RoxX's Blog

Dragostea adevarata de mama

2012-02-08T13:27:00.003+02:00

Retelele de socializare au raspandit aceasta imagine pana cand ea a ajuns arhicunoscuta. Povestea ei este una memorabila, este acea fapta pe care nu ai cum sa o uiti vredata, care te va marca toata viata, odata ce-ai aflat-o.La putin timp dupa Cutremurul din 11 martie 2011, in Japonia...

Dupa ce seismul a luat sfarsit, iar salvatorii au ajuns la ruinele casei acestei femei, au zarit trupul ei printre fisurile unui zid. Li s-a parut ciudat cand au vazut femeia stand pe genunchi ca si cum s-ar ruga: trupul ei era aplecat in fata cu mainile sprijinite de un obiect. Cu greu, liderul echipei de salvare a ajuns la trupul femeii sperand sa mai fie inca in viata, dar trupul rece si rigid al acesteia l-au facut pe acesta sa ințeleaga ca femeia nu supravietuise. Atat liderul, cat si restul echipei au parasit casa continuand operațiunile de salvare a supravietuitorilor.

Totusi, din unele motive, liderul echipei a fost indemnat de propria sa constiinta sa se intoarca la casa femeii decedate. Din nou, el a ingenunchiat, incercand sa ajunga la trupul ei. Dintr-o data a strigat cu entuziasm: "Un copil! Aici este un copil!" Intreaga echipa a lucrat impreuna pentru a scoate copilasul din ruine.Era un baietel de 3 luni, infasurat intr-o patura, care a fost protejat de corpul mamei sale. Evident, femeia a facut un sacrificiu enorm pentru a-si salva fiul. In momentul in care a inceput cutremurul iar casa s-a prabusit, ea si-a folosit corpul pentru a face un paravan care sa-i protejeze fiul. Cand a fost gasit, baietelul inca dormea linistit. Medicul care a preluat copilul pentru a-l examina, a gasit in bratele micutului un telefon mobil care avea urmatorul text pe ecran: "Daca supravietuiesti, trebuie sa iti amintesti ca te iubesc." Acest telefon a fost trecut din mana in mana, iar toti cei care au citit mesajul au inceput sa planga. Asta este dragostea adevarata a unei mame pentru copilul sau...

Sursa:Pro TV.

Stiti, se spunea ca oamenii sunt singurele animale care isi omoara pruncii la nastere. Insa, si cand vezi astefl de dovezi de iubire, ti se inmoaie inima. Stiu ca probabil ati mai vazut poza/postarea pe facebook sau alte site-uri, dar pe mine m-a impresionat atat de mult incat am vrut sa o public si pe blogul meu.

PIANISTUL

2011-12-27T09:19:00.002+02:00

Salonul de oaspeţi era cufundat în lumină. Mobila, veche, strălucea în razele soarelui bland de iarnă. În colţ, pianistul se pregătea pentru recital. În faţa oglinzii cu ramă aurie, masivă, îşi aşeza cu gminuţiozitate gulerul, butonii de la cămaşă, fracul… Pantofii lustruiţi şi mişcările pline de precizie făceau ca aest ritual să fie un adevărat spectacol.
Într-un final, era pregătit. Se apropie cu sfială de pian, de parcă îi era teamă să deranjeze un monstru care dormea. Pianul, o piesă de colecţie din sec. al VIII-lea, cu influenţe ale barocului, era aşezat în mijlocul salonului de oaspeţi. Aşa că “teama” pianistului de a cânta la el era, oarecum, justificată.
Nu mai era nimeni însă în cameră înafară de el. Era numai el cu pianul. Cu aceeaşi obişnuită atenţie a scos dintr-un sertar un caiet plin cu note şi simboluri muzicale. Se aşeză pe scaun, ridică atent capacul, dezvăluind clapele albe ale pianului, îşi potrivi cu atenţie ochelarii şi trase aer adân în piept. Sfios, trecu degetele încordate pe deasupra clapelor, apăsând pe unele dintre ele aleatoriu, de parcă ar fi scris un cod secret musical.
Mai privy o dată portativul şi, relaxându-şi degetele, începu să cânte. Degetele sale păreau că zboară pe clapele pianului, acesta scoţând sunete grave,îndurerate. Pe măsură ce avansa, caietul musical era pe terminate iar melodia trecea de la o notă veselă la una tristă, de la funebru la melancolic. Pianistul devenise din ce în ce mai înfocat, se înroşise la faţă, iar transpiraţia îi curgea abundentă pe faţă. În câteva minute, trecuse de la un om calm la un om isteric, de parcă era în transă, preocupat numai de pian. Nu mai urmărea de mult portativul iar întreaga casă răsuna de cântecul său.
Ritmul devenea tot mai alert iar pianistul se ridicase în picioare, aruncându-şi cu piciorul scaunul. Stătea aplecat deasupra pianului şi cânta neîntrerupt, ca un salbatic. Era absorbit, posedat de pianul care nu îi dădea voia să se oprească. Degetele îi alunecau pe clape fără voia lui, scoţând sunete de pe altă lume. Pianistul se smuncea şi încerca să revină la o arie mai veselă, însă puterea malefic a pianului îl forţa să continue să cânte ca un nebun. Nici nu băgă de seamă când ochelarii i-au câzut de la ochi. Pianistul se contopise cu pianul său, sau mai bines pus, pianul se contopise cu pianistul SĂU, sorbindu-i toată energia şi viaţa din el. Pe măsură ce cântecul avansa, pianistul începuse să dea semen de oboseală, i se înmuiau genunchii, dar degetele nu voiau să se oprească. Trecuse rapid de la “molto allegro” la “mezzo forte”, apoi de la “piano” la “funebru”.
Cântecele păreau că sut chiar vocea pianului, care îşi spunea povestea prin intermediul lor şi al pianistului. O poveste tristă, chinuită, pe care numai pianistul încerca să o înţeleagă. Trecuseră ore bune iar pianistul, aplecat deasupra pianului, trasnpirat şi roşu la faţă, cânta cu aceeaşi pasiune ca la început. Ochii păreau că îi ies din orbite iar pe faţa lui se citea uimirea dar şi groaza. Cu o smuncitură puternică, trase cu putere capacul peste clape, punând capăt brusc recitalului. Se aruncă la pământ istovit, gâfâind ca un câine vreme îndelungată.
Se ridică la un moment dat surprindător de calm. Îsi puse ochelarii la ochi, ridică scaunul de jos şi, punându-şi caietul de muzică la loc în sertar, aruncă o ultimă privire plină de groază pianului. În clipa următoare, orologiul bătea ora 12 noaptea.

