Liviu Chifane

Cronică de cenaclu – Între realismul cazon și culorile Brăilei de altădată

noreply@blogger.com (Liviu Chifane) — Fri, 07 Apr 2023 04:14:00 +0000

Vineri, 24 martie 2023, cenaclul „Alter Ego” s-a reunit cu scopul de a trece prin lupa critică creațiile domnului Ion Măgeanu, militar de profesie (general), care a găsit în literatură teritoriul fertil pentru a împăca două dintre temele care îl pasionează, armata/războiul și istoria Brăilei, aspect evidențiat prin textele transmise și supuse atenției: „Strada Regală”, „La Brăila-n port...”, „Noi suntem plutonul, Gâscă! Amintirile unui veteran”, „Ultimul erou de război. I – Muntele de piatră”, „Ultimul erou de război. II – Izbăvirea”, „Marșul damnaților”, „Inspecția – pamflet cazon”.

ULTIMUL EROU DE RĂZBOI

I - MUNTELE DE PIATRĂ

(fragment)

Noaptea cu lună plină, de sfârșit de aprilie sau mai degrabă de început de mai, nu-mi amintesc precis, ne cuprinsese sub cupola de întuneric presărată cu puzderia de stele. Vedeam valea din față ca-n palmă, de parcă priveam o pânză pictată în alb-negru, hașurată în cenușiu. Pata mai intunecată, asemenea unei pamblici aruncate neglijent pe pământ, marca firul văii. O dâră de întuneric formată din arbuști ascundea privirilor pârâul dat de gol, ici și colo, de sclipirile apei mângâiate de razele lunii. Brusc, m-au ajuns din urmă amintiri din vremea când mă plimbam pe cheiul Dunării cu Oana și în memorie mi-a revenit căldura palmei ei. Părea atât de real, încât nu realizam că, de fapt, strângeam în mână patul armei. Ordinul răstit, abia șoptit, al sergentului Miu, m-a trezit la realitate: ,,Culcat, soldat!” Am întrezărit umbrele din jur târându-se spre aliniamentul ordonat și trezit din visare, m-am trântit la pământ, speriat de pericolul la care m-am expus, căci din tărâmul nimănui, prin întuneric, ne pândeau ochi și puști gata să scuipe gloanțe către tot ce mișca în această parte a muntelui.

Dincolo de vale, privirile se opreau pe un perete întunecat, ascuns luminii palide a lunii atârnate deasupra sa ca un ochi de ciclop. Părea un zid care ne despărțea de restul lumii și care își revărsa umbra prelungă, lăsând impresia că se va prăbuși peste coasta domoală luată în stăpânire de noi. O coastă care cobora spre pârâu în pinteni despărțiți de viroage adânci, săpate în sute de ani de apa scursă în pârâul din vale . Fiecare pinten era o insulă în oceanul pământiu al pajiștei presărate cu pâlcuri de pădure, cu arbuști, tufișuri și boscheți izolați, greu, dacă nu imposibil de ajuns de pe unul pe altul din cauza pereților abrupți ai râpelor.

Deși se declară un începător în arta scrisului, Ion Măgeanu dovedește reale abilități de prozator, construind o narațiune fluentă, corectă epic, o proză masculină, obiectivă, cu personaje bine conturate, cu o intrare corectă în ficțiune, ceea ce îl face un autor interesant, care ar putea oferi texte valoroase în efortul de realizare a „romanului” Brăilei, atât de necesar în conturarea imaginii literare și istorice a orașului (Viorel Coman).

Se remarcă, printre altele, pedanteria cazonă, dar și veridicitatea descrierilor Brăilei de altădată, ca și cum cititorul ar fi luat de mână de autor și plimbat pe străzile orașului (Adrian Victor Vank). Evocarea scenelor de război amintesc de paginile memorabile din „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” a lui Camil Petrescu prin capacitatea de a reda experiența traumatizantă a frontului printr-o fructuoasă artă a detaliului. De asemenea, prezentarea Brăilei are valoare de document, dovedind o excelentă cunoaștere a locurilor, la care se adaugă acuratețea exprimării, dublată de curgerea frumoasă și amplă a frazei (Liliana Toma).

Textele prezentate sunt foarte bine scrise din punct de vedere literar, trădând, în ciuda modestiei autorului, o mână formată, fără ezitări, o îmbinare reușită a datelor din memorie cu cele obținute prin fabulație, reușind să ilustreze cu succes cele două teme predilecte, mai ales viața militară și războiul, anumite pasaje amintind de volumul „Moș Teacă” de Anton Bacalbașa (Valentin Popa). Proza lui Ion Măgeanu pare să se înscrie în rigorile clasice ale realismului, cu un stil destul de bine conturat, deja cu anumite amprente personale, în care se observă narațiunea așezată, descrierile veridice, care creează o atmosferă penetrantă, dialogurile bine înglobate în acțiune, jocul autentic al vocilor narative - ingrediente valoroase pe care autorul le are la îndemână pentru a realiza producții literare de calitate (Liviu Chifane).

Următoarea întâlnire va avea loc vineri, 7.04.2023, când va citi Vergil Matei.

Liviu Chifane

Cronică de cenaclu – Voluptatea tratamentului metaforic fabulatoriu

noreply@blogger.com (Liviu Chifane) — Mon, 20 Mar 2023 07:00:00 +0000

Vineri, 10 martie 2023, membrii cenaclului „Alter Ego” s-au reunit în sala „Panait Istrati” a Bibliotecii Județene pentru a-și apleca atenția asupra textelor scriitoarei Liliana Toma, autoare a volumelor „Podul cu oglinzi” (Editura PIM, 2020), „Spre Nord, prin Sud...” (Editura Detectiv literar, 2022) și „Elitre” (Editura Leviathan, 2022), la care se adaugă cartea de aforisme intitulată „Secretele lui Polichinelle” (Editura Vatra veche, 2019). Textele propuse pentru „disecție” au fost selectate din volumul „Spre Nord, prin Sud...”, subintitulat „file dintr-un altfel de jurnal”. Titlurile acestora ilustrează diverse tematici, dispoziții sufletești și organizări stilistice: „Dorul”, „Scrisoare de pe marginea unui fir de iarbă”, „Țărmuri iluzorii”, „Spre Nord, prin Sud”, „Ferestre în palmă”, „Jurnal de colț”, „Gânduri”, „Înfrunziri”, „Rătăciți în cuvinte”, „Drumuri”, „Cu puncte și virgule”, „Timp destrămat”, „Incolor”, „Cântec de-nfrunzit iubiri”, „Vinovată”.

DORUL

NU-MI încape dorul în statui, că l-aș dura în piatră și l-aș priveghea cu ochii Maicii Domnului, să fie curat și blând și tânăr fecior, să plângă-n lacrimile ploii, să ude toți scaieții văii, să râdă soarelui, rugului. Scară de mătase i-aș face, până dincolo de cer, s-aprindă focul lui prier și oglindă fermecată i-aș anina la poartă, să-și scuture-n vânt pletele, mândrele. I-aș cumpăra strai de sărbătoare, cu pană-n pălărie, mândrețea fetelor să fie și i-aș coase opinci să spintece apele și să ridice colb în urma lui...De șapte ori șapte i-aș înnoda, în noapte, șoapte de leac, roșu mac de semănat i-aș desena pe buze și l-aș aștepta în prag, să-mi zică de drag...și i-aș cânta din fluier fermecat, să dănțuiască-n zori și lacul zânelor l-aș fereca, să nu poată intra, numai mie semn să-mi dea...cu iarba-fiarelor aș descuia lacăte grele, cu care-l țin legat iele și odolean în păr mi-aș pune și floare de busuioc, să-l țin de mijloc...pe înserat, i-aș ninge povești cu taine îmbrăcate-n umbra visului și cu făclii i-aș lumina drumul pe care-mi umblă nebune gânduri, aleanuri și lujer de mirt i-aș pune străjer la poarta cuvântului , să vestească vântului că zgripțuroi fac cunună de spânz și drăgaice se-adună-n drum și descântă de scrum...

Nu-mi încape dorul în statui și l-am lăsat hai-hui, de capul lui, să calce vămi știute, neștiute, la mine să nu se uite, ca să mor de dorul lui, dor de dorul dorului...

SPRE NORD, PRIN SUD

POEMELE de azi nu se mai scriu în soare și în stânci. Au înțepenit în sferturi de cuvânt, au ieșit din decorul imaginat cu albastrul ochilor-vis și au săpat mormânt de tăceri. Cuvintele din poeme rotesc neputinți și storc adevăruri în a căror sevă curg lacrimi negre. A fum și a ars miros cerurile lor. De jale se așază candele deasupra făpturii de umbră, în timp ce amurgul, singuratic, picotește. Cărările, ce se împleteau în surâsul gurii, azi sunt năpădite de cezuri minimaliste. Prin lirismul lor desuet, lenevesc metafore desfrunzite de mirosul de dor sălbatic și fac poteci strâmbe printre vocale și consoane, fluierând în vântul dezamăgirilor. Vocabule stau captive între alfa și omega și tac în alămuri reci și-n pietre uitate de vremuri...

Cândva, se scriau, citeț, pe cantul degetelor, pagini nemuritoare de iubiri clandestine și cuvântului, alintat în dulce rodire-rostire, îi îmboboceau așteptările și-i roșeau gingășiile dintre blancuri. Poetul-trubadur, înamorat de vise, ascundea în arcușul cuvintelor luciri de stele, peste care așeza fecioare despletite, păzite de vulturii lui Zeus...

Azi, poemul e rece și rebel, născut din caligrafii ieftine...ruginit și frivol, vinovat de dulce-amarul abstractului...L-a obosit lumina înălțimilor și s-au desprins de trunchi frunzele de laur...Un oracol căzut în genunchi i-a îndoit acul busolei, arătând mereu fantomele care și-au pierdut dreptul la cuvânt...Spre care nord, prin care sud mă scriu acum, când Roza-Vânturilor a oprit timpul care a născicit cuvântul...?

Liliana Toma este o prozatoare extrem de interesantă, cu o proză feminină ce emană joc, lirism, o subiectivitate exacerbată și o panoplie de măști pe care le folosește în funcție de context. Are plăcerea unui tratament fabulatoriu presărat cu explozii de lirism, adevărate gheizere, artificii, explozii florale realizate cu o voluptate teribilă. În straturile de adâncime se simte foarte multă literatură asimilată, numeroase parabole cu filoane autentice. Metafora este un instrument căruia i se dedică pasional, cu o adevărată demonie interioară, o formă prin care se echilibrează artistic, tribut al unei concepții despre literatură în spatele căreia se întrezărește ceva care duce într-un nucleu epic consistent. Limbajul, adesea aluvionar, are o structură sintactică labirintică realizată prin metafore originale, demonstrând disponibilități literare deosebite, variind de la bemoli întunecați la structuri serafice, de la proză masculină la feminismul lepidopteric (Viorel Coman). Textele prezentate în cenaclu au un aer adolescentin, iar tematica abordată și recuzita țin de un gust tradițional al literaturii. Autoarea propune permanent o călătorie în timp, în copilărie, creând o atmosferă de loc îmbătrânit, pe care o exploatează prin secvențe cu iz sociologic (Valentin Popa). Liliana Toma îți facilitează călătoria într-o țară de gânduri îmbrăcate într-un lirism pictural, cu nuanțe și imagini diverse, încărcate de nostalgie. Scrierile sale sunt calofile, dulcege, plăcute la atingere, părând să aibă un scop terapeutic (Ana Sofian). Adevărate fresce literare expresive, realizate în tușe nostalgic-feerice, creațiile în discuție cultivă o sensibilitate romantică și un sentimentalism liric, scrierea devenind cadru pentru conceperea altor lumi care să nuanțeze traiul în cea reală. Liliana Toma pictează în cuvinte care se unesc într-un vortex al emoțiilor, pentru a trata de fapt teme grave, amplificând partiturile emoționale izvorâte din trecerea timpului și existența perisabilă, confruntarea cu moartea celor apropiați, invadarea memoriei de trecut (Adriana Bănică Petre). Poate fi întrezărită și o latură existențialistă în aceste monologuri pline de lirism fabulativ și muzicalitate, lunecând subtil spre subiectivism și cultul revelării individualiste (Ana Maria Dan). Dincolo de exacerbarea metaforei și a înfloriturilor lexicale, există o bogăție semantică autentică, fiecare frază ascunzând câte un nucleu filozofic bine edificat. Se simte, de asemenea, o savoare a poveștilor fixate într-o temporalitate romantică, adesea cu tentă barocă și gotică, în care autoarea își găsește confortul creator. În plus, este de remarcat controlul perfect al limbajului și al tehnicilor creative, aspecte ce demonstrează o disponibilitate artistică deosebită (Liviu Chifane).

Prezența Adrianei Bănică Petre, coordonatoarea clubului de carte „Serendipity”, care își desfășoară activitatea lunar în sala „Avantgarde” a Teatrului „Maria Filotti”, a prilejuit o discuție despre activitatea acestuia. Printre altele, a fost dezvăluită tema lunii martie, evoluția de la copilărie la maturitate, ilustrată prin romanul „Femeia cu Părul Roșu” de Orhan Pamuk, carte ce va fi discutată în data de 27 martie, începând cu ora 18.00.

A urmat o discuție despre literatura de consum și locul acesteia în peisajul literar românesc contemporan, dirijată prin definiții și lămuriri terminologice de criticul literar Viorel Coman.

Scriitorul Virgil Andronescu a anunțat publicarea volumului de proză „În umbra Dunării”, care va fi lansat în data de 25 martie la Roșiorii de Vede în cadrul Colocviilor revistei „Teleormanul cultural”.

La final, Ana Sofian ne-a descrețit frunțile încordate de atâta analiză literară și discuții cu poemul jucăuș „Sufletul”.

Următoarea întâlnire va avea loc vineri, 24 martie 2023, când vom supune „disecției” textele domnului Ion Măgeanu.

Liviu Chifane

Cronică de cenaclu – Diversitatea formelor poetice cu fond

noreply@blogger.com (Liviu Chifane) — Thu, 16 Feb 2023 16:17:00 +0000

Vineri, 10 februarie 2023, cenaclul „Alter Ego” a fost terenul unor discuții intense pe marginea valoroaselor texte poetice ale Anei Sofian (Camelia Chirchiboi). Aceasta este cadru didactic foarte dedicat meseriei sale și autoarea unui volum de poezie intitulat „Imperfect solubil” (Editura Pim, Iași, 2018).

