Însemnările unui jurnalist

Vis de noapte

2012-06-03T07:25:00.001+03:00

Şi-n noaptea asta te-am visat,

Iubito, ne scufundam într-o fântână.

Liniştea ne priveşte peste sat,

Cum coborâm ţinându-ne de mână.

Trupurile ni se scaldă-n rouă.

Contopite în dragoste eternă,

Ochi se umezesc şi plouă,

Mărgele de cristal pe pernă.

Amintirile străfulgeră în şoapte

Când îngerii de veghe fug.

Sunt grele visele de noapte

Iar dragostea ne arde ca pe rug.

" Vremea sărutului " - Constanţa 1994

Editura Mondograf

Jocul de-a copilăria

2012-06-01T07:52:00.003+03:00

Jocul de-a copilăria

Jocul de-a copilăria

mi-a rămas prin poiene

şi prin colnice... mi-a rămas pribeag

în veşnica mea căutate ...

Jocul de-a copilăria

mai trăieşte în mine,

s-a cuibărit undeva,

unde sângele

îmi arde în clocot de val...

Jocul de-a copilăria

există ... îl simt...

este acolo unde

se bat munţii în capete ...

" Vremea sărutului " - Constanţa 1994

Editura Mondograf

Vis de copil

Dacă noaptea care trece

Peste plânsul de copii

Roua dimineţii rece,

Lin ea se preface-n zi.

Şi se lasă ca o pană

Peste visul lor

Mângâioasă ca o blană

În somn îmbietor.

" Salut mileniul trei " - Constanta 1999

Editura Metafora

Povara

2012-05-31T08:26:00.001+03:00

Că e iarnă ori e vară

Eu tot aşa sufăr mereu

Viaţa-mi este o povară

Pe care o duc din greu.

Cade vârsta peste noi

Anii ne doboară;

Sub povara de apoi,

Mergem înspre seară.

Bătrâneţea mă apasă

Îmi îngreunează mersul.

Mă plimb cum pot prin casă,

Nu mai ştiu ce este versul.

"Versuri " - Constanţa 2012

Editura " Nelinişti Metafizice"

Fată dragă

2012-05-30T09:30:00.004+03:00

Fată dragă

Aşteaptă-mă pe Ursa Mică

Eu voi veni cu bolta-ntreagă

Când Luna pe cer se ridică.

Acum stau singur si cânt

Pe a treia planetă de la Soare

Care se numeşte Pământ

De unde privesc Ursa Mare.

Nu voi veni cu alai

Ştiu că sunt taciturn

Am să trec încet peste plai

Cu turme de oi diurn.

Aşteaptă-mă că voi veni

Cum am venit de-atâtea ori

Sărutându-te fără să ştiu

Încărcat cu braţele de flori.

"Salut mileniul trei ! " - Constanţa 1999

Editura Metafora

Ţărmul liniştit

2012-05-28T10:16:00.004+03:00

Dacă fluturele alb

Îţi va face curte,

Ascultă-ţi chemarea

Şi du-te,

Du-te departe

De ţărmul liniştit

Acolo sunt şi eu.

"Salut mileniul trei ! " - Constanţa 1999

Editura Metafora

Ochiul Mării

2012-05-27T08:29:00.002+03:00

Privesc prin ochiul

Mării Palatul de perle,

Iar scoicile dansează

În şirag de mărgele.

Din lacrimi albastre

Conturează imensitatea.

Lângă infinata fereastră

Dansează singurătatea.

Eu mă nasc din stele

Din fire de nisip

Odată cu ele

Încep să mă-nfirip.

"Salut mileniul trei ! " - Constanţa 1999

Editura Metafora

Fluturi de mucava

2012-05-26T14:21:00.002+03:00

Dacă vor pica din cer

Sufletele noastre toate

Sufletele care pier

Peste tot si peste toate

Se va naşte cineva

Să ne judece cândva

Ce-am făcut pentru noi toţi

Fluturi verzi de mucava.

"Salut mileniul trei ! " - Constanţa 1999

Editura Metafora

Sunt şi eu om

2012-05-25T08:11:00.003+03:00

Nu-mi puneţi lacăte,

Vreau să mai scriu un vers

Curat şi fără patime

Pentru Univers.

Sunt şi eu un muritor

Ca orişicare om

Mă urc şi mă cobor

Şi mă usuc precum un pom.

