Căţei şi pisici

Povestea Sashei

2010-10-31T11:16:00.006+02:00

Sasha s-a nascut in 21 martie, e vaccinata si sterilizata.

Am deschis ochisorii si am vazut-o pe mamica mea, eram intr-un tarc pe care l-au construit special pentru noi, si unde am invatat sa papam singurei si mami a putut sa stea linistita sa ne arate cum sta treaba cu viata de catel. Cand am inceput sa papam singurei veneau oameni si se uitau la noi si cate unul din noi mai si pleca cu ei, am inteles ca acasa, oare ce insemna si aia?

Pentru noi si pt mami era anunt in ziar, ca ne cautam o casuta, din din cand in cand mai suna telefonul doamnei care a dat anuntul pt noi si fratii si surorile mele plecau acasa si eu ramaneam acolo...Eu cu mami si cu inca o surioara de a mea (eram 6 la inceput). Oare nu ma vroia nimeni? Oare de ce?

Am ajuns intr-un loc numit Livada Postei si acolo doamna si cu mine ne-am intalnit cu un baiat si o fata, care m-au luat in brate si au zis: "ce scumpa e!" Si am plecat cu ei, dar nu stiam unde, nu mai vazusem atata lume, atata aglomeratie, eram speriata si nu stiam ce se va intampla cu mine, si unde ma duc.

Am ajuns intr-un loc, la casa lor unde m-au lasat pe jos iar eu curioasa am inceput sa miros peste tot si sa dau din codita, pentru ca cei 2 oameni vorbeau frumos cu mine si ma alintau, era placut si minunat sa stii ca esti centrul universulu pentru ei, si asa incet incet am inceput sa ii iubesc si ei sa ma iubeasca pe mine-gogosica- pentru ca eram dulce (asa ii auzeam ca spun).In fiecare zi eram plimbata si alintata, aveam la gat o zgarda, si ma duceau la plimabare prin oras, vedeam alti caini la fel ca mine, veseli si iubiti, ma simteam bine si mi-am dat sema ce inseamna acasa, era minunat, sa ai langa tine oameni care te iubesc si te plimba!

Incet, incet am crescut si m-am facut mare si plimbarile mele au inceput sa nu mai fie zilnice (nu stiu de ce, dar eu imi doream din tot sufletul), ramaneam singura in casa si plangeam cand ii vedeam ca pleaca fara mine...vroiam si eu.....

Intre timp a aparut si o doamna in casa, care nu stia de mine, ca copii nu i-au spus, nu m-a vrut de la inceput si nu ma accepta... Nu o pot condamna, doar nu m-a ales ea...

Intr-o zi mi-am dorit atat de tare sa plec cu ei incat am luat in gura lesa sa le arat ca si eu vreau cu ei, dar tot degeaba, au iesit si au inchis usa dupa ei si am ramas din nou singura, eu cu lesa in gura, pe care am facut-o praf de suparare! Si zgarda...

Si tot asa am continut zile intregi si acum ei nu ma mai alinta, nu mai imi ofera nici macar o mangaiere, nu imi mai spun ca sunt gogosica... Oare nu ma mai iubesc,oare am gresit undeva???

Eu tot ce imi doream era sa merg cu ei la plimbare si ei ma lasau inchisa si singura in casa. Imi place sa alerg...doamne ce mult imi place...

Ii vedeam zi de zi cum se incalta si pleaca si m-am gandit ca daca nu vor mai avea cu ce sa se incalte nu vor mai pleca, pentru ca pe mine nu mai aveau cu se sa ma plimbe pt ca am ros lesa si m-am hotarat sa le rod papucii, macar daca nu pleaca stau cu mine si poate primesc si eu o mangaiere, dar in loc de mangaierea am primit doar reprosuri din partea lor si vorbe urate! Javra e unnul dintre ele...Oare ce inseamna asta??

Si m-au certat ca le-am ros papucii, si eu care credeam ca poate asa ii fac sa mai stea si cu mine, macar putin....

Pe mine nu ma deranjaza, vreau doar sa ma iubeasca, dar se pare ca au uitat de mine, au uitat ca si eu am sentimente si dorinte, au uitat ca eu ii iubesc din tot sufletul.. chiar din tot sufletul...

Cineva a vrut sa ma ia, dar nu au vrut sa ma lase, i-a apucat melancolia cand si-au dat seama ca m-ar putea pierde si am crezut ca viata mea va deveni mai buna ca isi vor da seama ca trebuie sa ma plimbe mai mult sau sa ma bage in seama, dar se pare ca nu s-a schimbat nimic.

Si tot asa sunt si acum stau si ma uit la ei cum pleaca si nici macar nu ma baga in seama, mai imi spun din cand in cand: javra naibii mi-a ros toti papucii si toate hainele...Pai daca ma plictisesc, ce sa fac?? Nici macar usa de la balcon nu o lasa deschisa, ca se face frig, si eu nu-mi pot face nevoile...

Sunt trista si suparata ca nu ma mai iubesc, dar macar am o casa, asa cum o fii ea! Sau cel putin aveam o casa, doamne oare asta inseamna viata de caine???

Am auzit ca daca nimeni nu ma ia-vor sa ma dea!!!! Vor sa ma duca la azil, oare aia ce este? Noroc cu mama fetei care a spus ca le "rupe picioarele" daca se intampla ceva cu mine, dar la ea nu ma poate lua, are deja prea multe animale...Din cand in cand mai merg in vizita la Charlie si atunci alerg si ma joc cat pot de mult...ca asta e poate doar odata la o saptamana-doua...

Au zis ca s-au saturat de mine-acum nu mai sunt mica si dragalasa, am crescut mare si sunt "rea" nici mancare nu imi cumpara pentru ca zic ei ca nu mai au bani, si am noroc ca primesc lunar de la mama fetei. Marius a promis ca ma ajuta cu dresajul, sa fiu si eu un caine ascultator, dar are nevoie de consistenta din partea familiei, sa ma invete zi de zi si minut de minut ce si cum sa fac, dar pentru asta trebuie sa fie cu mine...si ei nu sunt.

Vreau sa fie ca la inceput, dar nu mai pot sa ma apropii de ei si plang in fiecare zi din cauza asta, dar lor nu le pasa! Nu le mai pasa de mine si or sa ma dea afara din casa....asa au zis. Ca se intoarce in curand tanti cea care nu ma vrea si care a amenintat ca va deschide usa odata si ma lasa sa ma duc si sa ma descurc cum vreau si cum pot...

Eu nu stiu cum sa ma descurc pentru ca pana acum doar ei mi-au aratat, si nu stiu daca pot sa ma descurc singura.

Acum soarta mea sta in mainile voastre, pe ei ii iubesc in continuare, dar ei nu ma mai vor, vor doar sa scape de mine, sa nu ma mai vada langa ei sa plec de acolo cat mai repede cu putinta

Daca voi credeti ca am si eu un locusor acolo in curtea voastra si capat si eu o mnagaiere, oricat de mica va rog din suflet, ajuta-ma sa nu ajung pe strada pt ca nu stiu sa ma descurc, nu stiu cum sa traiesc pe strada.

