Joaca de zi cu zi

Pentru cunoscatori

2011-03-17T22:44:00.000+02:00

A meritat asteptarea?

Moment neumoristic

2011-03-14T19:27:00.000+02:00

Circula un zvon cum ca tsunamiul ar fi fost provocat accidental de un luptator de sumo cazut in ocean de pe yahtul unui excentric miliardar rus.

Dezavantajele tsunamiului: - a distrus flota de pescuit niponă
Avantaje: - a băgat peștele direct în case.

De ce s-a schimbat salutul japonez tradițional în urarea 'Capul sus!'? Pentru că acum, dacă se înclină reverențios, intră cu capul sub apă.

De cîți japonezi e nevoie ca să schimbe un bec? Nu e nevoie pentru că oricum n-au curent.

Goluri din plin

2011-03-13T02:14:00.000+02:00

Pentru cei care tremură odată cu plasa și pentru cei care vibrează odată cu peluza, pentru cei cu simțul frumosului și al măsurii și pentru cei fără, pentru cei care nu pierd nimic, dar care cîștigă măcar puțin trăind alături de fenomen, pentru fetele care știu să tolereze măcar, dacă nu înțeleg, pentru mine:

Nu clipiți! Stîrniți furtuna

2011-03-11T20:41:00.000+02:00

În sfârșit un breaking news pentru televiziunile "de știri". Prilej pentru Băsescu să ia o pauză din sughițat. Nișa în care se adînciseră devenise pe zi ce trece tot mai sufocantă și pentru ele. Dar, conform bunului obicei al locurilor, paranoicii de serviciu au luat-o din nou razna. Aplică 'the butterfly effect' total pe dos.

În loc să stea liniștiți, pentru că acest cutremur a venit ca efect al indigestiei de zilele trecute a lui Voiculescu, ei caută frenetic efectele pe care le va avea acest cutremur asupra României. Ca să mai amărască un pic viața noastră și ca să-și crească audiențele oferind hrană pentru deziluziile omului de rând.

Oricum, eu mi-s liniștit. Dacă e să vină cutremurul și la noi, pentru că de tsunami nu poate fi vorba (cel mult valuri de gunoaie), vine oricum. Fără vreo legătură cu Japonia. Și chiar dacă ar avea, ce sens are să nu dormim noaptea de frică? Nu-i ca și cum am avea ce face.

nervous

2011-03-11T11:51:00.000+02:00

doar un pic...ma pregatesc de interviu. ok, un pic mai mult. chiar fuckin scared

Episodul 7 din Robotzi

2011-03-10T23:54:00.002+02:00

Enjoy...asa, de sezon...

Temă cronicizată. de film. Inkheart

2011-03-08T08:37:00.000+02:00

E o poveste despre un tip care scoate personajele din carti doar citind pasaje, aducandu-le in realitate (se cheama silvertongue). Si e alt tip care vrea sa cucereasca lumea. Si asta-i cronica (nu stiu io d-astea):

Cu toții am plîns cel puțin o dată cînd eram mici și mamele noastre ne citeau „Puiul” sau „Moartea căprioarei”. Cei mai sensibili plîngeau chiar și la „El-Zorab”. Dar cum ar fi fost ca vocea mamei să scoată din poveste căprioara, sau puiul de prepeliță, și să-l așeze în pat, înainte de culcare?

Povestea lui Mo Folchart (Brendan Fraser) nu e însă atît de veselă precum ar putea părea la prima vedere. Eroul din film își cîștigă existența restaurînd cărți vechi. De cînd și-a dat seama că are darul cititului magic, cutreieră anticariatele din Europa, alături de fiica sa, Meggie Folchart (Eliza Bennett), în căutarea unei cărți extrem de rare. Cartea din care a scos prin puterea vocii, două personaje, și în care și-a făcut captivă soția.

Căci ca orice lucru magic, darul pe care l-a moștenit are și un revers al medaliei. Ca și cum acest lucru n-ar fi de ajuns, Capricorn, personajul negativ adus pe pămînt din „Inkheart”, o epopee medievală scrisă de un autor italian, găsește un alt „Silvertongue” (limbă de argint), pe care îl forțează să-i citească.

Regizorul dă un pic de savoare acțiunii, făcîndu-l pe al doilea cititor bîlbîit. Astfel că gașca de răufăcători a lui Capricorn iese din carte cu tot felul de lipsuri, sau de adaosuri. De exemplu, Basta, mîna dreaptă a lui Capricorn, are nasul cît jumătate de față.

Acțiunea se petrece în mare parte în castelul lui Capricorn din Italia, unde este ținută captivă și soția lui Mo, Resa (Sienna Guillory). Aceasta este scoasă din poveste tot de cititorul bîlbîit și astfel își pierde vocea. Dustfinger (Paul Bettany), înghițitor de flăcări de profesie, este cel care-l va ajuta pe Mo să lupte contra forțelor întunericului și împotriva lui Shadow, scos din carte pentru a cuceri lumea alături de Capricorn.

Este o poveste captivantă, care nu te pierde pe drum, și datorită faptului că durează o oră și jumătate. Există replici spumoase și personaje care produc răsturnări de situație. Dincolo de partea comică, este o întoarcere în copilărie, la basmele cu prințese și zmei, la eterna luptă între bine și rău.

Tema cu nr. 2 (Interviuri de la A la B și înapoi)

2011-03-01T01:04:00.002+02:00

După cum zice și titlul, următoarea postare vine în continuarea celei de săptămîna trecută. E o temă. Care demonstrează încă o dată, dacă mai era nevoie, că bloggerii nu sunt jurnaliști. Ca să fiu sincer e singura utilitate pe care o găsesc la ora asta. De ce zic asta? Pentru că urmează să citiți două interviuri, unul luat pe mess și altul pe mail. Genuri de interviuri (fandosit spus interviu) pe care timp de trei ani de zile am fost bătuți la cap că nu sunt permise nici măcar la Adevărul de Seară, ca să nu mai zic de manuale de jurnalism. Închei aici prefața. Continuarea am să o aud mîine la seminar, de față cu ai mei colegi.

