UN SFAT

Bunica si Boul (Constitutia ograzii)

2018-12-28T22:15:00.002+02:00

(poveste adevarata)

Ograda Bunicii era plina de animale, mai mari, mai mici, mai linistite sau mai galagioase, dupa caz. In curtea ei, Bunica era ca un Prim-ministru, adica controla absolut toate activitatile, stia clar unde era locul fiecarui animal, unde si cand trebuia sa le dea de mancare si ce anume, unde erau cuibarele pasarilor sau pe unde se puteau misca cele trei mioare si mieii lor.
Cel mai mare animal din curtea Bunicii era Boul. Intr-o vreme, Boul era foarte util, mai ales la munci grele, tragand din greu cand la un plug, cand la un car.
Numai ca Boul traia in ultima vreme o perioada mai putin fasta a existentei sale, treburile la care se … pricepea atat de bine nemaiavand mare cautare in gospodarie.
GHINION !!!
In consecinta, activitatea Boului se limita acum doar la deplasarea sa zilnica la pasune, impreuna cu celelalte vite ale satului, plecand dis-de-dimineata si intorcandu-se la asfintit, trecand de fiecare data prin aceeasi poarta, larg deschisa in prealabil, de Bunica. Cand pleca dimineata, Boul urma foarte précis drumul de la iesle si pana la iesirea pe poarta, catre islazul satului. La intoarcere insa, probabil “imbatat” de aerul libertatii unei zile de pasunat fara constrangeri, dupa ce intra pe poarta ograzii, dadea sa se abata de la calea pe care trebuia s-o urmeze, ba la stanga spre hambarul plin cu graunte, ba la dreapta spre balotii de trifoi si tot asa… Cunoscandu-I bine aceste apucaturi, Bunica era bineinteles cu ochii pe el si la fiecare incercare de schimbare a “cursului” il aducea la ordine cu un strigat ferm:
“NEA LA LOOOC !!!”.
Auzind acest indemn cu iz de mustrare, Boul schimba imediat deplasarea in directia corecta, adica spre ieslea sa, unde ii era de altfel, locul.
Copii pe vremea aceea, eram uimiti de "puterea" Bunicii, care numai cu trei cuvinte, pe care, de altfel, nici nu le prea intelegeam, reusea ca de la orice distanta, sa struneasca ferm, un animal atat de mare si puternic.
Mai tarziu aveam sa intelegem ca "puterea" Bunicii venea din "legea" dupa care era randuita viata tuturor orataniilor din ograda, "lege" pe care toata lumea era obligata sa o respecte.
Inclusiv Boul...

(orice asemanare cu realitatea inconjuratoare este pur-si-simplu intentionata !)

Alfredo Relano isi aduce aminte de STEAUA. Selectiv. "DUCKADAMAZO EN SEVILLA" 7 MAI 1986

2016-05-08T15:59:00.001+03:00

Un ipochimen, care este redactor-sef la prestigiosul cotidian sportiv spaniol "as" si-a adus aminte, acum, la aniversarea a 30 de ani de la finala de la Sevilla, ca inainte de meci, managerul Barcelonei a fost sunat de "o persoana" de la Steaua care i-ar fi propus sa vanda meciul...

http://futbol.as.com/…/05/06/mas_fut…/1462526663_954339.html
E adevarat ca trebuia sa scrie si el ceva cu aceasta nefericita, pentru el, ocazie, e adevarat ca un astfel de eveniment nu putea sa fie trecut sub tacere, dar mai bine, daca are o memorie atat de buna, si-ar fi amintit de aroganta cu care spaniolii au abordat aceasta partida, pe care nu concepeau s-a piarda, dupa un parcurs, e adevarat, foarte dificil pana in finala.

Si-a mai adus omul aminte ca Steaua a jucat cu o echipa de juniori, in mare parte alcatuita din mediocritati, ca jocul a fost foarte prost calitativ, lent si greoi, care convenea de minune acelor romani, fara sa mentioneze ca tocmai acei romani au impus o astfel de tactica, foarte potrivita in confruntarea cu o echipa uriasa ca Barcelona.
Acum, una din doua: acest Alfredo, ori inca n-a putut inghiti isprava baietilor nostri, ori a inceput sa-l viziteze, din cand in cand, mosul ala din Germania...
(Sursa:http://futbol.as.com/futbol/2016/05/06/mas_futbol/1462526663_954339.html)

Romania se califica la JO de la Rio

2016-03-26T23:44:00.002+02:00

Dupa un meci controlat in proportie de 80 % de echipa noastra, Romania si Muntenegru se pregatesc sa plece la JO Rio-2016.

Sa le felicitam pe fetele noastre pentru performanta, dar mai ales pentru modul in care si-au schimbat in bine jocul, sub indrumarea cuplului Ryde-Buceschi si nu in ultimul rand, a noii conduceri a Federatiei Romane de Handball, cu reputatul Alexandru Dedu la timona.

BRONZUL DE AUR (Romania - Polonia 31-22)

2015-12-20T21:54:00.001+02:00

Romania a castigat bronzul mondial, dupa un meci fara istoric, in care fetele noastre au condus autoritar ostilitatile din teren, dovedind clar o clasa in plus fata de poloneze.

Adevarata finala se pare ca s-a disputat alaltaieri, in meciul cu Norvegia si vom putea verifica asta, dupa disputarea singurului meci care a mai ramas din acest turneu, fast pentru echipa noastra.

Este rezultatul unei indrumari psihologice corecte, a redarii increderii in fortele proprii, lucruri realizate de noua echipa tehnica, in frunte cu reputatul Thomas Ryde, care, in sfarsit, a reusit sa scoata echipa din acel cerc vicios in care intrase cu contributia generoasa a tandemului Voina/Tadici sau invers,ca nu mai stiu...

O victorie cat un Campionat mondial, pentru ca a fost obtinuta intr-o maniera cum de mult n-am mai vazut la echipa noastra nationala. Prea demult ! Sa speram ca acest trend pozitiv si ascendent va fi mentinut printr-o politica adecvata, de pastrare a ceeace s-a castigat in ultima vreme si prin actiuni de "salubrizare" a mediului in care-si desfasoara activitatea Echipa Nationala. Pentru ca s-a reusit in ultima vreme un lucru la care putini mai sperau: recuperarea acestei generatii de exceptie, care, conduse de conceptii partizane si invechite, apucase sa alunece spre esaloanele 2 si 3 ale handbalului international.

Felicitari fetelor noastre de exceptie, campioane adevarate !

Medgidia, pe la 1928

2015-07-10T20:02:00.003+03:00

Medgidia, pe la 1860

2015-07-10T00:49:00.002+03:00

(1860: Medgidia, C. P. Peters)

“The large village or town of Megedia, situated about half-way between Rassova and Kustenjee, has been constructed within the last two years upon the site of the town of Karasu (which of late years had been abandoned) under the directions of the Turkish Government, for the accomodation of the Tatars who left the Crimea during the late war (1855), and are now colonised in the Dobrutcha. “

(Sursa:http://romaniaforum.info/board95-istoria-history-of-romania-and-the-republic-of-moldova/board1-dobrogea-dobroudja-dobrudscha/board660-dobrogea-dobrudja-dobrudscha-descrisa-de-vizitatori/board658-1853-1878-rapoarte-consulare-constanta-medgidia-tulcea-silistra-ruse-cernavoda-dbsr-hirsova-mangalia-sulina/1190-1858-statistical-report-dobrogea-foreign-office-neale-british-consul-tulcea-isaccea-macin-babadag-medgidia-mangalia-k%C3%BCstendje-dbsr-varna-balcic-kavarna-silistria/)

Momente de istorie, la Medgidia

2015-01-18T23:00:00.000+02:00

Geamia Abdul Medgid (numită și Moscheea Mare) a fost construită în perioada 1859 – 1865 de Guvernul Otoman în orașul Medgidia.

În prezent geamia este cea mai veche clădire din oraș și unul dintre cele două lăcașe de cult islamic din Medgidia.

Clădirea, situată pe str. Decebal nr. 20, este înscrisă în Lista monumentelor istorice din județul Constanța cu Cod LMI CT-II-m-A-02904.

