Karioka

Nu-i mai atarnati ca pe sacose.

2012-05-22T18:57:00.004+03:00

Pentru cei care-si poarta copiii incorect, renuntati va rog la orgolii de mahala si investiti in ceva care a primit un aviz ortopedic. Sau nu-i mai purtati naibii deloc.
Ar fi mai multe de spus, dar de ce sa mai spun eu cand a povestit asa frumos mamica aceasta aici.

Amice, esti un dobitoc.

2012-05-22T09:51:00.000+03:00

Trebuia sa platesc intretinerea. Intre 8 si 9. M-am invartit o ora cu Alex ba in sling ba pe jos pe tricicleta ba de manuta. Nimic.
Vizavi, trei fetite zgomotoase cromatic si auditiv, pe role, in parcarea interioara - goala - a unei firme, supravegheate de un domn carunt.
Apar 2 baieti pe role, vor sa se alature, fetitele chiraie dramatic si domnul carunt ii indeparteaza. Fetitele se aduna multumite intr-un coolt si ciripesc victoria. Mie imi vine in minte "For the Birds" - Pixar.

"Toti prietenii mei sunt acolo"
Cobor ochii si dau de un baietel plinut, aproape ciocolatiu. Cu sprancene negre, burtica si ochi catifelati.
"De ce nu mergi sa te joci cu ei?"
"Pentru ca nu am voie. Individul acela mi-a vorbit urat si nu imi permite."
Ma foiesc mental, surprinsa de dictia bizara. Ma uimeste dictia copiilor "de azi" si alegerea cuvintelor, intonatia. Copiii care sunt lasati prea mult la tv sunt atat de usor de ghicit, parca ar purta un tricou cu "Disney is my only friend". Recunosc de la o posta exagerarea vocalei, limba de lemn a traducatorilor si intonatia scartaita a actorilor care dubleaza. Fuck Disney.
"Nu te lasa sa te joci acolo?"
"Nu, m-a gonit." Si genele lungi se pleaca asupra ochilor, intr-o tristete dezarmanta.
"Ai facut ceva?"
"Nimic, m-am dus sa ma joc doar."
"Individul" e portarul care ma spioneaza mohorat de dupa baricada de sticla a usii de la firma. Cica l-a facut nesimtit si principalul motiv pentru care l-a gonit e ca "pentru ca nu stiu sa vorbesc". Ce porcarie. Dau sa trec strada sa ma iau de el dar apoi imi reamintesc ca in fond e un spatiu privat. Hm. Atunci alea mici de ce se joaca acolo? Ce-o fi avut cu asta micu, i-o fi zis vreun neologism care l-a pus in dubii. Sau o fi tigan. Ma mai uit odata la baiat, e brun cu accente de catifea si desi tenul pluseaza, accentul si atitudinea nu fac parte deloc din specificul natiei. Un copil de tigan (si acu scuzati rasismul) l-ar fi pus la punct sau umplut de noroace verbale pe respectivul paznic. Daca scena asta se petrecea in Baicului, in zona in care am stat eu acum ceva ani, paznicul ar fi fost deja asediat de mama, bunici, tati, unchi, matusi, veri iar usa aia ar fi fost mata de atata scuipat. Deci poate n-o fi tigan si paznicul poate n-o fi vreun porc rasist. Sau poate da. Sau poate a facut asta micu ceva. Le-o fi speriat pe astea. Insa baiatul pare atat de inofensiv si moale, rasuceste un betisor cu mainile grase incat tai de pe lista posibilitatea asta. Pff...hai sa ma duc totusi.
Nu apuc, pentru ca interlocutorul meu ma intreaba "Acesta este copilul tau?"
"Da"
"Ce varsta aveai cand te-ai casatorit?"
"25 de ani"
"Oh!" exclama teatral micul meu intervievator. Dupa pauza de rigoare, adauga "asta este mult, in comparatie cu mama mea."
"Mhm..." cad si eu de acord, intr-o doara.
"...mama s-a casatorit la paisprezece ani."
E randul meu sa exclam un "oh!" prudent si sa ma gandesc "frate, paispe ani, la paispe ani nici nu stiu daca aveam par la..."
si gandurile mele murdare sunt intrerupte iarasi de dictia cristalina
"Sora mea are treisprezece ani iar eu noua".
Continuam discutia, mai vorbim de "individ", imi povesteste ca se va muta in curand "intr-o vila la Pipera", de cele trei masini pe care le-au avut pana acum, de cainele de la vila. Il incurajez spunandu-i ca acolo va avea prieteni noi si ca macar va scapa de "individ". Aproba cu un entuziasm mimat politicos.
Apare un alt baiat, tot pe role, transpirat tot, il abordeaza direct "baiatu' ia zi, ai vazut doi baieti..." si ii descrie pe cei goniti de domnul carunt. Nu aude sau nu baga in seama formula de salut cu care a fost intampinat "Buna! vrei te rog sa te joci cu mine?" si ceva in mine se strange ghem, ok poate avea dreptate sa nu se entuziasmeze prea tare, poate e fix din categoria nefasta a lui "vrei te rog sa te joci cu mine" care ajunge pana la urma sa se joace doar cu cele o suta de masinute singur prin sufragerie, cu Disney in fundal. Futu-i ma-sa de selectie sociala.
Baiatul pleaca, apare cineva la balcon si intreaba ceva intr-o limba hrascaita. ii spune Mustafa. Ah ok, ma iluminez. Sunt arabi. Mustafa povesteste incidentul intr-o araba presarata cu romana, "...nesimtit...idiot...nu ai ce cauta...pleaca". Mda.
Apare si tatal care converseaza intr-o romana stricata cu el, tot de la balcon
"Muztaba, ge s-a indamblat?"
Aceeasi relatare, dar intr-o romana fluenta si bizar de corecta. Ultimul tip pe care l-am auzit vorbind atat de corect e mort de cativa ani si se numea Pruteanu. S-o fi reincarnat in asta micu. Ce ghinion. Oricat de corect ar vorbi n-o sa treaca vreodata de zidul de indivizi.
Spre dezamagirea ambilor (visam sa iasa cu un iatagan ceva sau barim o petarda), tatal rezolva conflictul pe principiul inteleptului: cedeaza.
"Daga a zis za nu te duci, nu te mai du acolo."
Clanc. S-a inchis fereastra.
"Dar nu am cu cine ..."
Il iau pe Alex in brate, jenata, si imi fac de lucru cu slingul.
"...sa ma joc."
Alex casca, e somnoros, tipa de la intretinere mi-a tras clapa. Dau sa plec dar il reasigur pe Mustafa ca in nici un caz n-are dreptate individul, ca e un baietel destept si ca stie sa vorbeasca mai bine decat multi dintre cunoscutii mei. Imi raspunde iarasi, cu aceeasi politete impaciuitoare "Multumesc". Mda. Apa de ploaie, eu cu complimentele mele. Ridic ochii instinctiv si dau de alta pereche de ochi, puternic fardati, care imi zambeste recunoscator. Mama lui Mustafa a iesit si ea sa arunce un ochi. Flutur o mana si ma duc spre casa.

Ma tem de fundamentalistii religiosi de orice factura ar fi; si ma tem de Islam ca forta in asa hal incat evit pana si sa imi imaginez cum ar fi daca ar fi sa fie ce vor ei sa fie. Insa nu cred ca tratand urat ORICE emigrant arab, izolandu-l de mic si injurandu-l, ne alegem cu ceva bun. In nici un caz nu ne pictam portretul de "caini necredinciosi" in culori mai pastelate.

Deci stimate individ, n-am ce sa-ti fac pentru ca pana la urma pazesti un spatiu privat. Esti un dobitoc impaclit, atata pot sa-ti spun. Te temi de oameni pe care nu-i cunosti si te cuvinte pe care nu le intelegi. Sunt sigura ca te-ai dus acasa si i-ai povestit strambei de nevasta-ta cu mandrie cum ai aparat tu firma si patria si norodul de asaltul otomanilor, reincarnat intr-un baietel grasut de noua ani. Care folosea cuvinte din mai mult de doua silabe, spre scarba si spaima ta.

Later Edit:

am uitat sa scriu in post ca dupa ce a inchis ta-su fereastra

m-a intrebat

"oare de ce te simti foarte greu cand iti vine sa plangi?"

