Flacăra Speranţei

Ce e bun şi... ce e rău...

2012-01-25T14:50:00.000+02:00

Ce e bun în mine,

datorez lui Dumnezeu şi mentorilor mei,

ce e rău se datorează firii mele.

Pentru ce e bun în mine,

sunt recunoscătoare lui Dumnezeu şi mentorilor mei,

pentru ce e rău sunt responsabilă numai eu!

Până când nu ne vom lăsa schimbaţi de Dumnezeu şi transformaţi după Chipul Fiului Său, nu vom fi în stare să ne asumăm răspunderea pentru faptele noastre. Mereu vom găsi ţapi ispăşitori pentru falimentele şi eşecurile noastre.

Până nu vom înţelege că suntem singuri responsabili pentru noi înşine, nu vom face decât să ne minţim şi să încercăm să aruncăm răspunderea în cârca altora.

Dumnezeu are totul în control. Nu eu, nu tu. Când vom merge la El, El nu ne va cere socoteală pentru alţii, ci doar pentru lucrul pe care ni l-a încredinţat nouă. De ce să ne erijăm în stăpâni peste vieţile altora iar noi nu suntem în stare s-o gestionăm pe cea proprie?

Stăpânire nu înseamnă control, nu înseamnă manipulare, ci înseamnă îndrumare în dragoste. A stăpâni înseamnă a da socoteală pentru ceea ce ţi s-a încredinţat, nu a încerca să-l duci pe celălalt pe drumul pe care-l crezi tu bun pentru el.

Cel pus în stăpânire este cel care stă tare, luptă, poartă Cuvântul într-un templu curat, învaţă, mustră şi iubeşte: „întăreşte-te în harul care este în Hristos Isus. Şi, ce-ai auzit de la mine în faţa multor martori, încredinţează la oameni de încredere, care să fie în stare să înveţe şi pe alţii. Suferă împreună cu mine, ca un bun ostaş al lui Hristos. Niciun ostaş nu se încurcă cu treburile vieţii, dacă vrea să placă celui ce l-a înscris la oaste. Şi cine luptă la jocuri nu este încununat, dacă nu s-a luptat după rânduieli. Plugarul trebuie să muncească înainte ca să strângă roadele. Înţelege ce-ţi spun; Domnul îţi va da pricepere în toate lucrurile... Adu-le aminte de aceste lucruri şi roagă-i fierbinte, înaintea lui Dumnezeu, să se ferească de certurile de cuvinte, care nu duc la alt folos decât la pieirea celor ce le ascultă. Fereşte-te de vorbăriile goale şi lumeşti; căci cei ce le ţin vor înainta tot mai mult în necinstirea lui Dumnezeu... Şi cuvântul lor va roade ca cangrena. Totuşi temelia tare a lui Dumnezeu stă nezguduită, având pecetea aceasta: „Domnul cunoaşte pe cei ce sunt ai Lui”; şi: „Oricine rosteşte Numele Domnului să se depărteze de fărădelege!” Într-o casă mare nu sunt numai vase de aur şi de argint, ci şi de lemn şi de pământ. Unele sunt pentru o întrebuinţare de cinste, iar altele pentru o întrebuinţare de ocară. Deci, dacă cineva se curăţă de acestea, va fi un vas de cinste, sfinţit, folositor stăpânului său, destoinic pentru orice lucrare bună. Fugi de poftele tinereţii şi urmăreşte neprihănirea, credinţa, dragostea, pacea, împreună cu cei ce cheamă pe Domnul dintr-o inimă curată. Fereşte-te de întrebările nebune şi nefolositoare, căci ştii că dau naştere la certuri. Şi robul Domnului nu trebuie să se certe; ci să fie blând cu toţi, în stare să înveţe pe toţi, plin de îngăduinţă răbdătoare, să îndrepte cu blândeţe pe potrivnici, în nădejdea că Dumnezeu le va da pocăinţa, ca să ajungă la cunoştinţa adevărului; şi, venindu-şi în fire, să se desprindă din cursa diavolului, de care au fost prinşi ca să-i facă voia.” 2 Timotei capitolul 2.

Cu toţii putem cădea, nimeni nu e infailibil, dar ne avem unii pe alţii ca să ne ridicăm atunci când suntem dovediţi slabi. Nimeni nu este neprihănit, decât prin Cristos, chiar dacă ne „inventăm” o neprihănire proprie. Nimeni nu este mai presus decât altul, suntem felurite mădulare ale aceluiaşi Trup. Numai împreună suntem puternici, cărbunele scos din foc se stinge.

Ca racii în găleată... ?!

2012-01-23T09:06:00.000+02:00

Timpul nu trece… doar că omului îi este greu să se concentreze asupra prezentului. Se defineşte în funcţie de ieri şi experienţele trecute sau se raportează la mâine şi la ce va fi… nu ne putem defini în funcţie de trecut fără să rămânem blocaţi în el. Nu putem să „devenim” cei de mâine fără să trăim azi. E absurd. Astăzi este tot ce avem. Să te bazezi pe experienţele trecutului înseamnă să coşi un petec nou pe-o haină veche: întotdeauna petecul va distruge haina în loc să o repare. Dar majoritatea dintre noi existăm prin problemele pe care le considerăm parte din noi, uitând că ceea ce suntem ne defineşte mai mult şi mai cu acurateţe decât ceea ce facem. Nu este corect să las experienţele trecute să mă definească. Trebuie să caut în străfundurile fiinţei mele ceea ce sunt, înainte să las acţiunile mele să mă definească. Înainte să caut să aflu ce pot, ar trebui să aflu cine sunt.

Încetăm să înaintăm când încetăm să trăim. Ajungem să ne blocăm în rutina care ne ţine pe loc şi ne transformă în legume. Cine este viu nu stă pe loc. El înaintează mereu căutând răspunsuri la întrebările lui. Un om mulţumit cu sine însuşi a încetat să existe, să evolueze. Dumnezeu pune mereu în noi acea nelinişte care ne determină să căutăm răspunsuri. Dumnezeu este acţiune. El spune despre Sine „Eu sunt Cel ce sunt!” El nu spune că a fost, nici că va fi ci că ESTE! Oare noi de ce nu putem trăi în acelaşi mod? Pentru că tindem să interpretăm viaţa în funcţie de modul în care putem să o înţelegem, nu o acceptăm aşa cum este. Vrem să pliem lucrurile şi adevărul pe capacitatea noastră de înţelegere, încercăm să le cuprindem în cutia noastră mică, fără să încercăm să ieşim de după limitele unde credem, în mod greşit, că suntem în siguranţă. Dar asta este laşitate. Ne temem de oameni şi încercăm să fim aceia care se aşteaptă ei să fim… ne temem de reacţiile lor şi acţionăm cum se aşteaptă ei să acţionăm… pierzându-ne pe undeva pe drum identitatea, de dragul unei false „armonii”. Compromis şi laşitate. Egoism şi suficienţă. Iată trăsături definitorii ale rasei omeneşti, dacă este să mă întrebaţi pe mine.

Oamenii nu vor să crească, pentru că găsesc o falsă siguranţă în lucrurile şi circumstanţele pe care le cunosc. Oamenii se tem de ceea ce nu ştiu şi se opun la ceea ce nu cunosc dintr-un fals instinct de conservare. Oare de aceea a zis Dumnezeu: „din pomul acela să nu mănânci”? Ştia că habar nu avem cum să gestionăm cunoaşterea? Ştia că vom confunda cunoaşterea cu aroganţa şi suficienţa, ştia că vom încurca autoritatea şi puterea cu controlul şi manipularea?

Cu cât oamenii sunt mai aroganţi, cu atât dovedesc că sunt mai slabi şi cu cât caută să controleze mai mult, cu atât sunt mai nesiguri, neînţelegând că nu pot deţine un control care nu le aparţine lor de drept, ci lui Dumnezeu. Nu-şi pot controla nici măcar propriul destin, dar încearcă să deţină controlul asupra altora, iar asta le dă o oarecare senzaţie de putere.

Oamenii puternici sunt aceia care cunosc adevărul care-i face liberi şi îi respectă pe ceilalţi şi nu au nici o pretenţie de a-i supune, manipula, controla. Oamenii care nu cunosc adevărul nu ştiu iubi, nu ştiu ierta, nu ştiu trăi. Sunt de compătimit. Existenţa lor fadă şi limitată poate fi vizibilă numai dacă reuşesc să se impună prin intimidare şi control, pentru că nu au nimic de oferit. Îşi petrec timpul şi-şi folosesc raţiunea pentru a ţese pânze de păianjen în jurul oricăruia destul de naiv să le cadă în plasă. Şi dacă nu reuşesc să rămână în istorie datorită realizărilor lor, caută să rămână ca dictatori.

O viaţă fără scop e o viaţă fără rezultate. Dar de ce trebuie să dau eu cuiva socoteală de ceea ce mi s-a încredinţat mie de făcut? De ce trebuie să mă simt obligat să traduc pe limba cuiva lucrarea care mi s-a dat mie? Mai ales când singurul scop pentru care mi se cere să fac asta este ca să pot fi discreditat de ei. Dacă oamenii ar fi sincer intenţionaţi şi vor cu adevărat să ştie ce gândesc şi ce intenţionez, pot spune oricui, n-am nimic de ascuns. Dar nu şi celor care caută motive să mă blameze.

Drumurile noastre ar trebui să fie comune, complementare, interdependente. Dar sunt competiţii în care fiecare caută să descopere punctul slab al celuilalt pentru a-l doborî. Suntem ca racii din găleată. Cei de la fund îi ţin pe cei de deasupra lor şi îi trag în jos ca să nu cumva să iasă. Un om care este definit de sine însuşi nu se compară cu alţii. Un om puternic nu va invidia pe nimeni. Numai un om slab are sentimente de gelozie sau se compară cu alţii.

Restul... comentaţi voi!

De ce creştinii sunt aşa fireşti?

2012-01-10T12:59:00.000+02:00

Marcu 2:1-12

Vindecarea slăbănogului.

„După câteva zile, Isus S-a întors în Capernaum. S-a auzit că este în casă şi s-au adunat îndată aşa de mulţi, că nu putea să-i mai încapă locul dinaintea uşii. El le vestea Cuvântul. Au venit la El nişte oameni care I-au adus un slăbănog, purtat de patru inşi. Fiindcă nu puteau să ajungă până la El, din pricina norodului, au desfăcut acoperişul casei unde era Isus şi, după ce l-au spart, au coborât pe acolo patul în care zăcea slăbănogul. Când le-a văzut Isus credinţa, a zis slăbănogului: „Fiule, păcatele îţi sunt iertate!” Unii din cărturari, care erau de faţă, se gândeau în inimile lor: „Cum vorbeşte Omul acesta astfel? Huleşte! Cine poate să ierte păcatele decât numai Dumnezeu?” Îndată, Isus a cunoscut, prin duhul Său, că ei gândeau astfel în ei şi le-a zis: „Pentru ce aveţi astfel de gânduri în inimile voastre? Ce este mai lesne: a zice slăbănogului: „Păcatele îţi sunt iertate”, ori a zice: „Scoală-te, ridică-ţi patul şi umblă”? Dar, ca să ştiţi că Fiul omului are putere pe pământ să ierte păcatele, „Ţie îţi poruncesc”, a zis El slăbănogului, „scoală-te, ridică-ţi patul şi du-te acasă.” Şi îndată, slăbănogul s-a sculat, şi-a ridicat patul şi a ieşit afară în faţa tuturor; aşa că toţi au rămas uimiţi şi slăveau pe Dumnezeu şi ziceau: „Niciodată n-am văzut aşa ceva!”

Aşadar, ce este mai uşor pentru om? Să creadă sau să cârtească? Desigur: să cârtească. Ce nu înţelegem, condamnăm! 1 Corinteni capitolul 8 vorbeşte despre cele două tipuri de cunoaştere: cea umană, care îngâmfă şi cea divină, care zideşte şi edifică. Omul căzut, trăitor în firea şi natura lui păcătoasă nu-L poate nici vedea, nici cunoaşte pe Dumnezeu prin sine însuşi. Natura omului căzut este despărţită de Dumnezeu şi Singura Cale pentru ca noi să ne putem întoarce la Dumnezeu a fost jertfa de la cruce. Oricine spune că-L poate înţelege pe Dumnezeu prin sine, se minte singur. Dumnezeu nu poate fi cunoscut decât în duh şi adevăr. Numai cine are Duhul lui Dumnezeu Îl poate cunoaşte şi recunoaşte pe Dumnezeu. Este scris! De aceea cârteau cărturarii din Marcu 2.