Dacă tot trebuie să iau două interviuri, m-am gîndit eu, hai să le pun într-un context care să aducă măcar a subiect de presă studențească și care să nu fie 1 Martie. Așa că am stat de vorbă (de stat am stat, pe scaun, dar de la vorbit mă dor dejtele) cu Berenger din Franța, student Erasmus anul trecut la Cuza, și cu Andrei, nici măcar fost coleg de liceu, care acum studiază în Scoția. El nu e Erasmus, e de tot. Opoziția între cele două opinii e interesantă. Mai ales în contextul prejudecăților pe care le au străinii despre România, prejudecăți demontate odată ce vin și trăiesc un timp aici. De menționat este și că nu-mi doresc să iasă ceva propagandistic la adresa țării mele. Știu doar că ne subestimăm la greu și mai știu cît de dor mi-a fost de Iașul meu, cu toată ciocolata și berea belgiană la nas.

Alex: Cât ai stat în România?
Berenger: 10 luni. Am ajuns în septembrie pentru cursurile de limbă și am plecat în iunie după sesiune.

A: Aveai vreo preconcepție despre România înainte de a veni aici, din media sau din experiența ta?
B: În Franța lumea crede că Ro. e în estul îndepărtat. A fost în partea comunistă, deci e altă mentalitate. Lumea crede că e o țară foarte săracă, dar cînd vii aici vezi că nu-i așa. (apoi mai zice el ceva de povestea cu țiganii de anul trecut, dar e francez, implicit are o engleză căreia mi-e greu să-i prind subtilitățile).

A: Cum a fost viața ta aici și cum te-ai înțeles cu țiganii?
B: La universitate n-am avut nici o problemă. Și nici cu țiganii. Știi doar că am locuit pe o stradă cu multe căși de țigani. Îi salutam în fiecare zi. O dată am jucat fotbal cu puradeii. Nu m-am simțit nicicînd în pericol.

A: Cînd te-ai decis să stai 10 luni aici? Cum a fost experiența?
B: De dinainte de a veni. 6 luni e prea puțin. Am avut mica mea viață în Iași. Am descoperit o nouă țară. A fost prima dată cînd am părăsit Franța singur pentru atît timp. E ciudat, dar am învățat engleză în România. Am întîlnit oameni minunați la greu. Cred că România mi-a schimbat viața: atît în ceea ce privește educația, cît și viitorul job. Poate în cîțiva ani mă voi întoarce să lucrez aici pentru o companie franțuză.

A: Top 3 lucruri pe care le iubeși la România?

B: unu la mînă: românașii

doi: viața e mai ușoară (nu știu de ce, nu știu io d-astea, dar poate e pentru că eram student Erasmsu)

și trei: pentru mine, ca student francez, viața e mai ieftină.

În sticla de apă nu era nici rom, nici vin, nici pipi de rechin!

Cum ar zice francezu' (foto mijloc): asta-i via, asta-i gara!

Acum, din polul opus, mai precis din Dundee, Andrei vine cu părerile sale. Mai scurte.

A: Esti unul din multii studenti romani care au ales sa faca facultatea afara dupa 2007. Care au fost motivele tale inainte de a pleca?

a: La vremea respectiva parea o chestie buna de facut, dă viitor.

A: Ce ai gasit acolo si crezi ca nu ai fi gasit aici nici cu lumanarea?

a: Femei de 30+ ani bete seara pe strada care sa se dea la baietei inocenti. Plus ca pare a fi mai usor sa trec anul, cel putin pana acum.

A: Analizand situatia la nivel geopolitic, economic si social, berea scotiana sau cea romaneasca?

a: In Scotia, berea scotiana, in Romania, berea romaneasca.

A: Planuiesti sa te intorci in tara sau ai de gand sa ramai acolo?

a: Urmeaza, sper, sa termin anul 2. Mai am inca 2 ani in care am timp sa ma tot gandesc si razgandesc. UK ar avea easy money, dar prietenii tot acasa sunt. (aww)

A: Te-ai intalnit cu Nemuritorul? Dar cu Braveheart? Nessie atunci?

a: Pe Braveheart l-am vazut in Edinburgh, dar nu mai stiu la ce facea reclama. Dar am sa ajung si la Nessie si la muntii lor, sa simt the grrreat outdoors.

De menționat următoarele fapte constatate:

- Nu am poze cu Andrei.

- Andrei a citit intrebările inainte să apuce să raspundă, deci a luat tot interviul la misto, desi primele 2 intrebari se voiau serioase. Asta in relatie cu 'de ce nu se ia un interviu pe mail'. Chiar daca ai vrea, nu te poti juca cu personaju.

- Nu mai fac asta in viata mea.

Da' ce, asta-i viață?

2011-02-19T01:50:00.001+02:00

Sunt mai mult ca sigur că n-ar trebui să precizez asta de la bun început, dar mă văd nevoit să o fac: această postare, precum și următoarea, sunt teme în cadrul unui laborator pentru facultate. Altfel nu mi-ar fi dat prin cap să scriu pe blog după atît timp, mai ales pe temele astea. Am încheiat precizarea.

Auzi, cică viață fără internet! Mă pufnește :)). Da' cine-a mai pomenit așa ceva? Adică să fiu cizmar? Să trimit mail cu porumbelu'? Da' dacă sînt olog și nu pot fugi după el?

Ș-apoi, eu unde-mi mai exprim frustrările? Cui mai dau eu în cap fără să suport consecințele? Cine îmi mai dă mie impresia că mă ascultă? Știu bine că o față excesiv de galbenă înseamnă hepatită ori ceva boală la ficat. Ori de regulă cei cu boli la ficat sînt alcoolici. Se știe că nu e bine să discuți cu ei față în față că sînt violenți și put. Pe cînd pe internet e safe. Poa' să aibă și sida, că aia nu se ia prin fibră optică. Am citit eu pe internet. Se poate lua prin satelit sau prin sex neprotejat sau ceva de genu' ăsta. Păi fără internet aș mai fi fost eu așa deștept?

De ce m-aș mai trezi dimineața la 12 dacă n-aș avea facebook pe care să intru? Păi e vecina la fel de interesantă ca profilu' supermodelului de 16 ani din Rusia? Miroase ea a cafea boabe măcinată, dar n-am văzut-o niciodată goală. Pe cînd Natașa...să-i tot dea Serghei Sergheevici de băut.

Păi fără 'nternet tre să ies din casă. Ori afară e frig și e mizerie și e bacterii. Antivirusu piratat e gratis, antibioticu e scump și dă la ficat. Ce vă ziceam eu de fețele galbene? Nu că par mai sănătoase într-o fereastră de mess? Grăsune și sprintene, cum rîd ele sau suferă din toată ființa lor cît o gămălie de ac...