Textele prezentate de Ana Sofian au demonstrat autenticitatea talentului poetic, autoarea abordând forme lirice diverse care aparțin atât stilului tradițional cât și celui modern, aplecându-se, de asemenea, și asupra poeziei destinate copiilor, mai mici sau mai mari („Înștiințare”, „Amănunt”, „Nu știu de-s fulg ori viață cu scânteie”, „Sintagmă”; „nociv”, „biografie cu siberii, lunetă și ucigaș plătit”, „grenadă”, „complicitate”, „feroviar”, „frivolitate”, „azilul de semne 11”, „azilul de semne 37”, „azilul de semne 33”; „Așteptarea”, „Întrebări”, „Nedumerire”, „Necazul”):

Nu știu de-s fulg ori viață cu scânteie…

În ochiul meu se mistuie zăpadă
O iarnă ca-n poveste mă cuprinde,
Sub iriși stă ascuns tăiș de spadă
Și-n alb - tărâm de gheață se întinde.

De vreau să strig, mi-e teamă de furtună,
De vreau să plec, îmi obosește pasul,
Din frigul serii mă prefac arvună
Pentru un vânt ce-mi întețește glasul.

Am vrut să pier sub cer de fierăstraie
Tocată-ntr-un decembre plin de stele,
M-aș fi pierdut prin negre măruntaie -
Un biet soldat rănit între atele…

Dar am rămas o simplă mărturie
O moarte simplă într-o lume vie.

frivolitate

un fluture se dezbracă de moarte
mătasea curge

dimineaţă cu zăpezi
pe calea ferată linişte
doi muguri se dezgolesc de iarnă

nimic devorator
doar o jumătate de om caută în mine
cealaltă jumătate

acasă pustiu
sunt plecată de prea multă vreme

scurt metraj în lucru

Nedumerire

stau așa și mă gândesc
ce-i un suflet omenesc
e un abur ce se lasă
pe covoarele din casă?

ori e roua de pe flori
sau steluțele sub nori?
vioreaua dimineții
aerul curat al vieții?

nu știu. încă n-am găsit
sunt tristuță. ați ghicit
tot aștept pe Dumnezeu
să-mi explice...apoi eu

îmi voi pune suflețel
pe-o parte de bilețel
să-i dau drumul sus...să zboare
pân' se va lovi de soare

cioburi de lumini curate
se se-așternă ici, pe carte

Ana Sofian scrie o poezie atent construită, profundă, tulburătoare prin reflecțiile pe care le provoacă în mintea cititorului, realizând tablouri sufletești asupra cărora se revarsă cotidianul răvășitor. Diversitatea formală și tematică dovedește stăpânirea artei poetice, iar limbajul metaforic, ermetic pe alocuri, creează expresivitate și sensibilitate lirică la cote înalte (Liviu Chifane). Se remarcă registrul barbian, solicitant, dar și ofertant, prin care se conturează o estetică a imediatului, obiectuală, construind puzzle-uri lirice cu un efect deosebit (Liliana Toma). Poemele autoarei sunt provocatoare, țin atenția trează și impresionează prin asocieri neuzuale de cuvinte. Aceasta reușeșete să provoace prin noutate, demonstrând abilitate poetică atât în stilul tradițional, cât și în cel modern. Un plus este poezia eliptică, prin care se reușește punerea în contrabalans a unor cuvinte care se ciocnesc și produc scântei (Valentin Popa). Se observă, într-o anumită măsură, un conflict între factorul activ și cel pasiv, vocea lirică simțind adesea că pierde controlul asupra propriului destin (Iulian Mitof). Ana Sofian creează tablouri și secvențe lirice remarcabile, care se succed precum slide-urile unei prezentări, îndemnând cititorul la introspecție, obligându-l aproape să caute poezia din sine (Dragoș F. Voicu – opinie de cititor). Poezia acesteia pare născută din durere, singurătate, dar și acceptare. Un motiv literar frecvent este „trenul”. Ideea de duritate e asociată unui acut simț al realității (Gabriela Petre).

Pe parcursul discuțiilor ni s-a alăturat și criticul literar Viorel Coman, care a inițiat o dezbatere ad-hoc pe tema apetitului elevilor/tinerilor pentru lectură și a cauzelor interesului scăzut pentru carte.

Liviu Chifane a citit un capitol din romanul „Manuscrisul misterios”, al treilea volum al seriei „Eroi din întâmplare”, care va apărea în curând la Editura Datagroup, Timișoara, și va fi lansat la târgul de carte „Bookfest Timișoara”, care va avea loc în perioada 30 martie-2 aprilie 2023.

Lectura de proză a fost continuată de Adrian Victor Vank, care a „dezvăluit” o secvență din romanul „Fragmentarium”, carte finalizată, dar revizuită constant de autor, a cărei publicare urmează să aibă loc după apariția romanului „Aurora”, care se află în pregătire la Editura Creator.

Următoarea întâlnire va avea loc vineri, 10 martie 2023, când va citi prozatoarea Liliana Toma.

Liviu Chifane

Cronică de cenaclu – Instantanee „chirurgical”-realiste

noreply@blogger.com (Liviu Chifane) — Sun, 05 Feb 2023 15:24:00 +0000

Vineri, 27 ianuarie, membrii cenaclului „Alter Ego” s-au întrunit în sala „Fănuș Neagu” a Bibliotecii Județene „Panait Istrati” Brăila pentru a-și apleca atenția asupra textelor lui Dragoș F. Voicu. Chirurg de profesie, acesta este autorul a trei volume de tablete intitulate „Dr. Blue” și publicate în regim propriu.

Textele propuse pentru discuție au inclus atât proză („Consolare”, „Spre dimineață”, „Grătarul”, „Profesorul”) cât și poezie („Mi-e dor de tine”, „Te iubesc, viață!”, „Unde ești”, „Haiku”, „Zen”, „Octombrie”, „E toamnă”).

Visul trece treptat de la plăsmuire, la realitate. Timpul se scurge dinspre nicicând, către dimineață. Dacă alarma telefonului nu a sunat încă, e doar pentru că am programat-o, ca de obicei, la 6.30. Afară, lumina zvâcnește printre ultimele umbre ale nopții, spre răsărit.

Sunt aproape treaz și, totuși, trupul mi-e moale, inert, cerșind încă un strop de trandăvie, în așternutul cald.

Neuronii mai harnici au început deja încărcarea sistemului de operare, în memoria de lucru, iar aplicațiile încep să ruleze.

Copilul la școală... La spital, trebuie să ajung până la 7.45, pentru că mă așteaptă cel cu controlul, și cel cu concediul, și cel cu internarea, mamăăă!, ăla cu icterul, și cel cu reintervenția, tot săptămâna asta trebuie s-o fac?, și cel cu problema aceea. Ah, colegul ăla mă rugase ceva, ah, da...dar parcă îi semnasem hârtia...? Da, da, am semnat-o. Am infirmieră azi la Septic? Dar pansamentele cine le face? Asistentele aveau ceva să-mi spună, mici-multe nemulțumiri, s-au organizat, au pus și pe hârtie totul, emisarele vor fi la ușă. O cafea călduță mi-o face și mie cineva, la prima oră? Dar amărâtul ăla cu 'enșpe tuburi de dren, din Reanimare? Ieri dimineață, îl lăsasem fără sondă nazogastrică. O mai fi vărsat? O mai fi dat vreo bășină? Ar fi cazul, după atâtea zile...Nuuu, e bine, altfel mă sunau fetele de gardă, de acolo. De la direcția spitalului, urma să îmi vină o mapă la semnat. Trebuie să o rezolv, înainte de a intra în sală. Daaa, o rezolv, bine că nu am mult de operat și că e abia luni. Ei, luni? Nu e ședință la Colegiul Medicilor!? E marți, offf...E ziua aia, când programul operator e încărcat maximal...Mai lăsați-le dracului și pe miercuri-joi! Ați uitat că azi sunt trei ceasuri rele? Absolut toate sunt urgențe? Imi pare rău, dar chiar trebuie să intru primul azi, la sala 1. Oare care anestezist colaborează azi cu mine? Știu, da, e ok, normal, fiecare chirurg își are anesteziștii pe care îi merită, ei toți mă merită pe mine, ha! Să nu uit să o sun pe mama, când ies din sală! Aseară, nu se simțea prea bine... („Spre dimineață”)

E TOAMNĂ

e-o toamnă ciudată

și timpu-i târziu

și luna e roată

și drumul nu-l știu

aș pleca nu știu unde

dar totu-i pustiu

și noaptea m-ascunde

sub un cer cenușiu

mai bine-aș rămâne

lângă inima ta

cu șoaptele zâne

să mă poți alinta

e o toamnă ciudată

legănând amintire

iar viața mea-i toată

doar dor și iubire

Proza lui Dragoș F. Voicu are un caracter simplist, spontan (Iulian Mitof), cu aspect de instantanee realiste, scurte reprezentări ale realității, cu subiecte preponderente din lumea medicală, care îi permit autorului să mediteze asupra unor teme cu o mai mare profunzime artistică (Liviu Chifane). Unele fragmente, mai elaborate (precum „Grătarul”), surprind cu ingeniozitate anumite fapte marcante ce favorizează exprimarea tranșantă a unor adevăruri, precum condiția defavoritzată a femeii. Stilul este contemporan, cinematografic (Adriana Bănică Petre) iar unul dintre punctele forte este spiritul umorului (Camelia Cornelia Budan), uneori agresiv, folosindu-se de propoziții scurte „ca niște gloanțe” pentru a arunca personajele în derizoriu (Adrian Victor Vank). Se remarcă tehnica jurnalului (Liliana Toma), capacitatea de a crea personaje „în carne și oase” (ne bântuie încă și acum personajul Angelina din „Consolare”), în detrimentul ficțiunii, dinamismul, autoironia, apăsarea (poate prea tare a) pedalei realului (Luminița Dascălu). Dragoș F. Voicu are darul de a capta atenția prin felul său bonom de a fi, în contrast cu personajele sale, unele cu trăsături de caracter ciudate, care le fac să iasă în evidență printre cei în mijlocul cărora trăiesc (Ion Măgeanu). În altă ordine de idei, scriitura lui Dragoș F. Voicu dă, în general, impresia de schematism și lipsă a rigurozității, textul fiind încărcat uneori de stereotipuri și clișee. Se simte nevoia de „croșetare”, de aprofundare și finisare, de stilizare a numeroaselor subiecte de care pare să nu ducă lipsă niciodată (Liviu Chifane, Valentin Popa, Adriana Bănică Petre, Virgil Andronescu).

Spre deosebire de proză, poeziile lui Dragoș F. Voicu sunt, mai degrabă, încercări lirice cu tonalitate de versuri pentru balade folk sau însemnări minimaliste în care se întrezăresc, totuși, fine rezonanțe poetice.

Poeta Veronica Teodoru a analizat critic poeziile intitulate „Haiku”, sugerând că sunt mai degrabă tristihuri, prezentându-ne în contrast principiile și regulile autentice ale acestui gen de poezie. În prelungirea discuției, ne-a lecturat o creație extrasă din propriul volum de haiku și alte două poezii: „Sonet” și „Feng shui”.

Au citit, de asemenea: Iulian Mitof – poemul [Ochii tăi două castane coapte]; Toni Marțian – o epigramă dedicată lui Dragoș F. Voicu; Virgil Andronescu – un fragment din volumul „Foaie de observație – jurnalul unei conștiințe”, Editura PIM, Iași, 2012.

La inițiativa Cameliei Cornelia Budan, am discutat despre tehnicile de construcție a personajului, fiecare autor de proză prezent dezvăluind propriile „secrete” și moduri de abordare. În final, apropiata lansare a romanului „Theodoros” de Mircea Cărtărescu la Brăila a declanșat o scurtă discuție despre scriitor și opera sa.

Următoarea întâlnire va avea loc vineri, 10 februarie, între orele 16.00 și 19.00.

Liviu Chifane

Cronică de cenaclu – „Parastas cu punctuație”: poezie, cugetare, simțire

noreply@blogger.com (Liviu Chifane) — Fri, 27 Jan 2023 03:55:00 +0000

Vineri, 13 ianuarie, a fost zi cu noroc și poezie pentru membrii cenaclului „Alter Ego”, care s-au reunit în sala „Fănuș Neagu” a Bibliotecii Județene „Panait Istrati” Brăila, pentru a sărbători începutul noului an.

Poeta Luminița Dascălu, membră a Uniunii Scriitorilor din România, este autoarea mai multor volume valoroase de poezie, printre care enumerăm „Rime fragile” (Univers Enciclopedic, 1997), „Condominium” (Brumar, 2008), „Ținutul fratelui mai mare” (Charmides, 2013) și „fiara. nevisătorul. trei” (Cartea Românească, 2018). Textele prezentate în cenaclu sunt inedite, ilustrând continuele căutări poetice ale unui om care trăiește între și în cuvinte, nu numai prin natura profesiei, ci și prin vocația artistică. Titlurile textelor sunt ilustrative pentru acest demers: „Parastas cu punctuație”, „Ca o carte ce-și schimbă autorul”, „la fiecare aniversare pleacă unul”, „visul al treilea din timpul corona”, „la locomotive rebelle”, „Poemul nescris”, „Soția lui Loth” etc.

Parastas cu punctuație

Cred că e un fel de parastas,

Unul mic,

Cel mai mic,

Doar două persoane:

Eu și cu moarta.

Fără neamuri și fără popă.

Ea le ține locul crezând că încă e vie.

Ca la tot parastasul care se respectă,

mănânc și acolo, pe loc

și iau și la pachet.

Și ca la tot parastasul,

tragem bârfe

și râdem.

Eu râd, moarta râde, moartea râde

apoi schimbăm între noi rolurile.

Și iar râdem,

una în locul celeilalte,

una de cealaltă.

