La fileu

Nu, n-am dispărut, doar ne-am mutat!

noreply@blogger.com (Camelia) — Sun, 22 Jan 2012 19:11:00 +0000

La fileu s-a mutat cu arme şi bagaje pe Facebook, unde petrecerea continuă! Sunteţi invitaţi să contribuiţi cu ce vă lasă inima: un comentariu, o poză, un like. Vă aşteptăm!

http://www.facebook.com/pages/La-fileu/139418946090184?ref=tn_tnmn

Indian Wells: Ce mai zice fetele?

noreply@blogger.com (Camelia) — Wed, 16 Mar 2011 17:55:00 +0000

Să intrăm direct în subiect.

JJ vorbeşte despre părerea celorlalţi despre ea şi despre toată vrăjeala cu "gândirea pozitivă" când tu joci ca naiba.

Q. The local newspaper here took a poll on the likely women's winner here, and only about 10% of the persons who responded picked you. What kind of chance do you give yourself?

JELENA JANKOVIC: Do you think I care? (Laughter.)

Q. No.

JELENA JANKOVIC: It's the same like, you know, some people are gonna like my dress; some people not. So it's like, you know, if I really focus on what other people are gonna think, I'm not really gonna go too far. To be honest, I don't really read newspapers, and especially not about myself. I read about other things.

Q. We all liked your dress.

JELENA JANKOVIC: No, just kidding. I'm just making a joke.

Q. Can you be a happy person if you're not playing your best tennis?

JELENA JANKOVIC: You know, on the court, not, obviously. I don't think anybody can really enjoy, when you're playing really badly on the court. I don't know one person, no matter how positive you are, that you're gonna be really enjoying it and having a smile on your face. You hit the ball like for the 100th time out, you're gonna be, "Ah, nice. Keep doing that." That's the reality. Actually, you try to be positive, but it's hard.

Ana explică care e situaţia cu antrenorul ei part time, ce deal are cu Novak, şi ce-a făcut în Las Vegas.

Q. So Darren is going to be consulting with you a little bit, or was it a temporary thing of going to Las Vegas?

ANA IVANOVIC: Well, Europe was really cold, and I wanted to keep practicing outside, so I was thinking of coming to America anyway. So then I just thought I'd go to Vegas, and there were some other players there and Sorana was there, so it was nice to hang out. Andrea Petkovic as well. So it was nice to spend some time there and also work with Darren.

Q. So you did a lot of gambling, went to shows?

ANA IVANOVIC: Yeah, exactly. I gambled all my money. (Laughter.)

Q. Have you and Novak agreed you're going to go to each other's every single match now?

ANA IVANOVIC: If that's what it takes to win, I won't complain.

Q. He even brought his coach, too.

ANA IVANOVIC: We're all good friends, so they're super funny, and they're really relaxed. Actually, I can learn a lot from how they approach things, and it was great to see him there. I actually didn't think he was gonna come. He said, I'll come and watch to return the favor from Melbourne. I was like, Sure. He said, Really. Leave me a ticket. Then when he came, I couldn't believe it.

Anyway, I think for guys it's much worse watching women's tennis than us watching men's.

Q. He looked a little stressed at times.

ANA IVANOVIC: It was pressure. He won Australian Open and I had to play for him.

Q. You don't have a full time coach, but you have a sparring partner and Darren helped you. Are you consulting with him or pretty much out there on your own making your own decisions?

ANA IVANOVIC: No, I consult with Darren, and I worked with him in the past. He knows my game and he knows the history as well. That's why I think he can help me.

A big part of hiring someone new is going through the process of getting to know each other. And if you work well together and so on, it takes time for certain things to come into place. That's why it's great to have him here. He understands. He comes to practice when he can, and it's not like stressed and like I have pressure that he needs to be in every practice.

I have my sparring partner that talks to Darren a lot, and they discuss what I have to do. But, you know, Darren comes when he needs to, and he gives me some good tips. It's good.

Q. Are you in the process of looking for a coach, or are you...

ANA IVANOVIC: Not at the moment. Not at the moment. Its been kind of a roller coaster, so I'm just happy how it is at the moment with my sparring partner there. And, you know, he's great guy and we have lots of fun hitting, and that's what it's about.

Q. What's his name?

ANA IVANOVIC: Olivier Morel.

Q. Is he French?

ANA IVANOVIC: Yes.

Q. Can you explain to me the difference between the coach and consulting? I'm not quite sure if I know the difference. He sounds like a coach to me.

ANA IVANOVIC: Yeah, well, that's what he is, but he's not there the full time and he can't give me advice when I play adidas girls. That's the difference.

Q. Thank you very much.

Masha filozofează despre etapa actuală a carierei sale, noua rachetă Head şi noul antrenor, vorbeşte despre cum au virusat-o ruşii, şi cum s-a simţit ca un star rock la meciul demonstrativ organizat de Nike.

Q. What's your feeling in this stage of your career? Does it feel like work and a chore in any way, or is there a real joy to it and a freshness still?

MARIA SHARAPOVA: I think it's pretty tough to go on a tennis court thinking that it's a chore. It's pretty difficult on its own, because you obviously have to work on a lot of things in your game, and go through other things off the court. I have a new coach and new racquet. So you're working on those things, and you're trying to build. I like the work ethic that Thomas has brought on the court. It's worked on a lot on many different areas of my game, and it's a whole different ball game when you go into a match. That's what I've lacked for many months now, and I just really hope that I can play a lot of matches.

Q. I know you developed a lot of patience after the shoulder surgery, because you had to, being out. But when you got sick at Fed Cup and you got back on the plane and you realized you couldn't play Paris, Dubai, or Doha, were you saying, Oh, my God, I can't believe I have to go through this again?

MARIA SHARAPOVA: Yeah, that was a bummer, but I just knew it was gonna happen, because when you come into a country and 50% of the people are sick in the city and you're playing in a stadium, you know, with thousands of people, I mean, there's a really good chance you're going to get something. I just got it pretty bad. Yeah, I was out for a couple of weeks.

Q. One of the great things about tennis is we have all these cycles. We always come back here or Paris or London. But earlier this week you went up to Eugene. Can you describe what it's like, what it was like up there to play in front of a fresh crowd?

MARIA SHARAPOVA: Yeah, so energetic, and it just felt alive. We were introduced onto the court from walking down stairs. And with the whole inside being dark and only you're walking alone down the stairs, you feel like a rock star. You know, I felt like the opening act to U2 playing before Roger and Rafa. I was like the Blackeyed Peas. (Laughing.) It was really fun. I have been with Nike for so many years., from being a young girl when they didn't make clothes in my size and they never had a junior line and I had to wear things that were twice as big and rolling up my skirts.

Q. Do you have to show yourself now, let's say the next couple of months, that, Yes, I put in the work, have a new racquet, a new coach, I can still produce good results and really good tennis?

MARIA SHARAPOVA: Well, I know I can produce good results. I wouldn't be here. But I'm pretty realistic in terms of knowing that I'm not just going to come out of nowhere and all of a sudden, you know, feel like everything is well and I'm winning matches easily. I'm not gonna have any hiccups in the matches and not go through tough opponents.

Dinara mărturiseşte că s-a gândit serios să se lase de tenis după AO, şi cum au ajutat-o mama ei, noul antrenor şi Marat.

Q. When you left Australia, you were frustrated with how you played and how things went. Were you sure that in a month, maybe two months if you kept working hard, that your tennis would come back?

DINARA SAFINA: After Australia there was a moment I came to Moscow for the Fed Cup. I said to my mom I'm retiring. I said, I don't want any more of this. Because for me it was tough, because I knew that I'm gonna start next week with a new coach. And, like, it was a moment that was going in my mind, Will I be back?

Q. What did your mother say to you when you said that to her?
DINARA SAFINA: Well, she said, Come on; be positive. I said, It's not about positive or negative. It's just I was not happy being on the court anymore. So for me, it was tough, because I love the sport. And once you're not enjoying it, you struggle, you know.
So I change it around to practice, and really like David, he was really positive every time, because there were moments in the practice I would go down. He's like, Come on; keep it up; let's work hard. I mean, thanks God it's paying off.

Q. Have you ever dealt with anything like that before where you've been that far down that you felt like it wasn't fun anymore?
DINARA SAFINA: I was down, but not that down, you know. I was down, but still my ranking was 20.

Q. You talked about before not discussing tennis with your mother. But it seems like this time you went to her when you weren't feeling good and talked to her, not just about personal things but about tennis, too. Can you talk a bit about that?
DINARA SAFINA: Well, that moment I felt like she was the person who knows me, you know. That I could really speak out what I have deep inside. I knew it would also hurt her, but I said, I cannot keep it anymore inside. So I went to her. Then I think she was the closest one for me.

Q. Can you tell us what the new coach has brought to you since you started working together?

DINARA SAFINA:I think he started to put me back in the track the way I should to play. I went away from my game completely, and he's trying ‑‑ of course we still didn't have too much time to work, but at least day by day he is forcing me to be again aggressive, because he knows that's the way of my game.

Q. Is one of the reasons you're having problems with your serve is because last year you had to adjust the serve because of the back pain?
DINARA SAFINA: Well, honestly, I changed the motion because of the hip. Because after my back, it went into my hip. I was so painful, my hip, so I could not serve. And then after the US Open I was practicing one week with my brother, and he told me, Try this serve. And since then, maybe the motion is not perfect, but at least I have no pain. If I go now to practice, I will not make one double fault. But to play more matches when you're in tension, like how to control, so this I have to get used to it still.

Q. Is your brother helping you a lot? What kind of a relationship do you have with him now?
DINARA SAFINA: We have, I must say, unbelievable relationship. He's really like helping me a lot, and he's behind me. He's supporting me all the way. It was not the same when he was playing, because, you know, it's tough to come to him after the match, and he has his match and I come with my problems, you know. So now at least he has time, and he really always like, You need me? I'm there. Whatever. You need to practice, I help you. I do whatever I need to help you.

Q. Last time you played Maria, who you are going to be playing, was 2008 French Open, which was shortly before she underwent her surgery. You guys have kind of shared a lot of ups and downs together. Just talk about your feelings about playing her and the rivalry and long history between you two, similar age.
DINARA SAFINA: Well, yeah, it's another tough match. I just see her. She's another athlete. She is also coming back from an injury, but she's a little bit higher ranked than me, just hundred spots. (Laughter.)

Kim crede că să chemi antrenorul pe teren în timpul meciului nu e foarte util. Dar poate fi distractiv.

Q. Before the start of the third set today, your opponent called for her coach. I'm wondering when you hear that if you might not say to yourself, "I got her". She doesn't know how to proceed.
KIM CLIJSTERS: I do think that sometimes, to be honest. And I sometimes even wonder, Why do you need your coach right now? You're beating me. Just keep everything going the way it's going.
Yeah, that's why I'm also ‑‑ you know, I think the rule is ‑‑ it's fine if players want to use. But I will never use it, just because I think you will learn more out of a match when you can deal with it yourself.
Even if you don't deal with it, you learn more from it. So that's why I'm not a big fan of the coaching system. I understand. I mean, when I'm watching a tennis match and I see a coach who goes out there, I think it's fun to hear. Even what happened in Australia with Jarmila Groth, whenever her husband/coach were arguing, I mean, that's when I love it. You know, that's the funnest part about it.

It's nice to kind of get the advice, but it's not like you don't know it. You know what I mean? A lot of times people who sit on the side of the court see something, but I'm more of a feeling kind of person. That's also the feedback that I'll always give, is how I felt out on court. That's why I like to deal with it with myself, because I'm the only person who's feeling how I'm feeling out there at that moment.

Caro vorbeşte despre şcoală, prietenii ei, şi cum e diferit tenisul masculin de cel feminin. Iar cangurul australian a fost înlocuit de căţelul californian. Yay.

Q. Do you still talk to some of your friends from school days?
CAROLINE WOZNIACKI: I do. I do. I have a lot of friends also from kindergarten. I think it's very important to keep in touch with those friends. You know, they see you as the person you are and not a tennis player, not the person you are on court. Actually, most of my best friends, they have no clue about tennis.
So that's nice, as well. You know, it's like, Can you teach me the score? I'm like, No. Okay.

Q. Are some of them in university, and are there times when you think ‑ and I know you're successful and you like tennis ‑ oh, maybe it would have been nice to go to university when I was 18, 19, 20?
CAROLINE WOZNIACKI: Yeah, there are some of them going to university. I have a few friends who are actually traveling the world at the moment, so they are ‑‑ I think they are in India. I think they're coming to the U.S. next week, so I tried to get them down to Miami.
Yeah, I have a few friends that work, that goes to work now, and of course when you hear about, watch the movies with the college experiences and everything, you know, it looks cool.
But I still have that opportunity after I finish or taking some courses. But of course it will never be the same.
But again, I'm happy about the things that I have chosen in the lifestyle I've chosen, because, I mean, not a lot of people can say that they love what they do. They can travel the world and they can live from their hobby.
So I have a lot of possibilities after my tennis, as well.

Q. You practice with men regularly.
CAROLINE WOZNIACKI: Yes.

Q. Do you feel like on the ground that there isn't that much difference between the power men and women use? Main difference is in the serve? Or do you feel like groundstrokes is quite a bit of a difference?
CAROLINE WOZNIACKI: I think it's different. I think the men play with a lot more spin. They play with a bigger margin over the net. Maybe it doesn't seem so fast when it comes to you, but once it bounces, it just goes away. Of course, they are stronger. They're faster than us, there's no doubt about that. And they have a better serve. If I play just from the hand, I can win tiebreakers, I can win to 11. But, you know, there's no chance to do that if you serve.
And also, the men, sometimes they just think differently. Sometimes we can panic when we get a shot and we don't really know what to do with it. They just place the ball. They know then that they can expect this and that. And I think that's what we can learn from the men, as well.

Q. We finished a project on BNP last year. The women were very close to the men on groundstrokes. The men were 2.2 seconds between hits, and the women were 2.5 seconds. So the women were just 300 milliseconds off the groundstrokes behind the men. So they're closing in on the men on speed off the ground. Do you recognize that when you see them play?
CAROLINE WOZNIACKI: It's tough to say. I never played a real match against a man, and I don't really want to because I like to win, so I like the way it is. (Smiling.)

Q. Have you found any kangaroos in the parks around here?
CAROLINE WOZNIACKI: Unfortunately, no. I found a dog, but it didn't bite me yet.

Un an nou fericit de la Indian Wells!

noreply@blogger.com (Camelia) — Sun, 13 Mar 2011 21:18:00 +0000

A venit primăvara! (poate dă săptămâna asta vreo ninsoare sau îngheţ, ceva, că intru în depresie). Şi cu această ocazie, a început şi anul în materie de tenis. Nu mai ştiu cine zicea, cred că sensei Tignor, că Australian Open pare mai degrabă ultimul Slam al anului anterior decât primul al anului curent. Chiar dacă are loc în ianuarie, vine în continuarea toamnei şi iernii de hardcourt, pentru că extrasezonul, scurtat ba de Davis Cup, ba de demonstrative, mai că nu există. Şi după AO, să spunem lucrurilor pe nume, top 5 nu prea mai joacă timp de o lună, până la Indian Wells, luându-şi o pauza mai lungă decât extrasezonul oficial.

De fapt, toată chestia asta cu noul an care începe pe 1 ianuarie, pe un frig de n-ai chef să începi nimic, mi se pare complet nepotrivită. Ca să fac o paranteză, şi să mă dau mare cu vasta mea cultură, în civilizaţiile precreştine noul an se sărbătorea de 1 martie, adică de Mărţişor, când se mai încălzea p-afară şi îţi ardea şi ţie de sărbătorit. Păi nu? Precreştinii nu erau deloc fraieri.

Ce vreau să spun, în afară de faptul că urăsc frigul, este că pentru mine Indian Wells, primul Masters 1000 al anului, dă startul sezonului de tenis pe bune.

Partea proastă pentru noi europenii e diferenţa de fus orar. Pentru că, imediat după frig, ce detest cel mai mult e lipsa somnului, (sunt o burgheză fără pic de spirit de aventură) nu voi vedea decât meciurile de dimineaţa sau cele de seara foarte târziu la ei. Asta e. Dacă nu venea Copernic cu teoria lui cum că pământul e rotund, şi rămâneam la ce-a zis Ptolemeu, cum că chestia e plată plată, nu mai aveam atâtea probleme cu diferenţele de oră...

Până acum meciurile transmise la ore rezonabile la noi n-au prezentat nici un interes pentru mine, deci las analizele profunde pe seama voastră, a fanilor dedicaţi care stau noaptea să vadă meciurile interesante. Iar eu mă voi concentra pe conferinţele de presă, care au avantajul că pot fi citite la orice oră. Şi pentru că sunt burgheză şi pe deasupra elitistă, mi se pare normal ca toată lumea să ştie engleza.

Ryan Harrison, unul dintre juniorii americani talentaţi care încearcă să facă tranziţia spre ATP. După victoria în 3 contra lui Chardy, a avut de zis nişte lucruri foarte înţelepte despre strategie în tenis şi ce sfaturi a primit de la Andy Roddick:

Q. What would you say your greatest strength is? And to improve one or two things, what are the one or two things?

RYAN HARRISON: A lot of guys have a breaking point, I guess. I never have ever reached a point in a match where I said, "Forget it, I don't care". I think that's a huge asset for me. I think that I have a variety. I can play with my forehand, play with my slice backhand, and I can come over my backhand a lot. I look to serve and volley whenever I can. I guess that's the positive thing about my game.

The negative thing about my gave is the fact that I do have options, because sometimes I get to a point where I get confused and I don't know what to do in any given moment. For example, I'm serving out this match, and I'm going, "Okay, it's 5 3, 30 40. Do I want to serve and volley on this, because I know I can do that, or do I want to serve and stay back, because I know I can do that?"

An experienced tour player will have something that they know they want to do. You see Fed, he's gonna hot that serve and look for a forehand. He's gonna crush it. You have guys like Sampras who knew they were going in no matter what. Everyone has the thing they're doing. I'm still trying to figure out what I need to do on big points. It's an asset to have options, but something that can also be confusing.

Q. What's the best single piece of advice you've gotten from a tennis person you know?
RYAN HARRISON: Andy Roddick has been incredible when it comes to talking to me about matches and just general advice. I think one of the most important things that has stuck with me is Andy has always told me: you have 10% of the time when you're feeling great, 10% when you're feeling bad, and the 80% in there that makes your career.

