Izvoare de filosofie

Edițiile din 27 sept. și 4 oct. 2014. Către Pacea Eternă? Geopolitica în contextul filosofiei relațiilor internaționale

2014-09-25T15:31:00.003+03:00

Invitat: cercet. șt. dr. Lucian-Ștefan Dumitrescu

„Nu ne putem dezbăra de-o anumită revoltă sufletească, când privim acțiunile oamenilor pe marea scenă a lumii; unele fapte izolate par, ce-i drept, călăuzite de înțelepciune, dar, în sfârșit, toate la un loc le vedem țesute din prostie, vanitatea copilărească, adeseori și din răutate și pornire copilăroasă de distrugere. Astfel, la urma urmei, nu știm ce ideea să ne facem despre genul nostru atât de trufaș în temeiul superiorității însușilor sale”.

Această atitudine de „revoltă sufletească” pe care și-o manifesta Kant față de iraționalitatea ce domină raporturile dintre statele din vremea sa, fapt care l-a și motivat să elaboreze un proiect filosofic de „pace eternă”, este împărtășită astăzi de milioane de oameni, inclusiv de noi, românii, pe măsură ce focarele de război locale tind să se generalizeze și să conducă, cum îngrijorat vorbea recent Papa Francisc, către al Treilea Război Mondial „fragmentat, cu crime, masacre, distrugeri”.

Pe acest fond de îngrijorare generalizată, teoreticienii și experții în relații internaționale au reactivat resursele conceptual-explicative ale geopoliticii, adică a acelei abordări interdisciplinare ale relațiilor internaționale, situate la intersecția dintre științe politice, drept internațional și jurisprudență, geografie, sociologie, antropologie, filozofie, care pleacă de la premisa că înțelegerea realistă a relațiilor planetare trebuie să aibă în vedere, deopotrivă, statul-națiune cât și organismele internaționale suprastatale.

Care sunt fundamentele filosofice și conceptele de bază ale geopoliticii? Care sunt principalele teorii clasice și contemporane ale domeniului și în ce măsură ele pot capta realitatea dinamică și contradictorie a relațiilor internaționale? Care au fost motivele pentru care geopolitica era, până nu demult, incriminată intelectual, iar astăzi se află în prim planul abordărilor experților și strategilor internaționali? În ce constă deosebirea dintre modern și post-modern în geopolitică? Cum se explică că proiectele filosofice iluministe de „pace eternă” au eșuat lamentabil? Ce sensuri ale „internaționalului” extragem din proiectele actuale de globalizare a lumii? Cum rezolvă geopolitica tensiunea dintre național și naționalism? Dar pe aceea dintre identitate și globalizare? Care sunt relațiile geopolitice actuale și care este poziția României în acest context relațional? Către ce realității internaționale viitoare ne îndreptăm și în ce măsură geopolitica poate face anumite predicții teoretice?

Acestea sunt principalele întrebări la care vom încerca să răspundem, firește cu ajutorul dvs., în două ediții succesive ale emisiunii Izvoare de filozofie. Vă aștept intervențiile radiofonice la cunoscutele telefoane ale RRC: 021/311.12.40; 021.319.05.05

Invitat în studio este d-l Lucian-Ștefan Dumitrescu, cercetător ştiinţific la Institutul de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale al Academiei Române şi lector asociat la Facultatea de Sociologie, Universitatea Bucureşti, un reprezentant strălucit al noii generații de intelectuali românii cu formație interdisciplinară: drept, științe politice, sociologie, geopolitică. Domnia sa este absolvent a două facultăți, drept și sociologie, posedă două mastere și un doctorat în sociologie. Pregătirile pentru un al doilea doctorat, în filozofie, sunt finalizate, urmând ca într-un scurt răgaz de timp domnia sa să susțină public o teză despre natura multiculturalismului contemporan. ( a se vedea și ediția emisiunii din 20 martie 2014 postată pe acest blog).

Detaliind, în ediția din 27 sept. vom încerca, împreună cu dvs. și invitatul din studio, să identificăm fundamentele filosofice ale geopoliticii. Care a fost contextul filosofic al aparției acestui domeniu și care au fost principalele dispute reflexive? Poate fi considerat Imm. Kant, autorul celebrului opus Către pacea eternă, întemeietorul geopoliticii? Care sunt fundamentele științifice clasice ale geopoliticii și ce concepte au rezistat în timp? Care sunt puterile și limitele explicative ale acestei abordări interdisciplinare a relațiilor internaționale? Cine au fost reprezentații clasici europeni și americani și care este contribuția istorică a geopoliticii românești? Cum se explică renunțarea temporară la explicații de tip geopolitic? Acestea sunt principalele întrebări ale primei dezbateri care aduce în prim plan, cum remarcați, o serie de lămuriri preliminare privind statutul interdisciplinar al geopoliticii și legătura ei intimă cu filosofia.

Evident că în ediția din 4 oct. vom încerca să răspundem la celelalte întrebări deja enunțate mai sus, într-o încercare de înțelegere geopolitică a amenințărilor generate de o serie de politici internaționale iresponsabile, despre care mulți dintre noi credeau că aparțin istoriei.

Ediția din 20 sept. 2014 Filosofie fără frontiere. Congresul European de Filozofie Analitică la a opta ediție

2014-09-17T20:24:00.004+03:00

Invitat: lector univ. dr. Sorin Costreie

Cultura reflexivă românească a trăit, de curând, cel mai important eveniment filosofic din anul 2014. Este vorba despre cel de-al optulea Congres European de Filosofie Analitică (ECAP8), organizat de Universitatea din București și Societatea Română de Filosofie Analitică, ce și-a desfășurat lucrările în capitală, în perioada 28 august – 2 septembrie. Statisticile sunt impresionante. Au participat în jur de trei sute de filosofi reprezentând majoritatea țărilor europene, dar și Brazilia, Canada, Chile, Iran, Israel, Mexic, SUA, Noua Zeelandă, Quatar ori Emiratele Arabe. De asemenea, marile universități, aflate în topul cercetărilor specifice filosofiei analitice, precum: Oxford, Cambridge, Sorbona, Toronto, John Hopkins, Edinburgh, Munchen, Milano, Barcelona etc. au fost reprezentate de cercetători de notorietate din rândurile cărora nu au lipsit „vedetele” filosofiei analitice: Kit Fine, Jennifer Saul ori Susanne Bobzien, conferențiarii plenari ai acestui Congres. ( a se vedea site-ul Congresului http://ecap.esap.info)

Care sunt dominantele tematice actuale pe care le-a devoalat acest dialog filosofic planetar? Ce noutăți filosofice au fost comunicate cu prilejul lucrărilor acestui mare eveniment? În ce măsură practicile noastre reale de viață sunt prezente în agenda de cercetare a acestor filosofi analitici?

Acestea sunt principalele întrebări asupra cărora se va concentra dezbaterea în direct, din această prima noastră întâlnire pe calea undelor, după pauza din vară, la care vă invit să participați prin intermediul cunoscutelor telefoane ale RRC 021/311.12.40; 021.319.05.05

Invitat în studioul de emisie este d-l lector univ. dr. Sorin Costreie, unul dintre filosofii români reprezentativi pentru direcția analitică de gândire, coordonatorul echipei de organizare ce a mijlocit acest dialog științific planetar. (A se vedea, http://www.srfa.ro/costreie-sorin)

2014 VARA - EMISIUNEA IZVOARE DE FILOSOFIE INTRĂ ÎN VACANȚĂ

2014-07-05T13:35:00.001+03:00

DRAGI PRIETENI AI EMISIUNII

Ne reauzim pe data de 20 septembrie, cand grila de vara a RRC va fi înlocuită cu grila de toamna-iarna.

