În esență, gramatica este un instrument util, nu o finalitate și, nicidecum, un element de ocolit!

Autor: Viviana Doichian

The post Studiul limbii române. Pledoarie appeared first on Literparc.

Iulia Mornoș

(eleve în clasa a VII-a F, Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau”, Timișoara)

Prof. coord. Mădălina Motoșan

– „Ciao! Weekendul ăsta am fost la munte, dar pe drum am pierdut snackurile și am rămas doar cu niște sandviciuri/ sendvișuri! Însă la restaurant am mâncat un dish gustos!

– OMG! Uită-te la screenshotul ăsta! L-am salvat și pe laptop într-un document. Ți-l trimit pe e-mail.

– LOL, ce memă amuzantă! Vrei să mergem cândva la mall? Vreau să-mi cumpăr o bluză șic cu imprimeu multicolor.

– Uau, bună idee! Am văzut un job la o companie din industria fashion. Am instalat o aplicație de pe un site. Le-am dat un feedback.”

În urma dialogului alăturat, putem observa o abundență de cuvinte neobișnuite – ar spune bunica – totuși familiare, din pricina utilizării acestora în viața cotidiană: la școală, pe stradă, cu prietenii, la radio, în spațiul on-line și tot așa. Știați că aceste cuvinte nu își au originea în limba română? Ați remarcat că acestea sunt niște cuvinte călătoare și provin din limbi străine? Ei bine, rândurile noastre își propun să clarifice tuturor curioșilor capcanele gramaticii limbii române, printr-o simplă lectură a acestora.

Limba română interferează în proporții semnificative cu limba engleză, prin urmare majoritatea cuvintelor noi care își fac loc în vocabularul limbii române sunt pescuite din limba engleză, în funcție de necesitate sau, pur și simplu, înclinația discursului actual. Așadar, am preluat termenul de anglicism pentru a sublinia acele cuvinte.

Un anglicism se referă la tipurile de ortografiere a unor cuvinte, sensuri, expresii, structuri gramaticale sau frazeologice, fenomene morfosintactice sau semantice care au pătruns în limba română actuală prin filieră englezească, de factură britanică sau americană.^[1]

Pentru că ne dorim ca informația să ajungă eficient spre voi, vrem să clarificăm terminologia specifică palierului lingvistic. Prin urmare, anglicismele sunt cuvinte sau structuri de cuvinte care au pătruns în vocabularul limbii române și care s-au adaptat/integrat sistemului grafic al limbii române. Drept exemplu: miting, finiș, happy-end, jobul, weekendul etc.

 Capitolul 1.

Limba română înglobează multe cuvinte a căror origine este o altă limbă. Acestea au fost preluate și adaptate pe baza normelor gramaticale ale limbii române, făcându-și apariția în Dicționarul explicativ al limbii române (DEX) și în Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române(DOOM2). Aceste cuvinte s-au răspândit rapid în vocabularul limbii române, fiind folosite și răspândite în special de vocile tinere, fapt datorat influențelor externe precum filme, seriale, cărți, aplicații, muzică etc. Cu toate că o mare parte a discursului promovat de tineri constă în uzul termenilor străini, putem observa și obiceiul generațiilor anterioare în a folosi aceste expresii în orice domeniu. Transmiterea pe cale orală a informației beneficiază de comoditatea pronunțării, precum și de avantajul timpului de rostire. Puneți-vă întrebarea: Când ați folosit ultima oară structura sfârșit de săptămână în loc de weekend? Dar serviciu în loc de job?

Vă propunem câteva exemple grăitoare, cuvinte pe care le folosiți zilnic și care susțin afirmațiile propuse mai sus.

            WEEKEND, s. n., sfârșit de săptămână, Pl.: weekenduri, Cuv. engl.

            SNACK, s. n., aperitiv/ gustare, Pl: snackuri, Din engl. snack.

            SANVICI/ SENDVIȘ, s.n., felie de pâine, Pl: sandviciuri/sendvişuri, Din engl., fr. sandwich.

            IMPRIMEU, s. n., țesătură imprimată cu modele colorate, Pl.: imprimeuri, Din fr. imprimé.

            JOB, joburi, s. n. Slujbă, serviciu. Afacere cu caracter privat sau oficial. [Pr.: giob] – Din engl. job.

            MULTICOLOR, adj., colorat în culori variate; Pl.: multicolori, Din fr. multicolore.

            A INSTALA, vb., a monta, a așeza o instalație, o aparatură tehnică, o mașină etc, Din fr. installer.

            MEMĂ, s. f. , o idee, de obicei hazlie, materializată într-o imagine, un clip sau un text, care se răspândește prin intermediul internetului, Pl.: meme, din engl. meme.

            FÍNIȘ, finișuri, s. n. Parte finală a unei curse sportive, parcursă cu efort maxim în vederea obținerii unei performanțe cât mai bune. – Din engl., fr. finish.

Multe dintre aceste cuvinte sunt tot mai prezente în discuțiile noastre, în ciuda existenței unui echivalent în limba română a acestora, întrucât mesajul este decodificat mult mai repede de către interlocutori. Însă nu vă repeziți! Nu toate cuvintele profită de o traducere în română, mai ales termenii preluați din spațiul meseriilor. Ca de pildă, prin excelență, domeniul IT înglobează anglicisme pentru care limba română nu a dezvoltat încă un echivalent. Amintim aici: software, hard disk, mouse, xerox, stick, CD, DVD.

Capitolul 2.

• Pe lângă cuvintele cu o proveniență străină, care apar în DEX sau DOOM2, obișnuim să utilizăm anglicisme și abrevieri ale acestora – adică prescurtări – care nu apar în dicționarele renumite ale limbii române. Încă. Oxford English Dictionary a preluat însă în paginile sale formele abreviate ale unor expresii folosite. Amintim aici LOL: laugh out loud – exprimă un oarecare grad de amuzament.

Atât în comunicarea scrisă, cât și în cea orală integrăm abrevieri ale anglicismelor sub forma unor exclamații pentru a arăta intensitatea unui sentiment dominant in momentul transmiterii mesajului. Deși le utilizăm frecvent în relație cu oamenii apropiați, se creează o limită în jurul persoanelor pentru care dezvoltăm un anumit grad de respect, precum profesori, decani, directori, oameni ai legii. Abrevierile își găsesc cel mai mare confort în câmpul mesajelor de o importanță minimă, în special în spațiului on-line și își pierd vizibilitatea în e-mailuri, documente, acte, aici informația transmisă având caracter formal. Prezența prescurtărilor se simte adesea în limbajul tinerilor, dar nu scoatem din vedere folosirea lor și de către adulți. Cel mai des își face apariția cuvântul OK, folosit pentru a descrie un acord sau starea de spirit, fiind întâlnit și sub forma unui gest al mâinii. Exemplu clar, în care comunicarea verbală este susținută și de cea nonverbală, cu scopul eficientizării mesajului. Limba scrisă se reflectă și în limba vorbită, întrucât aplicarea acestora în viața cotidiană a devenit deja un obicei, provocat uneori de anumite ocazii în care un amalgam de sentimente se face simțit. Spunem: OMG, ce bine că s-a terminat carantina!

