Istoria Artei

Vlog Viena 2016 (ultima parte)

noreply@blogger.com (Anca) — Sat, 04 Jun 2016 13:23:00 +0000

Aceasta este ultima parte a vlogului de la Viena. De data aceasta ne-am întors la Schonbrunn, căci ratasem un obiectiv important și era păcat să plecăm fără să-l vedem. Vizionare plăcută și dacă vă place, puteți să-i dați un like pentru încurajare. :)

Vlog Viena 2016 (partea a II-a)

noreply@blogger.com (Anca) — Tue, 31 May 2016 20:45:00 +0000

Avertisment: multa vorbarie despre expozitiile pe care le-am vizitat la Palatul Belvedere. In plus, ne-am plimbat prin toata zona centrala a Vienei. Vizionare placuta!

Primul meu vlog: Viena 2016 (partea I)

noreply@blogger.com (Anca) — Thu, 26 May 2016 19:34:00 +0000

După cum am spus cu ceva timp în urmă, m-am apucat de vlogging. Noul meu canal se cheamă ArtMood și plănuiesc să postez clipuri despre artă și vloguri de călătorie. Acesta este primul meu vlog în care vă iau cu mine la Viena, unde am vizitat palatul Schönbrunn, grădina zoologică și împrejurimile. Vor urma părțile a II-a și a III-a. Am avut ceva emoții și să vede, dar vă rog să ignorați acest lucru.

[Visual Friday] Natură moartă

noreply@blogger.com (Anca) — Fri, 18 Mar 2016 10:57:00 +0000

Natură moartă

Lucian Grigorescu

Muzeul Bruckenthal Sibiu

Pălăria și umbrela artistului

Theodor Pallady

Muzeul K. H. Zambaccian București

Natură moartă cu ceainic

Vasile Popescu

Muzeul Bruckenthal Sibiu

Natură moartă cu iepure

Theodor Pallady

Muzeul Bruckenthal Sibiu

Natură statică cu picior de ghips

Gheorghe Petrașcu

Muzeul K. H. Zambaccian București

sursa imagini: bruckenthal, zambaccian

[opinie] Noile sculpturi din centrul vechi al Timișoarei - pro sau contra?

noreply@blogger.com (Anca) — Tue, 15 Mar 2016 21:13:00 +0000

După cum probabil știți, în piețele Unirii și Libertății din Timișoara, cât și pe străduțele din apropiere, au fost amplasate șapte sculpturi ale unor cunoscuți artiști contemporani, alese de o comisie de specialitate: Marea piramidă și Coajă de om de Mircea Roman, Supermam și Eva de Virgil Scripcariu, Ansamblu de coloane de Ion Nicodim, De-a telefonul de Bogdan Rață și Totem de Mircea Roman, care este deocamdată nefinalizată, fiind montat doar soclul. S-a ales expunerea unor opere de artă în detrimentul acelor populare statui pentru pozat răspândite pe la noi prin țară, cum sunt cele de la Alba Iulia din cetate, reprezentând oameni din trecut, cu care să-ți faci selfie-uri reușite.

Totem, Mircea Roman (nefinalizată); Supermam, Virgil Scripcariu;

Eva, Virgil Scripcariu; Coajă de om, Mircea Roman

Părerea oamenilor despre noile sculpturi din Timișoara este în mare parte negativă, așa cum reiese din secțiunea de comentarii a articolelor din presa locală. Mai mult decât atât, timișorenii sunt de-a dreptul oripilați de urâțenia și lipsa de sens a acestor statui stranii. Majoritate susțin că nu înțeleg nimic din ele, că nu reprezintă arta adevărată, că nu se potrivesc cu spațiul în care au fost amplasate, că le fac orașul de rușine. Dânșii ar prefera, în schimb, o statuie cu Tarzan și maimuța, sau în cel mai bun caz, niște sculpturi clasice ale unor personalități Timișorene.

În primul rând, timișoreanul obișnuit nu are cum să treacă mai departe de aspectul vizual al acestor sculpturi, pentru că nu e consumator de artă. Aici nu vorbesc despre persoanele care au terminat o școală de specialitate sau cele care frecventează din plăcere muzeele și galeriile. Mă refer la omul de rând, care a făcut un liceu, poate și o facultate, lucrează în comerț sau în multinaționale, poate mai și călătorește în afara țării din când în când. Unde să învețe omul acesta despre artă? La școală, unde în singura oră de educație plastică se face matematică? Acasă, unde singurele cărți de artă sunt cele din colecția Adevărul, nedesfăcute încă din folie? Ce pretenții poți să ai de la un om care nu a deschis în viața lui o carte de istoria artei, care nu știe să numească măcar un artist român contemporan, care are impresia că rolul artei e acela de a fi frumoasă, iar dacă lui nu i se pare că e frumoasă, atunci înseamnă că nu-i artă.

