Related posts:

1. Fără înfrângere, fără titlu

Foto: vgoel.blogspot.com

Cicliştii iau substanţe dopante şi fac transfuzii cu sânge proaspăt ca să-i întreacă pe alţi ciclişti. Atleţii se dopează să alegre mai repede. Fotbaliştii să reziste mai eficient efortului de pe teren şi aşa mai departe. Cu cine concurează însă arbitri? Pe cine vor să depăşească? Ce i-ar motiva să facă apel la substanţe interzise în lumea sportului? O problemă deloc la vedere este pusă pe tapet de FIFA care a decis să-i trateze şi pe cavalerii fluierului ca părtaşi la joc şi mai puţin ca pe judecători ai acestuia.

Cu cine concurează arbitri? Simplu! Cu alţi arbitri! Un fluieraş mai bine pregătit (indiferent că foloseşte metode orodoxe sau interzise) are mai multe şanse să crească atât pe plan local cât şi la nivel internaţional. Cel care o face pe scurtătură îşi trişează colegii, altfel mai talentaţi şi mai potriviţi, prin urmare, să avanseze şi să se afirme.

Jiri Dvorak, şeful departamentului medical din FIFA: “Este o propunere pentru viitor care include şi prezenţa testelor antidoping în rândul arbitrilor. Nu considerăm că avem de-a face cu o problemă în acest moment, nu avem indicii că se întâmplă lucruri necurate ci vrem pur şi simplu să tratăm şi arbitri cu aceeaşi unitate de măsură cu care tratăm fotbaliştii.”

Pe de altă parte, David Howman, directorul general al agenţiei internaţionale antidoping propune o altă uniformizare, de data aceasta a fotbalului cu celelalte sporturi. Jucătorii prinşi dopaţi şi ulterior suspendaţi nu se pot antrena cu echipele de club în perioada în care sancţiunea este valabilă. În acelaşi timp, atleţii spre exemplu, dar în marea lor majoritate toţi sportivii disciplinelor individuale îşi pot vedea liniştiţi de antrenamente chiar dacă s-au dopat. În aceste condiţii şi fotbaliştilor li se va permite dreptul de antrenament mult mai repede decât se întâmplă în prezent.

Related posts:

1. Despre arbitri, spre mai bine
2. FIFA: Patru schimbări pe meci
3. FIFA şi berea de la mondiale

Foto: telegraph.co.uk

Englezii s-au trezit din amorţeală şi au dat de comportamentele reprobabile pe care le părăsiseră pentru o vreme. Rasismul, forma verbalizată, bineînţeles, a făcut ravagii în Premier League. Terry cu Anton Ferdinand sau Suarez cu Evra au fost cazurile ultramediatizate şi departe de a fi încheiate. Pe fostul căpitan al Angliei îl aşteaptă procesul imediat după europene iar pe toţi fotbaliştii care vor începe sezonul viitor îi va paşte o nouă clauză în contract.

Asociaţia fotbaliştilor profesionişti din Anglia a fost de fiecare dată de partea jucătorilor, fie că au fost victime sau agresori. Rolul de mamă a răniţilor sau de împăciuitor din oficiu a fost destul de dificil pentru Gordon Taylor şi ai lui, care au aşteptat cu sufletul la gură să se termine campionatul. Acum, CEO-ul asociaţiei a scos din plic o propunere pe care vrea să o vadă literă de lege: rasismul devine infracţiune majoră, stipulată ca atare în contract, iar cel dovedit că a comis ceva în sensul ăsta poate fi dat afară pe loc de la gruparea la care joacă.

Comitetul consultativ al Premier League şi Football League (primele 4 divizii) va lua în discuţie propunerea iar zvonurile spun că aceasta va fi adoptată fără probleme.

Decizia de concediere a unui jucător care se face vinovat de acte rasiste aparţine clubului care îl are sub contract, dar şi acesta poate fi tras mai departe la răspundere, în cazul în care va decide să ţină partea ”infractorului”.

Proiectul poate fi privit şi ca o înfrângere. Asociaţia fotbaliştilor profesionişti a investit în ultimul deceniu resurse destul de generoase în campanii pentru combaterea rasismului de la copii şi juniori şi până la cel mai înalt nivel. O pedeapsă dură în regulament trădează ineficienţa proiectelor pacifiste şi întăreşte convingerea că doar frica păzeşte pepenii în cel mai eficient mod posibil!

