Flori de câmp

Cine sunt

2012-01-23T13:24:00.000-05:00

Acuma, ştiu de unde-i dorul;

el vine de acasă

şi mereu îşi ia zborul...

greu m-apasă,

că prea de timpuriu mă-ncearcă

viaţa, şi nu am timp,

nu am nici vină,

că toate vin chiar la duzină,

şi până mă dezmeticesc,

mai sar peste un anotimp

ce mi-a spus, fără ocol,

cine sunt,

dar mai domol...

2012-01-23

TABLOU DE FAMILIE

2011-11-08T08:48:00.001-05:00

Nici nu stiu cum au trecut, dar, privind in urma, sunt fericiti. Au meritat toate scarificiile, pentru ca au trait mereu cu increderea ca, intr-o buna zi, soarele va lumina si pe partea lor, acolo, unde au pus speranta peste speranta, curaj langa curaj, ban langa ban. Au luat-o de la capat si azi, sarbatoresc 12 ani de viata. Poate ca este, pentru ei, cea mai frumoasa aniversare, dulce si plina de daruri de suflet, dar si eleganta in toata simplitatea ei. Da. Asta ii caracterizeaza pe ei: simplitatea in maretie si frumusetea sufletului. Pentru ca au un loc al lor, un colt al spiritualitatii, unde fac popas zilnic, si se hranesc cu o portie de bunatate si bucurie a pastrarii identitatii lor, pe aceste meleaguri straine, dar care i-a primit si i-a adoptat. Si asa cum sunt ei, s-au gandit sa petreaca aceasta aniversare alaturi de cei de ieri, cea care sa le aminteasca de bunii parinti carora le sunt vesnic indatorati si prietena lor, de tot atata vreme cat aniverseaza azi, fiica mea, Isabela.

Ne-au aratat casa lor, micul palat sau marele lor univers creat de ei, si in care totul are ceva special. Sunt aceiasi si au vrut sa-si incalzeasca caminul cu staruinta si trainicie pe care le-au adunat vreme de 12 ani. Sunt neschimbati, poate mai siguri, mai stapani pe ei, dar fara ingamfare; poate mai respectuosi fata de munca si fata de bogatia lucrurilor, dar fara slugarnicie; poate mai atenti cu ei si cu cei din jur, dar fara umilinta.

M-au impresionat si m-am bucurat ca au pastrat traditiile neamului, ca nu au uitat de unde au plecat, ca exista dorul de tara, de neam. Sunt datatori de energie care m-a inspirit sa scriu despre cei mai buni si fideli prieteni ai fiicei mele: CORNELIA, NICU SI VLAD.

Am stiut ca trebuie sa ma grabesc sa scriu despre ei, sa zugravesc agoniseala lor in cele mai stralucite culori si cuvinte, ca nu cumva tot ce este atat de viu, in mintea mea, sa umbreasca, in vreun fel, minunatul tablou, asezat in punctual cel mai de rasarit al casei ca sa binecuvanteze familia, iar o candela, mereu aprinsa, sa le lunineze drumul si “sa imboldeasca caii inhamati la carul norocului”. Iar daca vor simti mireasma busuiocului sfintit, sa stie ca nu poate fi decat de la mine, in vreme ce ei vor lucra cu sarg la tabloul ce inca si inca se vrea continuat si extins. Daca timpul va fi generos cu mine, voi revedea acest tablou de familie de fiecare data si imi voi aminti de cei care ieri, in balconul unui apartament de bloc si-au faurit cele mai frumoase vise. Pana atunci, azi, in gradina casei, pot sa le spun “MULTUMESC”, si trag nadejdea ca prietenia noastra sa ramana trainica, sa-i sporeasca farmecul, cu bucuria revederii, azi si maine, mai mult ca oricand.

BUNA, CE FACI?