De-a telefonul, Bogdan Rață

Oamenii încă visează că sculptura a încremenit undeva pe timpul lui Michelangelo și că tot ceea ce nu arată ca David, e urât și lipsit de sens. Am depășit de mult acea perioadă, artiștii nu mai simt nevoia de a sculpta cu dalta în marmură siluete umane redate cu acuratețe. Arta nu are un rol decorativ, de a înfrumuseța spațiul și nu trebuie să placă tuturor din punct de vedere estetic. Opera de artă are o anumită semnificație, transmite un mesaj, te provoacă să gândești, să simți, să te întrebi. Nimeni nu înțelege în totalitate operele de artă la prima vedere. De exemplu, un critic de artă care vernisează o expoziție, simte uneori nevoia să privească lucrările chiar și câteva zile la rând pentru a le pătrundă semnificația. Așa că nu-i corect să aruncăm cu pietre în sculpturile contemporane doar pentru că nu le putem decodifica. N-ar fi mai util să punem mâna pe carte și să citim câte ceva despre artist? Timișoara are o bibliotecă de artă bine pusă la punct unde sunt sigură că se găsesc informații. Sunt curioasă dacă autorii comentariilor negative au trecut vreodată pe acolo.

Eu mă bucur mult că s-au amplasat aceste sculpturi în spațiul public, căci astfel omul de rând care ocolește muzeele și galeriile, este obligat să dea nas în nas cu arta contemporană. Fie că vrea, fie că nu vrea, ea este acolo, iar el trebuie să o privească și să facă față sentimentelor pe care aceasta i le trezește. Vrând, nevrând, aceste opere de artă ridică anumite probleme, trezesc anumite întrebări. E un început.

Totem, Mircea Roman

Îmi place și faptul că au fost răspândite prin centrul vechi al orașului. E zona cea mai frecventată de turiști, iar noul pus în dialog cu vechiul crează un contrast favorabil care scoate în evidență lucrările. Singura sculptură care nu-mi place cum a fost amplasată este Totem, din fața Muzeului de Artă. Când am trecut pe acolo, nu mi-am putut da seama dacă acea construcție rectangulară vroia să fie un soclu sau o gheretă pentru uneltele muncitorilor, căci maschează în mod vizibil instalațiile electrice folosite la organizarea spectacolelor din Piața Unirii. Soclul unei sculpturi are un rol foarte important, iar în acest caz relația soclu-sculptură este una foarte strânsă, personajul lui Mircea Roman urmând să fie atârnat într-un anumit fel de soclu. Așa că nu mi se pare normal să adăpostească instalații electrice, fire, cabluri, țevi sau alte lucruri de genul acesta. E vorba de o opera de artă, trebuia găsită o altă soluție. În al doilea rând, nu cred că din punct de vedere vizual, relația dintre sculptură și clădirea muzeului e una fericită. Din depărtare, soclul din bronz înnegrit apare ca o pată nedefinită, închisă la culoare pe fațada muzeului.

Cam atât am avut de spus deocamdată despre noile sculpturi din Timișoara. Nu le înțeleg nici eu semnificația, deși mi-am notat în gând unele idei, dar mă bucură prezența lor și le iau ca pe o provocare, ca pe un puzzle care trebuie rezolvat. Mi-ar plăcea ca publicul timișorean să le considere un îndemn către studiu, către cunoaștere, transformând negativismul în curiozitate și totodată aș vrea să văd din partea școlilor, a muzeelor și a galeriilor mai multă implicare în educarea artistică a oamenilor. Fără un pic de ajutor în această direcție, ei vor continua să respingă ceea ce nu cunosc și nu înțeleg.

sursa imagini: tion.ro, gazetadinvest.ro

[Visual Friday] Muzeele Guggenheim

noreply@blogger.com (Anca) — Fri, 11 Mar 2016 19:08:00 +0000

Muzeul Guggenheim din New York

Muzeul Guggenheim din Bilbao

Muzeul Peggy Guggenheim din Veneția

Muzeul Guggenheim din Abu Dhabi

sursa imagini: 1, 2, 3, 4

[cinq] Sărutul în pictură - 5 reprezentări celebre

noreply@blogger.com (Anca) — Thu, 10 Mar 2016 21:35:00 +0000

Sărutul în pictură a fost exploatat de artiștii din toate timpurile. Există nenumărate lucrări cu tema sărutului, însă pentru astăzi am ales primele cinci care au cel mai puternic impact vizual și emoțional asupra mea.