Când omul crede în Dumnezeu şi primeşte naşterea din nou, prin Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, duhul lui este răscumpărat imediat. (1 Ioan toate cele 5 capitole). 1 Ioan 5:11 şi 12 ne spun: „Şi mărturisirea este aceasta: Dumnezeu ne-a dat viaţa veşnică, şi această viaţă este în Fiul Său. Cine are pe Fiul are viaţa; cine n-are pe Fiul lui Dumnezeu n-are viaţa.” Această viaţă din Dumnezeu începe imediat ce am crezut. Numai că omul este, pe lângă duh, trup şi suflet- sediul emoţiilor şi raţiunii. Iar acestea nu sunt încă răscumpărate. De aceea vorbeşte Pavel aşa mult despre lupta firii cu duhul în Romani. Duhul nostru acum este născut din nou. El doreşte să stea lângă Dumnezeu şi să facă voia Lui. Dar trupul şi sufletul se împotrivesc. Ele trebuie aliniate la voia lui Dumnezeu şi supuse Duhului Sfânt. Asemenea unui copil răsfăţat, sufletul şi trupul încă nerăscumpărate îşi cer „drepturile” cu care au fost învăţate pe când eram în lume. Dar ele trebuie disciplinate şi când fac asta, trebuie să le spunem: „taci, trupul meu, taci, sufletul meu, voi sunteţi acum Templul Duhului Sfânt şi ceea ce vreţi voi acum contravine voii lui Dumnezeu!”

Dar câţi dintre noi facem asta? Câţi dintre noi eşuăm zilnic în umblarea noastră cu Dumnezeu? Câţi dintre noi renunţă la a-şi controla singuri viaţa şi, când, ajungem în poziţii de conducere, controlăm chiar şi viaţa altora pentru care ne credem răspunzători, cărora ne credem superiori având aşa zisa autoritate dată de Dumnezeu asupra lor. Ne înşelăm singuri şi îi înşelăm şi pe alţii, devenind dintr-o râvnă prost înţeleasă şi condusă de raţiunea noastră, exact acele morminte văruite despre care ne-a avertizat Domnul în Matei 23:

Isus mustră pe cărturari şi Farisei.

Atunci Isus, pe când cuvânta gloatelor şi ucenicilor Săi, a zis: „Cărturarii şi fariseii şed pe scaunul lui Moise. Deci toate lucrurile pe care vă spun ei să le păziţi, păziţi-le şi faceţi-le; dar după faptele lor să nu faceţi. Căci ei zic, dar nu fac. Ei leagă sarcini grele şi cu anevoie de purtat şi le pun pe umerii oamenilor, dar ei nici cu degetul nu vor să le mişte. Toate faptele lor le fac pentru ca să fie văzuţi de oameni. Astfel, îşi fac filacteriile late, îşi fac poalele veşmintelor cu ciucuri lungi; umblă după locurile dintâi la ospeţe şi după scaunele dintâi în sinagogi; le place să le facă oamenii plecăciuni prin pieţe şi să le zică: „Rabi! Rabi!” Voi să nu vă numiţi Rabi! Fiindcă Unul singur este Învăţătorul vostru: Hristos, şi voi toţi sunteţi fraţi. Şi „Tată” să nu numiţi pe nimeni pe pământ; pentru că Unul singur este Tatăl vostru: Acela care este în ceruri. Să nu vă numiţi „Dascăli”; căci Unul singur este Dascălul vostru: Hristosul. Cel mai mare dintre voi să fie slujitorul vostru. Oricine se va înălţa va fi smerit; şi oricine se va smeri va fi înălţat.

Nelegiuirile cărturarilor şi Fariseilor.

Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici! Pentru că voi închideţi oamenilor Împărăţia cerurilor: nici voi nu intraţi în ea, şi nici pe cei ce vor să intre nu-i lăsaţi să intre. Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici! Pentru că voi mâncaţi casele văduvelor, în timp ce, de ochii lumii, faceţi rugăciuni lungi; de aceea veţi lua o mai mare osândă. Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici! Pentru că voi înconjuraţi marea şi pământul ca să faceţi un tovarăş de credinţă; şi, după ce a ajuns tovarăş de credinţă, faceţi din el un fiu al gheenei, de două ori mai rău decât sunteţi voi înşivă. Vai de voi, povăţuitori orbi, care ziceţi: „Dacă jură cineva pe Templu, nu este nimic; dar dacă jură pe aurul Templului, este legat de jurământul lui.” Nebuni şi orbi! Care este mai mare: aurul sau Templul, care sfinţeşte aurul? „Dacă jură cineva pe altar, nu este nimic, dar dacă jură pe darul de pe altar, este legat de jurământul lui.” Nebuni şi orbi! Care este mai mare: darul sau altarul, care sfinţeşte darul? Deci cine jură pe altar jură pe el şi pe tot ce este deasupra lui; cine jură pe Templu jură pe el şi pe Cel ce locuieşte în el; şi cine jură pe cer jură pe scaunul de domnie al lui Dumnezeu şi pe Cel ce şade pe el. Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici! Pentru că voi daţi zeciuială din izmă, din mărar şi din chimen şi lăsaţi nefăcute cele mai însemnate lucruri din Lege: dreptatea, mila şi credincioşia; pe acestea trebuia să le faceţi, şi pe acelea să nu le lăsaţi nefăcute. Povăţuitori orbi, care strecuraţi ţânţarul şi înghiţiţi cămila! Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici! Pentru că voi curăţaţi partea de afară a paharului şi a blidului, dar înăuntru sunt pline de răpire şi de necumpătare. Fariseu orb! Curăţă întâi partea dinăuntru a paharului şi a blidului, pentru ca şi partea de afară să fie curată. Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici! Pentru că voi sunteţi ca mormintele văruite, care pe din afară se arată frumoase, iar pe dinăuntru sunt pline de oasele morţilor şi de orice fel de necurăţenie. Tot aşa şi voi, pe din afară vă arătaţi neprihăniţi oamenilor, dar pe dinăuntru sunteţi plini de făţărnicie şi de fărădelege. Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici! Pentru că voi zidiţi mormintele prorocilor, împodobiţi gropile celor neprihăniţi şi ziceţi: „Dacă am fi trăit noi în zilele părinţilor noştri, nu ne-am fi unit cu ei la vărsarea sângelui prorocilor.” Prin aceasta mărturisiţi despre voi înşivă că sunteţi fiii celor ce au omorât pe proroci. Voi, dar, umpleţi măsura părinţilor voştri! Şerpi, pui de năpârci! Cum veţi scăpa de pedeapsa gheenei? De aceea, iată, vă trimit proroci, înţelepţi şi cărturari. Pe unii din ei îi veţi omorî şi răstigni, pe alţii îi veţi bate în sinagogile voastre şi-i veţi prigoni din cetate în cetate; ca să vină asupra voastră tot sângele nevinovat care a fost vărsat pe pământ, de la sângele neprihănitului Abel până la sângele lui Zaharia, fiul lui Barachia, pe care l-aţi omorât între Templu şi altar. Adevărat vă spun că toate acestea vor veni peste neamul acesta.

Iată cât de clar condamnă Domnul tradiţiile noastre, raţiunile noastre, judecăţile noastre. Iată cât de evident este păcatul celor puşi în autoritate care cred că ştiu totul şi că sunt responsabili de tot. Unul Singur este Domnul şi doar El este Cel care învaţă. Doar El stăpâneşte. Până nu vom ştii să ne controlăm pornirile de „stăpâni”, vom avea doar o autoritate autoproclamată, nicidecum una reală, dată de Dumnezeu. Noi nu suntem puşi aici să stăpânim peste nimeni şi nici să păzim pe nimeni. Nu suntem părinţii nimănui şi nici preoţii nimănui. Nu suntem responsabili pentru nimeni, nu suntem mai mari sau mai mici decât nimeni. Fiecare va da socoteală de sine însuşi înaintea lui Dumnezeu. Oamenii nu sunt „oile” noastre personale. Ei sunt copiii lui Dumnezeu, nu ai noştri! Când ne depăşim atribuţiile şi încercăm să controlăm circumstanţe, oameni, destine devenim acele morminte văruite. Cu ce suntem mai buni decât acei pe care-i numim eretici?

Când credem în Dumnezeu şi primim naşterea din nou suntem ca acel copilaş nou născut al cărui singur scop este să stea în braţele mamei lui. Atunci suntem lacomi după Dumnezeu, după laptele duhovnicesc, după studierea Cuvântului, după biserică şi părtăşia cu fraţii, după laudă, închinare şi rugăciune.

Dar după un timp, când dobândim mai multe cunoştinţe din Cuvânt, devenim ca adolescenţii care cred că ştiu tot. Nu mai poţi, ca părinte, să le dai vreun sfat, pentru că te consideră depăşit, învechit, perimat. Asemenea adolescent/tânăr este plin de sine însuşi, „atotcunoscător” şi „atotsuficient”. Din păcate, la stadiul acesta rămân cei mai mulţi creştini. Ei cred că ştiu tot, nu mai au nevoie de nimic. Relaţia lor cu Dumnezeu este condusă de nevoia lor de a controla totul şi pe toţi. Mândria este vizibilă la ei atunci când încerci să le spui orice… se comportă ca acei cărturari din Marcu 2. Acest tip de creştin trebuie lăsat în mâna lui Dumnezeu. Nu are rost cearta de vorbe. Al are destule cunoştinţe şi contraargumente ca să te bage în buzunar, să te obosească până renunţi şi-l laşi în pace iar el va crede „Na! Că am dovedit că am dreptate!” Drept este Unul Singur: Dumnezeu. El şi numai El ştie ce este drept.

Apoi vine cea de-a treia fază, la care, din păcate, puţini dintre noi ajung: maturitatea. Atunci când, asemenea acelui tânăr de mai înainte, care se căsătoreşte şi ajunge la rândul lui părinte, el acum înţelege raţiunile propriilor lui părinţi. Înţelege înţelepciunea lor şi îşi doreşte să fi stat mai mult cu ei, lângă ei, să capete şi el din înţelepciunea lor. În această fază Dumnezeu ne dă o altă foame după El, ne dă setea aceea de a-L cunoaşte mult mai adânc. Nu ne mai mulţumim cu lapte. Vrem mai mult din El şi El caută oameni flămânzi după El şi dornici după prezenţa Lui. Asta este ca şi atunci când mergi la cineva în vizită iar gazda îţi întinde pe masă tot ce are mai bun şi te îmbie cu toate, iar ţie nu-ţi e prea foame. În cele din urmă, sătul de insistenţele gazdei, iei de complezenţă, din politeţe, dar nu este ca şi cum ţi-ar fi foame. Atunci ai aprecia altfel totul, chiar dacă nu ar fi atâtea feluri pe masă! Asta este definiţia făţărniciei: iau din politeţe, dar nu diger şi nu apreciez nimic, pentru că sunt deja plin de tot ce ştiu şi cred eu că e bine. De aceea ne cere Dumnezeu să fim ca nişte copii: caută copilul explicaţii savante la ce îi cere părintele să facă? NU! EL CREDE! ÎŞI CREDE PĂRINTELE! Are încredere în el.

Dumnezeu nu lucrează în felul lumii. Găsim asta de nenumărate ori scris în Biblie. Oare ce Biblie citim noi? Trebuie să avem mare grijă să nu cumva să ne împotrivim lui Dumnezeu atunci când luăm decizii privitoare la viaţa noastră sau a altora. Credem uneori că ştim totul. Dar se dovedeşte de multe ori că nu ştim nimic. Ne rugăm de atâţia ani pentru trezire spirituală. Iar când trezirea vine şi Duhul Domnului se mişcă, suntem orbi şi ne învârtim în cerc, ba mai mult, suntem călăuze oarbe pentru alţii. Noi nu suntem responsabili pentru nimeni în afara noastră. Dar, pe de altă parte, vom da socoteală pentru cei cărora le-am oprit creşterea cu atotsuficienţa noastră de călăuze oarbe şi morminte văruite! Nu ne interesează certurile de vorbe. Certurile arată doar mărginirea noastră. Arată doar micimea caracterului nostru.

Dacă lumea, când îţi cere ceva, îţi explică întâi cum să faci, Dumnezeu lucrează exact invers. În Împărăţia lui Dumnezeu, accesul se face prin credinţă. El îţi cere întâi să faci şi abia când ai păşit şi ai făcut primii paşi, îţi va explica de ce ţi-a cerut acel lucru şi îţi va explica şi cum trebuie făcut. Dumnezeu nu poate fi cunoscut prin raţiune omenească. El este supra logic. Noi trăim prin credinţă. De aceea ne numim credincioşi. Credinţa este substanţa a ceea ce nădăjduim noi. Dar credinţa fără fapte este moartă. Dacă spunem că credem, trebuie să şi acţionăm conform cu ceea ce afirmăm. Altfel nu suntem decât morminte văruite. Dispreţul nostru pentru fraţi arată adevărata noastră credinţă. Competiţia din mijlocul adunărilor noastre, arată adevărata noastră credinţă. Bârfa, ca să nu mai spunem trăirea în păcat, trăirea în chip firesc, arată că ceea ce credem sau spunem că credem sunt doar vorbe. Cine sunt eu să pot pune etichete fratelui meu? Asta arată despre mine că nu am nici discernământ, nici dragostea lui Dumnezeu care-mi este poruncită, nici caracterul lui Cristos. Dacă mă erijez în atotcunoscător, răstignesc din nou pe Domnul care a murit tocmai ca să dovedească limitele omului şi incapacitatea de a se mântui singur. La teorii suntem tari cu toţii. Dar practica dovedeşte că n-a trecut nimic de la minte la inimă. Suntem doar teoreticieni în loc să fim împlinitori ai Cuvântului, aşa cum ni s-a cerut!

