Hopa… uite in fine un tarif bun, foarte bun pentru Thailanda ! Nu acuma, ci la toamna, prin noiembrie oferit de Swiss International Airlines. 500 euro dus-intors pana la Phuket ! Un astfel de tarif mai rar si daca va puteti planifica din timp, eu zic ca merita cu prisosinta.

De la o vreme, tot primesc intrebari de la cititori unde sa-si faca luna de miere la toamna, asa ca am inceput sa frec motoarele de cautare bilete avion. Si cum noiembrie e o luna buna pentru Phuket (in principiu, noiembrie pica in sezonul secetos, poate nu e luna cu cantitatea de precipitatii cea mai redusa, dar este OK dupa cum vad aici pe climate chart) am aruncat o privire si la Phuket… unde surpriza ! Swiss-ul are bilete la 500 euro dus-intors. Am tot rascolit site-ul, nu pare sa fie o campanie promotionala cu date limite, asa ca grabiti-va, ca bilete la banii astia mai rar. Subsemnatul a verificat pentru 7 noiembrie dus si 22 noiembrie retur.

Deci, in caz de interes, intrati iute pe site-ul Swiss si luati-va biletul (sau biletele).

Ce poti face in Phuket ? Hmmm… multe ! Dar pentru ca sa va fac sa visati un pic, iata un mic filmulet cu poze de pe insulele de langa Phuket

Sursa: Swiss: Bucuresti – Phuket la 500 euro | vezi mai multe pe ImperatorTravel

Am mai scris si pe Facebook, dar niciodata pe blog, am fost invitat de doua ori pana acum la Nasul TV in cadrul emisiunii “Vanatorii de Vacante”. Este o emisiune noua, moderata de Costin Stefan, un tip extrem de umblat (cred ca a fost in mai multe tari ca mine, nu stiu nici eu exact, trebuie sa-l intreb . Este prima emisiune “ever” pentru Costin in calitate de moderator (a mai fost invitat la emisiuni, dar doar ca invitat si este o mare diferenta intre cele doua pozitii), asa ca au fost emotii ca la inceput de drum . Costin a mai scris si 2 carti de travel foarte faine – “Jurnalul unui vagabond in lume”, iata un lucru de care nu m-am invrednicit (sa scriu o carte )

In acesta emisiune, urma sa vorbim mai mult despre Coreea de Nord, dar ne-am luat cu vorba si am povestit despre multe pe care sper ca le veti gasi de folos. Cum sa gasesti bilete de avion, amintiri de pe vremea calatoriilor “cu salamu-n Europa” si multe alte povesti. Emisiunea a fost filmata cu cateva ore inainte sa plec in Sri Lanka, de fapt de la studioul lui Nasu TV am plecat direct la aeroport .

Ieri, am avut parte si de a doua invitatie la emisiune. De data asta, a fost in direct (am mai fost la o emisiune in direct la “Duminica in familie” mai demult la Mihaela Radulescu, dar atunci am vorbit vreo 3 – 4 minute), asa ca emotiile au fost mai mari. Asa ca sper sa ne iertati stangaciile si emotiile si sa ramaneti cu informatiile si povestile din emisiune.

Inca nu am filmul emisiunii de ieri, am promisiunea ca o primesc candva in cursul saptamanii viitoare. Ieri am discutat despre Sri Lanka.  Deci, iata prima emisiune

Prima parte a emisiunii

Partea a doua

Si promit sa revin cu cea de-a doua emisiune

Sursa: Imperator la emisiunea “Vanatorii de vacanta” pe Nasu TV – 18 mai 2012 | vezi mai multe pe ImperatorTravel

De cand ma ocup de blog, unul din lucrurile faine care mi s-a intamplat este sa cunosc foarte multi oameni de la care am avut de invatat si cu care am avut placere sa interactionez. Dar cum background-ul meu de marketing & comunicare nu imi da pace, evident ca am fost foarte interesat sa aflu si cum se desfasoara marketingul in agentii de turism, companii aeriene, etc. De aceea, am inceput o serie de interviuri cu oameni de marketing din industrie. In interviul de astazi, o sa-l intalniti pe Madalin Mancila, marketerul – sef de la Happy Tour, Paravion si multe alte parti ale grupului Happy Tour Despre marketing, competitie, actiuni de social media si nu in ultimul rand, omul Madalin Mancila.

Cine este Madalin Mancila

Madalin Mancila este, in primul si in primul rand, tatal unei fetite superbe pe nume Karina Stefania . In rest, de loc sunt din Ploiesti si sunt mandru de asta, la baza sunt sportiv, am facut handbal de performanta, ani buni, la un liceu de specialitate din Ploiesti si, cum se spune, m-am nascut talent si am murit speranta . M-am reorientat rapid catre Bucuresti, unde am inceput facultatea si, la foarte scurt timp, am inceput sa lucrez in turism. Asta asa, pe scurt, despre mine.

Dar omul de marketing Madalin Mancila?

Ca om de marketing, sincer, nu cred ca insemn foarte mult pentru industria in care lucrez, cel putin deocamdata. Incerc prin activitatea de zi cu zi sa ma reinventez de fiecare data cand situatia o cere, iar pe langa jobul care imi ocupa aproape tot timpul, ma straduiesc, impreuna cu cativa colaboratori de nadejde, sa dezvolt proiectul Turism Market, unul dintre putinele proiecte dedicate industriei de turism si specialistilor din domeniu.

Cum ai ajuns in turism? Si de ce tocmai in marketing?

In turism am ajuns absolut intamplator. Prietenii mei cu care imparteam un apartament in Bucuresti lucrau in industrie, asa ca inevitabilul s-a produs . Am inceput sa lucrez pentru Romantic Travel, o agentie extrem de cunoscuta in vremea respectiva si extrem de activa in zona de marketing. Personal nu am facut marketing pentru Romantic, insa in mod cert am invatat foooarte multe lucruri. Practic, ascensiunea mea profesionala si pasiunea pentru marketing au inceput de acolo, datorita lucrurilor pe care le-am invatat si datorita oamenilor care m-au invatat.

De mai bine de cinci ani ai ajuns la Happy Tour. Ce s-a intamplat in anii acestia in Happy Tour?

Sincer, nici nu imi vine sa cred ca s-au facut cinci ani de cand lucrez pentru Happy Tour. In acesti ani am avut parte de provocari la care nici nu visam. Aici am ajuns sa lucrez in marketing, iar asta a facut ca fiecare zi petrecuta la birou sa fie o adevarata placere. Eu cred ca rezultatele vin atat in urma multelor ore de munca, cat mai ales in urma pasiunii pe care o depui zi de zi.