Lamaita si fostul receptioner

2012-05-08T23:45:00.001+03:00

Pe Lamaita am auzit-o mai intai protestand cu vocea ei dogita si indignata "stai, bre! vrai sa ma dai jos din tren! poate cazi si zice lumea ca te-am aruncat io"
Am aruncat un ochi si desi n-aveam chilotii de Superman la mine, am decis ca ar fi momentul sa intervin. Un nene cherchelit, inspre 60 de ani, se inclina in afara zumzaind cu afabilitate de chefliu "Aici e Ploiestiul?.....eu la Ploiesti cobor...deci cobor acum"
L-am reasigurat si eu ca mai e pana la Ploiesti apoi am revenit la locul meu, cum victima parea de altfel stapana pe situatie si se indepartase, strangandu-si scarbita fusta si parul intr-o parte. Apoi am constatat ca de fapt statea langa mine in tren, pe partea cealalta.
Spre neplacerea mea, mosuletul chefliu a revenit si s-a asezat fix langa mine rnjind tamp si mirosind puternic a pisat, trascau si haine nespalate. Am predat armele, mi-am insfacat bagajul si am sters-o langa Lamaita, declarand "ne cunoastem, suntem impreuna". Mi-era mila si rusine sa explic realitatea; nu si Lamaitei insa, care desi s-a amuzat de subterfugiul meu, i-a repetat in dese randuri "Puti, bre! pute tot pa tine".
Si uite-asa am petrecut timpul.
Chefliul s-a dovedit o jalnica epava a ceea ce ar fi fost pe vremuri o persoana interesanta si cultivata. S-a plans de femei, mai precis de faptul ca fug de el ("pai daca puti!" a punctat crud dar just Lamaita), de pretul incredibil al unei nopti la hotel, petrecute cu una din gara careia i-a dat doua pachete de tigari si niste muschi. Lamaita scutura din cap, scarbita. "Ce n-o dusasi, bre, in ghena? Pa doo pachete da tigari si iti trebuia hotele? In ghena, de unde-ai luat-o". Ezitant, fustangiul prizarit pluseaza "dar i-am luat si de mancare" (Lamaita tot dispretuitoare dar amuzata, se stramba) "muschi din ala bun, salam fin, muschi tiganesc..." Lamaita il incurajeaza "e hai ca s-aduna, muschi, salam, tigari..."
In rest, Lamaita isi petrece timpul descusandu-l. Ma uit la ea si imi reconfirm in gand teoria mea ca orice tiganca are limbarnita si ar fi buna de luat interviuri in locul tutelor astea de pe la televizor. Nici macar nu-si da silinta, se cunoaste ca isi exerseaza lenes o parte din talent ca o pisica satula care nu lasa totusi un soarece sa plece. Rasucit din vorbe, batranelul scuipa tot. Are 10 milioane pensie si bani in banca; Lamaita intreaba cati si la ce banca, eu incep sa ma ingrijorez si incerc sa schimb subiectul; mi-e sila si mila de el, mai mult sila dar orisicat. Raspunde insa afabil ca mai are vreo cinci mii de euro, partea lui de mostenire; ca e din Valcea, ca sta in casa parinteasca si ca umbla prin tara cu trenul din gara in gara "dupa gagici" "dupa boschetare" il corecteaza necrutatoare Lamaita. Apoi incearca sa ne agate pe amandoua spre amuzamentul punctat de hohote puternice al Lamaitei si spre iritarea mea crescanda; din fericire noua mea companioana de drum isi inteteste mistourile iar eu scap neobservata pentru moment. Insa el revine, cu insistenta caracteristica chefliilor si declara "ehei, eu sunt umblat prin lume, cate limbi straine stiu..." si scepticismul meu e scuturat cand ma intreaba cateva fraze uzuale (ce mai faceti, cum va numiti, unde mergeti" pe rand in engleza, franceza, italiana, germana, spaniola si inca vreo doua pe care le intuiesc a fi rusa si portugheza.
E randul nostru sa fim surprinse, Lamaita converseaza cu el intr-o franceza clara dar spoita de poleiala accentului tiganesc - si cu atat mai sonora, intorcand capete si priviri curioase. Eu refuz sa-i zic numele meu desi tocmai ma intrebase in aproape toate limbile UE; il iscodesc totusi si incepe sa povesteasca, intrerupt si amnezic dar suficient de coerent, ca a fost receptioner in Grecia zeci de ani, la un Youth Hostel si ca inainte de asta a lucrat "la petrol" si de aici pensia mare; Imi povesteste toate astea intr-o engleza fluida pe care o traduc Lamaitei curioase din fata mea. Amandoua conchidem sec "si praful s-a ales, bautura, vezi"
Insa povestea fostului receptioner recade in obsesia plicticoasa a femeilor; incepe sa isi aminteasca de turiste, ehe, ce de turiste veneau, ce de studente, din Suedia, din Franta, de peste tot, ce femei mai erau.
E randul meu sa fiu descusuta dar sunt mult mai zgarcita in povesti. Se intrerupe brusc din peroratia despre femei sa observe "ia te uita ce ochi luminosi aveti!" si apoi, facand o legatura pe care n-o pot deduce intreaba "ce facultate ati urmat?" ii raspund si conchide satisfacut "aha, de aia."
Driblez atentia in campul Lamaitei "poate stie sa-ti ghiceasca", se invioreaza si povesteste de o ghicitoare din Ploiesti, ce castel are aia, "cu aur pe acoperis, aur domle". Lamaita asculta atent coordonatele, apoi intreaba strada, completeaza adresa si detalii arhitecturale obscure apoi explica spre surprinderea noastra "aia-i soru-mea, vine si ea maine la spital". Inviorat, receptionerul propune "sa ma duc la ea sa ma dezlege, cred ca-s legat de nu prind gagici", Lamaita se umfla de ras si aproba "du-te du-te, legat esti", eu protestez "nu te duce domle, te dezleaga de pensie" si radem tustrei pe trei tonalitati; eu la mijloc, receptionerul chitcaind intrerupt si Lamaita acoperindu-ne in tonuri ample de bas.
O tine asa pana cand il avertizez ca urmeaza cu adevarat Ploiestiul. Pleaca, aruincandu-ne o ultima privire aburita si zambind larg. Incearca sa ne ia numerele de telefon, raspund ca telefoanele noastre sunt la sotii nostri. Lamaita se amuza "si apoi crede ca mi-am luat amant!" iar fostul receptioner se amuza si el, bonom, de propria depravare "si inca ce amant!..." si hahaiala se amplifica la unison. Are ochi albastri, enormi dupa lentilele groase, cetosi, e slab, zbarlit si cara cu el o geanta prafuita. Ne uitam cu parere de rau dupa el; eu gandindu-ma la viata lui, Lamaita, mai practica, la sursa de amuzament "ne distram cu el, acu imi pare rau ca pleca."
E randul Lamaitei sa povesteasca. Se duce la sora sa, care va fi operata a doua zi. Sunt sase surori si toate stau la spital cand se interneaza vreuna. Ultima data, bolnava isi pierduse pofta de viata, de mancare, tanjea; au dansat, au glumit, au hranit-o cu lingura si au repus-o pe picioare.
Are trasaturile faciale comune etniei; ochii rotunzi, mici, de culoarea aceea gri-verde-inca ceva, cercetatori si vii; arcade descendente, frunte tesita, pometi puternici si nas mic, usor acvilin. Gura cu dinti de aur e frumoasa, bine conturata. O vad ca se cauta sa se stearga pe maini - atinsese ziarul fostului receptioner si declara "si hasta pute, bre! toate put pa el" - si-i ofer un servetel umed. Se sterge meticulos pe mainile cam mari, cu unghii frumoase, ingrijite, apoi scotoceste in geanta dupa o sticluta de parfum si da un puf discret in podul palmei, ceea ce ma amuza. Obiceiul asta l-am avut si eu, pana sa constat ca parfumurile traznesc daca-s aplicate pe zone fierbinti - podul palmei, gat, coapsa - si ca usuca pielea mai ceva ca spirtul.
Are sase copii si e mandra si fericita ca i-am pus intrebarea si poate sa si-i laude.Ma uit la sanii ei rotunzi, semeti inca sub bluza subtire, decoltata, si ma intreb oare cati prunci ar mai trebui sa hraneasca ca sa le pes de gravitatie sau varsta. Probabil niciunul, probabil Lamaita isi va duce tatele de piatra si dintii de aur cu ea in mormant. Are parul lins pieptanat in coada pe spate; si-l da intr-o parte dintr-un gest reflex, sa nu se aseze pe el.
Daca tot si-a afirmat etnia din primele secunde "ai zis ca suntem impreuna, ai vazut ce fata o facut, io tiganca, tu romanca, de unde atata haha") ma apuc s-o descos. O intreb de stabori, de Cioaba, de imparatul Iulian, de gabori, de laiesi, de ursari, de lingurari. O intreb daca limba tiganeasca e la fel peste tot, daca intelege tiganii nascuti in Spania sau in Germania, ma asigura ca da, e aceeasi limba "e mai talmacita da te-ntelegi". Trec politicos peste intrebarea nerostita "dar ce faci in Franta", nu de alta dar prevad cateva posibilitati si amandoua probabil ne dorim acelasi lucru, sa palavragim neutru si sa treaca timpul mai usor pana ajungem in Bucuresti.
Ajungem la copii, spre satisfactia mea launtrica o aud bombanind o parere pe care si eu mi-o asum "atata le zice, sa nu pune mana pa aia, sa nu pune mana pa hailalta, ca microbi, ca alea si sta cu ei in spetale si sa-mbolnavesc intr-una. Da aia, ca ii tine infofoliti si-i pazaste ca pa moaste"
O intreb daca si-a casatorit ea copiii, neaga initial "nu, si-a ales ei pa cine a vrut" dar se dezice imediat. Le-a ales nurorile a doi dintre fii; la unul a anulat logodna initiala, deoarece la negocieri potentialul socru i-a vorbit urat iar fiul, jignit, a pus capat relatiei conchizand de altfel oarecum jur "daca o injuri pa mama inainte de nunta, cand om face copii impreuna ce faci, te pui cu parul pe mine si pe ea?"
La al doilea recunoaste pe jumatate ca a gresit la ales; nu-i placea de ea si s-au despartit.
"Era cam scurta, cam grasa, da io i-am zis da cine sa m-asculte, i-am zis: fata mea, uita-te la mine ca nu te-nvat de rau, zambeste, umbla si tu mai vesela, pune farfuria pa masa frumos, daca umbli asa ciufuta cine sa te placa. Aduceam manichiurista, coafeza acasa, toata lumea isi facea unghiile de la mine din casa, ea nu. I-am zis, fii curata; spala paru sa scartaie, spala mana, spala picioarele ca la asta te uiti prima data: in cap, la maini si la picioare, ca daca astea is jegoase e clar cum e restul. Spala (se loveste franc peste pantecul invesmantat in catifea turcoaz) bucata aia da carne, ca atatica e, nu e mult da spalat la ea, sa fii curata si vesela. Ea nimic!"
Aprob prudent din cap intrebandu-ma ce alte sfaturi o mai fi primit nora cea ciufuta si scurta dar Lamaita nu ma lasa mult sa ma intreb si explodeaza sonor "Io le-am zis la toate fetele si nurorile mele, sa ma crezi, le-am invatat, sa-ti miroasa pizda a parfum!" Compartimentul se framanta de rumoare si cateva capete indignate se intorc catre noi; imi suprim un hohot de ras si decid sa ignor scandalizarea generala. Lamaita continua imperturbabil "sa iti fie pizda curata ca apa de-o bei si sa miroasa a parfum! ca daca nu, sa duce la alta la care miroasa a parfum. Pai nu?"
Revenind la familia ei, i se lumineaza fata si deodata Lamaita e frumoasa si mandra, in fusta ei turcoaz si cu ochii scanteind.
"Asta e cea mai mare mandrie a mea, imi creste inima cand intind masa da doispe persoane si ii vad pe toti si eu sa servesc la masa, sa vad doispe oameni mancand si sa ii stiu toti ai mei"
Se apropie Bucurestiul, ajungem iarasi la tigani. Se declara "tiganca romanizata" si rade dispretuitor cand intreb de termenul de rrom. Inainte de asta ma asigurase ca probabil Cioaba si Iulian "is imparati acolo la ei, nu la noi". Imi garanteaza ca "daca te duci la tigan si zici ca ti-i foame nu te lasa pana nu te saturi", dezaprob mental dar dau din cap ingaduitor si ma intreb ce-ar face Lamaita daca s-ar trezi cu mine la usa zicand ca am sapte frati acasa si mi-i foame. Probabil m-ar lua in Franta sa scoata un folos de pe urma mea si m-ar satura, dar nu neaparat de mancare. Sau poate mi-ar da ceva, mai stii.
Imi povesteste cum data trecuta cand au stat in salon cu sora lor o pacienta romanca s-a plans sotului, de fata cu ele "nu pot sa respir din cauza tigancilor astea imputite". Cum a doua zi a facut insa o criza de astm si a trebuit sa gesticuleze fix catre imputite sa ii dea inhalatorul, pentru ca doar ele stateau de garda; asistentele erau duse. "Io nu i-am zis nimica da cumnata asta a mea i-a dat inhalatoru, a facut acolo puf puf cu el cum i-a aratat si i-a zis "acu nu te mai sufoc, hai?"
Ma uit la ea si discret inspir mai adanc; nu vine nici un miros urat dinspre ea, miroase a balsam de rufe, sapun si parfumul din geanta; totusi cunosc stereotipul cu "tiganii put" si mi-au mutat si mie nasul destui; un miros crancen de urina si ranced. Insa acelasi miros l-am simtit si la romani, la babe incotosmanite in 336, la administratori nadusiti si chiar si la unul din profesorii din liceu.
Se apropie Gara de Nord, ne indreptam spre usa; suna Alin si eu scotocesc pierduta in propria geanta intrebandu-ma unde mi-o fi telefonul. Mi-l gaseste Lamaita din ochi, spre uimirea mea sincera "iti suna telefonu, e in buzunaru ala din spate in geanta". Ba sa fiu a dreacu. Radar, frate.
Ne despartim scurt pe peron. Partea rasista si sperioasa din mine ma indeamna sa ma pipai discret in buzunar dupa mobil si portofel. Partea blanda si iubitoare de oameni ma face sa-i urez multa sanatate Lamaitei si sa adorm zambind, cu gandul la fusta ei de catifea turcoaz.

