Izvoare de filosofie

Ediția din 26 mai 2012 Cearta „modernităților”? Noi abordări în sociologia și filosofia culturii

2012-05-22T19:30:00.003+03:00

Invitat: prof. univ. dr. Constantin Schifirneț

Una dintre temele încăpățânate ale culturii noastre reflexive, redeschise de fiecare generație de intelectuali de la Titu Maiorescu încoace este, fără îndoială, tema modernității românești și a raportului acesteia cu modernitatea europeană. În fapt, cine (re)deschide tema modernității românești aduce în prim planul conștiinței un ghem de alte teme întrucât, se știe, „ modernitatea”, ca formă de conştiinţă europeană, este un mod de a fi și a înţelege lumea, de a trăi, a acţiona, a spera şi a muri. Cu acest înțeles de univers mintal, structurat de o ierarhie valorică survenită din raportarea omului european la un timp fără eternitate, modernitatea devine un concept problemă pentru toate popoarele ce și-au dobândit conștiința de sine și propriile sisteme identitare, de autopercepție individuală și colectivă.

Ce (mai) înseamnă modernitatea pentru români? Iată întrebarea la care vom încerca să răspundem în ediția din această săptămână a întâlnirii noastre pe calea undelor, plecând de la un articol publicat de către d-l prof. univ. Constantin Schifirneț într-una dintre cele mai prestigioase reviste de științe sociale din lume, Modernitatea tendențială ( a se vedea, Constantin Schifirneț, Tendential modernity, în Social Science Information http://ssi.sagepub.com/content/51/1/22).

Ediția din 19 mai. Tradiția la o nouă lectură. Erudiție și exegeză în practicile filosofice actuale

2012-05-13T10:14:00.003+03:00

Invitat: lector univ. dr. Adrian Muraru

Există anumite realizări culturale ale tinerei generații de filosofi români care ne îndreptățesc să susținem că practica reflexivă românească se intersectează cu marile proiecte ale culturilor europene mature ce fac din relectura și reinterpretarea tradiției greco-latine premoderne, o resursă importantă de creativitate și înnoire conceptuală. Tradiția este, în acest context, toposul cultural în care totul pare că a fost spus, iar noutățile de „ultimă oră” sunt, în mare măsură, reintepretări ale unor idei care au fost de mult gândite și exprimate. Căci ce sunt filosofiile unor Nietzsche, Heidegger ori Gadamer dacă nu o trezire a tradiției de gândire camuflate în ungherele conștiinței moderne ce s-a uitat pe sine în trăirea goală a succedaneelor prezentului.

Ei bine, în ediția din această săptămână vom aduce în prim plan o practică filosofică românească ce face din erudiție și comentariu exegetic, urmând exemplul culturilor canonice europene, o preocupare consecventă a unor cărturari mai tineri ori mai maturi, uniți în jurul Centrului de Editare și Traducere Traditiodin Iași ce ”își propune recuperarea și relevarea în actualitate a tradițiilor culturale premoderne, de expresie latină și elină”. (Pe larg în http://www.traditio.uaic.ro/).

Invitatul ediției este d-l Adrian Muraru, lector univ. dr. la Facultatea de Filozofie, Universitatea „Al. I. Cuza“ din Iaşi, coordonatorul Centrului de Editare și Traducere TRADITIO, unul dintre reprezentanții străluciți ai tinerei generații de gânditori români. Cu o formație pluridisciplinară – studii de teologie, trei licențe (limbi clasice, filozofie, literatură), doctorat în filozofie - d-l Adrian Muraru reînvie în spațiul culturii noastre reflexive idealul cărturarului filosof ce ne reamintește, faptul deseori uitat, că filosofia nu rezolvă probleme filosofice, cât mai degrabă răspunde unor interogații existențiale venite din condiția istorică a ființei noastre omenești ce se uită pe sine, devenind mai săracă lăuntric, paradoxal, pe măsură ce înaintează în cultură și confort civilizațional.

Pot acoperi proiectele actuale de traducere și comentariu exegetic focalizate pe textele fundamentale premoderne, grecești și latine, nevoile reale ale culturii noastre reflexive prezente?

Aceasta e întrebarea esențială pe coordonatele căreia va avea loc dezbaterea noastră din această săptămână.

Ediția din 12 mai. Între descriere și explicație. Experiențe ale cercetării filosofice

2012-05-09T10:52:00.005+03:00

Invitat: lector univ. dr George Bondor

Dinamica culturii reflexive românești este orietată, cel puțin dacă avem în vedere ultimul deceniu, către producerea de noutate și performanță. Mai mult chiar, această orientare este însoțită - datele par a confirma supoziția - chiar de o schimbare de perspectivă a modului în care profesioniștii, în mod special tinerii universitari și cercetători, practică filosofia ca cercetare și investigație personală.

În alte cuvinte, scoaterea filosofiei românești dintr-o activitate de comentariu secund și translatarea ei pe coordonatele creației de idei ce-i pot interesa și pe profesioniștii din alte culturi reflexive, sintetizează această orientare datorată, în mare măsură, proiectelor de cercetare filosofică inițiate de tânăra generație de filosofi români grupați în diverse formule de solidaritate profesională.

Ei bine, despre acest segment de practică filosofică vom vorbi în această săptămână, plecând de activitățile desfășurate în cadrul Centrului de Hermeneutică, Fenomenologie și Filosofie practică, Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza”, Iași, un loc de întâlnirea între generații filosofice și un experiment intelectual și cultural pe care-l putem gândi analog – exceptis excipiendis – cunoscutei „Junimi ieșene”.

Pretextul dezbaterii îl va constitui lucrarea Sensuri ale corpului, ce adună între coperți cercetările, devenite bunuri publice, comunicate într-un colocviu „obișnuit” de lucru.

Invitatul emisiunii este d-l George Bondor, inițiatorul și directorul acestui centru de reflecție și cercetare filosofică, editorul revistei Meta: Research in Hermeneutics, Phenomenology and Practical Philosophy (împreună cu Stefan Afloroaei si Corneliu Bîlbă) și coordonatorul colecției lucrărilor de filosofie, Sophia, din cadrul Editurii Universității ”Alexandru Ioan Cuza”, Iași.

Ediția din 5 mai. Turnul Babel? Analize filosofice ale limbajului în gândirea americană actuală

2012-05-03T08:31:00.001+03:00

Invitat: lector univ. dr. Ioan-Alexandru Grădinaru

Entuziasmul și pasiunea multora dintre noi pentru deliciile pe care ni le procură gândirea reflexivă sunt supuse la grele încercări chiar de modul în care filosofii profesionişti înţeleg să-şi practice competenţele în spaţiul public de manifestare a vieţii culturale şi intelectuale. Cărțile, studiile, eseurile și articolele semnate de profesioniștii filosofiei ne dau impresia că limbajul filosofiei este format, paradoxal, din mai multe vocabulare. Impresia de turn Babel adâncește paradoxul generat de existența unui singur limbaj, în cazul de față al filosofiei, cu mai multe vocabulare, pe măsură ce înțelegem că filosofii înșiși nu se înțeleg între ei.

