Florile tufelor de liliac, syringa vulgaris, sunt bogate in: amidon, substante amare, glucide, glicozide, rezine, si au proprietati: astringente, vasodilatatoare, revulsive si tonice. Acestea pot fi folosite in tratarea diferitor afectiuni ale organismului, cum ar fi: diabetul, astenia, balonarea, starile febrile, boli reumatice si hepatice.

Iata cum se face dulceata din flori de liliac

Pentru prepararea dulceturilor, se string florile cu petale deschise si nu sunt ofilite. Se culeg de pe copaci sanatosi, din zonele curate, preferabil din padure.

La 0.5 litri de produs, se pun:

• 100 grame flori de liliac
• 0,5 kg de zahar, sau 0,4 kg miere
• 0,5 litru de apa

Se prepara simplu: se culeg florile si se separa de ciorchine, se spala bine cu apa rece si se strecoara, pana se duce toata apa. Florile si zaharul se pun intr-un vas mic, se toarna apa peste acestea si vasul se pune la foc incet. Se fierbe pana scade in volum si devine viscos. Consumati in cantitati mici, luand in consideratie ca liliacul, de principiu, este recunoscut ca fiind o planta cu proprietati toxice.

Ca sa nu ma limitez doar la dulceata, mai vin cu doua preparate foarte folositoare.

1. Alifie pentru atenuarea durerilor de la incheieturi

Alifia, pe care o folosim la masarea incheieturilor minilor si picioarelor, si care ne va ajuta sa scapam de durerile din articulatii, o putem prepara astfel:

Culegem cam 100 grame de flori de pe ciorchine. Sa si in cazul prepararii dulcetii, ne trebuiesc florile cu petalele deschise. Florile se pun intr-un vas si se toarna peste ele ulei de floarea soarelui nerafinat. Se lasa la macerat la cald, intr-un loc ferit de lumina, pentru vreo doua saptamani, dupa care alifia poate fi folosita.

2. Tinctura de liliac, atenuareaza durerile de articulatii, pentru cei ce sufera de reumatism, guta si artrita

Peste cateva linguri de flori uscate de liliac (4-5 linguri mari) se toarna 1 litru de alcool, de 40-50 grade, si se tine intr-ul loc ferit de lumina aproximativ 21 de zile, dupa care se filtreaza. Se consuma seara, inainte de somn, cate o lingura de tinctura, se poate amesteca si cu apa. Sau se poate consuma de trei ori pe zi, cate 30 picături, inainte de mese. O cura de tratament trebuie sa dureze cca 3 luni.

In cazul laringitelor, se mai face gargara cu tinctura din flori de liliac si apa. La un pahar se adauga o lingura de tinctura.

Cum am pornit curmalii din samburi

Am tinut cateva zile samburii in apa calduta si i-am pus in ghivece.

Avand cam multi samburi si fiind sigur ca nu au cum sa se prinda toti si sa dea fiecare cate o planta, am pus si cate zece intr-un singur ghiveci.

Primele rasariri

Insa dupa vreo luna am constatat ca s-au prins chiar toti si au rasarit toate plantele, atat unde erau pusi cate un sambure, cat si doi, chiar si unii pusi la gramada pur si simplu.

Dupa un an, la balcon

Vara le-am tinut la balcon si le udam odata cu celelalte plante. Dupa aproximativ un an plantele mele de curmal au crescut si au intre 60 si 90 cm inaltime. Curios e ca cei mai inalti curmali sunt cei pusi mai multi intr-un ghiveci.

Curmalii cresc mult mai lent la inceput si doar cu timpul isi accelereaza pasul, asa ca ma inarmez cu rabdare si din cand in cand mai scriu ce progrese avem.

Alte imagini din experiment

Iata doua varitatii ale frumoaselor orhidee, ale caror multe specii pot fi crescute la domiciliu:

Phalaenopsis

Un gen de orhidee care cuprinde cam 60 de specii. In greaca “Phalaina” inseamna balena si este un nume dat de Carl Linnaeus unui gen de fluturi de noapte de dimensiuni mari. Multe specii de Phalaenopsis sunt asemenea unor astfel de fluturi zburand, de la acestia li se si trage denumirea. Se mai mandresc, insa, si cu frumusetea frunzelor, la fel de atragatoare ca si florile. Majoritatea speciilor de Phalaenopsis sunt epifite – cresc pe copaci, insa cateva sunt litofite – cresc pe pietre.