În grila de programe ce va urma, emisiunea Izvoare de filosofie își păstrează aceleași repere orare: 17.00-17.45.

Vă mulțumesc pentru fidelitate!

Va doresc o vacanță odihnitoare,

Constantin Aslam

Ediția din 28 iunie 2014. Cine suntem noi? Autocritica națională - o constantă a culturii reflexive românești Invitat: prof. univ. dr. Constantin Schifirneț

2014-06-26T22:43:00.002+03:00

Invitat: prof. univ. dr. Constantin Schifirneț

”România modernă se fundează pe o conştiinţă nemulţumită ce se manifestă într-o aşteptare nerăbdătoare şi o critică cotidiană faţă de propria noastră soartă”.

Această frază, rostită în tinerețe de Emil Cioran, pare a surprinde una dintre dominantele majore ale culturii noastre reflexive, ce debutează odată cu Titu Maiorescu, și anume scrutarea identității naționale prin adoptarea unei atitudini critice față de noi înșine.

Sub semnul acestei atitudini de luciditate și autocritică națională întemeiată rațional, pe care o putem recunoaște în personalitatea marilor noștri cărturari, trebuie să plasăm și recenta lucrare Românii, cum au fost și cum sunt, semnată de cunoscutul om de cultură, filosof, sociolog și editor Constantin Schifirneț, care ne propune, într-o serie de abordări teoretice și interpretări personale, noi înțelesuri asupra constelației de valori promovate de spiritul (auto) critic în cultura noastră de ieri și de azi. „Cartea prezintă, subliniază autorul în Introducere, oameni, idei și fapte ale românilor așa cum au fost și cum sunt dincolo de conotațiile ideologice sau conjuncturale. Textele constituie comentarii asupra unor teme esențiale ale culturii noastre, dar și asupra unor idei fixe sau clișee despre identitatea românească. Caut să dovedesc că numai studiul direct al realității și cunoașterea în profunzime a marilor idei românești sunt profitabile”.

Care sunt instrumentele conceptuale și teoretice actuale ale autocriticii naționale? Iată întrebarea esențială în jurul căreia se va coagula dezbaterea pe care vă invit s-o urmăriți în întâlnirea noastră din această săptămână pe calea undelor.

Ediția din 21 iunie 2014. Există o metodă corectă în filosofie? Gândirea pentadică sau disputa dintre cinci și alte numere filosofice. Invitat: acad. Alexandru Surdu, Vicepreședinte al Academiei Române

2014-06-19T14:26:00.005+03:00

Invitat: acad. Alexandru Surdu

Numărul de aur al dreptei filosofări este cinci! Plecând de la această convingere, transformată într-o veritabilă axiomă de gândire sistematică, acad. Alexandru Surdu construiește sub ochii noștri, prin publicarea succesivă de lucrări reflexive, un sistem filosofic ce urmează sistematic o gândire în cinci pași, opus atât filosofiei lui Hegel, care operează cu o dialectică în trei pași, cât și sistemului de gândire avansat de maestrul său, Constantin Noica, cel care susține că actul corect de filosofare trebuie însoțit de o gândire dialectică în patru pași.

Care este parcursul corect al gândiri? Câți pași sistematici trebuie să parcurgă gândirea către adevăr? Este cinci numărul de aur al filosofiei și nu trei, patru ori șapte, „numărul perfect”, cum susținea Pitagora?

Despre această dispută privind „metoda corectă” în filozofie vom discuta în această săptămână a întâlnirii noastre pe calea undelor, plecând de la cel de-al treilea volum al sistemului de gândire propus de filosoful Alexandru Surdu, Filosofia pentadică III. Existența nemijlocită care argumentează, solidar cu celelalte volume Filosofie pentadică I. Problema transcendenţei și Filosofie pentadică II. Problema subzistenței, că metoda de gândire în cinci pași este o cale sigură către adevăr.

Recomandare: o reascultare a ediției din 21 apr. 2012 a „Izvoarelor de filozofie” produce un avantaj de înțelegere a mecanismelor gândiri pentadice și a dezbaterii din aceasta sâmbătă.
Vezi: http://izvoaredefilosofie.radiocultura.ro/2012/04/editia-din-21-aprilie-filosofia-intre.html

Ediția din 14 iunie 2014. Emil Cioran – un psiholog…terapeut? Fațete insolite ale gândirii cioraniene

2014-06-12T10:54:00.002+03:00

Invitat: lector univ. dr. Horia Pătrașcu

Ideea că E. Cioran este un autor aproape imposibil de comentat a devenit cu timpul o veritabilă dominantă exegetică. Căci ce să spui despre el sau despre o singură frază a lui, cum remarca şi Jean François Revel, „fără să nu fie o jalnică degradare a ideii? În această situație, doar citarea este singurul comentariu suportabil”.

Ei bine, în ciuda acestei convingeri larg răspândite ce recomandă, în fond, suspendarea gândirii critice, lucrarea Terapia prin Cioran. Forța gândirii negative, semnată de tânărul filosof și eseist Horia Pătrașcu propune o perspectivă contrarie.

Scrierile lui Cioran, susține domnia sa, nu sunt pure exerciții de imaginație, literare, aforistice și eseistice, cât mai degrabă rodul unei reflecții sistematice, fundamentate psihologic și terapeutic, asupra „călătoriei fără destinație” pe care fiecare dintre noi o întreprinde chiar din momentul nașterii.

„… filosofia lui Cioran este psihologie în sensul cel mai strict al termenului”. Aceasta este teza interpretativă suprinzătoare pe care o propune d-l Horia Pătrașcu în lucrarea amintită și asupra căreia se va concentra și dezbaterea din această săptămână în întâlnirii noastre.

O lectura a textelor cioraniene echivalează cu o vizită la un psiholog terapeut? Astept comentariile dvs. pe blog.

Ediția din 7 iunie 2014. Filosofia ca igienă și terapie a minții. Scepticismul filosofic grecesc în interpretări actuale

2014-06-03T12:32:00.002+03:00

A filosofa împotriva filosofiei însăși este una dintre multiplele ciudățenii ale gândirii filosofice. Semnalată încă de Aristotel, în Protrepticul, fr. B 6, „ a filosofa înseamnă atât a căuta să afli dacă trebuie sau nu să filosofezi, cât și a te dedica contemplației filosofice”, ideea unei filosofii ca antifilosofie își primește un program filosofic laborios în gândirea elenistică, prin școala scepticilor, având apoi un impresionat parcurs istoric împlinit, cum știm, în opera lui Cioran, cel care se autoprezenta a fi „ultimul sceptic de serviciu al lumii”.

