Istoria Artei

Poze de la școală

noreply@blogger.com (Anca) — Wed, 26 Oct 2011 18:09:00 +0000

Sălile noastre de curs, spre deosebire de ale voastre, sunt împodobite din abundență cu sculpturi și picturi, o adevărată desfătare pentru privirele noastre apreciative. Mai jos o mostră.

Sunteți invidioși? Ar trebui. :)

Poze expoziție Galeria Helios

noreply@blogger.com (Anca) — Tue, 25 Oct 2011 20:02:00 +0000

Saptămîna trecută am participat la vernisajul expoziției de la Galeria Helios din Timișoara. Din păcate nu îmi amintesc titlul expoziției și nici internetul nu mă ajută. Am făcut cîteva poze cu telefonul, dar nu pot să spun că mi-au plăcut prea mult lucrările. Mai emoționant și foarte pasional a fost tangoul din final.

Noul meu blog

noreply@blogger.com (Anca) — Sat, 15 Oct 2011 08:42:00 +0000

De multă vreme mi-am dorit un blog personal, în care să povestesc verzi și uscate, dar niciodată nu am avut inspirația și curajul de a scrie. Acum vreo doi ani am mai avut o tentativă eșuată de blog personal, care se transformase încet și sigur într-un blog mediocru de modă, deci cea mai bună idee a fost să îl închid.

La un moment dat mi-am mai deschis un blog în care eram hotărîtă să postez mici povestioare inventate, dar nu am ajuns niciodată să-l folosesc. Îl țineam pentru experimentele de design pe care îmi era frică să le aplic pe Istoria Artei. Acum, după atîta timp, simt nevoia să îl transform în blog personal. M-am pus pe treabă și am scris deja cîte ceva.

cum m-am îndrăgostit în adolescență de vînzătorul-culturist

cum a reușit un iepure să-mi transforme visele liniștite în coșmaruri

cum mi-am găsit cățelul pereche (Sparky)

cum am reușit să scap de inamicul blănos din pod

Sper să vă placă.

Galeria Națională de Artă Veche din Palatul Barberini - Roma

noreply@blogger.com (Anca) — Wed, 05 Oct 2011 12:41:00 +0000

Iubitorii de pictură aflați la Roma nu trebuie să rateze o vizită la Palatul Barberini, care adăpostește Galeria Națională de Artă Veche. La construcția edificiului au participat trei mari arhitecți: Carlo Maderno, Francesco Borromini și Gian Lorenzo Bernini.

Colecția de artă cuprinde pictură din secolele XIII-XVIII. Se pot admira lucrări de Raffaello, Tintoretto, Tiziano, El Greco, Caravaggio și lista poate continua.

Scara în spirală a lui Borromini:

Galeria de pictură:

Giuditta și Oloferne

Caravaggio

Narcis

Caravaggio

Henric al VIII-lea

Hans Holbain

Fornarina

Rafael

Amor sacru și amor profan

Giovanni Baglione

Portret

Bartolomeo Veneto

Magdalena

Piero di Cosimo

Madona cu pruncul

Giulio Romano

Venus și Adonis

Tiziano

Cireașa de pe tort - plafonul pictat în trompe l'oeil de Pietro da Cortona:

sursa

sursa poze picturi

Via Appia

noreply@blogger.com (Anca) — Sat, 24 Sep 2011 09:10:00 +0000

Via Appia a fost unul dintre cele mai vechi și importante drumuri romane. Lega între ele orașele Roma, Brindisi și Apulia. Inițial a fost construit în scopuri militare, dar mai apoi a devenit drum comercial. De-a lungul drumului, se află celebrele catacombe. La începutul creștinismului, nu era permisă îngroparea morților în regiunile locuite, așa că în aceste locuri au fost săpate faimoasele morminte.

Via Appia - încă se mai păstrează în unele locuri caldarîmul de pe vremea romanilor

sursa

Mi-a plăcut foarte mult această zonă liniștită, cu peisaje frumoase și plante exotice, departe de agitația orașului. Am intrat și în catacombe, dar nu am avut voie să facem poze.