Am nevoie deoar de putina papa (care va fii asigurata nu de ei, de cineva care ma iubeste de la distanta) si de vorbe bune si mangaiere, in rest nu am nevoie de nimic!

Vreau sa fiu iubita si alintat si eu, cum vad la altii, mi-e dor si de aia sunt trista...

Daca povestea mea nu v-a lasat indiferenti, va rog ajutati-ma sa imi gasesc o casuta...cu oameni normali si responsabili.

R.I.P Kitty, pisicuta independenta si cu personalitate

2010-08-20T20:28:00.007+03:00

Mama lui Kitty, o pisica vagaboanda, fatase in garajul vecinilor 4 puiuti. Fiindca avea nevoie de mancare sa poata hrani puii se cam lipise de noi si o hraneam zilnic. Intr-o zi vecinii, "amabili" au gasit si doi puiuti ai altei pisici in podul casei si i-au lasat jos intr-o cutie. I-am luat si i-am dus la pisica, care desi avea 4 i-a adoptat si pe aceia, care erau si mult mai mici decat ai ei. I-am hranit vreo saptamana pe toti si dupa aceea aceeasi vecini amabili au luat toti puii si i-au inchis intr-o cutie cica sa-i duca la tara, i-au lasat o zi acolo si au incuiat garajul cu lacat, astfel nu am putut sa-i mai ajut..

Cu o zi-doua inainte de pasti au luat cutia si au spus ca-i duc la tara, dar ca unul dintre puiii mai mari a ramas in garaj pentru ca zgarie si musca si nu l-au putut prinde. Am prins eu puiul dar nu au vrut sub nici o forma sa deschida cutia sa-l pun si pe asta cu fratii lui. Nu mi-au spus totusi ca e si pisica acolo, de fapt de aia nici nu m-au lasat sa deschid cutia, ci ca pisica e plecata. Ma miram eu sa-i lase, mai ales ca nu pleca de langa ei de obicei. Eu am ramas cu puiul, care era femela, in brate, cica sa astept mama sa vina la el...L-am lasat eu intr-un transporter afara, sa vina pisica dar pisica ia-o de unde nu-i....Doar celalalta care-si pierduse si ea puii din pod statea si pazea transporterul si incerca sa calmeze pisicuta. Pana la urma am luat-o in casa si la noi a ramas, desi mai avem doua pisici si 2 caini. Dupa vreo doua zile am intrebat vecinul ce fac matza si puii si desteptul nu s-au prins si s-au dat de gol, ca cica sunt bine toti.

Asta e, pisicuta era salbatica, musca si zgaria si nu prea ii placea prezenta noastra, lucru de inteles, daca ne gandim ca in cele doua luni de viata ea si-a vazut doar mama si fratii. Pana la urma s-a obisnuit cu noi, dupa lungi tratative, a invatat foarte repede sa faca la nisip, fiindca a vazut-o pe Lola, pisica noastra mai mare facand.

S-a imprietenit cu Tao, catelul nostru si pot sa jur ca pe el l-a iubit cel mai mult dintra toti. Lola nu prea se juca cu ea, fiindca avea 7 ani, nu mai avea chef de joaca cu un pui de doua luni, Lucky motanul o cam batea daca o prindea in calea lui, iar Feti o ignora total. Cu Tao se juca, sarea in capul lui, se freca de el si alerga dupa el...

Si uite asa au trecut un an jumate, Kitty nu a fost niciodata genul de pisica alintata, sa stea la mangaiat sau altele de genul. Daca nu vroia nici in brate nu puteai sa o iei, ca fugea. Avea o personalitate puternica, daca nu-i convenea sa o mangai, tot timpul ma musca de mana, mai in gluma mai in serios.

Toata lumea o iubea pentru ca era haioasa, prindea fluturi, toata noaptea alerga prin curte dupa broaste, pasarele sau alte chestii.

Vorbea cu noi din cand in cand,avea un anumit stil, nu mieuna, ii placea o anumita melodie de la telefon, o melodie cu Fluturasul , din albumul cutiuta muzicala.

Oriunde era, aparea cand suna telefonul dimineata sa asculte melodia. In ziua cand am dus-o la sterilizat a fost foarte, foarte vorbareata, si alintata ca niciodata, de aceea am si filmat-o cu telefonul mobil. Inregistrarea nu e foarte buna dar e singura pe care o am. De un timp, desi aveau castronul plin cu granule, Ciufi (alta pisica vagaboanda pe care am luat-o dar mare) si Kitty asteptau sa le dau portia de granule in fata lor, ca un fel de tratatie speciala. Cumparam granule scumpe ca dimineata fetele sa pape. Dar ieri dimineata Kitty nu a venit cand am scos granulele desi am strigat-o. Kitty s-a plictisit in curte sau in casa si a vrut sa vada ce e dincolo de gard si a fost lovita de o masina undeva intre ora 5, cand a plecat sotul la munca si 7, cand am strigat-o eu.. Am gasit-o dupa-masa pe trotuar in fata casei vecine, mai sus de noi. Dimineata nu am vazut-o pentru ca eu plecam in directia opusa la servici. Nu pot sa spun cat de goala pare casa, desi sunt 6 animale in ea, fara pozitiile ei ciudate la dormit sau macar o muscatura de mana cu care incercam sa o mangai....sau cu joaca ei cu Tao, sau cu Charlie care o fugarea ca sa se imprieteneasca cu ea si ea ii dadea peste bot, ea era haioasa casei, care ne distra pe toti. Odihneste-te in pace, draga noastra zapacita...

Kitty in curte in 15 iunie 2010, impreuna cu Tao si Feti

Daca ea statea comod de ce ne-am impotrivi?

Mai multe poze mai jos:

Lola, pisica cea blanda si cuminte

2010-08-15T11:27:00.008+03:00

Pe Lola am luat-o din strada, in iulie 2002, cand il cautam pe Lucky, care umbla vagabond. Era un ghemulet mic si alb cu nasul murdar si era blanda, si se alinta de zor in fata mea. Mai erau pui pe strada pe sub masini dar erau salbatici, iar aceasta sigur fusese aruncata de catre cineva, era obisnuita cu omul. Am luat-o doar sa-i dau de mancare, si dupa cateva ore am dus-o inapoi. A doua zi la fel, la 7 jumate dimineata eu cautam matzuca sa o iau sa-i dau de mancare, iar a treia zi am luat-o dar l-am convins pe al meu si nu am mai dus-o inapoi. Legat de nasucul murdar, intradevar era si un pic de murdarie pe care am frecat-o din greu, pana mi-am dat seama ca murdaria care nu se ducea era o pata pe nasucul ei. A crescut foarte frumos, era ca un catelus dupa Cip, unde era el era si Lola. Lucky, a vrut sau nu a acceptat-o, la un moment dat cat era micuta se urca pe el si acolo dormea. Erau de coma amandoi. Ea de obicei nu lipsea deloc de acasa, statea doar prin curte, din cand in cand mai prindea soareci prin pod probabil...