CRACIUNUL-ATUNCI SI AZI

2011-12-16T16:46:00.002+02:00

Sunt singura persoana care abia asteapta Craciunul sau lumea nu mai simte cu adevarat spiritul sarbatorilor?Deja au aparut prin oras instalatii pe la magazine, iar pe rafturi globurile de toate formele si culorile isi asteapta cumparatorii. Jucariile de toate felurile isi fac loc in depozite, asteptand sa fie daruite copiilor cuminti. Abia astept Craciunuuul si nu pentru ca "primesc cadouri" ci pentru bucuria nedescrisa pe care o am in suflet. Bucurie care ar trebui sa fie in fiecare dintre noi, nu numai latura comerciala si stomacul sa domine..
Cand eram mica, sarbatorile Craciunului erau marcate de multe lucruri care mie mi-au ramas cu drag in amintire, precum mirosul cojii de portocala pusa pe soba incinsa a bunicii care raspandea un miros placut in camera. Am incercat si anul trecut, pe calorifer, dar nu se compara..
Apoi, mai este bucuria. Bucuria de pe fata copiilor cand primeau jucarii si mancau bomboane din pom. Acum, se bucura cand primesc cate un robot chinezesc ultra-mega periculos (le apartine vocabularul) si mananca chips'uri :|.
Mai de mult, colindele autohtone erau la mare cautare…Acum ne multumim cu un “Merry Christmas” cantat si el intr-o engleza de balta si cu pretentia de a primi in schimb ceva bacsis (nu nuci si mere, ca odinioara)..
Tot pe vremea bunicilor, nu exista brad artificial de toate culorile. Era bradul vesnic verde, cu miros de cetina, mai putin bogat, ce-i drept, decat brazii artificiali din ziua de azi. Unde mai este placerea de a impodobi bradul?? Mai bine zis, impodobesti plastic. Chiar daca e mai rentabil si nu face mizerie, comoditatea ne simplifica prea mult viata. Am auzit ca unele .... „gospodine” atarna simplu si frumos un odorizant pentru masină sub formă de brad, pentru a simti totusi miros proaspat de cetina. Iar ca tot veni vorba de brad am sa vorbesc putni si despre impodobitul bradului. Lumanarile si bomboanele colorate din pom au fost inlocuite astazi cu instalatii si globuri care mai de care mai luminoase si mai ochioase.
Sa mai vorbesc de zapadă si de bataia cu bulgări? Nu..mai bine nu ). Unii vad placere in a baga pe altii (mai ales fetele) cu capul in zapada pana cand nu mai au aer. Sau sa faca un super-bulgare si sa ti-l arunce direct in fata....
De Crăciun, familia se reîntregeşte. Ne reîntâlnim cu frati,surori, verişori plecati peste hotare şi luăm masa de Crăciun împreună. Astăzi însă, unii prefera cluburile şi discotecile iar masa de Crăciun este înlocuită cu mâncarea tip fast-food.
Vedeti cat de mult s-a complicat viata noastra? Cine a spus ca e usor sa traiesti? Totul s-a complicat in jurul nostru si oricat de mult ne-am stradui sa ne simplificam viata, realizam ca e greu sa traiesti simplu. Ba chiar imposibil. Craciunul, ca si altesarbatori, devine mai mult o sarbatoare comerciala decat una a familiei si a bucuriei. In final...mai e Craciunul ce a fost? Sau ce trebuie sa fie? Sau.... va mai fi Craciunul asa cum trebuie sa fie?

Silent night

2011-12-11T17:55:00.001+02:00

Aud apa deasupra mea cum se prelinge printre crăpături. Din când în când, câte o picătură de apă mai pătrunde înăuntru, umezindu-mi buzele atât de uscate. Deşi murdară şi puţină, pentru mine e o adevărată mană cerească.
~~~~~~~~~~~
Presupun că, acolo sus, plouă cu găleata de câteva ore bune... Deja sunt leoarcă de la jumate în jos şi ironia sorţii face că nu pot ajunge la haine, să storc apa din ele şi să o sorb. E atât de întuneric, strâmt şi cald aici...Şi mă mai strâng şi hainele astea..Nenorociţii ăia nu s-au obosit să îmi cumpere ceva pe măsură. „Deh, e mort, ce să mă mai obosesc să îi iau ceva nou şi pe măsură?” Zgârciţii naibii..
~~~~~~~~~~~
Aerul devine din ce în ce mai greu de respirat. Simt cum printre scândurile sicriului colcăie tot felul de gângănii care vor sa ajunga la suprafaţă (la fel de mult ca şi mine). Iar de parcă asta nu ar fi de ajuns, aud cum încep să trosnească scândurile sub greutatea pământului ud. Şi le-am spus afurisiţilor ălora să nu mă pună într-un sicriu de lemn! Dar mna, după ce s-a întâmplat ultima dată, au vrut să se asigure că nu scap ŞI de data asta. Dacă aş găsi o soluţie de a ieşi de aici..
~~~~~~~~~
Oricum, cred că de data asta mor pe bune. Nu de moarte bună, ce e drept, ci sufocat. Ce mod frumos de a muri... Dar, până la urmă, nu noi ne alegem moartea. Ea vine când şi cum are chef şi ne ia cu „dânsa”. Însă, nu stiu cum se face că pe mine de 2 ori m-a întors din drum...Am trăit ca un porc toată viaţa şi nu am avut grijă de sufletul meu. Nici măcar după ce am avut tentativa aia eşuată de moarte, nu m-am dat la brazdă. După ce am ieşit din spital de la recuperare, am scos toţi banii din banca şi i-am cheltuit pe prostii, băutură,femei, mâncare fină... Nu mi-a păsat de rudele mele care au rămas şocate când s-au trezit cu mine în uşă chiar în timpul propriului meu praznic, plin de noroi şi cu ochi de drac în cap.Nu mi-a păsat nici de o invitată care a făcut atac de cord când m-a văzut..
I-am lăsat pe toţi în urmă şi am plecat în lumea largă, să mă distrez...Dar roata s-a întors împotriva mea. Prima dată când „am murit” eram acasă, traversam strada, beat mort după un chef de cinste. Lumina roşie a semaforului mi s-a părut a fi verde, aşa că am traversat şi am fost lovit de o maşină. Simţeam ca prin vis ca mă înţepa cineva cu un ac în braţ iar apoi....m-am trezit în sicriu, îmbrăcat la 4 ace. Începusem să mă panichez şi să bat cu pumnii în capacul sicriului. Noroc de câinele meu, prietenul meu credincios Rex care stătea lânga mormântul meu proaspăt şi m-a auzit. Am avut noroc că nu era adâncă groapa şi pământul era incă reavân. Am deschis sicriul şi, din cauza şocului probabil, l-am strangulat. A doua zi în toate ziarele scria că cineva mi-a furat cadavrul si l-a inlocuit cu un câine...
De data asta presimt că nu va mai fi la fel. Degetele îmi sunt pline de sânge de la scrijelit. Sicriul scoate din ce în ce mai des sunete iar apa a pătruns considerabil înăntru...
~~~~~
Adineaori am simţit cum se mişcă sicriul...O,dragul meu Rex, ai venit să mă salvezi....Nu, e o aiureală, încep să delirez..Apa îmi pătrunde în urechi. Simt gustul noroiului în gură, mi-a intrat în nări, in urechi...Îmi pierd des cunoştinta..Acum însă ştiu ca dacă închid ochii va fi pentru totdeauna. Sicriul nu mai rezistă mult. Pământul l-a surpat peste picioarele mele, cred ca le-a rupt, nu le mai simt...Moartea mă aşteaptă, zâmbind în colţul gurii deasupra.....Irtaţi,iubiţi,caiti-vă...eu nu mai pot să respir, mă...

LINIŞTE

Completă

2011-11-24T19:49:00.003+02:00

At Last ~ by Etta James

At last, my love has come along
My lonely days are over
And life is like a song
Oh, yeah, at last
The skies above are blue
My heart was wrapped up in clovers
The night I looked at you
I found a dream that I could speak to
A dream that I can call my own
I found a thrill to rest my cheek to
A thrill that I have never known
Oh, yeah when you smile, you smile
Oh, and then the spell was cast
And here we are in heaven
For you are mine
At last
(Asta e pentru tine. Pentru ca esti deosebit si ca ma intelegi :*)

Ce sa NU faci cand esti plictisit

2011-11-13T20:18:00.019+02:00

Din categoria "Don't try this when you're bored", va prezint astazi lectia nr.1:Nu tastati la nimereala coduri de reîncarcare!!
Totul a început vineri, când, în perioada de graţie fiind, am decis sa mă joc de-a Fortuna si să tastez la întâmplare coduri de reîncărcare, poate-poate îmi va pune mâna Dumnezeu pe cap şi nimeresc un cod. Booon, cu stoicism şi cu imaginaţia pornită, am tastat vreo 3-4 coduri, cam aşa. La un moment dat, am primit un mesaj cum ca nu mai pot efectua reîncărcări. Am început să intru la bănuieli şi am zis că dacă îmi cumpăr o cartelă adevărată, totul va fi ok. Zis şi făcut. Numai că, da aţi ghicit, nici codul acesta de reîncărcare nu îl accepta...Am început desigur să mă condamn în sinea mea pentru prostia făcută. Am postat intrebari pe facebook, pe TPU.ro, am trimis mail la consultanţă şi toată lumea îmi spunea că prostia făcută e destul de gravă, cum că ar trebui să imi schimb softul şi chestii de genul. Dar am preferat să încerc o metodă mai puţin invazivă. Am rugat un bun prieten să sune la nr. 444 (Serviciu clienţi pentru Orange PrePay), i-am scanat codul de reîncare aşa cum îl primisem de la magazin şi am inventat o scuză plauzibilă (cum căăăă fratele meu s-a jucat pe telefon şi într-o apă mi-ar fi blocat telefonul). în fine, dupa 2 ore apăsătoare, am primit în final un mesaj de la 200 care îmi spunea că numarul mi-a fost deblocat şi că pot efectua reîncărcari. Aleluiaaaa!!
Morala: Sa nu vă jucaţi de-a Fortuna şi să nu tastaţi coduri de reîncarcare la nimereală. Cel mai bine e să vă cumpăraţi o cartela şi gata :)).