In acesti cinci ani, lucrurile au evoluat intr-un ritm nebun. Am trecut de la un business de familie la unul corporatist, am trecut de la grija pentru un brand la grija pentru patru branduri (Happy Tour, Paravion, Travel House, Prestige Tours), am trecut de la un departament de marketing format din subsemnatul la un departament in care acum activeaza cinci oameni, am trecut de la 60 de colegi la aproape 150 de colegi, am ajuns de la trei agentii de strada sa ne laudam cu peste 70 de agentii asociate in toata tara cobrand-uite Happy Tour, am trecut de la un management antreprenorial la unul structurat condus de un Top Management si un Consiliu Director. Schimbari au fost multe in cei cinci ani, insa ceea ce a ramas totdeauna constanta au fost calitatea produselor si garantia oferita de cel mai mare grup de companii din Romania. Happy Tour Group.

Dar in industria turistica romaneasca?

Industria turistica romaneasca a avut destul de mult de suferit in urma crizei care inca nu s-a incheiat, din pacate. Consider insa ca acest soc a fost benefic in special turistilor, care apeleaza la agentiile de turism. De ce spun asta? Pentru ca sunt convins de faptul ca pe piata vor ramane doar cei care pot oferi calitate la standarde inalte, care pot oferi garantii clientilor si care se vor  pastra inventivi si creativi mai ales in distributia mesajului propriu. Desi lucrez intr-o industrie destul de mica, cu margini foarte mici, privesc viitorul extrem de optimist

Grupul Happy Tour e format din mai multe companii. Poti sa le prezinti pe fiecare? Care este pozitionarea fiecarei companii din grup? Nu se calca pe picioare una peste alta?

Grupul Happy Tour este format in acest moment din patru companii, cinci branduri, dar si din alte cateva sub-branduri, daca le pot spune asa.

Pe scurt, Happy Tour – Corporate Travel Management impreuna cu FCM reprezinta brandul de corporate travel, Happy Tour – Leisure Travel Management se adreseaza clientilor directi, dornici de vacante reusite, Happy Tour – Agentie Asociata reprezinta brandul unui program la care se lucreaza intens de aproximativ doi ani si care a dezvoltat pana acum peste 70 de agentii cobranding Happy Tour, Travel House reprezinta brandul de luxury al grupului, Paravion este brandul cu cea mai mare notorietate in randul agentiilor online, Prestige Tours reprezinta fabrica noastra de vacante, fiind practic singurul turoperator dedicat 100% zonei B2B.

Provocarea cea mai mare o reprezinta evitarea “canibalizarii” activitatilor. Muncim la asta zi de zi si cred eu ca pana acum ne-a iesitJ.

Hai sa ne concentram putin pe Happy Tour. Care este point of difference-ul fata de alta companie similara de pe piata? Ce oferiti voi mai bine sau diferit?

Gandeste-te numai la faptul ca Happy Tour acopera toate liniile de business posibile din aceasta industrie. Suntem capabili sa oferim solutii integrate, sa garantam o calitate superioara produselor noastre si, ceea ce este cel mai important, stabilitatea financiara de care ne bucuram ofera tuturor clientilor Happy Tour garantia ca vacanta lor devine realitate.

Dar Paravion? Pe net sunt nu stiu cate motoare de cautare bilete de avion. De ce as folosi Paravion?

Paravion reprezinta pentru mine o poveste de mare succes, din care nu ma mai satur sa invat. Paravion este primul brand de profil din Romania si a fost dezvoltat de o echipa mica, dar cu o ambitie extrem de mare. Te sfatuiesc sa alegi Paravion nu doar pentru ca reprezinta un brand, ci si ca platforma de rezervari, dar si pentru ca siguranta platilor tale online sunt la cel mai inalt nivel. De asemenea, nu as vrea sa privesti Paravion doar ca pe un simplu motor de bilete de avion online pentru ca Paravion este cu mult mai mult decat atat. Investitia de care s-a bucurat platforma anul trecut a facut ca diversitatea produselor sa fie foarte mare, de la un simplu bilet de avion, am ajuns sa putem vinde chartere online, sa oferim last minutes in timp real si sa punem la dispozitia clientilor nostri  primul cos de cumparaturi online din domeniul turismului.

Care este strategia de comunicare pentru Happy Tour? Ce mijoace de comunicare folositi? Dar pentru Paravion?

Aici as putea sa-ti povestesc cat pentru 10 interviuri , insa, pe scurt, mijloacele de comunicare pe care le folosim pentru fiecare linie de business trebuie sa fie intocmai cu nevoile noastre imediate. Nu suntem focusati pe un canal sau altul, experimentam tot timpul, culegem feedback, ne repozitionam cand este cazul, incercam din nou, apasam acceleratia atunci cand identificam oportunitatile si perseveram intotdeauna

Recent ai inceput un program intitulat “Paravion sustine blogosfera de travel”. De unde v-a venit ideea asta? De ce crezi ca Paravion ar avea de castigat din acest program?

A fost o idee venita in special din deschiderea noastra, a celor din echipa, pentru blogosfera in general. Evident, slabiciunea noastra este si va ramane zona de travelJ. Stim ca aceasta comunitate este inca in dezvoltare, stim cat de multa munca este necesara dezvoltarii un blog de succes, stim ca in foarte multe cazuri experientele personale ale unui blogger au in spate cheltuieli personale.

Ce are de castigat Paravion in urma acestui program?

In primul rand satisfactia incercarii de a sprijini, intr-un fel sau altul, cativa oameni pasionati de calatorie, pe de o parte, si foarte talentati in ale povestitului, pe de alta parte.

Pentru toate acestea, dar si pentru multe alte motive, “Paravion sustine blogosfera de travel” .

In ce a constat concret acest program pana acum? Pe cine targetati?

Primul pas a fost acela de a invita reprezentatii blogurilor de travel in standul Happy Tour Group in zona Paravion din cadrul Targului de Turism din Romania. Am oferit astfel ocazia tuturor bloggerilor sa participe activ la poate cel mai important eveniment al industriei, sa posteze live, sa ia pulsul pietei, sa se intalneasca cu fanii etc. A doua etapa a fost reprezentata de o mica actiune la munte, in care fiecare a avut ocazia sa se prezinte, sa se cunoasca si, de ce nu, sa se distreze intr-un mediu complet informal.

Aveti vreun feedback dupa primele episoade?

Feedbackurile au fost extreme de bune, faptul ca am oferit ocazia bloggerilor de a iesi putin din mediul virtual a fost primit cu bratele deschise de toti cei implicati. Aceste reactii pozitive ne incurajeaza sa continuam demersul nostru sub o forma sau alta.

Alte feedbackuri le voi avea in urma campaniilor punctuale.

Paralela 45 s-a implicat, e drept ca partener secundar, in foarte promovata campanie “Redescopera Romania”. Cum vei raspunde acestei provocari?