În ce constă programul, dar și seducția unei filosofii îndreptate împotriva filosofiei însăși? Ce este pozitiv în negativismul acestei filosofii? Ideea de suspendare a judecății prin epoche, celebrul îndemn al vechilor sceptici, s-a împlinit în lumea noastră relativistă? Cum se explică faptul că filosofia „abandonului filosofiei” a stimulat și mai aprins căutările filosofice? Este istoria filosofiei o dispută continuă între „dogmatici” și „sceptici”, așa cum susțin importanți istorici ai domeniului gândirii reflexive? În final, cum evaluăm astăzi gândirea sceptică și pretenția sa de a fi nu doar o formă de igienă mintală, cât mai degrabă o terapie obligatorie a minții?

Acestea sunt principalele întrebări ce vor anima dezbaterea din această săptămână a întâlnirii noastre pe calea undelor.

Suntem onorați de prezența în studio a d-lui acad. Gheorghe Vlăduțescu, care a semnat de curând o incitantă lucrare privind parcursul istoric al gândirii sceptice, apărută la Editura Universitaria din Craiova sub titlul Scepticismul grec ca filozofie critică.

Ediția din 31 mai 2014. Filosofia științei în actualitate. Vechi controverse, noi soluții

2014-05-30T11:02:00.000+03:00

Cercetările filosofice recente asupra științei devin tot mai incitante, pe măsură de știința și rezultatele ei spectaculoase sunt privite, concomitent, dintr-o dublă perspectivă: internă și externă. Pe de o parte, filosofii privesc înăuntrul științei pentru a-i desluși mecanismele de constituire a raționalității și obiectivității cunoașterii, a forței științei de produce teorii și imagini adevărate despre lume. Pe de altă, aceiași filosofi reexaminează poziția științei în contextul întregului culturii, raportând-o la artă, filozofie și teologie, la religie și chiar la practicile noastre obișnuite de viață.

Astfel, vechea imagine iluministă asupra științei, care accentua unicitatea și puterea modelatoare a raționalității științifice asupra tuturor celorlalte domenii de preocupări intelectuale și spirituale, este supusă unor importante corecții prin integrarea rezultatelor științei în câmpul culturii, al valorilor umaniste și spirituale.

Despre această dublă privire filosofică, din interiorul, respectiv exteriorul științei, vom vorbi în ediția din această săptămână a întâlnirii noastre pe calea undelor, plecând de la o lucrare recentă, incitată prin perspectivele interdisciplinare pe care le propune, Matricea creației. Despre spațiu și timp. Istorie și distincții conceptuale, semnată de tânărul filosof și teolog Valentin Cioveie.

Invitatul nostru posedă o formație universitară pluridomenială: fizică, filozofie, teologie și istoria religiilor. A studiat la Universitatea din București și a obținut doctoratul în filozofie. Și-a extins apoi domeniile de interes filosofic și științific, teoretic și spiritual, în Germania, Franța și SUA, în calitate de bursier Tempus, DAAD, Fulbright, ICR. A fost și este colaborator al Universității din București, fiind invitat să suțină cursuri de epistemologie, fundamentele fizicii, istoria religiilor și teologie.

Ediția din 24 mai 2014. Între arta de a trăi și cercetarea impersonala a adevărului. Practici filosofice actuale în dispută

2014-05-23T11:14:00.004+03:00

Aparția recentă a lucrării la editura ALL, Un filosof rătăcit în agora, semnată de cunoscutul profesor universitar Valentin Mureșan, readuce în prezentul punctual problematica, pare-se „eternă”, a naturii filosofiei însăși. Formulată în termeni dilematici încă din momentul ei inaugural, grecesc, această problematică s-a coagulat în jurul temei scopului și, deopotrivă, a utilității meditației filosofice. Care sunt sarcinile, scopurile și utilitatea filosofiei? Contemplarea filosofică trebuie să producă efecte la nivelul calității vieții personale, este o artă de a trăi, sau ea vizează producea unui bine public printr-o cercetare obiectivă a felului în care noi trăim împreună? Filosofia este o practică intelectuală și spirituală interioară gânditorului, ce are ca țintă dobândirea autenticității și fericirii personale, sau este un instrument impersonal, „științific” de cercetare a condițiilor exterioare în care acesta trăiește? Simplu spus, ce ar trebui să cerceteze cu precădere filosofia: faptele interioare conștiinței, experiențele inefabile ale trăirii personale, sau ceea ce ține de „exterior”, de ambianța social-politică și de faptele publice în care suntem încadrați cu toții?

Parcursul istoric al dezbaterilor filosofice asupra scopurilor și utilității filosofiei însăși este, am putea spune, la fel de vechi și de nou ca filosofia însăși. Așa se explică de ce putem identifica în fiecare epocă istorică o dezbatere pe această temă și, deopotrivă, motivele pentru care și în epoca noastră aceste dezbateri au fost reluate cu o și mai mare îndârjire.

Dar care sunt fațetele contemporane ale acestei dezbateri multiseculare? Iată subiectul asupra căruia se va concentra schimbul de idei din această săptămână pe care-l vom realiza în studio, în direct, cu tinerii filosofi Cristian Iftode și Emilian Mihailov. Dezbaterea va avea loc pe terenul eticii, adică a acelui domeniu de reflecție care încearcă să răspundă la întrebarea: cum trebuie să ne trăim viața?

Ediția din 17 mai 2014. Între „morala bunicii” și etica de laborator. Dileme actuale ale instituționalizării eticii

2014-05-15T11:49:00.003+03:00

Bunul simț, în alți termeni, capacitatea naturală de a distinge adevărul de fals și binele de rău, pentru a-l parafraza pe Descartes, se dovește astăzi insuficient în orientarea morală a practicilor actuale de viață dominate de valorile relativiste ale globalizarii lumii. Căci, ce încărcătură valorică mai au astăzi sfaturile morale ale „bunicii”, în condițiile în care activitățile instituționalizate, publice ori private, trebuie organizate ele însele, sub presiune publică, pe noi principii și valori etice? Oare ce îndrumări ne-ar putea da „bunica” în legătură cu scrierea de coduri etice ori cu sporirea responsabilității sociale în interiorul organizațiilor, probleme aflate actualmente în prim planul agendei de reconstrucție morală a instituțiilor europene și internaționale?

Acestor provocări și dileme etice, ce-și au izvorul în erodarea valorilor morale tradiționale, ale „bunicilor”, primesc astăzi un răspuns argumentat din interiorul eticii aplicate, un domeniu interdisciplinar de analiză interesat de (re)proiectarea, pe principii raționale, a universului nostru moral actual.

Principiile etice actuale sunt scheme morale extrase din viața reală sau sunt (re)contrucții raționale, de „laborator etic”?

Această este întrebarea esențială asupra căreia se va concentra cea de-a două dezbatere pe care o dedicam activității de cercetare a Centrului de Cercetare în Etică Aplicată, din cadrul Facultății de filozofie a Universității din București.

Ediția din această săptămână va lua ca amorsă a dezbaterii lucrarea Instituționalizarea eticii: mecanisme și instrumente, semnată de către Mihaela Constantinescu, dr. în filozofie, cercetător al centrului amintit, și Valentin Mureșan, prof. univ. dr., directorul Centrului de Cercetare în Etică Aplicată.

Suntem onorați de prezenta în studio a d-nei dr. Mihaela Constantinescu și a d-lui lector univ. dr. Emanuel Socaciu, directorul adjunct al Centrului de Cercetare în Etică Aplicată.

