Deunazi am avut ocazia sa vad doi copii care “dadeau” cu artificii, in ceata de mijloc de decembrie

Si, pe masura de mingiutele de foc se ridicau printre beculetele de sarbatori, si se pierdeau in ceata, unde explodau, ramanea in urma un fum dens.

Acel fum de praf de pusca care e in artificii de genul , si petarde, precum si in cartuse.

In timp ce il inspiram adanc sa imi intre in nas, plamani, si creier, si sa imi aduca aminte de copilarie sau tragerile de final de an, realizam ca alea sunt ultimele artificii pe care le mai vad.

Copiii le aveau din anii trecuti, si multe dadeau “rateuri”, sau nici nu se aprindeau. Dupa doar doua rafale trase, a si venit “politia locala”, anuntata de dispecerat , ca s-au vazut “pe camere” artificiile ilegale.

Chiar penale.

Caci crescatoarele de pisici, care nu or sa aiba copii in viata lor, au facut in asa fel incat artificiile sa fie ilegale, nu numai petardele, in Romania, ca le sperie lor animalutele.

2025 este primul an in care nu mai ai voie sa aprinzi o petarda sau sa arunci o artificie la cumpana dintre ani ori de sarbatori.

Jandarmii si militienii locali vor vana si vor face dosare penale tuturor celor care mai indraznesc macar sa detina asa ceva.

Caci, desigur “nu e civilizat”.

Oameni precum Buzdugan si Morar de la radio Zu (cel din urma care promoveaza orice criminal/escroc contracost la podcastul lui, contra sumei corecte) propovaduiesc inclusiv interzicerea focurilor de artificii de la cumpana dintre ani, de la miezul noptii.

Sa fie numai jocuri de lasere sau drone , ca “se sperie cateii si pisicile”.

Si imi aduc aminte de un episod de la revelionul 2020-2021, cand un jeg de politist a intrat dinadins cu masina intr-o baterie din aceea de artificii, fix dupa ce a fost aprinsa, facand-o praf. Ca atunci asa era contextul, era ilegal sa sarbatoresti, ca te “lua covrigul”.

Acum e ilegal sa mai dai cu artificii, si, cat de curand, va fi ilegal si ca municipalitatile sa le foloseasca de Revelion.

Iar mirosul de praf de pusca va ramane doar o amintire, cu exceptia ocaziilor cand vreun politically corect , ori corecta , va duce pistolul la tampla, satula de viata fara sens pe care o duce.

Iar, in mod ironic, ultimul miros pe care il va simti va fix fix cel al lucrurilor la care a contribuit activ sa fie interzise.

Recomand si interzicerea luminitelor de Craciun, pe baza unui studiu despre poluarea luminoasa si consumul de electricitate.

Ca sa doarma pisicarele mai bine in patul pe care il impart cu propria nefericire.

Iti mai aduci aminte cand a fost ultima data cand ai iesit la joaca, copil fiind?

Exact!

Multi nici nu mai stim, dar a fost o data cand am iesit la joaca, apoi am intrat in casa, fara sa stim ca acea va fi ultima data.

La fel se intampla si cand mori.

Va fi o data cand vei iesi din casa, fara sa stii ca nu te vei mai intoarce niciodata.

Va fi ultima data cand vei manca, va fi o ultima data cand vei imbratisa, saruta, zambi.

Si nici nu vei sti.

Uneori, vei pleca suparat.

Si va fi ultima data cand te-ai certat.

M-am intalnit ieri cu sotia unui pompier care avea doi copii frumosi si plini de viata si bun simt.

A plecat la tara sa construiasca un foisor de vara pentru ei, i-a sarutat si le-a zis ca weekendul viitor vor merge acolo sa se joace.

I-a sarutat si a plecat.

Nu s-a mai intors niciodata, dupa ce a construit foisorul s-a asezat pe vine, apoi s-a chircit pe jos si a murit: facuse infarct, avea o afectiune care nu dadea semne sa fie asa de grava si nimeni nu a banuit ca se va intampla asta.

La fel se intampla cu toti cei care mor in accidente auto.

Pleaca acasa catre munca, sau inapoi catre familie, dar nu mai ajung niciodata.

