Shower battery (photo source)

So you’re a programmer. Life is fun, everything is peachy, and you are allowed to complain about bugs in hardware all day: that’s not a segmentation fault, it’s a hardware bug!!! But sometimes, life decides it wants to be a bitch and kicks in with sounds of water dripping.

Say you’re in the middle of your X-Men marathon, like I was this morning. Not really middle. Let’s say you just started your X-Men marathon, and went for a short bio-break. And you hear water dripping. You don’t get what happens (it’s always the neighbors’ plumbing that’s broken, them savages!). So you go back to your X-Men marathon.

But after a while, you hear noises that make the dam breaking from X2 feel like a silent symphony. It’s the moment when real life really kicks in, and you have to decide what to do. You close the shower in different positions until you have the least water leakage, and you watch the movie until the end. SHUT UP, plumbing, I’m trying to hear things exploding here!!!

Next step is only natural. You put your hand on your phone, call the plumber. Get some over-enthusiastic “I’m at the bar now, I’ll be there in two hours” (coincidentally, that’s how long X-Men: The last stand lasts). Rejoice. For a second, think about some solutions to that loud water dripping. Cut the water from the main faucet (or faucets if you have more). Rejoice again. Call the pizza place, order the Tabasco sauce and your favorite pizza. Rejoice again. As you can see, fixing the shower battery includes a lot of rejoicing.

Four hours later, call the plumber again. He’s upset. Very upset. “You’d expect me to come there right away, huh?” At least that’s what you think he’d say, but you’re not sure, because he makes your phone stink of alcohol via airwaves. He’ll be there in an hour.

Two hours again, in the middle of X-Men: First class you realize the plumber will not be there, it’s weekend, and you have to buy a new shower battery anyway. Unlike normal hardware, you wouldn’t want to buy components, you want the whole thing, at about 50$ the basic model (maybe less, maybe more, I went for a bit more for no good reason). Head back home. Admire your purchase. Rejoice.

By now it’s 19:00, and you feel like the alcohol was a better proposition than work for the plumber. Alas, there is a solution. You can do it. I know you can do it!

Now, before every programming project you choose a methodology. Since you don’t know hardware, your methods will be mostly exploratory, searching for solutions as you find the problems. You have to be agile. Let’s do it the SCRUM way.

So you create your backlog, and see that there’s only one item on the backlog. That item is ‘change the damn battery’. Easier said than done. First of all, you can’t go about and be bossy and project-managerish about things. Remember, you’re agile, and the only team member. You’re the one to do the work, and congratulate yourself afterwards.

Sprint 1: we commit that at the end of the sprint, the thing is done. I know that we over-committed (we want to do the whole project in one sprint? That’s stupid!). We remember the definition of done: the item is implemented, unit tested, documented, then we do integration testing and a demo at the end. Now we can proceed. We have three work items:

1. Remove the broken battery
2. Connect the new battery
3. Test it.

Now, remember that you need to have the proper tools. Since you’re the client, you’ll allow a small delay for getting the right tools. You’re gracious, why not? You can do it. Nobody will notice, and the budget is already wasted on the necessary materials: the new battery and the can of beer (remember the amount, this is how underestimation looks like). I don’t usually drink beer, but since this is a special occasion, I sacrifice for the team.

Before you start, you have to complain (as a developer) that you have to do all the hard work. Complain to everyone. Rejoice in complaints. Have the following dialogue:

(19:11:12) mitel: plumber level 2 mana 48 damage 15 health 100
(19:11:13) Me: :) Plumber level -1 stack overflow

Now that morale is low you can start working. Remember, low morale is not an impediment, but a mere inconvenience and a necessity. SCRUM leaves no room for enthusiasm, otherwise we’d have special tasks for it.

Now, after you identified the proper tools (a hammer is always useful, unfortunately it won’t be very helpful here) we start working.

Task 1. Remove the previous battery. The simplest of the lot, and we have to do it the first, because it blocks the team! I sacrifice for the team, sip on mouth of beer, and start unscrewing some things. (note: I will call the things I don’t know ‘things’. That’s because I don’t know what they are, and they are things to me).

Remember the first time you opened a computer? Remember how you were sweating because you were so afraid you’ll ruin stuff? That’s how it should feel the first time you feel water jumping out of the half-opened battery. Run. Run for your life. Hide behind a towel, and search for the faucet that you didn’t close just right. Pry it until no water will drip from the plumbing. It is doable. Bad news: there’s no API for it, only brute force will work.

Soon enough, the battery is disconnected. Notice the water dripping from the battery. That’s where bacteria and other harmful stuff gather to have parties before you take your shower. And the reason you want to let the water run for a few seconds before showering. Rejoice.