Cine poartă responsabilitatea unei astfel de stări ce, în fapt, nu e dorită de nimeni? Limbajul natural, cel de toate zilele, în interiorul căruia filosofii sunt constrânși să „lucreze”? Cumva dorința filosofilor de a produce în folosul propriu, al rigorii gândirii, un limbaj conceptual, artificial, similar celui științific?

Acestea sunt întrebările principale la care vă invit să facem un schimb de opinii împreună cu unul dintre tinerii noștri filosofi, un fin cunoscător al subtilelor dezbaterii pe care gânditorii americani le-au inițiat, odată cu scrierile provocatoare ale lui Frege, Russel și Wittgenstein, asupra naturii limbajului și a felului misterior în care acesta se leagă cu lucrurile.

Este vorba despre d-l Ioan-Alexandru Grădinaru, lector universitar în cadrul Facultăţii de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice, Catedra de Ştiinţe ale Comunicării, Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi. De curând domnia a publicat lucrarea Limbaj și discursitivitate în filosofia americană a secolul XX, pe care o vom lua ca pretext al dezbaterii, lucrare ce propune o monografie a filosofiei analitice americane, cum se știe, una dintre principale forme canonice de practică filosofică interesată de investigații sistematice în universul babelian al limbii.

Ediția din 28 apr. Hermeneutică și arheologie discursivă. Reevaluări metodologice în analizele filosofice ale culturii

2012-04-24T21:29:00.000+03:00

Invitat: lector univ. dr. Corneliu Bîlbă

Tema autodefinirii noastre colective este, pare-se, de la Cantemir și Școala ardeleană încoace, una dintre preocupările constante ale intelectualilor români umaniști. Filologii și literații, istoricii, sociologii, psihologii, de toate orientările și cu mijloacele specifice domeniilor lor, au încercat continuu să argumenteze că tradiția nostră culturală, în ciuda multiplelor discontinuități istorice, se fundează pe o continuitate de profunzime, etnică ori religioasă, ordonată oarecum după principiul dialectic al devenirii ca altul prin mijlocirea cu sine.

Filosofii, la rândul lor, au mers pe același drum. Este suficient să ne reamintim, între alții, de Blaga, C. Rădulescu–Motru, ori, mai recent, de C. Noica, gânditorii care au scrutat identitatea românească cu convingerea că vor pune în lumină metamorfozele unei lumi care, în fondul ei lăuntric, rămâne permanent aceiași. În consecință, ideea că istoria noastră este o identitate în mișcare și că, la urma urmelor, principiul continutății este suveran în lumea faptelor culturii și conștiinței, a devenit cu timpul o ideea atât de simplă și convenabilă, încât chestionarea ei pare a fi ceva de ordinul redundantei. Ce să mai cercetezi când deja ai certitudini?

Ei bine, prin apariția recentă a lucrării Hermeneutică și discontinuitate. Studii de arheologie discursivă semnată de d-l Corneliu Bîlbă, adept al analizelor aplicative cu care ne-a obișnuit celebrul filosof francez Michel Foucault, marile noastre certitudini identitare sunt reevaluate pas cu pas, după principiul că mai întâi trebuie să reflectăm asupra metodelor de cercetareși mai apoi să ne angajăm în ample (re) construcții conceptuale convenționale în care aflăm ceea ce deja știm.

Care este stadiul actual al dezbaterilor filosofice privind metodele de cercetare relevante în lumea faptelor culturii? Are metoda hermeneutică, așa cum se crede de obicei, o aplicabilitate universală? Ce punem în loc dacă negăm, cum procedează deseori Foucault, principiul continuității în lumea faptelor de conștiință? Ce aplicabilitate au aceste metode pe cazul culturii românești și cum evaluăm marile noastre reconstrucții identitare?

Acestea sunt provocările ediției din această săptămână a întâlnirii noastre pe calea undelor. Astept ca de obicei intervențiile dvs. radiofonice la numerele de telefon ale RRC.

Ediția din 21 aprilie Între sistem și fragment. Proiectul unei filosofii pentadice

2012-04-20T07:31:00.006+03:00

Invitat: acad. Alexandru Surdu

În cultura filosofică românească a ultimilor ani, se produc, chiar sub ochii noştri, o serie de evenimente intelectuale spectaculoase în orizontul cărora trebuie să includem şi construcţia treptată, prin apariţia unor lucrări succesive, a unui sistem filosofic de gândire creat în spiritul sistematicităţii culturii reflexive europene.

Este vorba despre un sistem pentadic de gândire, o sinteză a operei create de academicianul Alexandru Surdu, cel care a semnat aproape 500 de lucrări cu profil filosofic, publicate în ţară şi străinătate din domeniul logicii, al filosofiei ştiinţei, eticii, esteticii, filosofiei politice, a istoriei şi istoriografiei, din domeniile lingvisticii şi folclorului.

De curând, la Editura Academiei Române, a apărut cel de-al doilea volum ce conturează explicit ideea de sistem filosofic, Filosofie pentadică II. Problema subsistenței, volum ce succede sistematic lucrarea apărută în 2009, reeditată de curând la Editura Herald, Filosofie pentadică I. Problema transcendenţei.

Astfel, prin apariția a două volume din cele cinci anunțate, cititorul cultivat și iubitor de filozofie are acum posibilitatea să evalueze coerența traseului unei gândiri constructive, în mișcare, fapt intelectual greu de întâlnit în lumea filosofică de azi dominată de scrierile “genului scurt”: eseistică, articole „științifice”, comentarii și opinii despre.

Cum este posibilă construcția unui sistem filosofic într-o lume dominată de specializări înguste ori de practicarea filosofiei sub forma reflecţiei fragmentare şi a eseului? Ideea de sistem aparţine filosofiei trecutului, aşa cum multiple voci susţin astăzi? Care sunt datele unei filosofiei pentadice și ce probleme filosofice insolvabile își propune să rezolve? În fond, pe ce se întemeiază ideea, enunțată în diverse împrejurări de acad. Alexandru Surdu, că numărul de aur al filosofiei este cinci?

Acestea sunt întrebările esențiale în jurul cărora se va concentra dezbaterea noastră din această săptămână.