That's a huge piece of advice he's given me.

Rafa despre cariera lui de jucător de dublu, Roger, şi cum să vezi mereu jumătatea plină a paharului chiar şi când ai multe puncte de apărat:

Q. You played doubles so well. Why bother with singles?
RAFAEL NADAL: Better. I think I play better doubles, no?

Q. What makes Roger special for you as a person? Why do you like him?

RAFAEL NADAL: What can I say about Roger? I said everything 100 times. But if you want me to say another time, I think he's a normal person, and that's the most important thing, no?

We love competition, but we understand outside competition is the relationship of outside of the court. Doesn't affect nothing on our performance on court. That's the most important thing. At the end, we have a good connection together, and that's why we are always open to do exhibitions or events for our foundations or anything together

Q. So you're No. 1 now. What is your goal for this year since you already are on the top of the game?
RAFAEL NADAL: The goal is the match of tomorrow.

Q. The clay court season is approaching quickly. That's the surface where you're the dominant figure. A lot of ranking points to defend for you. What are your thoughts about that?
RAFAEL NADAL: Is the same like every year. (Laughter.)

Q. Do you like the challenge? You like that challenge?
RAFAEL NADAL: Even if I like or I don't like, that's what's gonna happen. Always the same. I don't have to defend points, because every season start from zero, and I am focused always.
For me here, I defend semifinals; and if I do quarterfinals, my approach is am I losing points? No. I am for sure having more points than before. So I don't believe about defend points or not. You know? I believe in play well and try to win. You play well, you have chances. If you are not playing well, doesn't matter if you don't defend nothing or a lot. You not gonna win.

Novak despre noul lui statut de cel mai în formă jucător al momentului, Twitter şi Facebook, şi acrobaţia secretă pe care ne-o pregăteşte:

Q. So if you hear people say, Novak is the player to beat now, would you disagree with that?
NOVAK DJOKOVIC: (Smiling) I like to hear that

Q. Can you talk about this tournament, your feelings about it, and also any thoughts on last night's player party?
NOVAK DJOKOVIC: First question was? Because I heard just player party. (Laughter.)

Q. You just recently got Twitter. Do you like having Twitter? Who do you follow on Twitter?
NOVAK DJOKOVIC: Yeah, I went crazy about Twitter and Facebook. I don't know. To be honest, I always wanted to have my privacy, and some things in my private life I don't like to talk about too much. So, you know, I was never kind of against but never for, as well , the social networks. But right now there is no choice. (Laughter.) But I like tweeting and updating my Facebook page. I do it quite regularly now, but more with some unusual, nontennis things. Just something funny.

Q. You've played all over the earth. Now there is word out that you may play up in the sky. What's the story about that?
NOVAK DJOKOVIC: Oh, yes. You wait and see. We have interesting video coming up for Miami. It's something that I think no tennis player has done it still

Q. Have you lost your sanity?
NOVAK DJOKOVIC: You will see. I can't talk more than this, otherwise I will get fined. (Laughter.)

Milos Raonic despre cum a hotărât cu antrenorul să dea mai încet primul serviciu doar ca să aibă şansa să între în nişte schimburi de mingi :), despre recent câştigata celebritate şi despre filozofia în tenis şi în viaţă învăţată de la părinţi.

Q. You had quite a kick on your second serve. Did you feel like that was throwing him off a bit and he was having to hit it back to you from...
MILOS RAONIC: I've always been sort of able to serve well, but even through the whole practices of this week, it's always been mostly focusing on the second serve, not going for as much on the first serves, and sort of getting a chance to play more points, getting a chance to work on a few more things. Me and my coach, we both believe it's the necessary step to develop and to progress and to improve.

Q. You have been really successful lately. Do you feel like you have any pressure coming into this tournament to be more successful? What are your goals?

MILOS RAONIC: I don't focus so much on results because you don't know what can happen. Just sort of pointless in a way to try to control the outcome when you don't really have that much of a control. I just try to focus on things I can control, and my progress and development is one of those things.

Q. With this incredible run of yours and all the attention and the teleconferences and press conferences and hoopla, what's been the one thing that's surprised you the most in this recent period?

MILOS RAONIC: How much of sort of a respect and a response I get from the crowd. It means a lot. Makes the tennis a lot more fun. I respect the sport. I respect my opponents. I respect the crowd. It's nice to see that they're respecting me, also. This respect is amazing, because I was always brought up to be morally correct and as respectful as can be. It's nice to be getting sort of that kind of feeling in return.

Q. You mentioned this is your job, and obviously dealing with the media is part of that. How much have you enjoyed the media spotlight in recent months?
MILOS RAONIC: I like it. I don't shy away from things. I think I can speak well. I think I get my ideas across very well. It's been a great outlet for internationally to sort of get known and to get this kind of recognition.You have to be good at these kind of things, and you have to know that these things are going to help you.

Q. In tennis of course, unfortunately parents are often known to just push, push, win at all costs. You said you were brought up with a moral sensibility, moral quality. Talk about your parents, who I understand are both quite educated, and what morals did they teach you?

MILOS RAONIC: The biggest moral that they taught me and they taught my family is respect. They taught it to my brother, my sister, and myself. My sister is teaching it now to her kids, to my niece and nephew. Respect, work ethic, don't take anything for granted.

Andy Roddick despre Jim Courier (noul căpitan al echipei americane de Cupa Davis), Novak Djokovic (care era de faţă), Twitter, cum presa exagerează totul, şi filozofia lui în tenis şi viaţă. A, şi e de acord cu Rafa referitor la apăratul punctelor.

Q. What makes him (Courier) so good?
ANDY RODDICK: Well, you know, it's all that. You know, he's certainly very smart, very articulate, and understands the game of tennis. You know, there is a select percentage of people who really get all aspects of tennis, and he's certainly one of them.

Q. Just talk about Novak's year a little bit. He hasn't lost a match since London.
ANDY RODDICK: Get out of here because they're asking me a question about you. This is awkward.
NOVAK DJOKOVIC: Follow me on Twitter!

ANDY RODDICK: You never say anything funny.

Q. Do you think he's taking a big jump just even this year winning Australia, winning Dubai, winning Davis Cup?
ANDY RODDICK: Sure. Listen, I think you guys deal in extremes a lot. I don't think it's ever as good as it seems. And when he was struggling two years ago and you guys said he doesn't belong in the top 10 with the way he's playing. I didn't believe that either. I'm certainly never going to count out Roger, Rafa; I still think Murray is going to win. I feel like I have a shot, given the right conditions and everything. He's playing great tennis right now. He's full of confidence. What he's done this year so far is a hell of an effort, that's for sure.

Q. Where are your enthusiasm levels for the game at the moment?

ANDY RODDICK: No, that's something that doesn't really waiver for me. You know, I get a lot of questions a lot of the times, and for me it's simple: I don't think I'm going to ever apologize for my career. I think it's perfectly within the realm of my possibility to play because I love playing, and I really enjoy the in day in and day out, and I like working. I like this whole process. The lows are bad. The highs are great. That will never change. You know, my kind of general respect and the fact that I realize I live a pretty charmed existence, I don't know that that ever really waivers.

Q. You said you have no regrets in your career. You have a huge voice on Twitter. Do you have any regrets of the things you have to say on Twitter?
ANDY RODDICK: Oh, daily, yeah.

Q. Obviously you had a very good Indian Wells and a great Miami last year, so this month or the next three weeks is going to be important for you. Talk about that.
ANDY RODDICK: You can look at it as I have to play this month for this month last year, but I had a crappy eight months after that, so, you know, it shakes out over the course of the year. I'm not going to get too high, too low. I've never been one who gotten stressed out over defending points. If it goes down in flames, then I have the entire year of average results to get it back. I know I've consistently proven that I can get there at the end of the year. I think you look at your body of work over the course of the year, not over the course of three weeks.

În postul următor, fetele.

De ce este Australian Open numit "The Happy Slam". Argumentul nr 3: Jucătorii

noreply@blogger.com (Camelia) — Sun, 06 Feb 2011 20:41:00 +0000

Roger Federer a numit AO "The Happy Slam". E primul GS al anului. Simbolizează un nou început. Speranţă. Încredere. Nu contează cum s-a terminat anul dinainte. Dacă începi bine în Australia, cu alt avânt abordezi noul an. Şi apoi, în mijlocul lui ianuarie, când emisfera nordică (de unde vin majoritatea jucătorilor) dârdâie de frig, în Australia e vară! Păi cum să nu-ţi placă să joci la Melbourne? Jucătorii, întrebaţi ce le place la AO, spun toţi în cor: vremea, atmosfera prietenoasă, fanii.

Anul trecut, AO a organizat Hit for Haiti practic de pe o zi pe alta. A fost un succes colosal, care a dat tonul şi la alte demonstrative în scopuri caritabile. Anul ăsta, s-a repetat evenimentul, de data asta pentru inundaţiile din Queensland. Australienii, cu atitudinea lor pozitivă, te fac să crezi că totul e posibil. Şi poate inspiraţia asta se transmite şi jucătorilor. Toată lumea pare mai voioasă în timpul Slam-ului fericit. Bine, in afară de Andy Murray. El e vaccinat contra veseliei ;)

Să vedem deci când, cum şi în ce fel au contribuit jucătorii şi jucătoarele de tenis la voioşia celui mai voios dintre Slam-uri.

Caroline a prins presa în două ambuscade: prima când şi-a răspuns la propriile întrebări şi a doua când a inventat o poveste cu un cangur care a boxat-o-n picior. Presa a râs, şi-a scos pălăria şi i-a făcut cadou un cangur de jucărie ca souvenir :)

Jo i-a învăţat pe copii cum să facă celebrul gest cu care-şi sărbătoreşte victoriile. Câţiva arată un real talent.

A-Rod a încercat să modifice mecanica jocului, suflând în minge, pentru că racheta nu reuşea s-o trimită unde voia el.

Experimentul a eşuat.

Kim a câştigat turneul. Ce metodă mai bună de a te binedispune?

Fed a făcut o faptă bună şi a dat câteva mingi c-un bătrânel

Ana a jucat şi ea c-o bătrânică


Sveta ne-a arătat tuturor cum să aplauzi fair-play şi-n acelaşi timp să plănuieşti "asasinarea" impertinentei ...Iar apoi s-a dus să ia nişte lecţii de tras cu arcul.

Arbitrii de linie ne-au arătat tuturor cum să fii cool

Li Na ne-a arătat tuturor că 29 de ani e noul 19 ani

Novak a fraternizat cu ăia mici

Pat Rafter a pozat ca un star rock

Aga Radwanska a primit o cerere în căsătorie

Franny ne-a făcut să ni se ridice părul de pe ceafă

Alize ne-a arătat că şi ea ştie d-astea


Tomic a ieşit în poze exact aşa cum joacă. Adică ciudat.

A-Dolg a devenit australian pentru o zi

Li Na a rămas chinezoaică

Rafa s-a pozat cu nişte fete foarte vesele... (Şşşş, să n-afle CTP!)

....şi apoi cu o cheie gigantică


Lucie şi Tomas au hrănit un cangur şi i-au zis că poate s-o pocnească liniştit pe Caroline, că n-o va mai crede nimeni dacă va povesti

Vika Azarenka a primit sfaturi de modă şi rochii gratis de la Danii Minogue şi ca răsplată a făcut-o să arate ca o pitică în poze


Iar Andy Murray mi-a demolat toată teoria cum că n-ar avea simţul umorului, pozându-se cu Billy Connolly şi râzând cu gura până la urechi. VA URMA (Ep următor: ianuarie 2012. Asta dacă avem noroc şi maiaşii au calculat greşit)

De ce este Australian Open numit "The Happy Slam". Argumentul nr 2: Moda

noreply@blogger.com (Camelia) — Fri, 04 Feb 2011 20:22:00 +0000

Moda. Delicat subiect. Dacă am învăţat ceva din experienţa noastră de spectatori, este că pe terenul de tenis aproape orice e posibil. Cu excepţia Wimbledon-ului, care se ţine tare pe poziţii şi nu va renunţa la culoarea albă decât atunci când va introduce tie-break-ul în setul decisiv. Adică niciodată.

Dacă la tiebreak nu sunt de acord cu venerabilii de la All England Club, în privinţa codului de îmbrăcăminte, trebuie să recunosc, mai că sunt de acord. În special după ce văd meciurile lui Aravane, Venus, sau Nadia Petrova, şi trebuie să stau dup-aia cu comprese de muşeţel pe ochi.

"Nu mă ia nimeni în serios!! O fi rochia asta de vină...?" DA!

Da, Fernando. Ştim ce simţi. Ne pare rău, dar vei avea coşmaruri cam 2 săptămâni de acum încolo...

Înţelegeţi ce vreau să spun? Aşa că, în acest post dedicat modei de la AO, voi face o mică schimbare. Pentru că orele sunt înaintate şi ochii şi creierul meu obosit protestează deja, nu mă voi concentra pe haine, ci pe adidaşi! Genial, nu? Nu poţi să pui dantelă, paiete, satin sau voal pe adidaşi, nu? Spuneţi-mi că nu, vă rog....Sper să nu-i vină lu Stella McCartney vreo idee...
Să începem deci:

Vera se îmbracă simplu de obicei, şi AO n-a fost diferit. Adidaşii aduc o notă de feminitate prin combinaţia de culori alb-mov deschis. Notă: 9, cu recomandarea să se lucreze şi la culorile hainelor pe viitor

The Mighty Fed. Asta e ultima oară când îi vedem palmaresul pe adidaşi Maestrului, pentru că nu mai este defending champion la nici unul din GS. #moment de reculegere#. Altfel, galbenul ăla pui e cam strident. Notă: 8, de dragul vremurilor trecute

Bethanie e...Bethanie. Adidaşii sunt destul de normali, doar culorile mi se par cam bărbăteşti. Aici vedetele sunt şosetele. Pe care cred că le-a furat de la vreun fotbalist, probabil. Notă: 7 - 10 pentru originalitate, dar scădem 3 puncte pentru furt.

Delpo. Cam disco/techno adidaşii lu Delpo, dar îl iertăm, că a fost bolnav şi n-a putut să-şi facă tema. Nota: 6, pentru efort.

David Ferrer. Deşi nu e recunoscut ca un fashionista, David se prezintă foarte bine la acest AO. Combinaţia alb negru galben e foarte stilată, şi apreciez că galbenul e folosit cu moderaţie. Notă: 9

Numai o clipă, să-mi pun nişte ochelari de soare...Aşa. Acesta este Luckas Lacko. Care o fi zis, când a văzut c-a picat cu Fed în primul tur: "Băi, io-mi bag picioarele...în nişte adidaşi crazy! Măcar să fac impresie!" Inutil să mai adaug, Fed n-a fost impresionat. Notă: 5, de trecere, pentru spiritul kamikaze

Li Na. Alb, alb, alb. Wimbledonul aprobă mulţumit. Şi-mi place şi cum se îmbracă de obicei chinezoaica, foarte simplu şi clasic. Notă: 8, cu menţiunea că parcă ar fi mers o dungă colorată, ceva.

Recunosc: îmi plac adidaşii lui Gael. Deşi o spun cu durere în suflet. Dar K-Swiss a făcut treabă bună. Sunt moderni, sunt funky fără să fie chicioşi, iar culorile sunt cool. Notă: 9. De ce nu 10? Pentru că Gael mă enervează, d-aia.

Rafa. Perfecţi. Alb/gri/negru, clasici, dar cu accentul roz care dă veselie şi dinamism. Plus taurul de pe călcâi, care, personal, cred că e mai mişto decât monograma lui Roger. Notă: 10 (nimic în plus, nimic în minus)

Ia te uită! Andy? Ai pus tu pe tine altceva decât alb negru gri şi bleumarin?? Păi asta e o victorie! Adidaşii nu-s răi deloc! Singura obiecţie e că sunt prea funky şi nu se potrivesc deloc cu restul echipamentului care e, normal, plicticos şi foarte Roddick. Nota: 8, pentru încurajare.

Deşi în ultimul timp, Masha-regina-modei a mai dat şi rateuri, trebuie să recunosc că la AO i-a ieşit. Adidaşii sunt foarte delicaţi, feminini, şi s-au asortat perfect cu rochia. Îmi place la nebunie portocaliul pal, e o binecuvântare după atâta roz bombon şi verde praz! Notă: 10 cu felicitări.

Şi acum, adidaşii campioni:

Aproape că nu zici că sunt făcuţi în 2011. Sunt extrem de simpli şi arată...vechi. Dar dacă au fost suficient de buni pentru ca Kim să câştige un GS cu ei, sunt suficienţi de buni şi pentru mine. Notă 10: pentru lecţia de modestie.

Pe călcâiul lui Novak nu e scris nici Novak, nici ND, nici vreun animal stilizat. Adidaşii, coloraţi în alb, roşu şi albastru, au pe spate steagul sârb. Şi e destul. Nota: 10 - pentru patriotism, pentru că au câştigat, şi pentru că sunt mişto.

De ce este Australian Open numit "The Happy Slam". Argumentul nr 1: Fanii

noreply@blogger.com (Camelia) — Tue, 01 Feb 2011 22:21:00 +0000

Ok, acum că trofeele s-au câştigat, şampania s-a băut şi analizele serioase s-au scris, să ne relaxăm şi noi un pic, să ne aprindem ţigara de după şi să ne uităm cu un ochi binevoitor şi cam mahmur la ce-am înţeles din acest AO.

În primul rând, să vedem de ce este Australian Open numit "The Happy Slam"? Motivele principale, pentru care am şi dovezi concrete (poze adică), sunt următoarele: 1. Fanii 2. Moda şi 3. Jucătorii. Voi dedica deci câte un post fiecăruia.

Să începem, în ordine alfabetică, cu fanii. Toată lumea e de acord că australienii sunt cel mai de viaţă public. Relaxaţi, haioşi, dar mai ales cunoscători ai sportului, nu le e frică să pară ridicoli şi se echipează cu cele mai fanteziste, trăznite sau dubioase costume pentru a-şi susţine favoriţii. Şi totul se întâmplă într-o atmosferă de fraternizare şi consens global. Iată nişte mostre:

O fană mai pragmatică. Sau care n-a avut o geantă destul de încăpătoare.

Iată nişte fani nehotărâţi. Sau prudenţi?

Iată şi nişte fani optimişti

Galeria greco-cipriotă. Cam pare cam juvenilă...

Galeria spaniolă care pare, ironic, cam supraponderală.