Războiul Ruso-Turc (1828–1829) a avut ca urmare și distrugerea completă a orașului Medgidia, populația fiind dispersată în localitățile din jur. După Războiul Crimeii (1853-1856), Said-pașa, guvernatorul otoman al Dobrogei, a așezat circa 6.000 de tătari emigrați din Crimeea pe locul vechiului oraș distrus, pe care l-a reclădit după aproape 30 de ani.

Sultanul Abdul-Medjid (1839-1861) a emis la 2 septembrie 1857 un firman pentru construirea geamiei, care a primit apoi numele sultanului.

Este o construcție monumentală, de formă pătrată, în stil neoclasic specific arhitecturii islamice, executată din piatră de calcar fasonată manual, și lemn de cedru, adus din Liban.

Minaretul, înalt de 25 m, cu scară interioară în spirală și terasă circulară în partea superioară, este construit tot din piatră de calcar. Interiorul este neschimbat de la construcție și păstrează în original, toate detaliile.

Clădirea, care a fost executată și întreținută de Guvernul Otoman, a fost deservită încă de la înființare de un imam, un hatip și un muezin.

(Surse: http://ro.wikipedia.org/wiki/Geamia_Abdul_Medgid si https://www.facebook.com/tuktoiaktuk/photos_stream )

Lucian Grigorescu CASE LA MEDGIDIA

2014-07-30T23:02:00.002+03:00

Aventura Dr. Elsie Inglis si a echipei sale, la Medgidia

2014-07-22T21:59:00.000+03:00

Un fapt interesant din istoria Medgidiei se leaga de evenimentele desfasurate in primul razboi mondial, in centrul Dobrogei, unde se stie ca alaturi de ostasii romani si-au varsat eroic sangele si militarii unei divizii sarbe. Curajul si eroismul acestora au fost evocate in marmura alba a Monumentului eroilor sarbi, de la Medgidia si sunt omagiate in fiecare an printr-o emotionanta ceremonie .

Ce se cunoaste mai putin, este faptul ca in acea perioada a razboiului, in Medgidia si-a desfasurat activitatea o unitate speciala medicala, numita Scottish Women's Hospitals (SWH) si condusa de Dr. Elsie Inglis, o adevarata eroina a medicinei britanice de urgenta din timpul primului razboi mondial (https://en.wikipedia.org/wiki/Elsie_Inglis).

In contextul in care Germania deplasase in zona Bucurestilor 8 divizii si controla autoritar traficul pe linia ferata Bucuresti-Constanta, se inregistrau pierderi enorme in randul fortelor Antantei. In aceasta situatie, unitatea SWH condusa de Dr. Elsie Inglis a primit ordinul sa se deplaseze de la Odesa la Medgidia, pentru a organiza o unitate medicala de interventie, care sa deserveasca acea zona a frontului.

Pe 24 septembrie 1916, escortat de 36 de ofiteri si soldati sarbi, spitalul de campanie a inceput deplasarea din Odesa spre Medgidia, in zona comandamentul militar rus din zona Dobrogea. Prima etapa a calatoriei cu trenul, pana la Reni, deși într-o zi normală ar fi durat șase oră, a luat in conditiile specifice razboiului - trei zile și patru nopți. Dupa inca o etapa de trei zile, spitalul de campanie a ajuns în cele din urmă în Medgidia pe data de 30 septembrie seara la 23:00.

Unitatea era formata din 76 de femei, ceea ce înseamnă medici generaliști, un radiolog, un farmacist, 17 asistente medicale, 16 infirmieri, bucătari și spălătorese, plus o subunitate de transport - ambulanțe și camioane. Comandantul unitatii medicale, Dr. Elsie Inglis, a hotarat ca sa se instaleze doua spitale de campanie,unul la Medgidia si celalalt la "Bülbül Mic" (Ciocarlia de Jos).

Programul de zi cu zi a femeilor medicale din SWH-Dobrogea este foarte interesant, și suntem norocoși că asistenta medicala Yvonne Fitzroy il descrie în jurnalul ei: trezirea la 6:00; micul dejun la ora 7:00 ; la 07:30 apelul si inspectia corturilor; 07:45 începutul zilei de lucru; la 11:30 o gustare, urmată de masa de prânz la 12:30; Ceaiul a fost servit între 15.15 si16.00 și cina la 20:00. Femeile isi puteau lua până la 3 ore libere în fiecare zi, dar acest lucru desigur, depinzand de numarul de pacienti aflati in grija lor.

Dupa numai 3 saptamani de la sosirea la Medgidia, pe fondul unei puternice ofensive a fortelor germano-austro-bulgare, fortele Antantei au decis retragerea.

În haosul provocat de retragerea aliatilor, Dr. Elsie Inglis a căutat să rămână în Medgidia cât mai mult timp posibil. Chiar dacă ordinul de retragere a impus o evacuare generală pe 26 octombrie 1916 la 05:30, ea a intarziat deplasarea aproape 6 ore. La ora 14:00 femeile din SWH au participat la serviciul religios, în timp ce mai mulți refugiați și soldați în retragere puteau fi văzut pe drumuri. În cele din urmă, în după-amiaza respectiva, pacientii cu rani foarte grave (inclusiv cei care sufereau de dizenterie), au fost luati cu trenul, restul personalului deplasandu-se cu o mașină de personal militar, 5 dintre asistente medicale in ambulanță, și alte 7 au fost luate într-un camion rusesc, împreună cu echipamentele medicale din spital.

Acesta a fost momentul incheierii aventurii eroice a Scottish Women's Hospital-Dobrogea, un episod ramas pe nedrept in umbra istoriei.

(Sursa: http://wwww.scipio.ro/documents/44725/448202/06.+Costel+Coroban.pdf)

Traditii musulmane la nasterea copilului, in zona Medgidia

2014-07-22T14:47:00.002+03:00

"În cazul musulmanilor existau o serie de acte premergătoare ce ofereau cuplului şansa de a avea copii. Un copil ridica voalul de pe faţa miresei cu un făcăleţ, în prima ei zi în casa mirelui în Bazargic, iar mirele şi mireasa din Lumina se rugau în camera nunţii să le dea Allah copii. Femeile presupus sterile cereau sfatul hogii şi primeau uneori o amuletă purtată în timpul rugăciunilor la mormintele şi cavourile sfinţilor musulmani.
În timpul naşterii soţul părăsea odaia, permițând ulterior moaşei să rostească fraza „dacă vrei să-ţi spun, trebuie să-mi dai cutare lucru”, obicei recompensat cu păsări de curte, haine sau bani (Medgidia). Cordonul ombilical se tăia aproape de abdomen la turcii nogai, zona respectivă fiind acoperită cu leacuri din ierburi. Buricul era cu legat cu o fâşie de pânză în paralel cu rostirea de rugăciuni la Medgidia, iar placenta şi cordonul se îngropau lângă pragul casei pentru a aduce noroc.
După naştere pielea era presărată cu sare, asemănător armenilor şi spălată cu un amestec de gălbenuş de ouă, apă şi zahăr ce simbolizau puterea, curățenia și dulceața. În cea de-a 40 zi femeia şi copilul erau spălați conform rânduielilor rituale cu apă sfinţită în care se puneau cojile a patruzeci de ouă.
Credințele magice persistau nestingherite în comunitățile musulmane dobrogene și se împleteau cu riturile religioase. Femeia şi copilul erau însoțiți mereu pentru a fi feriţi de zâne (Peri), duhurile rele, diavol (cin – şeytan) şi fiinţe mitologice ca Vrăjitoarea Roşie (Albasti) sau Piticul cel rău (kaiş ayak).

Punerea numelui implica o altă ceremonie în care hogea rosteşte de trei ori chemarea la rugăciune în urechea dreaptă a copilului, bunicii îl numesc și hogea îl strigă la urechea noului născut. Este interesant obiceiul celor două nume la turcii nogai, unul este cel oficial, înregistrat în acte, celălalt este un nume secret care este folosit doar în familie”, practică magică specifică şamanismului ce interzice dezvăluirea numelui secret pentru ca duşmanii sau duhurile să nu aibă puterea de a te controla."