Dumnezeu nu se schimbă. Asta stă în caracterul Lui. Numai noi trebuie să ne schimbăm. Pentru că avem nevoie de înnoire zi de zi. Circumstanţele, minciunile pe care le credem… ele se vor schimba. Pentru că numai Adevărul nu se schimbă. Nu pot exista mai multe adevăruri, pentru că este Unul. Atunci cineva trebuie să greşească. Nu pot avea cu toţii dreptate. A face compromisuri când vine vorba despre adevăr este un pact cu diavolul. Pe care mulţi dintre noi îl facem zilnic, de dragul „păcii” şi de dragul salvării aparenţelor. Dar tot ce nu este din Dumnezeu, va fi dat pe faţă. Asta este cert!

Suntem aşa de binecuvântaţi că Dumnezeu nu se schimbă! Că El nu poate minţi. Şi că El a murit ca eu să mă pot schimba! Dar câţi dintre noi suntem dispuşi să plătim preţul? Prea puţini. Şi ne înşelăm singuri, înşelând şi pe alţii şi ţinând ascunsă poarta spre cer. Firea nu se lasă răstignită uşor. Dumnezeu nu ne forţează uşa. El bate încetişor. Dacă am fi capabili să stăpânim vacarmul din mintea noastră îndoctrinată de învăţăturile lumii sau de atotsuficienţa noastră, L-am auzi. Dacă am fi capabili să înţelegem că ascultarea de Dumnezeu nu implică emoţiile noastre, poate am fi mai ascultători.

Dumnezeu ne-a lăsat raţiunea, emoţiile şi trupul ca să fie folosite în manifestările Duhul Sfânt care ne-a fost dat prin credinţă. Dar noi le folosim ca să „filtrăm” prin înţelegerea noastră alegând cu sufletul şi raţiunile noastre omeneşti ce să dăm voie şi ce să nu dăm voie să se manifeste. Credem că nu facem decât să controlăm ceea ce suntem. Numai că înfrânarea despre care ni se vorbeşte în roada Duhului se referă la controlul asupra naturii păcătoase. Adevărul este că nu putem controla nimic, atâta timp cât este scris că totul este în controlul lui Dumnezeu. Nu vedem ce mare har ni s-a dat atunci când am fost lăsaţi să alegem. Şi, mai mult decât atât: pentru că nu ne putem controla pe noi înşine, căutăm să-i controlăm pe cei mai slabi ca noi şi asta ne dă o oarecare satisfacţie. Stă în natura noastră păcătoasă.

Ce ne rămâne de făcut? Un singur lucru: să ne pocăim. De atotsuficienţa noastră. De mândrie. De siguranţa că ştim totul. De incapacitatea noastră de a păşi înainte prin credinţă, înainte să avem răspunsuri. De dorinţa noastră de control asupra lucrurilor, oamenilor, circumstanţelor. De dorinţa noastră de a fi independenţi, când Dumnezeu ne cere să fim dependenţi doar de El, Cel care ne-a creat şi Singurul care ştie ce este mai bine pentru noi. De gândul că suntem responsabili de oamenii din jurul nostru când nu este deloc treaba noastră. De aroganţa de a ne aşeza în locul Bunului Păstor, Singurul Stăpân de drept al turmei Lui!

Adevărul ne face liberi. Cine nu este liber, nu are adevărul. Cine caută să îngrădească pe alţii şi să-i închidă în propria lui cutie de valori, nu are adevărul! Cine nu are dragoste necondiţionată pentru aproapele lui, nu are adevărul!

Romani 3:4 spune:

„Nicidecum! Dimpotrivă, Dumnezeu să fie găsit adevărat, şi toţi oamenii să fie găsiţi mincinoşi, după cum este scris: „Ca să fii găsit neprihănit în cuvintele Tale şi să ieşi biruitor când vei fi judecat.”

1 Corinteni 14 cu versetul 1 ne spune: „Urmăriţi dragostea. Umblaţi şi după darurile duhovniceşti, dar mai ales să prorociţi. (v3) Cine proroceşte, dimpotrivă, vorbeşte oamenilor, spre zidire, sfătuire şi mângâiere.” Cine spune că este din Dumnezeu şi nu are dragoste, minte. Felul cum ne tratăm fraţii în Cristos şi aproapele, spune totul despre credinţa noastră. Dumnezeu este dragoste. Dumnezeu nu are dragoste, ci este dragoste. Asta este natura Lui. Tot aşa cum Dumnezeu este Adevărul. Aşadar, acest dar profetic este dragostea. Dacă spun că profeţesc şi vorbesc împotriva fratelui meu, cum se împacă faptele mele cu Cuvântul lui Dumnezeu care spune că profeţia este zidire, sfătuire şi mângâiere? Este treaba lui Dumnezeu să îndrepte, să mustre, să disciplineze, nu a mea. Aşa că ar trebuie să mă pocăiesc dacă mi-am depăşit atribuţiunile şi m-am băgat pe terenul lui Dumnezeu! Mie mi s-au dat două porunci: să-L iubesc pe Dumnezeu şi să-mi iubesc aproapele! Cu ce drept îmi judec eu fratele sau sora? Sigur că în biserică trebuie să existe ordine, disciplină, dar mai întâi dragoste. Dacă nu există dragoste, devenim un club exclusivist în care, în numele dragostei, facem tot felul de abuzuri.

1 Corinteni 15:23 „Şi, după cum toţi mor în Adam, tot aşa, toţi vor învia în Hristos; dar fiecare la rândul cetei lui. Hristos este cel dintâi rod; apoi, la venirea Lui, cei ce sunt ai lui Hristos.”

Evrei 5:12 „În adevăr, voi, care de mult trebuia să fiţi învăţători, aveţi iarăşi trebuinţă de cineva să vă înveţe cele dintâi adevăruri ale cuvintelor lui Dumnezeu şi aţi ajuns să aveţi nevoie de lapte, nu de hrană tare.”

Gal 3:28 „Nu mai este nici iudeu, nici grec; nu mai este nici rob, nici slobod; nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască, fiindcă toţi sunteţi una în Hristos Isus.”

Dacă aceste cuvinte sunt scrise în Cuvântul lui Dumnezeu, noi de ce nu le-am citit încă? Dacă suntem cu toţii egali, de ce facem separare între noi pe criterii omeneşti? De ce unul este al lui Pavel iar altul al lui Apolo? De ce unul este mai mare şi altul mai mic? Cu ce drept decid eu lucrurile privitoare la biserica din care fac parte mai înainte de a consulta fraţii? Dacă trebuie să fim chipul lui Dumnezeu pe pământ, de ce Dumnezeu nu se vede în noi? De ce oamenii ne vorbesc de rău din pricina purtării noastre (nu din pricina prigoanei)? Dacă suntem toţi una în Hristos, de ce facem diferenţe între noi? De ce unii suntem mai „neprihăniţi” ca alţii? De ce unii reprezintă autoritate şi alţii nu, când Domnul ne spune în Ioan 14: „Adevărat, adevărat vă spun că cine crede în Mine va face şi el lucrările pe care le fac Eu; ba încă va face altele şi mai mari decât acestea, pentru că Eu Mă duc la Tatăl; Dacă Mă iubiţi, veţi păzi poruncile Mele. Şi Eu voi ruga pe Tatăl, şi El vă va da un alt Mângâietor, care să rămână cu voi în veac; şi anume Duhul adevărului, pe care lumea nu-L poate primi, pentru că nu-L vede şi nu-L cunoaşte; dar voi Îl cunoaşteţi, căci rămâne cu voi şi va fi în voi. Dar Mângâietorul, adică Duhul Sfânt, pe care-L va trimite Tatăl în Numele Meu, vă va învăţa toate lucrurile şi vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu.” De ce limităm manifestările lui Dumnezeu până la excluderea totală din biserică? De ce afirmăm că azi nu se mai fac minuni şi vindecări când Dumnezeu spune că El nu se schimbă şi că nu minte?

Şi în 1 Petru 2:5 ni se spune: „Şi voi, ca nişte pietre vii, sunteţi zidiţi ca să fiţi o casă duhovnicească, o preoţie sfântă şi să aduceţi jertfe duhovniceşti, plăcute lui Dumnezeu, prin Isus Hristos.”

Evrei 5 şi 6: „Şi, după ce a fost făcut desăvârşit, S-a făcut, pentru toţi cei ce-L ascultă, urzitorul unei mântuiri veşnice, căci a fost numit de Dumnezeu: Mare Preot „după rânduiala lui Melhisedec.” Asupra celor de mai sus avem multe de zis şi lucruri grele de tâlcuit, fiindcă v-aţi făcut greoi la pricepere. În adevăr, voi, care de mult trebuia să fiţi învăţători, aveţi iarăşi trebuinţă de cineva să vă înveţe cele dintâi adevăruri ale cuvintelor lui Dumnezeu şi aţi ajuns să aveţi nevoie de lapte, nu de hrană tare. Şi oricine nu se hrăneşte decât cu lapte nu este obişnuit cu cuvântul despre neprihănire, căci este un prunc. Dar hrana tare este pentru oamenii mari, pentru aceia a căror judecată s-a deprins, prin întrebuinţare, să deosebească binele şi răul. De aceea, să lăsăm adevărurile începătoare ale lui Hristos şi să mergem spre cele desăvârşite, fără să mai punem din nou temelia pocăinţei de faptele moarte şi a credinţei în Dumnezeu, învăţătura despre botezuri, despre punerea mâinilor, despre învierea morţilor şi despre judecata veşnică. Şi vom face lucrul acesta, dacă va voi Dumnezeu. Căci cei ce au fost luminaţi odată – şi au gustat darul ceresc, şi s-au făcut părtaşi Duhului Sfânt, şi au gustat Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu şi puterile veacului viitor – şi care totuşi au căzut, este cu neputinţă să fie înnoiţi iarăşi şi aduşi la pocăinţă, fiindcă ei răstignesc din nou, pentru ei, pe Fiul lui Dumnezeu şi-L dau să fie batjocorit. Când un pământ este adăpat de ploaia care cade adesea pe el şi rodeşte o iarbă folositoare celor pentru care este lucrat, capătă binecuvântare de la Dumnezeu. Dar, dacă aduce spini şi mărăcini, este lepădat şi aproape să fie blestemat şi sfârşeşte prin a i se pune foc. Măcar că vorbim astfel, preaiubiţilor, totuşi de la voi aşteptăm lucruri mai bune şi care însoţesc mântuirea. Căci Dumnezeu nu este nedrept ca să uite osteneala voastră şi dragostea pe care aţi arătat-o pentru Numele Lui, voi, care aţi ajutorat şi ajutoraţi pe sfinţi. Dorim însă ca fiecare din voi să arate aceeaşi râvnă, ca să păstreze până la sfârşit o deplină nădejde, aşa încât să nu vă leneviţi, ci să călcaţi pe urmele celor ce, prin credinţă şi răbdare, moştenesc făgăduinţele. Dumnezeu, când a dat lui Avraam făgăduinţa, fiindcă nu putea să Se jure pe unul mai mare decât El, S-a jurat pe Sine însuşi şi a zis: „Cu adevărat te voi binecuvânta şi îţi voi înmulţi foarte mult sămânţa.” Şi astfel, fiindcă a aşteptat cu răbdare, a dobândit făgăduinţa. Oamenii, ce-i drept, obişnuiesc să jure pe cineva mai mare; jurământul este o chezăşie care pune capăt oricărei neînţelegeri dintre ei. De aceea şi Dumnezeu, fiindcă voia să dovedească cu mai multă tărie moştenitorilor făgăduinţei nestrămutarea hotărârii Lui, a venit cu un jurământ; pentru ca, prin două lucruri care nu se pot schimba şi în care este cu neputinţă ca Dumnezeu să mintă, să găsim o puternică îmbărbătare noi, a căror scăpare a fost să apucăm nădejdea care ne era pusă înainte, pe care o avem ca o ancoră a sufletului; o nădejde tare şi neclintită, care pătrunde dincolo de perdeaua dinăuntrul Templului, unde Isus a intrat pentru noi ca înainte-mergător, când a fost făcut „Mare Preot în veac, după rânduiala lui Melhisedec”

1 Petru 2:9 Voi însă sunteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt, un popor pe care Dumnezeu Şi l-a câştigat ca să fie al Lui, ca să vestiţi puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată.