Related posts:

1. Rasismul mai face o victimă: Terry nu mai e căpitanul Angliei
2. Terry fără banderolă, Capello out, rasismul rămâne!
3. Cum funcţionează rasismul subînţeles. Fowler şi fotografia colorată

Foto: ziuaveche.ro

Vine o vreme când priveşti peronul gol, trâmbele de praf pe care le ridică vântul şi nu mai poţi alunga gândul că te joci cu vorbele, că nu se poate trăi astfel, că pustiul este chiar mai rău decât frica sau, dacă vreţi, o altfel de frică. Descoperi ceea ce ştiai de la început, că aşteptarea are valoare câtă vreme aştepţi să se întâmple ceva, câtă vreme îţi poţi închipui că se va întâmpla ceva, chiar dacă nu se va întâmpla nimic. Altfel, aşteptarea devine un timp gol. Să aştepţi aşteptarea înseamnă moarte.

Nu ştiu dacă Lucian este la curent cu viaţa pe un peron a lui Paler dar a gustat din ea, fără îndoială. Sau, mai corect spus ar fi că alţii l-au făcut să o guste cu forţa.

Berrio, Joppy, Andrade, Zuniga, iarăşi Andrade, Miranda, Brinkley (15 octombrie 2010, o dimineaţă devreme de vineri), Magee, Mendy sau Johnson au fost fie prea tineri, prea bătrâni, prea moi sau nemotivaţi, prea scunzi sau prea înalţi.

Froch nu se încadrează în niciuna dintre categoriile de mai sus. Cel puţin nu acum, înainte de meci. Să sperăm că victoria cu britanicul va fi privită cu mai multă reverenţă şi că unul dintre puţinii campioni reali ai sportului românesc din acest moment va fi tratat ca atare, chiar dacă tradiţia ne-a obişnuit să fim indulgenţi cu mediocritatea şi duri cu performanţa adevărată.

Succes Lucian! Îţi tin pumnii la fel ca întotdeauna, la fel ca în ultima noapte din februarie 2008.

Related posts:

1. Bute

Foto: AFP PHOTO / JOHN MACDOUGALL

Marile transferuri au devenit în primul rând lovituri de marketing dar nu şi-au uitat scopul pentru care au fost create: întărirea unui compartiment sau al altuia cu un fotbalist peste nivelul celor deja existenţi la echipă. În lumina prezentului, interesul lui Manchester United pentru Robert Lewandowski pare destul de ciudat. Ce vrea sir Alex de la viaţa unui polonez care nu driblează la fel de mult ca alţii, nu marchează la fel de mult ca alţii, nu pasează la fel de mult ca alţii şi care, practic, nu are niciun fel de potenţial de imagine în genul vedetelor clasice?

Lewandowski a încheiat sezonul pe cai mari: 30 de goluri în 46 de meciuri. Jucătorul numărul unu din Bundesliga, campion cu Dortmund. Să nu uităm însă şi de precedenta ediţie de campionat. Acelaşi polonez pierduse postul de titular în favoarea lui Lucas Barrios  şi abia dacă se apropia de o treime din golurile prezentului. Nu ar fi fost folosit atât de mult în 2011/12 dacă paraguayanul (între timp plecat la Guangzou Evergrande pe o căruţă de bani) nu s-ar fi întors accidentat de la Copa America.

Lewandowski are în schimb o caracteristică rară a jucătorilor de rasă, una pe care scoţianul Ferguson de la United pune mare preţ, şi anume prestaţiile din meciurile cu miză. Anul acesta, atacantul polonez a jucat de 3 ori împotriva celui mai tare adversar, Bayern, de două ori în campionat şi o dată în cupă. A înscris de patru ori. Huntelaar, Reus, Pizzaro şi Podolski, ca să numim câţiva dintre atacanţii la modă în Bundesliga, au împreună un singur gol marcat împotriva aceluiaşi Bayern.