• LOL: laugh out loud – exprimă un oarecare grad de amuzament.
• OMG: oh my God – Nu-mi vine să cred!
• OK/ O.K./ K: /oll korrect/ – Totul e în regulă.
• PLS: please – Te rog!
• THX: thank you – Mulțumesc!

Nenumărate cuvinte care trec pragul graiului românesc sunt călduros îmbrățișate și bine-venite în paginile dicționarelor, dezvăluind caracterul permisiv pe care limba română îl arată față de inovațiile lexicale. Ca suport în demersul nostru științific pe care ni l-am propus, cele două monumente lingvistice DOOM2 împreună cu DEX au reprezentat un suport major pentru înțelegerea cunoștințelor dobândite.

Ce alte cuvinte pătrunse în limba română vă mai sunt cunoscute? Credeți că integrarea acestor expresii este un semnal al dispariției sau al modernizării și îmbogățirii vocabularului?

^[1] Mioara Avram, Anglicismele în limba română actuală, apud Anabella-Gloria Niculescu Gropin, Influențe cultural-lingvistice asupra evoluției recente a limbii române în context European și mondial, p. 30-31.

The post Amprente străine asupra limbii române appeared first on Literparc.

„Pandemia de coronavirus a făcut ravagii la nivel mondial din punct de vedere economic, iar repercursiunile ar putea fi dezastruoase.” (subtitlul unui articol publicat pe capital.ro, accesat ultima oară în data de 10.10.2020)

„Comerțul global slăbit şi încetinirea industriei auto târăsc Germania în pragul unei recesiuni care ar putea avea repercursiuni grave pentru întreaga economie din zona euro.” (într-un articol publicat pe digi24.ro, accesat ultima oară în data de 10.10.2020)

„Primele repercursiuni ale legii privind abrogarea pensiilor de serviciu îşi fac apariţia: Magistraţii Curţii de Apel Ploieşti îşi suspendă activitatea pe durată nedeterminată, ca măsură de protest faţă de abrogarea pensiilor” (titlul unui articol publicat pe orange.ro, accesat ultima oară în data de 10.10.2020)

„NATO avertisment dur pentru Kosovo: Decizia poate avea repercursiuni grave” (titlul unui articol publicat pe capital.ro, accesat ultima oară în data de 10.10.2020)

Secvențele citate sunt doar câteva exemple de „aşa nu” folosite totuși frecvent. De ce? Apelând la DEX, găsim cuvântul „repercusiune, repercusiuni”, care provine din limba franceză –„répercussion” – şi are sensul de „urmare, consecință”. După cum aflăm şi din Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, corect este să scriem şi să pronunțăm „repercusiune”, cu formele de genitiv şi dativ „repercusiunii” şi de plural „repercusiuni”. Prin urmare, reluarea celui de-al treilea „r” nu este corectă.

Cum arătau secvențele citate mai sus în varianta lor corectă? 

„Pandemia de coronavirus a făcut ravagii la nivel mondial din punct de vedere economic, iar repercusiunile ar putea fi dezastruoase.”

„Comerţul global slăbit şi încetinirea industriei auto târăsc Germania în pragul unei recesiuni care ar putea avea repercusiuni grave pentru întreaga economie din zona euro.”

„Primele repercusiuni ale legii privind abrogarea pensiilor de serviciu îşi fac apariţia: Magistraţii Curţii de Apel Ploieşti îşi suspendă activitatea pe durată nedeterminată, ca măsură de protest faţă de abrogarea pensiilor” (titlul unui articol publicat pe www.orange.ro, accesat ultima orară în data de 10.10.2020)

„NATO avertisment dur pentru Kosovo: Decizia poate avea repercusiuni grave”

De reținut:

CORECT: REPERCUSIUNE

GREŞIT: REPERCURSIUNE

Ne-au fost de ajutor: DEX ’09, DOOM2.

Sursă foto: captură din articolul „Scad pensiile după pandemie? Toți cei care au acest tip de pensie sunt în pericol” de pe site-ul capital.ro

The post Repercursiune sau repercusiune? appeared first on Literparc.

Aşadar, articolul hotărât se leagă cu cratimă în cazul împrumuturilor a căror finală prezintă deosebiri între scriere şi pronunţare: bleu-ul, bridge-ul, cowboy-ul, dandy-ul, hippy-ul, lobby-ul, party-ul, playboy-ul, show-ul, site-ul, speech-ul, spray-ul, talk-show-ul, whisky-ul etc.

Articolul hotărât se ataşează (fără a utiliza cratima) în cazul împrumuturilor care au ca finală o literă din alfabetul limbii române pronunţată ca în limba română: advertisingul, bestsellerul, blufful, boomul, break[1]ul[2], brokerul, clickul, feedbackul, hackerul, homelessul, hotdogul, jobul, lookul, trendul, weekendul, westernul etc.

Păstrându-se acelaşi criteriu de diferenţiere, există 2 modalităţi de formare a pluralului:

1. desinenţa se leagă prin cratimă: party-uri, show-uri, speech-uri, talk-show-uri etc.
2. desinenţa se leagă direct: brokeri, hackeri, hotdogi, joburi, trenduri, weekenduri, westernuri etc.

Având în vedere cele două modele de articulare şi, respectiv, de formare a pluralului, corecte sunt formele: mallul, malluri.

…NU forma în scrierea căreia e utilizată cratima:

The post Mallul sau mall-ul? appeared first on Literparc.

Jeans ca jeans, că-i englezesc, dar „jeansi sau jeanși?” în română – aceasta e întrebarea!

Englezescul jeans e defectiv de singural, atât în limba de origine, cât și în română. Exact ca pantaloni, ochelari. Prin urmare, forma de origine, jeans, are deja marca pluralului.

Însă nu mai este o noutate ca în română să se adauge inclusiv desinența de plural românească unor împrumuturi din limba engleză deja cu formă de plural, adesea marcată morfologic în limba de origine (vezi chipsuri, converși/conversi, sneakerși, creeperși – acestea două din urmă nefiind (încă) înregistrate în niciun dicționar românesc). Așadar, e firesc să ne punem întrebarea dacă nu cumva varianta corectă în română se alege mai degrabă doar dintre jeanși – jeansi. Ceea ce complică puțin lucrurile și sporește confuzia privind alegerea variantei normate.

Totodată, tendința de a adapta împrumuturile la morfologia românească, prin atașarea inclusiv a desinențelor de plural din limba română formelor lor originare (chiar și când marca pluralului e prezentă deja în acel cuvânt, din limba de proveniență), ne determină, la rândul ei, să mergem pe ipoteza că varianta corectă s-ar afla în perechea jeanși – jeansi.

