Eu unul, sincer, cred că da.

No related posts.

Dar toate acestea aveau să se schimbe o dată cu venirea Revoluţiei. Aşadar, în Decembrie ‘89, o dată cu răsturnarea vechii ordini s-a răsturnat şi viaţa amicului nostru. Dar, cum e firesc în cazul marilor schimbări de acest fel, lucrurile nu s-au întâmplat peste noapte. Precum mulţi dintre contemporanii săi, Mitică a suferit o tranziţie sufletească oarecum incomodă. Simplificând lucrurile, Mitică nu ştia, într-o măsură, cine e şi ce-ar trebui să facă în acest nou univers al posibilităţilor. Ştia că acel vierme docil de odinioară, acel slugarnic oropsit, acel suflet tiranizat şi călcat în picioare trebuia ucis. Dar în favoarea cui? Cine avea să fie Noul Mitică?

Lupta pentru noua sa identitate a fost una dificilă, dar într-un final căutarea a luat sfârşit. În acel delir minunat şi confuz al libertăţii, fiecare trăsătură de caracter a personajului nostru s-a tranformat în opusul ei. Ruşinea a devenit Mândrie, Prostia a devenit Înţelepciune, Sclavul a devenit Stăpân şi Mitică a devenit… Client.

După ce a realizat că noua sa condiţie de capitalist îi oferea cele mai nebănuite puteri,  sau drepturi, cum ar zice alţii, viaţa sa a luat o întorsătură dramatică şi ireversibilă. Conform zicalei “clientul nostru, stăpânul nostru”, Mitică, în postura de Client, domnea mândru peste ţinuturile unde nu demult era un biet rob deznădăjduit. Era un Zeu atotputernic cu întreg universul la picioare, iar sistemul de sub robia căruia a slujit mizerabil i se-nchina c-o servitudine desăvârşită.

Deoarece ştia că viaţa e scurtă şi se afla încă-n plină forţă, atât fizică cât şi spirituală, Mitică a decis c-o va savura din plin, manifestându-şi noile forţe dumnezeieşti în toate formele lor imaginabile. Iar pentru că lumea-i stătea acum sub talpă, nimic nu-l putea opri.

Cu toate că situaţia profesională, financiară, socială şi intelectuală a prietenului nostru n-au suferit prea mari schimbări, Mitică era acum de nerecunoscut. Zâmbetul docil ce se regăsea odinioară pe faţa lui era înlocuit de un rânjet condescendent care sugera veşnică nemulţumire şi cerea respect şi servitudine capitală. Astfel, amicul nostru a început să grohăie nonşalant şi grotesc la fiecare chelner, vânzător, taximetrist, instalator, şi cam la oricine îi presta un serviciu, de orice fel. Vedeţi voi, aceştia, cu toţii, îi erau sclavi pe care sistemul îi obliga să zâmbească servil la vorbele sale de un dispreţ nemăsurabil.

Prostia şi incultura pe care nu demult le ascundea în spatele expresiei sale stânjenite erau acum Virtuţi, însoţite de o vanitate copleşitoare. Figurile intelectuale şi culturale ale lumii, care mai demult îl inhibau, îi serveau acum drept simple surse de amuzament temporar. Respectul pentru astfel de valori se transformase într-un soi de greaţă veselă, iar oamenii care le reprezentau erau acum bufoni la curtea palatului său nemărginit. Erau servitori pe care-i primea când vroia să se amuze şi-i izgonea când începeau să-l plictisească cu vorbele şi poantele lor de neînţeles.

Atitudinea lui Mitică care pe vremuri ar fi fost stigmatizată, era acum nu doar tolerată, ci chiar încurajată de o bună parte a compatrioţilor săi. Criticile primite erau uşor ignorabile şi uneori chiar amuzante. Astfel, spiritul zglobiu şi iubitor de viaţă al lui Mitică a devenit o sursă continuă de inspiraţie pentru generaţiile mai tinere.

Chiar şi-n zilele noastre, Mitică pluteşte lin şi bucuros în Dacia lui deasupra întregii împărăţii, pe care-o blagosloveşte uneori cu câte-un pachet gol de Kent, cu câte-o doză de Bergenbier sau cu câte-o flegmă veselă şi spumoasă.

Related posts:

1. Pufi #2 – Se naşte un super-erou

Dar înainte de toate astea, spuneam că s-a întâmplat ceva extraordinar. Acel ceva a avut într-adevăr loc, dar nu merită povestit.

Reveria prietenului nostru se sfârşeşte dramatic când aude soneria. E colegul şi prietenul său cel mai bun, Alin. Pufi se grăbeşte să-i deschidă uşa.

- Ce faci bă Pufi? Arăţi ca curu, zise Alin privindu-l atent.
- Ştiu bă, n-am prea dormit az`noapte.
- Iar te-ai uitat toată noaptea pe net la zoofilii de-alea soft? Bă tu eşti redus bă.
- Ştii bine că-s insomniac. Şi te rog nu mai vorbi urât despre Badea că mie-mi place.
- Bine bă, hai spre şcoală că dacă-ntârziem iar aruncă Dogaru după noi cu Fraţii Jderi.
- Mda, data trecuta m-a pleznit fix între ochi. Papagal spurcat al Satanei ş-ăla. În fine… ai ţigări?
…

Cu câte-o ţigară în fiecare gură, cei doi îşi croiesc drum spre Liceul Teoretic Teiuş. Anxietatea şi exaltarea sufletească pe care Pufi le-a resimnţit în acea zi la şcoală reprezentau un impediment în comportamentul pe care intenţiona să-l afişeze. Vroia bineînţeles să pară cât mai natural şi firesc pentru a nu fi ulterior suspectat de cele ce urmau să se întâmple. Cu toate că i-a fost greu să-şi ascundă grimasa care-i creştea pe faţă de fiecare dată când auzea câte-un coleg pronunţând cuvântul “căcat”, Pufi a rezistat eroic până la ora 2 când a sunat ultimul clopoţel. Alin, bucuros că încă o zi de şcoală se terminase fără incidente, îl ivită pe Pufi la un suc.

- Bă Pufi, merem să bem suc?
- Nu pot bă, am o treabă, răspunde Pufi circumspect.
- Hai bă, ce dracu! Fac io cinste, insistă Alin.
- Merem mâine, ok? Sori, dar chiar nu pot azi.
- Ce dracu-i cu tine bă?

După un scurt moment de şovăială, Pufi îl priveşte ţintă în ochi, şi-i spune pe un ton calm:

- E maică-mea. Tre` să merg s-o culeg de la nenea Ghiţă că ăla iar a încuiat-o în debara.
- Bine bă, hai c-o lăsăm pe mâine, se resemnează Alin.

Alin porneşte singur înspre gară – probabil va da cu pietre în călători din plictiseală – iar Pufi, pentru a nu crea suspiciuni, o ia spre casa lui nenea Ghiţă. După ce dă colţul îşi pune faţă masca fabricată noaptea trecută, iar peste spate-şi trânteşte o draperie roşie puţin pătată, luată din dormitor. După ce-şi stinge ţigara, o ia la fugă spre gară cântând în şoaptă “iţdă… ai ăv dă taigăr iţdă crimădăfait…”. Cu sufletul la gură şi pelerina-n bătaia vântului, pentru întâia oară, Pufi trăieşte.