**1. Sărutul, Henri de Toulouse-Lautrec, 1892**

Sărutul lui Toulouse-Lautrec prezintă o scenă senzuală în care un cuplu este surprins într-un moment intim, cele două personaje fiind reprezentate sărutându-se în pat, într-o strânsă îmbrățișare. Se pare că este vorba de două prostituate înlănțuite într-un sărut pasional, deși, la prima vedere, trăsăturile incerte și tunsoarea masculină a personajului din dreapta ar putea înșela privitorul, Un lucru deloc surprinzător, ținând cont de stilul de viață boem al artistului, care frecventa cu regularitate bordelurile, barurile și cabaretele pariziene, redând în lucrările sale personaje din pătura de jos a societății: dansatoare, prostituate, clovni, dresori de animale, tema cuplului feminin fiind reluată de mai multe ori.

Interesant este stilul său pictural, dominat de linii drepte și contururi puternice. Deși nu pare, scena sărutului e pictată în ulei, probabil pe lemn. Artistul aplica deseori tușe lungi și subțiri de vopsea, lăsând să se întrezărească printre ele placa de lemn pe care picta. O mare parte a lucrărilor sale în ulei au un caracter schematic, sunt lipsite de picturalitate și pot fi ușor încadrate în categoria schițelor sau a desenelor.

Toulouse-Lautrec este unul dintre cei mai importanți pictori post-impresioniști. Din cauza unor probleme grave de sănătate, care l-au împiedicat să ducă o viață normală și să-și însoțească prietenii în activitățile lor obișnuite, Henri și-a găsit refugiul în arta sa, identificându-se mai degrabă cu oamenii din pătura marginală a societății. Artistul nu a dus lipsă de recunoaștere, fiind adesea rugat să creeze postere pentru spectacole celebre, cum erau cele de la Moulin Rouge. Lucrarea Sărutul face parte dintr-o colecție privată.

**2. Sărutul, Edvard Munch, 1896**

Imaginea sărutului apare în multe dintre lucrările lui Munch, fiind legată de „ideea caracterului distructiv al pasiunii”[1]. Artistul considera că „pasiunea unei femei poate înrobi un bărbat, poate naște gelozie sau poate absorbi forța unui individ”[2] și că „femeia este precum focul, încălzește dar și consumă”[3]. Munch a folosit culori pale, asemănate de criticii vremurilor sale cu cele utilizate de un zugrav.

Stanislaw Przybyszewski, prietenul și biograful artistului, a afirmat despre Sărutul lui Munch următoarele: „Observăm două personaje umane, ale căror fețe par să se contopească una în alta. Nu se mai poate distinge nicio trăsătură facială: tot ce putem vedea este punctul în care se contopesc, ce se aseamănă cu o ureche uriașă, devenită surdă datorită extazului sângelui. Pare a fi o baltă de carne topită: există ceva hidos în această imagine.”[4]

Munch a fost un pictor norvegian, precursor al expresionismului. Pictura Sărutul, realizată în ulei pe pânză, se află la Muzeul Munch din Oslo.

**3. Sărutul, Gustav Klimt, 1907-1908**

Un celebru sărut încremenit în timp și spațiu, doi tineri contopiți într-un singur trup, desprinși parcă de realitate, învăluiți de aura protectoare ca într-o celulă. Sărutul lui Klimt exprimă tandrețea și intimitatea în cuplu, dar și erotismul, prin simbolul falic evident care pe care trupurile celor doi îl formează. Artistul delimitează siluetele celor doi prin elemente geometrice, dreptunghiuri negre și gri de inspirație Art Nouveau în cazul bărbatului și motive organice circulare, inspirate din mișcarea Arts&Crafts, în cazul femeii, alături de spirale și linii șerpuite. Picioarele celor doi, vizibile fiind doar cele ale tinerei, se sprijină pe o pajiște cu flori, realizată în stil decorativ, singurul element care face trimiteri către lumea reală.