În culise, războiul.

visul al treilea din timpul corona

eram toți patru în vizită la castel

eu cristina și cei doi copii ai ei nepoții mei

deodată

cristina s-a schimbat la față mere ia uitați-vă uitați-vă

un fior mi-a străbătut trupul mi s-au înmuiat picioarele

veneau spre noi veseli și foarte colorat îmbrăcați

ei săltau veseli

aveau moriști și baloane și zmee

ea era îmbrăcată în alb

purta o mască albă și

cu un telefon alb ne fotografia cum ne-ar fi-mpușcat

geamăna mea și gemenii nepoților mei

coborau colina din fața castelului cu cerbi

geamăna mea de care eu n-am știut

gemenii lor de care nu știam

dacă această geamănă a existat atâția ani fără să știu

dacă gemenii lor au existat fără să se știe

atunci

e posibil

să mai existe gemeni de-ai noștri de care nu știm

trebuie doar să-i visez și pe ei

Soția lui Loth

spatele ei de piatră

susține spatele meu de carne

ochii ei țintă spre Sodoma

ochii mei țintă spre tine

Prin poeziile sale, Luminița Dascălu dă glas unui lirism cult, foarte bine încapsulat într-o rostire cu rezonanțe gnomice, dar firească, îmbinând în mod ingenios monologul poetic cu inserții narativ-descriptive. Poemele prezentate în cenaclu ilustrează o anumită tendință spre minimalism, păstrând însă, prin forța sugestivă a metaforelor, prin nota de sarcasm și prin cugetări dureroase, un suflu poetic solid, cu rezonanță (Liviu Chifane). Versurile au o putere și o simțire aparte, din alte literaturi, cu o voce puternică, ce știe să contopească în materia lirică esențe subtile precum umorul inteligent, englezesc (Armanda Filipine). Este o poezie care se citește în etape, pe niveluri de interpretare, conturând o dramă personală, un adevărat dosar de existențe în care moartea devine o paradigmă, un alter ego al individului (Liliana Toma), o experiență personală, exploatată la nivel poetic prin surprinderea legăturii dintre imanent și transcendent (Adrian Victor Vank). Se simte în fiecare nervură o voce delicată, sensibilă, care atinge resorturile intime (Camelia Chirchiboi) și reflectă realitatea într-un mod deopotrivă lucid, crud, dar și sensibil, imaginativ, liric; un stil personal, care are un impact puternic asupra cititorului (Dragoș Voicu). Viața pare surprinsă prin ochii unui înțelept cu o deosebită mobilitate intelectuală, care contemplă sensurile existenței (Gabriela Petre).

În mod inevitabil, predilecția temei morții în poemele Luminiței Dascălu a stârnit o adevărată dezbatere cu rezonanțe mioritice, lunecând spre istorisiri „mortuare” cu o doză consistentă de umor negru românesc. Profitând de ocazie, scriitorul Virgil Matei a lecturat povestirea „Veșnicesc ținându-se de mână” din volumul „Întâmplări de peste zi”.

Adrian Victor Vank (căruia i-am urat „La mulți ani cu inspirație și condei bogat!” pentru 15 ianuarie) ne-a vorbit despre noul său roman, intitulat „Fragmentarium”, pe care l-a finalizat după nouă luni de muncă asiduă, urmând ca în cadrul viitoarelor întâlniri să ne vorbească mai pe larg despre acesta și să ne și lectureze câteva fragmente.

Apropierea zilei de 15 ianuarie a fost marcată printr-un medalion „Mihai Eminescu”, în cadrul căruia a fost cinstită, prin lecturi, cântece și mărturisiri personale, personalitatea „poetului nepereche”. Iulian Mitof a citit poezia intitulată „Eminescul” iar Liliana Toma a marcat momentul prin poemul „Slove pe altarul vremii”. Camelia Cornelia Budan ne-a oferit un episod memorialistic, evocând cu nostalgie și emoție primul contact cu poezia „Scrisoarea I”, într-un comentariu personalizat. Camelia Chirchiboi și Luminița Dascălu ne-au (în)cântat pe versurile eminesciene, acompaniate de vocea de bariton a domnului Ion Măgeanu, pentru ca apoi, de la distanță, Silviu Dachin să ne transmită un mesaj emoționant prin intermediul unui material video.

Vineri, 27 ianuarie, ne vom apleca asupra textelor lui Dragoș F. Voicu.

Liviu Chifane

Cronică de cenaclu - O pagină din istoria „ascunsă” a Brăilei

noreply@blogger.com (Liviu Chifane) — Mon, 19 Dec 2022 17:35:00 +0000

Vineri, 9 decembrie, membrii cenaclului „Alter Ego” s-au reunit pentru ultima dată în anul 2022, sărbătorind atingerea pragului de cinci întâlniri în atelierul literar organizat la Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila.

Secțiunea de „disecție” literară a avut ca material textele scrise de Georgiana Vâju, extrase din romanul în lucru „Ibrail. Pe malul stâng al Dunării”. Autoare a mai multor cărți „romantice, feminine, consumabile și cu evidentă tentă comercială” (Dragoș F. Voicu) – cu titluri precum „Nu te împiedica de mine, te implor!” (2016), „Alt cuvânt pentru dor” (2017) sau „Don’t cry, just fly” (2018), toate publicate la editura Quantum Publishers – Georgiana Vâju se află într-o perioadă de căutări, în care încearcă să își cizeleze stilul și să se apropie tot mai mult de literatura cu valoare artistică și culturală. Ca formulă narativă, pare să se fi oprit în zona romanului biografic (biografie romanțată), prin volumul „Doamna Eminescu” (2021), trecând apoi la romanul-reportaj de natură istorică, prin opera din care au fost preluate fragmentele discutate în cenaclu:

Brăila; vara anului 1996

⸺ Chiar ați iubit o prostituată, domnule chestor?

— Mă judecați din început, îmi dau seama. Da, am iubit. Nu una, ci două femei din bordel. Și, cum să nu iubesc, domniță? Am iubit ce a ales inima, ce a vrut ea.

— Nu vă judec chiar deloc.

— Să nu o faci, nici cu gândul. Iubirea m-a ținut în viață. Și astăzi tot ea mă ține viu. Mai exact, trăiesc datorită amintirilor iubirii.

Sunt un pic șocată de nonșalanța cu care recunoaște că a iubit femei de moravuri ușoare, dar încerc să-mi camuflez uimirea. Îmi fac de lucru cu pixul în carnet, notând, apoi verific dacă reportofonul este pornit, pentru că nu vreau să-mi scape nimic din mărturisirea chestorului.

Dincolo de uimire, am toată stima pentru acest om ajuns la frumoasa etate de nouăzeci și șase de ani. Deși fizicul nu-i mai permite aroganța de altă dată, se încăpățânează să se țină semeț. Stă cu spatele drept, lipit de speteaza scaunului și fumează dintr-o pipă cu o poftă molipsitoare. Pot spune, după postură, că la viața lui a fost un tânăr hotărât și ambițios. Perioadă pe care îl forțez să și-o amintească este cea a anilor ʽ20 – ʽ30, când avea în jur de treizeci de ani, cam la un deceniu după Primul război Mondial.[...]

„Chestorul Leonid. Brăila, vara anului 1929

De o săptămână încoace, nu fusese zi lăsată de la Dumnezeu să nu plouă. O zăpușeală umedă clocea străzile Brăilei, și nici măcar vântul care se iscase nu izbutea să răcorească aerul. Firicele fine de nisip, amestecate cu frunze și flori smulse de pe ramuri, pluteau în rotocoale prin văzduh, îngreunând privirea. Ochii îi țineam pe jumătate închiși, numai cât să pot zări printre pleoape. Cu toate astea, nu zoream. Înaintam alene, cufundat cu totul într-ale mele. Cerul devenise de culoarea oțelului. Deodată, bolta se despică în două și un fulger lumină zarea. Dinspre Galați se auzi și vuietul trăsnetului. Primii stropi grei începuseră să cadă. Bezmetici și speriați de furia naturii, oamenii căutau adăpost prin locuri ferite de ploaie. Eu, nepăsător, admiram spectacolul naturii dezlănțuite. Aș mai fi dat un târcol pe cheiul Dunării, aș fi zăbovit în ploaie să văd lumina cea tainică a cerului, norii ce se oglindeau în apa plumburie, aș mai fi contemplat văzduhul încruntat. Lucrurile asta nu mă speriau. Fusesem crescut la țară, mai mult pe-afară decât pe dinăuntru, și eram deprins de mic cu furia naturii.” [...]

Tema abordată este cea a caselor de toleranță din Brăila interbelică, o problematică delicată, surprinsă din perspectiva unui chestor însărcinat cu „supravegherea caselor de prostituțiune”, intervievat de un narator-reporter, prilej pentru a realiza o incursiune în acele vremuri. Detaliile istorice se împletesc cu experiența personală a personajului, care devine la rândul său narator al unor experiențe tulburătoare.

„Combinând romanul istoric cu ficțiunea și apelând la o documentare solidă, autoarea îmbogățește cu tușe inedite tabloul Brăilei de altădată, un oraș predestinat, în egală măsură, prosperității și decadenței. Fragmentele cuprind elemente de dramatism, așezând scrierea sub semnul pasiunii și al unui destin implacabil; de fapt, parcă poți auzi gongul destinului, cu intrigi, capricii, șoapte, vicii și obscurități, o tentație căreia cititorul nu-i poate rezista.” (Adriana Bănică Petre)

Georgiana Vâju a reușit să creeze o veritabilă radiografie a fenomenului prostituției din perioada surprinsă, un fenomen apărut și dezvoltat pe fondul unei ample înfloriri a urbei (Gabriela Petre). Secvențele lecturate se încadrează în specificul literaturii brăilene, surprinzând atmosfera orașului (Luminița Dascălu) printr-o contextualizare atentă, pentru care se folosesc cu succes elementele descriptive care dau savoare unui anumit timp. Sunt surprinse afirmații despre instituția căsătoriei, despre condiția femeii, despre moarte, conferind astfel autenticitate paginilor (Camelia Chirchiboi). Este conturată culoarea locală prin intermediul titlului, care amintește de toponimul otoman utilizat pentru denumirea Cetății Brăilei, iar numele personajelor, precum Natasha sau Edita, reflectă caracterul cosmopolit al urbei (Iulian Mitof).

Scena discuției dintre chestor și prostituata Natasha, o victimă a societății și a precarității educației, surprinde comportamentul unei ființe ajunse în situație limită. Personajul se remarcă prin limbajul colocvial, foarte bine construit (Liliana Toma), vădind atât inteligență, cât și viclenie (Ana Maria Dan).

Stilul autoarei „a căpătat maturitate și profunzime” în comparație cu primele cărți publicate (Dragoș F. Voicu). Descrierile prezintă consistență și contribuie la creionarea atmosferei ce reflectă, în spirit naturalist, tumultul interior al personajelor și decadența morală a societății. Dialogurile sunt firești, personajele au vitalitate și se remarcă caracterizarea prin intermediul limbajului, mai ales cel colocvial. Totuși, insistența asupra temei iubirii, privite adesea cu naivitate, păstrează scriitura într-o zonă a incertitudinii. Tratată ca o problematică a societății, tema prostituției poate deveni un subiect interesant, însă ar trebui evitată alunecarea spre frivolitate și obscurantism. De asemenea, paginile care încearcă să redea culoarea istorică a orașului par uneori nefirești, prin inserarea de citate „memorabile” și note de subsol deloc necesare. (Liviu Chifane)

A urmat un moment poetic, în cadrul căruia au lecturat texte proprii:

Iulian Mitof – „Aș scrie”, „Venit-ai”

Ana Maria Dan – „Cianurat”, „Șervețel”

Camelia Chirchiboi – „Într-un timp ce semăna cu ceața”

Luminița Dascălu – „Sălile de așteptare din camera mea”

Liliana Toma a prezentat conținutul unei povestiri inspirate de amintirea călătoriilor cu sania înconjurată de lupi flămânzi, iar Dragoș F. Voicu a lecturat povestirea comică „chirurgicală” intitulată „Apofiza și Tendonul”.

Următoarea întâlnire va avea loc vineri, 13 ianuarie 2023, între orele 16 și 19, la Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila. Va citi poeta Luminița Dascălu.

Crăciun fericit tuturor și un an nou cu spor la creație și cât mai multe realizări literare!

Liviu Chifane

Cronică de cenaclu – Observație socială, ironie, umor fin, călătorii între vis și realitate...

noreply@blogger.com (Liviu Chifane) — Tue, 29 Nov 2022 05:04:00 +0000

Vineri, 18 noiembrie 2022, la cenaclul Alter Ego, în sala „Fănuș Neagu” a Bibliotecii Județene „Panait Istrati” Brăila, Adrian Victor Vank a supus atenției texte diverse, care demonstrează o evoluție certă a scriiturii acestuia spre un stil autentic și solid.

Judecător de profesie, Adrian Victor Vank este coautor, alături de profesoara și scriitoarea Adriana Bogatu, al volumelor „Dresorul de cactuși” (Editura Creator, 2019), „...Și duminică e tot sâmbătă” (Creator, 2020) și „Futilități electorale și alte povești de adormit oamenii mari” (Creator, 2021). După această etapă, și-a continuat căutările livrești prin volumele individuale „Cele trei lumini ale Crăciunului” (Creator, 2021) și „Aproape adevărat” (Creator, 2022).

Cele trei texte lecturate au fost: „Angioplastie” (din vol. „Dresorul de cactuși”), „Iceland – Niceland” (din vol. „...Și duminică e tot sâmbătă”) și un fragment din opera literară cu titlul „Aurora”, aflată în curs de apariție la Editura Creator.

Și-au exprimat părerile: Liviu Chifane, Gabriela Petre, Liliana Toma, Adriana Bănică Petre, Laura Dobrea, Georgiana Vâju, Toni Marțian, Luminița Dascălu, Camelia Cornelia Budan, Valentin Popa, Ana Maria Dan.

Primele două texte au evidențiat stilul particular al autorului, faptul că acesta este un observator fin al lumii contemporane, folosindu-se de ironie și umor pentru a sonda atât tarele sociale, cât și fibrele intime ale propriei sensibilități (Liviu Chifane). Adrian Victor Vank are darul de a exploata acele detalii ale realității care au potențial literar (Valentin Popa). Prin colecția de personaje și probleme cu care acestea se confruntă, autorul portretizează o societate abrutizată și deteriorată, folosindu-se de un ton sardonic uneori pentru a denunța trecutul dureros al protagoniștilor, confruntându-se atât cu realitatea individuală, cât și cu cea socială a României (Adriana Bănică Petre). Autobiograficul este topit în stilul cultural, cu numeroase trimiteri livrești sau muzicale, inserând elemente ale colocvialului, care fac narațiunea atractivă, simpatică și cursivă (Liliana Toma, Gabriela Petre, Laura Dobrea).

