Jurnal culinar

Bulgogi

noreply@blogger.com (Dana) — Thu, 16 Dec 2010 20:24:00 +0000

Trebuie sa recunosc ca reteta asta nu am incercat-o eu, insa dat fiind faptul ca a fost unul dintre cadourile de ziua mea, cred ca o pot trata ca apartinandu-mi – mai ales ca este absolut geniala.

Acestea fiind stabilite, sa incepem.

De ce avem nevoie pentru 3 portii (ca sa detineti si voi genialitatea intr-o farfurie... ma rog, 3 farfurii in cazul de fata):

400g carne de vita, taiata in fasii subtiri
3 linguri de usturoi pisat
3 linguri sos soia
2 linguri zahar
1 lingura miere
2 linguri para rasa
1 lingura vin de orez
1 lingura ulei de susan
1 ceapa mica sau 3 cepe verzi (cand zic ceapa verde ma refer la toata ceapa verde, adica si partea alba si partea verde – nu de alta da' stiu eu ca sunt mofturosi printre voi care nu manaca „frunze”)
o lingurita piper
1 lingura seminte susan
3 portii orez cu bobul mare – adica dinala de se face „pilaf” cand il fierbi
3 frunze de salata

Bun. In primul rand, ca sa va iasa reteta asta, trebuie sa aveti constant pe langa voi o persoana care sa bea niste vin, sa fumeze si sa va fascineze cu o conversatie... aaa, fascinanta. (Evident, asta am fost eu, si, dupa cum ati dedus, rolul meu a fost cel mai important.)

Cat timp persoana cea mai importanta in acest proiect va fascineaza, voi apucati-va sa faceti sosul marin (adica ala care va marina carnea, de aici si numele! Fara intreruperi, da?!). Ingredientele listate sub carne (evident fara orez si salata) se amesteca toate intr-un castron. Dupa ce marinul (fara comentarii sau hlizeli!) este gata, adaugati carnea. Puneti totul la frigider si puteti sa va asezati, sa beti un pahar de vin si sa fumati, timp de jumatate de ora. Fara a intrerupe persoana fascinanta de langa voi, ca stricati totul!

Evident, a trecut mai mult de jumatate de ora pentru ca nu v-ati putut desprinde de povestirea incitanta. Se iarta, e de inteles. Acum, insa trebuie sa scoateti carnea din frigider si sa o prajiti la foc iute intr-o tigaie, sau intr-o tigaie-gratar daca gasiti una prin bucatarie.

Fierbeti orezul continuand sa amestecati in carne ca sa nu se arda. Cand totul e gata, nu ramane decat sa puneti totul intr-o farfurie (ca in imaginea de la inceput).

Perfect! Nu uitati sa ii multumiti persoanei fascinante pentru ajutorul fara de care toate eforturile voastre ar fi fost in van si sa va bucurati impreuna de mancare.

식욕 ! (Sper din tot sufletul ca inseamna „pofta buna!”)

Placinta cu ciuperci si branza

noreply@blogger.com (Ioana) — Mon, 18 Oct 2010 11:41:00 +0000

(Folositi-va imaginatia si vizualizati in acest loc o poza cu o placinta delicioasa... pe a mea am mancat-o inainte sa apuc sa o pozez)

Bun, dupa acest scurt exercitiu de imbogatire a imaginatiei sa vedem ce ne trebuie pentru placinta:

300 g faina alba
180 g unt
700 g ciuperci proaspete (nu, o conserva abia deschisa nu inseamna ciuperci proaspete) - eu am folosit champignon, dar cred ca merge cu orice fel
1 ceapa mare (sau 2 mici; sau 3 minuscule)
250 g branza de oi sau de bivolita
2 linguri de ulei de masline
condimente: piper, patrunjel
2 lingurite de vegeta naturala, daca aveti - daca nu, mai bine pas; eu am folosit un amestec de legume puse cu sare pentru iarna - morcovi, ardei, telina maruntite
1 ou
1 lingurita seminte de in (se gasesc la magazinele bio aflai eu, dupa ce am batut la cap toti lucratorii din hipermarket incercand sa dau de ele pe acolo)
1 lingurita seminte de susan
feliute de masline si de rosii pentru ornat - optional, daca nu va da simtul estetic afara din casa nu-i bai
sare

Intai facem aluatul, in felul urmator: topim untul pe aragaz (ma rog, intr-un recipient pus pe aragaz, nu fiti chitibusari!), la flacara mica si amestecand. Grija mare, doar il topim, nu asteptam pana capata culori neobisnuite. Adaugam untul topit de mai sus peste faina, punem un praf de sare si 4 linguri tepene de apa rece si framantam bine, pana se omogenizeaza. Bagam guguloiul rezultat in frigider.

Intr-o oala destul de incapatoare calim ceapa in uleiul de masline. Dupa ce o convingem sa devina aurie, adaugam ciupercile si le calim si pe ele pana sunt facute, bineinteles amestecand voios din cand in cand. La sfarsit adaugam vegeta, patrunjel, sare si piper.

Scoatem aluatul de la rece si il inmultim prin diviziune in 2 guguloaie egale. Primul dintre ele il intindem in ce forma avem noi tava sau vasul termorezistent. Stiu ca se intinde putin cam greu, dar insistati pana obtineti o foaie suficient de subtire, sa nu ramana cumva cruda. Daca ati subtiat-o prea tare si se rupe, re-formati guguloiul si luati-o de la capat. Ungem ceea ce voi denumi generic recipientul de bagat in cuptor cu putin unt sau il tapetam cu hartie de copt si asezam frumusel foaia de aluat pe care tocmai am creat-o in el. Atentie, aluatul trebuie sa acopere atat fundul cat si peretii vasului, ca sa putem apoi face jonctiunea cu bucata de sus, altfel ne iese sandvis, nu placinta.

Deasupra aluatului turnam ciupercile si peste ele radem branza. Luam guguloiul nr. 2 si repetam operatiunea de intindere. Cu aluatul obtinut acoperim amestecul si presam cu degetele pe margine ca sa se lipeasca de aluatul pus pe fundul vasului. Daca a ramas aluat in plus il folosim la ornat - eu am facut niste bilute din el (aratau cam dubios, dar placinta se mananca, nu se pune in vitrina). Intepam viitoarea placinta din loc in loc cu o furculita si continuam cu decoratul, ungand-o cu ou batut, presarand semintele de in si de susan si folosind rosiile si maslinele taiate ca sa facem ce model vrem noi.

Se coace cam 30 min., la foc potrivit, in cuptorul preincalzit. O scoatem cand s-a rumenit frumos si o mancam. E buna si calda si rece. Sa aveti pofta!

Fricassee de pui

noreply@blogger.com (Ioana) — Sun, 17 Oct 2010 14:24:00 +0000

Dragii mosului, de mult n-am mai trecut pe aici de ni s-a umplut si blogul de spam. Dar nu disperati, am curatat totul frumusel si acum va povestesc o reteta de o sa va lingeti degetelele (asta in cazul nefericit in care mancati asa ceva cu degetelele... sper ca nu si ca veti linge totusi o furculita sau alt instrument avansat).

De ce avem nevoie:

Pentru fricassee propriu-zis:

- un piept de pui (al puiului meu avea cam 400 g) sau orice alta parte a puiului care se preteaza retetei (puteti incerca pulpe, dar ca sa nu va blestemati zilele recomand sa fie gata dezosate si despielitate)
- o ceapa potrivita... hai, ca stiti voi care e aia potrvita... daca nu, faceti un sondaj! (ador termenii imprecisi din gastronomie)
- 5-6 ciuperci champignon proaspete sau jumatate de conserva (dar sa stiti ca daca ati ales conserva nu mai imi place de voi...)
- o lingura de unt
- 250 ml vin alb sec (la mancare trebuie doar 100 ml, dar stiu ca va era pofta de un pahar de vin :)) )
- 100 ml smantana dulce (adica aia din care se obtine si frisca, da? fara zahar, da?)
- o lingurita suc de lamaie
- o lingura de faina
- 2 linguri ulei, preferabil de masline (dar puteti fi inventivi...)
- condimente: tarhon, rozmarin, cimbru, busuioc - din fiecare cam cat luati o data intre degete, o foaie de dafin, o legaturica de patrunjel proaspat pe care o tocati cu rabdare - daca nu aveti rabdare, a se vedea paharul de vin de mai sus (calmeaza), sare si piper dupa gust

Pentru garnitura pe care am facut-o eu (dar voi puteti incerca si altceva ce vi se pare ca merge):
- 2-3 cartofi... ghici cum! p-o-t-r-i-v-i-t-i
- o lingurita de unt
- 2-3 catei de usturoi
- rozmarin, sare

Deeeci... ne suflecam manecile si purcedem:

Taiem carnea de pui in forme geometrice cat mai apropiate de cubulete. Nu o maruntim prea tare, sa nu se dezintegreze pana la stadiul final.

Intr-o tigaie (de preferenta anti-adeziva - initial era sa scriu anti-derapanta...) incingem jumatate din cantitatea de unt si o lingura de ulei. Uscam bine carnita folosind niste hartie absorbanta sau orice alta metoda brevetata (nu se recomanda centrigufarea) si o punem la prajit la foc iute. Luam o gura de vin.

Cand carnea s-a aurit, maronit, etc. (speram ca nu innegrit, desi zice-se ca ajuta la digestie) o scoatem din tigaie si o punem intr-un vas din sticla termorezistenta. Bine, merge si o tava, dar sa fie inaltuta, sa incapa si niste sos. Mai luam o gura de vin. Dam drumul la cuptor sa se incalzeasca, la foc mediu.

In sosul care a ramas in tigaie dupa ce am prajit puiul punem o lingura de faina. Daca nu a ramas sos (cum am patit eu) fluieram a paguba si mai punem putin unt si putin ulei. Amestecam faina pana devine maronie. Atentie, faina are prostul obicei de a se transforma fulgerator din maronie in maro-inchis spre negru, deci incercati sa nu o uitati in tigaie mai mult de 30 de secunde. Deasupra turnam vinul (adica aia 100 ml destinati intr-un scop nobil - gatitul) si amestecam pana se omogenizeaza. Turnam si supa de pui si mai omogenizam o tura. Adaugam sucul de lamaie, condimentele, saram dupa gust. Amestecam sosul pana se ingroasa putintel si il turnam peste pui. Acoperim vasul si il punem in cuptorul preincalzit, lasand acelasi foc mediu. Trebuie sa stea acolo cam 45 de minute, dar e recomandabil sa ne mai uitam din cand in cand la nivelul sosului si sa completam cu apa daca scade in mod ingrijorator. Gura de vin. Reumplem paharul din restul sticlei (ce, sa nu-mi spuneti ca voi ati gasit o sticla de doar 250 ml!).

Intre timp curatam cartofii pentru garnitura, ii taiem cubulete si ii punem la fiert.

Intre acelasi timp tocati marunt ceapa si caliti-o in restul de unt si de ulei ramas. Cand devine sticloasa, adaugati ciupercutele taiate feliute (manca-le-ar mama de diminutive!) si caliti-le pana cand sunt facute.

Scoateti puiul din cuptor, injurati daca v-ati ars degetele si adaugati ceapa cu ciupercile deasupra puiului. Bagati puiul in numitul cuptor si mai lasati-l vreo 20 de minute, pana se rumeneste frumos. Terminati sticla de vin. Sa va fie rusine, trebuia sa lasati un pahar ca sa aveti si la masa. Dar banuiesc ca nimeni nu cumpara o singura sticla de vin odata.

Luati cartofii de la fiert si ii puneti intr-o tava. Acum amestecati cu unt si usturoi pisat si presarati deasupra frunze de rozmarin, dupa gust. Bagati in cuptor in 4 pasi (deschideti cuptorul, scoateti puiul, bagati cartofii, inchideti cuptorul - pentru cine stie cum se baga un elefant in frigider, e simplu; pentru cine nu stie tocmai am facut o gluma proasta).Mai lasati 10 minute cartofii sa se rumeneasca si... ta-daaam... serviti. Pofta!

