Gabrielia

"Raiul" polonez

2010-01-10T23:29:00.002+01:00

Ieri, Cristi Roman, un jurnalist roman care traieste in Dublin, mi-a atras atentia asupra acestui articol din Irish Times.

E o poveste despre imigratia poloneza, cum nu mai vin asa multi ca in anii precedenti, cum unii s-au intors in Polonia, dar nu le-a mai placut, si cum pana la urma au revenit in Irlanda. Discutia a alunecat si catre romanii din Irlanda, care potrivit intervievatului polonez, sunt un fel de fii ploii, exploatati pentru salarii de nimic, si pentru care:

"Poland is Manhattan for Romanians. What do you think Ireland is to them ?”

No aici mi-a sarit tandara! N-am auzit de prea multi romani care sa fi emigrat in Polonia! N-am avut ocazia sa le vizitez tara, dar nu cred ca diferentele fata de Romania sa fie atat de mari.

Din cati romani cunosc aici, nimeni n-a venit la cersit. Stiu ca exista lume care lucreaza in constructii in conditii destul de grele, dar probabil ca multi s-au intors in Romania. Irlanda nu e o tara in care sa faci bani - costul vietii e mult mai ridicat decat in Spania, Austria si Germania - si pe deasupra e si mult mai departe.

Dar nu pot sa nu observ ca in mai multe tari europene, suntem tratati ca cetateni de rangul 2. Nu in politica oficiala, dar continua sa existe prejudecati si bariere. Ba suntem judecati dupa populatia rroma, ba suntem "fara de Dumnezeu" (banuiesc ca ortodoxismul nu conteaza ca religie!), ba suntem lipsiti de suflet ca ne institutionalizam orfanii si handicapatii si trebuie sa vina ei sa-i adopte sau sa-i ajute ...

Eu continui sa spun tuturor cu fruntea sus ca vin din Romania, sperand ca intr-o zi sa putem crea acea masa critica care sa schimbe mentalitatea invechita si discriminatorie! Dea Domnul sa fie asa!

Zapada irlandeza

2010-01-10T22:47:00.004+01:00

A cazut zapada aici. E ger si nu s-a topit. Ultima oara cand am vazut zapada pe viu - anul trecut - a nins 5 min si n-am apucat nici macar sa fac o poza. Acum avem vreo 3 cm de zapada. Hai 5!

Miercuri m-am dus la servici pe cararea mea obisnuita - dar fara bicicleta! Cu bocancii de munte, cu rucsacul in spate - mi s-a parut ca un fel de continuare a vacantei de vis pe care am petrecut-o in Burren.
Ei, daca ascultai la radio credeai ca vine Apocalipsa. Jale mare ca ministrul Transporturilor a indraznit sa mearga in concediu, ca nu ne ajunge sarea si nisipul sa tratam drumurile si ca trebuie inchisa circulatia. Arctic conditions - zicea Irish Times. Tropicale - zicea Suzi.

S-a trezit unul in sfarsit sa intrebe de ce nisipul nostru de pe plaja nu e bun si trebuie sa importam. S-a gasit si o salina locala in final.

Au inghetat niscai conducte - la -12, nu-i de mirare! Au ramas case fara apa. Jale mare - nimeni nu e obisnuit!

Ieri s-a anuntat ca vine si la noi la Limerick zapada aia mare. Cica "ce-i mai rau de-abia acuma vine!" - zicea in repetate randuri la radio. Frumoasa incurajare pentru cetatenii deja speriati. S-au repezit in alimentare. Au cumparat tot laptele, toata apa, toata painea.

Cand am iesit, strazile principale erau curate si frumoase. Nu strica sa fii precaut cand n-ai experienta de condus pe zapada, dar nici chiar asa!

Am hotarat sa ies la o drumetie cu o prietena, sa fac niscai poze, fiindca probabil vor trece ceva ani buni pana voi vedea zapada iara.
N-am gasit destul pentru o bulgareala, dar a fost frumos!

Macar copiii s-au distrat un pic. Scolile sunt inchise pana joi. Si unele universitati si-au amanat examenele. O sa treaca si asta - ca doar vine primavara acusi! Aici 1 februarie - St Brigid - marcheaza inceputul primaverii.

Ce ma socheaza e cum toata lumea da vina pe guvern. Ca parca un ministru sau altul ar putea schimba ceva! Nici un fel de initiativa la nivel local - iesiti cetateni si puneti umarul la x chestie - cand aici atatea lucruri se bazeaza pe voluntariat. Ba nu, mint! Au zis la radio sa ne ducem sa vedem de vecinii batrani, daca au tot ce le trebuie! Dar atat.

A inceput in 2007 cu crahul bancilor. In noiembrie am avut inundatii. Acum zapada. S-o fi varsat sacul cu nenorociri pe biata insulita noastra?! Sau ne-am obisnuit numai cu bine?!

Pe mine n-o sa ma auziti plangandu-ma. Imi chiar vine sa zambesc cateodata - daca asta e rau...

Gabriela se intoarce...

2010-01-06T14:51:00.002+01:00

Dragi prieteni, gata! Nu mai pot sa-mi tin gura:)

Sunt atatea lucruri care ma mira, ma intristeaza sau ma amuza, si pe care cei din jurul meu nu le inteleg, ca trebuie sa scriu undeva.

Deci - delectati-va cu un fragment din albumul Don Quijote al Adei Milea - Doamne cum o iubesc pe fata asta!

Ada Milea - Scriu. Plecarea / Insula / Mori
Vezi mai multe video din Muzica

Zi trista..

2007-08-06T01:40:00.001+02:00

Am terminat de scris un mail unor prieteni care-si insurau baiatul si m-a busit plansul... N-am inteles de ce, era prilej de bucurie! Cautand imprejur dupa cineva cu care sa schimb o vorba, dau de prietena mea din Timisoara, care-mi spune ca si ea are un nod in gat...si ca a murit Motzu Pittis!

N-am putut sa cred! Motzu trebuia sa fie vesnic! Era doar un adolescent pasionat de rock'n roll...
Gasesc articolul din Wikipedia - 63 de ani - si mintea mea nu vrea sa creada!

Si ne-am apucat la taclale, prietena mea si cu mine... fredonam franturi de cantece - si parca retraiam anii de liceu...

Am adaugat cateva linkuri in articolul din Wikipedia, am aprins o lumanare, i-am reascultat cantecele... dar parca tot nu-mi vine sa cred!

Straniu, dar iata-ne toti admiratorii lui raspanditi pe planeta repezindu-ne sa-l priveghem asa cum putem - unii pe Wikipedia, altii pe YouTube, altii pe radio3net...

Dumnezeu sa-l odihneasca! O frantura din Motzu va continua sa existe in inimile celor care l-au iubit - atat cat vom mai exista si noi!

Cozonac moldovenesc

2006-11-24T19:25:00.000+01:00

Colegii mei lucreaza la un proiect menit sa aduca tehnologiile moderne in spatii publice. Mai intai s-au jucat de-a portalul preistoric in aeroportul din Shannon, iar acum vor sa puna o tiparnita de retete in piata orasului. Drept pentru care au inceput sa-si promoveze proiectul si sa ceara in stanga si-n dreapta contributii.