Ca de obicei, DOOM2 face lumină și în cazul acesta. Dar care e logica normei: o formă adaptată sau varianta originală?

După cum ar trebui să fim obișnuiți deja, forma corectă a unui cuvânt se regăsește înregistrată în DOOM2 – Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, București, Univers Enciclopedic, 2005. Aruncăm așadar un ochi în acest dicționar normativ pentru a lămuri lucrurile:

Surprinzător sau nu, norma aici ne arată că acest anglicism rămâne identic cu forma de origine inclusiv în română: e corect să scriem jeans, cuvânt-titlu urmat în DOOM2 de varianta jeanși, acceptată de dicționar probabil ca o dovadă a tendinței limbii române de a adapta lexemele de origine străină la grafia românească. 

Ca o contradicție a ceea ce am fi putut crede despre forma corectă a acestui cuvânt, dar și a unei oarecare reticențe a limbii române în fața neologismelor de origine străină, manifestată inclusiv morfologic, până recent, prin adoptarea lor firească adesea, dar mai ales prin ADAPTAREA la grafia românească, iată că jeans s-a păstrat ca în limba de origine și ca formă recomandată inclusiv de normele lingvistice actuale de la noi.

Varianta jeanși, cu adaptare la grafia limbii române (prin alternanța consonantică de la s la ș, specifică limbii române în trecerea de la singular la plural), este oferită de DOOM2 ca formă secundară, ceea ce înseamnă că este ACCEPTATĂ, dar că, totodată, prima formă înregistrată e cea recomandată și normată. 

Se pare că, deși se manifestă destul de puternic în rândul vorbitorilor limbii române o dorință de respingere a „intruziunilor” lexicale străine, „prin simplul argument că există și la noi un cuvânt potrivit” (vezi și articolul nostru Ce mai e în trend?), precum și o dispoziție destul de acerbă în uz de adaptare la morfologia limbii noastre a celor deja adoptate, englezescul jeans, relativ recent înregistrat în dicționarele limbii române, pe la începutul anilor 2000 (vezi dexonline.ro, s.v. jeans)[1], a „rezistat” cu forma din limba de proveniență, aceasta fiind chiar varianta normată.

Alternativa jeanși, cu morfeme românești de plural și grafie în conformitate – doar acceptată în DOOM2 (probabil datorită frecvenței), reflectă, iată, tendința în uz, încă pregnantă, de a adapta la morfologia limbii române împrumuturile străine.

Nu se poate, oare, să fie aversiunea aceasta față de străinismele intrate în limba română una doar aparentă, superficială și destul de insignifiantă ca argumentele-i să poată fi considerate „dogmă” de către normele lingvistice? Până la urmă, istoria limbii ne arată că o mare parte din împrumuturi, pe care le utilizăm frecvent, sunt necesare, dat fiind că denotă realități cărora nu ne putem opune, datorate evoluției firești a societății și lumii, în general (ca exemple, prea puține aici, pentru câte sunt deja în lexicul românesc: meci, creion, blugi – iată, sinonimul lui jeans, jachetă, bluză, automobil, pantof, trenci, pulover, umbrelă, hamburger, hotdog, whisky, ketchup, design, manager etc.).

Iar faptul că jeans a fost înregistrat în normele limbii literare cu forma din limba originară indică, o mică parte, ce-i drept, din preferințele și tendințele în uz, generale, ale vorbitorilor limbii române.

Ca o concluzie:

E corect să scriem jeans și jeanși, cu mențiunea că prima variantă este recomandată și preferată celei de-a doua, care este doar acceptată, admisă ca variantă, de norma lingvistică actuală.

[1] De altfel, semnul „*” din fața cuvântului-titlu din dicționar indică faptul că acest lexem a fost nou introdus în ediția a II-a a dicționarului (în anul 2005), în prima ediție a DOOM, din anul 1982, acest englezism nefiind înregistrat.

The post „jeans” ori „jeansi” sau „jeanși”? Cum scriem corect? appeared first on Literparc.

Influența rusă constituie, totuși, un soi de continuare a influenței slave asupra limbii române, care nu a încetat să se impună, așadar, nici după formarea limbilor slave actuale (bulgară, sârbă, ucraineană, polonă, rusă).

Rusa în limba română a cunoscut două etape și s-a manifestat atât pe cale cultă, cât și populară:

1. odată cu Regulamentele Organice (1829-1853), când au pătruns cuvinte ca: cazon, pojarnic, polcovnic, pamesnic;
2. a doua – considerată cea de după anul 1944, când ne-au rămas în vocabular agregat, batat, cozoroc, ciornă, talcioc, pensie, taiga, poștă, raniță, șest, șmotru, steag, huligan, pufoaică, poliție, samovar, combinat, partinic, bolșevic, colhoz, culac, soviet, sputnic, comsomolist, dar și calcuri frazeologice precum activist de partid, colaborator științific, gazeta de perete, plan cincinal.

Această a doua etapă a influenței ruse asupra limbii noastre a fost favorizată de perioada ocupației sovietice în România și de regimul comunist instalat aici, lucru care se observă cel mai bine la nivelul vocabularului. Dintre sporadicele cuvinte rusești care au pătruns în română în această etapă face parte și drujbă, cu sensul de „fierăstrău mecanic manual (apoi electric)”.

Ceea ce nu se cunoaște însă este legătura dintre drujbă și… prietenie, mai ales în contextul relațiilor române-ruse. Recunosc, și eu am descoperit-o recent, prin intermediul unei postări pe site-ul de socializare Reddit.com; m-am informat despre cum stau lucrurile de fapt și am ajuns să aflu, încă o dată, că realitatea e cel puțin… ironică, dacă nu hilară.

Cuvântul drujbă cu semnificația de „fierăstrău” constituie un eponim rusesc. Eponimele sunt acele cuvinte care devin substantive comune din nume proprii (de regulă, nume de inventatori, nume de locuri, nume comerciale de mărci sau de produse) precum xerox, adidași, pampers, alain-delon, faianță ș.a.

Ca și kalașnikov, un alt eponim de origine rusească, drujbă a fost, inițial, nume propriu. Drujba era denumirea comercială a unui fierăstrău electric rusesc. „Drujba înseamnă «prietenie» în rusește, conform obiceiului comunist de a da produselor nume suave și optimiste” (Laiu-Despău, Dicționar de eponime. De la nume proprii… la nume comune, p. 86, s.v. drujbă).

Drept dovadă, se poate observa notată, pe orice drujbă rusească veritabilă, denumirea acesteia în rusă, cu litere chirilice: дружба. Iar dacă vrei să traduci în română acest cuvânt rusesc cu ajutorul instrumentului de traducere on-line al Google (Google Translate), va rezulta cuvântul românesc prietenie. Echivalentul din engleză al acestui tip de fierăstrău este chainsaw, iar pentru varianta în română, același instrument de traducere îți va fi oferi ca rezultat cuvântul… drujbă (vezi și foto supra).