Slavă lui Dumnezeu că înaintea Lui suntem cu toţii egali! Pentru El, fiecare om contează în mod egal. La El nu este deosebire, ne iubeşte pe toţi la fel. Dacă eu cred în El, El va turna în inima mea Duhul Său Sfânt care va fi de acum Călăuzitorul meu, Mângâietorul meu, Învăţătorul meu, mă va mustra, certa sau îndrepta atunci când greşesc. Avem nevoie unii de alţii, ca mădulare ale aceluiaşi Trup al cărui Cap este Cristos. În asta constă unitatea. Coloseni 2:18,19 „Nimeni să nu vă răpească premiul alergării, făcându-şi voia lui însuşi, printr-o smerenie şi închinare la îngeri, amestecându-se în lucruri pe care nu le-a văzut, umflat de o mândrie deşartă, prin gândurile firii lui pământeşti, şi nu se ţine strâns de Capul din care tot trupul, hrănit şi bine închegat, cu ajutorul încheieturilor şi legăturilor, îşi primeşte creşterea pe care i-o dă Dumnezeu.

Matei 7: „Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi. Căci cu ce judecată judecaţi veţi fi judecaţi; şi cu ce măsură măsuraţi vi se va măsura. De ce vezi tu paiul din ochiul fratelui tău şi nu te uiţi cu băgare de seamă la bârna din ochiul tău? Sau, cum poţi zice fratelui tău: „Lasă-mă să scot paiul din ochiul tău”, şi, când colo, tu ai o bârnă în al tău?… Făţarnicule, scoate întâi bârna din ochiul tău, şi atunci vei vedea desluşit să scoţi paiul din ochiul fratelui tău. Să nu daţi câinilor lucrurile sfinte şi să nu aruncaţi mărgăritarele voastre înaintea porcilor, ca nu cumva să le calce în picioare şi să se întoarcă să vă rupă.”

Romani 14:13 „Să nu ne mai judecăm, dar, unii pe alţii. Ci mai bine judecaţi să nu faceţi nimic care să fie pentru fratele vostru o piatră de poticnire sau un prilej de păcătuire.”

1 Cor. 6:7 „Chiar faptul că aveţi judecăţi între voi este un cusur pe care-l aveţi. Pentru ce nu suferiţi mai bine să fiţi nedreptăţiţi? De ce nu răbdaţi mai bine paguba?”

Pot şti eu oare totul? Nu! Atunci să-L las pe Dumnezeu să judece şi să-mi fac eu treaba la care am fost chemat. Judecata şi dreptatea le are Dumnezeu. Nu omul. Oricât de învăţat ar fi el, nu poate şti toate lucrurile. Atâta timp cât faptele noastre nu oglindesc cuvintele noastre, suntem acele chimvale răsunătoare din 1 Corinteni 13. Creştinul care se uită mereu peste umăr bănuindu-i pe toţi de intenţii rele, arată doar cât de limitat Îl crede el pe Dumnezeu. Ca şi cum Dumnezeu nu Şi-ar putea purta singur de grijă Lui şi alor Lui! Parcă ar avea nevoie de mine să-l apăr! Ooooops! Mi-am depăşit atribuţiile! Tot ce trebuie eu să fac este să-mi ţin firea sub controlul Duhului, să trăiesc conform cu ceea ce afirm că sunt şi să-L las pe Dumnezeu să se ocupe de restul lucrurilor. Să fiu acel împlinitor al Cuvântului care mi se cere să fiu, nu doar un vorbitor (Iacov 1:22). Dacă nu mă hrănesc din Cuvântul lui Dumnezeu care are puterea de a da viaţă, sunt doar un creştin lumesc, firesc, biruit de propriile-mi limite, care nu reuşeşte să depăşească „adolescenţa spirituală”. Care nu reuşeşte să-şi răstignească firea şi să se lase călăuzit de Duhul Domnului dincolo de orice înţelegere omenească.

Dumnezeu este acelaşi, ieri, azi şi în veci.

1 Corinteni 2:9-11: „Dar, după cum este scris: „Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit, şi la inima omului nu s-au suit, aşa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc.” Nouă însă Dumnezeu ni le-a descoperit prin Duhul Său. Căci Duhul cercetează totul, chiar şi lucrurile adânci ale lui Dumnezeu. În adevăr, cine dintre oameni cunoaşte lucrurile omului, afară de duhul omului care este în el? Tot aşa, nimeni nu cunoaşte lucrurile lui Dumnezeu, afară de Duhul lui Dumnezeu.”

Deuteronom 31:8 „Domnul însuşi va merge înaintea ta, El însuşi va fi cu tine, nu te va părăsi şi nu te va lăsa; nu te teme şi nu te înspăimânta!”

“Dar cât despre fricoşi, necredincioşi, scârboşi, ucigaşi, curvari, vrăjitori, închinători la idoli şi toţi mincinoşii, partea lor este în iazul care arde cu foc şi cu pucioasă, adică moartea a doua.” Apocalipsa 21:8. De ce tocmai fricoşii sunt pe primul loc în această teribilă listă a morţii? Sunt ei mai vinovaţi decât desfrânaţii, idolatrii, vrăjitorii, mincinoşii şi ceilalţi nelegiuiţi care au făcut din păcat un mod de viaţă? Nu ne revine nouă, oamenilor, sarcina de a stabili gradul de vinovăţie al semenilor noştri. Există însa cel puţin două motive cât se poate de pertinente care fac ca un om, biruit de un anumit gen de frică, să se regăsească pe lista neagră a celor excluşi din Împărăţia lui Dumnezeu:

1) Frica ne determină să facem ceea ce, în mod normal, nu am face.

2) Frica ne determină să nu facem ceea ce, în mod normal, am face. (fragment din articolul http://articolecrestine.com/ppromisiunile-lui-dumnezeu/01nu-te-teme-caci-eu-sunt-cu-tine.html )

De ce ne temem de oameni? De ce ne temem de reacţia lor? De ce tăcem când unul dintre noi are gura mai mare decât noi? Dacă motivul ar fi spiritual pentru că tăcem, ar fi bine. Pentru că Dumnezeu nu are nevoie ca noi să facem pe avocaţii Lui, Lui nu-I plac certurile de vorbe şi adevărul întotdeauna va ieşi la iveală acolo unde este Dumnezeu. Numai că motivele noastre sunt fireşti: ne temem să nu pierdem relaţii care contează pentru noi, ne temem să nu ne ştirbim reputaţia şi alte motive care nu au de a face cu Dumnezeu. Nici Isus nu S-a apărat când a fost acuzat pe nedrept. Aşa că trebuie să punem în mâna Domnului dreptatea şi El va face dreptate. Dar vai de cei care-I vor sta împotrivă. Dar acesta este cu totul alt subiect, pentru o altă discuţie.

Închei cu cuvintele Domnului nostru din rugăciunea din Ioan 17:

„Pentru ei Mă rog. Nu Mă rog pentru lume, ci pentru aceia pe care Mi i-ai dat Tu; pentru că sunt ai Tăi: – tot ce este al Meu este al Tău, şi ce este al Tău este al Meu – şi Eu sunt proslăvit în ei. Eu nu mai sunt în lume, dar ei sunt în lume, şi Eu vin la Tine. Sfinte Tată, păzeşte, în Numele Tău, pe aceia pe care Mi i-ai dat, pentru ca ei să fie una, cum suntem şi Noi. Când eram cu ei în lume, îi păzeam Eu, în Numele Tău. Eu am păzit pe aceia pe care Mi i-ai dat; şi niciunul din ei n-a pierit, afară de fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura. Dar acum, Eu vin la Tine; şi spun aceste lucruri, pe când sunt încă în lume, pentru ca să aibă în ei bucuria Mea deplină. Le-am dat Cuvântul Tău; şi lumea i-a urât, pentru că ei nu sunt din lume, după cum Eu nu sunt din lume. Nu Te rog să-i iei din lume, ci să-i păzeşti de cel rău. Ei nu sunt din lume, după cum nici Eu nu sunt din lume. Sfinţeşte-i prin adevărul Tău: Cuvântul Tău este adevărul. Cum M-ai trimis Tu pe Mine în lume, aşa i-am trimis şi Eu pe ei în lume. Şi Eu însumi Mă sfinţesc pentru ei, ca şi ei să fie sfinţiţi prin adevăr. Şi Mă rog nu numai pentru ei, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine prin cuvântul lor. Mă rog ca toţi să fie una, cum Tu, Tată, eşti în Mine, şi Eu în Tine; ca şi ei să fie una în Noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis. Eu le-am dat slava pe care Mi-ai dat-o Tu, pentru ca ei să fie una, cum şi Noi suntem una – Eu în ei, şi Tu în Mine – pentru ca ei să fie în chip desăvârşit una, ca să cunoască lumea că Tu M-ai trimis şi că i-ai iubit cum M-ai iubit pe Mine.”

AMIN

MOTTO 2012 PENTRU NOI

2012-01-03T20:05:00.000+02:00

1 Cor.2:9

Dar, după cum este scris: „Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit, şi la inima omului nu s-au suit, aşa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc.”

Serbarea "Crăciunul copiilor"

2011-12-19T18:32:00.000+02:00

Grupul de colindători de la şcoală

Maria şi Iosif adică Irina şi Edi

Îngerul şi păstorii adică Raluca, Sebi, Irina şi Patricia

Raluca, Sebi, Patricia şi Irina

Magii adică Roxi, Bianca şi Sara

Mihăiţă la orgă

Steaua adică Noemi

Noemi cântă Ninge

Dana

Daria

Giulia

Miruna

Flavius, Moni şi Alex

Week without God: weak!

2011-10-25T13:56:00.002+03:00

Blidul

2011-09-12T08:50:00.001+03:00

Acum, dar, rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea.

2011-09-10T17:28:00.003+03:00

Punct şi de la capăt!

2011-08-08T21:16:00.000+03:00

Un nou început. Cum tocmai am aflat în ultimul an, singura constantă din viaţa noastră prezentă este "schimbarea". Când Îl urmezi pe Dumnezeu şi vrei să faci voia Lui, nu poţi sta pe loc, oricât ar vrea unii sau alţii să te ţină! Numai Lui îi dai socoteală şi de El trebuie să asculţi! Aşa că, punct şi de la capăt. De data sta, fără compromisuri! Domnu-i bun! Orişicând!

Noi reduceri la Gramma!

2011-07-05T18:39:00.001+03:00

Putini dintre prietenii care viziteaza www.gramma.ro stiu ca unele dintre cele mai cautate carti, si astazi, sunt cartile de fictiune, romanele. Chiar si intr-o lume dominata de filme si imagine, romanele au trecere la cei care iubesc si aprecieaza cartea. Si este bine ca este asa! Romanele bune, precum filmele bune, ne transpun in lumea lor purtandu-ne pe taramuri inaccesibile in alt mod. La sfarsitul calatoriei, cand ultimul rand este deja istorie, ne trezim mai bogati, cu nenumarate lectii de viata mai bine intelese, cu noi perspective. Tocmai de aceea cea mai apreciata metoda didactica in evanghelii este pilda!

Si pentru ca stim care este valoarea romanelor de calitate si mai ales pentru ca este vremea vacantei, Libraria Gramma.ro aduce reduceri insemnate la romane semnificative. Iata reducerile:

1. Pachet patru romane celebre (Camasa lui Cristos, Coliba unchiului Tom, Ben-Hur si Cetatea blestemata) - 20% reducere

2.Credinta parintilor mei - Lynn Austin - 10% reducere

3. Demon - memorii - 10% reducere

4. Hanah - povestea Evei - 10% reducere

5.Dumnezeu imi cunoaste cararea - 10% reducere

6. Funiile dragostei - 10% reducere

7.Romane de Ligia Seman - 10 % reducere

8. Secretul multumirii - 10% reducere (colectia de 3 romane din serie)

9. Iarta-ma Natasa - 10% reducere

10. Umbra celui atotputernic - 10% reducere

(toate celelalte reduceri sunt vizibile aici)

Nu gândi ca lumea!

2011-07-05T11:00:00.000+03:00

2 Corinteni 10:4-5 „Căci armele cu care ne luptăm noi nu sunt supuse firii pământeşti, ci sunt puternice, întărite de Dumnezeu ca să surpe întăriturile. Noi răsturnăm izvodirile minţii şi orice înălţime care se ridică împotriva cunoştinţei lui Dumnezeu; şi orice gând îl facem rob ascultării de Hristos.”

Dacă vei gândi cum gândeşte lumea, vei acţiona ca şi lumea. Gânduri neţinute sub control duc la acţiuni scăpate de sub control. Deci controlează-ţi gândurile şi adu-le în ascultare de Cuvântul lui Dumnezeu.

Programează-ţi mintea cu Cuvântul lui Dumnezeu. Cuvântul este duh şi viaţă. Când mintea ta este plină de Cuvântul lui Dumnezeu vei deveni puternic şi vei putea să exerciţi autoritate să depăşeşti orice gând nedumnezeiesc şi să cucereşti orice teritoriu al inamicului.