Sincer, ma bucur foarte mult de faptul ca Paralela 45 a fost implicata in acest proiect. Asta inseamna ca suntem pe drumul cel bun din punctul de vedere al comunicarii . Provocarile ne motiveaza si ne responsabilizeaza .

Iar la final, spune-ne cate ceva despre turistul Madalin Mancila. Ce tip de turism preferi, unde ti-a placut cel mai mult?

Sincer, eu sunt disperat dupa mare si plaja. Dupa casatorie, sotia m-a convertit intr-un city breaker convins, iar acum, dupa nasterea Karinei, sunt nevoit sa imbin plaja cu calatoriile scurte. Sunt un norocos, nu?

Si ca sa fie inca un al doilea final… poti sa ne spui si despre bloggerul Madalin Mancila… Despre ce scrie si, mai ales, de ce .

Ca blogger, incerc ca prin fiecare articol sa aduc plus valoare imaginii industriei din care imi castig banii. Incerc sa mentin un echilibru perfect. Evident, nu reusesc de fiecare data.

Iti multumesc pentru interviu.

Acest articol precum si altele care vor urma vin de asemenea in sprijinul Conferintei Travel Tech 2012. Profesionistii in turism care doresc sa afle ultimele noutati din domeniu sunt asteptati la conferinta care se va desfasura pe 10 octombrie 2012 la Cluj-Napoca

Sursa: Madalin Mancila: “Incerc prin activitatea de zi cu zi sa ma reinventez de fiecare data cand situatia o cere” | vezi mai multe pe ImperatorTravel

De mult nu am vazut preturi prea bune pe America de Sud (adica ceva in 3 cifre) pana cand mi-a trecut prin fata ochilor un comunicat de presa a British Airways care anunta preturi promotionale pentru aceasta zona cam batuta de soarta preturilor mari la avioane. Uneori, mai sunt preturi bune spre Venezuela, dar spre Brazilia si mai ales Argentina, mai rar.

Promotia zice cam asa: Rio de Janeiro si Sao Paolo costa 818 euro, iar Buenos Aires – 888 euro (daca sunteti chinezi, e obligatoriu sa cumparati acest bilet datorita pretului “norocos” – format din 3 cifre de 8 !). Pretul include taxe, mancare, bagaje, check-in, etc si este dus-intors (in caz ca nu vreti sa cereti azil politic prin favelas de la Rio).

Perioada de cumparare: pana in 31 mai (deci trebuie sa va decideti repede !)

Perioada de calatorie: 30 iunie – 2 septembrie (cand in Rio, este sezonul uscat)

Puteti cumpara biletele de pe site-ul British Airways

Sursa: BRITISH AIRWAYS: Brazilia @ 818 euro, Argentina @ 888 euro | vezi mai multe pe ImperatorTravel

Ultima zi m-a intampinat cu un soare superb si un cer aproape lipsit de nori! Iata ca am avut noroc de data asta, nu ma pot plange de vreme, am avut o vreme superba pentru o primavara vest-canadiana! Pe la picioarele hotelului, mii de oameni alergau in soarele cu dinti al diminetii – am nimerit Maratonul de la Vancouver, probabil, cea mai importanta manifestare sportiva din oras… multi au venit de aiurea, Marriottul era plin de excursionisti-maratonisti veniti de cine stie unde sa alerge. Bravo lor!

Am avut si eu de alergat, nu gluma. Poate nu maratonul, dar am avut maratonul meu prin oras. Era ultima zi, era soare, cum pot sa ratez o astfel de zi… si vorba reclamei din pliantul care prezenta una dintre marile atractii turistice ale zonei – podul suspendat Capilano … “Doar nu ai venit la Vancouver sa mergi la mall!”.

Prima perioada a diminetii am petrecut-o pe malul apei, in zona marinei – portul de iahturi mai mari sau mai mici din zona nordica (exista mai multe debarcadere in Vancouver… cu atata apa in jur ar fi si culmea!). Apoi m-am dus in zona Canada Place, acolo unde se imbarca si debarca pasagerii de pe croaziere de unde urma sa iau un “free shuttle” – cursa gratuita dintre oras si Capilano Suspension Bridge. Initial, ma gandeam cum o sa ajung acolo, era dincolo de pod, in Vancouverul de Nord, iar taxiul ar fi costat o avere, dar, dupa ce am studiat site-ul lui Capilano, m-am lamurit… America de Nord este totusi taramul lui “free shuttle”!

Am avut parte si de un sofer simpatic care ne-a mai povestit despre oras, atat timp cat am parcurs Downtownul. Cea mai haioasa poveste am auzit-o cand am trecut pe langa sediul Bank of Montreal – in locul respectiv, pe vremuri exista o banca ce era jefuita in medie o data la sase saptamani… intre timp, au aparut tot soiul de sisteme de securitate mai performante …

Dupa aproape jumatate de ora si o panorama rapida, dar frumoasa, a unui Vancouver stralucind in soare, am ajuns la Capilano Suspension Bridge. Intrarea? Piperata rau – 35 de dolari canadieni (de fapt, 31 de dolari plus nu stiu ce taxe – urasc preturile astea inselatoare din America de Nord care sunt afisate fara taxe!), dar, de, sunt in Canada, nu in Thailanda! Ce este Capilano Bridge? Un pod suspendat construit acum vreo 100 de ani de niste amerindieni (Capilano era ceva sef de trib) la cererea taietorilor de lemne britanici… un pod pe franghii, care se misca… deasupra unei vai cat un canion. Podul a trecut de la un proprietar la altul pana cand cineva prin anii ’50 s-a gandit sa-l faca atractie turistica. Si i-a reusit schema, podul devenind, cum proclama toate materialele de marketing, “world famous”… Ma rog, in America orice este “world famous”, am vazut sintagma asta si la vanzatorii de gogosi sau producatorii de ciorapi, totul este “world famous”… nu stiu daca omenirea moare de dragul lui Capilano Suspension Bridge, dar, cel putin, prin zona este destul de faimos si atrage cohorte intregi de vizitatori… mai ales intr-o zi atat de senina.

La intrare, putin despre putina istorie a locului, apoi nelipsitele totemuri ale lui “First Nations” si dupa un magazin de suvenire hop! si podul… e spectaculos, nu zic nu, pare fragil, dar nu e (a rezistat inclusiv greutatii mele, deci e solid ) si peisajul este spectaculos. Evident, doar podul nu ar justifica 31 de dolari plus taxe nici pentru canadienii cei obisnuiti cu preturi “world famous”, asa ca in jurul podului s-a amenajat un parc cu trasee spectaculoase – unul te trece pe niste poduri suspendate pe langa imensii copaci multiseculari ai Canadei, iar altul, agatat destul de precar la prima impresie de stanca… mai e si un nature trail, poti sa incerci sa prinzi si o veverita de coada (slabe sperante insa), pe ansamblu, un peisaj frumos, un aer curat (cum e, de altfel, in tot Vancouverul – atat datorita luptei impotriva automobilelor, cat si datorita ploii cvasi-permanente), cateva ore agreabile. Poate nu de 35 de dolari, dar asta e… o data ajunge omul la capatul lumii, la Vancouver!

