Japan Joy

Kitaro concertează pentru prima dată în România

noreply@blogger.com (Anonymous) — Fri, 20 Dec 2013 08:28:00 +0000

Foto: morrisonhotelgallery.com

Kitaro, revoluționarul muzician multi-instrumentist și compozitor japonez care uluiește mapamondul cu sunetele inegalabile, ce îmbină muzica electronică și cea tradițională, va concerta prima dată în România.

Concertul, susținut de Kitaro și orchestra sa, va avea loc la Sala Palatului din capitală în data de 2 martie cu începere de la ora 19:00. Acesta face parte din turneul de promovare al noului său material discografic intitulat „Tamayura”, album ce urmează a fi lansat în luna martie a acestui an.

Kitaro are o activitate artistică impresionantă, a obținut Globul de Aur pentru coloana sonoră a filmului „Heaven & Earth” și a fost nominalizat de 14 ori la premiile Grammy, obţinând acest trofeu în 2001 cu albumul „Thinking of You”. Până acum, japonezul a înregistrat 25 de albume de studio și a colaborat cu Marty Friedman, Mickey Hart, Philip Glass, Dennis Banks și Jane Zhang.

Biletele pentru concertul Kitaro de la Sala Palatului din Bucureşti sunt disponibile în reţeaua Eventim şi online pe www.eventim.ro la următoarele preţuri:

Golden VIP: 320 lei
VIP: 280 lei
Categoria I: 200 lei
Categoria II: 180 lei
Categoria III: 150 lei
Categoria IV: 100 lei

Videoclipul piesei de pe genericul noului joc PS Vita „Samurai & Dragons” a fost lansat

noreply@blogger.com (Anonymous) — Sun, 14 Jul 2013 11:57:00 +0000

Gameri PS Vita, videoclipul piesei de pe genericul noului joc „Samurai & Dragons” a fost lansat!

Piesa este interpretată de Leah Dizon, care își face astfel debutul pe scena muzicală japoneză după o pauză de trei ani, și reprezintă un remake al piesei „Bomb A Head!” a lui m.c.A·T.

m.c.A·T („Microphone Controller Akio Togashi”) este numele de scenă al lui Akio Togashi, un cunoscut muzician și rapper japonez. Single-ul „Bomb A Head!” a fost lansat prima oară în 1993, odată cu albumul de debut al lui Akio Togashi.

Leah Dizon este un model american, de origine franceză, chineză și filipineză, care s-a mutat în Japonia în 2006, pentru a-și face debutul muzical pe scena japoneză un an mai târziu.

Muntele Fuji, simbolul Japoniei, a intrat în patrimoniul mondial al UNESCO

noreply@blogger.com (Anonymous) — Sat, 22 Jun 2013 13:00:00 +0000

Muntele Fuji, cunoscut pentru forma lui conică, a fost înscris, sâmbătă, în patrimoniul natural mondial al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO).

Muntele vulcanic Fuji este cel mai înalt munte al Japoniei, cu o înălțime de 3.776 metri, și este unul dintre cele mai recunoscute simboluri ale țării. Vârful lui turtit și acoperit de zăpadă „a inspirat artiști și poeți, și este un obiectiv de pelerinaj încă de secole în urmă,” scrie în comunicatul emis de UNESCO.

Fuji este localizat la o distanță de 100 de kilometri de capitala Tokyo și ultima oară a erupt acum 300 de ani.

Muntele Fuji „a inspirat artiști de la începutul secolului 19 să producă imagini ce au depășit culturi, au permis muntelui să devină cunoscut în jurul lumii și au avut o influență profundă asupra evoluției artei occidentale,” a mai spus UNESCO.

Muntele Fuji este al 17-lea obiectiv din Japonia inclus de UNESCO pe lista patrimoniului mondial, care mai cuprinde monumente istorice din vechiul oraş Kyoto, monumentul capitalei antice Nara și sanctuarul şintoist Itsukushima.

Magazin românesc online cu cosmetice asiatice

noreply@blogger.com (Anonymous) — Fri, 22 Mar 2013 18:56:00 +0000

Produsele cosmetice astiatice câștigă tot mai multă popularitate peste hotare. Faimoasele BB Cream, atât de iubite în Asia de est, în țări precum Japonia și Coreea de Sud, au făcut înconjurul lumii, iar acum au ajuns și la noi.

Recent s-a lansat Dolly Skin, un magazin românesc online dedicat produselor cosmetice provenite din Asia, unde găsiți produse de la companii renumite, precum Missha, Etude House, Holika Holika sau SkinFood.

Pentru a sărbători lansarea, Dolly Skin au pentru voi și un giveaway. Mai multe detalii găsiți pe site-ul Dolly Skin sau pe pagina lor de Facebook.

Kitaro va concerta pentru prima oară la București Amânat

noreply@blogger.com (Anonymous) — Fri, 08 Feb 2013 09:14:00 +0000

Foto: Facebook

Cunoscutul artist japonez de muzică new age, Kitaro va concerta pentru prima oară la București, la Sala Palatului, pe 5 octombrie 2013. Evenimentul face parte din turneul de promovare al celui mai recent material artistic al japonezului, „Tamayura” ce va fi lansat în luna martie.

Muzica lui Kitaro îmbină muzica tradițională japoneză cu cea modernă, într-un stil propriu, inconfundabil. De-a lungul carierei sale, artistul a câștigat Globul de Aur (1993) pentru coloana sonoră a filmului „Heaven & Earth” și a fost nominalizat de 14 ori la premiile Grammy, obţinând acest trofeu în 2001 cu albumul „Thinking of You”. Până acum, japonezul a înregistrat 25 de albume de studio și a colaborat cu Marty Friedman, Mickey Hart, Philip Glass, Dennis Banks și Jane Zhang.

Biletele pentru concertul Kitaro de la Sala Palatului din Bucureşti sunt disponibile în reţeaua Vreau Bilet şi online pe www.vreaubilet.ro la următoarele preţuri: cat. IV - 140 de lei, cat. III - 170 de lei, cat. II - 310 lei, cat. I - 450 de lei, VIP - 630 de lei şi Golden VIP - 830 de lei.

Tradiții și obiceiuri de Anul Nou, în Japonia

noreply@blogger.com (Anonymous) — Tue, 01 Jan 2013 19:27:00 +0000

Akemashite-omedetou-gozaimasu. Așa se spune ”La mulți ani” în japoneză, la prima întâlnire cu cineva în Noul An.

Noul An se mai numește și shogatsu, și se celebrează pe data de 1 ianuarie din anul 1873, după calendarul Gregorian. Totuși, în unele regiuni precum Okinawa, Noul An încă se mai sărbătorește pe stil vechi, ca cel chinezesc.Sărbătorirea noului an în Japonia înseamnă să dai atenție primelor lucruri făcute în noul an. Cele mai cunoscute sunt hatsuhinode și hatsumode.

Hatsuhinode reprezintă primul răsărit al noului an, iar la japonezi este o tradiție să se urce pe un munte înaintea răsăritului din 1 ianuarie pentru a-l vedea, deoarece se crede că acesta are puteri supranaturale și rugăciunile se îndeplinesc.

Primul răsărit de soare în 2013, în Takashima. Foto: Kentaro Suda/flickr

Hatsumode reprezintă prima vizită la un altar sau templu, iar oamenii vizitează astfel de locuri de Anul Nou, după miezul nopții sau în cursul zilei de 1 ianuarie. Japonezii merg să se roage pentru sănătate, siguranță, noroc, își pun dorințe și își cumpără talismane, iar dacă vremea este bună, îmbracă kimono-ul. De asemenea, în ziua aceasta ei își „verifică” norocul în temple. Ei plătesc o mică sumă de bani pentru a primi un număr dintr-o cutie de bambus, iar o fecioară din altar le dă hârtia norocoasă corespunzătoare numărului avut. Dacă prevestirea nu e tocmai bună, aceștia leagă biletul și îl agață pe o ramură dintr-un copac de lângă templu, iar dacă prevestirea este bună, biletul este păstrat.

Prevestirea pentru 2013 la Hanazono-jinja Shinjuk. Foto: JKG II/flickr

În noaptea dintre ani, aerul este umplut de sunetul clopotelor. Ele sună de 108 ori, în timp ce vechiul an trece și îi face loc noului an. O explicație pentru sunatul clopoțeilor este ca acesta să facă oamenii să se detașeze de cele 108 de dorințe umane. Multe bine-cunoscute temple și altare sunt extrem de aglomerate și așteaptă câteva milioane de vizitatori pe durata vacanței de Anul Nou în fiecare an.

Hatsumode la Shimogam, în Kyoto, 1 ian 2013. Foto: Teruhide Tomori/flickr

Pregătirile pentru Noul An încep la câteva zile după Crăciun, când japonezii își „purifică” casele, magazinele sau birourile prin curățenie generală, asemenea curățeniei de primăvară de la noi, pentru a permite un nou început pentru urmatoarele 12 luni. Tot atunci, intrările în multe case, magazine și clădiri din Japonia sunt decorate cu un pin și bambus kadomatsu. Acest decor este pregătit să primească zeii Shinto și derivă din credința Shinto că spiritele zeilor locuiesc în copaci. În plus, afișarea pinului, care stă verde, chiar și în timpul iernii, și a bambusului, care creste rapid si este drept, exprimă dorința de a obține virtute și puterea de a depăși adversitatea. Intrările la case obișnuite sunt decorate cu o funie de paie împletite, shimenawa. Ca și kadomatsu, aceasta semnifică faptul că acea casă a fost purificată, în scopul primirii zeilor.

Decorațiuni kadomatsu așezate în fața casei. Foto: mashima2008/flickr

Japonezii mănâncă preparate speciale numite osechi ryori în timpul noului an. Ele sunt ambalate într-o cutie Jubako, cu mai multe straturi, fiecare cu semnificația lui: creveți pentru o viață lungă, icre pentru fertilitate etc. O altă mâncare tradițională este mochi, asemănător cu papanașii noștri, făcuți din orez fiert lipicios și supa din mochi, ozoni, a cărei ingrediente diferă în fiecare regiune a țării.

O tradiție de Anul Nou este mochitsuki, pisarea orezului. Se practică mai mult la țară, întrucât nu multă lume mai are echipamentul necesar pentru asta, dar este considerată o tradiție amuzantă. Cantități mari de orez lipicios, de multe ori aburit într-o sobă cu burtă pusă în aer liber, sunt puse într-un mortar din piatră sau lemn, apoi pisate cu un ciocan de lemn greu până când se transformă într-o pastă și este apoi modelată în mochi. Orezul fierbinte se întoarce în interiorul mortarului la fiecare lovitură de ciocan și este stabilit un ritm astfel încât nimeni nu să nu fie rănit.