Amor sacru și amor profan - Tițian

noreply@blogger.com (Anca) — Fri, 23 Sep 2011 13:13:00 +0000

Tițian (1480-1576) a fost unul dintre cei mai importanți pictori venețieni din secolul al XVI-lea, ajungînd să lucreze pentru Papa Paul al III-lea, Sfîntul Împărat Carol Quintul al Romei și Regele Filip al II-lea al Spaniei.

Amor sacru și amor profan este o frumoasă scenă pictată de artist la începutul carierei sale, în jurul vîrstei de 25 de ani, influiențat fiind de lucrările lui Giorgione. De-a lungul timpului au fost sugerate diferite interpretări ale tabloului, iar titlul sub care îl cunoaștem astăzi i-a fost atribuit abia în secolul al XVIII-lea, cînd s-a făcut inventarul colecției Borghese.

Amor sacru și amor profan, 1514

Tițian

ulei pe pînză, 118x279 cm

Galeria Borghese, Roma

sursa

Lucrarea a fost comandată de către funcționarul venețian Niccolo Aurelio, al cărui simbol heraldic este reprezentat pe sarcofag, deasupra șuvoiului de apă. Tabloul a fost realizat pentru a sărbători nunta sa cu Laura Bagarotto.

detaliu

sursa

detaliu

sursa

Pictura prezintă două femei cu înfățișare asemănătoare, una îmbrăcată într-o amplă rochie albă și una semi-nudă, așezate deasupra unui sarcofag-fîntînă. În mijlocul lor îl recunoaștem pe Cupidon, zeul înaripat al dragostei. În fundal se observă un peisaj liniștit, scăldat într-o lumină blîndă.

Femeia în alb ar putea fi Laura Bagarotto, iar cea semi-nudă, zeița Venus care o inițiază în tainele amorului. Dacă e să ne luăm după titlul actual, femeia îmbrăcată, ținînd mîna pe o cutie de bijuterii, reprezintă dragostea profană, iar cea din dreapta, avînd în mînă o lampă pentru ritualuri, reprezintă dragostea sacră. Dacă ne uităm cu atenție la peiasjul din spatele celor două femei, observăm că în stînga este înfățișată o cetate și un cavaler călare ce urcă drumul muntos, iar în partea cealaltă e o cîmpie unde pasc oile, o apă și turnul unei biserici.

detaliu

sursa

Referitor la tema nupțială a tabloului, femeia îmbrăcată ține în mînă o coroană de mirt, planta sacră a zeiței Venus simbolizînd dragostea conjugală, iar pe sarcofag este așezat un trandafir, tot un simbol al iubirii. În partea stîngă, pe fundal, se observă un cuplu de iepuri simbolizînd fertilitatea. Dacă ne uităm cu atenție în partea opusă, apare un singur iepure fugărit de un cîine de vînătoare. Ce ar trebui să însemne asta?

De cînd mi-am dat seama că cele două femei sunt așezate pe un sarcofag, m-am întrebat ce l-a făcut pe Tițian să introducă un obiect funerar într-un tablou care celebrează dragostea conjugală. Explicația ar fi faptul că Nicolo Aurelio tocmai aflase de moartea tatălui său, Bertuccio Aurelio, un fapt trist, care nu a putut fi trecut cu vederea.

Bibliografie: Revista Art Gallery, nr. 28, Editura De Agostini, site-ul Galeriei Borghese, wikipedia

Biserica Sfînta Sabina - Roma

noreply@blogger.com (Anca) — Wed, 21 Sep 2011 11:26:00 +0000

Construită în secolul al V-lea d.Hr., biserica Sfînta Sabina din Roma este un bun exemplu de arhitectură din perioada creștinismului timpuriu. Biserica a fost construită pe locul casei unei femei numite Sabina, care mai tîrziu a fost ridicată la rangul de sfîntă. Construcția a fost începută în anul 425 și finalizată în anul 432.

sursa

De-a lungul timpului, biserica a suportat diferite renovari. Din păcate mozaicul original nu s-a păstrat, dar au rămas cîteva scene biblice importante sculptate pe ușa de lemn.