Cu şi despre alegeri

2011-10-23T19:08:00.038+03:00

Inevitabil ajungem într-un punct în viaţa noastră când trebuie să alegem un şef,un lider, o persoana capabilă să conducă şi să ia decizii. Am început de mici, încă din copilărie când, jucându-ne de-a dacii şi romanii, ne alegeam "conducătorul". Mai târziu, la şcoală eram nevoiţi sa ne alegem un şef de clasă sau de echipă. Dificultatea alegerii creşte direct proporţional cu vârsta, astfel încât la liceu-facultate alegerea unui reprezentant nu era întotdeauna uşoară. Unii pot ieşi cu onoarea şifonată, alţii se pot trezi peste noapte cu responsabilităţi pe care abia dacă le pot duce. În fine, când suntem majori, suntem puşi să ne alegem primarul şi chiar preşedintele. Destul de limpede până acum,nu? Aţi fi tentaţi să credeti că aceste alegeri sunt absolut normale şi democratice? Ei bine,nu. În ziua de azi, alegerile sunt în toate felurile numai cinstite şi democratice nu. Şi totul porneşte de când eram mici. Vedeti voi, "conducătorul" ales era de fapt cel mai influent tânc din cartier, seful de clasă era tocilarul care făcea temele tuturor, iar la liceu-facultate şeful este cel mai "şmecher" baiat din liceu (sau cea mai "buna" fată). Dacă de mici unii sunt uşor influenţabili şi votează pe principiul "pixu' şi găleata" , atunci să nu ne mirăm ca ne conduce cine ne conduce. [Nu fac politică, asta pentru cârcotaşii care ar intra pe blog şi ar lăsa comentarii anonime criticându-ma că vorbesc despre politică]. Dacă majoritatea cetăţenilor cu drept de vot [dar din păcate fără prea multe cunoştinţe elementare de cultură politică] au fost învăţati să voteze pe cineva in funcţie de favoruri şi promisiuni deşarte în loc de APTITUDINI şi CALITATI, atunci să nu ne mirăm pe urmă de rezultate.
Iar în caz ca vă întrebaţi, nu, nu am avut nici o revelaţie azi, 23.10.2011.Ştiam de mult lucrurile astea. Dar am scris acest articol deoarece vineri au fost alegeri în liceul meu pentru reprezentantul elevilor şi, ca în fiecare an, sunt discuţii pe margine cu carul. Aşa că, pentru a preveni situaţiile de genul, dacă nu ştii de ce votezi nu pui mâna pe buletinul de vot. punct. :)
Pentru că a venit toamna şi odată cu ea melancolia, nostalgia,frigul dar şi... răceala de toamna vă propun ca să vă încheiaţi acest sfârsit de weekend într-o manieră mai soft cu muzică autentică de calitate. Prima melodie este de la Nicu Alifantis - Decembre, iar a doua este de la Paula Seling-Clopote albe,clopote negre.
Sper sa va placă..Enjoy!! :)

Superficialitate

2011-10-10T16:45:00.029+03:00

Ajung să dau dreptate unor profesori. Suntem o generaţei superficială. Ne mulţumim doar cu o notă care să ne treacă clasa, suntem mulţumiţi cu viitorul care, pentru unii, nu se anunţă a fi prea roz. Într-un cuvânt, ne mulţumim cu puţin. Suntem superficiali în gândire, în vorbire, de parcă ne-ar fi pusă o taxă şi pe cuvintele rostite (cred că e de vină mess'ul ăsta cu prescurtările lui...). Suntem superficiali şi când vine vorba de relaţii-sentimente. Spunem cu la fel de multă nonşalanţă "Te iubesc" cu care spunem "Te urăsc". Din virtutea hormonilor nestăpâniţi ne combinăm azi cu unul, mâine cu altul, doar-doar să apară pe facebook "in a relationshiop cu X-lescu". suntem superficiali, iar din această cauză tot ce clădim se poate prăbuşi într-o clipă.

Pe vreeeeeeemuri (ce detest expresia asta), căsătoria era considerată un lucru sacru iar soţii erau uniţi şi la bine şi la rău. Divorţul nu era o opţiune decât în cele mai grave cazuri. Atfel că, până şi în zilele acestea, încă mai pot vedea pe stradă bătrânei care să meargă de mână împreună pe stradă. Cine nu îşi doreşte să ajungă la fel într-o bună zi? :)

Dar noi? noi, ăştia tineri, viitorul României, ce facem? Ne combinăm 1-2 săptămâni cu cineva (timp în care ne declarăm dragostea eternă) şi pe urmă spunem NEXT. Ş-apoi să nu ne mai mirăm de ce sunt atâtea divorţuri în ultima vreme. Divorţuri.... din care au de suferit copiii, bineînţeles. Totul se rezumă la superficialitatea şi sinceritatea noastră. Într-o relaţie trebuie implicare de partea amândurora, nu merge cu jumătăţi de măsură. Dar nu numai la relaţii mă refer când spun superficialitate. Şi la modul general, trebuie să fim mereu mânaţi de dorinţa de a face mai mult, de a ţinti mai sus, de a ajunge tot mai sus (vorba lui Guess Who). Personal cunosc o mulţime de elevi cu potenţial, dar care nu vor să se obosească. De ce să învete când pot lua un 5 şi trece clasa fără prea multă bătaie de cap?

Sfatul meu pentru voi este următorul: căutaţi să nu vă plafonaţi, să nu fiţi ca restul lumii. Alegeţi-vă o stea, spuneţi-i toate dorinţele şi când vă aflaţi într-un impas, căutati-o şi aduceti-vă aminte pentru ce/cine luptaţi. Trageţi aer în piept, zâmbiţi şi treceţi înapoi în ring! :)

P.S: Pentru că nu am mai trecut de mult pe la voi, vă anunţ că eu vă citesc postarile, chiar daca nu stau să comentez la fiecare. Pentru acest inceput de saptămână, vă recomand melodia Nicu Alifantis - Ploaie în luna lui Marte. Un inceput de săptâmână aşa cum vă doriţi!! RoxX

O singura zi, un singur obiectiv!

2011-09-24T13:47:00.004+03:00

De sâmbătă, 24 septembrie 2011, România va fi mai curată. Cum? Datorită campaniei naţionale de curățenie generală, Let’s do it, Romania! care s-a desfăşurat şi anul acesta la Buhuşi graţie elevilor de la Colegiul Tehnic „Ion Borcea” Buhuşi. Mânaţi de dorinţa îndeplinirii unui singur obiectiv şi anume strângerea materialelor reciclabile din oraş, borcenii s-au strâns într-un număr mare nerăbdători de a da o mână de ajutor. Îndrumaţi de doamnele profesoare Camelia Bârlădeanu şi Camelia Ţânculescu, tinerii au pornit încrezători spre zona Bodeştiului, acolo unde le-a fost pusă la încercare priceperea şi sârguinţa.

„Cu toate că vremea a fost închisă, acest lucru nu m-a descurajat deloc. Împreună cu colegii mei am adunat zeci de saci cu materiale reciclabile : hârtie, pet-uri de aluminiu şi plastic mai ales, într-un timp foarte scurt. Vrem însă să atragem atenţia cetăţenilor buhuşeni (care, din comoditate preferă să arunce aici gunoiul decât în locurile special amenajate) să devină mai responsabili şi să arunce deşeurile acolo unde trebuie. Ar fi păcat să revenim peste câteva săptămâni şi să vedem că deşeurile s-au adunat la loc, pentru că ar fi păcat de munca voluntară a elevilor care au venit din timpul lor liber”, declară eleva Costea Roxana Mihaela, participantă la campanie.

Liceeni i au fost ajutaţi din partea Primăriei Buhuşi de doamna Simona Maftei de la compartimentul „Protecţia mediului” care le-a asigurat tinerilor saci menajeri şi mănuşi de unică folosinţă. Siguranţa întâi!