Ajuns la destinaţie, eroul nostru se bucură de mulţi spectatori. Deoarece în gară staţionează un personal şi un accelerat, unii pasageri se feresc bezmetic pe la geamuri de pietrele lui Alin şi alţii o fac afară, fumând şi înjurând. Pufi îi priveşte triumfal. A sosit ceasul gloriei. Dar tocmai în momentul adevărului, un fior de teamă îi traversează corpul şi Pufi rămâne înmărmurit. Nu prezenţa lui Alin şi a mamei sale zbierând “Potaia dracului! Lasă pietrele şi treci aici că-ţi rup picioarele!!!!” îl stânjenesc, ci restul publicului spectator care-i aruncă priviri scârbite, crezând probabil, datorită costumaţiei, că e un boschetar beat sau un tânăr drogat care-o să le ceară bani. Dar pentru că a văzut în copilărie toată seria Karate Kid, realizează că totuşi, umilinţa e uşor de depăşit atunci când ai încredere în tine. Şi atunci se apleacă, îşi dă jos îmbrăcămintea care-i acoperea fundul, îşi îndepărtează pelerina, îşi îndoaie genunchii şi, în prezenţa a mai multor bărbaţi, femei şi copii, prietenul nostru Pufi, cu ochii strânşi şi dinţii încleştaţi, se cacă.

Geamătul său neaşteptat de intens atrage atenţia tuturor. Mamele acoperă imediat ochii copiilor, în timp ce bărbaţii privesc şocaţi şi nedumeriţi demonstraţia de forţe. În cele câteva secunde în care Pufi îşi împroaşcă apoteotic excrementele peste un colţ de peron şi cele câteva mucuri de ţigară aflate acolo, timpul pare să se stea în loc. Aparent, însuşi Universul încremeneşte un moment la fapta neaşteptată a acestui tânăr. Nimeni dintre cei de faţă nu trăiseră vreodată o experienţă atât de intensă, atât de dramatică, atât de pătrunzătoare. E ora 14:42, şi un tânăr bizar, mascat şi acoperit cu o draperie, un tânăr care-şi zice Poofy s-a căcat pe peronul gării din Teiuş.

Dar pentru micul nostru erou, acesta e doar începutul.

Va urma…

Related posts:

1. Pufi #1 – Un suflet pierdut
2. Pufi #2 – Se naşte un super-erou

Expresia: “(a se afla) într-o muratură/saramură”

Pe asta de unde-ai scos-o?

De la fraza “to be in a pickle”, care, evident chiar şi pentru cei mai puţin înzestraţi, este o referire la lichidul obţinut din saramură cu oţet, care se foloseşte pentru conservarea alimentelor, şi la imaginea unei încercări de a evada dintr-un astfel de lichid. Fraza era cunoscută în Olanda încă de la 1561, “in de pekel zitten” însemnând fix ceea ce crezi, şi anume a te afla în acel lichid. Expresia este folosită chiar şi de Shakespeare, în piesa Furtuna, în 1611, deci avem în mod cert de-a face cu o expresie puternică, inteligentă, mustind de oţet şi cultură.

De ce aş folosi-o?

Ei bine, să ne imaginăm următoarea situaţie: ca un mic urban, probabil şi corporatist care te afli citind acest site, probabil te vei afla în cursul acestei săptămâni cel puţin o dată într-o şedinţă abundând de expresii anglo-saxone, plină de dead-line-uri, cel puţin un brainsorming, vreo două planning-uri şi nişte SWOT analysis, nu? Iar tu, la mometul în care va trebui să vorbeşti puţin şi despre task-urile tale, sigur te vei simţi nepregătit deoarece, aşa cum am stabilit, stai şi citeşti prostii pe net. Această nouă expresie va fi scăparea ta, căci după ce vei fi rostit senin fraza “Păi ştiţi, sunt cam într-o saramură aici…”, nimeni nu se va mai concentra pe ce anume urmează să inventezi. Ce poate fi mai nepotrivit în acel context decât o murătură simplă din popor? Privirile circumspecte ale celor din jur îţi vor oferi posibilitatea oricărei scuze, care va fi acceptată pe motiv că “aşa e el, un ciudat” şi, mai mult,te vei distanţa astfel şi de imaginea colectivului devenind un personaj distinct, tipul ala cu personalitate.

Expresia: “du-te fierbe-ţi capul” (sau mai recentele “du-te joacă-te în trafic” sau “mănâncă căcat şi mori”)

Ce prostie mai e şi asta?

Este o insultă, vine din englezescul “go an boil your head” (”go play in the traffic” sau mai noul “eat shit and die”), şi este o trimitere la a-ţi face singur ceva rău. Se poate ca originile ei să se afle în obiceiurile societăţilor din Pacificul de Sud, unde mâncarea gătită era considerată “noa”, adica ceva opus sacrului, iar capul era considerat, de ce oare?, cea mai sacră parte a corpului uman. Din acest motiv,şi poate şi pentru a nu-i îndobitoci, aceste populaţii nu-şi loveau copiii peste cap şi nu se atingeau pe păr (deşi, din nou, poate şi din motive de igienă sau scârbă). Astfel, combinaţia devine un soi de înjurătură supremă. Primele consemnări nu susţin această teorie, ci se referă la îndemn doar ca la o invitaţie la a nu fi prost. Expresia apare într+o satiră la adresa serviciilor secrete britanice în 1933, iar în SUA apare în 1935, când un ziar draguţ şi-a exprimat opinia sugerând celor criticaţi “urcaţi-vă într-un copac. fierbeţi-vă capul”.

N-aş putea să zic aşa o prostie

Greşeşti, ai putea şi o vei face. Des. Cam de fiecare dată când vei vrea să insulţi pe cineva fără confruntarea şi jena de după, pentru că imediat ce ai spus-o vei zâmbi cult şi-i vei explica ce ţi-am zis si eu mai sus, chiar daca se poate să nici nu fie adevărat. Te vei scoate cu un “eh, ziceam şi eu aşa, mi-am amintit de nişte triburi” condescendent, pentru că noi occidentalii nu ne coborâm la mintea lor, hî hî hî.

No related posts.

Pufi: Pssst… Bă tâmpitule!
Pufi: Ce vrei bă? Lasă-mă dracului să dorm!!!
Pufi: Psssst… Eşti un reardat bă!
Pufi: Retardat eşti tu cu mă-ta! Taci dracului din gură că iar te dau cu capu` de perete!
Pufi: Psssst…. Bă eşti prost!
Pufi: Futu-ţi capu tău de ţăran cretin! E ultima dată când avem discuţia asta! Dacă mai scoţi o vorbă te ridic din pat şi mai fac o gaură cu căpăţâna aia pătrată a ta direct prin faianţa lu` tanti Nina!
Pufi: Bine bă turbatule, calmează-te. Eram şi io plicitisit şi vroiam să stăm la o vorbă, da` văd că n-am cu cine, crizatu naibii.
Pufi: Acuma m-ai trezit de tot deşteptule. Hai, zi. Ce te roade?
Pufi: Bă, deci fii atent. Lumea-i de căcat, corect?