E adevărat, Lewandowski nu driblează ca Maradona. O face în schimb ca van Persie! Actualul vârf al lui Dortmund a reuşit 49 de driblinguri în campionat, adică 1,4 pe meci. Olandezul lui Arsenal, golgeter în Premier League, are 42, adică 1,1 pe meci. Tot pentru comparaţie, Kun Aguerro, ginerele lui Maradona (dacă tot am amintit de el!) are 56 de driblinguri în sezonul trecut, în medie 1,6 pe meci.

Rândurile de mai sus ne îndreaptă către o concluzie: Lewandowski nu e un atacant specializat (viteză, travaliu, om de careu) ci unul care le poate face pe toate, cu măsură. Contestatarii polonezului la United îi aduc aminte lui sir Alex că mai are aşa ceva în echipă, cu referire clară la Rooney. Ei bine, despre Wayne am povestit aici, într-o comparaţie măgulitoare pentru atacant, cu Lothar Matthaus. Tocmai pentru că are, sir Alex mai vrea. Odată cu retragerea lui Rooney spre centrul terenului, United va avea nevoie de un vârf complet, ceea ce Welbeck sau Chicharito nu sunt. Ba mai mult, Lewandowski ar porni şi cu un bonus faţă de Rooney: are aproape 10 centimetri în plus şi este un pericol real la cornere.

Deocamdată Lewandowski este cotat pe la 15 milioane de euro, de două ori mai mult decât în urmă cu un an. Cota sa ar putea să crească şi mai mult după europene, acolo unde va fi titular în naţionala Poloniei. Preţul unui eventual transfer va urca însă spre 20-25 de milioane, asta şi pentru că atacantul mai are doi ani de contract cu Borussia, iar Klopp nu se grăbeşte să vândă.

Related posts:

1. Sir Alex Ferguson şi-a desemnat succesorul la Manchester United
2. Lewandowski, numărul 1 pentru Polonia la Euro 2012
3. United nu cumpără alt portar. Îl trimite pe De Gea să se opereze la ochi!

Foto: vivasport.ro

Titlul de campioană rămâne o chestiune de onoare şi orgoliu indiferent de ţară sau context. Ultimul din România le-a revenit celor de la CFR Cluj, nu fără scandal, acuzaţii de meciuri aranjate şi procese pe la TAS, dar asta nu mai este demult o noutate în competiţia internă. Dimpotrivă, vorbim despre ceva adânc înfipt în inima fotbalului românesc şi nu ar trebui să ne surprindă deloc. Dacă facem apel la istorie, chiar prima ediţie a unui campionat jucat pe la noi a fost decisă tot sub zodia aranjamentului. Veştile proaste pentru echipele din capitală au şi ele legătură cu istoria şi cu cifrele unei perioade extrem de faste pentru provincie.

CFR a luat titlul în 2012, îl câştigase şi în 2010 dar şi în 2008. Anul trecut, onoarea i-a revenit Oţelului. În 2009, prima a fost Unirea Urziceni, campioana surpriză a lui Dan Petrescu, între timp, campioana desfiinţată.

Dinamo este ultima echipă din Bucureşti care a câştigat campionatul. Spartanii lui Rednic se impuneau în 2007. Nimănui nu-i trecea atunci prin cap că vor urma cinci ani de secetă pentru marile echipe ale capitalei.

Cinci ani, asta deja înseamnă istorie. Una scrisă proaspăt, pentru că niciodată în trecutul vizual nu au mai trecut cinci ani consecutivi fără ca o echipă din Bucureşti să ia fie şi doar o ediţie de campionat. Pentru precedent, trebuie să scormonim până în perioada interbelică. Atunci, Chinezul Timişoara domina cu autoritate prima scenă a fotbalului românesc şi câştiga şase titluri consecutive (1921-1927).

Chinezul. O echipă fără pic de legătură cu Asia. Numele venea de la Paul Cneazul, un general din armata lui Matei Corvin, pe care etimologia populară l-a transformat din cneaz în chinez.