P.S.: A se scuza calitatea pozelor. Aparatul meu a decedat, asa ca am apelat la telefon.

Crema de zahar ars

noreply@blogger.com (Dana) — Thu, 04 Feb 2010 17:04:00 +0000

Reteta asta vine cu o poveste despre frustrari si mituri, asa ca cei fara rabdare nu au decat sa dea scroll pana la "De ce avem nevoie".
Crema asta de zahar ars (nu fix asta) mi-a bantuit copilaria: eram obsedata si as fi mancat in continuu, problema era ca nimeni din familia apropiata (mama, bunici) nu facea: "Nu-mi iese, draga, nu ma mai bate la cap!". Era si clar! Asa ceva sublim, trebuia sa aiba in spate un proces laborios, pe care numai cei initiati sa il poata duce la capat.
Ani mai tarziu, discutand cu Alecsandra despre, evident, crema de zahar ars, mi-a spus ca si pe la ea prin familie se zvonea acelasi lucru: cu crema de zahar ars nu-i de glumit. Ma resemnasem de mult. Problema e ca, in resemnarea mea, nici macar prin gand nu-mi trecuse sa caut reteta si sa decid de una singura daca e sau nu grea.
Alaltaieri, mi-am luat inima in dinti si am cautat reteta. Evident ma asteptam la oale peste oale, tavi si tigai, ingrediente, bai de aburi, mixere, sfaturi, atentionari, reguli, etc, etc , etc. Prima linie: "O reteta simpla si rapida". Liniste totala. Citesc reteta cu infrigurare si ma apuca o criza de ras: "Asta e dificila reteta??? Nici macar nu tre' sa ma misc pana la magazin!"
Zburdand prin casa, incep prepararea, respectand intocmai reteta (purtam totusi in suflet o oarecare indoiala), si infund cu incredere prajitura in cuptor. Peste 50 minute: criza! (Asta e varianta concisa, adevarul este ca o verificam din 10 in 10 minute ceea ce inseamna ca totul s-a desfasurat asa: 10 minute: criza; alte 10 minute: alta criza, etc.) Nu-mi iesise... nici pe departe... oricat m-as fi uitat la ea, cu oricata indulgenta si speranta, nu aducea deloc a crema de zahar ars.
Caut pe net sfaturi, incerc sa gasesc grupul oamenilor carora nu le iese crema de zahar ars. (Nu glumesc, intr-un moment de frustrare maxima, cautarea mea pe Google arata asa: "nu-mi iese crema de zahar ars"). Nimic. Culmea, unii faceau si variatii... se riscau sa puna fructe in ea, sa nu amestece prea bine ouale, erau complet relaxati si lipsiti de griji cand venea vorba de reteta asta... Sa ma tavalesc pe jos de nervi!
Or fi murind de foame copiii in Africa iar eu tocmai aruncasem pe scurgere 4 oua, 100 gr zahar si 500 ml lapte, dar la mijloc era "CREMA DE ZAHAR ARS"! Fac totul din nou, o pun la cuptor si astept. 50 min, nu se intampla nimic, imi venea sa mor de ciuda, dar nu m-am lasat... "N-o scot. Ori se face, ori se arde!". Pe principiul: eu te-am facut, eu te omor.
Peste 2 ore... Surprizaaaaaa!
Tineti minte ce am spus cu timpii de preparare? Cat de relativi sunt ei? Va multumesc! M-a costat 4 oua, 100 gr zahar, 500 ml lapte si 50 pe 10 criza de nervi ca sa dovedesc ceva ce stiam deja.

De ce avem nevoie: (Sa va fie rusine, habar n-aveti ce ati pierdut!)
4 oua
500 ml lapte
100 gr + alte 3 linguri zahar
ceva zahar vanilat
Cu cantitatile astea, va va iesi una mica, ca in imaginea de mai jos. Simtiti-va liberi sa le multiplicati.

Preincalziti cuptorul.
Cele 3 "alte linguri" de zahar se topesc intr-o oala pe ai carei pereti ii tapetam cu siropul format, inclinand oala dintr-o parte in alta. (Vedeti? Daca ati fi citit povestea, ati fi stiut acum de ce explic totul ca pentru prosti.) Lasam chestia asta sa se raceasca.
Intr-un bol amestecam ouale (nu trebuie separate, le batem ca pentru papara), zaharul, acel ceva zahar vanilat si, la final, laptele. Turnam amestecul in oala cu zahar ars.
Intr-o oala mai mare, capabila sa o cuprinda pe cea cu prajitura, punem ceva apa, atat cat sa nu dea pe afara, si in ea, punem oala cu amestecul (baie de aburi). Ca sa fie clar: in oala mare avem asa: apa + fundul oalei mici; in oala mica avem DOAR prajitura! (Stiu ca ar fi fost mult mai usor de explicat cu o poza, dar puteti sa intelegeti ca la cat de emotionata eram am uitat sa fac poze... Voi astia tradatori necititori de povesti, n-aveti decat sa muriti de curiozitate!)
Toata constructia asta o bagam in cuptor, la 180 C si o tinem acolo... pana se face.
Daca dureaza prea mult, nu disperati, nu renuntati, totul este sub control, la un momentdat compozitia asta curgareata, desi greu de crezut acum, se va inchega. Dupa ce se raceste, se rastoarna pe o farfurie si se pune in frigider:

Enjoy!

Pui asiatic cu miere, portocale si alune

noreply@blogger.com (Dana) — Wed, 20 Jan 2010 10:13:00 +0000

Simplu si super-bun.
Sa vedem de ce avem nevoie:
pulpe de pui - partea superioara (in functie de cat planificati sa mancati)
2 portocale (pentru 2 pulpe... asadar 3 pulpe = 3 portocale, 4 = 4, samd)
3/4 cana suc de portocale (evident, proaspat, nu de la cutie)
2 linguri de miere
3 linguri sos de soia (sarat - nu dinala dulceag!)
2 linguri de ulei de susan (eu nu am gasit, deci nu am pus)
1 lingura de ghimbir (preferabil proaspat, nu din plic)
2 catei usturoi
alune - cat sa fie bine pentru toata lumea
piper
sare
taitei chinezesti de orez (preferabil)

Ce facem:
Cele 2 portocale (sau cate aveti voi planificate) trebuie decojite, si nu ma refer doar la coaja portocalie ci si la pielita alba de dedesubt.
Nota: Cei lenesi (recunosc ca si eu ma numar printre ei... dar si circumstantele au fost pe masura, pentru ca cele 2 portocale ale mele au fost meschine rau si nu s-au dat decojite) au doua variante:
1. Ori trec peste sentimentul deloc innobilant pentru ca, nu-i asa?, munca innobileaza pe om.
2. Ori isi asuma consecintele lenii si vor gati fiind constienti de faptul ca mancarea va avea un gust putin amarui... A fost buna si asa, ce sa zic.
Dupa ce operatiunea cu nume de cod "eliminat pielita alba de pe portocale" s-a incheiat (sau nici nu a inceput vreodata), taiem feliutele de portocala in 3 si amestecam intr-un bol urmatoarele 7 ingrediente listate sub pui (bucatele de portocale, suc de portocale, miere, sos soia, usturoi, ghimbir, ulei susan). Pisam usturoiul si ghimbirul. Va rezulta un sos in care vom marina puiul. Din imaginea alaturata trebuie sa desprindem urmatorul invatamint: puiul il punem in sos cu partea cea mai carnoasa in jos.
Dupa ce lasam puiul la marinat vreo... cat putem rezista... eu am asteptat 2 ore, unii poate sunt mai rabdatori si il pot marina peste noapte, il scoatem din frigider, il punem intr-o tava, si turam sosul peste. Adaugam alunele, sare, piper si il dam la cuptor (la o temperatura de 180 grade C pt cuptoarele smechere, pentru ceilalti care nu sunt asa smecheri - foc potrivit).
Mi s-a zis ca ar fi fain daca as include si timpi de preparare... Nu am facut asta pana acum pt ca mie mi se par complet irelavanti. Cuptoarele, focul, recipientele de gatit sunt diferite de la casa la casa ceea ce face ca timpii sa fie diferiti. Asa ca degeaba va zic eu sa tineti puiul la cuptor 45 min, cum am citit in reteta initiala. Dupa 45 de minute, la o temp de 180 C, probabil puiul lor era gata, al meu era crud - si ma indoiesc ca "asa e reteta" - iar al vostru ar putea foarte bine sa fie scrum. Asa ca, va uitati voi din cand in cand la el, puneti constant sos peste, si cand este rumenit, il scoateti.
Intre timp faceti taiteii (urmand indicatiile de pe punga, cutie, etc), et voila!

Selamat makan!

Sis Kebap cu garnitura de orez persan cu visine si sofran

noreply@blogger.com (Dana) — Wed, 13 Jan 2010 10:09:00 +0000

Un titlu lung si alambicat pentru o mancare geniala.
Dar, in primul si in primul rand, meritati niste scuze pentru ca v-am pastrat afara din bucataria mea de mai bine de 5 luni (n-am calculat exact, am zis la nimereala). V-am readus acum pentru o mancare absolut superba, numai buna pentru a-mi spala pacatele.
Acestea fiind zise, sa nu mai amanam inevitabilul si sa ne apucam de gatit.
(Poza nu e prea flatanta pentru ca e facuta cu un telefon nu prea flatant cand vine vorba de poze, gustul este insa invers proportional cu aspectul redat... da, adica e bun!).

De ce avem nevoie:
Orez cu visine si sofran
- 3 cani de orez basmati (suna enorm, pana si eu imi dau seama de asta, dar la cat de bun o sa iasa, credeti-ma, e numai bine - later edit, de la Ioana: pentru noi a fost suficienta si o cana de orez :))
- 1 borcan compot/dulceata de visine (care, ce gaseste - va recomand compot; altfel nu o sa aveti visine in orez ci niste pastuta de visine)
- 1 lingurita de sofran combinat cu 2 lingurite apa fierbinte
- 100 g unt

Sis Kebap
- 1 piept de pui
- 1 cana iaurt
- 1 lingura boia
- 2-3 catei usturoi
- 2 linguri ulei masline
- sare

Tin sa va anunt ca am ajuns la a gati chestii mai complicate, care necesita ceva coordonare si atentie distributiva (as vrea sa fac un comentariu rautacios la adresa unuia dintre sexe, dar ma abtin... cu greu). Asadar e treaba serioasa aici, nu ne jucam.

Incepem prin a prepara un sos din toate ingredientele listate sub Sis Kebap, mai putin puiul (nuh, cand am zis ca e mai complicat nu m-am referit la faptul ca o sa va pun sa deduceti ce, cand trebuie pus. Daca cititi cu atentie, fraza de dinainte chiar are sens. Daca o mai asociati si cu poza de langa, pfiii, cat sens!)

Taiem pieptul de pui bucatele, il amestecam cu sosul de mai sus si il punem la frigider.

Acum ne ocupam de orez: o oala cu apa pe foc; orez in oala cu apa clocotinda; lasat la fiert 8 (O P T) minute; scurs orezul de apa. Asta e doar prima faza.
Intr-o alta oala (specific: oala, nu wok - credeti-ma pe cuvant) punem la topit 50 g unt (nu, nu e o gresala: deocamdata folosim doar jumatate din cantitatea de unt). Dupa ce untul s-a topit, punem jumatate (1/2; 1/4+1/4; 50%; etc) din orez (in mod evident, ma refer aici la orezul fiert, nu la tot orezul pe care il avem prin bucatarie - am vrut doar sa ma asigur), jumatate din apa cu sofran si jumatate din visinele din compot/dulceata. Amestecam si repetam (restul de unt, orez, sofran, visine). Acoperim oala cu un capac (care ar trebui sa se inchida cat mai etans, pt a nu lasa aburii sa iasa) si lasam focul mic.