Dupa vreo 3 ani, a disparut, am cautat-o peste tot, prin toate curtile, beciurile si peste tot pe unde credeam ca poate fi, pe strazile adiacente si oriunde putea fi o matza. Nimic...Am plans de m-am innebunit, de cate ori ma uitam la televizor sau calculator incepeam sa ma smiorcai, pentru ca erau locurile ei preferate, pe monitor sau TV.

Am plecat in Grecia si mi-am luat gandul ca voi mai gasi pisica, dar spre surprinderea mea, la o luna dupa ce a disparut, m-a sunat Cipri si mi-a spus ca Lola a ajuns din nou acasa..nu arata rau, nici slaba, nici smotocita. Banuiesc ca a prins-o cineva si a tinut-o intr-un pod ceva unde a prins soareci. Nimeni nu va stii niciodata de fapt adevarul.
Legat de soareci, Lola ar fi fost pisica potrivita la tara, pentru ca ii placea, umbla prin pod probabil si aducea soareci morti in casa, ca sa-i vad cat de harnica este ea. La um moment dat, Cip s-a trezit cu un soarec mort in pat, pe partea lui...tot ca sa stie ce pisica buna are.
Lola nu a muscat sau zgariat nicodata in viata ei pe cineva, ii plac copii la nebunie. Acum nu mai prinde soareci, pentru ca e mai batrainica si s-a puturosit. Oricum prefer asa, nu de alta dar intr-o seara mi-a adus un soarece viu, cu care se juca de zor prin casa. A trebuit sa o prind cand il avea in gura si sa-i dau pe amandoi afara...Alta data l-a scapat in casa..si o saptamana a pandit in diferite locuri, pana intr-o dimineata cand l-am gasit mort pe prag. Si-a spalat pacatele. :)

Si altele de genul...

Ii place sa scoata hainele din dulap si sa se cuibareasca in locul lor, ii place sa se catere pe dulapuri si sa faca control prin cutii si altele...de genul...pisicesc.

Anul trecut, in 2009 a trebuit sa o operam, avea o tumoare mamara de la anticonceptionalele injectabile pe care le faceam regulat sa nu intre in calduri. Am avut ghinion, i s-au desfacut atele de o gramada de ori, i s-a vindecat cu gaura, a trebuit taiata din nou etc, cert e ca doua luni saracuta s-a chinuit cu hainuta pe ea ca s-i protejeze operatia, pe care si-o lingea de zor..

.Acum e bine, dar i s-a refacut alta tumoare, nu as mai vrea sa o operez si sa o trec prin toate chinurile iadului din nou. Este fericita, doarme toata ziua, o face pe mama cu Kitty cea mica, o mai pocneste din cand in cand, bate toti motanii din curte care indraznesc sa-i calce teritoriul si convietieste foarte bine cu toate animalele din casa, la ora asta fiind vreo 6 pe langa ea.

Negrila-ADOPTAT

2010-07-23T18:44:00.009+03:00

Am facut poze noi pentru catelul negru din curte de la mine de la munca. Din pacate de negru ce e nici ochii nu i se vad prea bine in poze.) Ce pot sa spun este ca este foarte inteligent, a reusit sa-i faca pe oamenii nostri de la paza sa-l pastreze in curte, pentru ca este foarte vigilent si nimic nu misca noaptea, om sau animal, pana nu anunta el iara puturoasele alea doua de cateluse nu fac asta. Singura problema mare sunt masinile, pentru ca iese in strada. Am inteles ca a fost de paza la o ferma de cai din apropiere, cineva il stia de acolo, dar nu-l ingrijeau bine si a fugit/scapat. Dupa cum va ziceam, acum o luna jumate avea lantul incastrat in gat si rana de jur imprejur. Acum e ca si nou, vindecat complet. In plus ziua este tot o joaca pe capul lui, este foarte prietenos. Si vine cand il chemi si te lasa sa-l mangai si se joaca frumos si cu catelusele. Este un haios, se pare ca mai multi ii spun Negrila, desi mie nu-mi prea place. Mananca orice ii dai chiar si paine. Nu are mai mult de 1 an jumate. Deja toti il cam iubesc, cu mici exceptii si nu-l mai fugareste nimeni de acolo. E un metis de schnauzer, este de talie medie, nu e prea mare. L-am deparazitatat intern si extern.

11 septembrie 2010: Negrila a plecat la casa lui, are curte, are un prieten de 6 ani, Horia care il invata sa faca aport si va fi mult mai bine pentru el sa aiba siguranta zilei de maine. Bafta, Negrila!! (i-au pastrat numele)
Mai jos sunt poze cu noua familie.
19 septembrie 2010, Negrila e ok, am fost sa-l vizitez. Cred ca mai bine nu se putea:

11 septembrie:

Povesti de succes

2010-07-22T21:54:00.006+03:00

Am sa insir acum niste catelusi si pisicute care au avut pur si simplu noroc ca au nimerit peste noi sau noi peste ei, cum vreti sa o luati. De ce spun asta? Pentru ca fiecare a ajuns unde trebuia sa fie de la bun inceput, adica acasa la el, la stapanul lui si nu pe strada vagabond, muritor de foame, sete, boli sau frig. Fiecare a facut ce-a putut pentru ei, Brandusa si Meda i-au luat in ingrijire, noi am ajutat cu postarea anunturilor si promovarea lor pe unde am putut, in mod organizat, am mai vaccinat si sterilizat cate unul pe banii nostrii, astfel incat scopul comun al fiecaruia a fost atins si cainii su pisicutele au fost adoptati. Fiecare dintre noi si-au adus aportul cum a putut mai bine, si daca macar fiecare om face doar cat poate dar AR FACE ceva s-ar schimba multe lucruri in lumea asta.

Nu exista o ordine anume ci cum imi aduc aminte de ei:

Suzi, adoptata de Ildi -http://anima-sos.org/content/2010/04/22/suzi-pisicuta-tricolora-a-fost-adoptata/

Zgarduta, alias Lili, adoptata la Codlea- http://anima-sos.org/content/2010/04/23/pisicuta-tricolora-zgarduta/

Leo, salvat de d-na Gizi si adoptat de Meda- http://anima-sos.org/content/2010/04/28/leo/

Nora, sterilizata de noi si adoptata de vecinii de la firma: http://anima-sos.org/content/2010/04/29/nora-ciobanesc-german-metis/

Sasha, metis de husky, de la firma de la Alina, a fost sterilizata de noi si adoptata de Adi, un coleg de la mine de la munca- http://anima-sos.org/content/2010/06/05/metis-husky-spre-adoptie/

Charlie, a fost adoptat in urma anunturilor puse pe net, e la campulung- http://anima-sos.org/content/2010/06/10/adoptie-caniche-talie-medie/

Igor, aplecat in Brasov, la o curte- http://anima-sos.org/content/2010/06/10/igor-metis-de-ciobanesc-belgian/

Max- http://anima-sos.org/content/2010/06/10/max-labrador-metis-in-varsta-de-3-luni/