Ediția din 14 aprilie. A gândi şi a crede - experienţe ale adevărului în lumina Învierii

2012-04-07T21:00:00.012+03:00

Invitat: dr. Nicolae Turcan

Vă invit să medităm împreună de Sâmbăta Mare asupra Adevărului credinței așa cum este el exprimat în Sfânta Scriptură, cu precădere, în Evanghelia după Ioan, Cap. 8: Deci iarăşi le-a vorbit Iisus zicând: Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii. De aceea fariseii I-au zis: Tu mărturiseşti despre Tine Însuţi; mărturia Ta nu este adevărată. A răspuns Iisus şi le-a zis: Chiar dacă Eu mărturisesc despre Mine Însumi, mărturia Mea este adevărată, fiindcă ştiu de unde am venit şi unde Mă duc. Voi nu ştiţi de unde vin, nici unde Mă duc. Voi judecaţi după trup; Eu nu judec pe nimeni. Şi chiar dacă Eu judec, judecata Mea este adevărată, pentru că nu sunt singur, ci Eu şi Cel ce M-a trimis pe Mine. Deci zicea Iisus către iudeii care crezuseră în El: Dacă veţi rămâne în cuvântul Meu, sunteţi cu adevărat ucenici ai Mei;… Şi veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face liberi…Şi unde Mă duc Eu, voi ştiţi şi ştiţi şi calea. Toma i-a zis: Doamne, nu ştim unde Te duci; şi cum putem şti calea? Iisus i-a zis: Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine.

Ce înseamnă, aşadar, Adevărul prin raportare la adevăruri? Cum armonizăm Adevărul cu celelalte experiențe ale adevărului: științific, artistic, lumesc?

Invitatul ediției d-l dr. Nicolae Turcanu, posesor a două licențe, în teologie ortodoxă și filozofie ( un succint portret de personalitate este prezentat pe acest blog în ediția din 17 decembrie 2011 a Izvoarelor de filozofie) așteaptă întrebările și opiniile dvs. în legătură cu felul în care armonizați multiplele experiențe ale adevărului laic cu Adevărul pe care-l sperăm și-l trăim cu nădejdea Învierii în zilele Sfintelor Paști.

Ediția din 7 aprilie. Creație sau cercetare? Dezbateri actuale privind producerea noului în filosofie

2012-04-03T09:12:00.004+03:00

Invitat: cercet. șt. dr. Ionuț Isac

„Cum e cu putinţă ceva nou” se întreba Constantin Noica în tinerețea sa, într-o încercare de descifrare a misterului ce învăluie creația omenească, adică a faptului că mintea noastră scoate din sine, ex-nihilo parcă, cu mult mai mult decât i-ar permite datele experienței?

Această interogație și provocare transmisă de o îndelungată tradiție filosofică și sintetizată de C. Noica – survenirea creației și producerea noului – va fi redeschisă în dezbaterea din această săptămână, plecând de la situația actuală a cercetării filosofice românești în context european și internațional.

Cum se produce noul în filosofie? Prin creație individuală, cum gândea Noica ori Cioran, sau prin organizarea instituțională a cercetărilor de tip filosofic, cum credem azi? Cum se îmbină factorii creativi individuali cu structurile oficiale de cercetare: stimulează sau inhibă producerea noutății filosofice? Cum este drenată energia creatoare a profesioniștilor filosofiei de actuala legislație în domeniul cercetării? Trebuie elaborată sau există deja o paideia internațională a cercetărilor filosofice?

Sunt câteva dintre întrebările la care vă invit să răspundem împreună cu invitatul emisiunii, d-l Ionuț Isac cercet. șt. dr. la Institutul „George Bariţ”, Departamentul de Cercetări Socio-Umane, Cluj-Napoca”, al Academiei Române. Domnia sa este unul dintre cei mai dinamici filosofi din cultura noastră cu o platformă ştiinţifică internaţională, membru al mai multor asociaţii internaţionale de cercetări filosofice şi interdisciplinare, autor de cărţi şi articole de specialitate cu răsunet naţional dar şi internaţional, un filosof român ce şi-a integrat experienţa de gândire a lumii europene.

Amorsa dezbaterii o va constitui o serie de „cercetări ale cercetării”, științifice și filosofice, pe care d-l Ionut Isac le-a întreprins în ultimii ani, atât în România cât și în străinătate.

Ediţia din 31 martie Destinul unei capodopere filosofice: „Metafizica” lui Aristotel

2012-03-25T14:27:00.007+03:00

Invitat: acad. Gheorghe Vladutescu

Aşa cum gândirea greacă veche a avut obsesia stabilirii unei liste definitive a celor şapte înţelepţii, tot astfel şi gândirea contemporană a încercat să inventarieze, într-o ordine canonică, numele celor mai mari filosofi ai tuturor timpurilor şi a lucrărilor care îndreptăţesc o astfel de alegere.

În ciuda variabilităţii preferinţelor ori a criteriile invocate pentru a stabili un clasament filosofic sau altul, numele lui Aristotel apare, o ştim cu toţii, invariabil. Faptul este, fireşte, explicabil pentru că, în fond, cultura reflexivă europeană continuă cele două linii fundamentale de gândire: „linia lui Platon” şi „linia lui Aristotel”.

Dar cum se explică, în acest context al topurilor filosofice, preferinţa exclusivă pentru „Metafizica” şi nu pentru alte lucrări semnate de Aristotel, la fel de preţioase şi de bine cunoscute, cum ar fi „Organon”, „Politica” ori „Etica Nicomahică”?

Cum se explică faptul că în toate culturile filosofice mature, „Metafizica” beneficiază de cele mai multe variante de traduceri şi că fiecare generaţie de filosofi se simte chemată să propună o nouă interpretare a acestei cărţi? Ce seducţie intelectuală ascunde textul „Metafizicii”, de vreme ce însuşi Kant se întreba dacă metafizica este posibilă ca ştiinţă? Cum înţelegem încrâncenarea unor filosofi de talia lui Wittgenstein, ce argumentează că drumul metafizicii este în filozofie o mare şi gravă rătăcire? În final, care este înţelesul actual al „Metafizicii”?

Iată întrebările la care vă invit să facem un schimb de opinii, mai ales că de curând d-l academician Gheorghe Vlăduţescu, unul dintre cei mai buni cunoscători ai gândirii vechi greceşti din cultura noastră, ne propune după un efort de o viaţă cărturărească, o nouă variantă de traducere şi, implicit, de interpretare a „Metafizicii” lui Aristotel.

Ediţia din 24 martie. Colierul porumbiţei. Filosofie şi poezie în gândirea arabă

2012-03-18T09:19:00.010+02:00

Invitat: prof. univ. dr. Grete Tartler

Există cuvinte ce unifică nu doar oameni diferiţi, ci şi culturi ce se percep pe ele însele, în mod paradoxal, ca fiind în conflict. Cuvântul „dragoste” pare a fi înzestrat cu această funcţie „magică” de unificare, din moment ce forţa sa năvalnică subjugă voinţele şi conştiinţele oamenilor, care se văd pe ei înşişi mai degrabă diferiţi decât asemănători.