Lucrarea face parte din „perioada de aur” a artistului, marcată de introducerea în pictură a foiței de aur și a ornamentelor. Klimt s-a inspirat cu siguranță din mozaicul bizantin pe care l-a întâlnit în timpul călătoriei sale la Ravenna, covorul de frunze și flori fiind asemănat cu un mozaic pictat. Artistul a preluat și elemente din stilul decorativ abstract al simbolismului olandez și belgian, dar și din printurile japoneze, caracterizate prin figuri reprezentate schematic. Cele două personaje ar putea fi chiar artistul și iubita sa, Emilie Flöge, dar nu este un lucru confirmat.

Pictor simbolist austriac, Klimt a fost și fondatorul grupării artistice numite Secesiunea vieneză. Lucrarea Sărutul, pictată în ulei pe pânză, este expusă la Galeria Belvedere din Viena.

**4. Îndrăgostiții, Ren**e Magritte, 1928

Îndrăgostiții lui Magritte sunt surprinși în timpul unui sărut, dar nu e vorba de un sărut obișnuit, ci de unul în care fețele celor doi sunt înfășurate în bucăți de material menite să le ascundă chipul. Actul intim, pasional, se transformă astfel într-unul de izolare și frustrare, teme prezente frecvent în opera artistului. Vălurile care ascund figurile corespund interesului suprarealiștilor pentru măști și deghizări. Buzele nu se ating, privirile nu se întâlnesc, iar spectatorul-voyeur este privat de plăcerea de a observa spectacolul erotic dintre aceste personaje misterioase.

Pictor belgian, René Magritte a fost unul dintre cei mai importanți reprezentați ai suprarealismului. Lucrarea Îndrăgostiții a fost pictată în ulei pe pânză și se află la Muzeul de Artă Modernă (MoMA) de la New York.

**5. Sărutul, Pablo Picasso, 1969**

Tema cuplului apare frecvent și în lucrările lui Picasso, în special în ultima sa perioadă de creație. Artistul folosește o paletă coloristică sumbră pentru a reprezenta nuduri și cupluri în momente de intimitate. Lucrările cu conținut evident sexual exprimă vitalitatea și erotismul artistului, care, în ciuda vârstei sale, el apropiindu-se de 90 de ani în momentul realizării acestei picturi, simte că mai are multe de spus și de trăit: „Am din ce în ce mai puțin timp și din ce în ce mai multe de spus”[5]. Pentru artist, timpul devine foarte prețios, existența sa fiind de acum marcată de frica de a nu irosi niciun moment.

Sărutul din 1969 prezintă un bătrân cu început de chelie și barbă căruntă, sărutând pasional, aproape violent, o tânără femeie. Capetele celor doi ocupă trei sferturi din suprafața pânzei. Figurile lor parcă se contopesc, gurile aproape mușcă în graba de a trăi, de a simți, de a experimenta senzații noi alături de persoana iubită. Ochii mari, aproape ieșiți din orbite ai bărbatului, exprimă conflictul sfâșietor dintre trupul care îmbătrânește, îndreptându-se către moarte și spiritul tânăr, plin de dorințe, care nu e pregătit să părăsească încă această lume a plăcerilor. Picasso s-a inspirat evident din relația sa cu Jacqueline Rocque, pe care a luat-o de soție în 1961, la vârsta de 80 de ani. Devotat în totalitate noii sale iubiri, artistul a finalizat în decurs de un an nu mai puțin de 70 de portrete, atât abstracte, cât și figurative, dedicate tinerei sale neveste.

Deși este cel mai important reprezentant al cubismului, lucrările sale din ultima perioadă de creație abordează un stil diferit, artistul devenind precursorul neo-impresionismului. Lucrarea Sărutul bănuiesc că a fost realizată în ulei pe pânză. În prezent se află la Muzeul Picasso din Paris.

Sursa imagini: 1,2,3,4,5
[1], [2], [3], [4]: Expresionismul, Editura Aquila, Oradea, 2008
[5]: http://web.guggenheim.org/

Rubrici noi pe blog

noreply@blogger.com (Anca) — Wed, 09 Mar 2016 21:23:00 +0000

M-am tot întrebat cum să fac să postez mai des pe blog și m-am gândit să creez niște rubrici care să mă ajute să structurez informația, să o diversific și să aleg mai repede subiectul pe care vreau să îl abordez. În plus, sunt foarte utile la programarea postărilor în avans. Așa că, pe lângă subiectele spontane sau cele strict informative despre un curent artistic sau despre viața și opera unui anumit artist, voi crea postări corespunzătoare următoarele rubrici:

[contemporary Monday] - aici vreau să abordez (mai timid) teme de artă contemporană, orice mă inspiră, mă intrigă sau ma nedumerește la arta din prezent. Nu mă pricep mai deloc la acestă ramură a artei, dar consider că sunt necesare din când în când astfel de postări și vreau să mă bag și acolo unde simt că lucrurile scârțâie, chiar dacă risc să scriu lucruri lipsite de substanță.

