Krossfire's Blog

O mana de filme

2010-03-10T21:18:41Z

Cum n-am mai postat de ceva vreme recenzii de filme, ma gandeam ca poate ar fi cazul sa reinvii traditia. Desigur, motivul pentru care traditia a fost ingropata este ca pur si simplu nu-s in ”domeniul meu de expertiza” (oricare ar fi ala).

Prin urmare, pentru a va scuti de grafomanie, o sa insir cateva titluri de filme vazute sau revazute in ultima vreme. Ma voi rezuma la a le comenta cat maisumar si la a stramba din nas , dupa gust.

1.Daybreakers (2010)

Dupa ce sublimul horror suedez ”Lat den rätte komma in” (Let The Right One In) a readus credibilitatea genului distrus de Twilight, iata ca eposurile cu vampiri revin in cinematografe. Dupa ce o molima raspandita de lilieci transforma majoritatea umanitatii in vampiri, putinii oameni ramasi ajung tinta noilor ”evoluati”. Diferenta intre Daybreakers si alte filme cu iz apocaliptic este ca primul face un efort in a recreea societatea post-molima in loc sa o dea distrusa. Sangele uman devine principala sursa de hrana, noaptea este cel mai aglomerat moment, reclamele sunt adaptate, iar in timpul zilei se poate calatori numai cu masini special ”tunate” sau prin pasaje subterane. Politicienii vampiri se lupta pe tema statutului oamenilor pe cand oamenii de stiinta se chinuie sa gaseasca o formula de sange sintetic. Amenintati de transformari brutale si presati de lipsa hranei, nemuritorii ajung in pragul crizei. Filmul fratilor Spierig este atat de exagerat incat functioneaza. Ethan Hawke interpreteaza un cercetator vampir (hematolog) care empatizeaza cu oamenii si ajunge sa-si tradeze ‘fratii de sange’ pentru gasirea unui leac. Filmul face o paralela cu o situatie reala (obsesia petrolului) , aduce in discutie cateva dileme morale si arunca o mana de namol spre corporatism. Daca n-ar fi cateva scene gratuite si finalul lenes , Daybreakers ar fi putut fi un ”must see”.

2.Percy Jackson & The Olympians : The Lightning Thief (2010)

Filmul asta ar putea fi usor catalogat drept o ”clona ideologica” a filmelor/cartilor Harry Potter. ”The Lightning Thief” reprezinta pilotul ecranizarilor unei serii de romane pentru copii. Prezenta catorva actori mari (Uma Thurman, Pierce Brosnan) si executia decenta a efectelor il salveaza din cosul filmelor de categoria B si-i asigura o oarecare stralucire. Departe de a fi genul de film care sa dea de gandit, Percy Jackson este un film numai bun de vazut la cinematograf intru relaxarea cerebelului. Un adolescent ciudat descopera ca este fiul lui Poseidon si ca depinde de el sa opreasca un potential razboi intre zei. Aici intervin si cateva tipologii de personaje clasice : un ajutor de culoare (satir), o gagicuta atragatoare dar bataioasa si un profesor (centaur) cu o scoala speciala pentru semizei. Daca scenariul cliseizat nu m-a deranjat (filmul are un target bine stabilit), viteza desfasurarii actiunii si lipsa de carisma a actorului din rolul principal au facut-o. Trecerea aproape brutala de la ”muritor de rand” la ‘’semizeu” si personajele insuficient dezvoltate trag filmul in jos.

3.Outlander (2008)

Recunosc, am vrut sa vad filmul asta numai pentru ca mi s-a spus ca e o tampenie. Privitorului i se ofera varianta de ”Al 13-lea Razboinic” in care antagonistii sunt vikingi si extraterestri. Da, ati citit bine, in filmul asta exista sate de vikingi si reprezentanti a doua specii de extraterestri. Problema cu Outlander nu este scenariul usor pueril ci faptul ca se ia mult prea in serios. Daca realismul armurilor si asezamintelor scandinave sunt binevenite, dialogurile cu substrat filosofic si actiunile cliseizate nu sunt. Cu ceva mai mult efort, am fi putut avea un nou ”300” : un film usurel si cu suficiente efecte incat sa ne tina captivi. In schimb, avem un film de categoria B cu scurte pasaje pretentioase.

4.The Invention of Lying (2009)

Asta-i un film recomandat si pe blog in cateva randuri, motiv pentru care nu voi insista prea mult asupra lui.Intr-o societate unde minciuna este genetic imposibila, un scenarist ratat (Ricky Gervais) are o cadere emotionala care-i permite sa ”ocoleasca” adevarul. Desi e oarecum previzibil, filmul ilustreaza excelent societatea utopica a ”adevarului” si face cateva referinte simpatice la aparitia religiei si a liderilor spirituali. N-are sens sa-l povestesc in detaliu pentru ca este totusi un film recomandat. Cert este ca The Invention of Lying este foarte aproape de Idiocracy la nivelul executiei si a perceptiei publice. Are o idee destul de originala si decent executata, dar e prea centrat pe umor de situatie pentru a sta printre clasici. O bila alba pentru modul in care evolueaza industria cinematografului fara a mai putea dispune de minciuna.

Pentru ca realizez ca in punctul asta v-am plictisit, ar mai fi cateva filme revazute recent pe care merita sa le mentionez :

5.Lat den rätte komma in (Let the Right one In – Suedia 2008) : L-am mentionat si mai sus si nu am de gand sa insist. Vorbim despre un film unde adolescenta timpurie, vampirii si lectiile de viata au sens si dau nastere unei povesti incredibile. Intens recomandat si sper din tot sufletul ca remake-ul american sa nu mai iasa.

6. The Faculty (1998) : Un horror pe stil vechi cu Elijah Wood. Inspirat puternic din ”Invasion of the Body Snatchers” (pe care-l si citeaza) The Faculty nu e nici suficient de ridicol incat fie criticat, dar nici suficient de bun incat sa-l recomand calduros. Merita totusi incercat, for the fun of it.

7.Amintiri din Epoca de Aur I & II (2009) : Avand in vedere ”capodopera” anterioara a lui Mungiu, ma asteptam la ceva mult mai nasol. Surprinzator, legendele urbane comuniste sunt chiar digerabile si placute. Sa fie mana lui Hanno Hoffer si celorlalti regizori implicati ?

8.Freaked (1993) : O nenorocire de film pe care mi-o aminteam din copilarie ca fiind ”oarecum amuzanta”. In esenta, Freaked este o comedie de tip ”gross-out” cu accent pe ultima expresie. Tradus la noi drept ”Ferma Mutantilor”, productia abunda in umor dubios si faze scabroase.Totusi, chimia celor doua personaje (fosti comedianti) , scenariul extrem si prestatia lui Randy Quaid il fac cel putin interesant. Pentru amatorii de obscuritati greu de gasit online.