…

Şi până la urmă, după o serie lungă de înjurături, urlete şi o lovitură la rotulă,  Pufi s-a convins pe el însuşi că avea să devină super-erou. Pentru că n-avea superputeri, n-avea prea multă forţă şi nici prea mult talent, amicul nostru a decis că, în loc să lupte cu pumnul sau cu vorba împotriva injustiţiei, va acţiona simbolic, transmiţând un mesaj puternic întregului oraş, un mesaj care va trezi oamenii din somnul blazat şi nihilist în care erau afundaţi de ani de zile. Şi aşa, după cum am mai spus-o, Pufi începe să se cace în public.

Planul său era ca, în mod regulat, la ore de vârf, să caute locuri cât mai populate, să-şi dea jos pantalonii şi să-şi reverse în dizgraţie fecalele sub nasurile tuturor. Acest gest, conform gândirii unice a lui Pufi, avea să tragă un semnal de alarmă care, după şocul iniţial, va îngândura oamenii, făcându-i astfel să-şi pună propriile rutine sufleteşti  sub un urât şi puturos semn de întrebare. Bineînţeles, ca orice super-erou care se respectă, Pufi trebuia să-şi fabrice o nouă identitate. Vroia să creeze un simbol veşnic, care să inspire frică în minţile demagogilor şi încredere în sufletele oamenilor de rând, ca în Batman Begins, un film la care Pufi a plâns în mai multe rânduri.

În acea noapte, eroul nostru, sub scânteia provocată de gândului său, nu s-a mai culcat. Şi-a petrecut noaptea meditând bucuros la noua lui identitate. I-au trecut prin minte o grămadă de nume pe care să le adopte, printre care Căcălică, Căcăneaţă, Căcuţă, Căchiţă, Omul-Fecală, Şetmen, şi chiar “Omul care se cacă în public”, dar până la urmă a ales un nume cu conotaţii mai personale. Pufi avea să devină Super-Eroul Poofy. Mândru de alegerea sa, a băut puţină Fanta de lămâie. Pufi (acun Poofy) avea să se brand-uiască şi să-şi creeze un costum. A răscolit internetul* în acea noapte până a găsit un puşti de 16 ani din Buzău, cu pseudonimul de messenger “mr_sexi_ibiza2007″, care i-a făcut următoarea siglă:

Pentru că nu avea prea destule fonduri să-şi caute un costum făcut de profesionişti, şi-a fabricat singur o mască din hârtie în forma unui fund, în care a găurit cu foarfeca doi ochi pătraţi.

Deoarece nu vroia să-şi compromită noua identitate, a decis să nu se confeseze nimănui, nici măcar prietenului său Alin.

Etapa pregătirii se terminase şi nu-i mai rămânea decât să treacă la fapte. Dar înainte să vină prânzul şi să se cace în gară, s-a întamplat ceva extraordinar.

Va urma…

* Da, între timp Pufi şi-a pus internet.

Related posts:

1. Pufi #1 – Un suflet pierdut
2. Pufi #3 – Punctul culminant

Related posts:

1. Roagă un prieten să te SPELE PE CAP.
2. Cum să te apuci de fumat în 5 paşi simpli
3. Spune “Nu Ştiu” fumatului

Fumătorii mor mai săraci

◄ Back

Next ►

Picture 1 of 18

Related posts:

1. Cum să te apuci de fumat în 5 paşi simpli

Ca mulţi alţii care s-au găsit înghiţiţi de această febră isterică, Pufi era pierdut. Pufi, pe numele său adevărat Florin Stânjenel, vine dintr-o familie săracă. Tatăl său care, ironic lucra la CFR, a murit călcat de un tren în drum spre bancă, unde avea să-şi încaseze creditul 35.000 de euro, pe care s-a luptat mult să-l dobândească. Mama sa, doamna Rodica Stânjenel era o femeie simplă de la ţară. După moartea tragică soţului său a dat în boala alcoolului. Acum doamna Stânjenel îşi petrece zilele prin birturi şi nopţile pe la casele străinilor care se încumetă s-o culeagă seara de pe marginea drumului.

Ca urmare, Pufi nu mai are pe nimeni care să-i pregătească dimineaţa clătitele cu unt de alune,  cu care niciodată nu s-a înţeles de minune, dar cu care era totuşi obişnuit. Aşadar, în fiecare dimineaţă Pufi se trezeşte la ora 7, şi cu o atutudine nefiresc de optimistă porneşte flămând înspre şcoală. Ajungând cu vreo 10 minute înainte de începera orelor, savurează în fiecare dimineaţă o ţigară impreună cu singurul său prieten, Alin, un copil care, în ciuda faptului că era singurul din clasa lui Pufi cu 6 ani mai în vârstă decât ceilalţi, îşi bucura colegii cu râsul său jovial şi povestirile haioase despre timpul petrecut în puşcărie.

Despre aspectul lui Pufi nu sunt prea multe de spus. E un adolescent cât se poate de obişnuit. Singurul lucru care-l diferenţiază faţă de restul copiilor din Teiuş este al şaselea deget al piciorului drept, care în mod misterios a apărut abia la pubertate, perioadă pe care Pufi a încheiat-o fără prea mari dificultăţi.

Înainte de marea schimbare, Pufi avea o viaţă cum nu se poate mai plicitisitoare. În zilele săptămânii, după cele 3 ore petrecute la şcoală, obişnuia să meargă impreună cu Alin la gară şi să privească trenurile pline cu călători care staţionau acolo pentru doar câteva minute. Uneori, când primeau câte-o notă mică îşi revărsau frustrarea lovind cu pietre trenurile care tocmai porneau, încercând să rănească cât mai mulţi pasageri aplecaţi peste geamuri. Deoarece părinţii lui Alin îi impuneau acestuia să se întoarcă acasă înainte de ora 4, Pufi rămânea singur până a doua zi.