Si cand au plecat, de dimineata, de acasa, a fot ultima data cand au servit o cafea, mic dejun, si cand si-au luat “la revedere!” de la familie.

Spre deosebire de cei condamnati la moarte, pentru oamenii de rand, exista un “la revedere!” care este, de fapt, “adio!”, fara ca ei sa stie.

O data, e ultima data!

Asa ca traieste fiecare data ca si cum ar fi ultima!

Pana seara tarziu, unul a cantat la chitara si voce, unul la saxofon: melodii clasice, muzica contemporana dar si mai veche: de la Ed Sheeran la Elvis Presley, de la Sting la clasica de saxofon si smooth lounge.

Intr-un frig la limita inghetului si oras gri, oamenii s-au bucurat de aparitia neasteptata si au donat bani celor doi, i-au filmat sau s-au fotografiat cu ei, o fata chiar a cantat cu unul dintre ei.

Seara, tarziu, cand nu mai ramasese nimeni pe strada, vanzatoarele de la magazinele din zona stateau in usi si se bucurau de muzica foarte clasa si de calitate.

Dupa ce in presa locala, mai precis pe TeleormanNews.ro a aparut informatia ca baietii sunt ucrainieni refugiati din calea razboiului, care de cand acesta a inceput isi castiga existenta din astfel de performante prin tarile vecine, mergand in fiecare zi in alt oras unde sa cante de dimineata pana seara, reactia localnicilor s-a schimbat:

“Sa vina politia locala sa ii salte, sa fie amendati si trimisi inapoi la ei in tara, de ce nu sunt la razboi”, si alte variatiuni pe tema.

Mai mult, un localnic a amenintat cu violenta, cum ca daca ii mai prinde a doua zi acolo ii va lua la bataie si ii va trimite inapoi in tara lor.

Pentru unii oameni nu exista, de fapt, decat muzica rautatii, indiferent de limba si context.

“S-a spart conducta cu rautate”, a concluzionat tot o alexandrineanca.

Preferata mea, a carei versuri suna de genul:

Fiindcă eşti cu mine
La rău şi la bine
Pentru gestu-n sine că m-ai ales
Dintre toți pe mine
Pentru bunătate
Şi sinceritate
Pentru felu-n care-mi spui te iubesc
Plin de simplitate
Pentru aceste toate daruri minunate
Îți mulțumesc

a avut cateva ocazii in care s-a potrivit la fix, ca o manusa, situatiei din momentul respectiv.

Si, ca sa rezumam, trecem la Paula. Abdul.

Care, desi se grabeste, traieste momentul.

Furat, sau nu, e un moment trait sincer. Care e in antiteza cu schimbul de replici din clip dintre Keanu si Paula:

Paula: “Can I ask you something? Have you ever been in love?”

Keanu: “If I was I didn’t know it…and you?”

Paula: “No, isn’t that terrible?”

Keanu: “Terrible, no. It just reminds us that we’re all alone that’s all.”

Si cat de”nesinguri” suntem in situatia opusa.

Iar pentru asta, iti multumesc!

Aici, parca timpul a stat in loc, daca ignori Mega Image-ul si magazinul chinezesc din centru. Singurele lucruri notabile din acest catun cu statut de oras sunt…de fapt, nu e nimic notabil. Gara de unde oamenii care mai au chef de munca pleaca la 3 dimineatsa faca naveta la Capitala si de unde se intorc seara. iar oraselul, care s-a format din unirea catorva sate, este doar locul unde reusesc sa doarma cateva ore pe zi. Doar gopile din asfalt au mai disparut, un lucru insignifiant pentru anul in curs.

Presa centrala a notat in diverse randuri, ca, desi Videle a dat tarii o prim ministra si o ministra de interne, acesta este un oras mort din punct de vedere al investitiilor, si, mai ales, al absorptiilor de fonduri europene.

Un tanar antreprenor, Cornel Gogan, care a fost ceva timp plecat din tara, a fost “tras de ata” inapoi la locul natal, unde a facut eforturi considerabile sa candideze la primarie, cu ideea de a schimba ceva in orasul in care singurii angajatori notabili erau primaria si spitalul (complet inutil, doar o masinarie de partid si de adus voturi, locul unde doar se angajau oameni, fara ca pacientii sa poata fi tratati).