9.Pandorum (2009) : S.F, claustrare, multa alergatura si tensiune. In ciuda criticilor aduse si ratingului relativ mic, am gasit Pandorum a fi un film mai mult decat digerabil. Nu se apropie nici pe departe de vreun gigant al genului, dar este vizionabil si dispune de cateva puncte forte (decoruri decente, rasturnari de situatie).

Pe langa cele mentionate, ar mai fi de mentionat si putinele filme vazute din nominalizatele la Oscar de anul asta. Astfel, daca animatia Up! si-a facut efectul la momentul potrivit, Avatar a fost departe de a-mi trezi curiozitatea. Filmul a castigat exact ce merita, premii pentru executia maiestuoasa a efectelor vizuale. I-as fi dat si un premiu pentru marketing si pentru cele mai multe clisee pe scenariu, dar le tin pentru Avatar Returns. Poate am avut eu asteptari prea mari, poate pur si simplu ma ”asteptam” sa nu adorm fizic. Altfel, am fost nemultumit de privarea de statuete a lui District 9, pe care l-as fi dat castigator la categoria ”Film Editing”. Inglorious Basterds a luat fix statueta pe care o merita. Hurt Locker, desi e departe de a fi un film slab, a fost profund supraapreciat. Up in The Air are cateva replici savuroase puse in gura personajului lui Clooney si poate m-ar fi lovit mai tare daca nu exista un film mult mai bun pe tema asta. E vorba de maiestuosul dar mai vechiul Broken Flowers. Inca deplang lipsa unor categorii care sa reprezinte publicul (gen ”Most Entertaining/Engrossing Filmographic Experience).

Intre ele, tot pe la finalul anului am mai inghesuit si un Extract si 500 Days of Summer, al doilea fiind suprinzator de bun iar primul surprinzator de prost. Recomand puternic si showul de comedie britanic That Mitchell and Webb Look. E un fel de Little Britain, dar a muzant. Presupun ca despre documentare nu mai are nimeni rabdare sa citeasca…

P.S : Daca tot veni vorba de filme, merita sa ne aplecam si asupra excelentelor ”remixuri” dupa trailere de flme celebre. Uimitor cum schimbarea piesei de fundal poate decide incadrarea in gen : Top 10 Brilliant Movie Recuts.

Oda muncii de culise

2010-03-04T20:11:18Z

Pe langa multiple merite muzicale , balada ”The Bard Song” are darul de a-mi aduce aminte de o categorie etern defavorizata. Este vorba despre oamenii de culise, cei fortati sa aplaude si sa nu culeaga niciodata laurii.

Cu vreme in urma, referindu-ma la o traducere dupa un text de Neil Gaiman , il acuzam pe traducator de lipsa de experienta. Intamplator, traducatorul era Liviu Radu, un om cunoscut in zona S.F. Nu stiu daca tot intamplator, ma inselasem in legatura cu traducerea . Textul initial beneficia de imagini iar traducerea era pe cat de coerenta se putea in conditiile in care varianta in engleza mustea de referinte intraductibile. Asta ma aduce la problema din titlu : exista vreun cititor care sa aiba ”traducatori” preferati ? Daca nu, e de inteles ca munca de traducator este neimportanta ?

In perioada comunista, existau cativa (majoritatea adaptau poezii) care chiar adunasera o baza de ”fani”. La ora actuala insa, munca unui traducator este privita ca o operatie rutiniera si mecanicista. Asta in conditiile in care chiar si baiatul de la tejgheaua KFC e convins ca ‘’stie engleza”. Nimeni nu pricepe efortul traducatorului de a vedea dincolo de pragul lingvistic si de a oferi mai mult decat o schimbare de forma. Traducatorii care sunt la randul lor scriitori mai au o sansa la recunoastere : Radu Paraschivescu de exemplu si-a lasat placut amprenta pe multe dintre cartile traduse. Altfel, recunosc cu rusine ca multe din titlurile care mi-au marcat adolescenta sunt traduse de oameni ale caror nume le-am uitat imediat dupa ce am intors prima pagina.

Daca asta s-ar opri doar la minoritatea traducatorilor, tot ar fi ceva. Traducatorii sunt totusi o specie aparte din moment ce nu ei sunt autorii reali ai lucrarilor traduse, desi lasa ceva din propria experienta in produsul final. Tendinta exista insa peste tot : in stiinta, comunicare , muzica , industria jocurilor video si, in mod ostentativ, in cinematografie. Desigur, aici cititorii vor spune : ”Asa, si ? Nimeni nu-si mai aduce aminte de consilierii lui Alexandru Macedon sau Ghenghis Khan si nici de purtatorii lor de cuvant !”. Problema nu consta in fenomen in sine, unul normal de altfel. Gravitatea ei vine din faptul ca societatea actuala nu iti mai permite sa fii anonim. Fiecare vrea sa fie cineva, sa sara in fata camerei, sa apara, sa tipe, sa atraga atentia.

Oamenii aia care voiau o existenta linistita, dar implinita profesional, incep sa dispara. Avem zeci de regizori in devenire si de pseudoproducatori de filme, dar un scenarist sau un editor bun sunt pasari rare. Grevele din ultimii ani sunt edificatoare in sensul asta. Ne gasim intr-un periculos joc al proportiilor in care fiecare premiu castigat de un norocos inseamna aruncarea unui val peste munca a sute de oameni. Cel mai bun mod de a-ti asigura un loc pe podium este sa te semnezi. Trebuie sa apari cumva pe generic, pe numele proiectului. Plimba-te prin platou si tipa. Da idei dar nu le finaliza niciodata. Cat timp semnatura este suficient de vizibila, totul va parea apanajul tau.

Pe langa cativa oameni de culise si alti cativa care duc greul, va exista in fiecare echipa si un star. Marea problema este ca marile calitati ale starului (carisma, empatia cu publicul, capacitatea de a prezenta si sintetiza) incep sa se reduca la un singur lucru : norocul. Norocul de ”a fi acolo” tinde sa reduca orice incercare de a face mai mult. ”Elita” a ajuns sa fie compusa din fotomodele si operatori de PC, pe cand valorile se scufunda in dezamagiri si obscuritate. Opera de o viata a unuia devina ”chestia aia unde a aparut si marele Gigel”. Pasiunile adevarate au inceput sa fie inghite de ”hobby”-uri si de speculanti atat de buni incat nici cunoscatorii nu mai pot face mereu diferenta.