De unde derivă această forţă irepresibilă a „dragostei”? Cum ne explicăm, că însăşi filosofia se fundează, în sensul ei originar, tot pe ideea „dragostei”? Ce înţelepciune adăposteşte „dragostea”? Ce ascunzişuri ale sufletelor noastre dezvăluie „înţelepciunea dragostei” şi cum hrănesc acestea „dragostea de înţelepciune”?

Acestea sunt întrebările la care vă invit să medităm împreună, mai ales că pretextul dezbaterii îl constituie traducea în limba română a unui text arab celebru pentru încercările de a descrie, cu mijloace poetice, avatarurile misterioase ale dragostei. Este vorba despre lucrarea lui Ibn Hazm al-Andalusi, Colierul porumbiţei. Tratat despre dragoste şi îndrăgostiţi, lucrare tradusă din limba arabă de doamna Grete Tartler, cum ştim cu toţii, un model de cărturar cu preocupări enciclopedice şi, deopotrivă, un reper luminos în cultura românească a ultimelor decenii.

Emisiunea din 17 martie. Profesorii noştri cei de toate zilele: provocări, dileme, aspiraţii

2012-03-11T10:19:00.004+02:00

Invitat: prof. univ. dr. Gabriel Albu

Actul educaţional, o ştim cu toţii, nu-şi atinge ţinta dacă nu produce o deschidere către sine, către „comoara lăuntrică” adăpostită, cum spune Noica, în ceea ce este mai adânc în noi decât noi înşine. Or, imboldul parcurgerii acestui drum către noi înşine, iarăşi o ştim, vine din exteriorul nostru, de la învăţătorii şi profesorii care - spunem cu toţii - au „vocaţie”.

Cine sunt aceşti oameni care, precum Domnu^'Trandafir altădată, se dăruiesc pe sine cu toate că fişa postului nu-i obligă? Mai ţineţi minte nedumeririle lui Sadoveanu? „…găsesc cu mirare că Domnu era un om foarte necăjit, hărţuit de administraţie, că cu greu îşi ducea gospodăria lui, că venea de multe ori amărât, ca să ne dea cu dragoste învăţătura de toate zilele…Ca dânsul poate au fost mulţi. Şi toţi, dragă prietene, când te gândeşti bine, au fost nişte apostoli, care au îndurat sărăcie şi batjocură, care au trecut printr-un vifor de nemulţămiri şi vorbe rele, şi care totuşi au izbutit să-şi îndeplinească cu bine menirea lor…”.

Vă invit să vorbim despre acest fapt miraculos pe care l-am trăit cu toţii, despre acei oameni, profesorii noştri de toate zilele, care se dăruiesc fără rest, pe scurt, despre menire şi vocaţie în educaţie.

Invitat în studio este un nume consacrat în filosofia, pedagogia şi psihologia educaţiei, d-l prof. univ. Gabriel Albu, dr. în ştiinţele educaţiei, autorul unor cărţi cu mare impact formativ, ce pot fi reperate în toate bibliografiile de specialitate.

10 martie Criza modelelor? Controverse actuale în filosofia educaţiei. Invitat: prof. univ. dr. Emil Stan

2012-03-05T17:22:00.006+02:00

Invitat: prof. univ. dr. Emil Stan

Atunci când suntem provocaţi să vorbim justificativ despre noi înşine, despre anumite constante ale personalităţii noastre, cum ar fi de pildă profesia – şi cine nu a trăit o astfel de experienţă? – aducem în discuţie, inevitabil parcă, ambianţa educaţională responsabilă de ceea ce suntem noi. Vorbim, nostalgic de cele mai multe ori, fie despre părinţi, fraţi, prieteni, rude ori despre învăţători şi profesori, pe scurt îi invocăm pe cei care ne-au fost modele de viaţă şi ne-au făcut „oameni”.

În acelaşi timp, însă, deplângem sărăcia ori lipsa actuală de orizont formativ vorbind, fără să indicăm şi soluţiile trebuincioase, despre criza modelelor educaţionale şi umane responsabile de rătăcirile actuale ale lumii. Surprinzător este, în acest context, că ambivalenţa atitudinilor semnalate nu este comună doar adulţilor ori vârstnicilor, ci şi tinerilor pe care, deseori, îi auzim rostind arhicunoscuta expresie: „pe vremea mea…”.

Trăim într-o lume în care există o lipsă reală de modele educaţionale, de maeştrii îndrumători ori de sfătuitorii de viaţă meniţi să deosebească, mai bine ca noi, partea bună de partea rea a lucrurilor, ori avem în faţă doar probleme de percepţie şi imaginaţie socială? În materie de modele educaţionale ce este în deficit: cererea sau oferta? Pe scurt, există o reala criză de modele formative ori suntem, mai degrabă, în criză de imaginaţie şcolară şi educaţională, aşa-zicând, de idealuri?

Ne bucurăm de prezenţa în emisiune a d-lui prof. univ. dr. Emil Stan, unul dintre cei mai importanţi profesionişti ai filosofiei educaţiei din România, autor de cărţi şi studii pluridisciplinare apărute la prestigioase edituri şi reviste din ţară şi străinătate.

Va aştept intervenţiile radiofonice la numerele de telefon ale RRC.

Ediţia din 3 martie. Søren Kierkegaard şi filosofia ca edificare de sine

2012-02-25T23:10:00.011+02:00

Invitat: dr. Ana-Stanca Tabarasi

Apariţia celui de-al treilea volum Søren Kierkegaard Opere, din seria tradusă din daneză de către d-na Ana-Stanca Tabarasi, aduce în prim plan o serie de scrieri traduse pentru prima dată în limba română, texte ce pun într-o lumină tulburătoare personalitatea enigmaticului gânditor danez şi, deopotrivă, actualitatea unei gândiri vii în cuprinderea căreia a filosofa înseamnă mai degrabă o înţelepciune a mântuirii individuale, decât un joc intelectual cu concepte şi categorii abstracte ale gândirii. Vă invit să medităm împreună asupra timpului şi eternităţii, asupra iubirii, curajului şi răbdării, fireşte asupra atâtor alte motive pentru care ar trebui, la îndemnul lui Kierkegaard, să luăm viaţa în serios şi să ne întrebăm ce avem de făcut cu ea.