(Sursa: Viaceslav Kuşnir, Cultura tradiţională a ucrainenilor din Dobrogea, Ed. Hermes, Odessa, 2002, p. 33 – 35. Lucrarea se găseşte în formă xeroxată la Biblioteca Judeţeană Tulcea şi citatele reflectă paginaţia respectivă.)

Structura etnica a populatiei Medgidiei, in 1912

2014-07-22T14:33:00.000+03:00

Contextul geo-strategic al istoriei Medgidiei

2014-07-12T19:19:00.000+03:00

Intrată definitiv în componenţa Imperiului otoman după anul 1484, Dobrogea s-a aflat în centrul atenţiei sultanilor, care, înţelegând exact potenţialul economic al acestei regiuni, au inclus acest teritoriu în sistemul administrativ otoman. Astfel, încă din vremea sultanului Baiazid al II-lea, teritoriul Dobrogei a fost organizat ca udj (provincie), pusă sub conducerea beilor de margine (udj-bei), ce-şi aveau reşedinţele în cetăţile de frontieră. O primă formă de organizare cunoscută în zonă a fost Sangeacul de Silistra care făcea parte din vilaeitul Rumeliei. Mai târziu, la sfârşitul secolului al XVI-lea, chiar regiunea Silistrei este ridicată la rangul de vilaiat ce avea sub ascultare teritoriile de la Dunărea de jos şi până la Mare.

Treptat, Dobrogea devine, încet dar sigur, o provincie bine delimitată în cadrul Imperiului otoman, organizată puternic, din punct de vedere militar, pentru a face faţă tot mai numeroaselor războaie care au loc în zonă, începând de la sfârşitul secolului al XVI-lea, când Mihai Viteazul asedia Silistra şi pătrundea adânc în Dobrogea meridională. Conform ierarhiei administrative turceşti, paşa de Silistra, căruia îi era încredinţată apărarea teritoriilor septentrionale ale Imperiului otoman, avea rangul militar de vizir cu trei tuiuri, ceea ce scotea în evidenţă importanţa acordată de turci acestei provincii. Cu mici modificări, aceasta a fost organizarea administrativă şi militară a Dobrogei până la începutul secolului al XIX-lea, când frecventele şi puternicele războaie ruso-turce purtate în zonă au determinat o scădere progresivă şi sigură a influenţei otomane, concomitant cu creşterea interesului rusesc pentru spaţiul dintre Dunăre şi Mare.

Dacă războiul ruso-turc din anii 1806-1812, nu a avut o influenţă mare în zonă, în schimb cel din anii 1828-1829, încheiat cu Pacea de la Adrianopole, avea să aducă Silistra şi regiunea limitrofă sub stăpânire rusească pentru mai bine de şapte ani. Este momentul care marchează începutul exodului populaţiei bulgăreşti din nord către Dobrogea meridională, la adăpostul stăpânitorilor ruşi, cunoscuţi pentru politica lor

panslavistă. Este perioada când la Silistra, după cum consemnează autorii unei recente monografii, oraşul se înviorează, se dezvoltă meşteşugurile, se construiesc case, se deschid şcoli, se tipăresc cărţi.

Reinstalarea administraţiei turceşti, după 1836, determină exodul unei părţi a bulgarilor din zona Silistrei spre Călăraşi şi satele învecinate. Este cunoscut cazul lui Hagi Tănase ţoncovici, care împreună cu un numeros grup de bulgari din Silistra primea, în anul 1836, aprobarea domnului ţării Româneşti de a se aşeza

în Călăraşi.

Un nou conflict militar de dimensiuni europene, Războiul Crimeii(1853-1856), încheiat prin Tratatul de pace de la Paris (1856), aducea din nou în atenţia Marilor Puteri, situaţia populaţiilor creştine din Balcani şi problema Dunării, ca fluviu

european. Deşi Poarta otomană, ieşită victorioasă în Războiul Crimeii, cu masivul sprijin al Puterilor occidentale, a încercat să-şi modernizeze sistemul administrativ în teritoriile ocupateîn Balcani şi să uşureze regimul exploatării economice şi al

apăsării naţionale (vezi în acest sens măsurile de reform întreprinse de sultanul Abdul Medjid, precum şi adoptarea, în anul 1869 a legii cetăţeniei, în sensul modern al cuvântului şi nu după sistemul confesional), datorită jafului sistematic la care s-au dedat basbuzucii, cerchezii şi tătarii, cu sprijinul direct al administratorilor locali, în rândul populaţiilor creştine din regiune s-a accentuat starea de nemulţumire care avea să genereze răscoalele bosniacilor, în anul 1875 şi mai apoi a bulgarilor, în 1876, aceştia din urmă bucurându-se de largul sprijin al statului român, pe teritoriul căruia au activat şi s-au pregătit militar numeroşi fruntaşi ai mişcării de eliberare naţională. În acest sens, academicianul Dan Berindei făcea următoarea apreciere sintetică, într-o recentă lucrare: “Patrioţii bulgari au beneficiat de sprijin moral şi material din partea locuitorilor, dar şi din partea autorităţilor române. Au primit arme, echipament, bani şi aceasta cu tot riscul pe care-l implica această luare de poziţie pentru tânărul stat naţional român”.

Represaliile sângeroase la care s-au dedat otomanii au determinat o reacţie pe măsură din partea Rusiei ţariste, care aştepta doar momentul prielnic pentru a interveni din nou în Balcani. În numele aceloraşi sentimente panslaviste, ţarul îşi asigură neutralitatea marilor puteri europene şi în urma semnării Convenţiei cu România, la 4 aprilie 1877, se pregăteşte să declanşeze ostilităţile militare împotriva Porţii otomane.

Despre Războiul ruso-turc din anii 1877-1878, despre participarea României la acest război, devenit pentru noi Războiul de Independenţă, s-au scris tomuri întregi, datorate atât istoricilor români cât şi străini. Mai puţin sunt cunoscute intrigile diplomatice şi militare ale Rusiei ţariste, care vor determina în zona Balcanilor o redistribuire de teritorii în funcţie de interesele de moment ale Marilor puteri. În ceea ce priveşte spaţiul dobrogean, încă dinainte de începerea războiului, pe 16 noiembrie 1876, se constituise, pe lângă Cartierul General al armatei ţariste, un servicu special privind administrarea teritoriilor otomane ce urmau a fi ocupate la sud de Dunăre, serviciu ce fusese pus sub comanda prinţului V. Cercaschi, cunoscut pentru experienţa sa în domeniul administraţiei.

Aşa cum menţionează istoricul Nicolae Ciachir, “În urma trecerii trupelor ruseşti la sud de Dunăre, pe 1 iulie 1877, este dat decretul privind organizarea regiunilor Siştov, Târnovo şi Tulcea. Până la sfârşitul războiului au luat fiinţă la sud de Dunăre, sub administraţia rusească, opt regiuni. Acestea erau: Siştov, Rusciuk, Tulcea, Rahova, Târnovo, Sofia, Plovdiv şi Sliven”. În acest context, Dobrogea s-a aflat sub administraţie militară rusească mai mult de un an de zile. Intenţia declarată, în repetate rânduri, a fost aceea ca Rusia să se folosească de acest teritoriu în funcţie de interesele postbelice. În ceea ce priveşte România, ţarul dorea ca în schimbul acceptării încorporării Dobrogei la statul român, să primească judeţele Cahul, Bolgrad şi Ismail din sudul Basarabiei, cedate Moldovei de către Marile puteri în urma Conferinţei de pace de la Paris din anul 1856.