Frumosii anonimi se transforma treptat in papitoi obsedati de atentie. Cu totii stiu ca marile poturi vor fi mereu luate de cel care se semneaza primul. Numele prostilor pe toate gardurile ? N-as spune. O avalansa de lucrari importante din diverse domenii se ascund sub nume de ”prosti”…

P.S : Fara legatura, cred ca v-am mai spus ca ador pur si simplu newsletterul Apropo.ro. Nici Cracked si nici alte siteuri de umor nu pot replica cu atata succes ceea ce oamenii astia fac involuntar. Pe langa faptul ca scriu ”Wow” la fiecare stire veche de o saptamana, titlurile din Newsletter sunt pur si simplu sublime. Astazi de exemplu, sub titlul ”O vulpe infometata a fosta ucisa de patru forte ale naturii din Marea Britanie!” se ascundea un articol despre o ”vulpe devoratoare” batuta de patru gaini.

Destination Truth : Romania

2010-03-01T06:30:20Z

Imi intrerup programul saptamanal de ratoieli si analize pentru a aduce in discutie doua noi aparitii ale minunatei noastre tari in media straina. Daca aveti impresia ca-i vorba despre recenta aparitie a soldatilor romani intr-un documentar BBC, va inselati. Nici vechile referinte la Anthony Bourdain sau Top Gun nu mai au ce cauta in peisaj. Nu, e vorba despre un show de masa cu real succes in America, un show despre care am mai vorbit.

Destination Truth e o serie de mini documentare produse de canalul Sify care merg pe urmele consacratului si parodiatului Ghost Hunters. Emisiunea il are in rol principal pe Josh Gates, un nene de profesie ”aventurier” si care seamana de multe ori cu regretatul Steve Irwin. Josh are alaturi de el o echipa de 5-6 oameni, formata din 1-2 cameramani, o gagica pe post de cercetator/translator (pentru fiecare sezon alta), un specialist video, un medic si un sunetist. Scopul declarat : Aflarea adevarului din spatele unor vechi mistere sau legende contemporane, mistere care in general implica bantuiri dar mai ales criptide (animale cu existenta nedovedita).

Daca am gasit primele doua sezoane cel putin distractive, al treilea nu m-a mai incantat la acelasi nivel. In prima faza, cercetarea aveau un aer de autenticitate (evident, simulata) si uneori rezultatele erau palpabile (urma unui presupus Yeti a fost recent expusa). In sezonul 3 insa, apropierea de Ghost Hunters se vede din ce in ce mai mult. Oamenii iau echipamentul si se izoleaza noaptea in diverse zone urland ”Oh my God, oh my God” la fiecare sclipire de pe camera cu infrarosu. Macar asa o putem vedea pe asistenta topaind, in sezonul asta o hispanica superba pe nume Jael.

Emisiunea are un stil pseudo-documentar iar plasarea de partea ratiunii si stiintei este un simplu artificiu. Dupa glume si faptul ca echipa nu se ia prea in serios, se vede ca totul e legat de show intr-un final. Dar totusi, ce au cautat oamenii astia in Romania si mai precis, ce au cautat oamenii astia ”de doua ori” in Romania ? Fantomele din Padurea Hoia Baciu si varcolacii, evident ! Le voi lua pe rand, pentru a nu speria cititorii :

1.Padurea Hoia Baciu
(Sezonul 3, Episodul 1 , Septembrie 2009)

Padurea Hoia Baciu a devenit loc de pelerinaj pentru diversi indivizi dubiosi, asa ca nu m-a mirat tema episodului. Ce m-a mirat a fost obsesia echipei de productie si a moderatorilor de a confirma niste stereotipuri. S-au facut referinte la Transilvania si la fostul imperiu sovietic desi in mai tot episodul cei intalniti vorbeau acceptabil limba engleza. Lucrul asta nu se poate spune despre multe alte incursiuni ale echipei. Oamenii inchiriaza un SUV , chipurile, si primesc o Lada Niva. Hai mai, sa fim seriosi, in Cluj ati gasit doar o Lada Niva ? Masina, de altfel fiabila si interesanta, a fost un bun prilej de glume cu expresia ”4×4”. Un comentator remarca, de altfel indreptatit, ca in mai toate episoadele oamenii aleg cele mai proaste vehicule existente. Sa fie iar o tentativa de ‘’show” sau vreo incercare a unui intreprinzator local de a mai scoate un banut ?

Dupa ce gaseste un individ dubios pe care-l numeste ”Romania’s leading authority on the Hoia Baciu forest”, Josh ne explica in continuare ca incearca sa ‘’supravietuiasca” calatoriei spre centrul padurii. Prin urmare inchiriaza cel mai prost avion de pe o pista cu o oferta mult mai buna (dupa cum sustin comentatorii). Avionul este numit a ”coffin plane” si ni se explica ca ar fi singurul din Cluj. Presupun ca dupa ei in Cluj exista si o singura baie publica. Topul avionului se desprinde la decolare asa ca oamenii se sperie si aleg sa continue calatoria cu niste ATV-uri in stare impecabila. De unde apar, nu ni se spune. Evident carutele de pe drumurile de tara aduc replici din gama ”I’m in the 15 hundreds”. Iar simpatic mi se pare interviul cu un localnic pe nume ”Colleen Vana” (de fapt Calin Vana).

Misterul efectiv se reduce la cateva luminite, niste zgarieturi ciudate si o stare de rau pe care au raportat-o si altii din zona. Starea este pusa de multi pe seama existentei unor zone radioactive. Efectul episodului se vede insa prin forta comentatorilor : de la rationali pana la oameni care au impresia ca Romania e plina de ”varcolaci, vampiri si paduri bantuite” . Intalnim si oameni care-si cer cumva scuze pentru saracia propriei tari.De la un episod in care moderatorul foloseste expresia ”gay safari” (intr-un alt caz), nu ne puteam astepta totusi la prea multe.

2.Varcolacul
(Sezonul 3, Episodul 7, Octombrie 2009)

Deschiderea episodului mentioneaza ca ”werewolves are very real and dangerous to many people in Romania”. Bun inceput. Desi inteleg ca nu se iau foarte in serios, oamenii au totusi o mare problema : generalizeaza si nu se documenteaza suficient. Asta se intampla mai ales cand e vorba de criptide ”celebre”. Tot ce iau ei ca ”dovezi” pentru presupusul caz nu sunt altceva decat raportari legate de strigoi/moroi (ghouls), nu de varcolaci. Confuzia, facuta si de cativa etnologi este intarita de Ion Ghinoiu de la Academia Romana, prezent in episod drept specialist. Dezgroparile de cadavre clar n-au treaba cu varcolacii iar stereotipul varcolacului hollywoodian este efectiv fortat peste legenda strigoilor si chiar a pricolicilor mioritici. Mai mult se speculeaza pe motivul parasirii unui sat de munte (Brad) si se se vorbeste despre varcolac ca o baza a mitologiei romanesti. La atatea sate parasite e clar, problema nationala o reprezinta varcolacii !