Ediția din 10 mai 2014. Filozofie și comunitate. Proiecte interdisciplinare ale Centrului de Cercetare în Etică Aplicată

2014-05-06T20:49:00.001+03:00

Imaginea tradițională a filosofului singuratic, posesor al unei învățături criptice, elitiste, pe care o predă grijuliu discipolii săi fideli, trebuie definitiv abandonată dacă avem în vedere cercetările interdisciplinare din domeniul eticii aplicate, disciplină de avangardă teoretică, care propune o nouă alianță între filozofie-știință-societate. Eticianul actual pare a fi, surprinzător pentru așteptările noastre, nu doar un teoretician generalist, cât mai degrabă un filosof-cercetător format să lucreze în echipe interdisciplinare și specializat în producerea de expertize pe teme aflate în agenda diverselor comunități științifice, profesionale, organizaționale, instituționale etc. ce alcătuiesc lumea noastră globală. Prin urmare, cercetările etice actuale nu doar contemplă, abstract și imparțial, țesătura de valori morale ce susțin practicile noastre de viață, cât mai degrabă își propun, prin cunoaștere și discernământ, să amelioreze calitatea vieții noastre continuu provocată de diverse dileme morale.

Această remodelare a profilului cercetătorului din domeniile eticii și filosofiei morale va constitui subiectul dezbaterii din această săptămână a întâlnirii noastre pe calea undelor, când vom aduce în prim plan proiectele de investigații interdisciplinare ale Centrului de Cercetare în Etică Aplicată ce-și desfășoară activitatea în cadrul Facultății de filozofie a Universității din București.
Suntem onorați de prezența în studio a d-lui prof. univ. dr. Valentin Mureșan și a d-lui dr. Emilian Mihailov, directorul și, respectiv, directorul executiv al Centrului de Cercetare în Etică Aplicată.

Pentru o mai bună înțelegere a țintelor de cercetare a acestei asociații profesionale am extras de pe pagina electronică a „centrului” următorul segment de autoprezentare: „Etica aplicată a devenit o sumă de discipline tot mai specializate care solicită o dublă competenţă – ştiinţifică şi etică. Suntem interesaţi de colaborarea cu persoane care au o altă specializare decât cea în domeniul eticii (pe aceasta din urmă şi-o pot achiziţiona cu timpul), de exemplu în domeniile medical, al afacerilor, al relaţiilor internaţionale, al cercetării biologice, al presei etc. Lucrul în echipe interdisciplinare şi respectarea pluralismului abordărilor morale sunt jaloane de organizare a activităţilor pe care le vom favoriza. Specialistul în etică, filosoful profesionist al moralei, nu se află în poziţia de a dicta celorlalţi soluţii etice definitive, numai de el ştiute, ci e mai degrabă un animator al activităţilor de grup şi un trainer al unor viitori traineri dublu specializaţi. El îşi menţine, desigur, preocupările sale tradiţionale de cercetător al teoriilor morale şi al metodelor de evaluare morală.

În România, constituirea unui asemenea grup de cercetare interdisciplinară e o lecţie pe care abia trebuie să o învăţăm. Sperăm totodată că managerii diverselor organizaţii – de la şcoli la spitale şi la firme comerciale – vor lua tot mai în serios problemele morale ale instituţiilor lor şi vor consulta atunci când au nevoie pe cei ce se pricep la etică şi la metodele ei de lucru. Improvizaţia şi amatorismul au picioare scurte. Astăzi, oriunde am fi angajaţi, lucrul bine făcut are şi o componentă etică” vezi, pe larg, pagina: http://www.ccea.ro/

Ediția din 3 mai 2014. Relecturi ale tradiției. Noi interpretări logico-filosofice asupra judecății

2014-04-27T16:46:00.003+03:00

Filosofia practicată în mod profesionist se exercită, încă de la Aristotel încoace, în interiorul unui limbaj propriu ce cuprinde, alături de o „gramatică” internă, multiple și variate înțelesuri filosofice cristalizate în marile opere de reflecție ale tradiției, în jurul cărora „gravitează” mai toate tematizările și propunerile constructive din gândirea filosofică actuală.

Așa se explică faptul, aparent banal, că în genere orice construcție filosofică nouă începe cu cercetarea limbajului filosofiei însăși, venit prin tradiție, întrucât aceasta posedă, pentru profesioniștii creativi ai domeniului, proprietatea miraculoasă de a fi autogenerativ. De aici și ideea larg împărtășită, de toți iubitorii gândirii reflexive, profesioniști sau nu, că orice propunere filosofică nouătrebuie văzută în contextul unei tradiții permanent schimbate.

Vom tematiza printr-o dezbatere această idee, producerea noului în filozofie prin (re)interpretarea marii tradiții filosofice, luând ca pretext o amplă sinteză logico filosofică, de o mare profunzime conceptuală și teoretică, expusă în lucrarea Judecată și timp. Fenomenologia judicativului, aparținând cunoscutului profesor universitar Viorel Cernica și apărută de curând la Editura Institutul European.

Lucrarea sintetizează nu doar o tradiție bimilenară de dezbateri filosofice în jurul temei judecății (cum se știe, forma oricărei cunoașteri), ci și cercetările autorului care, de mai bine de un deceniu și jumătate, a încercat în diverse texte publice, cărți, articole și studii, să deslușească motivul centralității acestei teme în gândirea marilor filosofi, Aristotel, Kant, Heidegger, care au avut ceva nou de spus în gândirea europeană. „Am folosit de-a lungul timpului, spune Viorel Cernica în chiar deschiderea volumului, în unele texte publicate, termeni (de exemplu <dictatura judicativului>, <judicativ constitutiv>, <formalizarea logosului etc.> și chiar unele idei în orizontul de cercetare al aceste lucrări. Însăși tema de bază a acesteia, anume determinarea judicativă a gândurilor, rostirilor și făptuirilor noastre, a fost anunțată cu diverse ocazii, prin referiri la condițiile în care ea poate fi formulată sau la unele <efecte> teoretice și rezultate aplicative ale sale”.

Ce înseamnă „judecată” în lumina gândirii contemporane și care sunt implicațiile teoretice ale cercetărilor filosofice întreprinse de către d-l prof. univ. Viorel Cernica în această tematică logico-filosofică? Aceasta e întrebarea principală la care va încerca să răspundă dezbaterea pe care Izvoarele de filozofie v-o propune în această săptămână.

Ediția din 26 apr. 2014 Cunoaștere personală vs. Cunoaștere organizațională. Provocări actuale în filosofia științei

2014-04-25T11:09:00.002+03:00

Practicile actuale de cercetare științifică vin tot mai mult în conflict, pare-se, cu „romantismul” reprezentărilor noastre despre ceea ce însemnă creație științifică și inovație tehnologică. Credem, de obicei, că omul de știință își petrece o bună parte a vieții în „laborator” și că prin înzestrările, eforturile și perseverența sa personală se produc noile perspective de interpretare și marile idei cu bănoase aplicații tehnologice.

Această viziune care pleacă de la premisa că izvorul cunoașterii științifice se află în înzestrările individuale, native ale savanților, sunt contrazise de acele perspective care susțin că, în fapt, noutatea în știință este un produs al „organizațiilor”, al interacțiunilor dintre indivizi, societate, cultură, și că ar fi mai corect și îndreptățit să vorbim despre diverse forme de „creație colectivă” și nu despre talentul ori geniul savanților.