2024 a fost anul in care scanteia din mintea lui Gogan a declansat o adevarata revolutie. Tanarul, cu un copil cu nevoi speciale, a creat premisele unui centru pentru autisti, si a ajutat multi oameni, manat de nevoia de a face bine, care s-a tradus mai departe prin dorinta de schimbare a comunitatii, care nu poate veni decat prin politica.

A candidat la primarie in ideea de a schimba conducerea care parea sa transforme orasul comunist in cimitir al sperantelor, iar in 19 octombrie a fost cea mai frumoasa zi din acest vis. A transformat negarea in acceptare, si impacarea in speranta.

Cornel Gogan a depus juramantul de primar in prezenta a mii de oameni, in fata primariei. Si in CL are majoritate, iar fostul primar, badanoiu, care nu a facut nimic notabil in mandatele avute, desi a castigat un loc in CL, a lipsit pentru a nu se face de ras in spectacolul si euforia schimbarii in orasul mort revenit la viata.

La ceremonie au participat atat prefecta judetului, Mitran Veronica, cat si presedintele PNL, fostul PM Nicolae Ciuca, cat si deputatul Cristi Barbu, dar si alti candidati din partea PNL, precum Daniel Constantin sau Gabrel Bulumac. De la eveniment nu au lipsit personalitati precum Mircea Dinescu sau Adrian Florea, cel care a fost printre primii “antiipesedisti” din Teleorman, mandrindu-se cu “organizatia de tineret a PDL” de acum doua decenii.

In multime au fost oameni de toate varstele, de la copii pana la batrani care inca nu si-au pierdut speranta. O doamna in varsta lacrima in timp ce ingana promisiunile primarului care depunea jurmantul.

Gogan a fost vizibil emotionat, parand ca aceasta zi sa fie cea mai frumoasa din viata lui, desi facea eforturi vizibile sa mascheze aspectul .Acesta, alaturi de cei prezenti care l-au sustinut, au facut o baie de multime, cu multe selfie-uri, saruturi si promisiuni de un viitor mai bun.

Ramane ca timpul sa decida si sa ne spuna daca energia de astazi se va transforma in munca de mai bine in urmatorii 4 ani.

Vom reveni in 2028 cu concluzii.

Galeria foto:

De regula, vinerea.

Sa traduc, si sa adaptez, versuri ale unor melodii care sa imi fi atins sufletul.

De data asta o voi face de dragul timpurilor de altadata. Pentru ca , astazi, simt versurile fix in limba in care le traiesc.

In limba universala, si, totodata, particulara, a iubirii:

Cu bucurie în viața pe care ajung să o trăiesc în fiecare zi
Și zâmbesc bucuria pe care o țin în mână
De data asta când plec, o voi lua cu mine?
Stau aici, ar trebui să las totul din nou?

Oh, o voi lua cu mine?
Oh, voi începe din nou?
Oh, o voi lua cu mine?
Oh, voi începe din nou?

Urmează-mă dragă până dimineață
Nu sunt singur așa cum credeam că sunt înainte
Ne vedem în lumină, cu umbrele formându-se
Și zâmbesc acum pentru că te simt de departe

Oh, o voi lua cu mine?
Oh, voi începe din nou?
Oh, o voi lua cu mine?
Oh, voi începe din nou?

Am pierdut urma planurilor pe care le-am făcut
Când trăiam în felul meu
Îmi amintești de ceea ce știu
Oriunde sunt acasă

Oh, o voi lua cu mine?
Oh, voi începe din nou?
Oh, o voi lua cu mine?
Oh, voi începe din nou?
Oh, o voi lua cu mine?
Oh, voi începe din nou?

Si, da, incep din nou in fiecare zi.

Saptamana de saptamana

An de an.

Indragostit mereu, din nou

De fiecare data de tine.

Follow me dear through

until the morning

I’m not alone like

I thought I was before

See you in light, with the shadows forming

And I smile now cos I feel you from afar

Oh, will I take her with me?

Oh, will I begin again?