Romania este din nou ”Van Helsing Country” iar Bucurestiul este ”the gothic capital of the world” datorita arhitecutrii vechi, apreciata de altfel. Oamenii se fataie putin printre anticarii de la Universitate si deplang soarta bagajelor murdarite la aeroport. Pentru a prinde un tren pe ultima suta de metri, unul dintre membrii echipei foloseste italiana si este mirat ca functionara de la ghiseu intelege. Altfel, trenul care-i duce pana in ”the small county of Sibiu” este numit ”The Hogwarths Express”. Ciudat totusi, Josh a auzit de supermodelele romanesti. In zona Sibiu se cazeaza la pensiunea Mioritica pe care gagica o pronunta ”pensiunea Morticia” si se intreaba speriata daca va fi mancata. Dupa o petrecere cu dans folcloric (”a local rave”) udata cu ceva numit ”Werewolf wine”, oamenii dau o fuga pe la gradina zoologica si obtin o informatie reala : peste 40% din lupii din Europa se gasesc in Romania. Evident, transportorul este iar o rabla (un Mercedes antic) insa nimeni nu se plange. Carutele si zonele rurale considerate pierdute in timp sunt iar tinta unor mistouri.

Aici chiar nu gasesc mare lucru, cu exceptia unor raceli puternice si a unor urme de lup. Lupul dacic si statuile cu lupi din Bucuresti sunt expuse de cateva ori in timpul episodului.Per total, ce m-a iritat a fost nu prezentarea in sine, ci faptul ca oamenii isi permit destul de multe odata ajunsi in Romania, Ucraina (Prypiat) sau in tari pierdute prin vreun colt de lume, dar evita mistourile dure pe teritoriul SUA sau in Mexic. Nimic neasteptat de altfel dar mi se pare putin deplasat sa incerci sa confirmi stereotipuri chiar si la a doua vizita intr-o tara.

Altfel ,recunosc ca multe faze m-au distrat, de la petrecerea traditionala la teama reala a unor membri din echipa. Credintele stramosesti romanesti inca fascineaza, judecand dupa reactiile lui Josh si dupa comentariile de la episoade. Pur si simplu avem aici suficientele elemente pentru un branding sanatos de tara : lupi, ursi si mult paranormal. Romania – The Land of Ghosts & Monsters ?

P.S : Prin prezentul articol rog insistent cocalarii mediului online, jurnalistii profesionisti de la Cancan si alte cangrene sa preia informatiile fara a preciza sursa. Stiu ca n-a mai fost abordat subiectul si ar fi pacat sa nu-l fure cineva, nu ? Bloggerii adora asta si se stie ca legislatia e doar pentru prosti.

P.S 2 : Ar merita efortul unei versiuni de mobil a blogului ? Un feed modificat de fapt…

Surpriza !

2010-02-24T21:16:16Z

Dupa doua zile in care am lucrat la un deadline strans si in care am fost privat de Internet pe baza unei probleme supranaturale, am decis sa revin cu un post mai relaxat.

Intotdeauna m-a uimit pofta unor oameni pentru ceea ce ei considera a fi ‘’surprize”. Nu, nu-i vorba doar de dorinta unor reprezentate ale sexului frumos de a surprinde si de a fi surprinse. E vorba de modul in care anumiti oameni inteleg ideea de surpriza. Dupa ce mi-am intrebat majoritatea prietenilor, am constatat ca , la randul lor, nu erau deloc incantati de concept. La noi ar putea fi vorba de un model al cutiei, dar cel mai probabil vorbim de un mecanism natural de protectie.

Planificarea ne este specifica, indiferent de sex sau cultura. Voi lasa la o parte problema utopicelor planuri de viitor si voi ramane in domeniul planurilor simple. Sa zicem ca astazi am de mers la job, de trecut pe la facultate si de facut cumparaturi, iar in weekend am planuita o intrevedere de afaceri cu X. Evenimente neprevazute apar oricum ,dar daca X imi face o surpriza si ma trezesc cu el pe cap azi, se intampla urmatoarele lucruri : ma intrerupe si frustreaza, imi face praf programul si ma face mult mai putin dispus sa-l ascult. Nu poti veni cu scuza ‘’surprizei” cand tu nu poti respecta un angajament !

Daca analizam majoritatea definitiilor, observam ca surpriza este asociata unui sentiment pozitiv. Asta-i unul din motivele pentru care, atunci cand folosim negativ expresia, o intarim cu ‘’surpriza neplacuta”. Prin urmare , ce ar putea fi placut la o vizita nocturna de la un om pe care de-abia il cunosti ? Ce anume este ‘’surprinzator” la un individ care urla ca descreieratul ”Surprizaa !” cand face praf planurile cuiva ? In ce consta surpriza in a lua cuiva bilete pentru o calatorie pe care nu vrea sa o intreprinda ? De ce numim un bairam ordinar facut pe cheltuiala sarbatoritului ”petrecere surpriza” ? (In cazul asta am reactii turbulente, nefiind un fan al propriei zile de nastere).

Incerc sa spun ca o surpriza bine primita implica totusi un anume grad de previzibilitate, de cunoastere a ”victimei”. O surpriza intr-adevar placuta implica o cunoastere aprofundata. Oferirea unui cadou dorit in secret, punerea in contact cu un prieten pierdut, cumpararea de bilete sau insotirea cuiva la un eveniment la care vrea sa participe sunt mostre de surprize gandite. In ultimul caz, pregatirea trebuie facuta din timp. Chiar si aparitia unei persoane dragi poate fi o surpriza in anumite momente, cat timp exista cateva variabile cunoscute de amandoi.