Binomul despre care vorbim, generat de practicile reale ale științei, „cunoaștere personală” vs. „cunoaștere organizațională”, a incitat comunitatea epistemologilor de pretutindeni, inclusiv al filosofilor români specializați în cercetări asupra științei, să deschide o serie de investigații proprii în legătură cu „schimbările de înțeles” asupra unor concepte de bază ale cunoașterii și, mai mult decât atât, să determine poziția actuală a științei în contextul culturii și a diverselor organizații social-politice naționale și internaționale.

Ei bine, dezbaterea din această săptămână va aduce în prim plan cercetărilor întreprinse în universul practicilor științifice actuale de către o echipă de filosofi condusă de d-l prof. univ. dr. Constantin Stoenescu, Prodecan al Facultății de Filosofie a Universității din București, invitatul nostru în studio, echipă care și-a făcut publice rezultatele în lucrarea Epistemologia științei și managementul cunoașterii.

Ediția din 19 aprilie 2014. Taina Învierii – de la credința creștină la tematizările filosofice și teologice

2014-04-13T22:17:00.003+03:00

Invitat: dr. Georgiana Huian

Eu sunt învierea şi viaţa; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi. Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri în veac. Crezi tu aceasta?” (Ioan 11, 25-26).

Sub semnul acestui cunoscut verset din Evanghelia după Sfântul Ioan, privitor la credința în Înviere, vom plasa dezbaterea specială din această săptămână care va tematiza taina Învierii, cum se știe, nucleul învățăturii creștine și temeiul speranței celor care cred în mesajul pe care l-a transmis oamenilor, prin jertfa sa, Iisus Hristos.

Ni s-a părut firesc, ca acum în Sâmbăta Mare, în această zi care premerge Ziua Luminată, să vă invit nu doar să medităm împreună asupra miezului învăţăturii creştine, învierea şi viaţa veşnică, ci să și răspundem, fiecare în sinea noastră, la întrebarea pe care Iisus a adresat-o Martei, sora lui Lazăr cel înviat din morți: Crezi tu aceasta?

Invitată în studio este doamna dr. Georgiana Huian, o tânăra colaboratoare cu o formație intelectuală interdiciplinară: studii de filozofie la Universitatea din Bucuresti, cu un stagiu de pregătire la Universitatea din Tübingen și un masterat în studii europene la Universitatea catolică din Louvain-la-Neuve, Belgia. Aceste studii au fost urmate apoi de un master în teologie la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti și de o licență în limbi clasice la Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine, secţia de Filologie Clasică, Universitatea din Bucureşti

De curând, domnia sa este și dr. în filozofie, obținut la Paris, la Universitatea Paris-Sorbonne (Paris IV), într-un sistem de cotutelă, avândul ca îndrumător, din partea franceză, pe renumitul filosof, prof. univ. și membru al Academiei Franceze, Jean-Luc Marion.

Ediția din 12 apr. 2014. Înțelegerea înțelegerii. Noi cercetări privind caracterul poetic al gândirii

2014-04-11T08:40:00.002+03:00

Faptul, banal pentru noi, că înțelegem mai mult decât ne spun cuvintele, ori că vorbirea posedă capacitatea de a ascunde intențiile noastre, i-a mirat încă pe filosofi din vechime care au întreprins, odată cu Platon și Aristotel, cercetări sistematice asupra felului în care gândirea produce, prin mijlocirea limbii, adevăr. Pe măsură ce aceste investigații au devenit mai susținute, în mod paradoxal, dificultățile de a înțelege conexiunea dintre gândire-limbaj-adevăr, au început să crească. Între acestea, caracterul poetic al gândiri punea cele mai mari greutăți de înțelegere. Căci, dacă gândirea noastră este clasială, adică produce concepte și raționamente complicate pentru a înțelege diversitatea lumii, cum se explică faptul că „figurile de stil”, metafora în primul rând, adică acele combinații de cuvinte care provoacă ori transmit emoții, produc la rândul lor, într-un mod misterios, cunoaștere și adevăr? Trebuie să admitem că și „poezia” produce cunoștere și adevăr? Adică posedăm o cunoaștere mediată a adevărului, cea rezultată din multiple și complicate raționamente și, în același timp, o cunoaștere instantanee produsă de „metaforele minții”?
Care sunt, în cuprinderea adevărului, mecanismele de întâlnire dintre gândirea conceptuală și gândirea poetică? Produc acestea Adevăr sau adevăruri diferite? Și, plecând de aici, oare mai știm cu adevărat care este adevărul despre adevăr?

Ei bine, această corelație între gândire noțională - gândire poetică – adevăr va fi subiectul Izvoarelor de filosofie din această săptămână. Pretextul dezbaterii îl constituie rezultatele unei ample cercetări doctorale, întreprinse în Germania, pe o perioadă de șapte ani, de către d-l Mihai Ungheanu, tânăr cercetător la Centrul European de Studii pe Probleme Etnice al Academiei Române, invitatul nostru în studio.

Invitat: cercet. șt. dr. Mihai Ungheanu

Ediția din 5 apr. 2014 Explorări în universul înțelepciunii arabe. Traduceri și interpretări istorico-filosofice inedite

2014-04-04T07:47:00.002+03:00

Cultura arabă a exercitat o fascinație asupra intelectualilor români erudiți, cunoscători de limbi orientale, încă de la Dimitrie Cantemir și Timotei Cipariu încoace. Privind din interiorul limbii arabe, considerată, prin analogie cu lumea occidentală, „latina Orientului”, acești savanți români au deschis, prin diverse traduceri și comentarii, o serie de canale de înțelegere și comunicare cu profunzimile sufletești și de gândire ale unei lumi depărtate geografic dar, nimic paradoxal, apropiată de noi prin mesaj și trăire estetică.

În acest context tradițional de deschidere a culturii noastre către spațiul oriental dominat de limba arabă trebuie să includem, într-o veritabilă continuitate istorică de preocupări erudite și efort exegetic, recenta antologie de texte, Înțelepciunea arabă. De la preislam la hispano-arabi, ediția a III-a, revăzută și adăugită, apărută la sub semnătura d-nei Grete Tartler, scriitoare, traducătoare și orientalistă, un nume de prim plan al culturii umaniste actuale.

„Grete Tartler - sintetizează într-o notă succintă Editura Polirom, sub sigla căreia a apărut această lucrare - compune un tablou complex al înțelepciuni arabe pe baza unor texte de factură diferită: texte cu caracter sapiențial, meditații, alegorii filosofice și religioase, povestiri cu tâlc…Dintre aceste texte fundamentale pentru studiul culturii preislamice și islamice de limbă arabă, unele apar pentru prima dată în limba română, constituind o noutate față de ediția anterioară a acestui volum”.

În ce măsură vechea înțelepciune arabă ne mai poate oferi astăzi, celor care trăim în veacul al XXI-lea, posibile îndrumări în viață?

Aceasta este principala întrebare în jurul căreia va gravita dezbaterea pe care o realizăm în săptămână cu d-l prof. univ. dr. Grete Tartler.