Iată şi un şlap, care aşteaptă resemnat : ) să fie semnat de Novak

Galeria japoneză, cu steguleţe politicoase şi civilizate.

Juvenilii ciprioţi se transformă în ultraşi periculoşi. Să mai zică cineva că tenisul e plicticos.

Galeria australiană are pălării conice şi a a adus-o şi pe Prim Ministră să pună umărul. Eu v-am avertizat...

Sârbii. Atât.

Oare cu cine-a ţinut Shrek? Cu Nalbi, cred.

Între sport şi religie, atâtea asemănări....

Ăla e cumva un guşter pe steagul din spate?

Ura, au scris ANDY corect. Nu râdeţi, că nu-i puţin lucru. Heineken a fost sponsor.

Peruci elveţiene. Asta-i nouă. Să mă gândesc...Nu. Veto.

Ăla e steagul portughez? Camerunez? Există vreun jucător camerunez? Mă simt ca la lucrare la geogra, cu lecţia neînvăţată.

Berdych Army. Se pare că e legendară. Păcat că Birdman ăla legendar n-a apărut anul ăsta.

Fanele turce. Cine-ar fi crezut?

Fanii australieni. De mici sunt treinuiţi.

"Cum? Nici un şlap? Sunt dezamăgit."

Apreciez că fanii Berdych sunt cel puţin într-o formă fizică onorabilă. Se aprobă.

"Să semnezi şlapi nu mai pare deloc aşa cool, nu-i aşa??"

Ăăăă... Sper să n-ajung niciodată să-mi placă chiar în halul ăsta de mult tenisul...

Cabaret? ....De ce nu?

V-am zis. Heineken sponsor.

Sfintele relicve ale unui meci al lui Rafa.

Franţa. Tricouri coordonate, coregrafie şi scandări la unison. Mais oui!

Serbia. Puţini şi haotici, da buni.

"Deci am băut aseară câteva sticle de bere şi m-am trezit azi dimineaţă vopsit aşa pe fată şi cu peruca asta lipită cu superglue. Acum trebuie să găsesc nişte jucători australieni să le fac galerie! Cum, au ieşit toţi deja? Merde!"

Fetelor, l-aţi văzut pe Bernie Tomic? OMG, he's so dreeeeaaamy!

Bine bine, am înţeles! Vă place MULT de Berdych.

Fanii lui Kim. Mda. N-a avut nevoie cine ştie ce.

Ăsta miroase a chiul în masă de la şcoală. În cazul ăsta, n-a fost cea mai bună idee să vi se publice poza pe site-ul turneului. Ooops.

Dude. WE GET IT.

Iiiiii :)) Fan chinez mic şi simpatic!

Rentează să scrii în chineză, că-ţi intră câte o propoziţie pe foaie. Partea proastă e că nu-nţelege nimeni.

La Wimby vezi citate din Kipling, la AO vezi ...aşa ceva.

Rafa power. Ca un magnet.

Tot am văzut canguri cu mănuşi de box... Au australienii vreo baladă gen Mioriţa, în care personajul principal e un cangur boxer?

Aussie Open. The Happy Slam. The Awesome Slam.

Vechiul Andy Murray şi noul Novak Djokovic

noreply@blogger.com (Camelia) — Sun, 30 Jan 2011 20:54:00 +0000

Sfârşitul AO a fost surprinzător: pe când finala feminină a fost foarte disputată, cea masculină a semănat cu un drum cu sens unic. Şi sensul unic a indicat de la începutul meciului spre Novak Djokovic. Da, Murray e posibil să se fi resimţit după întinderea suferită în semifinala cu Ferrer, deşi a negat la conferinţa de presă că ar fi avut vreo problemă...Da, Novak a avut o zi în plus de recuperare după semifinala cu Federer... Însă nu cred că aceştia au fost până la urmă factori decisivi pentru rezultatul final.

Spre dezamăgirea fanilor scoţieni, Muzz s-a chinuit tot meciul să intre ... în meci. Cum punea un picior în uşă, Djoko i-o trântea înapoi în nas. Şi când nu reuşea Nole, Muzz şi-o trântea singur. Jocul lui inegal şi defensiv a fost expus acum mai mult ca niciodată. Problema e că Muzz este un jucător mai mult tactic decât tehnic. Mama lui, antrenoarea sa până la 12 ani, a dat un interviu pe care l-am pus pe facebook zilele astea. În el, povestea că n-a fost niciodată o jucătoare cu lovituri fantastice, însă se pricepea să facă mingea să treacă cumva de adversar. Jucând cu băieţii ei când erau mici, n-a pus accent pe tehnica loviturilor, ca majoritatea antrenorilor, ci pe tactică. Când am citit interviul, asta mi s-a părut o chestie interesantă. Iată un antrenor nonconformist, care pune accent mai mult pe gândire. Însă după finala de azi, când Muzz a pierdut pentru că nu a putut să execute, metoda Judy Murray nu mi se mai pare aşa grozavă.

De vreo doi ani (de când Muzz a început să ajungă în finale de GS) toată lumea zice că trebuie să joace mai ofensiv. Bun, mai ofensiv, dar cu ce? Muzz nu are o dreaptă la fel de versatilă ca a lui Novak, cu care să joace şi apărare, dar şi atac, cu care să facă punct din spate, sau pe care să vină în faţă la fileu. Iar la fileu, dacă vine, e ca peştele pe uscat. Azi a avut 39% reuşite la fileu faţă de 64% ale lui Novak. Şi nici Novak nu e vreun John McEnroe, să nu uităm. Loviturile cele mai bune ale lui Muzz sunt cele defensive: returul şi passing shotul. Abia în ultimul an serviciul a câştigat în putere, probabil de când fitnessul i s-a îmbunătăţit vizibil. Dar dacă îl lasă serviciul ca azi (53% primul serviciu şi 4 duble, faţă de 67% şi 0 duble Novak), atunci nu mai are nici o lovitură care să-i facă puncte uşor.

Cineva zicea că jocul lui Muzz îi dă o impresie bricolaj, ceva alcătuit din componente luate de te miri unde. Tind să fiu de acord. Eu una, foarte multă vreme n-am înţeles nici chestia cu "talentul tactic" de care vorbea toată lumea. Acum însă am început să înţeleg. Talentul tactic al lui Muzz este capacitatea lui de a sabota jocul celuilalt. Dar asta funcţionează doar când jocul adversarului e sabotabil. Asta funcţionează cu jucători de eşalonul 2, sau cu un Nadal sau Federer într-o zi proastă. Dar n-o să funcţioneze niciodată cu un jucător bun într-o zi bună, cum a fost Djokovic azi. Sunt aproape sigură că dacă Murray nu face ceva repede din punct de vedere tehnic, n-o să câştige în veci un GS, decât dacă are un noroc chior. Însă, după cum ştim, şi norocul ăsta are tendinţa enervantă să-i ajute pe cei îndrăzneţi (vezi azi loburile lui Nole care aterizau numai pe linie)

Spre deosebire de Muzz, Djokovic a fost mereu un jucător fluid, cu o tehnică impecabilă peste tot, fără slăbiciuni evidente (eventual voleele), cu o deplasare şi o flexibilitate remarcabilă. Jocul lui a fost mereu acolo. Nu pot să spun că a făcut schimbări majore în compartimentul ăsta. Problema lui până acum câteva luni era rezistenţa fizică şi partea mentalo-emoţională. Ajunsese într-o vreme de pomină pentru abandonurile dubioase cauzate de boli misterioase, iar eu nu mai puteam să mă uit la meciurile lui pentru că mă dispera cu ieşirile melodramatice de primadonă. Ce m-a surprins cel mai mult azi şi unde cred că Novak a făcut progresele cele mai mari, este atitudinea pe teren, constanţa şi gestionarea momentelor grele din meci.

Într-una din conferenţele de presă (care au devenit şi ele mai serioase şi mai calme), unul din jurnalişti i-a pus întrebarea la care mă gândeam şi eu de ceva vreme:

Q. You took a tough loss here last year, Roland Garros obviously, and then even Wimbledon. Did something happen in between Wimbledon and the hard courts where you regained confidence?

NOVAK DJOKOVIC: ...The things off court were not working for me, you know. It reflected on my game. But then, you know, I settled some things in my head. You know, I had to try to find the best possible solution and try to get back on the right track. That's what I did.

Q. Can you talk about some of those secrets that you discovered about yourself that helped you get back on track?

NOVAK DJOKOVIC: As I said, you know, something switched in my head. It's been a big mental struggle, because I was trying to separate my professional life from my more private life. It's not possible. If something isn't working off court, then it's going to reflect on the court. I managed to solve that problems.

Q. But professionally for a time you were using two separate coaches.

NOVAK DJOKOVIC: Yeah.

Q. From outsiders looking in, you seemed to be confused. You were getting two different messages.

NOVAK DJOKOVIC: Yeah, it's not working, you know. I've tried. But with all due respect to Todd Martin, which I think he was a great player, he's a great coach, but it just didn't work. You know, it's really hard to compensate and have two coaches traveling with you. I tried.

Of course, I tried a lot of things. And if you don't try, you don't know. Now I know that it's not working.

Pe lângă faptul că Novak a rezolvat problema cu cei doi antrenori, am mai aflat de la o sursă credibilă (jurnalist la Fox Sports) că Djokovic are în echipa cu care călătoreşte un psiholog sportiv de aproape un an. Dacă ştirea este adevărată, se explică multe. Şi în mod clar, dă rezultate. Iar "declicul" din mintea lui, despre care vorbeşte mai sus, se referă (zice aceeaşi sursă) la faptul că a învăţat, când este în turnee, să se concentreze numai pe tennis şi nu pe nevoile celor din jurul lui, fără să se simtă vinovat pentru asta. Hm. Poate îi dă şi Anei Ivanovic numărul lui de telefon?

Îmi place versiunea asta 2.0 a lui Novak. Iar dintre "lupii tineri", el şi Delpo sunt singurii care s-au apropiat şi le-au pus în mod real probleme lui Roger şi Rafa, acolo unde contează: în semifinalele şi finalele de GS. Pentru Djokovic, Cupa Davis a fost începutul, iar Australia a fost confirmarea. Cu Delpo în revenire, Rafa în plină forţă şi un Roger reinventat, 2011 devine mult mai interesant...

Federer&Nadal-CTP&Geambaşu 6-0 6-0 6-0

noreply@blogger.com (Camelia) — Fri, 28 Jan 2011 23:27:00 +0000

Deci mâine e sâmbătă! Slavă, SLAVĂ cerului. A fost o săptămână grea, şi din punct de vedere al tenisului şi al...vieţii în general. Afară e frig (ianuarie nu e cea mai frumoasă lună, ce să mai), meciurile sunt la ore imposibile, şi după ce că suntem nedormiţi şi avem examene şi joburi, mai tre să citim şi tot felul de "articole" ale unora care n-au de zis mare lucru, dar se trezesc scriind şi făcându-i cu ou şi cu oţet pe primii doi favoriţi, şi de ce? Pe unul pentru că a avut nesimţirea să piardă în semifinală, iar pe celălalt pentru că a avut nesimţirea să facă nişte poze prea senzuale pentru sensibilităţile UTC-iste ale presei româneşti. Ha!

S-o luăm metodic, de la coadă. Deci Rafa a pozat pentru campania la lenjeria intimă şi blugii Armani. Iată mai jos corpul (he!) delict:

Sunt sexy? Da. Sunt senzuale? Oho. Sunt provocatoare? Cam da. Pentru că e ARMANI, oameni buni, nu Tricodava! Asta e imaginea brandului. Oricine ar poza pentru Armani, ar arăta la fel de hot. Chiar şi Patapievici! Da, da, nu râdeţi. Sunt sigură că l-ar photoshopa art directorul Armani pe bietul Horia Patapievici până când ar arăta exact ca Beckham şi Cristiano Ronaldo!

Ceea ce mă aduce la singura problemă pe care o am cu pozele astea. N-o să fac pe mironosiţa şi n-o să deplâng faptul că Nadal, această legendă a sportului, s-a coborât atât de jos încât să apară în chiloţi bla bla bla. Fiecare e liber să facă ce vrea cu corpul lui. Problema mea este că Rafa este atât de retuşat şi lustruit în pozele astea, încât adevăratul lui sex appeal nu mai răzbate deloc. Problema mea e că Rafa ăsta nu e autentic. Pentru că mie una mi se părea mai mişto Rafa cel mediteraneean, războinic, simplu şi nedichisit, exact cum l-a lăsat mama natură. Cam cum e în pozele astea, de exemplu:

Dar mă rog, astea sunt gusturile mele personale, şi nu ale celor de la Armani, care au o imagine foarte bine definită a brandului lor, pe care trebuie s-o proiecteze prin campanii. Însă, încă o dată, tuturor scandalizaţilor: GROW UP!

A, şi încă ceva: n-am auzit niciodată nici un jurnalist român deplângând pictorialele în bikini ale Sharapovei, Anei Ivanovic. Kurnikovei, Mariei Kirilenko, Danielei Hantuchova etc etc etc. Nuuu. Astea sunt in regulă.

Mă lăsaţi...

AŞA. Acum, Roger. Ăştia care se grăbesc să-i cânte prohodul o fac pentru că NU AU ALTCEVA INTERESANT DE ZIS PE SUBIECTUL TENIS. Ar trebui măcar să se informeze şi să vadă că melodia asta s-a mai cîntat de vreo 2 ori până acum: în 2008, când Fed a pierdut la Djoko la AO şi la Nadal la Wimby, şi anul trecut când a pierdut la Birdman la Wimby şi la Djoko la US Open. De fiecare dată a revenit şi a câştigat GS-uri, şi anul trecut WTF-ul. Deci? Vorba lui la conferinţa de presă: "Mai vorbim în 6 luni".

Şi chiar dacă ăsta ar fi începutul "declinului", care, e, problema? Omul are 29 de ani, a doborât un milion de recorduri, a câştigat turnee cât alţii în 10 vieţi, joacă constant la cel mai ridicat nivel din 2003 (23 de semifinale de GS consecutive? Hellloo??) şi a obligat restul jucătorilor să facă progrese incredibile pentru a ţine pasul. Generaţia mai tânără (Nadal, Djoko, Muzz, Sod, Berdych) n-ar fi fost niciodată atât fantastic de bună dacă Fed n-ar fi ridicat ştacheta atât de sus.

Şi cineva care n-are, într-un articol întreg, nici un gând inteligent despre tehnică, tactică, statistică, sau psihologia unui meci şi care se bazează pe argumente urechiste gen: "Fed e arogant pentru că aşa mi se pare mie, că are o mutră acră"...wow. Am şi eu o întrebare în cazul ăsta: de ce se mai numesc jurnalişti sportivi? Şi noi de ce-i mai citim?

Ce-am comandat la pachet din prima săptămână la AO. Partea a 2a: Fetele

noreply@blogger.com (Camelia) — Mon, 24 Jan 2011 22:06:00 +0000

Cu fetele stau la fel de prost ca la băieţi la meciuri vizionate în prima săptămână. Iată ce-am văzut până acum:

Turul 1

Justine Henin - Sania Mirza 57 63 61

Am văzut setul 1, câştigat de Sania. Justine era emoţionată de parcă era primul ei GS, pe când Sania, încălzită după 3 meciuri de calificări, a început să pleznească dreapta aia a ei supranaturală (Serios, cred că e singura fată care dă cu dreapta la fel de tare ca băieţii. Sau chiar mai tare decât unii dintre băieţi) şi s-o alerge pe Juju fără milă. Însă, încet încet, greşelile şi oboseala au început să se strecoare, Justine a îndreptat barca şi a câştigat meciul. Poveste clasică. Însă dreapta Saniei? Wow.

Ekaterina Makarova- Ana Ivanovic 36 64 10-8

Din ăsta n-am văzut decât ultima minge, şi expresia disperată de pe faţa Anei în timp ce se îndrepta spre fileu, expresie ce spunea: "Cum de-am pierdut meciul ăsta??? CUM?" Şi avea dreptate. Era un meci pe care l-a avut în rachetă. Vorba comentatorilor de fotbal, s-a jucat cu ocaziile şi ocaziile s-au răzbunat. Partea bună? La conferinţa de presă, Ana şi exprimat speranţa că Makarova n-o să piardă în turul următor. N-a pierdut :)

Ehehe!...#evil#

Kim Clijsters-Dinara Safina 60 60

Ăsta, teoretic, era blockbusterul primului tur, ca Hewitt-Nalbi la băieţi. Pe când ATP-ul a livrat un epic, ca de obicei, WTA-ul a livrat o bumbăceală jenantă. Bine că n-a plâns nimeni măcar...Am văzut ceva din primul set şi Safina arăta de parcă era un peşte pe uscat. Greoaie, prea mare parcă, prea dezarticulată. Şi tenisul ei era la fel. Kim n-a avut ce-alege de ea. Conferinţele au fost mai interesante decât meciul. Safina era complet în ceaţă în ceea ce priveşte motivele pentru care joacă aşa de prost. A zis că pur şi simplu nu mai ştie cum să facă puncte. Şi că trebuie să se gândească ca să găsească răspunsurile. Ei bine, un răspuns cel puţin i l-a dat Kim în conferinţa ei. Întrebată ce crede de jocul (sau lipsa jocului) Safinei, Kim a zis că reverul în lung de linie, pe vremuri o armă redutabilă a Dinarei, lipseşte cu desăvărşire acum. Să sperăm doar că jucătorii citesc conferinţele adversarilor lor...:)

Deci: serviciu, dreapta, voleu, smash...Ce mai era? Îmi scapă ceva...

Turul 2

Monica Niculescu-Tsvetana Pironkova 64 61

M-am uitat din motive de patriotism, dar Pironkova era bandajată la coapsă şi asta s-a simţit mai ales spre sfârşitul meciului. Altfel, nu sunt fană a jocului Monicăi. M-am surprins plăcându-mi mai mult loviturile bulgăroaicei. Deh.

Maria Sharapova- Virginie Razzano 76 63

A fost luptă mare. Razzano e bună şi are putere din spate, însă Masha are şi mai multă, că doar ăsta e stilul ei. M-a impresioant serviciul Sharapovei, foarte stabil în meciul ăsta, fără multe greşeli. M-am gândit atunci că Masha e favorită la titlu dacă şi-a recuperat serviciul...Dar o vorbă celebră din vestiare zice că în prima săptămână poţi doar să pierzi un Gs, nu şi să-l câştigi.