Revenit in oras, cum mai aveam cateva ore – zborul spre Londra era seara, am mai luat orasul la picior. Am vizitat China Town, am trecut si pe la gradina chinezeasca (am vizitat-o pe cea gratuita, mai mare, dar nu foarte ingrijita, mai exista una de doi pe doi pentru care trebuia sa platesc 18 dolari plus taxe, dar mi s-a parut ridicol), am vizitat principala strada comerciala (destul de aglomerata, dar fara sa fie intimidanta cu zgarie-nori ca in SUA), am vazut si stadionul unde au avut loc ceremoniile de deschidere si inchidere a Olimpiadei 2010. Si, in plus, am ajuns si in timp la hotel!

Am parasit Vancouverul cu parerea de rau ca nu am stat mai mult. Si cu parerea de rau ca nu am dat si o fuga la Seattle, in SUA, aflat la doar 2 ore cu masina, pentru a visita fabrica Boeing. Cred ca e o fabrica fascinanta care merita vizitata, sa vezi imensele carcase de 737, 747 sau noul Dreamliner populate cu tone de cabluri si alte gadgeturi electronice… Dar, poate, alta data.

Aeroportul din Vancouver mi s-a parut o reflectare a orasului si probabil a Canadei. Prietenos, nici mare, nici mic, de-a dreptul familiar, cu magazine haioase, evident, cu totemuri amerindiene, ce sa mai, un loc de pe care sa decolezi cu zambetul pe buze. British Airways are un lounge separat pentru pasagerii (sau oaspetii, cum zic ei) Business Class la doi pasi de poarta de imbarcare, asa ca am avut parte de un stop placut inainte de imbarcare.

De data asta am stat in business class-ul de la parter. Scaunele aceleasi, dar totusi sus, in cocoasa, e mai fain, pare un loc cu prestanta, mai relaxat, mai linistit. Dar mie mi-a convenit… Pana am terminat friptura si celelalte bunatati, am vazut si filmul “Aventurile lui Tintin” (era cel mai scurt din zecile de filme din care puteai sa alegi), am apasat de butoane, scaunul s-a transformat miraculos intr-un pat, m-am intors pe o parte si am dormit 6 ore de a duduit avionul ! Adica pana cand m-a trezit mirosul de cafea aburinda… (nu imi place cafeaua, in schimb, ador mirosul de cafea J). Si in ultima ora m-am delectat cu un English breakfast si imediat am si pus rotile in Heathrow… just on time.

Am aterizat in T5, marele terminal, dar urma sa plecam din T3 spre Bucuresti. In programul zilei, ar fi trebuit sa vizitam Muzeul British Airways, aflat in sediul companiei, dar, fiind o zi de sarbatoare, sediul era inchis. Eu l-am mai vazut in septembrie si, cel putin pentru mine, a fost fascinant sa vad istoria British Airways si a aviatiei in general, asa ca mi-ar fi facut o mare placere sa-l revad, dar ce sa-i faci… poate data viitoare! Asa ca am descoperit T3, un terminal mai mic, mai linstit si mai simpatic, poate nu la fel de bun de shopping, dar ce mai conteaza… M-am infipt in business lounge, am mancat zmeura si capsune si m-am dat pe net… intr-un lounge destul de pustiu! Pot spune insa ca m-am simtit aici de departe mult mai bine decat in mai faimosul T5, taman pentru ca erau mai putini oameni, era mai liniste, o oaza de relaxare si calm… adica exact ce te astepti de la facilitate business class .

Dupa cateva ore petrecute aici, in fine, ne-am imbarcat unde stewardesa zambitoare ne astepta cu inca o tura de mancare gustoasa. Uf, zborurile astea business class te ingrasa fara sa vrei! Noroc ca cei de la British Airways nu isi cantaresc clientii inainte de imbarcare. Si dupa un zbor agreabil de aproape 3 ore, aterizam pe aeroportul Henri Coanda unde intotdeauna am avut un sentiment de bine – un sentiment ca am revenit acasa ….

Imagini Vancouver si drumul spre casa

Maratonul din Vancouver

Unele maratoniste au niste costume mai excentrice

Nu pot sa nu ma gandesc la boxerul Bute

Asta da, imagine

Portul de yahturi

Vancouver, orasul lalelelor

Aterizarea unui hidroavion pe “aeroportul” Vancouver

Flacara olimpica

La intrarea la Capilano Suspension Bridge

Putina istorie

Iata si celebrul pod

Un elefant se legana…

Valea de sub noi

Tree tops adventure

Podul Capilano

Cliff Walk

Inapoi, in oras, clasica Gas Street

Asta da, promotie !

China Town

Centrul orasului

O ultima privire aruncata spre Vancouverul de Nord

In aeroport, eu si fratele meu canadian

Business Lounge-ul British Airways din aeroportul Vancouver

Iar Boeing-ul 747 cumintel, gata de imbarcare

Am dormit dus pana la Londra, unde evident, am nimerit in alt business lounge, in Terminal 3

Un loc linistit, si Slava Domnului, cu putini musterii

Iar la Bucuresti, orasul se pregatea de finala Europa League

Sursa: Canada, tara #88. La revedere, Vancouver. Powered by British Airways | vezi mai multe pe ImperatorTravel

O noua zi in Canada, din nou, nori. Ma uit de la inaltimea etajului 25 (e drept, si in acest caz sunt obstructionat de niste cladiri mai inalte din jur). Am vrut sa sun la receptie sa mai taie din cladirile de langa, dar am presupus ca nu pot face nimic, asa ca m-am multumit cu ce vedeam. Si nu era rau, doar cerul plumburiu nu era prea prietenos. De fapt, cu o seara inainte, aflasem de la Lucian ca prin Vancouver nu e niciodata nici cald, nici frig (rar sub zero grade, rar peste 20-25 de grade), in schimb, ploua in nestire, iar cerul este permanent plumburiu in zilele de iarna – poti sa ai parte de luni de-a randul fara sa vezi soarele, asa ca e obligatoriu sa sari intr-un avion low-cost de la sud de frontiera pentru soare la Las Vegas!