Neştiind cum să-şi ocupe timpul dintre despărţirea de prietenul său şi emisiunea lui Badea, Pufi a făcut tot felul de experimente. S-a înscris la un curs de dans, dar a fost exmatriculat la doar două zile după ce instructorul a descoperit că prietenul nostru are un deget în plus la un picior. A încercat să înveţe să picteze dar, după ce şi-a sucit gâtul încercând să-şi facă un autoportret fără să folosească o oglindă, a renunţat. Datorită degetului blestemat a fost dat afară de la karate, de la fotbal şi de la cursul de polo. Nu a trecut mult timp până să realizeze că lumea, în afară de Alin, nu-l dorea. Prin urmare, Pufi a început să-şi petreacă cea mai mare parte din timp la el în cameră admirând mobilierul bătrânesc şi pereţii plini de igrasie. Cum nu beneficia de nici internet şi nici de HBO, Pufi socotea că n-ar avea prea multe de făcut. Într-o zi a pornit accidental televizorul, încercând să tragă apa de la baie. Astfel a descoperit prietenul nostru minunăţiile care se difuzează în acel interval de timp, printre care telenovela Tânăr Şi Neliniştit, Ora veselă cu Cătălin Măruţă, şi Dănuţ SRL. Chiar dacă unele-i plăceau şi altele nu, eroul nostru urmărea obsesiv zi de zi toate emisiunile difuzate în acel interval. Iubea atitudinea zglobie a lui Bitman şi zâmbetul dreptunghiular al lui Măruţă. Cu toate astea, cele mai intense experienţe le trăia privind neclintit ştirile de la ora 5. Uneori i se bloca respiraţia la vestea cum că o bătrânică dintr-un sat din apropierea Sloboziei şi-a violat nepoata de 3 ani care, coincidental îi era şi văr de gradul II, după ce chiar în seara anterioară au vânat pisici împreună la lumina felinarelor autostrăzii, cu grebla. Cum nu părăsise niciodată Teiuşul şi părinţii nu i-au permis să se uite la televizor, sub pretextul că “dacă îl porneşti iese Satana din el şi-ţi cere ţigări”, toate aceste veşti au fost de-a dreptul alarmante pentru bietul nostru personaj. Aşadar, timp de vreo 3 luni, zilnic la ora 5 Pufi se planta în faţa televizorului şi timp de o oră nu clipea aproape deloc. Astfel a realizat el că lumea e un loc mult mai urât decât credea.  În mintea lui Pufi, realitatea care-l înconjura era nedreaptă, jegoasă, plină de ipocriţi, cretini şi oportunişti, dar în primul rând, un loc unde libertatea personală era redusă la o vorbă pe care-o spuneau unii moralişti demagogi ca să-şi crească popularitatea. Avea o viziune atât de radicală deoarece, vedeţi voi, era un idealist înăscut ca şi eroul său, Mircea Badea.

Astfel inocenţa lui Pufi a pierit încet, lăsând un loc gol în sufletul dragului nostru prieten. În acest loc s-a instaurat de îndată o furie colosală, şi Pufi s-a maturizat.

Fiind învaţat cu responsabilitatea chiar de pe vremea grădiniţei, când educatoarea îl punea să mănânce fiecare cub din lemn pe care-l monta greşit, Pufi şi-a luat inima-n dinţi şi a decis că dacă nimeni nu se-ncumetă să schimbe lucrurile, o va face el însuşi, măcar aici în Teiuş. Inspirat de super-eroii din copilărie, Superman, Spiderman şi Mihai Constantinescu (superfreza, supervocea, supertalentul), Pufi decide că vrea şi el să fie super-erou. Neavând puteri supranaturale, amicul nostru alege să abordeze situaţia într-un mod ceva mai original. În loc să ia fiecare răufăcător la rând şi să-l caftească temeinic, el va folosi, precum Ghandi, o metodă non-violentă pentru a transmite un mesaj pozitiv întregului oraş, motivând astfel locuitorii să-şi uite rivalităţile, să ia iniţiativă şi să lupte împreună împotriva afurisitului sistem.

Şi aşa începe Pufi să se cace în public.

Va urma…

Related posts:

1. Pufi #3 – Punctul culminant
2. Pufi #2 – Se naşte un super-erou

Iată, am început acest minunat articol despre nimic şi, în ciuda faptului că n-am nici cea mai vagă idee despre ce-aş putea scrie în continuare, sunt hotarât să o fac în cât mai multe cuvinte cu putinţă pentru că nu-i nimic mai frumos pe lumea asta decât o groază de cuvinte, precum acestea, înşirate fără noimă pe o pagină albă care, de altfel ar arăta mult mai bine goală, sau măcar cu un desen drăguţ pe mijloc, cu o căsuţă, un norişor, un bocanc, o periuţă de dinţi, un căţeluş simpatic spânzurat de un cablu TV, sau orice ţi s-ar putea părea amuzant şi de bun simţ. Mai devreme mi-a trecut prin minte să caut în dicţionar sinonime pentru “drăguţ” ca s-o mai lungesc puţin dar mi-am dat seama că fraza asta e mult mai eficientă, deoarece, după cum bine vezi, e mai lungă decât ar fi fost vreo doua-trei sinonime trântite acolo aiurea, şi până la urmă cine are nevoie de sinonime când poţi foarte bine să vorbeşti, pardon, să scrii aberaţii, una după alta, în continuare. Şi uite că s-a făcut vreo două fraze grăsuţe şi frumuşele. Aş zice că sunt mândru de realizarea mea, cretină cum e, dacă nu mi-aş aminti că totuşi, aici e vorba despre nimic, şi nu despre mândria mea prostească legată de aberaţiile (ştiu, am făcut greşeala, sau mai bine zis prostia de a scrie de două ori “aberaţii” în aceeaşi frază, dar făcând asta şi apoi scuzându-mă pentru că am făcut-o, am mai umplut cel puţin un rând) scrise aici. Aici m-am blocat, dar nu contează prea mult asta pentru că, iată: ca prin minune au mai apărut câteva cuvinte, inclusiv acestea (aş fi scris “astea”, dar se pare că “acestea” e mai lung, deşi înseamnă exact acelaşi lucru, nefiind nici mai frumos şi nici mai sofisticat. Adică, să fim serioşi, cine din ţara asta ştie ce înseamnă “astea” şi nu ştie ce înseamnă acestea, sau invers? Deci, dacă toată lumea ştie ce înseamnă ambele cuvinte, faptul că eu l-am ales pe “acestea” în loc de “astea” nu dă dovadă nici de inteligenţă, nici de stil, şi fiind doar puţin mai lung, mai exact cu două litere, nici nu face evidentă dorinţa scriitorului, bineînţeles nu şi în acest caz pentru că aici eu mi-am declarat clar intenţia, de a o lălăi aiurea pe pagină).

