Sincer nu prea stiu de unde sa incep… cu laudele! Asa ca dam nota acum: 9/10. Impresionant, nu?
A fost primul meu film vizionat in Digital 3D si trebuie sa recunosc ca, in afara de perioada de adaptare cu ochelarii, e o experienta minunata (abia astept 6D-ul, unde vor fi implicate si chestii precum miros, stropit cu apa, scaune miscatoare etc.).

De obicei, versiunile 2,3 ale unor filme reusite nu prea tin pasul cu ‘originalul’ astfel ca inainte sa vizionezi ultima aparitie ai suficiente retineri. Nu a fost cazul cu Ice Age 3. Filmul a intrecut orice asteptari: a fost bine realizat, amuzant, actiunea (chiar) palpitanta, nu ai avut timp sa te plictisesti nici macar un minut.

O surpriza bine si strategic ascunsa a fost un nou personaj senzational: Buck (interpretat excelent de Simon Pegg pe care poate vi-l amintiti din Hot Fuzz sau How to lose friends and alienate people). E genul de personaj care, in cazul in care va urma un Ice Age 4, nu trebuie sa lipseasca.

Chiar daca nu e un film pentru copii mici, ci pentru cei mari, nu ma indoiesc ca ar avea succes si in randul acestora.
(Citeste aici un review mai detaliat)

Vezi toate pozele.

Sa veniti pe la Oradea, e un oras frumos!

… si din aceste cauze stau pe loc, atat ei, cat si ceea ce fac. Si toate din pricina unui ‘NU’.

Uite un articol care s-ar putea sa para, si chiar sa fie, plictisitor pentru multi dintre cititori (in special pentru fete). Chiar si asa, consider ca fiecare dintre noi am avea ceva de invatat din povestea aceasta.

O data pe saptamana sau o data la doua saptamani, ne adunam cu mic cu mare, prieteni si colegi si ne rafuim in jocul pe calculator DotA (Defense of the ancients) - noi numim rafuiala asta ‘Team building’.
Este un joc derivat din Warcraft III (productie Blizzard), mai exact o harta  modificata in care doua echipe alcatuite din 5 jucatori incearca sa distruga baza inamica.
Nu mi-am propus sa fac un review al jocului, cei interesati de el, stiu despre ce este vorba; ce as dori in schimb sa discut sunt cateva aspecte legate de strategia in joc, relatiile dintre cei implicati, atitudinea si similitudinile jucatorilor cu personajele din/in viata reala.

Primul lucru care trebuie retinut e ca Dota este un joc de echipa. Daca jucam ca sa castigam, acesta este lucrul cel mai important pe care trebuie sa-l retinem. Atunci cand vrei sa socializezi, sau sa faci team building, nu o poti face de unul singur. Imaginati-va ca iesiti la un picnic cu colegii, si unul dintre acestia merge in padure si se intoarce la apusul soarelui, sau chiar dupa ce restul au plecat.
Concluzia: joaca in echipa sau daca nu vrei, joaca Solitaire!

A doua chestie: orice echipa are un lider. Echipele fara lider sunt ca si puii fara closca. Pot sa fie cei mai grozavi si mai frumosi pui, fara closca tot rataciti sunt. S-a creat o falsa impresie ca liderul trebuie sa fie cel mai bun (talentat jucator in cazul de fata). Fals! Liderul nu trebuie sa fie cel mai bun jucator. El trebuie sa fie cel care isi asuma responsabilitatile (pentru esec sau victorie), cel care intelege ‘jocul’, cel care da directii, cel care poate pune in valoare si scoate ce e mai bun din ’soldatii’ lui. Deciziile corecte, luate in momentele critice au valoare mai mare decat orice talent (sau ’skill’ cum ar spune cunoscatorii).
Liderul este responsabil sa gaseasca (orice) modalitati prin care echipa sa castige. Liderii nu trebuie sa vina cu scuze, ci cu solutii. Unul dintre cele mai des intalnite ‘mere ale discordiei’ (ori lebenitze sau prune ale discordiei cum ar spune un prieten) sunt scuzele: ca Y joaca prost, ca X e noob, ca bug-urile, ca norocul, ca soarta, ca eroul, ca IceFrog (si neamurile lui), ca Roshan, ca harta, ca sunt in echipa noobilor, ca, ca, ca…  si da, sa fim realisti, unele dintre acestea chiar sunt scuze reale. Dar scuzele nu sunt solutii. Iar in echipa in care nu exista un lider, discutiile vizavi de scuze (si acuze totodata) sunt interminabile.
Concluzia: jocurile echilibrate vor incepe in momentul in care fiecare echipa are un lider. Nu doi, nu trei, unul singur.

A treia chestiune, in stransa legatura cu cele mentionate anterior: daca Dota este un joc de echipa si daca fiecare echipa are un lider, atunci restul echipei trebuie sa-si accepte functia in cadrul echipei (suport, tanc, ‘killer’) si sa se supuna deciziilor pe care le ia liderul (presupunand ca s-au ales liderii care isi merita functia). Daca un fotbalist are talent de fundas dar el se incapataneaza sa joace atacant, nu doar ca este enervant dar strica toata echipa (si jocul).
Concluzia: accepta-ti rolul in echipa si supune-te deciziilor pe care le ia liderul.