Așadar, rușii și-au numit fierăstrăul Prietenia, din punct de vedere comercial. Cam așa cum ai numi o ciocolată Laura. După care, Drujba pare că a migrat, prin transfer metonimic[1], la a reprezenta (exclusiv) obiectul drujbă „un soi de fierăstrău electric rusesc”, fiind preluat în această formă de către popoarele cu care Rusia sovietică avea legături, prin urmare și de către noi.

În română, nu i-am oferit o altă denumire, ci l-am preluat strict cu forma comercială drujbă, cu care s-a lexicalizat apoi (i.e. a fost înregistrat în dicționare). Cu atât mai puțin astăzi nu face nimeni referire la acest obiect prin sintagma specifică și explicită de fierăstrău electric (rusesc). Cel mai probabil și din rațiuni de economie a limbajului, fiind mai scurt și rapid de pronunțat drujbă.

Nu se știe când a ajuns eponim cuvântul drujbă: înainte de a-l adopta în limba română exact sub forma denumirii comerciale de la ruși (adică în limba rusă) sau strict la nivelul limbii române, când, pătrunzând în vocabularul nostru, a substituit inclusiv un vid terminologic și a fost utilizat ca atare, cu denumirea comercială, prin transfer metonimic, pentru a reprezenta noul obiect în sine. Tindem să credem în cea din urmă variantă, întrucât și proba traducerii o demonstrează: echivalentul românescului drujbă „fierăstrău electric” în rusă este уборочная машина (cf. Google Translate).

Și, în favoarea acestei ipoteze, reiterăm argumentul cum că a fost mult mai simplu în română, pentru facilitarea pronunției, ca noul obiect să fie desemnat prin drujbă decât prin fierăstrău electric. Parcă îmi și imaginez cum cereau românii drujba de la ruși, când era nevoie să importe. Nu spuneau probabil că vor de la ruși уборочная машина, ci simplu: drujba! După același principiu după care aduceau vegeta de la sârbi.

De altfel, cuvântul drujbă nu era deloc nou pentru limba română. El apare consemnat, în aceeași formă, în DER, dar cu sens diferit de cel adoptat în perioada comunistă, și anume cu semnificația… „prietenie” (!):

drujbă (-be), s.f. – Prietenie, intimitate, familiaritate

Sl. (bg., sb., rut., rus.) družba – Der. drușcă s. f. (prietenă a miresei, care o însoțește la ceremonia de nuntă, domnișoară de onoare), din sl. družĭka „prietenă”, cf. bg., rus. družka „domnișoară de onoare”; dîrzar, s. m.(invitat al miresei, la nunțile din popor), cf. sb. drugar „tovarăș” (DER, p. 303, s.v. drujbă).

Atenție! Cuvintele drujbă₁ „fierăstrău” și drujbă₂ „prietenie” sunt omonime: se scriu și se pronunță la fel, însă au semnificații complet diferite. Fiecare cuvânt, cu sensul său propriu, a fost adoptat la secole distanță unul de celălalt. Sigur că păstrează însă, la origini, un sem comun, și anume pe acela de „prietenie”, dar în limba română acesta nu se mai reflectă.

În contextul acesta, în numele „drujbei” ruso-române, vă las să vă delectați mai jos cu o reclamă internațională care surprinde foarte bine hilarul acestei legături, mai puțin bănuite, între obiectul drujbă și ideea de prietenie. (Orice asociere cu realitatea sau cu fapte reale este pur întâmplătoare. :D)

Pe scurt, legătura dintre cele două cuvinte, drujbă, respectiv prietenie, este explicată și în cadrul podcastului nostru. Apasă pe simbolul play mai jos!

Referințe bibliografice:

Laiu-Despău, Octavian, Dicționar de eponime. De la nume proprii… la nume comune, București, Editura Saeculum I.O., 2007.

Sigle

DER – Alexandru Ciorănescu, Dicționarul etimologic al limbii române, ediție îngrijită și traducere din limba spaniolă, de Tudora Șandru Mehedinți și Magdalena Popescu Marin, București, Editura Saeculum I.O., 2007.

[1] Așa cum spunem că admirăm un Grigorescu (i.e. un tablou de Grigorescu) sau că ne facem un xerox (i.e. o fotocopie), chiar dacă nu se utilizează neapărat un aparat fotocopiator marca Xerox, ori după cum afirmăm că purtăm adidași Nike, tot după un astfel de tipar s-a realizat și transferul metonimic în cazul lexemului drujbă.

Sursă fotografie reprezentativă: Pixabay.com/troubletrace_ux

The post Legătura nebănuită dintre „drujbă” și „prietenie” appeared first on Literparc.

Într-o societate în continuă schimbare, precum cea actuală, în care noi domenii artistice prind rapid contur și, odată cu ele, sunt create produse și concepte inedite ori numeroase tendințe iau formă, nu e de mirare că inclusiv sistemul de culori se transformă, îmbogățindu-se cu noi nuanțe. Industria modei și a textilelor, industria cosmeticelor și a produselor de machiaj, domeniul designului interior și al altor arte moderne sau mai vechi, industria tipografică, a vopselelor și a materialelor plastice, mass-media și publicitatea – în ultimă fază, toate au favorizat apariția de noi culori și tonuri de culoare, multe dintre ele născute din asocieri cromatice insolite. În plus, în fiecare an, Institutul Pantone Color, companie deținătoare a sistemului standard de reproducere a culorilor și a ghidului de culori (în peste 1700 de nuanțe diferite) – cu nume omonim –, consultându-se cu designeri renumiți din mai multe domenii artistice, stabilește, la sfârșitul fiecărui an, pentru anul următor, o culoare/nuanță de culoare reprezentativă pentru sfera artistică și industriile conexe[1]. De cele mai multe ori, culoarea respectivă reprezintă o combinație între cel puțin alte două (nuanțe de) culori preexistente. De exemplu, pentru anul 2016, au fost alese două culori reprezentative: roz-cuarț (< engl. rose quartz) și bleu-seninătate (< engl. bleu serenity). Observăm că aceste culori sunt inedite inclusiv la nivelul denominației, numele lor fiind create prin analogii de tip metaforic sau metonimic: „roz precum cuarțul”, „bleu precum/care inspiră seninătate”.

Însă astfel de adjective cromatice compuse sunt create anual, iar majoritatea dintre ele pătrund în uzul vorbitorilor, unde ridică numeroase dileme în ceea ce privește acordul gramatical cu substantivul determinat. Care sunt normele actuale privind flexiunea unor astfel de cuvinte? Cum se realizează (sau nu) acordul gramatical al adjectivelor cromatice compuse cu numele pe care îl determină? Ca să conturăm un răspuns cât de cât pertinent, am aruncat întâi o privire în lucrările normative și de gramatică a limbii române actuale, însă acolo am întâlnit o sumedenie de explicații… contradictorii.