Cand isi fac aparitia florile se aseamana unor clestisori, care apoi se tansforma in flori mari si minunate, ale mele sunt de culoare roz. Florile ajung si la peste 5 cm in diametru. Crescatorii, pasionati de acest gen de orhidee, se straduiesc sa incruciseze orhideele Phalaenopsis astfel incat sa obtina flori mari, rotunde, cu petale plate, de cea mai pura culoare alba, roz sau in dungi.

Ca fapt divers: primul hibrid de orhidee a inflorit in 1856, rezultat al polenizarii incrucisate controlate, in prezent se atesta oficial in jur de 100000 de hibrizi obtinuti artificial. Imensa majoritate a orhideelor crescute la domiciuliu sunt hibrizi intre specii.

Phalaenopsis au nevoie de lumina solara filtrata, prin urmare plantele ar trebui cultivate intr-o zona relativ umbrita. Temperatura ideala pentru Phalaenopsis este intre 15 si 30 grade Celsius, iar cultivarea orhideelor Phalaenopsis pe vreme torida este mai dificila. Trebuie sa ne asiguram ca planta nu se deshidrateaza. Insa atentie, Phalaenopsis udata in exces poate duce la putrezirea radacinilor plantei.

Pretul unei tulpini de Phalaenopsis porneste de la 10$, dar poate varia in dependenta de regiune si specie.

Planta nu trebuie sa ajunga nici foarte uda, nici foarte uscata, ci sa aiba tot timpul umeditate optima. Obligatoriu stai cu ochii pe planta iar daca observi, ca frunzele au devenit moi, tai toate florile si tijele de la baza.

Dendrobium

Din greaca “Dendron” se traduce “copac” si bios “viata”, aceasta orhidee creste pe copaci. In esenta orhideele Dendrobium fac parte din randul epifitelor, insa foarte ocazional se intalnesc si unele specii litofite. Orhideele Dendrobium reprezinta un gen foarte numeros de orhidee, cu aproximativ 1200 de specii. Unele specii sunt foarte intrebate in randurile amatorilor, ceea ce a dus si la aparitia multor hibrizi, contribuind astfel la varietatea multicolora a acestor flori. Unele specii Dendrobium mai sunt folosite si ca plante medicinale. Aceste orhidee cresc repede pe timpul verii si se odihnesc in timpul iernii.

Nu este foarte simplu sa cultivi aceste orhidee, se considera chiar mai complicat decat alte varietati. Este una din orhideele perene si are tulpini numite “pseudobulbi”, asemanatoare unor bastoane sau bastonase, cu dimensiuni intre un centimetru si cativa metri. Orhideele Dendrobium au nevoie de multa lumina, insa nu raze solare directe, deci cel mai bun loc pentru ghiveciul cu un pui Dendrobium este o fereastra orientata spre sud.

Nu taiati intreaga tulpina dupa ce planta a terminat de inflorit, ci mai degraba doar tija mica a florii, din punctul de unde a iesit din pseudobulb. Udand si fertilizand planta in continuare va duce la aparitia unor noi flori.

Pretul pentru o tulpina de Dendrobium variaza de obicei in dependenta de marimea tulpinii.

Spre deosebire de Phalaenopsis, aceste orhidee trebuie sa se usuce inainte de a fi udate. Frecventa cu care acestea trebuiesc udate variaza, in dependenta de dimensiunea plantei si dimensiunea sau materialul ghiveciului. Se poate uda planta dimineata, dupa care se lasa toata ziua si noaptea sa se usuce. Radacinile acestei plante sunt foarte moi si daca se toarna in exces apa in ghiveci, radacinile vor putrezi, sau petalele florilor se vor pata, fiind atacate de infectii fungice. In principiu, orhideele Dendrobium se pot uda iarna – de doua ori pe luna, iar vara – zilnic.

Se aplica si orhideelor, fie Dendrobium, fie Phalaenopsis, ca si tuturor celorlalte plante: trebuiesc ingrijite ca niste fiinte vii. Nimanui nu i-ar fi placut sa i se toarne o galeata cu apa rece pe spinare, corect? Si plantele noastre merita atentie. Oferiti-le apa la temperature camerei, hrana potrivita, lumina potrivita, grija, iar ele vor inflori timp indelungat.

Bobocul de trandafir poate fi uscat şi pus la păstrare pentru prepararea ceaiului, ceea ce dă băuturii atât un aspect cât şi un miros foarte plăcut.