Cratime si alte dileme moderne

2012-04-28T11:14:00.002+03:00

Daca vreodata cunostintele tale ti se par subrede, viziteaza http://scri.ro/

E un site bun, concis, util, necesar. Mi-as fi dorit sa fiu macar o zi din viata atat de utila.

Iata un mic interviu cu autorii blogului:

Karioka: Mulţumesc mult. În cinstea acestui eveniment mi-am pus diacriticele, pe care le consider un fel de tocuri ale scrisului; le pun rar, merg greu şi abia aştept să mi le dau jos.

Emi & Alex:

Apreciem efortul și să știi că-ți stă bine așa

De cât timp există proiectul scri.ro şi cum a demarat?

Cred că fix zilele astea împlinește 2 ani. Există o dată de început formal și există momentul în care ne-am disciplinat să adăugăm conținut constant, dar fără bife în calendar. Motivul pentru care ne-am apucat de treaba asta a fost o simplă și dureroasă observație – am constatat că limba română e din ce în ce mai chinuită, iar asta se vede foarte clar în mediul on-line printre comentarii și statusuri. Fie că simțeam uneori impulsul de a-i corecta pe unii, fie că mă abțineam, am decis că merită să încerc să schimb ceva și am început să scriu despre ce mă doare într-o formă cât mai accesibilă, nu neapărat didactică, pentru că oricum nu mă recomandă decât experiența de utilizator (destul de riguros) și nu studiul aprofundat în domeniu.

Atrageţi atenţia asupra greşelilor de exprimare şi in conversaţiile de zi cu zi sau doar pe site? Ce reacţii primiţi de obicei?

Depinde. Sunt situații în care consider că merită să atrag atenția, dar ca în orice aspect din viața asta, trebuie să știi să-ți alegi bătăliile. Iar reacțiile tind să fie proporționale cu firea și intelectul fiecăruia, motiv pentru care și merită să fii selectiv în atenționări.

Cum combatem argumentul "nu contează cum am scris, contează că în final mă înţelegi"?

Poate fi un argument valid dacă scopul e să ne înțelegem și atât, dar mi se pare că e mai degrabă motivul leneșului. Oricum, e foarte important să te adaptezi la context – una e să scrii un SMS în grabă și alta e o teză la școală și, din păcate, generațiile care vin par să nu prea mai aibă discernământ.

Primiţi mult hate-mail?

Foarte rar. Nu e un subiect care să angreneze cine știe ce patimi.

Cum vedeţi limba română vorbită în, să zicem, 50 de ani? Cum credeţi că vom scrie şi citi în urmatorul secol?

Limba vorbită probabil că va fi mai plină de împrumuturi. De scris se va scrie în mod sigur mai abreviat, iar de citit... Mult mai rar de pe hârtie.

Există vreo modificare aprobată în DOOM sau DEX care să vă fi iritat? (exemplu: pe mine giaca / giace m-a înfiorat)

Niciun și nicio nu sunt printre favoritele mele, dar m-am adaptat. Mi se pare important pentru buna înțelegere să respectăm normele (cel puțin cele de scriere), chiar dacă nu suntem neapărat de acord.

Aveţi un scop de atins, cu proiectul scri.ro? Ce planuri aveţi pentru viitor?

Scopul și-l atinge de ceva timp, pentru că informația ajunge la destul de multă lume în fiecare zi. Mai departe, nu putem decât să sperăm ca măcar câte o cratimă rătăcită să-și găsească locul, ca urmare a unui articol de-al nostru. Iar pentru viitor, ne dorim să putem continua cu adăugarea constantă de conținut, pentru că nu e ușor să ai idei (bune) în fiecare zi.

Un mesaj pentru cei care vă citesc constant

Pentru cei ce ne citesc constant, numai mulțumiri. Pentru cei ce citesc doar o data, cu plăcere. Și pentru oricine e interesat, menționăm și cu ocazia asta că ne-am dori să avem o secțiune activă de guest-posts, unde am adăuga cu drag articole pe teme conexe site-ului.

Despre castiguri si pierderi

2012-04-26T00:39:00.002+03:00

Prima data am castigat un set de decoratiuni pentru camera copilului. Le-am tot rasucit de pe o parte pe alta, minunandu-ma de ce mari si faine erau. Si apoi am regretat amar statutul meu precar de chiriasa, plus faptul ca deja eram pe picior de mutare.
Odata ajunsi in noua locuinta am constatat ca proprietara e o octogenara tipicara si usor senila si am amanat lipitul de stickere pentru cand om avea barlogul nostru propriu. Insa cateva luni mai tarziu, prada unui impuls de moment, am scos colile si am inceput sa umplu peretii camerei de elefanti, tigri, liane, testoase, flori si girafe.
A meritat? 100%
O sa faca baba infarct daca intra in camera asta?
110%, mai ales ca as putea bate pariu ca a uitat ca avem si caine, desi stam aici de prin iarna.