Măcar a avut o rochie frumoasă Masha anul ăsta

Turul 3

Andrea Petkovic -Venus Williams 1-0 (retrasă)

Mda. Nu e mare lucru de zis. Au ieşit, s-au încălzit, au jucat un game şi ceva, Venus nu putea să alerge deloc, The End. Ce m-a surprins: cât de fit, şi vreau să zic FIT e Petkorazzi! Şi al doilea, că atunci când s-a dus să-i spună că se retrage, Venus a îmbrăţişat-o! O Williams să îmbrăţişeze pe cineva?? Ehe, vârsta asta...

Bine măcar că nu mai trebuie să vedem urâţenia asta de rochie

Petra Kvitova -Samantha Stosur 76 63

Am văzut-o pe Kvitova prima oară mai bine la Wimbledon anul trecut. Şi mi-a plăcut ce-am văzut. Are un rever cu două mâini în cros atât de închis, cum n-am mai văzut nici la Clijsters, care e stăpâna absolută a unghiurilor în WTA. Plus că e stângace, înaltă, şi n-are frică de nimeni. Şi are aparat dentar! Şi se joacă cu părul în timpul conferinţelor de presă :). Cum să nu-ţi placă?

Cu Stosur, a fost clar de la început. Viteza loviturilor Kvitovei era de neajuns. Mai ales pentru Sam, care nu excelează la deplasare şi trebuie să aibă timp să se pună în poziţie ca să poată să facă pagube cu dreapta aia monstru. Dar Kvitova n-a lăsat-o să intre in meci deloc, şi s-a terminat spre dezamăgirea australienilor cu ieşirea principalei lor candidate la titlu.

Lasă, Sam. You'll always have Paris. Well, sort of...

Şi da, ştie să vină şi la fileu.

Optimi

Francesca Schiavone - Svetlana Kuznetsova 64 16 16-14

Ăsta o să fie clar declarat meciul turneului feminin. A depăşit recordul de durată, la 4 ore şi 44 min. Dar mai ales a depăşit recordul la îndârjire şi efort. Am văzut setul 2 şi părţi din 3, şi eram eu epuizată, în faţa ecranului. De asemenea, am avut şi o revelaţie. Urmărindu-le pe cele două femei alergând, strigând, răcnind, icnind, opintindu-se şi aruncându-se literalmente după fiecare minge şi lovind lovituri imposibile la limita puterilor, mi-am dat seama că maică-mea a avut dreptate când a ales pentru mine şcoala în detrimentul tenisului de performanţă. Nu sunt făcută pentru aşa ceva. Mi-am dat seama că, personal, nu vreau să câştig cu orice preţ, şi că atunci când mă uit la tenis, nu savurez competiţia, ambiţia şi lupta cel mai mult, ci măiestria şi arta jocului. De asta meciul celor două veterane mi-a lăsat un gust amestecat. Din punct de vedere strict al tenisului, a fost un amestec de lovituri geniale şi erori de clasa 1, care m-a lăsat derutată şi cam frustrată.

Dar, una peste alta, Franny e tare! La 44 în decisiv, când tensiunea era palpabilă şi amândouă erau transpirate şi obosite moarte, Franny se ridică de pe scaun după o pauză, se îndreaptă spre linia de fund ţinând prosopul şi sticla de apă în mână şi i le dă băiatului de mingi cu cel mai larg şi prietenos zâmbet de pe planetă. Să găseşti timp să zâmbeşti larg unui copil de mingi când tu eşti încleştată pe viaţă şi pe moarte într-un meci de GS, numai pentru asta, şi mă bucur că Francesca a câştigat. V-am zis că maică-mea a ales bine :)

Mda. Cam aşa a fost tot meciul.

Asta-i tot deocamdată. Dar mâine am o zi aproape liberă, deci Iuhuuu!!! Dacă mă trezesc de dimiiiiineaţă, probabil o să prind Caro-Franny (sper ca Franny să nu fie dărâmată şi să păţească ca Nalbi), şi apoi Birdman-Nole :)

Vorbim.

Ce-am comandat la pachet din prima săptămână la AO. Partea 1: Băieţii.

noreply@blogger.com (Camelia) — Sun, 23 Jan 2011 23:03:00 +0000

E greu cu GS-urile astea din afara Europei, nu? În prima săptămână la AO, meciurile încep la ora 2 noaptea ora României şi când ne trezim noi dimineaţa, jumate din acţiune s-a petrecut deja. Nu mai poţi decât să te uiţi la scorurile meciurilor deja încheiate şi să citeşti match reports-urile de pe site-ul AO, (cel mai bun site dintre toate cele 4 GS, după părerea mea), să speculezi şi să-ţi dai cu presupusul.

Sau. Îţi faci frumuşel abonament pe eurosport.com, (35 Eur/an sau 5 Eur/lună) unde poţi vedea live transmisiuni separate de pe primele 6 terenuri, iar meciurile sunt apoi salvate pe site şi sunt disponibile pentru vizionare şi după. Pretty good deal, nu? Da, dacă ai timp fizic să te uiţi la puzderia de meciuri de la secţiunea Australian Open Video. Mai ales că în ultimul timp, jucătorii nu se zgârcesc deloc la seturi, şi meciurile epice debutează încă din primul tur.

Aşa că o să fac o recapitulare a chestiilor mai interesante pe care le-am văzut în prima săptămână, nu de alta. dar aşa, ca să-mi eliberez memoria pentru a doua săptămână.

Bernard Tomic - Felciano Lopez 76 76 63 (turul doi)

Nu credeam că Deliciano e aşa de irascibil, dar păzea! (vezi şi meciul de dublu unde el şi Juan Monaco erau să ia la bătaie cu Bhuphati/Paes). A fost interesant să-l văd cum a spumegat practic tot meciul din cauza stilului enervant şi incomod al lui Tomic, ca şi cum Tomic făcea ceva neregulamentar jucând cum juca! Ce a fost şi mai interesant însă: pe lângă faptul că Deliciano n-a găsit răspunsuri la mingiile fistichii ale lui Tomic, dar, mai mult, a început la un moment dat să joace ca el! Şi Feli este, a nu se uita, la bază jucător de servici-vole! Şi cap de serie experimentat. Deci...nu-i puţin lucru.

Stan Wawrinka - Grigor Dimitrov 76 63 63

M-am uitat să văd care-i treaba cu Dimitrov, şi cât de real e talentul de are vorbeşte toată presa. E real. Puştiul seamănă la joc cu Federer (serviciul şi reverul mai ales), dreapta e la fel de letală, şi se mişcă cu aceeaşi uşurinţă pe teren. Nu e poate la fel de baletic şi plutitor ca Fed, miscarea şi loviturile lui au mai multă explozie şi zvâc, dar se vede de la o poştă ADN-ul de pursânge.

Ce nu are deocamdată e o imagine clară a modului concret în care să-şi folosească stilul de joc pentru a face puncte constant. Asta e ce-au reuşit să ealizeze toţi jucătorii de top, inclusiv Wawrinka: s-au dumirit care le e stilul şi punctele forte şi au construit o strategie în jurul acestora. Toţi suntem diferiţi şi nimeni nu le are pe toate (în afară de Fed...:) Glumesc, glumesc, relaxaţi-vă, fani ai lui Rafa:). Dar secretul succesului pe teren, (şi am o bănuială că se traduce şi-n viaţă, ca de obicei cu tenisul) e să te dumireşti ce-ţi place să joci mai mult: atac sau counter-puncher? servici-vole sau baseline? topspin sau plat? şi ce lovituri îţi pot câştiga sigur puncte. Şi apoi să le exersezi p-astea până când eşti în stare să le execuţi constant de-a lungul unui meci întreg.

Nici Dimitrov, nici Tomic, nu s-au dumirit exact ce să păstreze şi ce să elimine din jocul lor pentru a câştiga meciuri eficient şi rapid. Dar aş risca un pronostic şi aş zice că sunt foarte aproape de a reuşi. Iar atunci, şi ei şi noi vom avea de câştigat :)

Rafa Nadal - Bernard Tomic 62 75 63

M-am uitat în principiu ca să văd cât de multe probleme îi poate pune lui Rafa stilul neortodox al lui Tomic. Şi i-a pus ceva. Da, au fost 3 seturi, dar în setul 2 Tomic a avut 4-0. Rafa era clar nedumerit şi nu prea ştia cum să joace. Până la urmă lipsa de experienţă şi inconstanţa lui Tomic l-au ajutat. Dar nu e de mirare că Murray, cu care Tomic e comparat, a avut succes împotriva lui Rafa. Rafa e un jucător de ritm: dacă nu-i dai două lovituri la fel şi-l împiedici să-şi intre in ritm, nu-i place. Ştiu că Rafa a mai început ezitant Grand Şlemuri şi până la urmă le-a câştigat, dar nu-l prea văd câştigându-l pe ăsta. E doar un feeling...

Milos Raonic - Mikhail Youzhny 64 75 46 64

Am văzut doar câteva game-uri. A treia tânără senzaţie de la AO, Raonic a venit tot din calificări dar, spre deosebire de Dimtrov şi Tomic, el a trecut în săptămâna a doua. Cum ziceam mai sus, el s-a cam hotărăt ce vrea să joace. Un jurnalist i-a rezumat jocul aşa: Sampras. Ce înseamnă asta? Un joc care e organizat în jurul serviciului, dar care, spre deosebire de alte bombardiere- Roddick, Karlovic, Isner - nu se reduce doar la serviciu. Din ce-am văzut, omul pocneşte nişte drepte nemiloase şi nu stă la discuţii cu schimburi prelungite. L-a copleşit pe Youzhny cu lovituri agresive, adânci sau pe liinile laterale. Însă serviciul e cel mai remarcabil, şi într-adevăr, sună ca şi cum s-ar fi descărcat un pistol, la fel ca al lui Sampras, care era poreclit din cauza asta Pistol Pete.

Nu e de mirare că Raonic a avansat mai mult decât colegii lui de generaţie. Jocul lui e mai închegat, mai centrat şi mai direct, poate şi pentru că i-a fost clar că serviciul e piesa esenţială şi a construit începând de acolo. Şi nu e deloc un punct de plecare rău, serviciul.

Marin Cilic-John Isner 46 62 67 76 97

Ok, o să fiu sinceră şi o să mărturisesc: nu-mi place Isner. E băiat bun, n-am nimic cu el, dar e prea înalt ca să fie in sportul ăsta. Se mişcă ca un gigant cu picioare de lut, din spate nu poate să ţină schimburi mai lungi de 4 lovituri şi singura lovitură pe care o are de fapt e serviciul. Asta pentru mine nu e destul. Aşa că am intrat în meciul ăsta complet partizană: am ţinut cu Cilic. Nu doar pentru că e drăguuuţ şi sexy şi am o slăbiciune pentru el :). Pe bune! Ci pentru că e jucătorul de tenis mai bun: deplasare, lovituri, fitness, tactică, ce vreţi voi, toate erau superioare. Aşa că m-am bucurat că a câştigat şi că a jucat un tenis mişto în setul 5, cât m-am uitat eu. Şi astea 5 seturi sper că i-au dat încredere şi l-au pregătit pentru următorul meci, care nu va fi deloc uşor, cu Nadal.

Jurgen Melzer-Marcos Baghdatis 67 62 61 43 (retras accidentare la degetul mic O_O)

Aici ţineam cu amândoi. Şi Melzer şi Baghi au un tenis similar, vitezişti de pe linia de fund, lovituri curate şi un tenis spectculos (asta când joacă bine...). Baghdi avea un mic avantaj în inima mea pentru personalitatea lui însorită şi pentru scandările galeriei greco-cipriote. M-am uitat doar la primele două seturi, şi se vedea că Baghdatis se lupta din ce în ce mai tare să stăvilească atacurile lui Melzer, care creşteau în intensitate...Melzer, care nu e cunoscut pentru tăria lui mentală, a reuşit să întoarcă încet şi sigur meciul după un prim set pierdut. Nu ştiu dacă Baghdi era deja accidentat în setul 2 - nu părea- dar credit lui Melzer că a luptat şi nu şi-a luat adio de la meci. O să aibă nevoie de tăria asta mentală în următorul meci cu Murray.

Cam asta am văzut de la băieţi săptămâna asta. Sper să reuşesc mai mult săptămâna viitoare. Până acum a fost fast-food tennis. De acum înainte încep felurile principale, şi, din fericire, o să am mai mult timp să le şi savurez.

Ce-a zis? (ultima parte)

noreply@blogger.com (Camelia) — Tue, 30 Nov 2010 20:21:00 +0000

Novak înaintea semifinalei cu Roger:
Q. Obviously Roger Federer is your next opponent tomorrow night. Is it going to come down to energy?
NOVAK DJOKOVIC: It's going to come down to maybe a couple of points. Last couple matches we played were very close. Most of the matches we played went three sets or five sets at the US Open. It's probably going to be similar tomorrow. (Eh, dă-i doamne sârbului mintea de pe urmă :). A fost cum nu se poate mai diferit...)

Q. Was your eye okay tonight? Did you ever find out what the problem was?
NOVAK DJOKOVIC: It was a contact lenses. It's all right now, yeah. I glued them to my eyes (smiling).

Andy Murray după semifinala monstru cu Rafael Nadal:

Q. Has he ever served that much to your forehand before?
ANDY MURRAY: No, I mean, yeah. I think when I played him at Wimbledon, he served to my forehand quite a lot.
The spin that he puts on his serve, you know, especially on his second one; everyone says you have to attack his second serve, you have to be aggressive on his second serve. It's so hard to do. There's so much spin on the ball, it's a really, really difficult thing to do. That's why he wins so many points behind his second serve, because he puts so much spin on it.
I would have liked to have gone for the returns a bit more on the second serve. But it's really difficult. (Deci ne-am lămurit. Să nu ne mai dâm ochii peste cap când greşeşte Roger nişte retururi "uşoare". Nu sunt uşoare.)

Q. Which are your thoughts on Rafa in the on court interview said that the British crowd shouldn't be putting all the pressure on you to win a Grand Slam?
ANDY MURRAY: I don't think it's the public that puts pressure on me, to be honest (laughter). (E, na. Andy. Să fim serioşi. Titluri gen "Va câştiga Andy Murray Wimbledon-ul?" scrise cu litere cât casa pe prima pagină a mai tuturor ziarelor din Anglia, aşa pe la sfârsitul lui iunie, nu cred că te ajută prea mult)

Q. Rafa normally is the latest one going to the coin draw at the beginning of the match. He makes everybody wait for him. Not today. You sat down on your chair for a long time. Did you challenge him to do that, to go first, or it was just one of those things?
ANDY MURRAY: I mean, when he crosses the net, he prefers to go second. He always waits. But at the start of the match, I think he's just sort of doing his routine. It doesn't matter whether he's up first or second. It's because he takes quite a long time. I mean, I've watched many of his matches, I've played against him many times. I just always wait until he's ready rather than standing up and waiting.
But that wasn't something I thought about before the match. (E, na, din nou. Andy. Toată lumea face caz de chestia asta a lui Rafa, că îl face pe adversar să aştepte. Şi intenţionat sau nu, să stai singur la fileu cu reflectoarele pe tine încercând să faci conversaţie chinuită cu arbitrul, nu te pune în cea mai încrezătoare stare de spirit pentru un meci de tenis la cel mai înalt nivel. No?)

Novak după semifinala demolatoare cu Federer:
Q. Anything at all you could have done to stop him from playing the kind of way he was playing?
NOVAK DJOKOVIC: Well, you know, I was 40 15 up in the second game of the first set. Didn't use that. He was on the cruise after. He's hitting the ball well, especially the first balls after his serve. He was playing smart. He was coming in. He didn't give me any time to try to get into the match. You know, in just half an hour, it was already 6 1.
Then after I started playing better. But a couple of missed volleys, serve was not really great for me today, especially in the second part of the second set.
So, yeah, I didn't have a chance. (Mda. Aşa s-a văzut şi de unde stăteam noi. Lasă. Ai finala Cupei Davis la Belgrad. Te revanşezi cu francezii.)

Rafa după semifinala cu Muzz:
Q. Give us your thoughts on today's match.
RAFAEL NADAL: Yeah, I think was incredible tennis match, no? I think was very good level for both of us. I think Andy played at very good level almost all the time, and I was a little bit lucky in the beginning of the third with 1 0 for him and Love 30. He had two mistakes, very important mistakes for me in those moments because I was a little bit tired.
But in general I think was a fantastic match, no? I am very happy to beat a great champion like Andy. For me is an amazing victory. Just can say I am very happy for everything because was a really difficult match against one of the best players of the world. His level is unbelievable almost always. If he plays like this, I don't have any doubt he going to have big chances to win very important titles. (Hm. Nu şi dacă dă de tine de partea cealaltă a fileului #wink#)

Q. In the final set tiebreak, you were down 3 Love. Describe what you were feeling and how you came back into the tiebreak.
RAFAEL NADAL: The feeling is he make an ace and two winners. I didn't have a chance to do more in the tiebreak in the 3 Love, no? In the 3 Love, he had a mistake with this close forehand.
But even when I was losing 4 1, 3 0 in the final tiebreak, I was happy. You know, I was saying, Just try to be there, because always can still a chance for me. But I was really happy because I was playing a great match. Even if I lose, I had a fantastic season. My image changed a lot from last year in this tournament, winning three matches, and playing a very good match in semifinals.
My thoughts was, If I lose against Andy playing like this, just congratulate him, go home very happy for everything, and practice for next year. (Viaţa e foarte simplă, nu? Numai noi insistăm s-o complicăm...)

Q. You repeat every day is it is the worst condition for you to play here. You are in the finals. How can you explain that?
Rafael Nadal So I said before the tournament to somebody, I don't know, but here you don't have a big chance to defend if you are not playing very well; to play higher balls, to try to find solutions.
he only way here is play really well. Play well, play aggressive. You can play defensive for moments, but you have to come back to the attack. If you're not playing really well, it's impossible.