2011-11-07T10:12:00.001-05:00

Pe aici, toamna este minunata. Iarba inca se incapataneaza sa fie verde, frunzele copacilor sunt zugravite in cele mai alese culori si nuante de rosu, maro, galben… Dupa o plimbare, gustand din plin din splendorile acestui sfarsit de anotimp, am avut parte de o revelatie. Nu-mi pot defini starea de spirit ce m-a cuprins, vizionand, undeva departe de tara, spectacolul regal al DANEI VOICU. Pentru mine, acest regal a fost sublim, extraordinar, straniu, dumnezeiesc, miraculous. Asa, m-a purtat si s-a jucat cu mine (in calitate de spectator cuminte), cu mintea mea, cu sentimentele mele. Si cand spectacolul este oferit de un discipol eminent, cand el este privit si trait la intensitate maxima, alaturi de fiica mea, colega de suferinta, in primele clase primare, cu distinsa actrita, cand ne-a insufletit si ne-a rascolit dulci amintiri, in sfarsit, a reusit sa ne invaluie intr-un nimb de armonie si lumina, cu un rol magnific, complex. Nu seamana cu nimeni, nu pot sa ii gasesc correspondent in teatru sau cinematografie – ea este unica. Este rolul vietii ei, care se constituie in reper pentru toate cate vor urma. Am vazut-o scaldandu-se in ruinele unei mari iubiri, cladita in timp, dar prabusita, azi. As spune, o iubire fara iubit. In preajma ei nu se mai afla niciun barbat care sa ii insufle o pasiune din acelea carora femeile cad prada. Si atunci, se mania, se invinovatea, se repezea la fiul ei, la sotul ei, pe toti ii considera vinovati de viata ei fara perspective, de intamplari, de interes… Nu se putea bizui pe nimic, nici macar pe hazard, caci sunt si vieti ocolite de hazard. Incet-incet, este prinsa in vartejul unei pasiuni inaltatoare, inabusita, puternica si atat de deosebita de pasiunile de pana atunci, care se legau si se dezlegau la fel de usor. Cand isi vedea bujorii din obraz ofilindu-se, cand tanjea dupa iubire, in dorinta de a prelungi ultimele raze ale tineretii, este ingrozita de singuratatea careia i-a cazut prada, reuseste sa iasa din chingile deznadejdii si hotaraste sa isi cladeasca propriul imperiu de una singura. O regie perfecta, un regizor unic – ALEX MAFTEI.

IOANA

2011-11-01T11:02:00.000-04:00

MATRICE ARHAICA

2011-10-31T09:08:00.001-04:00

Flori de câmp pentru toamnă târzie

2011-09-22T12:04:00.003-04:00

Ca pe vremuri...
Mi-e dor de acele momente... Şi atâta timp a trecut, poate că punţile de legătură sunt mai şubrede, poate că nu le-am întreţinut, poate că voi nu sunteţi acasă, poate că aţi uitat cărarea, dar eu nu am uitat florile voastre de câmp care îmi împodobeau casa pentru multă vreme. Ele există pentru că le-am păstrat în minte şi dacă timp vă faceţi să ajungeţi în acel loc minunat, un loc special, de unde culegeam crenguţele de merişor şi confecţionam coroniţe şi bucheţele, la sfârşit de an şcolar. Erau cei 3 - 4 arbuşti ornamentali, imenşi, la intrarea în parcul Herăstrău, de lângă Arcul de Triumf. Mai ţineţi minte? Vă propun o reîntoarcere în anii copilăriei, tot în acel loc, să ne primească o clipă înlăuntrul lor, în inima lor, să ne întâmpine cu o crenguţă proaspătă de merişor, şi apoi, plimbându-ne prin parc, pe aleile care odinioară răsunau de glasurile noastre, să regăsim o frântură de amintire, să ne hrănim cu o porţie de bunătate şi dărnicie, ca ieri, şi măreţie şi trăinicie, ca azi. Este drumul pe care m-am hotărât să-l fac şi acolo să vă întâlnesc. Să fie ziua de marţi, 20 septembrie, ora 17. Vă aştept cu „Flori de câmp”.