Cei care au cumparat compot si care se vor bucura de visine intregi in orez, vor pune intr-o oala sucul din compot si il vor fierbe cu 2 lingurite de zahar pt a-l transforma in sirop. Astia care ati cumparat dulceata, luati un loc, o tigara, un pahar de ceva si incercati sa va antrenati creierul ca in loc de niste fasiute silfide de visine sa perceapa niste visine intregi si frumoase.

Buuun. Nu uitam de orezul care e pe foc! Daca uitam de el, se arde... Si daca nu uitam dar il lasam prea mult, efectul e acelasi. Ok, in speranta ca nu s-a ars, turnam in oala siropul, iutim focul si il lasam atat de mult, si totodata atat de putin, incat sa formeze o crusta crocanta. (Cei care in acest moment contempleaza niste orez ars si incearca sa se convinga cum ca si ea, arsura, este tot o crusta crocanta, treziti-va la realitate: nu la asta ma refer.)

Later update: Dupa ce niste cititori mi-au comunicat confuzia lor in legatura cu minunata crusta, ma simt nevoita sa fac urmatoare specificatie: crusta se va forma pe FUNDUL oalei, nu deasupra!

Perfect (eh, zic si eu... daca s-a ars, asta e! Eliminam arsura si mancam fara crusta, nu-i bai).

Scoatem puiul din frigider, scrugem sosul (intr-un alt recipient care nu este chiuveta sau cosul de gunoi) si il punem intr-o tigaie, la prajit. Puteti pune un pic de unt sau ulei in cazul in care tigaia voastra, a naibii, nu prajeste fara. Va avertizez ca, la caldura, ramasitele de sos de pe pui, datorita iaurtului, se vor "branzi" - nu inseamna ca totul este ruinat. E normal. Cand puiul e gata, turnam peste sosul ramas (sa vad io cum il scoateti acum din scurgere!) si mai lasam un pic pe foc.

Gata! Punem intr-o farfurie orezul, puiul si, peste, sosul de iaurt.

نوش جان

Somon cu grepfrut, brocoli, migdale potrivit cu sos de caramel si otet

noreply@blogger.com (alecsandra) — Tue, 01 Sep 2009 16:32:00 +0000

Mi-am petrecut weekend-ul la Podul Olt si a iesit ,asa cum din titlu deduceti, una bucata de somon la gratar cu multe lucruri dubioase pe langa.

Prin urmare aveti nevoie de:

-una bucata somon proaspat, 2 buchetele de brocoli, 2 felii de grepfrut rosu, una foaie salata verde, migdale (cam un pumn pe portie).
-pentru sos: faceti un sos caramel conform miilor de retete existente pe net, si apoi turnati cam 2 linguri de otet din vin. Trebuie sa fie dulce-acrisor, mai curand acru decat dulce! De asemenea se pun sare si piper in sos. Piper cu indulgenta!

Dupa ce pestele este facut frumos la gratar, iar brocoli-ul este fiert tocmai bine, fara a se imprastia in mii de buctele, iar migdalele sunt prajite in tigaie, asezati toate ingredientele frumos pe o farfurie, si stropiti cu sosul de caramel si otet de mere (la mine in farfurie aducea mai degraba a inundatie, dar vedeti voi cum procedati).

Am ales sa fac aceasta combinatie deoarece somonul e un peste mai aparte, care traieste in apa sarata, dar se naste in apa dulce (somonul migrand frumos in apele de rau pentru a-si depune ouale). Prin urmare gustul sau nu este tipic unui peste de ocean, dar nici unuia de rau, si merge perfect in combinatii mai acrisoare, si cum o simpla zeama de lamaie trantita peste peste ma cam plictiseste, m-am hazardat putin, iar mie mi-a placut la nebunie ce a iesit.

Rezultatul ar trebui sa fie cel din poza:

Lasagna

noreply@blogger.com (Dana) — Fri, 28 Aug 2009 18:08:00 +0000

No, am ajuns noi pana aici cu firul gatitul, dar de acum inainte ne asteapta greul... Razi, tu, razi, Harap Alb, dar unde mergi tu, fara mine, nu vei izbandi! (Ce-mi place sa zic asta!)

Amu, sa vedem unde ajunseram: la lasagna.

Ei bine, sa ne asezam in jurul focului si sa vedem ce si cum trebuie facut.

Lista de cumparaturi (pt 4 portii):

~ 1kg carne DE VITA! Neaparat de vita! Imperios necesar de vita! Va zic din proprie experienta. Am facut din carne de porc si e oribila (nu prinde gust de vin).
1 cutie foi lasagna [garantez doar pt cele Barilla. Daca luati altceva si raman tari (mi s-a intamplat), sa nu veniti sa va plangeti.]
2-3 morcovi
2-3 patrunjei
2 cutii de rosii taiate bucatele
2 cutii mici de smantana dulce (e subliniat pt ca e important)
¼ l lapte
3-4 linguri faina
300g parmezan – daca va tine buzunarul, daca nu, atunci recomand branza Cedar (cea mai concentrata) sau orice tip de cascaval
Vin alb (daca aveti o crama prin apropiere luati de acolo, cam ½ l).
Unt
Busuioc
Ghimbir (praf)
Menta uscata
Usturoi

Dificultate: La inceput e oribil! Apoi, pe masura ce insisti (si o sa insistati la cat de buna iese) dificultatea scade. Oricum nu lasati ca lungimea retetei sa va sperie. Eu v-am explicat totul punct cu punct, ca sa va fie cat mai usor, de aia e asa lunga.

Ce si din ce facem:

Una bucata sos de rosii

Folosim:
2 cutii de rosii taiate bucatele
2-3 lingurite de zahar (dupa gust)
Sare
Busuioc
Menta (ii da un gust aparte – o recomand si la salata de rosii)
Piper

Cum? E simplu: le punem pe toate intr-o oala si le lasam sa fiarba pana cand sosul prinde gust.

Pentru amatori: inainte sa adaugati busuioc si menta in draci, asteptati putin. Nu lasa gust bun imediat, in schimb, in cantitati imense, lasa gust amar – in cazul busuiocului – si gust de pasta de dinti – in evidentul caz al mentei.

Una bucata sos bechamel

Folosim:
2 cutii mici de smantana dulce
¼ l lapte
Faina
Unt (2-3 linguri)

Punem untul intr-o oala si o punem pe foc. Dupa ce untul s-a topit, punem 3-4 linguri faina. Dupa ce faina a inceput sa devina aurie (bine, hai, fara eufemisme: galbena) incepem sa turnam putin-cate-putin (!!!!!) laptele, amestecand continuu (!!!!!). Amestecam si iar amestecam, pana cand toata chestia asta incepe sa se ingroase. Atunci, incepem sa turnam si smantana, amestecand continuu (!!!!!). Daca dupa toate astea bechamelul nu arata de consistenta celui din imagine, inseamna ca v-am zis sa puneti prea mult/prea putin lapte si e cazul sa mai adaugati faina, respectiv lapte. [Ups! Hai, ca macar sunt sincera, puteam sa va zic ca daca nu v-a iesit, sunteti voi pe langa si nu aveti ce cauta in bucatarie.]

Nota (pentru cei care nu au luat in seama semnele mele de exclamatie – sper ca va crapa obrazul de rusine): Nu, faptul ca sosul vostru nu are consistenta celui din imagine nu se datoreaza faptului ca am zis eu sa puneti prea mult/prea putin lapte. Nu, cocoloasele alea de faina nu au ce cauta acolo. Si nu, nu se remediaza nimic daca mai adaugati lapte/faina. In schimb, DA, este vina voastra!

Carnea

Folosim:
Evident, carne
Ghimbir (praf)
Vin alb
Sare
Piper
Unt
3-4 catei usturoi

Punem untul la topit si prajim usturoiul (pe care il scoatem cand prinde un pic de culoare). Punem carnea la prajit, acoperim tigaia cu capac si asteptam sa se faca putin si sa lase ceva zeama. Turnam vin (puneti acolo cat va lasa inima. Daca va lasa cumva ca pe mine, prea mult, nu-i bai, daca nu pui capac se evapora), punem ghimbir, sare, piper, capacul – si lasam sa fiarba.

Dupa ce a fiert, carnea trebuie tocata. Ca o faci in blender, in masina de tocat (dinaia old-school de se prinde de masa si dai la manivela) sau o toaca Alecsandra de mana – nu conteaza. (Daca nu aveti Alecsandra, luati-va una, a noastra nu e de dat, ne pare rau). Ideea e sa pastrezi sosul de vin (in blender e usor) si sa il torni peste carnea tocata.

Legumele

Folosim:
2-3 morcovi
2-3 patrunjei
si orice alte radacini mai vrei (eu le pun doar pe astea doua)

Le punem in putin unt si acoperim oala cu un capac. Le lasam acolo pana se fac. Mai punem ceva sare, piper, ghimbir, dar nu e neaparat ca oricum am condimentat restul de chestii.

Parmesanul/Cedarul/Cascavalul

Folosim:
Doh! Parmesanul/Cedarul/Cascavalul

Se rade. (Nu, nu singur. Adica il radeti voi. Ma rog, acum, stiu eu ce cascaval ati gasit?... Dar sfatul meu este: daca cumva cascavalul se rade singur, dati-o dracu’ de lasagna, fugiti manacand pamantul!)

In sfarsit: Lasagna!

Intr-o tava mare tapetata cu unt si faina, cum am invatat la alte retete, punem un strat de foi de lasagna si apoi in aceasta ordine:

Bechamel
Sos rosii
Legume
Carne
Cascaval ras

Repetati de 3 ori, iar pe ultimele foi de lasagna puneti sosul de rosii si presarati restul de parmezan/cedar/cascaval.

Orice ati face, fiecare foaie de lasagna trebuie acoperita bine cu sos. Altfel o sa o mancati cruda.

Dupa ce tava voastra arata asa =>

<= acoperiti-o complet cu folia de aluminiu, fara sa lasati gaurele sau interstitii.

Bagati totul in cuptorul preincalzit si lasati-o acolo cat timp scrie pe cutia voastra de foi de lasagna. (20 min, parca).

Bon lyst!

Tajine de pui cu prune si migdale

noreply@blogger.com (alecsandra) — Tue, 25 Aug 2009 17:10:00 +0000

Salutare! Dumnezeule mare! De cand nu am mai scris mi se pare ca nici un link nu mai stiu sa pun, dar acest lucru se va verifica ulterior...asa ca fiti pregatiti si cititi pana la capat reteta mea :)

Deoarece nu mai traiesc in Bucuresti (desi acest lucru se va rezolva asa, de Craciun, ca un cadou pe care mi-l fac eu mie), m-am gandit sa gatesc pentru mine si pentru 3 dintre onorabilii mei prieteni, o mancare savurata in L´Harmattan, mon amour, si adica: tajine de pui cu prune si migdale. Bine, acolo era cu miel, dar cum suntem in perioada de criza si nu tocmai intr-o perioada in care sa o conving pe mama sa se apuce de oierit si de donat ingrediente pentru mofturile mele culinare, eu am ales sa fac cu pui, lucru care potrivit canoanelor bucatariei marocane imi este permis, iar potrivit canoanelor mele este o forma acceptabila de compromis:).

Prin urmare sa purcedem la notat ingrediente:

-2 piepti de pui potriviti apetitului prietenilor
-20 de prune proaspete (se poate si cu prune uscate, dar in acest caz la lasati in apa vreo 2-3 ore)
-2 linguri unt
-150 gr migdale (daca le luati gata prajite si sarate, nu mai puneti sare si ulei cand ajungeti la pasul dedicat lor)
-4 batoane de scortisoara si un plic de scoarta pudra
-1 cutie de cuscus
-vreo 3 linguri de miere
-un plic de sofran
-jumatate de plic de ghimbir
-boia de ardei iute-minim jumate de plic, maxim potrivit papilelor gustative
-piper si sare la dorinta dumneavoastra

Incepem cu rabdare prin a taia puiul in bucati potrivite, adica asa cum vedeti in poza.