Ne bucurăm de prezenţa în studio a d-nei Ana-Stanca Tabarasi, o reprezentantă de vârf a noii generaţii de filosofi români cu studii interdisciplinare şi cu o impresionantă carieră profesională internaţională. Domnia sa posedă două licenţe: filozofie la Universitatea din Bucureşti şi filologie Universitatea Roskilde, Danemarca. Este doctor în filosofie (Universitatea Bucureşti) şi în studii culturale europene (Universitatea Roskilde). Actualmente este lector la Universitatea din Mainz (Germania) şi cercetătoare asociată la Institutul de Istorie a Religiilor din cadrul Academiei Române. A fost bursieră a Fundatiei Alexander von Humboldt şi a parcurs diverse stagii de cercetare la Freie Universität Berlin, Universitatea din Tübingen, Centrul de cercetare „Søren Kierkegaard” din Copenhaga, Colegiul "Noua Europa", Universitatea din Bamberg, Alfried Krupp Wissenschaftskolleg Greifswald. Domnia sa este autoarea unor numeroase studii de mare impact apărute în reviste de specialitate din România, Germania, Elvetia şi Danemarca, precum si a unor volume apărute în limbi străine: cel mai recent, Gartenkunst und Wissenschaft, Peter Lang, Berna, 2011. Traducerea din daneză a seriei „Søren Kierkegaard Opere, i-a adus un imens prestigiu în rândurile cititorilor de filozofie din cultura noastră care aşteptau o variantă românească care să transpună fidel, din daneză în limba română, opera unui filosof care a dobândit în ultimele decenii o prezenţă plantară.

Ediţia din 25 febr. Filosofia lui Mircea Vulcanescu în noi contexte interpretative

2012-02-19T08:57:00.005+02:00

Invitaţi: Marius Dobre, Victor Emanuel Gica, Dragoş Popescu

“ A existat în generaţia noastră un om care ne domina pe toţi: prin lecturile lui, prin fantezie, prin graţia intelectului, prin conştiinţa morală. Se numea Mircea Vulcănescu.” (Constantin Noica)

„Nu ştiai ce să admiri mai întâi: nestăvilita lui curiozitate, cultura lui vastă, solidă, bine articulată, sau inteligenţa lui, generozitatea, umorul sau spontaneitatea cu care-şi trăia credinţa şi iscusinţa cu care şi-o tălmăcea. Nu cred c-am întâlnit alt om înzestrat cu atâtea daruri. Şi nici altul care să-l întreacă în modestie. În interesa tot. Dar nu era nimic haotic, nici dezarticulat în cultura lui. Ce învăţase de la teologii şi filosofii pe care-i citise, se lega de tot ce-l învăţaseră sociologii, economiştii, istoricii, financiarii, oamenii politici”. (Mircea Eliade)

Este filosofia lui Mircea Vulcănescu în acord cu înzestrările sale excepţionale surprinse de Constantin Noica şi Mircea Eliade?

Iată întrebarea esenţială la care vom încerca să răspundem în această ediţie a emisiunii, întrebare sugerată de o serie de investigaţii teoretice întreprinse recent în universul gândirii lui Mircea Vulcănescu. Este vorba despre lucrarea Filosofia lui Mircea Vulcănescu, semnată de trei prestigioşi cercetători ai Institutului de filozofie şi psihologie „C. Rădulescu-Motru” al Academiei Române, Marius Dobre, Victor Emanuel Gica, Dragoş Popescu, doctori în filozofie, invitaţi în studioul RRC.

Ediţia din 18 febr. Natura umană în declin? Ipoteze şi dezbateri interdisciplinare actuale

2012-02-12T10:57:00.011+02:00

Invitat: lector univ. dr. Corina Matei

„Natura umană pare să suporte în contemporaneitate o mutaţie, o degradare: Julia Kristeva afirmă că omul contemporan „îşi pierde sufletul” falsificându-şi existenţa prin proiectarea în lumi virtuale, „mulţumindu-se cu o pilulă şi un ecran” şi fiind incapabil să-şi exprime, să verbalizeze în legătură cu suferinţele sale sufleteşti; Alessandro Baricco declară că asistăm la naşterea unei noi forme de barbarie – cea a generaţiilor educate de/prin internet, care ajung să nu-şi mai pună problema sensului vieţii; Giovanni Sartori defineşte omul acesta drept „homo videns”; Konrad Lorenz identifică unul din cele opt „păcate capitale ale omenirii civilizate” prin moartea termică a simţurilor, răcirea afectivă şi „moleşirea” omului; Constantin Noica descrie civilizaţia în mod paradoxal, drept a cincea stihie alături de foc, aer, pământ, apă, anume „focul rece”, care luminează, dar nu încălzeşte; în sfârşit (pentru a ne rezuma la aceşti câţiva autori), Aurel Codoban, printr-un titlu recent ce trimite la consideraţiile lui Lipovetsky despre amurgul datoriei, vorbeşte despre „amurgul iubirii” şi transformarea actuală a acestui sentiment în simplă „comunicare corporală”.

Am extras câteva fraze semnificative dintr-un articol publicat recent de invitata ediţiei din această săptămâna a Izvoarelor de filozofie, d-na lector univ. dr. Corina Matei, simptomatice pentru intenţiile dezbaterii la care vă invit să participaţi prin intermediul cunoscutelor telefoane ale RRC.

Diagnoza declinului naturii umane este corectă? Care sunt, fireşte dacă răspundem afirmativ la această întrebare, soluţiile de redresare şi recuperare?

Vă aştept intervenţiile radiofonice!

Ediţia din 11 febr. Tratatele lui Plotin în limba română. Dileme ale traducerii şi interpretării

2012-02-05T16:19:00.004+02:00

Invitat: prof. univ. dr. Andrei Cornea

Ediţia din această săptămână vă propune un schimb de opinii pe marginea ideii de actualitate a clasicilor filosofiei, subiect sugerat de apariţia recentă la Editura Humanitas al celui de-al treilea volum din seria Plotin, Opere, tradus din limba greacă veche de către cunoscutul om de cultură, eseist, filosof şi clasicist, prof. univ. dr. Andrei Cornea.

Cum se explică secretul longevităţii intelectuale al unui filosof trăitor în sec al III-lea dH văzut, deseori, ca un simplu comentator al lui Platon? Cum se explică interesul de care se bucură în cultura noastră gândirea lui Plotin, în condiţiile în care traducerea d-lui Andrei Cornea este precedată de o altă traducere recentă, într-o ediţie bilingvă, a celebrelor Enneade? Şi, în acest context, care sunt marile dileme ale traducerii din limba greacă în limba română, de vreme ce unele dintre marile cărţi ale gândirii eline au beneficiat de mai multe variante româneşti de traducere? În final, ce ne poate spune nouă, celor de azi, un filosof care a trăit în urmă cu mai bine de optsprezece veacuri şi care nu a cunoscut marile experienţe ale omului (post)modern?