Crucificarea lui Iisus - scenă de pe ușa de lemn

sursa

Binserica are planul bazilical cu 24 de coloane corintiene reutilizate de la Templul lui Juno.

Spre deosebire de bisericile baroce, care se găsesc la tot pasul în Roma și care abundă în decorații și pictură, biserica Sfînta Sabina mi-a plăcut cel mai mult tocmai pentru simplitatea sa.

Vila Borghese - Roma

noreply@blogger.com (Anca) — Tue, 20 Sep 2011 09:26:00 +0000

Unul din locurile mele preferate din Roma e Vila Borghese. Pe lîngă construcția în sine care e superbă, adăpostește sculpturi celebre de Bernini pe care îmi doream nespus de mult sa le vad (și sunt absolut minunate!), alături de o colecție importantă de pictură din secolele XV-XVIII.

În secolul al XVII-lea, Cardinalul Scipione Borghese, nepotul papei Paul al V-lea, a transformat terenul pe care se afla o podgorie în Parcul Borghese. Vila a fost construită de arhitectul Flaminio Ponzio chiar după schițele cardinalului. În secolul al XVIII-lea, un lac artificial a fost creat în mijlocul parcului. În 1903, Vila Borghese a devenit proprietatea statului și parcul a fost deschis publicului larg.

Dintre sculpturile expuse, cele mai importante sunt:

Apollo și Dafne

Bernini

David

Bernini

Rapirea Proserpinei

Bernini

Alegoria Adevărului

Bernini

Paolina Borghese

Antonio Canova

Și picturi celebre:

Amor Sacru și Amor Profan

Tițian

David cu capul lui Goliat

Caravaggio

Madonna dei Palafrenieri

Caravaggio

Venus și Amor

Lucas Cranach

sursa poze

Sant' Andrea al Quirinale - Bernini

noreply@blogger.com (Anca) — Sat, 17 Sep 2011 09:50:00 +0000

Situată tot în Roma, pe aceeași stradă cu biserica San Carlo alle Quattro Fontane, realizată de Borromini, Sant Andrea al Quirinale, opera lui Bernini, este un alt exemplu de arhitectură barocă. La Borromini am întîlnit o fațadă încărcată și un interior lipsit de decorații. La Bernini, accentul cade pe efectele teatrale din interior, obținute cu ajutorul luminii, al picturii și al sculpturii, împreună cu diferite materiale utilizate cu măiestrie.

sursa

Construcția bisericii a fost terminată în anul 1670. Pentru realizarea fațadei, Bernini folosește, la fel ca Borromini, elementele clasice ale templului grec (coloane, pilaștrii, arhitravă, friza, cornișă, fronton), dar spre deosebire de edificiile antice sau renascentiste, unde domnește claritatea liniei și armonia proporțiilor, artistul se servește și de liniile curbe, așa cum se observă la porticul cu două coloane, deasupra căruia se află însemnele cardinalului Pamphili, cel care a ordonat ridicarea bisercii.

În interior observăm o cupola elipsoidală, dar de data aceasta bogat decorată cu elemente aurii și îngerași de marmură.

Planul oval al bisericii cuprinde patru capele secundare alături de cea a altarului.

sursa

Bernini era un foarte bun scenograf și se folosea de toate mijloacele pe care le avea la îndemînă pentru a transmite credinciosului într-un mod cît mai sugestiv mesajul biblic. Aici este vorba despre Sfîntul Andrei, care este prezentat atît în pictura din altar, cît și în sculptura de deasupra. În sculptură, Sfîntul Andrei este surprins cu ochii spre cer și cu o mînă ridicată, îndemnînd privitorul să își îndrepte privirea spre cupolă, adică spre lumea divină.

sursa

Pentru a pune în valoare tabloul din altar și pentru a obține un efect deosebit, Bernini a realizat o fereastră ascunsă care luminează discret.

sursa

După cum se observă, artistul s-a folosit și în interior de elementele specifice templului grec pe care le-a exploatat și la exterior.

În final, să punem față în față capodopera lui Bernini cu cea a lui Borromini.