In prima parte a anilor 90′, intr-o perioada a socializarii fara restrictii , erau la mare moda vizitele acasa. Nu-i deloc anormal ca prietenii si cunostintele sa se viziteze dar imi amintesc ca in copilarie , de la amici la vecini, mai toti abuzau de mentalitatea vizitei. Libertatea micii barfe si a umorului grosolan au inrautatit situatia. N-aveai ce face dupa o zi la fabrica ? Pai hai pe la Gigel care poate profita de timpul ala pentru a se relaxa in familie. Desi s-a restrans, mentalitatea nu a disparut. Nu-s o persoana complet antisociala dar am o mica obsesie cu punctualitatea si cu anuntarea anumitor lucruri. Nu suport sa fiu anuntat cu 1-2 ore inainte ca ‘’se intampla ceva” si ca e musai sa fiu prezent. N-o sa vin. Daca, din motive intemeiate, nu se poate anunta cu 1-2 zile inainte, vreau macar un interval in care pot sa : imi aman planurile, sa ma pregatesc si sa-i anunt si pe cei legati de planurile anterioare !

In liceu, obisnuiam sa clasez surprizele intr-un dosar mental al ”treburilor femeiesti consumatoare de timp si nervi”. Dupa ce m-am mai trezit, am sesizat ca mentalitatea nu-i nicidecum o gaselnita feminina. Ba mai mult, daca femeilor din jurul tau le poti tolera si chiar aprecia uneori surprizele, cand vezi un om pe la 30 de ani care arboreaza mandru mentalitatea asta, iritarea creste. De ce ? Din aceleasi motive enuntate mai sus : pentru ca majoritatea surprizelor se reduc la telefoane date la 23.00 pentru a cere favoruri, la vizite care nu se mai termina si la glume de prost gust. Surpriza ar trebui sa fie macar distractiva sau , stiti voi, ‘’surprinzatoare”. Asta deja e nesimtire sau in cazuri fericite, egoism si imaturitate.

Cu cat pierderea de timp este mai mare, cu-atat mai mult surpriza incepe sa semene cu o ambuscada. In aceeasi galeata intra si recompensele catalogate drept ‘’surprize”. Inca din copilarie eram amenintati cu ”o surpriza” , conditionata de fapt de o actiune. Daca iti spun ca o sa-ti dau ceva pentru a face ceva dar nu-ti spun ce, incerc de fapt un mic santaj emotional (dau o valoare ireala recompensei).

Confruntati cu un discurs precum cel enuntat mai sus, orchestratorii de surprize recurg invariabil la aceleasi raspunsuri. Vei fi acuzat ca nu ai spontaneitate, ca nu stii sa te distrezi si sa fii tanar, nu traiesti clipa, etc. Poate sunt eu comod pentru ca nu stiu sa apreciez chemarile de tip ”te astept in clubul x in 15 minute” dar imi pare ca oamenii de genul asta sunt aceeasi cu cei tipa de fiecare data cand vorbesc in public.

Surpriza ! Nu m-am gandit la un final suficient de epic pentru articolul asta.

P.S : Problema supranaturala promisa in primul paragraf se refera la intratul apei in cablul de retea. Am fost literalmente ‘’surprins” sa-mi gasesc routerul inotand (din nou) intr-o baltoaca provocata de cablul devenit furtun. Sursa e foarte probabil izolatia proasta si plasarea lui dezavantajoasa din afara apartamentului. Altfel, tot in categoria ‘’surprizelor” se afla si nominalizarea mea la prahoveanul anului . Apreciez, doar ca-s valcean.

Opinie vs. Constatare

2010-02-20T15:36:21Z

Niciodata n-am putut privi cu ochi buni indivizii care si-au facut din ”constatare” o profesiune de credinta. In momentul in care esti reporter de teren, organ legislativ sau medic legist, constatarea face parte din meseria ta. Ajungi la locul faptei si incerci intr-un mod pe cat de obiectiv posibil sa reconstitui faptele. Situatia se schimba dramatic insa cand esti lider de opinie , analist, politician sau doar un om cu pretentia de a fi interesant.

Constatarile in sine sunt imposibil de evitat. Cat timp exista un parcurs logic in spate sau o descoperire sincera, nu-i nicio problema. Obiectivitatea umana este oricum imposibil dar uneori e necesara o aproximare. Iritarea apare cand constatarea este de fapt un cliseu sau o asertiune (enunt presupus adevarat fara dovezi). Cand intalnesti cate un fan al ”constatarii” pe strada te pregatesti deja sa pierzi 10-15 minute din viata ta. Cand ai gasit unul online, ai pierdut deja doua minute pentru a citi un plagiat urmat de intrebarea ”Voi ce credeti ?”.

Spre deosebire de opinii, care cer o anumita coerenta si documentare, afirmatiile goale si constatarile te pun intr-o zona ‘’safe”. Astepti de fapt ca celalalt sa se miste din fotoliul confortului mental si sa-ti raspunda, eventual sa-ti scrie articolul. Fie ca zici ”Nasoale alegeri anul asta !” sau ”Ciudat si Nietzsche asta!” ajungi de fapt la acelasi lucru. Situatia e similara cu afirmatiile de tip ”Viata e grea bai Gigele !” , zise la un paharel de catre doi maestri ai bodegii.

Sincer, il prefer pe unul care spune ”teoria evolutiei e de cacat”. Asa macar stiu o treaba. Fie n-am ce sa discut cu individul fie, daca e totusi un om lucid, stiu exact ce teme sa evit in discutie. Daca-mi spui ”Complicata si teoria asta a evolutiei !”, de fapt astepti sa vezi pe ce pozitie ma plasez ca sa-mi poti canta in struna sau sa ma poti contrazice inutil. Daca afirmatia e mascata si de o falsa intrebare, deja poti sa-mi imaginez restul discutiei. Va fi mai lipsita de gust decat un preparat fast-food rece. In general, afirmatiile de gen ajung sa inchida foarte repede dezbateri promitatoare.

Aici nu-i vorba de argumente neaparat ci pur si simplu de prezenta unor opinii puternice, de a te situa ”undeva”. In spatiul anglofon ar fi vorba de ”having balls”. Asta e si unul dintre motivele pentru care teribilismul si rebeliunea inca prind in spatiul online. Sunt oricand de preferat in fata unora care se rezuma la a da dreptate in toate directiile si la concluzii de tip : ”E greu de spus !” .

Simpaticii astia sunt capabili de a emite sute de platitudini si de a-si schimba opiniile in functie de ”cine castiga” intr-o dezbatere. In cazul online, sunt oamenii care in loc de opinii sau analize iti servesc reeditari ale unor articole pentru ca in final sa se semneze sub concluziile altora. Lipsa de personalitate ? Se poate, desi undeva tot pe la nivelul educatiei as detecta o problema. Frica de a spune intr-adevar ce pozitie aperi, de a iesi in fata si mai ales de a argumenta eficient se trag din minim 12 ani de trauma ”academica” si din vizibile carente la nivelul educatiei personale.Diferenta se vede mai ales in dezbaterile in care participa si oameni din tari ”occidentale”, oameni poate mai slab pregatiti dar vizibil mai detasati si mai putin obsedati de a nu deranja.