Vă propun ca în jurul acestor întrebări să ne concentrăm dezbaterea, pentru a stabili împreună care este câştigul filosofic al frecventării textelor gândirii plotiniene.

Ediţia din 4 febr. Filosofi şi scrieri filosofice în arhivele CNSAS

2012-01-28T22:51:00.006+02:00

Invitat: Dora Mezdrea

Dintre toate lucrurile existente, trecutul este cel mai imprevizibil! Sub semnul acestui cunoscut adagiu vom plasa dezbaterea din această săptămână ce continuă, în multe privinţe, tematica deschisă în emisiunea anterioară, care a dovedit că cercetarea arhivelor private, cum este şi cazul arhivei gânditorului Vasile Băncilă, poate aduce la lumină texte filosofice de o mare valoare documentară şi interpretativă.

Pe scurt, ediţia din această săptămână este gândită în conexiune cu emisiunea din săptămâna trecută, numai că de această dată d-na Dora Mezdrea se va referi la relevanţa filosofică a cercetărilor întreprinse de către domnia sa, timp de mai bine de un deceniu, în dosarele deţinute de Consiliul Naţional pentru Cercetarea Arhivelor Securităţii.

Începând din anul 2008, d-na Dora Mezdrea a publicat şase volume de documente din Seria Nae Ionescu şi discipolii săi în arhiva Securităţii (Vol. I, Nae Ionescu, Vol. II, Mircea Eliade, Vol. III, Octav Onicescu, următoarele trei volume avându-l ca personaj pe Constantin Noica), lucrări ce ilustrează, paradoxal pentru orice om care trăieşte într-o ţară liberă, că a gândi poate fi o faptă penală şi, tot atât de greu de imaginat, că statul poate produce mecanisme instituţionale represive, extrem de costisitoare, pentru a înăbuşi creativitatea filosofică.

De ce filosofii urmăriţi şi spionaţi continuu de organele represive ale statului erau consideraţi „pericol public” ori „duşmani ai poporului”? Ce ameninţări la adresa statului constituiau filosofii? De ce le erau confiscate manuscrisele? Cine erau cei care cenzurau şi răstălmăceau gândirea filosofică exprimată în texte, producând artificial o istorie intelectuală cenzurată şi răstălmăcită?

În jurul acestor întrebări se va constitui dezbaterea pe care o vom realiza şi în această săptămână cu d-na Dora Mezdrea.

Ediţia din 28 ian. Pagini filosofice inedite. Vasile Băncilă despre Nae Ionescu

2012-01-24T10:01:00.006+02:00

Invitat: Dora Mezdrea

Filosoful interbelic cel mai des invocat în toate mediile filosofice, intelectuale şi culturale româneşti actuale este, fără îndoială, Nae Ionescu. În legătură cu personalitatea sa fiecare dintre noi şi-a format chiar o imagine proprie, generată de multitudinea şi varietatea cărţilor şi studiilor ce-i sunt dedicate an de an, lucrări inspirate la rândul lor, în mare măsură, din seria de restituiri Nae Ionescu, Opere, din care au apărut deja cinci volume din cele cincisprezece proiectate, din impresionanta lucrare în patru volume Nae Ionescu, Biografia (peste 2500 de pagini), cât şi dintr-o altă carte de sinteză, Biobibliografie Nae Ionescu (peste 600 de pagini) ambele semnate de cunoscuta cercetătoare şi editoare Dora Mezdrea.

Fireşte că lista de „lucrări inspiratoare” – cărţile se scriu din alte cărţi, nu-i aşa? – poate fi lărgită: Roza vânturilor, selecţia de articole de presă naeionesciene realizată de Mircea Eliade, Predania…antologia de texte teologice semnate de Nae Ionescu şi realizată de Ioan I. Ică jr., Nae Ionescu în conştiinţa contemporanilor săi, crestomaţie realizată de Gabriel Stănescu şi, fireşte, Nae Ionescu aşa cum l-am cunoscut, celebrul volum al lui Mircea Vulcănescu.

De curând, prin apariţia volumului inedit Nae Ionescu, un cavaler prestant al spiritului, ce reuneşte totalitatea textelor referitoare la Nea Ionescu din arhiva filosofului Vasile Băncilă, lista „lucrărilor inspiratoare” se întregeşte în chip semnificativ. „În această imensă risipă de gânduri pe care o face Băncilă – scrie editorul acestei lucrări Dora Mezdrea – el sugerează, dă direcţii, deosebeşte duhuri, pentru o posibilă rodire viitoare. Aici stă şi însemnătatea volumului de faţă; căci cine vrea să cerceteze viaţa, gândirea sau pilda spirituală a lui Nae Ionescu găseşte aici, gata formulate, temele principale. Nu are decât să continue, să facă să rodească sămânţa răsădită”.

Care este sporul de înţelegere pe care-l aduce gândirii şi personalităţii lui Nae Ionescu această lucrarea inedită a filosofului Vasile Băncilă? În jurul acestei întrebări se va concentra dezbaterea noastră din această săptămână în care suntem onoraţi de prezenţa în studio a d-nei Dora Mezdrea.

Ediţia din 21 ian. Proiectul unei filosofii fenomenologice în limba română. Traducerile din opera lui Husserl în evaluări actuale

2012-01-15T10:37:00.012+02:00

Invitat: dr. Christian Ferencz Flatz

A susţine că traducerile nu fac o cultură dar că în schimb o reprezintă, pare a fi un adevăr ce trebuie reiterat ori de câte ori vorbim despre necesitatea traducerii în limba română a capodoperelor filosofice ale lumii. Nivelul şi amploarea acestor traduceri indică, pare-se, nu doar interesul privat al oamenilor educaţi pentru reflecţia filozofică, cât mai degrabă gradul de maturitate al unei culturi decisă să facă eforturi pentru a poseda în propria-i limbă cărţile fondatoare de stil filosofic universal.

Acesta este contextul în care vom plasa dezbaterea din această săptămână, cu referire la traducerea în limba română a unor lucrări reprezentative din opera lui Edmund Husserl, se ştie, fondatorul direcţiei gândirii fenomenologice şi a filosofiei continentale. Apariţia în ultimii ani a versiunilor româneşti a Meditaţiilor carteziene, a Cercetărilor logice şi, mai de curând, a volumului Criza ştiinţelor europene şi fenomenologia transcendentală însoţit de Cartea întâi a celebrei lucrări Idei pentru o fenomenologie pură şi o filozofie fenomenologică, ne permite să vorbim cu sens despre o prezenţă filosofică semnificativă a lui Husserl în cultura noastră filosofică.

Ce impact credeţi că au aceste traduceri asupra vieţii filosofice româneşti actuale? Cum vă raportaţi dvs. la gândirea fenomenologică şi ce potenţial ori virtuţi explicative oferă acest mod de înţelegere a lumii în care trăim? Aştept ca de obicei intervenţiile dvs. radiofonice.