Aşa a început povestea…

Eram fericită şi emoţiile începeau să năvălească peste mine… Atâtea întrebări… Am regăsit oraşul drag, cu amintiri la tot pasul, cu oameni din ce în ce mai grăbiţi şi încercam să-i opresc, să le împărtăşesc marea bucurie, că după atâţia ani, am reuşit să refac puntea dintre generaţii… Dar nimeni nu avea timp de sufletul meu. Şi teama de a nu întârzia la întâlnire, de a fi acolo, să aştept cuminte… Am intrat în parc, am regăsit boscheţii şi prima apariţie, atât de delicată, cu o siluetă de invidiat, se îndrepta uşor şi timid spre mine. Am ştiut că numai ea poate fi prima, ca atunci când mi-a apărut primul volum de versuri; ea a fost prima care mi l-a cerut…

„Azi am primit un zâmbet cald şi un buchet de Flori de câmp. Mulţumesc, dragă tovarăşă Gîlcescu.” Mariana

A venit într-un suflet, cu teama de a nu întârzia, cea care are disciplina în sânge şi care a scris: „Cu multă convingere, simt că va veni ziua în care veţi veni şi vă voi ruga, la rândul meu, să îmi însemnaţi cartea. Cuvintele sunt de prisos, iar dragostea ce vi-o port, nemărginită. Vă mulţumesc pentru o copilărie superbă!” Sorina

„O amintire întotdeauna vie, în sufletul şi mintea mea, am retrăit-o azi, alături de cea mai specială persoană a copilăriei mele. Vă mulţumesc! Cu mult drag…” Ramona

„Mă bucur de fiecare dată de prezenţa dumneavoastră şi îmi aduc aminte, cu emoţie şi nostalgie, de primii ani de şcoală şi de primele lecţii de viaţă. Vă mulţumesc pentru tot!” Loredana

„Mă bucur foarte mult să vă revăd. Sunteţi neschimbată. Vă pup şi vă doresc tot binele din lume” Mihai

„Vă doresc tot binele din lume. Să rămâneţi la fel de frumoasă şi plină de energie. Veţi rămâne mereu în sufletul meu şi îmi voi aduce mereu aminte, cu mare drag, de învăţătoarea mea frumoasă. Cu multă dragoste…” Lucia

„M-am bucurat foarte mult s-o revăd pe cea mai frumoasă tovarăşă din lume.” Radu

„Izvor de creaţie năvalnică se transformă în ape adânci. Reflexia apelor îţi reflectă personalitatea, uimindu-ne de fiecare dată cu conturul puternic şi luminos!” Mihaela Chiţac

„Toate gândurile bune şi urări de multă sănătate pentru doamna învăţătoare” Măriuca

„Ne revedem cu mare drag” Ioniţă Nicolae

„Cele mai frumoase momente au fost cele extraşcolare, cu părinţii, stropite din belşug cu „pionierată”.” Marcel Chiţac

„Ne-am regăsit, după atâta timp, cu amintiri de când eram mici şi neajutoraţi. Dar între timp am crescut, am devenit oameni cu familie. Eu am doi copii şi o soţie frumoasă şi deşteaptă. Ea este avocat şi împreună avem o agenţie de turism…” Dragoş Robatzchi

„Dragoş mi-a povestit despre dumneavoastră. Şcoala generală lasă cele mai marcante amintiri. Nu lăsaţi să mai treacă timp!” Mirabela Robatzchi

Au fost alături de noi cu un gând din suflet:

Raluca Nedelcu: „Îmi amintesc foarte bine de acele tufe de merişor. Vă mulţumesc pentru invitaţie. Ar fi frumos să ne putem revedea. Încă nu ştiu dacă pot ajunge, dar fac tot ce este posibil.”

Frăţilă Floriana: „S-ar putea ca toate cărţile astea pe care le scrii să rămână şi să se bucure de ele şi generaţiile tale, poate chiar toate generaţiile tale. Ele sunt comoara ta, în afară de cei dragi, care în mod sigur şi ei sunt comoara ta.”

Alina Popa: „Mi-aş fi dorit foarte mult să vă reîntâlnesc, după atâta timp, însă nici eu nu sunt atunci în Bucureşti...”

Anca Grozea: „Ce fain! Din păcate, nu pot participa pentru că nu sunt în Bucureşti...”

Lidia Dumitraşcu: „Din păcate, nu sunt în Bucureşti, însă vă mulţumesc pentru invitaţie şi voi încerca să vă însoţesc, chiar şi numai cu mintea, la întâlnirea cu „Flori de câmp”... Felicitări pentru volum şi pentru întregul portofoliu de oameni pe care i-aţi modelat şi înnobilat sufleteşte de-a lungul anilor (ne ştim noi care suntem... )”

Maria Calistrate: „Ce frumos scrieţi! Din păcate, eu nu lucrez în Bucureşti şi abia acum, am reuşit să citesc această invitaţie. Mi-ar fi plăcut să revăd şi foştii colegi.”