Task 2. Connect the new battery. Now, remember, testing is blocked because the only battery left for testing is the broken one. Your testing department can try stupid things like blowing through the hose-holes, but it’s as useless as beating a dead horse. But hey, this is SCRUM! You remember you should’ve tested the new battery like that, you blow a bit in it, and you consider it works. (that was unit testing, ok?)

Remember the analogy with the computer? Where you connect things? Well, this doesn’t work like that. The hardware is not broken, but it needs pure force to be connected. Now, you have some pieces left from the install kit, that should replace some old ones, but the solution seems right to you. You don’t want to ruin the previous plumbing, that would mean that you’ll risk being forced to fix the whole plumbing, and that’s not what you want: it’s like being forced to rewrite your whole operating system. To draw a Hello World text in a window. A big no no. So you might expect that some things remain on the outside.

Pry the things closed, as tight as possible. Rejoice. Finish beer. Rejoice. Now testing dept. is no longer blocked.

Task 3: Test. You’re running low on resources (beer and time) so you decide to turn on the faucet. Notice the water exploding through your battery. See your bathroom walls getting wet. Very wet. This was not supposed to happen. Report bug. Remember, this is an iterative process, and we need a new sprint to fix this bug.

Unfortunately, we didn’t plan wisely, and we’re out of resources (mainly, beer). Supplement from the programmer’s resources with a can of coke. Analyse what went wrong and what went right. Everything was right – with great skill, the programmer implemented the battery connection and the testing department wonderfully caught the bug. Everyone did their job. Rejoice.

Sprint 2: Severely undermanned, you will have to work overtime to fix this. Forget about the plan. Panic. Yell around like an idiot. Notice that team speed is zero. Exchange jokes on the matter with internet friends. Analyse the issue. Exclaim: “So this is what these rubber thingies are for!!!!”. Thank Goodness for not starting to chew on them or even worse, for not throwing them away. Disconnect old battery. Place rubber thingies. Re-connect battery. Close the connection things tighter. Drink can of Coke. Rejoice. Remember the dangers of over-committing and remind yourself that you should always ask DOUBLE the number of beers you estimate you’ll need.

Test. Turn on both faucets, close the shower faucet. It works. Rejoice. Start wiping the floor and the walls. Wash the bathroom carpets. Throw previous broken faucet. Monitor for 7 days.

And because in the definition of done we have documentation, well… here it is.

Congratulations! You learnt how iterative development processes work!!!

Cînd a revenit puterea la niște oameni cu năravuri interesante, de ce ne-am fi așteptat la rezultate spectaculos diferite?

Asta se întîmplă cînd oamenii votează cu telecomanda, neînțelegînd cît costă lucrurile pe care le fac.

Scriam ieri despre un astfel de exemplu, în care niște oameni care piratează nu pot accepta că ceea ce fac ei e rău. De ce nu vrem să ne acceptăm limitările, să acceptăm că facem lucruri care nu sunt perfecte, care nu sunt corecte? De ce vrem să pretindem că ceea ce facem e bine? De ce urlăm că băncile sunt de vină, deși nu urlam deloc cînd am mers să ne împrumutăm de la ei? De ce urlăm la alții că nu ne lasă să trăim cînd noi nu-i lăsăm pe ei s-o facă? De ce nu-i lăsăm pe ceilalți în pace să-și vadă de viața lor?

De ce în filme personajul negativ e un intelectual rasat sau cu gusturi fine? Cînd am ajuns să răsturnăm așa de tare balanța valorilor? De ce toate lucrurile pe care le facem, le citim, le vedem sunt pesimiste? De ce optimismul este porcărie și pesimismul artă?

De ce nu mai avem modestia de a ne recunoaște greșelile? Cum am putea să evoluăm dacă nu ne înțelegem propriile limitări? Cînd a devenit așa de rușinos să greșești? De ce trebuie să fim cei mai tari, cei mai buni, cei mai răi, cei mai meseriași, cei mai…?

Întrebări retorice. Pentru că uneori și a pune întrebarea este un răspuns.

În mare parte, Gigapedia sau library.nu era o colecție de cărți tehnice sau de specialitate, cărți rare, nu foarte ieftine de felul lor. Intelighenția din țările sărace, precum România sau Rusia, a prosperat din cauza unor astfel de locuri unde găsești lucrurile muncite din greu moca. Ceea ce însă mi se pare foarte ciudat este atitudinea celor care foloseau, care nu se sfiesc să pună astfel de elogii:

Da, este adevărat că nu era prea plăcut pentru autori, pentru că în felul acesta nu își mai vindeau cărțile pe de altă parte însă, marele plus al acestui site era accesul liber la informație și cunoștințe. Cărți pentru care în mod normal trebuia să plătești 30, 50, 100$ erau disponibile în mod gratuit pentru toți cei care erau avizi de informație, însă nu își permiteau să o procure.