Chinezul. Una dintre primele formaţii româneşti acuzate de blat. Timişorenii au câştigat titlul din 1924 după un duel al contestaţiilor în care unele adversare au fost depunctate iar sfertul de finală al întrecerii a fost rejucat după ce timişorenii pierduseră iniţial în faţa Societăţii de Gimnastică Arad. (mai multe detalii AICI şi AICI)

Dacă ne-am săturat de urletele de la televizor care curg, aproape previzibil, după fiecare etapă, să ne gândim doar la ziarele vremii! Gazeta Sporturilor, 27 mai 1930: “La Timişoara s’a trecut la rebut Chinezul pentru că aşa cerea interesul celor certaţi cu morala. La Craiova şi Constanţa s’au înscris scoruri de comandă, iar la Bucureşti avem indicii sigure că s’au traficat cu cea mai neruşinată lipsă de simţ matchuri importante de campionat”.

Dar asta nu e tot. Chiar şi prima ediţie a campionatului românesc este învăluită în aroma aranjamentelor. De fapt, a falsului. În 1909, pe teren ar fi câştigat Colentina. În actele federaţiei este înscrisă Olympia. Presa, altfel delicioasă, a tăcut în acest caz, iar adevărului i s-a rezervat un loc la umbră.

No related posts.

Foto: football-pictures.net

Nemţii rămân sobri până la capăt. Sunt singurii care fac bani într-un fotbal în care englezii continuă să fie cheltuitorii planetei. Dacă în Premier League, un transfer ieftin înseamnă 4-5 milioane, uneori chiar şi 10 dacă fotbalistul în cauză prinde o poziţie rezonabilă în topul marcatorilor, Bundesliga rulează la nivelul sutelor de mii. Campionatul care a trecut propune şi el câţiva fotbalişti aduşi pe sume derizorii, ba chiar gratuit şi care s-au dovedit oameni de bază în noile lor formaţii.

Despre englezi am povestit AICI. Friedel, Bellamy sau Demba Ba, toţi sosiţi pe degeaba, au impresionat şi le-au dat motive de bucurie celor care au decis să mizeze pe ei. La fel Sigurdsson sau Adebayor, jucători împrumutaţi pentru 500.000, respectiv 2,2 milioane de euro.

La rândul lor, echipele din Bundesliga au mizat atât pe experienţa veteranilor cât şi pe tineri gata să se afirme.

Related posts:

1. Ieftini şi buni. Premier League, ediţia 2011/12
2. Buni în 2011. Promisiuni pentru 2012
3. Bundesliga. Un campionat discret dar eficient

Foto: cardealerdata.blogspot.com

Acum câteva zile v-am prezentat povestea în imagini realizată de Jeremy Ullmann pe baza teoriei din The Butterfly Effect. Momente care nu s-au întâmplat niciodată dar pe care atât de mulţi le-au aşteptat să se întâmple. Teoria haosului funcţionează şi în reclame. Independent de creaţia studentului din Hertfordshire, o televiziune de top din Anglia întâmpină europenele cu un promo asemănător.

CM 1966. Anglia campioană mondială. Ce frumos a fost pentru ei, cu tot cu furăciunea lui Tofik Bahramov, primul arbitru cu statuie timbru şi stadion, laureat al Fluierului de Aur, chiar dacă cel în cauză a oficiat mai mult la tuşă!

CM 1970, Anglia campioană mondială? Ei bine da, Anglia nu a fost eliminată (ca în realitate) în sferturi de aceiaşi nemţi pe care îi bătuse cu patru ani mai devreme. Nu! S-a calificat până în finală, pe care a şi câştigat-o!

La fel şi în 1974, 78, 82, 86, 90 şi aşa mai departe. Să nu uităm europenele! Anglia le-a câştigat pe toate! În loc de 40 de ani de secetă, 4 decenii de triumf!

Arată bine în visul promoţional realizat de cei de la ITV înaintea turneului final din Ucraina şi Polonia. Numele clipului este sugestiv: “dacă visele englezilor s-ar fi împlinit” iar morala este un pic amărui-britanică: măcar acum faceţi ceva!

http://www.youtube.com/watch?v=t7UmvGSzCTE

Related posts:

1. A făcut istorie cu un număr pe care nu l-a vrut niciodată. Povestea lui Thierry Henry
2. El Clasico. Meciul care începe şi nu se termină niciodată
3. Piţi, du-i în B! Antrenorii, rezultatele şi galeriile care vor să se simtă bine

Foto: moillusions.com

În Tehnică & Execuţii am prezentat tot felul de modalităţi inventive de atingere a scopului în fotbal. Fie că a fost vorba de gol sau de un driblig cu efect, fotbaliştii s-au dovedit de fiecare dată cu un pas înaintea adversarilor şi uneori chiar a regulamentelor. Donkey Kick, spre exemplu a rezistat doar cât a durat sezonul în cauză pentru că FIFA s-a grăbit să scoată în afara legii minunăţia la care s-au gândit doi băieţi de la Coventry. Şi în subiectul articolului de astăzi este vorba tot despre doi băieţi. De această dată israelieni.