„Acesta este al doilea an în care particip la această campanie împreună cu clasa. Consider ca proiectul este foarte educativ şi cu siguranţă că ne vom înscrie şi la anul când sperăm că vom mobliza nu numai elevi, ci şi cetăţeni ai oraşului.” declară doamna profesoară Camelia Bârlădeanu.

Vor reusi buhusenii sa mentina curatenia sau peste câteva saptamâni vor fi altele la loc? O întrebare care ramâne deocamdata fara raspuns…

Costea Roxana Mihaela clasa a XI-a D

Colegiul Tehnic „Ion Borcea” Buhuşi

Acorduri (ne)muritoare

2011-09-20T20:33:00.000+03:00

Noi suntem ca un cântec, nu credeţi? Un cântec pe cât de fascinant, pe atât de îngrozitor, care se îndreptă mereu spre un sfârşit inevitabil. Pe moment nu îţi dai seama de final. Te laşi cuprins de extaz şi euforie şi uiţi. Dar pe măsură ce melodia dă semne că s-ar termina te trezeşti brusc din ameţeală şi realizezi că finalul se apropie oricât de mult te-ai opune. Încerci să lungeşti notele, dar asta nu dă cântecul înapoi, nu reînvie ceea ce a murit din muzică între timp. Amâni doar sfârşitul. Te încăpăţânezi să recunoşti o evidenţă: că orice cântec are un sfârşit. Oricât de frumoasă ar fi o melodie, vine o clipă când e acoperită de tăcere. Când tăcerea e mai puternică decât muzica...

Cântecul începe tânăr, luminos, plin de încredere şi de speranţă. Se maturizează, continuă ingândurat, apoi deodată îmbătrâneşte –câteodată solemn, alteori melancolic- şi apoi moare, aşternându-se peste tot o asurzitoare şi neagră tăcere.

Aşa suntem şi noi. Un cântec –vesel, melancolic, dinamic- care se îndreaptă mereu spre sfârşit. Uneori el are parte de auditoriu până la final iar la sfârşit se termină totul în lacrimi şi aplauze, alteori cântecul nu este ascultat de nimeni. Iar acel cântec este unul damnat, pierdut... La sfârşit va rămâne însă numai amintirea cântecului şi poate dorinţa auditoriului de a-l mai asculta o dată, şi încă o dată...

Ni se repetă mereu că frumuseţea, vraja, farmecul sunt toate provizorii. Că după ele urmează o eternă tăcere.. Că sunetele acelea minunate pe care le ascultăm se vor preface în tăcere, în cenuşă. Dar noi nu vrem să înţelegem. Trecem mult prea repede pe lângă viaţă, de parcă am fi într-un tren care merge cu 300 km/oră. Trebuie să ne oprim, să ne dăm jos din tren pentru o clipă şi să privim în jurul nostru. Poate că trenul acesta este prea rapid, poate că ne duce prea repede spre sfârşit... Să ne alegem alt tren, mai puţin rapid, pentru a trăi mai mult şi mai ales, mai intens totul.

Lucrurile mici

2011-09-12T14:54:00.019+03:00

Aud peste tot in jurul meu expresia: "Lucrurile mici conteaza cel ma mult" si alte expresii asemanatoare. Până astăzi, nu prea eram adepta acesti expresii şi nu mă întrebaţi de ce. Pur şi simplu. Dar am aflat că atunci când eşti abătut, sau supărat, orice gest, vorbă, atingere contează mai mult sau mai puţin, ce-i drept, asta în funcţie de situaţie, persoană etc..Nimeni nu poate şti cu adevarat ce este în sufletul cuiva iar o vorbă nu strică.

De exemplu, astăzi, după o zi destul de.... plină, aşa ca la început de an (câteva ore de somn, un cappuccino care nu a picat prea bine şi o oboseala de nedescris) mă îndreptam spre casă. La un moment dat, o fată de vârsta mea care venea din sens opus a trecut pe lânga mine si mi-a zis :"Bună! Îţi citesc blogul în fiecare zi". M-am întors, i-am mulţumit, stupefiată pe moment de ... abordare? Sau de compliment.. Mă rog, am ajuns acasă si abia atunci am realizat de fapt că există persoane care îmi citesc blogul şi apreciază ceea ce scriu. Iar lucrul acesta mi-a facut ziua mult mai frumoasă, sincer. Nu am mai văzut-o până azi (cred) , dar faptul că mi-a spus lucrul asta m-a înveselit. Pare puţin, dar pentru mine contează destul încât să uit de răutăţile din jurul meu preţ de o clipă. :). apropo, dacă vreţi să luaţi legătura cu mine aveţi ID-ul de mess şi profilul de Facebook alături, aşa că don't be shy :) . Sunt deschisă la conversaţii şi daca vreţi să vorbiţi cu mine imi daţi un buzz şi vorbim. :)

Nu vă costa nimic să împărţiţi un zâmbet, o floare, o vorbă bună cuiva chiar dacă aparent e ok şi râde. Nu puteţi şti ce e în sufletul acelei persoane şi câtă bucurie îi aduceţi. :). Un inceput de saptămâna aşa cum vă doriţi!!

Prima mea experienţă cu un radio

2011-09-10T09:21:00.048+03:00

Bună tuturor! În ultima vreme nu am intrat pe blog, pentru că am fost prea ocupată cu contemplatul frunzelor care încep să cadă, cu pregătitul hainelor de toamnă din dulap, cu aruncatul caietelor pentru a face loc celor noi... Într-un cuvânt, toamna începe să îşi intre serios în drepturi iar încet-încet vara îşi ia rămas bun de la noi iar eu mă pregătesc temeinic. Chiar dacă îmi va fi dor de vară, trebuie să accept şi toamna până la urmă, nu? Chiar dacă nu îmi place toamna. Nu mi-a greşit cu nimic săraca, dar pur şi simplu mă deprimă când văd că totul se ofileşte şi se răceşte afară. Şi mai ales, că începe şcoala :)) . Ehh..asta e. Are şi toamna frumuseţea ei, ca orice anotimp de altfel. Struguri, mere, pere, nuci veeerzi :D , ziua mea şi cam atât :)) . Luni începe şcoala aşa că îmi fac datoria şi urez mult succes celor din clasa 1-12 :P (facultăţile să mai aştepte :)) ) . La final, aş vrea să vă povestesc despre prima mea colaborare cu un radio. :)

Am fost contactată pe la începutul lunii august de Vlad Barbu, care este unul dintre administratorii unui radio foarte popular printre bloggeri şi anume Radio Whisper. După ce s-a prezentat şi tot tacâmul, mi-a făcut o propunere foarte interesantă, de nerefuzat aş zice ( imi vine îmi vine în minte replica celebră din The Godfather: I'm gonna make him an offer he can't refuse) : mi-a propus să colaborez cu ei, acest lucru presupunând să intru frumos live şi să pun muzică, să vorbesc despre ce vreau, să promovez bloguri dacă se poate... într-un cuvânt, să îmi creez propria emisiune fără constrângerea nimănui. Am fost foarte încântată desigur şi după ce m-am gândit puţin am acceptat. Este şi o onoare pentru mine, dacă vreţi, să fiu selectată dintre atâţia bloggeri mai bine pregătiţi ca mine să lucrez la un radio de asemenea calibru. Printre membrii staf-ului l-am regăsit şi pe Adi, care s-a bucurat că m-am alăturat "familiei" Radio Whisper şi care s-a dovedit a fi un prieten de nădejde (chiar de la distanţă). Ce pot spune, membrii stafului sunt nişte oameni foarte de treabă, amuzanţi, amabili, răbdători cu începători ca mine. Într-un cuvânt, profesionişti. Din cauza unor probleme tehnice, nu am putut decât să pun muzică, urmând ca în curând să am ocazia de a vorbi la radio :D. "Veteranii" de la radio mi-au povestit că prima dată este foarte emoţionant, dar pe urmă te obişnuieşti. Aşa că... ştiu la ce să mă aştept. Colaborarea mea decurge de minune iar dacă vreti să ascultaţi Radio Whisper tot ce aveţi de făcut este să intraţi pe site sau să ascultaţi in Winamp (cel mai bine, zic eu). Muzică variată, exceptând manelele, lăutăreasca şi alte derivate. A!! Să nu uit să îi salut pe Vlad Barbu, Fagres (Răbdătorul :d ), Adi, Negru şi Omatol. :D. Keep up the good work, guys! :)

Abia aştept să intru cât mai curand live şi să vă împărtăşesc primele impresii. Până atunci, intraţi pe site si ascultaţi! Cine ştie pe cine veţi auzi....Un început de weekend minunat alături de The Rescues cu melodia My Heart With You, care mă înnebuneşte :x. Pupici. RoxX

Înger sau demon?

