor sa mi te-aduc in brate.
Si n-a fost o-mbratisare scurta.
Apoi te-am prins cand era sa cazi pe-acea treapta abrupta.

In alta zi te-am prins nervoasa si trista-n telefon.
Atunci ai strigat la mine "taci!
Imi cam place sa stau cu tine! Nu vezi?
Esti prost sau te prefaci?"

De fapt, ma prefaceam. In alta zi de ianuarie
Eram la tine-acasa si te-mbratisam usor.
Te jucai cu mana mea, simteam ca te ador.

Te-as fi sarutat pe loc, dar numai am muscat.
Atunci ti-am dat si primul trandafir, care-n timp s-a uscat.
Si ne-am plimbat prin mall tinandu-ne de mana.
Ma simteam fericit ca Armstrong pe luna.

Si-n alta zi de iarna ti-am dat un inel.
Si simteam ca trebuie sa fie al tau.
Insemna ca esti a mea, nu era doar un cadou.

Juma' de an a trecut lent, si totusi atat de rapid.
Ma ofticam cand trecea o zi fara sa-ti fac vreun cadou
Si toate-acele dati cand imi dadeam seama ca-s natarau!

Ultimul cadou, de 6 luni. Stiam ca vine vara, ca ne vedem rar.
M-ai imbratisat, apoi voiai sa pleci. M-ai privit in ochi fugar.
Ti-am oferit un cadou simplu, m-ai privit cu dor, m-ai sarutat si ai plecat.

Ti-as spune-altele multe, ti le voi sopti,
Vom avea destul timp numai noi,
Stii ca doar tu pentru mine de-acum suntem doi.

Poezia asta nu stiu ce-a vrut sa fie...
Dar stiu ca-i pentru tine, si atat.
Eu in ea sa te iubesc am rol.
Acum nu ma mai asculta, iubito.
Doar saruta-ma din nou.

<<credits to orefixe.blogspot.com>>

Minutul 90

2014-05-23T19:21:00.003+03:00

Tatal intra in camera fiicei sale si gaseste o scriosoare pe pat. Avand deja ganduri negre, desface totusi scrisoare si citeste:

Dragi parinti,

Cu parere de rau va anunt ca eu am fugit cu noul meu prieten. Am aflat ce inseamna adevarata dragoste si el este un dragut cand gonim goi cu motorul cu toate piercing-urile, cicatricele, tatuajele care ii acopera tot corpul! Dar nu e numai asta. Sunt insarcinata si Ahmed zice ca vom trai fericiti in rulota lui din padure. Vrea sa avem multi copii, ceea ce stiti ca imi doresc si eu.

Am invatat ca marijuana nu face rau nimanui asa ca o crestem pe langa casa pentru el si prietenii lui care ne aduc toata cocaina pe care ne-o dorim. Intre timp ne rugam sa se gaseasca leacul pentru SIDA, in asa fel incat sa se faca si Ahmed bine. Sa stiti ca merita! Nu va faceti griji in ceea ce priveste banii. Ahmed a aranjat ca eu sa joc intr-un film pe care il fac prietenii lui Leroy si Jamal in pivnita. Deocamdata castig 50 $ pe scena, dar pot sa iau inca 50$ bonus daca sunt cu 3 barbati si un bonus de 100 $ daca se foloseste un cal. Ahmed a zis ceva si despre niste caini, asa ca am mai multe posibilitati. Mama, sa nu-ti faci griji pentru mine, de acum am 15 ani si stiu sa am grija de mine. Dupa cum vezi eu si Ahmed ne-am gandit la toate! Intr-o zi o sa trecem in vizita pe la voi sa va cunoasteti nepoteii. Ahmed chiar se gandea sa-si puna un atas la motor ca sa putem veni cu toti o data!

Va pup pe amandoi

Fiica voastra, Maria

....................

PS. Tata, am glumit......... sunt la vecini, ma uit la TV.Voiam doar sa iti arat ca sunt si lucruri mai rele in viata decat SA PIARDA ROMANIA IN MINUTUL 90 DIN NOU!!!

Clor

2014-05-08T21:09:00.002+03:00

Textul asta e despre ipocrizie, despre ceea ce oamenii pretind ca sunt. Despre munca asidua pe care o duc unii sa ii convinga pe altii de un neadevar.
Daca nu iti placeau defectele mele, de ce le cauti in alta? Cu ce sunt ele diferite?
Daca ai condamnat-o pentru pacat, de ce la alta il consideri calitate?
De ce se schimba persoanele si mai ales, cum o fac asa de repede?
Poti sa speli un tricou negru de 1000 de ori si nu devine alb. Da, se decoloreaza, se distruge, dar nu devine alb. Ei bine, daca pui clor pe el, e altceva. La fel si cu minciunile, asa am invatat eu la istorie. Ca o minciuna spusa de un milion de ori nu devine adevar.

Paradoxal, tu vei incepe sa crezi. Iti vei face propria bula pentru ca nu esti capabil sa te descurci in lumea reala. Acolo nu trebuie sa fugi de probleme sau sa le infrunti, pentru ca ele nu exista. Suna bine, nu-i asa? Mai mai ca ai vrea sa te muti acolo. Dar nu poti; si inainte sa ma intrebi de ce iti raspund singurica- pentru ca esti deja acolo. Pendularea asta intre doua orase, tot drumul batut, merita?