Nu lăsa pe Satan să te înşele şi să te determine să sacrifici slava lui Dumnezeu pentru câteva momente de auto-îngăduinţă faţă de păcat. Controlează-ţi gândurile! Meditează la Cuvânt în loc să meditezi la lucruri fireşti, egoiste. Ţine-ţi privirea aţintită la Isus, Alfa şi Omega al credinţei tale.

Versete de studiat: Psalmul 119:11-18

Disciplinarea lui Dumnezeu

2011-07-04T12:24:00.000+03:00

Evrei 12:6,7

Căci Domnul pedepseşte pe cine-l iubeşte şi bate cu nuiaua pe orice fiu pe care-l primeşte.”

Suferiţi pedeapsa: Dumnezeu Se poartă cu voi ca şi cu nişte fii. Căci care este fiul pe care nu-l pedepseşte tatăl?

Este o neînţelegere teribilă între creştini astăzi în ce priveşte metodele lui Dumnezeu de a-şi disciplina copiii. Arătăm către anumite feluri de dezastre – o tornadă sau un accident de maşină – şi spunem „cred că Dumnezeu a trimis această catastrofă ca să ne înveţe ceva”.

Nu, El nu face aşa ceva! Un Dumnezeu iubitor nu trimite copiilor Lui moarte şi distrugere ca să-i înveţe. Nu-Şi dezleagă câinele rău ca să ne muşte de picior, aşa încât să învăţăm să ne păzim cizmele.

Cum ne pedepseşte El? Cu ajutorul Cuvântului Său.

2 Timotei 3:16,17 spune:

Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire,

pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună.

Dacă vă uitaţi în 2 Corinteni 7 veţi vedea exemple ale acestui lucru. Acolo apostolul Pavel vorbeşte despre o situaţie în care Biserica din Corint avea nevoie de corecţie. Acea biserică a depăşit măsura şi trebuia disciplinată.

Cum a făcut Pavel acest lucru? Nu a cerut de la Dumnezeu un cutremur ca să-i scuture! Le-a scris o scrisoare. Le-a scris un cuvânt de mustrare care i-a durut atât de rău încât ei ar fi preferat să fie bătuţi cu nuiaua. I-a tăiat adânc în duhul lor şi i-a adus la pocăinţă.

Tatăl nostru ceresc ne iubeşte şi pentru că ne iubeşte ne pedepseşte. Dar El o va face cu unelte spirituale nu fireşti. Va folosi puterea spirituală a Cuvântului Lui ca să ne mustre necredinţa şi să ne cureţe duhul, dar în aşa fel încât să ieşim din asta mai puternici, nu slabi şi judecaţi.

Aşa că încetaţi să vă înclinaţi în faţa dezastrelor şi în loc, începeţi să vă supuneţi Cuvântului lui Dumnezeu. Călăuziţi-vă după cuvânt. Lăsaţi-L să vă corecteze şi să pună la punct firea şi pofta care va îndepărtat. Amintiţi-vă, sabia Duhului are două tăişuri – o parte este pentru satan şi cealaltă este pentru voi. Lăsaţi-L pe Dumnezeu s-o folosească pentru a vă ţine pe Cale!

Romani 2:4

Sau dispreţuieşti tu bogăţiile bunătăţii, îngăduinţei şi îndelungii Lui răbdări? Nu vezi tu că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă?

Traducere după Kenneth Copeland

Versetul zilei 12.06

2011-06-11T16:47:00.002+03:00

Faptele apostolilor 1:8

Ci voi veţi primi o putere, când Se va coborî Duhul Sfânt

peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată

Iudeea, în Samaria şi până la marginile pământului.”

Faptele apostolilor 2:1-4

În ziua Cincizecimii, erau toţi împreună în acelaşi loc.

Deodată, a venit din cer un sunet ca vâjâitul unui vânt

puternic şi a umplut toată casa unde şedeau ei.

Nişte limbi ca de foc au fost văzute împărţindu-se

printre ei şi s-au aşezat câte una pe fiecare din ei.

Şi toţi s-au umplut de Duh Sfânt şi au început să

vorbească în alte limbi, după cum le dădea Duhul

să vorbească.

O conferinţă minunată

2011-05-30T13:20:00.000+03:00

Vineri şi sâmbătă s-a desfăşurat la centrul Iosua, Hunedoara o conferinţă susţinută de Dee Whynot. Ne-a învăţat despre trăirea în Duhul, despre păşirea prin credinţă Au participat circa 45 de femei şi am plecat de acolo toate mult îmbogăţite de cuvântul lui Dumnezeu şi hotărâte să nu mai trăim în fire, ci prin Duhul Sfânt al lui Dumnezeu. El să ne ajute la aceasta!

Ce e dragostea?

2011-05-03T10:20:00.001+03:00

Glumă? Realitate? Cum se formează caracterul la români?

2011-04-30T09:25:00.001+03:00

Am găsit şi eu povestea asta şi am preluat-o fără acordul nimănui pentru că este atât de răspândită încât nu cred că se mai cunoaşte autorul. Se referă la educaţia pe care o primim în şcoală, educaţia care ne dă cei şapte ani de acasă.... şi care ne formează pentru viaţă. Nu cred în mesaje subliminale, dar nu pot să nu-mi pun serios întrebarea - dacă aşa îi formăm şi îi creştem pe copiii noştri, fără exagerare... să nu ne mai mirăm!

1. Prima poezioară pe care o învăţam este… “Căţeluş cu părul creţ”… care ne învaţă: “Fură raţa din coteţ / Şi se jură că nu fură…”
2. A doua poezie semnificativă pe care o învăţăm este… “Mioriţa”… care ne învaţă că doi români invidioşi se asociază şi-l omoară pe al treilea care era cel mai productiv în domeniul lor de activitate…
3. A treia poezie semnificativă pe care o învăţăm este… “Luceafărul”… care ne învaţă că tânăra româncă de măritat îl aduce pe geniul român în pragul sacrificiului suprem dar îl preferă pe un viclean băiat din flori şi de pripas…

Nu vreau să mă leg de valoarea literaturii româneşti... nici vorbă, e doar o constatare de a mea! Ca să nu mai zic de "Capra cu trei iezi" care este un exemplu clar de răzbunare, "Balada unui greier mic" în care suntem încurajaţi la lene, viaţă uşoară şi cerşetorie, egoism şi zgârcenie, apoi toate acele poveşti/desene animate care fac copiii să creadă că se pot arunca de la etaj că nu vor păţi nimic, gen Tom şi Jerry, ar fi multe de spus, dar soţul meu spune să încetez până nu mă trezesc sub un morman de pietre! Ideea e că ar fi bine dacă cei care conduc şcoala românească ar fi mai atenţi cu ceea ce pun în manuale ca lectură obligatorie!

O nouă săptămână!

2011-03-30T10:33:00.000+03:00

Articol de opinie postat pe Phoenixmission

Tipuri de rugăciune - predică de Emanuel Reinerth după cartea Mantaua rugăciunii de Bill Norton

2011-03-21T13:29:00.000+02:00

Dumnezeu a lăsat rugăciunea ca mijloc de comunicare directă cu El. Rugăciunea este respiraţia sufletului. Rugăciunea activează şi eliberează puterea lui Dumnezeu în viaţa noastră, este mijlocul prin care experimentăm prezenţa lui Dumnezeu.

1. RUGĂCIUNEA DEVOŢIONALĂ este cheia zdrobirii atacurilor duşmanului. Prin ea îl putem cunoaşte pe Dumnezeu într-un mod personal şi intim, este o formă de rugăciune centrată pe Dumnezeu, axată pe cunoaşterea Lui şi de a-L binecuvânta.

Practic, cum putem să dezvoltăm rugăciunea devoţională? Avem nevoie de rugăciune zilnică, întâi în cămăruţa noastră, apoi de câte ori ni se iveşte ocazia.

Noi nu trebuie să ne rugăm până obosim ci până obţinem victoria, până biruim firea noastră şi intrăm în prezenţa lui Dumnezeu.

Rugăciunea devoţională trebuie să fie diferită de la zi la zi, să nu devină rutină şi mai ales ea trebuie să devină tot mai profundă.

2. AŞTEPTAREA ÎNAINTEA DOMNULUI- cum spunea şi Nicole la Conferinţa de mijlocire şi luptă spirituală, comunicarea cu Dumnezeu nu este o turuială lungă, apoi te-ai întors cu spatele şi-ai plecat.

De multe ori găsim în Biblie: taci înaintea Domnului, ascultă-L! (David). Este esenţial ca noi să aşteptăm timpul lui Dumnezeu, să avem răbdare ca să vedem cum răspunde, cum lucrează El şi să ne alăturăm şi noi. Isus ne-a chemat în odihna Sa, ne-a dat pacea Sa. Aşa cum avem nevoie de transmiterea gândurilor noastre către Dumnezeu, tot aşa avem nevoie să ne cultivăm răbdarea aşteptând răspunsul Lui. Este tot o practică şi liniştea lăuntrică, un lucru de care avem nevoie din când în când. Dacă ne tot agităm riscăm să nu mai auzim glasul Domnului şi să ratăm împlinirea voii Lui. Îl slujim chiar şi stând, atunci când e timpul să stăm. În acest timp putem observa, putem să descoperim viziunea pe care o are Domnul în ce ne priveşte.

3. LAUDA ŞI ÎNCHINAREA în primul rând este o poruncă. Şi până una alta ştim cu toţii că El coboară în mijlocul laudelor noastre, dacă provin dintr-o inimă curată.

Fiecare îl poate lăuda liber, după felul fiecăruia de a fi. Unii sunt mai liniştiţi, alţii sunt mai expansivi, Dumnezeu se uită la inima noastră. Dacă avem motive de întristare, dar noi ne luptăm şi ne depăşim starea pentru a intra în prezenţa Lui, El vede şi ştie acest lucru şi ne binecuvântează, ne umple de bucuria mântuirii şi a prezenţei Sale (Ps. 150). Lauda ne aduce în prezenţa Sa şi ne face să-L sărbătorim.

Închinarea este ca o curgere a dragostei, este exprimarea iubirii la fel ca în Cartea Cântărilor. El ne-a eliberat, ne-a curăţat, iar acum noi venim şi ne închinăm declarându-i dragostea la rândul nostru.

Închinarea ne schimbă, dacă vrem cu adevărat acest lucru. Nu-i uşor, dar dacă Dumnezeu ne-a sfinţit prin prezenţa Sa, noi nu putem rămâne la fel ca înainte, întâlnirea cu El schimbă vieţi, schimbă caractere, dacă nuj înseamnă că nu s-a dorit niciodată cu adevărat acest lucru. El nu obligă pe nimeni să-L primească, dar nici nu poate primi o închinare dintr-o inimă falsă.

4. RUGĂCIUNEA DE MIJLOCIRE pe măsură ce creştem spiritual şi ne întărim paşii pe Cale şi dezvoltăm relaţia cu Domnul ajungem şi în punctul în care purtăm poverile altora.

Dumnezeu ne cheamă la aceasta, depinde de noi dacă vom ajunge până în acest punct, dar trebuie să fim conştienţi că El ne-a chemat să slujim altora prin darurile cu care El ne-a înzestrat. Dumnezeu ne aduce pânmă în acel punct în care simţim suferinţele altora, plângem pentru ei şine rugăm să fie mângâiaţi, pentru că ei , fiind în mijlocul problemelor, nu se pot ridica singuri. Ilie a mijlocit, Avraam la fel, avem destule exemple biblice. Domnul Isus a mijlocit în nenumărate rânduri pentru noi cu lacrimi. Mijlocirea este asemenea dinamitei (dunamis), este puterea aplicată a lui Dumnezeu (Fapte 1:8). Aşa cum aducem cererile noastre înaintea lui Dumnezeu şi aşa cum ne rugăm unii pentru alţii, tot aşa după cum avem un Mijlocitor în Cer, la fel suntem chemaţi să mijlocim unii pentru alţii, sub ungerea Duhului Sfânt.

5. LUPTA SPIRITUALĂ de 2000 de ani este un conflict deschis, puternic între satan şi Biserică. El a fost biruit pe Calvar, dar se luptă în continuare ca să piardă chiar şi pe cei ce sunt aleşi.

Efeseni 6:12 – noi suntem chemaţi să luptăm împotriva puterilor întunericului. Prin această rugăciune agresivă putem birui, detronăm principalităţile demonice şi alungăm întunericul spiritual.

Prima armă este Cuvântul. Isus S-a folosit din plin de această armă atunci când a fost ispitit. Am putut vedea că şi diavolul cunoaşte Cuvântul aşa că trebuie să ne pregătim serios ca să-L cunoaştem şi mai bine şi să putem ţine piept atacurilor celui rău.

A doua armă este Numele lui Isus. Poate că demonii nu se tem de noi, dar de Numele Domnului se tem din cale-afară, Numele Domnului ne protejează şi ne dă autoritate. Atunci când suntem călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu şi rostim ceva în Numele Domnului, acel lucru ia fiinţă.