Cand am fost abordata si intrebata ce-i mai mandru-n tara mea, am raspuns prompt: cozonaci si sarmale! Intr-o clipita mi s-a trasat sarcina ca la partid sa contribui cu cele doua retete la fondul comun! Ce sa fac?! Am dat cu Google, am gasit un cozonac moldovenesc destul de aproape de ce am invatat de la mama si matusile mele neaose, dar pe urma mi-au cazut ochii pe un link: cozonac pastorelian. Clic, si:

Cozonac pastorelian

Mod de preparare:

Cozonacul, cind e bine crescut e dreptcredincios, conservator si traditionalist. Cei care au trecut la inamic, pactizind cu cofetarii, sunt niste rai si niste ticalosi. Toti sunt anemici, plini de stafide si piperniciti. [...] Cozonacului ii trebuie casa cum se cuvine, cu ziduri si sobe acatarii, cu ograda mare si grajduri si acareturi si gradina cu copaci si scrinciob si cu fete rumene cu sort si boneta alba, sa-l poarte-n brate.[...] Cozonacul stie ca cel mai mult il iubesc copiii. De dragul lor, el face pui mici si le potriveste cite o aschie de migdala strimba, ca un nas de fildes.[...]

Post-scriptum prozaic pentru gospodinele care doresc sa aiba cozonaci buni : Daca sunteti de parerea mea, ca un cozonac bun trebuie sa se desfaca usor in felii de sus pina jos, daca nu supravegheati personal fabricarea cozonacilor sau daca ati uitat reteta batrineasca, va amintesc ca aluatul nu trebuie framintat cu degetele, ci numai cu pumnii strinsi. Va mai reamintesc ca proportia de oua e de cincizeci la kilogramul de faina.

Gata, s-a dus toata oboseala;-) Si ce daca e 18:30 si eu mai am gramezi de lucru?!
Anul asta sigur am sa framant cozonac de sarbatori! Bravo, Gustos.ro!

Si multumesc din inima, Pastorel!

Nota: sa nu uit, dupa ce termin de tradus retetele, sa traduc articolul despre Pastorel in limba lui Shakespeare, sa afle toata populatia globului cine-a fost el! Si poate sa adaug o vorba-doua la ciotul din Wikipedia in romana!

Si inca un Bank Holiday...

2006-10-30T11:29:00.000+01:00

ultimul pe anul asta:-( Si vreti sa stiti ce fac? Sarbatoresc prin munca, fericita ca pot sa-mi imprastii hartiile pe covor si ca nu trebuie sa ma duc la nici o sedinta!

In general sunt foarte dura cu mine insami si nu-mi mai permit sa ma rasfat scriind in blog, dar de data asta m-am dus sa fac curat pe Coniecto (inca purta banner-ul pentru Blogtalk Reloaded, care a fost acum o luna!), si am gasit aceasta insemnare care mi-a inmuiat inima... Multumesc, Hoinarule-pe-web:-)

M-am uitat pe lista insemnarilor de anul asta din Gabrielia si sunt 9 la numar (unul tot in stadiul de draft si acum!), si am realizat ca blogul asta al meu e pe cale sa moara! Nu si in mintea mea, pentru ca mereu sper ca or sa vina zile mai linistite, si ca o sa incep sa scriu regulat "de maine de luni". Dar maine nu vine niciodata, tot ce avem e astazi...

Trebuie sa marturisesc ca tacerea mea se datoreaza in mare parte faptului ca lucrez una-ntruna.
Lunile iulie si august s-au dus ca vantul si ca gandul cu pregatiri pentru evenimentele ce aveau sa vina in septembrie ( un project review - o inspectie mare - mai pe romaneste!).

Cel mai important eveniment inaintea unei vacante de 6 zile la Costinesti la sfarsitul lui august, a fost ca mi s-a furat bicicleta din balcon. In noaptea dinaintea plecarii, m-am dus la culcare la 2:30 am si m-am sculat la 5. Aveam de impachetat si de terminat o prezentare importanta pentru a doua zi, iar la 6 dimineata tot grupul meu in frunte cu marele sef plecam la Dublin pentru aceasta prezentare. Ei, la 5 cand am iesit in balcon sa iau bicicleta si sa o pun in apartament, draguta de ea disparuse. Mi s-au taiat genunchii, era a treia oara ca cineva intra in balconul meu, si acel cineva trebuie ca are o cheie. Bineinteles ca am anuntat politia, dar numai asa ca sa-mi fac datoria civica, ca altfel nici o speranta...

Imi tot propun sa fac o lista cu lucrurile care merg mai rau aici ca in Romania. Am inceput anul trecut cu spitalele si sistemul de sanatate (norocul meu ca n-am mai vazut un doctor de 10 luni!). Am adaugat sistemul de transport... si acum politia... Nici nu-mi dau seama daca sunt prost organizati sau pur si simplu au prea mult de-a face cu morti violente ca sa le mai pese si de altceva...

Cert e ca blocul meu se transforma intr-un soi de ghetto - 98% din vecini sunt polonezi, si ei fac legea aici. Si acum irlandezii vor sa puna stavile venirii romanilor si bulgarilor incepand din 2007, dar nu se uita la polonezii pe care-i au deja aici (peste 300 000 la o populatie de 3 milioane!), si care continua sa-si aduca familiile si prietenii. A vorbi engleza nu mai e o pre-conditie, pentru ca pot lucra numai cu ai lor, au ziarele lor, magazinele lor, canalele lor de televiziune, si mai nou pub-urile lor. Sunt zone care devin inaccesibile irlandezilor, pentru ca ei cumpara majoritatea caselor si mai toate inscriptiile sunt in poloneza. Normal ca politia nu se mai amesteca! E asta "integrarea" europeana de care tot vorbim?

Am intalnit aceeasi situatie si in Germania, unde erau enclave de rusi unde nimeni altcineva nu punea piciorul. Partea stranie e ca se bucurau de toate avantajele asigurarilor sociale si de sanatate fara sa vorbeasca un singur cuvant in germana. Marea majoritate lucrau pe santier si aveau un mester de-al lor care era singurul care vorbea germana si le negocia drepturile.

In fine... Inapoi la oile mele... Marea inspectie a trecut - acum o luna si mai bine - si tot nu avem nici o informatie despre rezultate... Miza? Continuarea proiectului dincolo de martie 2007.

Am reinceput munca de teren - observatii intr-o companie multinationala care face dezvoltare de software. Uneori, cand stau in ploaie asteptand autobuzul si se intampla sa pierd ultimul tren spre Limerick, ma intreb care e diferenta intre acum si acum 15 ani, cand implementam programe de salarii la Hartia Petresti si Zaharul Teius. Mi se face foame... mi se face frig... simt ca pic din picioare... tot eu - aceeasi fiinta umana limitata care are nevoie de odihna si mancare ca sa functioneze.

Ce fac acolo? Traiesc viata unei echipe care depinde in munca ei de ceea ce fac altii, in alte locatii de pe glob. De ce ar fi asta interesant?! Pentru ca ar putea sa aduca o intelegere sporita a ceea ce se intampla in realitate acolo jos, "la coada codului" - cum spunea o prietena de-a mea, unde nimanui nu-i pasa de metode si modele si maiestrele rezultate ale cercetarii stiintifice, si, ca s-o citez tot pe ea, "pute"!