Apoi puneti puiul intr-o cratita cu 2-3 linguri de unt pentru a-si realiza procesul de sotare. Pe langa sotarea cu unt, puiul trebuie condiementat. Asa ca veti pune plicul de scortisoara, sofranul (de care veti avea mare grija deorece plicul contine o cantitate infima, deoarece e unul dintre cele mai scumpe condimente din lume), si boiaua.

Pasul urmator consta in fumarea unei tigari, ceva conversatie foarte light pentru a nu interveni in procesul de bucatarit, si evident niste sorbituri de vin rosu, potrivit poftelor.

Buuuun, pasul anterior trebuie sa tina pana ce puiul se rumeneste putin si apoi punem apa cat sa se acopere si il las in acest proces pana ce carnea va fi facuta(pentru ducerea la bun sfarsit, se va completa cu apa asa incat puiul sa ramana acoperit). Daca vi se pare ca nu are destule condimente, in acest timp il mai puteti imbogati cu cate ceva din gama alimentelor mai sus enumerate.

Intre timp, trecem din nou la partea de discutii si baut si fumat, iar cand ne putem dezlipi, luam migdalele, si in cazul in care sunt crude le fierbem 10 min, apoi le decojim, si pe urma le prajim nitel in tigaie cu ulei si sare. Daca sunt gata prajite si sarate, le punem doar la incalzit in tigaie.

Asa...cam 2 pahare de vin s-au dus, si a venit momentul in care puiul e facut, asa ca il vom lua frumos din acea cratita, iar in sosul ramas punem prunele taiate...potrivit. Peste dansele, vom adauga cele 3 linguri de miere si cele patru batoane de scortisoara. Prunele se lasa cam 10 minute, dar vor fi supravegheate, deoarece trebuie asa tinute pana inaintea momentului in care s-ar putea decoji.

Apoi luati un vas mare in care puneti tot ce ati preparat cat mai estetic posibil, ori aranjati bunurile finale direct pe farfurii, in mod elegant, evident.

Ca si garnitura se foloseste cuscusul, a carui preparare consta in turnarea de apa fierbinte peste cantitatea dorita, conform instructiunilor de pe cutie. Si sare!

Imi cer scuze daca farfuriile v-au produs neplaceri, dar nu stiu unde tine mama vasele de sufragerie!

Trebuie sa marturisesc ca mancarea mea nu se cheama tajine de pui cu prune si migadale deoarece imi lipsesc tocmai tajinele, care sunt vasele specifice in care mancarea e tinuta, nefiind facuta pe loc, pentru a nu se raci.

Oricum, have fun gatind acesta mancare minunata, si respectati toti pasii!

'

Pui pe sticla

noreply@blogger.com (Dana) — Sun, 28 Jun 2009 10:50:00 +0000

Hai ca am mai reusit si eu sa mai gatesc ceva: pui pe sticla. Si nu oricefel de sticla ci una de si cu bere neagra.
Reteta nu este una complicata, dar va voi da toate detaliile pentru ca ma gandesc ca "luati puiul infigeti-l pe sticla si bagati-l in cuptor" se poate extrage din numele retetei.
Sa ne pregatim:
2 beri negre - la sticla de sticla (nu pet, nu doza, nu alte inventii fantasmagoreice, REPET partea asta de retea nu este una pe care sa o citesti si sa iti zici "Eh!" dand din mana). Sunt doua beri pentru ca una o punem la mancare iar cealalta o bea bucatarul.
1 pui - mic, mare, potrivit, nepotrivit, cum vreti voi
orez - cat vreti sa mancati
4 catei usturoi
pasta rosii
putin unt
miere
un pliculet de curry
busuioc
sare
piper

Timp de preparare: ~ 1 jumate

Dificultate: pfuuuuuu... as vrea sa spun ca mica, dar cand ma gandesc la procesul de infigere a puiului pe sticla... cred ca medie.

Va anunt de pe acum ca puiul asta sexy pe care il vedeti pe sticla nu ajunge singur acolo. Poti tu sa vorbesti frumos cu el, dar nu o sa functioneze. Din proprie experienta, o singura persoana nu reuseste sa il puna ca in imaginea alaturata fara sa faca bucataria varza... asa ca, inainte de toate, invita un prieten pe la tine.
Presupunem acum ca toti prietenii s-au strans pe la casele voastre. Putem incepe.
Intai ne asiguram ca puiul nostru dragut nu are ghearele si gatul in interior. Desfacem sticla de bere, luam o dusca, fumam o tigara si gataaaa, acum chiar ne putem apuca!
Inainte de a deschide cea de-a doua sticla de bere, o punem sub apa calda, si o spalam bine de etichete si lipici. Punem intr-o tava adanca jumatate din continut (sper ca acest continut consta in bere). Restul, il lasam in sticla.
Luam puiul si ne chinuim 15 minute sa-l bagam pe sticla.
Acum arata ca in imagine. Dragut nu? Luam niste unt, si ungem un pic puiul. Il saram, piperam, punem busuioc si curry (din plin). In tava cu bere punem cateva bucatele de unt, curry, sare, piper si busuioc.
Punem sticla cu tot cu pui in mijlocul tavei, il bagam la cuptor si continuam sa ne bem berea.
Din cand in cand ne mai uitam la pui si il mai stropim cu sosul din tava.
Cand puiul pare gata (pielea are culoarea auriu inchis si este crocanta), punem la fiert orezul.
Curatam usturoiul, il punem intr-o oala micuta, cu putin ulei si il lasam la dustuit. Cand si usturoiul e auriu, punem pasta de rosii (cata pasta depinde de cat sos vreti sa faceti - eu va recomand muuuulta pt ca e foarte bun sosul, promit!). La toate astea, adaugati 2 lingurite de miere si curry dupa gust (dupa al meu muuuuult). Lasati totul sa fiarba si gata!
Scoateti puiul, scurgeti orezul puneti in farfurii, asezonati cu muuuuult sos - et voila!

Velbekomme!

Bors de miel

noreply@blogger.com (Ioana) — Thu, 28 May 2009 17:41:00 +0000

Da, stiu, tocmai ce a trecut Pastele si ma apuc si eu sa postez reteta asta. Acum, ori mai gasesti niste miel ratacit prin congelatorul tau, ori astepti pana la Pastele viitor. Dar nu ma intereseaza, eu de scris tot scriu reteta. Na!

De ce ai nevoie pentru un bors de miel ca la mama cui vrei tu acasa?

1 kg de carne de miel, din ce parti ale corpului vrei tu; acum iti poti folosi imaginatia, dar sfatul meu e sa folosesti acele parti care nu au asa multa carne, si pe care nu le poti folosi la friptura (picioarele, gatul, capul - asta daca ai inima tare si suporti sa vezi cum doi ochi caprui de miel te privesc din farfurie...)
2 legaturi zdravene de ceapa verde; daca insisti, se poate sa fie si 4 legaturi mai putin zdravene
3 galbenusuri de ou
300-400 g de smantana grasa
2 legaturi de leustean
1 legatura de loboda, alba (da, stiu, nici eu nu inteleg de ce oamenii insista sa sustina ca frunzele alea verzi sunt de fapt... albe) sau rosie sau ambele
bors dupa gust (daca se poate sa fie lichid, adica nu din ala praf la plic)
sare tot dupa gust

Pune carnea la fiert in apa rece, pe care la randul ei o pui intr-o oala, la foc mic. Fii atent! Daca folosesti bors lichid gandeste-te sa nu pui prea multa apa, ca trebuie sa incapa si borsul pe langa. Eu am uitat sa gandesc si uite asa m-am trezit cu frumusetea de ciorba impartita in 2 oale. Fumeaza o tigara, bea o bere, mergi cu cainele pana in parc sau gaseste ceva de facut pana cand carnea fierbe putin. Ai grija ca dupa ce a dat in clocot sa strangi spuma frumos, ca o gospodina constiincioasa ce esti. Dupa ce carnea pare fiarta bine si apa inceteaza sa mai fie apa si da semne a se transforma in ciorba de miel, e momentul sa pui si restul ingredientelor.

Taie ceapa frumos. Sper ca nu ignori codita verde si te gandesti sa tai numai partea alba. D-aia e ceapa proaspata, ca sa o folosesti integral! Adauga in ciorba. A se repeta aceeasi pasi si cu loboda si leusteanul. Acum sareaza si pune borsul, dupa gust. Eu o prefer foarte acra asa ca am folosit un litru si ceva de bors. Mai lasa sa fiarba un timp.

Daca vrei sa nu trantesti oase prin farfuriile musafirilor, ar fi o idee sa le scoti frumos din ciorba, sa le lasi la racit un timp, si apoi sa cureti carnea de pe ele si sa o pui la loc. Eu fac asta, pentru ca nu e tocmai sexi sa vezi pe cineva luptandu-se cu un ditamai osul si incercand sa fie politicos si sa nu se ajute, totusi, cu mana.

Inainte de a lua de pe foc, amesteca smantana cu galbenusurile si toarn-o in ciorba. Banuiesc ca trebuie sa repet pentru a 20-a oara: smantana nu se pune rece in ciorba! Cea mai buna metoda de a o incalzi e tot cu ciorba: toarna treptat cateva polonice de ciorba fierbinte in vasul cu smantana. Abia cand ti se pare ca are o temperatura acceptbila o poti pune in oala.

Mai lasa 10 minute pe foc, amestecand treptat ca sa nu ii treaca prin cap smatanei sa se taie.

Vorbele din batrani zic ca ciorba de miel e mai buna daca o mananci la o zi dupa ce ai gatit-o. Poti incerca... daca rezisti.

Bruschete tonno e cipolla

noreply@blogger.com (Ioana) — Tue, 12 May 2009 17:54:00 +0000

N-am mai scris de mult, deci mi-e lene. Mi-e lene, deci azi va prezint o reteta simpla. Logic, nu? Facem doar niste amarate de bruschete. Da, adica felii de paine prajite cu ceva pe ele... recunosc, nu e nimic complicat pe aici. Poti deja sa fugi sa citesti ceva mai interesant.

Cum, n-ai plecat inca? Atunci inseamna ca totusi trebuie sa iti zic cum faci bruschetele astea. Iti trebuie:

4 felii de paine taiate cat mai artistic
2 linguri de sos de rosii
cateva feliute de mozzarela
o conserva de ton
o ceapa mai maricica sau echivalentul ei in cepe mici
oregano

Si acum, ochii in patru, ca e foarte complicat! Ia painea, felie cu felie, si unge-o cu sos de rosii. Presara deasupra oregano, pune mozzarela si apoi ton. Taie ceapa julienne (da, da, asa... fuga la google sa vezi ce e aia) si pune deasupra. Acum da la cuptor pana cand s-a topit branza, rumenit ceapa si, pe scurt, bruschetele arata sexi. Pofta buna!

Friptura rece de vacuta

noreply@blogger.com (Ioana) — Wed, 11 Feb 2009 18:29:00 +0000

Nu ca ar fi o reteta tare complicata, dar ma gandesc ca friptura asta rece te poate salva cand nu mai ai idei ce ai putea pune pe o felie de paine. Unde mai pui ca e si mai sanatoasa decat mezelurile care se gasesc pe la noi. A, si o poti folosi ca aperitiv cand vin musafirii peste tine.

Acum, dupa ce i-am facut atata reclama, sa vedem cum se prepara. Ai nevoie de cata carne de vita vrei tu, de sare, piper si, eventual, un strop de ulei de masline.

Tai carnea de vita felii subtiri. Cat de subtiri poti - daca nu poti, te chinui! Feliile nu ar trebui sa fie mai mari decat, sa zicem, o felie de salam, asa ca daca bucata ta de carne e mai zdravana, le poti taia in mai multe bucati pana ajungi la marimea dorita. Acum, in functie de cat de tare ti se pare carnea, poti sa le si bati sau nu. Mie mi s-a parut o idee buna, pentru ca asa au devenit si mai subtiri. Da, stiu, am o obsesie.