Fragmentul din volumul „Aurora” validează puterea de ficționalizare a lui Adrian Victor Vank, dovedită prin nucleele narative cu valoare alegorică și simbolică din primele volume și dusă mai departe în culegerea de povestiri de sezon pentru copii „Cele trei lumini ale Crăciunului”. Se vădește un creator abil de povești și lumi ficționale ce reflectă problematici profunde ale condiției umane și teme literare consacrate, precum timpul, memoria, moartea sau relația dintre realitate și proiecție mentală (Liviu Chifane). Autorul mizează cu pricepere pe efectele literare ale sondării memoriei, generate de o anumită stare fizică sau psihologică. Se creează o atmosferă impresionantă prin trecerile de la un cadru la altul și de la un plan narativ la altul, ceea ce denotă știință a scriiturii (Valentin Popa). Fragmentul citit exploatează, de asemenea, simbioza între muzică și literatură și efectele acesteia asupra personalității unui om. Prin atmosfera creată, cititorul ajunge să trăiască în lumea conturată de proza lui A.V.Vank (Camelia Cornelia Budan). Acesta se remarcă prin umanitate, experiență de viață, bagaj cultural bogat, plăcerea povestirii, analiza minuțioasă a gestului, analiza psihologică atentă și multe alte particularități (Luminița Dascălu). Fragmentul te invită să părăsești ordinea spațio-temporală și să-ți activezi glanda pineală pentru a ajunge pe un tărâm în care posibilitățile sunt infinite, oamenii fiind autorii propriilor vieți, cei care își scriu poveștile, regizorii propriilor filme (Adriana Bănică Petre). Prin lectura unui astfel de text ajungi să trăiești o stare psihedelică, de reverie, susținută considerabil de buclele și salturile temporale, asemenea unui spectator al unei piese de teatru de un dinamism filozofic puternic (Ana Maria Dan).

Redăm mai jos câteva secvențe ilustrative din textele prezentate în cenaclu:

La început, a fost o durere ușoară în gambe, o ușoară jenă la mers, fără nimic alarmant. Cu timpul, durerea a crescut în intensitate și nu am mai putut face decît un număr limitat de pași, cam zece. Nasol, în contextul în care pînă la birou am cîteva mii de pași de făcut! Cumătrul mi-a zis că durerea aceea are o denumire specifică. Nu am reținut denumirea, știu doar că era specifică și te ducea cu gîndul la un pesticid, nu la o durere de picioare. In fine, e doctor și știe chestii medicale. In general, medicina a oferit denumiri științifice multor chestii ce țin de imperfecțiunile organismului uman. În prezent, strict statistic, numărul termenilor medicali depășește cu mult numărul afecțiunilor tratabile. Exact ca în societate, unde inventarul problemelor este sensibil mai mare decît inventarul soluțiilor. („Angioplastie”)

„Pe cine naiba cunosc eu în Islanda? Nu e ca și cum ai merge la Pitești, unde e imposibil să nu dai de prietenul unui prieten sau de un cumătru al unui cumnat de-al unui coleg dă birou. Așa, din auzite, o știu pă Bjork. Cântăreața aia cu aer de copil obraznic și ermetic. Ar mai fi băieții de la Solstafir. Ascultam într-o perioadă albumele lor. Apoi le-am dat deoparte. Tot din auzite, îl știu pe unul din Brăila care a băgat groaza în islandezi, victime inocente ce nu-și încuie casele, ies în pijamale până la alimentara și își lasă cheile în contact. Brăileanul i-a ușurat de electronice și bijuterii până a fost strămutat îndărăt, la Brăila. Deci, singurul conațional, ba mai mult, concitadin, a părăsit insula cu cea mai sigură firmă de turism, Interpolul. Prin urmare, dacă mă întreabă cineva de unde sunt din România (deși nu prea cred), o să spun că sunt din Bertești. Nu cred că va avea (ăla) tupeul să supraliciteze și să mă întrebe din care Bertești, de Sus sau de Jos.” („Iceland-Niceland”)

„Aurora privea amețită ecranul. Ea și Vladimir plimbându-se la braț, ea și Vladimir ținând câte un copil de mână, el o fetiță, iar ea un băiețel. Într-un colț al parcului, ea chinuindu-se să-l ridice pe Vladimir căzut lângă o sticlă de băutură. Ei doi certându-se. El lovind-o cu palma. Ei sărutându-se. Ea singură îmbrăcată în rochie neagră și ochii plini de lacrimi în fața unei cruci. Ei doi stând pe iarbă cu un coș de picnic alături. Ea înlăcrimată și cu buzele strânse pentru a înăbuși un hohot de plâns. Aurora era amețită de atâtea posibilități existențiale. Oricare dintre realitățile ce rulau pe ecran era mult mai bună decât cea pe care o trăia în prezent. S-a ridicat de pe scaun și a pornit spre ușa de ieșire. În drum spre ușă, s-a oprit și a întrebat:

– Ce este dincolo de ușă?

Celălalt Bob a ridicat din umeri și a răspuns:

– Nu știu, poate un alt Bob sau o altă poveste.

A apăsat clanța și a ieșit.” (fragment din vol. „Aurora”)

Următoarea întâlnire a membrilor cenaclului Alter Ego va avea loc vineri, 9 decembrie 2022, între orele 16.00 și 19.00, la Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila, etajul al treilea. Își va prezenta scrierile pentru „disecție” textuală Georgiana Vâju.

Liviu Chifane

Cronică de cenaclu - Între disecție narativă a socialului și exorcizare poetică

noreply@blogger.com (Liviu Chifane) — Fri, 11 Nov 2022 06:38:00 +0000

Vineri, 4 noiembrie 2022, Cenaclul Alter Ego Brăila a fost teritoriul unor discuții aprinse și foarte productive prilejuite de textele Gabrielei Petre și ale lui Virgil Andronescu.

„E greu să furi!

E greu să tragi pumni, să semeni teroare și mai cu seamă să nu-ți placă munca!

Are 30 de ani și deja 3 condamnări, toate însumând, nici mai mult nici mai puțin de 10 ani.

Are tatuat un punct înconjurat de alte patru, în dreptul degetului mare de la mâna dreaptă.

E semnul prin care vrea să arate tuturor că el a fost la „mititica”. O glorie!

A fost spaima colegilor de celulă și problema numărul unu a gardienilor. Când au scăpat de el, oamenii și-au făcut cruce. Și cei dinăuntru și cei din afara celulei. Mitu fură, escrochează, bate, înjură, amenință și poartă cuțit. Legat cu bandă de piele, deasupra șosetelor. Oamenii îl evită, prietenii de ticăloșii îl idolatrizează. Copiii fug din calea lui. Părinții îl blestemă. Doar fratele lui cel mare îl stăpânește. Îi trage câte o corecție bărbătească, burdușindu-l de pumni și picioare, în magazia din fundul curții. Și Mitu nu ripostează, pentru că se teme de „nenica”, adică de fratele lui cel mare. Nenica e strungar și are nevastă frumoasă. Pe Simona.” (Gabriela Petre, „Mitu”)

Gabriela Petre a lecturat povestirile „Mitu” și „Măgărușul cu ochi albaștri” din volumul de proză scurtă „Disecție în social”, apărut în anul 2020 la Editura Ștef. Scrise într-un stil simplu și direct, tabletele Gabrielei Petre surprind tipologii sociale prin portrete sumare, punctate în caracteristici fizice sau emoționale esențiale. Dincolo de aspectul rezumativ, textele sale emană energie narativă și ironie socială (Liviu Chifane). Poate fi identificată o anumită adâncime psihologică (Georgiana Vâju) care conferă narațiunii caracterul de cercetare socială menită să sondeze suferința lăuntrică a personajelor (Camelia Chirchiboi) printr-un limbaj ce creează efectul de „aspru-urzicat” (Adrian Victor Vank). Pe alocuri, scrisul Gabrielei Petre pare să „taie în carne vie fără anestezie” (Laura Dobrea), reușind să dezvăluie impactul condiționărilor psihologice asupra comportamentului și acțiunilor umane (Adriana Bănică Petre) prin destinul lui Mitu – amintind, alături de fratele său, Gigel, de Bozoncea și Paraschiv, din romanul „Groapa” de Eugen Barbu (Dragoș F. Voicu) -, pungașul care ajunge să își înjunghie propriul frate, sau prin povestea fetiței bolnave ce resimte efectele emoționale ale familiei destrămate. Autoarea reușește să ajungă la sufletul unor cititori care au experimentat anumite suferințe, însă stilul de expunere simplu, direct și accesibil poate părea prea ușor pentru cititorii mai pretențioși (Valentin Popa), simțindu-se uneori nevoia unei aprofundări a scriiturii (Armanda Filipine).

„Nu-mi dispar din minte singurătățile

Lui Cioran; Ale mele m-au năruit.

Nu pot uita ultima citire din Coran

A dictatorului Sadam Hussein

Înainte de tragerea trapei.

Și nici moartea brutală a tinereții

Lui Labiș pe linii paralele ale cotidianului nostru.

Numai tramvaiul mă mai plimbă prin ploaia de

acum...” (Virgil Andronescu, „Versete contemporane”)

Cu o carieră literară îndelungată și solidă și un stil complex și eleborat, Virgil Andronescu (autor al unor valoroase volume de poezii, precum „Ultimele luni din viața umbrei mele” (2010), „După Dumnezeu, potopul!” (2011), „Cronica potopului după Dumnezeu” (2014), „Necropsie lirică” (2017) sau „Semne și cuie” (2019)) este un nume marcant al vieții literare și culturale brăilene, consacrat nu numai prin activitatea artistică, ci și prin receptarea critică bogată, semnată de nume importante, precum Viorel Coman sau Adi G. Secară. A fost prezentat poemul „Versete contemporane”, extras din volumul „Levitații și căderi” (Editura Infoest, 2021), alături de două texte inedite, datate octombrie 2022, „Așteptându-l pe Moise” și „Oglinzi-oglindiri”. Textele lui Virgil Andronescu, un adevărat „parcurs istoric în rime” al unui om care se sacrifică pe altarul iubirii (Adriana Bănică Petre), dovedesc un discurs poetic matur, oscilând între rostirea goală, anticalofilă și metafore surprinzătoare. Poemele sale sunt adevărate cronici contemporane subiective, în care se simte vocea unui „profet decăzut” (Liviu Chifane), un poet ce se situează în afara canoanelor și își sedimentează o voce caracterizată prin trăire, suferință, revoltă, amărăciune, ironie/autoironie amplificate la scară planetară, chiar biblică (Luminița Dascălu). Tema obsedantă a poeziilor lui Virgil Andronescu pare să fie în continuare disputa cu Dumnezeu, care apare și în volumele anterioare, divinitatea fiind zugrăvită, în manieră cioraniană, în ipostaze jenante (gunoier). Poetul știe să surprindă prin contraste cu efect de impact, simțindu-se totuși o monotonie în ecuația acelorași teme și efectele unei lirici apăsătoare (Valentin Popa). Poezia lui Virgil Andronescu emană tragism, pare o formă de exorcizare din care țâșnește viața chinuită de angoase (Gabriela Petre). Autorul are abilitatea de a surprinde o realitate scindată între îndeletniciri și idealuri de viață, cu un stil franc, încapsulat în cuvinte puternice și sugestive, cu o continuă pendulare între întrebare și răspuns (Camelia Chirchiboi), expresie a suferinței unui suflet sensibil, care poate sfida nedreptățile, dar nu acceptă osândirea, obosit să lupte cu destinul implacabil al omului (Dragoș F. Voicu).

În continuarea serii, Armanda Filipine a lecturat textul alegoric „Povestea copăcelului îndărătnic”, expresie a luptei împotriva rasismului și xenofobiei și a apelului la toleranță și reconciliere socială. Ana Maria Dan, elevă la Colegiul Național „Gheorghe Munteanu Murgoci”, a citit poemul „Mâinele de după ieri, minus azi”, iar Camelia Chirchiboi a încheiat seria lecturilor cu textul „Pastel”. Adrian Victor Vank a vorbit despre noua sa carte, „Aproape adevărat”, în curs de apariție la Editura Creator, un volum de ,,povești benigne”, așa cum le-a numit chiar autorul. De asemenea, Virgil Andronescu a invitat membrii cenaclului la lansarea volumului „Levitații și căderi”, care va avea loc în data de 28 noiembrie 2022, ora 17.00, în sala „Fănuș Neagu” a Bibliotecii Județene „Panait Istrati” Brăila.

Următoarea întâlnire a membrilor cenaclului Alter Ego va avea loc vineri, 18 noiembrie 2022, când Adrian Victor Vank va prezenta pentru „disecție” un set de texte narative diverse, atât din volumele deja publicate, cât și din cele aflate în lucru.

Liviu Chifane

Cronică de cenaclu – Lumea e un sac uriaș, iar oamenii - sticle de plastic?!

noreply@blogger.com (Liviu Chifane) — Fri, 28 Oct 2022 17:18:00 +0000

Vineri, 21 octombrie 2022, la cenaclul „Alter Ego”, a fost seară de proză. S-au alăturat discuțiilor Dragoș Neagu (directorul Bibliotecii Județene „Panait Istrati” Brăila) și scriitorii Virgil Andronescu, Georgiana Vâju și Valentin Popa.

Liviu Chifane (autorul romanelor „Copilul Deltei”, „Ninsoare de martie”, „Invazia gândacilor” și „Sparg nuci!”) a prezentat un text introspectiv – „Stăpânul sacului” - inspirat din viața oamenilor străzii, o incursiune narativă în comportamentul și gândurile unui gunoier obsedat de umplerea sacului cu sticle de platic care să îi asigure un trai mai bun. Observația socială se îmbină cu monologul dialogat ce amintește de „Iona” a lui Marin Sorescu, luând pe alocuri forma unei meditații asupra condiției umane:

„Lumea e un sac uriaș, un sac de un milion de milioane de tone. E unu mare acolo sus și trage de el și-l coase în fiecare zi. Noi suntem sticle, ne adună de prin tomberoanele în care ne înverzim și ne stâlcește cu piciorul. Ne-aruncă în sac. Oameni-sticle. Oameni de plastic sunteți voi! Împuțiți planeta! Nu vă degradați nici într-o sută de mii de ani. Cade ciuma de praf peste voi. Vă-ngroapă! Stați în tomberoanele voastre și vă lăfăiți! Nu vă pasă de nimic! Sticle de plastic ce sunteți! N-aveți grijă! Vine ăla mare de tot și vă ia pe toți de gât și vă bagă în sac.”