Cleo si Mopsy, pisicutele salvate de d-na gizi au fost adoptate ambele de aceeasi famile in Prejmer- http://anima-sos.org/content/2010/06/16/motanel-si-pisicuta-orfani-2/

Bella, o pisicuta care s-a crezut ca era surda, dar nu era, a fost adoptata de Meda - http://anima-sos.org/content/2010/06/16/doua-pisici-si-un-motanas/

Luna- afost adoptata in prima zi cand a fost pusa pe net

Otilia, salvata de d-na gizi si adoptata de Meda, care a placut-o la nebunie- http://anima-sos.org/content/2010/06/16/otilia-catelusa-salvata-de-pe-strada/

Bursucel-salvat de Miha si adoptat la Bucuresti- http://anima-sos.org/content/2010/06/17/bursucel/

Nero-salvat de Maria si adoptat la Rasnov- http://anima-sos.org/content/2010/06/18/nero-labrador-metis/

Zorro si Oscar, au fost luati de pe un santier, si adoptati de la Prejmer, de unde aveau mai multe sanse, zorro chiar din prima zi a plecat la Predeal, Oscar dupa vreo doua saptamani a plecat la Rasnov- http://anima-sos.org/content/2010/06/21/zorro-si-oscar-vor-si-ei-o-curticica/

Puii Bellei, care acum e fericita posesoare a unui stapan pe nume Rares, fiul Brandusei, iar puii au ajuns bine- http://anima-sos.org/content/2010/06/21/bijou-si-lucky-2-dintre-cei-4-pui-ai-bellei/

Alba, catelusa pufoasa- http://anima-sos.org/content/2010/06/28/alba-o-catelusa-frumoasa-si-pufoasa/

Marc, puiul Herei:- http://anima-sos.org/content/2010/06/28/marc-unul-din-puiutii-herei-metis-de-chaw-chaw/

Teckelii, 3 bucati: unul la Ildi, unul la Bucuresti si unul in Brasov: http://anima-sos.org/content/2010/07/04/3-pui-de-teckel-spre-adoptie/

Max, alt pui al Herei-http://anima-sos.org/content/2010/07/04/max-un-metis-de-lup-cu-chow-chow/

Negrutu, unul dintre cei 6 pui salvati de Alina de la firma ei, a ajuns la Bucuresti- http://anima-sos.org/content/2010/07/05/negrutu-metis-de-border-coliie/

Vicky, catelul salvat de Maria, si apoi de Brandusa din ghearele bolii adoptat de catre o familie cu copii, care l-au iubit din prima-http://anima-sos.org/content/2010/07/17/2010-07-16-vicky-a-fost-adoptat/

Unul dintre cei 5 catelusi adusi de nelu de pe strada, a plecat la casa lui in urma anunturilor de pe net- http://anima-sos.org/content/2010/07/04/5-baietei-isi-cauta-stapan-iubitor/

Ciufi, pisica vagaboanda, pe care am sterilizat-o si am adoptat-o chiar eu.

Bonnie- catelusa foxterrier pierduta si luata de gizi de pe strada, a fost adoptata la Bacau de o famile care stie cu ce se "mananca" aceasta rasa de caine. http://www.adoptiicaini.ro/brasov-gasit-catelusa-foxterrier-talie-medie-cap-maro-corp-alb-cu-pete-gri-pe-spate-tunsa-2/

Lisa si puiuta ei care au fost parasite intr-o cutie si salvate de miha si de mine, (erau 4 pui dar trei au murit la o zi dupa ce au fost salvati), acum sunt la Brandusa si sunt foarte bine si sanatoase- http://www.adoptiicaini.ro/o-catelusa-norocoasa/

Tedi- salvat de Maria si care a plecat in Germania.

Tedi -adoptat de cineva in Brasov- http://www.adoptiicaini.ro/metis-ciobanesc-pui/

Blackie-catelusa salvata de la mine din curte si care ajuns in Sacele la o familie care au luat-o din curtea Brandusei, care o luase de la azil la randul ei.
Pusha- salvata de Gabi cu pui si apoi adoptata de el, iar puii toti dati spre adoptie, plus puiul adoptiv care nu ar fi fost salvat fara ajutorul ei- http://anima-sos.org/content/2010/04/20/pusha-o-pisica-cu-caracter/

Astia sunt doar o parte si doar cei adoptati, si poate nu-mi aduc aminte toata gasca. Mai sunt o gramada de catelusi care asteapta sa fie dati spre adoptie si care au fost salvati de pe strada, de la o moarte sigura. Despre ei vom scrie cand vor fi adoptati si ei.

Povesti de succes-Bella

2010-06-25T22:56:00.006+03:00

Bella- singura care a fost salvata dintre toti fratiorii ei, omorati de cainii ciobanilor de pe camp.

Maria va poate povesti o zi intreaga despre Bella, o catelusa superba, blanda, metis de terrier, dar pana acum atat de incercata. Mama ei era a unor vecini, care nu au avut grija ca ea sa nu ramana gestanta, iar dupa ce a fatat puiutii, la catva timp au vandut casa si au plecat , parasindu-i in curte. Noul proprietar nu a dorit animale in curte si-a dus puii pe un camp, pentru ca nu aveau nevoie de asa ceva. Nu stim ce s-a intamplat, cert e ca atunci cand Maria a aflat s-a dus sa caute puii, din nefericire doar Bella mai era intr-un tufis, restul puilor erau morti sau disparuti, nu i-a mai gasit niciodata. A luat-o si a dat-o spre adoptie altei vecine.
Imediat ce a adus-o acasa Bella a facut parvoviroza, o boala fatala la caini si totusi a scapat de boala, cu cheltuieli enorme din partea Mariei. Stapana ei nu a fost dispusa sa plateasca tratamentul si a mai fost si inconstienta, nu s-a dusa sa o sterilizeze cand era vremea iar Bella noastra a ramas gestanta iar dupa ce a fatat stapana ei a luat-o si a dus-o departe, intr-un loc unde lucrau doar vreo 2 oameni, unde catelusa a gasit o placa de beton si unde si-a ascuns puii. Ei erau bine ingrijiti de ea si destul de in siguranta dar cateaua facea foamea. Maria a incercat sa le duca de mancare dar oamenii o asigurau ca nu e nevoie, ca ei o hranesc etc. A durat vreo 2 spatamani toata treaba, dar Maria nu dorea si nu intentiona sa lase catelusa acolo, mai ales ca era foarte slaba si la un moment dat a reusit sa scoata catelusii de sub placa de beton, si a pus cateaua si puii in masina si a "parcat" in curtea Brandusei, care acceptase sa-i primeasca. Numai ea stie ce a tras vreo saptamana cu Bella, care avea diaree si era foarte slaba, toata baia era numai un miros, in primele zile iesea afara numai pietre si muste, semn ca "manca" indeajuns la turnul de apa...:(

Acum e foarte frumoasa, puisorii ei s-au facut niste bijuterii si 3 dintre ei au fost dati spre adoptie, a ramas doar o fetita, ca sa nu se simta mama singura. In curand va fi data si ea spre adoptie, iar Bella va ramane catelusa lui Rares, fiul Brandusei, care o iubeste si vrea neaparat sa o pastreze.