Roger înaintea finalei cu Rafa:

Q. Your thoughts on reaching the final against Rafael Nadal?
ROGER FEDERER: Yeah, it's been a great tournament so far, clearly, having not lost a set and beaten so many good players, close rivals. Today was another great match.
Obviously I'm really looking forward to playing against Rafa tomorrow. Who wouldn't? I'm no different. (Cine nu aşteaptă cu nerăbdare o finală cu Rafa??? Ăă...Toţi oamenii normali la cap? :))

Q. Earlier in the week, Boris Becker said you probably have to play at a higher level to win a Masters Cup than a Grand Slam. Would you agree with that?
ROGER FEDERER: Well, it's a different type of tournament, playing first up against a top 10 player is not something that's going to happen at a Grand Slam, except if you're going to come down to Australia next year, and I play Juan Martin Del Potro. (Ptiu! Bate-n lemn....#văleu#)

Q. What do you expect for tomorrow's match after Rafael has been running for almost three and a half hours against Andy, and even Rafael is saying he's very tired? How do you feel about that?
It's more of a broad approach thinking back of what has all happened the last few months in my game, the Madrid finals possibly, even though that was clay and so forth, what caused him trouble so far this tournament, what have I done well. Try to put all those pieces together and hopefully find the right game plan for tomorrow. (Da, the big picture...să nu uităm, câteodată nu vedm pădurea din cauza copacilor...hm)

Rafa după finală:
Q. How has your rivalry and your relationship with Roger changed over the years?
RAFAEL NADAL: All the time? Another time you want to know? (Săracu Rafa....:))
I think everybody knows about our relationship, no? We have a great relationship all the time, no? Our relationship didn't change a lot since the beginning because was all the time very respectful. The only way the relationship can improve is being closer and closer because we spend more time together, always being in the council, being on court, playing exhibitions together.
Right now we going to have these exhibitions in December, one in Zurich for his foundation, one in Madrid for my foundation.
So I think is not a rivalry. We were playing lot of important moments together. So I think that's makes something like (speaking in Spanish).
THE MODERATOR: All these moments in tennis makes you appreciate it more.
RAFAEL NADAL: We never had any problem in all of our careers. So being a lot of hours on court, a lot of tension moments, never had a problem. I think that's not easy. That says that we always had a really good relationship, no? (Da, nu ştiu cum naiba faceţi. Vă omorâţi în cel mai politicos mod cu putinţă :)))

Q. A lot of the eyes are going to be towards you. A lot of people will think, Is he going to repeat what he's done this season? How are you going to handle this, work mentally to prepare yourself for what's going to come?
RAFAEL NADAL: Well, is not the first season of my career. Going to be right now six seasons being in the top two of the ranking. So for me doesn't make any differences if I won three Grand Slams this year or if I won one or two. It happened in the past.
When I start the season, everything starts. You know, I don't think if I have to defend 100,000 points or if I have to defend 1,000 points, no?
In Australia or in Doha when I start the season, I have zero points. So we start from there. First goal is qualification for London next year, and after we will see.
But the pression for me gonna be the same. When I go to the tournament, going to be the same pression for me to play in Australia than to play in the US Open, doesn't mean if I have to defend 2,000 points or 350 points, because the goal is the same, try to play well, try to compete against everybody, and try to be in the final rounds. (Încă o dată: Simplu, nu?)

Roger după finală:
Q. At the end of the second set when he came back at you, what were your emotions then? Did you feel it was going to be a tough, tight third set?
At that point, he was into the match. He knew the importance of it. He was able to find a way to break me in that game. So I just really tried to focus harder on my first serves to make sure I make them. You know, just focus even more of doing the right things. Then I knew that I could come through.
It was interesting the way he played. But I stayed offensive. I knew in the long run that could be vital, which it was at the end, so I'm very happy. (Da, sper să nu uiţi chesti asta cu being offensive, Roger. Pentru că rentează al naibii. Tu câştigi titluri şi noi nu ne mai smulgem părul din cap în faţa televizorului (:

Q. Three games into the final set, did you sense his energy level dropped a little bit, and did you go more on the offensive then?
ROGER FEDERER: Not really. I mean, I thought obviously the game I broke him at 4 1 all happened real quick. But I returned a few times real good. I was able to stay offensive. Rallies were never that long. I think that kind of maybe frustrated him. (Creeeeezi?? :))
Obviously, this is indoor tennis. This is the way I grew up playing. So maybe it played in my hands. But I always believed in a plan from start to finish. Like at the first match I came out and played against Ferrer, I think I always stayed true to how I wanted to play. It was the same thing today. (Annacone să trăiască!)

Q. Rafael Nadal was 11 months without winning a title. You had ups and downs last year. Many people thought it was an end of the domination of Nadal/Federer. This year you won all the four slams, you and Nadal. Is this going on now? Do you think the domination, Nadal/Federer, will go on also next year?
ROGER FEDERER: Who is 'they'?
Q. Many, many, many journalists.
ROGER FEDERER: I'm not sure it's that many. After all, sometimes you just stir up stuff and there's nothing really there. (Aşa. Jap jap.)

Q. After the magnificent form you showed today, do you have any plans how long you're going to carry on playing or are you just going to do it as long as you can?
ROGER FEDERER: Yeah, as long as I can, as long as I'm healthy, eager, motivated, which I clearly am. I've played, I don't know, 10 full seasons in my career really. Nine of them I made the World Tour finals. So I've had obviously always long and exhausting seasons. But I seem to, you know, enjoy it and take pleasure out of traveling the world, playing against the best, challenging myself in practice and so forth.
So it's been an amazing career for myself. Yeah, at the moment I have no plans at all stopping. Hope I can play for many more years to come. It's a goal anyway. I think it's possible.

Q. A question about the semifinal match with Novak. How would you compare this semifinal to the US Open semifinal? Was Novak really playing much better then or did you start playing better in Basel and here?
ROGER FEDERER: Possibly. Maybe I learned my mistakes in New York. But as I mentioned once before, I thought it was quite tricky mentally to prepare for that kind of a tough match knowing it was best of five sets and Rafa had an easy run through to the finals, that he was going to be completely fresh on Sunday. I didn't know rain was going to come on Sunday. I didn't plan with that. Maybe that's why the second and fourth sets kind of were over in a hurry. That's one thing that's never going to happen to me again. You live and you learn. (Interesant...)

Q. On that point, how important was this title for you as you look ahead to defending the Australian Open in a couple of months?
ROGER FEDERER: Ask me after my first round loss in Australia how important it was (smiling). I'm sure I'm going to play well. That never guarantees success. But I'm sure that the confidence I took away from this tournament could help down the stretch. And beating fellow top 10 players could always have some mental play at some stage of the season. So there's many positives to take out of this tournament.

Ce-a zis? (partea a 2a)

noreply@blogger.com (Camelia) — Sun, 28 Nov 2010 13:39:00 +0000

Roger după victoria contra lui Muzz

Q. You've had lots of spells in your career when you've had a coach and spells where you've been on your own. How difficult is it when you have nobody to sort of bounce things off with after the game?
ROGER FEDERER: He has people I'm sure he can bounce off ideas. He has his friends, his team that has been with him for a long time, his mom, his girlfriend. It sometimes doesn't take tactical advice. It maybe takes more of, how do you say, just a feel good talk can be plenty or just a nice dinner. That can make the trick. Tennis is not rocket science. You know, it's pretty straightforward. (Da, câteodată nu e nevoie de sfaturi tactice. Oricum, orice jucător/jucătoare care a ajuns să joace la nivelul ăsta ştie toată tactica de care are nevoie. CBănuiesc că ce-ţi trebuie mai mult decât tactică e o atmosferă prietenoasă şi de susţinere în jur care să-ţi dea încredere. Mi-a plăcut mult faza cu tenisul care nu e fizică atomică. Mi-aş pune asta pe-un tricou :))

Q. After two straight set victories, what are your thoughts going into the final match with Robin Soderling?
ROGER FEDERER: Well, I think on a level, I saved energy so far. Plus I've had the days off in between, like in a Grand Slam. Plus I only having to play two sets, it's nice at the end of the season.
I hope, if I make it to the semis, then I'm fresh and really ready to go. Because last year I played four matches and they all went the distance. That can wear on you a little bit at the end of the season. Maybe if not physically, mentally it's a little bit of a drag. This year it doesn't seem to be the case (În sfârşit, s-a prins şi Roger că e important, mai ales la vârsta lui, să economiseşti energie. Mai ales la nivelul de intensitate la care s-a ajuns să se joace acum)

Q. How much do you think experience counts in this competition, the round robin? Most of us are trying to work out who is going to go through, the arithmetic. Is it going out there playing, knowing exactly what you need to do, is that an essential part of this competition?
ROGER FEDERER: You can go a bit crazy about it, no doubt about it. Well, I think last year was the most extreme situation I've ever had to go through, feeling like I needed a set maybe plus a few games and this. It was really working my mind a lot. I just think all what I've gone through, all the easier, tougher matches I've had to play through my career help you in a situation like this. Just to be able to maybe block not everything out, because sometimes that's just impossible, but at least the majority of it out. You say, Okay, let me play the match, go point by point. It all sounds easy, but it's complicated sometimes to do that when things are flying through the room like that. (Da, iată marea întrebare: cum blochezi ce se-ntâmplă în jurul tău, pentru că altfel n-ai cum să joci...)

După meciul cu Sod:
Q. You talked at the last match about the grit you show at the end of the year. Your record in this championship sums that up. In terms of matches you played, this one today was almost faultless. Could you possibly have played much better than you played today?
ROGER FEDERER I had to really come up with some variation that I usually do, be very solid on my own serve, which I was able to do, except the one game where I didn't serve well off the deuce side, and then he got into good rallies, I missed a few. (Sper să ţină minte chestia asta diseară şi să nu intre în schimburi lungi cu Rafa, că altfel...)

Q. Starting from Toronto, now you're making at least the semifinals for eight tournaments in a row. Can you share with us some thoughts why your level is obviously more stable in the second half of the season than the first half the season?
ROGER FEDERER I had a nice vacation. I had a great buildup and felt good right off the bat when I arrived in Toronto. So I was very confident that I was going to play well. Obviously, Paul has had somewhat of an impact, you know. Just talking to someone different for a change was nice. But also a key has been that Severin was part of it. He also knows me the last three or four years now. He knows me very well, which Paul doesn't quite know me yet. It's important to have both sides of the story so we can come up with the best possible plan for my matches. I've been able to play how I usually like to play, mix it up, be aggressive. I probably got into a bit of a tendency to play somewhat passive, especially at Wimbledon. But then again, Berdych played a great match. Sometimes you have to accept that guys play well. (Deci Annacone a avut un impact pozitiv în a-l face pe Fed să joace mai agresiv...Kudos to him)

Q. In terms of psychological learning, do you think this season was a bit different for you, where you had to deal with some harsh realities like, Perhaps I am not as ahead of the other guys as I thought, something like that?
ROGER FEDERER: Well, I mean, I won the Australian Open right off the bat at the beginning. That kind of keeps you going for a few months. That you sometimes lose close matches, that can happen. I had a lung infection in February. I only played a handful of matches all the way to Madrid really. I was just losing some close matches. Next thing you know, it's like you lose in the quarters at the French Open, everybody makes a big deal about it. Then half of the season is almost over.
Yeah, so that's why I decided to play more at the end of the season. Paid off. Won a lot of matches. Now the tone is very different in my game, in the press room. So sometimes you've got to be patient. I'm not too eager about things coming because I work in the long term always.(Foarte la obiect recapitularea. Arată cât de puţin îţi trebuie ca să pierzi ritmul ca jucător de tenis. Vorba lu mamaia care în iunie zicea: S-a dus şi anul ăsta...)
Obviously, the short term is important to play well and to win tournaments. I don't want to just be playing, hanging around, playing quarterfinals all the time. I want to be part of the big time. That's what I've been able to do again this year, so I'm happy. (Măcar ştiu că Roger n-o să vrea să aibă un sfârşit de carieră fâsâit ca Marat, care rareori trecea de turul 2, 3 în turnee)

Q. Just on the last point of the first set. Robin thought it might have been a bit of a miss hit. Was it?
ROGER FEDERER: I don't think it was, no.
Q. Your backhand that he left.
ROGER FEDERER: I mean, I tried to hit it shorter, let's say. But I was under pressure. I got a clean hit. It wasn't off the frame, like I have a tendency to hit my backhand with sometimes. So it was a decent backhand. Wasn't a slice. Wasn't a topspin, like you rarely see. The problem is if you doubt yourself for a second, like Roddick at Wimbledon last year, it's a similar thing. You can see, if you're not often at the net, yeah, it's just a funny thing to deal with. Obviously lets it go. Obviously it has to drop in. Unfortunate for him. But I should have maybe closed the set out earlier myself, too. But it would have been interesting to see what would have happened at 6 All, obviously. (Dacă te îndoieşti de tine chiar şi pentru o secundă...Când iei o hotărâre, ţine-te de ea. Ce-o fi o fi. Pentru că dacă te răzgândeşti în mijlocul loviturii, o să greşeşti.)

Rafa după meciul cu lentila cu Novak:
Q. Now you have more opportunities to meet Roger in the final. What do you think about it?
RAFAEL NADAL: I think I am in the group. I won two important matches of the round robin, but I am not qualified. That's the thing, no? I can meet with no one in the semifinals, I can meet with the island of Mallorca in the semifinals, and for sure I can meet with Federer or with everyone in the other group. (Clasic Rafa: S-ar putea să mă întâlnesc cu insula Mallorca în semifinală. lol)

Q. Before today Berdych said that he doesn't make any calculation when he plays. He just tries to win. He doesn't know if he is up one set or two games or whatever. What about you? This Masters is a special tournament. You just said you know to win one set will be enough for you. Federer the other day said also said all the things, what is the score, who is going to win. What is your opinion? Who is right, Federer or Berdych?
RAFAEL NADAL: Everybody is right because everybody can have his own opinion and everybody thinks different. No one is equal, no? (Clasic Rafa din nou: Toată lumea are dreptate pentru că toată lumea e diferită. Zen curat, baby)

Q. What do you think of that criticism of you, that you are too slow between points?
RAFAEL NADAL: If I am slow, I am slow, and umpire is right (laughter).
I don't have one opinion against that, no? Because if I am late, I am late, and I have to be faster. That's true.
But in the case of today, in particular, I think how the match develops, the situation is completely different, no? And after I waited a lot, he can't came in the next game and say, You have to be faster. C'mon. I waited in 4 4. I waited after when the first set finished.
So for me is strange receive this, yeah, news. When I'm late, umpire say, You have to be fast. I say, Okay, I'm going to try. If not, you can give me the first warning. That's the game, no? (Numai din răspunsul ăsta merg luate vreo 3, 4 replici geniale pe care mi le-aş pune pe nişte tricouri. Mai ales asta ultima cu "That's the game, no?" Prea tare.)

When did you start to put the contact lenses, when you were three years old or 18 or what?
NOVAK DJOKOVIC: When I was I think 17 or 18 I started putting the lenses. (Straight from the horse"s mouth)

Andy Roddick după ultimul meci, pierdut în faţa lui Novak:
Q. I'm just asking you if you feel confident, because even if you're not in great shape, you were still capable to fight for three sets versus Nadal, who won three matches in a row, and you won all the others in two sets.
ANDY RODDICK: I appreciate your optimism. You can have a future in coaching with that synopsis.
Q. He's tried it.
ANDY RODDICK: I would ask how it went, but you're here (laughter).
Q. Thanks.
ANDY RODDICK: Thank you (laughter).
I came to Europe to try to qualify for this event. From Shanghai, I probably didn't have enough prep time from Shanghai, or from the US Open getting sick to Shanghai, or from Shanghai getting healthy to come to Europe. I qualified, which was good. I wanted to keep my streak of eight alive. I was able to do that. Basically I managed a lot of things. I managed to, you know, come out with an okay year in my eyes.
But as far as leaving here with soaring confidence, feeling great about the way I played, probably not. I mean, I played well against Rafa. I played well enough to win that match. The other two were pretty crappy. (Clasic Roddick. Onest, haios şi verde-n faţă)

Q. As much as you love playing in front of crowds, are there some days you wouldn't be under the spotlight in front of 17,000 people?
ANDY RODDICK: Are there circumstances where I wouldn't be in front of 17,000 people? I can think of a lot of times when I wouldn't want to be in front of 17,000 people.
But it is what it is. When you're doing everything right and you're playing well, it doesn't seem like there's enough people there. Nights like tonight, you know, it's a lonely place a lot of times.
That's the way sports is. You can't take the good and we always want the fans there. It's for the better of our sport. There will be good days, there will be bad days. We're not inventing anything new here. (Aşa e, Andy. Cuvinte pline de înţelepciune)

Q. You're still an active player. Have you ever thought what you will be doing at the end of your career? Would you like more to be a tennis coach or a TV commentator and a journalist?
ANDY RODDICK: You only gave me two options. I don't want an either/or question (laughter).
I don't think I would coach. I have a feeling I would last about six months commentating before I said something inappropriate maybe less. So I'm not sure. Plus I'm not very opinionated, so might not go well for me (laughter).
Something where I can stay home the majority of the time would probably be better for me. I still would like to play an active role with my foundation. But as far as traveling a lot, I don't think that's something that I'll probably want to do when I'm done playing.

Q. Do you see yourself as a proud father of a boy who is a tennis player?
ANDY RODDICK: Hon? No, okay (laughter).(Probabil Brooke era şi ea acolo, şi-a întrebat-o ce crede)
I don't know. The good news is if our kids play tennis and they're not any good, I can just blame Brooke. I'm not going to take responsibility for that one. (Andy, o să-mi fie dor de conferinţele tale de presă....)

Ce-a zis? (partea 1)

noreply@blogger.com (Camelia) — Sat, 27 Nov 2010 10:56:00 +0000

De cele mai multe ori, jucătorii de tenis ştiu de ce. Chiar şi când nu ştiu că ştiu. Chiar şi când zic că nu ştiu. Şi asta se vede cel mai bine în conferinţele de presă, unde este consemnat negru pe alb ce zic, dar mai ales ce nu zic.
Să luăm câteva exemple de la Londra.

Andy Murray după prima victorie contra lui Robin Soderling:
Q. There is a possible matchup against Roger on Tuesday. How much do you take that you beat him the last two times you played him?
ANDY MURRAY: Well, every time you play against him, it's tough. It's obviously good to win against him. But, you know, in tennis, like, every match is completely different.
It's a new days. You know, I played great today. I could play horrible on Tuesday. (şi, surpriză surpriză, a jucat exact aşa cu Roger. Ori Muzz are talente de prezicător, ori Herr Freud ar avea ceva de comentat aici :)

Q. Did you have any input into the new kit you're wearing today?
ANDY MURRAY: No. But I like it. (Andy, newsflash for you: nimeni nu ţi-a zis nimic pentru că n-au avut nimic bun de zis)

Q. It's like the Lendl style, the old style?
ANDY MURRAY: That's what everyone has been telling me, yeah.(Da, pentru că e singura afirmaţie cât de cât neutră pe care ai putea s-o faci despre kit-ul ăla...)