2011-09-04T10:16:00.002+03:00

În fiecare dintre noi există un înger şi un demon. Primul întruchipează raţiunea, iubirea, iertarea, pe când celălalt semnifică răutatea, ura, duşmănia.

Îngerul stă veşnic lângă noi, loial şi servil ca un câine bătrân şi ascultător, pe când demonul doarme şi aşteaptă. Iar din momentul în care a simţit neputinţa, deznădejdea, slăbiciunea se trezeşte, deschide ochii şi mârâie.Lupta nevăzută dintre bine şi rău este una tainică dar foarte crâncenă. Demonul se propteşte în faţa îngerului iar cu un urlet sălbatic începe lupta dintre binele şi răul din noi. Lumina se contopeşte cu întunericul rezultând un amestec cenuşiu dominat de nuanţe închise din care, din când în când, mai răzbeşte câte o rază de lumină, singura mărturie că lupta este în toi. Sufletul este neliniştit, iar întreaga fiinţă umană pare că ia parte la luptă.

Pentru o clipă se aşterne întunericul şi tăcerea. Este momentul care precede verdictul. Dacă biruie îngerul, omul este salvat şi poate deveni sfânt. Dacă nu, devine o fiară. Iar din câte observ, în lume sunt din ce în ce mai multe fiare şi mai puţini sfinţi.

OPRITI TIMPUL !!

2011-08-29T18:04:00.003+03:00

OPRITI TIMPUL !! Acum realizez ca mai este fff putin pana sa incep scoala, pana cand voi realiza ca vara asta s-a dus, ca vacanta asta va intra in amintiri :(( . Nu vreau sa se termine, mai vreau vacanta.... asa ca acum ma bucur cat pot de ultima sută de metri de libertate! :D. Vacanţa asta a fost una plina de noi experiente si de.... noi premieri în exclusivitate pentru mine :P. Chiar daca sună cliseic, cu siguranta ca vacanta asta imi va ramane multa vreme in suflet. A trecut muuult prea repede :(. Parca mai ieri eram in culmea fericirii ca timp de cateva luni nu voi mai intra in sala de clasa din liceu...Parca mai ieri imi faceam planuri despre cum sa imi petrec vacanta...Parca mai ieri ...Oh, de ce toate lucrurile frumoase trebuie sa treaca asa de repede? O fi asta plata pentru cateva clipe pline de fantezie si bucurie? Bucurati-va de vacanta, de libertate, de serile prelungite si de micul dejun la ora 1-2 după amiaza pentru ca vacanta inca nu e gata. Si..dupa parerea mea, acum este cel mai frumos; cand iti dai seama ca ceva e pe terminate, traiesti mai intens lucrurile. CARPE DIEM EVERYBODY! :D

O melodie care parca a fost compusa pentru mine, Corina Chiriac - Opriti Timpul , va incheia scurta mea vizita pe aici. CARPE DIEM SI OPRITI-VĂ SINGURI CLIPA! Va pup pe toti, aveti grija de voi. Ce ati facut vara asta, apropo? :))

Înjunghiaţii

2011-08-27T19:56:00.002+03:00

Suntem cu toţii nişte înjunghiaţi. Nu este o glumă, este un adevăr. Dacă ar exista o pereche de ochelari-minune, sunt sigură că şi tu te vei speria de ceea ce vei vedea...

Cu ajutorul lor, oamenii obişnuiţi – fete, băieti, bătrâni, tineri, oameni fericiţi sau trişti – îţi vor apărea ca nişte bolnavi chinuiţi de o boală cumplită, toţi având feţele schimonosite şi corpurile distorsionate. Iar de parcă asta nu ar fi de ajns, fiecare are înfipt în el un cuţit (sau două) în diverse părţi ale corpului. De exemplu, o fată avea 3 cuţite înfipte în inimă şi unul în cap. Asta înseamnă că a primit 3 lovituri grele din cauza dragostei care au lovit-o adânc în inimă. Un bătrân avea un cuţit înfipt în stomac, care provoca o hemoragie masivă. Judecând după faţa lui, aş putea spune că el suferea cel mai probabil din cauza micului dejun pregătit de consoarta sa.

Curios lucru e că nimeni nu observă aceste cuţite. Fără ochelari nu suntem capabili să vedem cuţitele altora. Trecem aşadar nepăsători unii pe lângă alţii fără să ne pese, iar când cuiva i-a ajuns cuţitul la os ne îndepărtăm, fugim de el speriaţi şi ne vedem fiecare de cuţitul lui. Cuţit care, la fel ca şi Excalibur de odinioară, trebuie scos cu putere din noi. Dar până şi Excalibur nu s-a lăsat scoasă uşor, aşa că nu dispera dacă nu reuşeşti din prima. Nu este uşor să scoţi durerea, cuţitul din tine. Ori ai suficientă forţă pentru a-l scoate singur, ori chemi ajutor. Cu voinţă ăi efort cuţitul, indiferent cât de adânc a pătruns în corp, va ieşi în cele din urmă, lăsând în urmă o cicatrice al cărei semn îl vei purta toată viaţa. Dar mai uşor suporţi o cicatrice decât un cuţit, nu? Sentimentul pe care îl ai este de nedescris. Te simţi ca un nou-născut, liber... LIBER să faci ce vrei şi să iei totul de la început....

Problema este că aceşti ochelari-minune nu există. Trebuie să ne deschidem ochii şi să privim cu atenţie în jurul nostru la probleme celorlalţi... Doar aşa vom ajunge să ne vedem propriile cuţite şi ajutând pe alţii poţi spera la propria ta salvare...

Ţipete mute

2011-08-21T16:47:00.002+03:00

Eram o dată într-un magazin. Nu mai ţin minte motivul pentru care m-am dus, dar ca aşa a fost să fie. La rând era o fetiţă cu mama ei, care să fi avut în jur de 5-6 ani, cu părul creţ şi cam bosumflată că nu i-a fost cumpărată păpuşa favorită. Văzând că lacrimile şi stăruinţele nu rezolvă nimic, copila a scos un ţipăt ascuţit care s-a spart în mii de cioburi de rafturile magazinului. Toată lumea s-a întors speriată spre fetiţă care continua să ţipe ca din gură de şarpe. Neavând încotro, femeia a cedat şi i-a făcut mofturile copilei, doar ca să îi închidă gura.

Atunci mi-am dat seama că ţipetele există. Nu mă refer la ţipetele scoase cu ajutorul cozilor vocale, ci la cele lăuntrice, ale sufletului. Însă noi nu vrem să le auzim; suntem surzi. Iar ce ţipă se chinuiesc să ţipe şi mai tare văzând ca nimeni nu îi aude. Toţi îşi văd de treburile lor în continuare, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, iar tu te simţi ca o păpuşă mută legată de mâini şi de picioare. Ca să recapeţi senzaţia că eşti om trebuie să primeşti un semn ca cineva te aude şi te ascultă. Altfel înnebuneşti. Şi ca să nu înnebuneşti ţipi şi mai tare. Până când deodată observi că vocea nu te mai ascultă. Ţipătul a ajuns la limitele lui şi s-a frânt. Încerci să chemi ajutor prin orice metodă, dar când vezi că nimeni nu te vede, nu te înţelege, nu te ascultă începi să deznădăjduieşti, să disperi. Dar trebuie să ne zbatem cât putem de mult şi să sperăm că cineva ne va asculta păsul şi că ne va ajuta. Iar asemeni fetiţei mofturoase vom primi ceea ce aşteptăm...