Sa ajutam animalele, pasiunea noastra

2010-06-23T21:36:00.010+03:00

Nici nu stiu cum sa incep. In ultimele doua luni s-au intamplat asa de multe incat nu stiu cu care sa incep. Asa ca incep cu inceputul. Acum vreo 2 luni eram in lumea mea, singura si ajutatand sporadic animalele de pe strada, fie cu un pumn de mancare, fie luand acasa din ele, dar oricum, o picatura intr-un ocean. Intr-o seara, Cip s-a dus sa ia ceva de la chiosc, si cand s-a intors m-a chemat in curte si mi-a aratat o mogildeata de catelus care dadea din ciotuletul de coada si se gudura din toata fiinta ei la el, era asa de mica incat probabil nu avea nici o luna, iesise dintr-o cutie de fier de calcat care avea un pulovar inauntru.. Nu m-am gandit ca e draguta si haioasa ci ca este un sufletel care va ajunge rau, eu nevand posibilitatea sa o tin. Situatia mea locativa nu era deloc sigura in momentul ala si aveam deja 2 caini si 3 pisici.
Am inceput sa plang de nervi si neputinta, ma gandeam ce sa fac cu ea. Am sunat la maica-mea sa o ia la tara, nu a vrut, ca era prea mica si nu avea ce face cu ea, am sunat pe la prieteni, colegi de munca, nimeni nu vroia un catelus, pana la urma am sunat la cei de la Milioane de prieteni. Mi-au spus ca o primesc dar ca nu e indicat sa duc puiul in azil, unde sunt boli diferite si el nefiind imunizat va muri. In acel moment, m-am hotarat fie ce-o fi, desi mi-e rusine de asta, m-am invoit de la servici, si a doua zi am dus-o in azil. Am plans tot drumul in taxiul pe care mi-am dat toti banii pe care-i aveam in momentul ala, pentru ca de abia a doua zi era ziua de salariu. Era pe 9 aprilie, ziua fiicei mele.. Dupa ce am lasat-o acolo, am avut niste mustrari de constiinta ingrozitoare si am butonat netul sa vad daca as fi avut alte solutii. Si sincer as fi avut, dar am fost foarte speriata si agitata si am ales-o pe cea mai convenabila pentru mine dar nu cea mai potrivita pentru biata catelusa. Totusi, cautand pe net, am gasit pe forumul ecosapiens niste discutii si un grup foarte interesant de oameni care incercau sa ajute animalele. I-am contactat si m-am alaturat lor. Am inceput sa fac lobby pentru animale la munca, am adunat ceva banuti, am dat mail-uri peste mail-uri de adoptii, etc. La un moment dat ne-am intalnit si s-a stabilit ca numele grupului sa fie Anima SOS si ca trebuie sa facem un site, ca sa fim auziti/cititi. Asta s-a si intamplat: www.anima-sos.org/ este in picioare si castiga din ce in ce mai multi membri, atat pe site cat si pe forumul nou creeat.

La un moment dat Elena a postat pe forumul ecosapiens ca are catelusi care sunt de la Milioane de prieteni si ca daca considera potrivit stapanul pentru caine ii poate da spre adoptie. Eu, cu toate mustrarile de constiinta despre catelusa dusa am profitat de ocazie si am cerut detalii despre ea. Intai Elena mi-a facut morala, dar dupa ce i-am explicat situatia mi-a trimis poze cu catelusa, care era bine mersi in casa la ea, o luase din azil ca sa nu se imbolnaveasca. Am fost foarte usurata ca stiu ceva despre ea, si dupa alte cateva zile, am primit si vestea ca a fost adoptata de niste oameni din Sacele, si ca sa fie totul bine ,acum cateva zile am primit si poze cu ea, deja maricica si frumoasa. Ma bucur nespus pentru ea. Dar sa nu divaghez.

Asa am cunoscut-o pe Elena (Brandusa), intai la telefon si ulterior si in carne si oase, cand m-a ajutat la mare nevoie cu sterilizarea a doua pisici vagaboande: Zgarduta (care acum se numeste Lili, are o noua casa si care era saraca deja sterilizata dar noi nu stiam) si Ciufi, pisica de prin imprejurimile casei mele. Nu am spus nimic nimanui despre ea, fiindca dorea sa faca bine si sa ajute dar in anonimat. Intre timp am cunoscut-o pe tanti Gizela, doamna cu inima mare si curte mica, care avea grija atunci de 13 caini si 5 pisici. Am intalnit-o la veterinar, era cu o pisica bolnavioara. Am luat nr de tel si am promis sa ajuta cum putem. Am fost intr-o sambata la ea, impreuna cu Vio, si am vazut cainii dintr-o locatie si situatia nu era prea roz: Irma era in lant, Fetita la fel, Negruta inchisa intr-o camera, Leo la fel, doar lucky era mai feriit ca nu avea lant si cand mergea la ei ii mai dadea drumul prin curte. Am hotarat sa punem cainii pe net si sa mergem sa reparam poarta sa putem scoate pe Irma din lant. Leo era un ciobanesc corcit dar asa de frumos ca am primit destule apeluri pentru el. Meda, vecina si prietena Brandusei l-a placut asa de mult incat l-a adoptat chiar ea.

Acum e bine merci la ei in curte, impreuna cu alti 2 caini salvati: Otilia si Igor.
Negruta, Irma si Alma, alte cateluse salvate de Gizi, vor pleca si ele in curand la noi stapani.

Datorita Brandusei a ajuns Nora si Huskyuta, catelusele de la Linuta de la munca sa fie sterilizate, ca sa nu mai umple strazile de pui nedoriti iar noi am contribuit la vaccinarea lor. Pana la urma datorita unor evenimente neplacute (a se vedea dreptul la replica) grupul initial s-a despartit in urmatorul fel: Violeta de-o parte si toti ceilalti de alta.
Noi cei ramasi, am inceput sa ne dam seama ca singuri nu avem nici o sansa si am hotarat sa dam tot ajutorul de care suntem capabili asociatiei MDP din Brasov si Brandusei, pe care pana la urma le-am "prezentat-o". S-au impartit sarcini, fiecare se ocupa de anumite site-uri, postam anunturi de adoptii, mai auzim de una alta, incercam sa gasim solutii. In ultimele saptamani se pare ca avem succese, se vede ca ne-am organizat. S-au dat spre adoptie vreo 10 catei (Nero, Max, Otilia, Mura, Charlie, Lucky mic si Bijou, Luna, Bursucel, Leo, Igor, Tedy, Foxy,si altii; cei trei pui ai Herei sunt luati de pe strada si asteapta si ei sa fie promovati ), vreo 10 pisicute (a se vedea Gabi si armata lui de matze: puii Pushei, puiul parasit de mama, Bella cea surda, 2 fratiori de-ai ei si acum si mama lor apoi Cleo si Mopsy gasiti de d-na Gizela pe strada, Zgarduta=Lili si nu-mi mai aduc aminte acum toate numele ). In acelasi timp s-au vaccinat 4 catelusi, Hera a fost sterilizata, acum Brandusa se chinuie sa o puna pe picioare ca sa fie apta de adoptie, am adunat-o pe catelusa Lisa parasita cu 4 pui pe strada (din pacate 3 au murit in noaptea aia).
Maria l-a ajutat pe Vicky, cu piciorul rupt, aruncat la gunoi, al carui fratior era mancat de ciori, pe Bella si cei 4 pui ai ei, pe Nero si pe Tedy, care deja au fost adoptati, o armata de catei de prin Codlea au fost sterilizati si macar acum au grija doar de ei, nu si de o satra de pui. Mihaela a ajutat pisica Suzi care era aproape moarta cand a gasit-o, a pus-o pe picioare, iar acum e bine merci la Ildi, care a adoptat-o cu tot cu cei doi puiuti din dotare, cu care a surprins pe toata lumea, deoarece nimeni nu se astepta sa fete. Si povesti de genul asta sunt foarte multe. Imi pare rau daca nu le pomenesc pe toate. Fiecare dintre noi asa a inceput.