Oamenii de genul ăsta au nevoie de o înțelegere mai clară a termenului ‘liber’/libertate. În imaginația oamenilor, libertatea este accesul liber la orice, să zicem. Este? Dacă este, atunci lăsați-mi accesul liber la banii din salariul vostru. Sau la mîncarea de la voi din frigider.

Știți, oameni buni, de ce trebuia să plătești 30, 50, 100 de dolari pentru niște cărți? Pentru că acele cărți au fost muncite, cineva a stat sa gîndească lucrurile respective, a făcut eforturi mari de documentare (inclusiv cumpărat cărți de 30, 50 sau 100 de dolari). Și nu uitați, cînd cumpărați o carte, printre altele dați un avans la următoarea carte de același autor/echipă de autori. Cu alte cuvinte, contribuiți la sporirea bogăției culturale, nu la risipirea ei.

Fiecare lucru costă. Grow up.

PS: pentru că mă irită faza aia cu ‘avizi de informație’. Avid = înfometat. Doar pentru că îți este foame, aia nu înseamnă că ar trebui să fii hrănit. Vă mai amintiți de fabula cu greierele și furnica?

O să încep direct cu concluzia: nu îmi place extraordinar de mult Windows Phone, și o să explic mai jos de ce; cu toate acestea cele două terminale Nokia Lumia mi se par niște produse frumos finisate. Sunt niște produse rotunde; 800 este elegant, 710 este mai ‘normal’, mai mid-level. Tastatura virtuală răspunde foarte bine la atingere, în general telefonul răspunde foarte bine la comenzi, aplicațiile se încarcă (aproape) instantaneu. Și totuși sunt cîteva lucruri care nu-mi plac.

Din punct de vedere al hardware-ului, Lumia e acolo unde ar trebui să fie. UI-ul Metro în schimb mi se pare mult prea sărac, lipsit de imaginație. Ecranul principal e un set de dreptunghiuri anoste. Nimic nu te face să-ți dorești să îl explorezi – minimalismul e atît de agresiv încît ajunge să te sufoce, să te inhibe. Sunt cîteva idei de efect, care fac terminalele să pară mai rapide (de exemplu efectul de compresie cînd ajungi la capătul unei liste) însă nu compensează pentru sărăcia UI-ului.

Terminalele nu sunt pregătite pentru limba română (nu există diacritice în tastatura virtuală, interfața nu e în română); dar nu acesta va fi motivul pentru care Lumia nu cred că o să aibă decît un modest succes în România. Din discuțiile în jurul telefoanelor s-a ajuns destul de repede la Android vs. iOS vs. Windows Phone, Aș putea spune că s-a căzut de acord că Android e prea bloated și că nu trebuie cine știe ce super-specificații pentru a avea un telefon care să răspundă bine la comenzi. Să nu uităm că majoritatea smartphone-urilor recente sunt mai puternice decît multe calculatoare încă în uz acum 7-8 ani. Și acele calculatoare rulau un Windows XP, o mulțime de jocuri și se puteau face suficiente lucruri cu ele.

Ce mi-a plăcut a fost Office pe Windows Phone (foarte ușor de utilizat, mai ales Excel-ul; rezoluția bună a ecranului ajută în sensul ăsta) și mi-a mai plăcut și pachetul de aplicatii de la Nokia (Nokia Drive pare un bun înlocuitor pentru un GPS, hărțile sunt actualizate destul de repede de către echipa Navteq)

Revenind cu concluzia: hardware, Nokia Lumia e ce trebuie. Plăcut la atingere, ușor de manipulat; vine cu o baterie-stick suplimentară pe care o poți folosi pentru a încărca mobilul on-the-go, ceea ce mă face să suspectez că Lumia nu are o viață a bateriei prea lungă. Software, există multe motive pentru a achiziționa un Windows Phone de la Nokia, dar în cele din urmă trebuie să răspundă necesităților celor care vor să-l cumpere. E clar că nu o să cucerească fanul die-hard Android, și nu o să fure clienți de la Apple. Este însă un produs satisfăcător, cu foarte puține lucruri de care ne putem plînge. Întrebările finale ar trebui să fie: îți place să îl ții în mînă? Are aplicatiile care te interesează? Dacă răspunsul e da, atunci Nokia Lumia e pentru tine.

Mulțumesc lui Ovidiu pentru invitație, și ca un sfat pentru organizatori: data viitoare, configurați-le să iasă pe net. Un smartphone fără net e ca și cum nici măcar nu ar avea baterie.