San Carlo alle Quattro Fontane

noreply@blogger.com (Anca) — Fri, 16 Sep 2011 13:20:00 +0000

Stilul baroc a apărut în secolul al VII-lea sub influența Bisericii Catolice. Datorita neregulilor din sînul bisericii, a taxelor mari și a indulgențelor, în secolul al VI-lea a fost inițiată Reforma, care susținea întoarcerea la formele primare ale creștinismului. Mișcarea a luat o asemenea amploare, încît Biserica Catolică s-a văzut nevoită să reacționeze pentru a-și redobîndi puterea. Astfel a luat naștere o altă mișcare, Contrareforma, care avea rolul de a călăuzi credincioșii înapoi către catolicism. Papalitatea s-a folosit de toate mijloacele pe care le avea la îndemînă pentru a-și atinge scopul. Arta a devenit o unealtă perfecta pentru a surprinde, pentru a atrage și pentru a manipula oamenii de rînd.

Arta a intrat astfel sub dominația Bisericii Catolice, care a cheltuit sume impresionante pentru ridicarea unor noi edificii de cult. Artiștii erau nevoiți să respecte reguli stricte referitoare la creațiile lor. Fațadele bisericilor trebuiau să-l năucească pe privitor, pictura trebuia să înfățișeze scene religioase într-un mod cît mai realist, astfel încît credinciosul să simtă că ia efectiv parte la momentul biblic prezentat. Astfel a luat naștere un nou curent artistic denumit mai tîrziu baroc.

În perioada barocului, s-au remarcat doi mari arhitecți: Francesco Borromini și Gian Lorenzo Bernini. Acum ne vom concentra atenția asupra frumoasei biserici în stil pur baroc, San Carlo alle Quattro Fontane, opera celebrului Borromini.

Borromini a primit comanda în 1634 de la cardinalul Francesco Barberini, iar edificiul a fost finalizat în 1646. Biserica a fost destul de dificil de construit, fiind amplasată într-un loc strîmt, la intersecția străzii Pia cu strada Felice. În cele patru colțuri ale clădirilor se află patru fantîni, de unde și denumirea de Quattro Fontane.

Fațada bisericii este încărcată, prezentînd jocuri de plinuri și goluri. Borromini a reinterpretat elementele clasice ale templului grecesc, efectul fiind unul impresionant. Biserica prezintă o cupolă elipsoidală, care nu se poate vedea din exterior datorită locului îngust în care e așezat edificiul.

sursa

Borromini nu a simțit nevoia să decoreze puternic interiorul, considerînd că arhitectura pură poate să treansmită mesajul dorit. Observăm cupola elipsoidală, specifică barocului, inspirată de cea sferică a Panteonului.

sursa

Cînd am învățat la școală de această biserică, îmi imaginam că interiorul ei este imens. Am fost surprinsă să constat că are dimensiuni reduse și că înăuntru domnește o atmosferă intimă, plăcută.

Și în final, cele patru fîntîni care străjuiesc intersecția.

Termele lui Caracalla

noreply@blogger.com (Anca) — Wed, 07 Sep 2011 13:58:00 +0000

Academia României în Roma

noreply@blogger.com (Anca) — Tue, 30 Aug 2011 09:51:00 +0000

Gazda noastră pe timpul excursiei :D. M-am simtit foarte bine într-un asemenea loc.

Muzeele Capitoline

noreply@blogger.com (Anca) — Mon, 29 Aug 2011 10:09:00 +0000

MACRO

noreply@blogger.com (Anca) — Thu, 25 Aug 2011 13:35:00 +0000

Să rămînem în zona artei contemporane și să ne oprim puțin la MACRO (Muzeul de Artă Contemporană din Roma). Dacă la MAXII m-a frapat arhitectura uluitoare a muzeului, aici am rămas plăcut surprinsă de ceea ce am găsit în sălile de expoziție și de încă un lucru pe care o să vi-l arăt la sfârșit. Deși, dacă e să mă gîndesc bine, eram la sfîrșitul excursiei, după ce vizitasem o grămadă de locuri unul mai spectaculos ca celălat și eram deja obosită și suprasaturată de obiective culturale. Așa că m-am bucurat cu ultimele puteri de ceea ce mi-a oferit MACRO, deși ar fi fost mult mai bine dacă îl vizitam acum, de exemplu, după ce mi-am recăpătat forțele. Poate așa aș fi avut răbdare să citesc informațiile despre fiecare expoziție în parte.