Acum incercam sa promovam 2 catelusi care s-au nascut pe un santier, au cam 7 saptamani. Anuntul l-am luat de pe un stalp (tot d-na Gizi...saraca) am sunat si i-am propus omului putinul ajutor pe care putem sa-l dam: sa incercam sa promovam cateii astfel incat sa nu creasca pe santierul ala vagabonzi, sa sterilizam cateaua, iar el a promis ca va deparazita puii.

La fel, acum se incearca salvarea a 5 pui de matza, aruncati imediat dupa nastere pe un camp si care au nevoie de o mama adoptiva cu lapte.
Doamne ajuta sa fim sanatosi toti in continuare si sa putem ajuta. Ce e important este ca fiecare poate face ceva, cat de putin, fiecare cu ce poate. Suntem constienti ca nu-i putem ajuta pe toti, dar macar pe cat mai multi. Nu v-am convins ca orice ajutor cat de mic conteaza? Pai atunci nici nu are rost...

Cel mai bun animal de casa: cainele sau pisica?

2010-06-09T22:39:00.012+03:00

Peste 50% dintre români au un animal de companie: cei mai mulţi preferă căţeii, pentru că sunt docili. Alţii spun că pisicile îi calmează.

Eşti vesel, supărat sau obosit, pentru ei contează mai puţin. Te aşteaptă la uşă în fiecare zi. Vor mâncare, un pic de atenţie şi de afecţiune. Cine dă din coadă la tine acasă, alegi tu. Câinele sau pisica?

Un studiu realizat de ISRA Center Marketin Research relevă faptul că jumătate dintre români au acasă un câine, o pisică, mai multe din cele două exemplare sau, în unele cazuri, ambele. În 45,4% din gospodăriile orăşeneşti există măcar un animal de companie. Potrivit cercetării, în 59,4% din cazuri oamenii cresc câini, iar pisici numai în 36,6%. Diferenţa este reprezentată de alte animăluţe, de la papagali la peşti sau chiar tarantula. Tinerii între 20 şi 24 de ani şi persoanele trecute de 40 de ani simt mai mult nevoia companiei unui animal. Dacă majoritatea stăpânilor de câini sunt persoane active, între 30 şi 34 de ani, în cazul pisicilor, proprietarii au peste 50 de ani.

Mai atente decât câinii

La sfârşitul anului trecut, în Marea Britanie, a fost publicat un studiu care a luat în calcul personalitatea, inteligenţa şi utilitatea animalelor şi din care reiese superioritatea netă a câinilor faţă de pisici.

Experţii au comparat 11 particularităţi, de la mărimea creierului la impactul asupra mediului, adunând informaţii din mai multe cercetări publicate în ziare şi reviste ştiinţifice, iar câinii au ieşit primii la şase categorii. Pe de altă parte, revista „New Scientist” susţine, pe baza unui studiu similar, că pisicile au atuurile lor. Felinele au creierul mai mare în proporţie cu mărimea corpului lor şi acesta conţine mai multe celule menite să îndeplinească funcţii complexe.

Memoria şi atenţia unei pisici sunt mult mai mari comparativ cu cele ale unui câine. Pisicile văd mai bine în întuneric sau lumină slabă, având simţul auditiv şi cel olfactiv mult mai ascuţite decât cele canine.

Egoiste, dar iubitoare

Torsul este un mijloc prin care pisicile îşi atrag stăpânii. O altă calitate a felinelor este că nu mănâncă foarte mult. Iubitorii de pisici spun că îi calmează, că torsul lor este teribil de relaxant şi că nimic pe lume nu se compară cu senzaţia pe care o ai când mângâi o pisică.

„Îmi place incredibil de mult faptul că motanul meu este tare egoist, că e vorba de locul lui preferat de dormit, că e vorba de mâncarea lui preferată. Dar mi-am dat seama că şi pisicile, cu tot egoismul pe care se presupune că îl au, pot fi alături de tine şi te iubesc. De exemplu, când am câte o problemă, efectiv simte că s-a întâmplat ceva, vine şi se gudură pe lângă mine, miaună şi se aşază la mine în braţe. În momentul acela nu poţi să nu realizezi că îi pasă. Încep să îl mângâi şi parcă toate grijile dispar miraculos, parcă ar fi o pisică fermecată”, povesteşte Claudia Spiridon despre Ţiţi, motanul ei de trei ani şi jumătate.

Rasa de pisici cea mai populară în România este cea europeană, urmată de birmaneză, siameză şi persană.

Câinii au caracter

Părinţii ştiu că un cuţu e bine-venit în familie pe lângă un copil, căci îl responsabilizează. Au o mare putere de înţelegere – pot să urmărească gesturi umane şi să asculte de comenzi vocale. „Sunt mai sănătoşi şi au un caracter mai bun”, spune un crescător.

Nu poartă atâţia germeni ca o pisică, ştiut fiind faptul că fecalele felinelor conţin toxoplasmoză. Cei care au acasă un câine spun că patrupedul lătrător „e mai docil ca o pisică, are obedienţă faţă de stăpân”, printre altele. Pechinezii (18,5%) şi ciobăneştii germani (16,9%) par a fi rasele preferate ale românilor, urmate de caniche (8,6%), bichon (5%), rottweiler (3,3%), cocker spaniel american (2,6%), chiuhuahua şi doberman pinscher (câte 2%), se mai arată în studiul ISRA Center Marketing Research.

Câinele a fost domesticit încă de acum 135.000 de ani, cu mult înaintea pisicilor, şi cercetările recente au demonstrat că acesta va alege întotdeauna compania unui om decât cea a altui câine.

Sursa: Evenimentul Zilei

Ciufi, pisica vagaboanda

2010-05-30T11:15:00.010+03:00

Sa va spun despre pisica vagaboanda Ciufi, care a fost sterilizata acum 2 saptamani odata cu Zgarduta care a plecat la casa ei in aceeasi zi. Ciufi e o pisicuta foarte, foarte frumoasa, tricolora, cu blana lunga si ochii verzi, dar e vagaboanda de cand se stie, e salbatica, ii e frica de om, desi acum incepe sa se mai obisnuiasca. Ani de zile am hranit-o pentru ca incontinuu facea pui, de 2 ori pe an dar niciodata nu am reusit sa pun mana pe ea sau sa ma apropii macar la un metru de ea.