După cum se cunoaşte, Războiul ruso-turc din anii 1877-1878, soldat cu înfrângerea Turciei, război la care armata română a avut o contribuţie importantă, recunoscută ca atare, chiar de Rusia, care-l desemnase drept comandant al trupelor româno-ruse din Balcani pe domnitorul Carol I, s-a încheiat prin Tratatul de pace de la San Stefano, semnat la 3 martie 1878, între Rusia şi Imperiul otoman. Deşi ostaşii români se umpluseră de glorie în luptele de la Plevna, Smârdan şi Vidin, delegatului român, colonelul Eraclie Arion, nu i s-a permis să participe la tratative. Încălcând prevederile Convenţiei româno-ruse din 4 aprilie 1877, care garantau integritatea teritorială a statului român, Rusia impune în textul Tratatului de la San Stefano, cedarea de către Turcia în favoarea sa, a unei părţi din teritoriul Dobrogei (sangeacul Tulcea cu districtele Chilia, Sulina, Mahmudia, Isaccea, Tulcea, Măcin, Babadag, Hârşova, Constanţa şi Medgidia), împreună cu întreaga Deltă a Dunării şi Insula Serpilor, pe care să le ofere ulterior României în schimbul încorporării la Imperiul ţarist a celor trei judeţe din sudul Basarabiei, Cahul, Bolgrad şi Ismail(66). Acest fapt a determinat o puternică opoziţie din partea a numeroşi oameni politici români, care nu acceptau să facă troc cu teritoriul naţional. Nici promisiunea ţarului Alexandru II de a extinde spre sud teritoriul Dobrogei, ce urma să fie acordat României, nu a fost de natură să determine acceptarea ideii schimbului de teritorii.

Faptul că Rusia îşi impusese unilateral punctul de vedere în ceea ce priveşte rezolvarea “problemei orientale” şi trasase la San Stefano graniţele unui Principat bulgar autonom nefiresc de mare, care se întindea de la Dunăre şi Marea Neagră până la Marea Egee, atunci când nici nu se uscase cerneala de pe tratatul de pace cu Turcia, marile puteri occidentale au şi început să pună pe tapet necesitatea convocării unui congres de pace, cu participarea Puterilor europene şi a altor state implicate în zonă. Chiar dacă Rusia se opune vehement şi încheie un accord bilateral cu Anglia la 30 mai 1878, prin care accepta o diminuare importantă a teritoriului Bulgariei, inevitabilul se produce şi la 13 iunie 1878, la Berlin îşi deschidea lucrările Congresul de pace care îşi propunea să revizuiască prevederile Tratatului de la San Stefano. Nu era pentru prima dată când marile puteri se aşezau la masa tratativelor ca să tranzacţioneze teritorii care nu le aparţinuseră.

La 1 iulie 1878 este ascultat în Congres şi punctul de vedere al Guvernului român, expus de primul ministru Ion C. Brătianu şi ministrul de externe Mihail Kogălniceanu, care se bucurau de statutul de “invitaţi”. Solicitările României au fost explicit formulate de Ion C. Brătianu: “Nici o părticică din teritoriu să nu se deslipească. România să nu servească armatelor ruse ca drum de trecere. Principatul României, în puterea drepturilor sale seculare, ia din nou în stăpânire insulele Dunării şi Gurile Dunării, cu Insula Serpilor. România să primească o despăgubire proporţională cu forţele ce a adus în luptă. Recunoaşterea independenţei României şi declarare a neutralităţii sale”.

Cu tot sprijinul de care s-a bucurat România din partea delegaţilor Italiei şi Franţei, care au cerut chiar extinderea frontierei sudice a Dobrogei ce urma să fie cedată României, până la Cavarna, ca recompensă pentru eforturile sale materiale

şi umane (pe fronturile din Balcani căzuseră peste 10.000 de soldaţi români), Congresul avea să recunoască României doar deplina independenţă şi restabilirea autorităţii sale asupra Dobrogei de Nord, insulelor Dunării, Gurile Dunării şi Insulei

Serpilor. În schimb, România pierdea cele trei judeţe din sudul Basarabiei, încorporate Imperiului ţarist. Pentru prima dată se consfinţea printr-un Tratat internaţional divizarea Dobrogei geografice şi istorice în două teritorii, “pe o linie care, plecând de la răsărit de Silistra, răspunde la Marea Neagră, la miazăzi de Mangalia”. Nordul Dobrogei revenea statului român, iar Dobrogea de Sud(Cadrilaterul) intra în componenţa Principatului autonom bulgar, a cărui constituire ca entitate statală fusese recunoscută de Congresul de la Berlin.

(Sursa: http://www.e-calarasi.ro/studii/cadrilater_tudor_constantin.pdf)

Kemal-Agi-Amet, tatarul care a construit o biserica crestina la Medgidia

2014-07-10T10:48:00.003+03:00

"Ne întoarcem în timp cu mai bine de 115 ani, pentru a povesti o întâmplare frumoasă, care arată de ce Dobrogea noastră este un pământ deosebit, un loc în care oamenii de etnii sau religii diferite pot trăi în pace şi armonie. După ce România a câştigat Războiul de Independenţă, în tărâmul dintre Dunăre şi Mare, statul a început să investească în construirea de biserici pentru românii creştini. Erau însă vremuri tulburi şi ca şi astăzi, adesea, nu se găseau bani destui pentru finalizarea proiectelor importante.

Unul dintre lăcaşurile de cult începute de stat era Catedrala Ortodoxă (aşa se numea în proiect) din Medgidia /Carasu, unul din marile oraşe dobrogene şi care era clădită pe ruinele unui fost castru roman. Lucrările fuseseră începute în 1890, dar s-au oprit la un moment dat, pentru că banii de la Bucureşti nu mai veneau. La acea vreme, primarul urbei era un tătar, Kemal Agi Amet. Fără să stea prea mult pe gânduri şi supărat că ai săi concetăţeni creştini nu îşi au biserica promisă, musulmanul a plecat la Bucureşti. A intrat în audienţă la ministrul culturii, Take Ionescu şi a început să îl certe într-o română aproximativă şi plină de culoare, cuvintele sale rămânând consemnate în documentele vremii: “Domn menistră, la mine primar Medgidia este. Acolo ai ceput biserica pentru creştini, ai făcut temelia, ama para pusin (n.r.dar bani puţini) şi nu putem merge mai departe. Treba dau ajutor ispraim a la Biserica”.

Take Ionescu îi răspunde tătarului că nu există destule fonduri, dar acesta nu renunţă, continuând în acelaşi stil: “La mine tatar musulman este, la tine urman (român) şi cristian este. La mine vrei facem biserică Medgidia, la tine nu vrei? Ruşine bre, aman, aman!” Ministrul nu poate face faţă acestui argument şi în doar câteva zile ale acelui an 1898 se găsesc bani, (aprox 10.000 de lei – o avere la acea vreme) pentru terminarea bisericii de la Medgidia. Astăzi, ştim acest lăcaş de cult sub numele de “Biserica Sfinţii Apostol Petru şi Pavel”, una dintre cele mai frumoase din Dobrogea.
Un amanunt picant legat de aceasta intalnire este povestit de Sali Negeat:
"… ministrul Tache Ionescu a vrut să scape de primarul Tătar cu un şiretlic pe care-l folosea cu împreună cu şeful biroului financiar cu care avea înțelegere că dacă punea întrebarea “n-avem nişte bani” răspunsul era negativ , iar dacă era întrebat”avem nişte bani” răspunsul era pozitiv … Cu prima variantă au vrut să scape de cererea Tătarului , dar la protestul şi beştelirea ministrului , acesta l-a chemat din nou şi i-a pus a 2-a întrebare …"

Primarul Kemal Agi Amet a rămas în memoria urbei ca un edil harnic şi inimos, a cărui primă grijă a fost aceea de a-şi ajuta cetăţenii, fie ei români, turci sau tătari, fie ei creştini sau musulmani. În anul 2006, Kemal Agi Amet a fost declarat post-mortem cetăţean de onoare al oraşului, iar o stradă din localitate îi poartă numele…" (text integral)

(Surse bibliografie – Aurelia şi Ştefan Lăpuşan – „Monografia Medgidia Carasu” – Ed. Muntenia 1996; Mehmet Ali Ecrem – “ Opere alese”

- See more at: http://www.black-sea.travel/cu/biserica-medgidia/#sthash.iMCCYvYf.dpuf)

Ne întoarcem în timp cu mai bine de 115 ani, pentru a povesti o întâmplare frumoasă, care arată de ce Dobrogea noastră este un pământ deosebit, un loc în care oamenii de etnii sau religii diferite pot trăi în pace şi armonie. După ce România a câştigat Războiul de Independenţă, în tărâmul dintre Dunăre şi Mare, statul a început să investească în construirea de biserici pentru românii creştini. Erau însă vremuri tulburi şi ca şi astăzi, adesea, nu se găseau bani destui pentru finalizarea proiectelor importante.