Eu dacă n-am internet, caut. Mă mișc, dom'le, dau un telefon, fac o reclamație, orice! Da' nu mă complac așa în amorțeală...

Google spune:

2011-02-19T01:11:00.001+02:00

Vine o vîrstă cînd te întrebi: "bun, și eu ce-am realizat pînă acum?". Pentru mine a venit cam acum un an și ceva. Și cum nu sînt vreun Mozart, Beethoven, nici măcar un Marius Moga, am constatat că n-am făcut nimic notabil. Ce înseamnă notabil? Adică să mă știe Google cum îi știe pe Bieber sau Cyrus. Sau cum o știa pe Britney înainte să n-o mai știe nimeni. Habar n-am de ce tot folosesc exemple din industria muzicală. Vorba Norei Jones: "Don't know why".

Ideea e că m-am căutat pe Google, m-am găsit, dar nu prea mult. N-am inventat nimic, n-am revoluționat nimic, nu am adus nimic nou în lume - nici măcar vreun prunc - n-am salvat vieți (cel puțin de care să știe El, omniscientul), nu sînt bogat, nu, nu și nu. Ce-am făcut? Am mai zis o dată...nimic. Am publicat vreo 3 articole la Evenimentul Zilei, am un blog și-un cont pe Facebook (cine n-are la urma urmei?), în adolescență am jucat în piese de teatru și-am luat un premiu (pentru mine, realizarea sufletească no 1), am făcut niscaiva voluntariat pe ici pe colo. În prezent scriu la Opinia, studiez la Cuza și cam atît. Nimic notabil.

În schimb, cele mai multe rezultate sînt comentariile lăsate de mine pe diverse forumuri, bloguri sau la diverse știri. De asta nu sînt tocmai mîndru pentru că de cele mai multe ori am scris cuvinte nu foarte frumoase. Mi-aș cere iertare acum de la cei pe care i-am jignit dacă aș ști că ar conta. Între timp am mai crescut și am devenit. Nu neapărat mai bun sau mai puțin acid, doar altfel. Lucrul de care sînt mîndru și lîngă care stau și azi e faptul că de fiecare dată mi-am folosit numele real. Nu m-am ascuns sub perfidia anonimității.

Cam atît spune Google despre mine. Din ce în ce mai puțin o dată cu trecerea timpului. Dar să stea el pe pace, am 22 de ani și pînă mor, dacă nu întoarce măcar 1.000.000 de rezultate cu numele meu (care e doar al meu și nu poate exista nici un fel de confuzie), mor cu el de gît.

iDraci? (raspuns: de pe 28 mai)

2010-06-19T01:28:00.003+03:00

Am citit ieri o stire cel putin interesanta in Ziarul Financiar. Operatorul bulgar de telefonie mobila Mobitel a decis sa suspende numarul de telefon 0888 888 888 dupa ce toate persoanele carora li s-a acordar acest numar au murit in ultimii 10 ani. E vorba mai exact de trei indivizi care de-a lungul timpului au fost posesorii acestui numar. Daca in primul caz a fost vorba de cancer, urmatorii doi barbati, care erau banuiti de trafic de cocaina si implicare in mafia bulgareasca, au fost asasinati. Deci avem de-a face ori cu o imensa coincidenta, ori cu un mic blestem. Cum nu cred in coincidente, e posibil ca vecinii nostrii gradinari sa se ocupe mai mult cu ocultismul decat de cresterea castravetilor. Si se pare ca sunt si buni la treaba asta. Oricum, mai buni decat noi. Drept dovada, dupa sumele din turism si cifra lor fatidica e mai mare, 888 fata de 666 cat e la noi.

In Romania, o asemenea tenativa de a arunca cu blesteme prin undele radio, mai mult ca sigur ar da gres. Daca in Bulgaria s-a intamplat sa curete un pic tara de mafioti, cat sa nu bata prea tare la ochi, la nord de dunare ar putea avea efecte cu totul opuse. De exemplu, ca sa vedeti de ce ar fi bine ca blestemul sa functioneze si la noi, am facut un experimenteiubesc. Am apelat numarul 0766.66x.66x, de pe cartela, sa nu cumva sa ma arda la abonament. N-o să ghiciti in 666 de ani ce s-a intamplat. Nu suna, in schimb intra automat in conversatie, insa in loc sa aud o voce umana, din difuzorul telefonului rasuna o manea. Nu mi-a venit sa cred, dar la a doua incercare….la fel. Cine nu crede, e liber sa incerce. Am o prietena care a incercat pana a invatat versurile pe de rost. Ceea ce demonstreaza teoria ca manelistii astia sunt dati dracului. Daca in Bulgaria, nefericitii posesori au capiat mai mult sau mai putin brutal, la noi cantautorii de etnie roma o duc care mai de care mai bine. Ba chiar am impresia ca-si paseaza numarul de la unu la altul, cand apare vreo nunta sau vreo lansare de album, ca sa fie daru mai cu spor.

Pesemne ca in tara noastra proverbele sunt inca mai bine infipte in mentalul colectiv decat orice tehnologie 3G sau 3D. Se vede treaba ca expresia fa-te frate cu dracul pana treci puntea e inca la moda, de nici cifra necuratului nu ne mai incomodeaza in vreun fel. Asadar, daca metoda nu functioneaza la noi, cum facem tara mai curata?

Moartea etno - varianta cu trifoi (de pe 17 mai)

2010-06-19T01:20:00.001+03:00

Magazinele de vise îsi cer din nou sacrificiul uman. Numai în ziua de sâmbătă au ajuns la unitatea de primire urgențe a spitalului sfintul ioan din Iasi, opt persoane intoxicate cu produse etnobotanice.

E putin neclara din punctul meu de vedere denumirea aceasta a magazinelor care comercializeaza tot felul de lacuri si vopsele, prafuri si ierburi sintetice. De ce le zice magazine de vise? Daca am fi in Olanda, as sti cu siguranta la ce sa ma gandesc cand vine vorba de vise. Femei frumoase, igiena, intimitate, cu alte cuvinte o seara placuta. Dar la noi? Cine a auzit de lampioane verzi, in forma de frunza de canabis? In plus, in buticurile de la care cumperi varandu-ti numai nasul pe un gemulet, singurele lucruri rosii sunt ochii vanzatorului.

