Despre (ne)lume

Bezele - 3 la 10 mii

2011-11-01T09:35:00.000-07:00

ImiBălăbăneamPicioareleInVoieInTimpCeSorbeamCuPaiulDintr-unPaharDePepsi(gol).ÎlPriveamOstentativ,Continuu.PreaVarăSiPreaCald...Fusta-miNuReușeaDinNicioPozițieSă-miAcopereCoapsele,DarNuMăSinchiseamOricum.M-amAșezatApoiPiciorPestePicior,InScaunulInalt,TotFâțâindu-miSuperioritateaStânguluiAsupraDreptului,SiInvers...PaharulGolDePepsiAdevenitDeodataPlin,IarElS-a AsezatInPoalaMeaSiMi-aSpus "TeSalut, bezeauo!"

Adam si Eva, după Liviu Rebreanu

2011-08-30T13:51:00.000-07:00

Integrare... reintegrare... integrare in, wooow, ABSOLUT! Dezintegrare... cam la asta s-a ajuns, si o spun ca sa rimeze, altfel as fi folosit plafonare.

Mi-este putin cam greu sa ma reintegrez in blogosfera, dupa o pauza rusinos de indelungata si, ce e si mai rusinos, nejustificata... Multe ar fi de zis, insă prea puțin de scris... Si pentru că nu vreau să incep cu inceputul, dar nici cu sfârșitul, am să vă povestesc un... pseudo-vis:

Se făcea că prima femeie era aproape, cu fața ușor tern, ochii micuti, perfect rotunzi, dar inexpresivi, putin cam poate prea apropiati, ceea ce-i dădea un aer malefic, buzele subtiri, dar proeminente parcă imi confirmau bănuiala. Avea părul scurt, o tunsoare tip Monroe, nasul invizibil si tenul mai mult incolor. Stătea pe vine, insă fusta maronie, din stofă groasă, ii acoperea incă genunchii. Purta un pulover din aceeasi culoare, poate câteva nuante mai deschis, ros de vreme, iar nasturii lipseau pe alocuri. Era tânără, nu trecuse de 30. Se arăta preocupată.

A doua femeie stătea in picioare, tot aproape. Nu o puteam vedea, asa că puteam doar bănui unde se afla. O auzeam perfect, in schimb; ea ne coordona. O auzeam, dar nu-mi amintesc ce spunea...

A treia femeie eram eu, dar ele nu mă vedeau... Cea care vorbea s-a apropiat de mine si a inceput să mă atingă. M-am bucurat, crezând că în sfârșit mă zăriseră și pe mine. Mă atingea suav, mă dezmierda și mă treceau fiori, călăreți antici îmi galopau pe spate, împinși parcă de musoni calzi, plăcuți. Am inchis ochii. M-am alăturat drumului lor și am uitat de mine. O auzeam însă pe ea, cum le vorbește celorlalte, ca și când le-ar explica ceva. Mă folosește drept cobai, mi-am zis. Nu mai conta, degetele ei deja imi sfărâmaseră sfârcurile, mâinile alergau în jos, în ritmul galopant al cailor de pe spinare, încercând să păstreze ritmul poveștii, ținând pasul cu relatările. Labiile imi zvâcneau in pumnul ei de fier, iar Volga se revărsa printre armata de cai ce-mi galopau pe șira spinării, inundând stepa Siberiană, înecând zilele și nopțile și anii...

Am inceput sa dansez. Singură. Pupilele-mi alergau in R.E.M, dansânde și ele, spiralându-se precum ochii Beatricei, răscolind adâncuri ermetice, aflate, probabil, atât de la suprafață... dacă aș fi deschis măcar un ochi, la timp...

Trei randuri despre... fericire

2011-03-24T06:46:00.000-07:00

... şi te trezeşti in fiecare dimineaţă din ce în ce mai singur, incomplet şi prăbuşit, dar prăbuşit frumos, cărămidă cu cărămidă... iar fericirea zace in fiecare cărămidă aşezată cu precizie, exact în partea în care trebuia să cadă... In gol!

Metafora sărăciei

2010-10-19T06:19:00.000-07:00

În cuvinte simple, încep prin a spune că mi-e tare dor de copilărie... de boom-ul de advertising din anii '94-'98, de diminețile cu Florin Călinescu la Știi și câștigi, de filmele hollywoodiene de pe Pro tv, de 3-Sud-Est, Genius și K1...

Mi-e dor de bicicleta mea roșie BMX, de pe care cu ochii larg mirați cercetam freamătul cartierului în fiecare după-masă. Atunci, nu-mi lipsea nimic. După 1990, când dezindustrializarea imbecilă și complet iresponsabilă a lăsat aproape întreaga populație în sărăcie, ai mei s-au reprofilat urgent și și-au deschis un SRL. Nu au făcut avere, dar am trăit cu toții, în aprecierea mea, excelent (în măsura în care pentru mentalitatea românului realizările noastre sunt un rahat, deoarece noi nu avem vilă pe 5 hectare de pământ, nici Q7, iar eu nici nu mi-am făcut studiile prin Elveția și așa mai departe...)

După anul 2000, explozia de speculă imobiliară, acele las mitades (după cum bine descrie Ernesto Mendoza în La Ciudad De Los Prodigios, cumperi un teren la preț de 100 de euro, îl împarți în două bucăți egale și vinzi fiecare bucată la același preț de 100 euro fiecare, și așa mai departe) a supraîmbogățit vanitatea românului, și...cam atât! Băncile, speculând momentul, au dat libertate creditărilor (vă amintiți, La Altex ai credit doar cu buletinul!) și românul și-a luat microunde pe datorie, frigider, sisteme hi-fi, ba chiar o cunoștiință își făcuse credit de nevoi personale, pe 5 ani, pentru a-și face un implant cu silicoane.

Eeei, dar nevoia de afirmare materială a românului a crescut, și, direct proporțional cu aceasta au crescut și dobânzile la credite, oamenii nu s-au speriat, însă, cum Dumnezeu să înapoieze produsele, cum să renunțe la leasingul mașinii...mai repede fac un credit... la credit!

Și, cu credit la credit, așa a crescut mare și frumoasă baza de date a executărilor silite. Cauza, însă, a maladiei actuale a sistemului prăbușit, nu o reprezintă imposibilitatea de a-ți achita creditele (eu nu m-am îndatorat, nici ai mei, de altfel, și totuși și nouă ne merge la fel de prost ca și celorlalți). Cauza tuturor nenorocirilor actuale o reprezintă dezbinarea acestui popor, lașitatea indviduală, care se internalizează într-o combinație de ciudă, neputință, ură, până la energie negativă malefică, autodistrugătoare...

Da, vina (dacă tot ne dorim cu atâta înverșunare să găsim vinovați), este a sistemului politic, dar cauza! cauza este chiar sistemul de gândire și matricea stilistică proprie poporului român, orizontului cultural deal-vale (Blaga). Între cauză și efect este, logic vorbind, o relație. Însă ce tip de relație este între cauză... și vinovați pentru neînlăturarea ei? Îmi este jenă să intru în astfel de tertipuri, tipice exacerbaților amatori. Prefer să iau totul ca atare și să consider situația (cu mult insuficient subliniată în această postare) ca fiind de fapt farmecul nostru, hiperbola cu tentă negativă în care trăim, o sărăcie metaforizată în "complăceală"...

Cica "UNGURII NE FURA TARA!!!"

2010-07-24T04:52:00.000-07:00

Daca incep prin a marturisi "constat cu stupoare ca", deja v-as plictisi, deoarece v-ati da repede seama ca nu urmeaza nimic interesant. Si totusi, constat cu stupoare ca, intr-adevar, chiar nu am nimic interesant de spus, insa trebuie sa recidivez cumva, blogul asta e tarlaua mea pana la urma, nu?

Asadar, din categoria "politica ucide", de la lume adunate, sfidez ideile si scuipatii tuturor pseudo-analistilor, xenofobilor nedeclarati si ai trufasilor de Bucuresti, in special, in legatura cu problema autonomiei ungurilor.