Dacă ajungeți pe la MACRO, nu ratați toaleta de la parter. Parcă intri într-o altă lume, cu oglinzi care modelează spațiul și cu chiuvete care pornesc singure și care luminează. Chiar trebuia să pun și pozele acestea, mai ales că am petrecut vreo 30 de minute pe acolo, jucîndu-mă ca un copil ce sunt.

Despre expozițiile temporare se găsesc informații detaliate pe site-ul muzeului.

MAXXI

noreply@blogger.com (Anca) — Fri, 19 Aug 2011 09:25:00 +0000

Aflîndu-mă pentru a doua oară Roma, am avut ocazia să vizitez cîteva muzee de artă modernă și contemporană, o premieră pentru mine. Pînă acum nu am vizitat nici măcar MNAC de la noi, deci m-am plimbat prin aceste muzee cu ochii mari și gura cascată, încercînd să absorb toată informația din jurul meu. Surprinzător ca arhitectură mi s-a părut Muzeul Național al Artelor secolului XXI (MAXXI) și nu e de mirare pentru că e opera celebrei arhitecte iraniene Zaha Hadid. Acest muzeu din sticlă, oțel și ciment a fost inaugurat în mai 2010. Spațiul interior este structurat într-un mod neconvențional, cu scări din grătare și coridoare labirintice prin care ai impresia că te pierzi.

Interiorul și exteriorul comunică între ele. În fața muzeului, vizitatorii se pot relaxa la umbra uriașelor „lalele” roșii care noaptea luminează.

Locuri frumoase pentru oameni frumoși

noreply@blogger.com (Anca) — Thu, 28 Jul 2011 14:53:00 +0000

După cum bine știți, am petrecut patru zile în capitala Ungariei. Pe lângă obiectivele turistice pe care trebuie să le bifeze orice turist și despre care am mai scris aici, m-am delectat și cu alte lucruri mai puțin culturale, dar la fel de atrăgătoare. Iată câteva dintre ele:

***Grădina Zoologică mi-a plăcut la nebunie. Înainte să fiu pasionată de artă, vroiam să mă fac biolog, veterinar sau orice are legătură cu animalele. Văzând animale atât de frumoase, prietenoase și bine îngrijite, mi-a revenit această dorință fierbinte și dacă nu aș fi deja la a doua facultate, m-aș mai apuca de una. Grădina Zoologică este foarte mare și cuprinde diferite sectoare, printre care un pavilion cu fluturi de toate culorile și mărimile care zboară liberi pe lângă vizitatori și se așează pe tăvițețe special amenajate cu portocale și banane acoperite cu miere. Există și un acvariu unde am văzut tot felul de specii de pești, inclusiv peștișori colorați care au apărut în Nemo. Foarte drăguț mi s-a părut țarcul cu iezi și lame în care puteai intra să îi mângîi și să le dai de mîncare. Am fost în al nouălea cer cînd am pus mîna pe un leneș, de fapt pe trei, sunt atît de drăguți. Locul e foarte bine amenajat și se vizitează cam în 3-4 ore.

Niște lăbuțe interesante, numai bune pentru agățatul printre ramuri

Căinii de preerie, cele mai drăguțe animale

Un ieduț sperînd să primească ceva bun

***Fără să fiu foarte încântată, am petrecut câteva ore la Aquaworld, un parc de distracții acvatic. E un loc perfect pentru relaxare, deși nu pentru asta am mers la Budapesta. Pentru amatorii de topogane cu apă și alte nebunii, se găsesc mai multe la parcul din Szeged.

***E păcat să părăsești acest oraș fără să faci o plimbare cu vaporul pe Dunăre, mai ales noaptea. Clădirile și podurile sunt super-luminate și atmosfera e foarte romantică, mai ales dacă ești bine îmbrăcat.