Si acum inapoi la munca! Notitele din ultima saptamana de sistematizat, de pregatit cursul de maine, de contactat nemtii cu care urmeaza sa ma vad saptamana viitoare la Stuttgart, de comentat un articol... Tare multe "in farfuria mea", cum spun cei de aici!

Bucuresti & co

2006-07-04T23:00:00.000+02:00

Numai ce-am ajuns inapoi in Irlanda, si au inceput prietenii sa bage de seama ca am trecut pe acasa! Ce sa spun, abia am asteptat sa ma intorc inapoi la racoarea irlandeza, dar mare mi-a fost dezamagirea: o caldura umeda si sufocanta si aici!

Bucurestiul a fost o experienta interesanta: caldura foarte greu de suportat, traficul nebun - aproape la fel ca in Dublin, dar si parcuri si terase, ploi torentiale si caini vagabonzi...
Imaginea de alaturi e luata sambata in Piata Muncii - o ploaie cu bulbuci, s-au umplut strazile, am inotat prin apa pana la genunchi si rafalele aratau ca o perdea...

Partea buna a fost ca am avut cateva intalniri interesante pe plan profesional. Lumea se misca, cei mai multi stiu ce vor, isi joaca bine cartile si stiu clar ce au de facut ca sa reuseasca.

Dar 3 zile sunt nimica toata... Pana sa ma obisnuiesc, a trebuit sa zbor inapoi!

Caldura mare, dom'le!

2006-06-28T12:43:00.000+02:00

Dupa saptamani si saptamani in care n-am mai stiut nici cum ma cheama de ocupata ce-am fost, a venit si vremea "vacantei" planificate in Romania.

E o vacanta activa, pentru ca mai mult sunt pe mail cu colegii si lucrez decat ma odihnesc, dar macar am parte de cateva zile in Timisoara si Bucuresti...

Aici e caldura mare - bate catre 37 de grade!, asa ca am gasit refugiu in noua cafenea deschisa intre Opera si Hotelul Timisoara (ambianta placuta, umbra, curentul dintre cele doua strazi, si inghetata excelenta!). Aproape ca m-am mutat acolo, chelneritele ma cunosc deja, mai toate intalnirile cu prietenii le-am programat acolo:-)

Si seara ne plimbam pe Corso sa ne mai racorim - uneori trece de miezul noptii si nu ne vine sa intram in casa!
Nu m-as plange de loc de caldura (n-am mai intalnit asa ceva din mai anul trecut!) daca mana lunga a cercetarii stiintifice irlandeze nu s-ar intinde pana aici sa-mi strice presupusa vacanta:-(

Ultima traznaie

2006-05-05T01:54:00.000+02:00

Universitatea are un club nautic. Nu e de mirare cu atata apa in jur! Asta toamna am fost tentata sa merg intr-o croaziera in jurul coastei de sud. Dar mi-am spus ca daca n-ai fost niciodata pe o barcuta, nu incepi cu o excursie de 3 zile!

Acum au organizat o prezentare. Si doua saptamani la rand, cate o zi a portilor deschise. Si martea asta m-am dus si eu sa vad cum e. Prima operatie - pui pe tine un "wet suit". Te simti ca o broasca pe care o strange pielea, dar ce conteaza?! Pe urma te apuci de montat barca: numai fibra de sticla si silicon, toate se imbumba la fix. Pasul urmator nu mai e la fel de simplu - impingi barca in apa, si aduci caruciorul inapoi. Si pe urma? Pe urma mergi prin apa pana iti ajunge la piept, si apoi tup! in barca. Toate bune si frumoase. Urmeaza indicatiile - tu numai ai grija de sforicicile astea- stanga si dreapta.

Eram in barca cu un doctorand sub 30 de ani. Bonom, dar habar n-avea sa explice. Vezi umbra aia pe apa? E vantul-fantoma! Pana sa ma dumiresc eu care umbra, barca se inclina si ne rasturnam. Hmm, partea draguta a fost sa intoarcem barca inapoi cu fata in sus. Ne-a ajutat si salvamarul. Am fost intrebata daca vreau sa abandonez. Nuuu! Stanga, dreapta, si iar: vezi pata aia neagra?! Si buf! A doua oara ne-am chinuit 4 oameni sa intoarcem barca vreo jumatate de ora. Cand am reusit, un salvamar m-a adus pe mine si barca mea la mal. Am primit misiunea mareata sa o aduc pe tarm si sa impatur panzele... Noroc ca mai erau si alti "rasturnati" in jur!

A urmat dusul fierbinte si berea la pub. Cartofi prajiti gratis! Partea asta de la urma mi-a placut cel mai tare! Cineva m-a adus pana acasa, Killaloe e la 30 de km de oras. Toate bune si frumoase. Un cot putin sucit (stiti cum e aia, n-a murit cand a cazut, a murit cand l-au pocnit in cap cu usile de la Salvare), dar in rest ok. Ieri am avut o zi grea, interviuri, drumuri, n-am avut vreme sa ma gandesc. Si azi cand m-am trezit... o febra musculara ciudata: abia puteam misca gatul si umerii. Intrebarea e: ma tin capacele sa continui sportul asta?!

In tot cazul, Colm, instigatorul, mi-a adus bibliografie sa studiez in week-end.

Muntii Wicklow

2006-05-02T23:52:00.000+02:00

1. "bucataria" (de fapt capela)
2. turnul rotund
3. catedrala - nava superioara
4. catedrala - nava inferioara
5. eu rasfatata de soare
6. poteca facuta din traverse de cale ferata (boardwalk)
7. Sabine si anuntul pentru prosti (cica numai cu echipament de munte)
8. trifoi- shamrock - simbolul national aici
9. lacul superior

1 Mai muncitoresc...sau Bank Holiday

2006-05-02T23:44:00.000+02:00

Am stat in casa de Pastele catolic. Asijderea de Pastele ortodox. Si nu, n-am facut oua rosii - ca aici nu se obisnuieste si nu se gasesc vopsele. Si nici cozonaci - mi-a trecut prin cap sa-mi fac fericiti colegii, dar cum am avut musafiri in Vinerea Mare si acasa si la servici, nu mi s-a aratat!

Saptamana asta iar am avut liber - nu ca era 1 Mai, ci ca era Bank Holiday. Ce importanta are?! Si vremea era splendida, si eu tot cate 12-14 ore pe zi in birou. Cand prietena mea din Dublin s-a invitat la mine, am spus un "Nu" hotarat, si i-am propus sa plecam undeva. A aprobat, dar pe urma n-a miscat un degetel. Itinerar, harta, locuri de cazare... In fine, mult a fost pana am ajuns acolo, la Glendalough, in "muntii" Wicklow (400 si ceva de metri). De ce Glendalough? Acum cateva saptamani am auzit la radio o scriitoare povestind despre magia locului. Am intrebat la servici si mi-au zis ca acolo numai cu masina se ajunge. M-am incapatanat! Bietul Sfant Kevin s-a dus pe jos. Eu am gasit un autobuz:-)

Glendalough inseamna "valea celor doua lacuri" si e o asezare monastica straveche. Am fost sa o vizitam si ne-am lipit de un grup al carui ghid zicea ca seamana cu Jack Nicholson si era glumet tare.