" Drumul robilor " / Constanţa -2007

HRISTOS S-A ÎNĂLŢAT ! Înălţarea Domnului – Ziua Eroilor neamului românesc

2012-05-24T10:15:00.004+03:00

Înălţarea Domnului – Ziua Eroilor neamului românesc

Sfântul Ioan Gură de Aur – Predica la Înăltarea Mântuitorului

„Deci, Domnul Iisus, după ce a grăit cu ei, S-a înălţat la cer şi a şezut de-a dreapta lui Dumnezeu” (Marcu 16, 19)
Ce sărbătoare este astăzi ? Este o sărbătoare înaltă şi mare, care covârşeşte mintea omenească, şi vrednică de marea bunătate a Aceluia ce a aşezat-o, adică a lui Dumnezeu. Astăzi neamul omenesc iarăşi s-a împăcat cu Dumnezeu. Astăzi vrăjmăşia cea îndelungată s-a ridicat, războiul cel îndelungat s-a sfârşit. Astăzi s-a încheiat o minunată pace, care mai înainte niciodată nu se putea aştepta. Căci cine ar fi nădăjduit că Dumnezeu iarăşi se va împăca cu oamenii? Nu pentru că Domnul era vrăjmaş al oamenilor, ci pentru că robul era uşuratic la minte; nu pentru că Stăpânul era aspru, ci pentru că robul era nemulţumit.
Voieşti să ştii cum noi am întărâtat asupra noastră pe acest Domn plin de dragoste şi de prietenie? Este neapărat trebuitor să cunoaştem fondul vrăjmăşiei de mai înainte, pentru ca atunci când vedem că noi, care eram vrăjmaşii lui Dumnezeu, iarăşi am fost cinstiţi, să ne minunăm de dragostea Aceluia. Şi să nu credeţi că acea schimbare s-ar fi făcut în urma propriilor noastre merite, ci mai vârtos să nu încetaţi a recunoaşte mărimea harului dumnezeiesc şi de-a pururea să mulţumiţi Lui pentru mărimea darurilor Sale.
Aşadar, voieşti să ştii cum am întărâtat asupra noastră pe acest Domn iubitor de oameni, plin de dragoste, bun, care toate le-a întocmit spre binele nostru? Dumnezeu hotărâse odinioară a stârpi tot neamul nostru, şi aşa de tare Se mâniase asupra oamenilor, încât voia să-i stârpească împreună cu femeile, cu copiii, cu dobitoacele şi cu tot pământul. El chiar spusese: „Voi pierde de peste tot pământul pe omul pe care l-am făcut! De la om până la dobitoc şi de la târâtoare până la păsările cerului, tot voi pierde, căci îmi pare rău că le-am făcut” (Facerea 6, 7). Dar nu omenirea în sine ura El, ci răutatea ei.
Şi noi, care păream nevrednici de pământ, astăzi ne-am înălţat la cer. Noi, care nu eram vrednici de nici o cinste pe pământ, ne-am înălţat la împărăţia cea de sus şi am trecut peste ceruri şi am ajuns la tronul cel dumnezeiesc; şi acea natură, care fusese alungată din rai de către heruvimi, astăzi s-a ridicat mai presus de heruvimi. Dar cum s-a săvârşit această mare minune? Cum ne-am ridicat noi la această înălţime, noi care am mâniat pe Domnul şi nu păream vrednici nici de pământ? Cum s-a înlăturat acel război? Cum s-a îmblânzit acea mânie? Cum? Căci aceasta este de mirare, că nu noi, ci El, Care cu dreptate Se mâniase pe noi, ne-a chemat la pace şi a întemeiat pacea. Cum, El a fost atacat şi El cheamă la pace? Negreşit, căci El este Dumnezeu şi de aceea ne cheamă pe noi, ca un Părinte plin de dragoste.
Să vedem, cum se face aceasta? Mijlocitorul păcii este Fiul Aceluia Care ne cheamă la pace; nu un om, sau înger, sau arhanghel, ori vreun altul dintre slujitorii lui Dumnezeu, ci însuşi Fiul lui Dumnezeu este mijlocitor. Şi ce face Mijlocitorul ? Ceea ce se cuvine mijlocitorului. Precum atunci când doi sunt învrăjbiţi se pune între dânşii un al treilea şi potoleşte mânia unuia şi a altuia, aşa a făcut şi Hristos. Dumnezeu Se mâniase pe noi, şi noi ne abătusem de la Dumnezeu, dar Hristos a intervenit între noi şi a împăcat amândouă părţile. Dar cum S-a făcut El mijlocitor? Pedeapsa pe care noi o meritam de la Tatăl, El a luat-o asupra Sa; din partea lui Dumnezeu El a suferit pedeapsa, din partea omenirii celei învrăjbite cu Dumnezeu – ocara.