Ia fiecare felie pe rand, da-o cu putin piper si aseaza-le intr-o oala una peste alta. Cand ai terminat, adauga apa cat sa le acopere, sare pana simti tu ca apa e suficient de sarata si o picatura de ulei de masline. La capitolul sare, ai mai fi avut varianta de a le presara pe fiecare in parte, insa nu e o varianta buna decat daca ai grija sa faci chestia asta cu ceva timp inainte de a le fierbe, ca sa aibe sarea timp sa intre in carne. Daca le presari si le pui imediat in apa... iti dai seama ce drum va alege sarea.

Acopera oala, pune-o la foc mic. Sper ca nu ti-e foame, pentru ca trebuie sa fiarba cel putin 2 ore. Dar si dupa ce a trecut acest timp, eu te sfatuiesc sa nu sari sa iei de pe foc, ci sa gusti intai, ca poate mai e nevoie de vreo ora, acolo. Foarte important! Apa se evapora! Da, stiu, nu suntem la chimie in clasa a 6-a, dar eu am uitat acest mic principiu si ghiciti cine mai spala si astazi oala arsa. As face chiar o adaugire: apa se evapora... mai repede decat crezi.

Daca totul a decurs conform planurilor si carnea e facuta, ia-o de pe foc, scurge apa ramasa si las-o sa se raceasca. Apoi o poti baga in frigider si folosi cand ai nevoie.

Bonus: Eu am mancat-o in felul urmator: pe o felie de paine prajita am pus unt, bucati de friptura si castraveti murati. Sa iti mai zic ce buna a fost?

Cum sa faci o galusca perfecta

noreply@blogger.com (Ioana) — Mon, 02 Feb 2009 16:43:00 +0000

Nu-i asa ca va place titlul? Probabil ca nu v-ati gandit pana acum la problema de-a dreptul existentiala a galustii perfecte, dar de asta sunt eu aici, sa filozofez culinar. Ca sa fie clar despre ce vorbim, ma refer strict la galustele care plutesc (sau, daca aveti ghinion, se scufunda) in supa, nu la cele folosite in alte mancaruri.

Bun, de ce avem nevoie pentru galusti?

in primul rand, evidenta-evidentelor, de supa; de preferat una simpla, de vacuta sau pui, ma bazez pe voi ca reusiti sa o preparati
apoi, de gris. Cat? Acum o sa va raspund cum ne raspundea si noua profesorul de matematica din liceu: ”NU STIU! Ce, vreti sa ma duc si sa scriu pe tabla ca NU STIU?”. Luati voi frumusel o punguta de gris si o sa va explic eu pe parcurs cand va dati seama ca a fost suficient.
2 oua
3-4 linguri de ulei
sare

In mare, ingredientele de mai sus se amesteca, si uite galusca! In mic, sa incercam cateva sfaturi:

Incercati sa nu ignorati uleiul din reteta! Stiu ca exista si galusti fara grasime, dar nu sunt nici la fel de pufoase, nici la fel de gustoase.
Momentul potrivit in care faceti galustile este dupa ce supa e gata si ati pescuit din ea tot ce nu va doriti sa lasati inauntru. Gata nu inseamna ca trebuie luata de pe foc, bineinteles.
Ouale se bat bine si grisul se adauga treptat, amestecandu-se ca sa nu se formeze cocoloase. Problema esentiala a galustelor este insa urmatoarea: cum ne dam seama cand compozitia e suficient de groasa? Nu de alta, dar daca nu ne dam seama riscam sa producem niste galuste pe langa care o caramida va parea rezonabil de moale. Urmand legile lui Murphy, trebuie sa retinem ca atunci cand compozitia ni se va parea suficient de groasa pentru a forma o galusca, ea este cu siguranta deja prea groasa. Ca idee, nu trebuie sa fie mai groasa decat o smantana grasa sau, mai interesant, pentru a nimeri puteti incerca sa va prindeti intre degete lobul urechii si sa comparati ”densitatea” lui cu cea a compozitiei: ele trebuie sa fie identice.
Daca sfaturile de mai sus nu va ajuta prea mult, incercati practic. Faceti o compozitie mai moale decat ati vrea si apoi puneti-o in supa cu o lingura. Daca se dezintegreaza, mai trebuie gris. Daca nu, e perfecta (asta daca nu e deja prea groasa, dar eu v-am spus deja sa o faceti mai moale decat vi se pare ca trebuie!).
Este bine ca atunci cand puneti galustele in ea apa sa nu fiarba prea violent. Sau, si mai bine, sa nu fiarba deloc. Pentru asta puneti jumatate de pahar de apa rece in supa care fierbe si abia apoi galustele.
Galustele se pun in apa cu ajutorul unei linguri sau al unei lingurite, in functie de ce marime preferati. Daca vreti sa va delectati cu ceva, va anunt ca imediat ce le puneti ele se duc la fund dar, la un moment dat, dupa ce s-au umflat suficient, tasnesc intr-un mod foarte comic la suprafata.
Ca sa iasa cat mai pufoase, este bine sa le ”speriati”. As putea sa va las sa tipati de cateva ori ”bau!” la ele, dar mai bine va explic pe bune cum se face de fapt. Dupa ce le-ati pus le lasati linistite pana cand supa da semne ca incepe sa fiarba. In momentul ala mai adaugati un pahar de apa rece. Se repeta procedura de inca doua ori si apoi se ia supa de pe foc. Nu va ingrijorati ca nu se fac, daca e buna compozitia vor fi fierte si fara sa dea in clocot. Bine, daca insistati, puteti gusta inainte de a lua de pe foc!
Cu toate ca in general nu e necesar, va recomand totusi sa intoarceti din cand in cand galustele de pe o parte pe alta, ca sa nu riscati ca partea galustii care pluteste deasupra supei sa ramana nefacuta.

Va urez pofta buna, si daca mai stiti alt sfat practic pentru galuste, nu ezitati sa lasati un comentariu.

Retete asemanatoare:

Gulyas leves
Supa ”egg-drop”
Supa greceasca de pui

Spaghete cu fructe de mare

noreply@blogger.com (Ioana) — Fri, 16 Jan 2009 11:49:00 +0000

Sincer, eu preferam totusi fructele de mare gatite cu sos de smantana si iaurt, dar reteta asta se preteaza mai bine "mofturosilor" care nu sunt prea convinsi ca nu vor lesina cand vad o caracatita mica in farfurie, deoarece sosul este mai usor si putin acrisor, pe deasupra. Daca detii asa un specimen, reteta asta e numai buna sa ii obisnuiesti cu delicioasele fructe de mare. Si apoi putem trece incet-incet si la cele cu sosuri mai complicate.

Ce iti trebuie?

o punga cu fructe de mare amestecate (din pacate, am uitat ce gramaj avea a mea, undeva la 200-300 g)
2 rosii maricele (mancarea asta depinde mult de gustul rosiilor, asa ca ar fi ideal sa cumperi unele din piata, de la tarani... dar in anotimpul asta e cam complicat, e adevarat)
4-5 catei de usturoi
oregano
o lingura de ulei de masline, pentru prajit
sare, piper
si, bineinteles, spaghete

Cel mai probabil pe punga ta cu fructe de mare proaspat achizitionate scrie, la modul de preparare, sa le fierbi 10-15 minute si apoi sa le prajesti. Asta e momentul in care trebuie sa te gandesti serios daca sa nu te duci la producator, sa ii dai cu fructele in cap si sa il pui sa iti arate el ce mai ramane din ele cand le fierbe 15 minute! Asta pentru ca atunci cand eu le-am fiert si am incercat apoi sa le prajesc, tot ce ramasese dintr-un tip de fruct de mare erau doar niste firimituri mici, triste si fara niciun gust.

Avand aceasta experienta, de data asta am recurs la un alt mod de a le prepara: am luat o tigaie de teflon, am pus o lingura de ulei de masline si apoi am pus fructele de mare, decongelate dar nefierte. Cum au foarte multa apa (atat de multa incat o sa te miri de cat de multe pareau si cat de putine sunt dupa ce le-ai fiert), ele nu vor incepe sa se prajeasca de cum le-ai pus in tigaie, ci vor fierbe un timp in suc propriu, pentru ca doar la sfarsit sa se rumeneasca putin. Si uite asa, vor sfarsi procesul prepararii intregi si frumoase. Si, crede-ma, suficient de facute.

Recapituland, le pui in tigaia respectiva, cu o lingura de ulei si le lasi pana cand apa s-a evaporat. Atunci adaugi usturoiul pisat, lasi 3 minute sa se rumeneasca si adaugi rosiile taiate bucati mici. Mai fierbi putin, adaugi oregano, sare si piper si... sosul e gata! In speranta ca ai fiert deja si spaghetele, amesteci cu fructele de mare si servesti. Eventual, poti presara deasupra putin parmezan ras. Pofta buna!

Retete asemanatoare:

Spaghete cu ton si sos de rosii
Rechin cu ghimbir
Salata cu somon afumat

Salata de ton cu cartofi si ou

noreply@blogger.com (Ioana) — Fri, 09 Jan 2009 18:33:00 +0000

Din ciclul salate care nu contin salata, va prezint astazi ultima mea descoperire: salata de ton cu cartofi si ou. Nu cred ca mai este nevoie sa mentionez ca e si simplu de facut, pe deasupra. Ca de, d-aia e salata, ca sa amesteci cateva ingrediente si sa se cheme ca ai gatit!

Ingredientele care ne trebuie:

1 cutie de ton, dar iti recomand sa nu fie ton maruntit, ci ton bucati, pentru ca altfel se va amesteca cu sosul si cu restul ingredientelor de nici n-o sa-l mai gasesti in salata.
2 oua fierte, tari, taiate rondele. Sau feliute, daca insisti.
2 cartofi medii, fierti si ei, taiati in orice forma.
2 castraveti murati. Sper ca nu e nevoie sa mai zic ca si astia trebuie taiati, ca deja m-am plictisit.

Mod de preparare hiper-complex: amestecati ingredientele.

La capitolul sos ai de ales intre mai multe variante: eu am facut un sos de maioneza, smantana si usturoi (preparat ca aici). Tu poti face acelasi lucru, poti folosi maioneza simpla cu usturoi sau, daca esti intr-o etapa dietetica a vietii tale, poti pune un sos de iaurt cu usturoi. Am incredere in tine ca, orice ai face, tot buna o sa iasa. Pofta!

Retete asemanatoare:

Salata cu somon afumat
Salata de ton
Salata Cezar

Gulyas leves (Gulas)

noreply@blogger.com (Ioana) — Sat, 03 Jan 2009 16:44:00 +0000

Adevarul e ca, in Romania, cand spui gulas nu prea stii la ce sa te gandesti. Toti vor sari pe tine, explicandu-ti ca reteta de gulas din zona lor e cea mai si cea mai adevarata si mai buna. Incercand sa ma conving ce este, totusi, cu adevarat gulasul, am intreprins oaresce cercetari (inclusiv la fata locului, prin restaurantele din Budapesta) si am ajuns la urmatoarea concluzie: gulyas-ul simplu este o tocanita ce contine variate ingrediente, in vreme ce gulyas leves este o potentiala tocanita, transformata insa in supa prin adaugarea de mult lichid (de altfel, leves in maghiara inseamna supa). Aceasta din urma este foarte populara prin restaurantele din Budapesta si, cum visez la ea de un an de cand am mancat-o acolo, m-am hotarat zilele astea sa o prepar. Daca incerci si tu, vei vedea ce a iesit.

Avem nevoie de:

600 g de carne de vita (ideal ar fi sa fie putin mai grasa, ca sa dea gust bun supei)
3 rosii
1-2 cartofi mai maricei
2-3 morcovi
1 ceapa serioasa
1 ardei gras
1 radacina de patrunjel
1-2 ardei iuti
1 lingura de ulei de floarea soarelui
2-3 linguri de boia de ardei, dupa gust (se poate folosi boia dulce sau picanta, dar cu boiaua dulce nu va iesi un gulyas prea autentic, te atentionez!)
chimen, sare, piper
2 oua
faina

Ideal ar fi, daca ai, sa faci gulyasul intr-un ceaun ca sa fie cat mai gustos. Daca n-ai, n-ai, merge si o oala obisnuita. Intai taie ceapa cubulete mici si caleste-o intr-o lingura de ulei. Cand e gata - adica aurie, argintie, sticloasa sau cum vrei tu sa-i spui - adauga carnea si ardeiul taiat, amesteca, si mai caleste-le si pe ele pana se rumenesc putintel. Acum adauga boia din plin si amesteca. Ideea este ca si boiaua sa fie o idee prajita, dar fii foarte atent: daca o lasi prea mult devine amara!