P.S: Nu am mai facut de mult o recomandare muzicala, dar vă rog euuu sa ascultati melodia asta de la Hurts-The water. Incep sa imi placa din ce in ce mai mult, iar albumul lor "Happines" este, paradoxal, plin de melodii triste, nostalgice, de plans... Melodia aceasta este... superba e putin si clişeic spus. Este puternica si sensibila. Nu o sa va para rau. Waiting feedback from both my posts, hugs for all! :D

Injectabile

2011-08-15T12:24:00.002+03:00

Primeşti o injecţie pe neaşteptate.Un antibiotic puternic, care să distrugă paraziţii din organism. Efectuată brutal, fără anestezie, injecţia pătrunde adânc în muşchi, antidotul în sânge iar de aici la organul afectat. Ca şi pacient, poţi să speri că te vei vindeca. Că injecţia îţi va fi de folos şi că vei deveni imun în viitor la acea boală. Îţi pare rău că s-a ajuns în această stare atât de gravă şi te încrezi în priceperea medicului, căruia nu îi pasă de durerea ta. El îşi face simplu datoria, calm, rece, fără să menajeze pe nimeni şi care după ce termină cu tine trece mai departe la alţi pacienţi....

Te rogi să nu apară complicaţii sau ca efectul aşteptat să nu fie unul distrugător pentru organism. Îţi faci promisiuni în sinea ta cum că în viitor vei fi mai precaut şi nu vei mai lăsa să se ajungă aici, că vei avea mai multă grijă de tine...Însă imediat ce ne însănătoşim sau... chiar şi după injecţie, suntem tentaţi să greşim din nou. Şi o facem. O dată, încă o dată şi încă o dată... până când organismul devine prea slăbit, obosit ca să mai continue. Atunci se termină totul. Unul câte unul, fiecare muşchi, ţesut moare. Organele cedează rând pe rând : plămânii, rinichii, organele de simţ... Creierul îşi încheie sistematic activitatea, stomacul intră în colaps iar la urmă.... ABIA la urmă, inima încetează să mai bată....

În glumă ... (?)

2011-08-06T13:13:00.051+03:00

Hellooo lume!! Am ajuns în sfârşit acasă, după o lungă perioadă în care am fost plecată de acasă. Am colindat anul acesta munţii României, am fost pe Transfăgărăşan, am facut o "baie" la Vidraru şi am urcat pe munte ( unul mai mic,aşa :)) ). Dacă sunteţi curioşi intraţi pe profilul meu de facebook pentru câteva poze sau contactaţi-mă pe mess pentru alte poze sau informaţii. :D. Cu toate acestea v-am urmarit postările chiar daca nu am lăsat şi comentarii...Daar promit ca recuperez. Aşa! Acum că mi-am făcut intrarea şi mi-am justificat absenţa ruşinos de lungă, am să trec la subiect. :D

Să ne-nţelegem. Sunt o persoană amuzantă, îmi place să râd şi să fac pe alţii să râdă. Râd cu lacrimi la bancurile lui Duban şi îmi plac glumele, în general -cele cu bun simţ, desigur. Există 2 tipuri de glume: cele nevinovate sau "bune" care nu rănesc pe nimeni şi glumele "proaste" care nu plac nimănui. Am asistat de multe ori la faze destul de penibile la petreceri, întâlniri etc când 3-4 şmecheri (dupa 3-4 beri) încep să facă glume pe seama unuia mai prostuţ- măgăruşul. La început, măgăruşul este încercat. Dacă nu ripostează la "glume" referitoare la haine, situaţia financiară sau familie, atunci distracţia continuă. Dacă acesta dă semne de ripostă, este pus imediat în banca lui cu replica "hai măă, ce naiba nu ştii de glumă?!" şi poc! o torpilă "prietenească" peste ceafa....asa, în glumă desigur :))

Există o limită -chiar şi la glume- care o dată încălcată, devine destul de nasoală pentru măgăruşi. Din păcate nu mulţi se autosesizează atunci când demnitatea lor personală ajunge subiect de glumă pt ceilalţi şi se lasă călcaţi în picioare..în glumă, desigur (cred ei).. Iar când îi întrebi :"Băi, s-a luat de prietena ta/familia ta nu ai zis nimic? Ce naiba frate?" îţi răspund sincer şi nevinovaţi :"Eeeiii...taci măi ca era în glumă...vrei să creadă ca nu ştiu de glumă?"..Trebuie să ştii să îţi păstrezi integritatea şi onoarea nepătată, chiar şi atunci când unii vor să facă glume la adresa ta. Trebuie să ştii să ţii la glumă - să nu fii bătut în cap- dar în acelaşi timp să ai curajul să spui şi STOP atunci când se ajunge prea departe. Chiar aşa! Ce-ar fi dacă ne-am aduce injurii unii altora şi la urmă sa ne tragem o palma prietenească pe spate şi să ne prefacem că nu am zis nimic greşit? Aşa..în glumă....Ce ar fi?..

Sunt sigură că aţi auzit de cazul acela în care arabii au declat război olandezilor pt o caricatura ce-l înfaţişa pe Allah.Arabii sunt extrem de duri atunci când le este atacata credinţa şi au ripostat arzând steagul Olandei. Situaţia s-a ajuns atât de departe încât a fost necesară intervenţia mediatorilor..Si totul a pornit de la o "gluma".. Noi românii de ce nu suntem stricţi când vine vorba de religia noastră? Bancuri, caricaturi şi piese de teatru legate de Iisus şi sfinţi sunt pe tot internetul. Suntem mult prea delăsători şi din teama de a nu fi consideraţi "bulangii" (scuzaţi expresia :)) ) acceptăm să fim călcaţi în picioare.

Să nu mă judecaţi prea aspru. Am scris asta ca să ştiti de ce mă voi răsti data viitoare când aud o glumă proastă la adresa mea sau a .. măgăruşilor. Şi, că veni vorba de bancuri, am reînnoit secţiunea "Bancuri" doar pentru voi :D.

Despre dragoste şi afişaj...

2011-07-10T18:46:00.002+03:00

Încep să devin confuză. De ce oamenii încearcă să-şi expună dragostea, intimitatea ca un exponat de muzeu în faţa publicului fără a aştepta nimic: nici aplauze, nici urale de bucurie sau strigăte de entuziasm? Cum poţi să desacralizezi un lucru atât de sacru şi tăinuit?

Pentru că ce e dragostea dacă nu o taină pe care o ascund îndrăgostiţii şi o poartă în umbră, de frica luminii? Îndată ce taina se dă pe faţă, dragostea veştejeste, îşi pierde frăgezimea iar vraja devine ceva obişnuit,banal, de toate zilele... Lumina omoară pasiunile, le distruge, le năruie. La lumină, dragostea devine comună, decolorată, transparentă, vulnerabilă. Ajungi să fii judecat şi arătat cu degetul:”Ia uite-i măii şi pe ăia!”.. Sunt unele lucruri, şi mai ales în iubire, care nu se pot spune decât în taină şi mai ales, în doze cât mai mici.

Pentru că dragostea e foamea de o femeie unică şi dacă această femeie se pricepe să nu dea prea mult bărbatului ca să-l sature, ci dimpotrivă îl lasă mereu flămând, flacăra pasiunii rămâne mai mult timp aprinsă şi din ce în ce mai puternică.

Întunericul este mai „prietenos” cu îndrăgostiţii: îi ascunde, îi protejează, îi împacă. Până şi Eminescu, cel mai îndrăgostit poet al literaturii române, amintea în poeziile sale nevoia de întuneric şi intimitate. Noaptea, malul unui lac liniştit, „blânda lună” deasupra – iată cadrul cel mai propice pentru un cuplu, nu în văzul tuturor. Chiar şi în întuneric, îndrăgostiţii au o lumină ciudată pe faţa lor, care-i deosebeşte dintr-o mie de oameni. Iar asta e mai mult decât suficient, nu trebuie nimeni să îi vadă. E de ajuns că se văd ei iar asta e tot ce contează.

De fapt, marile pasiuni rămân necunoscute, se consumă în anonimat. Restul....e de duzină. Să nu batjocorim dragostea! Cu ea nu se joacă nimeni! Să nu o sacrificăm de dragul unor laude pline de venin ale celor ce nu o pot înţelege. Dragostea se trăieşte, se simte. Nu are nevoie de definiţii laborioase sau explicaţii.