Am facut un tur al primului lac si ne-am intors. Aveam doua posibilitati: sa ne intoarcem in aceeasi zi, sau sa innoptam acolo. Am dat cateva telefoane, si am gasit o camera la un B&B. Ne-a luat vreo ora pe sosea sa ajungem la Laragh, dar ne-am cazat, am cascat gura intr-un Woolen Mills (practic un magazin de suveniruri si pulovere), am baut un ceai pe o terasa la soare si am cinat intr-un restaurant zis "al scriitorilor" - erau povestiri scurte inramate pe pereti, cu autografe, iar la toaleta doamnelor, langa un afis enorm al filmului, prima pagina din "Great Gatsby", inramata.

Cu toate bunele intentii de a citi o carte intreaga in acea seara, am adormit bustean si am dormit 10 ore. A doua zi am plecat intr-un tur care a inceput pe creasta - privelistea era fantastica! - si s-a terminat cu o coborare pe un grohotis in vale. Pe creasta, un grup de doamne glumete ne-au aratat o cabana in vale si ne-au spus ca e rost de un Guiness. Asta parca ne-a dat aripi, mai ales ca incepuse sa burniteze. "Cabana" era doar un recipient de tabla:-). Ultima portiune, in vale, arata ca un bulevard supra-aglomerat. Si cand am ajuns in parcare , nu aveai unde sa arunci un ac. Am luat pranzo-cina (cartofi prajiti si berea de rigoare) si pe cand am urcat in autobuz, turna cu galeata. Toate intentiile noastre nobile de a continua cu Festivalul de Jazz din Bray s-au topit ca prin minune. Ne-am indreptat in liniste spre casele noastre pentru un somn de voie. Sabine a ajuns pe la 7 , dar eu am mai avut de schimbat un tramvai si un tren pana la patucul meu.

De 1 Mai, in contextul acelorasi bune intentii, am vrut sa ies sa vad ce mai ramasese neepuizat din "RiverFest"-ul din Limerick. Dar am lenevit in pijama lecturand Zahirul lui Coelho, si pana am iesit se facuse 6 si cam racoare. Orasul pustiu. Daca o fi fost vreo serbare, s-a terminat mult inainte de a ajunge eu. Si inapoi la munca!

Unde s-a dus luna martie?!

2006-04-16T17:04:00.000+02:00

Jumatatea lui aprile deja - Paste aici, dar va jur n-am vazut nici un singur ou rosu!
Si in sfarsit am o zi libera (m-am hotarat sa nu mai scriu articolul acela), si stau pe canapea si ma minunez unde se duc zilele, saptamanile, lunile...

In martie - e drept - am avut nitica vacanta! O fuga prin Germania si Austria, sa vad niscai vechi prietene si sa ma intalnesc cu fiica-mea pentru o saptamana de rasfat artistic la Viena!

A fost frumos, dar tare frig, si placutul a fost impletit cu utilul - vizite pe la profesori si practicieni, reinnoit contacte utile, povestit planuri samd.

Dupa aceea mi-a iesit insa vacanta pe nas: am petrecut noaptea de St Patrick pe aeroportul din Dublin, cu toti americanii, englezii si polonezii bine-dispusi laolalta, dupa care fuga acasa si scris articole. Nu ca la Viena n-as fi facut tot asta - am prins doua deadline-uri intr-o saptamana, si un rezumat e un rezumat: umbli cu ideea in cap si o transferi pe clape intr-un Internet Cafe si in ultima clipa, cand crezi ca in sfarsit s-a copt.

Dupa 3 zile si 3 nopti de lucru, am hotarat sa ma dau batuta si sa nu mai trimit nimic. Am facut o baie si m-am dus la serviciu. Ghemul din stomac a disparut, m-am relaxat, si am venit acasa cu gandul sa dorm. Si tar! pe Skype - organizatorii conferintei! Ca am trimis rezumatul, unde e articolul?! Eu- din colt in colt - ca sa vedeti, ca nu mai pot, samd. Pe scurt, am mai primit o saptamana si un numar oarecare de picioare in fund. Punct.

A doua zi workshop - musafiri, alergatura. A treia zi sedinta, minute, telefoane. Si week-endul - numai hartii peste tot si cursa contra cronometru. Luni la 10 - mesaj amenintator in mail. Nimeni nu mai are voie la nici o conferinta fara aprobare inainte de a trimite articolul sau intentia de participare. Eu - mail mieros ca aveam de gand oricum sa supun articolul spre aprobare. O fac la 3pm, si fug la servici. Sedinta de la 5 la 6. Nici un cuvant. La ora 9 indraznesc: "Ati citit?" Ah, nu, n-a avut timp. Intreb daca sa renunt. Nu primesc un raspuns cert - un mormait doar. Plecam acasa. La 11, cand plangeam pe umarul unei prietene, vine un sms: "prea descriptiv, da' trimite-l". Da-i si polizeaza pana la zori!

Apoi pregatirea celor enspe intalniri de a doua zi. Doua prezentari, trei interviuri, o primire la o mare firma, un pranz de lansat colaborari si o cina de scris articole, asta a fost miercurea mea in Galway in 29 martie. Ma si mir ca am supravietuit!

Si un studiu pilot joi, si sedinta de comentat articol vineri.
Alt articol scadent sambata - Viena, BlogTalk reloaded.
Un consultant englez venit sa intareasca echipa luni si marti - si iacata-ne in aprilie!

Miercuri suplinit profesor la curs. Ajung la 9 si 2 minute, leoarca (bicicleta m-a lasat, si a trebuit improvizat ceva de genul sirof legat cu ata). Nimeni. Sun secretara: e sigur aici? Da da. Asteapta.Am o colega suedeza care de cate ori se stabileste o ora pentru ceva, intreba daca e dupa ora irlandeza sau ora suedeza. Are dreptate. Primii studenti au aparut la si 20. Am inceput. Pana la 10 au venit toti. Speram s-o pot intinde la 10:30 la un alt seminar - nici o sansa! A inceput sa le placa. Mi-au dat si subiecte pentru data viitoare. Fuga in cladirea Schumann: grupul de Knowledge Management organiza un seminar cu J.C Spender. A fost dragut - 3 domni mi-au explicat ce-a vrut sa zica vorbitorul. Au urmat discutii, care au fost foarte interesante.

Joi - Dublin. Experiment intr-o firma folosind un soft de vizualizare cu un grup. Plecat la 6:45, revenit la 21:30.
Vineri eram zombie, dar a trebuit sa fac fata.

Si duminica la 5am am plecat spre Londra. Nici dusmanilor nu le doresc! Am umblat nauca toata duminica. La 9 am fost in pat, si luni si marti au fost doua zile foarte bune. Detalii pe Coniecto.
Si poze pe Flickr. Si ma mai mir unde s-a dus timpul?!
Noroc cu sarbatorile astea!
La urma urmei, nici nu-i asa rau sa fii un potato coach! Fara TV, bineinteles;-)

Totul depinde de cum vezi lucrurile...