Ediția din 29 martie. Între spiritul enciclopedic și vocația sintezei. Mircea Vulcănescu la 110 de la naștere

2014-03-27T19:48:00.000+02:00

Invitat: cercet. șt. dr. Lucian-Ștefan Dumitrescu

Unul dintre cele mai insolite fenomene intelectuale pe care le-a cunoscut cultura reflexivă românească în ultimele două decenii ține de (re)punerea în circulație publică a textelor, multe dintre ele inedite, aflate în arhiva familiei sau în alte arhive, private ori instituționale, aparținând lui Mircea Vulcănescu. Adunate apoi în două volume impresionante de către neobositul cercetător și editor Marin Diaconu, în colecția „Opere fundamentale” inițiată de acad. Eugen Simion, aceste scrieri vulcănesciene au produs, dincolo de un impact cultural memorabil asupra publicului cultivat, și o schimbare semnificativă de percepție exegetică în comunitatea filosofilor și umaniștilor profesionalizați în cercetări asupra culturii reflexive românești. Astfel, profesioniștii acestor domenii au început să promoveze tot mai mult ideea, în răspăr cu o serie de vechi interpretări, că Mircea Vulcănescu ne-a lăsat moștenire o operă unitară de gândire, în ciuda faptului că preocupările sale intelectuale sunt de ordin enciclopedic și acoperă, în egală măsură, mai multe domenii deodată, filozofie, teologie și sociologie, dar și o serie de științe aparținând domeniului „administrației”: drept, economie, politologie.

Ei bine, această idee a unei opere unitare de gândire ( o unitate de viziune într-o diversitate de preocupări), pe care Vulcănescu a lăsat-o posterității, a primit, de curând, o complexă fundamentare filosofică și științifică în lucrarea, Mircea Vulcănescu, un portret intelectual. Filozofie, sociologie și geopolitică în România interbelică, redactată cu intenții monografice de către d-l Lucian-Ștefan Dumitrescu, invitatul ediției din această săptămână a Izvoarelor de filozofie, un pasionat cercetător care face parte din generația tânără de intelectuali români cu o formație interdisciplinară solidă.

D-l Lucian-Ștefan Dumitrescu a absolvit, pe rând, două facultăți. Facultatea de drept, domeniu în care domnia sa și-a susținut licența și masteratul, și, în succesiune temporală, Facultatea de Sociologie și Asistență Socială. În acest ultim domeniu, d-l Lucian-Ștefan Dumitrescu a dobândit un al doilea masterat și, deopotrivă, în 2012, a obținut și titlul de doctor în sociologie cu teza „Mircea Vulcănescu. Sociologia şi geopolitica modernităţii în viziunea unui răsăritean”. În prezent invitatul noastre este înscis la Scoala doctorală aparținând Facultății de filosofie a Universității din București, pentru a prepara un al doilea doctorat, de această dată în filozofie, cu o teză despre natura muticulturalismului contemporan. În calitate de lector asociat d-l Lucian-Ștefan Dumitrescu predă și cursuri de specialitate laFacultatea de Sociologie și Asistență Socială a Universității din București.

Domniile multiple de specializare ale invitatului nostru, relații internaționale, științe politice, sociologie rurală, sociologia culturii, sociologie politică sunt fructificate în cadrul „Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale” al Academia Române, în organigrama căruia d-l Lucian-Ștefan Dumitrescu funcționează ca cercetător cu teme proprii de cercetare, dar și în calitate de colaborator în diverse granturi ale comunității epistemice din care domnia sa face parte.

Care sunt argumentele care probează ideea că Mircea Vulcănescu ne-a lăsat moștenire o operă unitară de gândire?

Aceasta este întrebarea la care va răspunde ediția din această săptămână a întâlnirii noastre pe calea undelor.

Ediția din 22 martie. Filosofia ca mod de viață. 110 ani de la nașterea lui Mircea Vulcănescu

2014-03-21T11:11:00.004+02:00

Invitat: cercet. șt. Dora Mezdrea

Cultura filosofică românească din ultimele două decenii a cunoscut adânci prefaceri interioare pe măsură ce mica comunitate de cercetători profesionalizați în editarea de carte filosofică a pus în circulație publică o serie de documente inedite, recuperate din arhive personale ori instituționale, cu rol decisiv în reconstituirea contextului cultural și social-politic în cuprinderea căruia se inserează orice act de creație filosofică. De cele mai multe ori aceste restituiri, cu valoare de document istoric, subliniază nu doar ideea unor predeterminări ale actului de creație filosofică, ci și faptul că există, cel puțin pe cazul filosofilor noștri reprezentativi, o adâncă solidaritate între viață și operă.

Despre această legătură insolubilă dintre viața și filozofie vom vorbi în ediția din această săptămână a Izvoarelor de filozofie pe care o dedicăm împlinirii a 110 de la nașterea lui Mircea Vulcănescu (3 martie 1904 București-28 oct. 1952, Aiud).

Pretextul jurnalistic al acestei dezbateri îl constituie apariția recentă la Editura Eikon a unui impresionat volum, Nae Ionescu și discipolii săi în Arhiva Securității. Volumul V: Mircea Vulcănescu, prezentarea, selecția și îngrijirea documentelor de Dora Mezdrea, de peste 750 de pagini, ce reproduce filă cu filă toate documentele aflate în arhiva Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității privitoare la procesul politic intentat lui Mircea Vulcănescu, la cutremurătorul text al apărării, cunoscut sub titlul Ultimul cuvânt, la contextul detenției și a împrejurărilor în care filosoful român a fost asasinat în închisoare.

Semnalăm de asemenea, în același context tematic al unității dintre viață și filozofie, și apariția recentă la Editura Vitruviu a primului volum de seria de memorii și jurnale lăsate în manuscris de soția filosofului evocat, Mărgărita Ioana Vulcănescu, volum îngrijit de fiica cea mai mică a gânditorului, Mariuca Vulcănescu.

Ne bucurăm de prezenţa în studio a d-nei Dora Mezdrea, personalitate marcată a culturii umaniste româneşti actuale, autoare de monografii şi lucrări de restituire filosofică, editoare pasionată și cercetătoare asiduă a documentelor aflate în Arhiva Securității.

Ediția din 15 martie 2014. Filosofie itinerantă. Rețele internaționale de cercetare în practicile filosofice actuale

2014-03-14T11:53:00.003+02:00

Invitat: prof. univ. dr. Mircea Dumitru

Varietatea preocupărilor filosofice actuale sunt deconcertante nu doar pentru publicul cultivat, ce manifestă înclinații pentru gândirea critică și reflexivă, ci și pentru profesioniștii domeniului aflați ei înșiși într-o derută intelectuală generată de avalanșa de hiperspecializări la care asistăm în ultimele decenii. Deloc surprinzător, această tendință filosofică centrifugă, cu origini vechi, grecești, este contracarată de o tendință de sens contrar, centripetă, tot de sorginte grecească, orientată către identificarea acelor elemente care conferă filosofiei unitate și identitate de sine prin cercetarea gândiri și a mecanismelor de producere a adevărului filosofic.

Despre acest continuu balans, între înclinațiile centrifuge și centripete ale practicilor filosofice actuale, vom discuta în ediția din această săptămână a întâlnirii noastre pe calea undelor, plecând de la investigațiile întreprinse de către d-l prof. univ. dr. Mircea Dumitru, unul dintre cei mai cunoscuți filosofi români cu platformă internațională de cercetare în domeniile logicii filosofice, ale filosofiei limbajului și metafizicii analitice a modalității.

Preocupările domniei sale de analiză sistematică a „instrumentelor de filosofare”, menite să contribuie la o mai bună înțelegere și elucidare a diverselor provocări filosofice „centrifuge”, tradiționale sau actuale, i-au adus o recunoaștere internațională ce se consolidează an de an.