Somn

2014-05-02T21:27:00.001+03:00

E pauza; genul ala de publicitate care dureaza atat de mult incat ai timp sa-ti iei "un suc, de la benzinarie, din Mamaia" (nu stiu cine a inventat chestia asta, dar a avut dreptate). In fine, filmul e aproape de jumatate din cate-mi dau eu seama ( nu ca l-as mai fi vazut de cel putin 5 ori) si tu ai adormit.
Nu esti genul care sa ma impinga jos din pat, care sa stea cu tot corpul rasfirat pe 2m, sa imi fure pilota sau sa sforaie. Tu dormi ca un copil. Ai fata senina si mainile tale sunt potrivit de grele peste mine intr-o imbratisare ciudata.
O sa pleci dimineata prea devreme pentru fericirea mea, dar somnul sau nesomnul langa tine sunt de preferat. Nu pot sa explic de ce, e dincolo de motive. Poate asa m-am obisnuit. Nu si cu plecarile. Daca te mai duc la gara de cateva ori o sa simt cum rup bucati din mine, la propriu. E ceva in starea aia de sfarseala, o singuratate dusa spre extrem. Pentru ca revederea e atunci in punctul ei cel mai departat.
Dar mai e. Pana dimineata mai e. Pana atunci dormi. O sa fiu tot aici cand te vei trezi.

Love is blindness

2014-04-28T11:31:00.001+03:00

Esti prima si cel mai probabil si singura persoana careia i-am spus vreodata sa se imbrace. O sa sune a ipocrizie asta, stiu, dar imi doream sa fiu atenta la ceea ce imi spui si nu la imaginea trupului tau gol. Nu ca mi-ar fi displacut, Doamne fereste! Ca sa parafrazez un scriitor: " nu te-as fi alungat din pat", dar nu voiam asta- din nou o sa sune a ipocrizie.
Nu o sa se gandeasca nimeni ca o conversatie poate fi mai dorita, ca uneori cuvintele fac mai mult decat gesturile. E deja un cliseu povestea cu" fuck her mind, the body will follow". Si nu e universal valabila. Dar acum vorbim de cazuri particulare.
Cam asa cum sunt si buzele tale usor arcuite in sus cand zambesti fals. Cred ca nici tu nu ai observat asta pana acum. Si parca vad ca te vei stramba intr-o oglinda ca sa decizi daca am sau nu dreptate. Altfel sta treaba cand zambesti natural. Pupilele tale devin limpezi si parca as putea sa-mi vad reflectia in ele.
Sunt tulburator de frumoase. Au ceva nepamantean in ele. Nu sunt precum ciocolata, nici ca mierea, sunt aproape ca zaharul caramelizat.

Mic tratat de dor

2014-04-22T11:38:00.002+03:00

"Dor - cuvântul latinesc care l-a adus până la noi, „dolus", venea de la „dolere", care înseamnă „a durea"...
Dor mărunt - cred că au vrut să-i spună dor de alint, dar n-au ştiut dacă să recunoască că ţi se face dor de un om pe care-l iubeşti şi la 5 minute după ce-a ieşit pe uşă.
Dor de ducă - când tot ce ai în jur îţi este în plus. îţi lipseşti doar tu, ţie, într-o variantă după care jinduieşti.
Dor mocnit - se insinuează meticulos, ca o mireasmă de viaţă în doi.
Dor năprasnic - are o culoare vie, îţi scoate ochii, uneori şi sufletul, căruia îi plac mai mult nuanţele calde.
Dor dureros - când ce aştepţi nu mai vine şi ştii bine asta, dar păstrezi dorul, căci nu ai mereu cu ce să-l înlocuieşti.
Dorul moare când eşti fericit, când fiinţa care a declanşat dorul ţi-e din nou în braţe
Dorul de dor - când ai prefera să te chinui din nou, decât să fii un om atât de singur.
Dor mincinos - când nu era sentiment, ci obişnuinţă. Tabiet. Tic.
Dor fizic - când creierul îţi dă comenzi bezmetice şi faci orice pentru o senzaţie care să aducă a... doi.
Dor fără ţintă - când plângi la viaţa altora de pe stradă, din filme, din cântece, din cărţi...
Dor necunoscut - când nu ştii exact de ce ţi-e rău lângă jumătatea ta.
Ţi-e dor de tine, cel mai probabil.
Dor de copilul tău - dorul sfânt de mamă... e cel mai pur strat care rămâne din grijă, după ce te-ai resemnat că eşti, totuşi, în altă parte.
Dor de copilărie - e, de cele mai multe ori, un dor de părinţii care-ţi rezolvau toate problemele în care azi te-ai încâlcit.
Dor de iubirea vieţii tale - e culmea dorului, întreabă-ţi sufletul. îţi va spune, probabil, că atunci te-a cunoscut cu adevărat...
Când nu-ţi este dor de nimeni, eşti prea tânăr ca să-ţi dai seama...
Când mereu ţi-e dor de cineva, eşti un om plecat departe, care şi-a lăsat sufetul de unde a plecat...
Dorul nu e o boală. Nu ai nevoie de vindecare, ci de revedere, de regăsire, de reîntregire. Dorul nu fumează, nu bea, nu ia droguri şi nu se duce la curve. Dacă vrei să te înţelegi cu dorul tău, fă ce-ţi spune el...
Dorul e rezumatul perfect a ceea ce contează cu adevărat în viaţa ta."