2006-02-17T14:02:00.000+01:00

Sunt pe cale, gata, m-am intors de pe aratura inapoi pe drum, totul pare sa se lege, sa convearga.
Iau parte la un workshop online de 5 saptamani, miercuri am inceput un curs de Creative Writing, citesc tot ce-mi cade in mana sau sub ochi... si vad semne pretutindeni:-)

Deunazi citeam pe o lista de discutii despre Jodorowski si despre psihomagie - practica terapeutica propusa de el, care ar avea la baza trei premise fundamentale:

1. Nu exista esec, la fiecare esec schimbam drumul.
2. Pentru a ajunge la ceea esti trebuie sa mergi pe unde nu esti.
3. Ca sa ajungi sa fii ceea ce esti, este cea mai mare fericire.

Goethe spunea si el acelasi lucru, "Werde wer du bist", devino cel care esti.
Dar ce mi-a sunat mie de aici cel mai tare a fost sa ma opresc din actiunea de dat cu capul in perete in care ma incapatanez de atatea luni si sa caut o usa. Culmea e ca am si vazut-o imediat!

Cand ne uitam de sus la un copil sau la un animalut cum persevereaza intr-o actiune sortita esecului sau foarte dificila in loc sa aleaga calea simpla care pentru noi, de acolo de sus, pare evidenta, tindem sa zambim.
Probabil ca asa aratam si noi vazuti de sus;-)

Sunt vie...desi nu fac struguri;-)

2006-02-14T21:26:00.000+01:00

Imi scriu prietenii sa ma intrebe ce s-a intamplat cu mine. Ca de ce nu mai scriu aici...
Ca n-am timp! Unde s-o fi ducand timpul asta? Stiu, planeta se grabeste, rezonanta Schumann, si asa mai departe, dar nu fac decat lucrurile foarte urgente, restantele ma strang de gat, nu reusesc niciodata sa fac cat mi-am propus, pentru ca apar alte urgente care trebuie tratate pe loc...

Partea buna aici in Irlanda e ca lumea nu se impacienteaza: luam lucrurile pe rand (one at the time) si daca unele raman nefacute, inseamna ca n-a fost sa fie si iaca n-o sa pice cerul! Noi sa fim sanatosi! Ceea ce-mi convine de minune - workaholica-workaholica, dar cand se arata cate o ocazie de relache, am grija sa o tratez cum se cuvine...

Si afara e primavara, si asta de pe la 1 ianuarie. Daca nu ma credeti, ia uitati la mandretea asta de podbal! Am avut pe rand zambile, primule si narcise inflorite in casa, acum a venit randul lalelelor! Nu-i asa ca sunt superbe?!

Titlul insemnarii vine de la un banc celebru in liceul meu, care se spunea de regula cand eram plecati in excursii, si care se referea la o stafie fioroasa care venea in camera unde juna inocenta dormea(aici intr-o alta varianta). Am zis bancul asta de vreo 100 de ori vreme de vreo 13 ani pana cand, in sfarsit, m-am prins si eu de ce radea lumea!

Aseara, povestind cu fiica-mea, am avut o alta revelatie intarziata: ca "pupíl?" vine de la englezescul "pupil"!!! Tz tz tz...

Si fiindca tot e Valentine's Day, sau Dragobete pe la noi,va trimit sa cititi o poveste care a aterizat azi dimineata in mail-ul meu... Multumesc, Vlad!

In alta ordine de idei, fac un curs online si am un nou blog: de data asta il cheama "Learning Log" - asta asa, ca sa nu ma plictisesc;-) Mai dau si pe la elgg cand gasesc cate o clipa libera, si-mi creste inima ca barem doi dintre "pupilii" mei (Sebastian si Irina) n-au abandonat ideea.

Si cercul meu de cunostinte se largeste, si peste tot dau de romani, si ma bucur mult de tot ca avem ceva de spus lumii. Radu Grigore e doctorand la un coleg intalnit recent, la DERI unde urmeaza sa fac o vizita curand lucreaza o sumedenie de romani, la NUI Galway unde am fost invitata pentru un seminar descopar printre antecesori un alt roman... ca sa nu mai vorbim de concertul orchestrei de camera irlandeze de sambata - rasfoind programul de sala, doua nume romanesti mi-au sarit in ochi de pe lista membrilor orchestrei!

Ce mai, lumea asta e tare mica!

Ganduri de sfarsit de an

2005-12-21T12:09:00.000+01:00

Se apropie Craciunul... si iar n-am mai scris de-o groaza de vreme aici!

Nu-mi dau voie - ma autocenzurez de cate ori ma apuca pofta de scris, spunandu-mi : ai aia si aia de facut. Si pana la urma tot nu sporesc nimic!

Uneori cred c-am fost trimisa aici special ca sa-mi schimb modul determinist de a gandi. Aici, intamplarile vietii sunt departe de a se conforma legii cauzei si a efectului. Rezultatele actiunilor sunt cat se poate de neprevazute. Nu spun neaparat ca e vorba de hazard, ci poate de niste legi pe care nu le pot percepe.

Luna trecuta mi s-a pierdut salariul. Nici n-am observat pana nu m-au sunat de la banca sa-mi spuna ca n-au din ce sa-mi plateasca chiria. Am scris mail-uri, am dat telefoane, am mers pe filiera administrativa. Nimic. Nimeni nu stia unde a ajuns salariul meu, cine e de vina si ce am de facut. Si mi se spunea ca sa stau linistita, ca se rezolva. Nimeni nu stia sa-mi spuna cand si cum.

A durat 3 saptamani pana s-a gasit si transferat in contul meu. Nimeni nu a fost de vina. Nici o lectie invatata despre ce sa fac daca se intampla iar peste cateva luni. Decat eventual sa ma duc sa pun lumanari la biserica. Si sa gandesc pozitiv!

Nimeni nu parea socat cand povesteam ce am patit. Se intampla... Nu pune la inima - Take it easy! Sa fim seriosi! In Romania o rezolvam in cateva zile - mergeam pe fir, vorbeam cu unul si cu altul - nu cred ca dura 3 saptamani si in tot cazul se gasea un acar Paun care sa poarte raspunderea. Aici nu!

Mai am si alte...uimiri! Trenurile si caile ferate par desprinse din anii 60, singura modalitate de a ajunge dintr-un colt de tara in altul e sa treci prin capitala (care are doua gari neconectate intre ele!)

Ca sa nu mai vorbim de sistemul sanitar - medicii din Romania sunt mult mai dotati, mai la curent cu noutatile si mai competenti. Povestind unei prietene care e medic in Romania despre situatia de aici, ma intreaba intr-una: auzi, tu esti sigura ca esti in Irlanda si nu in Papua-Noua Guinee?! Spitalele par desprinse dintr-un film cu piloti americani din al doilea razboi mondial: holuri imense cu zeci de paturi despartite prin perdelute! OK, aparatura e moderna, personalul amabil, dar cand esti acolo fiindca te doare ceva, ultimul lucru pe care-l doresti e sa ai o lumina puternica in ochi si sa auzi tot ce se petrece: conversatii, vaitat, indicatii si intrebari ale personalului, barbati femei copii de-a valma....
O prietena nemtoaica a nascut al doilea copil intr-o maternitate din Dublin. Concluzia a fost: OK, am supravietuit, dar e o experienta pe care n-as repeta-o pentru nimic in lume....