Tot cu gândul ne-au însoţit: Dana Voicu, Isabela Gîlcescu şi Manuela Arghiriu

Dar cei mai mulţi poate că au avut un motiv, poate că n-au putut să ajungă sau au ajuns prea târziu… Au lipsit de la o altfel de lecţie, una atipică, o lecţie simplă, în care natura ne-a primit în mijlocul ei, ne-a îmbujorat chipurile mirosind a emoţie… A fost o lecţie în care ne-am regăsit fiecare, am învăţat să plângem, să iertăm, să ne lăudăm, să fim generoşi, să ne amintim… Şi după toate cele întâmplate, am ajuns în colţul meu de acasă, şi-n liniştea nopţii, am citit gândurile voastre frumoase, calde, din suflet. Am ştiut că va veni o vreme când vom fi faţă-faţă şi vom da testul decisiv. Şi l-am trecut, fără emoţii, fără bâlbâieli. Iar eu sunt cel mai fericit om de pe pământ, pentru că încă însemn ceva pentru voi… „Eu am sărit din faţa calculatorului, ieri la 16:50, cu atâta suflet, am alergat până la Arcul de Triumf, numai ca să ajung, să nu vă pierd…” Sorina

Flori de câmp pentru toamnă târzie

2011-09-21T07:48:00.000-04:00

Spovedania unui copil

2011-08-11T14:48:00.000-04:00

Acolo, a simţit să se destăinuie, pe bancă, sub nucul cel bătrân. Cuvintele lui au un amestec de teamă şi veneraţie în acelaşi timp, pentru că trebuie să se spovedească cuiva… Şi, nu întâmplător, a găsit locul şi momentul potrivite… Nu mai putea ţine în el. S-au adunat prea multe şi mintea lui de copil a dat pe dinafară. A simţit el că tata nu o iubeşte pe mama lui. Ba chiar se gândea cu dispreţ la ea. Altfel l-ar fi tras aţa acasă. Că toţi aveau nevoie de el, chiar şi el. Câte n-ar fi vrut să-l întrebe, că este curios din fire şi vrea explicaţii la orice, chiar şi despre relaţia lui cu mama, că i-a auzit vorbind în miez de noapte, crezând că dorm copiii. Dar el era treaz şi a auzit totul, că banii s-au dus pe magazin şi pe înmormântare, că ei s-au schimbat, că nimic nu-i mai leagă unul de celălalt, nici sentimentele nu mai sunt aceleaşi, poate că lipsesc cu desăvârşire, că nu mai stă pe acasă, devenind musafir pentru soţie şi copii. Raporturile se alterează când nu mai există iubire, pentru că el, omul cu care a pornit la drum s-a oprit din mers şi a lăsat-o de una singură, cu toate problemele importante le casei, lipsită de clipele de duioşie şi tandreţe, lipsită de acea dăruire reciprocă, fericirea de a o face fericită, toate însemnând dovezi ale marii iubiri. Un singur trup n-au fost, decât atunci când au conceput copiii…Lungă şi grea i s-a părut acea noapte, chiar fără sfârşit. Cu greu a putut adormi. Poate gândurile la ce avea să urmeze. Prin faţa lui treceau, rând pe rând, când surioara, când mama, când tata, şi simţea o greutate ce atârna în inima lui. Era supărat pe el că era prea mic şi nu putea veni în ajutorul lor. Ciuda aceasta sporea şi nu ştia încotro să se îndrepte, unde să caute, el, copilul neajutorat… Abia spre dimineaţă, a aţipit. M-au tulburat cuvintele lui, căci ochii lui tulburaţi de durere s-au răspândit în sufletul meu. Este copilul care iubeşte adevărul şi vrea să nu mai fie agresat verbal, nici el, nici sora lui, nici mama lui. El, copilul de zece ani, vrea să pună punct acestei situaţii, şi tot el a găsit rezolvarea: o pauză, un divorţ. Poate că s-a săturat şi el. Din când în când, oftează şi foşnetul frunzelor de nuc accentuau durerea… Poate că au preluat o parte din povara acestui copil, uşurându-l şi liniştindu-l. Dar, pentru cât timp?