Fugea ca din pusca, sub masini sau prin podurile caselor. Acum 2 sapatamani am vazut-o vreo 2-3 zile fugarita de o gasca de vreo 6 motani, si nu putea biata de ea sa se opreasca sa manance sau sa bea si probabil nici sa doarma ca o "atacau".

Vineri, dupa ce am venit de la munca, am vazut bineinteles din nou pisica fugarita desi ploua cu galeata. Statea sub o masina incojurata de motani si nu putea fugi nicaieri. Am luat cusca transporter, am pus mancare in ea, am pozitionat-o cat mai aproape de Ciufi si am asteptat chiar daca m-a facut ploaia ciuciulete. Foamea a invins si Ciufi s-a lasat prostita sa intre in cusca. Acum era in cusca...so what next?? Eram cam bulversata, am sunat veterinarul meu, nu a fost de acord sa o sterilizeze atunci, ca trebuie sa astept bla bla, am sunat in stanga si in dreapta si nu am gasit nici un ajutor, cu exceptia sfatului sa-i dau pastile ca sa controlam sa nu intre in calduri mai tare, daca exista asa ceva...Pana la urma am apelat la Elena, desi abia o cunosteam, si numai prin intermediul internetului si al telefonului. Nu aveam nimic de pierdut si mi-a dovedit inca odata ca omul e om oricand si nu selectiv, cand ii pica bine. A doua zi m-am dus cu ambele pisici si am rezolvat situatia.

II-a facut Cip un tarc pisicii, dupa ce m-am intors, ocupa un sfert din sufragerie, dar am vrut ca atunci cand va pleca de la mine, daca nu va dori sa ramana, sa fie sanatoasa si pusa pe picioare. Doua saptamani a stat la mine, are si vaccin antirabic, am deparazitat-o intern si extern, am tratat-o pentru ca avea diaree, am pieptanat-o si am incercat sa socializez cu ea.

Noaptea o lasam libera prin casa, si nu am auzit vreun mieunat sau ceva scandal timp de 2 sapatamani cat a stat la noi. Dar fiindca locul unei pisici nu e in tarc, am hotarat, dupa ce i-am facut ultima deparazitare interna sa testez si sa-i dau drumul.

Impreuna cu Cip am hotarat sa o pastram, daca ea vrea, la noi, desi mai avem 3 pisici. Ieri i-am dat drumul, s-a dus si-a facut rondul si vine si sta pe langa curticica noastra, sta dupa gard, pregatita sa fuga daca e nevoie :) dar daca ii e foame intra in bucatarie daca nu suntem noi acolo si mananca iar uneori vine pe pragul usii la intrare si sta de "paza". Incetul cu incetul probabil ca se va convinge ca nimeni nu-i face rau si va veni mai des si va ramane mai mult. Pun si cateva poze in ordine cronologica sa vedeti deosebirea.

Povestea lui Lucky

2010-05-24T22:20:00.018+03:00

2 decembrie 2010: R.I.P- NU TE VOM UIT NICIODATA DRAGUL NOSTRU LUCKY.

Mai 2010: Lucky e un motan de 9 ani,si cred cu tarie ca numele i se potriveste de minune. Cand l-am adus acum 9 ani era cat mana mea, poate chiar mai mic, imi era frica sa nu calc pe el in casa. Imi statea pe umar, dormea acolo fara nici o grija si din cand in cand ma musca de ureche. Incetul cu incetul a crescut. Pe la 7 luni a disparut de acasa vreo saptamana, am plns de nu am mai putut, l-am cautat peste tot dar nimic.

Dupa ce incepusem sa-mi iau gandul, intr-o noapte pe la ora 12 stateam pe banca afara la o vorba, fiindca asteptam sa fiarba niste niste bulion de rosii, si nu ma puteam culca devreme ca de obicei. De undeva de pe strada se auzea un miorlait disperat. Eu eram desculta dar m-am dus sa vad ce e. Peste drum, pe trotuarul celalalt, statea ghemuit o mingiuca neagra de blana, de abia se vedea, dar care facea un scandal monstru. Asa desculta cum eram, am tulit-o sa vad daca nu cumva e Lucky, si chiar el era. Mort de foame si de frica, dar intreg si nevatamat. Dupa aceea a devenit un lucru „aproape” obisnuit sa lipseasca cate 2-3 zile de acasa. Intotdeauna am fost ingrijorata si ma duceam sa-l caut. Deja ii cunosteam locurile pe unde obisnuia sa umble. Nu mai spun de cate ori a venit cu capul umflat, muscat, cu rani deschise, purulente. Este un pisoi foarte destept, de fiecare data cand se intampla ceva rau cu el, venea si statea acasa, asta a fost scaparea lui, ca-l vedeam bolnav si il tratam, la doctor sau acasa, dupa nevoie. A fost pe marginea prapastiei de multe ori, uneori ma mir cum de a scapat de fiecare data. Anul trecut, in vara 2009, a venit intr-o dimineata acasa cu botul rupt, umflat, plin de sange, cu rani la cap, murdar si tavalit tot, aproape tarandu-se. Nu am stiut ce s-a intamplat dar dupa ce am intrebat in stanga si in dreapta, am aflat: a iesit in strada si l-a lovit masina. Vecinul meu l-a vazut cu o seara inainte, doar ca nu a stiut ca e chiar Lucky (si nu cred ca-i pasa, oricum). Am intepenit de groaza, nu stiam ce sa fac, l-am luat si l-am dus la doctor.

Acolo am aflat: mandibula fracturata, toti coltii rupti, un ochi aproape distrus, fara sa vorbim de piciorul din fata cu care schiopata. Doctorul aproape a spus sa-l eutanasiem, pentru ca nu se putea opera fractura pentru ca nu mai avea coltii sa poata fi fixata mandibula. Nu putea manca si bea. Am spus ca daca exista cea mai mica sansa ca sa traiasca eu nu-l omor cu zile. I-au facut glucoza, antibiotice, antiinflamatoare, l-au curatat si l-am luat acasa. Fiindca mi-a fost frica ca o sa plece si o sa moara pe undeva i-am construit un tarc mare, cam de 1,5m lungime si 1 m latime, care ocupa un sfert de sufragerie, dar ce mai conta. Vreo 2 zile zile a facut glucoza si i-am dat cu seringa lapte dar dupa cele doua zile in care nu a putut nici misca limba sa bea sau sa manance, Lucky al meu, luptatorul, a inceput sa linga mancarea incet, incet si sa se chinuie sa bea lapte singurel.

O luna de zile a stat in tarcul ala, pana s-a vindecat si a fost OK, acum e in continuare un Don Juan, desi nu ca pe vremuri, sta mai mult pe acasa. A ramas cu cateva sechele dupa accident, din cand in cand mai schioapata, un ochi nu se mai inchide complet si are fata cam stramba si asimetrica, dar e in viata si asta e important.