Desi nu sunt obisnuita sa scriu cu un ton calm, nu pot incepe acum sa afirm ba ca "e penibil", "nu e bine", ori ca "e degradant", "ridicol" si asa mai departe. Bunul simt si masura sunt de mult valori inhibate, inexistente, starpite de kitsch si ignoranta. Acela care nu are cumpat, atunci inseamna ca nu are ratiune, si invers. Acela care sustine sus si tare un lucru, fara a cunoaste cauzalitatea acestuia dar mai ales finalitatea lui, acela nu poate fi decat un ignorant, ca sa nu-l numim altfel. Si nu unul oarecare, ci un ignorant periculos, capabil de a-i anima pe altii ca el, si cand un ignorant aduna alti ingnoranti, atunci se formeaza o masa. O masa cu psihologie proprie, dar fara ratiune, caci masele nu-s altceva decat "tancuri vii", animate de un scop comun, nerationalizat, de un nonsens, tancuri vii, dirijate in contra altor mase posibil omogenizabile.

In cazul de fata, tancurile vii militeaza pentru supunerea cu desavarsire a ungurilor, suprimarea drepturilor lor naturale, anihilarea demnitatii lor nationale si alte sterilitati din aceeasi categorie "Ungurii ne fura tara". Masa, tancurile vii, dupa cum spuneam, lipsita de discernamant, in necunostiinta de cauza, pledeaza pana la violenta. In dobitocia ei, noi regasim totusi si un firesc: anume teama de necunoscut. Cand omul nu cunoaste, se teme, e logic si involuntar, e dovedit. Insa daca fiecare dobitoc in parte NU ar fi ramas ignorant si ar cunoaste modul de organizare statala al Frantei ori al Germanei, (vorbesc de tari cu notorietate la acest capitol, sa nu le mai mentionam si pe celelalte) atunci "tancurile vii" s-ar fi organizat voluntar, cel mult la nivel de media, in scopuri pe care nu ne vom apuca acum sa le presupunem (nu acum si nu aici).

Asadar, creierasul comun si neactualizat al masei de tancuri vii prefera sa se complaca in comoditatea feudala a dominatiei populatiei majoritare, in interiorul aceluiasi stat, sustinand cu incrancenare dorinta ca ungurii sa nu dobandeasca autonomie, nici teritoriala, nici administrativa, nici de niciun fel. Ce inseamna ca ungurii sa devina autonomi? Inseamna ca administratia sa se descentralizeze, ca ei sa se conduca (pe ei doar), nu sa se guverneze, lucrurile ar ramane in continuare la fel, singurul fapt care se schimba este obtinerea de catre acestia a dreptului de a se auto-administra (adica de a-si manageria singuri bucatica de pamant pe care traiesc). Acest lucru nu inseamna ca se va infiinta un alt stat in interiorul statului deja existent, Romania, fapt pe care tancurile vii il folosesc pe post de presupozitie in panica lor. Acest sistem autonom, acest lucru se intampla de zeci de ani in tarile mai sus mentionate, tari net superioare Romaniei, nu doar la capitolul "organizare statala", state cu evolutie pozitiva si progres pe toate planurile, state cu un nivel de dezvoltare la care Romania, prin tancurile ei vii, aflate mereu intr-o continua infiintare si desfiintare, nici macar nu viseaza, nici cand doarme... nici cand doarme.

Sâmbătă, o indigestie și un șut în fund

2010-06-20T05:15:00.000-07:00

În Țara Căcatului Răsare, să te ferească sfântu' să te apuce o... indigestie! In mod firesc, aceasta ar fi un fapt cât se poate de nesemnificativ în viața unui om, un lucru trecător căruia nu îi acordăm prea multă importanță. În mod cu totul neobișnuit, însă, când indigestia este de fapt o infestare cu un bacil poposit într-o telemea cumpărată dintr-un magazin alimentar și verși și elimini sânge fără oprire și deci ești imperios nevoit să chemi ambulanța, să vezi atunci!

Suni disperat la 112, cu mâinile tremurânde, centralista sictirită te întreabă ce vârstă are pacientul (îi spui că 49) și după ce scoate un "Aahh!" (defect profesional) te asigură că poate îți trimite o ambulanță. Trec 30 de minute și desigur ce nu vine nicio salvare. Sun din nou și țip să vină salvarea, centralista verifică și mă asigură, de data aceasta, că Ambulanța nu a plecat încă. Țip la ea să trimită medici, cât mai repede, nu după două ore, că așa o urc în mașină și mă deplasez eu cu ea la urgențe, deci ce e de făcut?! "Faceți , domnisoara, ce credeți de cuviință, atunci! "
...
"Să vă dea Dumnezeu sănătate, doamnă!" i-am spus și am căutat ca o zănatecă numărul de la Puls. Între timp, maică-mea agoniza în pat, neagra toata, iar tata îi ținea candela aprinsă la căpătâiul patului. Centralista de la ambulanța particulară mă tot înreba dacă deținem card BCR, pentru a beneficia de reduceri, i-am răspuns rapid că nu mă intersează niciun chilipir acum, apoi necesita CNP-ul mamei, i-am spus că îl visez și noaptea, să mă sune mai târziu după el, în final imi spune că salvarea ajunge in 20-25 de minute. Ne calmăm puțin, trec 20 de minute, salvarea nu ajunge, sun din nou. Mă asigură că sunt pe drum și în următoarele 5 minute am văzut mașina pe fereastră. O grasă senilă la vreo 60 de ani se dă cu greu jos și isi așează uniforma, șoferul coboară și el și își aprinde relaxat o țigară, eu îi aștept în fața scării de bloc cu o mutră total neprimitoare și îi zoresc făcându-le semn cu mâna. Grăsana își unduie coapsele pe alee și mă salută veselă. Medicul însoțitor îmi zâmbește, dracu mai știa de ce și intrăm cu toții în casă. Mama, cu ultima suflare, îi mustruluiește pentru întârziere și se roagă să nu o lase să moară. Grăsana nu se impacientează, scoate tacticos niște fiole și i le administrează intravenos, ii prescrie o rețetă, după care se așează relaxată pe marginea patului și începe să discute cu mama despre... cure de slăbire.

Între timp, în baie vomită cineva. Era tata, mâncase din aceeași telemea. Revine în camera în care ne alfam cu toții, transpirat tot, aproape leșinat, dar fuge din nou la baie, unde vomită în repetate rânduri și are practic aceeași formă de indigestie ca a maică-mii. Speriat, însă, de felul său de ace și seringi, refuză ajutorul celor de la Ambulanță, pe care ii asigură că își revine, și le cere să ne facă chitanța de plată a consultației. Grăsana taie foarte bucuroasă un bon de 299 lei... (taică-miu pregătise doar 100...)

Grăsana ne urează sănătate, medicul însoțitor îmi zâmbește și mai binevoitor, și pleacă. Tata mai repetă etapele suferinței și se calmează, relativ, după vreo oră. Mama adormise în urma injecției, iar eu mă uitam prostită la stele, pe geamul din bucătărie. Trecuseră 2 ore și jumătate de când a început chinul. Aflându-mă la geam, văd uimită cum o altă Ambulanță parchează în fața scării de bloc și se îndreaptă către interfon...acesta sună...suna chiar la noi...deschid...cobor nervoasă la doctoriță și țip din senin, necontrolat, să se care, că am chemat Pulsul, că după 2 ore se vine, cum e posibil (și altele de genul ăsta), ea insistă să intre să ia măcar CNP-ul pacientei, pentru a încheia formalitățile. Imi dau totuși seama că exagerez zbierînd, și în plus nu vroiam să înceapă lumea să coboare, așa că o țin la ușă să-i dau CNP-ul...după care mă pune să semnez. Și o întreb pentru ce să semnez? Că ce? Că nu mi-ați realizat consultația, da? ... Desigur că mă punea să semnez că totul s-a realizat după procedura normală, și asta doar pentru ca ei să-ți facă norma și să primească banii cuveniți. Mi-am dat seama și am început iar să mă răstesc la ea. Se trezește de la atâta zgomot și tata....care vine nervos, îi spun ce se întâmplă, dupa care o ia frumos de braț pe doctoriță și o dă afară de pe hol, trăgându-i simbolic un șut în fund...