Aşadar, unde am rămas? A, nicăieri pentru că, să nu uităm, acest articol nu are un conţinut. S-ar putea să te întrebi de ce ar scrie cineva un articol atât de lung despre nimic. Credeai că fraza pe care o citeşti acum conţine răspunsul. Îţi spun cu toată sinceritatea că nu mi-ar plăcea nimic mai mult decât să răspund la aceată întrebare pe care tu s-ar putea să ţi-o fi pus, dar dacă aş face-o aş strica toată treaba pe care am consumat atâta energie să o creez aici. Dacă aş răspunde la întrebarea pe care tu ţi-ai pus-o, sau mai bine zis, presupun că ţi-ai pus-o, sau chiar şi mai bine zis, eu mi-am pus-o singur, aş transforma această minunăţie de articol despre nimic într-un articol despre răspunsul la întrebarea pe care am scris-o mai sus, şi anume “de ce ar scrie cineva un articol despre nimic?”. Dacă eşti cârcotaş, ceea ce ar fi de aşteptat din partea unui cititor al acestui articol ai putea spune “Articolu` ăsta nu-i chiar despre nimic, ci e mai degrabă un soi de meta-articol despre nimic (adică un articol despre un aritol despre nimic) sau un articol despre el însuşi” . N-am pus paranteza pentru că cred că eşti prost şi nu ştii ce înseamnă “meta”, ci doar pentru ca să mai umplu pagina deoarece, şi ştiu că asta e cam redundant, scopul nostru aici e să scriem un articol lung despre, da, nimic. Până la urmă, de unde să ştiu eu dacă tu eşti sau nu prost. Habar n-am cine eşti şi de ce citeşti toată povestea asta. Dac-ar fi să-mi dau cu părerea, ceea ce ar fi cam incongruent cu misiunea noastră de aici, aş putea spune că, de exemplu, ar trebui să fii destul de “special” ca să ţi se pară interesant un astfel de articol, dar pe de altă parte, să fim serioşi… pe la punctul ăsta ar trebui să-ţi cam dai seama despre ce e vorba şi să te opreşti din citit, deci ai putea fi cam prost să-ţi pierzi timpul cu astfel de tâmpenii. Dar astea sunt doar câteva presupoziţii nefondate despre tine, o persoană pe care probabil n-o cunosc. Aş zice că a fost urât din partea mea să te fac special şi apoi prost, dar n-am să spun asta fiindcă, da, ai ghicit-o, articolul ăsta nu e despre tine. Şi nu zic asta ca să te jignesc, ci pentru că, vrei nu vrei, ăsta e adevărul. Poate într-o bună zi (o expresie care de altfel ar putea fi înlocuită foarte bine cu “într-o zi” fără să-şi schimbe în acest fel impactul; o expresie redundantă deoarece, din câte ştiu eu nu există expresia “într-o rea zi”, care şi dacă ar fi folosită în scopuri de amuzament, ar eşua lamentabil) va apărea pe site-ul ăsta şi un articol despre tine, cititorul nostru drag. Dar acea zi nu e în niciun caz ziua de azi.

Voi încerca acum să dau un final acestui articol trist pentru că văd, după numărul de ţigări din scrumiera care parcă acum un minut era goală, că am scris destul. M-am cam săturat să spun ce-aş zice şi ce-aş face pentru că simt că folosesc un truc ieftin ca să o mai întind puţin, dar totuşi am s-o fac pentru ultima oară. Aşadar, dacă articolul ăsta n-ar fi despre nimic aş zice că sper că nu te-a întristat prea tare. Totuşi, dacă aş spune asta aş minţi, nu pentru că scopul meu ar fi fost să te întristez şi apoi să mă scuz folosind un clişeu obosit, ci pentru că pur şi simplu nu e adevărat. Aşadar, îmi iau rămas bun şi … atât.

No related posts.

Pasul 1. Rădăcina problemei.

Pentru a începe să fumezi serios şi consecvent nu e destul să-ţi propui asta. Ai văzut pe pielea ta că autosugestia nu face decât să-ţi inducă un entuziasm trecător **(să fută meciu). Primul pas spre noua ta viaţă de fumător înseamnă recunoaşterea şi acceptarea problemei. După ce eşti în stare sa-ţi spui fără ruşine sau vinovăţie “sunt nefumător”, va fi nevoie să afli cauza principală a problemei **(bă, de ce-oi fi io nefumător. ceva tre` să fie greşit la mine). Această parte este va fi probabil cea mai dificilă pentru că s-ar putea, în meditaţia ta, să-ţi aminteşti unele întâmplări neplăcute din copilărie. Poate ai trăit anumite experienţe neortodoxe care implicau preotul comunal şi nişte ţigări stinse în locuri mai… speciale, ca să zic aşa **(în cap). Sau poate ai prins-o pe mama în pat cu vecinul de la trei care mereu duhnea a fum de ţigară. Poate învăţătoarea şi-a suflat fum în nas pentru că n-ai reuşit să-l scrii corect pe “2″. Oricât de neplăcută va fi amintirea pe care o vei descoperi, e absolut necesară pentru a putea merge mai departe spre o viaţă mai frumoasă plină de cerculeţe din fum. La momentul respectiv, pentru că erai doar un copil, ai creat, pentru propria-ţi siguranţă, o asociere negativă cu ţigările **(te-ai gândit: “ţigările-s de căcat”). Ai decis să te îndepărtezi de ţigări pentru că era singura posibilitate pe care o aveai la îndemână. Acum a venit momentul să iei o nouă decizie…

Pasul 2. Hotărăşte-te!

Decide clar, ferm, o data şi pentru totdeauna că vei deveni fumător şi încearcă pe cât posibil să eviţi orice gând negativ despre cât de greu ţi-ar fi. Notează-ţi pe o foaie de hârtie minim 10 motive pentru care vrei să te apuci de fumat şi repetă-le de minim 3 ori în fiecare seară înainte de culcare. Opreşte-te acum din citit şi notează-ţi-le.

….

Le-ai notat? Nu-ncerca să mă păcăleşti că dau cu pietre! Bun, trecem mai departe.

Pasul 3. Prietenii

Orice fumător serios are în jurul său alţi fumători. Dacă nu ai prieteni fumători ar fi cazul să-ţi găseşti. Ştiu, nu e niciodată uşor să-ţi faci prieteni noi dar crede-mă când îţi spun că nu vei rezista la început ca fumător de unul singur. Încearcă să socializezi cu colegii de la serviciu (facultate, grădiniţă, liceu, azil, de sub podul învecinat) în pauzele de ţigară **(bagă-te- seamă).  Fumătorii iubesc să stea la o vorbă cu alţi fumători în astfel de pauze. De asemenea (şi asta ştiu cât de urât sună), încearcă să te îndepărtezi de actualii prietenii nefumători, pentru că ei vor face orice ca să te tragă înapoi.

Pasul 4. Fumează

Să nu uităm totuşi că e cam dificil să fii fumător fără să chiar fumezi. Aici nu sunt prea multe de spus. Fumează, Fumează, Fumează! Nu te lăsa intimidat dacă nu-ţi place de la început aroma ţigărilor. Numai fumând cu ambiţie, hotărâre şi perseverenţă vei reuşi sa devii un fumător serios.

Pasul 5. Pachetul şi ziua

Ai trecut de toţi paşii de mai sus şi crezi că eşti fumător, hă? Există un singur mod de a afla: Fumezi cel puţin un pachet pe zi* de minim 30 de zile? Dacă da, felicitări, eşti fumător. Vei muri mai tânăr, mai sărac şi mai puturos.

Descarcă e-book-ul!

Pentru mai multe informaţii şi sfaturi descarcă e-book-ul “Cum să te apuci de fumat în 5 paşi simpli” (sau varianta pentru copii, “Cum să te apuci de fumat în 5 paşi simpli – pentru copii“) scris de Ionuţ şi editat de inconfortabil.ro.

*Aici nu sunt incluse pachetele de ţigări subţiri de genul Vogue, Slims, Kent Nanotek şamd.
** Astea sunt adăugate ulterior ca să pară toată povestea mai autentică, mai sinceră şi mai umană.

No related posts.

S-a spus tot ce s-ar fi putut spune despre efectele satanice ale ţigarii asupra mult prea iubitului nostru organism. S-au făcut campanii peste campanii, scandaluri peste scandaluri, dar iată că şi-acum e greu să găseşti o budă de liceu virgină şi neatinsă de spurcatul muc de ţigară.