Adjectivele cromatice compuse în dicționarele și lucrările normative actuale

 Adjectivele cromatice compuse în Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române (DOOM), ediția a II-a (2005)

 În Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a, în capitolul 4.2. Scrierea cuvintelor compuse, la subpunctul alocat adjectivelor, acest tip de adjective sunt considerate drept compuse dintr-un „adjectiv invariabil (desemnând o culoare) + adverb (uneori provenit din participiu)  exprimând o nuanță [subl. aut.]: (bluză/bluze) galben-închis, roșu-deschis” (DOOM₂, LXV), pe când în paginile propriu-zise ale dicționarului, acestea apar înregistrate inclusiv ca adjective variabile: de exemplu,  albastru-deschis, albaștri-deschis, albaștrii-deschis, albastră-deschis, albastre-deschis (DOOM₂, 22) – cu semnul „*” (asterisc) în dreptul cuvintelor-titlu, care indică faptul că aceste elemente lexicale sunt nou introduse în DOOM2[1].

De asemenea, pentru alte adjective compuse, în a căror categorie putem include și o parte din adjectivele cromatice, DOOM2 mai are prevăzute câteva reguli:

1. „Se scriu într-un cuvânt adjectivele (mai ales din fondul vechi) sudate (unele reprezentând tipuri rare și învechite) din cuvinte care există independent, cu structura […] adjectiv + adjectiv (având flexiune numai la ultimul component) [subl. aut.]: rozalb” (DOOM2, LXIV);
2. „Se scriu cu cratimă adjectivele compuse nesudate cu structura […] adjectiv + adjectiv, având flexiune numai la ultimul component (*rău-platnic) […], la ambele componente – (globuri) *albe-argintii […], sau invariabile [subl. aut.]: (televizoare) *alb-negru. Dar v. mai sus rozalb” (DOOM2, LXV).

Observăm încă o dată, din indicațiile din DOOM₂, că, în general, compusele cromatice care ridică probleme sunt adjective neologice, recent pătrunse în limba română. Interesează, așadar, în privința acordului gramatical, acele adjective cromatice compuse dintr-un adjectiv invariabil (desemnând o culoare) și un adverb (uneori provenit din participiu)  exprimând o nuanță, asupra cărora dicționarul normativ de bază nu oferă prea multe lămuriri. Dimpotrivă, înseși înregistrările din dicționar mențin incertitudinea privind acordul:

• *alb-albastru, alb-albaștri, alb-albaștrii, alb-albastră, alb-albastre (p. 21, s.v. alb-albastru);
• *alb-argintiu, alb-argintie, alb-argintii (p. 21, s.v. alb-argintiu)

Această înregistrare contrazice regula de la punctul b. de mai sus.

• *albastru-azuriu, albaștri-azurii, albaștrii-azuriii, albastră-azurie, albastre-azurii (p. 22, s.v. albastru-azuriu) – cu flexiune la ambii termeni ai compusului, contrar primei reguli enunțate (vezi supra);
• *albastru-deschis, albaștri-deschis, albaștrii-deschis, albastră-deschis, albastre-deschis (p. 22, s.v. albastru-deschis) – Și în acest caz, flexiunea primului termen al compusului contrazice norma enunțată în primele pagini din DOOM₂;
• *alb-gălbui, alb-gălbuie, alb-gălbui (p. 22, s.v. alb-gălbui)

Acest compus cromatic pare că urmează prima regulă de la punctul b.: „Se scriu cu cratimă adjectivele compuse nesudate cu structura adjectiv + adjectiv, având flexiune numai la ultimul component”.

Compusele cromatice adjectivale în Gramatica limbii române (GALR 2005), I. Cuvântul

Situația acordului adjectivelor cromatice compuse cu substantivul determinat se menține la fel de neclară inclusiv în Gramatica limbii române, I. Cuvântul, ediția a III-a, unde se specifică inițial:

„Adjectivul invariabil este alcătuit dintr-un singur cuvânt simplu (gri), compus sudat (cumsecade) ori compus nesudat (verde-crud – subl. n.). […] După posibilitățile de atașare a flectivelor gramaticale la radical, adjectivele variabile se împart în două grupe:

• adjective care primesc flectivul la sfârșitul cuvântului, indiferent de modul lor de formare [subl. n.] (simple: bun, mare; derivate: frumușel, călduț sau compuse: alb-imaculată [subl. n.] , instructiv-educativă, româno-franceze);
• adjective care pot primi flectivele gramaticale (și) în interiorul cuvântului [subl. n.], adică la sfârșitul primului element care intră în compunere. E vorba de adjectivele compuse nesudate alcătuite / provenite din [adjectiv + adjectiv] sau [adjectiv + substantiv] [subl. n.]: Brazii verzi-întunecați se-ndesau unul în altul. (M. Cărtărescu, Travesti), Avea o rochie galbenă-chihlimbar. [subl. aut.]” (GALR, I, 144-145).

Iar „compusele din două adjective (exprimând combinații sau nuanțe de culori) sunt adesea invariabile [subl. n.]: rochie / rochii albastru-deschis, galben-pal, roșu-aprins, verde-crud, deși normală ar fi flexiunea primului termen [subl. n.], ultimul având mai curând comportament adverbial; la unele adjective compuse noi se preferă flexiunea ultimului termen, semn al unui mare grad de sudură între elementele compusului” (GALR, I, 145) – de exemplu: rochie alb-argintie cf. activitate instructiv-educativă, relații româno-franceze. Peste câteva pagini, se specifică însă:

 „Un număr de adjective relativ restrâns, dar în continuă creștere, nu cunoaște opozițiile de gen, număr și caz. Din clasa adjectivelor invariabile fac parte unele adjective simple (bleu, maro, otava) sau compuse (alb-vanilie, grena-lucios, roz-oranj) […]” (GBLR,I, 151).

Observăm că, nici în această lucrare, informațiile nu sunt suficient de clar formulate: acestea sunt invariabile în mare parte, cu toate că ar fi firească flexiunea primului element (a celui care denumește culoarea de bază), întrucât al doilea are rol adverbial. Sunt astfel reluate, mai amănunțit, informațiile din DOOM₂: acest tip de compuse adjectivale au formă fixă, indiferent de context, însă în paginile dicționarului sunt recomandate a fi utilizate cu primul element declinat (i.e. adjectivul care exprimă culoarea). Situția privind flexiunea adjectivelor compuse se opacizează însă din nou, câteva pagini înainte, unde se specifică:

„Adjectivele compuse [subl. aut.] din două adjective invariabile sunt, la rândul lor, invariabile totdeaun (avea o rochie roz-oranj). Cele care conțin cel puțin un adjectiv variabil pot fi invariabile sau variabile contextual [subl. n.]: Avea o rochie grena-închis(ă) / albastru-închis(ă) / albastră-închisă (sic!) [subl. n.]” (GALR, I, 153). Despre importanța contextului în stabilirea flexiunii acestor compuse adjectivale discută și Sergio (2010, 248-249).