Din categoria „dă-i şi fugi”

2011-07-05T13:19:00.002+03:00

Sunt sigură că vi s-a întâmplat să fiţi – dacă nu o dată- de mai multe ori într-o pasă proastă, când nu ai chef să vorbeşti cu nimeni. Şi mai ales, nu ai chef să dai nimănui explicaţii.. Ori te-ai certat cu prietena/prietenul, n-ai plătit chiria şi administratorul te ameninţă cu evacuarea sau pur şi simplu vrei să fii singur cu tine însuţi o vreme.

Şi stând aşa, privind în gol cu privirea rătăcită, numa’ vezi că-şi fac apariţia „salvatorii”, acele specimene-minune care vor să te scoată din rahat şi să-ţi facă ziua „mai fumoasă”. Sfăţiştii –acest cuvânt nu există (încă) în limba română- sunt de regulă persoane care n-au ce face şi vor să îţi împărtăşească lecţii de viaţă din minunata lor experienţă egală cu gaura covrigului. Se proptesc în faţa ta cu o fată very sad –încercând astfel să îţi dea de înţeles că ei suferă impreună cu tine şi că îţi sunt alături- şi încep să te descoasă.

Prima întrebare e întotdeauna foarte idioată: „Da’ eşti supărată?”....Sau daca mai boceşti: „Da’ plâângii??”...Nu, am taiat o ceapă..Indiferent de ce răspuns dai, sfăţiştii îţi pun imediat diagnosticul, care nu e unul favorabil. Ai nevoie disperată de cineva care „să te sfătuiască” chiar dacă ei habar nu au cum stă treaba. De ce să mă mai obosesc povestindu-i de ce m-am certat, de ce nu am plătit chiria sau de ce nu am chef să vorbesc...Prima reacţie e una destul de primitivă: „dă-i şi fugi!”..Dar cum am trecut de mult de epoca de piatra, trebuie să abordezi altă metodă de a scăpa de ei. Fie alegi metoda 1, cea mai diplomată : îi laşi să asculte şi faci tot ca tine, ori alegi metoda 2, mai puţin diplomată, în care îi pui frumuşel la punct şi îi expediezi cât mai repede. :). Nu nene, n-am chef să te ascult cum îmi dai nu stiu c sfaturi în condiţiile în care ştiu că eşti varză şi singurul interes în a-mi afla problemele e să te duci sa spui mai departe la altii:"vaai ai auzit ce a făcut X?" etc.Penru că mai sunt şi de ăştia care se bucură când află că ai o problemă şi profita de pe urma ta..Mai ceva ca nişte paparazzi..

Acuma, să nu fiu înţeleasă greşit..A nu se confunda categoria sfăţiştilor, formată mare parte din amestecături coca&pitzi care habar n-au pe ce planetă trăiesc, cu cea a prietenilor adevăraţi, pe al căror sfat poţi conta întotdeauna cu încredere.Asadar, alegeţi-vă cu grijă prietenii şi feriţi-vă de sfăţiştii care vă ies, inutil, în cale. :)

Vă las acum, la sfârşit sa ascultaţi melodia Coldplay - The Scientist, noua mea pasiune :X

BEST BLOG AWARD~Leapşa~URARE

2011-06-16T14:09:00.006+03:00

Am primit zilele trecute un premiu şi o leapşă de la Kali căreia îi mulţumesc foarte mult că îmi urmăreşte publicaţiile şi ca mă apreciază. Ma voi conforma şi voi completa şi eu, la rândul meu leapşa după care o voi da mai departe. :D. Deeeeecii:

1. dă link-ul persoanei care ţi-a oferit premiul
Mulţumesc mult Kali

2. spune 7 lucruri random despre tine
hmmm :-?

1.Abia aştept să mă trezesc luni dimineaţa fără sa sune telefonul şi sa urlu:VACANŢĂĂ!!! :))
2.Uneori sunt în incapacitate de a spune ce vreau sa spun.
3.Vreau sa mă reapuc vara asta să citesc cărţile lui Karl May.
4.Îmi plac filme şi cartile de dragoste :D [cam lame , se ştia asta demult :))]
5.Îl adooor pe Eros Ramazotti şi pe Ştefan Bănica Jr. :P
6.Vreau să fac nişte tâmpenii, dar nu ştiu ce anume :))
7.Vreau să mă bronzez :D

3. dă premiul mai departe la 15 persoane
După principiul puţin şi bun, de la mine citire:

Secret Life

Di Blog

Zmeurica 0112

Le-am ales pe ele pentru că mă amuza felul in care scriu si sunt permanent active in blogosferă.So...keep up the good work girls! :D
4. anunţă-i de premiile primite
Am fugit! :))

În ultimul rând, as vrea să fac un anunţ. De fapt, e o urare, adresată blogului meu care a împlinit frumoasa vârstă de 2 anişori în aprilie. Uitasem complet de aniversarea bloguleţului meu care între timp a devenit mare-maree şi frumos foc. La multi ani dragul meu şi la mai multe şi inspirate postari!! :)) . RoxX

Linie continuă

2011-06-13T20:14:00.004+03:00

Cardiologia este una dintre cele mai frumoase ramuri ale medicinei. Plină de satisfacţii dar şi de responsabilităţi, ea este una dintre cele mai căutate specialităţi la care aspiră din ce în ce mai mulţi tineri, a căror pregătire trebuie să fie de cea mai bună calitate. Deh, nu te joci cu inima omului.

Tineri sau bătrâni, fete sau băieţi, profesori sau chiar şi medici-toţi ajung să aibă probleme cu inima la un moment dat. De regulă, se rezolvă cu o pastilă (sau mai multe). Dacă nici aşa nu merge, ajungi la bisturiu. Chirurgul cardiolog va trebui să îndepărteze ţesutul rău pentru a nu afecta şi pe cel sănătos sau să repare ceea ce rupt, distrus. În funcţie de gravitatea cazului, pacientul îşi revine, inima începe să funcţioneze normal iar viaţa îşi reia cursul normal. Însă VAI de cei a căror inimă nu poate fi tratată nici de cel mai iscusit chirurg! Şi aici nu mă refer la inima ca organ, ci la "inimă" ca sediu central al emoţiilor, sentimentelor, amintirilor....

VAI de cel a cărui inimă nu mai poate să bată din pricina palmelor, şocurilor şi necazurilor încasate! VAI de cel a cărui inimă este prea obosită să bată chiar şi atunci când EA/EL va apărea in calea sa...VAI de cel cu inima de gheaţă care nu mai are tăria de a mai iubi. VAI de cel a cărui inimă incetează să mai bată pentru nimeni, pentru ca nici ştiinţa medicului nu îl mai vindecă, ci numai în moarte şi-ar afla liniştea.....

Primim zilnic "şocuri negative" care ajung în ajung direct la inimă ca niste săgeti otrăvitoare. Ele o vor distruge încet dar sigur si vor lasa urma adânci pe cord. Însă te-ai gândit vreodată că după atâtea palme primite inima ta nu va mai fi la fel de puternică şi că nici cel mai bun chirurg nu te-ar puta vindeca? Iar atunci când vei conştientiza starea în care te afli va fi prea târziu? Durerea "inimii" este confundată cu durerea inimii ca si organ, iar această confuzie este fatală. Eşti dus de urgenţă la spital de cei dragi care nu ştiu ce s-a întâmplat cu tine. Pe masa de operaţie, printr-o incizie adâncă, inima este "dezvelită" şi expusă, toate rănile şi cicatricile fiind aduse la lumină. Dar esti pe moarte. Într-o ultimă încercare disperată inima mai bate de 2 ori şi apoi întreaga cameră se cufundă într-o stare apăsătoare, pe fundalul căreia se aude sunetul prelungit şi ascuţit al monitorului cardiac -------------

Şi noi de ce mai învăţăm?

2011-06-09T18:57:00.005+03:00

Chiar aşa. De ce învătăm noi atâtea formule matematice care nu o să ne ajute în viaţă (pe majoritatea)? De ce e atâta materie inutilă care după absolvirea clasei se uită imediat? De ce sunt tot mai multe abandonuri şcolare iar numarul de analfabeţi creşte în mod alert în ultima vreme iar noi ne ascundem după deget şi spunem că e ok? De ce exista atâtea pretenţii şi cerinţe de la cei de sus în condiţiile în care nici macar dânşii nu ştiu NIMIC despre elevi şi procesul de învăţare.