De ce?
Pentru că s-au făcut prea multe campanii împotriva fumatului şi nu-i corect. Ne-am dori ca la finalul acestei campanii, toţi românii când sunt întrebaţi ce părere au despre fumat, să răspundă “Mi se rupe!” sau să-şi întoarcă spatele într-un gest sfidător.

Cum?
Campania se va desfăşura în felul următor:
- Vor apărea pe acest site mai multe articole legate de fumat, pentru a informa publicul despre pericolul interesului prea mare în acest sens.
- În întreaga ţară vor avea loc întâlniri organizate în care unii participanţi vor fuma şi alţii nu.
- Vor fi foarte mulţi oameni care se vor apuca, şi foarte mulţi care se vor lăsa de fumat în timpul acestei campanii.
- Inconfortabil.ro îţi va pregăti multe surprize (rânjet isteric).

Cine?
Ionuţ. Cine este Ionuţ? Vezi întrebări frecvente.

Va cânta Iris?
Nu.

Related posts:

1. Cum să te apuci de fumat în 5 paşi simpli
2. Pachete cu mesaje umane

De acum încolo vom încerca nu doar să te îndrumăm în de-ale disconfortului ci şi să-ţi potolim toate poftele bolnave pe care s-ar putea sau nu, să le ai, sau nu.

Deci vor apărea aici tot felul de articole despre tot felul de treburi. Unele te vor face sa plângi, altele să vomiţi raze de soare şi curcubee.

Related posts:

1. Inconfortabil in presă

No related posts.

Putine lucruri iti pot oferi statisfactia pe care o ai in momentul in care vezi buzele celor din jur tuguindu-se cu colturile ridicate, deschizandu-se usor si lasand se se intrezareasca randuri albe de dinti golasi, expusi si vulnerabili, fortat amuzati, totul ca un spectacol de circ grotesc, jucat de prizonieri neputinciosi, supusi exigentelor tale tiranice in materie de umor. Acum, probabil te gandesti ca e nevoie de un efort considerabil pentru a obtine acest deliciu al rictusului fortat, de avalanse de glume proaste, bancuri rasuflate, sau replici fortate brutal spre dimensiunea erotic-pornografica. Asa si este, pentru un regal de chin umoristic, trebuie ca subiectii sa fie prizonierii unei situatii imbibate cu aroma pregnanta si constanta a lui “mori de ras, te spargi, asa-i?”.

Cel mai laindemana mijloc pentru realizarea unei astfel de scene mai mult decat deranjante este supunerea prietenilor, in prezenta ta, la vizionarea de mici videoclipuri, scurte filmulete sau chiar episoade intregi din seriale de comedie. Elementul cheie in aceasta compozitie agonizanta nu este nicidecum obiectul vizualizat; acesta poate fi un material cat de cat amuzant, ceea ce va prelungi durata rasului sau cel putin a zambetelor veridice. Iti recomand insa pasul apasat direct pe miezul penibilului, ce consta expunerea ca fiind teribil de amuzanta a oricarei scene cu animale “haioase” sau in care unul sau mai multi oameni ridica vocea, se maimutaresc sau cad in fund.  Ceea ce aduce cu adevarat disconfortul si rusinea in orice situatie de acest gen este prezenta ta stridenta, manifesta, avida de reactii zgomotoase. Nu te multumi cu un zambet discret in coltul gurii privitorului crispat, nici cu o verbalizare timida a amuzamentului resimtit printre suspine si groaza, ci, cu un ranjet larg si o privire intensa, incearca sfredelesti pana in strafundurile jenei si disconfortului pentru rictusul suprem.

Pe parcursul intregii vizionari fixeaza-ti subiectul cu privirea pentru ca acesta sa simta presiunea de a se ridica la inaltimea asteptarilor tale umoristice. Cand simti ca privitorul nu mai poate suporta durerosul spectacol, asigura-l ca “imediat urmeaza partea cea mai tare, o sa mori de ras”. Astfel, el va lua la cunostinta nu doar faptul ca inca mai are de patimit, dar se va intreba in continuu despre momentul in care, cu ultimele puteri ramase, va trebui sa se schimonoseasca pentru a face fata acelui “mori de ras”. Asezoneaza-ti toate remarcile cu superlative construite stangaci, preferabil prin abuzarea exasperanta a omniprezentului “mega”, si victoria finala iti va apartine! Opera ta de arta pe fata inocentei victime va face sa paleasca pana si rezultatul unei crize severe de botulism! Flicitari, esti mega-tare!

No related posts.

In consecinta, data viitoare cand tu si partenerul va aflati intr-o situatie sociala, nu uitati sa va exprimati clar si zgomotos iubirea, sarutandu-va lung si grotesc sub nasul publicului. Pleoscaitul limbilor, umezeala barbiilor cu dare de saliva si mormaitul intens vor amplifica semnificativ disconfortul si groaza spectatorilor. Pentru a mulge pana la epuizare jena celor din jur, foloseste urmatoarea tehnica de vizualizare: Inchipuie-ti ca esti nemancat de o saptamana, iar limba partenerului este o pulpa de pui delicioasa proaspat scoasa din cuptor.

Cateva sfaturi practice:

1. Este foarte important momentul ales, cel mai dezirabil fiind sa-i plantezi partenerului un sarut atunci cand e angajat intr-o conversatie cu una dintre victime, intrerupand brusc discutia si transformand situatia intr-un teatru nemaipomenit al jenei. In acest caz, dupa ce sarutul a luat sfarsit vei observa privirile paralizate, confuze si inspaimantate ale interlocutorilor. Spre bucuria ta, momentul inconfortabil nu se va termina aici, prelungindu-se pe o perioada nedeterminata.

2. In timp ce va sarutati, priveste-l fix in ochi pe unul dintre interlocutori. Pielea acestuia se va inrosi instantaneu, va incepe sa transpire incontrolabil si va tremura ingrozit.

Asadar, experimenteaza cat mai mult cu tehnica sarutului in public pana gasesti varianta cea mai potrivita pentru tine!
Bafta!

Related posts:

1. Rupe Tăcerea

Deseori misterul, a carui simpla existenta implica entuziasmul unei posibile dezlegari eroice, pune automat purtatorii acestuia sub lumina curiozitatii. In consecinta, multi s-au bucurat de acesta, manipulandu-l si folosindu-l in scopul de a castiga atentia interlocutorilor. Bineinteles aceste tentative au dat nastere unor contexte sociale nelipsite de izul dulce al disconfortului.

In cele ce urmeaza voi descrie cateva metode prin care poti crea negresit situatii sociale deosebit de jenante invaluindu-te in mister.