Demonstrație de Mochitsuki. Foto: Dave Golden/flickr

Un alt obicei japonez este otoshidama, de a da bani copiilor în ziua de Anul Nou. Suma este înmânată în plicuri mici și colorate și depinde de vârsta copilului, dar dacă sunt mai mulți frați, suma este aceeași pentru a nu stârni ceartă.

Copiii primesc bani de Anul Nou în pliculețe frumos colorate. Foto: junco hirakagawa/flickr

Oficiile poștale au de lucru în timpul lunii decembrie și ianuarie pentru că japonezii au obiceiul de a trimite nengajo - felicitări de Anul Nou, prietenilor și rudelor. În general sunt scrise de mână, o ocazie bună de a-și demonstra măiestria în caligrafie, și sunt făcute din materiale special alese, colorate, cu diverse motive sau personaje animate. Unul din mesajele tipice din nengajo este: kotoshi mo yoroshiku o-negai-shimasu, ce înseamnă „sper să ne înțelegem bine și în anul următor”.

În tradițiile japoneze de Anul Nou intră și poezia japoneză, haiku (poem din 17 silabe) și renga (poem din mai multe legături). Tema principală în haiku este primul: primul răsărit, primul râs, primul vis și este considerat, alături de nengajo, prima scrisoare.

Simfonia a IX-a de Beethoven, acompaniată de un cor, este în mod tradițional cântată în întreaga Japonie în timpul sezonului de Anul Nou. Aceasta a fost introdusă în Japonia de către prizonierii germani de război din timpul Primului Război Mondial. Orchestre japoneze, în special NHK Symphony Orchestra, au început să cânte simfonia în 1925, iar în timpul celui de Al Doilea Război Mondial, guvernul imperial a promovat spectacole de simfonie, inclusiv în ajunul Anului Nou, pentru a încuraja loialitatea la naționalismul japonez. Simfonia a fost considerată adecvată în acest sens, întrucât Germania nazistă a fost un aliat al Japoniei.

Cele mai multe dintre companiile din Japonia sunt de obicei închise în jurul datei de 29 sau 30 decembrie până pe 3 sau 4 ianuarie, în funcție de tipul de afaceri și zi a săptămânii. În ultimii ani, mai multe restaurante, magazine și supermarketuri sunt deschise chiar și în timpul sărbătorilor de Anul Nou.

Shogatsu are și un frate mai mic, koshogatsu, Micul An Nou. Acesta este celebrat la prima lună plină din noul an, în a 15-a zi a lunii, de regulă la mijlocul lui februarie, deși unii sărbătoresc acum și la mijlocul lui ianuarie. Principalele evenimente ale Koshōgatsu sunt rituri și rugăciuni pentru o recoltă bogată, iar terciul de ovăz cu fasole roșie este tradițional mâncat dimineața. Mai mult, acum se dau jos decorațiunile din shogatsu și unele temple țin evenimente.

Japonia prelungește programul Visa Waiver pentru români

noreply@blogger.com (Anonymous) — Fri, 28 Dec 2012 09:54:00 +0000

Osaka. Foto: by tinklestar/flickr

Vești bune pentru cei care au de gând să viziteze Țara Soarelui Răsare în următorii 3 ani. Ministerul Afacerilor Externe a anunțat că autoritățile nipone au prelungit programul de ridicare a vizelor pentru cetățenii români. Citește în continuare care sunt condițiile.

În urma implementării setului de măsuri comune agreate de către instituţiile competente din România şi Japonia, autorităţile de la Tokyo au decis prelungirea programului Visa-waiver pentru cetăţenii români care doresc să călătorească în Japonia, în scop turistic, de afaceri sau ştiinţifico-cultural, până la data de 31 decembrie 2015.

Cetăţenii români posesori ai unui paşaport simplu/electronic valabil care doresc să călătorească în Japonia nu au nevoie de viză, pentru o perioadă care să nu depăşească 90 de zile într-un interval de 6 luni de la data primei intrări în acest stat.

Cetăţenii români pot călători fără viză în Japonia exclusiv pentru următoarele scopuri:

Excursii turistice;
Vizitarea unor rude sau prieteni;
Participarea la manifestări ştiinţifice;
Prezenţa la conferinţe sau seminarii;
Deplasări în scopul unor tratative comerciale, adică un sejur de scurtă durată, în cursul căruia nu se urmăreşte desfăşurarea unei activităţi lucrative sau obţinerea unei remuneraţii;

Cetăţenii români au nevoie de viză pentru a călători în această ţară, în următoarele cazuri:

Căutarea unui loc de muncă;
Exercitarea unei activităţi lucrative (inclusiv în domeniul artistic/pentru spectacole sau în domeniul sportiv, în scopul primirii unei remunerări);
Studii;
Deplasarea în calitate de soţ/soţie/copil al unui cetăţean japonez;
Şederea de lungă durată cu familia („Dependent”);

Aceste vize vor fi obţinute de la Ambasada Japoniei la Bucureşti.

Cetăţenii români posesori ai unui paşaport temporar valabil nu fac obiectul programului de tip Visa-waiver, aceştia având nevoie să obţină viza, în prealabil, pentru a putea intra pe teritoriul acestei ţări.

Ministerul Afacerilor Externe face apel la cetăţenii români care se vor deplasa în Japonia să respecte cu stricteţe legislaţia şi reglementările locale, în special cele privind durata şederii şi condiţiile de călătorie, contribuind astfel, prin propriul lor comportament, la permanentizarea regimului de deplasare fără vize în Japonia.

Cum este sărbătorit Crăciunul în Japonia

noreply@blogger.com (Anonymous) — Tue, 25 Dec 2012 09:55:00 +0000

Decorațiuni și luminițe de Crăciun în Kobe. Foto: kentiki/flickr

Meri Kurisumasu! Așa se rostește „Crăciun fericit” în Japonia.

Crăciunul nu este celebrat ca o sărbătoare religioasă în Japonia pentru că mai puțin de 1% din populație este creștină. Cu toate acestea, japonezii au adoptat o mulțime de obiceiuri specifice, cum ar fi trimiterea și primirea de felicitări de Crăciun și de cadouri.

Astfel, Crăciunul este pentru japonezi o oportunitate de a răspândi fericirea. Ajunul Crăciunului este adesea sărbătorit mai mult decât ziua de Crăciun. El este văzut ca o zi romantică, în care cuplurile petrec împreună și își dăruiesc cadouri, asemenea sărbătorii de Valentine’s Day din SUA și Marea Britanie. Cuplurilor tinere le place să se plimbe, să se uite la luminile de Crăciun, să ia o masă romantică la un restaurant și să închirieze o cameră la hotel - o rezervare în ajun de Crăciun poate fi foarte dificilă, întrucât e atât de populară.

Pentru femeile japoneze este într-adevăr esențial să aibă pe cineva cu care să-și petreacă Ajunul Crăciunului. Totul trebuie să fie foarte romantic, iar locul unde vor petrece și cadoul primit sunt foarte importante. Cele care au un prieten tind să se laude cu surpriza de care au avut parte, iar cele care nu au evită acest subiect.

Moș Crăciun este cunoscut ca Santa-san (domnul Crăciun), iar cum de Crăciun este sărbătorită o zi de naștere, nașterea lui Isus, japonezii au considerat că este necesar să mănănce tort în această zi. Astfel, tortul de Crăciun devenit tradiție pe tărâmul nipon este numit Kurisumasu keiki și este făcut dintr-un aluat pufos cu frișcă și căpșuni.

Tort de Crăciun

Mâncarea „tradițională” de Crăciun este puiul prăjit, dar nu oricare, ci de la KFC. Tendința a apărut în 1974, când străinii din Japonia nu găseau curcan prin magazine, iar cei de la KFC au profitat de această ocazie și au introdus primul meniu de Crăciun: pui și vin la doar 10$. Pe măsură ce timpul a trecut, masa de Crăciun cu pui de la KFC a devenit o tradiție în rândul japonezilor, iar compania s-a văzut nevoită să își extindă meniul pentru ca nimeni să nu plece de la ei cu mâna goală. În ziua de azi, Crăciunul este echivalent cu KFC. Reclamele lor sunt peste tot, iar competitorii încearcă din răsputeri să îi ajungă din urmă. De aceea, pentru mulți japonezi Moș Crăciun este echivalent cu Colonelul Sanders (fondatorul și imaginea KFC).

Meniu KFC de Crăciun

Unul dintre cadourile tradiționale japoneze este Hoteiosho, un zeu japonez aducător de noroc din budism și care nu are legătură cu Crăciunul. În afară de asta, japonezii se agită să cumpere partenerilor lor cadouri tot mai deosebite și, evident, mai scumpe, pentru a comemora corespuncător această zi.

Prin urmare, Crăciunul este mai mult un eveniment comercial în Japonia. Marile corporații sunt cele care fac principalele decorațiuni - își iluminează clădirile și copacii din jurul lor. În ultimii ani, piețele europene de Crăciun s-au instalat în unele orașe japoneze și au atras mulți vizitatori. Se pare că japonezii au uitat anii în care aveau petreceri numite bonenkai în timpul lunii decembrie și în care puteai vedea mulți oameni în stare de ebrietate pe străzi în acele nopți. Multe familii au brad de Crăciun și a devenit foarte comun să aibă luminițe în jurul casei.

În continuare vă las să vedeți spectacolul de lumini și decoruri din mai multe orașe nipone, realizate cu ocazia Crăciunului și a sfârșitului de an.

Marunouchi, Tokyo, lângă Gara Tokyo. Foto: San2025jp/flickr

Proiecție pe clădirea Gării din Tokyo. Foto: t-mizo/flickr

Omotesando Hills, Omotesando, Tokyo. Foto: t-mizo/flickr

Tunel de lumini la Tokyo Dome în Korakuen, Tokyo. Foto: t-mizo/flickr

Luminițe la Siosite, în Shidome, Tokyo. Foto: t-mizo/flickr

Decorațiuni de Crăciun în Ueno, Tokyo. Foto: t-mizo/flickr

Brad de Crăciun în Akihabara, Tokyo. Foto: t-mizo/flickr

Luminițe în Sendai. Foto: konatu411/flickr

Decorațiuni și luminițe în Osaka. Foto: Bert Kimura/flickr

Luminițe în Toyama. Foto: HAMA-ANNEX/flickr

Decorațiuni și luminițe de Crăciun în Kobe. Foto: kentiki/flickr

Harajuku, un spectacol al modei

noreply@blogger.com (Anna) — Wed, 05 Dec 2012 08:41:00 +0000

Foto: Tokyo Fashion/flickr

Începem o nouă serie de articole în care vă vom prezenta, pe rând, cartierele cele mai faimoase ale orașului Tokyo. De ce? Pentru că fiecare zonă a capitalei nipone are câte un specific - de la shopping, distracție, electronice și până la religie.

Primul pe care vi-l prezentăm este Harajuku.