Acu m-am trezit ca am castigat o pereche de jeans. Foarte fain. Trebuie sa recunosc ca aici competitia a fost mai slabuta. Sau ma rog, invers, nu stiu....jeansii erau numarul 36 si in afara de mine s-au mai gasit doar 4 silfide care sa se inscrie pentru ei. Deci am avut 1/5 sanse.

O mica parte din mine, meschina si mercantila, imi sopteste sa incep sa bantui blogurile si sa ma inscriu la tot ce prind. Un jeans de ici, un mutunache de dincoace.
Din fericire e sugrumata prompt de o MARE parte din mine care se rusineaza de asemenea porniri si baga pumnul in gura unei lacomii in faza incipienta. Chiar citeam blogurile cu pricina - unul e din categoria de toate despre toti, inclinat catre parenting totusi, celalalt e "ce pot face doua maini dibace. Ma rog, ale ei, ca ale mele sunt stangi si de lemn, daca e sa te iei dupa ce iese din ele.
Nu ma vad bagandu-ma in seama sau imbulzindu-ma pe bloguri pe care nu le citesc. Habar n-am. Mi se pare urat. Si asa ma simt cu musca pe caciula pentru astea doua chestii castigate.

una din marile mele temeri e sa nu fiu pomanagita sau atarnache. Cred ca e o reactie viscerala, dezacord voit si total cu atitudinea lui taica-meu, plescar si milog, care m-a impins in diverse situatii groaznic de jenante pe parcursul vietii petrecute cu el.

Un exemplu: intotdeauna am evitat sa vorbesc despre boala maica-mii sau in fine, despre situatia de acasa. Cu atat mai putin pentru a obtine favoruri sau mila. Mila m-a ingrozit intotdeauna; o simteam plutind ca o peltea imponderabila pe deasupra mea, in privirile celor care stiau ce se petrece. In special in ochii parintilor prietenilor / colegilor. Spre exasperarea mea, am aflat ca uneori ma mai dadeau si exemplu "uite, saraca, vai de capul ei si citeste, vorbeste frumos, se duce la olimpiade....". Prima data cand am auzit asta mi-a venit sa vars si sa plang simultan.

Tata in schimb, fix pe dos. Indemnurile sale incepeau cu"asculta la mine, Ina, te invat de bine, sunt umblat prin lume" si se terminau cu mine livida si incruntata si el explodand "nimic n-o sa iasa de capul tau!"
Indiferent daca aveam sanse sau nu, daca era admitere la liceu, olimpiada sau o simpla foaie de analize medicale, tata ma indemna sa exploatez situatia de acasa in cel mai slugarnic mod posibil.
"Zici asa, prima data zici sarumana (nu am mai zis de atunci in viata mea) dom'director si continui: sunt o fata sarmana, mamica mea e bolnava, taticul meu (nici mamica / taticu nu le-am zis vreodata ) e profesor, cadru in invatamant, am o situatie foarte grea, va rog daca puteti tine cont de ea?"

Nu pot cuantifica in cuvinte scrise cantitatea de scarba fizica resimtita doar la idee in sine. Ideea de a ma umili, ideea de a umbla cu bucile in sus si nasul in pamant, ideea de a desface brusc nodul de tacere si umbra pe care il purtam in mine, doar pentru un cacat de loc in fata la o coada sau o posibila emotionare a mai stiu eu cui dom'inspector.

Dupa ce a murit mama, textul s-a schimbat un pic, pe alocuri. "sunt o biata fata orfana, mamica a murit, taticul e profesor". Am refuzat cu aceeasi scarba, am fost expediata cu aceeasi exasperare sincera "o sa ajungi sa pasti magarii la mamai-ta in Oltenia. Nu asa se reuseste in viata!"

Cu timpul am conchis ca taica-meu e vag scrantit sau oricum, de pe alta lume. Pentru ca timpul trecea, eu crescusem, intrasem pe rand la liceu, facultate, munca, job dupa job fara sa aplic vreodata formula magica cu fetita orfana si fara sa zic vreodata sarumana. Cu toate astea, reusitele au fost mereu considerate noroc chior, nemeritat si temporar, desi traiesc pe picioarele mele de mai bine de 12 ani.

Ultima data cand a revenit sfatul asta m-a bufnit rasul. Ii povesteam lui taica-meu ca am de gand sa imi fac mutatie in Bucuresti daca reusesc. Si evident a psalmodiat cu tonul plangacios de odinioara:
"Zici asa, sarumana doamna proprietara. Sunt si eu o fata orfana.....ce razi?"
"rad pentru ca am treij de ani si la varsta asta serios ca nu mai conteaza daca esti orfan sau nu. In inca 15 ani o sa fim orfani cam toti."
"Hm. Atunci zi asa. Sunt si eu o fata sarmana...."
"Dar nu-s sarmana! nici n-am fost vreodata!"
"Ina, asculta-ma pe mine ca-s umblat prin lume....."

Nu mi-am facut mutatie inca, apropos. Insa revenind la ideea de baza. Ma bucur cand castig chestii. Doar ca sper ca le merit, pana si cand sunt niste nimicuri intr-o tragere la sorti.

Comani

2012-04-19T00:00:00.000+03:00

Gardul era cenusiu si darapanat iar unele uluci se inclinau in interior, garbovite. Pe marginile santului din exterior erau crini stacojii, care mi se pareau salbatici si ciudati fata de cei din gradina noastra, albi, cu parfum greu.
In coltul din dreapta al casei era o fantana mare, rotunda, din piatra. Era impartita pe jumatate de gardul din sarma ce ne despartea de vecini; tataie, impaciuitor, solutionase o divergenta veche oferindu-se sa mute gardul mai inspre el. Fusese probabil un orgoliu inutil al lui nea' Costica; nimeni nu lua apa din fantana de la gard, nu era curata. Uneori, cand scapam de sub vigilenta de closca a mamaie-mii, ma aplecam sa privesc inauntru si zaream vreo cizma rupta plutind.

Poarta avea o clanta patrata, ruginita, care marca orice apasare cu un "clanc" sec, pe care inca imi doresc sa il aud surprinzator de des. Zgomotul metalului batran care isi urnea mecanismul marca inceputul zilelor fericite, zilelor in care eram adusa din nou acasa. De o parte si de alta a portii strajuiau doi arbusti pe care nici acum n-as sti sa-i identific; aveau flori ca o puzderie de boabe galbene si frunze lucioase, verzi ruginii, cu spini decorativi moi in varfuri. In partea stanga erau brazii, de o parte si de alta a gardurilor laterale era cate un rand de vie. N-o apreciam deloc; adultii vorbeau cu emfaza despre ea ca fiind "producatoare neagra". Strugurii erau astringenti si cleiosi.

De o parte si de alta a aleii cu cimentul spart, in care mi-am zdrelit aproape zilnic genunchii, erau flori. Le atribuisem in gand personalitati. Eram un copil ciudat, dar nu atat de ciudat incat sa nu stiu ca ciudateniile e mai bine sa fie tinute pentru sine. Narcisele albe erau ca mama; elegante, cu parfum discret si vesnic triste, cu corola lor plecata si tija parca mult prea subtire. Trandafirii erau aroganti in catifelarea lor naprasnica; aveam din cei de un rosu dens, cu tepi cat caninii unei pisic si petale groase; albi, agatatori, impletindu-si petalele prin bolta de tamaioasa; buchetari, "ieftini" cum ii consideram eu, vazandu-i ca pe niste targoveti strident imbracati in haine roz de balci.
Crinii se randuiau imensi, drepti, cu mugurii moi si polenul abundent. Imi pareau ingamfati si cam tonti; aversiunea era inlesnita si de faptul ca o albina ma pedepsise intepandu-ma in nas cand incercasem sa miros unul. Alta data culesesem un buchet mare si il adusesem in camera. Am picat intr-un somn cleios, greu, din care m-a trezit mamaie-mea dracuind crinii, vanturand un evantai si frecandu-mi tamplele cu otet.

Inspre casa era un mic patio triunghiular, cu florile mici. Petunii, gura leului si alte marunte pete de culoare formand o acuarela pointilista, supravegheata demn de un tufis inalt din care rasareau sute de floricele marunte si liliachii.

In dreapta erau doi piersici, un cires cu fructe negre, dulci si un zarzar ce-mi lumina diminetile cu recunostinta sa. Vrusesera sa il arunce, insistasem inlacrimata sa il ierte si tataie-meu cedase plantandu-mi-l la fereastra, banuind totusi ca "n-o sa se prinda". N-a mai apucat sa il vada cum s-a prins. Era exuberant cu dantela spumoasa a florilor si zumzetul albinelor, ca o domnisoara fredonand in jupon.

In stanga trona caisul in mijlocul uneia din gradinile de zarzavat. Se bifurcase ca o prastie enorma iar fructele se zareau prea departe in soare, spre jindul meu si veselia nedisimulata a graurilor. Intr-o buna zi s-a rupt cu un parait groaznic si am mancat in ziua aceea, cu vinovatie ghiftuita, caise moarte dintr-o rana deschisa.