Robin Soderling după înfrângerea în faţa lui Murray:
Q. How impressed were you with Andy's performance today, his level? Were you surprised how well he started?
ROBIN SODERLING: No. (lol) Well, I think, you know, he played really well. He served really well. Maybe that's the only thing I was a little bit surprised with, you know, the way he served. He was putting a lot of first serves in. Yeah, he served well. (Hai c-ai întors-o bine până la urmă, Robin. Dar apreciem sinceritatea răspunsului iniţial :)

Andy Roddick după înfrângerea în faţa lui Nadal:

Q. So if you weren't obligated to be on the other side of the net, fair to say he's your kind of an athlete, your kind of guy?
ANDY RODDICK: Well, as far as what? Do I think he's cute?(lol, Andy, bun returul. Adică ce, ziariştii ăştia cred ca tu esti un fel de groupie a lui Nadal??)
I like the way he goes about his business. Hundred percent effort. He's a student of the game. He appreciates the game. I think he knows the history of the game. And I think, uhm, you know, like I said, I don't think we know each other that well besides just in passing. But just observing the way he goes about his business, I think he does it the right way. (Poate eşti o groupie, Andy, până la urmă. Un pic cam prea mult respect pentru un tip pe care se presupune că vrei să-l baţi. Nu prea cred că în viitorul apropiat o să vedem un W lângă Roddick contra lui Nadal:)

Q. So the music and the sound effects doesn't bother you?
ANDY RODDICK: There was music (smiling)? (Oh, e bine de ştiut că voi n-auziţi muzica aia enervantă)

Nadal după victoria contra lui Roddick:

Q. You said that you started very nervous. But you caught a rhythm at the end. What do you expect for the next match? Djokovic is in good form.
RAFAEL NADAL: Yeah, he's playing fantastic, I think. He played a great match this afternoon. Yeah, is going to be really difficult match for me. I have to improve a lot if I really want to have chances to win.
Positive thing is I started the match playing bad or so so, and I finished the match playing much better. So always that's good for the mentality, for the feeling, for everything, no? (Cu cât un meci durează mai mult cu atât Rafa câştigă în putere. La fel şi pentru un turneu. Rafa are un mental de cursă lungă. O să vedeţi mai jos de ce)
Finally win a match here is very important for me. I can play with a little bit more calm the next match. But even if I lose the next match, I still gonna have chances to be in the semis. So that's relaxing me a little bit more.(Rafa gândeşte foarte tactic. Pentru cei care cred că e numai intensitate, sprâncene, pumni strânşi şi Vamos!, se înşeală)
I have to play very well after tomorrow. So, yeah, that's what I gonna try, no? Play very well. Like I say, I gonna have chances.(Asta cu "o să am şanse" e foarte important. Nu trebuie să forţezi oricând, tre să aştepţi ca adverasrul să facă o greşeală sau două la rând, şi numai atunci forţezi. Aia e şansa.)

Q. Do you think going a set behind, a break behind allowed you to relax and play better tennis, or was it that you spent more time on the court, or was it your nerves?
RAFAEL NADAL: No, no. He had one double fault in the 3 All when he has the break. And after he had one mistake with his forehand or backhand in the breakpoint.
So was two very important points because with set and 2 1 against one player like Andy Roddick is very difficult to come back on the match. But it happened today. And the positive thing is I was there to get the opportunity, and I did finally, no?
I think when I came back to the match, I was very happy, no, because it was hard to start a tournament losing 6 3, 6 4, without many chances. I was happy because I say, Right now I have an opportunity and I have to be here and I have to fight and I have to play a little bit better because Andy give me one chance. (Esenţialul e să fii acolo când vine oportunitatea, no? Si)

Q. Rafael, when you're playing the match like today, Roddick was a set up, a break up, are you thinking, I can lose, or you go point by point?
RAFAEL NADAL: I say, I think I am very close to lose, that's true. I am in critic situation right now when I lost my serve because that's the normal thing. You play against one of the best servers of the world, I wasn't feeling very well on court, and I just have what I can do is try to keep playing with positive attitude, try to play a little bit better, and wait the chance. It happened. For that reason, I am here today for the victory. (Try to play a little bit better, un pic mai bine. E, uite aici secretul pentru care mentalul de cursă lungă al lui Nadal, de asta nu clachează mental când joacă prost şi e condus. Nu-şi spune: trebuie să joc mult mai bine, trebuie să întorc situaţia 180 grade, trebuie să fac winner-uri din poziţii imposibile. Nu, el îşi zice: trebuie doar să joc uuuun pic mai bine. Şi surpriză. Un pic mai bine e de cele mai suficient şi pentru că nu pune un munte de aşteptări pe el, se trezeşte, culmea, că începe să facă winner-uri din poziţii imposibile :). După cum bine zicea cineva: Perfect is the biggest enemy of good enough. Cu toţii putem învăţa ceva de aici, no?)

Q. You just came back from injuries. How do you live this period when you have to stop playing in competition? Do you live it better now with experience or is it always very hard to be just out? RAFAEL NADAL: When I started the match tonight, I was very nervous. Sometimes the experience doesn't work very well, and at the same time is a good news that you still be very nervous to play the match because you're motivation is still very high, no? (He. Deci Rafael e şi el om. Asta e o uşurare... #wink wink#)

(Va urma)

De ce-mi place Roger Federer

noreply@blogger.com (Camelia) — Sat, 06 Nov 2010 11:04:00 +0000

E ca în viaţă: nu ştii niciodată când îţi sare o mare întâlnire în faţă.

Prima şi singura dată (până acum) când l-am văzut pe Roger Federer jucând live a fost la Sala Polivalentă din Bucureşti şi nici măcar nu ştiam că o să-l văd jucând. Daţi-mi voie să explic.

Era în februarie 2004 şi nu mă mai uitasem la tenis de ani buni, pentru că generaţia anilor 90 cu care crescusem (Sampras, Edberg, Agassi, Rafter etc), fie se retrăsese sau devenise irelevantă. Dar în acel februarie mohorât am văzut in oraş bannere care făceau reclamă meciului de Cupa Davis România-Elveţia şi faptului că noul nr 1 mondial avea să vină la Bucureşti. Am hotărât să mă duc. Mărturisesc, în capul meu Federer se confunda de fapt cu Ferrero, şi el nr 1 cu puţină vreme înainte. Nu ştiam nimic despre Roger Federer, jucătorul care avea să schimbe tenisul pentru totdeauna.

Nici măcar nu m-am obosit să-mi cumpăr bilet dinainte. M-am prezentat relaxată la Sala Polivalentă unde am aflat de la un paznic că se vânduse tot. Vâzând surprinderea mea autentică, nenea paznicul, ca un român adevărat, mi-a propus un deal: mă lăsa să intru dacă făceam cinste cu o bere. Am scos 50 000 de lei vechi şi toată lumea a fost mulţumită.

Ţin minte că m-am aşezat în spatele uneia din liniile de fund, destul de aproape de teren. În sală multe VIP-uri, printre care mi-l amintesc pe Hagi cu familia. Federer era în perioada în care încă arăta ca un puşti, cu părul lung, pe faţă încă vizibile urmele acneei adolescentine. Era îmbrăcat tot în alb, şi mi-a devenit repede clar că Pavel nu ar fi putut să-l bată în vecii vecilor. Cu tot suportul sălii, care era fantastic, şi cu tot efortul lui, care era admirabil, Federer era altceva.

Atceva, dar ce anume? Acum, când mă gândesc, e ciudat e că nu mi-a reţinut atunci atenţia nici o lovitură de-a lui; mult mai târziu, la televizor, aveam să observ tehnica lui fluidă sau rapiditatea jocului de picioare. Ce m-a frapat atunci cel mai tare a fost prezenţa lui fizică. Felul în care se mişca, în timpul punctelor şi între puncte. Felul în care-şi folosea corpul, cu o precizie incredibilă în a-şi controla efortul. Era ca şi cum ştia exact cât trebuie să investească pentru a-l bate pe Pavel, şi investea exact cât să fie peste el, suficient pentru a-l sufoca.

Mi s-a părut fascinant. Nici un alt jucător de tenis profesionist pe care l-am văzut de atunci, la televizor sau live, nu pare atât de una cu corpul lui. De obicei, tenismenii sunt concentraţi pe minge, tot timpul înafară, iar între puncte risipesc energie în gesturi, paşi, mişcări inutile, de care nu par a fi conştienţi. Federer mi-a dat impresia că e focusat înăuntru. Părea că nici un nerv nu se mişca în corpul lui fără ca el să ştie. Era atât de absorbit încât aproape că emana un aer zen: nici o mişcare în plus sau în minus. Conştienţă totală a fiecărui gest şi totuşi relaxare totală.

Nu ştiu, poate vi se pare c-am luat-o razna. Dar de unde stăteam, la vreo 5-6 rânduri în spatele liniei de fund, vă jur că simţeam o linişte emanând şi înconjurându-l pe Roger. Ca şi cum ştia exact cine era şi de ce era în stare. O certitudine calmă a omului care a înţeles enormitatea darului cu care s-a născut şi nu se mai luptă cu el, ci-l apreciază şi-l foloseşte, fără dramă, fără crize de personalitate

Pe atunci nu ştiam de perioada turbulentă de juniorat a lui Roger, când se comporta ca un Marat Safin în devenire. Federer a declarat că după un meci în care şi el şi Safin n-au făcut decât să dea cu racheta de pământ, a hotărât că e destul. Probabil atunci a luat decizia să aleagă calea grea, dar onorabilă, a muncii şi stăpânirii de sine, în loc să devină "un caz" şi să câştige unul-două Grand Slem-uri bazându-se doar pe talent. În loc să fugă şi să-şi bage capul în nisip, îngrozit de presiune şi aşteptări, a hotărât să se ridice la înălţimea talentului său, cu răbdare şi muncă.

De asta-mi place Roger Federer. Pentru că dincolo de toate Grand Slem-urile, de toate recordurile spulberate, de uşurinţa cu care face imposibilul posibil, dincolo de frumuseţea baletică şi imponderabilă a tenisului său; dincolo de faptul că atunci când joacă bine am un zâmbet larg şi mi se pare că tot universul are sens. Dincolo de toate astea, care nu sunt puţine, şi-a asumat, cu curaj şi simplitate, destinul excepţional.

De ce îmi place cine îmi place

noreply@blogger.com (Camelia) — Sat, 16 Oct 2010 09:42:00 +0000

În timpul US Open, a izbucnit pe pagina de Facebook eterna dispută dintre fani: Rafa versus Roger. Nimic nou sub soare, eh? :)

Pe lângă faptul că disputa asta mă oboseşte (cred c-am auzit toate argumentele şi contraargumentele posibile, unele pertinenete, altele ridicole), toată treaba mi se pare pierdere de vreme dintr-un motiv esenţial: preferinţa pentru un jucător sau altul este o alegere profund personală, bazată pe motive obiective (calitatea jocului, performanţe), dar mai ales pe motive subiective, mult prea subtile şi uneori imposibil de elucidat.

Exemplu: când eram în liceu eram o fană înfocată a lui Andre Agassi, şi îl detestam cu toată puterea pe Pete Sampras. Uitându-mă acum înapoi, sunt conştientă că Sampras a fost un jucător superior lui Agassi la mai toate capitolele şi că tenisul lui era spectaculos, precis şi inspirat. Şi cu toate astea, tot nu pot să-l sufăr pe Sampras. De ce? Motivele pot părea ridicole, dar sunt suficiente pentru mine: nu-mi place pentru că e taciturn, merge ca o maimuţă, stă cu gura deschisă, nu arată nici o emoţie, e plicticos şi se îmbracă fără pic de imaginaţie. Ce să mai, nu-mi place mutra lui şi gata.

În viaţa de zi cu zi, când evaluezi oamenii cu care intri în contact, trebuie să-ţi placă şi conţinutul, şi ambalajul. La fel şi cu jucătorii de tenis. Conţinutul la un jucător de tenis e reprezentat de jocul său. Ambalajul e reprezentat de tot restul: înfăţişare, mers, ticuri, reacţii, comportament pe teren şi cu presa. Poate pentru că nu ajungem să cunoaştem personal jucătorul, să cunoaştem direct conţinutul lui ca om, atunci punem accentul pe ambalaj pentru a ne face o impresie şi a ne decide loialitatea. Felul în care interpretăm aceste informaţii exterioare pe care le arată un jucător depinde însă în totalitate de noi, de personalitatea şi experienţele noastre.

Cazul meu:

Eu sunt o persoană emoţională şi o să apreciez orice jucător care nu se comportă ca un cyborg pe teren. Pe de altă parte, prea multe emoţii mă dezechilibrează, şi nu-mi plac jucătorii ţăcăniţi, aşa numiţii head-cases, care transformă meciurile fie în telenovele (familia Safin, Zvonareva), în etalări melodramatice şi ostentative ale triumfului (Djokovic şi câteodată Nadal), sau în morocăneli şi bombăneli (Murray).

Apoi, sunt o persoană sensibilă la aspectul estetic. Or să-mi placă jucătorii care se îmbracă cu stil, într-un fel personal, şi cu gust.

Cred în fair play şi îmi plac jucătorii care chiar dacă pierd, pierd cu eleganţă, şi nu ca nişte babe acrite şi resentimentare.

Cred în curaj şi îmi plac jucătorii care, deşi sunt conduşi, nu renunţă şi continuă să lupte pentru meci până la sfârşit.

Îmi place inteligenţa şi prefer jucătorii care variază jocul şi caută soluţii alternative atunci când o tactică nu funcţionează, folosindu-şi creativitatea în loc să înceapă să dea din ce în ce mai tare în minge.

Cam asta pot să argumentez, la nivel raţional, despre preferinţele mele.

Sunt jucători la care îmi place conţinutul (jocul), dar nu mă înebunesc după ambalaj (personalitatea): Gasquet, Verdasco, Davydenko, Youzhny, Berdych, Del Potro.

Apoi sunt jucători la care îmi place personalitatea, dar jocul mă face să aţipesc: Soderling, Roddick, Tipsarevic, Tursunov, Monaco, şi într-o oarecare măsură, cu jocul de la începutul carierei sale, Nadal.

Apoi sunt jucători la care nu-mi place nici jocul, şi nici personalitatea: Murray, Ferrer, Hewitt, oarecum Djokovic.

Şi nu în ultimul rând, jucători la care îmi place şi jocul, şi personalitatea: Federer, Nalbandian, Cilic, Tsonga, Baghdatis, Ferrero, Simon, şi mai recent, Llorda.

Totuşi, nu pot explica raţional de ce îmi place Ernests Gulbis: o ia razna în timpul meciurilor, începe să bubuie aiurea în loc să-şi folosească creierul, şi apoi depune armele înainte să se termine meciul. Iar după meci găseşte tot felul de scuze pentru înfrângere.

Nu ştiu de ce-mi place Marin Cilic, sau Juan Carlos Ferrero, sau Nalbandian, care pot părea taciturni şi inexpresivi şi plicticoşi, exact defectele de care îl acuzam pe Sampras. Plus că Cilic şi Nalbi se mai şi îmbracă şi super convenţional şi fără imaginaţie.

Deci? Singurele concluzii pe care pot să le enunţ sunt:

1. Preferinţele şi antipatiile sunt explicabile logic până la un punct, şi de la acel punct încolo sunt imprevizibile, contradictorii şi misterioase.

2. Orice încercare de a demonstra obiectiv că un jucător e mai bun decât altul, aducând ca argumente mai sus numitele preferinţe subiective este ridicolă.

În articolul următor: De ce-mi place Federer, urmat de articolul De ce-mi place Nadal.

p.s. Pentru cei care se gândesc deja să-mi spună că nu e posibil să-mi placă şi Fed şi Rafa în acelaşi timp: recitiţi acest articol. Cu creionul în mână.

Există tenis după US Open? Asia încearcă să demonstreze că da.

noreply@blogger.com (Camelia) — Tue, 05 Oct 2010 07:05:00 +0000

Nu ne-am mai văzut de mult. Sau nu m-aţi mai citit de mult, voi cei patru cititori care urmăriţi acest blog :)

Ce s-a întâmplat? Păi, cred c-am făcut o supradoză de tenis, încununată de munca la schimbarea la faţă a blogului, lipsa de somn din timpul US Open (cel mai dificil GS de urmărit din România) şi lansarea paginii de Facebook. Acum ştiu cum se simţea Rafa în anii trecuţi după Wimbledon....

Însă văd că mi-am mai revenit după imensa mahmureală de după US Open, şi m-am surprins ieri verificând programul meciurilor de la Beijing şi Tokio! Nu ştiu dacă chiar o să rezist să văd un meci până la capăt (am reuşit să stau locului doar pentru primul set din meciul de revenire al lui Delpo, iar WTA-ul nu poate să mă ţină încă mai mult de 3 game-uri consecutive în faţa ecranului).

Dar din puţinul pe care l-am văzut, observ că sezonul de hard din Asia e ca o mahmureală după un chef monstru şi pentru jucători. Cei care vin pierd în turul 1 sau 2 la jucători mult mai slab clasaţi, dar nu-i nimic, mai e un turneu identic şi săptâmâna viitoare, cu asiatici mici şi zâmbitori care fac ce fac ei mai bine: aplaudă, pozează cu entuziasm şi organizează activităţi off-court zănatico-adorabile.

La Kuala Lumpur, Youzhny şi Baghdi au fost duşi la o grădină zoologică de păsări, plină cu creaturi ciudate care ocazinal se repezeau şi săreau în capul lui Youzhny, normal. Vedeţi, până şi păsările ştiu!

La Tokio, Maria Sharapova a ţopăit şi s-a învărtit pe loc până a luat-o ameţeala (eu am ameţit doar uitându-mă) la o înviorare cu copiii şi cu o instructoare japoneză foarte energică! Nu e de mirare că Sharapova a pierdut în primul tur la Kimiko Date Krumm, cred că era epuizată!

Tot la Tokio, restul jucătoarelor au fost duse la un spectacol cu ninja, unde mai de voie, mai de nevoie, au trebuit să şi participe, chiar dacă erau pe tocuri. Deci Flavia, Gisela şi mai ales JJ şi-au exersat talentele de spadasini ninja. În caz că nu pot să cîştige meciurile prin metodele tradiţionale, nu strică niciodată să ai un plan B, no?