2 Decembrie 2010 Lucky a murit dupa o suferinta de cateva saptamani in care a fost la o gramada de doctori. Ajunsese umbra motanului de altadata. NU TE VOM UIT NICIODATA DRAGUL NOSTRU LUCKY.

Cainele care m-a ales pe mine!!

2010-05-24T21:37:00.011+03:00

Povestea catelusei din imagine confirma din nou adevarul ca animalul te alege pe tine si nu tu pe el.

Acum 6 ani lucram intr-un magazin si nu prea aveam asa de mult de munca, puteam sa mai arunc cate un ochi si afara. Zilnic trecea un catelus, nu-mi dadeam seama daca era fetita sau baiat, daca era tanar sau batran, fiindca nu mergea niciodata normal, tot timpul fugea cu coada intre picioare. Zi in zi ii aduceam mancare dar nu puteam sa ma apropii cand manca, ca o lua la fuga. Trebuia sa las mancarea jos, sa ma indepartez si dupa aceea se apropia si ea, ca descoperisem ca era catelusa. Si fiindca majoritatea nu au nume pe strada, eu ii tot ziceam “fetita” in sus, “fetita” in jos, si asa a ramas.

Luni de zile nu m-a lasat sa ma apropii de ea, si daca faceam vreo miscare brusca atat imi trebuia, o tulea rapid. Incetul cu incetul s-a invatat ca nu-i fac rau si se mai apropia cate un pic, pana a ajuns sa-mi mance efectiv din palma. Nu mi-a trecut niciodata prin cap sa o iau acasa deoarece aveam 2 pisici si nu credeam ca s-ar putea intelege cu un caine.

In plus mi se parea ca e batrana pentru ca nu manca nicodata chestii mai mari sau mai tari, renunta usor la mancare si pleca cu coada intre picioare din nou. Un an de zile pe strada nu am vazut-o decat cu coada intre picioare. Hingherii faceau ture destul de des prin zona respectiva dar fiind mica s-a strecurat si a scapat de fiecare data. Isi facuse un culcus sub un balcon unde nu incapea nici un copil, daramite hingherii. Dupa cateva luni de cand am vazut-o prima oara,a trebuit sa plec in luna iulie pentru 3 luni in Grecia,iar in ultima zi de munca, desi nicodata nu trecuse strada, Fetita s-a luat dupa mine si era sa fie lovita de masina. M-am intors din mijlocul strazii si am fugarit-o inapoi, cu mare strangere de inima. In toamna m-am intors la munca. Am asteptat vreo 2 zile dar nu am vazut-o pe Fetita, am intrebat doamnele de la magazinul alaturat si mi-au spus ca nu o vazusera de mult. M-am dus sa o caut sub balconul ei, si intradevar era acolo, dar nu vroia sa iasa. M-am rugat de ea o gramada, am incercat sa o ademenesc cu mancare. Nimic! Am stat mult acolo pana a iesit si s-a apropiat de mine si mi-am dat seama de ce nu iesea. Era foarte, foarte bolnava, de abia respira, era foarte murdara, ea care era curatica de obicei, ii curgea nasul si era intr-un hal fara de hal. Am adus medicamente, si am tratat-o cateva zile cu antibiotice si parea ca merge pe drumul cel bun. Vremea era inca frumoasa, nu era frig afara. M-am dus intr-o duminica la munca si fiindca aveam in spate o baie cu dus, am profitat de ocazie sa o spal. Nu a scos un scheunat macar, desi mi-era frica sa nu o considere agresiune, doar nu mai facuse baie in viata ei. A trebuit sa stau sa se usuce in magazin, si nu am lasat-o sa plece, am uscat-o cu uscatorul dar nu vroiam sa o imbolnavesc mai rau.

Nu stiu cum sa va fac sa intelegeti ce soc a fost sa-i aud vocea, pentru ca pana atunci nu auzisem nici macar un sunet din gura ei. Parca vorbea si-mi povestea toate prin cate a trecut ea, si se uita in ochii mei si “povestea”. Am crezut ca e suparata si schelalalie din cauza ca nu-i dau drumul din magazin, si dupa un timp dupa ce s-a uscat i-am dat drumul, constienta in sinea mea ca probabil nu va mai sta niciodata la mine dupa ziua aia. Ei bine m-am inselat, din tacuta de mai inainte, acum venea la usa si parca imi spunea sa merg cu ea, mergea doi pasi in fata si apoi se uita in urma sa vad daca o urmaresc. M-am dus dupa ea. S-a dus sub balconul ei, si a inceput sa sape, mandra de ce face ea acolo, o gaura in pamant. I-am adus un pulovar vechi si i l-am pus in roata de cauciuc unde se incolacea ea. A doua zi dimineata ma astepta la coltul magazinului si mandra de ce face ea, "vorbea" cu mine, topaia cum nu am vazut-o niciodata pana atunci si fugarea toti cainii vagabonzi care mai erau pe acolo, desi era mai mica decat ei. A doua zi statea foarte fudula langa un copac in varful caruia era catarata o pisica pe care tocmai o fugarise. Am lasat-o sa stea in magazin, i-am amenajat o cutiuta si toata ziua statea acolo, desi incepuse sa latre la clienti sa ma "apere". In continuare era bolnavioara dar mergea spre bine, din pacate noaptea dormea tot afara.

Cand plecam acasa ma chinuiam sa ma ascund de ea sa nu se ia dupa mine, mi se rupea sufletul. In fiecare dimineata era de straja patriei la usa magazinului. Din pacate s-a schimbat vremea si ea inca nu era vindecata si in octombrie erau mai putin de 0 grade afara. Intr-o seara m-am gandit si am gasit singura solutie valabila, sa o duc acasa! Am facut rost de o funda cu care am legat-o, ca zgarda nu aveam, si am pornit spre casa. Nu a vrut sa treaca strada pe jos, a trebuit sa o iau in brate, in troleu am crezut ca face infarct, a tremurat tot drumul, dar in momentul in care a intrat in casa am stiut ca o sa ramana pentru intotdeauna pentru ca nu a fugarit pisicile din dotare ci le-a ignorat policos. Nu vroia sa stea in fotoliu, vroia la noi in pat ceea ce nu i-am permis pana nu m-am dus la doctor si i-am facut tot ce trebuia facut, vaccinuri si deparazitari. Mergeam cu ea la munca cu zgarda rosie si era atat de fudula de parca se mandrea ca are stapan. Vecinii de la bloc mi-au spus ca pe Feti nu o placeau copii pentru ca e “urata” si ii spuneau “sobolanca” si o bateau cu pietre, de aia fusese atat de speriata inainte. Acum e stapana casei si fugare toate matele straine din curte, are 4 prieteni, pe Tao, un catel cu care m-am pricopsit de la sora mea, un motan si 2 pisici si nimeni nu intra in curtea mea fara ca eu sa fiu anuntata. A invatat sa dea labuta, sa stea in "sezi", sa astepte daca ii spui si merge la plimbare doar cu codita fluturand fudul pe sus.