Întrebările de mai sus sunt retorice, desigur. Răspunsul îl ştim cu toţii.Nepăsare şi tipul de atitudine "hai să ne jucăm de-a scoala". Cu toate acestea, ce folos să înveţi atâta când nu iti sunt predate cele mai importante lectii: LECTIILE DE VIATA. De ce nimeni nu ne învată să fim mai buni, mai toleranţi, să iertăm din suflet sau să iubim cu adevărat? De ce nimeni nu ne învată să iubim, când aceasta este cea mai valoroasă lectie dintre toate? Avem formule şi ecuaţii pentru o gramadă de chestii abstracte, dar nu avem nici o formulă a dragostei.Şi ne mirăm de ce greşim, de ce suferim, de ce căutăm mult timp şi nu o gasim, de ce, de ce?

Dar, din fericire, aceste lecţii se învată, dar nu în scoală, ci în timp. Profesorul exigent este înlocuit cu Majestatea Sa TIMPUL, catalogul de care fiecare elev se teme este înlocuit cu cartea vieţii, în care sunt trecute toate greşelile, lacrimile, bucuriile si clipele frumoase..şi credeti-mă, aceste lecţii nu se vor uita. Nici după un examen, nici după 2 ani sau 7 ani. Ele vor fi ţinute minte toată viaţa şi vor fi ca niste semne de circulaţie care ne vor indica drumul corect. Ce bine ar fi dacă ar exista formule minune ale iubirii, iertarii,etc...dar din nu exista aşa ceva. O dată ce ieşi de pe bancile scolii, cu o droaie de informaţii (in) utile te confrunti cu adevartale probleme, a caror rezolvare necesită multă munca si întelepciune. Dar..poate e mai bine aşa. :D. Ar fi prea uşor să ai totul pe tavă..Aşa cel puţin vei fi mereu treaz şi vei învata din greşeli.

Eu va doresc ca să vă gasiti propriile voastre "formule-magice" care să vă ajute în viată şi... să le împărtăsiţi si mie :P. RoxX

Am învăţat.....

2011-06-07T13:59:00.002+03:00

ABSOLUT GENIAL!! Mi-au dat lacrimile cand am citit-o azi pentru prima data si m-am gandit sa o impartasesc si cu voi...Sunt sigura ca va veti regasi in mare masura in poezie..Ce e cu bold e ceea ce am învăţat si eu..[va previn, luati-va un şerveţel (sau mai multe şerveţele) lângă voi]...

Am învăţat de Octavian Paler

Am învăţat unele lucruri în viaţa pe care vi leîmpărtăşesc şi vouă!!
Am învăţat că nu poţi face pe cineva să te iubească
Tot ce poţi face este să fii o persoană iubită.
Restul … depinde de ceilalţi.

Am învăţat că oricât mi-ar pasa mie

Altora s-ar putea să nu le pase.

Am învăţat că durează ani să caştigi încredere

Şi că doar în câteva secunde poţi să o pierzi

Am învăţat că nu contează CE ai în viaţă

Ci PE CINE ai.

Am învăţat că te descurci şi ţi-e de folos farmecul cca 15 minute

După aceea, însă, ar fi bine să ştii ceva.

Am învăţat că nu trebuie să te compari cu ceea ce pot alţii mai bine să facă

Ci cu ceea ce poţi tu să faci

Am învăţat că nu contează ce li se întamplă oamenilor

Ci contează ceea ce pot eu să fac pentru a rezolva

Am învăţat că oricum ai tăia

Orice lucru are două feţe

Am învăţat că trebuie să te desparţi de cei dragi cu cuvinte calde

S-ar putea să fie ultima oara când îi vezi
Am învatat ca poţi continua încă mult timp
După ce ai spus că nu mai poţi
Am învăţat că eroi sunt cei care fac ce trebuie, când trebuie
Indiferent de consecinţe
Am învăţat că sunt oameni care te iubesc
Dar nu ştiu s-o arate
Am învăţat că atunci când sunt supărat am DREPTUL să fiu supărat
Dar nu am dreptul să fiu şi rău
Am învăţat că prietenia adevarată continuă să existe chiar şi la distantă
Iar asta este valabil şi pentru iubirea adevarată
Am învăţat că, dacă cineva nu te iubeşte cum ai vrea tu
Nu înseamnă că nu te iubeste din tot sufletul.
Am învăţat că indiferent cât de bun iţi este un prieten
Oricum te va răni din când în când
Iar tu trebuie să-l ierţi pentru asta.
Am învăţat că nu este întotdeauna de ajuns să fii iertat de alţii
Câteodată trebuie să înveţi să te ierţi pe tine însuţi
Am învăţat că indiferent cat de mult suferi,
Lumea nu se va opri în loc pentru durerea ta.
Am învăţat că trecutul şi circumstanţele ţi-ar putea influenţa personalitatea
Dar că TU eşti responsabil pentru ceea ce devii
Am învăţat că, dacă doi oameni se ceartă, nu înseamnă că nu se iubesc
Şi nici faptul că nu se ceartă nu dovedeşte că se iubesc.
Am învăţat că uneori trebuie să pui persoana pe primul loc
Şi nu faptele sale
Am învăţat că doi oameni pot privi acelaşi lucru
Şi pot vedea ceva total diferit
Am învăţat că indiferent de consecinte
Cei care sunt cinstiţi cu ei înşişi ajung mai departe în viaţă
Am învăţat că viaţa îţi poate fi schimbata în câteva ore
De către oameni care nici nu te cunosc.
Am învăţat că şi atunci când crezi că nu mai ai nimic de dat
Când te strigă un prieten vei gasi puterea de a-l ajuta.
Am învăţat că scrisul
Ca şi vorbitul
Poate linişti durerile sufleteşti
Am învăţat că oamenii la care ţii cel mai mult îţi sunt luaţi prea repede .
Am învăţat că este prea greu să-ţi dai seama
Unde să tragi linie între a fi amabil, a nu răni oamenii şi a-ţi sustine părerile.

Am învăţat să iubesc
Ca să pot să fiu iubit

Am învăţat…

~~~Genial !! ~~~

Am facut-o lată

2011-06-06T13:43:00.004+03:00

Da,e ca in melodia aia "ups I did it again" and blaa blaa. Nu stiu cum se face dar eu fac ce fac si dau cu mucii in fasole (scuzati expresia). Şi din dorinta de a deveni BATMAN, sau mai bine zis WONDER-WOMAN, am fost prinsa intre ciocan si nicovala. Problema e ca nu poate iesi nimic bun din asta...Si nu a iesit. Vorba lui ăla Murphy care le stie pe toate :"daca ceva poate sa mearga prost, va merge.."

Acum Roxana tre sa dreaga busuiocul. Insa cand nici macar cuvintele, sau scuzele (fie ele dupa "3 ore") nu mai au efect, totul se duce de rapa. Bine, bine, poti sa ma consideri cum vrei, dar stii ca urasc indiferenta. Asta doare a naibii si morfina (sau orice analgezic) nu are efect. Fa-ma una cu pamantul, dar nu fii indiferent.

Mă rog, I feel like loosing a friend ( and more I can say)....there is nothing I can do right now... E greseala mea ( and my ego is in pain right now :)) ) si vreau sa o repar. Dar nu am instrumente.

Nu mai profit de rabdarea ta. Nici cerşetoare nu sunt. ţi-am zis in penultima replica de azi.
Restul.....e intuneric...întuneric şi necunoscut..

Da, dupa cum v-ati putut da seama e alta boacană pe care am facut-o recent. Şi chestia e ca m-am purtat ca ( hai sa fiu sincera) o nesimtită...si imi pare rau. Dar e prea tarziu. Ce am invatat din asta? Sa fiu mai iertatoare...Imi voi inchei postarea cu o melodie ABSOLUT SUPERBAAA care mă innebuneste de 1 sapt incoace (si na, care ar avea legatura cu postarea.).Sper sa va placa si voua! Pana data viitoare, aveti grija Ce si CUM vorbiti...RoxX