What the fuck are you supposed to do on a boring Sunday afternoon, when it’s too cold to go out, there is nothing interesting on TV, music fails to thrill you and you have forgotten your phone charger at one of your many part-time jobs? When you have just turned all your dreams into real projects, and you have nothing left to dream about?

Of, course, drink some beer (several cans, actually), scratch your cat’s head, listen to its tender purr and dream of a new muse. Not necessarily a human one. By example, I was in love with a spider that lived in my grandparents’ bathroom. I was five. At seven, I fell in love with a peculiar green-haired doll. I loved it to the verge of insanity. Once, we went to the seaside and my parents forgot to pack the doll – and I spent the first night screaming and weeping. They had to ask someone to bring the doll the next day.
Then, at ten, I was in love with Karl May’s Winnetou, and dreamed to have his babies. Just another of my obsessions.
Right now, I feel empty and dry, like a TV commercial. The following song is also from a TV commercial. Long live advertising!

Club Pride (str. Şelimbăr, Nr. 1). Puncte de reper: zona Universitate, mai exact Colţea; în vecinătatea unui centru sportiv, vizavi de un Volksbank.
Duminică, 15 noiembrie, ora 21.00
Intrare: 10 RON.

Dincolo de faptul că “This Is It” mi l-a arătat pe Michael exact aşa cum mă aşteptasem să fie – exigent şi totodată blând în exigenţa lui, intuitiv şi creativ, serios şi devotat propriei creaţii, m-am gândit cu amărăciune la dialogurile care ar fi fost incluse în acest film, dacă el ar fi fost producţie românească.

Sponsor: Nu avem banii acum, vi-i virăm luna viitoare.
Manager proiect: Ok, încercăm să ne descurcăm.

———————————

Artist: Aş vrea să mai încercăm aici un efect…
Omu’ de la sunet: Nenică, mă mai fuţi mult la cap? Merge şi aşa, da??

——————————–

Regizor: Ce-i asta? Ce-i căcatul ăsta??
Interpret (pierdut): O propunere.
Regizor: Eşti un animal prost şi incapabil, dracu’ ţi-a dat ţie diploma de actor/dansator/interpret, eşti de neprivit, penibilulee!
Interpret: Dar ce am greşit?
Regizor: Auzi la el că mai şi cârâie! Tu să taci când vorbesc eu, da??

—————————————

Sponsor: Din păcate, va trebui să tăiem nişte efecte speciale, micşorăm suma pe care v-o oferim.
Regizor: Păi, bine, dar concepţia mea…
Sponsor: Asta e, nu am bani! Îţi readaptezi concepţia!

—————————————-

Interpret 1: Îmi pare rău, o să lipsesc două săptămâni, plec în Străinezia cu un proiect.
Restul echipei îşi smulge părul din cap la unison.

—————————————-

Tot interpret 1: Numai din vina voastră nu terminăm la deadline. Eu am dreptul să fac tot ce vreau eu, că-s bengos, voi, dacă ţineţi neapărat să lucraţi cu mine, mucles!
Altul din echipă: Nu ţi se pare că eşti de o nesimţire crasă?
Interpret 1: Cum îţi permiţi?? Dar cum îţi permiţi? Eu sunt un star şi am priorităţile mele, da???

——————————————

Sponsor: Îmi pare rău, mi-am reconsiderat bugetul, nu vă mai dau nici un ban.
Manager proiect: Păi nu am stabilit noi… Nu au muncit oamenii ăştia două luni ca sclavii?
Sponsor: Asta e, nu am de unde! Vă descurcaţi cum puteţi!

—————————————-

Adevăratul “This Is It”, har Domnului, e o adevărată lecţie de atitudine profesionistă, respect şi implicare. E de văzut mai ales din acest punct de vedere.
Şi e singurul film la care am văzut că lumea nu se înghesuia să plece în timpul genericului final. Oamenii stăteau ciorchine pe scări şi ascultau muzica lui Michael. De parcă ar fi vrut să-l mai păstreze o secundă în viaţă. Şi încă una. Şi încă una. Şi încă…

Aici.

Poate vă veţi mira ce caut pe pagina de religie a acestui ziar. Staţi liniştiţi – nu doar voi, şi eu mă mir. Ba mai mult, cred că religia însăşi se miră.