Take Ionescu îi răspunde tătarului că nu există destule fonduri, dar acesta nu renunţă, continuând în acelaşi stil: “La mine tatar musulman este, la tine urman (român) şi cristian este. La mine vrei facem biserică Medgidia, la tine nu vrei? Ruşine bre, aman, aman!” Ministrul nu poate face faţă acestui argument şi în doar câteva zile ale acelui an 1898 se găsesc bani, (aprox 10.000 de lei – o avere la acea vreme) pentru terminarea bisericii de la Medgidia. Astăzi, ştim acest lăcaş de cult sub numele de “Biserica Sfinţii Apostol Petru şi Pavel”, una dintre cele mai frumoase din Dobrogea.

Surse bibliografie – Aurelia şi Ştefan Lăpuşan – „Monografia Medgidia Carasu” – Ed. Muntenia 1996; Mehmet Ali Ecrem – “ Opere alese”
- See more at: http://www.black-sea.travel/cu/biserica-medgidia/#sthash.iMCCYvYf.dpuf

Povestea lui Kemal Agi Amet, tătarul care le-a câştigat creştinilor o biserică

18/03/2014 Atractii Turistice, Istorie 3 Comentarii

0 1 693

Surse bibliografie – Aurelia şi Ştefan Lăpuşan – „Monografia Medgidia Carasu” – Ed. Muntenia 1996; Mehmet Ali Ecrem – “ Opere alese”

- See more at: http://www.black-sea.travel/cu/biserica-medgidia/#sthash.iMCCYvYf.dpuf

Povestea lui Kemal Agi Amet, tătarul care le-a câştigat creştinilor o biserică

18/03/2014 Atractii Turistice, Istorie 3 Comentarii

0 1 693

Surse bibliografie – Aurelia şi Ştefan Lăpuşan – „Monografia Medgidia Carasu” – Ed. Muntenia 1996; Mehmet Ali Ecrem – “ Opere alese”

- See more at: http://www.black-sea.travel/cu/biserica-medgidia/#sthash.iMCCYvYf.dpuf

Ganduri pentru ei... de la Adrian Paunescu

2014-07-05T13:06:00.001+03:00

La muncă, derbedei, că trece anul
Şi vin ăilalţi şi-o să vă ia ciolanul.
Făceaţi pe democraţii cei cucernici,
Cristosul mamii voastre de nemernici!

Scuipaţi-vă-ntre voi cum se cuvine
Şi-apoi convingeţi-vă că e bine.
C-aţi luat o ţară de mai mare dragul
Şi i-aţi distrus averile şi steagul.

S-ajungem colonia de ocară
Care-şi va cere scuze în maghiară.
Şi, prin complicităţi cu demoni aprigi,
Aţi desfiinţat uzine, câmpuri, fabrici.

Şi, prin vânzări de ţară infernale,
Aţi omorât cu voia animale.
La greul greu care mereu ne-ncearcă,
Răspundeţi cu un greu de moarte, parcă.

Şi i-aţi găsit şi bolii un remediu
Întoarceţi România-n Evul Mediu.
Ce căzături, ce târfe, ce mizerii,
V-aş desena cu acul, să vă sperii.

Dar voi nici sânge nu aveţi în vine,
Ci credite din călimări străine.
Le ştiţi lui Hitler şi lui Stalin taina
Şi-mpingeţi Bucovina în Ucraina.

Aşa cum ceilalţi, limpezească-i valul
S-au compromis negustorind Ardealul.
De unde sunteţi, mă, din ce găoace,
Cum v-au putut părinţii voştri face?

Ce condimente le-au picat în spermă
De e trădarea voastră-atât de fermă?
Aţi pus nenorocita voastră labă
Pe-această tristă ţară basarabă.

Şi vreţi cu-ameninţare şi cu biciul
S-o faceţi curva voastră de serviciu.
Mimaţi respectul pentru cele sfinte,
Dar vindeţi şi pământuri şi morminte.

Aţi inventat examene severe,
Supunere poporului spre-a-i cere.
Şi toată zbaterea a fost degeaba
Că-n nas mai marii v-au închis taraba.

Minciuna voastră v-a adus pe scenă,
Actori într-o politică obscenă.
Şi-acum, că-i un prăpăd întreaga ţară,
Ia cereţi-vă, puţintel, afară.

Decât să vă trimită ţara noastră,
Mai bine mergeţi voi în mama voastră.
Plecaţi de-aici, cu-o grabă funerară,
Si nu albanizaţi această ţară.

Băgaţi viteză, că vă trece anul
Si s-a scurtat şi s-a-nvechit ciolanul.
Şi ce vă pot eu spune la plecare
Decât lozinca lui Fănuş cel mare:

Nenorociţilor, se rupe şnurul,
“La muncă, la bătut ţăruşi cu curul!”

Scurta istorie...a Medgidiei

2014-07-04T16:35:00.002+03:00

Karasu - Medgidia a fost o aşezare atestată documentar în 1409-1413, prin cucerirea de către Musa Celebi, fiul sultanului Baiazid I Ildirîm. Menţiunile cu privire la aşezare sunt puţine în perioada dominaţiei otomane asupra pământului dintre Dunăre şi mare. O descriere importantă a oraşului a fost făcută de călătorul sultanal Evlia Celebi în secolul al XVII-lea., care consemna că „oraşul este alcătuit din trei mahalale, cu o mie case simple şi cu etaj, acoperite cu olane şi cu şindrilă. Aici era ţinutul Dobrogei ce producea grâu din belşug. Iarna era geroasă. Apa pentru oraş vine din braţul Dunării. Mai sunt o geamie mică, dar folositoare, un han, o baie întunecată, şapte şcoli pentru copii, şapte depozite de apă, două cafenele, două prăvălii cu vopsele, trei bragagerii şi vreo 40-50 de alte prăvălii”.
Oraşul Medgidia, numit astfel în epoca medievală, este aşezat pe malul stâng al Văii Carasu, la jumătatea distanţei dintre Dunăre şi Mare şi la intersecţia unor importante drumuri dobrogene. Pozitiei sale ii datorează orasul îndelungatul rost de centru comercial, de târg medieval.

Dintre târgurile dobrogene, documentat până azi ca cel mai vechi şi mai vestit a cărei tradiţie a dăinuit multă vreme, a fost Carasu.

Localitatea, aşezată la intersecţia multor drumuri naturale ale provinciei, a atras atenţia sultanului Mehmed I, el a pus să se contruiască pe dealul Panairului, în apropiere de aşezarea tătărească, mai multe dughene şi bazaruri unde, o dată pe an, primăvara, veneau negustori din Turcia şi din provinciile dunărene cu mărfurile lor.

Comunicaţiile erau înlesnite de navigabilitatea Văii Carasu care, de la Cernavodă (Bogazchioi), permitea caiacelor să intre până aproape de locul târgului.

În secolul al XVII-lea Evliya Celebi menţiona şi localitatea Kara Murat (azi Mihail Kogălniceanu) ajunsă adevărat târg cu piaţă, prăvălii, şcoli.

În principalele târguri existau caravanseraiuri (hanuri mari pentru popasul caravanelor) cu o curte încăpătoare, cafenea, atelier de fierărie şi potcovărie, magazii pentru mărfuri.

Aici se găseau bazaruri acoperite specifice târgurilor otomane. Tranzacţiile făcute trebuie să fi fost destul de mari, mai ales după ce, în cinstea sultanului Abdul Megid, s-a fondat oraşul care îi poartă numele – Medgidia – întrucât pe tot timpul bâlciului, tribunalele de comerţ din Tulcea şi Constanţa îşi mutau sediile în această localitate.