Flori de câmp

2010-09-22T15:41:00.000-04:00

Măcar atunci...

2010-05-08T01:55:00.000-04:00

Măcar atunci, în semn de amintire,
Că umbră făcu destul pe-o îngustă felie,
Să aibă un loc de pomenire,
Fără să plătească în fiecare an chirie…
Să doarmă-n pace, să-l înghită pământul,
Să nu ajungă-n saci, cu ei s-acopere coşciugul
Altui mort, ce n-are loc de veci,
Că-i tristeţe în aceste zile seci…
Pentru a doua oară se-aude Prohodul.
Să fie ultimul, să-i fie-n veci somnul,
Netulburat şi fără durere, suspin,
Cu floare pe floare şi multe lumini…

Ţesături, îmbârligături...

2010-04-10T11:56:00.003-04:00

Stau trist pe pajiştea întinsă
cu mii cuvinte care ţin să se usuce,
că nimeni n-are timp să le ude rădăcina
cu strop de rouă caldă,
dar am pus cruce,
acum, la răscruce,
şi las o floare,
chiar de cicoare
sau mătrăgună ,
că nu sunt nebună…

Am fost atras
de ţesătura invizibilă
într-o ţesătură prea luxoasă,
căci sămânţa n-a fost sănătoasă...

Unii se amuză,
alţii mă critică,
unii se lamentează,
alţii mă descalifică…
Tot ce am recuperat
din trecutul îndepărtat,
este atât de adevărat
şi necenzurat…

Şi scriu versuri fără vers
şi rimă fără rimă,
dar vreau să fiu ridicată în slăvi,
vreau comentarii multe,
vreau schimbare de tonalitate
din minor în major,
vreau producţie literară,
vreau să ies din criză şi ameţeală…
nu vreau critici, nici reguli,
nici făgăduieli, nici tânguieli,
nu vreau frânturi
din colecţia de stări,
din cea de timp…

Vreau să rămân singur,
cu scrisul meu să fiu compatibil,
cu iluziile mele pierdute,
cu poemele ciuruite...

Nu vreau agonie,
nici prozodie.
Vreau să ies din transă
şi din „luxoasa” plasă.
Nu vreau să fiu gară,
nici de ocară,
nici latrină,
nici de duzină.
Vreau înapoi acasă,
la propria-mi masă,
săracă şi tristă,
dar ştiu că există…

10 aprilie 2010

Mama

2010-03-08T08:41:00.000-05:00

Îi simt mirosul florilor din glastră,
culese-n zorii dimineţii,
îi simt şi paşii prin odaie
şi-i văd sudoarea rece-a frunţii.

Şi simt miros de levănţică,
de izmă şi de romaniţă,
când schimba patul lui Lărică
şi-l acoperea cu o levinţă.

O văd cu caierul în mână,
torcând fuior după fuior,
şi miroseala de la lână,
şi simt cum mă cuprinde-un dor...

Avea un suflet şi trăia,
muncind din zori şi până-n seară,
grădina toată înflorea,
când o muncea a doua oară.

Mai simt în fiecare dimineaţă
mirosul de rântaş prăjit,
când ne trezeam cu toţi la masă,
era sătulă de muncit.

Şi-o văd plecând pe jos la ţară,
s-aducă în pătul porumbul,
şi vinul, ţuica, în cămară
le aşeza când le venea rândul.

Iar sâmbăta era în baie,
după o săptămână grea,
şi tălpile lăsau o zoaie,
le curăţa cum ea putea...

După ce s-a primenit
cu hainele cele călcate,
pe trupul aspru şi trudit,
şi cu-ncălţările curate...

O văd duminica mergând
la Biserica din sat,
şi se-ntorcea încet, plângând,
şi sătulă de oftat...

Ţinea în mână un colac,
aghiasmă pentru fiul drag,
că se ruga neîncetat
şi cruce îşi făcea în prag...

Să aibă zile, să trăiască,
că era tare bolnav,
sătulă ca să-i tot jelească
pe toţi, pe care i-a pierdut...