Voieşti să ştii cum le-a luat pe amândouă asupra Sa? „Hristos, ne-a răscumpărat din blestemul legii, făcându-Se pentru noi blestem” (Galateni 3, 13). Acum vezi că El a răbdat pedeapsa cea pusă din partea lui Dumnezeu? Dar iată cum a luat asupra Sa şi ocara ce vine de la oameni. Zice psalmistul: „Ocările celor ce Te ocărăsc pe Tine au căzut asupra mea” (Psalmul 68, 11). Aşa a ridicat El vrăjmăşia şi n-a încetat a face şi a suferi toate, până ce iarăşi a împăcat cu Dumnezeu pe vrăjmaşul lui Dumnezeu. Şi ziua de astăzi este pricina acestor bunătăţi.
El a luat pârga naturii noastre (adică natura omenească în a ei desăvârşire) şi a dat-o iarăşi Tatălui, făcând ca un lucrător de pământ care aduce lui Dumnezeu pârga roadelor, ca prin aceasta Dumnezeu să binecuvânteze tot câmpul. El a adus Tatălui pârga naturii omeneşti, şi Tatăl a admirat jertfa, şi pentru vrednicia Celui ce a adus jertfa, şi pentru însăşi curăţia jertfei. Aşa că Tatăl a luat-o cu mâinile Sale şi a pus-o lângă Sine, zicând: „Şezi de-a dreapta Mea” (Psalmul 109, 1).
Dar cărei naturi a grăit Dumnezeu? Către natura cea omenească, ori către natura cea dumnezeiască a lui Hristos? Arătat este că aceleia căreia îi spusese odinioară: „Pământ eşti şi în pământ te vei întoarce” (Facerea 3, 19).
Nu era destul că natura omenească, prin Hristos, s-a ridicat la cer ? Nu era destul că ea a ajuns în lăcaşul îngerilor? Nu era, oare, această cinste negrăită? Însă ea a trecut mai presus de îngeri, s-a înălţat peste arhangheli, peste heruvimi şi serafimi, şi nu s-a oprit până ce a şezut pe tronul lui Dumnezeu. Socoteşte cât de jos stătea înainte natura omenească şi cât de sus s-a ridicat! Nu se putea să cadă mai jos decât căzuse omenirea, şi nici mai sus nu putea a se ridica decât a ridicat-o Hristos. Căci natura omenească prin Hristos s-a ridicat la cer. Şi ce însuşiri avea această natură mai înainte?
Eu mă opresc bucuros la înjosirea naturii noastre, pentru ca să recunosc mai bine uimitoarea ei înălţare, prin bunătatea Domnului. Noi eram pulbere şi cenuşă. Dar cel puţin aceasta nu era urmare a vinovăţiei noastre, ci din cauza slăbiciunii naturii noastre, că oamenii se făcuseră mai fără de minte decât dobitoacele, după cum zice şi psalmistul: „Alăturatu-s-a dobitoacelor celor fără de minte şi s-a asemănat lor” (Psalmul 48, 12). A se asemăna cu dobitoacele cele fără de minte înseamnă a fi încă mai înjosit decât ele. Adică, la dobitoace, lipsa de minte este ceva natural, nevinovat, dar o fiinţă înzestrată cu minte a se pogorî până la lipsirea de minte, aici este vinovăţia voinţei. Aşadar, oamenii au căzut mai jos decât dobitoacele, s-au făcut mai nemulţumitori, mai nebuni, mai vârtoşi, mai înjosiţi, mai nesimţitori decât pietrele.
Ce trebuie să zic? Cum să mă exprim? Această nevrednică omenire, cea mai fără de minte decât toate, s-a ridicat astăzi peste toate. Astăzi îngerii au văzut ceea ce de mult doreau să vadă. Astăzi arhanghelii privesc cele pe care de mult aşteptau să le vadă. Ei au văzut natura noastră strălucind de pe Tronul cel împărătesc, strălucind în slava şi frumuseţea cea nemuritoare. Căci acum, când natura omenească i-a covârşit cu cinstea, ei totuşi se bucură, aşa cum mai înainte jeleau înjosirea noastră. Deşi heruvimii alungaseră omenirea din rai, totuşi jeleau soarta ei.
Dacă oamenii simt compătimire pentru alţii, cu atât mai mult îngerii au simţit compătimire pentru noi, căci ei sunt mai plini de iubire decât oamenii. De aceea se arată îngerii pretutindeni unde se vorbeşte despre reînălţarea omenirii, atât la Naşterea lui Hristos, cât şi la învierea Sa din mormânt.
Astăzi, la Înălţarea Mântuitorului la cer, iată ce se zice în istoria Apostolilor despre îngeri: „… doi bărbaţi au stat înaintea lor în haine albe, care au şi zis: Bărbaţi galileeni, ce staţi căutând spre cer? Acest Iisus, care S-a înălţat de la voi la cer, aşa va veni, precum L-aţi văzut mergând la cer” (Fapte l, 10-l1).
Ascultaţi acum cu luare aminte. Pentru ce vorbesc ei aşa? Nu aveau oare ucenicii ochi? Nu văzuseră ei înşişi ceea ce s-a petrecut? Nu spune evanghelistul că S-a înălţat înaintea ochilor lor? (Fapte l, 9). Pentru ce, oare, s-au înfăţişat atunci îngerii şi le-au spus că El S-a înălţat la cer? Pentru două pricini:
Întâi, fiindcă ucenicii erau întristaţi pentru despărţirea de Hristos. Cum că ei în adevăr erau trişti, aflăm din cuvintele Domnului: „Nimeni dintre voi nu mă întreabă: Unde Te duci? Ci, fiindcă v-am spus acestea, întristarea a umplut inima voastră” (Ioan 16, 5-6).
Când noi ne despărţim de prieteni şi de rude, ne pare rău. Cum ar fi putut acum ucenicii să nu jelească şi să nu simtă durerea, când vedeau că se desparte de dânşii Izbăvitorul lor, Dascălul şi Sprijinitorul cel plin de dragoste, cel blând şi bun? De aceea li s-au arătat îngerii; ei trebuiau să aline durerea ucenicilor pentru ducerea Domnului de la dânşii, prin făgăduinţa revenirii Lui. „Acest Iisus, care S-a înălţat de la voi la cer, aşa va veni, precum L-aţi văzut mergând la cer”. Vă pare rău că El se ia de la voi, însă nu vă întristaţi, El iarăşi va veni. Aceasta este întâia pricină a arătării îngerilor.
Pentru a doua pricină, nu mai mică decât prima, îngerul a adăugat: „El S-a înălţat”, adică S-a înălţat, S-a ridicat la cer. Distanţa era prea mare şi ochii omeneşti nu puteau să privească trupul ce se înălţa până a ajuns la cer. Precum o pasăre, care se ridică la înălţime, se ascunde tot mai mult de ochii noştri, aşa şi trupul lui Hristos, cu cât mai sus se ridica, cu atât mai mult se depărta de ochii ucenicilor, fiindcă slăbiciunea vederii nu putea să urmărească lungimea distanţei. De aceea s-au înfăţişat îngerii, spre a încredinţa pe ucenici despre înălţarea Sa la cer, ca ei să nu creadă că El a fost luat la cer ca Ilie. Ilie a fost luat ca un rob al lui Dumnezeu, iar Iisus ca Domn; Ilie cu o căruţă de foc, Iisus a fost luat de un nor, căci şi Tatăl, precum zice Isaia, „sade pe nor” (Isaia 19, 1). Ilie, la înălţarea sa, a slobozit cojocul său asupra ucenicului său Elisei; dar Iisus, după ce S-a înălţat, a făcut să se pogoare asupra ucenicilor Săi darurile Harului şi a făcut nu numai un prooroc, ci mii de prooroci, care au fost cu mult mai mari şi mai slăviţi decât Elisei.
Aşadar, iubiţilor, să priveghem şi să îndreptăm ochii duhului nostru la a doua venire a Domnului. Apostolul Pavel zice: „însuşi Domnul întru poruncă, la glasul arhanghelului, Se va pogorî din cer, şi cei morţi întru Hristos vor învia întâi. După aceea, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi împreună cu ei în nori, întru întâmpinarea Domnului” (I Tesaloniceni 4, 16-17). Însă nu toţi. Ascultă ce zice Hristos: „Atunci vor fi două măcinând la moară, una se va lua, alta se va lăsa; în noaptea aceea vor fi doi într-un pat, unul se va lua, altul se va lăsa” (Matei 24, 41; Luca 17, 34). Ce înseamnă aceste vorbe neînţelese? Cele de la moară sunt săracii şi chinuiţii (la iudeii antici, slujnicele sau roabele erau datoare să macine făină în râşniţă), cei din pat sunt bogaţii, care au şi comoditate, şi prisosinţă. Domnul voieşte aşadar să spună că atât dintre săraci, cât şi dintre bogaţi, numai unii se vor mântui, alţii însă vor pieri. Drepţii vor fi răpiţi în nori, spre întâmpinarea Domnului, iar păcătoşii vor fi lăsaţi şi daţi osândei.
Când un rege vizitează o cetate, obişnuiesc a ieşi înaintea lui cei ce îi sunt favoriţi; iar criminalii se ţin în cetate, spre a aştepta pedeapsa lor. Tot aşa va fi când Domnul va veni la judecată. Vom fi, oare, şi noi atunci duşi spre întâmpinarea Lui? Ah, eu cunosc păcatele mele şi nevrednicia mea!
Deci, să nu se laude bogatul întru bogăţia sa şi săracul să nu se creadă mizerabil şi nenorocit. Mai vârtos fericit, şi sigur fericit, şi de trei ori fericit este cel care se va arăta vrednic în ziua aceea a ieşi întru întâmpinarea Domnului, de ar fi el şi cel mai sărac decât toţi. Iar noi, păcătoşii, să ne tânguim pe noi înşine, şi nu numai să ne tânguim, dar să ne îmbunătăţim, să ne schimbăm, pentru ca toţi să primim cu vrednicie pe împăratul îngerilor şi să putem gusta acea sfântă fericire întru Hristos Domnul nostru, Care fie proslăvit împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, în vecii vecilor. Amin.