Intr-adevar, ai putea crede ca e vorba de un vis din Alice in tara minunilor, la cat fum iese din interior. Ar mai putea fi vorba si de o asemanare in ceea ce priveste efectele fizice intre magazinasele de la noi si cele din olanda: dupa o noapte in compania serviciilor oferite, te-alegi cu un puls marit, cu dificultati mari la respiratie, privire incetosata, tahicardie si transpiratie. Doar ca la noi, toate astea se intampla pe un pat de spital, si nicidecum cu o asistenta cu un decolteu larg. Mai degraba, vegheat la capatai de doctorul Tudor Ciuhodaru, iar in partea opusa de echipa sa dotata cu aparatura pentru clisma.

Trebuie sa fii putin inconstient ca sa cumperi pliculete cu sare de baie, praf de copt, vaselina si alte prostii pentru fumat sau tras pe nas, de la magazinele redeschise de curand peste tot prin oras. Mai intai pentru ca nu sunt naturale, spre deosebire de cannabis, si dupa cum se vede, dauneaza grav sanatatii. Apoi pentru ca efectele pe care le au, sunt departe de starea de euforie, relaxare, visare, etcetera. Dar poate sunt si oameni pentru care o noapte la spital e mai ceva ca un sejur de 7 zile in Jamaica. Cine mai stie?

Problema magazinelor etnobotanice parea rezolvata acum doua luni. Dupa ce legea care interzicea comercializarea acestor produse intrase in vigoare, o perioada buna de timp acestea si-au incheiat activitatea. Insa cum romanii sunt inventivi, acestea s-au redeschis cu o oferta noua de produse, care nu se afla pe lista celor interzise. Si cu cat lista se va mari, cu atat mai multe substante noi si mai nocive vor aparea. Cel mai amuzant e insa ca una dintre victime, dupa ce s-a trezit din visare, s-a dus tinta la politie sa depuna plangere. Impotriva cui? Cred ca impotriva propriei persoane.

Încă sunt activ

2010-06-19T01:16:00.002+03:00

spre deosebire de soferul de autobuz care le umfla si le agata langa iconitele cu Maica Domnului. O fi vreun apropo la Dumnezeu?

De cand infectiile intraspitalicesti au reprezentat o problema

2010-05-30T23:44:00.000+03:00

Nu ne plimbăm toți cu Mercedes. E adevărat, unii se plimbă și pe jos, sau cu Dacia. Dar și unii și alții au dreptul la viață și la sănătate. Însă dacă ar fi după fostul director al Spitalului CFR 2 din capital, sau după oricare dintre directorii de spitale din Iași, noul proiect al Constituției cu siguranță nu ar mai garanta aceste drepturi fundamentale. La ce-ar mai folosi, înafară de a fi folosite împotriva medicilor în procesele de malpraxis, dacă oricum în spitalele din Iași și din toată țara, intrii pe picioarele tale și ieși pe ale tipului de la morgă?

Sistemul sanitar este ca o prostituată la vîrsta pensionării, dar care se ține cu dinții de trotuar. Te duci la ea cînd toate celelalte soluții au fost epuizate și chiar ai o nevoie urgentă. Intrii la ea în casă dar nu știi niciodată cu ce pleci de-acolo. Așa și în spitale. Dacă homeopatia nu dă rezultate și nu ai bani să treci granița pentru un tratament decent, alegi în final ce ai la tine în bătătură. După aia, Dumnezeu cu mila. Un stafilococ auriu, un e-coli, o klebssiella pot fi oricand musafirii pe care nu i-ai poftit la masa. Musafiri care-ti dau cu ceva in cap si te baga in coma fara sa prinzi de veste. Nici nu stiu care suna mai frumos: un sifilis tratabil sau patru scanduri capitonate cu satin.

Cu toate astea, Romania e tara din Uniunea Europeana cu cele mai putine cazuri de infectii intraspitalicesti. Dar, știți vorba aia, „statisticile spun că 90% dintre statistici sunt false”. Iar in Romania există un mic precedent in acest sens. Si anume, vreo 40 de ani de comunism. Se-ntelege de ce directorii de spitale raporteaza mai multi bebelusi nascuti decat femei insarcinate intrate in spital. Si de ce in rapoarte se poate vindeca si SIDA, iar oamenii sunt mai sanatosi ca niciodata. Nu ma mira ca evidentele sunt contrazise cu nesimtire si problemele tratate cu indiferenta. De fapt, netratate deloc.

Insa, ca de obicei, a trebuit să intre o persoana publica in coma ca sa fie tras un semnal de alarma. Doar ca nu stiu ce-o sa se schimbe prin spitale. In schimb, romanii se vor simti mai ceva ca la ruleta ruseasca pe masa de operatie de-acum inainte.

Titlul unui Haiku poate fi mai lung decat poezia in sine

2010-05-23T13:02:00.002+03:00

Deopotrivă
Simțim că vine vara
Suntem pregătiți

T...

Români frustrați (09. 04. 2010)

2010-05-03T19:16:00.001+03:00

Noi, românii, suntem frustrați. Așa vede societatea noastră un prieten întors de sărbători din Scoția. Și constat că are dreptate. Suntem frustrați de tot ce e în jurul nostru. De lipsa de bani, de lipsa de educație a unora, de prostie. Așa ajungem să facem lucruri de care nu suntem conștienți, lucruri nesemnificative la prima vedere, dar care în timp cresc precum bulgărele de zăpadă rostogolit la vale.

Ce justificare are un om care snopește în bătaie un bătrân pe-o trecere de pietoni? De ce claxonăm când mașina din față pornește mai greu de la stop? De ce ne împingem unii în alții la cozi la capătul cărora nu găsim nimic folositor. De ce nu mai zambim pe stradă, sau dacă zâmbim, ceilalți ne iau drept nebuni? De ce vânzătoarea de la oricare magazin se uită la noi ca la niște potențiali hoți? Mergi pe stradă și observi privirile negre ale celor din jur, și te simți judecat fără să fii făcut nimic. De unde vine toată această ură, neliniște? E doar pentru că avem mai puțin bani decât alții și nu avem nici măcar siguranța zilei de mâine?