Iată şi o reţetă de cornuleţe dulci cu nucă şi petale de trandafir. Aluatul: Unt (poate fi şi margarina sau untura de porc nesărată) – 500gr. Vin alb (sau lapte acru, chefir) – 200gr. Ouă – 2 Făină – aproximativ 1kg Praf de copt – un pliculeţ (sau 1 linguriţă mica de bicarbonat) Umplutura: Nuci – 500gr Petalele de trandafir, despre care am scris mai devreme – 100-300gr Zahar pudră – 800gr-1 kg

Pregătim aluatul în felul următor: topim untul (preferabilă este, totuşi, untura, cu untură structura biscuitului va fi foarte fină, şi coptura se va topi în gură), adăugăm vinul, ouăle, praful de copt şi amestecăm, după care adăugăm faina. Făină se adaugă cât ca să iasă un aluat plastic, suficient de consistent încât să se poată lucre cu făcăleţul. Nu se pune zahăr în aluat. Coca se împarte în zece bucăţi, se formează bulgări şi se pune la rece pentru câteva ore. Aluatul se poate pregăti de cu seara, pentru a doua zi. E bine sa fie pus în săculeţe de polietilenă, ca să nu se usuce.

Umplutura se prepară din nuci pisate, cu puţin zahăr şi cu petalele de trandafir, totul se amestecă bine. Cornuleţe se fac în felul următor: un bulgăre de aluat se întinde cât mai subţire cu făcăleţul, în formă de cerc. Cercul de aluat se taie în 8 felii spre centru, ca pe o pizza. Se aşează umplutura la marginea fiecărei felii şi se înveleşte spre centrul cercului de aluat, astfel încât ca să se formeze un cornuleţ rotunjit. Cornuleţele se coc la 190-200 grade, aproximativ 25 de minute, până când se rumenesc. După ce cornuleţele s-au copt (trebuie să capete o culoare aurie) se scot din cuptor şi se bat cu zahăr pudră abundent, cât sunt încă fierbinţi. Putem adăuga în zahăr şi aromă de vanilie. După ce se răcesc, se mai presoară cu puţină pudră, pentru a împrospăta albul de pe cornuleţe.

Galerie foto

Frunzele fragede de ştevie se aseamănă la gust cu frunzele de măcriş, cu o aciditate ceva mai redusă, mai aproape de gustul spanacului. Ştevia se mai cheamă şi măcriş de grădină. Partea bună este exact abundenţa cu care creşte în condiţii bio, fără a fi afectată de tot felul de îngrăşăminte şi erbicide. Putem prepara diverse bucate, mineralizând şi vitaminizând corpul avid de energie după o iarnă epuizantă. Din substanţe folositoare organismului nostru se deosebesc: fosfor, potasiu, calciu, zinc, fier, vitaminele A, E, şi K, dar mai ales C, acid oxalic, acid tracic, proteine, fibre.

Frunzele de ştevie pot fi mâncate crude, în salate, în combinaţie cu urzici, care sunt şi ele primele verdeţuri de primăvară, ceapa, roşii, stropite cu ulei de măsline sau de floarea soarelui. Salatele pot fi gătite şi cu peşte, carne, fructe de mare, mămăligă rece tăiată cubuleţe, pâine prăjită şi mujdei, mazăre verde sau fasole fiartă. Sosul din ştevie poate fi folosit pentru garnisirea atât a peştelui cât şi a cărnii, dar poate fi folosit şi ca pastă pentru tartine. Supele cu ştevia sunt foarte aromate şi se prepară atât tradiţional, din legume, adăugând ştevia în calitate de verdeaţă, dar pot fi preparate şi sub formă de piureuri, gustoase şi energizante. Pot fi preparate şi omlete, sau plăcinte. La prepararea plăcintelor se adaugă ştevia, fie în brânza, sau în cartofi, dar poate fi folosită şi ca umplutură aparte, adăugând doar ou, sare şi piper.

Mâncare de urzici cu ştevie: Se fierb urzicile în apă cu puţină sare vreo 5-10 minute, după care se strecoară. Ştevia se trece prin apă clocotită (nu e nevoie să fiarbă, deoarece e foarte fragedă) şi se strecoară, ca şi urzicile. Se călește în ulei o ceapă tăiată mărunt, în care se adaugă puţină făină, doar pentru a obţine gustul foarte plăcut al fainii prăjite. Făina se prăjeşte până începe să se aurească.