Cand ai terminat aceste operatiuni complicate, adauga rosiile, pe care sper ca ai avut prezenta de spirit si le-ai taiat deja. Acum ti-as zice si eu cum citesc prin toate retetele sa calesti si rosiile, dar adevarul este ca nu pricep nici in ruptul capului cum pot fi calite niste rosii care imediat ce le adaugi in mancare lasa zeama si incep sa, evident, fiarba. Ma rog, trecand peste disputele terminologice, pune tu rosiile acolo, amesteca bine si mai lasa cateva minutele pe foc, iar apoi adauga apa cam pana umpli oala (sper ca nu gatesti intr-un cazan, totusi).

Lasa sa fiarba totul la foc mic pana cand carnea da in clocot de cateva ori si aduna constiincios spuma care se tot incapataneaza sa apara deasupra. Cand ai convins-o in sfarsit sa nu mai apara, adauga morcovii taiati rondele, radacina de patrunjel cubulete si cartofii tot cubulete, dar mai mari si asteapta frumusel sa fiarba, nu inainainte de a potrivi de sare, piper si chimen.

Intre timp, ocupa-te de aluatul pentru galuste. Sparge ouale, presara deasupra 3-4 linguri de faina si jumatate de lingurita de sare si amesteca. Dupa ce s-a omogenizat, mai adauga faina, si continua sa amesteci. Cata faina trebuie pusa pana la sfarsit nu as putea sa iti spun exact. Poti pune pana cand amestecul se dezlipeste frumos de pe vas sau poti sa pui o idee mai putin, cum am facut eu, pentru a obtine niste galuste mai pufoase. E adevarat ca daca faci asa galustele tale vor fi total diforme, dar parca gustul este mai bun.

Cand cartofii sunt aproape fierti, este momentul sa adaugi galustele. Ideal este sa le faci cat mai mici, ca sa se fiarba bine. Poti sa fi elegant si sa folosesti o lingurita sau poti pur si simplu sa rupi cu mana aluat si sa il pui in supa.

Acum nu mai trabuie decat sa lasi inca 10 minute sa fiarba si sa servesti, eventual cu un ardei iute langa si putin patrunjel presarat deasupra. Pofta buna!

Fatteh

noreply@blogger.com (Ioana) — Sun, 07 Dec 2008 17:14:00 +0000

Bun, sper ca suntem cu totii de acord ca a venit momentul sa gatim ceva cu nume mai exotic, asa ca astazi facem fatteh. Ce e asta? Pe scurt o mancare traditionala libaneza cu pui, iaurt si paine araba. Si care, spre usurarea ta, nici nu e prea greu de facut.

Ingrediente:

1 piept de pui (cel mai bine e sa fie dezosat)
300-350 g de iaurt nu prea slab
3 bucati de paine araba sau lipie sau cum vrei tu sa ii zici
3 catei de usturoi
curry, boia de ardei iute, piper boabe, foi de dafin, sare
4 linguri de ulei de masline
si un ingredient pe care eu nu l-am gasit: tahini, o pasta facuta din seminte de susan

Intai si intai ia pieptul de pui si pune-l la fiert in apa: nu multa, doar cat sa il acopere. Apa in care adaugi condimentele, adica curry, boiaua, piperul si foile de dafin. Cand aproape a terminat de fiert, poti sa pui si niste sare.

Intre timp - adica intre timpul in care ai pus puiul la fiert si timpul in care il iei de pe foc - pregatesti lipia si sosul de iaurt. Lipia o rupi in bucati nu prea mari si o lasi sa astepte deocamadata. Iaurtul il amesteci cu 2-3 lingurite de tahini. In caz ca ai retinut ce am zis mai sus, poate iti amintesti ca eu nu am gasit tahini asa ca l-am amestecat cu putin ulei de orez. De ce tocmai ulei de orez? Habar n-am, aveam la indemana si m-am gandit ca orezul seamana cu susanul. Ce, tie nu ti se pare? Ma rog, poti incerca si cu ulei de masline daca magazinul tau sta la fel de prost la capitolul ingrediente libaneze. Adauga tot in iaurt si usturoiul pisat bine-bine si sareaza dupa gust.

Cand consideri ca pieptul de pui e suficient de fiert il scoti din apa si il lasi pe o farfurie sa se raceasca pana cand il poti rupe in bucatele cu propriile-ti manute fara sa risti un accident casnic. Fii atent, asta nu inseamna ca il lasi sa se raceasca de tot, pentru ca ar fi dragut ca mancarea sa fie totusi putin calduta.

Chiar inainte de a servi prajeste bucatelele de lipie intr-o tigaie, cu putin ulei de masline. Ideea e sa le prajesti pana devin crocante. Acum asaza-le pe o farfurie, pune deasupra carnea de pui rupta fasiute si toarna peste ele sosul de iaurt. Si acum cireasa de pe tort: mai pune repejor doua linguri de ulei de masline in tigaie, caleste niste boia de ardei in el pentru cateva secunde si toarna-o deasupra celorlalte ingrediente. Atentie! Cand am zis cateva secunde, am zis cateva secunde, altfel boiaua cauta o culoare dubioasa si un gust care nu mai e deloc dubios, pentru ca e de-a dreptul amar.

Serveste imediat, pentru ca daca se raceste nu mai e buna lipia prajita. Pofta buna!

Spaghete cu ton si sos de rosii

noreply@blogger.com (Ioana) — Tue, 02 Dec 2008 18:34:00 +0000

Da stiu, este o reteta cat se poate de simpla, dar de asta ar trebui sa fii chiar bucuros nu? Tie ti-e lene sa gatesti, mie mi-e lene sa scriu retete mai lungi... Vezi ca ne intelegem?

Ce ingrediente ne trebuie?

2 cutii de ton bucati (bine, poti sa pui si maruntit, dar atunci tonul nu prea se va diferentia de sos. Nu ca ar fi vreo problema, dar poate vrei sa arate mai sexi...)
2 linguri de ulei de masline
2 rosii
4 catei de usturoi
2 linguri de pasta de tomate sau o jumatate de cana de bulion
4 linguri de parmezan
busuioc (sau frate-su din Italia, oregano), sare, piper
si, ingredientul surpriza: spaghete

Fierbe spaghetele intr-o oala de apa in care ai pus in prealabil sare. Daca te gandesti ca le-ai putea sara si dupa, eu iti sugerez sa ma asculti: sarea pusa in apa de fiert face spaghetele sa nu se lipeasca de oala. Dar daca vrei sa te distrezi apoi cu ele dezlipindu-le nu ma impotrivesc.

Separat pune niste intr-o tigaie mai incapatoare uleiul la incins. Taie rosiile feliute si pune-le in ulei sa se caleasca putin. Desfa conservele de ton, scurge-le cat poti de bine si adauga-le si pe ele in sus numita tigaie. Pune deasupra usturoiul pisat si sosul de rosii, adauga niste apa daca nu ti se pare suficient de lichid, sareaza si lasa-le cateva minute sa fiarba impreuna.

Inainte de a stinge focul adauga busuiocul. Nu, nu ti-am zis sa il adaugi acum pentru ca am uitat de el in paragraful de mai sus, ci din cauza ca daca il lasi sa fiarba prea mult nu mai are o aroma atat de puternica. Amesteca bine, asteapta rabdator pana ”nu mai fierb odata pastele alea?” si apoi amesteca pastele cu compozitia din tigaie. Dupa ce le-ai scurs, evident. Presara parmezanul deasupra si ta-taaaam... o cina in doi timpi si trei miscari. Pofta buna!

Cum sa gatesti un iepure de la cap la coada

noreply@blogger.com (Ioana) — Sat, 22 Nov 2008 11:49:00 +0000

Nota: Articol neindicat celor care au asa, o senzatie, ca nu le-ar placea sa vada un iepure in timp ce este jupuit.

Aventura iepurasului de care va fi vorba in povestea noastra a inceput intr-o seara de duminica, la o bere. Nu, iepurasul nu era acolo, pe vremea aia inca mai topaia fericit pe campii. Acolo eram in schimb eu si un prieten, mai vanator de felul lui, punand soarta bietului iepuras la cale. Prietenul meu, intre doua alune si o gura de bere, ma anunta fericit ca ei s-au cam saturat de mancat atata vanat si au inceput sa dea carnea la caini. Va dati seama ca in acel moment ochisorii mei au sclipit pofticiosi si i-am pus in vedere ca data viitoare cand se duce la macelarit animalute nevinovate sa faca bine sa puna unul deoparte pentru mine.

Bineinteles, atunci cand ma gandisem ca as cam manca un iepuras il vizualizam doar in carne si oase - adica transat si musai fara blana. Asa ca nu mica mi-a fost surpriza cand, vreo doua saptamani mai tarziu, vanatorul cu pricina ma anunta ca a doua zi trebuie sa fiu la gara pentru ca imi aduce un iepure. Numa' sa am grija ca ei, curajosii vanatori de iepuri, s-au imbatat crita si nu au mai apucat sa jupoaie urechiatul. Ceea ce va intra, deci, pe lista mea de sarcini, cu toate ca experienta mea in jupuit tindea in mod clar spre zero. Cum nu puteam insa sa transmit bietului om, care alergase o zi intreaga dupa iepuri pentru mine, ca ar fi mai bine sa-si pastreze animalul, m-am decis sa ma bucur ca macar mi-a adus un iepure impuscat de-a binelea si nu unul doar asa, putin ametit, si sa ma apuc de jupuit.

Mare atentie, de aici incepe partea horror a articolului. Adica din momentul cand eu am ajuns acasa cu ditamai iepurele imblanit in sacosa. In caz ca ca veti afla si voi vreodata in aceeasi situatie, o sa povestesc amanuntit ce am facut eu, sperand sa va fie de ajutor.

Intai si intai trebuie aleasa o suprafata buna pentru jupuit iepurele. Daca stati la curte, va invidiez pentru asta si va sfatuiesc sa iesiti afara si sa va apucati de treaba. Daca stati in apartament ca si mine nu v-ar strica un balcon sau o masa mare in bucatarie. Daca nu aveti de nici unele va trebui sa apelati la solutia mea disperata: pe jos, in baie. Nu insist aiurea: daca alegeti o suprafata nepotrivita veti petrece urmatoarele 3 zile incercand sa va curatati casa de blana si de alte lucruri aflate prin iepure. Revenind, dupa ce am curatat bine baia, am intins iepurasul si totul arata ca intr-un film cu criminali in serie, mai precis:

Dupa ce va reveniti din soc - daca sunteti mai slabi de inima - este totusi momentul sa insfacati un cutit cat mai bun si sa incepeti operatiunile de dezblanire. Secretul este sa taiati mai intai pielea de-a lungul coloanei vertebrale, pentru ca mai apoi sa il puteti dezbraca usor. Cu regret va anunt ca operatiunea reusita trebuie sa arate asa:

Bun, acum trebuie pur si simplu sa trageti pana reusiti sa smulgeti in intregime blana de pe iepuras. A, era cat pe aci sa uit: ca sa reusiti sa jupuiti cat mai bine ar fi o idee sa ii taiati capul, cu care oricum nu aveti ce face si, de asemenea, labutele si coada. Multa bafta. La finalul a aproximativ o ora de chin, iepurele meu incepea sa arate mai comestibil:

Da, asta numesc eu comestibil. Aveti ceva impotriva? Daca nu, sa trecem mai departe si sa ii dezamagesc pe cei care credeau ca am terminat cu lucrurile scarboase: urmeaza cea mai scarboasa parte, aia in care iepurele trebuie curatat cam de tot ce are prin el. Intoarceti-l pe spate si taiati cu grija zona stomacului. De ce cu grija? Ca sa taiati numai pielea si nu si stomacul sau intestinele si sa iasa continutul pe afara. Folositi-va cunostiintele anatomice pentru a identifica organele interne care pot fi pastrate: inima, ficatul, rinichii. Taiati-le si puneti-le deoparte.