Sursa foto: ymess.ro

Interbelic

2010-06-14T12:30:00.000-07:00

Trebuia să-mi flutur evantaiul neîncetat, deoarece rochia albă din dantelă îmi cuprindea gâtul precum un clește, delicat, de altfel, dar insuportabil pe o asemenea căldură. Limonada rece pe care mi-o oferise nu făcea doi bani, așa că trebuia să suplimentez numărul de bătăi de evantai din pogne. Era veșnic preocupat ca totul să fie bine, și asta deși mă irita, îmi dădea o stare de bine, știindu-mă în permanență în atenția lui. Statura atletică îl făcea impunător chiar și stând pe scaun, păstrându-mi astfel admirația constantă. Nu lansasem până atunci niciun atac erotic, singurele atentate fiind manșetele pe care mi le suflecasem cu răbdare înspre cot, dezvelindu-mi brațele subțiri, de marmură topită. Buzele i-au evitat atunci, o clipă, dar s-a salvat singur cu o gură de apă minerală.

Vorbea plăcut, cursiv, iar pălăria rămasă pe cap, din vina soarelui torid, îmi impunea o supunere adolescentină. Preferam să-l ascult în liniște, să-l aprob uneori ori să îl completez, când nu eram de acord. Eram prea impresionată de stilul său pentru a mă exprima pe mine, eu... Vorbea prea firesc și asta mă frapa iar în plăcutele momente de tăcere, mă privea îndelung pe sub borul pălăriei, fără jenă, apoi mă întreba de-odată despre viață...mă încurcam în filosofeli prostești pentru a nu complica discuția dar nici a o plictisi, și totuși...fascinam! Îl vedeam cum își lustruiește tacticos ceasul de aur de la piept, prinvindu-mă neîncetat.

Discuția mă răcorise, până la urmă, așa că am dorit să-mi folosesc batista pentru a-mi tampona pudra de pe nas. Am prins-o între degete și am dat să o scot din poșetă, dar am scăpat-o, complet neintenționat, la picioarele dânsului. Grăbiți, eu mai mult jenată, el extrem de politicos, ne-am aplecat în același timp și ne-am atins vârfurile degetelor. Mi-a cuprins mâna cu ambele mâini și ne-am privit eternitatea fiecare în ochii celuilalt și ne-am cutremurat. Și-a apropiat buzele de ale mele și-am început să dau isteric din mâini, căci ceva umed și rece mă înțepa "Zât, am zis, dă-te jos, pisică obraznică ce ești tu, lasă-mă să dorm, visam așa frumos..."

Sursa foto: questiuneabucuresti.files.wordpress.com

Bezele la colt

2010-06-02T06:20:00.000-07:00

ImiBălăbăbeamPicioareleInVoieInTimpCeSorbeamCuPaiulDintr-unPaharDePepsi(gol).ÎlPriveamOstentativ,Continuu.PreaVarăSiPreaCald...Fusta-miNuReușeaDinNicioPozițieSă-miAcopereCoapsele,DarNuMăSinchiseamOricum.M-amAșezatApoiPiciorPestePicior,InScaunulInalt,TotFâțâindu-miSuperioritateaStânguluiAsupraDreptului,SiInvers...PaharulGolDePepsiAdevenitDeodataPlin,IarElS-a AsezatInPoalaMeaSiMi-aSpus "TeSalut, bezeauo!"

Când femeia se vrea bărbat...

2010-05-21T02:54:00.000-07:00

Aceasta, dupa cum v-ati fi dat seama, este o conversatie pe mess...