O altă armă e Sângele lui Isus. El ne-a curăţit şi are putere să curăţească şi astăzi până în veşnicie.

Postul este încă o armă puternică. În timp ce postim ne concentrăm asupra scopurilor lui Dumnezeu.

Librăria Gramma are ştiri noi!

2011-03-02T10:41:00.000+02:00

Sunt carti care se ascund bine in spatele autorilor lor. Despre ei, despre autori, stim multe lucruri, ii urmarim, ii admiram, le suntem alaturi, macar cu gandul, in momentele grele si ne bucuram de fiecare data cand succesele lor ajung pana la noi. Cu timpul, pe unii dintre ei, ajungem sa ii iubim cu adevarat.

Ce se intampla insa atunci cand alaturi de imaginea de autor cunoscut pui pe cea de predicator iubit de mase largi de oameni, de om recunoscut pentru franchetea si sinceritatea cu care abordeaza subiectele mesajelor sale, fie ele si dureros de complicate? Cartea care vine la pachet, in spatele acestui predicator-autor, este importanta pentru toti cei care il indragesc, este de urmarit pentru toti cei care il asculta.

Stim cat sunt de importante pentru voi aceste carti si cat de indragiti sunt autorii lor, si de aceea in perioada urmatoare, Libraria Gramma.ro lanseaza campania: ‘semnaturi celebre“, campanie care va aduce cartile autorilor indragiti la pachet cu semnatura acestora.

Primul autor cunoscut si indragit in Romania: Vladimir Pustan. In cadrul campaniei, toti cei care vor comanda conform regulii de mai jos vor beneficia de o carte cu semnatura lui Vladimir Pustan, semnatura afla pe prima pagina interioara a cartii.

Regula: pentru a primi o carte cu semnatura lui Vladimir Pustan, trebuie sa comanzi de pe gramma.ro oricare 2 carti, din care una sa il aiba ca autor pe Vladimir Pustan. Atentie, stocul cartilor cu semnatura este limitat.

Pentru a urmari cartile scrise de Vladimir Pustan, apasa aici.

Secunda (cât de importantă este o secundă?)

2011-02-21T09:23:00.000+02:00

Odată, un om L-a întrebat pe Dumnezeu:

- Doamne, cât înseamnă pentru Tine un milion de dolari?

- Un milion de dolari e cât 1$, răspunse Dumnezeu.

- Şi cât este pentru Tine 1000 de ani? continuă omul.

- 1000 de ani sunt ca o secundă, spuse din nou Domnul.

Atunci, încurajat, omul zise:

- Doamne, dă-mi te rog 1 dolar!

La care Domnul încheie:

- Aşteaptă o secundă.

Un singur lucru i-a poruncit Dumnezeu omului: ascultarea (Geneza 2:15-17). Aceasta a fost prima poruncă pentru om, iar mai târziu pentru Israel: „Ascultă Israele!”

De la bun început a fost nevoie de numai o secundă pentru ca omul să păcătuiască. A fost nevoie de o secundă de neatenţie ca diavolul să-l înşele pe om. I-a distras atenţia o secundă şi a plantat îndoiala în inima lui (Geneza 3:1-5). Toată treaba celui rău e de doar o secundă. De aceea are el mintea odihnită şi inventează noi şi noi metode de a ne duce în ispită şi de a ne face să păcătuim. O singură secundă dacă ne distrage atenţia de la Dumnezeu şi restul merge de la sine. Un rău atrage alte rele şi se formează în scurt timp un păienjeniş din care nu mai putem ieşi decât prin intervenţie divină.

Doar o secundă a distras-o pe Eva, restul l-a făcut mintea ei (Gen. 3:6). O singură secundă a adus păcatul în lume, o singură secundă a adus moartea spirituală, o singură secundă a adus blestemul asupra tuturor oamenilor. Este Eva de vină? Hai să vedem unde era Adam. Aaa! Era lângă ea. Deci lui i-a dat Dumnezeu în stăpânire pământul şi tot ce era pe el, iar Adam stătea lângă Eva ca o legumă în loc să-l ia de gât pe şarpe şi să-l azvârle cât colo. Probabil că încă nu-şi revenise din anestezie sau din uimire când a văzut-o pe Eva (Işa). Această fatală secundă a provocat despărţirea de Dumnezeu. Atunci când un copil face o prostie, conştiinţa lui îi spune că a greşit şi el simte ruşine şi chiar frică faţă de părinte. Nu mai merge să sară în braţele tatălui. La fel a păţit şi Adam, în loc să meargă la întâlnirea zilnică cu Dumnezeu, s-a ascuns ruşinat şi plin de teamă (Gen. 3:7-10). Asta face diavolul, ne face de ruşine şi pune în inima noastră frica, ne dă un duh de frică în locul duhului care strigă Ava! către Dumnezeu.

Şi mai este un lucru important aici: Gen. 2:8,9;16,17/ 3:2-5 şi G. 3:22-24. Deci în mijlocul grădinii erau doi pomi: - pomul vieţii – la care omul avea acces şi putea să trăiască în veci - şi mai era pomul cunoştinţei binelui şi răului – de care nu i s-a dat voie să se apropie. Dar omul, ca un copil încăpăţânat, în loc să aleagă să trăiască veşnic cu Dumnezeu, a ales să cunoască binele şi răul, cu riscul de a muri spiritual. După aceste evenimente a decis Dumnezeu să-l alunge pe om din grădina Edenului. Iniţial am crezut că acest lucru a fost o pedeapsă, dar mai târziu am înţeles că de fapt Dumnezeu nu voia ca omul să trăiască în veci separat de El. Deci din cauza neascultării s-a produs separarea şi dacă omul ar fi mâncat după aceea din pomul vieţii ar fi trăit în veci separat de Dumnezeu. Înţelegeţi? Din acel moment a intrat păcatul în lume şi tot din acel moment a început lupta lui Dumnezeu de a ne recâştiga. De atunci a pus El în aplicare planul de mântuire a omului.

Iată primul rezultat al păcatului: Cain, care nu era în regulă d.p.d.v. spiritual, într-o secundă a decis să scape de concurenţă (Gen. 4:7,8) şi l-a omorât pe Abel. Mergând mai departe printre eroii Bibliei, pe lângă faptele lor eroice şi demne de urmat, pe lângă ascultarea şi relaţia lor specială cu Dumnezeu, putem vedea că fiecare a avut secunda lor de cădere.

Noe – după ce a ascultat de Dumnezeu şi a construit 100 de ani la arcă, după ce a suferit batjocura tuturor, a avut o secundă în care s-a relaxat şi n-a lucrat cu înţelepciune. Cel rău s-a folosit de asta şi ce a rezultat? A ajuns să-şi blesteme nepotul.

Avraam – după o viaţă cu Dumnezeu, după făgăduinţele pe care le-a primit, după multe fapte de curaj, cel rău a pus frică în inima lui şi l-a făcut să mintă în două rânduri în legătură cu nevasta sa. A fost nevoie de intervenţia lui Dumnezeu ca să-l salveze.

Iacov – a fost binecuvântat de Isaac în urma unei minciuni şi înşelări născocite într-o secundă. Acest lucru s-a întors împotriva lui atunci când a fost înşelat de socrul său care i-a dat de nevastă pe Lea în locul Rahelei.

Iosif - chiar dacă era ales de Dumnezeu dintre fraţii săi, el s-a mândrit şi din această cauză a suferit ani de zile. O secundă de mândrie a dus la o lungă perioadă de umilire. În cele din urmă Dumnezeu l-a ridicat, dar cât a pătimit…

Moise – de asemenea a fost ales de Dumnezeu ca să conducă poporul Lui spre eliberare, dar într-o secundă el s-a bazat pe propriile forţe şi l-a costat 40 de ani departe de promisiune. Apoi, secunda în care a lovit stânca, l-a lipsit de intrarea în ţara promisă.

Samson – un alt erou, a fost judecător în Israel 20 de ani, dar a fost de ajuns o secundă de neveghere şi inima lui a fost abătută de la Domnul şi el s-a îndrăgostit de Dalila. Ea era din rândul filistenilor, Samson şi-a deschis inima faţă de ea, lucru ce i-a pricinuit moartea.

Saul – a fost primul împărat al lui Israel, dar în secunda când poporul l-a lăudat pe David mai mult ca pe el, Saul s-a umplut de invidie şi a încercat să-l omoare pe David. Din acel moment a pierdut orice legătură cu Dumnezeu, a mers la vrăjitoare şi apoi a murit într-un mod ruşinos.

David – când a asculta de Dumnezeu, l-a biruit pe Goliat, dar când a stat degeaba şi n-a vegheat, cel rău i-a abătut privirea spre Batşeba, care făcea baie. O secundă în plus şi păcatul a zămislit în mintea lui, ducând la preacurvie apoi la crimă.

Şi aşa mai departe, până în zilele noastre, acelaşi tipar. O secundă e de ajuns ca cel rău să ne distragă atenţia de la Dumnezeu şi să ne facă să păcătuim. De exemplu, nu e păcat să priveşti, dar e păcat să urmăreşti cu privirea un lucru ce te-ar putea ispiti. Dacă zăboveşti cu privirea mai mult de o secundă sau întorci capul ca să mai priveşti încă o dată ca să vezi mai bine, deja păcatul e înfăptuit. Şi Isus spunea că nu trebuie să faci un lucru rău ca să păcătuieşti, e nevoie doar să gândeşti rău şi ai şi păcătuit.

Este o vorbă:nu poţi opri păsările să zboare pe deasupra capului tău, dar le poţi opri să-şi facă cuib pe capul tău. La fel: nu-ţi poţi opri ochii să vadă anumite lucruri, dar îţi poţi opri mintea să păcătuiască. O secundă de neatenţie, de neveghere, e de ajuns să îngăduie păcatului să intre în viaţa noastră prin ochi, prin urechi. Cel rău atacă la toate nivelele, în orice domeniu şi în orice secundă, dar noi putem să-i ţinem piept atacurilor, dacă stăm lângă Dumnezeu, conectaţi la El. De aceea spunea şi Domnul Isus: „Vegheaţi ca să nu cădeţi în ispită!”

Suntem ispitiţi să privim la ceva ce ne face să păcătuim? Trebuie să ne luptăm şi să întoarcem capul în altă parte şi să ne oprim gândurile, fie că-i vorba de o persoană, de o vitrină, de o bijuterie sau de o mâncare.

Suntem ispitiţi să tragem cu urechea la o bârfă? Să ne depărtăm cât mai mult şi să nu dezvoltăm ideea în mintea noastră.

Suntem ispitiţi să gustăm sau să facem ceva ce ne afectează negativ? Să-I cerem Domnului putere să rezistăm şi să oprim orice acţiune de acest gen. Să ne căutăm de făcut care să-I placă lui Dumnezeu.

Ca să biruim mai uşor ispitele trebuie să ne menţinem conectaţi la Dumnezeu prin Duhul Sfânt. Doar aşa ne ţinem inima şi mintea ocupate şi ne protejăm împotriva căderii.

Să ne rugăm Domnului ca să ne poarte în fiecare secundă în carul Său de biruinţă şi astfel să creştem în tăria Lui şi să devenim o Biserică de biruitori!

Predică de Emanuel Reinerth

Acum este Timpul

2011-02-11T15:06:00.001+02:00

Este imperativ ca trupul lui Hristos să deosebească cu acurateţe timpurile şi sezoanele în care se află. Am ascultat cu atenţie la ceea ce are de spus Duhul Sfânt pentru aceste timpuri.

Cred că Dumnezeu, în bunătatea Lui, ne dă o nouă înţelegere şi călăuzire pentru vremurile care vin.

Daţi-mi voie să încep prin a spune că Dumnezeu doreşte ca noi, mireasa Lui, să umblăm în favoare şi biruinţă ca niciodată până acum. Dumnezeu eliberează un nou nivel de har şi putere pentru ca să demonstrăm lumii că Dumnezeu este Cel care domneşte, în ciuda circumstanţelor sau situaţiilor. Vă reamintesc versetul: „Scoală-te, luminează-te! Căci lumina ta vine, şi slava Domnului răsare peste tine.” (Isaia 60:1) Mireasa trebuie să lumineze puternic cu lumina lui Cristos, chiar dacă lumea tremură de frică şi se tulbură în faţa necunoscutului.

Încă de la intrarea în 2011 ne-am aflat în tranziţie. Este o mare accelerare a lucrurilor şi o schimbare nouă în fiecare zi. Aşa cum vedem, apar crize la nivel personal, naţional şi global şi lucrurile continuă să degenereze. Acest lucru nu va înceta, nici nu va încetini, lucrurile vor continua să se schimbe rapid de la o zi la alta, în special în ceea ce priveşte condiţiile de declin economic. Aşa cum am tot spus în ultimii doi ani „Acum este momentul să faceţi ordine în finanţele voastre.”