Dupa cum, probabil, va reamintiti, Vancouverul a fost oras olimpic acum doi ani, a organizat Olimpiada de iarna 2010. Daca probele de patinaj, hochei, curling si alte sporturi de sala au fost gazduite chiar in mijlocul metropolei (din pacate, sezonul de hochei se incheiase brusc pentru echipa locala, Vancouver Canucks, din cauza unei eliminari premature din Cupa Stanley, asa ca nu am avut prilejul, dorit de altfel, de a asista la un meci de hochei), probele de schi alpin, trambuline, schi fond, biatlon si altele au fost gazduite de statiunea Whistler, situate la 125 km mai la nord, in mijlocul Stancosilor. Aceasta a fost ziua cand gazdele noastre de la British Airways ne-au invitat sa vizitam Whistler… oricum, cam tot traseul a fost sub semnul Olimpiadei – am zburat cu “cursa olimpica” intre Vancouver, gazda din 2010 si Londra, gazda din 2012 a Olimpiadei, British Airways este sponsorul natural de anul acesta al Olimpiadei de la Londra, asa ca mi s-a parut firesc sa mergem in Whistler-ul cel olimpic.

Ne-am imbarcat in autobuzul de ieri, cu acelasi sofer-ghid, simpaticul Jack, care ne-a  marturisit ca autocarul respectiv a transportat sportivii olimpici intre Whistler si Vancouver. Unde sta fundul nostru o fi stat si un fund medaliat cu aur la Olimpiada! Traseul spre Whistler – superb, intre un brat al Pacificului si munte, privelisti memorabile si chiar si o geana de soare… Pentru Whistler, acesta este “shoulder season”, adica perioada dintre sezonul de iarna dedicat sporturilor de iarna si sezonul de vara dedicat drumetiilor alpine. De altfel, am mai gasit putina zapada, pe unele piste inca se schia (poate si cu aportul tunurilor de zapada artificiala), dar gaseai destula lume prin oras. Orasul – nimic iesit din comun – hoteluri si plin de magazine, aici am gasit niste sepci pentru concursul Imperator Travel care sa-mi placa J. In rest, ceva fain ar fi fost cu telefericul, sus pe munte, unde probabil as fi avut parte de o panorama faina.

Dar altceva ni se cocea de catre cei de la British Airways… ceva mult mai spectaculos si, as zice, unic. British Airways nu opereaza teleferice, se ocupa cu zburatul… iar in anii ’30 compania care atunci purta numele mult mai pompos de Imperial Airways opera hidroavioane pe cursele intercontinentale care aterizau pe Nil sau pe lacul Naivasha in Kenya in drum spre Cape Town… Ei bine, urma sa zburam cu un hidroavion pe deasupra Stancosilor! Efectul a fost wow… asta-toamna, in Caraibe, am zburat cu un elicopter pentru prima oara in viata, iar acum cu un hidroavion! Evident ca nu am avut chef de nicio telegondola, ci am asteptat ora 15:00 cand aveam programat zborul cu hidroavionul.

Si momentul a sosit… iar in plus, ca prin minune, s-a spart si plafonul de nori, avand parte de o vreme excelenta, cerul senin alternand creativ cu grupuri mai mari sau mai mici de nori. Uitandu-ma la hidroavioanele care aterizau si decolau din golful Vancouver, mi-am imaginat ca ma voi zgaltai la greu… da’ de unde… dupa ce am navigat putin pe apa pana la capatul cam imaginar al pistei de decolare, nici n-am simtit cand eram deja in aer. Si zburam cu un avion destul de vintage – un de Havilland de anii ’60! Zborul insa a fost incredibil ! Realmente incredibil ! Am zburat razant cu Stancosii, uneori aveam senzatia ca suntem la o palma de abruptul muntos, am survolat ghetari, am trecut pe langa conuri de vulcani (stinsi insa din vremea ultimei glaciatiuni!), am survolat partii de schi, terenuri de golf, lacuri de un albastru rece, distins… Nici nu stiu cat am zburat… Juma de ora? 45 de minute? Habar n-am… dar a fost una din acele experiente care raman intiparite in minte…

La intoarcere, ne-am mai oprit la o cascada, cascada Shannon. Desi sunt un mare fan al cascadelor, chiar imi plac foarte mult, nu mai puteam sa fiu usor impresionat… pentru ca trecusem deja prin Nirvana Stancosilor pe deasupra muntilor, la doi pasi de ei! Dar a doua zi era ultima zi de Canada si trebuia sa ma reculeg. Si m-am recules cu un somon pe plita, facut de specialistii in somon – canadienii!

Imagini Whistler Town, Canada

Pe strazile comerciale din Whistler

Telefericul functioneaza

Mai e ceva zapada

Sa te dai cu snowboard-ul este insa putin cam mult la zapada din Whistler

Intr-un final glorios, am gasit si niste sepci care sa-mi placa… pentru concursul Imperator Travel

To the AIRPORT !!!

This is THE AIRPORT

Si cu avionul acesta vom zbura peste Stancosi

Careul de zburatori

In avion

Gata de decolare

Am decolat !

Partiile de schi din Whistler

Un vulcan stins de pe la ultima glaciatiune

Un ghetar

Un lac glaciar

Un zbor spectaculos…!

Din pacate, orice vis are un sfarsit

Poza “obligatorie” cu pilotul

Pe drumul spre Vancouver, niste ciresi japonezi in floare

Si cascada Shannon

Pentru ca in final, sa ajungem la Vancouver

Sursa: Canada, tara #88. Cu hidroavionul peste Stancosi. Powered by British Airways | vezi mai multe pe ImperatorTravel

Stiu ca printre voi sunteti multi fani Japonia, unii care ati fost, dar marea majoritate care va doriti sa calcati in aceasta tara unica. Una dintre cele mai mari piedici este pretul biletului de avion care nu e prea ieftin. Si totusi din intamplare, am dat peste niste preturi beton intr-o perioada chiar super faina – in septembrie, cand nu e nici cald, nici frig, o vreme tocmai buna de vizita.

Preturile super-beton vin de la Aeroflot. Mai precis, cel mai ieftin bilet de avion dus-intors este de 545 euro (pentru plecari pe 1, 3, 4 si 7 septembrie, retur pe 20 septembrie. S-ar putea sa mai fie si alte date, verificati !). Cum in Japonia nu aveti nevoie de viza, poate coach-surfuiti pentru a evita preturile destul de piperate la cazare, ce mai asteptati ?

Intrati pe site-ul Aeroflot si puteti cumpara biletul on-line. In Japonia, nu aveti nevoie de viza, ci doar de pasaport !

LATER EDIT

Pentru cititorii care locuiesc in partea de vest a tarii, pretul din Budapesta este de 496 euro !