A (20.05.2010 17:38:57): auzi... care este opinia ta towards egalitatea dintre sexe?
B (20.05.2010 17:40:01): mai... egalitate nu este si nici nu e de dorit sa fie, nu sunt feminista sincer, cred ca femeia de azi face mult mai mult decat ar trebui
A (20.05.2010 17:40:25): asa zic si eu, ca nu exista egalitate, ci complementaritate permanenta
B (20.05.2010 17:40:34): de nevoie si accepta mult prea multe
A (20.05.2010 17:40:43): exact....ar trebui fiecare sa se rezume la conditia lui, cel mult sa exagereze, dar tot in conditia lui
B (20.05.2010 17:40:46): tot de nevoie. da, exact
A (20.05.2010 17:40:59): ca uite, femeile deja au aspect de barbat, super practice, aproape ca conduc si camioane, iar barbatii se epileaza
B (20.05.2010 17:41:09): da, exactamente si nu e normal
A (20.05.2010 17:41:13): si paorta decolteu! wtf!!!!!!!!!!!
B (20.05.2010 17:41:20): yep . chipurile vrem sa aratam cat de bine e in societatea noastra...dar de fapt nu prea e, ca tot noi ducem la extreme si intr-un fel asemanam prin extreme cele 2 societati
A (20.05.2010 17:43:10): dialog cu femei, despre femei 
B (20.05.2010 17:43:39): am avut o pledoarie f interesanta cu un polonez in viena despre chestia asta, omul cam dus, dar... da' ce-ti veni?
A (20.05.2010 17:45:20): nimic, are unu la status cica - dont try to get in the women's mind cuz u will find nothing- ... si eu cred exact invers... ca nu femeia este neinteleasa, femeia este doar vesnic nemultumita, plina de insatisfactii
B (20.05.2010 17:46:20): nici asta
A (20.05.2010 17:46:21): nu neainteleasa, pentru ca asta e conditia ei emotionala
B (20.05.2010 17:46:35): e nemultumita doar cand se justifica
A (20.05.2010 17:46:36): barbatul este neinteles, nedescoperit
B (20.05.2010 17:46:40): da, asa e
A (20.05.2010 17:46:43): nu vorbesc de situatiile alea
B (20.05.2010 17:46:44): emotionala e
A (20.05.2010 17:46:47): vorbesc emotional, pentru ca asa e ea creata, orice lucru o satisface ft greu, uite
B (20.05.2010 17:47:04): da mai dar emotional nu e nemultimita tot timpul
A (20.05.2010 17:47:07): se duce la shopping, sta ore in sir pana se decide si tot nemultumita pleaca
B (20.05.2010 17:47:15): unele da
A (20.05.2010 17:47:21): barbatu in 30 de minute se imbraca pt tot anu
B (20.05.2010 17:47:26): da
A (20.05.2010 17:47:27): eu acum generalizez
B (20.05.2010 17:47:28): asta asa e
A (20.05.2010 17:47:36): vb la nivel universal , nu la obiect, pardon la parte... cred ca pe barbat nu a incercat nimeni vreodata sa il inteleaga, sa decopere eternul masculin...se venereaza doar sexul frumos, se fac teorii, se lanseaza ipoteze si barbatul este neglijat de filosofie si stiintele umane chiar si de antropologie si de ce? pentru ca el are natura analitica, femeia este empirica, spirituala, de asta nici nu tb inteleasa, tb luata ca atare. in schimb, barbatul, daca tot e rational si critic, ar trebui descoperit ft usor, ca o ecuatie matematica
B (20.05.2010 17:49:47): mai, in arta barbatul n-a fost lasat la o parte... statuile cu barbati sunt cele mai frumoase estetic...si cele mai analitice cum zici tu , dar ai dreptate, barbatul e ignorat ...in marea majoritate a stiintelor umane si de descoperit oricum nu putem sa-l descoperim . si eu mai cred ca face fix pe dos decat zice...exact cum zic ei de noi
A (20.05.2010 17:51:22): mda, pentru ca au impresia ca ne pot prosti ft usor
B (20.05.2010 17:51:28): iar la capitolul spiritual si sensibilitate sunt mai sensibili ca noi si ar zice tata si mai lenesi
A (20.05.2010 17:51:42): da, sunt mai sensibili
B (20.05.2010 17:51:44): nu-s creativi
A (20.05.2010 17:51:51): dar stii care e dif dintre sensibilitatea noastra si a lor? ca noi ne sensibilizam din orice prostie, ei doar atunci cand trebuie  si cand e si firesc sa se sensibilizeze. noi, in schimb, uneori suntem atat de dure chiar daca vedem un om calcat de tren, niciodata nu stii de la ce sa te astepti din partea noastra. suntem imrpevizibile, ei sunt mai previzibili, pe ei ii intereseaza concretul, pe noi, abstractul. de ce? ca sa ne complicam : )) si pe urma ne dam neintelese
B (20.05.2010 17:54:28): hmmm...nu chiar tot timpul , sa stii . adica am eu un exemplu contrar care m-a pus pe ganduri recent . ca si eu ziceam ca e asa, sa zicem ca mai am un studiu de caz
A (20.05.2010 17:56:27): plus k tipele care militeaza pt ealitate intre sexe inseamna ca se simt inferioare
B (20.05.2010 17:56:36): p-alea le urasc
A (20.05.2010 17:56:37): si sunt frustrate si ar vrea sa fie si ele barbati, e singura explicatie
B (20.05.2010 17:56:49): incepand cu primele care au militat ptr asa ceva
A (20.05.2010 17:56:56): practic, se inferiorizeaza de unele singure!
B (20.05.2010 17:57:00): eu n-as fi avut nici o problema sa fiu inferioara si sa stau si sa-i cheltui banii barbatului si sa ma mieun
A (20.05.2010 17:57:26): ei, sa nu exageram
B (20.05.2010 17:57:36): sa citesti contract de casatorie de balzac
A (20.05.2010 17:57:37): doar ca nu putem discuta despre sexe in termeni de ifnerior sau superior, semiotic vorbind
B(20.05.2010 17:57:51): eh...pai oricum femeia manipuleaza mai bine deci...faza cu inferioritatea se poate folosi , intelegi mata?
A (20.05.2010 17:58:12): ei, da
B(20.05.2010 17:58:15): adica egalitate oricum nu e
A (20.05.2010 17:58:16): ti-am zis, eu acum filosofez
B (20.05.2010 17:58:16):
Marusia Ivanovici (20.05.2010 17:58:18): vorbesc la general, nu vb de studii de caz, studiile de caz raman studii de caz, nu schimba o teorie cu nimic
B (20.05.2010 17:59:00): femeile sunt capabile sa transforme totul in avantajul lor datorita spiritualitatii lor - aia de care ziceai plus neintelegerea lor deci... inferioritatea nu exista
A (20.05.2010 17:59:14): da, corect
B (20.05.2010 17:59:18): dar nici egalitatea, nu poti pune egal intre ceva diferit prin natura, nu poti compara mere cu pere
A (20.05.2010 17:59:37): exact
B (20.05.2010 17:59:43): de-asta urasc eu militantele alea
A (20.05.2010 17:59:52): frustrate
B (20.05.2010 18:00:04): ca au transformat ceva natural care convenea femeilor al fix in ceva nasol, adica tre' sa demonstrez ca pot si eu sa fac ce face el dar el poate sa faca ce fac eu? ex: copil raspuns: nu, de ce: din cauza naturii, si de-aici toate celelalte...nu vbesc de mancare, curatenie, etc
A (20.05.2010 18:00:49): si in acelasi timp noi nu-l putem face fara ei
B (20.05.2010 18:00:57): da...tot natura, complementaritate...asta e, trebuie acceptata, dar trebuie acceptata natural si normal, nu trebuie fortate rolurile si schimbate
A (20.05.2010 18:01:36): dap...actul de procreere e tot o complementaritate...si relatia de cuplu...la fel...
B (20.05.2010 18:01:40): asa zic eu , dap, altfel nu mai e cuplu sau mai bine zis...poate sa fie convietuirein ideea egalitatii militantelor
A (20.05.2010 18:02:13): si ca sa fie egalitate intre sexem ar trebui sa fim cu totii de acelasi sex, aia e egalitatea
B (20.05.2010 18:02:29): exact, si n-ar mai fi fun
A (20.05.2010 18:02:42): boring...o lume de gay : ))
B (20.05.2010 18:03:17): apropos de asta...polonezul ala zicea in ideea asta ca femeia prea a evoluat si ca n-ar trebui sa faca munci de nici o culoare, adica si ca tre sa fie umila
A (20.05.2010 18:03:31): exact frate
B (20.05.2010 18:03:33): si bla bla
A (20.05.2010 18:03:34): aaaaa nu umila, nu
B (20.05.2010 18:03:38): da dar
A (20.05.2010 18:03:41): dar nici sa munceasca 12 ore pe zi si sa mai aiba si 2 copii acasa sa gateasca
B (20.05.2010 18:03:49): dc vrei asta trebuie sa modifici rolul barbatului
A (20.05.2010 18:03:50): sa faca curat, shopping etc
B (20.05.2010 18:03:57): care vrea ca si femeia sa aduca bani in casa e o realitate
A (20.05.2010 18:04:05): da, dar in raport cu puterile ei, adica tb sa fie un raport de forte, si de rezultate
B (20.05.2010 18:04:20): eh na... puteri crescande dpdv al unor barbati
A (20.05.2010 18:04:40): uite, mie nu mi se pare normal sa muncesc cot la cot cu el, in conditiile in care el daor asta face. el zicea ca la arabi femeile viseaza sa aiba o casa si 10 copii cu sotul lor, dar eu pe langa asta cresc si copii si intretin si o casa si mai ma si straduiesc sa ma mentin tanara si fara celulita, ca sa nu plece dupa alta
B (20.05.2010 18:05:20): si i-am zis ca si eu visez sa am 10 dar si un sot care sa poata sa-i intretina pe-aia si pe mine asa cum m-a tinut tata. pai nici mie nu mi se pare corect munca cot la cot
A (20.05.2010 18:05:52): exact...pai asta e si pb mea, ca eu am fost atat de rasfatata de ai mei, mai ales de tata, care nu mi-a zis nici da-te mai incolo
B (20.05.2010 18:05:56): dar e o realitate
A (20.05.2010 18:06:10): niciodata nu mi-a tinut cont de nimic
B (20.05.2010 18:06:16): e problema generala la fetele singure la parinti care mai sunt si educate
A (20.05.2010 18:06:24): si acuma sa vina un mucos sa-mi tina mie cont ca am fusta prea scurta?????
B (20.05.2010 18:06:24): adica au pretentii, nu se apuca sa accepte badaranii...ca n-ai de ce sa le accepti , ai ce-ti trebuie
A (20.05.2010 18:07:17): da, cum zici tu, de ce sa-i accept badaraniile, adica de ce sa ma supun regulilor lui...
B (20.05.2010 18:07:38): pai dc ai tot ce-ti trebe acasa, chiar n-ai de ce
A (20.05.2010 18:07:40): cand e o relatie, nu o dictatura
B (20.05.2010 18:08:12): exact , adica discuti ...nu te supui...care e concluzia...?

2010-05-21T02:34:00.000-07:00

E bine, totuși, că producem șomeri supracalificați...

2010-05-12T13:06:00.000-07:00

De ceva timp încoace, personajele mirobolante ale politichiei românești se screm pe toate ecranele, care mai de care, cât mai tehnic posibil, să propună soluții de ieșire din criză. Îi vezi cum își dezvelesc lasciv dinții albiți prin super-cosmetizări la Viena și trag pârțuri înțelepte cu colțurile gurii, analizează, evaluează, decriptează și tunează soarta amărâtului notoriu de popor român. Alții, din alte tabere, fac pe lupii moraliști și punctează trufași cu replici căcăcioase de genul "Când ai noștri au propus această înițiativă, anul trecut, pe vremea asta, nu au fost luați în seamă...". Fleoșc! și de la capăt.

Pe străzi, prostimea țipă, fluieră și se îmbrâncește până la leșin.
În autobuze, avem masă critică, borțoșii cu chelie și degete boante își oferă coate complice și provoacă discuții în memoria vremurilor de demult, a căror fericire și splendoare (asociate în inconștientul lor de fapt cu tinerețea fiecăruia) sunt inegalabile astăzi.
La metrou pletoșii avataroși cântă moca, precum filistinii, de amorul artei.
La radio, aceeași muzică de câțiva ani încoace, de vuiesc boxele ca două fese anonime, explodânde, care tremură precum piftia pe ritmuri de clubbing.
Acasă, tata-și face socotelile cu pensionarea și visează la o bătrânețe ușoară, maică-mea citește "Sfaturi pentru un trai econom", bunicii își plâng anii de chin la Colectiv, verișoară-mea nu se-angajează din cauza mult prea bogatului CV de care se feresc companiile pentru că nu o pot plăti cu minimum 3500 lei cât trebuie ea să primească conform legii, iar eu aplic în disperare pe site-uri străine de job-uri.