Camelia Chirchiboi/Ana Sofian a apreciat autenticitatea și complexitatea personajului, conturat atât prin gândurile acestuia cât și prin specificitatea limbajului: „Stăpânul sacului zugrăvește un om simplu, care „muncește” și se întreține din ceea ce „culege” din tomberoane. Are o iubită, Mada, pe care o „articulează” câteodată, totuși își dă seama că greșește, e uman. Ticul său verbal „am zis c-am zis” devine un laitmotiv ce îi conferă un sentiment al siguranței, îi menține credința, la fel ca planurile de viitor sau câinii pe care și-i face tovarăși și care îl însoțesc peste tot.”

Potrivit lui Toni Marțian, textul lecturat dă sentimentul viului, al verosimilității, aspect creionat printr-un limbaj concis. De asemenea, un punct forte este talentul de a reda intensitatea unor scene violente, precum încăierarea dintre personajul central și Gogu.

Laura Dobrea a fost impresionată de efectul cinematografic al narațiunii, în timp ce Georgiana Vâju s-a oprit asupra modului în care autorul a suprins zbuciumul interior al personajului prin deformarea cuvintelor și automatisme de limbaj („fă-cut, cut-fă”, „Ma-da, Da-ma”, „cre-ier, ier-cre”, „Noi nu cerșim. Eu-am zis c-am zis că nu cerșim. Da. Nu cerșim.”). În plus, atașamentul față de animale este firesc și sensibil, iar frazele care descriu moartea câinilor sunt cu adevărat copleșitoare. Dragoș F. Voicu a remarcat perspectiva subiectivă ce reușește să zugrăvească o întreagă lume prin ochii tulburi ai unui reprezentant al acesteia, alături de cursivitatea narativă și precizia analizei psihologice.

Valentin Popa a făcut o analiză amănunțită a textului, suprinzând aspecte precum: stilul foarte bine dirijat, care dovedește un scriitor format, capabil să dezvolte linia narativă cu naturalețe; alegerea unui subiect nu foarte cultivat de scriitori, amintind de povestirile lui Varujan Vosganian; acuratețea profilului psihic al personajului, conturat prin vocabular, discurs interior și ticuri verbale, toate acestea dezvoltând obsesiile protagonistului; coerența textului în ciuda problematicilor psihologice/patologice abordate.

Sub ochii avizați ai lui Virgil Andronescu, textul lui Liviu Chifane „prezintă o realitate imediată prin intermediul câtorva personaje (psihologice) al căror comportament descrie subtil (cu talent și pricepere scriitoricească) anumite dizabilități, disfuncții (mintale și fizice), dar inteligente nativ. Din spatele acțiunilor acestora răzbate (și) contextul social, epoca în care și despre care autorul scrie. Realitatea (cotidiană) imediată poate fi citită/decodată (relativ rapid) dacă cititorul e conectat în ea și dacă acesta este o persoană realmente empatică. Altfel, adică citind textul superficial, nefiind atent la straturile și substraturile acestuia, ,,Stăpanul sacului” riscă a fi o lectură respinsă încă de la primele fraze, ori ca având un subiect banal, neinteresant, plictisitor, ori ca fiind greoaie din cauza atitudinii elevate a autorului. „Stăpânul sacului” merită citită ca o pilduitoare lecție de umanism, caracteristică din ce în ce mai rară a omului contemporan. De asemenea, s-ar integra foarte bine și natural într-o proză cu caracter social de (mai) mare intindere! Literatura valoroasă se bazează în esență pe astfel de teme, subiecte, tipologii, contexte care să readucă simțirile și simțurile omului în prim-planul vieții.”

În continuarea întâlnirii, Camelia Chirchiboi/Ana Sofian a lecturat un poem din volumul Imperfect solubil, intitulat „Aștept dimineața cu bucuria condamnatului”, transferând (fără premeditare) în plan poetic subiectul abordat în proza lui Liviu Chifane: „printre blocurile cenușii ale cvartalelor/ nu mai e liniște/ haita nu scapă nimic din vedere [...] dorm oamenii tomberoanelor/ cu lămpașele stinse/ prea multe sticle de plastic/ le-au consumat lumina [...]”.

Toni Marțian a citit fragmentul de proză „Frumoasa mea Brăilă”, un omagiu dedicat „orașului atâtor istorii și povești de viață, multe neștiute”, urmat de poezia „Umblă orbii fără păcat prin lume”, care surprinde tema războiului și a luptei împortiva acestuia prin poezie: „Umblă orbii fără păcat prin lume,/ Ei sunt poeții ce n-au închisori./ Războaiele nu se ating de visuri,/ Cad doar cetățile ce n-au visători.”

În încheiere, Dragoș F. Voicu ne-a delectat cu o tabletă umoristică din lumea medicilor, intitulată sugestiv „Cura de slăbire”.

Următoarea întâlnire va avea loc vineri, 4 noiembrie 2022, începând cu ora 16.00, în sala „Panait Istrati” a Bibliotecii Județene. Vor citi Gabriela Petre (proză) și Virgil Andronescu (poezie).

(Avan)Cronică de cenaclu – Energiile literare inepuizabile ale Brăilei

noreply@blogger.com (Liviu Chifane) — Thu, 20 Oct 2022 10:30:00 +0000

Vineri, 7 octombrie 2022, la Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila, în sala care poartă numele celui supranumit „Scriitorul vagabond”, a avut loc prima întâlnire a cenaclului literar „Alter Ego”. Au participat prozatori (Adrian Victor Vank, Camelia Cornelia Budan, Dragoș F. Voicu, Gabriela Petre, Liviu Chifane, Mihu Iancu, Toni Marțian), poeți (Ana Sofian/Camelia Chirchiboi, Dana Borcea, Luminița Dascălu, Silviu Dachin), un ucenic în ale scrisului (Nicoleta Murgu), dar și oameni aflați de cealaltă parte a baricadei, pasionați ai cărții (Laura Dobrea, Adriana Bănică Petre, Dan Ciurea, Monica Stanciu).

Nu a fost loc de formalități. Nevoia unui cenaclu care să adune cât mai mult din energiile creatoare ale Brăilei este atât de mare, încât atmosfera s-a destins în mod firesc și s-a intrat pe făgașul obișnuit al confesiunilor literare. Întrebarea tematică a fost De ce scriu? Răspunsurile s-au dovedit din cele mai diverse, relevând funcții nebănuite ale creației: terapie sufletească, căutare de sine, sens existențial, rutină, cale spre îmbogățire (spirituală), dambla (Dragoș F. Voicu). Cel mai neașteptat răspuns, acceptat în unanimitate, a fost cel al poetului Silviu Dachin: „Da’ de ce să nu scriu?”

Lecturile serii au pus pe tapet cele mai recente volume ale celor prezenți: ,,Sparg nuci!" – Liviu Chifane, ,,Disecție în social" – Gabriela Petre, ,,Cele trei minuni ale Crăciunului" – Adrian Victor Vank, ,,Fiara. Nevisătorul. Trei" – Luminița Dascălu, ,,13 momente narative" – Mihu Iancu, ,,Dr. Blue" – Dragoș F. Voicu, ,,Umbre de împrumut" - Dana Borcea, ,,Sancta Simplicitas" – Camelia Cornelia Budan, ,,Imperfect solubil" – Ana Sofian, ,,Circuitul lătratului în natură" – Silviu Dachin.

Toni Marțian a vorbit despre textele sale publicate în reviste literare și despre premiul obținut la Concursul Național de Proză „Mihail Sadoveanu”, iar Nicoleta Murgu a lecturat una dintre încercările sale poetice publicate pe Facebook.

Adriana Bănică Petre a vorbit despre Clubul de Carte „Serendipity”, un proiect cultural ce împlinește trei ani și include cititori de toate vârstele, cu ocupații diverse, reuniți de pasiunea pentru lectură. Ca membri ai clubului, au mai fost prezenți Monica Stanciu, profesor, și Dan Ciurea, reprezentantul Asociației Culturale „Cinefeel”. Aceștia și-au exprimat aprecierea și susținerea pentru ideea creării unui nou cenaclu literar la Brăila. Nu în ultimul rând, Laura Dobrea, cititor împătimit și susținător al autorilor brăileni, le-a amintit celor prezenți să nu uite că o carte este scrisă pentru cititori și că este nevoie de o apropiere a autorilor de publicul larg.

Concluzia serii: Să lăsăm literatura brăileană să iasă la lumină!

Următoarea întâlnire va avea loc vineri, 21 octombrie 2022, la ora 16. Va intra la „disecție” textuală Liviu Chifane, apoi va urma un recital poetico-narativ. Avem promise și câteva acorduri de chitară.

Sparg nuci!

noreply@blogger.com (Liviu Chifane) — Thu, 14 Apr 2022 06:06:00 +0000

Ajuns cu greu în clasa a XII-a, Davi(d) Mihalea se
lovește de severitatea profesorului de română, care
amenință că îi va lăsa corigenți pe cei care nu sunt
pregătiți să promoveze examenul de bacalaureat. Deși
îi promite tatălui său că va îndrepta situația, Davi se
lasă convins de doi prieteni să renunțe la școală și
pleacă fără știrea părinților în Germania, după ce fură
bani de la bunica sa și se împrumută de la un interlop.
Pe drum, însă, Davi este abandonat de tovarășii săi și
toată existența îi este dată peste cap. Disperat, fără
acte și fără bani, șantajat de creditori, viața lui trece
prin multe și grele momente de cumpănă, pe care va
încerca să le rezolve cu ajutorul Clarei, noua lui colegă
de clasă și al amintirilor despre bunicul său care, când
ajungea în situații limită, spărgea nuci. Fata din viața
lui îi deschide o complicată lume de provocări, drame
și răspunderi unde se vede aruncat, din care doar
tenacitatea, tăria morală și un dram de noroc i-ar putea
salva pe amândoi. Și, poate, ritmul nebunesc în care
va izbuti să spargă nucile tari ce îl amenință din toate
părțile!

Eroi din întâmplare - Invazia gândacilor

noreply@blogger.com (Liviu Chifane) — Thu, 14 Apr 2022 06:03:00 +0000

Jocuri primejdioase pe telefonul mobil, cu provocări imposibile impuse de necunoscuți demenți, amenințări cumplite online, valuri de insecte dăunătoare ce asaltează sălile de clasă, furturi de obiecte prețiose între colegi, urmăriri periculose pe biciclete… Al doilea volum apărut sub genericul Eroi din întâmplare confirmă din plin ceea ce se anunța a fi o serie de rezistență și cursă lungă a romanului românesc de aventuri pentru copii și tineret. Invazia gândacilor duce la alt nivel emoțional de complexitate investigațiile detectivistice ale echipei de elevi alcătuite din Darius, Victor, Tincuța și Rozi, cărora li se alătură inimosul coleg Alfred și un expert în anchete, acum la pensie, dar plin de bunăvoință. Ajunși în clasa a VI-a la Școala ”George Baronzi” (omagiu discret adus scriitorului ce a scris printre primii la noi despre Misterele Bucureștilor), inventivii protagoniști caută cu disperare să se descurce în situații complicate, ce le pun mințile și viețile în grav pericol, învață să înfrunte atacuri electronice și reale. Vor reuși ei să scape de Marele Gândac și de comploturile sale meșteșugite, vor găsi puterea să depășească greutățile de la școală, diferențele și conflictele dintre ei, neîncrederea adulților pentru o cauză comună? Liviu Chifane ne ține cu răsuflarea tăiată până la ultimele pagini ale acestui roman de excepție din literatura noastră de acțiune ‒ un gen mereu apreciat la superlativ de cititorii moderni și care avea nevoie de un suflu nou precum acesta.

CONCURS: CÂȘTIGĂ DOUĂ CĂRȚI CU AUTOGRAF

noreply@blogger.com (Liviu Chifane) — Sat, 02 May 2020 09:10:00 +0000

CONCURS „EROU PRIN LECTURĂ”

Concursul se desfășoară pe pagina de Facebook „Liviu Chifane - Eroi din întâmplare”.

Pentru a participa la concurs, accesați link-ul de mai jos:
https://www.facebook.com/eroidinintamplare/posts/155044786002288

CONCURS: „EROU PRIN LECTURĂ”

Pentru a uita de toate grijile care zboară în jurul nostru, vă invit la concurs.

DURATA CONCURSULUI: 30.04-15.05.2020

PREMII:

3 (TREI) PACHETE DE CĂRȚI („Eroi din întâmplare-Ninsoare de martie” + „Copilul Deltei”) cu autograf.

CONDIȚII DE PARTICIPARE:

La tragerea la sorți vor participa cei care îndeplinesc toate condițiile de mai jos, indiferent de vârstă, sex, etnie etc.:

1. - să aprecieze pagina de Facebook „Liviu Chifane-Eroi din întâmplare” (Like/Îmi place) (dacă nu au făcut-o deja);

2. - să distribuie această postare;

3. - să scrie în comentariu la această postare cuvântul „EROU” (în orice formă).

În perioada 16-20.05.2020 voi publica lista participanților care îndeplinesc condițiile precizate mai sus, apoi voi alege câștigătorii cu ajutorul randomresult.com.

Vă aștept! Mult succes!

Eroi din întâmplare - Ninsoare de martie

noreply@blogger.com (Liviu Chifane) — Tue, 17 Dec 2019 14:18:00 +0000

Într-o dimineață de martie, Darius și Victor, colegi în clasa a cincea și foarte buni prieteni, se întâlnesc în stația de autobuz pentru a merge împreună spre școală. Orașul îi întâmpină cu un strat neașteptat de zăpadă, iar școala e închisă din cauza unei avertizări de ninsoare și viscol. Când să se întoarcă acasă, cei doi sunt atrași de un urlet ciudat din sala de sport. Așa începe o palpitantă aventură, povestită într-un ritm debordant, în care li se alătură două colege curajoase, Rozi și Tincuţa, o mulţime de căţei dresaţi pentru luptă, unii chiar din rasa Pitbull, dar și personaje dubioase, cu alură și tehnici de infractori internaţionali, ce primesc porecle precum Rugină, Gorila, Marmota sau Covrig și par a avea sprijin printre angajaţii școlii. Acţiunea acestui veritabil thriller pentru copii și tineri se mută în diverse locaţii și medii ce pun din plin la încercare limitele emoţionale și fizice ale micilor detectivi de ocazie. Cum se va termina epopeea celor 40 de căţei răpiţi? Vă lăsăm să descoperiţi singuri deznodământul acestui excelent roman de acţiune compus de Liviu Chifane pentru toate vârstele și gusturile.