Metoda I – Secretul in Public

Aceasta metoda implica expunerea existentei secretului unui grup restrans, intr-un grup mai mare de indivizi. Spre exemplu, daca te afli in compania mai multor cunoscuti si imparti un secret cu doar unul dintre acestia, asigura-te ca restul sunt perfect constienti de legatura voastra unica oferita de confidentialitatea pastrarii acestei taine. Asadar, alege un moment la care sa intrerupi conversatia, introducand cu finete si subtilitate presupozitii despre existenta secretului. Foloseste preponderent cuvinte si expresii care denota ambiguul. Cateva exemple: “Mai tarziu mergem… acolo?” sau “Iti amintesti ce a zis… stii tu cine?” sau “Nu uita mi-ai promis… aia”. Pentru da o nota dramatica interventiei nu uita sa adaugi pauzele de suspensie in care sa ii zambesti discret interlocutorului, subliniand dosnicia secretului impartit si caracterul ezoteric al relatiei voastre. In acest moment se va lasa o tacere grava si disconfortul isi va face brusc aparitia. Chiar daca spectatorii vor resimti o doza semnificativa de stanjeneala, cea mai mare bucata din bolovanul de jena pe care l-ai aruncat va izbi din plin interlocutorul nevinovat, imobilizandu-l instantaneu. Aflata intr-o situatie extrem de delicata, victmei tale i se vor ivi urmatoarele posibilitati:

1. Sa iti faca pe plac raspunzandu-ti la solicitare, sau prelungind putin dialogul jenant care a luat nastere. In acest caz, raspunsul va fi dat pe un ton scazut, printr-un mormait stanjenit, dupa care interlocutorul va schimba imediat subiectul adresandu-se intregului grup.
Exemplu:
Tu: “Te mai intalnesti maine cu… stii tu cine?”
Victima jenata: “Mda. Cine are o tigara?”

2. Victima va ignora invitatia la micul tau dans al disconfortului, schimband subiectul fara sa-ti raspunda. In acest caz, interpreteaza situatia ca si cum interlocutorul nu te-ar fi auzit, priveste-l in ochi si repeta-ti solicitarea.

3. Victima va spune o gluma (nu conteaza cat de proasta) pentru a destinde situatia si a arunca bolovanul jenei cat mai repede si cat mai departe in trecut.
Exemplu:
Tu: “Iti amintesti cand mi-ai promis… chestia aia?”
Interlocutorul frustrat: “Stii bine ca am alzheimer’s. ha-ha (ranjet sticlos si rusinat)”

Metoda II – Indicii rusinoase

Spre deosebire de prima metoda, aceasta din urma nu vizeaza in mod special disconfortul unui singur interlocutor, ci al intregului grup. Pentru a te autoportretiza ca individ profund si misterios evidentiaza din nou existenta unui secret, dar de aceasta data ofera cateva indicii pentru crea putina intriga. Daca ai noroc, si interlocutorii au o toleranta ridicata la disconfort vor dori sa afle mai multe. In acest caz, dupa ce ti se adreseaza prima intrebare, reteaz-o nemilos si exprima foarte clar faptul ca iti simti intimitatea amenintata, iar intrebarea este o tentativa de invaziune inacceptabila.
De exemplu, sa zicem ca taina in cauza este faptul ca un unchi de-al tau a murit si ti-a lasat mostenire o garsoniera. (Atentie! este preferabil ca secretul sa fie cat mai putin important, dar nici atat de nesemnificativ incat toata parada sa para complet ridicola). Mormaie ingandurat:
“…hmm… chestia aia pe care am primit-o…. nu stiu…”.
Acum interlocutorii incep sa devina curiosi:
ei: “Poftim ?”
tu: “Nimic, ma gandeam la ceva.”
ei: “La ce anume?”
tu: “Nimic important… e o chestie pe care am primit-o”
ei: “Ce chestie?”
tu: “Nu conteaza. N-are importanta”
Acum situatia incepe sa devina destul de jenanta. Este evident pentru fiecare participant faptul ca vrei sa comunici ceva, deoarece mormaitul si ganditul nu sunt niciodata echivalente. Este de asemenea evident faptul ca nu esti dispus sa dezvalui prea multe despre acea scurta “cugetare”. Asadar, concluzia fireasca pe care o va trage fiecare este fie ca vrei sa fii tras de limba (actiune absolut jenanta pentru oricine), fie ca ai vrut doar anunti existenta unui secret. Disconfortul este deja destul de ridicat, dar daca ai putin noroc va creste sub forma unui ciclu infernal de sintagme de genul “Hai acuma, spune.”, “Off, de ce nu vrei sa zici?” samd. Nu ceda in fata solicitarilor care ti se ivesc. Cu cat mai mult dureaza acest ciclu, si cu cat mai mult rezisti in fata provocarii de a-ti dezvalui secretul, cu atat gravitata secretului va vrea sa para si mai mare, deci situatia va deveni si mai inconfortabila. Cand ti se va face mila de bietii interlocutori obositi si frustrati, vei putea pune capat groazei elucidand misterul si aratand ca e mult mai putin semnificativ decat parea. Bineinteles poti opta pentru confidentialitate vesnica, refuzand cu incapatanare sa dezvalui cele ascunse. In acest caz, la un moment dat interlocutorii extenuati vor abandona spectacolul printr-o plecaciune stanjenita si deranjata.

In concluzie, foloseste curajos metodele invatate azi si cu ajutorul tau, lumea va deveni un loc putin mai jenant.

Related posts:

1. Confesiuni Jenante

Disconfortul, in acest caz nu se datoreaza in mod direct hainelor purtate, ci mai degraba intentiei evidente de impunere a statutului socio-monetar. Aceasta se realizeaza prin purtarea pieselor de vestimentatie de pe care sigla producatorului sa izbeasca cat mai puternic campul vizual al spectatorilor. Asadar, pentru disconfort ridicat, sunt preferabile sigle cat mai mari si mai lucioase, care sa capteze cat mai usor atentia.

Pentru a-ti veni in ajutor, inconfortabil.ro a creat un nou brand vestimentar numit “DOLCE & VERSUCCI“. In urma unei analize atente si riguroase a pietei de imbracaminte si incaltaminte, am concluzionat ca numele ales este cel mai potrivit deoarece combina gratios numele a trei brand-uri deja consacrate: Dolce & Gabana, Versace si Gucci. Pentru ca disconfortul creat sa fie pe masura, am decis ca pretul produselor D&V sa fie suma preturilor produselor celor trei companii. Asadar, daca un tricou Versace consta 800Euro, unul D&G, 900Euro si unul Gucci 1000Euro, un tricou DOLCE & VERSUCCI va costa nu mai putin de 2700Euro. Purtand produsele noastre, interlocutorii tai vor trai stari nemaintalnite de jena si stanjeneala in preajma ta.

In cele ce urmeaza vom prezenta doar cateva din piesele din colectia “DOLCE & VERSUCCI 2008-2009 Iarna-Primavara“.

Piesa #1: Bluza Sport D&V

Pret: 4.899 EURO + TVA (mai mult decat si-ar permite 99.8% din populatie)

Piesa #2: Tricou “Disco” D&V

Pret: 3.705 EURO + TVA (Aprox. salariul mediu NET pe economie pe un an)

Piesa #3: Poseta D&V

Pret: 27.339 EURO + TVA (Aprox 4 Dacii Logan)

Piesa #4: Pantofi D&V

Pret: 8999 EURO + TVA (Chiria pe aprox 3 ani intr-o garsoniera decenta)

Piesele D&V sunt produse manual in Londra, brodate cu aur in interior si pot fi procurate doar prin comanda telefonica sau de la salonul de prezentare din Bucuresti, strada Florilor nr 6.