Invitat în studio este unul dintre cei mai tineri reprezentanţi ai noii generaţii de filosofi români, d-l Christian Ferencz Flatz, dr. în filozofie, autor de articole şi studii apărute în reviste de cultură şi de specialitate, autorul lucrării Obişnuit şi neobişnuit în viaţa de zi cu zi apărută la Editura Humanitas, lucrare ce propune o analiză fenomenologică a conceptului de valoare plecând de la filosofia lui Heidegger. Domnia sa este (co)traducătorul unora dintre volumele lui Husserl la care am făcut referinţă, calitate ce îl recomandă să vorbească în cunoştinţă de cauză în legătură cu tema dezbaterii noastre din această săptămână.

Ediţia din 14 ian. Suflet şi spirit în poetica eminesciana

2012-01-08T17:50:00.014+02:00

Invitat: prof. univ. dr. Gheorghiţă Geană

Preocuparea pentru filozofie a lui Eminescu a fost o constantă a vieţii sale intelectuale încă din perioada studiilor de filozofie făcute timp de cinci ani, între 1869 şi 1874, la Viena şi Berlin.

Eminescu, cum remarca îndreptăţit Mircea Eliade, avea „o minte enciclopedică înclinată spre sinteze personale”, fapt pe care-l detectăm şi în domeniul filosofiei prin fraze de acest gen: …”cât despre filozofie, pesimismul e la modă: Schopenhauer e Dumnezeu, Hartmann profetul său. Pozitivismul lui Auguste Comte nu face nici un progres; filozofii francezi nu mai studiază decât psihofiziologie, filozofia engleză nu mai merită numele de metafizică şi se ocupă de chestii practice de ordine secundară, nu de soluţiunea unor probleme universale. Numai Germania are o metafizică vie, dar şi aceea e întunecoasă şi desperată” (Vol. XIII, pag. 331).

Fireşte că această „înclinaţie către sinteze” o regăsim şi în poezia numită, poate impropriu, de „meditaţie filosofică”, segmentul de creaţie în care Eminescu investiga unitatea lumii, geneza, natura şi scopul ei, cu mijloacele poeziei.

Ce tipuri de corelaţii putem stabili între filozofie şi poezie în creaţia eminesciană? Produce poezia, atunci când este creaţia unui geniu incontestabil, un spor de cunoaştere filosofică? Propune oare Eminescu prin poezie o sinteză a marilor dihotomii filosofice, cum ar fi de pildă opoziţia suflet – spirit care este, cum se ştie, centrală în filosofia şi metafizica germană în universul intelectual în care s-a format în tinereţe?

Acestea sunt provocările pe care vi le adresează ediţia din 14 ianuarie 2011 a Izvoarelor de filozofie, o ediţie pe care o dedicăm, cum procedăm de altminteri în fiecare an, sărbătoririi naşterii lui Mihai Eminescu.

Suntem onoraţi de prezenţa în studio a cunoscutului filosof şi antropolog, iubitor şi cercetător al operei eminesciene, prof. univ. dr. Gheorghiţă Geană.

Vă aştept ca de obicei intervenţiile radiofonice!

Ediţia din 7 ian 2012. Retrospectiva evenimentelor filosofice din 2011

2012-01-03T14:53:00.005+02:00

Invitat: conf. univ. dr. Adrian Niţă

Ediţia din 7 ianuarie a primei noastre întâlniri pe calea undelor din anul 2012 este, cum vă aşteptaţi desigur, o emisiune retrospectivă. Aşa cum am procedat şi până acum la fiecare început de nou an, vom vorbi despre cele mai importante evenimente filosofice din anul 2011: simpozioane şi conferinţe naţionale şi internaţionale, aniversări, celebrări şi comemorări de mari gânditori, români şi străini, apariţiile editoriale: cărţi de autor, articole ştiinţifice şi eseuri cu impact public, traduceri etc. A se vedea rubrica Evenimente 2011 de pe bara de meniuri a acestui blog.

Ca de obicei, vă invit şi la începutul acestui an să facem un schimb de opinii pe marginea celor mai importante evenimente filosofice ale anului trecut, într-o încercare firească de rememorare şi comentariu.

Cum aţi perceput dumneavoastră viaţa filosofică românească în anul 2011? Ce evenimente v-au marcat şi au lăsat urme în memoria şi sensibilitatea dvs.? Ce eveniment filosofic a fost semnificativ pentru dvs. în anul recent încheiat? Ce cărţi de filozofie v-au impresionat în 2011? Aştept ca de obicei intervenţiile radiofonice la cunoscutele telefoane ale RRC.

Vom fi însoţiţi în acest periplu rememorativ de către d-l conf. univ. dr. Adrian Niţă, cercetător la Institutul de filosofie şi psihologie „C. Rădulescu-Motru”, al Academiei Române, care a făcut şi în acest an efortul de a sintetiza cele mai importante date ce au marcat viaţa filosofică în anul 2011.

Ediţia din 17 dec. Între înţelepciunea lumească şi învăţătura revelată. Dialogul tradiţiilor filosofice cu Tradiţia

2011-12-12T09:17:00.017+02:00

Invitat: dr. Nicolae Turcan

Apariţia creştinismului a însemnat pe multiple planuri, dacă vrem să luăm în considerare argumentele istoriei ideilor, un moment de ruptură în cultura europeană. Astfel, filosofia, dominanta culturii păgâne greco-latine, este văzută de Sfinţii Părinţi ca o rătăcire izvorâta din orgoliul oamenilor încrezători că ar putea să desluşească prin forţe proprii, fără ajutor divin, scopul lumii, al vieţii şi morţii.

Aşa puteam înţelege atât remarca lui Tertulian Apologeticul, „Ce este comun între Atena si Ierusalim, între Academie şi Biserică? Cu atât mai rău pentru aceia care au dat la lumină un creştinism stoic, platonic, dialectic. Pentru noi, nu mai avem nevoie de curiozitate, după Iisus Hristos, nici de cercetare, după Evanghelie”, cât şi sfatul Sfântului Pavel din Epistola către Coloseni: „ Prin urmare, aşa cum L-aţi primit pe Hristos Iisus Domnul, aşa să umblaţi întru El, înrădăcinaţi şi zidiţi într-Însul, întăriţi în credinţă aşa cum aţi învăţat-o şi prisosind în ea cu mulţumire. Luaţi aminte ca nu cumva cineva să facă din voi o pradă prin filosofie şi prin deşartă înţelepciune din predania omenească după stihiile lumii şi nu după Hristos”.