Nucul trona izolat si demn. Il credeam ciufut, mi se spusese ca "nu lasa sa creasca nimic in afara de troscot sub el". Ii duceam cand imi aminteam o galeata de apa sa-l imbunez, spre hazul general al celor ce vedeau un copil cat un chistoc carand apa unui copac de peste 40 de ani. Fusese sadit in ziua in care s-a nascut mama.
Aveam un leagan legat de el, in care ma zbantuiam cantand cat ma tinea gura romantele mamaie-mii. Era mandra si ma tot incuraja sa cant; admiratie neimpartasita insa si de fata vecinei care ma ruga insistent sa nu mai cant ca-i plange capra cand ma aude. Eu puneam insa si behaitul caprei la categoria laude si continuam sa racnesc

"intr-o graaadiiina incantatoare
Cu zeci de flori ce mirosea (sic!)
traia o mica privighetoare
ce printre arbori se dezmierda"

rezumand versurile uitate, un fiu de rege o vede si se ofera sa o ia la el in imparatie (transparenta metafora pentru vreo amoreza), incurajand-o cu "vino cu mine, o, frumusico". Amoreza-privighetoare nu renunta insa la emanciparea sa, declarand

"decat regina si-n colivie,
mai bine moaarrr-ta (accent dramatic aici) eu m-as vedea"

Si evident, colectia de romante taraganate pe versurile lui Eminescu. Mamaie-mea era nascuta in 1907. Rascoala trece, romantismul ramane.

Bucataria de vara era o casuta cu doua camere; tot ce mai tin minte din ea e piua enorma, din bronz, adapostita intr-una din ele. Deasupra ei era podul casei in care ma cataram precaut pe o scara putreda, revenind cu diverse carti mancate de molii. Imi aparam captura de proteste "ce-ai mai gasit , vechitura aia" si fara exceptie m-am bucurat de fiecare carte gasita sus.
In spatele ei era beciul, cu trepte alunecoase si macinate de vreme. Acolo isi dormeau somnul tihnit morcovii in ladite de nisip si rosiile acidulate in borcane.

In fata beciului era o tufa enorma de iasomie de sub care se iteau buchete de margaritar; mereu am crezut ca ele au ales sa fie acolo, mai la dos, ferite de zgomotul musafirilor. In spate incepeau gradina mare de zarzavat si curtea de pasari. Pe care am sa le descriu, stupid de minutios, data viitoare.

Pentru ca nimic nu e mai dureros dar si mai imbucurator decat sa revad cu ochii mintii casa de la Comani, pe care am regretat-o si unde ne-am dorit mereu sa revenim si eu si mama si mamaie, trei femei din trei generatii, trei secole diferite.
Idilizata sau nu, casa veche cu curtea infinita marcheaza probabil una din putinele mele perioade de stabilitate emotionala si fericire continuua. Mai tarziu aveam sa gust fericirea in hopuri, in intamplari, in noroace ocazionale, ca pe niste toiuri de tuica repezite pe gat la sarbatori. Insa tarziu, foarte tarziu avea sa revina constant, pasnic, ca un suvoi blond de miere si zambet.

Edit: multumesc mult, Mahonia era!

Doua vrabii

2012-04-17T21:15:00.005+03:00

Ma intersectez cand si cand cu doua tigancuse simpatice. Au vreo 13-14 ani dar precocitatea semintiei lor rodnice isi spune cuvantul. Una e zvelta, mladie, cu ochi codati si mijloc fraged. Cealalta e o idee mai trupesa, prevestind viitoare semetii de baragladina. Amandoua au parul lung pana la solduri, brun si despletit. Amandoua se imbraca mereu cam la fel, in colanti si tricouri stranse pe corp, impreunand rozuri orbitoare cu negru posomorat. Amandoua privesc fix, direct, scotocesc din mers cu privirea sau infrunta cu o agresivitate de manz bine hranit ocheadele trecatorilor.
Odata m-am intersectat cu ele cand ma intorceam de la serviciu, zgribulita si blestemandu-mi in gand ideea de a purta rochie si pantofi fix intr-o clasica zi de babe, friguroasa si capricioasa. Cea mladie m-a intrebat cu o sincera uimire, privindu-ma "Da nu ti-e frig asa?" si am raspuns "Ba da!" bufnind ntr-un ras spontan. Au ras si ele cu simpatie, dezvelindu-si dintii albi si drepti si cealalta mi-a povestit cum ziua trecuta se imbracasera la fel, subtire, si ce frig au mai tras. Apoi ne-am dus in drumul nostru, ele leganandu-se lenes, eu clantanind discret din dinti si numarand pasii pana acasa.
Azi am revazut-o pe una din ele; era in spatele meu, la casa la Mega Image. Mi-a inspectat din ochi sacosa si fiecare produs cu nedisimulata curiozitate; cartofii, untul, spanacul, iaurtul. Cred ca daca-i si explicam ce am de gand sa fac cu ele ma asculta cu o reala atentie. Am aruncat si eu un ochi, avea o sticla de suc dubios, socata de nu stiu ce, a platit 1 leu pe ea si cativa bani. M-am intrebat in gand ce suc o fi ala de un leu si cate porcarii ieftine or mai fi la vanzare apoi am ridicat tot mental din umeri, amintindu-mi de porcariile ieftine de pe vremea mea, Kukuruku ("bun si dulce, doar cu crema de cacao!"), suc Tropicana si dozatorul de inghetata cu straluciri radioactive.

Atat.

Curatenia de primavara

2012-04-06T16:23:00.001+03:00

Ok, va sterg din lista. Sa va @#$% in %$^& [cenzurat la rugamintea publicului sensibil] de vaci si boi spamagii. V-am scos si de data asta daca IAR ma adaugati in lista va explic si de ce v-am scos.

Uite ce e. M-am saturat pana in gat de pozele voastre cu copii, caini, femei, mosnegi, whatever schiloditi, batuti, jupuiti sau mai stiu eu ce, urmate invariabil de "distribuie si tu / da like / da share daca nu esti de acord".
Normal ca nu sunt de acord. Si daca refuz sa dau share asta inseamna ca sunt hingher sau pedofil in timpul liber?

Nu ajuta pe nimeni pozele astea. Ajuta doar o vaca cu curul mare sa se simta utila pentru o secunda. Pentru ca fix atat o duce creierul ala blegit de atatea talkshowuri si discutii circulare si fix atat o tine si impulsul de generozitate sau intr-ajutorare. Sa dea un like si-un share. Gata. Ce bine ca nu mai trebuie sa adoptam animale sau copii, ce bine ca nu mai trebuie sa ne bagam peste vecinii batausi, ce bine ca nu trebuie sa trecem babe strada, ce bine ca nu trebuie sa ne ducem sa ne inghete curul printre banchize la salvat foci, ce bine ca nu trebuie sa donez bani reali si ii pot cheltui pe ce am eu chef. Tot ce trebuie e sa dam like si share. Ura.

Undeva in varful piramidei de cacat sta cireasa imbecilismului - cei care cred in mod sincer si stupid ca Facebook / Yahoo / whatever chiar va dona 1$ de cate ori e redistribuita imaginea. Astora le doresc in mod sincer sa isi rupa mainile alea cu care tot dau fw:all si sa astepte sa se stranga clickuri ca sa le lipeasca la loc.

Mai e si categoria "oh please stalk me". Astia sunt cu precadere 98% femei. Nu stiu de ce. Habar nu am de ce doar muierile sufera atat de aprig de nebagare in seama. Poate soti prea absenti, tati prea rigizi si sex prea putin duc in decursul vietii lor la formarea acestui cumplit complex. Complexul de "nu ma cauta nici dracu". Si iata! oh, vai, ce bucurie, apare linkul perfid "da click sa vezi cine iti viziteaza profilul". Oh, dar asta poate inseamna ca se uita careva la pozele mele facute din unghiuri cvasi-artistice, sa mi se vada tatele dar nu si burta, sa mi se vada curul dar nu si celulita, sa mi se vada ochiul meu cu iris melancolic benghindu-se intr-un peisaj ce s-ar dori artistic, daca n-ar fi o reclama la tampoane fix in fundal. Si hai sa dam click, sunt sigura ca sunt turme de stalkeri care ma admira, ma doresc, ma pandesc. Si guess what, teapa. Nu se intampla fix nimic.

exista campanii reale pe Facebook dar acestea presupun intr-un final, spre dezamagirea unanima a muistelor descrise mai sus, sa faci ceva IN REALITATE. Sa donezi pana la urma bani adevarati, nu din farmville. Sa te duci sa strangi gunoaie reale. Sa adopti un caine real, nu unul virtual. Sa iti misti curul ala puturos si sa faci ceva.

Imagineaza-ti profilul managerului tau pe facebook si un status update "Click Like if you want my team to get a salary! For every like, they get a $ in their account! Facebook says so"
Ai platit vreodata cu clickuri?
Ai fost platit vreodata in clickuri? Nu, dar meriti.

Nu poti salva lumea cu un click. Nici tu, nici eu, nici altii. Asa ca, scumpe imbecil, opreste-te odata.