Prietenii mei din străinătate, absolvenți mai toți, căsătoriți și cu joburi, cu o singură pagină de CV, vânzători la Zara ori ospătari la Pizza Hut își trăiesc fericirea și pe timp de criză, pentru că pentru ei conceptul a rămas la stadiul de concept, criza este doar cuvântul trendy din mass media în ultima vreme. La Londra, crisis apare pe chiloți iar în Lublijana discuțiile și emisiunile care folosesc în prea multe rânduri termenul criză sunt penalizate, deoarece "manipulează și aduc un aport de stres NECONSTRUCTIV populației" (citez dintr-o conversație avută pe mess cu o prietenă slovenă). Are 22 de ani, a terminat dreptul, nu a lucrat nimic niciodată, nu s-a complicat cu niciun fel de voluntariat, iar acum lucrează pe un post de consilier la bancă, unde experiența necesară pentru a ocupa o asemenea funcție nu a constituit o barieră insurmontabilă la interviul de angajare. Căștigă 2100Euro, entry level.

Frustrarea bunului simt

2010-04-27T02:52:00.000-07:00

Taică-miu are o vorbă (de fapt el are mai multe vorbe, dar pe asta o s-o ţin minte toată viaţa): "Tată, românului ori îi dai de fiecare dată, ori nu-i dai niciodată!"...Şi-adevărat grăit-a el!

Am fost duminică până în Obor, am parcat frumos pe unul dintre cele două...şiruri sau alei înguste, presupese parcări, de fapt sunt 2 străzi cu sens unic,câteva parcări amenajate şi restul, trotuar unde desigur se parchează, evident tot cu plată.) Tanti de la parcare, o "doamnă" la vreo 55 de ani, mică şi-ndesată, înfofolită într-o geacă şi cu o glugă nereuşită trasă pe cap mă ocheşte incă dinainte ca eu să intenţionez să parchez. Îmi face vioaie semne, mă dirijează, se implică, apoi completează meticulos şi foarte greoi o chitanţă, scuipă trainic între degete şi rupe bileţelul şi mi-l înmânează gata mototolit: "Un leu şi 50 de bani!" mi se adresează fonfăit... "Bună ziua! Imediat vă dau" zic eu şi mă grăbesc să-i dau femeii, să nu piardă timpul cu mine, că mai aşteptau şi alţii la rând să-i achite. Îi dau 2 lei şi nu aştept rest, oricum nici nu se căuta de el... Cei doi domni care au achitat în urma mea, i-au plătit 1,5 lei, cum le ceruse. Am intrat in Obor şi m-am lălăit...am depăşit acea oră...am stat aproape 2 ore, mai exact o oră şi 40 de minute... N-am băgat de seama, dar a avut grijă personajul Hugo-ian să-mi amintească... Nu ştiu, dar cred că m-a păzit, se aşezase lângă maşină încă dinainte ca eu să fi ieşit din magazin...şi mă privea fix în timp ce veneam spre ea. Nu o iau în seamă, credeam că are doar chef de vorbă... Deschid maşina şi mă îndrept spre protbagaj, să-mi aşez cumpărăturile, dar "mizerabila" îşi propteşte piciorul scurt şi grăsan de bara maşinii şi rânjeşte ştirb la mine :"Heeee, aţi cam depăşit, duduiţă!"..."Aoleu, ce-am depăşit?"... Deloc surprinsă de fentarea mea, se împinge în bara maşinii şi dă să taie o altă chitanţă. Mă fac că-mi văd de treabă şi mă duc până în faţă unde scot din viteză, apoi maşina parcă o ia uşor la vale, inapoi, dar trag frâna de mână repede, mizerabila se sperie şi ţipă scurt: "Ce faci, duduie, mă omori? Ia zi, îmi mai dai un leu sau îţi tai altă chitanţă de 1,5?"...Maică-mea, care mânca o gogoaşă nu a mai avut răbdare, şi, ca să scape, i-a dat 1 leu, să nu-i mai curgă mizerabilei balele în faţa noastră. I-a luat cu mâna ei mică, îndesată într-o mănuşă soioasă, fără degete, cu unghiile roase din carne şi i-a vârât şmechereşte în borsetă, rânjind superior la noi, şi s-a îndreptat către un TT de domnişoară, tunat cu floricele roz, şi şi-a reluat poziţia cu piciorul pe bară...

Acei oameni au provocat adevărul...

2010-04-21T12:43:00.001-07:00

Sursa foto: designyourway.net

Acesi oameni muşcau dintr-un glob mare, perfect sferic, de o sclipire orbitoare, mestecându-şi credinţele.

Acei oameni ignorau lumina, înfulecând-o, dezinhibând astfel întunericul.

Acei oameni înşfăcau câte o bucată de lumină pe care o topeau între buze şi o inghiţeau.

Acei oameni, după ce înghiţeau, îşi ridicau mâinile în sus şi scoteau nişte sunete ciudate, apoi reluau ritualul.

Acei oameni ratau gustul, se privau de savoare şi repetau mecanic.

Acei oameni mâncau pasiv şi se ţineau de mână, împrejurul cercului, balansându-se.

Acei oameni jonglau cu realul, oglindindu-se în acea lumină, zbierau.

Acei oameni înghiţeau lumină pentru a zbiera foc cu care se ardeau unii pe alţii.

Acei oameni răcneau din răsputeri şi blestemau lumina.

Acei oameni vedeau că aceasta tot arde, aşa că muşcau din ea şi mai tare, să nu mai rămână nimic.

Acei oameni îşi scăldau capetele în lumină, muşcând, cu mâinile împleticite între ele, la spate.

Acei oameni şi-au dat foc între ei şi vroiau să fugă, dar erau legaţi cu propriile lor mâini.

Acei oameni continuau să muşte din glob, grăbindu-se să-l termine.

Acei oameni urlau de durere şi lumina ardea mai puternic.

Acei oameni nu se cutremurau şi nici nu cereau îndurare.

Acei oameni vânduseră şi se vânduseră.

Acei oameni atrăgeau întunericul şi nu cunoşteau lumina.

Acei oameni, în propriul paradox, acum nu se mai conformau.

Acei oameni au provocat adevărul.

Acei oameni îşi vânduseră sufletul şi acum muşcau din el, să-l salveze din flăcări.

Cap... ou pas cap? / Ultimul avion sau cum să desfiinţezi un stat,

2010-04-10T04:47:00.001-07:00

Sursa foto: rachelmarsden.wordpress.com

sau invitaţie la moarte…

Eu una... îl ador pe Putin, Putin este genial, cum să nu-l adori? Pe Putin il stimează până si nemtii! Putin vorbeşte germană mai bine decât poporul german, Putin bea şi nu se îmbată, Putin face duşuri scoţiene la Polul Nord şi freacă in palme butonul bombei atomice precum bilele anti-stress. Dar Putin nu are absolut niciun stress. Azi l-a detronat pe Băse la capitolul “Un fleac, i-am ciuruit!”, de fapt, “Un fleac, i-am popit!”…pe toţi! Croitoraşul cel viteaz popea 7 dintr-o lovitură, Putin, 93!

Devotamentul lui Putin este inconfundabil şi de neegalat! Bunul strateg remarcându-se şi de această dată, prin implicarea directă în cercetarea cauzelor prăbuşirii avionului în care se aflau preşedintele Poloniei, împreună cu soţia şi alte câteva oficialităţi poloneze, conducând personal echipa de învestigatie.

Dacă transparenţa asasinatului a fost garantată proactiv, retroactiv se urmăreşte, tot transparent, desigur, diseminarea dovezilor clare care confirmă desfiinţarea, şi astăzi, după aproape 300 de ani de la la cele trei impărţiri ale Poloniei intre Uniunea Sovietica si Germania, a statului polonez.

Câtă pioşenie, ce simţ al datoriei, câtă moralitate! Să organizezi un eveniment atât de frumos, în memoria asasinatelor comise de neamul tău, aeronava care se prăbuşeşte atât de furmos, chiar la aterizare, aşa, ca ţiganu la mal, când nimeni nu se aştepta… apoi să mobilizezi toate forţele de care dispui pentru a mediatiza, până la urmă, isprava care tocmai ţi-a ieşit… lăudabil!

Aşa, şi ce, dacă Nero a incendiat Roma pentru a compune o poezie, ei bine Putin de ce nu ar extermina capii Poloniei, desfiinţând o ţară doar pentru a-şi completa rubrica “ALTE ACTIVITĂŢI” din CV…?