Prin poziţia sa în centrul Dobrogei, Medgidia a jucat un mare rol comercial timp de ouă veacuri. Abia fondat de tătari, Carasu a fost distrus de ruşi în războaiele din 1828-1829.

Distrus în timpul războiului ruso-turc (1828-1829), Medgidia devine oraş după 1853-1854 când autorităţile musulmane aduc aici, peste populaţia autohtonă, numeroşi locuitori de origine tătară. Frigurile devenite endemice după întreruperea legăturii bălţii Carasu cu Dunărea, odată cu contruirea în 1858-1860 a căii ferate Cernavodă – Contsnţa, retragerea forţată a populaţiei de către autorităţile otomane în 1847 şi desfăşurarea operaţiilor militare au făcut ca, temporar, populaţia să scadă. După război, o vreme oraşul are o dezvoltare lentă ca aşezare de agricultori, centru comercial şi nod de cale ferată.

Între edificiile publice era măreaţă moscheea , cea mai frumoasă şi mai mare din Dobrogea, cum şi băile publice lucrate în interior numai din marmură.

Geamia a rămas, însă băile publice au fost ruinate. În 1874, populaţia oraşului Medgidia era de 20-25000 suflete din care cei mai mulţi erau tătari, bulgari, greci. Înaintea războiului din 1877 prin emigrarea tătarilor numărul populaţiei a fost redus la 3000 suflete.

Oraşul datorează existenţa sa drumului de fier de la Dunăre la Mare. Aşezată la jumătatea drumului între Constanţa şi Cernavodă, compania drumului de fier a stabilit aici o gară, pentru a înlesni transportul de cereale din regiunea învecinată, la Küstenge (Constanţa).

Guvernul turc construise pe colina din faţa oraşului un mare număr de magazine ce servea ca târg. Aici se făceau tranzacţii comerciale considerabile, negustori şi locuitorii din cele mai îndepărtate sate ale Dobrogei veaneau aici.

În 1880 oraşul Medgidia era locuit în mare parte de mocani. Oraşul se învecinează la N şi NV cu Tortoman, de care se desparte prin dealurile Docuziol – Bair, Panaghir şi Celebichioi, la Sud cu comunele Bülbül şi Mahmut – Cuiusu, la Vest cu cătunul Alibei – Chioi. La Est cu Alacapu despărţindu-se prin dealurile Docuziol – Bair şi Medgidia – Bair. (Sursa:http://www.resurseculturale.ro/volum1/ilieadrian.html)

Istoria caii ferate Cernavoda-Medgidia-Constanta, intre sultanul turc Abdul Medjid, domnitorul roman Alexandru Ioan Cuza si poetul francez Alphonse de Lamartine

2014-07-04T15:13:00.002+03:00

In 1856 teritoriul romanesc dintre Dunare si mare se afla sub dominatie otomana, iar Constanta era un mic targ de pescari saraci, cu un bazin portuar care putea adaposti mici ambarcatiuni locale si o zona inconjuratoare slab productiva. Daca portul ar fi fost marit si s-ar fi construit o linie ferata care sa taie Dobrogea pana la Cernavoda, scurtand astfel mult distantele si evitandu-se efectele inghetului pentru navigatia pe Dunare si la bara Sulina, zona ar fi putut deveni atractiva din punct de vedere economic.

La 1 septembrie 1857 un intreprinzator englez, Sir John Trevor Barkley, ca reprezentant al grupului londonez format din Thomas Wilson, Cunard, Price, Paqet, Lewis si Newall, a incheiat cu guvernul turc o conventie pentru concesionarea construirii si exploatarii liniei ferate de la Constanta la Cernavoda, a porturilor din localitatile terminus si a administrarii comertului de import-export.

Conventia avea doua versiuni, in limbile franceza si turca, si devenea executorie datorita unui firman al sultanului otoman Abdul Medjid (1839-1861). Documentul cuprindea conditiile privitoare la executarea lucrarilor si la folosirea liniei ferate Kustendje Boghas Keni. Durata concesiunii era de 99 de ani de la data intrarii in functiune a liniei ferate.

Concernul englez apare in conventie sub forma “Compagnie du chemin de fer Imperial Ottoman du Danube et de la Mer Noire”, dar in realitate el s-a numit oficial Danube and Black Sea Railway Küstendje Harbour Company Limited, pe scurt DBSR, initiale continute si de bornele care delimitau terenurile concesionate in acte si pe o marca postala emisa in imprejurari legate de acest eveniment.

Legatura dintre Dunare si Marea Neagra asigurata de linia Cernavoda – Constanta a fost cea mai scurta realizata vreodata intre cele doua localitati. Pe aceasta linie a calatorit de doua ori – in 1860 si 1864 – domnitorul Al. I. Cuza mergand la Constantinopol.

Linia, scria inginerul Perronet in 1865 in tratatul sau de cale ferata, “avea drept scop ca sa evite vapoarelor trecerea gurilor Dunarii, care este lunga si periculoasa”. Ea a fost inaugurata la 4 octombrie 1860, fiind construita cu material englezesc, iar exploatarea s-a facut dupa normele cailor ferate engleze pana la rascumpararea liniei de catre statul roman in 1882.

Aceasta cale ferata a fost prima ce s-a construit in Imperiul Otoman. Linia pleca din portul Constanta, trecea pe la marginea orasului, printr-o linie in zig-zag, ajungand la gara ce se construise la marginea de apus a orasului Constanta. Apoi, linia pornea spre vest, strabatand satele: Murtfatlar si Medgidia, trecand in vecinatatea malului sudic al vaii Karasu, ajungand in portul Cernavoda de la Dunare, dupa un traseu de 64,675 km.Pe aceasta linie a calatorit de doua ori – in 1860 si 1864 – domnitorul Al. I. Cuza mergand la Constantinopol. .
Un amanunt extrem de spectaculos il constituie faptul ca piatra folosita de compania engleza pentru constructia caii ferate provenea dintr-o cariera situata in nordul Dobrogei, in Muntii Macinului, cariera al carei proprietar era poetul francez Alphonse de Lamartine. Impresionat de poeziile scrise de celebrul poet francez, in anul 1849, sultanul Abdul Medgid ii face lui Lamartine doua daruri, sub forma a doua terenuri valoroase: unul in Liban si unul in Muntii Macinului, acesta din urma incluzand si cariera de piatra. Cu granitul extras de pietrari din Muntii Macinului s-au indiguit malurile Dunarii, s-au ridicat Catedrala Sf. Nicolae, Liceul "Spiru Haret" si Monumentul Independentei din Tulcea. Cu granitul dobrogean s-au pavat strazile Bucurestilor, Odessei, Kievului, Marsiliei si Rusciukului si s-a durat podul Fetesti-Cernavoda, de catre "muratori" italieni din Dobrogea, precum si stadionul din Munchen. (Sursa: http://www.formula-as.ro/2007/754/societate-37/un-paradis-profanat-rezervatia-naturala-din-muntii-macinului-7692-print)

Linia ferata a ramas in uz pana in anul 1937, cand a fost desfiintata. Fapt demn de subliniat era diferenta de nivel ce se castiga intre platforma portului si gara orasului Constanta. Linia pornea de la aproximativ 250 m departare de cladirea de calatori inspre Medeea. Acolo fusese o veche statie situata la 3,9 km spre vest de gara Constanta. Linia “zig-zagului” iesea din calea principala si cobora in panta pe langa creasta de sud a malului marii, mergand paralel cu acesta. Ea ocolea Palatul de Justitie si pe cel al Prefecturii. Dupa aceea, linia rebrusa, coborand in panta continua de circa 30%, mergand pe langa vechile magazii din piatra ale Cailor Ferate si prin spatele platformei portului.

Dupa alti 750 m linia facea un al doilea rebrusment, ajungand in cele din urma pe platforma portuara. De aici se ramifica in mai multe linii de garare, unde se depuneau garniturile trenurilor ce veneau in port. Din ultimul rebrusment se prelungea pe langa mal o linie ferata de circa 1.500 m, care ajungea pana in dreptul bazinului petrolier de astazi si ducea spre zona unde se afla plaja de la Mamaia.