[arhitecturART] - în această categorie voi introduce postările despre monumentele arhitecturale analizate mai îndeaproape.

[cinq] - o rubrică interesantă în care vreau să prezint cinci opere de artă din perioade istorice diferite cu o anumită temă sau care au ceva în comun. Fiecare imagine va fi însoțită de un mic text.

[Visual Friday] - în această rubrică intenționez să postez imagini cu un puternic impact vizual, fără text, astfel încât să le putem privi cu adevărat, fără a fi distrași de cuvinte. Am observat că de cele mai multe ori nu acordăm prea multă importanță privitului operelor de artă, cuprinderii tuturor detaliilor și încercării de a interpreta opera respectivă prin propriile puteri. E ca și când în școală învățam comentarii pe de rost, fără să fi citit măcar o dată lucrarea respectivă.

[pRO art] - aici îmi doresc să abordez subiecte din arta românească, pentru că suntem români și e de datoria noastră să ne cunoaștem artiștii și operele de artă celebre.

[opinie] - în această rubrică o să-mi dau cu părerea despre orice îmi vine în minte legat de artă: ce mă deranjează, ce am observat de-a lungul timpului, lucruri legate de învățământul românesc etc. Subiecte sunt, inspirație și curaj să fie. Mi-ar plăcea ca și voi să vă dați cu părerea în comentarii.

Vă las acum, dar nu înainte de a vă spune că următoarea postare va fi din categoria [cinq], lucrez deja la ea și sunt încrezătoare că în acest mod voi reuși să postez regulat și să dezvolt blogul așa cum mi-am dorit întotdeauna.

Simbolul oglinzii în pictură

noreply@blogger.com (Anca) — Wed, 10 Feb 2016 20:29:00 +0000

Prima postare după lunga pauză pe care am luat-o pe blog ar fi trebuit sa fie scurtă și ușoară, de încălzire, cel puțin așa plănuiam eu. Lucrurile au ieșit puțin altfel, căci am ales un subiect vast, dar foarte interesant, care m-a făcut să rătăcesc ore în șir pe internet și prin cărți, puțin depășită de situație: simbolul oglinzii în pictură. Ador simbolurile, îmi place să le descopăr semnificația, le-am găsit fascinante încă de pe vremea când învățam basmul la liceu.

Se pare că în antichitate oglinzile erau la fel de populare ca și în zilele noastre. Primele oglinzi au apărut cu 5000 de ani în urmă, centrul lor de expansiune fiind Egiptul și China, cultul oglinzii fiind însă cunoscut și de azteci și incași. La început oglinda era făurită din piatră, bronz sau argint cu suprafața foarte bine șlefuită, având un rol predominant ritualic. Denumirea acestui obiect în diferite limbi amplifică ideea de cercetare, mister, reflecție: speculum în latină (de unde provine speculația, însemnând inițial observarea aștrilor cerești cu ajutorul unei oglinzi), mirror în engleză și miroir în franceză (derivate de la o rădăcină verbală care înseamnă „a se mira”), oglinda având rolul de cercetare, cunoaștere și autocunoaștere.

Pe lângă aceste roluri, oglinda este instrumentul care i-a creat omului cele mai mari deziluzii, temeri, angoase. În oglindă omul își caută mereu chipul adevărat, constatând mereu deosebiri între „sinele” său și imaginea din oglindă: tainică, mută, inversată.

Hai să vedem care sunt însușirile reale ale oglinzii: oglinda redă copia fidelă a obiectului oglindit. mișcarea obiectului e sincronă copiei, reflectarea este inversată, oglinda este impenetrabilă, imaginea e impalpabilă, oglinda reflectă și obiecte ce nu intră în raza noastră vizuală (în basme eroii văd în oglindă lucruri petrecute la mare distanță), oglinda poate deforma imaginea (saloanele oglinzilor strâmbe). În cultura populară, oglinda este simbolul unei „alte realități”, devenind hotarul dintre lumea de aici și lumea de dincolo.