Acum se pune totul într-un bol, se adaugă puţină apă, sau zeama în care au fiert urzicile, un căţel de usturoi tocat, piper negru şi se mărunţeşte până se obţine o pastă. Această pastă se pune la foc şi se fierbe vreo 5 minute, amestecând, ca să nu se lipească de fundul cratiţei. O turnăm în farfurii şi garnisim cu ceapă prăjită în ulei, cu boia sau pastă de roşii. În acelaşi mod se prepară acelaşi tip de mâncare în mod separat din urzici, sau ştevie.

Sigur ca unii lastari s-au mai uscat, insa majoritatea au facut radacini foarte puternice si pot fi plantati direct la locul potrivit.

O parte din muscate nu le-am tuns in toamna si le-am pastrat intr-o incapere mai racoroasa. Le-am tuns acum, in luna februarie, cand m-am apucat sa fac butasi de trei patru ochiuri (circa 15 cm), care au ajuns tot in vase cu apa.

Astfel am mai putine griji cu muscatele, si ocupa mai putin loc…

Galerie foto

Desigur, adaug si reteta cu unele explicatii, cat mai detaliata posibil, pentru alti interesati.

Aluatul

:

Se amesteca in proportii egale untul topit (doar grasimea, fara zer) cu vin alb sau lapte acru. Untul se mai poate inlocui si cu untura sau margarina, dar cel mai bun e untul. Se adauga praf de copt si zahar dupa gust. Proportiile sunt mai mult orientative si deloc principiale. In amestecul obtinut se adauga faina si se framanta bine. Consistenta aluatului va fi cam ca pentru taietei. Se pune aluatul la rece pentru 1 zi, la noi si cateva zile, pentru ca timpul pentru copt turtite mai trebuia si gasit.

Forma și grosimea pot varia, pentru grosimea de 5 mm se coace la temperatura de 180 – 190 de grade timp de 15 minute. Când se rumenesc sunt gata.

Ornarea turtitelor

:

Se bate albusul de pana se face spuma. In spuma obtinuta, amestecand in continuare, se adauga treptat aproximativ 200 gr de pudra fina de zahar. Obtinem un amestec pufos si suficient de consistent, la care se adauga, pentru aroma, o lingurita mica de suc de lamaie, portocale, sau de oricare alte fructe. Consistenta obtinuta va fi ca a unei smantani grase, iar daca nu, mai putem adauga zahar sau albus ca sa-i oferim consistenta necesara. Glazura se poate turna dintr-un colt de punga cu varful taiat foarte scurt, pentru a forma un mic orificiu prin care se va strecura glazura sub forma unei linii de desenat. In rest, totul depinde de fantezie si de culorile pe care le avem la dispozitie.

Culori diverse le putem obtine cu: suc de sfecla, de morcov, de spanac, cacao, etc. Pentru o culoare mai activa si pentru a dilua cat mai putin glazura, sucul colorant de legume se poate concentra prin fierbere, deci si natural.

Pofta buna si Craciun fericit!

Galerie foto

Vazand cat de frmos infloreste, am inceput, cu mult entuziasm, sa ma laud colegilor de servivciu despre arborii mei extraordinari si le aratam pozele, iar o colega de serviciu imi zice: “Pai la noi in curtea din spate creste un asemenea arbore si e inflorit chiar acum.” Nu mai trecusem prin curte si n-am stiut de acel arbore dar de indata am mers sa ma conving ca nu e o gluma. E chiar el! Am facut cateva poze pe care le pun si aici cu multa placere.

Galerie foto

Anul acesta, insa am hotarat sa plantez busuioc in cateva jardiniere la balcon. Este si mai siplu de udat in perioada de vara, cand temperaturile sunt foarte inalte.

Galerie foto

Dupa aparitia primelor 2 frunze adevarate se planteaza in paharute din plastic de 0,5 l, iar dupa 2-4 saptamani ating inaltimea de 10-20 cm. Urmatoarea plantare se face in vase de pana la 2-4 kg. Dupa ce este culeasa prima roada, planta se va dezvolta puternic si va inflori din nou.

In conditii mai racoroase si din cauza insuficientei de lumina, planta poate pierde din frunze, iar primavara va imbraca o noua coroana.

Chiar daca nu e dovedit de cercetari serioase se zice ca ardeiul iute omoara unele celule canceroase, ajuta la coborarea zaharului in sange.

Galerie foto