 În schimb, precizarea faptului că gradul de sudură între elementele componente ale adjectivului compus poate influența modul în care se manifestă flexiunea constituie un posibil factor important în stabilirea unei reguli în acest sens, chiar dacă suficient de subiectiv. De altfel, în Cum scriem. Cum pronunțăm corect, Fulvia Ciobanu și Ligia Sfîrlea precizau:

„Se scriu cu liniuță de unire: […] adjectivele compuse mai noi, formate din două adjective întregi […], ai căror termeni își păstrează individualitatea semantică, deși uneori se comportă ca un cuvânt unic [subl. n.]: albastru-auriu (panglică albastră-aurie), roșu-închis (trandafir roșu-închis) […]” (Ciobanu, Sfîrlea, 1970: 47).

Totodată, în capitolul despre substantivele compuse, în GALR, I, 2005, se specifică faptul că astfel de cuvinte (cu structură analizabilă, la care participă cuvinte întregi) au anumite particularități flexionare ce decurg din pierderea totală sau parțială a autonomiei tuturor termenilor constitutivi sau doar a unora dintre aceștia [subl. n.] (GALR, I, 2005, 92). Compusele care ne interesează nu sunt sudate, iar ortografia lor se bazează pe despărțirea prin cratimă a elementelor.

Cât privește autonomia doar a unuia dintre componente, Adriana Stoichițoiu-Ichim menționează: „Compusele de tip adjectival [subl. aut.], proprii stilului științific și celui publicistic sunt construite prin […] subordonare [subl. aut.] între două adjective: alb-ivoriu, alb-argintiu, alb-lăptos, albastru-electric, roșu-fluorescent” (Stoichițoiu-Ichim 2001, 10).  Din păcate, lingvista nu menționează care este subordonatul și care este determinatul în cadrul acestor compuse. Reținem însă și de aici faptul că structurile care ne interesează sunt considerate, indiferent de tipul componentelor, compuse prin alăturare cu cratimă, grafie specifică, de altfel, compuselor între ai căror termeni există o relație de subordonare.

Situația adjectivelor cromatice compuse în Dicționar normativ al limbii române ortografic, ortopepic, morfologic și practic (DIN)

În DIN, Ioana Vintilă Rădulescu menționează:

„La adjectivele compuse care desemnează nuanțe sau combinații de culori [subl. aut.]  (albastru-deschis, galben-pal, roșu-aprins, verde-crud) este normală numai flexiunea primului termen [subl. n.], evitându-se [subl. aut.], în general, formele de feminin și de plural” (DIN, 46).

Recomandarea evitării formelor de feminin și de plural ale adjectivelor cromatice compuse, într-un dicționar normativ, este complet nefirească, întrucât, într-o limbă în care substantivele au categoria numărului și a genului, precum limba română, adjectivele, în mare parte, nu pot fi decât cuvinte variabile, cu flexiune dependentă de substantivele pe care le determină (întrucât repetă informația gramaticală asociată substantivului)[2]. În plus, numeroase astfel de adjective au ocurențe în contexte în care se subordonează unor substantive de gen feminin. De exemplu:

„[…] mai am cumva vreo bluză galben-muștar cu guler-lavalieră în dulap […]?” (Stylediary);

„Rochie roșie-vișinie gen Zara, cumpărată din Italia de la Oviesse.” (OLX)

„Asocieri cromatice foarte plăcute vizual sunt, de pildă, […] un dres oranj cu o fustă albastru cobalt […]” (Stylediary);

„față de masă [tip] rolă din hârtie albastru-deschis” (okazii.ro).

Totuși, acest dicționar încearcă să aducă oarecum o clarificare în situația dată, sugerând ca acordul să se marcheze doar la nivelul primului termen al compusului[3], astfel: copertă albastră-deschis; masă galbenă-pal; cercei roșii-aprins. Însă chiar și în paginile acestui dicționar, înregistrările contrazic uneori „regula” enunțată anterior:

• alb-argintiu, alb-argintie, alb-argintii (p. 53, s.v. alb-argintiu);
• albastru-azuriu, albastră-azurie, albaștri-azurii, albastre-azurii (p. 53, s.v. albastru-azuriu) (sic!);
• albastru-deschis, albastră-deschis, albaștri-deschis, albastre-deschis (p. 53, s.v. albastru-deschis)
• albastru-închis, albastră-închis, albaștri-închis, albastre-închis (p. 53, s.v. albastru-închis);
• alb-gălbui, alb-gălbuie, alb-gălbui (p. 53, s.v. alb-gălbui);
• alb-negru invar. (p. 54, s.v. alb-negru)

 Aceste înregistrări sunt consemnate cu aceleași forme ca în DOOM2 (vezi supra);

• galben-portocaliu, galben-portocalie, galben-portocalii (p. 335, s.v. galben-portocaliu)
• galben-verzui, galben-verzuie, galben-verzui (p. 335, s.v. galben-verzui)

Observăm, așadar, că nu întotdeauna „primul” termen al compusului este cel care cunoaște flexiunea.

În urma tuturor precizărilor din lucrările de specialitate consultate până acum, notăm ca puncte de plecare în studiul adjectivelor cromatice compuse următoarele chestiuni:

1. Ideea potrivit căreia orice cuvânt compus cromatic are un centru care transmite informația semantică și gramaticală de bază (i.e. adjectivul care desemnează culoarea), precum și un determinant cu rol adverbial (i.e. adesea un cuvânt provenit din participiu, care presupune o nuanță a culorii de bază desemnate prin adjectivul-centru al compusului sau aduce lămuriri cu privire la desemnarea culorii respective). Cu astfel de termeni vom opera de acum înainte, pentru a evita ambiguitatea generată de exprimarea de tipul „primul”/„al doilea” element al compusului.
2. Aceste adjective compuse sunt relativ neologice, iar nivelul de adaptare la limba română se poate observa în flexiunea unuia dintre cuvintele componente (de regulă, a centrului compusului, cel care desemnează culoarea în sine, cu condiția să aibă o formă variabilă).
3. Grafia cu cratimă între componente indică gradul de sudură între elemente, între centru și celălalt component. Prin urmare, acești termeni care creează compusul cromatic încă au tendința să își păstreze autonomia semantică, dar, în același timp, se pot comporta ca un cuvânt sudat. Considerăm că în funcție de gradul de unitate între elemente trebuie să se realizeze și acordul.
4. Precizarea din GALR 2005, I, cum că în context putem stabili mai degrabă posibilitatea de flexiune a acestor compuse (întărită și de oscilația lucrărilor gramaticale și normative de bază de a impune clar o regulă privind variabilitatea/invariabilitatea adjectivelor cromatice compuse) ne determină să acordăm o mai mare importanță uzului și ocurențelor în uz a acestor elemente lexicale.