Ce-am mai vizionat

2012-04-03T00:48:00.000+03:00

M-am uitat la The IT Crowd - un serial in 4 sezoane cu prea putine episoade. Britanic, foarte haios.
Din pacate nu au avut o continuare; cica they did not wish to outstay their welcome. Ce nasol, fix astia. Nu puteau sa nu outstay their welcome fucking the Young and the Restless?

Am mai vazut The Help. Ok, cam previzibil si boring. Poate nu e boring daca esti american alb si vrei un Sunday evening guilt trip.

Alin sustine cu inversunare ca Angelina Jolie poate sa joace; asa ca m-am uitat si la Changeling. Se joaca pe sine, ca si Johnny Depp sau Winona Ryder. Sa fie sanatoasa, ca frumoasa deja e. Anyways, interesant de notat ca am scotocit pe net si Changeling din nefericire chiar e bazat in proportie de vreo 75% pe fapte reale. Terifiant de mult pentru subiectul filmului.

Am revazut Little Miss Sunshine, ador filmul acesta.

Revazut American Beauty, pe asta nu-l ador dar a fost fain sa-l revad. Cateva scene notabile prin erotismul de data asta neincarcat de violenta - nu stiu daca ati observat dar americanii trateaza sexualitatea cu o agresivitate demna de un pastor presbiterian.

vazut The Hunger Games, m-am oprit pe la jumate, vreau sa citesc cartea. Cica reviewurile sunt furibunde impotriva lui "ce cacat de film, ce carte faina" ok, deci daca mie mi-a trezit interesul filmul inseamna ca ar fi o carte faina de citit.
Prevad aparitia unui nou sex simbol gen Lara Croft.

Vazut Ghost World, groaznic de dezlanat si slow paced, stiu ce vroia sa fie, sorry dar nu e. E genul de film care isi doreste sa te faca sa iti pui intrebari, sa te framanti etc. Singura intrebare pe care mi-am pus-o a fost daca nu cumva Scarlett s-a nascut cu sani misto si sex appeal cat carul.

Am role!

2012-03-26T09:56:00.000+03:00

Ok, mi-am luat.

Am fost ieri cu Alin, Pat si Jen in Herastrau, le-am incercat pe-ale lui Jen mai intai. N-am cazut dar e si greu sa cazi cand te flancheaza doi in permanenta...Am bajbait si singura cam un sfert de alee. Vreau sa mai merg si n-are cine sa ma tina! Alin vad ca e mai ocupat sa importalizeze posibile cazaturi spectaculoase, probabil vrea sa ma puna pe FB sau 9gag. Mdeah.
De fapt de-acu as putea sa merg si singura dar sincer mi-e ca imi scrantesc ceva si n-are cine sa ma adune de pe jos.
In jurul meu cam tot timpul "lectiei" au plutit gratios doi copilasi - pana in 10 ani. Pe role. Cu parintii incurajandu-ma condescent "nimeni nu s-a nascut invatat!" Spre deliciul maxim al spectatorilor de cate ori plecau Jen / pat / A. , ma puneam pe zbierat. Just great.
Nu pot sa ma intorc, nu pot sa ma opresc si mi se pare nefiresc sa pun calcaiul jos. Dar imi place!
Am scotocit prin Carrefour dupa ceva potrivit bugetului meu jerpelit; am gasit, insa erau suspect de uhm, nu stiu cum sa zic, nu tineau clemele alea, ma durea piciorul, ma rog, nasol. Prin urmare am luat de pe okazii altele. Rolls ahead!
Daca nu mai scriu inseamna ca mi-am rupt vreun membru important in procesul de creatie. Cum ar fi gatul.

ETA: mi-am luat si protectii.

Vreau role

2012-03-23T12:22:00.000+02:00

Sunt o tipa activa. Nu, chiar sunt. Chiar daca mi-am petrecut aproape jumatate de deceniu jucand MMORPG's. Chiar daca jobul meu e de birou, chiar daca simt ca n-am aer cand raman fara net. Chiar daca detest aerobicul, zumba si ORICE alte chestii care se petrec intr-un spatiu inchis care miroase a picioare, pe o muzica cretina. Chiar daca ma tem de inaltime si nu stiu sa inot.

Imi place miscarea, dar o prefer pe cea in aer liber. Momentan am doar vreo doua activitati curente - mersul pe jos si cu bicicleta. Le iubesc pe amandoua.

Habar n-am cum va fi Alex ca individ; sper sa nu fie vreun geek sociopat si lenes, ingropat in propria pubertate si intr-un morman de linkuri de pe 9gag. It would seriously break my heart. Sper sa ii placa sa faca chestii care implica si iesitul din casa. Sper sa aiba prieteni. Nu doar pe Facebook. Sper sa mearga la concerte. Nu pe Youtube. Sper sa bea o bere, sper sa ii placa sa mearga pe bicicleta - nu aia de camera, sper sa invete sa inoate de la tac-su. You get my point.

In sprijinul acestor sperante, am decis ca vreau role. How hard can it be. Patric a invatat la treizeci si ceva de ani, trebuie sa pot si eu. Desigur, pe de alta parte Patric probabil are o bruma de coordonare motrica, nu se caca pe el la fiecare pas si nu incurca stanga cu dreapta in mod frecvent. Dar orice ar fi, vreau role.

Pentru ca vreau sa ma pot tine dupa fiul meu in 3-4 ani de zile. Pana acum, Alex a depins 100% de mine si de carut sau de mei-tai. Unde decideam eu ca ma duc, acolo si el, implicit. De acum inainte insa, o sa mearga cate un pic cate un pic din ce in ce mai repede pana cand n-o sa-l mai prind. M-am uitat de zeci de ori in parc la diverse mamici, care de care mai grase si mai transpirate, zdupaind amarate in urma unui copilas care zburda vesel pe trotineta / role / bicicleta . Si ele boca boca troca troca pe tocuri (but why, lol?) si implorand gafait "Stai mai incet! (sic)....Asteapta!"

No fucking way am I doing that. Serios. Si nici in categoria lui "stai acilea cuminte si alearga in jurul bancii pe care eu stau si fumez" nu vreau sa fiu. Mi se pare stupid sa te cari de acasa cu copil, jucarii, sticle, apa, sandwichuri, servetele si mai stiu eu ce, sa treci prin toata bataia asta de cap doar ca sa stai trei ore la claca discutand despre epilare, copii(i altora) si celulita. Fuck that shit. Esti in parc. Cu copilul tau. Ai iesit in parc pentru el, nu pentru tine. Lasa dezbaterile despre starea natiunii si cheama cotoharlele la o cafea la tine acasa, daca tii musai. Acu du-te si te joaca / plimba cu plodul TAU si lasa-i dracului pe ai altora.

Ma rog, revenind, imi iau role. Oh ce groaznic va fi. Am sa imi iau cele mai ieftine role. You know, just in case it sucks so bad that I'd give it up. Si apoi am sa ma duc in parc si am sa ma fac de cacao in mod repetat. Sper sa nu cad prea tare.

Any tips?

Nothing much.

2012-03-19T21:33:00.001+02:00

Habar n-am ce sa scriu. Sorry.
E frumos afara si respir cu toti porii primavara.
Am incercat sa ies sambata cu bicicleta in Herastrau, am constatat ca nu doar eu avusesem ideea de a iesi in aer liber ci si restul Bucurestiului. Nici tinand bicla de ghidon nu reuseam sa ma strecor prin avalansa de oameni. Am sfarsit prin a ma plimba pe langa parc si pe drumul inspre casa. A fost fain totusi.

I have a band crush on Foo Fighters. Habar nu am de ce nu am avut crushul asta in anii 90, cand macar erau la moda si foarte activi. Sotul meu ii detesta, i se par obositori. Or fi. Eu ii ascult non stop de ceva saptamani. Probabil inca vreo doua saptamani si n-am sa ii mai ascult in veci. Suprasaturatie. Dar pana atunci....

M-am uitat la un interviu cu Dave Grohl care zicea ca incearca sa scrie cantece cat mai cantabile, lalaibile, pentru ca isi doreste sa auda publicul cantand in concerte. Well. Pe mine n-o sa ma auda prea curand, si poate e mai bine lol. Nu stiu vecinii cat de fericiti sunt; ascult la casti dar melomana din mine racneste din toti plamanii cand se stie singura acasa.

Ma uit iar la niste ecranizari dupa S.King. Shining, Christine, Carrie. I have a girl crush on Sissy Spacek again.

Am de lucru pana peste cap. Imi place.
Cam atat.

O seara buna.

Ok, ma declar fan.

2012-03-11T23:50:00.001+02:00

Trenul din benzinarie si biroul mobil

2012-03-11T21:57:00.002+02:00

Calatoriile cu masina tind sa fie plictisitoare.
Noroc cu tendintele mele schizo care ma poarta in paisprezece vieti si lumi diferite concomitent, conversatia inerenta si diverse intamplari care au loc pe parcurs.
De data asta notabile au fost:
Intamplarea 1.
aveti detector de radar? ca noi da. e pretty basic, il infingi in locul unde era inainte bricheta si caraie pe diverse tonuri semnalizand radare, usi si soferit de tir cu statii si manele la bord + mileuri PE bord.
In viata mea nu am auit nimic uman iesind din aparatul ala exceptand formula de inceput: "Testing. Beep-beep beep. Voice alert: On." In atatia ani nu am auzit nimic altceva din aparatul ala. Doar diverse caraituri si bipaituri.
Asa ca m-am cacat instant pe mine cand, in timp ce dadeam sa iesim dintr-o benzinarie, detectorul de radar a glasuit prompt "TRAIN".