LINK

Ziua Eroilor neamului românesc

Este Ziua Eroilor din toate timpurile şi din toate locurile, care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori pentru apărarea patriei şi a credinţei strămoşeşti, pentru întregirea neamului, libertatea şi demnitatea poporului român. În Biserica Ortodoxă Română, sărbătoarea Înălţării Domnului este ziua de pomenire a eroilor neamului românesc.

“Poporul care are sfinţi şi eroi este un popor care s-a luptat în istorie. Lupta duhovnicească a cuvioşilor, sfinţilor părinţi, a martirilor şi a tuturor sfinţilor a avut ca rodire de la Dumnezeu prin lucrarea Duhului Sfânt înălţarea lor în Împărăţia Cerurilor. Prin analogie, eroii neamului românesc care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori, se înalţă în demnitate în faţa lui Hristos, care S-a jertfit pe Sine pentru lumea întreagă care va crede în El. Pomenirea aceasta este o datorie din partea noastră ca recunoştinţă adusă lui Dumnezeu pentru jertfelnicia celor care s-au luptat pentru apărarea credinţei şi a patriei strămoşeşti, pentru libertatea şi demnitatea poporului român ca fiind daruri de la Dumnezeu”, spunea anul trecut Patriarhul României.

Istoria ca o fereastră

E rănit soldatul, geme

Cade jos şi se ridică

De duşman el nu se teme

Pumnul nu-1 împiedică.

Încă o metopă iese

Lupta dacilor răsare

Precum Iisus din iesle

O istorie apare.

Şi se tot luptau străbunii

Cum în piatră este scris

Toţi s-au dus precum lăstunii

Şi-au rămas în manuscris.

Războinici cu săgeţile-n arc

Se zbat în odgoane şi pietre

Şi luptă aprigul dac

Să apere arsele vetre.

Câmpul de luptă e lut

Amintirile de fapt, e o faptă

Bine săpată-n granit

Nu poate nicicând să fie uitată.

Cetatea e încă cetate

Cu ziduri durate în timp

Eroii în eternitate

Ne erodaţi de anotimp.

Izbânda e cea pe care ţi-o faci

E fala romanilor

Pe vatra străbunilor daci

Memoria vie a eroilor.

Neclintite metopele stau

Mărturii pe fresca de piatră

Eroii atâta mai au

Istoria ca o fereastră.

Arhitecţii încă sculptează

În otravă şi miere

Până ce reliefează

Pe Decebal care piere.

Arhitecţii sculptează şi plâng

Ei scriu memoria-n piatră

Monumentul - falnic Parâng

E strămoşeasca lor vatră.

" Drumul robilor " / Constanţa -2007

Povara

2012-05-23T08:05:00.002+03:00

Că e iarnă ori e vară

Eu tot aşa sufăr mereu

Viaţa-mi este o povară

Pe care o duc din greu.

Cade vârsta peste noi

Anii ne doboară;

Sub povara de apoi,

Mergem înspre seară.

Bătrâneţea mă apasă

Îmi îngreunează mersul.

Mă plimb cum pot prin casă,

Nu mai ştiu ce este versul.

"Versuri" - Constanţa 2012

Editura "Nelinişti metafizice"

Pentru totdeauna

2012-05-20T08:46:00.002+03:00

PENTRU TOTDEAUNA

(La nunta Adelinei)

Codrul poleit cu aur,

Livezile cu diamante,

Soarele-a căzut pe plaiuri

Peste sat cu nestemate.

În această ambianţă

Cu miros de iasomie

Merg să-şi spună "DA" pe viaţă,

Cu lacrimi de bucurie.

"Versuri" - Constanţa 2012

Editura "Nelinişti metafizice"

"Iasomie" by ~miautart

Rozalia

2012-05-19T08:37:00.002+03:00

Cântă-mi Rozalia

O doină din frunză

Cum cîntă Amalia

Nimeni să n-audă.