Sursa: In Japonia in septembrie: Bucuresti – Tokyo doar 545 euro. Din Budapesta – 496 ! | vezi mai multe pe ImperatorTravel

Desi am incercat sa urmez toate sfaturile in materie de aclimatizare rapida la fusul orar, tot am avut probleme. M-am trezit pe la 3 jumate dimineata si in ciuda tuturor eforturilor, nu m-am mai putut culca la loc. Asa ca am bagat niste poze pe blog “live from Vancouver” si am asteptat rasaritul soarelui. Ce soare, ca era nor negru. Hmmm… nasol. Dar prognoza meteo ne dadea sperante pentru restul zilei.

Dupa un mic dejun dominat de fructe, a aparut tipul cu autobuzul care urma sa ne ofere un tur de oras. Asa ca, la drum, printr-o ploaie marunta. Vancouver este un oras destul de nou, are cu putin peste 100 de ani. Numele ii vine de la un faimos explorator britanic si a facut fite sa intre in federatia canadiana, mult timp preferand sa ramana colonie britanica. De altfel, provincia se numeste British Columbia si aici se vorbeste o engleza destul de curata fara americanisme. Si ca vorbeam de marele vecin de la Sud, sunt intr-adevar niste diferente notabile, desi nu m-as fi asteptat. In primul rand, Vancouver mi s-a parut mai prietenos si mai uman decat multe metropole SUA. Da, au zgarie nori, dar nu unul dupa altul, unul peste altul, unul intr-altul, orasul e cumva mai aerisit. Nu am vazut decat foarte putini oameni grasi (si pe cei care i-am vazut i-am suspectat ca fiind turisti din SUA veniti sa ia vreun vas de croaziera spre Alaska). Restaurantele fast food nu sunt din 10 in 10 metri ca in America, iar sportul si ecologia par sa fie o obsesie nationala (pistele de bicicleta au rapit mult din carosabilul masinilor, iar un nou si foarte necesar pod peste golf se lasa asteptat de decenii datorita opozitiei ecologistilor. De altfel, singurul pod care leaga Vancouver de malul nordic al estuarului a fost construit acum 100 de ani. La inaugurare, treceau cam 200 de autovehicule pe zi (ghidul nu ne-a precizat si cate carute), astazi, trec 60.000 !

O buna parte din oras este un parc – parcul Stanley. Aici, lumea vine si alearga, isi plimba cainii, pisicile si iepurii de casa, se da pe bicicleta. Aici ne-am oprit sa admiram panorama orasului si sa facem poze cu niste toteme. Dupa ce secole intregi, bastinasii amerindieni au fost tratati ca niste paria, astazi, ei se afla la loc de cinste. Peste tot, vezi mostre de arta amerindiana – mai ales toteme care ne-au intampinat déjà din aeroport, tesaturi, etc. In plus, amerindienii nu platesc TVA-ul in magazine (au nu stiu ce card care comerciantii il trec prin POS-uri inainte de a da pretul final), acciza la benzina si multe alte facilitate. In plus, numele oficial este magulitor – nu sunt nici indieni, nici piei rosii, nici amerindieni, ci “First Nations” – primele natiuni, localnicii din Canada.

Dupa turul de parc, revenim in oras, iar cu aceasta ocazie, reapare si soarele. Parcurgem China Town. Aflam ca Vancouver este un oras destul de … asiatic. Mai bine de 51% din populatie este nascuta in afara Canadei (nu a Vancouverului, a Canadei !), iar marea majoritate a noilor veniti sunt chinezi. “Primii chinezi au inceput sa vina din secolul al XIX-lea, iar ultimii cu cursele de avion de azi dimineata” ne spune ghidul. Primii chinezi au venit aici sa construiasca calea ferata ce leaga Vancouver-ul de restul Canadei (este calea ferata promisa de guvernul canadian cu care i-a convins pe cei din British Columbia sa nu mai fie British). E adevarat, conditiile au fost similare cu cele ale sclavilor negrii care nu au prea existat in Canada (de altfel, am vazut extrem de putini negri in Vancouver), dar urmasii lor se pare ca s-au ajuns. Al doilea val masiv de chinezi a inceput candva in anii 90. In preajma cedarii Hong Kong-ului Chinei, numerosi hongkongezi nu au fost prea increzatori in promisiunile Republicii Populare care tocmai se acoperise de glorie in Piata Tienanmen si au decis sa isi gaseasca o noua rezidenta. In Japonia in nici un caz, nici Taiwan-ul nu parea prea zambitor, SUA, nici atat, in schimb Canada cea britanica era o destinatie favorabila. Iar Vancouver-ul, aflat pe malul Pacificului a reprezentat un pol de atractie masiv. Si cum un chinez trage pe altul, miliarde de dolari hongkongezi s-au transformat in dolari canadieni si a inceput boom-ul proprietatilor imobiliare. In ciuda ecologistilor, paduri intregi au disparut din Vancouverul de nord, de peste garla, transformandu-se in imobile elegante detinute de noii rezidenti cu ochi oblici. Al treilea val de tsunami plin de dolari loveste in zilele noastre, cand, de data asta, mii de chinezi din Republica Populara isi mai spala niste bani si isi creaza un cuib de refugiu, cumparand tot ce se poate cumpara… direct de pe internet. M-am intalnit cu Lucian, un cititor al blogului meu cu care am dat o tura si ce mi-a povestit mi-a adus aminte de Romania anilor 2005 – 2007… orice casa se vinde inainte sa se puna prima caramida. Evident, rezidentialele si chiriile sunt enorme in Vancouver comparativ cu restul Canadei, dar banii se invart rapid in zona… candva o sa vina si o prabusire, dar, ca de obicei, doar vizionarii si evreii stiu cand.

Am trecut de China Town, am parcurs si Gas Street, asa-zisul Vancouver istoric si am ajuns in fata unei cladiri pe acoperisul careia se afla o “palarie” de zici ca e farfurie zburatoare de unde ai parte de panorama orasului. Evident ca nu o puteam rata, iar aparatele de fotografiat au lucrat serios ! Mai trecem si pe o insula numita Granville, un loc mai artsy unde se afla numeroase galerii de arta (inclusive opere “First Nations”, evident), restaurante (interzis insa fast food-urilor de orice fel) si o piata faina unde am admirat culoarea de un rosu intens a somonilor salbatici (care costa cu 10 dolari kilul mai mult decat cei de crescatorie).

In a doua parte a zilei, m-am intalnit cu Lucian, cum am scris, un cititor al Imperator Travel caruia ii multumesc inca odata pentru timpul petrecut cu mine (si benzina !) ca sa-mi arate diverse locuri faine de prin jurul marii metropole… am fost prin cartierele din nord, cumparate en-gross de chinezi (marea majoritate a caselor sunt insa goale, au fost cumparate, doar sa fie), printr-o zona naturala splendida de unde se vedeau alte insule din arhipelagul vancouverez si mai ales am aflat multe lucruri despre viata in Canada… unele din lucrurile care le-am scris mai sus, le-am aflat de la Lucian… Thank you, Sir !