No related posts.

Cea mai des intalnita interpretare in acest sens este atunci cand obiectul invitatiei este perceput drept cel dorit, si nu experienta traita impreuna. Spre exemplu, invitatia amintita mai sus, “Ce-ai zice sa mergem la un film?”, poate avea interpretarea “interlocutorul vrea sa vada un film”, in locul interpretatii clasice “interlocutorul vrea sa vedem un film IMPREUNA”. Nerealizarea dorintei victimei, aceea de a vedea un film, este perceputa drept problema adresata celuilalt pentru rezolvare. El va oferi o solutie, ca de exemplu “Daca vrei sa vezi un film, ai putea sa mergi la cinematograful din centru. Am auzit ca azi ruleaza un film foarte bun.”.

In continuare voi ilustra cateva metode concrete de a reinterpreta o invitatie si de a crea momente apoteotice de disconfort, jena si stanjeneala.

I. “Ce zici de o cafea?”
Raspunsuri posibile:
1. “Daca vrei sa bei o cafea buna, am auzit ca s-a deschis o cafenea noua in centru. Ai putea sa mergi acolo.”
2. “Vrei sa bei o cafea? Super! Si [numele unui individ insuportabil aici] mi-a spus ca vrea sa bea o cafea. Ati putea sa mergeti impreuna!”
3. “Daca vrei cafea buna, hai pe la mine. Am primit cateva cutii de cafea excelenta. As putea sa-ti dau si tie una.”

II. “Ai vrea sa mergem vara asta in Turcia?”
In acest caz da un raspuns evaziv, de genul “nu stiu inca” sau “trebuie sa ma mai gandesc”, si peste un timp spune una din urmatoarele:
1. “Mai vrei sa mergi in Turcia? Stiu pe cineva care si-a luat bilete ieftine de avion de pe net.”
2. “Mai tii minte cand mi-ai spus ca vrei sa mergi in Turcia? Zilele trecute mi-a spus si [acelasi individ enervant aici] ca ar vrea sa mearga acolo. Sa-l rog sa-ti ia si tie bilet?”

III. “Mi-a spus un prieten ca sunt doua locuri libere la un internship in Suedia. Vrei sa mergem impreuna?”
Din nou, raspunde evaziv initial, si dupa o perioada spune “Mai vrei sa emigrezi in Suedia?”

Aceasta strategie, aplicata la momentul potrivit, va lovi puternic victima izbind-o dureros de stanca rigida a disconfortului.

Related posts:

1. Conversează într-o discotecă!
2. Confesiuni Jenante

Pentru majoritatea, indurarea acestor momente poate fi o experienta groaznic de dureroasa, ei dovedindu-se extrem de ingeniosi si capabili in incercarea de deraiere a disconfortului creat. De-a lungul timpului, omul a inventat tot felul de mecanisme pentru a se proteja de linistea inconfortabila. Astfel, in momentele infricosatoare de tacere, unii isi vor verifica mesajele de pe telefonul mobil, altii vor parasi locatia sub pretextul ca trebuie sa dea un telefon (chiar daca apelul va fi catre servicii clienti), altii vor merge la toaleta cu toate ca natura nu-i cheama, altii vor lua pe cel mai laindemana ziar (chiar daca e libertatea) si isi vor cufunda privirea printre randurile acestuia, s.a.m.d. Cu toate ca aceste tentative incearca subtil sa ascunda si sa minimalizeze disconfortul, vocea interioara a fiecarui participant ii repeta zgomotos acestuia un singur lucru: “SPUNE CEVA!”.

Daca esti mereu insetat de dulcele nectar al jenei, un banal moment de liniste inconfortabila nu-ti va aduce nici pe departe satisfactia cautata. Asadar, pentru a duce lucrurile la urmatorul nivel, va trebui sa rupi tacerea, imbogatind si rafinand disconfortul deja prezent! Daca orice tentativa de a tulbura linistea ti se pare un pas inapoi, te inseli amarnic! Urmatoarea tehnica va garanta o crestere semnificativa a disconfortului existent, si o amplificare remarcabila a nivelului stanjeneala si rusine al interlocutorilor tai.

Tehnica e foarte simpla, si necesita un singur lucru: aruncarea responsabilitatii. Alege un interlocutor, priveste-l lung in ochi, si ataca-l cu o sintagma de genul “Tu nu spui nimic?” sau “Mai zi si tu ceva!”. Acum, toti ochii sunt atintiti pe victima nevinovata. Observa dilatarea instantanee a pupilelor, privirea nedumerita, respiratia alerta, obrajii rosii si transpiratia nefiresc de fluida, de fantana arteziana. Acestea sunt adevaratele semne ale jenei, si bietul interlocutor traieste clipe intense de disconfort. Evident, inainte de solicitarea ta, victima se gandea la acelasi lucru, la ce sa spuna. Faptul ca a ramas paralizat in fata disconfortului precum un biet caine orbit de farurile unei masini nu-l inspira, ci dimpotriva, stanjeneste si mai mult, facandu-l sa-si doreasca disparitia. Dupa ce-si va recapata cu greu luciditatea, iti va raspunde cu o privire nervoasa, printre dintii inclestati: “Ce sa spun?”.

Acum misiunea e indeplinita, si te poti odihni implinit. Felicitari!

Related posts:

1. Conversează într-o discotecă!
2. Intrebarea retorică
3. Confesiuni Jenante

Injosirea in fata celorlalti este imediat apreciata ca sinceritate, in ciuda disconfortului pe care il produce aceasta “expozitie de chiloti murdari”. Iar daca nu ai nimic sa iti reprosezi nu esti de gasca, nu vrei sa iti recunosti limitele sau nu vrei sa inveti. Ei bine, iata cateva limite si neajunsuri de care te poti simti frustrat: nu poti zbura fara un aparat aditional conceput special pentru acest scop, nu poti transmite mesaje prin telepatie si nu poti sa citesti gandurile altora. Astea sunt intr-adevar limite. In ce priveste lucrurile care iti lipsesc, acestea sunt cuprinse in multimea tuturor lucrurilor pe care nu le ai, dar ti le poti imagina. Spre bucuria ta, posibilitatile disconfortului sunt infinite, chiar si atunci cand ai multe lucruri deja, pentru ca nu poti sa le ai pe toate. De exemplu daca esti sanatos, nu te poti bucura de cumulul de avantaje pe care starea de boala le aduce. Apoi mai sunt si lucrurile pe care nu le ai, dar le-ai avut.
Te poti motiva si iti poti motiva prietenii aducand mereu aminte ca lipseste ceva. In acelasi timp va veti simti si inconfortabil. Efectul e cu atat mai puternic atunci cand mesajul e indirect. Adica nu ii spui “vezi ca iti lipseste talentul la desen”, ii spui “vad ca uneori totusi reusesti sa exprimi ceva prin desen” sau ii spui “ori eu nu m-am exprimat corect, ori tu nu esti prea inteligent, dar eu sigur m-am exprimat corect”.

Related posts:

1. Furnizorul de Bancuri
2. Cântă!