Patru: daca un membru al unei echipe nu se conformeaza, fie renunta de bunavoie, fie se renunta la el. Este destul de trist (si imatur), cand din cauza preferintelor (ca sa nu le spun fitelor) unuia, ceilalti 5-7 jucatori ajung sa se certe, se isca dispute, se rearanjeaza jucatorii si se pierde o gramada de timp cu parlamentari. Ganditi-va atunci cat de rapid se rezolva o situatie in care 4 sau 5 au ‘fitze’…
Concluzia: chiar daca nu e usor renunta la copilarii si la fitze in favoarea echipelor si a unui joc frumos si echilibrat.

Nu in ultimul rand: nimanui nu-i place sa piarda. Si totusi nu e atat de trist cand pierzi in urma unui joc frumos, este trist cand, o activitate ce se presupune a fi relaxanta si constructiva, se transforma intr-un scandal semi-tiganesc, demn de copii de clasa a V-a.
Si, la final, il citez pe un bun prieten:
“Cel mai rau e cand lumea nu-si recunoaste greselile dar se mira de ce pierde. Doar analizand greselile pe care le faci poti sa le repari si sa devii mai bun.”

Dixit.

Dilema celor care scriu pe blog suna foarte simplu: cat de des sa scriu si cum/ce sa scriu atunci cand nu am ‘inspiratie’?

Solutia e la fel de simpla: scrie cat de des ai inspiratie, iar atunci cand nu ai inspiratie scrie din convingere. Sau din ambitie. Sau da cu plasa (de fluturi) dupa inspiratie. Caut-o in toate cotloanele posibile: muzica, meditatie, film, carti, notite, internet (aici ai ce cauta)… Imbraca-te in rosu, roz sau portocaliu (s-ar putea sa fii surpins cat de bine-ti sta - si chiar sa iasa un articol pe tema asta).

Daca vei scrie foarte des, oamenii se vor satura de tine. Oamenii se satura si de ce e bun si bine. Daca esti mediocru (trage singur concluzia)…

Daca vei scrie (prea) rar, oamenii te vor uita. Provoaca stari sau esti ‘mort’!

Deci, simplu: nu scrie des, nu scrie rar [ca un sarut plin de pasiune - ar spune cineva].

Cum ramane cu inspiratia? Inca nu ai gasit-o? Inspiratia nu e nimic altceva decat o stare pe care (ti-)o provoci. Daca nu poti sa provoci inspiratia, vei fi doar un oportunist care incearca sa vanda cupru la pretul aurului. Doi-trei pacalici vei gasi, dar nu mai multi.  Cititorul versat cunoaste valoarea. Si te taxeaza cand faci pe pacaliciul. Iti scoate limba si te sterge din RSS.

Si, nu uita: intre tine si cititor trebuie sa existe ceea ce spunea KOOP:

Later edit - si ca sa-l citez si pe prietenul nostru, Seth Godin: “La un moment dat, Stephen Stills a scris: <<daca nu poti sa fii cu cel pe care-l iubesti, iubeste-l pe cel cu care esti.>> Cred ca gresea. Pe Internet regula este urmatoarea: fii cu cei pe care-i iubesti (si care te iubesc). Ignora-i pe restul. Nu e placut, dar e adevarat.”

Insa nu despre tunetele din exterior vreau sa vorbesc, ci despre cele din interior. Si anume, ce m-a deranjat si suparat foarte tare in ultimele zile:

1. boala
2. situatiile fara iesire
3. nepasarea unora si a tuturor
4. celule scurtcircuitate
5. persoanele care au uitat de ele pentru altii
6. persoanele care au uitat total de ele pentru altii

Oricum… (aproape) dupa orice furtuna iese si soarele… (vai de locurile unde furtunile nu inceteaza niciodata!)

Orice mic ajutor este binevenit: http://sebicu.shutterfly.com/

Sebastian este un baietel care la varsta de 1 an o facut o otita inofensiva, care insa s-a complicat foarte rapid. Medicul a decis ca este nevoie de o punctie transtimpanica. Iar acea punctie a fost doar inceputul chinului …
La doar cateva zile a devenit suspect de un microb luat din spital care a generat o infectie puternica. Diagnosticul - otomastoidita cronica.

Au urmat 2 luni de tratamente injectabile in speranta ca infectia se va retrage si nu va ajunge la operatie. Din pacate nu a fost asa si dupa 3 luni a fost operat pentru prima oara… De atunci a mai fost operat inca de 5 ori, la Bucuresti, la spitalul Marie Curie.

Mai grav este faptul ca nu se depisteaza sursa acestei infectii severe, iar Sebastian sta in permanenta cu tuburi de drenaj in ureche pentru a preintampina extinderea infectiei spre creier.

Acest copil este ca si oricare altul, care vrea sa se joace, rade, vorbeste aidoma celor de varsta lui, dar totodata este neobisnuit de bine adaptat la viata in spital! Si asta ca spitalul a ajuns pentru el ca si a doua casa, datorita timpului indelungat petrecut acolo!