La reteta putem adauga si mania corectitudinii politice (de care nu scapa nici strainii, sau mai ales ei). Astfel obtinem niste indivizi stersi dar cu pretentii alaturi de hipioti moderni care militeaza pentru toleranta si cumpatare copiind obsesiv gandirea altora. Nu spun, constatarile generaliste pot fi utile in discursul public. Ar fi riscant sa te prounti transant in anumite probleme considerate ”tabu” de publicul caruia te adresezi. Chiar si asa, situatiile de gen amintesc de un legist placid , ajuns la doua zile dupa asasinat care constata : ”Subiectul a decedat”

P.S : Fara vreo legatura cu postul, zilele trecute am dat peste siteul asta . Intitulat ”This is why you’re fat”, siteul prezinta cateva preparate culinare care frizeaza infarctul. Din punctul asta de vedere americanii inca ne au la degetul mic.

La telefon

2010-02-15T22:11:27Z

Intentionam inca din 2006 sa scriu despre ritualurile ce implica un zilnic izvor de frustrare, telefonul mobil. Initial postul avea o tenta usor misogina insa ar fi insemnat sa-mi omit cu nonsalanta propriile obiceiuri.

Problema aparatului astuia mic si zgomots nu deriva din vreo consideratie metafizica. Nici macar problema ”invaziei intimitatii” nu-i atat de grava. Totul se reduce la aceleasi istorice obstacole in calea comunicarii : imposibilitatea de a anticipa dispozitia celuilalt & imbecilii. In atare conditii, mi-am permis sa sintetizez cateva categorii de parteneri iritanti de conversatie :

1.Insistentul :Despre insistent s-a scris in repetate randuri. Il stiti, e simpaticul ce suna de 8-10 ori pana sa ridici telefonul si sa urli iritat ”’Daaaa !?!”. In cel mai bun caz, iubita sau un membru al familiei au ceva important de spus. In cele mai multe cazuri, cineva a uitat pur si simplu ca suna iar principala nedumerire e : Auzi ba, tu stii vreun site bun de torenti ? . Asta daca nu cumva apare mai intai intrebarea ”Ce e ? Esti suparat ?”.

2.Absentul : Asta-i omul care si-a luat telefon din motive legate de Feng Shui. Indiferent daca e o urgenta sau e vorba de un mesaj de rutina, telefonul absentului zace mereu uitat undeva prin casa, incarcat sau nu. E genul de om care te suna la doua zile dupa ce ai incercat sa dai in disperare de el si intreaba nonsalant : M-ai cautat ?Era ceva important ?

3.Economistul : Omul care calculeaza mereu minute, tarife de roaming , reduceri, bonusuri pe cartele. E un comportament acceptabil daca vorbesti cu prietena 15 minute pe zi si cu familia inca 15. E complet aiurea cand suni pe cineva urgent si ti se raspunde cu ”Lasa ba, inchide..ca te sun eu ca am minute pe Cosmote !”. Dupa ce astepti 5 minute pentru a-i explica omului ca e chemat de undeva, economistul are grija sa-ti explice cum a primit el bonus de fidelitate pe alta cartela. Cazurile extreme includ oamenii care au impresia ca pierd bani daca nu consuma minutele incluse si oamenii care cer sa fie sunati pentru a primi ”credit”.

4.Centralista : Dat fiindca ”centralistul” n-are aceeasi rezonanta, am apelat la varianta feminina. E vorba de omul cu 8-9 telefoane care iti da cinci numere la care nu raspunde. E acelasi care odata sunat te va ruga sa suni pe ”celalalt numar” pentru ca ”pe-asta se termina bateria”. Odata ce suni pe celalat numar, trebuie sa astepti pentru ca celalalt telefon este undeva pe fundul Atlanticului, intr-un recipient securizat. Cand intr-un final poti trece de ”Alo”, primesti un raspuns zdrobitor : Auzi, dar nu mai bine suni tu pe Zapp ?. Daca omul are un aparat dar vreo sase cartele pe care le schimba, doar matematica si teoria probabilitatilor te mai pot salva.

5.Kalashnikov: In principal apanajul sexului frumos, vorbitul la telefon peste limitele suportabilului este cea mai cunoscuta apucatura din ”domeniu”. Vom trece peste cheful de vorba al partenerei si peste confesiunile oamenilor pentru care privat e un cuvant prea scurt. Vorbim acum de cei a caror logoree intra in sfera patologicului. De indivizii care te tin o ora in telefon pentru a-ti povesti vacanta lor de acum doi ani si parerile lor justificate despre sensul vietii. Cand ti s-a incins telefonul in mana si constati ca ai inceput sa iei bataie la jocul pe care-l jucai in paralel, apare si concluzia lui : ”Mi-a parut bine, hai ca te mai sun eu zilele astea !’‘. Normal, doar autobiografiile nu se scriu intr-o zi.

6.Adela Lupse : Daca habar n-aveti cine-i domnisoara, amintiti-va de isteria asta de filmulet. Da, e vorba de oamenii care urla mereu ”De ce nu raspunzi ? / Unde esti ? / Te-am sunat si acum zece secunde !/ De ce nu suni inapoi ?” desi stiu foarte bine ca e total irelevant in context. Sindromul Adela Lupse nu e limitat sexual si in unele cazuri e contagios (la pachet cu paranoia).

7.Sportivul : Sportivul se plictiseste. Des. Exercitiul lui zilnic este sa sune oameni la intamplare pentru a nu-si atrofia muschii degetelor. Sa nu-mi spuneti ca nu v-ati trezit cu un om de care nu va mai amintiti care va suna sub pretextul : ”Asaaa..sa mai vorbim si noi / Ma plictiseam”. In general cand ma plictisesc, ma plictisesc pe timpul meu si nici nu sun la miezul noptii pentru a-l intreba pe celalalt : ”Tu cine esti ?”.

8.Neo : Crezand ca Matricea e cu el, Neo va suna imediat dupa ce ai inchis telefonul pentru a-ti spune motivul pentru care te sunase prima data. Scopul ar fi ca apelul sa dea o gaura in continumul spatiu-timp si sa ajunga la destinatie inaintea finalizarii primei convorbiri. Toti o facem uneori dar e al naibii de iritant : e ca si cand ai avea flashbackuri la fiecare doua secunde de convorbire.