În ce sens putem vorbi de dialog între învăţătura omenească cuprinsă în multiplele tradiţii filosofice, care se contrazic unele pe altele, cum ştim cu toţii, şi învăţătura divină relevată oamenilor de Dumnezeu însuşi şi conservată în mărturia Tradiţiei? Există un adevăr al filosofiei şi un altul al credinţei? Cum putem alege una dintre aceste două perspective asupra lumii care, de regulă, se contestă reciproc?

Iată provocarea la dezbateri transmisă de ediţia din 17 decembrie a Izvoarelor de filozofie, o provocare sugerată de apariţia unei cărţi cu titlul sugestiv pentru ceea ce înseamnă dialogul: filozofie – teologie, gândire raţională – credinţă, ştiinţă omenească – învăţătură revelata. Este vorba despre lucrarea Credinţa ca filozofie. Marginalii la gândirea Tradiţiei, semnată de către d-l Nicolae Turcan, dr. în filozofie, unul dintre tinerii noştri filosofi cu formaţie multidisciplinară.

Domnia sa posedă două licenţe, în teologie ortodoxă şi filozofie, un masterat în literatură comparată şi este, de asemenea, absolvent al unei şcoli universitare de informatică aplicată şi programare. În 2006 şi-a trecut doctoratul în filozofie, iar în prezent este cercetător postdoctoral la Universitatea Babeş Bolyai din Cluj Napoca.

Va aştept ca de obicei interventiile radiofonice!

Ediţia din 10 dec. Faţă către faţă. Filosofia în contexte (ne) filosofice de gândire

2011-12-05T19:36:00.007+02:00

Invitat: prof. univ. dr. Ion Dur

Filosofia poate fi cultivată, ştim cu toţii, pentru a atinge diverse scopuri existenţiale şi, deopotrivă, de cunoaştere. La mijloc, pare-se, se situează ideea că filosofia trebuie practicată ca analiză critică şi ca un instrument de examinare şi elucidare a faptelor culturii. Mai ales că ea însăşi este un fapt de cultură, iar problemele sale interne îşi au izvorul, în mod cu totul paradoxal, în exteriorul ei. Prin urmare, filosofia nu este autoreferenţială, atâta vreme cât problemele ei sunt extrase din ambianţa vieţii noastre culturale.

Ideea că filosofia îşi primeşte problemele din afară, chiar şi atunci când discută despre problemele sale dinăuntru, va constituie chiar miza dezbaterii noastre radiofonice din 10 decembrie 2011, dezbatere sugerată de apariţia unei incitante cărţi Maculatorul cu spirală semnată de cunoscutul filosof şi om de cultură Ion Dur, profesor universitar dr. la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, companionul nostru de dialog.

Vă aştept intervenţiile radiofonice!

Ediţia din 3 dec. Dialog şi filozofie dialogică în gândirea lui Mihai Şora

2011-11-27T11:45:00.008+02:00

Invitat: dr. Valentin Cioveie

Emisiunea celebrează împlinirea celor 95 de ani de viaţă pe care seniorul filosofiei româneşti, domnul Mihai Şora, i-a sărbătorit pe 7 noiembrie 2011.

Invitatul ediţiei este d-l dr. Valentin Cioveie, un reprezentant strălucit al noii generaţii de filosofi români, autorul lucrării Impalpabila sferă a realului. Modelul ontologic şi aplicaţiile lui în filosofia lui Mihai Şora, în curs de apariţie, ce examinează critic şi interpretează gândirea lui Mihai Şora în contextul marilor scenarii filosofice europene din secolul al XX-lea.

Format intelectual la mari universităţii europene, d-l Valentin Cioveie s-a modelat filosofic şi sub influenţa gândirii şi personalităţii lui Mihai Şora cu care întreţine şi astăzi o relaţie paideică vie, de tipul maestru – discipol, în orizontul căreia, cum spunea Constantin Noica, nu se ştie cine dă şi cine primeşte.

Emisiunea va releva, deopotrivă, noi faţete ale gândirii lui Mihai Şora cât şi ideea unei continuităţi de gând filosofic în cultura noastră, fapt ce pare a contrazice previziunea sumbră a lui Emil Cioran că românii sunt blestemaţi să reia, cu fiecare generaţie, totul de la capăt.

Aştept cu interes şi opiniile dvs. la cunoscutele telefoane ale RRC. Puteţi, fireşte, să vă exprimaţi opiniile şi pe blogul emisiunii Izvoare de filozofie.

Ediţia din 26 nov. IN HONOREM. Filosoful Mihai Şora împlineşte 95 de ani

2011-11-20T16:28:00.006+02:00

Invitat: Mihai Şora

Seniorul filosofiei româneşti, domnul Mihai Şora, a împlinit pe 7 noiembrie 95 de ani de viaţă. Călător printre generaţii, filosoful Mihai Şora este ultimul reprezentant al Şcolii lui Nae Ionescu. I-a cunoscut şi s-a bucurat de preţuirea şi prietenia unor mari personalităţii interbelice: Mircea Vulcănescu, Mircea Eliade, Emil Cioran, Eugen Ionescu, Constantin Noica, Alexandru Dragomir, nume deja clasicizate în cultura noastră.

După o şedere de aproape un deceniu în Franţa şi după un debut parizian fulminant în 1947 cu o lucrare recomandată spre publicare de Étienne Gilson, Du Dialogue intérieur apărută la celebra editură Gallimard (lucrarea tradusă în limba română abia în 1995 cu titlul Despre dialogul interior – Fragment dintr-o antropologie metafizică), filosoful Mihai Şora, revenit în ţară, a tăcut apoi timp de 31 de ani. O tăcere publică autoimpusă, dar plină de tâlc şi speranţă. În tot acest timp, se întâlneşte, uneori zilnic, cu filosoful clandestin Alexandru Dragomir, fost student şi doctorand al lui Heidegger, cu Constantin Noica şi cu aţi intelectuali neaserviţi puterii, citeşte, meditează şi proiectează structura unui model simfonic de gândire pe care-l va face public începând cu lucrarea Sarea pământului din 1978.

De atunci, Mihai Şora a captat constant, printr-o serie de lucrări de mare profunzime, conferinţe, studii şi interviuri, atenţia publicului iubitor de reflecţie şi gândire speculativă, în vreme ce vocile autorizate ale profesioniştilor filosofiei susţin că gândirea acestuia a propus noi itinerarii de explorare filosofică a lumii. În prezentul punctual, Mihai Şora este perceput de o serie de tinerii filosofi ca un veritabil maestru îndrumător, iar proiectele actuale ale domniei sale probează ideea că tinereţea nu este o chestiune de vârstă.

Ediţia din 26 noiembrie a Izvoarelor de filozofie este dedicată în întregime sărbătorii celor 95 de ani de viaţă împliniţi de seniorul filosofiei româneşti, domnul Mihai Şora.