Seara, m-am reunit cu restul lumii care fusese la acvariu pentru o seara la un steak house si o aterizare fortata in patul de la etajul 25. Cea de-a doua noapte canadiana am dormit tun ! Aclimatizarea se incheia cu succes !

Imagini din Vancouver

Vancouver mai de dimineata, cu nori negrii

Totemele – simbolul First Nations

Micuta sirena din Vancouver nu are coada de peste

Pe malul Pacificului

Autocarul cu care am facut turul de oras

Prin piata

unde somonul este rege

Intre timp, a iesit si soarele

Am intarit prietenia milenara romano-chineza

Vancouverul vazut de sus

Nici hotelul nostru nu este modest in inaltime

Din pacate, privelistea din camera are anumite obstacole. Am vrut sa sun la receptie sa le cer sa decapiteze cladirile din jur, dar m-am abtinut

La plimbare prin Vancouver-ul de Nord, aceasta Pipera a metropolei canadiene

Cu panorama de rigoare

Pe malul Pacificului

Ferry boatul care leaga insula Vancouver de continent

Plaja orasului

Cu o priveliste modernista

Inapoi, in downtown, ma uit cu jind la hidroavioane… ce m-as da cu unul din ele

Aici a fost flacara olimpica. Acuma, palpaie cea neolimpica

“Aeroportul” la apus de soare

Si un apus de soare spectaculos…

Sursa: Canada, tara #88. Tur de Vancouver. Powered, evident by British Airways | vezi mai multe pe ImperatorTravel

Nu sunt multi ani de cand ochii multor romani sticleau ca ai lupului din desene animate la auzul cuvantului Canada. Canada era Tara Fagaduintei, Canaanul unde curgea mierea pe autostrada si dolarii cresteau in pomii tunsi perfect ai tarii care avea ca simbol o frunza de artar. Am auzit de multi si stiu cativa care au si emigrat in Canada. Stiu chiar si pe unii care s-au intors. Desi nu am mai auzit de ani buni de cineva cunoscut care sa fi emigrat in Canada, in continuare Canada este vazut ca un El Dorado… insa aveam sa aflu la fata locului ca multe stereotipuri despre Canada sunt doar partial adevarate. Care sunt acestea?

De ce emigram in Canada? Sa facem bani. Sa avem o viata imbelsugata, sa ne umplem cosurile la supermarket fara sa ne gandim daca avem destule tichete de masa. Si asta se intampla usor. Partial adevarat. Da, se castiga mai multi bani decat in Romania, dar si preturile sunt ridicate, comparativ chiar si cu Europa Occidentala. Sa ai o masina este un lux din cauza pretului parcarilor, benzinei si mai ales a asigurarii. Si ca sa ai o viata cat de cat OK, trebuie sa ai vreo 2-3 joburi de dimineata pana seara si, cateodata, chiar si mai tarziu. Singurul aspect negativ perceput este ca e frig… “Aoleo, o sa ingheti pe la ursii polari” ii auzeam pe multi spunind. Partial adevarat. Intr-adevar, exista numeroase zone extrem de friguroase in Canada, dar si unele unde este chiar mai cald iarna decat in Romania – pe coasta Pacificului in British Columbia. In Vancouver, rar vezi zapada mai mult de o saptamana, si atunci e vorba doar de cativa centimetri. Pe cand la Bucuresti…

Intr-o frumoasa zi de mai, iata-ma la aeroportul Otopeni gata sa zbor pentru a pasi pe pamant canadian. Nu pot spune ca tara frunzei de artar era in fruntea listei de tari de vizitat, dar cum am primit o invitatie de press trip de la British Airways, evident ca era o oferta pe care nu puteam sa o refuz. Si, ca de obicei, urma sa calatoresc “in style” – zbor la business class, cazare la hotel de lux, program interesant la fata locului… Ca de obicei, exista si un impediment – nu stam decat 3 zile in Canada, iar diferenta de fus orar este de 10 ore, dar asta sa fie problema… Iar pe masura ce ma informam mai mult despre destinatie – Vancouver, entuziasmul meu crestea. Ma rog, entuziasmul meu creste si in cazul unei calatorii pana la Brasov, dar Vancouver parea din ce in ce mai mult o destinatie interesanta – este un oras multicultural, are parte de un cadru natural in zona din jurul orasului de invidiat, iar clasamentele mondiale sustin ca Vancouver este orasul cu cea mai buna calitate a vietii de pe Planeta. Mai sa fie!

Inceputul, evident, sub bune auspicii. Bucuresti, soare, cald, aproape 30 de grade (Vancouver anunta insa maxime de 15 grade si cer mai mult sau mai putin posomorat), fac cunostinta cu simpaticii mei parteneri de drum, ma revad cu Emil de la BA si cu Madalina – intr-o noua prezentare capilara – imi aduc aminte de mottoul unei foste colege din Ungaria – “One hair style per day keeps boredom away”. Dupa ce trecem prin noul business lounge de la Otopeni (vesnicele sticksuri si nemuritoarele napolitane sunt la datorie, in schimb, arhitectura si, mai ales, panorama spre piste sunt chiar cool), apoi ne imbarcam in avion. Zbor scurt de 3 ore, mancare buna si destul de consistenta, zambete destul de sincere ale echipajului, presa… Tocmai aflu dintr-o revista ca Regina Marii Britanii este destul de ieftina – costa contribuabilul britanic doar 32 de milioane de lire pe an. Regina Olandei e cu 1 milion mai scumpa, dar restul capetelor incoronate sunt mai ieftine… in schimb, regimul republican pare mai mana sparta. Aproape somerul Sarkozy costa nu mai putin de 95 de milioane de lire…! Oare cat o costa Base?

Ajungem in Heathrow, in Terminalul 3 (acolo trag cursele de Romania si, desi Terminalul 5 a tot castigat premii peste premii pentru cel mai tare terminal din lume, T3 are si el avantajele lui). Daca zbori mai departe spre America cu o cursa American Airlines (partenerul transatlantic al British Airways), nici nu mai trebuie sa schimbi terminalul… si o alta bila alba – nu este la fel de aglomerat ca si T5. Totusi, tranzitul este mai rapid decat in haoticul Charles de Gaulle, asa ca ajungem rapid in terminalul de unde ne vom continua drumul peste Ocean. Intram in business lounge, o imensitate, frematand de clienti care mananca (aici e si mancare la greu), beau si freaca netu’, lucru de care ne apucam si noi cu frenezie… Pana la un punct, cand Madalina, bat-o vina (nu este singura rima inventata in aceasta calatorie), simte o nevoie acuta de nicotina. Si cum, din pacate, acest lucru nu se baga cu seringa in vena (lucru perfect acceptabil in T5), descoperim cruntul adevar pentru multi ca nu se fumeaza in T5. Nicaieri – nu exista nici macar celebrele colivii in care pacatosii sunt prezentati lumii. Nowhere, mum! Doar afara din aeroport. Dar sa iesi afara din T5 dupa ce ai trecut de security … mai bine te lasi de fumat. Nu se poate iesi decat escortat de fortele de securitate ale aeroportului (probabil niste James Bond iesiti la pensie) si nu cand iti trece prin minte, ci doar o data pe ora. Returul – se face, evident, prin securitate etc. Cam cat ar dura? Pai, cam o ora ne informeaza flegmatic tipul de la relatii cu publicul. Plus perioada de pufaire. Forget about it !