Editura Datagroup, Timișoara, 2019, 240 pagini

Superrboy de Sulina

noreply@blogger.com (Liviu Chifane) — Wed, 20 Aug 2014 12:47:00 +0000

Superboy de Sulina

Liviu Chifane – Copilul Deltei, Ed.Datagroup, Timişoara, 2014.

„Unii ziceau că băiatul avea coadă de sirenă şi se strecura prin adâncurile apelor ca un peşte,
trăind acolo, într-o grotă de marmură; alţii ziceau că are colţi de mistreţ cu care rupe plasele
şi capcanele pescarilor lacomi; alţii nu ezitau să spună că toate animalele bălţii îl ascultau
şi dacă le poruncea se lăsau prinse sau se scuturau scăpând din mâinile oamenilor.”

Ceea ce aţi citit mai sus este un fragment dintr-o carte nouă, o carte de debut a unui tânăr scriitor
(născut la 23 august 1982) care a copilărit la Sulina. Genul, deloc facil, aventuri pentru tineret.
Un eco basm, dacă vreţi, cu un super erou, Laurenţiu Popa, de numai 14 ani, care, neştiind
probabil prea multe despre „Into the wild”, „Survival run”, o ia, totuşi, pe urmele lui
Christopher Johnson McCandless ori Bear Grylls, învăţând să supravieţuiască în Delta Dunării, transformându-se încet, încet, dar parcă totuşi prea repede, într-un adevărat luptător cu
braconieri de temut, oameni răi în adevăratul sens al cuvântului, pe de o parte,
iar pe de altă parte, într-un erou salvator de vieţi omeneşti…

Dacă la credibilitate s-ar mai fi putut lucra (prin două, trei puncte esenţiale),
fiind însă vorba despre o poveste (un „rege”, director de cherhana, îi dă voie
fetei eroine să-şi aleagă soţul – aceasta într-o poveste din poveste), poate deja
suntem prea maturi!

Punctul forte al cărţii este, pe lângă aventurile propriu-zise (amintind şi de
personajele lui Mark Twain ori, dacă vreţi, „Fiul munţilor” al lui Petre Luscalov!)
şi prietenia deosebită dintre băiat şi un câine (dacă nu punem la socoteală şi
un iepuraş simpatic!), descrierea mai mult decât credibilă (deoarece tot am
deschis discuţia şi despre credibilitate) a Deltei, oraşului Sulina (la un moment
dat apare şi un sat) şi a societăţii de acolo…

Când nu se ia prea în serios şi mai şi ironizează (cum este cazul apariţiei
televiziunilor care au aflat de supererou), paginile chiar au un farmec aparte,
deosebit de potrivit genului!

De ce ajunge un băiat de 14 ani, altfel deosebit de cuminte, cel puţin faţă
de ceilalţi trei fraţi ai săi, să fugă de acasă şi să-şi rişte viaţa, vă vom lăsa
să descoperiţi, aici fiind iarăşi un punct împlinit: schiţarea relaţiilor
dintr-o familie destul de obişnuită din oraşul denumit de către Jean Bart Europolis!

Text: A.G. Secară

Invitație la lectură

noreply@blogger.com (Liviu Chifane) — Mon, 30 Jun 2014 09:58:00 +0000

Vă îmbie zi de zi tot felul de canale, canale TV, canale Youtube, nenumărate iluzii ale modernei lumi pervertite.

Eu vă invit pe CANALELE DELTEI DUNĂRII să-i descoperiți farmecul într-o aventură fără de sfârșit. „COPILUL DELTEI” vă așteaptă să porniți în periplul fascinant al ficțiunii ce foșnește ca vântul prin frunzele sălciilor.

http://www.edituradatagroup.ro/produs/copilul-deltei/

„Eroul nostru este un băiat de 14 ani. Nu este nici înalt, dar nici scund pentru vârsta lui. Are părul negru cârlionţat şi ochii la fel de întunecaţi ca marea în care s-a scăldat de atâtea ori. Numele lui este Laurenţiu Popa şi a fugit de acasă. Acum îl poţi vedea pe unul dintre acele canale subţiri şi şerpuite din Delta Dunării, în spatele oraşului Sulina. Vâsleşte fără oprire. În braţele lui se simte o emoţie care îl face să se grăbească. Se apleacă uşor, ridicând capetele ramelor la nivelul bărcii, apoi, după un moment scurt de pauză, smuceşte lăsându-se pe spate. Barca îngustă de lemn înaintează între malurile canalului spre marea întinsă de stuf. Covoare nesfârşite de nuferi albi şi galbeni se tulbură acolo unde ramele intră în apă lăsând goluri-goluri lângă tufele de papură. Pe alocuri, câte o broască sare speriată, deranjată de intrusul de lemn negru.
În stânga şi în dreapta rămân în urmă sălcii verzi, bogate, care-şi pleacă ramurile galbene peste malul rupt, direct către apă. Soarele cade aproape pieziş peste umerii goi ai copilului ce se avântă tot mai adânc în baltă. Ochii negri privesc în depărtare, în timp ce corpul epuizat repetă aceeaşi mişcare pe care a început-o acum câteva ore, din zori.
Da! A fugit de acasă şi vrea să se despartă de toţi, de toate, de lumea rea şi nepăsătoare! Vrea să fie un Robinson Crusoe al bălţilor! Să trăiască singur între canale, în stuf, sub sălcii, să-şi construiască acolo o casă, să se gospodărească, să uite de toate în pustnicie. Nu mai vrea nimic din lumea plină de ură, care l-a făcut aproape să nu mai vrea să trăiască. Dar nu! El va construi o lume nouă, o lume a lui, în care să fie doar el liniştit cu peştii, cu raţele, cu gâştele, cu enoţii. Să nu mai fie nevoie să se mai întoarcă niciodată!”

Copilul Deltei

noreply@blogger.com (Liviu Chifane) — Sun, 01 Jun 2014 12:22:00 +0000

Cartea poate fi cumpărată de pe site-ul editurii DATAGROUP:

http://www.edituradatagroup.ro/produs/copilul-deltei/

„Copilul Deltei este un roman de aventuri ce povesteşte peripeţiile unui băiat de 14 ani din Sulina care fuge de acasă pentru a evita despărţirea de locurile natale, cu gândul să se stabilească în sălbăticia Deltei Dunării.

Laurenţiu Popa este un copil cuminte şi un elev silitor, mereu premiant, cel mai mare dintre cei patru fii ai unei familii modeste. Tatăl, Petrică, ofiţer mecanic, trăieşte cu regretul de a nu fi putut merge la studii pentru a deveni căpitan de vas. Astfel, speră că unul din băieţi îi va îndeplini visul spulberat. Îşi pune toate speranţele în cel mai mare dintre ei, dar se loveşte de îndărătnicia lui Laur, care iubeşte delta, balta, marea şi nu vrea să se despartă de ele. Speriat de tăria cu care tatăl doreşte să îl trimită la studii la Constanţa, în grija unchiului Vili, şi dezamăgit de atitudinea mamei, Sonia, care nu iese din cuvântul soţului, Laur pune la cale un plan de evadare din acel univers ostil…”

„Copilul Deltei este o superbă poveste a devenirii.

Laur Popa este exponentul adolescentului etern, rebel şi încrezător, cu nelinişti şi supărări, cu accese de încăpăţânare, dar şi cu acel curaj specific vârstei.

Laur Popa e fiecare din noi.

Foarte bine scris, cu o desăvârșită atenție la detalii, cu descrieri matematice ale locurilor și momentelor, dar cu o duioșie aparte, Copilul Deltei te poartă prin sălbatica lume a Deltei, pe urmele unui pre-adolescent pe care îl vei iubi de la primele rânduri. Aventurile prin care trece Laur sunt experiențe neobișnuite pentru vârsta lui, dar care îl fac un erou printre copii și adulți deopotrivă. Ca mamă de băiat am suferit alături de tata Petrică și de mama Sonia, le-am înțeles perfect tumultul și le-am simțit lacrimile arzându-mi pe obraji. Și-apoi am înțeles unde greșesc eu și mi-am propus să nu uit cât de importantă e libertatea…

Aștept cu nerăbdare ca fiul meu să aibă vârsta potrivită, iar Copilul Deltei va fi primul roman de aventuri pe care o să-l citească.” (Tatiana Neamţu)

Un teanc de plicuri (proză scurtă umoristică)

noreply@blogger.com (Liviu Chifane) — Mon, 16 Dec 2013 16:12:00 +0000

Două lucruri trebuie spuse despre moş Panaite Scrirulescu. În primul rând, este un om indecis. Din proprie iniţiativă nu face mai nimic, aşteaptă să-l îndrume cineva. Aşa se face că mereu îi spunea soţia ce să facă. El doar întreba:

- Şi ce mă sfătuiieşti dumniata?

Iar ea îl îndruma cum şi în ce fel. Problema e că soţia a murit iar acum moş Panaite zace toată ziua în pat şi consumă pensia. Noroc cu fiica sa, Trebina, care îi ţine casa, că altfel... Al doilea lucru ce trebuie spus despre moş Panaite este că are talent la poezie. Vecinul Tache, de la scara doi, mai găsea şi pe vremea răposatei din când în când câte un concurs şi îl împungea:

- Hai, mă, Panaite, trimite şi tu poeziile alea!

Moşul nostru tresărea parcă apucat de o idee genială, se ducea la poştă, cumpăra plicuri, timbre şi se înfăţişa cu ele acasă. Când îl vedea, soţia se răstea la el:

- Ce-i cu alea? Iar te-ai apucat de poezii? Dă-le la boală! Să te doară capul!

- Ce mă sfătuiieşti dumniata? întreba moş Panaite.

- Aruncă-le! Dă-le foc!

Se uita omul la plicuri, îi cam era nu ştiu cum de banii daţi, şi le băga într-un sertar. Aşa se face că a adunat moş Panaite un teanc de plicuri şi câteva zeci de timbre, poate sute. Ei, dar soţia a murit, cum am spus, şi iată că vecinul Tache a găsit un nou concurs. Cum nu mai este cine să-l oprească, bătrânul ia teancul de plicuri şi timbre şi porneşte spre poştă. Intră moş Panaite în oficiul poştal şi dă cu ochii şi urechile de o cucoană cu părul vâlvoi, cu fruntea încruntată, vorbind la telefon şi gesticulând. Se apropie omul timid şi întinde plicul, pe care îl pregătise de acasă.

- Da, fată, şi se uită la fundul ei zici că-i televizor. Dup-aia mai vine să-mi spună una-alta. Du-te la Săndica! Ce-mi spui mie? (Aici moş Panaite ezită, trage plicul şi se uită în jur. Femeia îi smulge plicul din mână.) Nu e bine! Aţi pus prea puţine timbre! Trebuie cinci lei!

- Şi ce mă sfătuiiţi dumniavoastră?

- Nu ştiu, domn’le, e plicul dumitale!

Moş Panaite se uită nedumerit în jur. Femeia îşi continuă conversaţia. Ridică omul din umeri, aruncă plicul în coşul de gunoi, scoate teancul şi se apucă să meşterească alt colet.

- Nu e bine! Aţi pus prea multe timbre! Aţi pus şase lei! V-am spus că trebuie cinci!

- Şi ce mă sfătuiiţi dumniavoastră?

- Nu ştiu, domn’le, e plicul dumitale!

Moş Panaite se uită nedumerit în jur. Femeia îşi continuă conversaţia. Ridică omul din umeri, aruncă plicul la coş şi se întoarce la teancul său.

- Nu e bine! Nu aţi scris expeditorul! Dacă nu ajunge, unde se întoarce?

- Şi ce mă sfătuiiţi dumniavoastră?

- Nu ştiu, domn’le, e plicul dumitale!

Moş Panaite se uită nedumerit în jur. Femeia îşi continuă conversaţia. Ridică omul din umeri, aruncă plicul la coş şi se întoarce la teanc.

- Nu e bine! Aţi lipit timbrele invers! Cum să văd câte sunt? Să-mi sucesc gâtul?

- Şi ce mă sfătuiiţi dumniavoastră?

- Nu ştiu, domn’le, e plicul dumitale!

Moş Panaite se uită nedumerit în jur. Femeia îşi continuă conversaţia. Ridică omul din umeri, aruncă plicul la coş şi se întoarce la singurul care mai rămăsese din tot teancul său gros. Din spate se aude glasul femeii:

- Da’ ce-ţi trebuie, bre, concurs de poezie la vârsta matale? Du-te, bre, acasă, nu mai umbla pe drumuri!

Se uită moş Panaite speriat în jur, priveşte plicul, îl ia cu putere şi îl aruncă la coş cu tot cu poezii. Mai priveşte o dată în jur şi cum nimeni nu îl bagă în seamă, porneşte spre casă fără grabă.

- Lua-te-ar moartea! bolboroseşte femeia. Mergi sănătos, bre!

- Şi dumniavoastră!

Proză. 9 - Zvâcnirea

noreply@blogger.com (Liviu Chifane) — Thu, 08 Aug 2013 20:11:00 +0000

De cât timp exersez? De o oră? De două? De o zi? Sau de o lună? Sau poate de un an? Nu mai contează. Hai! Încă o dată, cu grijă.

Deci, arunc mingea în aer, o simt acolo ca pe un punct luminos, o privesc, dar o simt cu tot corpul. Pluteşte, se lasă spre mine ca un soare pe care-l aştept dimineaţa, îi primesc prezenţa cu pleoapele închise, cu umărul ce împunge cerul, ridic braţul cu racheta, ca o statuie mă opresc o felie subţire de secundă şi... zvâcnesc... plasa plesneşte cu sete mingea şi o aruncă înainte... ah... fileu... încă o dată...

Încă o dată, cu grijă. Nu te enerva, nu ezita, nu tremura. Muşchii încordaţi, mintea ascuţită!