9.Terminator : E omul caruia daca-i spui ca a pierdut Dinamo isi arunca telefonul cu forta in zid uitand ca in partea cealalta un stelist sta cu urechea in boxa. Aveam porniri similare cand foloseam digimobil (asta pana sa binevoiasca cineva sa-mi fure mandretea aia de mobil de 30 RON care se descarca la 2 zile). Motivele pot tine de o nevroza reala , de probleme tehnice dar si de hobby.

10.Fantoma : Imediat dupa ce te-ai chinuit sa explici 10 minute cum e cu noul proiect, constati ca de fapt fantoma, multivalenta si multifunctionala, era intr-un cu totul alt plan al existentei. Faptul ca cineva zice ”Ahaaa” la doua minute inseamna ca ori e zid, ori e mort. Ar mai fi si varianta in care nu este atent desi va nega obsesiv ipoteza. Pe scurt, e omul care nu e niciodata pe faza dar n-are bunul simt sa spuna ca face altceva. Mai mult, nu esti sigur ca vrei sa afli ce face cu mana lasata libera (daca nu cumva te-a pus pe speaker in timp ce joaca tenis de masa). Uneori pasivitatea e justificata (in trafic, in cazul in care subiectul e irelevant) iar alteori e doar nesimtire. Am subscris in cateva randuri la ambele deci nu insist.

BONUS : SMS-maniacul, omul care prefera sa-ti trimita 8-9 SMS-uri pentru a-ti transmite o informatie care ar fi incaput in maxim un minut de conversatie. Situatiile amuzante apar cand din cauza aglomerarii retelei, SMS-urile se fac nevazute sau intarzie. Omul e imperturbabil, incepe sa retrimita tot de la primul mesaj. Poate fi un subtip al economistului care considera ca 300 de SMSuri gratuite = 300 de SMSuri care TREBUIE trimise.

EXTRA-BONUS (via Gia) : Beeep Man (aluzie deloc finuta la Cosmote). Desi specia a cam disparut in ultima vreme, ne putem aminti cu placere de oamenii pentru care orice mesaj de la ”Salut !” la ”I have a dream..” se reducea la un simplu bip. Probabil intrarea bipului in sfera instrumentalului (Dau bip cand plec) a adus la separararea si izolarea speciei in cauza.

P.S : Stiu ca postul nu-i tocmai un bastion a calitatii dat fiindca e un draft mai vechi. Totusi, daca tot a venit vorba de telefoane, merita sa aruncam un ochi si asupra ultimei lansari din gama Qisda (via Bogdan) . Legat de brandul BenQ, Qisda (Quality Innovation Speed Driving Achievements) va deveni o nesfarsita sursa de glume retardate tintite catre gagicile din magazinele retail. Telefonul are o rezolutie uriasa dar principala atractie consta in a intra in magazin pentru a cere sa ti se ”arate Qisda”.

Autism national

2010-02-08T08:49:19Z

Dupa cateva peripetii de care prefer sa nu-mi amintesc, am decis sa dau un bobarnac blogului. Intentionam sa va mai chinui cu ceva muzici greu de digerat dar mi-am zis ca articolele puse la pastrare sunt mai importante.

Motivul titlului s-ar putea regasi usor intr-o banala cautare Google. E suficient sa cautati termenul ”boala nationala” si veti gasi cel putin trei-patru boli nationale atribuite poporului roman. De la sedentarism la duplicitate pana la invidie si ”basescita”, frecventa expresiei este uluitoare. Daca restrangeti cautarea la bloguri, ecranul PC-ului va geme de afectiuni metaforice. Sunt convins si de faptul ca ca multi dintre voi au intalnit in decursul vietii de cititor cel putin trei articole in care se vorbeste despre o ”boala nationala”. Fotbalul, victimizarea, politica, nu ar putea fi altceva decat boli si chiar mai rau, boli nationale.

In atare conditii, ai spune ca singura boala de care suferim cu-adevarat este ipohondria, urmata de puternice impulsuri paranoice. Comentariile de pe blogurile populare si platformele de blogging o demonstreaza. De la oameni care au impresia ca ducem in spate tot greul UE pana la indivizi care ne considera superiori intelectual si istoric (am mai abordat problema), toti au cate o solutie. Nu conteaza ca altii spun ca nu suntem nici macar in grafic , noi o tinem pe-a noastra, fara dovezi sau probleme de logica.

Din punctul asta de vedere, cred ca ajungem la o boala mai concreta : autismul. Am fost si suntem victimele unui ”pafarism” istoric despre care nu sunt sigur ca e doar apanaj comunist. Desi exista oameni care stiu ce se intampla, majoritatea populatiei traieste in cu totul alta realitate politica si economica. O cauza ar fi lipsa educatiei politice insa despre asta am mai discutat. Nu doar in Romania lipseste. Din nefericire, mass media nu face altceva decat sa confirme presupozitiile si autismul national. Nu suntem doriti la masa bogatilor pentru ca stim ceva. Se face scut antiracheta platit din impozitele lui Nea Marin. UE are nevoie de noi, ascultati-l pe Gigel, analist politic !

N-am putut niciodata sa acceptam ca am fost lasati pe-afara din cauza irelevantei, din cauza incompetentei incredibile a conducatorilor si a lipsei de educatie a celor ce i-au ales. Pur si simplu, criticatii politicieni (adusi la putere tot printr-o ”boala nationala”) nu sunt capabili sa alcatuiasca o mapa coerenta, sa se exprime fluent intr-o limba de circulatie sau sa puna corect problema la nivel international. Evident, e vorba de o majoritate vizibila, nu de ”toti” politicienii. Poporul care stie , evident, ce-i de facut, nu are nici cea mai vaga idee despre mediul diplomatic, de afaceri sau mediul politic real. El gandeste in termenii ”Basescu e bou\ Geoana e nebun”. Impostorii politici nici nu si-ar putea dori altceva.

Chiar si in trecut, aparitia unui Titulescu a fost posibila datorita unei anumite clase si a unor anumite grupuri. Oricum, lumea politica interbelica a fost la randu-i profund instabila. Asta s-a datorat lipsei de experienta, lipsa pe care o resimtim si acum, dupa mai bine de 20 de ani de ”tranzitie”. Prea categoric ? Acum doi ani ,o delegatie belgiana de functionari europeni a emis o fraza similara. Desi contextul era mai larg, observatia viza proaspetii functionari si reprezentanti europeni din Romania. Cu sau fara ”Studii Europene”, romanii pur si simplu apar ultimii la masa negocierilor si nu stiu niciodata despre ce se vorbeste. Cum nu inteleg mare lucru de la ”masa bogatilor”, apar si speculatiile ulterioare de tip ”N-am inteles eu tot, dar clar vor sa ne-o coaca !”. Se poate sa fi fost prea ocupati istoric cu macelul pentru a forma o scoala si o gandire politica mai coerenta. Macar dupa Revolutie sa fi avut una neinfluentata de nationalismul primitiv, de crestinism si alte ideologii politico-religioase de secol XIX.