Harajuku (原宿) este unul dintre cele mai faimoase cartiere de shopping din Tokyo, situat între Shinjuku și Shibuya, și cel mai bine cunoscut pentru mulțimea de adolescenți care se aduna acolo, mai ales duminica, îmbrăcați în haine care de care mai colorate și mai ciudate.

Foto: tommy cuellar/flickr

Începând din stația Harajuku până în parcul Yoyogi, întreg trotuarul este plin de adolescenți pasionați de cosplay și de modă. Cei mai mulți nu se supără dacă îi fotografiezi, în multe cazuri acesta fiind și motivul pentru care se află acolo. Este unul dintre cele mai bune locuri în care poți face poze în Tokyo.

Foto: Tokyo Fashion/flickr

Cartierul are două străzi principale - Takeshita și Omotesando, pline cu magazine, buticuri, standuri de clătite, restaurante fast food și multe altele. Strada Takeshita este principala atracție din Harajuku, fiind o arteră pietonală, plină de oameni, în care spectacolul este la el acasă. Strada este înțesată cu magazine de modă ce vizează adolescenții, în special, și poate deveni foarte aglomerată, în special duminica. Există și magazine ce se axează pe diverse stiluri vestimentare, cum ar fi hip hop, gotic, lolita, punk. Moda străzii japoneze datează din anii '80, fiind influențată de subculturile din întreaga lume, pe care adolescenții niponi au știut întotdeauna să le amestece și să le confere o amprentă personalizată.

Strada Takeshita

La sud de strada Takeshita și de două ori mai mare decât aceasta se află Omotesando, un bulevard larg de-a lungul căruia sunt plantate șiruri de copaci, cunoscut și ca Champs Elysee-ul din Tokyo. Aici poți găsi magazine de mărci faimoase, cafenele și restaurante, destinate unei clientele mai mature.

Harajuku nu a fost de la început un loc dedicat modei. De fapt, își are rădăcinile la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. Soldații americani și familiile lor au început să ocupe zona și a devenit un spațiu unde oamenii s-au strâns pentru a experimenta o cultură diferită. A atras și designeri de modă, modele și fotografi. În 1964, când au avut loc Jocurile Olimpice la Tokyo, Harajuku s-a dezvoltat mai departe, iar persoanele care ieșeau în zona aceea au dezvoltat un stil unic și distinct, diferit de celelalte zone din Tokyo. În ziua de azi, în Harajuku se pot observa diverse stiluri abordate de adolescenții ce își petrec vremea acolo: cyber-punk, lolita, kawaii, punk, ganguro, hip-hop, visual-kei și multe altele.

Foto: alex-r/Flickr

Cartierul Harajuku mai este recomandat de vizitat și pentru că este situat lângă altarul Meiji, ceea ce permite experimentarea nu doar a Japoniei moderne, cât și a vechii Japonii, una lângă alta. Acea zonă este descrierea perfecta a Japoniei moderne, unde vechiul și noul coexistă în armonie.

Harajuku este cu siguranță unul dintre cele mai interesante locuri de vizitat în Tokyo pentru spectacolul oferit și pentru experiența unică pe care o poți avea vizitând acest loc extravagant.

Foto: Tokyo Fashion/flickr

Foto: ジェローム/flickr

Foto: Tokyo Fashion/flickr

Mai multe fotografii din Harajuku puteți vedea în albumul nostru „Moda Străzii în Tokyo”.

Karoshi - Prețul muncii asidue

noreply@blogger.com (Anonymous) — Tue, 27 Nov 2012 11:18:00 +0000

Foto: jamesjustin/flickr

Japonia este o țară care, după tragedia de la Al Doilea Război Mondial, a reușit să se refacă uimitor. Dar cum a realizat această performanță?

Ca și atunci, prin sacrificii. Știm cu toții cât de muncitor este poporul nipon, dar oare știm ce se ascunde în spatele unei munci asidue, unde munca este pe primul loc? Sunt nopți nedormite, lipsa celor dragi alături, devotament pentru afaceri până la extenuare. Așa a apărut karoshi, moartea prin suprasolicitare.

Fiind interesați să obțină o promovare sau o majorare salarială, japonezii petrec multe ore voluntare după program fără să fie plătiți. Unii stau chiar și întreaga zi la birou și se mulțumesc să doarmă câte o jumătate de oră în săli speciale de odihnă sau doar să-și sprijine capul de un airbag de birou. Astfel, ei mor din cauza stresului, făcând atac de cord sau accident vascular cerebral, cele mai majore cauze ale acestui fenomen.

Primul caz de karoshi a fost raportat în 1969, când un bărbat în vârstă de 29 de ani, angajat în cadrul celei mai mari companii de ziare, a făcut un accident vascular cerebral. Fenomenul s-a extins tot mai mult și a început să fie văzut ca o serioasă amenințare, astfel încât în 1987 Ministerul Muncii a început să publice statistici separate asupra morților de acest tip.

Deși între anii 1987 și 1989 se admisese că au fost doar 80 de victime karoshi, doar în anul 1990 s-au înregistrat peste zece mii de victime din pricina acestui fenomen. Ministerul japonez al Sănătății, Muncii și Asistenței Sociale a publicat un raport în 2007, potrivit căruia 189 muncitori au murit, mulți din atacuri de cord sau accidente vasculare cerebrale, iar aproximativ 208 au căzut la pat, gravi bolnavi din cauza suprasolicitării. Alți 921 de lucrători au susținut că au devenit bolnavi psihic, doar 306 dintre aceștia primind compensare, iar unii angajați s-au sinucis sau au încercat să facă acest lucru, în 201 cazuri.

Cu toate acestea, Japonia recunoaște ca accident de muncă îmbolnăvirea sau moartea prin suprasolicitare și există chiar o lege în baza căreia familiile victimelor primesc un ajutor guvernamental în valoare de câteva mii de dolari. De asemenea, marile companii, determinate de pierderea proceselor împotriva angajaților suprasolicitați, au anunțat că vor adopta măsuri pentru oprirea fenomenului karoshi, printre care și monitorizarea stării de sănătate a salariaților.

Multe companii au implementat programul ”fără zile cu muncă în plus”, care le cere angajaților să plece de la birou fix la 17:30. Totuși, deși volumul de muncă este mare, nu mulți angajați pot profita de acest avantaj, astfel că mulți preferă să rămână la birou cu lumina stinsă sau să își ia munca acasă (fenomen numit furoshiki – ore suplimentare învăluite).

O soluție la această problemă este cea adoptată de mulți tineri, alternativa part-time. Unele companii au acceptat-o, dar majoritatea tinerilor renunță la job când observă că munca devine prea solicitantă și adoptă un program cu jumătate de normă, tocmai pentru a nu ajunge precum adulții din jurul lor.

Pentru a atrage atenția asupra acestui fenomen, s-a scris și o carte Karoshi pentru cei care au nevoie de ajutor, s-a făcut și un hotline național Karoshi și există chiar și un joc, tip arcade și puzzle, în care obiectivul este să mori.

O țară foarte frumoasă, cu niște tradiții fascinante, cu o cultură străveche, dar totuși una dintre cele mai nefericite țări, Japonia modernă.

Sfârșitul unei ere? Povestea ultimului ninja în viață

noreply@blogger.com (Anonymous) — Fri, 23 Nov 2012 11:55:00 +0000

Jinichi Kawakami nu e un japonez ca oricare altul. Fost inginer, bărbatul în vârstă de 63 de ani declară că este ultimul ninja în viață.

Asasini de temut, spioni și mercenari, ninja reprezintă unii dintre cei mai renumiți luptători din istoria Japoniei. Antrenați încă de la vârste fragede, ninja reprezentau un grup pentru care discreția era cel mai important cuvânt. Aceștia se deosebeau de samurai prin tehnicile de luptă, armele folosite și prin lipsa unui cod de onoare. Ninja erau antrenați să omoare fără ca oponentul lor să știe de existența asasinului.

Așa cum vremea shogunilor și a samurailor este de mult apusă, nici ninja nu au scăpat de efectul timpului și al evoluției societății.

Fiind al 21-lea cap de familie al clanului Ban, o familie de ninja cu o istorie de 500 de ani, Kawakami este considerat a fi ultimul gardian al secretelor spionilor ninja. „Cred că sunt considerat ultimul ninja pentru că probabil nu mai există nicio altă persoană care să fi învățat tehnici direct de la maeștrii ninja în ultimele cinci secole”, spune Kawakami pentru BBC. „Ninja nu mai există”, a mai adăugat el.

Bărbatul a fost inițiat în lumea secretă a ninja la vârsta de 6 ani, dar își amintește vag când l-a întâlnit pentru prima oară pe maestrul lui, Masazi Ishida, un bărbat care se îmbrăca precum un călugăr Buddhist. „Mă antrenam fără să știu ce făceam cu adevărat. Mai târziu am realizat că învățam ninjutsu.”

Kawakami a îndurat un antrenament care presupune acumularea unor capacități fizice și mentale, și a unor cunoștințe de chimie, meteorologie și psihologie. El numește ninjutsu o serie de tehnici vaste de supraviețuire, deși stilul a evoluat din tehnici de luptă precum spionajul sau atacurile guerrilla.

Pentru a se concentra, Kawakami privește fitilul unei lumânări până când are sentimentul că se află înăuntrul ei. Totodată, obișnuiește să se antreneze ascultând zgomotul făcut de căderea unui ac pe podea. A urcat pe ziduri, a sărit de la înălțimi mari și a învățat cum să combine substanțe chimice pentru a cauza explozii și fum. Mai mult chiar, bărbatul a fost nevoit să îndure căldura și frigul, precum și durerea și foamea. Antrenamentul lui era foarte dur și dureros, însă Kawakami nu se gândea prea mult la asta. Antrenamentul făcea parte din viața lui. Așa se face că, înainte de a împlini 19 ani, a moștenit titlul maestrului său și odată cu acesta unelte speciale și acces la informații secrete.

Kawakami predă ninjutsu de zece ani, dar spune că adevărata istorie a ninja este un mister. Multe dintre tradițiile lor au fost transmise pe cale orală, așa că nu se poate ști ce a fost alterat de-alungul timpului, pe când majoritatea tehnicilor pe care le știm astăzi sunt greu de verificat. „Nu putem încerca asasinarea sau otrăvirea. Chiar dacă urmărim instrucțiunile pentru a face o otravă, n-o putem testa,” a mai spus ultimul ninja.