Ne trezim după cine știe cât timp în fața televizorului pe ecranul căruia curg imagini cu oameni bătuți, cu accidente mortale de motocicletă, cu tinere spulberate pe zebră, și nu înțelegem nimic din ele. Circul Voicu ține prima pagină de săptămâni bune, de parcă nu s-ar întâmpla nimic altceva în țara asta. Se întâmplă și lucruri frumoase, dar suntem prea atrofiați ca să le mai băgăm în seamă.

Iar când frustrările ne-ajung până peste cap, defulăm. Și-atunci ne regăsim firesc în cel care se dă jos din mașină pentru a împărți cîțiva pumni sau în preotul care întrerupe slujba de înviere pentru a domoli mulțimea care se îmbulzea să ia lumină. Încet, încet, ne scăpăm de sub control, până ajungem să fim și noi de partea cealaltă a micului ecran, la rubrica breaking news.

Saptamana financiara. Criza hotilor (29. 03. 2010)

2010-05-03T19:12:00.000+03:00

In ultima vreme, nici hotii nu mai sunt ca alta data. In saptamana care tocmai a trecut parca am asistat la un maraton de Stan si Bran. Se pare ca pe timp de criza, infractorii ieseni n-au mai gasit fondurile necesare pentru a se specializa in strainatate la scolile inalte, asa ca au improvizat fiecare dupa cum a stiu. Insa au ajuns sa se faca de ras atat de tare incat nici politistii care i-au prins in flagrant n-au mai putut sa strige dupa ei. Aveau febra musculara la falci si crampe la stomac de la atata ras.

Primul caz este cel al unui tanar de 19 ani din judetul Iasi, pe numele sau Adi. Acesta a ramas blocat in magazinul pe care incerca sa-l jefuiasca. Astfel ca a ajuns sa-si petreaca si noaptea de dinainte de comiterea infractiunii in arest. Dimineata a fost raportat la politie de catre administratorul magazinului, care nu s-a lasat inselat de tentativa hotului de a face pe-a manechinul cu o coasa in mana, intr-un magazin de metalo-chimice. Cauzele datorita carora a ramas precum papagalul in colivie nu imi sunt cunoscute, si nici nu imi pot explica tot incidentul. Tot ce imi pot inchipui este ca suspectul nu a incercat usa in ambele sensuri, iar magazinul ori n-avea geamuri, ori se afla la etajul patru.

Un al doilea caz de-a dreptul ilar are in prim-plan tot niste hoti neghiobi. Acestia, nu se stie cati erau la numar, au incercat sa fure un, sau dintr-un bancomat, aflat la strada mare, in zona Minerva. Nu se stie inca daca au incercat doar sa-l sparga, sau sa-l ia acasa cu totul. Cert este ca prosti, prosti, dar cu ambitie. Se pare ca au lucrat la operatiunea secreta cateva zile la rand, insa cand au vazut ca bancomatul nu cedeaza s-au consolat cu ideea ca macar sunt mai destepti.

Cireasa de pe tort vine de la un alt tanar cu idei de escaladare a scarii sociale prin mijloace frauduloase. Flacaul s-a gandit ca daca tot i-au luat ai lui imprimanta cu laser, sa o foloseasca la ceva. Si a inceput sa falsifice bancnote de 100 de lei. Partea amuzanta vine de la o vanzatoare care l-a reclamat la politie dupa ce acesta a incercat sa cumpere tigari cu o bancnota care avea pe o parte o culoare, iar pe cealalta o nuanta diferita. Ingeniosul iesean a fost prins in flagrant in curtea mitropoliei in timp ce-si cumpara lumanari. Probabil pentru iertarea pacatelor. Spre binele sau, sper sa nu incerce sa vinda in puscarie tigari contrafacute.

Dragi infractori, va recomand cursuri de perfectionare. Altfel riscati sa intrati in istorie, si nu ca autorii jafului secolului, ci la categoria caraghiosii anului.

Viața lor, bătută pe bilet (26. 03. 2010)

2010-05-03T19:02:00.002+03:00

Nu înțeleg de ce s-au luat cei de la Bună Ziua Iași de controlorii Regiei Autonome de Transport în comun. Ce dacă iau șpagă? Ei nu știe că și gura lor trebuie să mănâncă ceva? Adică cum? Mai marii lor să ia și să dreagă, să aibă case și mașini, și ei să nu ia, iar în plus să meargă toată ziua cu autobuzul? Dar unde s-a mai pomenit așa ceva?

Ca sa revenim la lucruri serioase, am și eu câteva lucruri de adăugat la mica tentativa de demascare a reporterilor BZI. Faptul că iau controlorii mită e răul cel mai mic. Nu amenzile ar putea scoate RATP-ul din faliment. Ceea ce deranjează cu adevărat e atitudinea celor care ne verifică la tichete. Acum îmi vine din nou să le sar în apărare și să afirm că îi înțeleg. Le înțeleg cu adevărat frustrarea de a rupe bilete 8 ore pe zi pe un salariu de nimic. Pot empatiza cu ei în momentul în care li se dă o brumă de autoritate pe mână. E normal să te comporți așa atunci când de-abia ai învățat să citești, după ce-ai ieșit de curând din pușcărie, arăți fioros, și ți se mai dă și posibilitatea de a împărți amenzi în stânga și în dreapta. Nu e logic să încerci să faci pe șeful?

În schimb, tot ce deriva din mica lor putere prost înțeleasă, ne deranjează pe noi, simplii saci de cartofi dintr-un camion. Nu de puține ori mi s-a întâmplat să refuz să le arăt legitimația pentru simplul fapt că stăteau pe scaune în momentul în care am urcat. Lucru interzis de regulamentul lor intern. Sincer să vă spun, nu merită nici să stai la discuții cu ei, să le explici că au greșit. Avem cu toții șefi și știm că e ca și cum am arunca nucile în pod cu furca. Iar limbajul lor nu e întotdeauna dintre cele inteligibile. E ca și cum ai încerca să discuți algebra cu o maimuță.

Oricum, dincolo de niște cursuri de igienă personal, nu văd ce ar trebui să mai știe controlorii. Toate discuțiile astea absolut futile n-ar trebui să existe. Ce probleme am mai avea dacă ne-am cumpăra de fiecare dată bilet? Ah, da, am uitat…chioșcurile se închid la 8, iar autobuzele circula pana la 10. Și...iar o luăm de la capăt.