Disclaimer pentru cei si cele care obisnuiesc sa imi citeasca in mod regulat publicatia, de fiecare data cand postez: Scriu din ce in ce mai rar in ultimii ani din cauza ca timpul, aceasta resursa extrem de pretioasa, imi este cel mai mare dusman, dar si cel mai bun prieten.

La cerere, o voi face mai des. Acum, am revenit cu acest scurt interludiu, fix dupa preludiu.

I lost track of the plans we made

When I was living my own way

Cel mai amuzant, ilar si comic este ca versul ni se potriveste si la propiu, si la figurat, cum s-ar zice.

Pentru ca, in timp ce lumea doarme si viseaza, noi doi ne iubim.

Si, in acelasi timp, noi traim ce altii doar viseaza.

Imi e lene sa revad de cand scriu pe blog despre asta, dar cu siguranta la ceva timp dupa ce am simtit-o. Si e ceva vreme, mult prea multa decat altele.

Si mai fain mi se pare remake-ul piesei Iubire de-o vara de la Crush si Alexandra Ungureanu.

Pentru ca, desi nu spune nimic diferit fata de original, are un sound ceva diferit, cu aceleasi versuri, aceleasi trairi, dar , cumva, puse pe alt ritm. Pe ritmul inimii de astazi, care e in anticontrapunct cu sufletul. Adica pe aceeasi vibratie.

Cand, pentru prima data, inima iubeste ce simte si sufletul, si comunica si cu ratiunea.

Tot ce am trait aseara
Langa tine prima oara
As da o viata intreaga
Sa nu ramana o iubire de-o vara

Si, uite ca n-a ramas.

Fantastic, nu?

Dar, de uitat, nu uitam niciodata.

Pentru ca ne putem gasi mereu un ragaz sa culegem stropi de vant

Sa-i aruncam pe pamant

Sa devina cuvant

Iar din noapte sa se faca zi.

Si sa ateptam iar noaptea, sau, dimineta, dupa caz.

Pentru ca unii traiesc doar pentru unele nopti, altii doar pentru unele dimineti.

Si , unii, cei mai norocosi, traiesc si pentru ultima raza care se vede dincolo de orizont dupa apus, si pentru prima care incepe sa mijeasca inainte de rasarit.

Spune-mi, oare mai ştii cum a fost
Primul început, primul vis pierdut?
Spune-mi, ştii câte ne-au mai ramas
Până azi?

Spune-mi, oare mai ştii cum a fost
Primul pas greşit, primul reuşit?
Spune-mi, ştii câte trepte-au rămas
De urcat?

Si, uneori incercam sa ne uitam inapoi

Sa vedem soare sau ploi

Iarna sau vara

Dar, uneori ne uitam si inainte,

Si ne punem intrebarea

Pe cat de simpla

Pe atat de complicata:

Stii

Cate Trepte

Au ramas

De

Urcat?

Am devenit mai calm nu exclusiv prin manuirea unui avion in situatii limita, dar, mai ales, prin intelegerea a propriei persoane, dar si a oamenilor, in situatii extreme, dar si normale, de zi cu zi.

Un lucru elementar pe care l-am bagat la cap si mi a schimbat viata a fost acela ca trebuie mai intai sa inteleg mecanismul din spatele celor care imi fac, vrand sau neintentionat, rau, in viata asta.

Am inteles mai intai ca persoana din spatele statiei de emisie receptie care urla la mine si incearca sa imi gaseasca greseli incearca sa se descarce pentru neajunsurile pe care le are in propria viata.

Am inteles ca femeia care uraste barbatul , e , de fapt, o persoana extra dezamagita, care traieste crescand o pisica sau mai multe, din cauza a cel putin unei deceptii majore in dragoste.

Am inteles ca barbatul care injura peste tot si uraste femeia, si nu ezita sa exprime asta pe unde apuca, , are, de fapt, o viata foarte trista, fiind refuzat de catre femei mai toata existenta lui.

Am inteles ca vanzatoarea care tipa la tine abia traieste de pe o zi pe alta si are mari probleme acasa, si am mai inteles ca persoana aia care are un site neasumat, pe care scrie, doar in weekend, despre tine si viata ta, de fapt nu are viata.