În timpul acestei tranziţii este important să rămânem fermi pe poziţie. Pe măsură ce vă aflaţi în tranziţie staţi liniştiţi ştiind că Dumnezeu are un plan şi El orchestrează felul în care vor trece evenimentele care trebuie să vină. Am auzit pe Domnul spunând: „Eu vă voi aduce un timp de limpezime în gândire şi veţi avea o direcţie mai importantă în viaţa voastră.”

Suntem pe marginea prăpastiei, la răscruce de criză. Suntem la un moment în care se apropie un conflict major între bine şi rău. Acest lucru nu trebuie să genereze spaimă sau panică şi nici nu este intenţia mea de a adăuga ceva în plus la cuvinte profetice ca „osândă şi jale”, care par atât de răspândite astăzi. Vreau să subliniez că Dumnezeu, în bunătatea Lui, ne oferă un sezon de meditare şi de pregătire, astfel că nu vom fi luaţi pe nepregătite şi, prin urmare, aruncaţi într-o frenezie de panică, confuzie şi îngrijorare.

Cred că există o criză majoră la nivel naţional care se profilează în următorii doi-trei ani. Văd că această criză va fi la un nivel care afectează naţiunea noastră de sus în jos, ducând la o mare schimbare pentru naţiunea noastră ca un întreg. Nu sunt sigură care va fi rezultatul final sau cum va arăta, cu toate acestea, am încredere că Dumnezeu ne pregăteşte nu numai să îndurăm aceste schimbări, dar şi să trăim victorioşi în timpul lor.

Acum este momentul să aruncaţi orice greutate care vă ţine pe loc şi să continuaţi să urmăriţi integritatea în viaţa personală. Umblaţi într-un nou nivel de bucurie şi pace în anul care urmează. Dumnezeu spune: „Nu te uita la circumstanţele vieţii tale! Nu te mai concentra la uriaşii din viaţa ta şi începe să priveşti la promisiunile tale”.

Una dintre cele mai mari misiuni ale lui Satan în acest moment este de a aduce un duh de ofensivă la adresa trupului lui Hristos. Fiţi conştienţi de atacurile care apar în faţa voastră. Nu lăsaţi aceste duhuri să vă fure victoria. Noi nu putem controla când vine atacul, cheia este modul în care răspundem. Nu daţi atacurilor (jignirilor) un loc în viaţa voastră. Alegeţi să treceţi cu vederea atacurile şi neplăcerile şi fiţi rapizi în a ierta în perioadele ce vor urma.

Creştinii trebuie să se ridice în această perioadă şi să înceapă un război spiritual. Trupul lui Hristos nu mai trebuie să tremure de frică şi să tacă. Este timpul să deschidă gura şi să înceapă să numească lucrurile care încă nu sunt ca şi cum acestea ar exista deja! Există un nou nivel de autoritate şi putere în cuvântul rostit care a fost eliberat peste trupul lui Hristos. Vom începe să vedem multe minuni, mai ales vindecări care apar când cuvântul este rostit cu putere, iar acest lucru este în continuă creştere la nivel general, precum şi personal. Acest lucru va continua să se accelereze pe măsură ce poporul lui Dumnezeu devine mai încrezător în această nouă ungere.

Va începe să crească puternic un cântec nou pe pământ. Acest sunet al cerului va fi eliberat în muzică şi versuri şi va aduce multă plăcere Tatălui. Dumnezeu aşteaptă ca un nou tip de închinători să apară. Ei vor purta focul şi pasiunea pentru noua mişcare a lui Dumnezeu. Este timpul pentru un cântec nou şi un dans nou. Este imperativ să fim dispuşi să ne eliberăm de cele vechi şi să îmbrăţişăm noul.

Există un nou nivel de har care este turnat peste păstori în 2011. Dumnezeu pune un nou accent pe slujba de păstor. În ultimele două decenii, accentul a fost pus pe apariţia şi stabilizarea atât a profeţilor cât şi a apostolilor. Acest lucru a fost necesar pentru naşterea profeţiei şi apostoliei în biserica modernă. Acest lucru a cauzat nesiguranţă şi a rănit oarecum păstorii în acele timpuri în care aceştia s-au simţit mai puţin importanţi. Este timpul pentru ca păstorii să se scalde în apele de vindecare, astfel încât aceştia, la rândul lor, să se poată turna ca jertfă în trupul lui Cristos pentru o slujire mult mai mare şi mai eficientă.

Va fi o nouă ajustare în mişcarea profetică. Acesta va aduce ordine mai mare şi clarificare în slujirea de profet. Cei care îşi doresc această slujire trebuie să primească confirmare şi validare, nu numai de la Dumnezeu, ci şi de la cei cu celelalte daruri: apostolul, pastorul, evanghelistul şi învăţătorul. Dumnezeu doreşte o intensificare a acţiunilor lor prin o mai bună colaborare de lucru între aceste slujiri. Ele nu pot continua să existe independente una de alta şi trebuie să înceapă să funcţioneze interdependent. Pe măsură ce Dumnezeu aduce o mai mare ordine, va exista o creştere a revelaţiei profetice în special în vise, viziuni şi vedere în domeniul spiritual. El unge ochii noştri cu balsam, astfel încât să putem vedea în mod clar şi cu pătrundere mai mare.

Pe măsură ce se va da acest război între împărăţia întunericului şi Împărăţia lui Dumnezeu, va exista o creştere a dezastrelor naturale şi anomalii, cum ar fi inundaţii, uragane şi cutremure. Vă reamintesc că „ De asemenea, şi firea aşteaptă cu o dorinţă înfocată descoperirea fiilor lui Dumnezeu.” (Romani 8:19) Tot ce este creat strigă către poporul lui Dumnezeu să vină şi să înainteze Împărăţia lui Dumnezeu pe pământ. Pământul strigă după moştenitorii de drept ca ei să intre în moştenirea lor pentru a statornici destinul dat de Dumnezeu şi să umble în autoritatea lăsată de El.

De mai mulţi ani, am avut viziunea unor vârtejuri de foc recurente care aprind Statele Unite cu slava şi prezenţa lui Dumnezeu. Pe măsură ce trupul lui Hristos creşte în putere şi autoritate, aceste vârtejuri de foc vor începe sa erupă. Văd aceste vârtejuri de foc începând să se răspândească precum un incendiu de-a lungul pământului. Aceste vârtejuri de foc ale trezirii sunt destinate să fie noi şi proaspete. Dumnezeu se va mişca mai mult ca niciodată. Noi nu ar trebui să fim axaţi pe încercarea de a reînvia mişcări din trecut, ci să aşteptăm cu nerăbdare o mişcare nouă a Duhului Sfânt. Am auzit cuvintele: „Nu mai jeli ce a fost şi nu mai este! Aşteaptă-te la ceva mai măreţ!”

Cum ne uităm spre 2011, haideţi să ne evaluăm în rugăciune starea noastră personală. Este timpul să lăsăm deoparte orice supărare personală, orice teamă, orice nesiguranţă şi să ne uităm la Vindecătorul care aduce împlinire. Permite lui Dumnezeu să facă în tine lucrarea care este necesară pentru a te face puternic în faţa greutăţilor.

Aşadar, în concluzie, iată şapte lucruri asupra cărora trebuie să te concentrezi în 2011:

· Pune-ţi finanţele în ordine şi rezistă tentaţiei de a face datorii noi

· Rămâi ferm, fă binele şi nu face schimbări majore din teamă şi nesiguranţă.

· Ţine-ţi privirea concentrată asupra lui Dumnezeu şi promisiunile Lui, nu asupra circumstanţelor.

· Stai departe de lucrurile rele, ofense şi atacuri.

· Începe să te rogi cu o credinţă mai mare şi cu îndrăzneala că rugăciunile tale vor aduce rezultate.

· Urmăreşte harul nou al pastorilor de a conduce şi intră sub acoperirea lor. Aliniază-te sub conducerea stabilită de biserică.

· Trăieşte în aşteptare şi anticipare următoarea mare mişcare a Duhului Sfânt.

Fie ca harul, pacea şi puterea lui Dumnezeu să fie asupra ta pe măsură ce înaintezi în noul an. Fie ca 2011 să fie cel mai bun an al tău de până acum!

Despre autoare: Nicki Pfeifer este co-fondator, împreună cu soţul ei, Mark, al „Open Door Ministries” în Chillicothe, Ohio (opendoorohio.com), unde ei servesc ca pastori seniori. De asemenea sunt fondatorii „Mark şi Nicki Pfiefer Ministries” (markandnicki.com). Nicki este fondatoarea „Fire School of Prophetic Training”, care are locaţii în Statele Unite, Asia şi Africa. O voce profetică recunoscută, Nicki este invitată ca vorbitor la conferinţe în Statele Unite şi alte ţări.

Nemulţumirea ca idolatrie

2011-01-24T11:32:00.000+02:00

Prin sfătuire şi încurajare dorim ca fraţii să fie ridicaţi, întăriţi şi zidiţi în Trupul lui Cristos. Vremuri de criză solicită soluţii urgente şi ferme.

Ieri, citind o carte de Larry Crabb, "Vise năruite", am constatat un adevăr. Spunea autorul că se numără printre cei norocoşi, care au prieteni mulţi, dragi şi preţioşi. I-a venit în minte ideea să întocmească o listă cu cei mai buni 5-6 dintre ei. Privind lista a constatat că fiecare dintre ei făcea ceva pentru el. Şi şi-a dat seama că nu a trecut pe listă pe nimeni pentru care să fi făcut el ceva. A realizat că vedea prietenia ca o sumă de lucruri de care are nevoie iar acei în stare a-i împlini nevoile îi sunt prieteni. Aşa că, şi-a pus serios întrebarea: eu unde mă situez pe lista altora? Şi, pe lista mea cu cei mai buni prieteni ai mei, unde este Domnul?

Citind aceste lucruri, m-am gândit şi eu la fel. Dacă aş fi făcut lista aceea aş fi trecut în capul ei Numele Domnului meu? Sau m-aş fi gândit şi eu doar la lucrurile pământeşti? Sigur că aşa aş fi făcut!

Facem mereu greşeala de a ne separa spiritualitatea de material. Ne raportăm la lumea asta ca şi cum ar fi singura. Nu ne dăm seama 95 la sută din timp că noi trebuie să ne pregătim pentru cer. Alergăm după himere ca să trăim bine, fără să realizăm că, dacă am avea ordinea corectă a priorităţilor nu am trăi doar bine, ci am trăi viaţa din belşug promisă.

Aseară, la biserică, Felicia Mihalcea de la Deva ne-a propus un exerciţiu de optimism. A spus că, în fiecare seară, să întocmim o listă cu 15 motive pentru care să-i mulţumim lui Dumnezeu. Şi aşa seară de seară. Vom fi mai optimişti. Pentru că vom vedea în sfârşit realitatea. Tot pretindem noi, atunci când suntem posomorâţi, că nu suntem pesimişti, ci doar realişti. Am fi realişti doar dacă am face acest exerciţiu zilnic şi am constata cât de nedrepţi suntem, câte motive de mulţumire am avea!

Începeţi propria consiliere spirituală făcând aceste două exerciţii: faceţi lista de 15 motive de mulţumire şi apoi faceţi-o şi pe aceea cu cei 5-6 prieteni. Dacă vreţi să mergeţi mai departe, întocmiţi o listă cu cel puţin 3 persoane pe care să le contactaţi săptămâna asta, cărora să le spuneţi o vorbă bună, să le faceţi un compliment prin care să afirmaţi ceea ce sunt ei.

Spune Arthur Burke în materialul lui despre gelozie: "Avem nevoie să recunoaştem în oameni darurile, chemarea şi ungerea lor şi, de asemenea, să primim cu smerenie, în tăcere, lucrurile bune care se afirmă despre noi.

Dacă putem face aceste două lucruri, vom consolida un scut tot mai mare, mai gros şi atotcuprinzător de onoare în jurul celorlalţi. Pe măsură ce ne onorăm reciproc, umblăm nu doar în autoritate, ci şi în libertate. Nu ne mai atinge puterea devastatoare, devoratoare şi ucigătoare a duhului de gelozie.

Studiaţi la picioarele Celui Veşnic. Învăţaţi arta de a onora. Este puternic dătătoare de viaţă şi păzeşte pe fraţii şi surorile noastre de atacurile de gelozie ale lui Satan.”

Haideţi să alungăm din mintea, inima, conştiinţa, fiinţa noastră acele gânduri şi cuvinte care dezonorează. Haideţi să facem un exerciţiu de spiritualitatea alegând să trăim de partea binelui, fără nici o intenţie de a mai pleca urechea la înşelăciunile tatălui minciunii. Când dezonorăm prin gândurile şi cuvintele noastre o persoană, nu ne adresăm direct ei, ci Celui care a făcut-o aşa cum este. Prin asta, declarăm: „Doamne, nu ai făcut bine, este greşit cum ai creat acest om. Tu nu ştii cum să faci lucrurile şi fiinţele, eu ştiu mai bine!” Iar prin această declaraţie ne facem părtaşi celui rău, plecând urechea, făcând un legământ tacit cu el prin care nu facem decât să mutăm închinarea noastră de la Dumnezeu la Satan. Iar asta este idolatrie. Cât de uşor luăm noi lucrurile. Cât de repede categorisim păcatele în păcate mari şi mici! Dar bârfa şi cârtirea, răzvrătirea şi neiubirea aproapelui prin ce sunt diferite? Iată că practicând aceste lucruri suntem idolatri şi păcătoşi. Mai păcătoşi poate decât cei spre care arătăm cu degetul!