Si sunt in Europa! Ce-ar fi daca m-as muta intr-o tara africana?! E clar, e o lectie care trebuie invatata: sa termin cu asteptarile. Sa iau lucrurile asa cum vin. Sa nu ma mai ambalez. Orice se poate! Cum era cantecul acela? Se poate mai rau, se poate mai rau, se poate...

Si cum se apropie Craciunul, ce credeti ca s-a inaltat in apropierea blocului meu?! Un brad de Craciun? Nuuuu! Un hotel! Si langa el, o macara frumos impodobita cu beculete colorate...

Hi hi! Asta-mi aminteste de Luigi Ionescu "frizerul", care canta Macarale

Macarale suie-n soare argintii,
Macarale, in zori de zi !
O macara, incetinel,
Mi-a adus un biletzel
Care contzinea in el
Trei cuvinte: "spor la munca
si te iubesc !"

Acum sa nu credeti ca-mi aduceam aminte versurile! Noroc de Google, care m-a dus la Planeta Moldova;-)

Si ca sa fiu in ton cu beculetele colorate din vecini, ia uitati cu ce mi-am decorat casa (in loc de brad!) E un pic cam straniu Craciunul asta aici, iarba e incredibil de verde, unii copaci nici nu si-au lepadat frunzele, sufla un vant de primavara...

In Romania...

2005-11-22T22:18:00.000+01:00

Astept de atata vreme calatoria asta... si acum ca sunt aici, parca nu stiu sa ma bucur cum ar trebui...

Am ajuns in Bucuresti miercuri noaptea, ca sa pot lua parte joi si vineri la ultima reuniune de proiect PELLEA, care s-a desfasurat la Hotelul Dacia. Noi am fost organizatorii, asa ca toate balbele (caldura excesiva din hotel, functionarea cu sughituri a conexiunii Internet, armata de chelneri care ne vegheau la micul dejun) au cazut oarecum in carca noastra.

Peste drum, Casa Eliad - cu mancare buna si muzica de calitate miercuri seara (eu am ratat seara, din pacate). Rasfaturi gastronomice la Locanta Jaristea si Burebista. Si doua zile de lucru foarte productive. Vreme frumoasa n-am reusit sa aranjam decat joi. E drept ca si vineri seara am reusit sa impresionam oaspetii la iesirea din restaurant cu prima ninsoare din Bucuresti!

S-au trecut in revista toate pachetele de activitati si toate rezultatele proiectului. Impresia generala a fost ca am facut mai mult decat ne-am angajat la inceput. Adevarul e ca a fost un proiect interesant, care pe baza unui concept unitar de portofoliu electronic, a lasat partenerilor destula libertate sa-si puna in practica propriile idei. A noastra, a celor de la AISTEDA, a fost aceea de a promova blogurile ca portofolii electronice. Altii s-au orientat spre adaptarea unor LMS de gen Dokeos sau Moodle la cerintele lucrului cu portofolii electronice.

Un moment deosebit a fost intalnirea cu cei patru tineri veniti tocmai de la Iasi ca sa povesteasca un ceas cu noi - proaspetii invatacei care incearca acum sa-si construiasca portofolii la elgg pentru a le folosi mai incolo drept carti de vizita in cariera lor de cercetare:

insotiti de Lucian Branea, deocamdata in calitate de observator al derularii acestei noi aventuri in lumea blogurilor.

Am avut bucuria sa o avem cu noi si pe Florentina Anghel, de la Socrates Romania. Florentina ne-a vizitat si la ultima reuniune de proiect "ECDL for everyone", cand proiectul PELLEA era in stadiul de conceptie. Si cand spun bucuria, I really mean it! Florentina face parte dintre acei profesionisti cu care e o placere sa lucrezi, pentru ca te sprijina, te informeaza si iti plaseaza mingea ca tu sa marchezi golul... Ce diferenta fata de atmosfera kafkiana din alte institutii de-ale noastre, unde nimeni nu aude, nimeni nu vede si nimeni nu vorbeste!

Incheierea a avut si o nota de tristete, au fost cativa ani buni de colaborare cu aceiasi parteneri, am ajuns sa ne cunoastem si sa ne putem baza unii pe altii. Dar, vorba aceea, probabil ca ne-am "trait traiul" si ne-am "mancat malaiul"(sau fondurile de la UE?!) Sentimentul meu e de datorie implinita, cred ca e un proiect care va continua sa faca pui, adica sa dea nastere la altele in timp...

Un sfarsit de saptamana cu moina in Bucuresti, cu familia si prietenii... Timpul a fost asa scurt, ca n-am mai apucat sa incerc sa-l contactez pe Dragos, sa vad daca nu e careva interesat de o reeditare a meetup-ului bloggerilor romani de saptamana trecuta de la Secuiesc.

Zapacita de RON si ROL, mi-a venit greu sa ma inteleg cu bancomatele, taximetrele si notele de plata din restaurante. Zgomotul strazii si fumul de tigara din locurile publice m-au terminat - ca sa nu mai vorbesc de muzica de fond din majoritatea magazinelor. Incep sa privesc Irlanda ca pe o oaza de liniste si aer curat...

Revenita in Timisoara la inceputul saptamanii, mi-am mai revenit. Fumul de tigara e si aici omniprezent, dar macar e mai liniste, cu tot traficul turbat din cauza lucrarilor de reparatie a drumurilor.

Se pare ca am reusit din nou sa-mi mobilizez fostii colegi de clasa, si maine va avea loc o adunare generala cu un perdaf puternic pe teme de non-blogging (adica "mai ziceti si voi ceva si nu ma mai lasati sa vorbesc singura!")

Sfatul batranilor...

2005-11-10T12:19:00.000+01:00

Aseara am avut musafiri: "sfatul batranilor" din departament s-a tinut la mine acasa. Dupa cateva pahare de vin si multe subiecte dezbatute, a venit vorba si de blogurile celor din grupul nostru.

Pentru mine a fost un fel de cenusa in cap: n-am mai scris de atata amar de vreme aici!
Si nici n-as putea spune exact de ce. Da, am fost si sunt ocupata. Dar o jumatate de ora zilnic mi-as putea gasi, daca m-as stradui. Cred ca e vorba de un sentiment de vinovatie. Ca sunt alte lucruri mai importante de facut. Dar jumatatea de ora astfel castigata nu pare sa se duca nicaieri altundeva...

As putea gasi scuze, ca-n celebrul banc cu elefantul si soricelul care a fost si bolnav... Dar nu ajuta la nimic!
Am pornit un blog nou (inca unul?!), dar nici asta nu e o scuza.
La Wikimania in Frankfurt, Ross Mayfield spunea: unii prefera sa contribuie la o wiki; altii sa scrie un blog; altii sa scrie mail-uri; si altii sa comunice prin IM. Pe mine chestia asta m-a pocnit, vorba lui Kafka, precum o lovitura de pumn in tidva: Ross avea dreptate. Mai mult decat atat, fiecare dintre noi trece prin perioade cand prefera una dintre formele de comunicare in detrimentul celeilalte. Si , clar, acum eu sunt nu in perioada albastra, ci in perioada IM: sporovaiesc cat e ziulica de lunga.