Cat de trista sa fii, ca in weekendurile cu vreme frumoasa, cand pomii infloresc, sa stau in semiintunericul din casa unde traiesti singura, la etatea de jumatate de secol, si sa emani numai venin sub aparenta protectie a anonimatului?

In mod normal, as fi fost tentat sa imi doresc ca persoana respectiva sa crape, sa dispara, sa raspunda in fata legii, sa aiba parte de ce e mai rau in viata asta.

Dar ce poate fi mai rau in viata asta cand toata lumea “normala” e afara, la 25 de grade si soare, cu prietenii sau familia, si tu stai in casa, cu jaluzelele trase, si scrii pe calculator texte care emana numai rautate si venin, sub protectia anonimatului, cand, la varsta pe care o ai, trebuia sa fii o bunica fericita, insa, esti un pet neacceptat la reciclat, fara copilul pe care nu l-ai crescut, fara sotul de care nu ai avut parte, fara familia pe care nu ai meritat-o?

Fara nici macar o pisica pe care isi iti proiectezi farama de sentimente umane pe care sa le ai?

Singura, supravietuind din bani negri sau murdari pe care ii incasezi pe veninul emanat din propria frustrare si neacceptare?

Te lauzi in stanga si in dreapta ca ai amant din servicii, din DNA, din DIICOT, din PITICOT, cand ce ai e doar un tanar subofiter ratacit care ti-a cazut, temporar, in mreje. Iar la 50 de ani esti, de facto, singura. fara macar o pisica care sa iti aline suferinta.

Noroc ca poti scrie pe un site neasumat, , de unde sa iti castigi existenta pe care o tarsii, adunat cu mizeria aia asumata, si preluata de la altcineva, ca altminteri nu ai reusit sa creezi nimic, tot pe ceea ce ai pus mana ai distrus, pentru a subzista.

Caci, oricum, toti cei pe care i-ai “promovat” au dat faliment la scurt timp.

Falimentul unei existente triste si eminamente fara inceput si fara sfarsit. As pune aici poza cu tomberonul cu numele tau pe el, pe care, intamplator, l-am vazut, in urma cu 2 ani, la o periferie.

Dar, tu, insati, esti la periferie, la periferia existentei.

Vei disparea asa cum ai aparut: fara nimic. Macar ai fost o lectie. De asa NU!

Ma uit la pozele cu zapada din Germania si Austria de ieri si de azi, si incerc sa -mi dau seama de ce nu imi mai inspira aceeasi magie ca in urma cu mai multi ani.

Si nu pot gasi decat o singura explicatie: aceea ca, judecand dupa neaua apoasa, realizez ca aceasta va dura cateva zile, axim, dar, de cele mai multe ori, pana la rasarit.

Cand eram copil, nu stiam ca zapada apoasa tine pana la rasarit, daca nu sunt prognozate inghet sau precipitatii suplimentare.

E ca atunci cand esti adolescent, si nu stii ca “flama” tine pana la rasarit, dar iubesti de parca, in acelasi timp, nu ar exista ziua de maine, si, totdodata, clipa de fata nu se va sfarsi niciodata.

Asa si cu ninsoarea: cand esti copil, te bucuri de ea ca si cum ar tine nesfarsit, nu ii vezi finalul, te bucuri de moment.

Este un drawback al cunoasterii prognozei si fenomenelor meteo: daca stii cat de aproape e finalul, nu poti sa te mai bucuri la aceeasi intensitate de fenomen.

Apuci sa cunosti ciclicitatea momentului, dispare din magia acestuia, oricat de efemer ar fi.

Pe de alta parte, la iubire nu e “prognoza”, ca in meteo, oricat de bun psihanalist ai fi.

Si de aici vine magia: te bucuri ca si cum nu ar mai fi maine.

Asa cum la zapada iti doresti sa tina o luna nametii, la fel si la iubire vrei sa tia o viata.

Si, niciodata, nu poti sti, cu adevarat, nimic.

De aceea e cel mai bine sa te bucuri de fiecare fulg de nea.

Pentru ca, desti stii ca maine nu va mai fi, exista posibilitatea ca zapada sa ramana acolo, mereu.

Trebuie doar sa o auzi, chiar daca altii nu o vad.