Fericirea este un nume pe dos

2010-04-06T13:17:00.000-07:00

Am rugat un prieten să-mi spună ceva adevărat. S-a gândit puţin (bine, mai întâi s-a enervat că "iar încep"), apoi m-a întrebat dacă ştiu ce se află între două oglinzi. Am răspuns "realul", el a rectificat: "nimicul". Ferm, "la început a fost nimicul"... şi din nimic a apărut ceva... şi din ceva s-a creat altceva... şi altceva a născut fiinţă şi fiinţa, la rându-i, a născut fiinţă. Parmenide şi Heraclit, în indiferenţa înţelepţilor, speculau despre "a fi" şi " a exista", un nonsens, s-a dovedit a fi în final, deoarece singura deosebire stă în etimologia termenilor. Mai târziu, filosofia critică vorbeşte despre parte şi întreg, aşa creează Noica două noi concepte "logica lui Ares" şi "logica lui Hermes", apoi fizica cuantică, prin Bohr şi alţii, divide nimicul, încercând să-i pătrundă ceva-ul... Cât van, câtă deşertăciune...

Se ştie în general că omul are o existenţă şi o esenţă (unii adoptă doar existenţialismul, alţii pe ambele), existenţa dată de Spiritul Absolut, Monada Legiuitor, Marele Anonim etc. iar esenţa este aşa cum o vede Rousseau, egoistă, ori cum o vede Locke, rea, ori nihilistă, precum a lui Nietzsche. Această esenţă actualizează în om trăsături, diferenţe specifice, astfel el este un animal raţional, se află veşnic în căutarea fericirii, luptă continuu pentru a-şi calibra fiinţa chinuită de cele două pulsiuni descrise de Freud: frica de moarte şi gândul la sex.

Atunci, ce mai înseamnă astăzi fericirea, mai este omul, încă, veşnic în căutarea ei? Oare e posibil să mai găseşti cumva echilibrul necesar, balansându-ţi corect propriile capacităţi şi limite, găsindu-ţi astfel înclinarea potrivită şi necesară contextului? Ce îl face fericit? Ce îl mai poate face fericit? Mai bine spus, ce îi asigură fericirea? Sau cine? Şi pentru cât timp? Hedoniştii se mulţumeau cu plăcerea, de scurtă durată, intensă şi pe deplin satisfăcătoare, fericirea era ceva utopic, ea putea fi doar revelată.

Dar astăzi, de ce ai căuta oare fericirea astăzi? Poate doar pentru a o rata... Cei ce caută fericirea o ratează, se întâlnesc cu ea şi îi spun "pas!", tocmai pentru că, vezi domne, ei sunt în căutarea fericirii, e ca în bancul ăla cu Ion care cade din barcă şi refuză ajutorul unui pescar, la fel şi pe al unui marinar de pe un vapor şi la fel şi elicopterul care îi întinde scara, Ion aşteptând salvarea de la Dumnezeu, rugându-se neîncetat în timp ce se îneca, şi după ce ajunge dincolo îi cere socoteală lui Dumnezeu de ce l-a lăsat să moară, Dumnezeu îl întreabă cum îl cheamă, se uită în catastif şi zice: "Uite, Ion a lu cutare, păi ţi-am trimis un pescar, un vapor şi un elicopter, cum se face că tot ai murit?"...

Fericirea e a tuturor, este pentru fiecare, e în noi, suntem nişte orbeţi care se uită în oglindă şi de prea multă încântare, nu mai văd şi oglinda, ratează nimicul dintre oglinzi, ratând astfel, totul. Fericirea este o îngheţată pe băţ, cu glazură de ciocolată, mâncată pe nerăsuflate undeva sus, pe un bloc cu bulină roşie şi-apoi ciocolata rămasă în colţurile gurii se imortalizează ştrengăreşte într-o fotografie împreună cu El, zâmbind...

Fericirea este un săpun ieftin care miroase precum haina ta preferată din copilărie, este chipul bunicii la masa de Paşte, sunt jaluzelele de pe holurile facultăţii, este somnul de dimineaţă, sunt tocurile mamei pe scara blocului, este refrenul de la Coco Jambo, este primul sms...

Fericirea este în primul bileţel de amor primit, plin de greşeli ortografice şi scris indescifrabil, este în clătita lipită pe tavan, este pe buzele lui din seara aia, este în strugurelul care nu se mai termină ca să-ţi iei odată altul, fericirea este la McDrive...

Fericirea mă caută acasă şi nu mă găseşte niciodată, pentru că lucrez 12 ore pe zi, iar ea nu are telefon să mă sune să stabilim o întrevedere. Şeful nu-mi dă liber nici o zi doar, pentru ca fericirea să mă găsească şi pe mine o dată, măcar, acasă.

The world is closing in

2010-04-02T10:35:00.000-07:00

I waste my time,

timing, discombobulating neurons and cutting veins with wild thoughts, smashing glances, breathing backwards, telling lies, mesmerizing... Feeling ire in my ribs, by poisoning immortality, I shed away illusion. Schumann's Piano Concerto does not satisfy me anymore, so I turn to Tchaikovsky - The Nutcracker, Waltz of Flowers, while I begin to indulge myself for eternity. My filthy shadows crane upon your masculinity, but forced by the barren ego of yourself, you bury both of us in pain, fold my motion in gossamer, now my cocoon spirit hibernates, licking the claws of age, embraced by your amorous glance, I brace in,

for civility.

De veghe în visul de ceară

2010-03-20T14:28:00.000-07:00

Sursa foto: lightsoflove.us

m-ai implorat din gânduri să-ţi las leucocitele in pace...

te enervam cumva, degeaba...şi deci neavând ce face

mi-am aşezat o frunză peste pleoape si-am stat aşa o zi...

si-o noapte.

Şoapte mi se-mpleticeau printre picioare si cancelau eternitatea...

cădeam in timp, ne prăbuşeam în vechea grotă, fredonând

în gând cu voce tare tot un refren... un tren şi marea ne priveau

albaştri.

M-ai ridicat mai sus, spre Soare, să mă topesc din vreme,

aşa...poate nu doare şi

mi-ai dat drumul.

În timp ce cădeam, frunza a alunecat şi mi-a dezvelit pleoapa şi-n apa

mării, eternitatea se lupta cu Noe.

Mi-ai acoperit îndată ochii cu timpul ce-ţi rămase şi m-ai lăsat

în voie.

Nu-mi mai sufla, că ştiu!

2010-03-07T13:00:00.000-08:00

Taci! Nu vezi că îmi bruiezi liniştea încă?

Nu-mi mai sufla, că ştiu!

E lesne de-nţeles şi mă ascund sub soare,

ca să mă vezi.

Aici sunt! Ştii, secundele alea...

le respir ca pe un Dust Bowl târziu şi

culmea, chiar nu mă sufoc!

Le trag pe nas precum un fumător pasiv

şi te mănânc cu spatele, şi carnea te doare

şi ţi se destramă privirea... şi

de la capăt.

Aici sunt! Sub soare!

Templul lui Solomon

2010-03-03T11:54:00.000-08:00

Sursa foto: realitatea.net

Mda, let's get down to politics, deci, că parcă prea mult timp trecu. Să intru direct in poveste. Aşa, păi cum stăteam eu frumos la masă astăzi, pe la un 6 seara, cu televizorul în permanenţă scandând pe Realitatea, aud staboru' urlând. Instinctiv, evident că ridic nasu' din farfurie să-mi arunc şi io un ochi. Ce văd? Gloata urla ca pe stadion "Solomon acasă!" şi flutura bannere cu textul "Solomon, primarul din inimile noastre!"

Ce poate fi mai moral de atât şi mai înălţător? Unul dintre capii Corupţiei ca instituţie supremă în România, care era dracu' în sfârşit să ajungă acolo unde trebuie (adică la răcoare) este susţinut de un întreg alai de dobitoci plătiţi cu ora şi în funcţie de decibelii produşi de plămâni împreună cu corzile vocale (După ce m-am dus iniţial cu gândul la "Le concert", la uzniştii adunaţi la manifestările bolşevice, pe un preţ de căcat, am început să înjur ţăranii de la noi, care pentru legea pensiilor nu au ieşit nici măcar pe post, darămite să scandeze public)

Muriţi, bă, de foame, mamelucii dracu'!

Reîntoarcerea la inocenţă sau Parabola fiului risipitor

2010-02-28T09:51:00.000-08:00

Sursa foto: energianaturala.wordpress.com

Azi îţi vorbesc în cuvinte simple. Îţi spun pe nume, dacă vei dori sa vorbeşti cu mine. Îţi voi împărtăşi idei. Citeşte...