S-a întâmplat în martie, în Iași (22. 03. 2010)

2010-05-03T18:52:00.002+03:00

Cine n-a văzut filmul Planeta Maimuțelor, a avut ocazia să trăiască pe viu scenele în care primatele au pus stăpânire pe o întreagă planetă. Joia trecută s-a deschis în Iași, lângă Kaufland-ul din Nicolina, magazinul Mr. Bricolage. Ce s-a petrecut însă la inaugare a fost parcă desprins din celebrul film al lui Schaffner din 1968, cu brute care calcă pe cadavre doar-doar or pune mâna pe-un nimic la jumătate de preț. Mulțimea de oameni strânsă în parcarea magazinului încă de la ora 4 din noapte, ca pe vremea lui Ceaușescu la ouă, a prins viață odată cu ora 9. Când porțile magazinului s-au deschis, nimic n-a mai putut stăvili torentul de pensionari, șomeri și țigani, adunați ca la o înmormântare de bogătan.

Dacă stăm să ne uităm pentru ce s-au adunat atâția, și pentru ce s-au călcat în picioare la propriu, nedumerirea devine și mai mare. Pentru un ghiveci de flori la 1 leu, sau pentru o bormașina la 15 lei, târgoveții și-au ieșit efectiv din minți și n-au mai ținut cont nici de faptul că au dărâmat la un moment dat un om aflat în scaun cu rotile. Care sincer să fiu, chiar nu știu ce căuta în zonă. Poate un set nou de spițe pentru căruciorul sau.

Îmbulzeala de ev mediu timpuriu cauzată de ieșenii care n-aveau altă treabă acasă, nici serviciu, arată ca vechile obiceiuri mor greu. Obișnuința de a te alătura unei cozi formate fără să știi pentru ce, vânătoarea de chilipiluri care nu-ți folosesc la nimic, datul din coate și călcatul pe cadavre, toate sunt semnele unei dezvoltări mintale înapoiate a poporului român. Pentru că o astfel de întâmplare nu este izolată, în urmă cu două săptămâni producându-se același fenomen la deschiderea Sun Plaza din București.

Imaginile cu oamenii cățărați pe rafturi mai ceva ca o gașcă de macaci, aruncând cutii plebei care urla nearticulat de jos, au facut înconjurul țării, și mai mult, au ieșit și în presa de afară. Spiritele latine, efervescente și pline de elan ale concetățenilor noștri, care numai topoare și târnacoape n-aveau la ei, au putut fi potolite doar prin intervenția jandarmeriei. Până la urmă, oficialii magazinului și-au făcut singuri viața grea. Așa se întâmplă atunci când faci dintr-un magazin de bricolaj, talcioc de week-end.

S-au născut să fie rege (19.03.2010)

2010-04-24T18:48:00.004+03:00

Taximetristul român e un animal aparte. Din multe puncte de vedere se aseamănă cu un leu. Pe șosea, el e regele. Indiferent de semnele de circulație, chiar dacă scrie stop sau alte semne pe fond roșu, fiara galbenă are prioritate. Dacă cumva îl vezi în retrovizoare, fă-te mic sau fugi repede. Altfel te mănîncă de viu. În privirea lui se citește setea de cunoaștere, de dominare, de supremație. Cîteodată se poate distinge și că a ajuns pînă în clasa a 8-a gimnaziala. Dacă ai noroc, îi poți ghici în ochi și direcția de mers, pentru că mai mult ca sigur n-ai să-l vezi semnalizînd. Codul rutier începe și se termină cu el.

Să te ferească Sfîntu' să-l întîlnești în cîmp deschis, spre exemplu într-o intersecție. Asemenea oricărui mascul alfa dintr-o turmă, o să-ncerce să-și dovedească superioritatea prin orice mijloace. Și-atunci să te ții bine de volan! Pentru că orice rege care se respectă, are un lexic foarte dezvoltat. Iar limba română permite atîtea combinații. Răgetul claxonului său pune stăpînire pe stradă. Înjurăturile cu rimă împerecheată care îl acompaniază îți sar direct la jugulară. Fie a ta, a mamei tale, ori a rudelor mai mult sau mai puțin în viață. Expresia „înjura ca un birjar e de mult expirată. Taximetriștii sînt urmașii lor, varianta 2.0.

Taximetristul roman e stăpîn și în parcare. Își marchează atent teritoriul. În mod normal există un număr prestabilit de locuri pentru mașinile lor, însă ce leu e ăla care se mulțumește cu cît i s-a dat? Nu! El își ia. Pentru că poate. Și își parchează Loganul unde îi tresare lui fibra musculară. Să nu cumva să îndrăznești să vrei să pleci cu mașina pe care tocmai a blocat-o. Pentru că recitalul de răgete o ia de la capăt. Și dacă sînt într-o turma, ceea ce se întîmplă mai tot timpul prin parcări, riști să se transforme din lei în hiene și să danseze pe stîrvul tău. Din cînd în cînd, ca să îți dovedească o data în plus supremația lui, îți lasă o dîră de vopsea galbenă pe bara de protecție. Așa…ca să știi că a fost acolo.

Pe timpul zilei e solitar. Mereu vigilent, cu ochii ațintiți după vreo antilopă pe care s-o ia în gheare. Însă cînd se lasă noaptea, taximetristul român dă apelul prin stație. Își cheamă doi-trei prieteni, dau cu toții geamurile jos și își așează carcasele în paralel la o barfă. De regulă, despre leoaicele bătrîne care le toacă prada cînd ajung acasă. Discuția se poartă asezonată cu trilurile privighetorilor minune, de răsună tot cartierul de dușmanii lor, copoii.

Pentru toți taximetriștii care ne ascultă (citesc) acum, tot respectul!

Una în plus (15. 03. 2010)

2010-04-19T17:22:00.001+03:00

Circula într-o vreme un banc cu polițiști. Cineva se întreba de ce merg mereu polițiștii în patrule de cîte doi. Iar raspunsul era cît se poate de simplu: unul știe să citească, celălalt să scrie. Acesta e unul din cele două bancuri absolut răutăcioase și gratuite despre polițiști. Restul lucrurilor care se spun sunt adevărate. Oricum, tema de astăzi nu este despre organele legii, pe care le voi diseca probabil cu altă ocazie. Astăzi am să vă rețin atenția cu reprezentarea reală a bancului de mai devreme.