Mamzel Ahern rupe gura targului cu romane epistolare bazate pe schimburi de e-mail. Poate ca intr-o zi am sa ma hotarasc sa fac ceva cu arhivele mele de IM; cateodata stau si ma minunez cum unii reusesc sa scoata la iveala ce-i mai bun in mine, iar altii ma incita la intepaturi si mici rautati. Si uneori am senzatia pregnanta ca nu sunt eu aceea care vorbeste: cuvintele trec prin mine, dar eu sunt doar mesagerul (ca-n Celestine), oamenii au nevoie de o vorba buna si eu se nimereste sa fiu pe acolo.

In dimineata asta vorbeam cu un irlandez din indepartata Japonie, care e pasionat de istoria antica (mi-a marturisit ca Roma e singurul loc unde s-a simtit vreodata acasa), si cu care schimbam impresii despre "predarea" online (acum realizez ce putin imi place cuvantul asta!), comparativ cu cea fata-in-fata. Uneori ajung sa empatizez mult mai bine cu studentii cu care lucrez online decat cu cei pe care ii vad si ii cunosc in carne si oase. Intr-un fel, e ca si pentru un nevazator - i se dezvolta mult mai bine celelalte simturi. Nevazand omul cu care vorbesti, ajungi sa-l "simti" intr-un fel aparte, mai subtil...

Gata! Inapoi la munca! Si spre deliciul publicului cititor, am sa adaug avatarurile celor care au fost prezenti aseara la "sfatul batranilor";-) Colega noastra ne-a creat la fiecare cate unul, si acum cu mandrie fiecare birou afiseaza "poza" stapanului! Ia ghiciti care sunt eu:P...

Toamna aici...

2005-10-14T22:20:00.000+02:00

A venit toamna... pe nesimtite...pe neasteptate... Canalul pe malul caruia vin la servici (pana ma intalnesc cu raul adevarat) e in curs de amenajare - il dragheaza, il curata, il perie;-) Cand se arata, soarele straluceste orbitor, la fel si firele de roua din iarba..

Am tot mai mult de lucru - inca o data teoria ca daca iti schimbi serviciul ca sa scapi de o problema, problema se muta si ea cu tine- e dovedita! E nevoie sa te schimbi tu mai intai...
Si nici nu stiu daca asta e o problema - de vreme ce-mi place asa de tare ceea ce fac!

La amiaza, un anunt pe mail:

Special lunchtime concert today (Friday 14th) featuring artists associated with the Nomad and Sanctuary projects at the Irish World Academy of Music and Dance

Mickey Dunne (pipes)

Aland Assari (fiddle and song)

Elikya (Congolese choir)

1.15pm, Performing Arts Centre, Basement, Foundation Building
ALL WELCOME; ADMISSION FREE

Am dat fuga. Pranzul se poate sari. Concerte de pranz se tin in fiecare marti si joi, azi a fost unul exceptional. Ce-mi place mie in campusul asta e totala transparenta si conlucrare - tot ce se intampla vine pe mail (inmormantari, pensionari, angajari, spectacole, competitii). Nu exista "pereti" intre facultati, studentii sunt expusi la de toate. Ieri si azi a fost o expozitie pe un nivel intreg de cultura si civilizatie chineza, organizata de studentii chinezi care invata aici - dar din pacate acolo n-am ajuns!

Apropo de inmormantari, ieri seara la 19:30 am intalnit una pe strada. Ce, credeati ca e ca la noi, sa-si ia lumea liber sa mearga la inmormantare? Nu, aici mortii se ingroapa seara, cand vin oamenii de la servici. Ce daca e intuneric la cimitir?! Se pun lumini!

Si inca ceva: nu fiti tristi, trenurile noastre nici nu sunt chiar asa de rele! Am luat prima data trenul catre Dublin, unde am avut o intalnire programata la IBM. 20 de minute pana la Limerick Junction cu un tren de navetisti. Alte 2 ore cu InterCity. Bun, nu arata chiar ca "foamea". Dar n-avea nici pe departe fata de InterCity. Ce vedeti aici e o poveste: cam asa arata "caruta".

Wikipedia si WikiMania

2005-10-10T14:55:00.000+02:00

Am tot amanat, am tot amanat... Pana cand a venit Peter Gluck si cu vorbe frumoase m-a momit sa scriu un editorial pentru INFO Kappa. Cand am avut un termen si mi-am dat cuvantul, s-a putut, cu toata gripa si cu toata durerea de cap.

Peter zice ca suna bine. Poftiti de cititi si domniile voastre...

Drumul spre servici

2005-09-27T12:16:00.000+02:00

Ieri a plouat cu bulbuci. Credeam ca n-o sa mai vad soarele. In dimineata asta insa... Drumul asta spre servici e pur si simplu superb, mai ales cand zbori ca vantul pe bicicleta si in casti rasuna Andrii Popa;-)

Copacii de aici au suflet. Vorbesc serios. Ieri s-a suparat unul pe mine si s-a pus pe scartait din crengi de m-au trecut fiori reci pe sira spinarii. Alteori cate unul mai tinerel pare sa se incline in fata mea;-) Nu e de mirare: sunt in patria druizilor!

Nu e de mirare ca s-a pus la punct un sistem de supraveghere a lepriconilor. Eu sunt cam ocupata acum, dar daca vedeti ceva, nu uitati sa-mi spuneti si mie!

2005-09-26T16:03:00.000+02:00

Cum sa te superi la asa un mesaj de eroare?!

Bobocii...

2005-09-21T18:05:00.000+02:00

Aud de mai multe saptamani vorbindu-se despre "orientation week". Pana ieri n-am realizat despre ce este vorba. Ieri, coborand din autobuz, am vazut cum un grup in portocaliu astepta in statia de autobuz sa preia bobocii care soseau. Fiecare calator era "scanat" si, in caz ca era depistat drept boboc, i se sarea in ajutor. Campusul incepe sa se umple, si saptamana asta sunt aici doar studentii de anul I. Asociatia studentilor (The Student Union) organizeaza in intregime primirea, turul de orientare prin campus si... distractia - in fiecare seara e programat cate un eveniment. Reprezentantii Asociatiei puteau fi deosebiti prin tricourile galbene sau portocalii pe care le purtau (inca nu sunt sigura care era diferenta, dar in vreme ce "portocalii" tindeau sa stea locului in puncte fixe, "galbenii" erau aceia care plimbau grupurile de jur imprejur.
Erata: "portocalii" erau cei platiti de Ulster Bank pentru reclama!

Bancile din jur au oferte avantajoase pentru studenti (un credit de 50€ pentru telefon daca deschizi un cont acum la noi!), magazinele se aprovizioneaza din greu...

Incepe anul universitar!

Saptamana asta nu se fac cursuri si studentii din anii mari nu s-au intors inca. Bobocii au la dispozitie tot campusul numai pentru ei!