Cu timpul, devii foarte atent cu oamenii. De fapt, eşti mai receptiv la afirmaţiile lor, în majoritatea cazurilor rostite cu un interes ori cu o intenţie ascunsă. Desigur că auzi de multe ori şi cum vina I se atribuie întotdeauna lui Dumnezeu. De ce te-ai născut sărac? Păi... pentru că aşa a vrut Dumnezeu. De ce nu faci copii? Aşa te-a lăsat Dumnezeu. De ce ai murit tânăr? Atâtea zile ţi-a dat Dumnezeu, şi tot aşa...

Mi se pare că, rostind acestea, comiţi cel mai mare păcat. Oare cum să fie lăsat aşa de la Dumnezeu, care întruchipează Binele Absolut? De ce să-ţi arunce El cu un ghiveci in cap, când mergi pe stradă şi treci pe sub un balcon?

El oferă tuturor, a priori, destine bune, necreate, pe care fiecare şi-l actualizează, sau nu. Fiecare om are o soartă bună, dată de Providenţă, căci Binele Absolut nu poate să se împartă pe sine decât in alte bucăţi de Bine. Este ceea ce explica Noica prin logica lui Hermes şi logica lui Ares, raportul dintre parte şi întreg. Aşa cum răul nu naşte altceva decât rău, la fel şi Binele, se propagă mai departe tot sub forma binelui.

Fiecare fapt care ţi se întâmplă, este reacţia unui ante-fapt, cum se spune, după faptă şi răsplată. Prin liberul arbitru uman, tu alegi, tu decizi ce urmează să faci. Prin urmare, ţi se acordă negreşit şansa de a alege între bine şi rău, iar tu alegi, fie gândindu-te la consecinţe şi asumându-ţi responsabilitatea faptelor, fie nu. Ce tragic! Suntem determinaţi, si totuşi nu! Avem o soartă bună şi totuşi ne-o negăm. Căutăm veşnic fericirea, deşi ne naştem odată cu ea. Facem eforturi zadarnice de a gândi precum Dumnezeu, cu toate că... aşa suntem concepuţi. Îl acuzăm pe El de neşansă, deşi nu poate fi "acuzat" decât de...şansă.

Ştiu, ai să comnetezi "Păi bine, dar dacă eu sunt un om bun toată viaţa mea, şi totuşi mă împuşcă un dement în plină stradă, a cui e vina? E tot alegerea mea?" Aici, voi răspunde prin două explicaţiii: 1. Pentru cei ce cred în reîncarnare şi în posibilitatea sufletului de a se izbăvi în decursul vieţilor pe Pământ am să spun că fiecare plăteşte în viaţa pe care o duce aici pentru vieţile anterioare. Şi 2: A fost alegerea acelui om de a face rău şi astfel, un altul, nevinovat, a avut de suferit. În felul acesta, amândoi vor suporta consecinţele propriilor acte. Unul va fi mântuit, altul nu.

Au existat, de-alungul istoriei, filosofi care au pretins fie că omul este complet determinat de un Principiu Absolut, divin sau de oricare altă natură (determinismul natural), fie că este determinat, dar i se oferă şi Liberul arbitru, posibilitatea de a alege (determinismul relativ), fie omul este liber de la natură (existenţialismul).

Ultima îmi pare complet incomoda. E limpede că omul nu este liber de la natură, nu putea să apară din nimic, decât din energia necreată care ne guvernează (ceea ce încă nu înţelegem noi este faptul că Dumnezeu nu există, nu e un tatae bătrân cu barba lungă şi cu raze în jurul capului, care dă ordine din cer). Există o energie necreată, o forţă de necruprins cu mintea, de neimaginat, care ordonează Universul (Monada Legiuitor a lui Leibnitz). Dumnezeu este necreat, şi din energia Lui ne-a creat pe noi, "după chipul şi asemănarea Sa", adică cu aceleaşi capacităţi, cu aceeaşi putere a gândului. Noi suntem expresia materială a energiei Lui, proiecţia, Opinia lui Platon, Dumnezeu fiind Cunoaşterea.

Dumnezeu chiar a murit! Lumea nu se mai raportează la Principiu ca şi când acesta ar fi undeva sus, in ceruri, iar noi ne închinăm Lui, de jos. Nu, acum omul îl caută pe Dumnezeul din el, îl descoperă în sine, prin sine. Omul nu mai stipulează, nici nu mai gândeşte analitic, ci profund empiric, prin propria experienţă, se înalţă spiritual, se caută de fapt pe sine, în chiar sinele său (a nu se confunda cu sinele la Freud). Dumnezeu a murit acolo sus, pentru a se naşte în noi, pentru a ne renaşte pe noi. Aşa cum Dumnezeu este în noi, şi noi suntem în Dumnezeu, panteismul se contopeşte cu teismul şi deismul, nu mai există concepţii în stare pură, nu mai există concepţii in general, pentru că nu mai avem nevoie de ele. De aceea în Biblie Iisus este numit şi " fiul Omului", pentru a întări faptul că El este atât Dumnezeu, cât şi om, este liantul dintre Energia necreată de care vorbeam şi oameni.

La fel cum eram mai înainte de izgonirea din Grădinile Raiului, împreună cu Dumnezeu, acum e momentul să înfăptuim pilda fiului risipitor din Biblie. După milenii de energie risipită, de desfrâu moral, a sosit momentul agoniei, premergător trezirii, dobândirii Adevărului Absolut, momentul Apocalipsei (apocalipsă = momentul divulgării tuturor adevărurilor nedescoperite încă - şi nu Sfârşitul Lumii). Dumnezeu, ca un tată care duce dorul copiilor rătăciţi, ne aşteaptă, de fiecare dată mai bun şi mai iertător. Trebuie doar să găsim (adevărata) cale de întoarcere.

We got too much time to kill (5) - "El fuma iar eu mă lăsam fumată"

2010-02-25T07:14:00.000-08:00

Sursa foto: yatahonga.com

Am sărit din pat in grabă şi-am cules de pe jos ce-am nimerit, aveam să-mi dau seama abia afară că era cămaşa lui, apoi am coborât cele 4 etaje pe jos, desculţă, şi-am rămas înfiptă cu braţele în uşa scării de bloc... Îmi aminteam accidentul cât se poate de clar, intenţionasem să frânez, dar am nimerit acceleraţia, aşa că am intrat în superbul Porsche Cayenne din faţa mea... Se lăsase doar cu bara distrusă de la maşina mea. Acum, însă, ce vedeam era cu totul altceva... Imi lipseau geamurile, nu erau sparte, ci lipseau cu desăvârşire, roţile erau înfăşurate in tifon alb iar în volan puteam să vad foarte bine cum stătea înfipt un cuţit.

Probabil că leşinasem, pentru că m-am trezit în cameră, el îmi ţinea capul între degete şi mă striga uşor. Îl vedeam înceţoşat, aşa cum un sugar îşi vede mama şi încearcă să o repereze, însă fără succes. Totuşi, treptat, începeam să-l văd din ce în ce mai limpede. Căutam cu disperare în ochii lui o lămurire, o ipoteză, ceva. Şi-a dat seama...şi-atunci mi-a oferit-o. Şi-a personalizat privirea şi, cu toată priceperea, mi-a oferit-o. Şi-am leşinat din nou şi mă visam în vârtejul pupilelor sale, răsucită, din ce în ce mai repede, purtată în jos, împinsă de centrifugă direct în rădăcina uraganului retiniar unde-am căzut... şi m-am trezit. Din fotoliu, el îmi zâmbea lejer, cum îmi plăcea mie, dar numai când expira fumul de la ţigară. Când inspira, însă, îşi chinezărea ochii şi-mi arunca priviri standard, pasive, atent totuşi să nu lase loc indiferenţei.