Conform maestrului, foarte mult din arta ninja presupune să-ți surprinzi adversarul pe neașteptate decât prin forță brută pentru că oamenii nu pot fi în alertă tot timpul, există mereu un moment de slăbiciune, iar ninja știu să profite de el. Totul se bazează pe exploatarea slăbiciunilor, ceea ce le permite luptătorilor ninja să facă față oponenților mai mari sau mai numeroși. Neatenția este o bună cale de ieșire. Kawakami spune că un ninja se poate ascunde chiar și după cele mai mici lucruri. „Dacă arunci o scobitoare, oamenii se vor uita în direcția aceea, oferindu-ți șansa de a fugi.” Maestrul spune că ninja au o zicală care spune că „poți scăpa morții dacă te cocoți pe genele inamicului” – asta înseamnă că te afli atât de aproape, încât oponentul nu te poate vedea.

Kawakami a început de curând să cerceteze istoria ninja la Universitatea Mie, dar s-a resemnat faptului că el este ultimul de genul lui. Nu va mai exista capul cu numarul 22 al clanului Ban din cauză că maestrul a hotărât să nu ia niciun ucenic.

„Ninja nu se potrivesc în societatea modernă”, a spus Kawakami.

Sursă imagini: AFP

Melonpan - o chifla japoneză dulce și... kawaii

noreply@blogger.com (Anonymous) — Wed, 21 Nov 2012 14:39:00 +0000

Dacă vă uitați la anime, seriale sau emisiuni japoneze sigur ați văzut măcar o dată melonpan, o chiflă cu aspect simpatic - cam ca orice gustare japoneză. Dacă v-ați întrebat ce este, de fapt, melonpan o să aflați imediat.

Melonpan este, așadar, o chifla dulce japoneză, populară și în Taiwan, China și America Latină, făcută din aluat de pâine, dar cu crustă de cookie. În ciuda numelui, chifla nu conține sau nu are aromă de pepene galben, ci mai degrabă de vanilie sau lămâie, însă poate fi găsită și cu umplutură de boabe azuki roșii, cu fulgi de ciocolată, iar recent producătorii au început să adauge în aluat și pepene galben.

Foto: madewithatwist.com

Chifla se deosebește prin aspectul ei, ceea ce i-a adus și numele de melonpan („melon” a fost împrumutat din engleză și înseamnă „pepene galben”, iar „pan” vine din portugheză și înseamnă „pâine”). Pâinica este de culoare galbenă, cu striații, iar conținutul este dens, cu o crustă crocantă și stropită cu zahăr.

Dacă vreți să aflați cum se poate face această chiflă dulce pentru a o reproduce acasă sau sunteți doar curioși, vă invit să urmăriți o bucătăreasă japoneză în timp ce pregătește, pas cu pas, minunata gustare.

Armonia între religii în Japonia

noreply@blogger.com (Unknown) — Mon, 05 Nov 2012 12:57:00 +0000

Foto: Stephane Carlier @flickr

Japonia sau Țara Soarelui Răsare găzduiește religii precum budismul (care a fost adus din China in secolul V de către călugări budiști, perioadă în care Japonia se consolida ca stat), shintoismul (credință veche încă de pe vremea indigenilor japonezi) și creștinismul (ajuns pe pământ japonez în anul 1549 de către misionarul Francis Xavier.

Budismul japonez are la bază ridicarea fiecărei activități din traiul zilnic la rangul de artă; în acest fel caligrafia, ceremonia ceaiului, pictura, poezia, toate ajută la evoluția spirituală, conform învățăturilor budiste. Această religie funcționează pe un principiul ce invită la armonie: „Acceptă orice religie și învață cât poți din ea!”.

Templu budist

Shintoismul s-a născut în Țara Soarelui Răsare și, chiar dacă specialiștii în dogme și religii nu vor să-i acorde statutul de religie, mulți japonezi și străini, îi îmbrățișează învățăturile. Unul dintre cele mai frumoase principii ale shintoismului este acela că „Tot ce ne înconjoară are viață și este însuflețit de o zeitate!”. Shintoismul sau “Calea Zeilor” a conturat chiar denumirea țării; Nihon sau Nippon, denumirea literală înseamnă “originea soarelui”; zeița Amaterasu, zeița soarelui a niponilor se spune că este întemeietoarea țării, astfel devenind protectoarea ei; prin urmare, numele țării ne spune că pământul îi aparține zeiței Amaterasu, această zeitate fiind cea mai iubită din șirul zeităților shintoismului.

Poartă Torii, simbol al shintoismului

Creștinismul, mai precis ortodoxismul, a fost adus în Țara Soarelui Răsare de către Sfântul Nicolae al Japoniei (având ca nume de botez Ivan Dimitrievich Kasatkin), în secolul al XIX, fiind trimis de către Biserica Rusiei. La Hakodate, în Hokkaido, unde se afla o capelă a consulatului rus, el a fost numit preot. Sfântul Nicolae al japonezilor a rămas în Japonia pentru a răspândi ortodoxia chiar și în timpul războiului ruso-japonez ce s-a desfășurat între anii 1904-1905, ajungând astfel episcop al Bisericii Japoniei și fondând Catedrala din Tokyo. Încă de la introducerea ortodoxiei în Japonia, Biserica Niponă a depins de Biserica Rusă urmând exact același drum ca și aceasta. Astăzi, deși doar 1% din populația niponă se declară creștină, sunt mulți tineri care poartă crucifix la gât și care chiar se închină.

Biserică catolică în Nagasaki

Budismul împreună cu shintoismul sunt pietrele de temelie a mentalității poporului nipon; în timp ce budismul i-a învățat pe oameni să atingă propria lor armonie interioară și astfel s-o implementeze în orice tip de relații, shintoismul i-a învățat pe oameni să iubească natura și să-i aducă ofrande, să respecte tradițiile chiar dacă lumea este într-o continuă schimbare. Cele două religii de bază ale Japoniei împreună cu elemente împrumutate din creștinism se îmbină perfect în traiul zilnic al japonezului de rând, ajutându-l astfel să fie într-un acord perfect cu sine însuși, în același timp fiind într-un acord perfect și cu mediul înconjură tor.

Chiar dacă aceste trei ideologii există în mod separat, fiecare având dedicate catedrale, crucifixuri (în cazul creștinismului), temple, cărți, statui, amulete și talismane (în cazul shintoismului), foarte puțini dintre japonezi se declară în ziua de azi budiști sau shintoiști, creștini sau adventiști; majoritatea lor au combinat budismul cu shintoismul și cu celelalte religii, aplicând în perfectă armonie învățăturile fiecăreia în viața de zi cu zi.

Spre deosebire de alte zone de pe glob, Japonia poate fi numită “Țara Sincretismului” pentru că aici nu mai există ideea de “religie obligatorie” ci toate religiile și culturile religioase coexistă într-o relație perfectă de armonie și de respect reciproc, fiecare persoană respectând apartenența religioasă a celeilalte.

Japonia a plecat de la shintoismul triburilor venite din Coreea și din China amestecate cu tradițiile triburilor locale, apoi s-a îndreptat către budismul adus din China de călugării călători, pentru ca acum să se oprească la sincretismul ce le unește într-un mod unic. În acest fel s-au putut găsi puncte commune ce au unit ideile acestor religii.

Inginerii japoneze: Orașul Piramidă

noreply@blogger.com (Sandra Aldea) — Tue, 30 Oct 2012 09:03:00 +0000

Foto: Shimizu Corporation

Cum bine știm, populația japoneză este în continuă creștere și dezvoltare. După clădiri până la nori și edificii venite parcă din altă lume, o mână de ingineri iscusiți s-a gândit să doboare un nou record.

Astfel s-a născut proiectul “Shimizu (清水) TRY 2004 Mega - City Pyramid”, un oraș ce poate fi cea mai mare construcție de pe Pământ.

Peste aproximativ 100 de ani, o piramidă masivă, de peste 14 ori mai mare decât Marea Piramidă din Giza – Egipt, s-ar putea ridica din Golful Tokio. Cine are genă bună și poate trăi până atunci, ar putea vedea această minune finalizată.

Conceptul orașului-piramidă

Din păcate, niciun material disponibil în zilele noastre nu are capacitatea de a suporta o astfel de greutate. Oamenii de știință încearcă să găsească o soluție pentru crearea unor tuburi-gigant sau, altfel spus, nanotuburi. Structura scheletului va fi stabilă datorită pilonilor fabricați dintr-un beton special, iar nanotuburile utilizate vor fi fabricate din materiale ușoare, de ultimă generație, pentru a crește rezistența și durabilitatea.

Foto: Shimizu Corporation

La întâlnirea acestor nanotuburi vor exista noduri (sau, altfel spus, “centre strategice”) pentru transport, iar fiecare nod va fi acoperit de o sferă din sticlă, ce va colecta și transmite lumina solară în oraș prin intermediul fibrelor optice.

Nu vor exista mașini, tramvaie sau autobuze

Spre dezamăgirea japonezilor cu gânduri negre, opțiunea aruncatului în fața mașinilor, tramvaielor sau a trenurilor nu va mai fi posibilă. În altă ordine de idei, pentru a ajunge dintr-un centru strategic într-o clădire, japonezii vor folosi pasarele rulante, scări rulante sau coridoare. Cei care se află deja în clădiri, vor avea disponibile lifturi.

O altă inovație va fi sistemul de transport al bagajelor personale, localizat de asemenea în nod. Bagajele vor merge în paralel cu persoanele aflate pe benzile rulante.

Foto: absoluteastronomy.com

Mașinile, autobuzele și alte regii autonome de transport vor fi înlocuite de “Podcar-uri” (Personal Rapid Transit), un concept de transport public care, la cerere, oferă servicii non-stop, utilizând vehicule mici, independente, ce se vor deplasa pe benzi rulante, special construite.

750.000 de japonezi vor trăi eco

În mod evident, pentru a lumina un astfel de oraș, costurile ar fi imense. Mii, poate milioane de MW (mega-watti) anual ar fi necesare pentru a acoperi consumul de energie. De aceea, structura piramidei va fi învelită cu panouri fotovoltaice, care vor transforma lumina solară în energie.

Datorită faptului că megastructura va fi ridicată în centrul Golfului Tokio, o altă sursă de energie regenerabilă sunt valurile. Această metodă permite vehicularea fluidului cu ajutorul unor turbopompe. Deși poate nici prin cap nu ți-a trecut vreodată, o sursă de energie a viitorului sunt algele marine. Biocombustibilul ce relevă este ușor de transportat și nu poluează absolut deloc.

Cutremurele și tsunami. Un pericol?

Având în vedere că toți ne temem de cutremure - în Japonia existând cu adevărat un risc major în acest sens - Shimizu va beneficia de o structură externă care să suporte astfel de dezastre naturale.

Pentru a avea o viziune mai clară asupra proiectului, vă invit să urmariți clipul de mai jos:

Seijin Shiki sau ceremonia de majorat la japonezi

noreply@blogger.com (Anonymous) — Mon, 15 Oct 2012 15:34:00 +0000

Foto: d'n'c@flickr

Spre deosebire de majoritatea popoarelor, japonezii îşi sărbătoresc majoratul la douăzeci de ani, acesta fiind un număr norocos pentru ei. Seijin Shiki este ceremonia care marchează această sărbătoare, zi în care care tinerii japonezi dobândesc noi drepturi (de a vota, de a bea, de a fuma), dar şi noi responsabilităţi.