Şi ca să încheiem în acelaşi ton, la Malaysian Open, în timp ce Youzhny se chinuia să-şi menţină scăfârlia intactă la Zoo, Berdych, Sod şi Daviid se chinuiau să se dumirească cum să se îmbrace cu fustele tradiţionale dăruite de organizatori

Aha, deci Berdych era programat iniţial să vină în vizită cu tine la Zoo, dar le-ai spus organizatorilor cât de mult îmi plac păsările şi m-au trimis pe mine în loc? Vai, ce amuzant eşti, Marcos. Las că discutăm noi la hotel.

Ăştia sunt mci, cred că aş putea să dobor vreo 4-5, dac-o iau brusc razna. Să nu fac mişcări bruşte. Bine că mi-am adus racheta cu mine.

A, nu sunt feţe de masă? Sunt fuste?

Bine c-am mai dat jos câteva kilograme cu dieta aia cu chifteluţe de varză, că altfel nu intram în chestia asta.

No, no, lăsaţi-o aşa, mai maxi, că nu-mi place să mi se vadă picioarele. Ştiţi, am paranteze.

Nu sunt convinsă că Asia a reuşit să demonstreze că există tenis după US Open, dar cu siguranţă a demonstrat că ar ieşi pe locul 1 dacă s-ar face vreodată o întrecere între continente la organizarea celor mai haioase activităţi off-court. Şi-n plus, m-a scos (pe mine, şi să sperăm, şi pe jucători) din amorţeala post-US Open. Ceea ce nu-i puţin lucru.

Alex, luptătoarea tăcută

noreply@blogger.com (Camelia) — Sun, 05 Sep 2010 13:33:00 +0000

Aseară târziu, Alex a pierdut la Vera Zvonareva. Într-un stadion mare, aproape gol (majoritatea americanilor erau la meciul Blake-Djokovic), în care din când în când hârtii şi pungi erau aruncate pe teren de rafalele de vânt, cele câteva sute de fani, printre care şi destui români, au aplaudat-o pe Alex secunde în şir la ieşirea de pe teren. Pentru că Alex a jucat fără frică, ridicându-se la înălţimea ocaziei şi a adversarei. Şi această combinaţie de curaj şi răbdare, atât de rară şi de esenţială în tenis, e calitatea care o ridică pe Alex deasupra celorlalte jucătoare românce, şi care, cred eu, o va ajuta să progreseze constant şi să se menţină în top 30, 20, sau cine ştie, chiar 10.

Pentru că Alex are joc. Să te lupţi la a doua participare la US Open de la egal la egal cu experimentata Zvonareva, finalistă la Wimbledon anul ăsta şi care are un joc făcut pentru hard, nu e nimica toată. Alex s-a ţinut tare pe poziţii, a alergat-o pe Vera din colţ în colţ şi a avut multe oportunităţi s-o ia înainte. Zvonareva n-a jucat cel mai bun tenis al ei, adevărat, dar a jucat la nivel înalt, şi foarte agresiv. Ce a făcut diferenţa aseară şi ce-i lipseşte lui Alex din arsenal deocamdată sunt loviturile de încheiere a punctului. "The money shots", cum zic americanii.

Să detaliez. Alex are un joc făcut în general pentru zgură. Lovituri liftate, care ţin adversara pe fundul terenului şi o plimbă stânga dreapta, obligând-o să se apere. Când prinde o minge mai lobată şi mai scurtă, Alex înaintează rapid la fileu şi face punct cu voleul. Anul ăsta, strategia asta i-a adus mult succes pe zgură. Problema pe hard este că efectul liftat nu e atât de puternic şi nu împinge adversara atât de în spate şi Alex primeşte mai puţine mingi scurte şi înalte pe care să vină la fileu. În plus, o jucătoare ca Vera are lovituri super plate care penetrează terenul cu rapiditate şi nu dau timp adversarei să reacţioneze. Rezultă schimburi nesfârşite în care Vera dă tare dar nu poate să încheie pentru că Alex aleargă şi se apără prea bine, iar Alex nu poate să încheie pentru că nu are o lovitură atât de puternică încât să facă punct de pe linia de fund. Şi asta mi se pare principala slăbiciune în jocul lui Alex pe hardcourts. Abilitatea de a bubui lovituri câştigătoare, fie cu dreapta fie cu stânga de pe linia de fund, scuteşte timp şi mult efort pe care-l pierzi în raliuri interminabile.

Nu ştiu dacă chestia asta se poate învăţa. Să ai o dreaptă ca a lui Ivanovic sau un rever ca al lui Clijsters, cu care să faci punct din orice poziţie, cred că e un talent de la Dumnezeu. Ce poate să facă însă Alex e să lucreze la loviturile de încheiere a punctului atunci când înaintează mai mult în interiorul terenului. Am văzut aseară foarte multe schimburi în care Alex prindea o minge scurtă şi nu reuşea să facă punct, şi Zvonareva o împingea din nou pe fund şi raliul reîncepea de la zero. Ştiu, nu poţi să începi brusc să loveşti plat după ce toată viaţă ai dat cu topspin. Dar Alex poate să înveţe de la Nadal, şi să lovească liftat, dar foarte scurt şi înspre exteriorul terenului mai degrabă decât înspre linia de fund, atunci când prinde o minge scurtă. Aseară foarte multe din loviturile ei au foat pe mijloc, drept în racheta Zvonarevei. Bănuiesc că şi vântul în rafale a jucat un rol, Alex încercând să joace mai sigur şi mai departe de linii. Dar Alex are nişte lovituri în cros foarte bune, şi dreapta şi rever, mai ales în cros foarte scurt, şi ar trebui să le folosească atunci când urcă spre fileu ca să încheie definitiv punctul. Cum ziceam: "The money shots".

Ce-am mai observat. Aseară Alex a avut probleme cu mingiile joase. Multe greşeli neforţate: 56 faţă de 30 ale Verei. Asta e mult. Şi multe din ele au foat pe mingi joase tăiate, sau din cauză că a ales să joace lovituri neinspirate la momentul nepotrivit. De exemplu scurte, care fie aterizau în fileu sau Vera le vedea de la o poştă şi le omora prompt. La capitolul fineţe Alex mai are de lucrat. E posibil ca scurtele să fi fost nişte soluţii disperate pentru a scurta nişte schimburi epuizante. Dar pentru a încheia raliurile, vezi mai sus, "the money shots".

Şi nu în ultimul rând, serviciul. Alex are un serviciu constant, şi nu face prea multe greşeli. Aseară a servit la 81%, faţă de 67% Vera, a dat 2 aşi şi a făcut 2 duble. Dar serviciul ei a fost în general pe mijlocul careului, dându-i Verei posibilitatea să returneze bine, şi să aibă 13 mingi de break, dintre care 5 au fost fructificate. E greu să lucrezi la viteza serviciului, există nişte limitări fizice (înălţime şi forţă) pe care nu le poţi schimba. Dar, şi iar îl citez pe Nadal, poţi să lucrezi la plasament şi spin. Alex trebuie să servească mai spre linii şi să încerce să pună efect pe minge, dacă poate. Serviciu inteligent înseamnă multe puncte gratis şi multă energie economisită.

Alex are un joc foarte solid, lovituri constante şi adânci, o formă fizică foarte bună şi mai ales, lucru rar în tenisul feminin, un mental stabil şi tenacitate. Astea toate sunt o bază pe care se poate construi foarte mult. Tot ce-i mai lipseşte sunt câteva detalii ici şi colo, care ar ajuta-o să încheie punctele mai repede şi să economisească energie. Alex trebuie să înveţe să joace inteligent. Şi mi se pare că e genul de fată inteligentă care ar putea să facă chestia asta. Pentru că, pe termen lung, nu poţi să câştigi la infinit meciuri în 3 seturi la tie-break. Nota de plată o să vină la un moment dat şi o să fie scumpă.

Sper ca Alex să ia partea pozitivă din acest US Open şi să-i dea încredere felul în care a jucat pe hard, pentru că s-a descurcat foarte bine. Îmi dă încredere mai ales faptul că de vreo 2 ani, Alex progresează constant şi sigur, şi asta e mare lucru. Plus că e o jucătoare pe care-mi place s-o urmăresc, pentru că nu-şi transformă meciurile în crize de nervi (aţi auzit, Monica, Simona, şi Sorana?). Eu una sunt fană devotată.

Ah, şi mi-a plăcut că aseară a purtat o şapcă pe care scria US Open, cumpărată sigur de la magazinul de suveniruri al turneului. Fără fiţe. M-a încălzit la inimă.

Rafa. Pur şi simplu.

noreply@blogger.com (Camelia) — Tue, 31 Aug 2010 13:58:00 +0000

"Ilie Năstase: talentul lui Federer, mintea lui Safin şi comportamentul lui McEnroe" (anonim pe un forum de tenis)

noreply@blogger.com (Camelia) — Thu, 26 Aug 2010 14:23:00 +0000

Steve Tignor de la tennis.com, a postat pe blogul lui un articol foarte tare, intitulat "It happened at the Open" şi alcătuit din poveşti care s-au întâmplat la US Open în perioada anilor 70-80.

Multe din poveştile din acea epocă îi au ca protagonişti pe românii noştri: Ion Ţiriac, dar mai ales pe Ilie "Nasty" Năstase.

Retur a la Năstase

De exemplu. Ştiaţi că:

Regula care interzice ca antrenorii să comunice cu jucătorii în timpul meciului a fost instaurată după ce Ţiriac a exasperat pe toată lumea cu semnele evidente pe care i le făcea în timpul meciurilor lui Vilas, pe care-l antrena la acel moment?

Într-un an, când juca la Roland Garros, Ilie Năstase a plătit pe cineva să-i facă rost de o pisică neagră? Următorul lui adversar că era foarte superstiţios şi Ilie a făcut ca pisica neagră să-i taie calea respectivului înainte de meci! Nu ştiu dacă a fost din cauza pisicii sau nu, dar Năstase a câştigat meciul.

Năstase a câştigat finala US Open în 72 împotriva lui Ashe, deşi era condus cu 2-1 la seturi şi 4-2, datorită unui spectator? Ilie era pe cale să renunţe, după ce aruncase cu o minge după un arbitru de linie şi arătase publicului degetul. Dar a văzut printre spectatori un tip care murea şi-şi smulgea părul din cap la fiecare greşeală a lui. Ilie şi-a zis să încerce să joace mai bine de dragul fanului care suferea intens în tribună. A sfârşit prin a câştiga finala.

La Wimbledon în 1977, ţipetele fetelor care-l aşteptau pe Ilie să iasă de la vestiar se puteau auzi până pe Centre Court, unde se juca un meci de dublu. Jucătorii s-au plâns şi poliţia a trebuit să intervină pentru restabilirea liniştii printre fanele înfocate.

În 84, la US Open, Năstase îşi scoate un adidas şi-l aruncă după un arbitru de linie care tocmai îl penalizase din cauza unei greşeli de picior :)

În 1979, tot la US Open, meciul Năstase-John McEnroe s-a soldat cu o revoltă a publicului, arbitrul concediat şi intervenţia poliţiei? Totul a început cu un serviciu al lui Mac, în setul 4, când Năstase s-a plâns că nu era pregătit. Arbitrul decide în favoarea lui McEnroe. Publicul e însă de partea lui Ilie şi începe să strige şi să fluiere. Năstase se enervează şi refuză să continue şă joace. E penalizat încă un punct şi pierde game-ul. Publicul, nefiind de acord cu decizia, începe să arunce cu gunoaie pe teren şi să se ia la bătaie. Este chemat arbitrul principal, care-i ordonă lui Năstase să continue meciul. Năstase refuză. Poliţia trebuie să intervină pentru a restabili ordinea printre spectatori. Năstase refuză în continuare să reia jocul, iar arbitrul de scaun îl descalifică şi şi-l declară câştigător pe McEnroe. Directorul turneului, bănuind că deciza nu va fi bine primită de publicul înfuriat, intră pe teren şi-l concediază pe arbitru. Meciul se reia şi va fi câştigat în cele din urmă de McEnroe. După meci, Mac şi Ilie s-au dus împreună la un restaurant să mânânce...


Năstase în timpul celebrului meci cu McEnroe de la US Open 79

Şi, nu în ultimul rând, două istorii care arată şi o altă faţă a lui Năstase decât aceea de rebel răsfăţat:

Năstase trebuia să joace dublu cu Arthur Ashe, şi turneul instaurase o regulă cum că jucătorii la dublu trebuie să arate la fel, echipamentul purtat trebuind să fie identic. Năstase a lăsat publicul şi oficialii fără grai când a apărut pe teren cu faţa vopsită în negru cu cremă de ghete.

În 79 la US Open, Năstase a jucat dublu mixt împreună cu Renee Richards, primul jucător devenit "jucătoare" printr-o operaţie de schimbare de sex. Nimeni, nici bărbaţi, nici femei, nu voia să joace cu el/ea. Năstase a declarat că i s-a părut nedrept că nimeni nu voia să-i dea nici o şansă. "Toată lumea a râs de mine. Dar mi s-a părut important să ajut o persoană pe care nimeni nu voia s-o ajute". Ilie i-a propus să joace împreună, dar s-o facă într-o manieră amuzantă, jucăuşă. În primul lor meci, Năstase a câştigat primul punct cu un smash. Renee l-a felicitat bătându-l pe spate. Năstase a căzut pe jos, prefăcându-se că Renee (pentru că fusese bărbat) avea atâta forţă încât cu o bătaie pe umăr l-a pus la pământ. Publicul a izbucnit în râs, iar ei au ajuns până în semifinale.

Acesta a fost Ilie Năstase pe teren. Mulţi dintre cei care l-au văzut live spun că Ilie, prin comportamentul lui neortodox, a fost, impreună cu Connors şi John McEnroe, unul dintre jucătorii care au ajutat enorm la popularizarea tenisului şi transformarea lui în sportul global care este azi.

Pe muche de cuţit

noreply@blogger.com (Camelia) — Mon, 16 Aug 2010 09:10:00 +0000

Atât de aproape, atât de departe

Tenisul e unul dintre cele mai crude sporturi. Nu pare, nu? Linişte, haine frumoase, rachete colorate, public civilizat, adversari care-şi strang mâna la final. Un faimos boxer a făcut această comparaţie între tenis şi box: "În tenis, dacă greşeşti, e 0-15. În box, dacă greşeşti, e vai de fundul tău".

La prima vedere, da. Însă Andre Agassi n-ar fi de acord. În autobiografia lui, Open, care-a făcut multe valuri pentru onestitatea ei, Andre spune că singura diferenţă dintre tenis şi box este că în box, vânătăile sunt la vedere. În tenis, sunt pe dinăuntru. Şi rănile sufleteşti se vindecă la fel, dacă nu chiar mai greu decât oasele rupte şi cucuiele.

De ce această filozofică introducere? Pentru că aseară am văzut finala feminină de la Cincinnati, în care Sharapova a avut meciul în mână de la început. A dominat-o categoric pe Clijsters timp de două seturi şi a avut 3 mingi de meci la 53 pe serviciul lui Kim. Trei şanse de a pleca acasă cu trofeul unui turneu major. Şi le-a risipit pe toate. Iar apoi, ca-ntr-o tragedie greacă (sau un film hollywoodian prost) zeii s-au întors împotriva ei. La propriu. Nori negri au acoperit cerul şi s-a dezlănţuit o furtună cu fulgere şi tunete. Meciul a fost oprit timp de de aproximativ o oră. Şi când s-a reluat, nimic n-a mai fost la fel.

După pauză, Maria a servit pentru meci la 54. Încă o şansă. Însă furtuna i-a dat un respiro lui Kim şi cumva, a întors meciul. Kim a făcut break, şi de aici înainte, a fost complet alt meci, meciul lui Kim. Care, spre deosebire de Sharapova, n-a ezitat. Setul 3 a fost o formalitate. Sharapova a cerut medical time-out în setul 3 pentru o problemă la călcâi, însă nu cred nici o secundă că câlcâiul a jucat un rol important. Maria pierduse deja meciul.

Furtuna i-a adus aminte lui Kim de cum e în stare să joace

Ăsta e motivul pentru care tenisul e, contrar aparenţelor, unul dintre cele mai dure sporturi din punct de vedere psihologic. Pentru că te duce până aproape de victorie, atât de aproape încât te şi vezi la vestiar cu cupa-n braţe, numai pentru a-ţi sufla totul de sub nas. Şi la 0-0 în setul 1, şi când ai match point, eşti la fel de departe de victorie. Dansezi tot timpul meciului pe muche de cuţit, chiar şi când conduci. Mai ales când conduci. Pentru că mirajul victoriei poate fi atât de puternic încât să te facă să-ţi pierzi concentrarea, şi două puncte consecutive jucate prost sunt de cele mai multe ori suficiente pentru a-ţi pierde serviciul, şi odată cu el, tiebreak-ul şi setul. Şi apoi panica şi frustrarea se instalează, şi brusc, iar filmul s-a transformat dintr-o comedie simpatică cu Adam Sandler într-un thriller horror.

Say "matchpoint"!

Scorul din tenis e nemilos. Pentru că nu e cumulativ. Pentru că poţi să revii de la 0-40, să câştigi două mingi senzaţionale, să faci 30-40, iar apoi adversarul să dea un as şi să câştige game-ul. Cele două mingi senzaţionale ale tale au fost degeaba.

Maria a făcut o dublă greşeală ca să-i dea break-ul lui Kim pentru 55 în setul doi. Punctul care trebuia jucat cel mai bine a fost jucat cel mai prost. Normal, te gândeşti: "Ăsta e un punct crucial, trebuie să-l joc bine, trebuie neapărat să-l câştig", însă orice stres mental se manifestă imediat în tensiune musculară şi această mică crispare a muschilor face diferenţa între un serviciu care cade pe tuşă şi unul care ratează linia cu 1 centimetru.

Andre, tot el, jucătorul care a trecut prin tot ce e mai bun şi rău în tenis, spunea că secretul succesului în tenis stă în a găsi combinaţia potrivită între a-ţi păsa şi a nu-ţi păsa. Dar spaţiul de manevră e la fel de îngust ca muchea unui cuţit, şi sunt atât de puţini jucători şi mai ales jucătoare care-l găsesc...Sharapova era una dintre ele. Însă o accidentare serioasă, o operaţie şi nesfârşite luni de recuperare fizică în care a trebuit să-şi schimbe tot jocul probabil i-au sădit îndoiala în suflet şi au transformat-o.