Sunt convins ca nu suntem singura natiune care abuzeaza de cliseul ”bolii”. Totusi, de ce trebuie sa definim orice problema in termenii unei afectiuni medicale generalizate ? Mai ales, de ce cand identificam o boala ajungem la aceleasi mistouri ieftine si falsa indignare ? Imi doresc sa vad macar odata un titlu in presa de genul : Expertii europeni au descoperit leacul pentru boala nationala a romanilor. Leacul contine doze optime de munca si disciplina si este disponibil pe piata inca de la coboararea omului din copac.

P.S : Sunt la randu-mi constient ca am argumentat impotriva unei mentalitati folosindu-ma de expresiile ei specifice. Pentru optimisti, exista totusi statistici care arata ca suntem cu-adevarat buni in anumite domenii. De exemplu topul asta ne aseaza foarte sus in ceea ce priveste consumul de alcool.

Eurovision poate intra in normalitate ?

2010-02-07T08:14:04Z

Acum vreo cateva zile, am primit o subtila atentionare ca anul asta norvegienii sunt pusi pe fapte mari. Despre ce-i vorba ? Despre acelasi creuzet de manele pop care ne face sa ne injuram vecinii in fiecare an, despre minunatul Eurovision.

Ei bine, dupa ce in 2006 o trupa de clovni amatori de hard rock (Lordi) aduceau un loc I Finlandei, aproape in fiecare an ne-a fost dat sa vedem macar o trupa rock printre participanti. Fenomenul s-a bazat pe modul in care Lordi luasera premiul : pe langa vizibilele afinitati politice, votantii satui de topaieli cu iz balcanic alesesera trupa in semn de protest.

Anul asta, trupa cu cele mai mari sanse (in viziunea publicului) de a reprezenta Norvegia este o trupa de metal extrem si anume Keep of Kalessin. Trupa s-a calificat deja intre cei opt finalisti ai competitiei norvegiene iar in 3-4 zile vom afla si daca intra sau nu in competitia mare. De ce ne-ar pasa de trupa asta si de ce ne-ar pasa de Eurovision ? Pentru ca tristetea asta de concurs este cam singurul cu o asemenea acoperire si pentru ca de ani de zile musteste de non-talente scabroase. Nu spun ca KoK ar fi in varful piramidei genului, nici pe departe. Inceputa ca o trupa de black metal, Keep of Kalessin a evoluat spre un sound mai melodic si a ajuns sa fie incadrata in mai generalul ”metal extrem”. Corul piesei de fata este cantat curat iar intro-ul este suficient de accesibil incat fanii clasici ai trupei sa se simta dezamagiti.

(Piesa poate fi ascultata la o calitate mai buna si pe pagina de MySpace a trupei)

Importanta participarii trupei asteia sta chiar in genul abordat , metalul extrem/black metalul melodic. Nu ansamblele folclorice, nu genialul Jan Gabarek si nici trupele de indie obscure sunt favoritele publicului. Black metalul a fost , din fericire sau din pacate, cel mai bun produs muzical de export al Norvegiei. Nebunia a inceput cu incendierile de biserici si crima de care s-a facut vinovat Varg Vikernes in 1993 si a continuat cu noi valuri ale unui gen intens dezbatut. Considerat de multi o culme a ermetismului in timp ce altii il condamna pentru lipsa de melodie si simplitate, black metalul a fost subiect de multiple documentare. Discutia este prea larga si nu are sens dar cert este ca norvegienii nu au probleme in a spune : asta ne reprezinta ! Desigur, faptul ca educatia muzicala din tarile nordice produce sute de trupe (din care un anumit procent devin faimoase) este o cu totul alta discutie.

In atare conditii de ce ne mai miram de insuccesul Elenei Gheorghe, de plictisul vomitiv al duo-urilor gen Nico & Vlad Mirita sau de tristul plagiat al trupelor gen Todomondo. Sa fie vina spectatorilor care au impresia ca Holograf e muzica elitista si fac semnul crucii cand se baga chitara electrica in priza ? As indrazni totusi sa spun ca nu-i doar vina lor. Pe de-o parte e vorba de lipsa generala de cultura muzicala si pe de alta de juriile care selectioneaza astfel de piese. Fosila Moculescu, aspirantul Barbera, vesnicul liceean Despot sau crucisatorul plagiatului, Marius Moga, nu au competenta sa judece. Ce sa mai spun de Adi Ordean, Cornel Fugaru sau Calin Geambasu.Sa inteleg ca nu mai exista profesori la conservator si ca marii jazzmani din Romania erau ocupati ?

Moldovenii erau pe punctul de a trimite un oligofren, noi ar fi trebuit sa trimitem un tigan. Da, pe nea Salam ala cu balada lui gretoasa si cantata intr-o engleza stalcita. Tot se plangea ca-l urmaresc reincarnarile lui Hitler. Nu ne reprezinta ? Mai bine de 80% din populatie asculta fie manele, fie populara stalcita (etno) fie house/trance si muzica de batut pisica. Bine, nu-l trimiteti pe Salam. Trimiteti-i dom’le pe Inna si pe Fizz. De acord ca se voteaza pe baza de interese politice insa asta se aplica la primele 2-3 punctaje mari. Restul merge la piesele care aveau cat de cat ”ceva”.

Stiu ca n-are sens sa ma agit pentru o competitie irelevanta si majoritar retarda. Din pacate, e cam singura in care muzica romaneasca ar putea (macar odata) sa spuna ceva. Concursul se adreseaza totusi majoritatii , iar majoritatea are preferintele muzicale ale unei legume fierte. Oricum ai lua-o, nu are gust. Chiar si asa, aparitia unei trupe de black ar fi un semn de insanatosire. Nu-mi dau seama cum dar nu ar strica sa se mai auda din cand in cand si cate un instrument muzical. Pustiul cu vioara de anul trecut a demonstrat ca se poate, chiar daca a facut-o intr-un mod foarte subtire.

P. S : Pana cand o sa inteleaga si pseudocompozitorii romani ca e posibil sa aderi la un concurs fara sa folosesti o balada sau o piesa pop, va las cu incununarea a zeci de ani de muzica latina : Mini Daddy – El Nino Ma Bonito

Later Edit : Trupa a intrat in ultimii 4 superfinalisti insa a fost depunctata in defavoarea unui act mai conventional.