După studiile strălucite încheiate cu un al doilea doctorat la Tulane University, New Orleans, Louisiana, S. U. A. ( primul doctorat fiind dobândit la Universitatea din București) și după publicarea unor articole științifice în reviste filosofice omologate de comunitea filosofică internațională, d-l Mircea Dumitru a fost invitat să conferențieze sau să predea cursuri la prestigioase universități din lume. Astfel, domnia sa a fost profesor invitat, în mai multe rânduri, la Universitatea din Helsinki, la Universitatea “Jean Moulin”, Lyon 3, Franţa, Departamentul de filosofie a Universității Centrale din New York etc. iar activitatea de conferențiar în mari centre universitare din întreaga lume, Paris, Londra, Cracovia, Oxford, Seul, Beijing etc. ne îndreptățește să folosim expresia „filosofie itinerantă”, nu doar metaforic, ci și într-un veritabil sens propriu.

Actulmente d-l Mircea Dumitru este Președinte al Societății Europene de Filosofie Analitică și Rector al Universității din București.

Edițiile din 1 și 8 martie 2014. Între imaginație conceptuală și critică radicală. Feminismul filosofic azi

2014-02-28T11:59:00.003+02:00

Invitat: conf. univ. dr. Tereza Brândușa Palade

Alianța dintre feminism și filozofie a produs în ultimele decenii unul dintre cele mai incitate experimente reflexive contemporane cunoscute sub diverse denominații: „gândire feministă”, „feminismul filosofic” ori „filozofie feministă”. Dincolo de nuanțele de înțeles implicate în aceste denumiri, „feministele” și „feminiștii” au izbutit să-i confere acestei „alianțe” un statut academic și universitar de invidiat, pe măsură ce tradiția filosofică și culturală europenă a fost supusă unei critici radicale și denunțată ca patriarhală, sexistă și represivă, intelectual și moral. Astfel, pretențiile de obiectivitate, adevăr și universalitate ale filosofiei europene sunt relativizate de ideea fundamentală a unei predeterminări culturale și de „gen” a gândirii care, într-un mod subtil, argumentează abordările feministe, încă de la Aristotel, a privilegiat timp de milenii valorile masculine „tari” (legate de război) în dauna valorilor feminine „slabe” (legate de viață), impunând „patriarhatul”, adică prejudecata superiorității bărbatului față de femeie. Simplu spus, cunoscuta realitatea istorică de minorat și de marginalitate a femeii în raport cu bărbatul are, între atâtea altele, fundamente filosofice.

Așa se explică ce marile dihotomii filosofice universaliste, de tipul spirit-materie, cultură-natură, minte-corp, rațiune-instinct, intelect-sensibilitate etc., care au stimulat, cum se știe, crearea de ample sisteme metafizice, sunt nu doar deconstruite de interpretările feministe, ci și reevaluate din perspectiva unei critici radicale, de fundament, a practicilor filosofice tradiționale.

Despre această critică radicală, la „firul ierbii”, a gândirii filosofice însăși, cât și despre noile propuneri conceptuale generate de practicile gândirii feministe actuale vom discuta, succesiv, în edițiile din 1 martie și, respectiv, 8 martie ale Izvoarelor de filozofie, sărbătorind astfel zilele în care experiențele și valorile legate de „faptul de a fi femeie” sunt celebrate în spațiul nostru public.

Astfel, în ediția din 1 martie vă propunem o dezbatere legată de istoria, puțin cunoscută, a întâlnirii dintre mișcarea feministă ancorată, încă din veacul al XVIII-lea, într-o luptă complexă de emancipare existențială, economică, social-politică și culturală a femeii, cu reflecția filosofică sistematică. Care sunt datele istorice și de ambianță culturală care au stimulat critica feministă a culturii și filosofiei europene? Această este principala întrebare la care vom răspunde în această prima întâlnire din miniseria radiofonică dedicată gândirii feministe.

În ediția din 8 martie vom aduce în prim plan propunerile constructive ale gândirii feministe de revalorizare a tradiției filosofice, cu accent pe câteva concepte inovative și teme insolite de reflecție, cum ar fi „cercetările de gen” ori „etica grijii”.

Invitată în studio este d-na Tereza-Brândușa Palade, conf. univ. dr. la Facultatea de Științe Politice din București, SNSPA, un nume care s-a impus în ultimul deceniu și jumătate, printr-o prodigioasă activitate de creație filosofică personala, deopotrivă, de cercetare și traducere a unor opere filosofice semnificative, atât în gândirea românească, cât și în diverse comunități epistemice și medii culturale internaționale.

Edițiile din 15 și 22 februarie 2014. Geneza spiritului științific modern. 450 ani de la nașterea lui Galileo Galilei

2014-02-21T15:50:00.003+02:00

Invitat. conf. univ. dr. Viorel Vizureanu

Comunitatea științifică și filosofică internațională sărbătorește în 2014, prin diverse manifestări specifice unor evenimente jubiliare planetare, 450 de ani de la nașterea lui Galileo Galilei ( 15 februarie 1564–8 ianuarie 1642), unul dintre savanții europeni cu contribuții decisive la inaugurarea spiritului științific modern, cel care a produs, cum se exprima unul dintre cunoscuții săi exegeți, Alexandre Koyre, o revoluţie mentală atât de profundă, încât ea a schimbat înseşi fundamentele şi cadrele gândirii umane în cel puțin două privințe: a) „…distrugerea lumii concepute ca un întreg finit şi bine ordonat…şi înlocuirea acesteia cu un univers indefinit, chiar infinit, care nu mai comportă nici o ierarhie naturală şi este unit doar de identitatea legilor care îl guvernează în toate părţile sale, ca şi de cea a componentelor sale ultime situate, toate, la aceleaşi nivel ontologic; b) înlocuirea concepţiilor aristotelice a spaţiului, ansamblu diferenţiat de locuri intramundane, cu cea a spaţiului din geometria euclidiană… considerat de-acum ca identic, în structura lui, cu spaţiul real al universului. Ceea ce a implicat, la rându-i, respingerea de către gândirea ştiinţifică a tuturor consideraţiilor bazate pe noţiunile de valoare, perfecţiune, armonie, sens sau scop, şi, în cele din urmă, devalorizarea completă a Fiinţei, divorţul total între lumea valorilor şi lumea faptelor” (Alexandre Koyre, De la lumea închisă la universul infinit, traducere de Vasile Tonoiu şi Anca Băluţă Skultely, Bucureşti, Editura Humanitas, 1997, p. 5-7).

Îi vom dedica acestui eveniment sărbătoresc două ediții succesive ale Izvoarelor de filozofie. Invitat în studio este d-l conf. univ. dr. Viorel Vizureanu, Prodecan al Facultății de filozofie a Universității din București, unul dintre cei mai buni cunoscători ai filosofiei moderne europene de la noi, segment de reflecție pe care domnia sa l-a investigat, în cărți de autor și articole științifice, istoric și interdisciplinar.

În ediția din 15 februarie dezbaterea se va concentra asupra coordonatelor spiritului științific modern statornicite, neîndoielnic, de lucrările lui Galileo Galilei. În ce măsura practicile științifice actuale dimpreună cu reprezentările filosofice ale acestor practici continuă, într-un fel sau altul, spiritul științific instituit de Galilei în activitatea modernă de cercetare a naturii? Aceasta este întrebarea esențială a primei ediții jubiliare Galileo Galilei.