Acum sa incercam sa scoatem intestinele si stomacul. Dar, mai inainte, ar fi bine sa pregatiti vreo 2 pungi de gunoi in care sa le aruncati cat de repede puteti. Daca ati mai curatat animale, probabil ca o sa va descurcati. M-am descurcat pana si eu, fata de la oras, care nu am mai facut asa ceva in viata mea. Ideea este sa observati zonele unde aparatul digestiv e prins de iepure si sa le taiati, avand insa grija sa nu varsati continutul. Apoi le aruncati repede in pungile de gunoi si fuguta afara sa scapati de ele.

O data reusita operatiunea, e momentul sa transati iepurele. Asta deja nu mai e asa greu, presupunand ca ati cumparat si voi o data in viata pui intregi. Ce se poate manca de la el? Pai cam urmatoarele zone: picioarele din spate, picioarele din fata si partea posterioara a spatelui. De pe piept eu nu am reusit sa scot niciun pic de carne iar de pe coaste am scos doar vreo doua bucati lungi de carne, care erau asezate de-a lungul coloanei vertebrale. Va prezint iepurele transat:

Faza optionala: In acest punct al povestirii cu si despre iepurasi, eu eram moarta de foame si de oboseala. Asa ca m-am gandit, adaptand un vechi obicei romanesc, sa fac "pomana iepurelui". Bineinteles, stiam ca vanatul este in general o carne tare, care trebuie fragezita cumva inainte de a o gati. Dar mi-am zis ca ce o iesi o iesi, am taiat inima iepurelui si cateva bucatele de carne si le-am prajit intr-o tigaie cu putin ulei, usturoi pisat si cimbru. Si surpriza! Au iesit bune si atat de fragede incat, daca nu l-as fi cunoscut personal pe vanator, as fi zis ca iepurele meu crescuse intr-o cusca.

Cu toate ca era fraged, m-am deci totusi sa respect retetele clasice de gatit iepuri si sa il pun pentru doua zile la marinat. Dar inainte de asta, nu uitati: carnea trebuie spalata bine-bine, pentru a inlatura firele de par care, oricata grija ati avea, mai raman pe acolo.

Cum facem marinata? Simplu, punem iepurele la fiert in apa si il lasam sa fiarba timp de 10 minute. Apoi adaugam in apa in care a fiert o cana de vin, 3 linguri de otet, 3 linguri de ulei, felii de ceapa, de morcov, de telina, foi de dafin, cimbru, sare si piper. Obtinem asta:

Il lasam sa se raceasca si apoi il tinem timp de 2 zile la frigider. Da, stiu, asta da timp de preparare a mancarii. Dupa ce, cu greu, trece acest timp, vine in sfarsit momentul sa-l gatim. Eu am ales sa transform fostul urecheat intr-o tocanita de iepure cu ciuperci. Sa vedem ce mi-a trebuit pentru asta:

iepurele (mie mi-a iesit dintr-un iepure maricel mancare pentru vreo 4 persoane. Bine, bine, de fapt am mancat doar trei din ea, dar ar fi incaput si al patrulea, zic eu...)
ciuperci: din pacate nu am mai ajuns sa mai cumpar niste ciuperci proaspete, asa ca am folosit un borcan de champignon. Daca tu apuci sa cumperi proaspete, cu atat mai bine.
200 g de afumatura (poi folosi slanina sau orice altceva vrei tu; eu am ales totusi niste kaizer)
o legatura de ceapa verde sau 2 cepe uscate
1-2 cesti de zeama de la marinata strecurata (sper ca nu ai aruncat-o fericit inainte de a citi ce scrie aici)
4-5 catei de usturoi
1 lingura de faina
1 lingura de unt
patrunjel
cimbru
sare
piper
ulei pentru prajit

Cel mai bine ar fi daca ai curata carnea de iepure de pe oase si ai taia-o fasii. Apoi o pui la calit intr-o cratita sa se rumeneasca. Cand ti se pare ca i-a cam ajuns atata rumeneala, adaugi o lingura de faina, amesteci si stingi cu zeama de la marinata. Adaugi usturoiul strivit, sare, piper, cimbru si lasi sa fiarba la foc mic pana cand apreciezi tu ca s-a facut destul de bine carnea.

Separat, intr-o tigaie, rumenesti ceapa verde taiata rondele impreuna cu kaizerul taiat fasiute. Cu 5 minute inainte de a lua tocanita de pe foc, le adaugi in cratita in care fierbe iepurele. La fel faci si cu ciupercile, dupa ce le-ai calit intr-o lingura de unt. Amesteci bine si, voila! Mancarica la care ne-am chinuit atat e gata. Si arata asa (stiu ca poza asta nu e prea reusita, dar muream de pofta si ma grabeam sa mananc):

Ciuperci la cuptor

noreply@blogger.com (Dana) — Wed, 19 Nov 2008 07:38:00 +0000

Nu ca nu as avea incredere in voi ca nu aveti destul de multa imaginatie incat sa faceti ciuperci la cuptor, dar mie mi se intampla foarte des sa nu stiu ce sa mai fac de mancare. Astfel incat, retele simple de pe acest blog le mai scriu si pentru a va aduce aminte de felurile respective de mancare... Si pentru ca nu pot pur si simplu sa pun titlu si sa dau "publica postare", am sa scriu si cum se prepara. Puteti sa va inspirati, reteta contine unele "smecherii" pe care sincer nici eu nu le stiam, le-am invatat acum de la un prieten.

Mno, ce ne trebuie:
Ciuperci evident - ca cele din imagine
Niste branza - mie mi se pare ca cel mai bine ies cu branza de burduf, astea din imagine sunt cu cascaval ( au fost ok, dar cascavalul ala devine asa gumilastic si iti scartaie printre dinti...)
Sare, piper
Sos worchester (prima "smecherie")

Vedeti in poze lucrurile evidente, cum ar fi: curatam ciupercile, le bagam in vas (ah, da, vasul asta in care le-am gatit e unul special de lut. Bineinteles, pot fi facute si in alt vas). Acum vine urmatoarea smecherie: ca sa isi lase sucul propriu si sa nu se arda cascavalul, bagam la cuptor ciupercile, doar cu sare, piper si sos worchester. Dupa 10 minute, le scoate si punem peste cascavalul ras (eu sper sa va luati branza de burduf ca e asa bunaaaaaa).

Le lasam la cuptor, acoperite cu folie de aluminiu, catva timp (chiar nu stiu...va descurcati si voi) si daca vreti sa le faceti pe deasupra crusta crocanta, inainte de a le scoate, inlaturati folia de aluminiu si le mai lasati putin...

Velbekomme!
[eu tot scriu "pofta buna" asta in tot felul de limbi (pe care evident nu le stapanesc...pe unele nici macar nu le cunosc) cu ajutorul unui translator, sper ca mi le traduce ca lumea si ca nu va injur...]

Ciorba radauteana

noreply@blogger.com (Ioana) — Fri, 07 Nov 2008 17:43:00 +0000

Trebuie sa recunosc ca nu am mancat ciorba asta chiar de la mama ei din Radauti, ci doar la un restaurant din Cluj. Totusi, mi-a placut asa mult ca m-am hotarat sa o incerc si eu. Si daca tot am incercat-o, de ce sa nu te dascalesc putintel si pe tine?

De ce ai nevoie:

1 kg de carne de gaina, cat mai grasa; ce parti ale gainii bagi in supa, ramane la alegerea ta - eu de obicei folosesc pulpele
3 morcovi nu foarte mici
o bucata de telina
2-3 radacini de patrunjel
o ceapa mai serioasa
500 g smantana grasa
5 oua
otet pentru acrit, dupa gust
sare, piper
6 catei de usturoi
patrunjel verde

Sa purcedem! Ia o oala mai maracica si pune la fiert, in apa rece, carnea. Las-o sa fiarba mult si bine. Cu atat mai mult, cu atat mai bine: ideal este daca fierbe pana incepe sa se desprinda singura-singurica, fara niciun ajutor, de pe propriile-i oase. A, si inca ceva! Carnea pentru supe si ciorbe nu se fierbe niciodata la flacara mare, in clocote zburdalnice: ea trebuie sa fiarba atat de incet incat nici macar sa nu o auzi! Numai asa iese cat mai bine grasimea si aroma.

Trebuie dezamagesc fanii hiper-super-magazinelor: gustul ciorbei radautene depinde foarte mult de carne. Eu nu am avut, din pacate, o gaina crescuta libera si fericita intr-o curte, asa ca a trebuit sa folosesc niste pui inghesuiti din comert. Daca tu insa ai sansa de a pune mana pe o gaina veritabila, foloseste-o cu incredere. Ma poti chema si la masa, apoi...

Abia dupa ce carnea a fiert un timp, adaugam zarzavatul taiat mare. Neaparat taiat mare, pentru ca nu il vom lasa in ciorba dupa ce fierbe. Daca oala ta arata cam asa, inseamna ca ai avut succes in operatiunile de pana acum (ceea ce nici nu a fost prea greu, sper):

Acum mai urmeaza o tura de fierbere, timp in care poti sa faci ce vrei tu. Vezi cat timp liber iti ofera o ciorba? Dupa ce toate au fiert bine-bine, e momentul sa pescuim prin oala si sa scoatem tot ce gasim in alt vas. La final, trebuie sa ramana doar zeama. Daca arata galben si apetisant, inseamna ca ti-ai atins scopul. A mea arata cam asa:

Nu va grabiti sa faceti altceva cu ingredientele proaspat scoase din oala, ca mai avem nevoie de cate ceva de pe acolo. In primul rand de carne, bineinteles. Pe care - stiu ca e activitatea ta preferata - trebuie sa o pigulesti de pe oase si sa o bagi inapoi in supa. Nu si oasele, bineineles. Si ca sa nu zicem ca mancam o ciorba fara legume, e bine daca tai fasiute o parte din morcovii fierti anterior si ii arunci si pe ei dupa carne.

Urmeaza ultima etapa. Daca ai inchis focul de sub oala, aprinde-l din nou. Daca nu l-ai inchis, sa-ti fie rusine ca nu te gandesti deloc la economia mondiala. Ma rog, macar nu mai trebuie sa il aprinzi din nou. In timp ce ciorba inainteaza din nou spre punctul de fierbere, tu poti sa bati galbenusurile oualelor si sa le amesteci cu smantana. Sfatul meu e sa faci asta intr-un vas mai mare, o sa observi imediat de ce.

Asa cum iti repet de fiecare data, smantana nu se arunca brusc in ciorba fierbinte pentru ca o sa ne trezim cu un aspect dubios si cu un gust cam la fel. Cel mai bine e sa iei cate un polonic de zeama si sa il pui peste smantana, apoi sa amesteci. Si tot asa, pana cand amestecul devine cam la fel de cald ca ciorba si poate fi turnat in oala fara riscuri majore. Pentru cei care nu au folosit vasul mai mare din alineatul precedent: na, v-am zis eu?!

Potriveste ciorba de otet, sare si piper si mai las-o sa dea in cateva clocote si cu smantana inauntru. Dar stai langa ea si amesteca, sa nu se intample cine stie ce si sa ne inecam ca minoritatile conlocuitoare la mal. Stinge focul si adauga usturoiul zdrobit. Acum e momentul sa declari ciorba gata si sa o servesti. Cu patrunjel presarat deasupra si cu un ardei iute langa. Pofta!