Până recent, tinerii participau la ceremonia de majorat după ce împlineau 20 de ani, însă acum pot lua parte și cei care urmează să atingă majoratul în anul respectiv.

Origine

Ceremoniile de majorat s-au ținut în Japonia încă din anul 714, când un tânăr prinţ a îmbrăcat haine noi şi a adoptat o nouă coafură, astfel marcând trecerea sa în rândul adulţilor. Sărbătoarea îşi are originile în Genpuku, cunoscută şi sub numele de Kakan, în cadrul căreia japonezii îşi celebrau majoratul. Pentru a marca trecerea lor în printre adulţi, băieţii cu vârstele cuprinse între doispezece și şaisprezece ani vizitau altarul, unde li se dăruia prima lor îmbrăcăminte de adult şi îşi schimbau coafura într-una specifică adulților. De asemenea, ei primeau şi nume noi.

Foto: kav p@flickr

Istoric

În perioada Heian ceremonia se adresa doar fiilor de nobili şi familiilor de samurai. În era Muromachi s-a răspândit treptat şi în rândul bărbaţilor de rang inferior. O ceremonie asemănătoare adresată femeilor se numea mogi, la care luau parte fetele cu vârste cuprinse între doisprezece şi paisprezece ani şi se baza tot pe trecerea la îmbrăcămintea specifică adulţilor. Vârsta exactă nu a fost niciodată specificată şi adulţii erau cei care hotărau când copilul lor era pregătit să devină major. Sărbătoarea a devenit oficială în 1948, când a fost stabilită la data de 15 ianuarie, urmând ca peste 50 de ani să se mute în cea de-a doua zi de luni din ianuarie.

Obiceiuri

Ceremonia are loc, de obicei, dimineaţa, în birouri locale prefectorale, iar printre invitaţi se numără şi familiile şi prietenii noilor adulţi. În cadrul acestei ceremonii, reprezentanţi ai guvernului ţin discursuri și mici cadouri le sunt oferite tinerilor.

Foto: eventstokyo@flickr

Fetele poartă la această ocazie furisode, un fel de kimono cu mâneci lungi (furi: „care atârnă”; sode: „mâneci”) şi realizat din mătase foarte fină, viu colorată, kimono care este purtat în general la evenimente sociale importante. Prețul unui furisode este foarte mare, între 100.000 și 300.000 de yen, adică aproximativ 4.500 – 13.500 de lei; de aceea este fie moştenit, fie închiriat. Ţinuta include şi sandalele zōri cu care tinerele nu sunt obişnuite să meargă, așa că adesea şchiopatează.

Foto: Chris Willson@flickr

Băieții pot purta şi ei costumul tradiţional (kimono închis la culoare și hakama), însă în ultima vreme ei au preferat să se îmbrace în stil occidental – în costum și cravată.

După ceremonie, tinerii sărbătoresc adesea în grupuri, petrecând până spre sfârșitul după-amiezii sau serii.

În ultimii ani însă, participă tot mai puţini tineri la această ceremonie, probabil din cauza scăderii natalităţii în Japonia.

Scaunul cu rotile care urcă scările, cel mai recent robot inventat de japonezi

noreply@blogger.com (Anonymous) — Mon, 15 Oct 2012 11:18:00 +0000

Revenim cu un nou articol din seria „Invenții japoneze” și vă prezentăm un nou robot dezvoltat de japonezi.

La Institutul de Tehnologie din Chiba, un grup coordonat de Shuro Nakajima a dezvoltat un scaun cu rotile-robot care poate urca trepte.

Robotul poate face o varietate de mișcări utilizând cele patru roți și cinci osii. Acesta merge, normal, pe roți, dar când întâlnește o treaptă sau un șanț poate trece peste obstacol folosindu-și picioarele. Tot ce trebuie să facă utilzatorul este să-i spună în ce direcie să meargă, prin intermediul unui joystick. Robotul evaluează în mod automat terenul din prejur și se mișcă ca atare. De asemenea, când merge pe teren inegal, robotul controlează scaunul pentru a-l nivela.

„Robotul are senzori pe picioare pentru a detecta dacă ceva se află în apropiere. Mai mult, acesta poate vedea cât de departe se află de o treaptă. Totodată, are o varietate de senzori și îi utilizează în combinație pentru a evalua înălțimea treptei. Chiar dacă senzorii sunt eronați, iar roțile ating un obstacol, torsiunea roatei poate varia iar robotul poate folosi asta ca back-up. În acest mod, robotul poate detecta suprafața drumului în mod sigur.”

„Când un senzor detectează o treaptă, robotul calculează dacă poate ridica piciorul respectiv. Nu-și poate ridica picioarele imediat, așa că sistemul de conducere din spate face mișcări preparatorii pentru a câștiga stabilitate. Când roțile pot fi ridicate stabil, robotul își ridică picioarele.”

În plus, acest robot îți poate alinia roțile și extinde stabilizatorii către dreapta și stânga, permițându-i să se învârtă. Aceasta ușurează întoarcerea, chiar și într-un spațiu îngust.

„Am preferat să utilizăm roți, pentru că tipul acesta de vehicul va merge, în principal, pe suprafețe pavate regulat. Cea mai eficientă metodă de deplasare pe suprafețe pavate este prin utilizarea roților, precum o mașină. Așa că, acest robot folosește roți, dar acestea pot deveni picioare.”

Deocamdată, acest robot este prezentat drept concept, dar în următoarea etapă va fi testat de o varietate de persoane pentru a se analiza experiența utilizatorului.

În continuare, urmăriți un videoclip pentru a vedea scaunul-robot în acțiune:

Anli Pollicino și ACE, în concert la București

noreply@blogger.com (Anonymous) — Thu, 19 Jul 2012 10:52:00 +0000

Formația de J-rock, Anli Pollicino va concerta pentru a doua oară în România, pe 24 iulie, iar în deschiderea concertului va urca pe scenă trupa ACE.

Anli Pollicino este o trupă de J-rock din Tokyo ce cântă o muzică influențată de trupe ca Evanescence, Marilyn Manson, L’arc~en~Ciel sau Siam Shade, de-a lungul timpului creîndu-și un stil original teatral, de light rock spre gothic. Trupa are o mare priză la public datorată secvenței muzicale solide și a calității vocii solistului Shindy.

ACE, înființată în 2010, și-a impresionat publicul încă de la început prin “sunetul rock agresiv, armonios îmbinat și extrem de sofisticat”. Trupa este formată din vocalistul Nimo, violonistul Rookie Fiddler, basistul Toshi, Shunji – tobe și Kentaro – chitară. În 2010, trupa a lansat mai multe materiale, printre care 6 single-uri care au apărut pe albumul “Black Album”.

Evenimentul va avea loc în Club Fabrica din București, de la ora 19:30, iar prețul biletelor este de 60 RON în avans și 70 RON în ziua concertului. Biletele sunt disponibile pe www.myticket.ro și în rețeaua magazinelor DIVERTA din toată țara.

Hashima, insula fantomă a Japoniei

noreply@blogger.com (Unknown) — Wed, 06 Jun 2012 11:10:00 +0000

Foto: spiral.under.jp

Începem seria Japonia Sinistră cu un articol despre insula fantomă a Japoniei, un exemplu de declin urban și abandonare.

Purtând inițial numele de Gunkanjima (Navă de război), Hashima face parte dintre cele 505 insule nelocuite care aparțin de Prefectura Nagasaki și este situată la 15 km față de orașul Nagasaki.

Începând cu anul 1887, insula a început treptat să fie transformată într-o zonă de minerit, contribuind astfel la industria cărbunelui din Japonia. În 1916, este construită prima clădire din beton după care autoritățile, prin intermediul corporației Mitsubishi, împrejmuiesc insula cu cele mai înalte ziduri din beton din întreaga țară, pentru a-i proteja pe locuitori de taifunuri și ajung chiar să construiască și blocuri cu nouă etaje. Străzi, pe insulă nu există, ele fiind înlocuite de scări care fac legătura între blocuri și care ajutau locuitorii să ajungă de la un magazin la altul.

Foto: vice.com

În timpul celui de al doilea război mondial, insula și-a atins vârful dezvoltării, atât industrială cât și din punct de vedere demografic, datorită producției de cărbune și datorită faptului că majoritatea deținutilor de război erau trimiși pe insulă; în anul 1959 populația de pe această fortăreață a ajuns la cifra record de 5.000 de locuitori, astfel Hashima ajungând zona cu populația ce mai densă a globului.

Foto: Saiga Yuji

Odată cu pierderea războiului de către Japonia, mineritul a început să intre în declin, locuitorii insulei fiind printre cei mai afectați. Țara Soarelui Răsare a intrat în secolul modernizării și s-a grăbit să îmbrățișeze noul, astfel părăsind ceea ce acum părea a fi vechi. Există voci ale unor prizonieri de război, cum ar fi coreanul Suh Jung-woo, care a rămas marcat de răceala resimțită pe insula gri și de faptul că în momentul în care a ajuns acolo și a privit în toate părțile, observând numai beton și apă, a înțeles că practic nu avea cale de scăpare. El s-a numărat printre cazurile celor care au rezistat pe insulă, muncind într-un ritm infernal și care în cele din urmă a putut scăpa din fortăreață, dar au fost foarte multe cazuri de suflete disperate, prizonieri, care ori au murit aruncându-se în apă, cu speranța de a scăpa, ori s-au sinucis pe insulă. „Nava de luptă” a fost lăsată în paragină, locuitorii ei fiind lăsați practic să moară de foame, unii dintre ei reușind să plece de pe insulă prin diferite metode; pe data de 24 aprilie 1974, ultimii locuitori ai insulei au plecat fără a mai privi în urmă.

Foto: darkroastedblend.com

După ce ultimii locuitori au părăsit-o, insula a fost inchisă oricărui vizitator, pășirea în interiorul fortăreței fiind pedepsită cu închisoarea; de abia în luna aprilie a anului 2009, autoritățile au redeschis publicului doar o parte din insulă spre a fi vizitată.

Foto: vice.com

Astăzi, ceea ce a fost cândva cel mai populat loc de pe glob, a rămas doar o paragină unde rugina a îmbrăcat țevile ce cândva ofereau apă pentru mâncarea zilnică, mucegaiul a luat locul varului pe ziduri și pereți, iar vântul uneori calm, alteori furios, poartă pe insulă ecourile copiilor ce în trecut încercau să ofere betonului rece, căldura răsetelor pline de inocență.

În continuare vă invit să urmăriți un scurt documentar despre insula Hashima, prezentată de un japonez care și-a petrecut copilăria pe insulă.