În ediția din 22 februarie dezbaterea se va concentra pe o tematică extrem de incitantă numită, de la Paul Hazard încoace, „criza conștiiței europene”. Dacă apariția științei, prin Galileo Galilei, a fracturat tradiția intelectuală greco-latină de căutare a adevărului, rezervându-și doar pentru sine excelența cunoașterii, atunci ce statut epistemic au în modernitate celelalte domenii ale culturii: filosofia, arta, teologia? În jurul acestei întrebări va gravita cea de-a doua emisiune dedicată împlinirii a 450 de ani de la nașterea celebului om de știință și filosof italian Galileo Galilei.

(Potretul lui Galileo Galilei (ulei de pânză, Galeria Uffizi, Florența), postat pe blog, datează din 1636 și aparține lui Justus (Giusto) Sustermans, pictor baroc, de origine flamandă, de la curtea celebrei familii florentine de Medici).

Ediția din 8 febr 2014. Cum e cu putință ceva nou? O radiografie a cercetării filosofice profesionalizate

2014-02-21T11:01:00.001+02:00

Invitat: acad. Alexandru Surdu

Cu toate că producerea noului, a creației, în toate domeniile culturii, inclusiv în filozofie, este un act intim, individual și, cum știm cu toții, un mister nedeslușit, oriunde în lume această activitate de creație este profesionalizată și organizată instituțional, în general, sub forma unor institute și colective de cercetare. Prin urmare, creația și producerea noului teoretic și științific ar trebui gândite și înțelease plecând nu doar de la înzestrările individuale, de la imaginație, talent ori geniu, cât mai degrabă de la modalitățile instituționale în cuprinderea cărora procesele creative sunt profesionalizate, organizate și orientate tematic în funcție de anumite necesității teoretice ale disciplinei respective, corelate, firește, și cu o serie de nevoi practice, impuse de climatul și ambianța lumii în care trăim.

Ei bine, despre organizarea tematică a unor astfel de cercetări profesionalizate în domeniul cuprinzător al filosofiei vom vorbi cu o personalitate consacrată în cultura și gândirea românească, d-l acad. Alexandru Surdu, Director al Institutului de filozofie și psihologie „Constantin Rădulescu-Motru” al Academie Române.

Ediția din 1 febr. 2014. Despre utilitatea culturală a filosofiei. Robin George Collingwood în lecturi alternative

2014-01-28T13:24:00.001+02:00

Trebuința de filozofie nu este doar existențială, adică făcută anume pentru a răspunde la acele întrebări personale la care nu există un alt răspuns în afara celui propriu ci, deopotrivă, socială și culturală. Faptul acesta devine evident pentru orice profesionist de elită, în orice domeniu al culturii, care se interoghează critic, cu diverse scopuri ameliorative, asupra propriului domeniu de specialitate. În acest caz, frecventarea filosofiei devine obligatorie, pentru că în cercul ei reflexiv se produc instrumentele conceptuale și metodologice necesare inițierii de autoexaminări critice și reevaluări atitudinale.

Ei bine, despre modul în care filosofia propune astfel de instrumente de autoanaliză, nu doar pentru sine, ci și pentru celelalte domenii ale culturii, vom vorbi cu d-na Dana Țabrea, reprezentantă de vârf a noii generații de filosofi români, care și-a dedicat ani buni studiului presupozițiilor – sisteme de precedențe constitutive cadrelor gândirii – plecând de la opera „filosofului rebel” Robin George Collingwood.

Datele formative și competențele intelectuale și filosofice ale invitatei noastre sunt tipice pentru ceea ce numim azi „noua generație de filosofi români”. Invitata noastră a absolvit Facultatea de Filozofie a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și a urmat apoi cursuri masterale și doctorale. Este doctor în filozofie și profesor asociat al prestigioasei universități ieșene, redactor la revista HERMENEIA. Journal of Hermeneutics, Art Theory and Criticism, critic de teatru, jurnalist cultural. A beneficiat de diverse stagii de cercetare la Universitatea din Groningen, Olanda, Universitatea din Tulsa, Statele Unite ale Americii, University of Hull, Marea Britanie, iar pentru redactarea lucrării dedicate lui Collingwood, pe care o vom lua ca pretext al dezbaterii despre natura presupozițiilor și despre rolul lor în cercetarea diverselor domenii ale culturii, domnia sa a purtat o amplă corespondență internațională cu profesori din Marea Britanie, SUA și Canada.

Ediția din 25 ian. 2014 Între existența mediatică și starea de fapt. Profesia de profesor în analize filosofice actuale

2014-01-23T10:30:00.001+02:00

Dezbaprobarea publică a actelor de corupție în care sunt implicate toate profesiile nu are, pare-se, un impact mediatic atât de profund, precum în cazul educatorilor, dascălilor școlii. Reacția etică este firească, pentru că, nu-i așa?, „cel care îi învață pe alții” (acesta este și sensul grecescului didascalos)” trebuie să-și aplice sieși propria învățătură. Nu poți să predai virtutea, dacă tu însuți nu esti virtuos!

Pe de altă parte, psihoza mediatică recentă creată în jurul unor astfel de nefericite exemple de corupție morală, ilustrează situația imposibilă a acelui om care refuza să bea apă, pentru că a aflat că nenumărați alți semeni s-au înecat. În alți termeni, privim cu suspiciune rolul școlii în „deșteptarea umanității din noi”, cum spuneau filosofii iluminiști, cu speranța ridicolă că ar exista vreo alternativă, un fel de „plan B”, la educație.

Interogându-ne ca Aristotel - care este media între extreme? – vom adresa, pentru clarificări teoretice și etice, o serie de întrebări pe tema amintită unuia dintre cei mai buni specialiști în filosofia educației de la noi, d-l prof. univ. dr. Gabriel Albu, care a tematizat, în mai multe lucrări și studii interdisciplinare, condiția intelectuală și morală a oamenilor școlii ( A se vedea sumarul ediției din 26 ian. 2013 a Izvoarelor de filozofie).

În această dezbatere vom face și ample trimiteri la o recentă lucrarea a domniei sale, Grijile și îngrijorările profesorului, în mod cu totul special, la capitolul Profesia de profesor.

Ediţia din 18 ian 2014. Retrospectiva evenimentelor filosofice din anul 2013 (II)

2014-01-16T19:19:00.004+02:00

Invitat: conf. unif. dr. Adrian Niță

Continuăm și în ediția din aceasta sâmbătă a întâlnirii noastre pe calea undelor să vorbim, retrospectiv, despre prezența filosofiei în spațiul public românesc în anul 2013.

Dacă data trecută ne-am concentrat, cum era și firesc, mai ales pe latură informativă, rememorând seria de fapte și evenimente ce au conferit identitate „anului filosofic 2013”, în această ediție vă propunem o serie de perspective comparative și evaluative.

Pentru început vom face referiri la aniversările și comemorările filosofice, românești și străine, din 2013 și apoi vă invităm să facem o serie de dezbateri de conținut pe marginea unor titluri de lucrări filosofice reprezentative pentru anul recent încheiat.

Aştept ca de obicei intervenţiile radiofonice la cunoscutele telefoane ale RRC.