Vedem așadar că, în privința flexiunii adjectivelor cromatice compuse, lucrările de gramatică și dicționarele normative românești actuale nu doar că nu converg întotdeauna înspre aceeași concluzie, dar sporesc incertitudinea.

De exemplu, în  DOOM₂, acestea sunt considerate drept compuse dintr-un adjectiv invariabil și un adverb exprimând o nuanță: (bluză/bluze) galben-închis/roșu-deschis, pe când în paginile propriu-zise ale dicționarului, acestea sunt înregistrate ca adjective variabile: cf.  albastru-deschis, albaștri-deschis, albaștrii-deschis, albastră-deschis, albastre-deschis; alb-gălbui, alb-gălbuie, alb-gălbui.

În GLR 2005, situația se menține  la fel de incertă,  specificându-se că de obicei aceste adjective sunt invariabile, deși se sugerează că normală ar fi flexiunea primului termen, dat fiind faptul că acesta este centrul adjectival al compusului, iar celălalt – adverbul, așadar termen invariabil. Pe de altă parte, în DIN este specificată regula potrivit căreia acordul adjectivelor compuse care desemnează nuanțe sau combinații de culori cu substantivul regent se realizează doar la nivelul primului termen: albastră-închis, albaștri-închis, albastre-închis; verzi-crud; galbenă-aprins, galbene-aprins, galbeni-aprins ș.a.

În plus, în nicio lucrare românească de specialitate nu se face  referire la flexiunea compuselor  adjectivale cromatice cu schema adjectiv + nume precum albastru-azur, verde-smarald,  galben-lămâie, roșu-sânge etc., care, în unele studii cu referire la  alte limbi romanice (în special spaniolă, franceză), sunt interpretate drept structuri cu apoziție, invariabile.

Rămâneți prin zonă: urmează noi articole în care încercăm să clarificăm problemele pe care le ridică acordul adjectivelor cromatice compuse, prin comparație cu situația din alte limbi romanice, dar ținând cont și de specificul limbii române.

[1] Deducem de aici că, anterior, încă de pe vremea cercetării pentru DOOM 1, în anii ʽ80, nu exista o preocupare foarte mare pentru compusele cromatice, din moment ce nu erau înregistrate nici în principalul dicționar normativ al limbii române. Acest aspect poate fi pus pe seama faptului că, acum aproximativ patru decenii, adjectivele cromatice nu cunoșteau o amploare atât de mare, întrucât nici industriile care se bazau pe studiul culorilor nu cunoșteau o dezvoltare prea rapidă.

[2] Cf. „Privit în ansamblu, adjectivul este o parte de vorbire flexibilă, care exprimă prin formele sale genul, numărul și cazul, preluate de la regent și manifestate prin acord. Paradigma adjectivului este mai bogată decât a substantivului” (GALR, 144).

[3] Precizarea cum că „este normală numai flexiunea primului termen [subl. n.]”  (DIN, 46) al compusului adjectival este echivocă, întrucât doar în baza unor criterii de natură gramaticală putem indica modul de realizare al acordului adjectivului cromatic compus cu regentul său. Or, conform  precizărilor din lucrările normative menționate anterior (DOOM 2, GALR), în astfel de cazuri, unul dintre termeni este adjectivul de bază – centru al compusului, iar celălalt are valoare adverbială, fiind un complement care indică nuanța, tipul de culoare (deschis, închis).

[1] Cf. http://www.cnet.ro/2008/07/06/ce-inseamna-pantone/.

Referințe bibliografice

Ciobanu, Fulvia, Sfîrlea, Ligia, Cum scriem. Cum pronunțăm corect, București, Editura Științifică, 1970.

Grigorovici, Radu,  Teoria Culorilor a lui Goethe, Curierul de fizică, 2005, decembrie, nr, 54, p. 3-7, disponibil online și la adresa: http://curieruldefizica.nipne.ro/docs/CdF_54.pdf, acccesată ultima oară în data de 13.06.2016

Stoichițoiu-Ichim, Adriana, Vocabularul limbii române actuale. Dinamică, influențe, creativitate, București, All, 2001.

SIGLE

DIN – Ioana Vintilă Rădulescu, Dicționar normativ al limbii române ortografic, ortoepic, morfologic și practic, București, Corint, 2009.

DOOM₂ – Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, București, Univers Enciclopedic, 2005.

GALR 2005 – Gramatica limbii române. I. Cuvântul, II. Enunțul,  tiraj nou, revizuit [după ediția 2005], București, Editura Academiei Române, 2008.

GBLR – Gramatica de bază a limbii române, București, Univers Enciclopedic Gold, 2010.

Acest material constituie un scurt fragment din comunicarea Dificultăți privind acordul adjectivelor cromatice compuse în limba română, susținută de autorii Literparc.ro (Emina Căpălnășan și Raluca Popescu) în cadrul CICCRE – Colocviul Internaţional Comunicare şi cultură în Romània europeană, ediția a V-a, din 24 iunie 2016, cu tema Imaginarul cultural și lingvistic în Romània europeană.

Comunicarea din care face parte fragmentul de mai sus (ca parte introductivă) a fost publicată în volumul Quaestiones Romanicae. Lucrările Colocviului Internațional Comunicare și cultură în Romània europeană (ediția a V-a/24-25 iunie 2016), Jate Press, Editura Universității de Vest din Timișoara, 2017, p. 200-229.

The post Acordul adjectivelor cromatice compuse din limba română: ce spun gramaticile actuale appeared first on Literparc.

Și acum să trecem la… ce contează: câștigătorii!

Fanii Literparc care au câștigat câte un DOOM și o pereche de ochelari pentru citit tip readers sunt:

• Poenaru Madalina, numărul 12 în concurs din rândul fanelor
• Ovidiu Florea, numărul 2 în concurs, din lista de fani, la masculin.

Felicitări! Să vă bucurați de premii și de gramatică în orice zi, pentru că gramatica e pretutindeni!  Acum și în bibliotecile voastre!

*Câștigătorii vor fi contactați în scurt timp în vederea stabilirii datelor necesare pentru întregul proces de acordare a premiilor.

Aceștia au fost aleși prin extragere electronică prin intermediul site-ului random.org, din lista de participanți, în număr total de 30 de persoane. Această listă cuprinde exclusiv participanții care au respectat întregul regulament al concursului.

Vă mulțumim tuturor și… grama′ fie cu voi!

The post Câștigătorii primului CONCURS Literparc – VEZI dacă ai câștigat! appeared first on Literparc.