O plânge, azi, grădina toată,
şi dau ocol şi parcă aud
cântări şi doinele de-acasă,
printre crenguţele de dud...

O zi magică

2010-03-08T07:23:00.001-05:00

Este o zi magică pentru tine, femeie,
o zi mângâiată de soare,
o zi pe care-o trăieşti intens, femeie,
fie că eşti soră, iubită, mamă...

Este o zi magică pentru tine, iubito,
o zi încărcată cu flori şi iubiri,
o zi presărată cu şoapte, iubito,
petale de rouă şi trandafiri...

Este o zi magică pentru tine, mamă,
icoana sufletului meu,
izvor nesecat de bunătate, mamă,
păstrat în inimă mereu...

Este o zi magică pentru tine, bunico,
înconjurată de proprii nepoţi,
o zi în armonie şi frumuseţe, bunico,
şi vise în miezul unei nopţi...

Zbor cu parapanta

2010-02-09T15:03:00.002-05:00

Ce cauţi?

2010-02-03T13:47:00.001-05:00

Ce cauţi tu în mintea ei,
ce cauţi s-o înveninezi
cu otrava ta de şoricei,
ce cauţi tu s-o mai păstrezi...

Ce cauţi s-o mai tracasezi,
ce cauţi s-o întorci din drum,
de ce nu o eliberezi,
ce cauţi s-o transformi în scrum.

De ce-i bolnavă mintea ta,
de ce e rea, molipsitoare,
de ce te minţi şi-o minţi pe ea,
ce-o cauţi printre muritoare...

Degeaba ţeşi la un război,
covoare multe, inspirate,
acestea nu-s doar pentru voi,
de ochii lumii-s închelbate...

Că le-ai urzit cu vorbe grele,
cu iţe tot mai încurcate,
stârnind furtună şi-ntuneric
peste destinele trucate...

Şi ce e trist şi reprobabil
că eşti ce nu poţi fii,
şi ai stârnit atâtea intrigi
printre ai tăi, printre copii.

Dar nu ţi-ai pus nicicând problema,
în capul tău amalgamat,
că vor găsi ei anatema
şi o să fii desconsiderat.

Când...

2010-01-30T22:43:00.000-05:00

Când te saturi de tot şi de toţi acum,
când în jur e numai rău şi ai ales alt drum,
când ai curaj şi plănuieşti
o altă viaţă pe care vrei s-o trăieşti...

Când te păcăleşti şi te păcălesc
cei ce ti-au spus într-o zi "te iubesc",
şi ai îndoieli şi nu poţi să le ceri
o vorbă mai bună, nu cea în doi peri...

Când mintea-i aiurea şi n-o poţi struni,
când vorba e arma de-a sili şi-umili,
când totu-i croit după mintea bolnavă,
ca să transformi femeia într-o sclavă...

Când uiţi de suflet şi devii duşmănos,
te schimbi uşor într-un belicos,
călcând în picioare tot trupul slăbit,
jucându-te-n voie cu el "de-a iubit".

Când nu eşti nimic din ce crezi că eşti,
oricâ te zbaţi să fii printre celeşti,
rămâi tot avar şi stăpân peste trup,
iar firele din suflet le vezi cum se rup...

Învăţăm

2010-01-29T20:11:00.001-05:00

Din căderi toţi învăţăm
şi mai puţin din urcuşuri,
oricât am vrea să prosperăm,
noi dăm şi peste derdeluşuri...

Şi ne julim, şi ne lovim,
cu capul dăm iar de tavan,
şi buimăciţi, când ne trezim,
simţim pământul bolovan...

Şi cât de bine era sus,
fără de griji, fără vreun gând,
iar de aici, cu gândul dus,
iar mă aşez umil la rând...

Şi uit de mine, de povara
ce mă apasă zi de zi,
şi-aştept să vină iară seara
cu vise de-adormit copii...

Dar serile nu sunt ce-au fost
şi nu îmi par mai liniştite
ca-n vremurile fără rost,
când aveam codiţe despletite...

Şi alergam să o găsesc
pe mama bună prin grădină,
să mă înveţe să-mpletesc
o coroniţă din sulfină...

Şi degetele mă speriau,
erau atât de duşmănoase,
oricăt trudeau şi împleteau,
îmi păreau neprietenoase...