Biserica este un Trup. N-am văzut un trup care să-şi respingă un membru. N-am văzut un trup care să conteste o celulă. N-am văzut un trup în care o parte să invidieze alta. Asta numai în biserică văd.

Dumnezeu ne cere disciplină. De toate felurile. De la disciplina rugăciunii, la a închinării. De la studierea Cuvântului, la părtăşie. Dumnezeul nostru este Unul al ordinii. Când facem toate acele lucruri păcătoase enumerate, ieşim din ordinea Lui, aducând haos.

Dragostea nu este un sentiment. Este o Persoană (Dumnezeu e dragoste) şi o poruncă: iubiţi-vă unii pe alţii. Asta nu are nimic de a face cu simpatia faţă de o persoană, cu compatibilitatea între noi. Trebuie să conlucrăm împreună, să zidim Împărăţia, iubindu-ne.

Nemulţumirea nu este un sentiment. Este un păcat prin care declarăm Creatorului că n-a făcut lucrurile bine.

Credinţa nu este un sentiment: este o acţiune. Ceea ce faci arată ce crezi.

Iertarea nu este un sentiment: este o poruncă, este o alegere.

Haideţi, dar, să trăim conduşi de Duhul lui Dumnezeu, nu de emoţiile noastre.

Haideţi să începem anul nou prin disciplinarea eu-lui nostru, a firii noastre pământeşti, ca Împărăţia lui Dumnezeu să crească şi viaţa noastră să conteze!

Haideţi să fim ceea ce pretindem că suntem: creştini! Adică urmaşi ai lui Cristos!

Măşti sau două feţe?!

2011-01-07T12:03:00.006+02:00

Uneori, ajung să cred că nu voi înţelege niciodată nimic din lumea asta, din scările ei de valori, din sistemele ei morale. Când cred că înţeleg, hop!, se întâmplă ceva şi totul se întoarce cu susul în jos!

De data asta, deasupra tuturor circumstanţelor oarecum nefavorabile, deasupra tuturor răutăţilor, deasupra tuturor duplicităţilor, a fost un film care m-a ajutat să pun câteva lucruri cap la cap, să trag din nou, pentru a câta oară, concluzia că nimic nu mai pare să fie pur şi simplu alb şi negru.

O vreme am crezut că ştiu unde e linia între bine şi rău. Apoi s-a dovedit că nu e acolo. A mai trecut ceva vreme a frământărilor şi am crezut că am aflat, dar s-a dovedit din nou că nu era chiar aşa…. de parcă Dumnezeu nu ar avea altă treabă decât să joace de-a v-aţi ascunselea cu mine!

Îndoiala? Titlu de film. Dar nici măcar despre asta nu este vorba! Nu e vorba că m-aş îndoi că există două sisteme de valori: alb şi negru, bine şi rău, lumină şi întuneric! Doar că „linia” dintre ele oscilează atât de mult şi de tare încât uneori pare că ameţesc şi…. mă prăbuşesc! Ca în ultima vreme.

Spunea James Dobson într-un curs că viaţa omului e ca o oscilaţie sus-jos…. când ajungi sus, nu te bucura prea tare pentru că drumul care urmează este în jos, iar când ajungi jos de tot, nu te întrista prea tare pentru că te aşteaptă urcuşul….

Gândurile şi întrebările m-au pus din nou la pat… aşa fac eu când mă consum prea tare. Aşa că a venit momentul să caut explicaţii. Şi acolo unde nu voi găsi, nu-mi mai bat capul, ci să accept ce nu pot înţelege şi, mai ales, ce nu pot schimba. Mai spunea cineva (Francis de Assisi): "Doamne, dă-mi seninătatea de a accepta lucrurile pe care nu le pot schimba, curajul de a schimba lucrurile pe care le pot schimba şi înţelepciunea de a face diferenţa între ele." Avea perfectă dreptate!
Sistem de valori. Ce noţiune! „În voia sorţii (At the Mercy of a Stranger)” a fost filmul care m-a pus pe gânduri. El, medic, plăteşte un ucigaş să-i scoată soţia din peisaj. Dar ucigaşul îşi descoperă conştiinţa şi, în loc să o ucidă, îi spune ce pune soţul ei la cale şi o ajută să-l prindă în flagrant în timp ce dă banii ucigaşului pentru presupusa crimă. Câteva replici din film m-au făcut să mă gândesc la cât de duplicitară e lumea asta. Ea îl acuza pe ucigaş de mizeria în care trăieşte iar el i-a demonstrat că lumea perfectă în care credea ea că trăieşte este la fel de mizerabilă şi duplicitară ca a lui, măcar el ştia ce trăieşte şi alegea să trăiască aşa fără să se pretindă altceva.

Toate m-au făcut să mă gândesc la câte am trăit în ultima vreme. Cât timp o să mai pretindem că doar noi reprezentăm perfecţiunea şi alţii sunt greşiţi? Cât o să mai pretindem că doar noi suntem pe drumul cel bun şi alţii greşesc, atâta timp cât faptele noastre, exemplul nostru personal spune altceva?

Citez din Bruxelles Mission:

„În ciuda tuturor cârcotaşilor, a ipocriţilor, invidioşilor şi plagiatorilor, Iosif Ţon rămâne un mentor pentru zeci de mii de creştini români de pe întregul mapamond. Rafalele trase de Uniunea Baptistă din România nu fac decât să îi determine pe creştinii sinceri să strângă rândurile şi să înţeleagă mai limpede că religia nu înseamnă nimic, însă credinţa este totul. Diferenţele de nuanţe doctrinare nu-i împiedică pe miile de baptişti de pretutindeni să-l considere în continuare pe pastorul Iosif Ţon un prieten, un frate, un om al lui Dumnezeu.”

Când am ieşit şi noi din sistemul baptist acum 7 ani, am suferit cumplit: lăsam acolo familia, care nu înţelegea, care avea să fie bombardată cu cuvinte grele şi aşa a fost… lăsam acolo prietenii cei mai dragi, care ajunseseră să ne judece şi le-a trebuit mult să accepte… lăsam în urmă biserica noastră de suflet, mentorii noştri dragi, lăsam o bucată din noi. A fost greu, dar a fost necesar. Am simţit că trebuia să învăţăm mai mult, să trăim mai mult decât o învăţătură de altfel foarte bună, dar incompletă, din punctul nostru de vedere. Faptul că am simţit la ultima întâlnire cu comitetul (când ne-am dus să ne retragem oficial) că puţin a lipsit să nu fim omorâţi cu pietre pentru erezie, ne-a ajutat să ne menţinem decizia.

Durerea mea cea mai mare este aceea că fratele Paul Negruţ a fost cel care m-a ajutat să mă hotărăsc să devin copil al lui Dumnezeu. În 92, când m-am predat, nu am înţeles că trebuie să merg până la capăt, că trebuie să fac un botez pentru a împlini tot ce trebuia împlinit. Îmi convenea să mă ştiu cu păcatul iertat, să ştiu că am un Mântuitor, dar ideea de a mă lăsa condusă de Cineva, fie El şi Dumnezeu, îmi repugna la momentul acela. Aşa că am înţeles că Isus trebuie să fie şi Domnul, nu numai Mântuitorul meu, abia în 97, la o predică a fratelui Negruţ. Ani la rând i-am fost recunoscătoare că m-a ajutat să fac pasul… dar acum… nu ştiu ce să mai cred! Cu tot ce se întâmplă… sunt dezamăgită, descurajată… mă întreb unde este verticalitatea şi demnitatea creştină în toate astea? Apărarea doctrinei proprii este mai presus de dragostea de fraţi? „Numai eu am dreptate şi cine nu zice ca mine să fie anatema” este oare o expresie insuflată de Duhul Sfânt? Sau toate fac parte dintr-un plan? Mai degrabă înclin să cred asta! Dumnezeu ştie ce face! Şi El nu-i lasă pe ai Lui!

Să ştiţi, fraţilor, că reprezentaţi modele. Şi toată nebunia asta mediatică nu face cinste Celui pe care spuneţi că-L reprezentaţi. Noi, cei de rând, care privim la voi, ne tulburăm, se întristează Duhul în noi şi ne întrebăm: când aţi spus adevărul? Când ne-aţi convins să ne întoarcem la Dumnezeu vorbind de la amvoane, sau acum, când participaţi la circul acesta nedemn chiar şi pentru cei pe care îi numiţi lumea, darămite pentru creştini?!

Noi, cei de rând, privim la voi. Ca la nişte modele. Purtaţi această responsabilitate. Ce vede lumea care se uită la voi? Oare îşi doreşte cineva să devină membru în bisericile noastre după ce vede aşa ceva? Sau fuge în direcţia inversă văzând cu ochii? Cum poate un creştin de rând, fără însemne şi grade academice să mai cheme pe cineva la Dumnezeu când se întâmplă aşa ceva? Cum să-i spui unui necredincios că e bine să aleagă credinţa când tot ce vede este asta…..

Cu ceva timp în urmă am scris un articol în care îmi exprimam supărarea că se întâmplă aşa ceva în biserici, în timp ce cei din lume mor fără să fie mântuiţi şi un frate, a cărui nume nu-l dau ca să nu se simtă provocat, mi-a spus că „ce prostie mai e şi asta?”. Atât a avut de spus. Că spun prostii. Oare, de pe muntele pe care unii s-au cocoţat, chiar nu se mai simte pulsul omului de rând? Chiar nu se mai vede cât de tare ne rănesc faptele şi vorbele lor, certurile lor de partide? Oare ei chiar nu înţeleg că pe mulţi dintre noi îi vor pierde prin atitudinea şi comportamentul lor total nedemn de Împărăţia lui Dumnezeu? Oare chiar nu ştiu că vor răspunde pentru toate astea sau se fac că nu ştiu?

Nu susţin că reprezint pe nimeni, decât pe mine şi familia mea. Nu sunt nici pe departe vocea celor mulţi. Îmi exprim doar propriile gânduri şi sentimente. Nu că n-aş fi auzit toate astea de la mulţi alţii, dar nu vreau să implic pe nimeni, am învăţat din experienţă că oamenii sunt în stare să-şi menţină cuvântul doar până când sunt confruntaţi. Atunci vor zice: „eu n-am zis aşa ceva, n-am susţinut aşa ceva!” Aşa că toate astea sunt ale mele şi-mi asum răspunderea pentru ele.

Fraţii rămân fraţi, orice s-ar întâmpla. Sângele apă nu se face. Şi Sângele care ne-a făcut fraţi nu ia înapoi ce ne-a dat! Răspunderea pentru toate astea este numai a noastră. Nimeni nu este de vină că ne-am scos mănuşile de box. Dar unii se vor pierde din cauza noastră. Unii vor fugi de Dumnezeu din cauza noastră. Poate să spună oricine că astea sunt doar nişte prostii. Nu sunt. Suntem responsabili. Mai că-mi vine să cred că suntem ca nişte adolescenţi în căutarea identităţii… care vor libertate fără responsabilitate. Libertatea am primit-o la Revoluţie. Dar încă n-am învăţat că suntem responsabili să dăm mai departe ce am primit. Încă nu trăim Matei 28. Pentru că acolo spune: „Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin.” Acolo nu scrie să învăţăm pe oameni ura. Nici dispreţul. Nu asta i-a învăţat Domnul pe ucenici. I-a învăţat dragostea, acceptarea, iertarea. Nu i-a învăţat să pună mai presus doctrina, nici eul. Cât de departe suntem de acele cuvinte! Mai degrabă trăim vremurile în care se căuta un om să stea în spărtură. Şi nu se găsea nimeni. Vai de noi! Dacă noi vom tăcea, vor vorbi pietrele! Şi lucrarea tot se va face. Dumnezeu nu se lasă să fie batjocorit!

Feţe? Măşti? Ce afişăm? Când suntem noi înşine? Când chemăm oamenii la un Dumnezeu al iubirii sau când împroşcăm pe fraţi cu noroi în numele unei doctrine sau a unei apartenenţe religioase?

Ziua mulţumirii!

2010-11-10T13:42:00.002+02:00

Motto-ul săptămânii... mele!

2010-11-10T07:59:00.000+02:00

Dumnezeu are puterea şi dorinţa să te ierte, chiar dacă tu nu te poţi ierta! Este, însă, mai bine dacă te ierţi şi tu. Pentru că nu poţi oferi oamenilor decât ceea ce ai în inima ta.

Nu poţi schimba omul care ai fost, dar poţi schimba omul care eşti!