HASHIMA, Japan, 2002 documentary version from Thomas Nordanstad on Vimeo.

România văzută prin ochii unui japonez. Interviu cu prof. Sasaki Setsuko

noreply@blogger.com (Anonymous) — Sun, 03 Jun 2012 10:03:00 +0000

Am avut ocazia, în mai 2010, să stau de vorbă cu prof. Sasaki Setsuko și, bineînțeles, n-am ratat această șansă pentru a afla cum se vede România prin ochii unui om venit din celălalt capăt al lumii, cu o cultură și o istorie total diferită de a noastră. Deși inițial timidă și temătoare că nu se poate descurca la un interviu în limba engleză, dna. Sasaki a acceptat să stea de vorbă cu mine și să-mi împărtășească din experiența dumneaei.

În continuare citiți interviul cu prof. Sasaki, voluntar în programul J-CAT al Guvernului Japoniei în vederea promovării limbii și culturii japoneze. Aceasta povestește despre viața în calitate de promoter al limbii și culturii nipone în afara granițelor țării și despre diferențele culturale dintre Japonia și România.

Despre profesia de promoter al limbii și culturii japoneze

Ce anume v-a inspirat să predați limba japoneză elevilor străini?

Sunt foarte interesată de țările străine. Până acum am fost în 5 țări – Sri Lanka, Iordania, Uzbekistan, Maroc și România. Ai auzit de JICA? JICA este o agenție guvernamentală japoneză care oferă asistență pentru dezvoltare. Ea susține țările în curs de dezvoltare și se află pe locul doi în lume. Agenția oferă nu numai suport financiar, dar oferă și ajutor educațional, medical, securitate. Însă România acum face parte de Uniunea Europeană, deci nu mai este o țară aflată în curs de dezvoltare, așă că JICA nu mai are de ce să ofere ajutor. Dar în ceea ce privește educația, este cu totul o altă poveste.

Acum aproape 2 ani (n.r. 2008), Ministrul japonez de Externe a venit în vizită în România la Universitatea din București. Acesta a fost în vizită la studenții la limba japoneză și a fost surprins să vadă că limba japoneză este atât de populară printre studenții români. Susținerea JICA, JICA înseamnă Japan International Cooperative Agency, s-a închiat, însă în ceea ce privește limba totul este diferit. Așă că a fost realizat un nou proiect al cărui membru sunt.

Iubesc oamenii foarte mult. Locuind într-o țară străină pot să învăț o cultură diferită și să trăiesc o experiență diferită. Este ca un fel de schimb. Eu predau limba japoneză, dar în același timp învăț despre cultura fiecărei țări, creez relații cu persoane din țări diferite.

Care țară v-a plăcut cel mai mult dintre acestea?

Fiecare țară are propria cultură. De asemenea, România are o istorie lungă. Mi-a plăcut foarte mult fiecare țară.

Spre exemplu Uzbekistan. Uzbekistan a făcut parte din Uniunea Sovietică, deci atât Uzbekistan, cât și România au fost dominate de regimul comunist. După declararea independenței, Uzbekistan a vrut să învețe de la sistemul japonez. Așa că această țară s-a înscris într-un program pentru a învăța sistemul legal japonez. Eu am predat elevilor din Uzbekistan, iar apoi aceștia au plecat în Japonia să învețe cum se desfășoară sistemul japonez și s-au întors în țară pentru a preda ceea ce au învățat.

Așa că fiecare țară este foarte diferită și am trăit experiențe diferite. Nu pot spune care mi-a plăcut mai mult.

„Eu respect stilul de viață al soțului meu, iar soțul meu respectă stilul meu de viață.”

Cum este să trăiți departe de casă, într-o țară cu limbă și cultură diferite?

Țara voastră are o cultură cu totul diferită, dar nu numai țara voastră, ci toate țările vestice. În aceste țări relația dintre soț și soție este foarte importantă. Cei doi se află la același nivel. În societatea japoneză strămoșii și urmașii noștri sunt foarte importanți.

Eu respect stilul de viață al soțului meu, iar soțul meu respectă stilul meu de viață. Îmi este dor de familia mea, dar îmi place foarte mult ceea ce fac.

Cum percep străinii Japonia și cultura japoneză?

Până acum nimeni nu m-a întrebat dacă sunt japoneză. Întotdeauna sunt întrebată dacă sunt chineză. Și le spun că nu, sunt japoneză, după care nu mai spun nimic.

Credeți că se întâmplă asta din cauză că nu prea știu multe lucuri despre Japonia?

Voi învățați japoneză, deci presupun că știți diverse informații despre Japonia. Dar celelalte persoane mă întreabă „Unde este Japonia?” Românii cred că Japonia face parte din China. Bănuiesc că românii, în general, nu sunt prea interesați de Japonia.

Confuzia se creează probabil din cauza multor chinezi care locuiesc la noi în țară.

Voi puteți face diferența dintre chinezi și japonezi?

Da, noi acum putem deosebi japonezii de chinezi, dar părinții noștri, spre exemplu, nu pot.

Da, așa cred și eu.

Dna. Sasaki la o demonstrație de ceremonia ceaiului

Ce anume îi interesează mai mult pe străini – cultura sau limba japoneză?

Uneori îmi întreb elevii de ce vor să învețe limba japoneză și îmi răspund că sunt interesați de cultura japoneză și că vor să citească manga în japoneză. Manga și anime.

Deci sunt interesați mai mult de cultura japoneză decât de limbă.

Da, așa este. Așa cred.

Cât de dificil este pentru studenții dumneavoastră să învețe limba japoneză?

Depinde de persoană. Dar gramatica limbii japoneze este foarte simplă, așa că japoneza este o limbă foarte ușoară.

Elevii din Uzbekistan, spre exemplu, au învățat mai ușor japoneza decât românii?

În Uzbekistan limba oficială este rusa. Rusa este o limbă foarte dificilă. Comparativ, japoneza este mai ușoară. Vouă cum vi se pare?

Japoneza este foarte logică și în plus are sunete asemănătoare limbii române.

Aha, dar sistemul de scriere este diferit. Noi avem hiragana, katakana și kanji.

Da, asta este problema principală.

„Societatea română și-a deschis porțile, însă oamenii nu și-au deschis și mințile.”

Despre experiența în România

Când ați venit în Romania și cum vi se pare până acum această țară?

Am sosit aici pe 28 ianuarie anul trecut (n.r. 2009). Am contract pe 2 ani, așa că voi pleca anul viitor în ianuarie (n.r. 2011).

Țara voastră a trăit sub regimul comunist. Părinții voștrii au experiența comunismului așadar încă gândesc în stil comunist. Ceaușescu a murit, iar societatea română și-a deschis porțile, însă oamenii nu și-au deschis și mințile. Însă tinerii sunt ceva mai deschiși. Românii gândesc că sunt liberi, dar nu își asumă responsabilitatea asupra libertății lor. Țara voastră se află acum într-un punct dificil, iar sistemul nu cred că este suficient de bun.

În țara voastră trăiesc multe minorități și societatea este împărțită pe grupuri. În Japonia toți suntem egali, nu există ierarhie. Spre exemplu în școli, după cursuri, copiii rămân să facă curățenie în sălile de curs. Nu contează cine este fiecare, că unul face parte dintr-o familie modestă sau este parte a familiei unui ministru. Noi facem totul împreună. Noi nu aruncăm gunoiul pe jos. Însă la voi copiii sunt dezordonați, gunoiul este pe lângă coșul de gunoi. Dacă le spun că nu este corect să arunce gunoiul pe jos și să ridice ce au aruncat, ei răspund că asta nu este responsabilitatea lor, ci a femeii de serviciu. În Japonia nu se întâmplă așa ceva. Totul este curat, este responsabilitatea noastră. Nu știu dacă asta este cultura voastră sau educația nu este bine realizată. Dar eu cred că educația este responsabilitatea familiei.

Țara voastră are o istorie lungă. Ați realizat lucruri mărețe. De asemenea, România este o țară frumoasă, dar pentru străini este dificil să o exploreze. Turismul nu este foarte bun. Nouă, ca străini, ne este foarte greu să ne informăm. Am fost în Bucovina, într-o excursie privată, și am ratat foarte multe lucruri și locuri frumoase, pentru că nu am făcut parte dintr-un grup turistic. Pentru turiștii individuali e foarte dificil să călătorească în România. Dar țara este chiar foarte frumoasă.

Dna. Sasaki la un atelier de Origami și Kirigami

Cât de entuziaști sunt românii să afle mai multe despre Japonia și cultura sa?

Persoanele interesate cred că sunt destul de puține. Unii studenți sau elevi vor să învețe limba japoneză sau să cunoască cultura japoneză, însă oamenii obișnuiți nu prea.

Recent am aflat despre războiul de țesut românesc. Aveți o cultură foarte interesantă. Japonia are, de asemenea, chimonoul. Există diverse similarități între cele două culturi. Dar Japonia este foarte departe de România.

Săptămâna trecută am fost la Constanța. Ai auzit de haiku? E un stil de poezie japoneză. În România există o asociație haiku de care am fost invitată să susțin un discurs despre mentalitatea japoneză. M-am înțeles foarte bine cu oamenii de acolo și am avut o experiență frumoasă.

„Românii nu își cer niciodată scuze.”

Există multe diferențe între români și japonezi? Care sunt cele mai mari diferențe între aceste două popoare?

Românii sunt un popor latin, deci foarte diferiți de japonezi. Fiind un popor latin mă așteptam ca românii să fie veseli, dar când am ajuns aici și am mers cu metroul am fost surprinsă să vad că nimeni nu zâmbea. Mă întrebam dacă informațiile mele erau greșite.

O mare diferență între japonezi și români este că în timp ce japonezii își cer mereu scuze, românii nu își cer niciodată scuze.

Înțeleg că din Europa fac parte multe țări, iar în România trăiesc unguri, maghiari, nemți; așadar cultura română este foarte complexă. Multe popoare au încercat să vă invadeze, cum au fost otomanii. Tot timpul voi a trebuit să vă luptați pentru a vă menține libertatea și independența. Înțeleg asta. A fost foarte dificil pentru voi.

Când îți ceri scuze, admiți că ai greșit. Ca să vă mențineți țara în siguranță voi a trebuit să vă luptați. Înțeleg asta, înțeleg. Japonia este o țară insulară, așa că niciodată nu a fost invadată de alte popoare. Japonezii au fost un popor fericit. Suntem o singură rasă și nu a fost nevoie să ne luptăm pentru libertatea noastră. Însă voi ați avut o istorie foarte dificilă. Dar românii nu admit niciodată când greșesc și gândesc mereu că responsabilitatea este a celuilalt. Și celelalte țări în care am fost au trecut prin lucuri similare, dar Japonia e o țară specială, a fost norocoasă.