Ziua nu prea circulau vapoarele, dar noaptea era o adevărată înghesuială

***Plimbarea nocturnă pe jos pe malul Dunării e totuși mai frumoasă decît cea cu vaporul. Orașul se poate admira mult mai bine așa, în plus poți să te oprești la una din numeroasele terase cochete sau dacă ai noroc, poți să te delectezi cu muzică clasică cîntată cu mare talent la pahare de cristal.

***Ca orice capitală care se respectă, Budapesta are mall-urile ei și străzile ei pline cu magazine. Chiar dacă multe branduri se găsesc și la noi, e drăguț să vii acasă cu cîteva chestii noi sau măcar cu niște suveniruri, ceea ce nu e cazul la mine (de cîte ori mi-am zis ca data viitoare voi pleca cu mai mulți bani la mine).

***Dacă nu sunteți vegetarieni ca mine, nu ratați celebrul gulaș pe care îl laudă toată lumea.

Următoarea destinație: zece zile la Roma :D.

Budapesta (III)

noreply@blogger.com (Anca) — Sat, 23 Jul 2011 10:49:00 +0000

Budapesta (II)

noreply@blogger.com (Anca) — Wed, 20 Jul 2011 13:16:00 +0000

Budapesta

noreply@blogger.com (Anca) — Mon, 18 Jul 2011 08:17:00 +0000

Turnul Londrei

noreply@blogger.com (Anca) — Tue, 28 Jun 2011 10:24:00 +0000

Construcția acestei fortărețe medievale a început încă din anul 1076 și a fost finalizată pe timpul regelui Henric al VIII-lea. Cea mai fascinantă parte a acestei construcții este închisoarea unde și-au petrecut ultimele clipe frumoasa Anne Boleyn și arhiepiscopul de Canterbury, Thomas Becket.

sursa

Fiica norocului

noreply@blogger.com (Anca) — Thu, 23 Jun 2011 11:32:00 +0000

Din seria cărți pe care nu le poți lăsa din mână: Fiica norocului, de Isabel Allende.

Acțiunea are loc în secolul al XIX-lea, în America, pe timpul goanei după aur. Autoarea prezintă povestea romantică a Elizei, o tânără adoptată de o familie de englezi, care, deghizată în baiat, înarmată cu mult curaj șă călăuzită de o pasiune oarbă, pornește în căutarea iubitului ei lovit de febra aurului.

E o lectură incitantă care te poartă prin locuri exotice și pline de farmec. De mult nu am mai citit o carte atât de captivantă.

Revista Arta - dosar 2010

noreply@blogger.com (Anca) — Thu, 23 Jun 2011 11:20:00 +0000

În sfarșit am pus mâna pe numărul din 2010 al revistei Arta, revista editată de Uniunea Artiștilor Plastici din România. Este vorba de primul număr apărut din nou după o pauză lungă de zece ani și conține o sinteză e evenimentelor artistice importante ce au avut loc anul trecut.

Revista conține texte lungi, bine documentate, susținute de imagini calitative și se adresează în special celor direct implicați în domeniul artelor vizuale. Cu alte cuvinte, nu o poți răsfoi dimineața la cafea, pentru relaxare, ci trebuie să ai mintea limpede și interesul crescut pentru arta contemporană ca să parcurgi cele 174 de pagini și să justifici cei 35 de lei pe care i-ai dat pe revistă. Trebuie să mărturisesc că până acum nu am avut răbdarea necesară să fac acest lucru, dar am citit titlurile și m-am uitat la poze. E un început, nu?

Am speranțe mari că voi reuși să o citesc pe ea și pe sora ei din 2011 în vacanța care se apropie cu pași repezi. De fapt, am multe planuri de lectură pentru biata vacanță, dar nu sunt foarte convinsă că le voi duce la bun sfârșit. Rămâne de văzut.

Revista se găsește (cu puțin noroc) la librăriile Cărturești și Humanitas și la rețelele de distribuție Inmedio și Hiparion.