Compania engleza facea o exploatare generala, comuna, atat a cailor ferate, cat si a porturilor. In acelasi timp, controla toate operatiunile legate de import sau export.

La 10 decembrie 1882, Statul Roman a cumparat de la Compania DBSR aceasta linie, impreuna cu opt locomotive, 30 de vagoane de calatori si aproape o suta de vagoane de marfa. O data cu acest inventar, in administratia liniei au ramas si multi dintre salariatii fostei companii, printre care si seful statiei Cernavoda, al carui nume il aflam mentionat pe un plic francat cu marca de 20 paras adresat “ŕ Monsieur Charles Gasquet/Chef de gare/Tchernavoda”.

In cursul anilor linia ferata care strabate Dobrogea a fost refacuta pe un alt traseu, dublata si inzestrata cu instalatii moderne, au aparut statii si halte intre cele doua localitati, linii de ramificatie inspre sud si nord care au realizat, prin podul Anghel Saligny, legatura cu restul teritoriului Romaniei.

Întâmplarea a făcut ca două dintre cele mai importante documente istorice referitoare la începuturile acestei căi ferate să nu fie pierdute. Este vorba despre edictul sultanului Abdul Medjid şi despre un timbru emis 10 ani mai târziu. Circulaţia feroviară între Constanţa şi Cernavodă şi schimburile comerciale au făcut necesară instalarea unui oficiu poştal care asigura conexiunile dintre uscat, port şi fluviu. Înfiinţată în 1864, compania DBSR era, de fapt, un oficiu poştal privat, care făcea legătura între cele două oraşe şi compania austriacă maritimă Lloyd. Poşta venea cu vaporul, de la Constantinopol la Constanţa, de aici ajungea cu trenul la Cernavodă şi apoi pleca spre destinaţie, cu nave fluviale. În 1867, acest oficiu poştal, care a funcţionat timp de patru ani, a emis un timbru marcat cu cerneală şi uneori cu semnul "Kustendje" al agenţiei Lloyd. Astfel de timbre ale companiei DBSR sunt extrem de rare. Timbrul are dimensiunile 18,5 x 22.25 mm şi are o valoare de 20 de parale. Timbrul conţine şi elemente specifice (un vas, o imagine a Mării Negre, o locomotivă care scoate aburi), dar şi o stea şi semiluna - simbolurile Imperiului Otoman. Timbrul conţine singura reprezentare grafică a vechii căi ferate pe care compania CFR a reuşit să o găsească.

(Sursa: http://kustendje.wordpress.com/)

LA 125 DE ANI DE LA TRECEREA IN VESNICIE, O LECTIE PENTRU DETRACTORII POETULUI NATIONAL

2014-06-14T19:34:00.001+03:00

"Eminescu vrea ca naţiunea, întocmai ca un individ, să-şi aibă identitatea sa personală. După cum un individ e cu atât mai interesant, cu cât se ridică din masa comună şi răsare în văzul tuturor prin aceea ce natura i-a dat spre deosebire de alţii, şi o naţiune îşi are identitatea sa personală atunci când, în afară de fondul comun uman pe care-l au toate naţiunile, ea apare în lume cu ceva ce-i numai şi numai al ei şi spre ea trebuie să se îndrepte umanitatea spre a se regăsi pe sine într-un aspect unic."

(Sursa: http://invitatielaortodoxie.files.wordpress.com/2012/11/cc483lin-l-cernc483ianu-conjurac5a3ia-anti-eminescu-2.pdf )

Medgidia, pe la 1900 ...

2014-05-25T21:25:00.003+03:00

Cum se comporta copiii nostri ?

2014-05-18T19:07:00.001+03:00

Fondul educatiei unui om este bazat pe comportamentul celor langa care creste, al parintilor sau al familiei, in general. Ceea ce vad in realitate la cei apropiati are o influenta mult mai puternica asupra educatiei, decat ceea ce li se spune ca e bine sa faca. Degeaba parintii ii spun copilului ca e bine sa faca acel lucru sau altul, copilul va face mai devreme sau mai tarziu tot ceea ce a vazut ca a facut candva mama, tata sau altcineva langa care a crescut. Aceasta este regula. Daca mai apar si altfel de comportamente, ele constituie exceptiile pe care orice regula care se respecta le are.

Simona Halep - in semifinale la Indian Wells 2014

2014-03-12T23:50:00.000+02:00

Simona e in semifinale la Indian Wells, dupa un meci fara istoric, in care adversara a parut , ca prezenta si joc, o gospodina care avand borsul pe foc, tocmai si-a dat seama ca nu are leustean in casa si a coborat 5 minute pana in piata sa cumpere o legatura. In loc sa ajunga in piata, a nimerit pe Stadium 2. Asta nu scade nicidecum din meritele Simonei, care s-a dovedit cu trei clase peste adversara ei.

Neagu Djuvara ne indeamna sa meditam

2014-03-11T22:01:00.000+02:00

"Era o vreme în ţara asta când cine termina liceul si intra la facultate era privit cu admiraţie şi i se spunea cu respect, "Domnul inginer sau Domnul profesor, sau Domnul avocat".

Când unul dintre ei, la cam 10-15 ani de activitate îşi dădea şi lua (dacă îl lua) doctoratul tot oraşul se uita la el ca la Dumnezeu. Era o vreme în ţara asta când dacă vedeai o maşină pe stradă ştiai că cel care se află în ea a muncit ca să o cumpere sau este vreun boss de la partid. Mai târziu au apărut şi norocoşii câştigători la cecuri sau loz în plic, dar îi puteai număra pe degetele la o mână într-un judeţ. Şi mai era o categorie cu maşini, cei care lucrau în comerţ sau alimentaţia publică. Era o vreme în ţara asta când dacă vedeai pe cineva pe stradă între 8 şi 16, te gândeai că este în concediu, libere, sau e bolnav săracu om şi merge la doctor. Era o vreme în ţara asta când dacă vedeai un poliţist pe stradă mergeai liniştit să îi ceri o informaţie, sau daca voiai să te plângi de ceva, erai ascultat. Era o vreme în ţara asta când dacă ajungeai la spital cu cineva şi trebuia operat, îţi era frică să vii cu o floare la asistente sau cu o cafea sau o sticlă de whisky la doctor, şi le mascai neîndemânatic - ca toată lumea - în ziar, sub haină convins că nu ştie nimeni ce e umflătura aia, de la piept. Când te întorceai fericit că nu te-a prins nimeni şi te întâlneai cu altul umflat în piept te uitai superior şi zeflemitor la el gândind "ia uite şi la fraierul ăla, merge cu sticla ascunsă la piept are impresia că eu nu ştiu că o duce lu dom doctor. !" Era o vreme în ţara asta când la şcoală, copii mergeau în uniformă şi cum vedeai unul pe stradă în timpul orelor ştiai că "este unul din ăia de chiulesc sau nu le place şcoala" şi te uitai atent la el să vezi dacă nu e cumva copilul vreunui coleg de fabrică. Şi ce bătaie lua acasă dacă afla tacso că a chiulit.

Era o vreme în ţara asta când abia aşteptai să intri în câmpul muncii, să te angajezi undeva, să îţi faci raport pentru locuinţă şi să aştepţi cu înfrigurare, dar temei, să ţi se repartizeze una, ca să te poţi însura, să te aşezi şi tu la casa ta, să îţi întemeiezi o familie. Dacă nu aveai, nu prea îţi ardea de însurătoare, că nu se uita nimeni la tine fără serviciu şi fără casă, că nu erai de viitor.

Era o vreme în ţara asta când băieţi deştepţi erau consideraţi cei care ştiau carte, dar să o citească, nu să o joace, făceau o facultate şi terminau primii. La ei se uita lumea cu admiraţie: "ăsta e a lu Ilie de la sculărie. A termenat primu facultatea, l-au luat ăia la Bucureşti. Eheeeeeeeeeeee, o să ajungă mare, e dăştept"

Era o vreme în ţara asta când dacă te întâlneai cu un cunoscut pe stradă, te opreai bucuros să mai schimbi o vorbă, să mai auzi un banc, să te lauzi cu ce ai mai făcut sau să îi spui cum a fost în concediu la Mamaia, să te mândreşti că ai fost promovat sau ţi-a luat copilul la liceu, sau să îl inviţi peste o lună la ziua ta sau nunta copilului.