Mă liniştisem de mult, moţăiam întinsă pe canapeaua lui şi mă gândeam ce ironic fusese totul şi de cât patetism gratuit avusesem parte în seara ce tocmai trecuse... Tot în fotoliu, îşi aprinsese acum ultima ţigară şi mă chema din spatele ochilor. M-am ridicat şi-o ameţeală mult-aşteptată m-a cuprins îndată şi m-am legănat până la el, hrănindu-mă cu viul irişilor săi. Mi-a cuprins fesele cu mâna şi-a coborât apoi, şi-a-nceput să-mi sculpteze picioarele. Ne priveam amândoi. El trăgea cu nesaţ din ţigară iar eu mă lăsam fumată. Cealaltă mână îmi frământa un sân, cu grijă să nu mă ardă ţigara. Şi-a apropiat gura lui de a mea şi, cu limba, descria plăceri pe buzele mele. Şi, coborând împărtăşea trupului meu taine. M-am alăturat lui în fotoliu şi-am început să-l termin cu degetele. Îmi simţeam umerii sfărâmaţi în pumnii lui şi continuam să mă legăn nostalgic, exasperându-i simţirile... Nu înceta să mă privească, până când i-am spus că... şi-atunci a-nchis ochii, a tras ultimul fum şi-a terminat... M-a sărutat pe frunte şi mi-a spus şi el că...

TO BE CONTINUED...

"Eu, îmi convine aşa"

2010-02-21T11:11:00.000-08:00

Ştiu, ştiu că a ieşit Ponta preşedinte PSD, ştiu şi că Mazăre s-a imbătat crunt intr-un căcat de club din Constanţa, ştiu şi că Vanghelie a mai furnizat ştiriştilor o perlă, prilej de zâmbete printre oftările cauzate de criză, ştiu toate astea, dar nu am chef! Azi nu, mi s-a luat grav de politică, e cruntă greaţa pe care o suport acum, abia am terminat ieri sesiunea la Politice şi vreau a week off, at least... De-asta, vorba unui simpatic coleg, mi-am ales restul de opţionale care nu ţin de ştiinţele politice, deoarece "voi recunoaşte într-un puseu de sinceritate, aleg PR in context internaţional pentru a nu fi obligat să aleg opţionalele domnului Frigioiu, pe care oricât de mult l-aş respecta, prefer să-l evit". Aşa că i-am trimis profei de Pr in context internaţional o descriere personală exact în felul următor "Eu în 2005 eram un amărât de draft, in 2010 sunt un produs ...uhm...relativ brut iar in 2015 voi circula pe piaţa neagră a muncii." Vorba aia, eu îmi convine aşa (Marean Vanghelie)

Apoi, deşi am nişte idei tâmpite, desigur, legate de nişte filosofeală ieftină (flecăreală, m-a corectat odată cineva) şi foarte personală, care imi dă până şi mie dureri de cap, am să evit chiar şi ideea asta, de a scrie asemenea postări, pentru moment.

Şi... cum am terminat cu sesiunile, deci nu mai trebuie să-mi torturez pupilele noapte de noapte iar in bibliotecă nu prea mai găsesc nicio carte bună pe care să nu o fi citit, am inceput să descopăr muzici noi, pe net, să redescopăr melodii vechi şi să urmăresc nişte filme bunicele, după aprecierile mele.

S-o iau cronologic. Vă mai amintiţi, desigur, anii '90 cu muzica lor standard, cânta un negru iar refrenul era fredonat de o gagică blondă, când abia pătrunseseră şi la noi artiştii străini, gen Nana, 2Unlimited, Ace of Base, Jessica Jay, Rednex, La Bouche, Mr. President şi muuulţi alţii şi mai ales la mare, în fiecare vară, era la modă un alt hit. Chiar şi acum îmi este proaspăt refrenul Ra ri rararara ra.... când mă dădeam în Tagada in Mamaia cu verii mei şi pe urmă vomitam hamsiile de la masa de seară... ce copilărie frumoasă, plină de iubire, aş spune că prea multă, atât de multă încât acum eu chiar nu concep ca cineva să ... nu mă iubească :))

Apoi, după toată incursiunea asta muzicală, m-am băgat la un film, unul de acum vreun an sau poate chiar doi, nici nu mai ţin minte şi nici nu mi se pare relevant aici, "Weekend cu mama", un film cu Adela Popescu, ştearsă tipă, joacă foarte prost in telenovele, dar în filmul ăsta nu am avut ce să-i reproşez. Toată lauda mea, un film redundant, din punct de vedere al temelor tratate, gen sex, droguri, copii abandonaţi, violuri, sărăcie, dar foarte bine ]mbinate, foarte bine regizat şi interpretarea ireproşabilă. Apoi am trecut la "The Lovely Bones" (despre ăsta nu vă spun nimic, e nou şi vă las pe voi să-l descoperiţi)

Mda...şi în final, ce am descoperit nou (nou pentru mine) au fost nişte artişti precum Ed Solo and the Skool of thought (cu piesa de rezistenţă "Life get's better") pe care o ataşez aici, şi pentru voi :) Pe data viitoare, când am să continui seria "We got too much time too kill"

Poftă de...

2010-02-19T05:18:00.000-08:00

După ce-am băgat in mine numai supe instant, "Maggi, poftă de..." că deh, gătesc de la 12 ani, dar ciorbă tot n-am invăţat să fac, weekend-ul trecut am redevenit gospodina de odinioară şi am bucătărit ceva bun de tot.

PUI INECAT

Reţetă: 1. Se iau ciocănele de pui, se spală şi se pârlesc frumos

2. Intr-un castron se face un amestec dintr-un iaurt, o smântână, o lămâie stoarsă, sare, piper, cimbru (o linguriţă din fiecare), susan şi o lingură de ulei de măsline.

3. Se îneacă ciocănelele până a doua zi.

4. Se unge o tavă cu ulei, se aşează ciocănelele înecate, care se stropesc apoi cu un pahar de vin alb, demisec.

5. Deasupra se taie 1 morcov, rondele, o ceapă (ineluşe), 4 ciuperci Campignon mari, un sfert de ţelină, un cartof cubuleţe şi o roşie in felii subţiri.

6. Se adaugă apă aproape cât să acopere preparatul şi se lasă la cuptor ( încins in prealabil) până când scade, dar nu de tot.

7. Spre final, se adaugă 5,6 căţei de usturoi, tăiaţi pe din două, pentru gust şi se adaugă 3 linguri de pastă de tomate, diluate intr-o cană de apă.

8. Se mai lasă la cuptor până se formează sosul.

9. Se serveşte presărat cu verdeaţă proaspătă şi susan, impreună cu vin alb, demisec.

POFTĂ BUNĂ!

şşşşase... din patruşnouă

2010-02-14T02:26:00.000-08:00

Da, am jucat la LOTO pentru că este porţia mea de nădejde pentru ziua de astăzi. Cum am ales numerele? Pfoai! O intreaga numerologie...

Prima variantă:
Păi primul a fost 2 (la agenţia LOTO era un domn cu 2 pekinezi)
Al doilea nr a fost 3 (atâtea capace imi lipsesc de la roţile maşinii)
Următorul, 8 (ziua mea)
Apoi 9 (atât am luat la ultimul examen)
10 (atâtea mărgele aveam la gât)
Şi ultimul număr, 22 (atâtea ierni am la activ)

A doua variantă:
9 (am mers cu tramvaiul 72 azi, deci 2 şi cu 7 fac 9)
14 (pe ăsta l-am pus la nimereală)
19 (ăsta era situat sub 9 şi dădea bine dpdv estetic)
22 (my age again)
25 (atunci mi s-a spus că mă mărit)
28 (atâtea pagini am scris pentru licenţă)

Câştig? Azi nu.
Ce fac cu banii dacă totuşi câştig? Fac un film.

Superior Scribbler Award (yupy?)

2010-02-11T10:20:00.000-08:00

Cica tocmai ce am primit acest titlu, de la Man vs Woman si trebuie cu el eu ca sa ma laud, asta fiind una dintre instructiuni. Paaaaaaai, da, okey, vai, ce bine-mi pare!!!!!!!Yupppy!!!!!

Acum, revenind la teoria premiului, urmez si eu instructiunile si acord mai departe acest titlu urmatorilor bloggeri: UnBlogCuTzatze, Caterpillar in a tree, Anticamera D, Babiloniada si Unu acolo.

1. Cel ce primeste titlul de Scriitor Superior
Tre’ sa-l dea la 5 bloggeri “speciali” din popor
2.Sa creeze o legatura pe net, este recomandat
O legatura la blogu’ prietenos, care l-a premiat

3. Trebuie sa se laude printr-o postare, cu ce a primit,

Si sa bage linku’ asta în text, unde oricine va fi lamurit

4.Ultimul lucru ramas de facut este sa intre aici, sa se treaca în lista