Cântă-mi Rozalia

Chiar de eşti în luptă

Să audă România

Dragostea ta mută.

Cântă Rozalia

Ascunde cuţitul

Unde-i duşmănia

Acolo-i iubitul.

Cântă melodia

De sus de pe deal

De unde şi via

Se varsă-n pocal

Dealul greu crescut

Duce-n cârcă via

Cu ulceli de lut

Dulce Rozalia.

Ochii-ţi de migdale

Buzele de foc

Ai plecat la vale

Să găseşti noroc

Spuma de pe buze

Curge în aval

Doinele dragi muze

Cântă din caval.

Astăzi beau un vin

Ca o poezie

Din pocalul fin

Dragă Rozalie.

"A Time to Drink" - ulei pe pânză de Mile Davidovic

Ecou

2012-05-18T06:16:00.001+03:00

Te-aştept pe prundul adormit

Sub salcia ocrotitoare

Unde cândva noi ne-am iubit

Mângâiaţi de un răsărit de soare

Sunt tot eu dar nu mai sunt

Acelaşi cu priviri iscoditoare

Aud, dar nu mai pot să-ascult

Şoaptele tale îmbietoare

E un ecou neterminat

Pierdut în colţ de stâncă

Neauzit de nimeni, dar ruinat.

Se mai resimte încă.

Iulie 2000

"Ecou" - pictură de Mircea Popitiu

Nu plânge !

2012-05-17T06:30:00.002+03:00

Nu plânge pentru a nu ştiu cât-a oară.

Nu plânge iubito, nu plânge.

Lacrima ta ca o vioară,

Inima mea o străpunge.

Ochii tăi, ochii albaştri

Din ei curg lacrimi amare

Strălucitori ca nişte aştrii,

Izvor de mărgăritare.

Vino în noaptea albastră

Să ne unim pe vecie

Toată lumea să fie a noastră,

Doar marea pe noi să ne ştie.

Căci nimeni nu poate să spună

Dacă va fi să mai fie

Îndrăgostiţi pe sub lună

Cu îmbrăţişări de poezie.

" Drumul robilor " / Constanţa -2007

Zănatice gânduri

2012-05-16T10:54:00.002+03:00

Zănatice gânduri

Şi zbura, zbura într-una

Peste zi şi peste noapte

Când privea în nouri luna

Fără vorbe, fără şoapte.

Erau gândurile mele

Ce umblau zănatice

Printre nori şi printre stele

Nebune zburdalnice

Când spre ziuă mă trezeam

Dinspre noapte către zori

Nu prea ştiam ce aveam

De mă cuprindeau fiori.

" Drumul robilor " / Constanţa -2007

Zbor continuu

2012-05-15T05:50:00.005+03:00

Zbor continuu

Ochii-mi încă nedormiţi,

Săgeţi ale timpului

Planează nedumeriţi,

Pe-o aripă-a câmpului.

Şi eu nefiresc aştept,

Vremea de dincolo de nori

Să merg mai mândru şi drept,

Împovărat de ninsori.

Înaintez prin furtună uimit

Adolescentul ce-am fost,

Şi caut nedefinit,

O lume mai bună, un rost.

" Drumul robilor " / Constanţa -2007

Marea şi tu

2012-05-14T09:51:00.003+03:00

Marea şi tu,

Cerul se cutremura

Când mă sărutai pe buze.

Luna mult se bucura,

Copacii tăceau din frunze.

Când eram pe malul ei,

Marea se învolbura.

Valul presăra scântei,

Noaptea ne înconjura.

Erai pasărea de vis,

Ce zbura, zbura mereu.

Astăzi dragostea s-a stins,

În focul lui Prometeu.

" Drumul robilor " / Constanţa -2007

Ochiul Soarelui

2012-05-13T06:14:00.002+03:00

Mă uitam

Prin ochiul soarelui

Şi mă vedeam,

Mă vedeam eu

Şi parcă mi se părea

Că aevea

Nu sunt eu

Nici tu nu erai

Aceeaşi

Când n-am fost eu

Dar eram noi îmbrăţişaţi de univers

Ochiul Soarelui

Era cu noi

Ne arunca în hăul Mării

De dorul dorului

In apa sărată

Peste oceanul lumii.

" Drumul robilor " / Constanţa -2007

Jocul de fluturi

2012-05-12T07:57:00.001+03:00

Jocul de fluturi

Joc de fluturi, nesfârşit.

Multicolor curcubeu

Pe câmpuri verde, infinit.

Unde veşnic sunt şi eu.

După fluturele-albastru,

Zburăm toţi către zenit

Pe un cer de alabastru,

Fluturăm nedefinit.