Deci, mâna stângă porneşte cu mingea din spatele piciorului şi dreapta cu racheta e sora ei geamănă, mă aplec spre pământul care îmi dă viaţă şi mă înalţ spre cerul ce-mi mângâie creştetul, mi-l unge cu lumină, îmi soarbe sudoarea. Sunt un Bolt făcându-şi figura de final după cea mai strălucitoare cursă şi... arunc... aştept... lovesc... aşa... trece de fileu... tuşă... hu... bun aşa... hai... încă o dată că se poate...

Nu trebuie să mă grăbesc. Aşa-mi spune mereu domnul Manole. Nu mă grăbesc, deşi recunosc că de multe ori mi-e greu să mă abţin, că aşa îmi vine un zvâc să mă arunc, să mă fac un paravan care opreşte toate mingile şi le aruncă, o rachetă magică ce trimite mingi să nu le prindă nimeni. Îmi vine aşa o dorinţă să mă văd acolo pe podium, pe treapta din mijloc, un cap deasupra tuturor, să aud palmele, mâinile calde unite în ropot dulce cum mă poartă ca pe un zeu, mă duc în înălţimi...

Vise...

Nu-i rău, aşa zice domnul Manole, nu-i rău să visezi. Visul te hrăneşte, dar munca, ea te ţine în viaţă. Muncă, multă muncă. Un Sisif să fii şi să îţi placă asta din toate firele de păr, din toţi muşchii. Un Sisif ce duce mingea de la pământ spre cer şi o trimite cu racheta din nou spre pământ ca să o ia de la capăt. Glorie. Bani. Utopii. Racheta. Mingea. Zgura. Cu ele mă trezesc, mă culc şi trăiesc.

Deci, să uit picătura aia ce-mi atinge lobul urechii şi înţepătura din spatele genunchiului. Să uit ciorapul stâng care parcă îmi strânge gamba prea tare şi telefonul care vibrează sub prosop. Îmi flexez gâtul, învârt puţin braţul, o mică fandare, joc de gleznă... hai... încă o dată...

Încă o dată, cu grijă. Nu te enerva, nu ezita, nu tremura. Muşchii încordaţi, mintea ascuţită!

Proză. 8 - Cu lumina aprinsă...

noreply@blogger.com (Liviu Chifane) — Wed, 31 Jul 2013 17:58:00 +0000

L-am învelit pe Ionuț cum știu eu, adică am tras pătura până la frunte și apoi am îndoit-o cu grijă și i-am lipit-o de gât. Mama nu o îndoaie. Ea o lasă așa pe umăr, dar mie îmi place îndoită la capăt, pentru că atunci când dormi gâtul se face rece și dacă nu e încălzit cum trebuie te doare capul. Și pe Ionuț nu trebuie să îl doară capul. Deja are prea multe dureri. Când i se mișcă mărul lui Adam, cred că îl doare pielea. Mărul lui este foarte mic, abia se vede. Îmi duc mâna la gât să văd dacă am și eu mărul lui Adam. Am, dar nu îl simt decât când apăs cu degetul pe el. Când iau mâna de acolo, am impresia că nu-l mai am. Mama nu are. Mi-a spus mie cineva că i l-a mâncat o pisică odată, când dormea. Așa fac pisicile când văd că ți se mișcă ceva acolo în gât. Ele cred că este șoarece și vor să-l mănânce. Cred că așa s-a întâmplat la mama, dar a fost demult pentru că n-am văzut nicio cicatrice.

La geam se vede întuneric. Lui Ionuț nu-i place întunericul. Nici mie nu-mi place. Când ne trezim noaptea să ne ducem la baie, mama aprinde toate luminile, și pe cea din cameră, și pe cea de pe hol, și pe cea din baie. Dacă e puțin întuneric undeva, Ionuț începe să plângă și se lipește de perete tremurând. Închide ochii și zice încontinuu Lumină! Lumină! Eu fug repede și aprind lumina. Îl ridic și îl ajut să-și dea pantalonii jos. Când termină, Ionuț și-i trage singur. După aceea el pleacă în pat iar eu închid ușa de la baie cu cheia. Odată, mama a stins lumina pe hol când eram în baie și am văzut un cap de schelet cum s-a lipit de geam și nu a mai plecat de acolo până am deschis ușa și am fugit în pat. Când închizi ochii scheleții nu dispar. Ei stau acolo și râd la tine, dar tu trebuie să te strâmbi la ei și asta îi enervează.

Acum nu sunt scheleți la geam. Pentru că este Ionuț cu mine. Nu știu cum se întâmplă. El este mic și nu poate să mă apere, dar uite că scheleții fug când el este în cameră. Lui îi este frică de omizi. Se trezește în miezul nopții și strigă ca un nebun Omida! Mă speriam și eu când îl auzeam. Dar am găsit soluția. Când se trezește el speriat, eu aprind lumina și mă fac că omor omizi și strig Ionuț! Pac omida! Pac omida! Și el începe să râdă cu lacrimi, că nu știe dacă să-i mai fie frică sau nu. Până la urmă se liniștește. Acum încă nu s-a trezit. Doarme liniștit. I se mișcă spatele sub tricoul cu peștișori. Degetele de la mâini i se mișcă și ele și leagănă termometrul pe care l-a strâns în pumn până a adormit. Mama i l-a dat ca să nu mai plângă. Are febră mare. Mama s-a dus repede până la farmacie să-i ia niște pastile sau un supozitor.

Mărul lui Ionuț se mișcă fără oprire. La geam, întunericul stă lipit ca o pătură neagră. Și mama nu mai vine...

Şcondrul - proză publicată în revista „Vatra veche”, Nr. 8/2013

noreply@blogger.com (Liviu Chifane) — Sun, 28 Jul 2013 15:21:00 +0000

VATRA VECHE 8/2013, pag. 74

(comentariu nesportiv cu sticla în mână)

Locul: Faleza din Sulina

Timpul: 15 august, Sfânta Maria, sfânta zi a marinei, câteva minute, cât rezistă vestitul comentator

Împrejurări: Ăi mai mari din oraş s-au gândit să organizeze vestite concursuri sportive; şi iată cea mai vestită întrecere, Şcondrul, un trunchi de copac, nu foarte gros dar nici prea subţire, uns cu dărnicie cu vaselină, în capul căruia aşteaptă vestitul steguleţ care înseamnă că fericitul care îl apucă şi nu-i dă drumul a pus mâna pe vestitul purceluş, ascuns în vestitul sac pe care îl păzeşte cu stoinicie vestitul primar ca să-l înmâneze vestitului câştigător...

Comentator: nea Pavel Roşuleţ, vestit pescar şi amator de jumătăţi tari, călărind o bintă, mai la o parte de locul vestitelor jocuri, de unde are o privelişte perfectă asupra vestitului spectacol în care câţiva nesăbuiţi, care n-au avut altceva mai bun de făcut, au hotărât să devină vestiţi făcându-se de râs...

Spectatori: Gură-cască din oraş, cu pisici, cu căţei, cu bunici, cu nepoţi, cu tot ce-au reuşit să aducă şi ei din gospodărie

Tonul: Băşcălie totală, fără limite de batjocură şi veselie

Preludiul 1: Băăă, care vă uitaţi... că ne adunarăm să sărbătorim... hai noroc şi sănătate... care bea cu mine?... să trăiască pescarii cei pescari... vai de mama lor... ia uite ce şcondru lucios... şi vorbeşte dom’ primar... Guiţ-Guiţ... Bravos!... mare premiu... mare...

Preludiul 2: Hee! Hee! Care-ndrăzneşti să mergi pe şcondru... da’ să mergi aşa… ca săgeata, m-auzi?... şuuu… iute-iute… poc steguleţu’… purceluş gras de Crăciun… mâncal-ar mama!... Ia… care-ndrăzneşte… care mai pofteşte?… n-ai curaj?... stai acasă… hai noroc şi sănătate!

Constatare: Pe sticla mea că-s mulţi, ferească Dumnezeu!... O!... are microfon dom’ crainic!... Bravos!... Ia! Şşşşt!... S-auzim şi noi!... Linişte!...

Paranteza 1: Hai noroc nea Mitică! E!... Uite la şcondru!... Mare panaramă! Să-i vezi cum cad!... Ca muştele! Pe sticla mea!...

Concurentul nr. 1: Şter-flea Mar-an… voinic, săracu’… bă, ai mâncat dinamită?... O!o!... o ia încet… bă, nu aşa!... iute ca fulgeru… că vasilina!... fuuu! alunecă rău… Pleosc!... Ha! Ha!... Te-ai făcut de râs, bă!... nici doi paşi şi bâldâbâc… aplauze, vă rog, aplauze… eşti varză!... altu’ la rând!...

Concurentul nr. 3 (la nr.2, nea Pavel a tras din sticlă): Bulică Costel … vai de el… bă, nu ţi-au dat alde tac-tu să mânânci… e mic să-l scapi printre deşte… nu te duce… vai… e şcondru’ mai gros ca el… piele… piele… Oooo!... Ia uite la el!... Iute al dracu’!... Spirt!... Vaaaai!... L-a ratat… Mic şi-al dracu!... Pleeosc!... aplauze, vă rog, aplauze… le merită… altu’ la rând!...

Paranteza 2: (nea Pavel a plecat un moment, concursul continuă, fără rezultate prea mari, că, de’, vaselina e din belşug, cad săracii pe capete; din zece bravi concurenţi, niciunul nu reuşeşte să ia steguleţul, aşa că se reia şirul; hai că vine nea Pavel şi are şi sticla plină) Aşa… Eeeee!... Aşa mai merge… cu sticla goală parcă eram pe uscat…

Concurentul nr. 3: Iar ăsta micu’?... Bă! cum a fost?... N-a luat niciunu’?... Slab! Slab… pe vremea mea… din prima, mă, din prima… Pleosc!... aplauze, vă rog, aplauze… altu’ că ne-am plictisit…

Concurentul nr. 6: (la nr. 4 şi 5, nea Pavel l-a salutat pe Gicu Sârbu, căpitan pe Feldioara) Hai cu spectacolu’!... bă, da’ nu le mai zice numele?... Aa! Cum îi spune lu’ ăsta?... Bâşcu Dorel… Hai Dorele! Mâncate-ar mama!... Nu, bă, nu în apă… hai, luaţi purcelu’ că mai are şi lumea treabă p-acasă… Of! Of!... Împiedicaţilor!... aplauze, vă rog, aplauze… Slab! Slab!... Altu’ la rând!...

Concurentul nr. 7: Bă! Staţi aşa… Bă!... nu vă mişcaţi… Bă, ăsta goleşte Dunărea de apă… Grasule!... curge şunca pe tine… sfârâie… sfârrr! sfâââr!... nu sări, grasule… nu vrem să facem baie azi… am făcut ieri…. Vaaai!

Eşti un gras cât geamandura

Nu te-ncape nici Musura…

… fugiiiţi!... cade grasu’… bombaaa!... pleaşcă… ţi s-a-nroşit grăsimea!... nu aplaudaţi!... ăsta a mâncat purcelu’ şi pe frasu’ şi pe ta-su… hai noroc!…

Concurentul nr. 10: (la nr. 8 şi 9 nea Pavel a făcut o pauză, că s-a dezechilibrat şi era cât pe ce să cadă în Dunăre; au sărit doi băieţi vânjoşi, l-au prins de guler şi l-au îndreptat pe bintă; capul i se clatină rău şi toate i se învârt în jur; concursul a continuat fără comentator – nimic notabil, lumea protestează nemulţumită; slab concurs, trebuie să-i dau dreptate lu’ nea Pavel; hai că şi-a revenit comentatorul nostru de ocazie; se cam clatină, da’ se ţine încă)

Şi-aşa-mi vine câteodată…

ce-aţi făcut, mă, n-aţi luat purcelu’?... bă, şi-mi vâjâie tot capu’… bă, şi eu făceam mai bine ca voi… ia staţi aşa… eee… au învăţat băieţii… s-a dus vasilina… cine-i ăsta, bă, băieţi?… Doru Sighinaş?... o, ăstai şmecher… şi vine el… şi aleargă el… iute… aşa, frate… hai… şi… şi… nu cazi… ia-l!... ia-l, bă!... hop… Braaavooo!... Gooooooooooooooooooooooooooool! A luat steguleţu’!... A luat purcelu’… Guiţ! Guiţ!... Applauzzzeee!... A… pla…uuuu… zzzeee….

Deznodământ: nea Pavel a căzut în cele din urmă în apă; a făcut aşa ca o figură necunoscută de nimeni, părea că se uită după ceva; băieţii cei doi de mai ’nainte nu au crezut că chiar o să cadă, dar a căzut, comentatorul nostru, ca o cârpă, a sărit apa în jurul lui roată; au sărit vreo trei de l-au tras la mal; ce credeţi că a făcut nea Pavel pe mal? A dormit! Da! A dormit dus! Hai, noapte bună!