Elefanți, cămile, tigrii și ponei

noreply@blogger.com (Anca) — Mon, 06 Jun 2011 09:22:00 +0000

Mai interesant decît să vezi un film despre circ e să urmărești ce se întîmplă în „culisele” unui circ adevărat. Tocmai au venit cu circul la mine în oraș. La început nu m-a interesat, pentru că nu sunt de acord cu modul acesta de exploatare a animalelor și nici nu se punea problema să dau banii pe bilet. Dar curiozitatea e mare și nu am rezistat la îndemnul de a da o tură pe acolo, poate vedem și noi ceva. Alături de alți gură-cască, am urmărit cu sufletul la gură ce se întîmplă în spatele arenei în timpul spectacolului. În timp ce un baiat curăța elefanții de paie, au intrat poneii, apoi caii și pe urmă cămilele. Într-o cușcă mare se învîrteau trei tigrii, iar în altă cușcă am reușit să văd picioarele și ochii cîtorva lei. Peste tot mișuneau iezi, probabil viitoarea mîncare a tigrilor și a leilor. Cînd erau în țarc la hipopotam, cînd la ponei, cînd afară, printre noi.

Am avut şi deosebita plăcere să mîngîi un cal.

Cred că un elefant s-ar înţelege perfect cu animăluţele mele, respectiv un chihuahua, un porc de guineea, un iepure pitic şi doi peruşi.

Apă pentru elefanți

noreply@blogger.com (Anca) — Fri, 03 Jun 2011 15:04:00 +0000

Un film impresionant, cu câteva scene dure, dar cu final fericit. Fiind vorba de povestea unui circ, eram convinsă că îmi vor da lacrimile pe parcursul filmului. Chiar dacă adoram circurile când eram copil, acum sunt total împotriva lor. Locul animalelor sălbatice e în sălbăticie, nu pe o scenă sau în cuști. În plus, detest oamenii care le tratează cu violență.

sursa

Apă pentru elefanți e ecranizarea romanului cu același nume, scris de Sara Gruen și publicat în 2006 în S.U.A. Acțiunea se petrece în anii '30, perioada Marii crize economice. Tânărul Jacob (Robert Pattinson) renunță la cariera de medic veterinar și ajunge întâmplător într-un circ, unde se îndrăgostește de Marlena (Reese Witherspoon), frumoasa soție a directorului circului. Acesta tratează atât animalele, cât și oamenii cu multă cruzime.

sursa

Elefanțica Rosie e foarte simpatică.

Suma zilelor

noreply@blogger.com (Anca) — Tue, 31 May 2011 09:46:00 +0000

Nu îmi place să citesc la comandă. Citesc când vreu eu, când am dispoziția necesară. Uneori trec luni de zile până să pun mâna din nou pe un roman sau alteori mi se întâmlplă să citesc mai multe cărți într-o săptâmână. Prefer să am cărțile mele personale, pe care să le așez în bibliotecă și să le răsfoiesc atunci când e momentul. Cărțile împrumutate parcă strigă „grăbește-te să mă termini, că trebuie să mă dai înapoi”. De câteva ori am returnat la bibliotecă romane citite pe jumătate.

În sesiune îmi revine brusc pofta de citit. Atunci absorb instantaneu orice carte neîncepută sau neterminată, care nu m-a atras altă dată. Nici nu a început sesiunea și proviziile mele s-au terminat. Ultima carte citită e Suma zilelor de Isabel Allende.

Am cumpărat-o imediat ce am aflat că e continuarea de la Paula. Am pățit la fel ca la prima carte, începutul mi s-a părut plictisitor, m-am pierdut în mulțimea de personaje și amănunte, dar am regăsit apoi atmosfera de intimitate plăcută pe care ți-o crează memoriile unui autor. Scriitoare i se adresează Paulei, fiicei sale răpusă de porfirie, povestind momentele prin care a trecut după moartea ei și schimbările survenite în familia numeroasă, în acel „trib matriarhal”, așa cum îl numește ea. Fără îndoială Isabel Allende e o femeie puternică. Nu e ușor să te confrunți în mod public cu durerea provocată de moartea unei persoane dragi, să îți reamintești momentele grele, să vorbești despre ele, să îți clarifici sentimentele, să răspunzi la întrebări pe această temă și să îți păstrezi credința, atitudinea pozitivă și simțul umorului. Am citit cartea cu drag și mi-a părut rău că s-a terminat așa repede.