" Drumul robilor " / Constanţa -2007

Speranţe pierdute

2012-05-11T10:48:00.001+03:00

Speranţe pierdute

Opriţi orologiile toate

De la mână, din sălile de aşteptare,

Din ceruri dacă se poate

De lângă lună, de lângă soare.

Vreau o clipă de repaos

Până lângă Ursa Mare

Să uit de lume şi de haos

Să m-adâncesc în visare.

De ce atâta grabă cu secunda,

Se schimbă lumea oare ?

Aşteptaţi să vină unda

Aruncată nemilos, din Mare ?

Lasaţi orele să tacă

Opriţi de puteţi,Universul

Nu lasaţi clipele să treacă

Peste noi să vină reversul.

" Drumul robilor " / Constanţa -2007

Ca într-un vis

2012-05-08T06:46:00.001+03:00

Ca într-un vis

Ca-ntr-un vis cu stropi mărunţi

Plutesc în aer fulgi

Petale albe peste munţi

Şe aştern pe unde fugi.

Eternul vis

Te urmăreşte

În haosul de unde vii

Şi te conduce în Abis.

Nu eşti

Şi cred că nu vei fi

Fiinţa care dăruieşti

Viaţă celor care-o curmă.

Kuzma Petrov-Vodkin - Chaos (1906)

"Salut mileniul trei " - Constanta 1999

Editura Metafora

Starea de a fi

2012-05-07T09:16:00.001+03:00

Starea de a fi

Îmi sare mintea din ţâţâni

Şi creeri îmi stau să ardă

Nu ştiu, sunt la casa de nebuni

Ori sunt la mine în ogradă?

Mă simt, aşa imponderabil

Plutesc pe norii fumurii

Sunt pentru unii adorabil

Iar pentru alţii “cine-o fi”

Mă mişc în starea mea inertă

De unde vin, unde ma duc

Existenţa mea este incertă

Nu ştiu, dar mă simt năuc

"Drumul robilor" - Nelinişti metafizice

Constanţa -2007

AM ŞI EU TELEFON MOBIL

2012-05-06T06:05:00.001+03:00

Numele lui Martin Cooper cu siguranţă nu vă spune nimic, însă invenţia atribuită lui este familiară pentru mai mult de jumătate dn populaţia planetei. El ar fi inventatorul telefonului mobil.
Lui Martin Cooper i-am datora faptul că putem vorbi de oriunde: de pe munte, din staţiile de metrou sau de pe o barcă, aflată pe mare.

Deştept evreul, dar s-a şi ajuns, acum este miliardar. Bravo lui, că scapă mulţi din bucluc !

***

Dacă unul este în cârciumă şi-i merge bine mersi, aude aşa ca prin pahar, telefonul. Sare în sus, cât mai poate, iese din cârcoimă , pune telefonul la ureche “minunea” şi răspunde:

- Da, dragă, te aud, sunt la serviciu, am o grămadă de treabă.

- Bine, dragul meu, am vrut să ştiu ce faci. Vezi nu te obosi prea tare, te aştept cu patul cald.

- Alo!

- Da, eu sunt.

- Domnul Steflea, vă caut de un ceas, unde sunteţi?

- Aoleo, sefu’! Azi nu m-am dat jos din pat, am o gripă a dracului şi o temperatură de peste 38º la umbră!

- Bine, stai în pat şi fă-te bine, să nu vii la serviciu să dai gripă la toţi salariaţii. Ştii că acum avem cinci angajaţi.

- Da, să trăiţi…

După convorbire, Şteflea intră în cârciumă satisfăcut şi mai comandă un rând, la adăpostul celuralului.

***

Dar telemobilul ăsta are multe metode de folosire şi mijloace mânuire.

În maşină, la volan, e o dexteritate să conduci, să fumezi şi să vorbeşti la telefon. Ştii ce înseamnă, dacă nu ai decât două mâini?

Ţii telefonul cu o mână... volanul cu alta...Dacă ai puţină experienţă sau mobilitate prinzi telefonul între umăr şi ureche, volanul cu o mână, ţigara în cealaltă mână şi poţi să conversa, nu contează că eşti pe drum drept sau strâmb. Dacă ai noroc, scapi... Este destul de greu, trebuie să recunoaştem, dar cu puţin teribilism reuşiţi să ajungeţi la destinaţie.

Talentul de a mânui telefonulmobil însă nu se opreşte aici. Mă refer la oricare deţinător.

E o tehnică să şti să vorbeşti la celular...

Dacă eşti într-un local, neapărat să ieşi afară, cu el la ureche, să dai din mâini (numai din una), să vorbeşti tare, dar să nu se înţeleagă nimic.