Reactia sotului meu a fost un oarecum normal "E sa mori tu, train" Reactia mea in schimb a fost pe masura spontaneitatii aparatului. M-am intors cu ochii holbati de groaza in dreapta mea, asteptand in mod sincer sa vad un TREN venind catre noi, serpuind printre pompe.

Pentru ca asa a zis si paruse credibil pentru o milisecunda rahatul ala de trolling machine pe care il caram in masina pe post de fentator de amenzi.

Intamplarea 2 nu e o intamplare decat in masura in care consideri ca daca X vede Y atunci s-a intamplat ceva. Adica noi am trecut pe langa o masina care mergea incetisor si care avea scirs pe ea "Birou Mobil. Va rugam, depasiti".

Daca stiti careva ce e ala birou mobil si de ce dracu se deplaseaza incetisor prin trafic in loc sa stea locului ca orice birou cumsecade, va rog sa ne iluminati. Eu mi-am imaginat un contabil clantanind de zor intr-o tastatura cu o mana pe cand cu cealalta tine distrat volanul. Sper sa nu fie asa.

Cate griji are o mama....

2012-03-08T10:40:00.002+02:00

Fix atatea si un tata.

At least in my world.

Mi-e plin Facebookul de tot felul de cantecele lacrimogene si sexiste. De ce? E ziua ma-sii.

Nu stiu de ce dar cantecele care se pare ca merg la suflet romanilor datatori de share si likes de ziua mamei sunt alea care portretizeaza o martira vaicaricioasa, trudita mai ceva ca Batorul lui Fefeleaga, nestiuta de nimeni, umila, uitata, trista si comemorata cand e inca in viata.

Uite ce e. Stiu ca asta e mama traditionala dar avand in vedere ca ne cacam glorios pe traditii de cand ne stim, ce-ar fi sa scapam si de conceptul asta pagubos de mama cu lacrimi in coltul naframei.
E foarte fain sa fii mama.
E foarte fain sa fii si tata.
Poate trebuie cate un sut in cur sau cate o cicaleala in plus pentru unii tati sa iasa din starea pur contemplativa si sa se implice si ei in cresterea odraslei. Poate pentru altii nu trebuie. Ideea e ca stand intr-un colt si cantandu-ti ode de lauda despre ce prapadita si muncita esti nu vine nimeni sa te-ajute. Din contra, se concluzioneaza ca iti asumi si accepti un car de griji care in mod NORMAL ar trebui impartite la 2.

Pana si cantecelul ala pentru copii ma scoate din sarite :)) Nu ca as astepta cadouri, cu atat mai putin de la fi-miu. Dar, seriously?
"E ziua ta, mamico
In dar ti-am adus inima
Si crede-ma, mamico
Un dar mai frumos nu se putea"

Ba da, se putea. Dragi tati, dragi fii, dragi fiice. Daca nu vreti sa primiti o inima care si-asa tot acolo era si in restul de 364 zile pe an si=un zambet de propriile zile sacrificati ceva alocatii si salarii si luati un cotor de floare si un pamplezir ceva pentru stimata doamna mama. Ca de Craciun Pasti onomastici si aniversari nu cred ca primiti atrii si ventricule, asa ca faceti bine si sariti peste ideea fixa si gresita ca nu-i trebuie nimic unei mame in afara de experienta propriei maternitati.

Multani de ziua fimeii si mamei. Terminati-o cu spamul cu Irina Loghin ca va sterg pe toti din lista.

Rad ca proasta-n targ.

2012-03-03T16:19:00.000+02:00

E o trasatura definitorie a personalitatii mele. Hahaitul. Gluma de autobaza.

M-am resemnat cu ideea de a nu fi niciodata o adevarata doamna.

Pentru ca o doamna adevarata nu s-ar hlizi la chestii infantile si grobiene cum ar fi numele acestei plante si prima fraza ce o descrie:

"Dionaea Muscipula este, aşa cum sugerează numele, o plantă carnivora "

Muscipula costa doar vreo 50 de RON si poate fi gasita pe siteul http://www.gradinabakker.ro

Daca mi-o cumpar am sa scriu "Caveat muscipula!" pe ghiveci. Si am sa continui sa ma rad [sic!] ca proasta-n targ.

Edit: eventual pentru Alex as putea sa o botez Muscicucu.

Ellie Goulding - Your Song

2012-03-02T21:12:00.000+02:00

Fix asa ma indragostesc eu. Ce frumos soundtrack pentru o balbaiala interminabila :) Cum de nu m-am impiedicat de coverul asta pana acum.

Pohta ce-am pohtit

2012-03-01T12:44:00.001+02:00

Cheesecake Troubleshooting

2012-02-29T18:48:00.002+02:00

(5:57:43 PM) Karioka: fata
(5:57:51 PM) Karioka: in [nu-i frumos!] mamii ei de hartie de copt
(5:57:59 PM) Karioka: nu STA in tava
(5:58:00 PM) Karioka: se ridica
(5:58:09 PM) Karioka: se face la lor plata zici ca e din inox
(6:02:24 PM) Forfecuta: va sta!
(6:03:14 PM) Forfecuta: tranteste biscuitii peste ea
(6:03:19 PM) Forfecuta: sau intoarce-o invers
(6:03:25 PM) Forfecuta: ca ea se onduleaza asa cum fusese ea rulata
(6:03:26 PM) Forfecuta: blondo
(6:04:52 PM) Karioka: aaaaaaaaaaaaaaa
(6:04:53 PM) Karioka: :D
(6:04:56 PM) Karioka: <3 ok
(6:05:00 PM) Forfecuta: dooh
(6:08:24 PM) Karioka: merge greu cu blenderu
(6:08:28 PM) Karioka: sar bucati ca schijele
(6:08:33 PM) Karioka: any alt3ernatives?
(6:08:54 PM) Forfecuta: sfarama-i cu mana cat poti
(6:08:58 PM) Forfecuta: si toarna untul topit peste
(6:09:02 PM) Forfecuta: si "framanta" cu mana
(6:09:06 PM) Forfecuta: ca oricum aia se inmoaie repede
(6:10:39 PM) Karioka: ok
(6:17:13 PM) Karioka: untul topit pana la lichefiere sau doar sa fie moale?
(6:17:17 PM) Forfecuta: topit
(6:17:18 PM) Forfecuta: zama
(6:17:20 PM) Karioka: ok
(6:17:28 PM) Karioka: si zama intr-un castron peste biscuitii praf
(6:17:30 PM) Karioka: got it.

Cheesecake for dummies - Part 2

2012-02-29T11:05:00.002+02:00

(10:51:31 AM) Forfecuta: 2. Crema
(10:52:44 AM) Karioka: stai
(10:52:45 AM) Karioka: nu
(10:52:53 AM) Karioka: cati biscuiti, toti? cam cat sa fie
(10:52:55 AM) Karioka: stratul
(10:52:57 AM) Karioka: de gros
(10:53:34 AM) Forfecuta: cam un cm
(10:53:47 AM) Karioka: ok
(10:59:02 AM) Forfecuta: zic la crema?
(10:59:09 AM) Karioka: da
(10:59:30 AM) Forfecuta: bati crema de branza cu mixerul , zaharul si esentele, pana devine foarte pufoasa
(10:59:34 AM) Forfecuta: adica sa fie o crema fina
(10:59:42 AM) Karioka: nu se lichefiaza sper
(10:59:44 AM) Karioka: ok
(10:59:45 AM) Forfecuta: nu
(10:59:50 AM) Forfecuta: incepi sa incorporezi ouale
(10:59:55 AM) Forfecuta: unul cate unul, sa fie bine omogenizat
(11:00:06 AM) Forfecuta: si la sfarsit adaugi 1 lingura de faina
(11:00:07 AM) Forfecuta: la fel
(11:00:11 AM) Forfecuta: incorporat bine bine de tot
(11:00:18 AM) Forfecuta: torni peste blatul de biscuiti
(11:00:22 AM) Forfecuta: si dai la cuptor la foc mediu
(11:00:30 AM) Forfecuta: pana cand vezi ca se rumeneste pe margini
(11:00:37 AM) Karioka: mediu cred ca inseamna mic la mine
(11:00:40 AM) Forfecuta: in centru o sa fie inca putin "mobila", tremuracioasa
(11:00:47 AM) Karioka: ca la mare mi s-au topit butoanele la aragaz.
(11:00:49 AM) Karioka: ok
(11:00:49 AM) Forfecuta: asa
(11:00:56 AM) Forfecuta: cand s-a copt
(11:00:58 AM) Forfecuta: stingi cuptorul
(11:01:03 AM) Forfecuta: si o lasi sa se raceasca in cuptor!!
(11:01:05 AM) Forfecuta: foarte important
(11:01:08 AM) Karioka: oh
(11:01:09 AM) Karioka: ok
(11:01:12 AM) Forfecuta: daca o scoti la temperatura camerei, o sa crape
(11:01:15 AM) Karioka: hm. that could take a while
(11:01:16 AM) Karioka: ok
(11:01:18 AM) Forfecuta: nu e bai, dar nu e foarte estetic
(11:01:24 AM) Forfecuta: cu usa de la cuptor intredeschisa
(11:01:28 AM) Karioka: auzi ce recomanzi, tava mai intinsa sau mai adanca?
(11:01:28 AM) Forfecuta: las-o macar jumatate de ora
(11:01:36 AM) Forfecuta: mai adanca, as zice eu
(11:01:39 AM) Forfecuta: dar mai ingusta
(11:02:04 AM) Karioka: :| well shit am una aproape cubica de yena si una de tabla dreptunghiulara
(11:02:12 AM) Karioka: anyways pun hartie din aia in ea.
(11:02:18 AM) Karioka: sau nu ?
(11:02:24 AM) Karioka: sau ce sa pun sa se lipeasc
(11:02:29 AM) Karioka: sa NU se lipeasca
(11:02:45 AM) Forfecuta: nefiind cu peretii detasabili
(11:02:49 AM) Forfecuta: daca vrei sa o si scoti din tava
(11:02:52 AM) Forfecuta: pui hartie de copt
(11:02:55 AM) Forfecuta: inainte sa pui biscuitii
(11:03:00 AM) Forfecuta: eu asa as face
(11:03:06 AM) Forfecuta: si ungi hartia cu ulei/unt
(11:03:10 AM) Karioka: right. oki got it
(11:03:16 AM) Karioka: asa facem. Merci <3