Poezie. 25 - fără de tine

noreply@blogger.com (Liviu Chifane) — Wed, 24 Jul 2013 17:41:00 +0000

eu nu mă am pe mine
în mine
când tu nu-mi zâmbești
eu nu am umeri
sub cap
nu am piept
peste inimă
eu nu am picioare-n pantofi
când tu nu-mi așezi tălpile moi
pe timpan
eu nu zbor
când ploaia ta nu îmi udă petalele
eu nu am chip
când
fără chipul tău ziua stă să înceapă
eu fără de tine
nu știu ape sau foc sau pământ
sau aer
sau vânt
eu fără de tine
n-am tic-tac să-mi măsoare
nimicul
ce sunt
eu fără de tine
nu am nici pământ
să-mi astupe sfârșitul
fără
de
tine
eu
nu
sunt
eu

PREMIILE CONCURSULUI „DOR DE DOR” - 2013

noreply@blogger.com (Liviu Chifane) — Tue, 23 Jul 2013 13:49:00 +0000

Revista literară ,,DOR de DOR” Localitatea Dor –Mărunt, judeţul Călăraşi

PRIMĂRIA DOR-MĂRUNT CONSILIUL LOCAL DOR-MĂRUNT
CONCURSUL NAŢIONAL DE POEZIE, POEZIE PENTRU COPII, PROZĂ, CRITICĂ LITERARĂ, ESEU, REPORTAJ LITERAR, EPIGRAMĂ, PICTURĂ ŞI FOTOGRAFIE ARTISTICĂ „DOR de DOR” 2013

1. PREMIUL DE EXCELENŢĂ - CENACLULUI ,,MIRCEA ELIADE” AL ELEVILOR DIN ŞCOLILE GENERALE ŞI LICEELOR DIN ORAŞUL CERNAVODĂ CONDUS DE PROF. LAZEA NECULAI PENTRU PROMOVAREA POEZIEI AUTENTICE.
2. PREMIUL DE EXCELENŢĂ PENTRU POEZIA PATRIOTICĂ - ROMEO THARHON (BUCUREŞTI)
3. PREMIUL DE EXCELENŢĂ PENTRU POEZIA RELIGIOASĂ - MIRCEA DORIN ISTRATE (TG.MUREŞ)
4. PREMIUL DE EXCELENŢĂ PENTRU ORIGINALITATEA VERSULUI CLASIC ROMANESC - VIORICA CĂTUNEANU (ILVA MARE-BISTRIŢA –NĂSĂUD)

POEZIE:

1. MARELE PREMIU PENTRU POEZIE „Dobre Marin Corneliu,, - MIHAI DOREL GAFTONEANU (BOTOŞANI)
2. PREMIUL PENTRU ORIGINALITATEA VERSULUI CLASIC ROMÂNESC - ADĂSCĂLIŢEI MARIANA (DOROHOI-BOTOŞANI)
3 . PREMIUL 1 PENTRU POEZIE - TATIANA SCURTU-MUNTEANU (GALAŢI)
4. PREMIUL 1 PENTRU POEZIE - MĂDĂLINA ELENA BARBU (VĂLENII de MUNTE)
5. PREMIUL 1 PENTRU POEZIE - THEODOR RÂPAN (BUCUREŞTI)
6. PREMIUL 1 PENTRU POEZIE DEDICATĂ POETULUI NAŢIONAL MIHAI EMINESCU - LUNGU CAMELIA (CERNAVODĂ)
7. PREMIUL 1.PENTRU POEZIE DEDICATĂ POETULUI NAŢIONAL MIHAI EMINESCU- CHIBZUI VIOREL (CERNAVODĂ)
8. PREMIUL 2 PENTRU POEZIE – MARIANA EFTIMIE KABBOUT (GALAŢI)
9. PREMIUL 2 PENTRU POEZIE - ION GAGHI (GIURGIU)
10.PREMIUL 2 PENTRU POEZIE VERA CRĂCIUN (BRAŞOV)
11 PREMIUL 2 PENTRU POEZIE - IOANA BURGHEL (MOTRU-JUD.GORJ)
12. PREMIUL 3 PENTRU POEZIE -RAVECA VLAŞIN (DEJ-CLUJ )
13 . MENŢIUNE 1 PENTRU POEZIE - GEAMĂNU DORINA (CĂLĂRAŞI)
14. MENŢIUNE 1 PENTRU POEZIE - VIŢELARU LOREDANA NICOLETA (HUŞI)
15. MENŢIUNE 2 POEZIE - JURCA MARINELA FLORINA (LOVRIN-JUDEŢUL TIMIŞ)
16. MENŢIUNE 2 POEZIE- SPIRIDON ELENA (FLĂMÂNZI-BOTOŞANI)

PROZĂ:

MARELE PREMIU PENTRU PROZĂ- FLORENTINA LOREDANA DALIAN (SLOBOZIA-IALOMIŢA)
1.PREMIUL 1 PENTRU PROZĂ- LIVIU CHIFANE (BRĂILA)
2. PREMIUL 1 PENTRU PROZĂ - AURELIA CORBEANU (CURTEA DE ARGEŞ)
3. PREMIUL 2 PENTRU PROZĂ - ION MORARU (GALAŢI)
4. PREMIUL 2 PENTRU PROZĂ BOBICĂ RADU COSTEL (VASLUI)
5. PREMIUL 2 PENTRU PROZĂ -PENU MIRELA (BUCUREŞTI)
6. PREMIUL 3 PENTRU PROZĂ -MARIAN MALANCIU (SLATINA-OLT)

ESEU:

1. PREMIUL 1 PENTRU ESEU- IAGĂRU DINA SORIN MARIAN (PITEŞTI)
2 . PREMIUL 2 ESEU- ALEXANDRA BENEA (PIATRA-NEAMŢ)

EPIGRAMĂ:

1. PREMIUL 1 PENTRU EPIGRAMĂ- FLORIN ROTARU (BUZĂU)
2. PREMIUL 1 EPIGRAMĂ - IOAN TODERAŞCU (COSTEŞTI VASLUI)
3. PREMIUL 1 EPIGRAMĂ- NICU STANCU (IAŞI)

REPORTAJ:

1. PREMIUL 1 PENTRU REPORTAJ- DUŞAN MONICA (RÂBIŢA-HUNEDOARA)
2. PREMIUL 2 PENTRU REPORTAJ - MIRON ŢIC ILIA (JUDETUL HUNEDOARA)

POEZIE PENTRU COPII:

1. PREMIUL 1 POEZIE PENTRU COPII- LIDIA BATALI (BUCUREŞTI)
2. PREMIUL 1 POEZIE PENTRU COPII - IULIANA VADUVA (BUCUREŞTI )
3 . PREMIUL 2 POEZIE PENTRU COPII - MONICA GHERGHEL (BUCUREŞTI n.BOTOŞANI)

PICTURĂ

1. PREMIUL 1- STELUŢA NISTORESCU (BUCUREŞTI)
2.PREMIUL 1- DUŢULESCU CRISTIAN (BUCUREŞTI)
3. PREMIUL 1- PICTURĂ ŞI GRAFICĂ - CONSTANŢA ABĂLAŞEI –DONOSĂ (BRĂILA)
4.PREMIUL 2- PICTURĂ- GABRIEL IONUŢ IOANICIU (Alba –Iulia)

Festivitatea de acordare a premiilor va avea loc în data de 16.08.2013, la Hanul Turistic Lehliu Gară, jud. Călărași începând cu ora 13.00. Concursul, având ca temă „Universul satului românesc” și ajuns la a opta ediție, a fost organizat prin eforturile scriitorului Marin Toma, fondator al revistei literare „Dor de Dor”; în paginile acesteia au fost promovați numeroși poeți, prozatori, pictori și alți oameni de diferite profesii din domeniul culturii.

Proză. 7 - Copilul care a vrut să fie LIKE

noreply@blogger.com (Liviu Chifane) — Wed, 17 Jul 2013 18:15:00 +0000

Poate vi se pare ciudat faptul că Mișu a vrut să fie LIKE, adică acea mână cu degetul ridicat în sus pe care o puneau toți pe ecran, de la unul la altul, dar nouă, celor care îl cunoșteam, nu ni se părea deloc anormal. Noi, adică gașca lui de prieteni din clasa a cincea din comuna Mâncociu, dracii rebeli, cum ne cheamă toți profesorii. Noi îl știam pe Mișu de mic. Îi plăceau foarte mult calculatoarele de la școală și stătea tot timpul în laborator. Adică și în timpul orelor, la toate orele, și după ore, că se ducea repede acasă, arunca geanta în pat, rupea un colț de pâine și venea repede înapoi. Nu, că aveam un prof foarte de treabă acolo în laborator și îl lăsa că era amărât săracu' Mișu. Atâta bucurie avea și el. Că taică-su a plecat de acasă, adică i-a lăsat pe el și pe frații lui, că erau cinci cu toții, iar maică-sa a plecat în Italia că să muncească, dar nu s-a mai întors. Și ei au rămas cu alde bunică-su, care nu au grijă de ei că beau toată ziua și stau pe la cârciumă. Noroc cu soră-sa care e clasa a opta și are grijă de toți, ca mama lor, dar cât să poată și ea?

Să rămână între noi, dar noi credem că taică-su a plecat de nebun că era cam dus de cap. Toată ziua îi bătea și țipa la ei și dup-aia s-a dus așa unde a apucat. Cred că a și murit că avea o boală gravă la creier. Ăștia mai răi zic că Mișu l-a moștenit pe taică-su, dar eu nu zic nimic, săracu' de el.

Lui Mișu i-au plăcut foarte mult butoanele de la calculator de când le-a văzut prima dată. Nu-și mai lua ochii de la ele. Prima dată a vrut să fie butonul ăla lung pe care apăsa toată lumea. Cum scriau un cuvânt, apăsau pe el și așa de tare i-a plăcut lui Mișu că și-a schimbat numele în SPACE. Dar el nu putea să spună cum trebuie și zicea SPEI așa că noi i-am făcut pe plac și i-am spus MIȘUSPEI. După câteva zile s-a supărat MIȘUSPEI pentru că Pișcu, bătăușul, i-a spus că tasta aia înseamnă spațiu, adică nimic, gol, cum era și Mișu.

Așa a devenit Mișu DILIT. Când ne vedea, ne ștergea pe toți, ne dădea DILIT. Numai că tot Pișcu l-a dezvățat și de DILIT că-i dădea DILIT la stomac, DILIT la coaste până nu i-a mai trebuit lu Mișu niciun DILIT.

Apoi i s-a pus pata pe LIKE. Lumea îl striga MIȘULAIC și el arăta degetul mare fără să-și ia ochii de la monitor. Și ce să vă spun, că nu a fost deloc bine pentru MIȘULAIC, că doamna directoare a văzut că chiulește de la ore ca să stea în laborator, așa că i-a interzis să mai dea pe acolo. L-a certat și pe profu' de la info. Când a văzut așa, MIȘULAIC nu s-a lăsat păgubaș. Pe la ore nu a dat și am crezut că s-a întâmplat ceva cu el, dar el ce credeți că făcea? Stătea ascuns în corcodușul de lângă școală și se uita pe geam cum profu' dădea LIKE după LIKE și-i plăcea foarte mult și tare ar fi vrut să-l bage lumea în seamă așa cum făceau cu chestia aia albastră pe ecran. Ne-a și zis că ar vrea să dea oamenii MIȘULAIC, să fie el acolo pe ecran să se plimbe prin toată lumea. De-aia zic toți că nu era în toate mințile că începuse să ne întrebe cum pot oamenii să devină, așa, LIKE-uri, adică să intre în calculator. Mulți nici nu-l mai băgau în seamă, se fereau de el.

Nu a mai apucat săracul, că s-a înecat anul trecut în râu. Unii zic că așa i-ar fi spus nu știu cine că se face LIKE, dacă se bagă la fund și-și ține respirația cinci minute. Pe crucea de lemn a lui MIȘU cineva a desenat cu markerul o mână albastră cu degetul mare în sus și a scris:

LIKE MIȘULE!

Proză.6 - Biologie pe muţeşte

noreply@blogger.com (Liviu Chifane) — Sun, 14 Jul 2013 10:37:00 +0000

Ora de biologie. Elevii aşteaptă cuminţi în bănci, ordonaţi, cu manualele pregătite, cu caietele deschise. Unii dintre ei mai repetă lecţia, aruncându-şi ochii pe însemnări. Uşa clasei se deschide cu zgomot. Profesoara intră vijelie ignorând salutul elevilor, fără să închidă uşa. În urma ei, un băiat se repede fără zgomot. Femeia se aşază încruntată la catedră şi, fără să ridice ochii, exclamă:

- Absenţi!

- Nimeni, răspunde o fată micuţă din prima bancă.

Profesoara nici nu aşteaptă ca eleva să termine, începe să foiască filele catalogului. În clasă se simte aşteptarea.

- Arnăutu Teodor! În faţă!

Din spatele clasei, se ridică un băiat înalt, cu părul creţ şi palme late, ca nişte lopeţi.

- Ai învăţat pentru azi? se repede profesoara.

- Da, răspunde elevul scurt.

- Să te-auzim, se-aude de la catedră, ceva mai blând.

Băiatul începe să spună lecţia. Buzele lui se mişcă regulat, armonios, ca într-un cântec. Ceilalţi elevi ascultă cu atenţie şi dau din cap a aprobare la afirmaţiile sale. Profesoara priveşte înainte, pe deasupra clasei. Ea nu pare mulţumită.

- Păi, ai zis că ai învăţat! De ce nu spui nimic?

- Am spus, doamna profesoară.

- Cum ai spus, că eu nu am auzit nimic!? Ce lecţie am avut pentru astăzi?

- Ţesuturile, răspunde elevul repede.

- Aşa! Ia zi tu ce sunt ţesuturile.

Începe elevul să spună şi spune aşa frumos, dar profesoara nu aude nimic. Se uită la buzele elvului cum se mişcă fără încetare şi nu mai înţelege cum vine asta.

- Măi! Ori am înnebunit eu, ori sunteţi voi mişei! Mai tare!

Elevul vorbeşte mai cu însufleţire. Buzele nu-i stau locului. Profesoara, însă, tot nu aude nimic. Se uită la ceilalţi elevi cum dau din cap a aprobare. Se duce lângă elev. Se bagă sub bărbia lui, ca un doctor la control. Băiatul continuă să spună lecţia ferindu-se puţin. Degeaba! Niciun sunet nu vrea să picure din gura lui în urechile profesoarei.

- Voi auziţi ceva? se adresează ea către clasă, dând din urechi parcă pentru a scutura ceva ce o împiedică să audă.

- Da, doamna profesoară! răspunde eleva mărunţică din faţă.

- Pe tine cum te aud, măi? se răsteşte femeia.

- Dar noi îl auzim pe el, doamna profesoară.

- Şi ce-a spus?

- Ţesutul este o grupare de celule care au aproximativ aceeaşi formă, aceeaşi structură şi îndeplinesc aceeaşi funcţie...

- De-ajuns! izbucneşte profesoara. Măi nătărăilor! Măi, nu vă jucaţi cu mine!

Se opreşte, însă, când vede feţele nedumerite şi nevinovate ale elevilor. Mai aruncă o privire către elevul din faţă, care pare la fel de surprins, apoi se apucă cu mâinile de cap, îşi ia servieta şi se repede pe uşă, prea repede ca să mai audă pufnetele de râs ale elevilor. Se duce val-vârtej pe hol, trânteşte uşa de la cancelarie şi se opreşte în faţa directorului, care tocmai dădea să iasă.

- Domnule director! Spuneţi ceva, că înnebunesc! şi se bagă în el să vadă dacă iese vreun sunet de pe buzele omului. Directorul o priveşte înmărmurit, ca pe un nebun.

- Doamna profesoară, s-a întâmplat ceva?

Femeia îşi dă seama de ridicolul gesturilor sale. Se îndreaptă jenată.

- Dracu’ să mă ia, că m-au distrus împieliţaţii ăştia!