Aveți vreun sfat pentru români?

Ah, nu pot să spun așa ceva. Asta ar însemna că sunt arogantă.

Dar, spre exemplu, românii cred că sunt chineză. Data trecută am vrut să iau un taxi și șoferul m-a întrebat dacă sunt chineză și i-am răspuns că nu, sunt japoneză, atunci șoferul a spus „Ah, japoneză? Bine ați venit!” Dar bănuiesc că poporul chinez este mai cunoscut aici, China este o țară cu o putere mai mare aici. Aici există o societate chineză mare.

Bănuiesc că românii sunt atât de surprinși să audă că sunteți japoneză pentru că este ceva rar pentru noi să vedem un japonez în România.

Da, este destul de rar. Dar între România și Japonia există o relație bună. Nu știu despre relațiile economice, dar în general relația dintre cele două țări este una bună.

Dar să dau un sfat? Nu știu ce să spun. Japonia este foarte departe de România. Recent, președintele român a fost în vizită în Japonia (n.r. vizita oficială a președintelui Traian Băsescu din martie 2010) și s-a întâlnit cu familia regală și cu prim-ministrul japonez. Deci există o relație bună între cele două popoare. Dar probabil că Japonia și Guvernul japonez nu știu să realizeze propagandă aici. China a colaborat de multe ori cu România, are o relație puternică cu țara voastră. Aici Japonia e mai slabă, a fost întotdeauna cu un pas în urmă.

Cum vi se par declarațiile dnei. Sasaki? Ce anume vi s-a părut cel mai interesant din acest interviu?

Mulțumesc pentru fotografii Centrului de Studii Româno-Japoneze din București și Roxanei Mihaela Holban.

Un strop de Japonia în România. Concluzii

noreply@blogger.com (Anonymous) — Fri, 01 Jun 2012 19:44:00 +0000

Campania Un strop de Japonia în România, inițiată de Japan Joy, s-a încheiat.

Campania s-a desfășurat în perioada 27 aprilie - 31 mai și a urmărit să implice susținătorii proiectului Japan Joy și nu numai, pentru a promova cultura japoneză în întreaga țară. Participanții la campanie au trimis fotografii realizate de ei în România, prin locații inspirate de Japonia și de la evenimente dedicate culturii japoneze. Sloganul campaniei a fost „Haideți să aducem Japonia mai aproape de sufletul românilor!”

În total am reușit să strângem peste 200 de fotografii din 6 orașe și în numeroase locații. Fotografiile au reușit să surprindă esența și diversitatea culturii japoneze, dar și iubirea românilor față de Japonia. Ikebana, origami, kirigami, shodo, ceremonia ceaiului, artele marțiale, kimono, cosplay și bucătăria japoneză sunt elemente ale culturii japoneze surprinse de participanți în imaginile lor. De asemenea, am primit imagini de la concerte de muzică japoneză și de la diverse festivaluri inspirate de Japonia.

Toate aceste fotografii au fost adunate într-un album foto și publicate pe Facebook, pe pagina Japan Joy.

Japan Joy consideră campania un succes și mulțumește tuturor celor care au participat și au susținut proiectul Un strop de Japonia în România.

Felicitări pentru fotografiile minunate și vă mai așteptăm și la alte proiecte inițiate de Japan Joy!

Anime - Caracteristici, design şi tehnici

noreply@blogger.com (Luka Ichigo) — Thu, 31 May 2012 07:52:00 +0000

Probabil că fiecare dintre noi, mai mult sau mai puţin, a văzut cel puţin un anime. Acele desene japoneze care ne-au încântat încă de la Sailor Moon şi Globurile Dragonului. Cred că acestea sunt printre primele anime-uri pe care mulţi dintre noi le-am vizionat pe când eram mici. Dar nu despre Sailor Moon sau Globurile Dragonului vreau să vă vorbesc. Ci despre ce face un anime sa fie atât de îndrăgit. Vom intra un pic în culisele acestora.

Care sunt caracteristicile principale ale unui anime? Ca mediu vizual animeu-ul variază de la un creator la altul sau de la un studio la altul. Cel mai folosit mod vizual este FLCL (Furi Kuri- în engleză Fooly Cooly), cunoscut pentru exagerarea stilizării personajelor. Dar nu este singurul folosit, alte anime-uri având şi un aspect mai apropiat de realitate. Însă stilul FLCL este cel care a dus la o generalizare şi la recunoaşterea unui anime. În acest mod vizual personajele din anime-uri au trăsături fizice exagerate, precum ochii mari, părul foarte lung, membre lungi acompaniate de un dialog cu forme dramatizante (precum bule), replici rapide şi onomatopice, plus tipografie exclamatorie. Încă o caracteristică generală este linia, care este influenţată de lucrul cu pensula (limba japoneză este scrisă tradiţional cu pensula influenţând astfel arta japoneză, implicit anime-ul).

Modul de construire a personajelor (designul) este apropiat de cel al corpului uman. Înălţimea capului este considerat astfel baza proporţiei, deşi acesta poate varia, corpul rămâne acelaşi. Cele mai multe personaje au o înalţime de 7-8 capete dar pot ajunge în unele cazuri şi la 9 capete. Variaţiile proporţiei sunt moderate, în unele cazuri picioarele sunt alungite sau scurtate şi capul poate fi mare sau mic comparativ cu corpul (în cazul personajele chibi-mici). Însă cel mai important aspect vizual sunt ochii mari, folosiţi pentru redarea unor game largi de sentimente. Ei sunt construiţi astfel: culoarea este dată ochilor, în special corneei, iar fundalul este dat de un amestec de umbră uşoară, un ton de culoare şi o altă umbră mai intensă. Antropologistul Matt Thorn spune că animatorii japonezi percep acest mod de construire a ochilor personajelor dintr-un anime din simplul motiv pentru că aşa văd ei ochii străinilor (din afară ţării lor, cu precădere Europa).

Alte elemente stilistice comune într-un anime (cu precădere în cele comice) este acela când personajele şocate vor „interpreta” o „lovitură frontală” prin care vor reda o expresie exagerată. Astfel personajele supărate pot avea un efect al unei vene sau „stressmark”, unde liniile pulsatorii apar pe frunte sau pot scoate un ciocan, bâtă sau alt obiect de nicăieri şi să lovească pe cineva (astfel de exagerări apar la personajele feminine). La personajele masculine pot apărea sângerări nazale în prezenţa unei femei iubite. Personajele ruşinate pot să „producă” o picătură masivă de sudoare (devenind un stereotip) sau să devină brusc îmbujorate la nivelul ochilor ca efect al unor sentimente romantice reprimate.

Tehnica de animaţie este bazată pe cea tradiţională, adică multiple imagini statice redate rapid pentru a produce efectul de animaţie. Ca toate animaţiile, producţia începe cu storyboardingul, dublajul, designul personajelor şamd. Implicarea computerului măreşte eficienţa întregului proces.

Anime-ul se bazează deobicei pe o animaţie limitată. Adică stilistic vorbind animaţia limitată este folosită pentru a păcăli ochiul să creadă că vede mişcare (tehnică folosită în special când bugetul este redus).

Unghiul camerei, mişcarea şi luminozitatea joacă un alt rol important în scenele redate într-un anime, regizorii folosind deseori privirea unghiulară care arată perspectiva. Aceştia pot să recurgă la efecte cinematografice precum zoom, prim-plan şi vederea panoramică.

În concluzie, anime-ul presupune multă muncă şi un talent extraordinar pentru a transpune sentimente personajelor astfel încât să facă povestea principală mai atractivă dar şi uşor de înţeles. Până data viitoare... banzaaai!!! Relaxaţi-vă urmărind acest drăguţ amv!

Festivalul Filmului Japonez 2012

noreply@blogger.com (Anna) — Sat, 26 May 2012 20:50:00 +0000

Începând din 25 mai până pe 30 mai, la Cinemateca Română din Bucureşti se va desfăşura Festivalul Filmului Japonez, tema abordată în acest an fiind Dragostea şi tinereţea, reflectată în diferite epoci.

Filmele selecţionate sunt atât pelicule mai vechi, istorice, de referinţă, cum ar fi Genji Monogatari (Povestea lui Genji), dar şi filme mai noi, cum ar fi Kono yo no sotoe (Clubul Shinchugun), având ca genuri de bază filmul istoric, drama psihologică, comedia, etc.

Programul festivalului este următorul:

Vineri, 25 mai, ora 19:00
Golanii din Kishiwada, regia Kayuzuki Izutsu, anul 1996.

Sâmbătă, 26 mai, ora 16:00
Scrisoare de Dragoste, regia Tatsumi Kumashiro, anul 1985

Sâmbătă, 26 mai, ora 19:00
Eijanaika, regia Shohei Imamura, anul 1981

Duminică, 27 mai, ora 16:00
Clubul Shinchugun, regia Junji Sakamoto, anul 2004

Duminică, 27 mai, ora 19:00
Zegen, regia Shohei Imamura, anul 1987

Luni, 28 mai, ora 16:00
Povestea lui Genji, regia Kozaburo Yoshimura, anul 1951

Marţi, 29 mai, ora 15:00
Tinerele din Izu, regia Heinosuke Gosho, anul 1945

Miercuri, 30 mai, ora 16:00
Femeia Negurilor, regia Heinosuke Gosho, anul 1936

Festivalul va avea loc la Cinemateca Română, Sala Jean Georgescu, este organizat de Ambasada Japoniei şi Japan Foundation, iar intrarea este liberă.

Au început înscrierile pentru Şcoala de Vară de Limba Japoneză

noreply@blogger.com (Anonymous) — Thu, 24 May 2012 08:04:00 +0000

Foto: apjr.wordpress.com

Asociația Profesorilor de Limba Japoneză din România (APLJ) organizează cea de-a treia ediţie a Şcolii de Vară de Limba Japoneză.

Cursurile se vor desfășura în perioada 23 iulie 2012 - 3 august 2012 (10 zile) și vor include pregătire pentru Nihongo Nouryoku Shiken, conversație, cursuri cu teme speciale (de exemplu: cum se scrie un email, lectură din texte literare/jurnalistice/manga), iar serile vor fi dedicate activităților culturale (karaoke, vizionare de filme, jocuri japoneze, workshop-uri etc).

Școala de vară se va susține la Colegiul Naţional ”Ion Creangă” (Strada Cuza-Vodă, nr. 41, sector 4, Bucureşti), iar taxa de participare este de 200 RON.

Mai multe detalii despre înscrieri găsiți pe blogul oficial al APLJ.

Yakuza - tradiție și schimbare

noreply@blogger.com (Unknown) — Mon, 21 May 2012 04:25:00 +0000

Cei mai mulți îi numesc “mafioți” sau într-o formă ceva mai clasică “gangsteri”, indetificându-i cu “Cosa Nostra” din Italia și știu despre ei că sunt cei mai de temut criminali ai societății japoneze. Să aflăm ce înseamnă Yakuza, de unde a pornit și unde a ajuns.