Cheesecake for dummies - Part 1

2012-02-29T10:42:00.002+02:00

(10:35:34 AM) Forfecuta: ok
(10:35:34 AM) Karioka: auz cheesecakeu ala
(10:35:37 AM) Forfecuta: asa
(10:35:41 AM) Karioka: nu poate costa mult nu?
(10:35:42 AM) Karioka: iau asa
(10:35:46 AM) Karioka: vreo 2 cutii branza
(10:35:50 AM) Karioka: philadelphia
(10:35:53 AM) Forfecuta: alea au 200 de grame, puiule
(10:35:56 AM) Forfecuta: si-s scumpe
(10:35:56 AM) Karioka: niste biscuiti
(10:36:02 AM) Karioka: atunci 1 cutie
(10:36:03 AM) Forfecuta: iti sugeres sa iei 3 cutii de branza din aia 365
(10:36:05 AM) Forfecuta: crema de branza
(10:36:07 AM) Karioka: oh?
(10:36:09 AM) Karioka: ok
(10:36:10 AM) Forfecuta: aia e 3 lei
(10:36:12 AM) Forfecuta: cacat
(10:36:13 AM) Karioka: ok <3
(10:36:18 AM) Forfecuta: din 200 de rgame iti iese un cm de umplutura
(10:36:19 AM) Forfecuta: :))
(10:36:23 AM) Forfecuta: fa cum iti spun
(10:36:26 AM) Karioka: asa
(10:36:27 AM) Forfecuta: aia e la fel de buna dar mai ieftina
(10:36:28 AM) Karioka: zi :)
(10:36:32 AM) Karioka: deci cate cutii
(10:36:40 AM) Forfecuta: 3 de crema de branza 365
(10:36:43 AM) Karioka: ah btw pot sa pun in tava yena tapetata?
(10:36:50 AM) Forfecuta: yes yes
(10:36:51 AM) Forfecuta: ofcors
(10:36:59 AM) Forfecuta: un pachet de unt
(10:37:03 AM) Karioka: ca nu am tava din aia. vreau sa pun sde azi sa fac ca maine am sedinta etc dracu mai stie
(10:37:06 AM) Forfecuta: 300 de grame de biscuiti
(10:37:06 AM) Karioka: asa, 1 pch unt
(10:37:15 AM) Forfecuta: din aia populari, varsati
(10:37:16 AM) Karioka: biscuiti populari nu gasesc :| ma mai uit
(10:37:17 AM) Forfecuta: sau petit beure
(10:37:26 AM) Karioka: oh ok
(10:37:35 AM) Karioka: un borcan dulceata / gem capsuni?
(10:37:47 AM) Forfecuta: nu mai ai dulceata aia de zmeura de la mine?
(10:37:49 AM) Karioka: (off topic fata fa si tu cont pe pinterest. Clatit de ochi)
(10:37:51 AM) Karioka: ba da mai am
(10:37:54 AM) Karioka: ooo chiar
(10:38:01 AM) Forfecuta: desfacuta cu putina apa
(10:38:04 AM) Karioka: parca mai aveam, da
(10:38:07 AM) Forfecuta: incalzit pe foc- voila le sos!
(10:38:09 AM) Forfecuta: daca nu mai ai
(10:38:11 AM) Forfecuta: iti aduc eu maine
(10:38:22 AM) Karioka: itz ok
(10:38:27 AM) Forfecuta: oua
(10:38:28 AM) Karioka: gelatina ceva?
(10:38:30 AM) Forfecuta: fro 3 oua
(10:38:31 AM) Karioka: oua, cate?
(10:38:32 AM) Karioka: ok
(10:38:33 AM) Karioka: am
(10:38:41 AM) Karioka: ia sa salvez eu conversatia asta
(10:38:42 AM) Forfecuta: coaja de lamaie sau esente, sau amandoua
(10:38:43 AM) Karioka: asa
(10:38:45 AM) Forfecuta: ia salveaz-o
(10:38:49 AM) Karioka: ok, vanilie nu?
(10:38:50 AM) Forfecuta: sa-ti detaliez reteta?
(10:38:53 AM) Karioka: da, plix
(10:38:55 AM) Forfecuta: ce vrei tu - esenta
(10:39:12 AM) Forfecuta: 1. Biscuitii macinati/trozniti cu ciocanu de snitele - se amesteca cu untul topit si se aseaza in tava
(10:39:19 AM) Forfecuta: apesi cu o lingura sau cu mana, sa nivelezi
(10:39:22 AM) Forfecuta: pricepusi?

Fete, filme....

2012-02-27T08:10:00.000+02:00

Ne-am mai uitat la urmatoarele filme:

Audition - Ôdishon

Fain :)

Si pentru ca ne-a impresionat domnisoara din film, am mai dat sa vedem un film cu ea, Tokyo Gore Police.
Mie mi s-a parut un manga plicticos, greţos si cu tone de maţe, soţului i-a placut (well what a surprise, not)

In schimb ce mi-a placut mie a fost a Tale of Two Sisters - recomand calduros.

Jur ca nu e ce si cum crezi si ca scenariul e fain, cadrele fiecare ar putea fi o fotografie superba, decorul apasator actorii minunati.
In concluzie, Asia rocks ;)

Operatiunea Ghiveciul

2012-02-25T23:24:00.003+02:00

Here's the deal:

Imi plac mult plantele, florile, legumele dar nu am nici cel mai mic habar practic despre ingrijirea lor. Stiu teoretic destule, tataie-meu era horticultor si mama era mare iubitoare de flori si plante. Insa pana acum pana si cactusii s-au uscat sub mana mea.

DAR asa am zis si chiar vreau sa incerc.

here's the plan:

1. De schimbat pamantul la cele 3 plante (inca) vii din casa; un trandafir chinezesc (de ce dracu li se zice trandafiri? nu au nici o treaba cu trandafirii), un ceva fleostit si un altceva cu trei frunze prizarite.
2. De identificat speciile respectivelor plante si cerintele.
3. De aflat daca mai pot face ceva pentru ele - ingrasamant, eu stiu?
4. de jumulit flora spontana aparuta in jardiniera din balcon, de pus pamant fertilizat si acolo si de semanat CEVA, nu stiu ce, probabil cactusi ca nu stiu ce dracu rezista la atata soare. Dar vreau musai ceva viu in jardiniera. Nu gandaci.
5. De aruncat uscaciunile din ghivecele de pe hol. de plantat alte chestii in ele. Nu flori. Scuzati lipsa de sensibilitate. As prefera niste menta si alte plante aromatice. No kidding, ceva care se mananca.

Sa vedem ce iese :]

P.S. de plantat un sambure de avocado sa vedem daca iese ceva.

Primul.

2012-02-24T20:02:00.000+02:00

Acum cateva minute tocmai am dat de primul meu fir de par alb. Straluccea tantos si parea sa se infoaie la mine din oglinda.
L-am examinat atent, sa fiu sigura ca nu se reflecta cumva lumina. Nu, era chiar primul meu fir alb.
"O sa mor."
Certitudinea m-a lovit iarasi cu aceeasi aroma astringenta a constatarilor seci.
Apoi l-am smuls.
"Ei, o sa mor pe dracu."

Piano Covers - Victoriya Vika Yermolyeva

2012-02-23T08:02:00.000+02:00

Buna dimineata :) Uite ce-am gasit. Era linked pe Facebook. Mai sunt si altele. F fain.