Am gasit o clinica din Germania care ne poate ajuta, insa costurile sunt cu mult peste puterile noastre financiar.Suma necesara este de 10.620 EURO!

De aceea, orice ajutor, cat de mic, este extraordinar! Nu dorim altceva decat insanatosirea grabnica a fiului nostru de 2 ani si 9 luni. Mai jos gasiti detaliile:

Andreea Ferariu - mexxa09@yahoo.com
Povestea problemei lui Sebastian.
Alaturi de Sebi - Campanie organizata de Despre copii.
Aici gasiti tot ceea ce este nevoie pentru a verifica veridicitatea cazului.

Iubire la orice varsta
Eram in tramvai azi dimineata si in fata mea vreo 3 doamne cu varste intre 50 si 65 de ani; iar la vreo 3-4 metri in fata lor, un domn trecut binisor de 60 de ani. La un moment dat suna telefonul, omul nostru raspunde, atat doar ca a avut ‘norocul’ sa-i fie pus pe speaker; asa ca la celalalt capat s-a auzit o voce (probabil nevasta omului): ‘ceau iubire, unde esti?’
Batranelul nostru se panicheaza, roseste putin si cauta cu disperare butonu’ ala, pe care daca apesi nu mai aud toti bagaciosii… Ce m-a iritat insa a fost reactia doamnelor din fata mea, care, foarte stilate de altfel - pline de ‘haur’ si mirositoare de ziceai ca-s in Rolls si nu-n tramvai, isi duc mana la gura sa-si stapaneasca rasetele. Ca vezi doamne, si auzi tu draga, cum sa-i zici mosului ‘iubire’; ca probabil nici nu i se mai ‘ridica cocoselul’… Pff, sa fiu pistruiat de nu mi-a venit sa mi ti le capsez putintel (macar verbal). Dar na… m-am gandit ca poate radeau de tristete ca lor poate nu li s-a spus in veci ‘iubire’. Nici macar atunci cand erau ‘tinere si frumoase’ [adica atunci cand 'se cuvine' sa i te adresezi unei persoane cu 'iubire'; nu-i asa, stimate doamne?].

Ulterior cand una dintre ele a inceput sa vorbeasca la telefon si a inceput s-o dea cu telenovele in sus si-n jos, m-am edificat: cum sa-i cer testoasei sa sara cu prajina?!

Prea multa amabilitate strica
Apoi am ajuns pe la McDonald’s. Da, da, stiu: localu’ ala unde ziceam ca nu o sa mai pun picioru in veci. [Mai calc si eu stramb, nu?]. Oricum, m-am rezumat la a comanda doar o inghetata. Nimic deosebit pana acum. Partea amuzanta a fost discutia:
- Bine ati venit la McD.
- Buna ziua, as dori o McSunday cu caramel.
- [tipa, pe binecunoscutul ton 'mcdonaldist']: cu topping dublu, triplu, cvadruplu, bla bla bla?
- Simplu.
- Ati comandat una bucata inghetata McSunday cu topping simplu si fara bla bla bla bla…
Aici am facut prima privire luuunga… aidca cum sa-mi spuna ce nu am comdandat?!? Bine ca nu mi-a spus: ati comandat o inghetata si nu ati comandat McFlurry, McPuisor si toate McUrile lor…
Ii intind o bancnota de 50 de lei, la care ea continua PE ACELASI TON (incercati sa va imaginati):
- Exista posibilitatea sa-mi dati bani mai marunti. In bancnote de 1, 5 sau 10 lei?
- Cu toata bunavointa mea, eforturile, cu tot respectul, stima si onoarea, nu exista o asemenea posibilitate…

Florile miros si se miros
E vara afara. E un anotimp care nu prea-mi place, dar are si ele avantajele lui. Multe fete frumoase, placute, delectare pentru trecatori, real pericol pentru soferi. Insa lucrurile nu sunt chiar atat de insorite. [Si da, vorbim si de gusturi: gusturile mele...]. Frumusetea este frumusete si atat. Unele personaje insa, au o parere mai abstracta vizavi de acest concept: frumusete inseamna fusta pana la jumatatea fundului, 2-4 kg aur, 2-4 kg silicoane, 2-4 kilograme vopsele, 2-4 kilograme haine firma, una (pana la doua tzatze afara) + o doza variabila de ‘fumuri’ [in general direct proportionala cu cantitatea de materiale mentionata anterior].

In contextul asta, cand apare o frumusete de fata careia insa ii lipsesc accesoriile de mai sus, cu siguranta va fi ‘ignorata’. Dar ce se intampla atunci cand o fatuca de genul asta, se apleaca sa rupa o floricica [in toiul zilei, in centrul orasului], sa o miroase, sa se bucure de ea, sa zambeasca, sa aprecieze frumusetea, sa fie si mai frumoasa? Pai, in cel mai bun caz, va spune lumea ca e si ‘dusa’.

Fata draga si frumoasa, iti spun eu ca nu esti dusa. Esti frumoasa. Si da, florile miros si se miros. Oriunde si oricand.