Nu sunt o fană a jocului Sharapovei, dar sunt impresionată de voinţa şi tenacitatea ei. Meciurile împotriva lui Justine la RG şi Serenei la Wimbledon sunt exemple pentru ce înseamnă să concurezi până la capăt, împotriva oricui, indiferent ce se întâmplă. Saharapova a anunţat că nu joacă la Montreal săptămâna asta. Asta înseamnă că are două săptămâni libere până la US Open. Să vedem dacă îi sunt suficiente pentru a-şi vindeca vânătăile şi cucuiele suferite în finala de azi-noapte. Mi-ar părea rău dacă n-ar reuşi.

Daţi muzica mai tare

noreply@blogger.com (Camelia) — Thu, 12 Aug 2010 15:07:00 +0000

Azi se joacă optimile la Toronto. Optimile seamănă cu ora 11 la un chef. Lumea s-a relaxat, a apucat să bea câteva pahare, destul cât să prindă curaj, să dea muzica mai tare şi să înceapă să danseze. Acum se întâmplă lucrurile memorabile, ideile geniale sau extravagante care o să furnizeze cele mai mişto poze de pus pe Facebook. Aşa şi la Toronto. Optimile sunt probabil momentul meu favorit la un turneu de tenis. Meciuri ridicate calitativ dar pline încă de posibilităţi şi surprize nebănuite.

Până acum la Toronto au fost câteva surprize mijlocii, dar niciuna majoră. Melzer a ieşit în turul 1 la un calificat, Querrey a ieşit în turul 2 la un compatriot anonim, Cilic a ieşit în turul 1 la Troicki, Dolgopolov i-a bătut pe Petzschner şi apoi pe Youzhny după ce a pierdut primul set 61 în ambele meciuri, Almagro a căzut în faţa lui Llorda, iar Baghdatis a pierdut greu în turul 1 la Chardy.

Teoretic, toate astea sunt surprize. Dar dacă aţi urmărit cât de cât tenisul vara asta, nu sunt aşa de surprinzătoare surprizele astea. Ăsta e primul turneu pe hard pentru Melzer, Querrey a jucat non stop vara asta, Cilic se chinuie să-şi găsească jocul de la Australian Open, Dolgo s-a anunţat ca jucător periculos încă de pe zgura de la Monte Carlo şi Madrid, Almagro nu se regăseşte de când a pierdut sfertul ala dramatic la Nadal la RG, iar Baghdi vine după o săptămână plină de tenis la Washington, unde a ajuns în finală.

Buun. Acum c-am elucidat falsele surprize, să vedem cine-a rezistat la căldura caniculară de la Toronto şi a ajuns în optimi. Eu una, sunt încântată. Avem nişte combinaţii dinamită, sau cel puţin interesante.

Nalbi-Sod. Sod abia a venit după vacanţă şi e cam înţepenit, după cum a recunoscut şi el. S-a chinuit cu Gulbis, dar a reuşit să câştige în 3. Nu ştiu dacă va fi suficient cât să treacă de Nalbi, care merge ca un ceas şi are şi meciuri la activ. Cam multe meciuri, de fapt, deci oboseala ar putea să se facă simţită. Teoretic, ar trebui să ne aşteptăm la lovituri gigantice, unghiuri suprarealiste, viteze supersonice la serviciu şi mult testosteron.

Federer - Llorda. Incredibil, dar nu s-au mai întâlnit niciodată. Se mai întâmplă şi d-astea (vezi Fed-Melzer). Llorda e unul din puţinii care mai joacă servici-vole, deci o să fie foarte interesant! Probabil Fed o să găsească portiţele, dar mă aştept la nişte schimburi care să ridice spectatorii din scaune.

Davydenko-Chardy. Contrastul de stiluri e evident. Davy, zis şi peretele, contra Chardy, care se repede la fileu cum prinde ocazia. Câştigători: noi.

Dolgopolov jr - Berdych. Aşteptaţi-vă să nu vedeţi unele mingi decât la reluare. Amândoi au nişte lovituri laser frate. Berd are avantaj la capitolul înălţime şi putere, dar Dolgo compensează la capitolul agilitate şi imaginaţie. Iar dacă Dolgo reuşeşte să treacă de Berd, devine oficial o ameninţare serioasă pentru capii de serie. Pam pam!

Murray- Monfils. Mă aştept să-i văd pe amândoi la 3 metri în spatele liniei, ţinând schimburi interminabile. Ăsta o să fie meci luuuuuung. Doar dacă nu şi-o lua vreunul racheta-n dinţi şi o să înceapă (ptiu!) să atace. Un meci pentru răbdători sau fumători.

Kohlscxhreiber-Lu. Lu e chinezul minune care l-a scos pe Roddick la Wimby. Bine, că dup-aia l-a expediat urgent Djoko. E baseliner, la fel ca Kohly. Stiluri similare. N-am nici o preferinţă.

Nadal-Anderson. Nu ştiu nimic despre Anderson, nu l-am vazut jucând, dar nu cred că tre să faci prea mare efort ca să vezi cine-o să câştige meciul ăsta, no?

Hănescu-DJ Djoko. Ok, Djokovic e jucător mai bun, e mai bine clasat etc. Dar l-am văzut cu Benneteau, s-a chinuit rău cu căldura. Meciul ăsta se joacă la 12 noaptea? Şi ce? Djoko ar putea să aibă probleme cu umiditatea. Ce vreau să zic e că Hăne are o şansă.

A început Nalbi-Sod! Vamos gordito!

Actul 1 se încheie

noreply@blogger.com (Camelia) — Sun, 08 Aug 2010 13:54:00 +0000

După terminarea semifinalei cu Malisse

Lucrurile încep să devină FOARTE interesante în sezonul ăsta de hard. Mai întâi, avem revenirea a doi dintre jucătorii mei favoriţi, care joacă azi finala de la Washington: Baghdatis şi Nalbandian! N-am reuşit să-l văd jucând decât pe Baghdi săptămâna asta, că Nalbi a fost programat la ore imposibile. Marcos nu e încă la nivelul supersonic care l-a propulsat în 2006 în finala la Australian Open, dar e destul de aproape.

Nalbi va juca diseară prima lui finală pe pământ american. Crazy.

Cât despre Nalbi, am auzit că a jucat cu două viteze peste adversari (i-a dat lui Cilic 6-2 6-2 în semi), că reverul e devastator şi returul este suprarealist (a câştigat 59% din game-urile în care a returnat! Ceilalţi trei semifinalişti, pentru comparaţie, n-au câştigat decât 25%)

Sincer. Finala asta e win-win pentru mine. Oricine câştigă, sunt mulţumită. Nu vreau decât un meci spectaculos şi ca nici unul dintre ei să nu se accidenteze (mai ales că ieri Baghdi şi-a sucit un pic glezna, dar a putut să termine meciul). Doamne ajută.

La fete, Caroline şi-a făcut datoria de cetăţean şi a câştigat prima ediţie a Danish Open, învingând-o pe Zakopalova în 2. Nici o surpiză aici. Caro a jucat solid, şi se vedea că voia cu adevărat să câştige acasă. Am observat că e şi mai fit şi parcă a mai slăbit. Ce-am mai observat? Că danezii i-au dat o supieră de porţelan pe post de trofeu (cu mânere şi capac, numai polonicul mai lipsea), şi că limba daneză sună ca engleza vorbită de un beţiv. Vă daţi seama cum sună un danez după vreo câteva Heineken. He.

La celălalt turneu feminin în desfăşurare (San Diego), avem iarăşi o revenire care mă bucură: Sveta! Kuzi is back, şi face ravagii cu dreapta aia masivă (i-a dat o lecţie ieri în semi Flaviei Penetta 64 60). Va juca azi împotriva Agăi Radwanska, care şi-a regăsit şi ea tenisul ăla ingenios şi tactic cu care a disperat-o pe Hantuchova în semi. O să fie o finală fooooarte intereantă, date fiind stilurile complet diferite ale celor doua. Şi-n plus, e şi la o oră rezon (vedeţi mai jos linkurile pentru streaming).

Şi cu asta, actul 1 al piesei numite "Sezonul american de hard" se încheie. Până acum, a fost încălzirea: prezentarea personajelor, a decorului şi a intrigii. Turnee mici şi mijlocii, de ajustare la noua suprafaţă, în care au putut să triumfe jucători mai puţin titraţi, iar cei care au lipsit cu accidentări au putut să vadă cam care le e nivelul. Până acum, se întrezăresc nişte poveşti interesante: Roddick alunecă din top 10, restul americanilor se dovedesc a fi jucători de eşalonul secund, revenirea Sharapovei şi a a Azarenkăi, continua spirală descendentă a Anei Ivanovic şi Dinarei Safina, şi revenirile spectaculoase ale lui Baghdi, Nalby, Cilic, Simon, Kuzi, A-Rad, şi Hantuchova. Vorba unui coleg blogger: Să chefuim ca-n 2006!

Actul 2 începe mâine, cu primele două turnee mari: Cincinnati la fete şi Toronto la băieţi, şi va continua săptămâna viitoare, cu Cincinnati la băieţi şi Montreal la fete. Deja se ambalează motoarele, se încarcă muniţia şi se trage pentru ultimele ajustări la antrenamente. Pentru amănunte, staţi cu ochii pe posturile viitoare.

Cuvântul "fiţe" nu există în vocabularul lui

noreply@blogger.com (Camelia) — Wed, 04 Aug 2010 19:09:00 +0000

Rafa n-a mai jucat de o lună. Adică încă o vacanţă de sfârşit de an. Înseamnă că chiar a pus ochii pe US Open şi vrea să fie cât se poate de odihnit, no?

Până săptămâna viitoare, când începe Cincy, Rafa îşi face de lucru prin Mallorca: antrenament, fundaţie, membru onorific al clubului local de fotbal. Aparent, chestii obişnuite de sportiv superstar, dar cu Nadal, toate au un aer foarte firesc şi neceremonios.

Activitate pentru fundaţia lui, Mas que tenis

N-ai cum să nu-l iubeşti. Naturaleţea şi normalitatea lui sunt ca o gură de aer proaspăt.

Sper că iei notiţe, WTA.

Visez? Dacă da, vă rog, nu mă treziţi.

noreply@blogger.com (Camelia) — Wed, 04 Aug 2010 08:39:00 +0000

Mă uit la rezultatele de ieri, şi mi se pare prea mişto ca să fie adevărat. Sorana a câştigat la Kvitova, în primul tur la Copenhaga, un meci EPIC, care îmi dă mari speranţe pentru sezonul de hard court. Trei seturi aprige, schimburi de mingi ca nişte curse de Formula 1 şi suspans pe muche de cuţit până la sfârşit. Kvitova e o jucătoare care a arătat la Wimbledon, când i-a opus o rezistenţă feroce Serenei în semi, că nu-i e frică de nimeni. Şi-n plus, ştie că e bună. E înaltă, are un serviciu periculos de stângace, şi un rever care te face cu nervii, pentru că poate să-l lovească oriunde în teren, în nişte unghiuri pe care alte jucătoare abia pot să le facă cu dreapta. Plus că concurează de parcă viaţa ei şi a familiei ei depinde de rezultatul pe care-l face pe teren.

Kvitova la Wimbledon

Meciul a început cu Sorana pierzându-şi serviciul, şi, sincer, nu-mi făceam prea mari speranţe. Primul set s-a dus pe greşeli neforţate şi joc inconstant. Kvitova juca mai bine, şi făcea puncte cu duiumul cu reverul ăla minune. Mă resemnasem. Când, deodată, în setul doi, se întâmplă ceva: Sorana îşi RIDICĂ nivelul jocului, începe să bubuie servicii cât poate (serviciul ăla ESTE o armă, când e folosit la capacitate maximă), şi începe să apere, alergând mai ceva ca Nadal, şi scoţând minge după minge. Urmează nişte puncte fenomenale, construite, muncite, alergate, lobate, liftate, tăiate şi terminate la fileu. În acelaşi timp, nivelul Kvitovei scade, probabil şi din cauza rezistenţei îndârjite opuse de Sorana, şi încep greşelile pe serviciul cehoaicei. Şi setul doi merge la Sorana.

Acuma, s-au mai văzut cazuri, în WTA, când câştigi un set cu 60 şi-l pierzi pe următorul cu 60. Marea încercare este să menţii nivelul ridicat pe tot parcursul meciului, nu doar pentru trei game-uri sau un set. Ăsta e apanajul campionilor. Pentru că e al dracu de greu. Nu numai că trebuie să fii fizic la maxim ca să rezişti, dar mental, trebuie să stai în meci, concentrat la fiecare punct. Ceea ce cere un efort şi o disciplină mentală uriaşă.

Sorana la Istanbul, săptămâna trecută

Cea mai mare realizare ieri e că Sorana a reuşit să păstreze intensitatea şi-n setul 3. După ce i-a scăpat un pic din mână, pierzând primul game, şi-a dat probabil seama că dacă vrea să câştige, trebuie să joace cel mai bun tenis al ei până la sfârşit. Şi a tras de ea, a asudat, a alergat, a luptat, a strigat, şi nu s-a lăsat. A înţeles jocul Kvitovei şi şi-a schimbat tactica, alergând-o, mutând loviturile de pe rever pe dreapta şi înghesuind-o cu lovituri în corp, care nu-i dădeau timp să se aşeze bine la minge. Ce să mai. Marfă premium. Sorana a câştigat cu toate că reverul i-a pus probleme, dar n-a renunţat, şi asta e cea mai îmbucurătoare chestie. Să cauţi meciul. Şi să nu te laşi până nu-l găseşti.

Bine ai revenit, Sorana! Mi-a fost dor de tine. Următoarea pe listă, Srebotnik. Get it, girl.

Lista fierbinte: Top 10 cei mai sexy jucători de tenis

noreply@blogger.com (Camelia) — Sun, 01 Aug 2010 09:03:00 +0000

E vară, e soare, lumea e la mare, şi pe plajă nu citeşti Kant, citeşti Click şi Caţavencu. Deci, la cererea publicului cititor (ok, recunosc, eu am fost cu ideea), propun un subiect mai sprinţar, în ton cu sezonul: Care sunt cei mai sexy jucători de tenis, şi de ce? Precizez, pentru domnii iubitori de tenis şi de frumos, că va exista un post viitor cu lista celor mai sexy jucătoare, pentru care aştept propuneri şi idei. Bineînţeles, susţinute de argumente filozofice. Sau vizuale.

Deci luaţi-vă frappe-ul şi daţi-vă mai aproape. Sunt şi poze, căci o listă fără poze e ca un meci WTA fără break-uri, no?

10. Jo-Wilfried Tsonga. Mai ales cu părul mare şi bentiţă. Ştiu, e ciudat. Poate din cauză că arată ca un ursuleţ de pluş? Şi vocea lui, nu te-aştepţi la ceva aşa de blând şi şoptit să iasă din ditamai omul. Jocul lui îmi dă chef să mă duc într-un parc de distracţii, să-mi cumpăr o vată imensă şi roz pe băţ şi să mă dau în toate maşinile cu luminiţe!

La un turneu unde l-a bătut pe Youzhny. Hiii!

9. Marcos Baghdatis. Pentru că are coadă de samurai, un zâmbet care ar putea să alimenteze o centrală electrică, pentru că traversează pe roşu şi face jogging în şlapi. Jocul lui îmi dă chef să dansez toată noaptea în discotecă şi să beau vreo câteva cocktail-uri.

Şarm mediteraneean autentic. Opaaa!

8. Roger Federer. Ştiu că e om serios, însurat, cu copii, dar Roger e exemplul ultim pentru ce înseamnă clasă şi stil. Trei cuvinte: părul, umerii, mersul. Plus că are un joc care mă face să cred că lumea e perfectă şi Dumnezeu există.

Roger. Fotografiat de Annie Leibovitz pentru Vogue. Cum altfel?

7. Janko Tipsarevic. Nu ştiu ce anume mă atrage mai tare: ochii negri, tatuajul cu citatul din Dostoievski, sau geniul umoristic de care dă dovadă pe Twitter? Sau toate? Are un joc...ăăă, am uitat cum e jocul lui, că e ceva vreme de când îl caută şi el şi nu-l mai găseşte.

"Frumuseţea va salva lumea" Adevărat.

6. Rafael Nadal. Varianta off-court, când e timid şi simpatic, bine-crescut, şi vorbeşte engleza aia inimitabilă. Are un joc care mă face să cred că nimic nu e imposibil. Niciodată.

Şarm mediteraneean 2.0. Ole!

5. David Nalbandian. Te ţine în suspans. Premiul pentru cel mai laconic jucător. Îi place mâncarea făcută de mama lui. Cei mai albaştri ochi. Are un joc care mă face să vreau să pun AC/DC la maxim şi să dau din cap până văd luminiţe albastre ca ochii lui.

4. Gilles Simon. Francez cu toane, ştie să cânte la pian şi îi place mâncarea fast-food. Zâmbet de motan care a înghiţit canarul. Are un joc care îmi dă chef să fac chestii răutăcioase. Aşa, de sanchi.

Je suis tres, tres malin. Rrrrr!

3. Juan Carlos Ferrero. Trăsături fine, aristocratice şi o linişte interioară care e cu atât mai admirabilă dacă te gândeşti că viaţa lui n-a fost deloc uşoară. Juanqui e un gentleman şi pe teren şi-n afara lui. Jocul lui, limpede şi rapid, mă face să vreau să mă apuc să studiez o artă marţială.

Şi-i plac maşinile de curse. Grace under pressure.

2. Marin Cilic. Serios şi intens, ochi mari căprui, zâmbet cald. Inteligent, genul care tace şi face. Şi-n plus, e înalt! Jocul lui mă face să vreau să-mi cumpăr o barcă şi să-l iau cu mine la pescuit :)

Still waters run deep

1. Ernests Gulbis. Copil de famile bună cu o latură rebelă şi cu un simţ al umorului obraznic, care citeşte şi vrea să studieze artă şi film. N-am cum să rezist la aşa ceva. Şi-n plus, e înalt, are un zâmbet care topeşte gheţari şi bucle! Iar jocul lui exploziv şi nesăbuit mi-ar da chef să fac bungee jumping! (dacă nu mi-ar fi groază de înălţime)

Ernests pregătindu-se să emită una din replicile care l-au făcut celebru