Din 2007, în cadrul Biroului de Cazier judiciar al Poliției Județene funcționează un ghișeu la care se poate plăti taxa de eliberare a documentelor și contravaloarea timbrului fiscal. Nimic anormal pînă aici, ba mai mult, un lucru util pentru că îi scutește pe cetățeni de un drum pînă la trezorerie și înapoi. Însă, ceea ce se întîmplă în spatele geamului e de-a dreptul halucinant. Există acolo, după linia care separă muritorii de rînd de funcționarii publici, două doamne. Una mai cochetă ca cealaltă. Am fost saptămîna asta acolo să scot un cazier și chiar așa erau, cochete foc. M-am așezat la ghișeul la care scria ”eliberare chitanță”. Am dat buletinul, a trecut ceva femeia în calculator și mi-a zis să plătesc alături. Dau să plec spre partea opusă a sălii și-mi zice: „nu domnu’, alături adică aici”, și-mi arată spre colega de lîngă ea. Juma’ de metru la stînga și iată-mă la alt ghișeu, pe care scrie ”încasare taxă”. Mă uit buimac la doamna din dreapta, mă uit la domna din stînga. În fine, plătesc, cucoana cu numărul doi scoate chitanța din imprimantă, pune o ştampilă și mi-o dă. Aha…deci așa funcționează. Situația asta ar fi a naibii de amuzantă dacă doamnele funcționare n-ar fi plătite din banii dumneavoastră.

Păi cum așa? Doar una din ele știe să lucreze pe calculator, să bată la tastatură un nume și-o sumă? Atunci de ce n-o păstrează doar pe ea, pe aia mai ”calificată”? O mănîncă palma stîngă cînd pune mîna pe bani? Are alergie? Sau poate că doar știe să scrie, nu și să socotească cît are de dat rest. Bun, dar atunci cealaltă, cea care scoate chitanța din imprimantă, pune ştampila și încasează banii, dacă știe să socotească, nu știe să și scrie? Cum vine asta, că eu nu mai înțeleg nimic?

Mai mult ca sigur e ceva necurat la mijloc. Or fi siameze lipite în tălpi și de fapt e o singură persoană de nedespărțit și de neconcediat pe motiv de handicap. Chiar și-atunci, primesc salariu fiecare, sau una semnează condica și cealaltă ia banii? Chiar sunt curios ce salariu or avea.

Nemții, mai răi ca ION (08. 03. 2010)

2010-04-16T20:48:00.002+03:00

De ceva timp încoace am început să cred cu adevărat în existența extratereștrilor. Mai exact, cam de cînd E-On-ul a apucat de cablurile de distribuție ale curentului electric în Iași. Cam de atunci au început desele pene de curent pe diferitele străzi ale orașului. Încerc să cred că toate acestea sunt de fapt folosite de compania nemțească pentru a comunica prin codul Morse cu alte civilizații de pe alte planete. Nu îmi pot explica altfel frecvența cu care se ia curentul și alternanța dintre beznă și lumină din aproape fiecare noapte.

De cîteva nopți, de cînd m-am hotărît să stau treaz pentru a pîndi comunicarea intergalactică, am putut descifra următoarele mesaje trimise de nemți: „S.O.S. – suntem o companie serioasa din Germania. STOP. Nu respectăm drepturile cetățenilor pentru că acum activăm în România și directorii noștrii sunt incompetenți. STOP. Avem un profit uriaș din încasările pe care le luam de la populație fără să le oferim ceva în schimb. STOP. Umflăm prețurile după cum ne taie capul, deoarece avem monopol. STOP. Nu ne interesează numărul de aparate casnice pe care le-am prăjit pînă acum – nu plătim despăgubiri.” STOP.

Bezna în cartier se lasă cînd ți-e lumea mai dragă. Fie atunci cînd afară e gerul de pe lume și te-ai debranșat de la CET, iar centrala nu merge fără curent. Fie cînd se joacă meciuri în Champions League. Fie cînd tocmai ți-ai instalat pachetul ala de la RDS cu multe canale de sport, de vine cu Private Spice bonus, și te pregăteai, ca tot omul, să-l inaugurezi. Sau tocmai cînd niște hoți s-au hotărît să-ți spargă mașina, iar camerei de supraveghere din parcare tocmai i-a fost luat curentul. Ghinion!

Dacă prea luminații șefi de la E-On au acasă generatoare de rezervă și nu le pasă, spre exemplu, că 10 blocuri din Oancea au stat pe puțin 24 de ore fără curent electric, nouă ne pasă! Și ne pasă și de televizorul cel vechi din sufragerie care tocmai s-a ars. Pentru că era singurul la care bunica prindea Aniela și astfel nu mai trăncănea prin casă. Și ne mai pasă și de fetele noastre care trebuie să se întoarcă prin beznă de la facultate, prin zone nu tocmai civilizate. Și ne pasă și de mîncarea pe o săptămîna care tocmai s-a împuțit peste noapte în frigider! Dar lor ce le pasă? Răspunsul extratereștrilor ajunge oricum după cîteva milioane de ani lumină!

Tîrgul de licențe (11. 03. 2010)

2010-04-16T20:36:00.003+03:00

De multă vreme tot așteptăm acea „chestiune de timp”, pînă să erupă ceva, să iasă la iveală bolile care atacă de mult timp sistemul de învățămînt. Măcar una, în prima fază, apoi celelalte rînd pe rînd. Însă n-o să erupă nimic. Pentru că o mînă spală pe alta. Pentru că, de la cei care abia dau bacul, pînă la profesorii universitari, toți au cîte un interes. Și totuși, cu mîinile spălate, toți au hepatită.

Cum să fie altfel, cînd celula cu malformații se găsește în corpul cadrelor didactice? Un îndrumător de licențe recunoaște că a practicat comerțul cu lucrări de diplomă. Vorbește senin și deschis, cu limba dezlegată de beție, despre cum i-a ajutat el pe studenți să-și ia licența. Primea sticle de whisky și alte atenții în schimbul serviciilor oferite. Încă mai e profesor la Balneofiziokinetoterapie. Însă nu i se mai permite să fie îndrumător pentru că prea mulți studenți apelau la el. Conducerea Universității de Medicină nu i-a mai permis să beneficieze de prostia celor care îl plăteau. Doar mai sunt și alții care au nevoie de bani. 600 de lei pe o licență vîndută, la care oricum a muncit altcineva înainte, chiar nu-i puțin. Treaba asta infecta funcționează ca o adevarată piață, unde oferta vine în întîmpinarea cererii și unde nu e voie să existe monopol. Profesorul traficant se scuză și zice că el practica la nivel mic. Dacă un om de teapa lui a ajuns să se justifice astfel, să afirme că nu era el răul cel mai mare, nu vreau să-mi imaginez ce se întîmplă deasupra lui. Cazul sărmanului băutor de whisky nu e singular. Însă e singurul care a vorbit, deocamdată sub siguranța anonimatului. Sunt mii ca el, în toată țara. Ei sunt cei ce pregătesc elitele. Ei îi pregătesc pe viitorii tonetari, piețari, taximetriști și parlamentari.