Era o vreme în ţara asta când veneai de la serviciu, băgai repede o ciorbă caldă în tine şi ieşeai în faţa blocului "la una mică cu băieţii". Una mică putea fi o minge, o ţâgară, o tablă, o bere, o şuetă, după priceperile fiecăruia, dar nu era unu să nu facă "una mică" cu prietenii.

Era o vreme în ţara asta când mergeai liniştit pe stradă, nu îţi era teamă că te opreşte careva să te întrebe cât e ceasul sau de ce nu ai moţ la bască.

Era o vreme în ţara asta când lumea întorcea capul după militarii care treceau cântând sau în pas de defilare de la instrucţie, acolo unde aceştia erau nevoiţi să treacă prin oraş şi auzeai pe câte cineva spunând cu mândrie: "Uite mamă, trece armata".

Astăzi, în ţara asta, toată lumea termină liceul, ia bacalaureatul pentru că s-a dat lege să nu fie nici un analfabet fără bacalaureat, iar facultatea a devenit locul unde se pun la cale cele mai tari chefuri şi se adună puştoaice pentru "o linie".

Astăzi, în ţara asta, nu mai poţi merge pe trotuar pentru că nu mai ai loc de maşini staţionate şi şoferi grăbiţi.

Astăzi, în ţara asta, străzile sunt pline de oameni care în nici un caz nu merg la serviciu, dar nici la doctor. Toată lumea e în concediu fără plată.

Astăzi, în ţara asta, când vezi un poliţist pe stradă te uiţi speriat să vezi pe cine urmăreşte sau îl ocoleşti să nu îţi dea vre-o amendă aşa, pentru că l-ai deranjat când te-ai uitat la el. De regulă unde e gâtuit traficul, vei găsi un poliţist în intersecţie, "fluidizând circulaţia".

Astăzi, în ţara asta, când mergi la spital, nu mai mergi cu sticla ascunsă sub haină. Când intri la medic în cabinet înainte de a da cu bună ziua trebuie să dai cu plicul. Nu mai vezi pe nimeni cu pieptul umflat toată lumea intră cu sacoşe burduşite. Nu se mai uită nimeni chiorâş, toţi paznicii ştiu că ai acolo feşe, vată, antibiotice, cearceafuri, dezinfectant, medicamente, analgezice, perfuzii, pungi cu plasmă pentru operaţie.

Astăzi, în ţara asta, când vezi copii de şcoală, te întrebi dacă merg la şcoală sau la discotecă, ţinuta este aceeaşi, machiajul la fel de strident, rucsacul din spate are un caiet şi laptopul, ipodul, "ifonul", sau tableta.

Astăzi, în ţara asta, tinerii nu mai au nevoie de serviciu ca să îşi întemeieze o familie, doar de bani de la babaci şi îşi întemeiază câte o familie pe săptămână fără acte, fără biserică, fără serviciu. Fetele abia aşteaptă să fie neveste sau nevestite la câte cineva, cine nu are câte un "my man" este ori urâtă cu crengi ori "tută".

Astăzi, în ţara asta, băieţi deştepţi sunt cei fără carte, care reuşesc să "se învârtă" sau sunt "băieţi de băieţi deştepti" care obţin bani uşor din "afaceri" cu fraierii. Cu cât păcăleşti sau furi mai mult, cu atât eşti mai deştept.

Astăzi, în ţara asta, când te întâlneşti cu un cunoscut pe stradă, îl ocoleşti ca să nu te întrebe cum o mai duci, sau să nu îţi ceară bani cu împrumut, să nu te invite la o nuntă.

Astăzi, în ţara asta, oamenii nu se mai întâlnesc în faţa blocului, le e ruşine să se întâlnească şi la gunoi, se uită fiecare pe geam să se asigure că nu e nimeni să se uite în gunoiul lui amărât sau să observe că nici câinii vagabonzi nu zăbovesc lângă resturile lui, pentru că nici oase nu mai sunt în gunoi. Cel mai mult oamenii stau ascunşi în casă sau pleacă "la ţară " de zilele onomastice, ca să nu se trezească cu invitaţi nepoftiţi. Nimeni nu mai zâmbeşte toată lumea circulă cu capul în jos de ai zice că toţi au pierdut câte un galben şi îl caută disperaţi. Te mir că nu se dau cap în cap.

Astăzi, în ţara asta, ieşi din bloc şi după doi paşi apare unul cu un cuţit sau un pistol ţi-l pune la gât şi te întreabă de ce te-ai însurat cu nevastă-ta, nu ştiai că era prietena lui?

Astăzi, în ţara asta, când lumea aude de armată întoarce capul pentru că "Aştia au tras în noi în '89 şi acum au pensii nesimţite".

Oare ce va fi mâine ? Va mai fi ţara asta ?"

In loc de urare de 8 Martie

2014-03-10T23:34:00.000+02:00

De ce plingi?

- Pentru ca sint femeie ! - raspunde mamica.

- Nu inteleg ... - zice micutul.

Mamica il imbratiseaza si spune :

- Si n-ai sa intelegi niciodata ...

Mai tirziu, copilul isi intreaba tatal :

- De ce plinge mamica ?

- Nu stiu nici eu ! Toate femeile pling fara motiv ! - a fost tot ce i-a putut spune taticul.

Devenit adult, il intreaba pe Dumnezeu :

- Doamne, de ce pling femeile asa de usor ?

- Cind am facut femeia, ea trebuia sa fie o fiinta deosebita.

I-am facut umerii destul de puternici ca sa poarte pe ei toata greutatea acestei lumi si destul de moi ca sa fie confortabili.

I-am dat forta de a da viata si cea de a accepta respingerea cu care o trateaza adesea proprii copii.

I-am dat forta de a avea grija de familie in pofida bolilor si oboselii.

I-am dat sensibilitatea de a-si iubi copiii cu o dragoste

neconditionata, chiar si atunci cind ei o ranesc cumplit.

I-am dat forta care-i permite sa continue cind toata lumea o abandoneaza

I-am dat forta de a-si suporta barbatul in caderile sale si de a-i ramine alaturi cu aceeasi tarie. Si, in fine, i-am dat lacrimi sa plinga atunci cind simte nevoia.

Vezi, fiule, frumusetea unei femei nu sta in vesmintele pe care le poarta, nici in chipul ei, nici in coafura. Frumusetea unei femei sta in ochii ei. Aceasta e poarta catre inima ei - locul unde se adaposteste dragostea.

Si Dumnezeu incheie asa:

-Atunci cand plange, femeia vrea sa-ti arate dragostea ei, pentru ca lacrimile sint cele prin care ea iti arata inima !

CFR-STEAUA 0-1

2014-03-10T23:23:00.001+02:00

Un scor conform cu jocul desfasurat, asa cum era de asteptat.

Chipciu si-a revenit si va mai creste, Popa si Latovlevici - entuziasti, dar deseori inexacti, Keseru in crestere incurajatoare, Varela - un castig, Tanase da semne ca ar incepe sa inteleaga ce e cu el acolo pe campul ala verde, ceilalti - in grafic.

Singurul evidentiat a fost arbitrul Cristi Balaj care ne-a dovedit inca o data, daca mai era nevoie, ca este cel mai slab dintre mediocrii arbitrajului romanesc.

Cea mai frumoasa declaratie de dragoste

2014-03-10T23:12:00.000+02:00

Charles Aznavour:

"Ne dis pas adieu
Nous serions trop malheureux
Viens pleurer au creux de mon épaule
Car si tu partais
Si mon bonheur se brisait
Mon amour c'est moi qui pleurerais"

Cea mai frumoasa cerere in casatorie:

2014-03-10T23:03:00.000+02:00

" - Cand doi oameni se iubesc si nu pot fi impreuna, cand ajungi sa spui ca totul s-a terminat ?
- Niciodata ! "