La radio astazi se vorbea despre situatia cazarii si cat de mult s-a imbunatatit ea in ultimii ani. Exista tot felul de stimulente pentru cei care construiesc locuinte si le inchiriaza studentilor. Rezultatul? Zona din jurul campusului e plina de cartiere cochete, cu case si cateva zone de blocuri. E plin de case cu 2-6 camere plus living-room si bucatarie, care se inchiriaza la studenti.
In general, nu sunt decat ei acolo. Rareori se aventureaza persoane din afara universitatii sa locuiasca in zonele respective, pentru ca sunt vestite ca "zgomotoase". Internet, autobuz la scara, tot felul de inlesniri. Si totul din fonduri private - cetatenii obisnuiti se grabesc sa achizitioneze case pe care apoi le inchiriaza la studenti. Tot felul de inlesniri acordate de stat ii incurajeaza sa faca asta. Cine construieste? Firmele de constructii, care apoi incredinteaza gestiunea agentiilor imobiliare, pana cand totul se vinde. Toata lumea pare multumita. Fata de Luxemburg, unde era o criza acuta de locuinte, aici oferta depaseste cererea.

Irlanda a fost o tara foarte saraca, si urmele se vad inca. Dar are forta sa gandeasca un viitor mai bun. Multe lucruri nu merg - multa birocratie, incetineala , reguli care par ridicole in ochii unui strain. Dar exista bunavointa si lipseste cu desavarsire grija pentru capra vecinului. Strainii sunt priviti cu ochi buni - tara se umple de polonezi si nimeni nu pare sa se ingrijoreze, subiectul zilei e o berarie poloneza care s-a deschis in centru, reclamele de la radio includ cuvinte poloneze...

Si lumea munceste constiincios, dar fara incrancenarea teutona. Stiu sa se bucure de sporadicele raze de soare, de prieteni, de muzica...

Cork sambata asta

2005-09-12T15:33:00.000+02:00

Am avut o saptamana turbata, care a venit dupa o alta la fel. Sambata am hotarat ca somnul ajuta, dar nu la fel de mult ca o calatorie. Si mai exista si tentatia de a merge la birou - seful mi-a trimis un SMS vineri seara batand un fin apropo ca daca am ceva de raportat el e sambata la birou.

Am scris un raport de o pagina catre 'mnealui in 10 minute, am inhatat hartile si ghidurile, si am alergat sa prind autobuzul de Cork. Cork e declarat capitala europeana a culturii anul asta, si sambata erau 3 evenimente programate:
- o incercare de a intra in Cartea Recordurilor dansand ceili pe strazi; (vezi Wikipedia pentru mai multe informatii despre ceili)

Cork sambata asta

- o zi cand cca 30 de case vechi adapostind institutii si locuinte erau, in mod exceptional, deschise pentru public;
- o demonstratie a mestesugurilor traditionale implicate in construirea vapoarelor.
Toate astea in cadrul saptamanii dedicate mostenirii culturale irlandeze.

Am invatat cateva lectii importante sambata:
- orarul autobuzelor e aproximativ; daca crezi ca ai pierdut buzul, fa efortul si du-te pana in statie. Cine stie? poate ai noroc!
- a lasa bacsis este jignitor - cel putin pe unde am umblat eu!
- intrarea libera declarata in programul manifestarilor nu-i opreste pe slujitorii bisericii sa afiseze contributia obligatorie de 3 euro atat la intrare, cat si la iesire; daca ai obrazul subtire, platesti de 2 ori;
- ultima cursa seara opreste in the middle of nowhere pentru un timp nedefinit, in asteptarea cursei corespondente din directia opusa, pentru ca cei doi soferi trebuie sa doarma fiecare la el acasa. Asa ca fiecare isi strange lucrurile, isi face casa, isi ia CD-ul din player, se cauta in buzunare, si se muta in celalalt buz, unde se instaleaza. Cu toata plecarea intarziata si asteptarea in camp, autobuzul a ajuns la fix la destinatie.

Tot mai putin timp...

2005-08-30T18:51:00.000+02:00

Orele par a fi intrat in sac... la fel si zilele... si lunile...
De doua zile trudesc la rescrierea proiectului care ne plateste - stiti voi, ca si cum stai pe o craca si incerci nu sa o tai, ci sa o modelezi, sa o infrumusetezi, sa o faci mai ... reala - ce poate fi mai real decat craca pe care stai? ca daca ea n-ar fi, ai fi in aer! Nu e o munca tocmai placuta, dar asta este! Ca-n bancul cu ardeleanul care se aseaza in pioneza: No daca-i musai...

Dar nu de aceea am intrat aici, in loc sa fac pauza de dezmortit membrele pe coridor.
Am intrat sa va povestesc ca m-am procopsit cu o bicicleta! Nu e ea chiar noua, a fost inchiriata sezonul asta, dar colegii m-au asigurat ca face toate paralele pe care le-am dat pe ea. Si eu care ma dusesem la magazin doar sa arunc o privire! Asa ca azi dimineata, in loc sa vin pe jos la Universitate, am venit pe cal inaripat;-)

Nota: a mea nu e rosie, ci albastra! A vrut nenea ala sa-mi vanda una roz de ti se strepezeau dintii, dar a fost de-ajuns sa ma gandesc la reactia fiica-mii, si am spus un Nu hotarat!

Maine primesc vizita unui tehnician de la providerul de Internet - sa vada de ce conexiunea de acasa nu ma lasa sa public nimic pe nici un blog. Tineti-mi pumnii!

Ganduri de dimineata devreme

2005-08-19T06:10:00.000+02:00

E 5:30 am, la ora 5 am facut ochisori(desi afara e inca intuneric bezna) si m-am hotarat sa incerc sa repar template-ul. Cu ajutorul onor publicului cititor (vezi comentariile la insemnarea precedenta!) am reusit in doi timpi si trei miscari! Plecaciuni si adanca recunostinta, doamnelor si domnilor!

Ascult ClassicFM (un pont vandut de o prietena din Bucuresti!), si ma rasfat cu un concert inedit pentru vioara - e prima oara ca aud de Philip Glass. Probabil i-am mai auzit muzica, dar nu am stiut cui apartine. La ora asta se transmite Elgar, Berlioz, Dvorak - ce deliciu!

Nu numai muzica in sine, dar si comentariile sunt interesante. Am ascultat Simfonia fantastica de zeci de ori, dar acum aflu ca Berlioz a compus-o la 23 de ani, din amor nebun pentru o actrita irlandeza. Si se pare ca dumneaei nici n-a catadicsit sa o asculte vreodata!

Afara ploua molcom si Londra anunta ca sfarsitul de saptamana va aduce ploaie si frig. CNN si Yahoo se cam contrazic reciproc. Numai Dumnezeu dragutul poate sti! Eu nu ma plang, e bine si asa, si asa, am totdeauna ceva de facut!

Radioteleviziunea irlandeza are un program de muzica clasica la radio- RTE Lyric FM, 24 de ore din 24, care emite din Limerick. De ani de zile n-am mai fost atat de rasfatata cu muzica buna!

Iar la birou am descarcat iTunes, si dupa ce m-am "ospatat" cu tot ce au colegii mei pe hard-discuri (o gramada sunt muzicieni, asa ca va dati seama!), acum m-am oprit tot la radio, si tot la muzica clasica.

Sa mai ascult stirile? Sa le citesc in Wikipedia? Pasesc incet-incet spre un alt stil de viata - la Frankfurt imi venise ideea sa-l botez "the SoSo way of life", ca o parafraza la "the Dodo way of life" din Ice Age ;-)

Am dezlegat enigma: e luna plina! Pana acum am gasit 3 persoane care se plang ca nu au putut dormi azi-noapte!