Zborul transatlantic il facem cu un avion Boeing 747, d-ala emblematice pentru industrie, cu cocoasa in care se afla o parte din clasa business. Poreclit si Jumbo Jet, a fost cel mai mare avion pana la aparitia balenei Airbus 380. Si ca veni vorba de A380, ei bine, primul A380 va intra in flotila British Airways exact in ianuarie 2013. Mai tarziu ca la altii, dar “this is the right moment for us”. Imi place rau acest cuvant britanic “right”… Oricum, el se asambleaza exact acuma, asa ca, daca treceti pe la Hamburg si aveti o pila la Airbus, il puteti vedea pe banda de montaj. Oricum, British are la dispozitie vreo 5 miliarde de lire sterline pentru investitii in urmatorii ani, asa ca a facut o groaza de comenzi de avioane, inclusiv de A380. Si pentru ca veni vorba de bani, dupa ce a pus mana pe Iberia, British Airways (mai precis International Aviation Group care detine BA si Iberia) au cumparat si pe cel de al treilea transportator britanic – BMI de la Lufthansa, unde pierdea bani la greu. BMI a fost cumparat mai mult pentru sloturile din Heathrow (drepturi de aterizare) decat pentru companie, rute sau brand. Si BMI-ul a venit cu vreo 58 de sloturi (o crestere de 25% pentru BA), iar cand te gandesti ca un slot se vinde la vreo 10 milioane euro, se sparie gandul ce afacere buna a facut British Airways. In plus, BMI va fi inghitita complet de BA, nu va ramane ca un brand separat, iar BA va mosteni niste rute exotice pe unde nu zbura inca – Baku sau Addis Ababa, ca sa numesc doar 2 destinatii. Oricum, gurile rele cred ca BMI va deveni low costul lui BA, dar nimic nu e oficial. Vom afla la “the right moment”. Sunt curios daca BA se va lua la tranta directa cu EasyJet si Ryanair pe teren propriu (adica britanic).

In cocoasa avionului, liniste si pace. Cum mai scriam si prin alte postari, este o mare diferenta pe zboruri intercontinentale intre economy si business. La economy, stai pe un scaun mai mult sau mai putin inclinat, in timp ce in business scaunul ti se face pat. Da, pat la 180 de grade ca la mama acasa (e drept, ceva mai stramt) si poti dormi fara vise. In plus, mancarea e mai buna si mai variata, vinul mai de connaisseuri, primesti si un kit cu lucruri necesare zborului, ecran cu entertainment la comanda, mile mai multe la programul de loializare… Numai de bine. In plus, avionul a survolat sudul Islandei, si, beneficiind de un timp senin, am putut admira aceasta tara fascinanta, inclusiv capitala Reykjavik. Ca bonus, am vazut si niste ghetari in Groenlanda. Si apoi am adormit J

Vancouver ne-a intampinat cu un soare neobisnuit…  mda, vremea pe malul Pacificului se schimba din senin, chiar si pilotul a fost mirat – cu o ora inainte de aterizare, am fost anuntati ca e nor si ploaie mocaneasca. Dar totul se schimbase in bine in mai putin de o ora. Restul serii am pendulat intre somnul care ne tragea spre pat si adrenalina noului care ne tragea spre oras. A castigat, evident, adrenalina… am lasat patucul de la etajul 25 al hotelului Marriott (e drept, am mancat rapid cele patru capsune trase in ciocolata oferite ca “welcome gift”) si ne-am plimbat pe malul apei. La doi pasi de noi, am dat de hidroaeroportul Vancouver. Prin zona, calatoria cu hidroavionul este destul de obisnuita, pentru ca astfel pot fi legate comunitati mici care altfel ar fi cam rupte de lume. Dar cum deja cazuse noaptea, hidroavioanele nu opereaza si noaptea, asa ca le-am admirat cuminti in debarcaderul lor.

A doua zi urma sa descoperim cu adevarat Vancouver !

Drumul spre Canada

Micul dejun pe zborul Bucuresti – Londra

Cat costa monarhiile europene

Terminal 5 al aeroportului Londra Heathrow

In business lounge, unii lucreaza (la laptopul meu

Invatati, invatati, invatati !

Arta prin aeroport

Si Boeing-ul 747 care urma sa ne arunce peste Ocean

Cam asa sunt locurile in cocoasa lui 747

Survoland Islanda – daca va uitati bine, remarcati Reykjavik, capitala insulei

Ghetarii Groenlandei

Aterizam la Vancouver ! Cer senin ! Uraaaaa !

Welcome to Canada ! Asta vor sa spuna cele 2 toteme

Iar la hotel, ma asteapta capsuni trase in ciocolata

Aoleo, la Bucuresti e aproape dimineata si noi sa iesim in oras ????

Dar a meritat… pentru panorama orasului by night

Si pentru un somon de la mama lui

Sursa: Canada, tara #88. Pe drumul de costise ce duce spre Pacific. Powered by British Airways :) | vezi mai multe pe ImperatorTravel

Cum azi e duminica si aveti ceva mai mult timp liber, v-as ruga sa participati la cercetarea de piata efectuata de prietenii de la Standout. Cititorii mai vechi ai acestui blog (si a altora) poate isi aduc aminte ca o cercetare similara a avut loc si anul trecut. De ce este importanta ? In primul rand, pentru mine ca inteleg mai bine cine sunteti si cum ati ajuns pe acest blog. Pentru blogosfera, in general despre cat de influenta e din punct de vedere marketing. Iar nu in ultimul rand pentru Minxieee sa isi faca lucrarea lucrarea de dizertatie.

Si pentru ca eu sa nu raman nelamurit, blogosfera sa nu ramana cercetata, iar biata fata sa nu ramana cu masterul neterminat, va rog sa va rupeti 5 minute si sa bifati raspunsurile la intrebari. Pentru a participa la sondaj, puteti da click pe bannerul de sub bara “Imperator travel”.

Multumesc si o duminica placuta !

Sursa: Cine esti si de ce citesti acest blog ? O noua cercetare de piata a blogosferei | vezi mai multe pe ImperatorTravel