Dar vreau să vă zic altceva. Un mare eveniment în viața lui ZeList s-a petrecut acum o săptămînă. Umbrela Verde, un site absolut anost pe care nu-l citesc decît crawlerele că toată lumea a pus link către el, a fost detronat de către Tudor “nu-am-chef-azi” Chirilă. ‘ete dovada:

Umbrela o căzut în Zelist. Trăiască Umbrela!

Hmmm, cine este această Umbrelă verde de e cel mai citit blog din România? Acest fishilică involuntar e un site care nu mai e actualizat pe bune de undeva de la mijlocul lui 2011 – e un site pentru bloggeri care scriu de chestii cu tentă verde. Au și un blog (care e actualizat, el e vedeta), da’ pare-se că site-ul e multifuncțional – nu sunt sigur, totuși, că nu-mi place să dau click pe chestii verzi (insert stupid “doar le fumez” joke).

Inițial vroiam să vă întreb retoric ‘ce e umbrela verde’? După aia mi-am amintit că nu are sens – oricum nu îmi va răspunde nimeni în mod decent. Citind blogul respectiv, nici eu nu m-am prins.

De ce m-am apucat ză zcriu dezpre zelist? Pentru că zilele astea am auzit destul de multe despre cît de nașpa e google, ce oameni răi și că:

1. Facebook e viitorul. Chiar dacă sunt de acord cu Manu că facebook nu o să moară că e construit pe relațiile între oameni, nu sunt de acord că facebook produce conținut. Facebook nu e nici un viitor, e bîrfa de la nuntă/chef/sindrofii pusă în online. Nu este însă nimic valoros. Sigur, la o sindrofie pot oamenii să zică: “moamă ce geniu e Alchimistul lui Coelho”, dar Alchimistul lui Coehlo nu a fost niciodată produs la o sindrofie. Facebook e site de consumatori, nu de producători. La fel cu: Foursquare, Pinterest, Twitter, Reddit. Consumatorii consumă.
2. Google Plus e nașpa. G+ nu e chiar atît de nașpa cum zic oamenii. De fapt, am văzut mai mult conținut generat exclusiv PE Google+ în ultimele 5 luni decît am văzut pe Facebook în 5 ani. Mă refer la conținut original, util, nu la poze cu tine în chiloți pe plajă la GuguGaga.
3. Toată lumea o să-i dea jos. Bing, Yahoo, Okidoki (Siktir!), Duckduckgo fac search engine-uri mai tari decît Google. Și totuși, tot de Google se plîng cînd le schimbă ranking-ul. Zelist e și el pe-acolo, printre search engine-urile proaste care se vor replacements de Google. Sigur, Google o să se ducă în jos, cam pe-atunci cînd Trilulilu va fi mai folosit decît Youtube. Hai Croco, știu că poți!!!
4. Google e rău fiindcă motto-ul lor e ‘Do no evil’ și au făcut cîteva chestii nașpa. Nu mai nașpa ca Apple, Microsoft, sau IBM (remember nazi punchcards?) Din contră, pe ici pe colo au mai și luptat cu ‘inamicul’. Dar ei sunt răi pentru că chiar încearcă să nu fie. Măcar de Apple știm că sunt răi, de-aia ne plac atît de tare.
5. Viitorul e în spatele unui user-name+parolă! Pentru că, darn, nimănui nu îi mai place libertatea. Dar o să revin cu un articol pe tema asta, acum strîng material.

Bine, acum am făcut o paranteză cam largă. Revin totuși la zelist. Am două întrebări:

• Ce o fi făcut Chirilă de a ajuns la loc pe prima poziție? O fi mers cu bicicleta prin centrul Bucureștiului?
• Ce o fi făcut Chirilă de a căzut de pe prima poziție în favoarea Umbrelei? O fi aruncat hîrtii pe jos?

Nu de alta, dar bicicletele și ecologismul sunt lucrurile despre care se vorbește destul de mult în România. Scrie despre biciclete și despre cum e dăunător pentru mediu dihidromonoxidul și vei atinge Nirvana blogurilor românești, Top 10 ZeList. Desigur, totul sub umbrela verde a copiilor cu șapcă roșie.

PS: Îmi traduce cineva de la ZeList ce înseamnă graficul ăsta al meu?

Am I good or what? Un grafic ce suferă de Parkinson fără nici un motiv real

Eu cred că înseamnă că sunt foarte tare. Îmi dă un feeling de ceva extraordinar. E un grafic foarte tare, foarte greu de pus într-o funcție polinomială. Dar totuși, ce înseamnă? Și apropos. De ce am căzut în ultima săptămînă 3485 poziții (așa îmi zice). Eu zic că e arbitrar – eu simt că în ultima săptămînă doar vreo 3328 au fost mai tari ca mine, și restul de 157 au avut pile.

Hai ZeList! Hai Umbrela Verde! Hai Tudor Chirilă! Hai cu toții! Hai sictir!!!