Pe lângă rezultatele la acest quiz, Literparc îți oferă și un premiu. Așadar organizăm primul nostru concurs, în cadrul căruia punem la bătaie două premii: câte o pereche de ochelari tip readers (una unisex și o alta pentru femei, cu ramă tip „ochi de pisică”) și câte un DOOM – Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ca să îți fie alături în orice dilemă privind uzul limbii române și pentru răspunsuri la întrebări precum ”Cum e corect?”, „Cum se scrie?”, „Cum se pronunță?” ș.a.

Tot ce trebuie să faci e:

• să răspunzi la întrebările de gramatică din quizul de mai jos
• să ne comunici printr-un comentariu – aici sau pe pagina de facebook -, rezultatul tău în urma quizului.
  *Dacă alegi să comentezi pe blog, în cadrul căsuței de comentarii de mai jos, te rugăm să fii atent(ă) la completarea adresei de e-mail, pentru a ne lăsa la dispoziție o adresă de e-mail corectă, ca să te putem înștiința în cazul în care ai câștigat.
• să dai like paginii noastre de facebook Literparc și să distribui mai departe (să dai share) această postare de pe blog despre concurs sau să distribui postarea aferentă de pe pagina noastră de facebook, Literparc.

Concursul se va desfășura în perioada 21.05-10.06.2017. În data de 12 iunie 2017 vom anunța cei doi câștigători aici și pe pagina de facebook Literparc. Câștigătorii vor fi selectați în baza rezultatelor de selecție de pe pagina random.org. Vor fi luați în considerare deopotrivă atât participanții la concurs de pe blogul Literparc (cei care au comentat la această postare, în cadrul căsuței de comentarii de mai jos), cât și cei care au concurat pe pagina de facebook Literparc. Aceeași persoană poate concura atât pe facebook, cât și aici, însă va fi înregistrată ca unic concurent în privința rezultatelor.

Mulțumim și mult succes!  

Rezultatele tale:

Între 90% și 100%

Gramatica ta de bază este foarte bună. DOOM2 și gramaticile limbii române îți sunt cele mai bune prietene. Și întotdeauna ești bun(ă) să le explici și celorlalți problemele de… gramatică.

Între 70% și 90%

Mai ai de lucru cu gramatica. Te sfătuim să răsfoiești articolele online din Literparc, ca să pricepi mai bine unde și de ce ai greșit. Ia și un DOOM2 alături, dar și o carte bună de gramatică. Suntem aici pentru orice lămuriri.

Între 50% și 70%

Nu ești tipul de persoană pentru care  să conteze prea mult care plural e corect sau dacă e corect „pe care” sau nu într-un anumit enunț. Important e să te faci înțeles/înțeleasă. Însă sunt situații când, vei vedea, că într-adevăr gramatica poate face diferența. Ca să te ajutăm, Literparc e alături și de tine cu sfaturi! Căci nimeni nu s-a născut complet învățat.

Sub 50%

Ești cam departe de exprimarea corectă. Mai ai mult de lucru ca să înțelegi cu câți „i” se scrie un cuvânt, care e forma corectă a unui anumit verb sau că există și alte tipuri de acord decât cel între subiect și predicat. Dar nu-i nimic, toate se învață! Și Literparc îți vine cu drag și ție în ajutor!

The post CONCURS: Câștigă o pereche de ochelari pentru citit și un DOOM2! Răspunde la quizul Literparc! appeared first on Literparc.

„Grupul de litere ii reflectă, în multe cazuri, numai o gramatică pe hârtie, adică o gramatică scrisă. De aceea am considerat acest grup de litere, o literă compusă cu funcție gramaticală [subl. aut.].” (Flora Șuteu, Dificultățile ortografiei limbii române)

Am crescut cu o parte din desenele lor animate, cu personaje care au scris istorie, am învățat și engleza minimală datorită lor, căci era o vreme când desenele lor nu era dublate. Da, Cartoon Network m-a ajutat să mă dezvolt, copil fiind. Dar s-a oprit, se pare, într-un punct, inclusiv pentru copiii de azi. Încă o dezamăgire: am descoperit că, pe unul din bannerele de pe site-ul lor, stă scris, greșit, un mesaj-îndemn. Acesta:

Sursă foto: cartoonnetwork.ro

N-aș fi chițibușară, dacă această „chestie” n-ar implica o greșeală gramaticală de bază, pe care învață să o evite niște copii de clase primare – echivalentă, ca importanță, să spunem, cu tabla înmulțirii din matematică. De ce dăunează această greșeală pe site-ul lor? Dincolo de faptul că, în mare parte, vizitatorii site-ului reprezintă copii în formare, care pot deveni ușor confuzi (în cel mai bun caz, în care știu cum se scrie corect) sau pot crede că așa e corect și vor reține greșeala ca pe forma literară, mi se pare că și spațierea aceea dintre litere, foarte îngrămădite, stresează ochiul. În plus, mulți părinți care își lasă copiii să urmărească astfel de site-uri – că, deh, e cu desene animate și sunt educative, chipurile – și care nu au o cultură lingvistică dezvoltată, vor crede că așa e corect și așa trebuie să scrie și copilul. Dar, complet greșit, ca și scrierea mesajului!

Fi parte sau fii parte?

După cum am mai spus, enunțul din bannerul de mai sus constituie un îndemn, prin urmare verbul a fi (verb neregulat) are modul imperativ, forma afirmativă. Or, la imperativ, persoana a II-a, singular, avem un -i final, marcă gramaticală a persoanei și a numărului, dar și un prim i din rădăcina verbului de conjugat (a fi).
Scriam mai demult în  Zece greșeli gramaticale frecvente:

La forma afirmativă, se scrie cu -ii, primul i fiind din rădăcina verbului (a fi), iar al doilea se atașează în urma conjugării verbului, indicând persoana a II-a și numărul singular.

Și ofeream explicația concludentă a Florei Șuteu:

„Imperativul negativ se formează însă cu infinitivul verbului și deci forma este nu fi. Valoarea lui -ii la forma pozitivă de imperativ este însă /i/ ca și la forma negativă, astfel că greșeala de scriere nu se poate evita decât prin învățarea regulii de formare a imperativului pozitiv sg. cu -ii  (ca la conj. prez. 2) și a celui negativ cu infinitivul: (a) fi.” (Flora Șuteu, op. cit., p. 150)

Numai la forma negativă de imperativ scriem, așadar, verbul fi cu un singur i: NU FI PARTE! și nu *NU FII PARTE!

Prin urmare, în exemplul nostru, forma corectă a verbului este numai: FII PARTE! Adică, sub nicio formă, NU va fi vreodată corect *FI PARTE!

Oricât de mult s-ar schimba formele unor cuvinte ori pluralele unor substantive, gramatica verbului, „scheletul” limbii, va rămâne mereu la fel! Astfel, regula de mai sus este de reținut pentru totdeauna. Ca și tabla înmulțirii.

Surse bibliografice:

Flora Șuteu, Dificultățile ortografiei limbii române, București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1986, p. 144-155.

The post Cartoon Network și gramatica appeared first on Literparc.