Gruparea numită “Yakuza” își are începuturile încă din secolul XVI constând în două tipuri de persoanaje: ronini (samurai fără stăpân) și acei machi-yakko (funcționari civili care apărau orașul de kabuki-mono, samurai rămași fără stăpân din cauza vârstei sau a comportamentului ce încălca “Codul Bushido”). În timp, acestei formațiuni, i-au alăturat mai multe grupuri , fiecare dintre ele devoltându-se pe ramura lui: bakuto (jucătorii de noroc) și tekya (vânzătorii amubulanți).

Yakuza funcționează după “Codul Bushido” (Codul Luptătorului), respectând morala samurailor dar în același timp venind și cu propria tradiție, astfel luând naștere “Codul Otokogi” (Codul Spiritului Omului). Acest cod al grupării Yakuza este respectat cu sfințenie iar cel care i se supune, trebuie să intervină pentru a-l proteja pe cel slab și societatea în vremuri cu turbulențe civile. Deși cei care fac parte din mafia japoneză dețin afaceri ilicite, grupările ei își reglează de multe ori conturile într-un mod sângeros, se ocupă cu traficul de orice fel iar poliția greu le poate face față, totuși, Yakuza, spre deosebire de alte grupări mafiote, intervin de fiecare dată pentru a-și apăra țara și conaționalii, în caz de calamitate trimit ajutoare celor sinistrați sau chiar se ocupă de voluntariat. În cazul în care, unul dintre subalterni, prin atitudine, îi aduce ofense Capului Clanului, el trebuie să plătească;dacă ofensa poate fi trecută cu vederea de persoanele din exterior, subalternul trebuie să-și taie singur o parte din degetul mic iar dacă ofensa este considerată de neiertat de către șeful suprem, subalternul își “cere iertare” comițând seppuku (se înjunghie singur în burtă cu sabia).

Relațiile din interiorul Yakuza se bazează pe conceptul oyabun-kobun (părinte-copil), nefiind vorba de legături de sânge. Șeful suprem se numește oyabun sau kumicho, el având în subordine căpeteniile tuturor grupărilor care formează Yakuza. Lui îi revine cel mai greu rol pentru că fiecare grupare a mafiei se ocupă de ramura ei și are cartierul său unde își manevrează afacerile dar, grupările sunt obligate să facă afaceri și între ele;aici intervine Oyabun care trebuie să se asigure că nu intervin neînțelegeri între grupări care să ajungă la vărsări de sânge.

Cea mai intrigantă parte pentru occidentali, în ceea ce-i privește pe cei din Yakuza este practic “îmbrăcarea” în tatuaje din cap și până în picioare. Inițial, în vremurile de început ale mafiei japoneze, cei care făceau parte din ea, trebuiau să-și tatueze în jurul brațului câte un inel negru pentru fiecare crimă comisă. În timp, cei care făceau parte din Yakuza, au început să-și tatueze întreg corpul, în primă fază, tatuajele însemnând puterea fiecăruia, pentru ca în ziua de azi, fiecare grupare din Yakuza să aivă propriul tatuaj care s-o diferențieze de celelalte.

Odată cu începerea industrializării Japoniei, Yakuza a început să preia controlul asupra industriei, încet dar sigur implicându-și membrii inclusiv în politică, recurgând la crime în rândul oamenilor importanți din guvern, pentru ca aceștia să fie înlocuiți cu proprii lor oameni. Începând cu anii 1920, grupurile ce făceau parte din Yakuza, au început să apeleze la șantaj și la acea infamă “lege a armelor”, numărul membrilor ei crescând în fiecare an. Din cauza numărului crescut de membrii, ce între anii 1950-1960 ajunsese la cifra de 184.000, răfuielile dintre grupările mafiei ce aveau ca scop supremația în Japonia, au devenit din ce în ce mai puternice, acest fapt ducând la rupturi în interiorul Yakuza. Omul care a reușit să unească toate aceste grupări sub un singur nume și cu gândul la unitate a fost Kadama Yoshiro, același om care a reușit să schimbe și atitudinea Yakuza.

În ziua de azi, cei care fac parte din grupurile afiliate la Yakuza, se îmbracă în costume negre și poartă ochelari de soare negri, asemanându-se oarecum cu mafioții americani din filme. Una dintre caracteristicile lor în privința vestimentației este că se îmbracă în așa fel încât să-și păstreze acoperite tatuajele. Cei care vor să părăsească “familia” Yakuza o pot face fără nici o problemă dacă “părintele” mafiei îi acceptă demisia. După ce părăsește gruparea mafiotă, statul îl ajută, prin intermediul unui program special făcut pentru foștii membrii Yakuza să se reintegreze în societate.

Există o grupare Yakuza al cărei lider s-a căit sincer pentru crimele comise ca șef se clan și a avut voința atât de puternică încât să se schimbe complet iar împreună cu el să schimbe și atitudinea grupării: Yoshiyuki Yoshida șeful grupării protestante Barabbas care a fost cel mai mare traficant de droguri din Japonia; în 1978, fratele său a fost ucis de un membru al clanului Yamaguchi-gumi; după această întâmplare, imediat și-a trimis oamenii după șeful clanului, această altercație între clanuri, pe Yoshida costându-l o tăietură la gât în timp ce numărul 1 al clanului rival a fost găsit decapitat pe o străduță întunecată. După 5 ani de închisoare pentru crimă, Yoshida, când a ieșit și a dat cu ochii de primul său copil de la una dintre amante, a hotărât să se schimbe radical, de dragul fetiței.

Gruparea mafiotă Yakuza este un amalgam de tradiție, mister, trafic, umanitate, crimă organizată, etică, onoare. Și în ziua de azi, deși, membrii ei nu se mai bazează dor pe săbii de samurai ci și pe arme de foc, tradițiile din vremea samurailor sunt păstrate și perpetuate din generație în generație, fiecare dintre ele venind cu ceva al ei, cu ceva nou.

Otaku Festival se apropie!

noreply@blogger.com (Anna) — Sun, 20 May 2012 08:50:00 +0000

Cea de-a şasea ediţie a festivalului Otaku se apropie cu paşi repezi! Anul acesta, festivalul, care va avea loc între 26 și 27 mai, va fi găzduit de Universitatea Româno-Americană din Bucureşti. Această ediţie va fi dedicată Vocaloizilor (de la VOCALOID, o aplicaţie software a celor de la Yamaha, prin intermediul căreia se pot creea melodii), în parteneriat cu Mikubook din Japonia, Vocalekt Visions din USA si EuroCosplay din UK.

Festivalul Otaku este un festival dedicat în mare parte anime şi manga, dar şi culturii japoneze, și are loc în fiecare an în Bucureşti. De obicei susţinut la Casa de Cultură a Studenţilor din Bucureşti, festivalul se mută anul acesta Universitatea Româno-Americană, pentru a avea acces la mai mult spaţiu pentru desfăşurarea activităţilor.

Ca în fiecare an, în cadrul festivalului veţi putea găsi o mulţime de workshopuri, cum ar fi: workshop de teatru, de animaţie, de desen, de machiaj, de cosplay şi bead-art. Pe lângă asta, vă aşteaptă o mulţime de prezentări ale jocurilor şi consolelor video, ale materialelor necesare pentru un cosplay reuşit, dar şi o prezentare specială despre îmbrăcarea unui kimono tradiţional japonez. Cel mai aşteptat eveniment este însă concursul de cosplay, deoarece începând cu acest an, în cadrul festivalului Otaku vor începe preselecţiile pentru EuroCosplay 2012, una dintre cele mai mari competiţii de cosplay europene.

Invitaţii speciali ai acestei ediții sunt Classara, Elffi şi Licorne, care şi-au asumat şi rolul de juriu al concursului de cosplay.

Pentru mai multe informaţii, anunţuri cât şi pentru programul festivalului, vizitaţi adresa oficială a Otaku Festival, www.otakufestival.com.

Preț intrare: 12 lei/zi.

V-am convins să mergeți? Noi vă aşteptăm la Otaku Festival!

Japan Joy

Kitaro concertează pentru prima dată în România

Videoclipul piesei de pe genericul noului joc PS Vita „Samurai & Dragons” a fost lansat

Muntele Fuji, simbolul Japoniei, a intrat în patrimoniul mondial al UNESCO

Magazin românesc online cu cosmetice asiatice

Kitaro va concerta pentru prima oară la București *Amânat*

Tradiții și obiceiuri de Anul Nou, în Japonia

Japonia prelungește programul Visa Waiver pentru români

Cum este sărbătorit Crăciunul în Japonia

Harajuku, un spectacol al modei

Karoshi - Prețul muncii asidue

Sfârșitul unei ere? Povestea ultimului ninja în viață

Melonpan - o chifla japoneză dulce și... kawaii

Armonia între religii în Japonia

Inginerii japoneze: Orașul Piramidă

Conceptul orașului-piramidă

Nu vor exista mașini, tramvaie sau autobuze

750.000 de japonezi vor trăi eco

Cutremurele și tsunami. Un pericol?

Seijin Shiki sau ceremonia de majorat la japonezi

Origine

Istoric

Obiceiuri

Scaunul cu rotile care urcă scările, cel mai recent robot inventat de japonezi

Anli Pollicino și ACE, în concert la București

Hashima, insula fantomă a Japoniei

România văzută prin ochii unui japonez. Interviu cu prof. Sasaki Setsuko

Despre profesia de promoter al limbii și culturii japoneze

Ce anume v-a inspirat să predați limba japoneză elevilor străini?

„Eu respect stilul de viață al soțului meu, iar soțul meu respectă stilul meu de viață.”

Cum este să trăiți departe de casă, într-o țară cu limbă și cultură diferite?

Cum percep străinii Japonia și cultura japoneză?

Ce anume îi interesează mai mult pe străini – cultura sau limba japoneză?

Cât de dificil este pentru studenții dumneavoastră să învețe limba japoneză?

„Societatea română și-a deschis porțile, însă oamenii nu și-au deschis și mințile.”

Despre experiența în România

Când ați venit în Romania și cum vi se pare până acum această țară?

Cât de entuziaști sunt românii să afle mai multe despre Japonia și cultura sa?

„Românii nu își cer niciodată scuze.”

Există multe diferențe între români și japonezi? Care sunt cele mai mari diferențe între aceste două popoare?

Aveți vreun sfat pentru români?

Un strop de Japonia în România. Concluzii

Anime - Caracteristici, design şi tehnici

Festivalul Filmului Japonez 2012

Au început înscrierile pentru Şcoala de Vară de Limba Japoneză

Yakuza - tradiție și schimbare

Otaku Festival se apropie!

Kitaro va concerta pentru prima oară la București Amânat