S-a ajuns într-o situație paradoxală. S-a ajuns ca studentul să ceară răsplata pentru că a fost corect. Starea de normalitate s-a întors cu capul în jos, iar cei ce muncesc la facultate sunt ultimii fraieri. În plus, dacă refuză să intre în jocul bolnăvicios, li se mai pun și bețe în roate. Ceea ce în vest e considerat erezie, la noi e o stare de fapt. Legi există și la noi, însă cine să le mai pună în aplicare? Toți sunt cu ochiul pe profitul lor. Nimeni n-are interesul să scoată mucegaiul la suprafață. Pentru că fiecare se scaldă în el pana în gît.

Avem un primar...(05. 03. 2010)

2010-04-08T15:05:00.001+03:00

E un politician abil. S-a amestecat în alegerile pentru conducerea partidului din care face parte. Lucru bun dealtfel pentru un om politic care vede numai cît îi permite înălțimea mesei. Numai dorohoienii știu cît de mîndri sunt de vedeta lor locală. Mîndrii și bucuroși că e primar la Iași, și nu la ei în oraș. Noi n-am avea nimic împotriva datului cu părerea pe la diferitele congrese de la București, atît timp cît am fi mulțumiți de traiul citadin. Însă, nu suntem.

Precum Sorin Oprescu în Capitală, domnul Nichita a ținut morțiș să intre în cartea recordurilor. Este primul om din lume care a reușit la propriu să mute zona seismică a unei țări. Orășelul nostru a devenit, de la primul îngheț de anul trecut, zona cea mai activă a României din acest punct de vedere. Cel puțin așa se simte de pe strada mea. Zilnic aici are loc un număr de cutremure echivalent cu numărul de autobuze și camioane care nu reușesc să evite gropile din asfalt. Și dacă pînă acum două zile vesela rămăsese intactă și bibelourile în bibliotecă, nu același lucru îl pot spune despre sticlele de bere dispărute cu tot cu TIR-ul în care se deplasau, undeva în hăurile rețelei subterane de tuneluri, care probabil se unesc cu cele în care tot dispar unul cîte unul, chinezii de la Palas.

În timp gropile s-au adîncit atît de mult încît oamenii de știință de la Consiliul European pentru Cercetare Nucleară s-au gîndit serios să mute acceleratorul de particule pe centura Iașului. Pentru că zic ei, infrastructura a fost deja săpată. Iar noi n-ar trebui să ne temem că instalația va produce sfîrșitul lumii. Pentru că oricum acesta va veni atunci cînd gropile din Iași se vor uni într-o unică, uriașă, ancestrală gaură neagră.

Ce soluții propune Nichita? Să dezvoltăm orașul în continuare…Adică să mai contractăm un credit, eventual tot de la Dexia, dublu față de primul. Iar efectul să fie același cu îndoparea cu bomboane a unui copil care nu se spală pe dinți. Pentru că singurul lucru care se dezvoltă în Iași sub ochii noștrii sunt cariile din asfalt. Pe care, ca să le plombăm, ne împrumutăm de la an la an din ce în ce mai mult. Dar lucrurile importante au nevoie de timp, nu-i așa?

p.s.: dupa mai bine de o lună, gropile sunt încă aici.

Economia mistică (05. 04. 2010)

2010-04-06T14:06:00.003+03:00

Hristos a înviat!
Știu că fiecare dintre dumneavoastră a trecut printr-un weekend greu de digerat. Ați cheltuit și ultimele economii, inclusiv salariul pe luna următoare, sau v-ați împrumutat din stânga și din dreapta pentru a avea masa plină în noaptea de Înviere. Știu că v-a ieșit păr alb stând la cozi imense în toiul nopții, crezând că va fi mai liber în supermarket. Încă mai aveți bătături în palme de la bătut covoare și frământat cozonaci. Iar cei mai necumpătați dintre dumneavoastră își petrec ziua de azi pe un pat de spital. Știu, se întâmplă în fiecare an și niciodată nu ne învățăm minte.

Trecând peste aceste aspecte neplăcute de ordin administrativ, eu cel puțin, am plecat sâmbătă noaptea spre biserica din cartier cu lumină în suflet. Însă, cum se zice, am plecat bou și m-am întors vacă. Pentru că cineva, nu spui cine, persoană importantă în parohie, îmbrăcată în straie sfinte, negre cu paiete argintii lucitoare, a avut grijă să mi-o stingă. Nu știu dacă și în alte cartiere s-a întâmplat la fel, dar în noaptea sfântă, cel care vorbea la microfon a dat-o în economie mistică. Probabil a învățat pe de rost mecanismele financiare ce au stat la baza răstignirii lui Iisus și acum a vrut sa le împărtășească credincioșilor. O interpretare strâmbă a Scripturii poate duce și la gândul că totul se învârte în jurul banilor. Așa că, pornind de la cei 30 de arginți, plus cei doi tâlhari de-a stânga și de-a dreapta Fiului, care cine știe cât or fi furat de-au ajuns acolo, preotul a ținut-o pe calea banilor. Din tot entuziasmul Învierii am ajuns să ascult de nevoile tot mai mari pe care le are biserica astăzi. De cât de bine fac enoriașii care donează lună de lună bani către parohie. Mi-a fost dat să aud și îndemnul direct al părintelui către fiecare cetățean în parte, acela de mântuire prin donație.

Nu știu cât de relevant era acest discurs în noaptea de Înviere, sau de cât de dornici erau oamenii strânși în curtea bisericii să asculte aceste îndemnuri creștinești în timp ce drobul aburea pe masa din sufragerie. Cert este că la anul mă duc de Înviere la cimitir. Morții tac și poate asist și la vreo minune.

(mâine, textul de debut)

la nici 5 minute de la postare, imi trimite sor-mea un link. evident ca nu citise blogu meu, dar s-a nimerit sa fie asa. take a link