Dacă eşti în aer liber şi vorbeşti la mobil, poziţia este specifică acestui comportament :

Ţineţi telefonul la ureche orice mână vă convine, cealaltă mână o ţineţi în buzunar şi un picior îl târâţi instantaneu, ca şi cum ar fi damblagiu dar nu e...

Aşa daţi impresia unui deţinător autentic de TELEMOBIL ...

Martin Cooper

Culorile mării

2012-05-04T07:34:00.002+03:00

Culorile mării

E noapte, luminile plăpânde

Nasc din stele târzii.

Marea, cu sclipiri vibrânde,

Bate-n valuri argintii.

S-a-ndrăgostit poetul de mare,

Statornic veghează pe mal,

Când luna din ape răsare

Şi pescăruşi lunecă-n val.

Rugă rosteşte poetul

Către marea de gheaţă

Şi cuvintele din pieptu-i

Vor să-i dea mării viaţă.

Se aşterne în visare

Un ecou pierdut în noapte,

Când încep să se-nfioare

Ale poetului şoapte.

Vino, Mare, mai aproape

Şi ascultă ce-ţi vorbesc,

Du-mă pe-ntinsele ape

Ca să supravieţuiesc.

Mare, eşti iubita mea,

Te găsesc acum în prag

Părăsind o lume rea,

Te îmbrăţişez cu drag.

Eu spun lumii ca să ştie

Cât eşti tu de schimbătoare,

Groază, cântec, poezie,

Leagăn pentru fiecare.

Te-am văzut mai totdeauna

Când te-mbrăţişai cu luna,

Iar în zori, îmbujorat,

Soarele te-a sărutat.

Când mai înspre primăvară

Întorci albia spre soare,

Eşti o tânără fecioară,

Eşti cea mai frumoasă Mare.

Vara, Mare, eşti albastră,

Ca şi ochii dragei mele,

Eşti oglinda din fereastră

Argintată cu mărgele.

Calde, valurile tale,

Peste trupuri dezgolite,

Se transformă-n evantaie

De fecioare despletite.

Când luceferii mai pier,

Mare, eşti tot mai sfioasă

Şi-ntr-o mantie de cer

Te asemeni c-o crăiasă.

Pescăruşii zboară-n voie

Pe deasupra apei tale,

Salvaţi de Arca lui Noe,

Aripi albe de petale.

Glasul tău este chemare

Pentru cei bătuti de soartă ?

Şi merg fără ezitare

Către nesfârşita-ţi poartă.

Esti atât de adorată

De îndrăgostiţii lumii,

Dar te schimbi aşa, deodată,

Şi iei tot în albul spumei

Toamna, Mare cenuşie,

Vii cu valurile reci,

Cu tonuri de nostalgie

Şi-amintiri pe unde treci.

Iama, Mare, eşti de gheaţă,

Sloiurile-ţi bat în maluri,

Albe valuri se agaţă,

Se adună în talazuri.

Crudă şi neiertătoare,

înghiţi vieţile-omeneşti,

Jertfă pentru tine, Mare,

Dar tu ce ne dăruieşti?

Ai luat cu tine-n frig

Tinerii ca bradul,

Tot izbindu-se de dig,

În furtună, nava Sadu.

Istoria nu-ţi va ierta,

Mare, cât ai fost de crudă

Înghiţind atâţia oameni

În mai puţin de o secundă.

Glasul mării e tumult,

„Viaţa, dragul meu, e-o clipă.

Când vorbeşti, eu te ascult

Şi dorul mi se-nfiripă”.

Mare, ai grăit prea bine,

Mi-ai răspuns şi-ţi mulţumesc,

Ai un loc şi pentru mine,

Mare, spre tine păşesc.

Valul ca un bucium sună,

Să te-mbrăţişez aş vrea,

Mare, când eşti cea mai bună,

Eu îti dau inima mea.

"O secundă de iubire" - Constanţa 1996

Dragostea în noi

2012-05-03T11:45:00.001+03:00

Dragostea în noi

Era ploaie când te-am cunoscut.

Eu ţi-am dăruit o floare,

în ochi adânc tu m-ai privit

Şi amândoi zburam spre soare.

Era ploaie, era bine

Stropi de dragoste, şuvoi

Pentru mine, pentru tine

Dragostea era cu noi.

Ne-am iubit de-a pururea

îmbătaţi de buze şi de ploi

De ne-ar fi uscat durerea,

Dragostea era în toi.

Erai tu ori eram eu,

Doar o apă şi-un pământ

Miluiţi de Dumnezeu

Lacrimă căzută-n vânt.

"O secundă de iubire " - Constanta 1996