Şi mama iar cu mâna ei,
muncită şi extenuată,
îmi împletea coroana-n trei
şi mi-o punea apoi pe creastă...

Ziua, noaptea, mă gândesc
la mâna ei măiastră,
o vreau şi azi s-o regăsesc
şi s-o aşez în glastră...

Să fie îndreptar acum,
la multe fapte bune,
să se-nmulţească pe pământ
şi peste tot în lume...

Din puţinul tău...

2010-01-13T14:05:00.000-05:00

Când dai din puţinul tău
şi dai cu adevărat,
mă simt reînviat,
cu dor de colindat.

Când dai din puţinul tău
şi dai cu adevărat,
mă văd înflăcărat
şi entuziasmat...

Când dai din puţinul tău
o mângâiere adevărată,
n-o uit în viaţa toată
şi-o păstrez imaculată.

Când dai din puţinul tău
un cuvânt prietenos,
o să cresc frumos
pe pământul mănos...
.
Când dai din puţinul tău
un sfat sau ajutor,
uit de nemilosul dor,
cel mistuitor...

Noapte şi zi

2010-01-13T13:59:00.000-05:00

Noapte şi zi...
una plină de griji şi de chin,
alta tăcută şi nevăzută,
în care se crezu pierdută...

Noapte şi zi...
una atât de îndrăcită şi năucită,
alta uitată de toţi, părăsită,
din care se trezi neîmplinită...

Noapte şi zi...
una cu apucături perverse,
alta cu amintiri neşterse,
de prin albumul ei culese...

Noapte şi zi...
una plină de trădări şi temeri,
alta cufundată în tăceri,
fără să ştie de-acele plăceri...

Noapte şi zi...
una plină de tristeţi,
alta, uitând de-ale sale vieţi,
rătăcită în zorii unei dimineţi...

Noapte şi zi...
una plină de rutină,
alta, cu şoapte în surdină,
care-o scoate la lumină...

Noapte şi zi...
una-n care postim,
alta cu chip de heruvim,
ce ne învaţă să iubim...

O zi tristă

2010-01-13T13:53:00.001-05:00

Astăzi e o zi tristă,
dar mă bucur că există...
vreau ca gerul să-l înfrunt
şi la tine să ajung,
zăpada groasă s-o străpung...

Spre alte zări atunci priveai
şi două vorbe ne scriai,
dar durerea nu te lasă...
şi pumnul tău e tot mai strâns,
nu te poţi opri din plâns...

Azi mă întreb, de ce te-au luat,
ordinul cine l-a dat?
şi mă-ntorc iară la tine
şi mă-ntreb într-un târziu,
cine ştie al meu pustiu?

Cine ştie ce-am pierdut
şi mă leagă de trecut?
vreau să ştie şi nepoţii,
cine m-a eliberat
şi cine m-a încătuşat...

Cine s-a sacrificat
şi cine mi-a confiscat
adevărul despre tine,
care ai murit regeşte,
iar eu trăiesc orbeşte...

Cu tine mă visez mereu,
băiete drag, martirul meu,
tu mi-ai schimbat viaţa,
să port povara asta grea
cu ploi şi vânt, prin ger şi nea...

Eroului Cătălin Haidău

Crăciunul acesta...

2009-12-23T11:58:00.002-05:00

Îmi plac drumeţiile pe-afară, prin ger,
prin zăpada pufoasă ce pare-un mister,
chiar dacă astăzi speranţele pier,
prin minte îmi joacă un gând stingher...

Că albul întins peste tot ne-a unit
şi tot albul din pomul ce pare cernit
aşteaptă să fie un brad împodobit
în casa unde se-aude colindul iubit...

Oamenii-l cântă şi sunt fericiţi
că pot uita cât au fost de umiliţi...
şi astăzi sunt puri, sunt spovediţi,
într-o lume mântuită cu greu de-adormiţi...

De toţi cei ce dorm sub covorul de nea,
şi-au făcut să lucească în zori mândra stea,
de ei ne aducem aminte acum
şi Crăciunul acesta să-nsemne-un alt drum...