Limba cu masline

noreply@blogger.com (Dana) — Wed, 29 Oct 2008 15:23:00 +0000

Ei, dragii mei, va voi prezenta azi o reteta draga mie pentru ca este specialitatea mamei* (mele, evident).
*Trebuie sa mentionez ca a participat si ea la elaborarea a ceea ce vedeti in poza. Si era, draguta, foarte emotionata ca o sa apara pe blog.

Asaaa... Deci azi preparam limba de vita cu masline.
Ma simt obligata sa-i avertizez pe cei care sunt mai slabi de inger, ca limba arata scarbos, asadar nu va aruncati in aceasta aventura culinara decat daca stati bine cu stomacul... A nu se intelege ca mancarea nu e delicioasa, ci doar ca doua dintre etapele prepararii sunt un pic... mmmm... dezagreabile.

De ce vom avea nevoie:
1 limba de vaca
2 gogosari
1 ceapa
3-4 catei de usturoi
2 lamai
masline negre
1 cutie pasta de rosii
3-4 linguri de faina
piper boabe
dafin

Ce facem:
Eu sper ca bine...
Si pe langa bine mai facem urmatoarele:
Fierbem limba cam vreo 2 ore. Mama tine sa mentioneze ca limba e foarte tare, ca atare, trebuie sa o fierbeti cel putin 2 ore. O sa va prindeti ca e gata in momentul in care pielita de pe suprafata ei se umfla si face niste basicute. Infigeti si o furculita sa testati fragezimea. (Eu v-am avertizat ca e un pic scarbos, asa ca, daca doar citind acestea ati simtit micul dejun facand drum intors, va recomand sa stati frumusel pe locul vostru si sa gatiti altceva, sau in loc de limba sa folositi piept de pui sau curcan).
In timp ce fierbem limba, punem la fiert si maslinele (nu mult, asa, cat sa se inmoaie un pic).
Daca e totul in regula, scoateti limba pe un carpator ( pe un fund de lemn, in cazul in care sunteti de prin alte regiuni) si decojiti pielita de deasupra.
NB: Pielita se va curata cel mai usor cat limba este aburinda. Atata doar sa nu va ardeti!
NB2: NU aruncati apa in care ati fiert limba ca o folosim mai incolo!
Taiem apoi limba feliute( 2 mm grosime, intervine mama. Deh, inginer, la ce sa te astepti!?), asa cum se poate vedea in imaginea alaturata si daca suntem perspicace, vom observa ca am curatat lamaile de coaja si ca le-am feliat si pe ele. Daca nu suntem...asta e, o sa ne intrebam nedumeriti la sfarsit: "Si cu lamaile ce fac?!"

Intr-o oala, tigaie sau ce aveti voi ( numai nu farfuriute, canite, ceinice, etc...) punem niste ulei, asa cam cat sa acoperim fundul recipientului (zise mama). Aruncam in ulei ceapa taiata pestisori (zic eu) si julien (zice mama si scriu eu, asadar daca e gresit, ma iertati), usturoiul curatat si taiat bucatele si gogosarii, tot bucatele.
Punem capacul si asteptam sa se inmoie toate chestiile.
Sfat via mama: cand ridicati capacul ca sa testati si sa mai amestecati putin ingredientele, nu il fluturati aiurea, ci tineti-l deasupra oalei, astfel incat lichidul condensat sa se scurga inapoi in oala.
Acum ca am testat gogosarii si am observat ca sunt moi, putem sa punem: limba, lamaile, piper boabe, frunze de dafin, si maslinele fierte. Peste toate, turnam cateva cani din zeama formata in urma fierberii limbii. (Daca ati aruncat-o din obisnuinta, trageti-va o palma peste frunte si puneti niste apa).
Punem capacul la loc si trecem sa facem sosul.
Intr-un castron, punem cam 3-4 linguri mari de faina. Neaparat intai faina. Incoporam apoi, jumatate din pasta de rosii, amestecand continuu sa nu se faca bulgarasi si adaugand si putina apa rece cat sa obtinem o compozitie lichida.
Cand am terminat de omogenizat, turnam continutul peste restul de ingrediente, potrivim de sare si piper, turnam si restul de pasta de rosii si mai lasam sa fiarba... cam un sfert de ora.

Gata! Se poate servi cu cartofi natur, paste, orez... cam orice care intra in categoria garnituri. ("Cam" ala e pus acolo pentru voi astia care v-ati gandit la cartofi prajiti... Nuh, nu merge! Stati jos, 2!)

Dobar tek!

Vita cu cartofi si sos vanatoresc

noreply@blogger.com (Ioana) — Mon, 27 Oct 2008 18:37:00 +0000

Daca stam sa ne gandim, mancarea asta e culmea nesimtirii. Adica ne laudam ca facem sos vanatoresc si il asezam langa niste vita cat se poate de domestica si care nu a fost vanata in viata ei. Mda... Trecand de aceste consideratii introductive, sa vedem cum ne putem da noi mari ca suntem vanatori. Ne trebuie:

juma' de kilogram de carne de vita
3-4 cartofi medii
2 morcovi
1 ceapa
4 catei de usturoi
2 linguri de faina
jumatate de pahar de vin rosu
cateva linguri de ulei, preferabil de masline
cimbru
foi de dafin
sare
piper

Ia carnea de vita si tai-o cubulete nu foarte mari. Cu cat mai mici, cu atat se patrund mai bine si devin mai mestecabile. Sper ca stii ca pe un bucatar bun il recunosti dupa cum gateste vita... La fel, taie cubulete sau orice alte forme geometrice vrei tu cartofii si morcovii. Toaca marunt ceapa si usturoiul.

Acum ca am incheiat etapa de pregatiri, insfaca o tigaie, pune o lingura de ulei in ea si incinge-o. Pune ceapa la prajit si las-o pana se rumeneste. Cand e aproape rumenita adauga usturoiul, mai lasa un minut si apoi extrage-le pe ambele din tigaie.

In aceeasi tigaie (sau in alta, daca iti place variatia) mai incinge doua linguri de ulei si rumeneste putin vacuta. Adauga deasupra faina, amesteca bine-bine ca sa nu cumva sa faci o mancare presarata cu bulgarasi, si apoi stinge cu o cana de apa. Nu ca s-ar fi aprins ceva ce trebuie stins, dar asa se zice, ce vrei. Trebuie sa par si eu un bucatar serios, obisnuit cu jargonul.

Toarna compozitia intr-o cratita mai adanca, adauga ceapa si usturoiul pe care deja le-am prajit mai sus, pune vinul si condimenteaza cu cimbru, dafin, sare si piper. Adauga morcovul si cartofii. Acopera cratita si las-o la fiert o ora - ora si jumatate. Da, stiu ca e mult, dar dureaza pana se fragezeste vita. Te-as sfatui sa verifici din cand in cand ca mancarea sa nu ramana pe uscat si sa se scrumifice. A, si sper ca ai noroc de cratita buna de care lucrurile nu se lipesc, altfel s-ar putea sa razui ingredientele de pe ea la sfarsit.

Incearca sa nu amesteci prea des, altfel legumele din mancare se vor sfarma. Dupa ce a trecut timpul mancarea este - surpriza - gata. Presara niste patrunjel verde deasupra si serveste-o. Pofta buna!

Branzeturi

noreply@blogger.com (Ioana) — Fri, 24 Oct 2008 12:49:00 +0000

"Cum puteti guverna o tara care are doua sute patruzeci si sase de varietati de branza?" se mira, candva, generalul Charles de Gaulle. Referindu-se, bineinteles, la Franta.

Nu va voi prezenta acum toate varietatile franceze de branzeturi, pentru ca ati adormi, de buna seama, inainte de a atinge suta. Dar ma voi opri asupra catorva tipuri de branza mai cunoscute si pe la noi, din Franta si de aiurea, despre care o sa va spun cateva cuvinte.

Sa incepem cu regina branzeturilor, deja amintita Franta:

Branza Roquefort este o branza facuta din lapte de oaie cu mucegai albastru. Doar nu va asteptati ca o branza frantuzeasca sa indrazneasca sa nu aiba mucegai... Chiar daca mai exista si alte tipuri de branza asemanatoare, legile europene nu permit sa aiaba numele de Roquefort decat acelora maturate in cavernele naturale Combalou din
Roquefort-sur-Soulzon, mucegaiul specific gasindu-se in aceste caverne. Este o denumire de orgine controlata, acelasi lucru pe care il intalnim si la noi in tara, in principal la vinuri. Aceasta branza este alba (cu albastru, evident), usor cremoasa, cu un gust putin "acidulat" si cu miros specific. Legenda spune ca a fost descoperita de un tanar cioban, care manca niste branza, cand a vazut o fata frumoasa la distanta. A plecat in cautarea ei si, cateva luni mai tarziu, cand s-a intors, branza sa era mucegaita - devenise Roquefort.

Daca la Roquefort mucegaiul e raspandit in tot "corpul" branzei, la Camembert acesta se afla doar la suprafata si este de culoare alba. Camembert-ul se produce din lapte de vaca nepasteurizat. Initial este o branza destul de tare, dar se fluidizeaza pe masura ce "imbatraneste". Celebrul tablou "Persistenta memoriei" a lui Salvador Dali, care infatiseaza niste ceasuri topite, a fost insiprat, povesteste artistul, de niste role de Camembert care se topeau la caldura soarelui.

E momentul sa parasim Franta, indreptandu-ne spre Elvetia. Aici vom gasi:

Branza Emmental: o branza de culoare galbena (din cauza asta noua, romanilor, ne cam vine sa ii spunem cascaval), de o duritate medie si cu gauri in interiorul sau. Are un gust picant, dar totusi nu foarte iute. Se prepara din lapte de vaca si nu are o denumire de origine controlata, motiv pentru care este produsa cam peste tot.

Branza Tilsit este o branza de culare galben deschis, suficient de moale. Si pentru ca nimic nu este mai specific elvetian decat ceasurile si gaurile din branza, si in Tilsit intalnim pe ici, pe colo, mici gaurele.

Pentru ca suntem aproape, sa trecem in alta tara de mari mancatori de branza: Italia.

Branza Gorgonzola este o branza cu mucegai verde-albastrui, preparata de mai bine de 1000 de ani si folosita adesea in bucataria italieneasca, topita in risotto, servita langa polenta (asta ar fi mamaliga lor) sau chiar folosita pentru pizza.

Bine cunoscuta Mozzarela este un termen generic, pentru mai multe feluri de branza italieneasca, care sunt mai intai infasurate si apoi taiate (mozzare inseamna a taia). Este in general o branza alba, cu o textura speciala, de "fire" de branza. Se foloseste in principal pentru pizza, dar si pentru multe tipuri de lasagna.

Mascarpone este o branza-crema, constand din smantana dulce in care este lasat sa se formeze acid tartaric. Este folosita mai ales pentru prepararea celebrului Tiramisu.

Parmigiano-Reggiano, sau Parmezan, cum ii spunem noi, este o branza foarte tare, granulara. Este amintita in Decameronul lui Bocaccio, care vorbeste despre un munte de parmezan, facut sa acompanieze macaroanele si ravioli. Se foloseste mai ales rasa, presarata deasupra diferitelor mancaruri.

Ricotta este o branza mai speciala, nefiind facuta propriu-zis din lapte, ci din zer. Este asemanatoare cu urda noastra.

Acum ca am terminat cu cei trei mari in materie de branzeturi, sa vedem ce mai gasim notabil prin alte parti:

Danish Blue sau Danablu este o branza cu mucegai albastru, produsa in Danemarca. Cu toate ca a fost creata cu intentia de a copia Roquefort-ul, gustul sau este mult mai "bland".

Feta este o branza greceasca, preparata din lapte de capra si de oaie. Este oarecum asemanatoare cu telemeaua, dar este mult mai cremoasa. Din anul 2002 a capatat si ea o denumire de orgine controlata, dupa un adevarat "razboi" cu Danemarca, care producea o branza asemanatoare.

Articole asemanatoare:

Diverse sosuri si cu ce se mananca ele
Carne de vita cu sos Gorgonzola
Pui cu rosii si mozzarela