Ba chiar şi căţelul din imagine:

Cum plm a ajuns Lupoaica pe o pagină de religie?

Club Pride, situat în inima târgului (Str. Şelimbăr, Nr. 1, zona Universitate) va fi minunatul bar care va găzdui:

- o reprezentaţie a spectacolului “Rocky Horror Obsession Show”, pe 15 noiembrie
- lansarea lui Hyde Park pe 28 noiembrie.

Amănunt deloc neglijabil: după lansare, urmează Hyde Park Party! Vom sărbăutori cartea nou-născută, până dimineaţa. Asta, desigur, dacă vreţi şi voi. Noi nu vă ţinem legaţi de scaune… decât dacă ne rugaţi frumos.

Şi vom chefui frivol şi fără limite, cam în genul ăsta:

Nu te-am vizitat
Niciodată
Dar în fiecare seară fac un mic ocol
Să văd dacă e lumina aprinsă la geamul tău
Dacă eşti acasă
Uneori, nu se vede decât un fel de
Penumbră
Şi atunci presupun că ai adormit cu televizorul aprins.

Nu te-am vizitat niciodată
Dar în fiecare seară mă gândesc să împart pixuri promoţionale prin blocul tău
Să văd şi eu cum ai holul
Şi dacă a obiceiul să inviţi samplerii la o cafea.

Nu te-am
Vizitat niciodată,
Dar în fiecare seară mă întreb dacă ţi-ai cumpărat cuier,
Pentru că sunt o persoană ordonată
nu îmi place să îmi las hainele risipite pe jos.

În sfârşit, cea de-a treia carte a mea vede lumina tiparului, iar lansarea va avea loc de 28 noiembrie, în timpul târgului de carte “Gaudeamus”.

Precum ştiţi cu toţii, târgul e cu mare vad comercial, DAR cu mult prea puţină atmosferă. Iar o lansare de Hyde Park fără “senzaţia de ciudăţel” e ca o nuntă fără senzaţia de lăutari.

De aceea, avem două variante:

1. o lansare “diurnă”, la lumina Romexpo-ului, cu forfotă, du-te-vino, pe-repede-înainte şi tărăboi
2. o lansare “nocturnă”, undeva, într-o cafenea, cu expoziţia aferentă a pozelor co-autorului Dinu Lazăr, lumânări parfumate, şi “vrăjeala” seducătoare a prezentatorului nostru, redactorul-şef al publicaţiei Playboy România, hedonistul number one Dan Silviu-Boerescu? (Mai am nişte surprize în vizor, dar vreau să am un “DA” ferm înainte de a le dezvălui numele.) Bine, nu nocturnă, dar să zicem un 21.00.

Voi ce aţi prefera?

PS: Nu aţi uitat de promo-clipul nostru, nu?

Ştiu că plângeţi în pumni pentru că nu ne veţi vedea la Cluj , de aceea vă oferim câteva imagini, ca să ştiţi ce aţi ratat (cu menţiunea că pozele de repetiţie sunt la lumina zilei, nu a reflectorului, şi nu suntem pe scenă, ci într-o sală de balet):

Fotografii de Cristian Samoilă.

Într-un puseu de… să-i zicem suprarealism românesc – organizatorii festivalului clujean care ne găzduia spectacolul m-au sunat pe ultima sută de metri, să îmi spună că nu au fonduri şi în consecinţă, anulează spectacolul nostru. Mă abţin de la comentarii răutăcioase, de genul “bine că am muncit ca nebuna, să ridic un spectacol de o oră în trei săptămâni” sau “şi nu ştiai de dinainte că nu o să ai fonduri?”, mă rezum să zic doar atât:
“Bine că nu m-ai pus să prestez, şi după aceea să-mi spui că nu ai cu ce să faci deconturi şi să achiţi onorarii, că te omoram cu mâna mea.”
Postez acest anunţ DOAR pentru a-i anunţa pe oamenii care se pregăteau să călătorească până la Cluj pentru noi să şadă ogoiţi, că nu mai e cazul. Mai nou, justificarea “e criză!” dă liber la orice.

Ziceam că vă voi surprinde cât de curând cu trailerul noii mele cărți, “Hyde Park”, rezultatul colaborării cu minunatul fotograf Dinu Lazăr. Iată rezultatul:

Mulțumesc regizoarei Cătălina Bălan și operatorului Marius Apopei! Music by Bjork.