Am mai spus-o. Fotbalul înseamnă şi disimulare. Este o partidă de poker în 22 pe o masă mult mai mare, dar în esenţă, regula de bază rămâne valabilă: nu trebuie să laşi oponentul să ghicească ce ai în mână sau care este următoarea mutare.

Lovitură liberă. Atenţia defensivei şi a portarului se concentrează pe executant, fixat cu mare atenţie din toate părțile. Cum ar fi însă ca executantul să fie provocat de un coechipier care îi contestă dreptul de executare a loviturii? Cum ar fi câteva îmbrânceli, ca din întâmplare, imediat ce arbitrul fluieră, suficient de convingătoare pentru a atrage atenţia dar suficient de scurte pentru a nu provoca întreruperea partidei?

Concentrarea adversarilor este atrasă în capcană iar adevăratul executant, un al treilea, şutează peste zidul imobil care admiră cearta improvizată şi pe lângă portarul care reacţionează cu o secundă prea târziu.

Mai jos, exemplificarea video!

http://www.youtube.com/watch?v=_nPPAOpgQns

No related posts.

Foto: goal.com

Campionatele sud-americane nu sunt pentru cei slabi de inimă. Victoria şi înfrângerea nu sunt doar concepte abstracte, bune pentru palmares sau clasamente. Cei care nu reuşesc să ţină pasul se aleg cu obişnuitele fluierături din tribune dar lucrurile nu se opresc aici. Fini psihologi, suporterii argentinieni ştiu că frica face minuni, aşa că se pricep de minune să o răspândească în rândul fotbaliştilor.

Acum ceva vreme, Teo Gutierrez de la Racing Club şi-a ameninţat un coleg la vestiare. L-a luat în vizorul pistolului de paintball pe care îl avea în dotare după o ceartă monstru. Gutierrez fusese eliminat la un meci de Copa America iar coechipierii îi ceruseră socoteală.

A urmat apoi primul avertisment din partea suporerilor. Zeci de cârje aruncate pe teren, simbolul neputinţei jucătorilor care nu aduceau victoriile atât de dorite.

http://www.youtube.com/watch?v=iYgMJnZQeRQ

Cum favoriţii nu au depăşit momentul, suporterii au decis să intervină direct şi în forţă. Giovanni Moreno şi Federico Santander părăseau antremanentul când o maşină le-a tăiat calea. “Dacă nu câştigaţi meciul viitor veţi suporta consecinţele” ar fi spus unul dintre suporteri în timp ce îi ţinea un pistol (adevărat, de data aceasta) lipit de picior lui Moreno.

“I-au spus lui Gio că îl împuşcă în genunchi şi nu va mai juca niciodată fotbal. Amândoi eram foarte speriaţi. Am crezut sincer că respectivul îşi va duce ameninţarea până la capăt chiar atunci, pe loc!” a declarat ulterior Santander pentru Reuters. Informaţia a fost confirmată pentru Fox News de agentul jucătorului, Agustin Jimenez.

Ameninţarea ar putea avea şi un alt sustrat. Giovanni Moreno se află pe lista de achiziţii a lui River Plate, iar fanii nu concep ca vedeta să plece în curtea rivalei.

Poliţia a demarat o anchetă în acest caz dar până la această oră agresorii nu au fost identificaţi.

Racing Club se află pe locul 16 în Clausura după 15 etape disputate, la doar cinci punce de ultima poziţie a clasamentului.

Related posts:

1. El Charro
2. O poveste despre mânuşi în patria mâinilor goale
3. Echipamentele naţionalelor pentru Euro. Ciudăţenii, Suedia argentiniană, Rusia prea puţin animată