Primii fulgi

2009-12-01T10:56:00.001-05:00

Cred că peste tot toamna
e la fel de frumoasă!
Măreţie şi culoare!
Spectacol!
Şi în toiul lui, primii fulgi...
Primii fulgi de zăpadă!
Stau şi-i urmăresc cu privirea...
Stau tăcut şi visez...
Ce ar fi să-i desenez,
Să fie nemuritori,
Să nu se topescă în zori...
Să-i număr pe toţi şi cu dor
Ca somnul să vină uşor...
Şi va fi o singură noapte
Cu cele mai dulci şoapte,
Ca visul dorit de o viaţă,
Cu gândul la încă o dimineaţă.

Băiatul cu parapanta

2009-11-30T12:49:00.002-05:00

Între cer şi pământ e el,
paşnic, visător, plin de zel,
este omul cu privirea la cer
care urmăreşte norul cel stingher,
cu privirea mereu aţintită spre zări,
peste culmi, în depărtări,
spre înaltul nesfârşit
al cerului nemărginit,
şi vrea acolo-n paşi de dans
să se mişte în balans,
să fie o dată stăpân
peste muntele bătrân
şi de acolo să privească
albastrul din bolta cerească,
verdele pădurilor de brad
şi pajiştile întinse ce ard
sub căldura binefăcătoare,
şi spicul scăldat în floare;
să se-nalţe ca o zeitate
ce vrea să stăpânească,
să imortalizeze,
să le eternizeze...

Îşi ia avânt, îşi face cruce
şi dă apoi să se ridice,
dus de vântul cel şăgalnic,
pare-n zbor atât de falnic
băiatul cu parapanta,
ce vrea să treacă panta,
să se-nalţe cu vânt de la spate,
iar pământul e tot mai departe...
Îşi face curaj şi vântul l-ajută,
îi dă un imbold şi îl ascultă,
îl duce cât mai sus,
cu capul în nori, cu gândul dus
cum să-i atingă şi să-i simtă
norii, pe care să-i străpungă,
trecând dincolo de ei
şi mai aproape de zei,
lăsând în urmă pământul,
însoţit doar de vântul
cel darnic şi blând...

Şi întors pe pământ reavăn,
cu ochii calzi, cu mâna rece
peste comoara fără seamăn,
vântul nebuniei trece...

Regret

2009-11-14T19:15:00.001-05:00

Să-ţi pară rău că ai pierdut
Ce te-a legat de un trecut
Sau după-un gând ce te-a durut
Sau poate că ţi s-a părut...

Să-ţi pară rău după un sărut
Şi n-ai ştiut că-i prefăcut,
Dar tot l-ai vrut pentru-nceput
Şi-acuma l-ai uitat...

Să-ţi pară rău după un iubit
Ce te-a rănit şi-ai pătimit,
Te-a întristat şi-ai suferit
Şi azi ţi-ai amintit...

Că s-a cuibărit încet,
Lăsând în urma ta dureri,
Şi îndurare să mai ceri
În liniştea unei seri...

Că cerul înstelat
Te vrea azi vindecat
De cel ce te-nşelat,
Să uiţi şi de tristeţi
În alte dimineţi,
Să uiţi şi de trecut
Cu adieri şi vânt,
Să stai iar împăcat
Că nu eşti vinovat...
Iar în deşertul vieţii
Renaşte pacea nopţii.

Toamnă

2009-11-14T18:34:00.001-05:00

Atâtea frunze moarte
Risipite pe pământ,
Îşi pierd din strălucire
Şi-s luate apoi de vânt.

Şi duse mai departe
Foşnind sub paşii grei,
Aruncă o privire,
La bieţii copăcei...

Că-s trişti şi goi de frunze,
Şi fără dor şi cântec
Şi fă un semn din buze
Să pară vreun descântec

Şi vraja dă să pice
Ca să-i trezeşti la viaţă,
Fii drept cu ei, amice,
Priveşte-i cu speranţă...

Că au fost verzi odată
Şi roade au dat la toţi,
Ne-au dat minunea toată,
Aşteaptă, dacă poţi...

Că sub zăpada iernii
Bătute şi de ploi
Se contopesc, sunt una
Cu jalea şi nevoi...

Şi-l fac fertil pământul,
Să fie mai bogat,
Să nu-l usuce vântul,
Nici soarele-arzător.