În urma căutărilor mele, atât cât mi-a permis timpul, am observat că simbolul oglinzii a fost des utilizat în pictură, începând cu perioada renașterii (apare însă și în antichitate, în frescele din Pompei) și culminând cu barocul, reluat apoi în arta modernă (impresionism, cubism). Am organizat imaginile în funcție de anumite teme și reprezentări specifice care cuprind simbolul oglinzii: Venus în fața oglinzii, mitul lui Narcis, tema bătrâneții și a morții, alegoria Prudenței, introducerea în pictură a unor persoane importante din afara ariei vizuale a privitorului, tema vanității (femeie în fața oglinzii).

***

Venus în fața oglinzii:

Înainte să citesc mai multe despre această temă, am tradus titlul lucrărilor ca Venus privindu-se în oglindă. Nu e corect, pentru că, analizând atent picturile de mai jos, observăm că, în realitate, poziția în care e ținută oglinda nu i-ar permite zeiței să-și admire chipul. De fapt, privitorul îi vede chipul în oglindă, iar ceea ce vede ea este imaginea privitorului privind-o. Această percepție greșită la prima vedere a reflecției în oglindă a căpătat și un nume: efectul Venus.

Venus cu oglinda

Titian, 1555

De ce au ales artiștii să o reprezinte pe zeița dragostei și a frumuseții în fața oglinzii? Primul răspuns care ne vine în minte e mândria și vanitatea, oglinda permițându-i lui Venus să își admire și să își confirme frumusețea. Dar se pare că oglinda ascunde și alte semnificații mai profunde.

Simbolul lui Venus este un cerc cu o cruce dedesubt, identic cu cel al feminității, care amintește ca formă de o oglindă. În alchimie, Venus e simbolizată de cupru. Se creează astfel o legătură între cupru, feminitate și oglindă, în antichitate oglinda fiind făurită din cupru sau bronz bine șlefuit.

Oglinda ar putea avea legătură cu ascunderea sau revelarea secretelor, cât și cu lumina. Planeta Venus e considerată aducătoare de lumină, guvernată de doi zei: Eosphoros (aducător de asfințit) și Phosphoros (aducător de lumină). Oglinda simbolizează și adevărul, căci de cele mai multe ori oglindește fața și ochii, aceștia din urmă fiind „fereastra sufletului” sau „oglinda sufletului”.

În Italia renascentistă, simbolul oglinzii și al reflecției erau des întâlnite în poezie, oglinda fiind un fel de adversar al bărbatului îndrăgostit, acuzată că ține fața femeii iubite.

Venus în fața oglinzii

Peter Paul Rubens, 1608

Venus în fața oglinzii

Peter Paul Rubens, 1615

Venus în fața oglinzii

Giorgio Vasari, 1511-1574

Istoria Artei

Vlog Viena 2016 (ultima parte)

Vlog Viena 2016 (partea a II-a)

Primul meu vlog: Viena 2016 (partea I)

[Visual Friday] Natură moartă

[opinie] Noile sculpturi din centrul vechi al Timișoarei - pro sau contra?

[Visual Friday] Muzeele Guggenheim

[cinq] Sărutul în pictură - 5 reprezentări celebre

1. Sărutul, Henri de Toulouse-Lautrec, 1892

2. Sărutul, Edvard Munch, 1896

3. Sărutul, Gustav Klimt, 1907-1908

4. Îndrăgostiții, Rene Magritte, 1928

5. Sărutul, Pablo Picasso, 1969

Rubrici noi pe blog

Simbolul oglinzii în pictură

Postări noi pe blog

Să dau sau nu la Istoria Artei? - partea a II-a

Admitere Istoria Artei Timișoara

Nașterea lui Venus - Sandro Botticelli

Biserica de lemn din Povergina

Afrodita (Venus)

Palatul Achillion, Corfu

Muzeul civilizației populare tradiționale Sibiu (II)

Muzeul civilizației populare tradiționale Sibiu

Biserica de lemn din Bătești

Să dau sau nu la Istoria Artei?

Poze de la școală

Poze expoziție Galeria Helios

Noul meu blog

Galeria Națională de Artă Veche din Palatul Barberini - Roma

Via Appia

**1. Sărutul, Henri de Toulouse-Lautrec, 1892**

**2. Sărutul, Edvard Munch, 1896**

**3. Sărutul, Gustav Klimt, 1907-1908**

**4. Îndrăgostiții, Ren**e Magritte, 1928

**5. Sărutul, Pablo Picasso, 1969**